AURUL GEȚILOR LIBERI

În imediata vecinătate a judeţului Satu Mare, la doar cîţiva kilometri de Tarna Mare, în satul Malaja Kopanja – Ucraina, la doar 15 km de frontiera cu Satu Mare, la vest de Carpaţi, se află una dintre cele mai impresionante cetăţi getice unde a fost dezgropată o mare cantitate de aur getic.

Este vorba despre Mala Kopanya (pe teritoriul actual al Ucrainei), o cetate a geților care, după ultimele descoperiri, pare a fi avut o anumită independenţă faţă de Imperiul Roman.

Puternică şi independentă, ridicată pe malurile Tisei, ca să apere teritoriile celor mai îndrăzneţe colonizări getice, dar şi ca să apere trecătorile din Carpaţii Păduroşi de raidurile barbare, Mala Ko­panya este – adevărat, deşi greu de crezut! – cetatea cel mai bine documen­tată din întreaga lume getică.

Îndră­gostiţi pînă peste cap de geți, cerce­tătorii ucrai­neni au des­chis rumînilor lacătele de pe un im­pre­sionant tezaur getic: te­zaurul geților nordici, de la Mala Kopanya.

Amplasată într’un punct strategic, la intersecţia drumurilor care duceau spre teritoriul geților liberi (actualmente Maramureş), Mala Kopanya pare a fi fost locuită de geți cu o bună stare materială şi statut social superior.

O demonstrează şi nenumăratele obiecte de mare valoare descoperite cu ajutorul detectorului de metale. Într’un teritoriu restrîns, aflat pe o pantă din apropierea cetăţii, au fost găsite patru catarame din fier, inelul unei catarame din bronz, precum şi un vîrf de săgeată.

Sondajul efectuat în locul în care a fost descoperit inelul de la cataramă a permis descoperirea cîrligului de la cataramă, cît şi a altor accesorii metalice de vestimentaţie, sugerînd posibilitatea ca aceste piese să reprezinte elemente ale unui inventar funerar.

Cercetările efectuate pe parcursul ultimilor cinci ani de Universitatea din Ujgorod au demonstrat că în acel loc se află ceea ce a fost considerat un cimitir getic cu un inventar spectaculos.

Printre piesele descoperite amintim: cîteva zeci de catarame de centuri şi paftale, spade lungi, lanţuri pentru agăţat săbiile de centuri, vîrfuri de lance şi suliţe, numeroase zăbale pentru cai, pinteni de călărie şi cîteva bijuterii de aur şi argint.

Deosebit de interesante sînt două paftale, una cu decor vegetal argintat şi una din fier cu decor animalier. Aceasta din urmă are două registre decorative care redau o pasăre răpitoare ce prinde în gheare un peşte, scena fiind una specifică mitologiei getice.

Astfel de descoperiri sînt deosebit de rare în cetăţile getice, cea de la Mala Kopanya fiind comparabilă cu scena de pe scutul de paradă descoperit în anii ‘50 în cetatea de la Piatra Roşie din zona Munţilor Orăştiei.

Însă cele mai spectaculoase piese descoperite sînt piesele de aur: fragmente dintr’un colan de aur, două brăţări şi un pandantiv.

După descoperirile recente din zona Munţilor Orăştiei, acestea reprezintă cea mai mare cantitate de piese de aur descoperită într’o cetate getică.

Arheologul Robert Gindele:

”Este de departe cea mai importantă descoperire care atestă nivelul de dezvoltare a geților din această zonă. Colanul de aur, al cărui fragmente păstrate au o greutate este 500 g, a avut o greutate iniţială ce poate fi estimată la 3-4 kg.”

Citiți și: BRĂȚĂRILE GETICE DE AUR

De asemenea, Liviu Marta, directorul Muzeului Judeţean Satu Mare s’a arătat impresionat de descoperirile de la Mala Kopnaya:

”Rezultatele mai spectaculoase ale săpăturilor efectuate acolo au apărut abia de curînd, deşi acolo se fac cercetări de cîteva decenii. S’a descoperit acolo un adevărat complex care cuprinde printre altele o serie de ateliere (sticlă, metalurgie, ceramică) dar şi morminte ale războinicilor geți. Este de remarcat că tot la Mala Kopanya s’a descoperit o multitudine de monede, similare celor de la Medieşu Aurit, care ne îndreptăţesc să credem că aici exista o monetărie getică.”

Fast şi splendoare în Capitala Nordică a geților de la Mala Kopanya

Pentru a înţelege mai bine nivelul de dezvoltare a ceea ce istoricii au numit Capitala Nordică a geților încercăm o scurtă incursiune în tărîmul unei civilizaţii înfloritoare.

În zona din Ucraina aflată la vest de Carpaţi, în satul Mala Kopanya, la doar 15 km de localitatea de frontieră Tarna Mare, se află una dintre cele mai impresionante cetăţi getice.

O mare parte din suprafaţa sa a fost deja cercetată, conturîndu’se imaginea unei aşezări ce a reprezentat un important centru al civilizaţiei getice, una dintre davele la care fac referire autorii antici.

O mare parte din ceea ce cunoaştem despre cetatea getică de pe malul Tisei se datorează și profesorului Vjačeslav Kotigoroško de la Universitatea din Ujgorod, care de peste 35 ani, în fiecare vară, realizează săpături arheologice ce ne aduc informaţii noi referitoare viaţa oamenilor care au trăit în zona Tisei superioare, în ultimul secol al erei păgîne şi în zorii erei creştine.

Cetatea de la Malaja Kopanja

Aşezarea, cu o suprafaţă de 3,5 ha, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei. Sistemul de apărare al cetăţii este deosebit de complex, demn de un mare centru politic, comercial şi religios, aflat la fruntariile nordice ale Geției.

Dealul, care are pe trei laturi pante abrupte cu înălţimi de 80 metri, a fost înconjurat de un zid imens construit din pămînt, piatră şi barne de lemn.

În locurile în care este mai bine păstrat, acesta are şi acum o înălţime de 2,5 m şi o lăţime de 12 m. Pe latura de nord, unde panta dealului este mai domoală, în faţa zidului principal a fost săpat un şanţ adînc şi au fost amenajate, unul după altul, încă trei valuri de apărare din pămînt cu palisade din trunchiuri de copaci.

Stratul de cultură din interiorul fortificaţiei, ce în unele locuri trece de doi metri, atestă o locuire intensă. Cu un plan identic cu al sanctuarelor de pe terasele Sarmizegetusei Regia sau din alte dave getice, aceste construcţii sînt considerate clădiri cu caracter cultic.

Comerţul intens ce se desfăşura în acest centru tribal din nord-vestul Geției este atestat de provenienţa diversă a monedelor găsite în timpul săpăturilor din dava de la Malaja Kopanja.

Sistemul de apărare al cetăţii este deosebit de complex, demn de un mare centru politic, comercial şi religios aflat la fruntariile nordice ale Geției.

Alături de numeroase clădiri obişnuite, care aveau rolul de locuinţe sau anexe gospodăreşti, există şi cîteva ce atrag atenţia asupra unor funcţionalităţi aparte.

Patru dintre ele, de dimensiuni deosebit de mari (între 70 şi 175 m²) au cîte o latură absidată.

În mai multe construcţii au fost descoperite cuptoare în preajma cărora se aflau creuzete sau turte şi zgură de metal. Prezenţa cleştilor şi dălţilor nu lasă urme de îndoială că aceste clădiri au fost atelierele unor meşteri bronzieri sau fierari.

Marea cantitate de unelte agricole sugerează că fierarii de la Mala Kopanya produceau uneltele pentru populaţia agrară din cetate şi din aşezările deschise aflate în apropierea ei.

În interiorul fortificaţiei au fost descoperite şi numeroase arme (lănci, săbii, săgeţi, pumnale, scuturi) care certifică existent unui mare număr de luptători.

Două fibule (broşe) masive de argint par a fi însemne de rang ale elitei războinice. Standardele de viaţă şi pretenţiile elitei ce conduceau cetatea sînt atestate de prezenţa cîtorva amfore fabricate la oraşele greceşti de la Marea Neagră.

Ele reprezintă ambalajul unor vinuri de lux, cumpărate cu bani grei şi trecute cu mult efort peste Carpaţi.

Pe suprafaţa aşezării au fost descoperite un mare număr de monede romane, dar şi diferite monede geto-celtice sau din acelea ale coloniilor greceşti de pe coastele Adriaticii.

Referitor la monedele găsite pe suprafaţa cetăţii, interesantă este descoperirea unui mare număr de monede de argint, numite de tipul Medieşu Aurit.

Numărul mare al unor astfel de monede sugerează că tipul de monedă pe care îl foloseau geții nord-vestici era confecţionat la Mala Kopanya.

Dreptul de a bate monedă este un semn de independenţă politică.

Ca urmare, putem aprecia că grandioasa fortificaţie de la Mala Kopanya a avut rolul unui important centru politic al Geției nord-vestice, în care conducătorii zonei îşi băteau propria monedă.

Locul pe care a fost construită fortificaţia nu a fost ales întîmplător, deoarece are o poziţie strategică deosebită. Ea controlează drumul nord-sud care trece prin importantele trecători ce străbat Carpaţii Nordici – printre care şi pasul Verecke (aşa numita ”Poartă a popoarelor”).

În acelaşi timp cetatea de la Mala Kopanya controla şi traficul de pe Tisa, pe care, pînă târziu în Evul Mediu, sarea din zona Maramureşului istoric era transportată spre Cîmpia Panonică.

Săpăturile arheologice desfăşurate de specialiştii romani şi ucraineni la cetatea getică de la Malaja Kopanja, din Ucraina Transcarpatică, au mai scos la iveală și un cimitir cu inventar deosebit de bogat.

Au fost descoperite 6 morminte getice intacte, catarame de centuri, săbii, lanţuri, varfuri de lance şi suliţe, zăbale cu psalii, zeci de obiecte personale care vor permite o analiză mai corectă a evoluţiei civilizaţiei din acest areal.

O mare parte din ceea ce se ştie despre cetatea getică de pe malul Tisei se datorează profesorului V. Kotigorooko de la Universitatea din Ujgorod.

Cimitirul de la Malaja Kopanja este poate primul sit arheologic care oferă date complete despre viaţa şi civilizaţia geților.

Săpăturile demarate în urmă cu 30 de ani de profesorul V. Kotigorooko au scos la iveală fortificaţii construite şi locuite de către geți, ce datează din secolele care au precedat trecerea de la era păgînă la cea creştină.

Cercetările efectuate pe parcursul acestei veri de Universitatea din Ujgorod şi Muzeul Judeţean din Satu Mare la cetatea de la Malaja Kopania au scos la iveală un cimitir getic cu un inventar deosebit de bogat.

Printre piesele descoperite amintim: 20 de catarame de centuri şi paftale, o sabie lungă, lanţuri pentru agăţat săbiile de centuri, varfuri de lance şi suliţe, 6 zăbale cu psalii, pinteni de călărie şi cîteva bijuterii de aur şi argint.

Deosebit de interesante sînt două paftale, una cu decor vegetal argintat şi una din fier cu decor animalier. Aceasta din urmă are două registre decorative ce redau o pasăre răpitoare care prinde în gheare un peşte, scena fiind una specifică mitologiei getice.

Astfel de descoperiri sînt deosebit de rare în cetăţile getice, descoperirea de la Malaja Kopanja fiind comparabilă cu scena de pe scutul de paradă descoperit în anii ’50 în cetatea de la Piatra Roşie, din zona Munţilor Orăştiei.

În zona cimitirului au fost descoperite 6 morminte getice intacte. Ele sunt reprezentate de urne cu oase incinerate. Urnele şi inventarele funerare, ca şi întreaga ceramică ce apare în zona cimitirului, nu lasă dubii asupra atribuirii lor perioadei clasice a civilizaţiei getice.

Atrage atenţia numărul mare de piese care aparţin unor cavaleri războinici, cu un înalt statut social.

Situl arheologic oferă date complete despre viaţa geților

Alături de materialele descoperite de’a lungul anilor în cetate, inventarele mormintelor sînt importante pentru reconstituirea istoriei cetăţii şi a oamenilor care au locuit’o.

Descoperirea cimitirului cetăţii Malaja Kopanja şi cercetarea acestuia va permite, datorită prezenţei abundente de obiecte personale, o mai bună fixare cronologică a începutului şi a evoluţiei acestui centru al civilizaţiei getice.

Cea mai importantă realizare ar fi însă o cunoaştere profundă a structurii şi relaţiilor sociale şi etnice din cadrul comunităţii ce a trăit în zona fortificaţiei.

La Malaja Kopanja, în Ucraina Transcarpatică, se conturează primul caz din întreaga arie locuită de geți în care informaţiile ce provin dintr’o intensă cercetare a unei dave getice pot fi legate de informaţiile pe care le oferă cercetarea cimitirului oamenilor care au locuit’o.

Din perspectivă socială, antropologii consideră că depunerile de ofrande conţineau şi o componentă socială: elitele doreau să demonstreze că erau capabile să renunţe la bunuri de mare valoare în scopul de a capta bunăvoinţa divinităţii.

Cetatea de la Mala Kopanya se prezintă ca o fortificaţie de prim rang a civilizaţiei getice atît prin impresionantul său sistem defensiv. dar şi printr’o serie de descoperiri interioare.

Despre cetatea de la Mala Kopanya se ştia încă dinainte de 1900. În 1893, în paginile revis­tei “Archae­ologiai Er­te­sito”, profesorul gim­na­ziului de la Sevliuş, I. Mihalik, anunţa des­coperirea pe teri­toriul comitatului Ugocea a unui rînd de movile.

Fără să facă săpături, el povesteşte despre o pia­tră de moară şi despre nişte fragmente cera­mi­ce. După o jumătate de veac, în anii ’50-’60 ai secolului XX, comple­xul de la marginea lo­calităţii Mala Kopanya (raionul Vinogradiv, regiunea Transcarpatia) atrage atenţia colabo­ratorilor muzeului etnografic din Transcarpatia, care efectuează câteva săpături.

Ceta­tea intră, astfel, în circuitul ştiinţific. Dar cerce­ta­rea sistematică începe cu expediţia din 1977 a Univer­sităţii de Stat din Ujgo­rod.

Informaţii importante apar încă de la prima săpătură: e clar, de la bun început, că aşezarea trebuie atri­buită zonei culturale getice din arealul carpato-dunărean.

Sincronizarea descoperirilor cu evenimentele istorice im­por­tante ale zonei fixează două puncte de referinţă ex­trem de simple: Burebista şi Decebal.

Cel mai vechi, care ţine de anii 60 înaintea erei noastre, poate fi asociat cu înfrîngerea triburilor celtice şi a regelui Critasiros de către Burebista, iar cel mai nou, cu declinul regatului Geției, du­pă moartea lui Decebal, în anii 105-106 ai erei creştine.

Liviu Marta:

“Profesorul Kotigo­rosko e ambiţios din cale afa­ră! E de apreciat cît s’a muncit acolo pentru a scoate în evidenţă măreţia civilizaţiei getice din zona de nord. Ce’i drept, e şi o cetate specta­culoasă, mai mare dragul să sapi: ai acolo, ca să’ţi dau un exemplu, monede de argint din zona Albaniei de azi, lucru foarte exotic. Una e să găseşti aşa ceva la Craiova şi alta e să le găseşti pe Tisa! Lor li s’a părut totul foarte interesant şi s’au concentrat mult de tot pe cetatea getică de la Mala Kopanya.”

În vreme ce marile noastre cetăţi getice sunt cercetate în proporţii ridicol de mici, chiar sub 10% din teritoriul lor estimat, în U­craina avem o ce­tate getică explo­rată pe mai bine de jumătate din suprafaţa sa!

Arheologul Igor Prokh­nenko, asistentul profesorului Kotigorosko:

”Noi avem aici, în Transcarpatia, mai multe urme getice decît urme slave! Dacă mai săpăm un pic la Mala Kopanya şi mai facem cîteva descoperiri pre­cum cele din ultimii ani, am putea ajunge la con­clu­zia că geții au venit de aici la Sarmizegetusa, nu in­vers.”

Resurse: Revista ”Eroii Neamului”, Formula As, Liviu Marta

Citiți și: BLESTEMUL AURULUI GETIC

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

RĂZBOAIELE NEȘTIUTE DUSE DE ROMÂNI

Asemenea altor capitole din istoria furată sau ascunsă a neamului românesc, episoade care fac cinste strămoșilor noștri, dar care aduc în umbră alte popoare care azi sunt mai mari, și care fac jocurile politice la nivel mondial, au avut puterea în dese rânduri să impună neamurilor mai mici și în bătaia vânturilor așa cum era și neamul românesc, cum să’și scrie propria istoria, ce să elimine din această istorie scrisă, sau cum să o descrie în așa fel să nu deranjeze marile puteri.

Unul din capitolele despre care românii contemporani știu foarte puțin sau deloc sunt bătăliile pe care le’au purtat românii în estul României, pe teritoriile strămoșilor noștri care ulterior au devenit prin expansiune și rapt ale imperiului rus, dar și acolo unde neamul românesc a fost deznaționalizat.

Unul dintre argumentele noastre pentru care istoria este încă ținută la sertar sunt dovezile slugărniciei istoricilor noștri, văzând că nici azi nu se fac cercetări despre istoria noastră de dinainte de țariști, mărgineni (ucrainieni) și sovietici. Aici nu vorbim doar de dezinteres, ci și de ploconire și căciuleală în dauna intereselor neamului românesc.

Kalka (sau Kalcik), este un afluent al râului Kalmius, care se varsă în Marea Azov.

Pe râul Kalka a avut loc în 1223, între mongoli și ruși, în care oastea mongolo-tătară, condusă de generalii Sübedei sau (Subotai) ”Bahadur” și Gebei noion, a înfrânt oastea mixtă a cnezilor ruteni (Mstislav cel Viteaz al Haliciului, Mstislav III al Kievului etc.) și a cumanilor hanului Kotian (Kuten). Bătălia de la Kalka a intrat în istorie ca una dintre cele mai importante etape ale marii invazii mongole din Europa, care a culminat în 1241.

Marea invazie mongolă a afectat si regiunile din țările române, importante atât pentru pradă, cât și pentru faptul ca reprezentau baze de atac spre alte țări. Românii, care nu dispuneau de formațiuni statale consolidate, de structuri militare bine organizate, de fortificații corespunzătoare, nu au fost în stare să le reziste. Datorită invaziei care a distrus majoritatea evidențelor culturale de scriitură și limbă când a fost prădată zona în 1241, puține mărturii ale evului mediu cultural românesc mai există astăzi.

Descriem în continuare împrejurările bătăliei de la Kalka la care au luat parte și oșteni români.

”Bătălii uitate în istoria românilor: râul Kalka 1223

Poate unii vor crede că glumesc vorbind în contextul bătăliei de la râul Kalka (1223) despre asocierea românilor la acest eveniment. Vorbim despre o mare bătălie care a însemnat, prin înfrângerea ruşilor, un important recul din istoria lor, reducându’i timp de peste trei sute de ani ca şi tributari şi supuşi tătarilor, de sub suzeranitatea lor reuşind să se desprindă abia în secolul XVI, dată de la care vor începe să’şi clădească marele lor imperiu ale cărui efecte le vedem şi le simţim până şi în ziua de astăzi.

Întrebarea care rămâne, cum ar fi arătat harta Europei, sau chiar a lumii, dacă ruşii nu ar fi fost zdrobiţi şi stopaţi din expansiunea lor timp de trei sute de ani în urma acestei bătălii?

Iar foarte puţini ştiu faptul că românii au avut un rol important în această bătălie care a modelat istoria viitoare a Europei.

Tocmai în acest sens, m’am decis să deschid un nou capitol pe acest blog, destinat exclusiv bătăliilor necunoscute din istoria românilor. Nu este ceva nou pentru mine, m’am aplecat asupra multor evenimente istorice mai puţin cunoscute de compatrioţii mei, tocmai pentru a face primul pas pentru o mai profundă studiere a lor de către istoricii profesionişti, cei cu resurse şi cunoştinţe profunde pentru un astfel de demers. Nu pot spune că nu am fost dezamăgit, văzând că nu există interes pentru asta, poate cu puţine excepţii. Şi este păcat, avem o istorie de care alte popoare ar putea fi mândre, sunt alţii care se laudă în toată lumea cu fapte de vitejie care nu se ridică nici pe departe la nivelul celor realizate de români, cu potenţialul lor din acea vreme, iar noi, beneficiari ai unor fapte de arme şi de vitejie care ne’ar situa printre popoarele de frunte ale Europei, nu numai că le cunoaştem, dar nici nu încercăm să le studiem cât de cât.

Demersul meu, după cum spuneam, nu este nou, am mai încercat să readuc la cunoştinţa cititorilor bătălii uitate din istoria noastră, fapte de arme ignorate sau cenzurate de istoriografia comunistă care ne’a ciuntit istoria timp de patruzeci şi cinci de ani. Totuşi, au trecut douăzeci şi trei de ani de la revoluţie, şi prea puţine lucrări abordează aceste teme.

În acest context se înscriu articolele mele referitoare la împrejurările în care s’a realizat România Mare în 1918, la revoluţia din Ardeal şi războiul cu ungurii din 1919 finalizat cu ocuparea Budapestei de armata română, sau despre luptele cu bolşevicii ruşi în Moldova şi Basarabia în anii 1917-1918, precum şi luptele continue pe linia Nistrului după realizarea idealului României Mari. La fel, am amintit de bătălii importante şi mai puţin cunoscute din al doilea război mondial, acolo unde compatrioţii noştri s’au acoperit de o glorie nepieritoare aş vrea să spun, dacă nu aş constata că este pieritoare, în sensul că această glorie este pe moarte prin ignoranţa şi necunoaşterea de către noi a acestor minunate fapte de arme realizate de compatrioţii noştri care s’au înscris astfel printre cei mai buni combatanţi care au luptat în cea mai cumplită conflagraţie mondială.

Dar am încercat, tot pe tema anunţată, să amintesc de bătălii şi importante fapte de arme româneşti cu totul necunoscute din trecut, cum ar fi Românii care l’au oprit pe Napoleon, care dovedeşte fără putinţă de tăgadă tradiţiile militare româneşti fără de care ne’ar fi fost imposibil să supravieţuim ca şi neam pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu şi disputat de oameni, ţinut aflat în calea tuturor răutăţilor, cum spunea nemuritorul Nicolae Iorga.

Iar acest demers deschis cu acest articol este doar primul, după cum intenţionez, dintr’o serie care dovedească faptul că noi, românii, am fost un factor decisiv şi important care a modelat istoria, noi nu am fost doar victime şi un accident istoric, ci participanţi direcţi care ne’am luat soarta în mâini şi ne’am bătut pentru ca astăzi să fim ceea ce suntem şi am fost, şi ceea ce vom fi, respectiv elementul primordial care nu poate fi scos din rădăcina şi istoria acestui pământ pe care trăim ca şi stăpâni pe drept, după cum spunea acelaşi Nicolae Iorga:

”Românii nu sunt nicăieri colonişti, venetici, oamenii nimănui, ci pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor.”

După Alexandru Boldur (născut pe 23 sau 25 februarie 1886, la Chișinău, decedat pe 18 octombrie 1982, București, a fost licențiat în drept, istorie și arheologie, a absolvit Seminarul Teolo­gic din Chișinău (bacalaureat, 1906); Universitatea din Petersburg (licențiat în drept, 1910); Institutul de Arheologie, cu brio; în 1911 — asistent la Facultatea de Drept a aceleiași universități, în 1916 — magistrat în drept pu­blic; în 1917 — conferențiar privat de istorie a dreptului; în 1921 — profesor la Universitatea din Crimeea, apoi la Facultatea Muncitorească din Moscova, întors în Basarabia în 1927 — conferențiar de istorie a românilor la Facultatea Teologică din Chișinău a Universității din lași; în 1932 – profesor agregat; în 1937 – titular la aceeași catedră; în 1938 se transferă la Iași; în 1943 – ‘46 – director al Institutului de Istorie A. Xenopol din Iași; a scris peste 100 de lucrări, inclusiv monografii, studii, tratate istorice, are multe pagini dedicate Chișinăului și este considerat drept unul dintre cei mai importanți istorici basarabeni, cunoștea șase limbi străine).

În acest context, vreau să vă spun că nu glumesc, românii, respectiv brodnicii conduşi de voievodul Ploscânea, au participat la marea bătălie de pe râul Kalka, unde s’a înscris intrarea ruşilor sub dominaţia tătarilor pentru următorii trei sute de ani. Dar pentru asta e nevoie să vedem câte ceva din istoria românilor de dincolo de Nistru.

Ţara Bolohovenilor conform descrierii lui A.V. Boldur

Pentru mulţi dintre vecinii noştri care nu ne doresc aici şi care ar fi făcut orice ca noi să nu fi existat, chiar în ziua de azi nu este nici un efort prea mare care să justifice pretenţiile lor, iar la loc de cinste este răstălmăcirea izvoarelor istorice prin care ei să’l poată contrazice pe Iorga din citatul de mai sus, în sensul că noi nu existam atunci când aceşti vecini au apărut de undeva din stepele asiatice.

Dar tocmai aceste izvoare istorice, cronicile din vechime, îi contrazic, şi culmea, sunt chiar cronicile lor. Nu pare a fi o problemă, încearcă să le răstălmăcească, dar nu prea au cum, dovezile sunt prea evidente.

În articolul meu despre românii transnistreni (Zdrobiţi şi uitaţi, românii transnistreni) aminteam de trecutul românilor de dincolo de Nistru, respectiv de bolohoveni şi brodnici. Nu sunt singurii români amintiţi în documentele privitoare la românii din estul de dincolo de Nistru, în acea perioadă (secolele XI – XIV), mai apar şi alţi români pe lângă brodnici şi bolohoveni, respectiv berladnicii, tiverţii şi ulicii.

Dar aici mă voi referi doar la bolohoveni şi brodnici, despre care avem date mai complete şi mai precise.

Formaţiuni politice româneşti sec X-XIII

Ţara Bolohovenilor apare în cronicile ruse începând cu anul 1150, când principele Mstislav Iziaslavici merge spre Kiev prin oraşul Bolohov. Mai apar menţionaţi în 1172, dar implicarea lor militară apare începând cu 1231, când principii bolohoveni cu trupele lor iau parte la războiul regelui Ungariei Andrei al II-lea pentru Halici contra principelui haliciano-volânian Daniil, fiind aliaţii ungurilor.

La 1235 principii bolohoveni împreună cu halicienii răsculaţi apar ca asediatori ai oraşului Kamenetz, oraşul fiind apărat de un grup de boieri ai lui Daniil din Halici, care în urma răscoalei a fugit la regele ungur. Boierii lui Daniil au ieşit din Kamenetz, au ajuns pe halicienii răsculaţi care o luaseră la fugă şi toţi principii bolohoveni au fost luaţi prizonieri.

Între 1235 şi 1240 bolohovenii întreprind o campanie împotriva principelui polonez Boleslav al Mazoviei. În cursul acestei campanii, împreună cu un grup de halicieni sub principele rus Rostislav atacă oraşul Racota, dar au fost nevoiţi să se retragă. Principele Daniil porneşte o expediţie de represalii contra bolohovenilor, pradă şi arde oraşele lor Derevici, Gubin, Cobud, Cudin, Gorodeţ, Bojskâi, Diadicov, luând o mulţime de prizonieri. Daniil a ocupat ţara bolohovenilor şi a ars’o deoarece aceştia se aliaseră cu tătarii şi le dădeau grâu şi mei.

Despre intenţia lui Daniil de a ocupa Țara bolohovenilor este menţionat într’un document anterior în care se spune că Daniil l’a împiedicat prin negocieri pe Boleslav al Mazoviei să le ocupe ţara deoarece o dorea pentru el. În acest context, este logică şi normală alianţa cu tătarii a bolohovenilor, în scopul de a se apăra de tendinţele cuceritoare ale principilor ruşi.

În 1257 apare ultima menţiune a bolohovenilor în cronicele ruse, când în urma luptelor lui Daniil Romanovici cu tătarii, în urma ocupării mai multor oraşe, aceştia au venit alături de el.

Majoritatea istoricilor au căzut de acord că aceşti bolohoveni nu sunt altceva decât valahi sau volohi, numiţi aşa în acea perioadă. De menţionat că după această dată apar doar denumirile de volohi sau valahi, este uşor de găsit etimologia de la voloh la boloh sau bolohovean în slavă. Despre faptul că valahii nu sunt altceva decât români nu cred că mai trebuie demonstrat, am făcut’o mai devreme în articolul Români sau valahi, o dezbatere sterilă.

Dar câteva cuvinte despre aceşti bolohoveni, a căror ţară a putut fi identificată cu ajutorul toponimicelor şi cercetărilor istorice, cuprinzând porţiunea arătată pe hartă la nord-est de Bucovina actuală. Trebuie menţionat că în acea vreme graniţele ţărilor nu erau păzite cu străşnicie ca şi în prezent, o armată putea trece cu uşurinţă peste o porţiune a unei ţări, iar stăpânirea unui principe era ceva fluid, zone mai mari sau mai mici trecând periodic dintr’o mână în alta.

Cronicile sunt puţine în acea perioadă, iar dacă se menţionează că un principe a pus stăpânire pe un oraş sau pe o zonă, nu înseamnă că a păstrat’o multă vreme, următoarea referire asupra acelui oraş sau acelei zone apărând abia peste câteva zeci de ani.

Dar câteva concluzii se pot impune şi din aceste date sumare. În primul rând, bolohovenii controlau o zonă destul de întinsă şi aveau o capitală, asta dovedeşte o organizare politică. Prin faptul că sunt aliaţi ai unora sau altora, înseamnă că au o structură militară şi o forţă de care trebuia ţinut seama. Mai apare şi problema geografică, fiind aşezaţi între principatele ruseşti de Halici şi de Kiev în expansiune, este normal că au avut de îndurat o presiune mare din partea ambelor, şi este normal şi logic că au căutat alianţe din afară, ca şi cea a ungurilor şi mai târziu a tătarilor, în cazul acestora din urmă plătindu’le un tribut în natură.

Chiar dacă au fost în cele din urmă învinşi, persistenţa elementului românesc s’a păstrat timp de secole sub denumirea de valahi sau moldoveni.

Brodnicii

O importanţă militară mult mai mare au avut’o alţi români care apar în cronicile ruseşti, bizantine, ungureşti sau papale între anii 1147 şi 1359, respectiv o perioadă de 212 ani. Este vorba de brodnici.

S’a putut stabili de către istorici că aceşti brodnici sunt de fapt valahi, la fel şi zona aproximativă în care se întindea Ţara Brodnicilor, deşi istoricii ruşi continuă să’i considere ruşi, lucru îndoielnic din mai multe privinţe, dar ruşii au istoria lor unică şi asupra evenimentelor recente aşa că nu are rost să insistăm.

Oșteni considerați slavi de istoricii ruși

De unde provine această denumire s’au încercat mai multe ipoteze, dar cea mai plauzibilă mi se pare cea care am găsit’o la istoricul Alexandru Boldur, de fapt cuvântul brodnic este o deformare a lui bronnici, adică purtători de cuirasă, de zale.

E adevărat, în unele cronici apar chiar sub denumirea de bronici. G. Popa-Lisseanu presupune că denumirea lor derivă de la pruteni în limba slavă, dar cercetările ar trebui continuate. Mergând după localizarea lor, putem spune că ar putea fi un fel de precursori ai cazacilor de Don, care se poate presupune astfel că sunt urmaşi şi ai valahilor, respectiv ai urmaşilor daco-romanilor.

Nu am spaţiul necesar să dau toate ipotezele şi explicaţiile aici, cei interesaţi pot consulta bibliografia de la sfârşitul articolului, atât în cazul brodnicilor, cât şi în cel al bolohovenilor.

Mergând mai departe, vedem că e vorba de mercenari îmbrăcaţi în zale, deci principala lor îndeletnicire este războiul. Mercenariatul este un fenomen des întâlnit în acea perioadă a principatelor ruse care se luptau pentru supremaţie, dar a decăzut după intrarea ruşilor sub suzeranitatea tătarilor, pentru a reveni mai târziu. De exemplu, în anul 1426 principele lituanian Vitort a pornit un război împotriva Pskovului şi a luat cu el nu numai pe lituanieni şi polonezi, ci şi pe cehi, pe tătari (curtea lui Mehmet) şi ”volohii tocmiţi”, dar a fost înfrânt.

Aici, în loc de brodnici figurează deja volohi.

Dar să revenim la brodnicii din cronici şi în ce bătălii îi întâlnim, pentru ca în final să vedem locul şi rolul lor în bătălia de la râul Kalka.

În anul 1147 principele rus Sviatoslav porneşte împotriva viaticilor, la râul Oka (afluent al Volgăi) trupele sale sunt întărite cu cele ale cumanilor şi ale brodnicilor (aceştia în număr 14000 de luptători). Primele date despre ei: sunt creştini, locuiau în stepele Donului printre barbari şi serveau pentru bani pe principi în certurile lor (mercenari).

În acest caz sunt trimişi de Iuri Dolgoruki din Susdali în ajutorul lui Sviatoslav. Mai apare în ajutorul lui Sviatoslav şi un grup de Poloviţi (neam cumanic cu care ne vom mai întâlni la bătălia de la râul Kalka), precum şi Ivan Berladnic, alt valah, conducătorul berladnicilor.

Ivan va trece mai încolo de partea duşmanului lui Sviatoslav.

În anul 1190 brodnicii alături de cumani îi ajută pe Asăneşti, conducătorii imperiului vlaho-bulgar, în luptele contra bizantinilor pricinuindu’le un adevărat dezastru. Scriitorii bizantini vorbesc de ajutorul venit din partea vlahilor de la nord de Dunăre, iar Nicetas Choniates Acominatus vorbeşte de brodnici ca de o ramură a tauro-scyţilor şi că sunt viteji şi netemători de moarte.

La 1216 brodnicii participă alături de Iaroslav din Susdali în războiul împotriva lui Mstislav din Novgorod.

Alte cronici ungureşti sau papale se referă mai mult la Ţara Brodnicilor şi probleme ce derivă de aici, aşa că nu mă voi mai extinde prea mult, mergând la evenimentul care ne interesează şi descris cel mai amănunţit inclusiv în cronicile ruseşti, unde avem deja şi numele conducătorului brodnicilor, voievodul Ploscânea. De menţionat că şi prin menţionarea sa ca şi voievod putem demonstra că nu era rus, deoarece denumirile de voievod luate de conducătorii ruşi nu apar decât în secolul XIV, până atunci fiind numiţi principi.

Drumul spre Kalka

După ocuparea Chinei şi a hanatului Kara-Kitai, Gengis Han, cel mai mare cuceritor al tuturor timpurilor, şi’a îndreptat hoardele spre imperiul Horezmului ce ocupa un teritoriu întins între fluviul Indus, Marea de Aral, Marea Caspică, munţii Caucaz, Marea Neagră, Marea Mediterană şi Marea Roşie sub conducerea de fier a şahului musulman Ala ad-Din Muhammad sau Muhammad al II-lea (a nu se confunda cu sultanul turc cuceritor al Constantinopolelului).

Cel mai mare raid de cavalerie din istorie, Subotai şi Djebe

Expediţia mongolă a început în toamna anului 1219, în primăvara lui 1220 cei 200.000 de soldaţi ai hanului ajungând la poalele munţilor Tian Şan. După trecerea lor, au ajuns pe teritoriul imperiului Horezmului, unde au avut o serie de lupte cu armata de 400.000 de oameni ai şahului. După o campanie prelungită, Gengis Han îl zdrobeşte pe şah în bătălia de la Buhara, după care cucereşte o serie de cetăţi şi oraşe. Şahul Muhammad scapă cu fuga, imperiul său este desfiinţat pentru totdeauna.

Dar Gengis Han trimite pe urmele lui doi dintre cei mai capabili generali cu 20000 de oameni, pe Subotai şi Djebe Noyon. Aceştia îl urmăresc începând cu luna aprilie 1220 peste fluviul Amu, prin Teheran, apoi spre Marea Caspică. Şahul, deghizat în pescar, a reuşit să se refugieze pe o insulă unde a murit în cea mai neagră mizerie.

Misiunea fiind îndeplinită, Subotai cere şi obţine permisiunea hanului să revină la grosul forţelor după ce va ocoli Marea Caspică pe la nord pentru a cerceta şi cuceri şi acele regiuni. Subotai cucereşte Georgia unde îl ucide pe regele George al IV-lea Lasha, Caucazia şi ajunge la nord de Marea de Azov în anul 1222.

Poloviţii, o ramură a cumanilor, în alianţă cu alanii, cerchezii şi lezginii, încearcă să le facă faţă, dar mongolii îi conving pe cumani să rupă alianţa cu ceilalţi pe care îi înving cu uşurinţă. Apoi devastează ţinuturile poloviţilor bătându’i şi pe aceştia, dar hanul poloviţilor Koten Khan fuge la curtea ginerelui său, principele Mstislav al Galiţiei, căruia îi cere ajutorul.

Acesta formează o coaliţie cu alţi principi ruşi şi pornesc împreună împotriva mongolilor cu o armată de circa 80.000 de oameni. Între timp, mongolii lui Djebe şi Subotai iernează în stepele nord-pontice, iar în primăvară cuceresc Crimeea şi distrug cetatea genoveză Soldaia.

Nu se ştie exact când Ploscânea, voievodul brodnicilor, a încheiat alianţa cu mongolii, dar se presupune că ar fi vorba de iarna dintre 1222 şi 1223. Ţinând cont de faptul că Subotai şi Djebe Noyon aveau doar 20.000 de oameni, o alianţă cu mercenarii lui Ploscânea nu le strica deloc.

Preludiul bătăliei

Koten Khan îl convinge pe Mstislav al Galiţiei spunându’i că astăzi mongolii au cucerit pământurile sale dar mâine le vor lua pe cele ale principilor ruşi, lucru adevărat, dar atunci de ce i’a trădat pe alani, cerchezi şi lezgini?

Indiferent, Mstislav îi convinge şi pe ceilalţi principi ruşi, deşi aflaţi în rivalitate, să pornească o campanie militară contra mongolilor. Această coaliţie se formează şi principii ruşi îşi încep deplasarea trupelor în întâmpinarea mongolilor lui Subotai şi Djebe Noyon.

Djebe Noyon şi Subotai (cel chior), pictură de Viktor Korolkov

Forţele ruseşti cuprindeau armatele principilor ruşi constituiţi într’o alianţă de faţadă, din moment ce disensiunile dintre ei se manifestau din plin încă din etapele premergătoare ale campaniei. Astfel, unitatea de comandă era practic inexistentă. Deşi aveau o armată de patru ori mai numeroasă, din această cauză eficienţa ei era scăzută. Se aflau în cadrul acestei armate trei mari grupuri care de’a lungul timpului fuseseră rivale şi chiar purtaseră războaie între ele.

Primul grup era cel al Kievului, condus de principele Mstislav Romanovici, fiul său Vsevolod, ginerele său, prinţul Andrei, precum şi Viatoslav din Shumsk şi Iuri din Nesvezh.

Al doilea grup era cel din Cernigrov şi Smolensk, condus de prinţul Msitislav Sviatoslavici din Cernigov alături de care venea şi prinţul Oleg din Kursk, precum şi trupe din Putivl şi Trubesk.

Al treilea grup era al făuritorului coaliţiei, care i’a convins pe ceilalţi cu argumentul suprem conform căruia dacă nu îi ajutau pe poloviţi, în mod sigur aceştia se vor alia cu mongolii împotriva lor, respectiv prinţul Mstislav Mstislavic, ginerele său prinţul Daniil Romanovici din Volânia.

Nu se ştie sigur dacă a participat prinţul Mstislav Iarolslavov Nemov din Lutsk, în schimb au lipsit alţi mari prinţi ruşi, cum ar fi Iziaslav Ingvarevici şi Iziaslav Vladimirovici din Terebovl, iar marele prinţ Iuri Vsevolodovici, conducătorul puternicului principat Vladimir-Suzdal, deşi a fost chemat, nu a venit fiind ocupat cu pregătirea unei campanii împotriva livonienilor, l’a trimis în schimb pe nepotul său Vasilko Konstanivoci de Rostov cu o forţă militară, dar acesta a ajuns prea târziu şi nu a luat parte deloc la lupte.

Estimările trupelor variază între 40.000 şi 100.000, dar dacă vedem modul de desfăşurare al bătăliei, precum şi unele surse care vorbesc de pierderi de ordinul a 50000 din partea ruşilor, va trebui să acceptăm numărul ruşilor spre partea superioară a estimărilor. Despre mongoli se ştie că au plecat în urmărirea şahului Muhammad două tumane sau divizii, respectiv 20.000 de oameni, dar care au luptat în Georgia, la Teheran, din nou în Georgia, au trecut munţii Caucaz, i’au zdrobit pe alani şi aliaţii lor, au devastat Crimeea cucerind şi arzând oraşul genovez Soldaia, deci efectivele lor s’au mai împuţinat.

Ar fi trebuit să primească ajutor din partea lui Jochi, aflat la nord de Marea Caspică, dar fiul lui Gengis Khan (Jochi) se îmbolnăveşte şi ajutorul nu mai soseşte. E posibil ca să fi primit unele întăriri, dar nu apare nicăieri acest lucru, la fel este posibil să fi luptat în rândurile mongolilor şi alani, cerchezi şi lezingi dintre cei învinşi în toamnă.
Putem face doar o estimare asupra forţelor brodnicilor lui Ploscânea. Ţinând cont de faptul că 30 de ani mai devreme puteau trimite un corp de 14.000 de oameni, nu cred că la această dată să nu fi avut posibilitatea să strângă câteva mii de oameni.

Dar prin faptul că a luat aripa stângă cu încă doi comandanţi mongoli şi cu trupele lor, tragem concluzia că ori trupele brodnicilor erau mai puţine, ori mongolii nu aveau încredere deplină (logic, având renumele de mercenari) ca să’i lase aripa stângă numai lui Ploscânea.

Mai este şi aspectul militar, tacticile mongolilor erau cunoscute numai de ei înşişi, aşa că era nevoie de încă o trupă mongolă care să’i dirijeze pe aliaţi. Efectivul total al armatei mongole este estimat între 20.000 şi 40.000 de oameni, de aici putem deduce că brodnicii lui Ploscânea erau între 5 şi 10.000 de oameni.

Cunoscând disproporţia de forţe, Djebe şi Subotai trimit soli de pace la ruşi, dar aceştia îi execută, fapt care a produs o impresie defavorabilă la conducătorii mongoli şi care va avea repercusiuni în viitor.

Forţele ruse s’au adunat la sud de Kiev pe la începutul lui aprilie şi au pornit în marş spre nordul Mării de Azov. Ajunşi pe malul Niprului, o nouă ambasadă mongolă apare spunând că mongolii nu vor să lupte cu ruşii, ci doar cu poloviţii au ei ce au. Principii ruşi îi ucid şi pe aceştia, o nouă încălcare a legii mongole şi a codului lor. Marşul a continuat de’a lungul râului, o parte din infanterie sosind cu bărcile.

În data de 15 mai întreaga forţă rusească, împreună cu poloviţii, era reunită. La 16 mai, pe malul estic apar primele elemente mongole. Prinţul Mstislav Mstislavici din Galiţia conduce un mic detaşament din trupele proprii şi un corp de poloviţi împotriva avangărzii mongole. Aceasta rupe lupta şi fuge, urmărită de trupele ruso-polovite. Este capturat comandantul avangărzii mongole, Hambek, ascuns între zidurile unui mormânt, predat poloviţilor care îl execută.

În ziua următoare, prinţul Daniil al Volâniei împreună cu Iuri Domanerici conduc un raid al altui detaşament rus, surprinzând un grup de mongoli ce aveau în grijă nişte turme de animale. Mongolii o iau la fugă şi de această dată. Aceste succese dau impresia unei campanii uşoare, armata rusă are un moral excelent şi conştiinţa unei superiorităţi exagerate, începe traversarea generală a fluviului pe un pod de vase şi avansul în adâncul teritoriului necunoscut.

Ne loveşte o similitudine bizară, la fel se vor comporta cavalerii burgunzi în timpul cruciadei de la Nicopole, mai bine cu o sută cincizeci de ani mai târziu, în 1394. Lecţiile istoriei sunt dure pentru cei ce nu doresc să le înveţe.

Avansul ruşilor a continuat timp de nouă zile, fără vreo confruntare serioasă cu mongolii. Din când în când, aceştia îi lăsau pe ruşi să captureze turme de animale şi unii prizonieri, de fapt pentru a’i încuraja să continue marşul tot mai adânc în teritoriul necunoscut. În avangardă mergeau poloviţii, cunoscători ai terenului, alături de trupele din Galiţia şi Volânia sub comanda prinţului Daniil, apoi urma corpul principal condus de prinţul Msitislav de Galiţia, urmat imediat de trupele din Cernigov, în timp ce ariergarda era formată din forţele kievene conduse de prinţul Mstislav Romanovici.

Mongolii se mulţumeau să arunce săgeţi din posturile înaintate înainte de a fugi lăsându’le în mâna avangărzii ruse.

Întreaga armată înainta cu greu în arşiţa zilei, îndreptându’se spre capcana întinsă cu grijă de Subotai şi Djebe Noyon. Aceştia pregătiseră bătălia cu grijă, alegând terenul care le’ar fi adus o victorie decisivă în cazul în care ruşii ar fi făcut vreo greşeală. În tabăra rusă neînţelegerile şi certurile dintre prinţi deveneau tot mai dese şi mai accentuate. La 31 mai 1223 avangarda rusă atinge malurile râului Kalka. Acest râu nu este identificat astăzi cu precizie, se pot face doar presupuneri (afluent al râului Kalmius,). Cert este că se varsă în Marea de Azov.

Bătălia de la râul Kalka 1223

O nouă ciocnire cu trupe mongole de acoperire de dimineaţă, o nouă victorie rusă deosebit de facilă, în sensul că mongolii au rupt’o la fugă, a făcut ca discuţiile şi certurile să reînceapă între principii ruşi. Neînţelegerile au durat o jumătate de zi, dezbaterea principală fiind dacă armata să treacă râul în urmărirea fugarilor sau să se întărească pe poziţia actuală, o zonă uşor de apărat. S’au reaprins şi chestiuni secundare, de exemplu, de la trecerea Niprului prinţul Mstislav al Galiţiei insista ca la conducerea poloviţilor să treacă Iarun Khan, ginerele lui Khoten Khan. Disputele nu s’au rezolvat, mai mult s’au agravat.

Până la urmă s’a decis trecerea râului Kalka şi continuarea ofensivei. Primii au trecut Iarun Khan cu poloviţii săi, alături de prinţul Daniil şi armata din Volânia, care au continuat să’i urmărească pe mongoli. Ei au fost urmaţi de galicieni şi imediat apoi de prinţul Mstislav Sviatoslavici din Cernigov cu trupele sale.

Poloviţii, ramură a cumanilor, şi ei luptători şi călăreţi ai stepelor, erau buni cunoscători ai tacticilor în care mongolii excelau. Au angajat mongolii din posturile înaintate şi i’au forţat să fugă (în mod sigur din nou o fugă simulată), cavaleria din Volânia a ţinut pasul cu poloviţii, urmaţi la mică distanţă de galicieni, dar luptătorii din Cernigov au trecut râul încet, pierzând ritmul, iar kievenii aşteptau încă pe malul opus trecerea celor din Cernigov. Golul dintre părţile componente ale armatei ruse crescuse îngrijorător.
Acesta era momentul aşteptat de Subotai Bahadur pentru declanşarea atacului.

El conducea centrul mongolilor, Djebe Noyon aripa dreaptă, iar aripa stângă era sub conducerea lui Tsugur Khan şi Teshi Khan, alături de brodnicii lui Ploscânea. La acel moment, avangarda rusă nu se afla sub o comandă efectivă, poloviţii fiind risipiţi în urmărirea mongolilor din avanposturi. Subotai nu a folosit tactica mongolă clasică de atac cu cavaleria uşoară care aruncă nori de săgeţi evitând să angajeze lupta efectivă, ci atacă direct cu cavaleria grea sub acoperirea săgeţilor lansate de cea uşoară.

Era şi simplu, ţinta sa fiind mai întâi poloviţii uşor înarmaţi pe care îi zdrobeşte şi îi împrăştie rapid. Apoi Subotai se îndreaptă în galop spre cavaleria rusă din avangardă angajând’o în luptă directă, în timp ce aripa stângă mongolă loveşte şi ea. Prinţul Daniil Romanovici călăreşte în fruntea trupelor sale pentru a le conduce în luptă, alături de el sunt comandanţii Semen Oliuevici şi Vasiliok Gavrilovici.

În scurt timp, Vasiliok este ucis de o lance şi Daniil este rănit în piept. Prinţul Mstislav din Lutsk cu trupele sale se grăbeşte să vină în ajutor, dar norul de săgeţi care îl întâmpină îl forţează să se retragă.

Prinţul Mstislav Mstislavici din Galiţia le ordonă oamenilor săi să se pregătească de luptă, dar un imens val de poloviţi şi volânieni fugind de pe câmpul de luptă urmăriţi de mongoli dă peste ei dezorganizându’le rândurile şi antrenându’i într’o fugă dezordonată care ajunge şi la cei din Cernigov care abia puseseră piciorul pe malul opus fiind total nepregătiţi.

Vălmăşagul este complet şi dezastrul inevitabil, armata rusă este în colaps după loviturile centrului lui Subotai şi a stângii unde luptau şi brodnicii lui Ploscânea. Prinţul Oleg de Kiev reuşeşte să’şi aşeze oamenii în poziţie de luptă pentru a’i ajuta pe galiţieni, dar este înfrânt rapid şi forţat să fugă. O astfel de situaţie nu avea cum să dureze, armata rusă se dezintegrează şi se descompune în grupuri care o iau la fugă în cea mai mare dezordine.

Pe malul celălalt, armata din Kiev cu prinţul Mstislav Romanovici vede dezastrul şi abia apucă să clădească o poziţie defensivă înconjurat de carele folosite la transport, înainte ca furia mongolă să se năpustească asupra lui. Rezistă şi începe o retragere înceată, cu tot cu carele care îl înconjoară, asaltat continuu de atacurile şi săgeţile mongolilor. După trei zile, epuizaţi şi lipsiţi de apă, acceptă inevitabilul, capitularea.

Mongolii îl trimit pe Ploscânea ca şi parlamentar, care le promite viaţa în schimbul capitulării. Pentru a fi siguri, principii ruşi îl pun pe acesta să sărute crucea, după care capitulează. Dar mongolii nu se ţin de cuvânt, o parte din luptătorii ruşi sunt masacraţi imediat ce ies din tabără.

După părerea mea este improbabil ca Ploscânea să fi ştiut dinainte de planurile mongolilor referitoare la prizonieri, altfel, ca şi creştin, nu ar fi jurat pe cruce. Sau poate da?

Soarta celor care au fugit nu a fost mai bună. Urmăriţi şi hărţuiţi de mongoli, mulţi şi’au pierdut viaţa în stepă. Aşa au fost ucişi prinţul Mstislav Sviatolavici şi fiul său, plus mulţi din armata de la Cernicov. Prinţul de Smolensk a fost mai norocos, retrăgându’se spre nord-vest cu un grup masiv de o mie de soldaţi, reuşind astfel să’i bată pe urmăritorii în grupuri mici.

Au ajuns la Nipru şi au reuşit să scape. Partea proastă a fost că poloviţii s’au întors contra ruşilor, jefuindu’i pe fugari de cai şi arme, de multe ori omorându’i ca şi o răzbunare pentru înlocuirea hanului Koten, cel puţin aşa o justificau. Prinţul Mstislav Mstislavici de Galiţia a reuşit să scape cu o barcă şi a mai condus principatul încă patru ani.

Soarta principilor kieveni capturaţi prin intermediul lui Ploscânea a fost mult mai crudă. Decizia executării solilor mongoli în două rânduri în mod sigur că a cântărit greu în condamnarea lor. Consecvenţi principiului mongol că nu trebuie ca sângele regal să fie vărsat, conducătorii mongoli i’au întins la pământ, au aşezat peste ei o platformă grea de scânduri pe care s’au pus pe ospăţul sărbătorii victoriei în timp ce dedesubt principii kieveni se sufocau lent.

Urmările bătăliei

După victoria decisivă de la râul Kalka de la 31 mai 1223, Gengis Khan le ordonă lui Subotai şi Djebe să facă joncţiunea cu Jochi şi împreună să’i atace pe bulgarii de pe Volga, dar aici sunt învinşi la trecerea fluviului. Primesc ordin să revină acasă, dar Djebe moare cu febră pe drum. La marele Kurlutai ţinut la sosirea lor acasă, Subotai raportează lui Gengis Khan despre marşul său epic, cel mai mare raid călare din istorie.

Jochi este iertat de presupusa insubordonare când a refuzat să i se alăture lui Subotai pe motiv că era bolnav. Atât Jochi, cât şi Gengis Khan vor muri în 1227.

Succesiunea imperiului va fi preluată de Ogodai, fiul hanului, care împreună cu fratele său Batu vor da cea mai cumplită lovitură estului Europei abia paisprezece ani mai târziu.

Descrierea hărții de mai sus:

Dezastrul de la râul Kalka a avut urmări grave în Rusia. S’au topit aici printre cele mai bune armate, cei mai străluciţi principi şi boieri, elita militară a principatelor ruse. A fost ca şi un avertisment pentru ce avea să vină paisprezece ani mai târziu, când Subotai şi Batu îşi vor arunca de data asta o armată de peste o sută de mii de luptători.

Bulgarii de pe Volga, poloviţii, principatele ruse toate vor fi trecute prin foc şi sabie în 1237-1238. Cele mai importante oraşe, chiar şi Kievul vor fi jefuite şi distruse. Apoi va fi rândul Ungariei, Boemiei şi Poloniei în 1241.

Spre norocul Europei, armatele lui Batu şi Subotai se vor întoarce în Asia în 1242 la moartea hanului Ogodai, pentru a alege un succesor care îşi va îndrepta privirea în alte direcţii, spre China şi sud-vestul Asiei. Doar aşa a scăpat Europa de teroarea mongolă.

Dar pentru Rusia a urmat o perioadă de trei sute de ani de suzeranitate mongolă sau tătară, sub conducerea Hanatului Hoardei de Aur, care s’a desprins la sfârşitul secolului XIII din marele imperiu mongol, atunci când acesta s’a împărţit în patru. Fără această suzeranitate, în faţa unui popor cuceritor ca şi ruşii, poate altfel ar fi arătat harta Europei. E suficient să ne gândim cât au cucerit ruşii după ce s’au scuturat de tătari, din secolul XVI, ca să ne imaginăm ce ar fi fost fără intervenţia acestei forţe care să le frâneze ambiţiile cuceritoare.

Notă de încheiere

Nu se ştie ce s’a întâmplat mai departe cu Ploscânea, dar brodnicii au continuat să existe cu tot cu ţara lor ultima referire făcându’se despre ei la 1359. După această dată se fac referiri doar la valahi sau moldoveni, deoarece era normal ca aceştia să graviteze spre noul stat constituit de către maramureşanul Bogdan din Cuhea care îl alungă pe fiul lui Dragoş şi se declară independent de coroana ungară.

Fără existenţa pe acele locuri a unei caste de români luptători care să formeze osatura şi baza noului stat şi să se unească în jurul unui lider militar autentic reprezentat de Bogdan şi apoi de urmaşii săi dinastici, Moldova nu ar fi avut cum să cuprindă în mai puţin de patruzeci de ani întregul teritoriu până la Nistru şi Marea Neagră, în acelaşi timp luptând cu incursiunile tătarilor din Hoarda de Aur şi împotriva ungurilor care încă nu se împăcaseră cu pierderea mărcii lor de răsărit.

Datele prezentate despre brodnici şi bolohoveni sunt ale istoricilor noştri adevăraţi din perioada interbelică ca şi Iorga, Ion Nistor, Alexandru Boldur sau Popa-Lisseanu. Ei şi’au făcut cercetările fără să poată avea acces în teren, pe atunci Uniunea Sovietică.

Dar astăzi cine îi împiedică pe istoricii noştri să facă cercetări în Ucraina de astăzi, chiar împreună cu istoricii ucraineni? Poate doar dezinteresul.

Să vă dau un exemplu despre care vorbeşte Alexandru Boldur pe teritoriul de astăzi al Ucrainei:

”S’au păstrat până acum două linii de valuri de pământ. Primul aşa zis Zmiev val începe la Ecaterinopol (Kalnibolot) la o depărtare de 15 verste la sud de Zvenigorodca şi se întinde în direcţia sud-vestică alături de râul Gniloi Tichici, un afluent al Bugului, şi de satele Latâşcovo (jud Zvenigoroski), Sverdlicov, Nerubaico, Podvâscocoe, Nalivaico (jud Umanski) spre Bug şi se termină la râul Codâma în judeţul Balta.

Vorbind despre valul acesta, Barsov notează:

”Acest val putea să fie o întăritură de hotar a Ţării Bolohovenilor care în sec XII-XIII ocupa regiunea superioară a Bugului şi ale cărei hotare sud-estice trebuiau să treacă tocmai pe aici, cel puţin în perioada iniţială a existenţei acestei ţări.”

Celălalt val de pământ numit de popor Troianov val se întinde, după Plater, în gubernia Podolscaia de la Nistru spre Sbruci, în judeţele Uşiţa, Kameneţ şi Proscurov, iar după Marczinski, începe în judeţul Uşiţa, trece prin judeţul Kameneţului şi continuă până la târgul Satanov (Satu Nou) pe Sbruci şi de acolo se întinde în Galiţia până la târgul Magherov. În unele locuri valul acesta are înălţimea între 3,5 şi 5,5 metri.

În privinţa însemnătăţii acestui val, Schafarik scrie:

”Mărimea lui şi o mulţime de monede romane care au fost găsite lângă el mărturisesc clar că a fost ridicat de împăraţii romani.”

Marczinski, de asemenea, crede că el a fost construit pentru delimitarea graniţelor Daciei din porunca împăratului Traian, în preajma anului 106, şi aceasta este foarte verosimil.
Din cele ce preced ştim că hotarele Daciei nu se întindeau aşa de departe. De aceea siguranţa cu care se afirmă provenienţa romană a acestui val cunoscut sub numele de Traian nu are nici un temei. Dimpotrivă, avem motive să credem că acest val a fost făcut de brodnici pentru apărarea ţării lor împotriva ofensivei haliciene, întrucât graniţele acestei ţări coincid cu linia valului în mare parte a întinderii lui, iar pe cât nu coincid, valul arată, probabil, hotarele iniţiale ale acestei ţări. Era firesc ca brodnicii să’l numească acest val cu numele lui Traian, despre care trebuiau să aibă amintiri, emigrând de pe teritoriul fostei Dacii.”

Cred că este suficient de sugestiv.

Închei menţionând că hărţile deosebite prezentate aici, inclusiv cele trei tridimensionale, provin din cartea Kalka River 1223 apărută la Osprey Publishing, care conţine unele greşeli, dar am găsit la bibliografie şi doi români, respectiv Gheorghe Brătianu cu Reserches sur le commerce genois dans la Mere Noire au XIIe siecle (Paris, 1929) şi P. Diaconu cu Les Coumans au Bas-Danube au XIe et XIIe siecles (Bucarest, 1978).”

Bibliografie:

Osprey Publishing, Kalka River 1223, Genghis Khan’s Mongols invade Russia
Al. Boldur, Istoria Basarabiei, ediţia a II-a, editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992
Cpt. Trofin Gh. Ion, Istoria militară în cadrul istoriei universale, vol II, evul mediu, Tipografia Lovrov, Arad, 1935
Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Cartea moldovenească, Chişinău, 1992
G. Popa-Lisseanu, Isvoarele istoriei Românilor, vol XII, Brodnicii, Tipografia Bucovina I. E. Torouţiu, 1938
N. Iorga, Brodnicii şi românii, Cultura naţională., Bucureşti, 1928
Academia Română, Institutul de Geografie – România, atlas istorico-geografic, Editura Academiei Române, 1996

Sursa: cristiannegrea.blogspot.ro

Citește și:  IMPERIUL ȚARIST DESPRE ROMÂNI ÎN 1840: ”MOLDOVA ȘI VALAHIA SUNT ȚĂRI LOCUITE DE UN POPOR CARE ARE O SINGURĂ ORIGINE”

sau: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

VOR SCOATE SĂBIILE SUA ȘI RUSIA?

O excelentă analiză scrisă de un analist militar și un fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni a apărut zilele trecute în presa de la noi, dovedind dacă mai era cazul că îngrijorarea multora în privința unui potențial conflict este îndreptățită. Dat fiind raportul actual de forțe militare dintre blocul atlantic și Rusia, și în urma analizei pertinente realizate de Valentin Vasilescu, am tinde să credem că 2017-2018 ar putea fi anii în care acest obiectiv de atacare a Rusiei ar mai putea fi atins doar datorită ușorului ascendent de tehnică militară pe care l’ar mai avea blocul atlantic. Ulterior, acest avantaj ar putea să dispară deoarece Rusia se înarmează și se dotează cu cele mai avansate tehnologii militare, în zonele sensibile ale armatei rusești.  Or, nimic nu ne îndreptățește să stăm liniștiți în această privință chiar și după 2018, dacă SUA are aceste intenții. Evident pe noi ne privește cât de mult va fi afectată România în cazul în care războiul din Dombass se va muta dincolo de granița Ucrainei, în teritoriul Rusiei.

”Pentagonul pregătește invazia asupra Rusiei?

Toate investițiile Pentagonului se rezumă la arme de atac, menite să execute invazii asupra altor state. De exemplu, cine are nevoie de avioane stealth pentru a’și apăra propriul teritoriu? Washingtonul este singurul deținător de portavioane nucleare escortate de zeci de crucișetoare, distrugătoare, nave amfibii de asalt (portelicoptere) și submarine nucleare de atac, capabile să atace orice punct de pe glob. SUA mai deține și o flotă uriașă de peste 500 de avioane grele cargo, special creată să transporte divizii de blindate la zeci de mii de km distanță de continentul american. Rusia care a fost înconjurata de baze militare NATO este privită de Washington ca o imensă pradă, întrucât pe teritoriul imens al acesteia sunt concentrate 60% din resursele minerale, de apă potabilă, de teren propice agriculturii, de păduri ale Terrei.

După destrămarea URSS, când SUA a rămas singura superputere mondială, a fost consacrat clișeul că atunci când Washingtonul își propune o invazie militară asupra unui stat, mai întâi crează în opinia publică psihoza că acel stat este pe punctul de a’și ataca și ocupa vecinii. Atunci când armata americană este cea care invadează țara țintă, prin acest procedeu de razboi psihologic, derulat intens prin media aservită, agresiunea militară americană trebuie privită ca eliminarea amenințării asupra vecinilor statului țintă.

Cum pentru SUA , în realitate ”războiul rece” nu s’a terminat niciodată, de peste doi ani a declanșat războiul psihologic, având ca țintă Rusia, reușind să oblige UE și alte state vasale să’i impună sancțiuni economice. Pentru ca influența Rusiei să nu se extindă după succesul repurtat în Siria, e nevoie de o accelerare a pregătirilor pentru atacarea Rusiei numai că Barack Obama, fiind pe final de mandat nu poate decide nimic, hotărârea revenindu’i viitorului președinte al SUA.

Unde ar putea ataca SUA?
SUA nu vizează o debarcare în Estul îndepărtat al Rusiei, ci ca și Napoleon sau Hitler, intenționează ocuparea obiectivului strategic al Rusiei care este capitala sa, Moscova. Planul inițial al SUA era ca prin ”Euromaidan” Ucraina sa fie atrasă în sfera sa de influență, bazele marinei ruse din Crimeea să fie cedate marinei militare americane și Ucraina sa devină stat membru NATO. De pe teritoriul Ucrainei urmând a se declanșa invazia NATO asupra Rusiei, distanța de la Lugansk pâna la Moscova fiind de 600 km. Planul inițial a fost dat peste cap prin referendumul care a decis alipirea Crimeii la Rusia. Ulterior, datorită razboiului civil din Donbass, americanii nu mai pot declanșa nicio agresiune militară asupra Rusiei, din Ucraina.

Prin urmare, planul SUA a fost revizuit, stabilind Țările Baltice ca zonă de plecare la ofensivă. Din acest motiv, SUA face presiuni puternice asupra Suediei si Finlandei să adere la NATO, pentru ca teritoriul lor să fie folosit în manevra de forte și mijloace de atacare a Rusiei. De la granița Letoniei pâna la Moscova sunt tot 600 km și pe această direcție nu exista niciun obstacol natural care să puna probleme de ordin militar.

Pentru a ”descuraja” Rusia, Pentagonul a mărit de patru ori cheltuielile militare pentru campania anti-rusă în țările europene de la granița cu Rusia, a dislocat încă o brigadă de blindate în Țările Baltice și Polonia, încălcând Actul Fondator al Tratatului Rusia-NATO din 1997 și a decis mărirea flotei militare de la 272 la 350 nave de luptă. De aceea, planul strategic al Pentagonului poate cuprinde o invazie militară fulger, dusă sub comanda NATO, cu armament clasic, plecând din Țările Baltice și Polonia, direct către Moscova. Urmată de schimbarea conducerii politice reprezentată de Vladimir Putin și de o retragere treptată, concomitent cu cedarea către Letonia, Estonia și Ucraina a unei bucăți din teritoriul Rusiei.

Granița de vest a Rusiei ar putea fi fixată pe aliniamentul St. Petersburg-Veliki Novgorod, Tver-Kaluga-Volgograd. Datorită transformarii rapide a armatei chineze într’una modernă, capabilă sa pună mari probleme SUA și aliaților din zona Pacificului de vest, Pentagonul nu va disloca toată tehnica de luptă disponibila în Europa. El va păstra în rezerva 1/3 din fortele și mijloacele armatei SUA pentru a putea face față unui atac surpriză al Chinei.

Care ar fi fereastra de timp ?
Invazia militară a Rusiei poate fi executată cu succes de SUA doar pâna în 2018, după care șansele de reușită scad dramatic, întrucât Pentagonul va pierde superioritatea tehnologică în multe domenii, în fața armatei ruse și conflictul se va transforma într’unul mondial, cu utilizarea armamentului nuclear.

Câștigarea supremației aeriene.
Rusia este axată pe o armată de apărare, excelând la capitolul avioane de interceptare si sisteme de rachete AA foarte mobile, greu de reperat și performante, capabile să detecteze și să doboare chiar și avioanele americane de generația a V-a. De aceea, armata SUA, sprijinită de aliații săi din NATO, nu vor putea cuceri niciodata supremația aeriană. Cu mari eforturi, pot realiza parțial superioritatea aeriană, pentru perioade scurte de timp, pe anumite direcții, de la granița Rusiei, pe o fâșie cu adâncimea de 300 km.

Pentru a crea culoare sigure de zbor în apararea AA rusească, americanii vor fi obligați să folosească în primul val de atac 220 de avioane (15 bombardiere B-2, 160 de F-22A si 45 de F-35). În cele doua compartimente carenate, B-2 poate lua 16 bombe ghidate prin fascicol laser GBU-31 (900 kg) sau 36 de bombe în casete CBU-87 (430 kg) sau 80 de bombe GBU-38 (200 kg). Avionul F-22A poate fi înarmat cu doua bombe JDAM (450 kg) sau cu opt bombe de 110 kg. Un impediment major este acela că racheta anti-radar AGM-88E, cu raza de acțiune de 140 km, este prea mare pentru a intra în boxele carenate ale avioanelor F-22A și F-35 (lungime 4,1 m, ampenaje 1 m) si dacă este acroșată pe pilonii din aripi compromite ”invizibilitatea” acestor avioane. Țintele preponderente ale primului val fiind pistele de decolare-aterizare ale aviației militare ruse și sistemele componente ale zonelor de excludere, A2/AD bubble.

Referitor la avionul F-22A, din rapoartele Pentagonului reiese ca acesta a fost încântat de rezultatele obținute de F-117 (primul avion de generatia a V-a) în prima campanie a Golfului și în Iugoslavia. De aceea inițial, Pentagonul a comandat 750 de avioane F-22A pentru înlocuirea avioanelor F-16 din Fortele Aeriene. Odată ce spionajul militar american a descoperit că Rusia a testat cu succes chiar pe avioanele F-117 americane, noul radar anti-stealth 96L6E, Pentagonul a redus comanda la 339 de avioane F-22A. În timp ce americanii dezvoltau și testau proiectul F-22A, rușii deja creau antidotul la acest avion, adică sistemul de rachete S-400 Triumf care utiliza mai multe echipamente de detecție printre care și 96L6E.

Așa că F-22A a ajuns sa fie produs în doar 187 de exemplare.

Pentru a complica sarcina apărării AA rusești, simultan cu avioanele din generatia a V-a, vor fi lansate 500-800 de rachete de croazieră de pe navele de suprafață și de pe submarinele americane dislocate în marea Baltica. Sansele rachetelor de croazieră de a’și atinge țintele sunt mici, întrucât Rusia deține aproximativ 250 de avioane de vînătoare cu rază mare de acțiune, cu viteza maximă de Mach 2.83 ( 3.500 km/h ), specializate în interceptarea avioanelor E-3 Sentry ( AWACS ) și a rachetelor de croazieră: MiG-31.

Radarul avionului MiG-31 poate descoperi de la 320 km, urmărind 24 de șinte, simultan cu atacarea a opt dintre acestea, cu rachete R-33/37, cu rază de acțiune de 300 km și viteza Mach 6.

Totodată, avioanele americane F-18, F-15E, B-52 și B-1B pot lansa fără să se apropie de granița Rusiei (și să intre în raza de acțiune a rachetelor S-400), mini rachete de croazieră AGM-154 sau AGM-158, cu o rază de acțiune cuprinsă între 110 si 1.000 km. Acestea vizând cu precădere navele de luptă din Flota rusă a Mării Baltice și bateriile rusești de rachete sol-sol 9K720 Iskander (raza de acțiune 500 km) și OTR-21Tochka Iskander (raza de acțiune 180 km).

Eficacitatea acestui prim val s’ar putea exprima prin neutralizarea în cel mai fericit caz a 30 % din rețeaua radar de supraveghere aeriana rusească, a 30 % din batalioanele de rachete S-300 si S-400 rusești, dispuse între Moscova și granițele cu Țările Baltice, neutralizarea a 40 % din componentele sistemelor automatizate C4I (cu precădere a componetelor de cercetare-bruiaj), blocarea pe aerodromuri a peste 200 de avioane și elicoptere rusești, iregularități în structura de conducere operativă a rușilor, etc . Totusi, pierderile estimate ale americanilor și aliaților lor pot ajunge la 60-70 % din aeronavele și rachetele de croazieră care intră în spațiul aerian rusesc, în primul val.

Care este impedimentul major în cucerirea supremației aeriene ?
În jurul orasului Sankt Petersburg și în enclava Kaliningrad, rușii și’au creat două sisteme automatizate C4I (Comandă, Control, Comunicații, Computere, Informații și Interoperabilitate), pentru împiedicarea obținerii supremației în războiul radioelectronic (Electronic warfare -EW), dus de sistemele de cercetare terestre, aeriene și cosmice americane. C4I subordoneaza printre altele și echipamentele Krasukha-4 de tip SIGINT si COMINT (interceptarea tuturor rețelelor de comunicații).

Krasukha-4 mai bruiază și radarele de supraveghere de pe sateliții militari americani din familia Lacrosse / Onyx, radarele militare bazate pe sol din statele vecine, cele aeriene de tip AWACS, E-8C și pe cele montate pe avioanele americane de recunoastere RC-135 sau fără pilot RQ-4 Global Hawk. Armata rusă dispune și de echipamente de bruiaj a senzorilor electrono-optici de ghidare a bombelor si rachetelor inamice, dirijate pe fascicol laser si în infrarosu, dar si prin GPS. Acestea sunt relativ putine si dispuse în apropierea obiectivelor importante.

Sistemele C4I rusești au permis și crearea a două zone de excludere (Anti-Access/Area Denial -A2/AD bubble), impenetrabilă pentru toate mijloacele NATO, odată cu integrarea în C4I a câte doua batalioane de rachete AA mobile cu raza mare de acțiune de tip S-400 și a mai multor baterii mobile cu rază scurtă de acțiune Tor-M2 si Pantsir-2M. Pentru a se putea apară, Rusia va trebui să înceapa să’și dezvolte zona de continuitate a sistemelor automatizate C4I & EW & A2/AD bubble, de la Sankt Petersburg, de’a lungul graniței cu Țările Baltice, până în enclava Kaliningrad.

Un sistem S-400 poate urmări și ataca 80 de ținte aeriene care evoluază cu viteze de pâna la 17.000 km/h, de la distanța de 400 km, utilizînd informații radar, dar și de la senzori multispectrali bazați pe sateliți. Rusia dispune în prezent de 20-25 de batalioane cu câte 8 sisteme de lansare x 40 de rachete S-400 ( aproximativ 180 instalații de lansare S-400). Opt batalioane S-400 sunt dispuse în jurul Moscovei și unul se afla în Siria. Rușii mai pot aduce la granița cu Țările Baltice și în Belarus, alte batalioane S-400, mai existând în dotare aproximativ 1.100 de instalații de lansare S-300 ( 130 de batalioane S-300 ), cu rază de acțiune de 200 km, mai vechi decât S-400, dar rezistente la bruiaj, modernizate la standardul PMU-1/2 și ca urmare a dotării cu radarul 96L6E. Un sistem mai perfecționat decât S-400, este S-500 care se află în testare și va începe să doteze armata rusă din 2017.

Datorită echipamentelor de cercetare-bruiaj de tip SIGINT, COMINT, electron-optice și anti-GPS, extrem de eficiente și numeroase ale Rusiei, NATO nu va obține supremația în razboiul radioelectronic (Electronic warfare -EW). Sistemul automatizat rusesc C4I & EW & A2/AD dispus în Siria a împiedicat coaliția anti-Stat Islamic, condusă de SUA să descopere din timp obiectivele rebelilor care urmau a fi atacate de bombardierele rusești. Pentru a fi comunicate de americani via-satelit, rebelilor susținuti de ei. De aceea, în primul val de atac, este de așteptat ca SUA să lovească în proportie de 60-70 % ținte false, de pe teritoriul Rusiei.

Valurile următoare de atac ale aviației SUA urmând să fie asigurate cu bruiaj de avioane EF-18 și de pe navele marinei militare americane, staționate în Marea Baltică. Datorită efectului slab în câștigarea supremației aeriene din primul val, urmatoarele valuri de atac ale NATO vor înregistra pierderi din ce în ce mai grele. Dispozitivul aerian al SUA urmând a fi compus din cel putin 5.000 de avioane și elicoptere apartinând Fortelor aeriene, Marinei și Infanteriei marine, la care se pot alătura 1.500 de aeronave aparținând aliaților din NATO.

Flota navală americană.
Pe lânga trupele de uscat și avioanele de luptă dislocate în Țările Baltice, Polonia si alte state NATO din Europa, cel mai probabil, Pentagonul va trimite în Marea Baltică, ca forță de invazie câteva zeci de grupări navale compuse din opt portavioane, opt portelicoptere, zeci de nave de desant ale Infanteriei Marine, crucișătoare purtătoare de rachete, distrugătoare și submarine de atac. Cărora li se pot alătura două portavioane italiene, unul francez și unul spaniol, împreună cu grupările navale de protecție.

Rusia poate ataca aceste grupări de nave cu rachetele de croazieră Kalibr NK si Kh-101 care au o rază de acțiune de 2.500-4.000 km și elemente de ”invizibilitate” pentru radar, dar zburând cu viteză subsonica ( 800 km/h ), pot fi doborâte pe timpul apropierii finale. În schimb, racheta navă-navă și litoral-nava rusească P-800 Onix este mai greu de neutralizat, întrucât are o viteza de Mach 2.8 ( 3.000 km/h ) la nivelul mării și o rază de acțiune de 300 km. La fel de greu de lovit este și racheta nava-nava P-500 Bazalt care are o viteză de Mach 2.5 și o rază de acțiune de 550 km. Începând din 2017, Rusia va fi înzestrată cu noile rachete 3M22 Zircon specializate anti-portavion, capabile să zboare cu viteză hipersonică, la înalțimi mici.

3M22 Zircon are o viteză de apropiere de Mach 6.2 (6.500 km/h) o rază de acțiune de 400-1.000 km și poate fi lansată de pe nave, submarine și de pe avioane. Pentru această rachetă, începând din 2018, marina militară americană nu are antidot.

Trupele de uscat americane.
Conform evaluărilor americane, tancul rusesc T-80 (existent în număr de 550-3.000 în armata rusă) este net inferior tancurilor M1 A1/2 Abrams americane, Leopard 2 germane, AMX 56 Leclerc franțuzesti si Challenger 2 britanice.

Tancurile T-72B3, trecute prin modernizări succesive ( circa 1.300 în armata rusă) sunt mai performante ca T-80 și puțin inferioare AMX 56 Leclerc și Challenger 2. Tancurile T-90 (550 în armata rusă) sunt egale cu AMX 56 Leclerc si Challenger 2, dar cu puțin inferioare lui M1 A1/2 Abrams și Leopard 2. Mașina de luptă a infanteriei ruse (BMP-3 si BMP-2) este inferioară celei americane M2 Bradley, transportorul amfibiu blindat rusesc BTR-80/82A este inferior lui Patria AMV și sensibil egal cu Stryker (familia Piranha).

Noul tanc T-14 Armata, superior tuturor tancurilor existente a intrat în pre-producția de serie, în 2017 armata rusă urmând să recepționeze primele 100 de tancuri T-14. Comparând tancurile germane Leopard 2, americane M1A2 Abrams, frantuzești AMX 56 Leclerc și britanice Challenger 2, cu T-14 Armata, rezultă un raport de 2,5- 4/1 în favoarea tancului rusesc.

Mașinile de luptă ale infanteriei T-15 și Kurganets-25 sunt cele mai puternice din lume, înregistrând același raport în favoarea lor, în raport cu blindatele occidentale. Producția de serie a T-15 și Kurganets-25 urmând să înceapă în 2017.

Noul transportor amfibiu blindat rusesc VPK-7829 Bumerang depășește sub același raport toți competitorii existenți, producția de serie și livrarea către armata rusă urmând să înceapă în 2017. Așadar din 2018 Rusia va dispune de cele mai performante blindate din lume și acest aspect va schimba radical raportul de forțe într’o viitoare confruntare armată.

În primul și al doilea război din Golf, Pentagonul a demonstrat că o aparare pregătită din timp, ca cea irakiană care dispunea de nenumărate blindate, poate fi străpunsă și învăluită de trupe cu o mare mobilitate și protecție împotriva armelor antitanc, precum blindatele de ultimă generație. Grupările de tancuri americane M1A1 Abrams au cooperat cu cele compuse din mașinile de luptă ale infanteriei M2 Bradley, reușind să avanseze prin luptă 150-250 km/zi, în deșert. Neutralizînd punctele de sprijin ale infanteriei inamice, a grupăriilor de artilerie, a aliniamentelor antitanc și a blindatelor ușoare. În breșele făcute de blindate fiind introduse masiv transportoarele blindate LAV-50 (Piranha) ale Infanteriei Marine americane.

Succesul blindatelor americane n’ar fi fost obținut fără executarea în prealabil de mari operațiuni aeropurtate, efectuate concomitent cu vânătoarea de blindate inamice, dusă cu aviația și elicopterele de atac. Spre deosebire de deșertul irakian, vestul Rusiei este dens populat, pretabil la desfășurarea în mediul rural a numeroase grupuri sau nuclee de rezistență, înarmate cu sisteme sol-aer portabile ( MANPADS ), ceea ce face ca manevra pe verticală, reprezentată de operațiunile aeropurtate să fie puțin probabilă. Armata rusă poate disloca în vestul Rusiei peste 500 de sisteme 9K331M Tor-M1, 9K22 Tunguska și Pantsir-S1compuse din două tunuri cal. 30 mm și opt rampe de rachete dirijate pe fascicol infraroșu (raza de acțiune 12-20 km).

În afara acestora, trupele de uscat din vestul Rusiei dispun de alte cîteva mii de sisteme sol-aer din familia de rachete sol-aer portabile Strela si Igla. Împotriva familiei de rachete sol-aer portabile Strela si Igla, dirijate pe emisia calorică, elicopterele AH-64, AH-1, OH-58 Kiowa, UH-60A ,CH-47 Chinook și avionul cu rotoare mobile V-22 Osprey, utilizează echipamentul de bruiaj AN/ALQ-144/147/157.

Începând din 2015, subunitațile de apărare AA care asigură protecția diviziilor de desant aerian din armata rusă au fost dotate cu rachetele portabile 9K333 Verba. Din 2016 acest sistem a început sa fie introdus masiv și la trupele de uscat. Echipamentele de bruiaj de pe elicopterele americane nu pot ”pacali” senzorul de autoghidare al rachetei Verba care lucrează simultan în trei benzi de frecvență din spectrul vizibil și infraroșu.

Sistemele Verba lucrează cu complexul de cercetare electronică, bruiaj și conducere automatizată Barnaul-T al unităților de desant aerian rusesc. Barnaul-T neutralizează prin bruiaj ochit în frecvență, radarele aeronavelor inamice și folosește generatoare de interferență laser, menite să împiedice dirijarea rachetelor și bombelor laser lansate de aeronavele inamice.”

Sursa: Ziaruldegardă.ro, distanța.ro

Citiți și: ROMÂNIA, O PIEDICĂ PENTRU IEȘIREA RUSIEI LA ADRIATICA ȘI PENTRU UNGARIA ”MARE”

sau: SOROȘ ESTE ACUZAT CĂ URMĂREȘTE PRĂBUȘIREA EURO ȘI GERMANIA

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgi i‬ Dacia‬ ROMANIA‬

GEN. ION COSTAȘ: S’AR PUTEA REALIZA UN SCHIMB DE TERITORII, DACĂ UCRAINA IA TRANSNISTRIA ȘI NE DĂ BUCOVINA ȘI BUGEACUL

Discuţiile privind unirea dintre România şi Republica Moldova din ultimii ani au început să prindă contur, mai ales în contextul în care crizele politice şi economice de la Chişinău devin o constantă. Analiza EUObserver privitoare la crearea în Parlamentul din Bucureşti a grupului Prietenii Unirii. Un sondaj realizat în perioada ianuarie-februarie 2014 la Chişinău de Centrul Român de Studii şi Strategii arată că un procent de 25% din populatia Republicii Moldova este de acord total cu unirea cu România şi alţi alti 27% sunt mai degrabã favorabili acestei idei. 54% dintre cei intervievaţi au declarat că Unirea se poate realiza, faţă de 32% care consideră că acest act nu ar putea avea loc.
Ideea reunificării deschide răni istorice, dar şi recente, pe fondul războiului din Ucraina şi al zonei de conflict separatist din Transnistria şi ar putea mări ruptura dintre Rusia şi UE. Totul vine într’un moment crucial pentru Moldova care suferă de pe urma unei căderi economice şi a corupţiei în creştere. Politicienii români îşi declară susţinerea profundă pentru unire, însă trebuie să şi practice ceea ce susţin, notează Michael Bird, jurnalist pentru „EUObserver“.

În același timp, tot mai multe voci autorizate, vorbesc îngrijorați de intențiile Rusiei.
Anders Fogh Rasmussen, fostul secretar general al Alianței Atlantice, a declarat că adevăratul scop al Kremlinului este de a sparge solidaritatea NATO și să reafirme poziția dominantă rusă în Europa de Est.
Există o mare probabilitate că va interveni în țările baltice pentru a testa aplicabilitatea articolului 5 al NATO, clauza de solidaritate care stă la baza securității colective.

Anders Fogh Rasmussen:

„Nu e vorba de Ucraina. Putin vrea ca Rusia să redevină o mare putere. Putin știe că dacă va trece linia roșie și atacă un aliat NATO, el va fi învins. Să ne fie clar despre asta. Dar el este un specialist în război hibrid”.
Teama este că Kremlinul va genera un conflict greu de combătut în Estonia sau Letonia, unde există mari minorități ruse, folosind arme de acțiune la mare distanță sau „omuleții verzi” fără însemne pentru a ascunde orice intervenție directă. Acest lucru poate ispiti membrii mai slabi ai NATO să nu aprecieze agresiune incidentul, fie pentru a’și proteja relațiile comerciale cu Rusia sau din cauza simpatiilor pro-Kremlin, precum Ungaria sau Grecia.
Relațiile Estoniei cu Rusia s’au înrăutățit semnificativ în septembrie anul trecut, când o echipă de agenți de securitate ruse ar fi trecut în teritoriu estonian și l’au răpit pe Eston Kohver, un ofițer veteran în Serviciul de Securitate din Estonia.
Kohver a fost declarat la televiziunea rusă că pe un spion și este în prezent deținut într’o închisoare de înaltă securitate din Moscova. Analiștii cred că răpirea care a avut loc la două zile după o vizită la Tallinn a lui Barack Obama, a fost concepută pentru a demonstra penetrarea Rusiei în țările baltice.
NATO a angajat deja forțele sale în regiune cu escadrile de avioane de luptă, mai ales ca demonstrație de forță și ca o mișcare strategică pentru a reasigura aliații.
Articolul 5 prevede că un atac militar asupra oricărei țări NATO este un atac asupra tuturor acestora, declanșând mobilizarea colectivă. Acesta a fost invocat doar o singură dată în istoria de 66 de ani a alianței, după atacurile teroriste din 9/11 de la New York.

Nimeni nu știe ce s’ar întâmpla dacă unul dintre statele baltice ar invoca protecția Articolului 5, și i’ar fi refuzată de către Consiliul NATO. Imposibilitatea de a răspunde ar devasta credibilitatea NATO și subminează principiul descurajării, deși aliații ar putea acționa în continuare ca o coaliție de voință în afara structurii tratatului.
Dl Rasmussen, care a trebuit să se confrunte cu criza care s’a intensificat în Ucraina ca șef NATO, în septembrie, a declarat că tactica imediată a lui Putin este de a crea un conflict înghețat în Donbass, mai degrabă decât încercarea de a o cuceri și a deține o mare parte a țării. „Vrea să păstreze apa în clocot”, a spus el.
El a cerut măsuri urgente de către NATO a crea o forță de desfășurare rapidă a mai multor trupe de câteva mii de soldați, într’o stare permanentă de „pregătire ridicată” și în măsură să acționeze în termen de 48-72 de ore ca un factor de descurajare, dar se dovedește că acest cost este prohibitiv.

„Este foarte scump. Doar câteva țări sunt capabile să o facă „, a spus el.

Rasmussen a declarat că europenii au redus cheltuielile militare atât de profund, datorită crizei financiare încât abia dacă se pot apăra fără ajutor american. Situația este critică. Avem o mulțime de soldați, dar nu îi putem mișca”, a spus el.
„Țările NATO au redus cheltuielile de apărare de 20 % în termeni reali în ultimii cinci ani, și unele de 40 %. În timp ce Rusia a crescut cu 80 %, iar agresiunea din Ucraina este un apel de trezire”.
„Am învățat din criza libiană că Europa este total bazată pe americani cum ar fi realimentarea în aer, drone, și comunicații inteligente. Nu avem transport aerian.”
Belgia este cazul cel mai extrem, renumit pentru fondul de pensii bine înzestrat în timp ce capacitatea de luptă dispare. Aceasta își consumă 96% din bugetul apărării pe salarii, pensionari, și cantinele sale burgunde. Cota cheltuit pe un kit militar a fost redus la 4%.

„Încrederea Militară se apropie de punctul de colaps”, a declarat Alexander Mattelear de Universtiteit Vrije din Bruxelles.

Dl Rasmussen, a declarat că nu sunt adevărate afirmațiile Kremlinului când susține că Occidentul a încălcat angajamentele de la sfârșitul Războiului Rece, și nu ar fi nici o extindere spre est a alianței pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

„Un astfel de angajament nu a fost făcut vreodată, și declasificarea documentelor de la Washington demonstrează acest lucru. Este propagandă pură „, a spus el.

„E foarte probabil ca Putin sa atace o tara europeana.Țările baltice, sunt prima țintă a lui Putin”.

În ce situație România poate ajunge în război cu Rusia

Anders Fogh Rasmussen, fostul secretar general al Aliantei Nord-Atlantice, a avertizat de curând într’un interviu asupra riscului unui razboi cu Rusia: ”Liderul de la Kremlin are ambiții mari, care trec de granitele Ucrainei si care ar putea duce la un razboi deschis în țările baltice”.

Acestea sunt concluziile lui Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO până acum patru luni. Război în care și România, ca membră a Alianței, ar putea fi implicată. Rasmussen a mai spus că obiectivul real al lui Vladimir Putin nu este reluarea controlului asupra Ucrainei, ci slăbirea NATO astfel încât estul Europei să revină sub dominație rusească .

“Exista o mare probabilitate ca Putin va interveni în Țările Baltice pentru a testa articolul 5”,  referindu’se la prevederea din tratat conform careia un atac asupra unei tari NATO e considerat un atac impotriva tuturor. Ținta unei astfel de agresiuni ar putea fi Estonia sau Letonia.
Ce este războiul hibrid?
Potrivit definitiei oferite de Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului Apararii SUA in Europa, razboiul hibrid este „un model militar diferit, asimetric, de agresiune neatribuita, cu forțe surogat, sprijin ascuns, atacuri cibernetice, oameni în verde fără însemne militare, la care se adaugă campanii de propagandă și presiuni economice, politice, precum și presiune militară deschisă la frontieră, pentru trimiterea mesajului, ba chiar invocarea amenințării cu opțiunea nucleară”.
Un exemplu concret ar fi conflictul din estul Ucrainei, pe care chiar și fostul președinte Băsescu l’a descris drept „razboi hibrid”. Generalul american Philip Breedlove, comandantul forțelor aliate din Europa, a sugerat chiar, acum cateva luni, că un scenariu de acest tip ar putea fi început să fie aplicat și la granițele României, în Republica Moldova.

Ce spune articolul 5, baza NATO
În cazul unui astfel de atac asupra unei țări baltice – scenariu foarte plauzibil, din moment ce îl confirma și fostul sef al Alianței Nord-Atlantice – va intra țara noastră în razboi, ca stat membru NATO? Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, baza apărării comune a statelor Alianței, afirmă că:
„Părțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor și, în consecință, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite, va da asistență Părții sau Părților atacate, prin luarea în consecință, individual și concertat cu celelalte părți, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forței armate, pentru a restaura și a menține securitatea zonei Nord-Atlantice.”
Ce se va întâmpla cu România în cazul unui atac rusesc
În cazul unui război neconventional, „hibrid”, așa cum este cel din Ucraina sau cum sunt alte conflicte înghețate de pe teritoriul fostei URSS (inclusiv cel din Transnistria), aplicarea articolului 5 este ambiguă. Dacă NATO decide că nu este vorba de un atac armat și lasă țara respectiva pe cont propriu, Kremlinul practic a câștigat și nimic nu’l va impiedica să reia scenariul și în alte țări est-europene, nu doar în cele baltice. Moldova ar putea fi vizată, mai ales că nici nu este membră NATO, iar într’o asemenea situație poziția României va fi extrem de delicată. În plus, dacă Alianța nu va interveni în cazul în care o țară baltică devine victima agresiunii rusești, soliditatea NATO va fi grav afectată.
Pe de altă parte, în cazul in care NATO intervine, considerând că și un „război hibrid” constituie „un atac armat”, astfel că articolul 5 se aplică, Rusia va putea da vina pe Occident pentru escaladarea conflictului. În plus, există riscul să se ajungă chiar la folosirea armelor nucleare tactice, deoarece doctrina militară a Moscovei prevede utilizarea acestora într’o gamă variata de cazuri: de pilda, caz de agresiune împotriva Rusiei sau a aliaților săi, dar și în caz de „amenințare la adresa existenței statului”.

Comandantul trupelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, a declarat că Rusia are 12.000 de militari în estul Ucrainei și că Moscova încearcă să obțină controlul asupra gurilor Dunării, ceea ce i’ar oferi o poziție de forță asupra economiilor din sud-estul Europei. Generalul Hodges se alătură vocilor – din ce în ce mai multe, în special din rândul militarilor – care consideră că Rusia vrea să testeze capacitatea de reacție a NATO și unitatea alianței.

„Sunt sigur că Putin vrea să ne distrugă alianța, dar nu atacând’o, ci divizând’o”, a spus generalul Hodges într’un discurs susținut la Berlin, în fața unor lideri politici și militari. În absența unui atac deschis al Rusiei, membrii NATO ar putea fi reticenți în a invoca Articolul 5 din Tratatul de la Washington, care prevede că un atac asupra unuia dintre membri va fi considerat ca un atac asupra tuturor, a arătat oficialul.

„Din momentul în care Articolul 5 dispare, alianța este terminată”, a punctat Ben Hodges.

El a pledat pentru poziționarea de tancuri americane de’a lungul flancului estic al NATO, pentru a’l descuraja pe Putin. Generalul a spus că a propus poziționarea de tancuri în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România și Bulgaria.
Pe de altă parte, Hodges a cerut țărilor NATO să nu’și micșoreze cheltuielile militare, o aluzie la Marea Britanie, al cărei premier, David Cameron, refuză să mai aloce 2% din PIB pentru armată, scrie The Daily Telegraph. Numai patru dintre membrii NATO mai respectă acest angajament.
Aflat în Germania, generalul american nu s’a sfiit să spună că neajunsurile echipamentului militar al acestei țări sunt „inacceptabile”.
„Pentru cea mai puternică națiune din Europa, care are rol conducător în UE, este inacceptabil să ai elicoptere care nu zboară sau aeronave pe care să nu le poți folosi”, a spus generalul.
Din cauza unor probleme de mentenanță, numai 42 dintre cele 109 avioane de luptă de tip Typhoon ale Germaniei pot fi folosite și numai 38 din cele 89 de bombardiere Tornado.
Forțele speciale germane au fost nevoite să se retragă de la un exercițiu comun, pentru că nu aveau funcțional niciun elicopter. Mai mult, s’a aflat de curând că soldații germani au folosit cozi de mătură în loc de puști în timpul unui exercițiu NATO de anul trecut.

Strategia americană în Ucraina este de „a crește costurile pentru președintele Putin” sprijinind forțele guvernamentale, a mai arătat generalul Hodges.
Europa și Statele Unite nu sunt pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește înarmarea Ucrainei. Hodges a arătat însă că sprijinul popular al lui Putin în plan intern poate fi erodat în momentul în care mamele își vor vedea fiii aduși acasă morți și când prețurile vor crește.

https://i1.wp.com/www.condei.ro/wp-content/uploads/2014/05/new_york_post_russian_plan.jpg

Editorialiştii New York Post au făcut o analiză a teritoriilor dorite de preşedintele rus Vladimir Putin, pentru reconstituirea imperiului rus, unde singurele ţări protejate de „pofta“ liderului moscovit sunt statele membre NATO..

Preşedintele rus Vladimir Putin anexează teritorii din ţările vecine sub pretextul că ruşii de acolo ar fi suferit abuzuri din partea autorităţilor din aceste state, notează editorialistul Ralph Peters în New York Post. Acesta mai susţine că liderul de la Moscova ar intenţiona să alipească teritoriile din estul Ucrainei la „casa de nebuni“ separatişti din aşa-zisa republică transnistreană, lăsând Republica Moldova la sfârşit, pentru „desert“.  Suportul vestic pentru oprirea avansului Rusiei către gurile Dunării fiind mai degrabă inexistent.

New York Post mai notează că apetitul expansionist al lui Putin de reconstituire a imperiului rus e curmat de Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, state membre NATO în care președintele moscovit nu poate acționa precum în estul Ucrainei. Analiza jurnaliștilor americani este una de expectativă, o analiză de la distanță și relaxată. Statele din zonă nu pot fi la fel de relaxate, Ucraina ar putea rămâne în curând fără ieșire la Marea Neagră, iar Republica Moldova ar putea avea probleme mari cu Transnistria și Găgăuzia în sistuația în care Rusia ajunge la gurile Dunării. Poate o participare activă a SUA în zonă ar putea fi mai indicată decât analizele relaxate de peste ocean…

Generalul Ion Costaș: ”Putin este un nebun dirijat” (interviu)

Nostalgic după Bucovina și Bugeac, generalul Ion Costaș lansează ipoteza pe care toți reprezentanții armatei române se tem s’o expună, și anume că s’ar putea realiza în actualitate un schimb de teritorii între România și Ucraina, astfel încât Ucraina să’și ia Transnistria, pe care a sprijinit’o în războiul din 1991 și a susținut dintotdeauna că e pământul lor, iar sudul Basarabiei și Bucovina să revină în componența țării-mamă.

Un om onorabil de modest și trecut la vârsta a treia se conturează în fața noastră la nivelul secundelor distanță de ora stabilită a interviului. Un adevărat general, care pe lângă obiectivitatea militărească cu care vorbește, are de transmis informații importante legate de frontul transnistrean de acum 23 de ani și este în măsură să analizeze noua situație geostrategică creată în Europa și lume. Știe mai bine decât oricine situația de război din estul Ucrainei, pentru că el a fost cel care a luptat în mod direct împotriva separatismului din anii 1990-1992 din Transnistria și a dus un război cu Armata a 14-a a Rusiei, fiind numit ministrul Internelor și Apărării din Republica Moldova în perioada respectivă.

Născut dintr’un vânător de munte care a luptat pentru Tricolorul românesc la Cotul Donului și crescut în lagărele de concentrare rusești din Kurda și Karaganda, generalul Ion Coștaș nutrește sentimentul nobil patriotic, pe care’l simți din fapte, nu din vorbe, astfel că ultima sa luptă o va duce până va vedea realizabilă Unirea Basarabiei cu România.

Deși a fost școlit în Rusia, a absolvit Şcoala superioară de aviaţie militară de la Harkov (Ucraina), Facultatea de comandă a Academiei Militare de Aviaţie „Iuri Gagarin”, Academia Marelui Stat-Major al armatei URSS, la Moscova, și a devenit cel mai tânăr general (la 40 de ani) din armata sovietică, el a fost printre puținii oameni care au contribuit la renaşterea şi consolidarea spiritului românesc în stânga Prutului.

Astfel, de la un simplu pilot militar pe supersonice şi de inginer de aviaţie, a fost promovat până la rangul de general în aviaţia supersonică, apoi a fost numit comandat de regiment de aviaţie tip MIG-25RB în Germania de Est, apoi adjunct şi comandant de divizie de aviaţie tip vânători-bombardament în Transbaikalia, ca după absolvirea celei mai prestigioase instituţii militare în armata sovietică, cu mare greu obţine repartizarea pentru serviciul militar în Moldova, în funcţia de adjunct de comandant al Armatei a 14-a sovietice pe aviaţie.

Anume acest lucru l’a și ajutat să opună rezistență forțelor separatiste din Transnistria, ba chiar să aibă un succes relativ, fiindcă conflictul transnistrean trebuia să se extindă până la Prut.

Pe lângă acest aspect, care poate fi rezolvat la nivel politic, generalul Ion Costaș prevede că Rusia va deveni o amenințare din ce în ce mai mare, iar un alt nou conflict poate izbucni cât de curând în Kazahstan.

Proiectul „Novorusia” este pe cât se poate de real și este alcătuit și plănuit de clanul militar care’l dirijează pe Vladimir Putin. În acest context, conform fostului ministrul al apărării de la Chișinău, Rusia poate deveni vecin cu România, iar pentru a evita o nouă amenințare, România trebuie să’și reîntregească teritoriile.

Ce ar trebui să știe generația mea, cea care nu a învățat în manualele de istorie despre Transnistria?

Acest teritoriu a fost inclus în componența Republicii Moldova după ce teritoriul de peste Prut a fost ocupat de armata rusă imperială. Acest teritoriu de facto și de jure aparaține Republicii Moldova și nici într’un caz nu trebuie de cedat nici un centimetru de pământ care aparține statului Republicii Moldova, a românilor din stânga Prutului, fiindcă asta nu corespunde normelor internaționale.

Totuși s’ar putea realiza un schimb de teritorii, dacă ar binevoi Ucraina să ia Transnistria și să ne dea sudul Basarabiei, Bugeacul și Bucovina. Ar fi o variantă și exemple din acestea sunt o sumedenie, schimburi de populație sau de teritorii realizate cu bunăvoință. Până atunci generația tânără trebuie să rețină că pământul acesta nici într’un caz nu se poate de dat așa cum unii zic «Să dăm Transnistria și ne putem integra în Uniunea Europeană și în NATO». Aceasta este o tâmpenie și un primitivism de zile mari.

Credeți că Ucraina ar fi de acord cu preluarea Transnistriei?

Oricum Ucraina nu cred că va accepta un schimb de teritorii, doar prin prisma împrejurărilor și situația geostrategică internațională care s’a creat acum, poate impune acceptarea unui asemenea gest, pe care ei evident că nu’l doresc. Ucrainenii încă în 1990-92, trimiteau echipele, brigăzile și batalioanele militare să lupte împotriva Republicii Moldova, pentru a crea republica transnistreană, ei înșiși susțineau separatismul.

Și acest lucru a fost la nivel de președinție și guvern, ministrul de interne de atunci transmițându’ne că acest teritoriu nu ne aparține, deși cealaltă parte a frazei nu o ziceau, precum că nici Bucovina sau sudul Basarabiei nu le aparține. Atunci ar fi un schimb de teritorii viabil. Însă ei așteptau mărul acesta copt, cum era Transnistria, să le cadă lor în brațe fără nici un efort și să se mai pricopsească cu un teritoriu românesc, fiindcă Ucraina e alcătuită din bucăți ale diferitelor state, din Polonia, Ungaria, România, Rusia, iar ca stat e un mare semn de întrebare. În actualitate, Bugeacul și Bucovina constituie o problemă politică și care trebuie discutată la nivelul UE, SUA și Rusia.

De ce credeți că acest conflict transnistrean revine abia acum în agenda publică internațională în contextul războiul din Ucraina, deși s’a petrecut acum 23 de ani?

În 2010 cu mari eforturi fizice, morale și materiale am lansat cartea „Zilele eclipsei. Cronica unui război nedeclarat”, unde am pus pe tapet toate documentele pe care le’am păstrat în arhiva personală și prin care am demonstrat că, de fapt, a fost o ocupație fățișă a teritoriului Republicii Moldova, iar crearea acestei statalități false transnistrene a fost susținută de la Kremlin, care au avut și au anumite scopuri. Ei au dorit să creeze o structură prin care să dirijeze și să interzică Republicii Moldova să înainteze spre UE și NATO, atunci s’a creat acestă republică transnistreană.

Iar această carte a dezvăluit toate aceste lucruri în detaliu, amănunt cu amănunt, și comportamentul lui Snegur, și comportamentul lui Lucinschi, și comportamentul lui Voronin, în privința acestei probleme, și cel al deputaților care au fost în timpul acestor guvernări. Cartea a fost ca o bombă, fiindcă nu întâmplător de două ori s’a judecat în instanță existența acestei cărți. A apărut mai întâi în limba rusă, iar după doi ani am lansat’o aici la București și în limba română. A avut un ecou răsunător, fiindcă a elucidat conflictul din Transnistria, care a fost, de fapt, un război între Rusia și Republica Moldova.

În urma acestor conflicte Occidentul și’a dat seama că rușii au metodele lor de a duce un război, numit hibrid, pe care l’au practicat și în Republica Moldova. Acest război înseamnă o pregătire ideologică, mediatică, implicarea grupelor de diversanți, implicarea tacită a armatei ruse. În cartea respectivă am și prezis faptul că metodele respective vor fi repetate, și nu o dată. Ei nu vor declanșa un război, însă vor cuceri alte teritorii. Același lucru l’au făcut și în Georgia, acum în Ucraina.

V’ați gândit vreodată că Ucraina și Rusia pot fi într’un război?

https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/harta-ucraina.jpg

Nu, niciodată, fiindcă ei sunt același popor, iar Rusia s’a format din regiunea kieveană. Acest război este un non-sens, dar din cauza că rușii sunt agresivi, ei au posibilitatea de a ține sub influența lor zona Belarusului, Kazahstanului, nu numai a Ucrainei. Eu nu exclud că următorul conflict de acest gen va fi în Kazakstan, după Ucraina, din cauză că șase regiuni din componeneța Rusiei au fost predate Kazahstanului pe vremea lui Hrușciov.

Nu întâmplător Nazarbaev (președintele Kazahstanului), fiind azilat, a mutat capitala din Alma-Ata la Astana, mai aproape de frontiera cu Rusia, pentru ca populația kazahă să vină masiv în aceste regiuni pentru a se putea realiza un schimb de populație. A fost luată o măsură inteligentă în acest caz, dar asta nu’i salvează, prentru că rușii sunt agresivi, ocupanți, și ei cu asta se mândresc.

Cu toții știm că există asemănări zdrobitoare de felul în care au acționat forțele ruse în Transnistria și Donbas, ne puteți enumera câteva deosebiri?

https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/03/romania-moldova-920.jpg

Prima diferență e faptul că noi eram abia în stadiul de creare a statalității Republicii Moldova, când s’a declanșat războiul din Transnistria, în anii ’90-’91. Atunci noi nu aveam nici armată, nici structuri militare, iar nu numai în Transnistria, dar și pe teritoriul Republicii Moldova era coloana a 5-a a armatei sovietice, în care intrau ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari. Aceștia la rândul lor erau instigați împotriva moldovenilor sau creării statului Republica Moldova, iar noi am luptat împotriva lor.

„Conflictul din Ucraina era programat”

Acum Ucraina a avut 20 de ani pentru a’și crea statalitatea, armata și să se înzestreze cu o logistică puternică, să fie instruți ofițerii. Iar ei erau pregătiți ca să înfrunte sau să reziste unui atac local din partea Rusiei. Totuși după datele pe care eu le cunosc, imediat după ce a fost pus Ianukovici președinte în Ucraina, de către Putin, ei au primit dispoziții de a distruge încet forțele armate, de securitate și internele. Totul era făcut intenționat pentru a nu exista aceste forțe de rezistență în eventualul unui atac, care era deja programat.

Adevărul despre flota rusească de la Marea Neagră

Nu întâmplător Crimeea a fost cedată, fără nici un foc de armă. Încă de acum 5-6 ani, Ianukovici a distrus practic armata ucraineană, a demoralizat’o, lăsând’o fără logistică și salarii pentru militari. Plus la asta, televiziunea în mod masiv era o propagandă rusească. După care au fost plasate în centrele regionale ale Ucrainei, grupe puternice de provocatori, de oameni care pregăteau terenul și populația pentru realizarea unui stat comun, o comunitate slavă împreună cu Rusia, Belarus și Kazahstan.

Am vorbit cu colegii mei de la Academia Marelui Stat-Major de la Moscova, cu generalul Suvorov și Lanțov, care mai au câte o posibilitate de intrare în Kremlin, și mi’au spus că Putin este un nebun dirijat, care face tot ceea ce este programat. El deja nu se mai apaține pe sine, el e o uneltă moartă, care este dirijată de două clanuri, unul economic și altul militar. Aceste două forțe prevalează între ele și îi dictează ce să facă. Dacă nu va face ceea ce i se zice, el va sfârși precum Gaddafi. El doar reproduce ceea ce doresc echipele din stânga sau din dreapta. Acum prevalează clanul militar, care a gândit și pregătit planul Novorusiei, începând de la Donețk și Lugansk, până la Crimeea, prin regiunile Herson, Nikolaev, apoi Odessa, pentru a se uni cu Transnistria și sudul Basarabiei, Bugeacul, pentru a ajunge la gurile Dunării, pentru a fi vecin cu România. Acesta e planul strategic. Asta e Novorusia. Deocamdată vorbim teoretic, dar nimic nu trebuie de exclus.

Cum vedeți parcursul european al Republicii Moldova, cu sau fără Transnistria?

Noi trebuie să ne integrăm cu Transnistria, însă până atunci trebuie de schimbat guvernanții de la Chișinău. Până nu se va schimba elita politică de acolo, care sunt niște hoți de zile mari și au venit nu la guvernat, ci la furat, atunci nu poți face nimic. Acum comuniștii au susținut guvernarea și l’au promovat ca premier pe Gaburici, care este nașul de cununie al nepoatei lui Vladimir Voronin. Republica Moldova e un sat mare, în care toți aceștia se țin morțiș unul de altul.

A mai apărut un Filat, a mai apărut un Plahotniuc și tot așa. Ei au privatizat Republica Moldova și au transformat’o într’un SRL care le aparține. Aceștia nu sunt capabili să rezolve vreodată conflictul transnistrean și nici nu’și doresc, pentru că și ei la rândul lor au spălat foarte mulți bani și au făcut contrabandă pe acolo. Transnistria este o zonă gri, neagră, dar bună atât pentru Rusia, pentru Ucraina, cât și pentru Moldova.

Republica Moldova – statul fără coloană vertebrală

Eu am organizat reținerea lui Smirnov, în secret, cu acordul președintelui Snegur. Cel care a făcut o lovitură de stat, a luat o fâșie de pământ de’al nostru și a creat un alt stat a fost eliberat de către Snegur cu lașul procuror general Postovan, pentru că era deputat și nu poate fi arestat.

După ce eu l’am adus cu mari eforturi în țară pe la Soroca, l’am sunat pe la ora 5 dimineață pe Snegur și l’am anunțat că marfa este pe loc și îl voi plasa în subsolul instituției ministerului apărării, pentru ca mai apoi să fie predat justiției și să fie judecat pentru abuz de putere și lovitură de stat. Însă mulți atunci au fost niște lași, cu coada între vine cum se zice la noi, iar peste o săptămână l’au eliberat. În acel moment eram în stare să mă îngrop de rușine.

De ce ministerele de la Chișinău îl lasă pe Șevciuk să sircule liber prin Moldova, ba chiar să și zboare spre Moscova prin aeroportul de la Chișinău?

Pentru că nu vor să’l supere pe fratele cel mai mare, ursul. Dacă el se supără atunci impun embargouri la fructe, legume, carne, care provoacă daune economice și ei sunt foarte sensibili și se sperie când ursul mișcă din deget, nu din pumn. Și atunci îi permit orice lui Șevciuk.

Eu am observat imediat după ce m’am stabilit timp de 7 ani în România că din ce în ce mai mult se vorbește limba rusă în Chișinău. Însă din ’90 până în ’92, rușii mereu luau cartea’n mână și învățau română, însă după aceia s’a dat frâu liber și se circula liber din Transnistria. Chișinăul era și este împânzit de mașini cu numere de înmatriculare transnistrene. Republica Moldova e un stat fără coloană vertebrală.

Ce ați schimba, dacă ați putea întoarce timpul acum 23 de ani?

Aș schimba multe. L’aș fi eliminat pe primul președinte, Snegur, trimițându’l la închisoare pentru că a acceptat crearea Transnistriei. Aș face posibilul și imposibilul pentru a stopa propaganda rusească care spală creierii moldovenilor timp de două sute de ani. Televiziunile rusești nu au ce căuta pe teritoriul Republicii Moldova. Apoi pe toți tinerii i’aș trimite să studieze în România de la Chișinău, pentru că acolo toți profesorii au viciul rusesc de a lua mită.

Aș crea un puternic minister de externe, unde oameni de valoare, diplomați care ar prezenta și apăra interesele Republicii Moldova, ar spune adevărul și s’ar lupta pentru extragerea armatei de ocupație de pe teritoiul Republicii Moldova și întoarcerea Transnistriei în componența statului Republica Moldova, care este recunoscut ca un stat unic, integral, indivizibil și de Rusia, și de ONU, și de toți. Și aș aduce la guvernare un parlament sănătos, care ține la neamul românesc, la Unire și la țara-mamă, care vrea în UE și NATO.

„Transnistria ar putea crea al doilea front în Ucraina”

Pe teritoriul Ucrainei este un front deschis în Donbas, însă rușii au posibilitatea de a deschide al doilea front împotriva Ucrainei din Transnistria, unde au un depozit de 21.000 tone de armament și muniție, unde au 4,5 mii de soldați bine pregătiți, sau chiar dublu, staționați în Transnistria, unde au Garda Națională, numeroși cazaci, miliție sau armata națională, care ar însuma vreo 30 de mii de oameni, care ar putea mâine să fie angajați într’un atac militar, care ar putea deschide al doilea front în Ucraina.

Și eu nu exclud că se va deschide un alt front. Mai ales că acum, actuala guvernare de la Chișinău a cesionat aeroportul unor ruși, iar ei într’o singură noapte mai pot aduce încă alte câteva mii de militari.

Unde se plasează România în acest context?

România, astăzi, ne poate ajuta doar la nivel internațional. Nu e precum atunci când a fost conflictul din Transnistria, când ministrul apărării Nicolae Spiroiu, cu consimțământul lui Iliescu, ne trimitea pe la Ungheni tot ce îi ceream, TAB-uri , armament, muniție, aruncătoare de mine, grenade, care ne’a ajutat să rezistăm.

În 2003, s’au împlinit 20 de ani de la absolvirea Academiei de Forțe Militare Stat-Major și ne’am reîntâlnit promoția respectivă la Moscova. Am fost și eu invitat, iar fiind în aceeași promoție cu fostul ministrul al apărării din Rusia, Graciov, l’am întrebat ce s’a întâmplat atunci de am luptat unul împotriva altuia, iar el mi’a răspuns că nebunii de politicieni ne’au pus să fim dușmani și că a primit ordin ca Armta a 14-a să se implice în conflict.
La mine pe masă era o dispoziție a comandantului suprem al Rusiei ca la ordin suplimentar, districtul armatei respective să ajungă până la Prut. Însă noi i’am oprit la Nistru. Noi am câștigat. Orice nu s-ar spune despre acest conflict, noi am biruit. Am făcut față și am rezistat. Și ei văzând atunci că sunt mari vărsări de sânge, l’au chemat pe Snegur la Moscova să semneze armistițiul de încetare a focului.

Chiar și din SUA, generalul Wesley Clark mi’a spus că a sunat pentru a cere încetarea focului, pentru că aici în Balcani este un butoi cu pulbere, iar dacă se întâmplă ceva în Basarabia, de aici poate să explodeze toată Europa. Și atunci Boris Elțîn l’a chemat pe Snegur să semneze împreună cu Smirnov. Cam acesta a fost marele pacificator Mircea Snegur, un „Ștefan cel Mare” al zilelor noastre.

Problema este că rușii, cei care ne’au pus în genunchi și ne’au nimicit, distrus, omorât, schingiuit și ne’au făcut copii orfani, ei au reușit să’i impună lui Snegur să semneze armistițiul de încetare a focului din care făcea parte și Transnistria.

Ce simțiți atunci când treceți Prutul?

Pentru mine e același sentiment „de acasă”. Însă când sunt la Chișinău, simt că sunt o mulțime de alogeni care sunt împotriva noastră, care nu sunt predispuși să ne stimeze și se uită urât la mine. Eu nu sunt privit acolo cu ochi buni, pentru că am organizat și i’am ridicat pe oameni să lupte, să reziste pentru a apăra demnitatea, integritatea și cinstea acestui neam. Eu sunt un dușman pentru președinți, comuniști sau restul nomenclaturiștilor de la guvernare.

Proiectul Unirii Basarabiei cu România este realizabil?

Totuși Unirea se va realiza. Chiar în 90-91, am avut o întâlnire la Huși, unde eram eu, Snegur, Iliescu, Roman și Spiroiu, și am discutat mai multe probleme printre care și cea de Unire, pe care eu am propus’o. Ei au spus că districtul militar Odesa și Uniunea Sovietică stă aici pe Prut, iar noi nu putem să ne unim. Mă considerau nebun, însă atunci era momentul oportun.

Acum din datele pe care le dețin eu, circa 35-40% dintre moldoveni și’ar dori Unirea cu România și e o cifră destul de bună. Iar odată cu schimbarea noii generații și cu schimbarea atitudinii aici la București, cât și la Chișinău, va da Dumnezeu și va veni Unirea.

Cum vedeți Republica Moldova peste 10 ani?

Republica Moldova atunci va fi în componența țării.

La 23 august 1939, Uniunea Sovietică a lui Stalin şi Germania lui Hitler au semnat un document controversat, tragic pentru România, cunoscut publicului larg sub numele de Pactul Ribentrop- Molotov.

În urma acestui tratat, Uniunea Sovietică a smuls României, cu acceptul Germaniei, Basarabia şi Bucovina de Nord. Ulterior, în 1940, Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei, respectiv judeţele Cetatea Albă – cunoscută şi sub numele de Bolgrad -, Ismail şi Cahul, au intrat în componenţa Republicii Sovietice Ucrainene, iar Republica Sovietică Moldova a primit Transnistria.

Acest amestec de teritorii avea drept scop stabilizarea influenţei ruseşti în zonă. După 1990, războiul din Transnistria şi cel actual din Ucraina au condus la formarea unor enclave controlate de Moscova în această regiune a Europei. Ruşii au luat Kievului toată Crimeea, iar acum vor să invadeze sud-estul Ucrainei şi Transnistria, adică estul Republicii Moldova. Pentru a atinge acest scop, ruşii au, cel puţin pentru moldoveni, şi un plan diplomatic.

După ce în 1940 Rusia a răpit României Bucovina de Nord şi Basarabia, a dat Bugeacul Ucrainei şi a alipit la Republica Moldova un teritoriu de dincolo de Nistru, care nu fusese niciodată al României, numit Transnistria. Acum, după 74 de ani, Moscova cere înapoi Transnistria în schimbul cedării Bugeacului

Rusia a depozitat în subteran muniţie, susține generalul Emil Străinu, doctor în probleme de război geofizic, ameninţări neconvenţionale şi asimetrice:

“Rusia, cu acceptul Germaniei, a propus unor cercuri politice din Basarabia ca în schimbul cedării Transnistriei către Moscova, Republica Moldova să reprimească judeţele Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, cunoscute şi sub denumirea generică de Bugeac. Este un fel de rescriere a Pactului Ribentrop-Molotov, dar în sens invers. Interesul ruşilor pentru Transnistria este dat nu numai de poziţia sa strategică, ci şi de uriaşul sistem de amenajări subterane din stânga Nistrului, unde sunt depozitate 32.000 de vagoane de tehnică militară şi muniţie cu care se poate echipa o armată”.
Chişinăul a greşit în 1991, când a cedat teritoriile istorice

Conform unor surse ale diplomaţiei româneşti, în timpul dezmembrării Uniunii Sovietice, în 1991, conducerea Republicii Moldova a avut o întâlnire cu reprezentanţii de vârf ai Kremlinului, invitată la convorbiri fiind şi o delegaţie românească.

Deşi, conform discuţiilor anterioare dintre români şi moldoveni, Chişinăul ar fi trebuit să cedeze Transnistria şi să pună problema judeţelor Cernăuţi, Hotin, Cahul, Ismail şi Bolgrad, Republica Moldova nu a renunţat la Transnistria, teritoriu controlat de celebra Armată a XIV-a, vârful de lance al URSS în sud-estul Europei. Transnistria este o piatră de moară care încetineşte integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Evoluţie geopolitică

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

File:GUVERNAMANTUL BUCOVINEI.png

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, printr-o convenţie încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s’a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s’a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Între anii 1786-1848, Bucovina a fost încorporată Galiţiei, drept cel de-al 19-lea cerc (Kreis). Această perioadă este considerată de istoriografia română drept cea mai nefastă din istoria Bucovinei, opinie împărtăşită şi de o serie de istorici austrieci de prestigiu, precum şi de unii istorici ucraineni contemporani.

După revoluţia de la 1848-1849, împăratul Franz Joseph I a hotărât separarea Bucovinei de Galiţia, recunoscându’i autonomia prin Constituţia din 1849. În urma alegerilor din 1861 s’a constituit prima Dietă a Bucovinei, iar un an mai târziu împăratul a acordat Marelui Ducat al Bucovinei stema proprie: bourul moldovenesc pe fond tricolor (roşu, albastru şi auriu). Cu prilejul proclamării monarhiei austro-ungare (1867) Bucovina a intrat în componenţa Cisleitaniei, depinzând direct de Viena, iar începând din anul 1873, Episcopia Bucovinei a fost ridicată la rang de Mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei.

La 23 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, convocată de Adunarea Naţională a Românilor, sub preşedinţia lui Iancu Flondor, a hotărât desprinderea Bucovinei de Austria şi Unirea cu Regatul României, lucru înfăptuit la 28 noiembrie acelaşi an, când Consiliul Naţional Român din Bucovina a votat cu o majoritate impresionantă de voturi unirea acestui străvechi pământ românesc (10.442 kmp) cu România, în graniţele sale istorice, de la Nistru până la Ceremuş şi Colacin.

La 28 iunie 1940, în urma ultimatum-urilor sovietice şi ca urmare a aplicării în practică a prevederile secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei (circa 6.000 kmp), împreună cu Ţinutul Herţa şi Basarabia au fost anexate de U.R.S.S.

Eliberate de Armata Română (iulie 1941-martie 1944), aceste teritorii vor fi reocupate de Armata Roşie şi înglobate în cadrul Uniunii Sovietice. Ulterior, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, precum şi Bugeacul, adică a partea de sud a Basarabiei, la care, în anul 1948 va fi adăugată şi Insula Şerpilor, vor fi incluse în componenţa R.S.S. Ucrainene.

În prezent, Bucovina de Nord constituie o provincie a Ucrainei cunoscută sub numele de regiunea Cernăuţi, care cuprinde fostul judeţ Cernăuţi, părţi importante din judeţele Suceava şi Rădăuţi, judeţul Hotin şi Ţinutul Herţa. Suprafaţa totală a regiunii grupează 8.100 kmp (din care circa 6.000 kmp nordul Bucovinei) cu o populaţie de 940.801 locuitori, din care românii, datorită deportărilor, dislocărilor, refugierilor, execuţiilor sumare sau colonizărilor (prin imigrări) de elemente alogene, îndeosebi ucrainene sau rusofone, reprezintă doar 20%.

În sinteză, situaţia Bucovinei a fost următoarea:

1359-1775 (416 ani) ea a făcut parte din Principatul Moldovei.
1775-1918 (143 ani) s’a aflat sub dominaţia Habsburgilor.
1918-1940 şi 1941-1944, prin voinţa naţională a majorităţii locuitorilor ei, Bucovina s-a unit cu România.
1940-1941 şi 1944-1991 (aproape 48 ani), prin rapt, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa au fost anexate la U.R.S.S.
Din anul 1991, nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi) împreună cu sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor (înglobate în regiunea Odessa) fac parte din Republica Ucraina, ca stat succesor al fostei U.R.S.S.

2. Evoluţia demografică a Bucovinei
2.1. Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918

Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918 se poate explica prin mai multe cauze, între care cea mai importantă a constituit-o migraţia – de fapt, atît emigrările cât mai ales, imigrările în Bucovina, precum şi asimilările, deci deznaţionalizarea elementului autohton românesc.

Ca o consecinţă a războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774, densitate populaţiei Bucovinei, la data anexării ei de către Austria era de circa 7 locuitori/kmp, fapt ce a determinat autorităţile de la Viena să încurajeze imigraţia elementelor germane, slovace, maghiare, poloneze şi ruso-lipoveneşti.

Bogăţiile Bucovinei au exercitat o atracţie deosebită şi asupra altor etnii, în special ruteni şi evrei. Referitor la colonizarea rutenilor, s-a scris mult pe această temă, formulându’se o serie de teze fără substrat ştiinţific, dar cu puternică implicare politică şi ideologică. Astfel, istoriografia sovietică şi, mai nou, cea ucraineană, au bătut monetă pe apartenenţa întregii Moldove (prestatale) la Rusia kieveană, apoi la principatul Haliciului care, în viziunea pseudoistoricilor de la Moscova, respectiv, Kiev, s’ar fi întins până la Dunărea de Jos. Aceiaşi specialişti în falsificarea adevărului istoric susţin că, atât Dragoş Vodă cât şi Bogdan I, descălecând Moldova, ar fi găsit aici o populaţie compactă ucraineană care în decurs de patru secole (1359-1774) ar fi fost românizată, în timp ce ucrainenii din Galiţia, aflaţi sub dominaţie poloneză, s’ar fi polonizat.

Mergând pe linia mistificării istorice, s’a ajuns la afirmaţia hilară după care Bucovina ar fi leagănul poporului ucrainean, în timp ce mănăstirile celebre de la Voroneţ, Arbore, Suceviţa, Moldoviţa, cu frescele lor, ar fi opera ucrainenilor.

Este evident că existenţa unui important segment de populaţie slavă (ruteană sau ucraineană) în Moldova de Nord nu poate fi negată, ea fiind prezentă aici încă din primele secole ale evului mediu, îndeosebi după ce „Principatul Haliciului şi-a pierdut independenţa şi a ajuns sub dominaţia polonilor“.

Atunci, „(… ) asuprirea exercitată de cuceritori asupra populaţiei rutene devenise atât de insuportabilă încât foarte mulţi ruteni şi-au părăsit patria şi s’au stabilit în Bucovina. Această emigraţie din Galiţia a continuat şi în timpul când Bucovina a ajuns sub stăpânirea austriacă, fiind şi mai mult favorizată prin faptul că aici domina scutirea de recrutare, ceea ce îi făcea pe mulţi oameni să se aşeze aici pentru totdeauna («ansässing zu machen»). Din acest timp a început populaţia ruteană din Bucovina să crească rapid şi neîntrerupt“.

Monografia Comandamentului Jandarmeriei (austriece) din Bucovina din care a fost preluat acest citat este o sursă de autoritate care nu poate fi negată. Problema rutenilor (inclusiv a huţulilor sau huţanilor) trebuie studiată în contextul mai larg al evoluţiei populaţiei ucrainene şi a spaţiului ei de „roire“, din varii motive, începând cu statul kievean (secolele X-XI), cnezatul Haliciului (secolul XII, prima jumătate a secolului al XIII-lea), raporturile acestor formaţiuni politice cu regatul polonez, uniaţia cu Roma (1596) etc.

Referitor la procesul de asimilare a populaţiei, acesta a fost biunivoc, el făcându’se atât prin asimilarea de către români a rutenilor, cât mai ales în sens invers, adică a românilor de către ruteni (ucraineni).

În ceea ce priveşte hotarele Bucovinei istorice, apartenenţa ei la Principatul Moldovei şi caracterul eminamente românesc al locuitorilor săi, sunt realităţi care nu pot fi negate decât de răuvoitori. Astfel, referitor la hotarele Bucovinei, menţionăm faptul că ele au fost dintotdeauna pe Ceremuş, Colacin şi Nistru. Într-adevăr, vechiul hotar dintre Moldova şi regatul Poloniei a fost statornicit definitiv pe cursurile de apă amintite cu prilejul înţelegerii dintre regele Poloniei şi logofătul Tăutu, reprezentantul domnitorului Moldovei, prilej cu care demnitarul moldovean a fost „dăruit“ cu şase sate de către craiul leşesc, fapt amintit şi de Ion Neculce în cronica sa. Că hotarul moldo-polon era pe Nistru rezultă şi dintr-un document mai puţin cunoscut, Convenţia polono-otomană din 14 octombrie 1703, încheiată între reprezentanţii regatului Poloniei şi cei ai Înaltei Porţi, ultima în calitate de putere suzerană a Moldovei, în care partea polonă declara că: „Inter nos et Valachiam ipse Deum flumine Tyra dislimitavit“, adică „Între noi şi Valahia (Moldova, n.n.) însuşi Dumnezeu a pus graniţă fluviul Nistru“.

Compoziţia etnică a provinciei indică faptul că la data ocupării Bucovinei de către Habsburgi populaţia era preponderent românească, fapt recunoscut şi de autorităţile austriece în monografia oficială amintită anterior şi publicată în anul 1899: „După naţionalitate, majoritatea locuitorilor (în anul 1775, n.n.) aparţineau neamului românesc («rumänischer Volksstamm»)“.

Ulterior, datorită colonizărilor şi imigrărilor amintite, ponderea românilor a scăzut sistematic: de la 68% (1786), la 34,4% (1910). În schimb, ponderea populaţiei ucrainene a crescut prin imigraţie (iniţial din Galiţia, apoi din Rusia Ţaristă) datorită cauzelor enumerate mai sus, atingând maximum în anul 1880 (42,2%), dar scăzând la 38,4% în 1910.

Tot datorită imigrărilor a crescut considerabil şi ponderea altor naţionalităţi. Între aceştia, se remarcă ponderea evreilor, nesemnificativă în anul 1784 (526 persoane recenzate), dar care a ajuns la 47.700 în 1869. Ulterior, datorită pogromurilor şi prigoanei la care erau supuşi în Imperiul Ţarist, aceştia se vor refugia masiv în Galiţia şi Bucovina, unde numărul lor va ajunge la 102.899 în 1910 – adică 12,9 % din populaţia totală a provinciei.

Dintre celalte populaţii, ponderi mai însemnate au înregistrat germani şi polonezii. Germanii, aproape inexistenţi înainte de 1775, ajung la 159.486 în anul 1900, în timp ce polonezii nu trec de 26.857 (acelaşi an).

Astfel, prin colonizări şi imigrări masive, încurajate de Curtea de la Viena în cei 143 de ani de stăpânire austriacă, populaţia Bucovinei a devenit un veritabil mozaic etnic: români, ruteni, germani, evrei, polonezi, unguri, slovaci, armeni etc.

Evoluţia populaţiei Bucovinei şi structura pe naţionalităţi între anii 1786-1910

Anul            Total        Români        Ruteni        Alţii         Români (în %)      Ruteni (în %)      Alţii (în %)

91.823 31.691 12.000 67,8 23,4 8,8 1786 135.494
377.581 209.293 108.907 59.381 55,4 28,8 15,8 1848
1869 511.364 207.000 186.000 11.836 40,5 36,4 23,1
33,4 1880 568.453 190.005 239.960 138.758 42,2 24,4
32,4 41,8 25,8 1890 642.495 208.301 268.367 165.827
730.195 229.018 297.798 20.337 31,4 40,8 27,8 1900
1910 794.929 273.254 305.101 21.657 34,4 38,4 27,2

2.2. Bucovina între 1918-1941 şi 1941-1944

După 28 noiembrie 1918, Bucovina istorică a revenit României, îndreptându’se astfel raptul istoric din 1775.

Conform recensământului populaţiei din 1930, efectuat de autorităţile române după criterii ştiinţifice şi prelucrat cu metode moderne (s’a avut în vedere naţionalitate exprimată expres de cel recenzat, limba maternă şi religia căreia îi aparţinea), ponderea românilor (din totalul de 853.009 locuitori) a ajuns la 379.691 locuitori, adică 44,5 %, urmaţi de ucraineni, ruteni şi huţani (248.567 locuitori reprezentânt 29,1% din populaţia provinciei).

Numărul evreilor, care în recensămintele dublei monarhii erau trecuţi la germani (în Bucovina) sau la unguri (în Transilvania şi Banat) a fost stabilit corect, pe baza indicelui religios, iar nu al „limbii uzuale“ sau „de conversaţie“, stabilindu’se la 92.492 (10,8%), iar al germanilor şi polonilor la 75.533 (8,9%), respectiv 30.580 (3,6%).

Populaţia Bucovinei după neam şi dispunerea ei în mediul urban şi rural, conform recensământului din 1930

Neamul                                 Total        %             Urban           %         Rural           %
Bucovina                             853.009    100,0       228.056     100,0     624.953       100,0
Români                               379.691     44,5          75.171      33,0      304.520         48,7
Ruteni, ucraineni şi huţani  248.567      29,1         31.600      13,9      216.967         34,7
Evrei                                     92.492     10,8          68.349       30,0       24.143           3,9
Germani                               75.533        8,9          33.481      14,7       42.052           6,7
Poloni                                  30.580        3,6         14.442         6,3        16.158           2,6
Alte neamuri                        26.146        3,1           5.013        2,1         21.113           3,4

Preşedintele Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău, domnul Gheorghe Gavrilă-Copil, i’a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui rus, Vladimir Putin, în care îi cere acestuia să denunțe tratatul Ribbentrop-Molotov şi să retragă trupele ruseşti din oraşul Tighina, actualmente incorporat prin forţă în aşa-zisa Republică Transnistreană.

Comunicat către Vladimir Putin

„Vă propunem un prim pas, retragerea necondiţionată a armatei din Tighina, la răsărit de Nistru, deoarece oraşul Tighina (Bender), de la apus de râul Nistru, face parte dintotdeauna din Basarabia, acum din R. Moldova. Este inclus, abuziv, de către URSS, în Transnistria. Atât partea de sud a Basarabiei (până la Marea Neagră), cât şi nordul Basarabiei, fac parte din întreaga Basarabie, acum, în continuare alipite Ucrainei, în interiorul Basarabiei constituindu-se statul Republica Moldova, din care face parte şi Transnistria.

Această reparaţie teritorială, reintegrarea oraşului Tighina în Basarabia (în R.Moldova!) va fi un bun semnal pe planul politic internaţional, spre luare aminte la pasul următor, o declarţie clară, conformă adevărului: URSS a anexat Basarabia, Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei de la România, le-a alipit Republicii Socialiste Sovietice Ucraina, temporar. Federaţia Rusă consideră că relaţiile dintre Federaţia Rusă şi România, cât şi cu Uniunea Europeană, trebuie să se stabilizeze pe încredere. Propunerile noastre sunt singurele variante autentice, de încredere„, afirmă semnatarul comunicatului.

Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău îi aminteşte lui Vladimir Putin că tratatul Ribbentrop-Molotov este „una dintre cele mai mari crime la adresa umanităţii” şi îi cere şefului rus să nu semneze acolo unde au semnat Stalin şi Hitler.

„Pentru anexările provinciilor româneşti sunt de vină Stalin şi Hiler, Guvernul sovietic şi Guvernul nazist, URSS şi Germania nazistă, aceste provincii româneşti fiind anexate de către URSS. Domnule Vladimir Putin, vă rugăm să fiţi cu luare aminte, să nu semnaţi Dumneavoastră în locul lui Stalin şi Hitler, în locul URSS şi al Germaniei naziste, în locul lui Molotov şi Ribbentrop, reactivarea acestui Tratat, pe cale militară şi totodată prin diversiuni şi conflict armat în Basarabia şi în R. Moldova. Tratatul acesta este una din cele mai mari crime la adresa umanităţii, consecinţele contină şi azi, fiind o rană deschisă pentru poporul român”, scrie Copil.

Autorul comunicatului îi propune lui Vladimir Putin să accepte unirea Republicii Moldova, incluzând Transnistria, cu România, pentru a putea da semnalul unei relaţii bazate pe încredere între cele două ţări.

„V’aţi propus să împiedicaţi cu orice mijloace Unirea R. Moldova cu România? Pe cale militară , prin diversiune internă? Considerăm că aceste căi nu fac parte din planurile reale ale Moscovei, drept pentru care vă facem o propunere, Unirea necondiţionată a R. Modova, cu România, deci şi cu Transnistria. În Transnistria cea mai mare comunitate etnică o formează românii. Ştiţi prea bine că Transnistria a fost anexată de imperiul ţarist. În Transnistria din timpul anexării, marea majoritatea populaţiei era constituită din români. Un mare om de stat, ca să fie respectat şi glasul său să fie auzit în întreaga lume, trebuie să înlăture răul săvârşit de conaţionalii săi din trecutul mai îndepărtat sau apropiat.

Meditaţi d-le preşedinte Vladimir Putin şi la această propunere şi la avantajele stabilizării bunei vecinătăţi între Federaţia Rusă şi România, între Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană„, încheie Gheorghe Gavrilă Copil.

Acesta a trimis un mesaj şi pentru poporul ucrainean, căruia îi cere să renunţe la teritoriile româneşti luate prin forţă de către URSS, respectiv Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

„Războiul poate fi evitat şi Ucraina salvată. În partea de sud şi de răsărit a Ucrainei trăiesc milioane de rusi. În partea de apus a Ucrainei, ucrainienii şi’au păstrat aspectul etnic şi când Ucraina se învecina cu România Mare, îl păstrează şi azi în partea de răsărit a României (Basaarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei) anexat de către URSS şi alipit Ucrainei. Etnicitatea ucrainienilor se poate constata şi pentru ucrainienii care trăiesc azi în România. E vorba de profilul sufletesc al românilor, de oameni prietenoşi. Pentru a evita războiul, care ar pune în pericol existenţa poporului ucrainian, vă rugăm, să fiţi cu luare a minte la propunrea noastră. Renunţaţi la partea de răsărit a României, cu o declaraţie clară, că aceasta nu aparţine Ucrainei, ci României.

În felul acesta considerăm că veţi fi primiţi cu prioritate şi în UE. În UE graniţele nu există, funcţionează libera circulaţie a persoanei şi vom trăi în bună pace, românii cu ucrainienii şi poporul ucrainian va fi salvat de la un dezastru”, scrie Gheorghe Gavrilă Copil.

Sursa: Telegraph.co.uk, presalibera.net, roncea.ro, stirileprotv.ro, libertatea.ro, activenews.ro

Citiți și: MOLDOVA DE DINCOLO DE PRUT, RADIOGRAFIA UNUI STAT EȘUAT

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

RĂZBOIUL BATE LA UȘĂ, DAR PRESA…SE PIAPTĂNĂ

Antena 3, Antena 1 – patronul Voiculescu arestat

 Realitatea TV – finantatorii Vantu si Pacurariu – arestati

 Titlurile din presă:

Gandul , Mediafax, Ziarul Financiar – patronul Sirbu – arestat

 Romania Libera – patronul arestat

 Romania TV – patronul Sebastian Ghita – se zvoneste ca are 78 de dosare penale pe rol, este chestiune de timp pana va fi arestat

B1 TV, Evenimentul zilei – finantatorul  “Niro” – arestat

TVR – in faliment

Adevarul – 100 milioane euro datorii, urmeaza falimentul in 3 luni

Hotnews– sub control SRI de la infiintare

Aceasta este presa din Romania si de aceea nu o sa vedeti vreo stire despre gravitatea lucrurilor expuse mai jos.

Suntem in pragul razboiului. Rusia se pregateste sa atace Lituania, Letonia si Ucraina. Putin in nebunia lui (recent a fost publicat un raport de catre Pentagon prin care specialistii demonstreaza ca Putin este bolnav clinic) doreste sa opuna plutocratiei si globalizarii un nou model de dictatura militara. Toate serviciile de spionaj ale tarilor NATO stiu acest lucru si sunt in alerta maxima. In ultimele saptamani tensiunea a crescut la cote nemaintalnite de la criza rachetelor din Cuba din razboiul rece.

Pana acum nimeni nu a crezut cu adevarat ca Putin este atat de nebun sa atace NATO. Dar iata ca Putin este suficient de nebun. A redus toate cheltuielile bugetare la minim si a alocat cea mai mare parte a bugetului pentru constructia de tancuri si rachete (chiar ieri a lansat o noua generatie de submarine nucleare), in decembrie 2014 Rusia a facut cel mai mare exercitiu militar din istoria tarii, in ianuarie 2015 Putin a creat cadrul legal pentru mobilizarea rezervistilor si a inceput exercitiile militare in toata tara, zilnic avioane rusesti sau nave rusesti sicaneaza granitele NATO si incalca spatiul aerian si maritim pentru a testa forta de reactie.

Toate acestea arata ca Rusia se pregateste pentru un razboi si occidentul stie acest lucru. Putin mizeaza pe disensiunile din randul aliantei si reactia intarziata a ei. Dezbracata de toata propaganda occidentala realitatea este ca Rusia este in acest moment o mare putere militara. Rachetele nucleare intercontinentale pot lovi aproape orice tinta din SUA si UE si Putin joaca tare bazandu-se pe acest lucru. Occidentul este nepregatit pentru acest scenariu. Disensiunile intre membrii aliantei sunt la cote ridicate si acest lucru nu ajuta cu nimic la rezolvarea situatiei.

Presa din Romania tace si incearca sa abata atentia opiniei publice cu panarama de Udrea si istericalele ei de precupeata. Zilele trecute s-au intamplat lucruri fara precendent. NATO a decis infiintarea de baze si centre de comanda pe teritoriul statelor aflate in flancul estic al aliantei si intr-un efort diplomatic fara precedent Merkel si Hollande au facut un tur de forta discutand cu Orban, Porosenko si Putin.

Aceste lucruri nu sunt intamplatoare si reprezinta o ultima incercare de dezamorsare a situatiei. Cum s-a ajuns aici? Sunt multe de spus insa va redau strict opinia mea.

Dupa ce Rusia a anexat Crimeea incalcand tratatele internationale, statele occidentale si mai ales SUA au pornit un razboi devastator impotriva Rusiei – razboiul financiar. Sanctiunile si prabusirea pretului petrolului au un efect catastrofal  asupra bugetului Rusiei. Embargoul financiar a dus la prabusirea rublei, inflatie generalizata si saracirea abrupta a populatiei. Putin stie ca daca nu face ceva in maxim un an Rusia va fi ingenucheata si se pare ca a ales optiunea militara riscand un razboi total cu NATO – poate chiar al treilea razboi mondial.

Iata ce a declarant Hollande ieri

„Cred că este una din ultimele șanse. (…) Dacă nu reușim să obținem un acord durabil de pace, cunoaștem perfect scenariul: există un nume, se cheamă război”

In acest context miercuri, 11 februarie vom afla daca vom avea razboi sau nu dupa intalnirea de la Minsk.

Personal cred ca razboiul este inevitabil chiar daca Merkel si Hollande reusesc sa il amane cateva luni pentru ca Putin este nebun si cu nebunii nu poti discuta rational. Rusia nu are cum sa castige acest razboi. Doar singur bugetul militar al SUA este de 10 ori mai mare decat bugetul militar record al Rusiei din 2015. Este foarte probabil ca occidentul sa incerce sa castige timp facand diferite concesii Rusiei. Exceptand ipoteza unui atac fulger al Rusiei, iata care sunt semnele care ne vor avertiza in viitorul apropiat de iminenta razboiului:

  • Exercitii NATO comune si transferarea de tehnica militara in Romania, Polonia, tarile baltice
  • Aparitia unor grupari paramilitare care vor proclama independenta “Tinutului secuiesc” si care vor intra in conflict cu armata romana destabilizand Romania (se spune ca Merkel stie de acest lucru si vizita de saptamna trecuta de la Budapesta fost de avertisment pentru Orban )
  • Inarmarea cu arme de ultima generatie a ucrainienilor
  • Prezenta de nave militare americane in marea Meditarana si in marea Nordului
  • Ajustari bugetare in tarile membre aliantei si cresterea bugetelor apararii
  • Atentate islamiste, conflicte de strada cu musulmanii/turcii/arabii in Franta, Germania si UK – sunt voci care cred ca atentatele de la Paris au fost coordonate de Rusia pentru a alimenta tensiunile din tarile cu prezenta ridicata islamista si musulmana. Atat Franta cat si Germania stau pe un butoi de pulbere datorita comunitatilor mari de musulmani neintegrate nici la a doua generatie
  • Prabusirea indicelui RTS (bursa rusa)
  • Cresterea pretului aurului
  • Intetirea ofesivei ISIS in Siria si Irak
  • Cresterea bursei americane si a dolarului – miliardarii lumii vor sti cu siguranta inaintea noastra despre evolutia evenimentelor si vor avea grija sa isi repatrieze si plaseze banii in siguranta

Urmatorul an este critic. Daca aceasta ipoteza se confirma, impactul asupra Romaniei va fi devastator. In ultimii 25 de ani aliatii nostri occidentali ne-au tratat ca pe o colonie secatuind de resurse Romania. Demografic Romania este in colaps, economic suntem la pamant si  in mod oficial suntem una din cele mai corupte tari din lume. Cu alte cuvinte daca aliatii nostri occidentali ar fi intervenit la timp si nu ar fi permis rusilor sa institutionalizeze coruptia in Romania, daca ar fi facut si cu noi un plan Marshal probabil ca ar fi avut acum o Romanie puternica economic si solida militar capabila sa tina piept Rusiei macar o luna. S’au trezit tarziu prietenii nostri si eforturile de a curata acum Romania de coruptie sunt tardive. Probabil ca o sa vedem in curand o intensificare a luptei anticoruptie pentru ca aliatii nu au nevoie de vulnerabilitati acum.

Ce putem face fiecare dintre noi sa ne protejam familiile si averea? Sunt multe de spus… pentru început o carioca pentru a scrie pe proiectile!

Ziua de 11 februarie este o zi critica pentru Romania si nu pentru ca o aresteaza pe Udrea.

Sursa: reportajelive.wordpress.com

Citiți și: BUCOVINENII ANCHETAȚI PENAL PENTRU REFUZ DE LA MOBILIZARE

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

BUCOVINENII ANCHETAȚI PENAL PENTRU REFUZ DE LA MOBILIZARE

De câteva zile deznădejdea a cuprins familiile din regiunea noastră ai căror copii au primit ordin de mobilizare. Nici femeile nu pot răsufla uşurat. În caz de necesitate ar putea fi mobilizate şi ele. Conform legislaţiei în vigoare, pot fi mobilizaţi bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 60 de ani, dar şi femeile militar cu vârsta între 25 şi 50 de ani.
La etapa actuală în regiunea Cernăuţi au fost intentate 22 de dosare penale împotriva persoanelor care au refuzat mobilizarea. Despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Comisariatul militar regional, primul adjunct al procurorului regiunii, Oleksandr Ivaniuk.
„În conformitate cu articolul 338 al Codului Penal „Refuzul de la mobilizare”, în regiunea noastră au fost iniţiate 22 de proceduri penale. În instanţa de judecată au fost direcţionate 10 dosare, restul se află în stadiu de anchetă preliminară. Unii dintre suspecţi sunt daţi în urmărire generală. Articolul 338 presupune pedepse cu închisoarea între 3 şi 5 ani”, a menţionat Oleksandr Ivaniuk.
De asemenea, potrivit spuselor viceprocurorului regiunii, Direcţia regională de Interne investighează la etapa actuală două cazuri legate de protestele împotriva mobilizării din anul trecut când au fost blocate mai multe şosele din regiune.
La rândul său, comisarul regional, Vitali Ciurai, a anunţat că demobilizarea militarilor va începe în luna martie.
“Demobilizarea militarilor care au fost chemaţi sub arme în 2014 se va desfăşura în perioada 18 martie-1 aprilie. În primul rând, vor fi sloboziţi la vatră cei care au fost mobilizaţi în primul val”, a specificat Vitali Ciurai.
În acelaşi timp, potrivit comisarului, militarilor demobilizaţi li se va propune să semneze un contract şi să rămână în serviciu, pentru că sunt instruiţi şi au experienţa necesară acumulată pe câmpul de luptă.

Ultima rundă de mobilizare a rezervelor armatei a Ucrainei se confruntă cu o împotrivire masivă, în timp ce conflictul din estul Ucrainei cu rebelii din Rusia sprijinit devine din ce în ce mai sângeroas și prelungit.

Protestele românilor din regiunea Cernăuţi față de mobilizarea anunţată oficial de Kiev, în contextul conflictului din estul Ucrainei, au atras atenţia observatorilor OSCE, care desfăşoară o misiune în zonă.

Reprezentanții OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) s’au întâlnit cu protestatarii din satul Ostriţa Herţei, după ce locuitorii au blocat autostrada Cernăuţi-Herţa, solicitând o garanţie din partea autorităţilor că înrolarea în armată va ocoli minoritatea românească din regiune, informează portalul de ştiri bucpress.eu din Cernăuţi, citat de Agerpres.

Etnicii români din regiunea Cernăuţi au organizat proteste față de mobilizarea la război decisă de autorităţile de la Kiev, blocând autostrăzi şi mai multe drumuri centrale.

”Cine şi cu cine luptă în estul Ucrainei?”, se întreabă românii din această regiune, neînţelegând de ce tinerii din nordul Bucovinei, cu o importantă comunitate românească, trebuie să fie antrenaţi în operaţiunile militare din estul Ucrainei, unde deja şi’au pierdut viaţa mai multe persoane din regiunea Cernăuţi.

În satele Ţureni, Mamorniţa Românească şi Radgospovca, 126 de tineri erau pe listele întocmite de comisariatul militar raional Herţa-Hliboca pentru a fi mobilizaţi în estul Ucrainei. Înainte de a ajunge vestea la tineri, mamele acestora au ieşit în stradă, scandând ‘Nu vrem război!’ şi ‘Lăsaţi’ne copiii acasă!’.

Având în vedere escaladarea luptelor din estul Ucrainei, ministerul apărării ucrainean la 20 ianuarie a inceput al patrulea val de mobilizare a rezerviștilor din țară pentru „campania anti-teroristă”, începută în aprilie 2014. Rezerviștii armatei sunt oamenii care au fost înrolați un an în serviciul militar obligatoriu național. La 26 ianuarie, ministerul apărării a declarat un total de aproape 62.000 de rezerviști care au primit deja ordine de înrolare în noul val, jumătate din numărul selecționat. În Ucraina refuzul mobilizării poate fi pedepsit cu până la trei ani de închisoare.

Consilierul prezidențial Yury Biryukov a scris pe Facebook pe 27 ianuarie, că refuzul la molbilizare a devenit endemic, chiar și în Vestul Ucrainei, nucleul tradițional de patriotism ucrainean. Potrivit lui Biryukov, 57% din cei chemați în regiunea de vest Ivano-Frankivsk, numită după un poet național, au ignorat pur și simplu ordinele. Biryukov a declarat că un procent estimat de 37% din cei chemați au trecut granița în România:

„Surse neoficiale ne spun că hoteluri și moteluri de pe cealaltă parte a frontierei cu România sunt angrenate în procesul de refuz al mobilizării. În ultimele 30 de zile, la frontiera de stat din regiunea Cernăuți, au traversat 17 la sută din numărul total al cetățenilor supuși militar. Din surse neoficiale, cunoaștem că hostelurile și motelurile din zona de frontieră a României, sunt pline de persoane care se sustrag mobilizării”, scria pe contul său de Facebook.

În postul de pe Facebook, pe care mai târziu l’a eliminat după o furtună de controverse, Biryukov a afirmat că 14 organizații sătești din Ivano-Frankivsk au refuzat să permită distribuția ordinelor de mobilizare în sate. Același lucru este valabil în alte regiuni din Ucraina de Vest, inclusiv în regiunea Cernăuți vecină cu România. Biryukov a declarat că mobilizarea s’a organizat „în mod normal”, în zonele sudice și centrale mai aproape de conflict, cum ar fi Odesa, Mikolaevsk și Dnipropetrovsk.

Un consiliu raional din regiunea Odesa a recurs la măsuri dure pentru a îmbunătăți procesul, postând pe site-ul său un ordin de interzicere a rezerviștilor să părăsească orașul până vor fi emise toate documentele de convocare. Ordinul a fost mai târziu îndepărtat de pe site. Alte rapoarte vorbesc despre corupție pe scară largă în sistemul de mobilizare.

Unii analiști militari susțin că refuzul la mobilizare este un rău necesar pentru a cerne grâul de neghină, cei patriotic motivați, care răspund la apel dă o mai mare valoare a armatei în acțiune.

Jurnalistul și comentatorul Yury Butusov a acuzat în special Statul Major General al Ucrainei, pentru nivelul ricat al refuzurilor și în cele din urmă comandantului-șef, președintelui Petro Poroșenko, i se impută că a neglijat la nivel regional de administrare, că nu a reușit să elimine corupția din sistemul de convocare și nu a propus platirea și dotarea adecvată a recruților, ceea ce înseamnă că teama de a fi trimis pe front fără îmbrăcăminte de iarnă, veste antiglonț sau truse de prim ajutor, îi determină cu precădere să refuze mobilizarea.

În acest context,  cu ocazia unei vizite efectuate la Budapesta, cancelarul german Angela Merkel a exclus posibilitatea ca Berlinul sa livreze arme Ucrainei si a vorbit despre o zona de liber schimb intre UE si Uniunea Eurasiatica ca despre o perspectiva indepartata. Totodata, Merkel i’a cerut lui Viktor Orban sa se poate mai democratic cu criticile din partea opozitiei si a societatii civile, si a spus ca nu poate vedea cum o democratie poate fi neliberala, cu referire la declaratia controversata a lui Orban din 2014.

 „Germania nu va sprijini Ucraina cu arme. Sunt ferm convinsă că acest conflict nu se poate rezolva militar”, a spus Merkel după o întrevedere cu prim ministrul maghiar Viktor Orban, citată de Spiegel.
Ukraine-Konflikt: Amnesty prangert Blutvergießen unter Zivilisten an

Cei doi lideri au salutat viziunea despre o zonă de liber schimb negociată între UE și Uniunea Eurasiatică, dominată de Federația Rusă. Angela Merkel a ținut totuși să sublinieze că ideea ar fi eventual fezabilă doar pe termen lung. Această declarație nu schimbă însă cu nimic realitatea prezentă, a mai adăugat cancelarul federal, anume aceea că UE și Rusia sunt angrenate într’un „conflict foarte dur”.

În legătură cu dependența energetică față de Rusia a Ungariei, Merkel a rămas prudentă: Este important să’și diversifice sursele de energie, a spus cancelarul. Cu toate acestea, președintele rus în curând va vizita Ungaria, și va necocia cu Orbán  industria nucleară și a gazului.

Comandantul sef al NATO, generalul american Philip Breedlove, este favorabil trimiterii de arme defensive fortelor ucrainene, iar secretarul de Stat este deschis la discutii. Statele Unite au acuzat Rusia ca desfasoara un război indirect în Ucraina, dar au exclus pana in prezent sa furnizeze arme autoritatilor de la Kiev,  sustinerea americana limitându’se  la un ajutor „neletal”, care include veste antiglont, echipament medical si radare pentru detectarea tirurilor de mortier.

„Desi ramanem concentrati pe cautarea unei solutii prin mijloace diplomatice, evaluăm fără încetare alte opinii pentru a crea un spațiu pentru o soluție negociată la această criză”, a declarat purtatorul de cuvant al Consiliului national de securitate, Bernadette Meehan. Potrivit New York Times, generalul Martin Dempsey, seful Statului Major Interarme, este deschis la noi discutii, la fel si consiliera lui Barack Obama pe probleme de securitate, Susan Rice.

Într’un raport independent, care urmeaza sa fie dat publicitatii luni de către publicație, va incita Statele Unite sa trimită Ucrainei arme defensive si echipament în valoare de peste trei miliarde de dolari, inclusiv drone de recunoaștere și rachete antitanc.

Citiți și: ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNESC DE LA MOSCOVA

Sursa: Agerpres  Libertatea cuvântului Cernăuţi  newsbucovina.ro (Cernauti)  bne IntelliNews SPIEGELnet RTE News  youtube

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

UN MARKER GETIC PREZENT ÎN ROMÂNIA, ACOPERĂ ESTUL EUROPEI !!!

Geții R1a-Z80 au rămas predominant în nordul României actuale, pe când în România și Balcani, R1a a influențat suficient ca I2a-L621 să devină linie paternă predominantă.
Prezența lui I2a-L621 din România și Bulgaria ar putea fi atribuit unei migrări vechi a geților și ”tracilor”, care au apărut ca un amestec a populațiilor indigene (Pelasgii n.n.) și ”indo-europenii” (geții n.n.), în acest caz, în esență, R1a-Z280 cândva între 3300 și 1500 î.Hr. Ilirii, care au cucerit teritoriul fostei Iugoslavii circa 1200-1000 î.Hr., au fost o ramură de daci sau ”traci”, sau un trib strâns legat de bazinul Carpatic.

Această ramură a pelasgilor-dunăreni (I2a-L621) se găsește în majoritate covârșitoare în țările balcanice. Frecvențele sale maxime sunt observate printre slavii Dinarici (sloveni, croați, bosniaci, sârbi, muntenegreni și macedoneni), precum și în Bulgaria, România, Moldova, Ucraina și Belarus de Vest.

De asemenea, este întâlnit într’o măsură mai mică în Albania, Grecia, Ungaria, Slovacia, Polonia, și sud-vestul Rusiei. I2-L621 (L147.2 +) este de asemenea cunoscut ca I2a-Din (pentru Dinarici).

R1a-Z280 este, de asemenea, un marker getic, găsit în toată Europa Centrală și de Est (cu excepția Balcanilor, probabil sudul Balcanilor – Grecia), cu o limita de vest mergând de la est la sud-vest Germaniei și la nord-estul Italiei. Acesta poate fi împărțită în mai multe grupuri: Slavii de est, Baltici, Pomerania, Polonia, Carpați, Alpii de est, Cehia, Slovacia, și așa mai departe.

https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/01/r1a_migration_mapccc.jpg
Concentrația ridicată de I2a1b-L621 în nord-estul României, Republicii Moldova și Ucrainei centrale amintește de răspândirea maximă a Culturii Cucuteni (4800-3000 î.Hr.) înainte de a fi înghițit de Cultura getică ”indo-europeană” a Ceramicii cu fir.

Acest lucru ar putea însemna că această Cultură Cucuteni-Tripolye a fost un grup european nativ de vânători-culegători care au adoptat agricultura după venirea în contact (uniuni familiale) cu fermierii din Orientul Mijlociu care s’au stabilit în Balcani (haplogrupuri E1b1b, G2a, J2B și T).

După ce a fost mixat cu geții R1, adică ”indo-europenizat”, I2a-L621 ar fi devenit linia paternă dominantă printre slavii din sud, în timp ce R1a a rămas dominant printre slavii nordici.

Engleză:

”The presence of I2a-L621 in Romania and Bulgaria could be attributed to the migration of the ancient Dacians and Thracians, who emerged as a mixture of of indigenous peoples and Indo-Europeans (in this case, essentially R1a-Z280) sometime between 3300 and 1500 BCE. The Illyrians, who conquered the territory of former Yugoslavia circa 1200-1000 BCE, might have been an offshoot from the Dacians or the Thracians, or a closely related tribe from the Carpathian basin.

This branch is found overwhelmingly in Slavic countries. Its maximum frequencies are observed among the Dinaric Slavs (Slovenes, Croats, Bosniaks, Serbs, Montenegrins and Macedonians) as well as in Bulgaria, Romania, Moldavia, western Ukraine and Belarus. It is also common to a lower extent in Albania, Greece, Hungary, Slovakia, Poland, and south-western Russia. I2-L621 (L147.2+) is also known as as I2a-Din (for Dinaric).

….R1a-Z280 is also an Balto-Slavic marker, found all over central and Eastern Europe (except in the Balkans), with a western limit running from East to south-west Germany and to Northeast Italy. It can be divided in many clusters: East Slavic, Baltic, Pomeranian, Polish, Carpathian, East-Alpine, Czechoslovak, and so on.

The high concentration of I2a1b-L621 in north-east Romania, Moldova and central Ukraine reminds of the maximum spread of the Cucuteni-Trypillian culture (4800-3000 BCE) before it was swallowed by the Indo-European Corded Ware culture.

This could mean that the Cucuteni-Tripolye culture was a native European group of hunter-gatherers who adopted farming after coming in contact (with perhaps some intermarriages) with the Middle Eastern farmers who settled in the Balkans (haplogroups E1b1b, G2a, J2b and T). After being Indo-Europeanized, I2a-L621 would have become the dominant paternal lineage among southern Slavs, while R1a remained dominant among northern Slavs.

Sursa: eupedia.com

Citiți și: GEȚII SUNT UN REZULTAT AL AMESTECULUI DINTRE PROTO-GEȚII R1 ȘI PELASGII CUCUTENIENI I2

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

GEȚII SUNT UN REZULTAT AL AMESTECULUI DINTRE PROTO-GEȚII R1 ȘI PELASGII CUCUTENIENI I2

Haplogrupul I2 (M438 / P215 / S31) se crede că ar fi provenit din timpul paleoliticului, din timpul Ultimei Mari Glaciațiuni, în urmă cu aproximativ 22.000 de ani. Regiunea sa de origine este nedeterminată în prezent. Cea mai credibilă ipoteză a refugiului populațiilor din timpul Ultimei Mari Glaciațiuni, este că I2 își are originea în Europa, când teritoriile acoperite de gheață au început să se indeparteze către nord începând de acum 20.000-12.000 de ani. Oamenii din haplogrupul I2 vanători-culegatori și’au extins refugiul lor din U.M.G și au colonizat mari părti din vestul, centrul și estul Europei. În această ipoteză I2 ar fi asociat cu haplogrupuri mtDNA H1, H3, U5 și V, printre altele.
Haplogroup I2a1 este de departe cea mai mare ramura a I2 și cel mai puternic legat de culturile neolitice din sud-est, sud-vest și nord-vestul Europei.
Haplogrupul I2a1a1 (M26)
I2a1a ( M26 , L158, L159.1 / S169.1) se găsește în toată Europa de Vest, și ajunge la frecvențe maxime între sarzi (37,5%), basci (5%), două populații izolate. M26 este limitat geografic la Insulele Britanice, Țările de Jos, Franța, Germania, Elveția vest, Sardinia, Sicilia, coasta de vest a Italiei, Iberia și coasta mediteraneană a Maghrebului.
I2a1a-M26 a fost probabil una dintre principalele linii paterne ale culturilor megalitice din Europa de Vest în timpul neoliticului și perioadele eneolitice.

https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/01/haplogroup_i2a1.gif

Haplogrupul I2a1b (M423)

I2a1b (M423 , L178) principala subramură, reprezentând peste 90% din totalul liniei M423, este L621 și subramura ei L147.2. Celelalte subramuri sunt L41.2 (foarte rar) și L161.1 (găsit mai ales în Germania și Insulele Britanice).

Haplogroup I2a1b-L621

Această ramură se găsește în majoritate covârșitoare în țările ”slave”, (DAR ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ ESTE UN MARKER SLAV, SĂ NU SE FACĂ ACEASTĂ CONFUZIE IMPARDONABILĂ!! n.m). Frecvențele sale maxime sunt observate printre ”slavii” Dinarici (sloveni, croați, bosniaci, sârbi, muntenegreni și macedoneni), precum și în Bulgaria, România, Moldova, Ucraina și Belarus în Vest. De asemenea, este obișnuit într’o măsură mai mică în Albania, Grecia, Ungaria, Slovacia, Polonia, și sud-vestul Rusiei.

I2-L621 (L147.2 +) este de asemenea cunoscut ca I2a-Din (pentru Dinarici).

Concentrația ridicată de I2a1b-L621 în nord-estul României, Republicii Moldova și Ucrainei centrale amintește de răspândirea maximă a Culturii Cucuteni (4800-3000 î.Hr.) înainte de a fi înghițită-contopită cu Cultura caramiicii cu fir. Acest lucru ar putea însemna că, cultura Cucuteni-Tripolye a fost un grup european nativ de vanători-culegatori care au adoptat agricultura după venirea în contact (familii) cu fermierii din Orientul Mijlociu care s’au stabilit în Balcani (haplogrupurile E1b1b, G2a, J2B și T). După ce a fost ”indo-europenizat”, I2a-L621 ar fi devenit linia paternă dominantă printre slavii din sud, în timp ce R1a a rămas dominant printre slavii nordici.

Prezența I2a-L621 din România și Bulgaria ar putea fi atribuite migrării vechilor daci și traci, care au apărut ca un amestec al populațiilor indigene (pelasgii) și ”indo-europenii” (proto-geții) (în acest caz, R1a-Z280) cândva între 3300 și 1500 î.Hr. Ilirii, care au cucerit teritoriul fostei Iugoslavii circa 1200-1000 î.Hr, ar fi fost o ramură de daco-geto-traci, sau un trib strâns legat de bazinul carpatic.
A doua mare expansiune a I2a-Din (dinaric) a avut loc cu migrația sclavină în antichitatea târzie și Evul Mediu timpuriu.
I2a-Din a început să se amestece cu proto-indo-europenii (PROTO-GEȚII) având R1a de prin Moldova, Ucraina, Belarus și Polonia în perioada CULTURII CERAMICII CU FIR (2900-2400 î.Hr), apoi răspândită mai uniform în triburile considerate proto-slave în timpul epocilor de bronz și fier mediu.
După ce triburile germanice care trăiau în Germania de Est și Polonia, precum ”goții”, vandalii și burgunzii, au invadat Imperiul Roman, se consideră că sclavinii din est au umplut vidul, fără a exista prea multe detalii în istoriografie despre aceste migrații. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus în 476, se spune că sclavinii s’au mutat în Alpii Dinarici și Balcani. Până în secolul al IX-lea sclavinii au ”ocupat” toate teritoriile considerate azi ca fiind slavi (sclavi), în afară de estul Balcanilor care este sub controlul Bulgarilor de limbă turcică.
În prezent țările slave (ale sclavinilor) din nord au între 9% (Polonia, Cehia) și 21% (Ucraina) din I2a-L621, în timp ce slavii de sud au între 20% (Bulgaria) și 50% (Bosnia). Procentul mare de I2a-Din din sud se datorează efectului cumulativ al migrațiilor epocii bronzului și epoca fierului timpuriu de daco-geto-traci, ilirii, și migrațiile slave medievale. Relativ ridicat este procentul de a I2a-L621 la persoanele non-slave, cum ar fi ”ungurii” (15%), albanezii (12%) și grecii (9%) datând din epoca bronzului și mișcarea populației în interiorul Imperiului Roman I2a, care sunt redistribuite dincolo din teritoriile considerate originale ale daco-geto-tracilor și ilirilor.
Pe baza acestor frecvențe, și distribuirea subramurii R1a, se poate aprecia că daco-geto-tracii și ilirii au inclus aproximativ de doua, trei ori mai mult I2a-Din, decât R1a, în timp ce slavii timpurii trebuie să fi avut aproximativ de două ori mai mult decât R1a, I2a-Din. Proporția mai mare de R1a în multe țări slave nordice astăzi se datorează migrațiilor anterioare ale R1a în timpul epocii bronzului (cum ar fi L260 între slavii de vest și Z92 și Z93 între ruși și belaruși).

Sursă: Eupedia.com

Citiți și:  ”ȚARA ORAȘELOR” PELASGILOR CUCUTENIENI

DĂNILĂ APOSTOL, HATMANUL UCRAINEI DIN 1727

Din ciclul: Punerea în valoare a istoriei naționale a românilor din răsărit, precum și a contribuției românilor la istoria, cultura și civilizația altor popoare.

Românul Dănilă Apostol, hatman al Ucrainei.

DĂNILĂ APOSTOL (17 decembrie 1654 – 17 ianuarie 1734), hatman al Ucrainei între anii 1727 și 1734. Era român după ambii părinți. Tatăl său se numea Pavel Apostol, fiind fiul lui Efrem Apostol. Pavel Apostol era născut în Moldova și trecuse în Hătmănie, ca polcovnic de Mirgorod (1671-1673 și 1676-1678), titlu pe care l’a purtat o vreme și fiul său Dănilă. Pavel Apostol a ctitorit, în 1670, mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din preajma satului Porteanki din cuprinsul regimentului de Mirgorod. Mama lui Dănilă Apostol provenea din vechea familie boierească Catargi care trecuse de asemenea în Hătmănie. În 1683 a zdrobit oastea tătărască în bătălia de lângă râul Ingul și în 1686 în cea de lângă râul Sokolka. A participat la toate campanile împotriva cetăților turcești de la gurile Niprului, precum și în bătăliile din Liflandia și la asediul Varșoviei. În 1722 este trimis să lupte în Persia și participă la lupta de lângă râul Sulak, în Transcaucazia. Într’una din bătălii și’a pierdut un ochi.

Biserica Schimbarea la față din satul Bolșie Sorocințî din ținutul Poltavei, ctitoria și locul de veșnică odihnă al hatmanului Dănilă Apostol. În 1809 în această biserică avea să fie botezat cel cunoscut ulterior ca scriitorul Nikolai Vasilievici Gogol, care, se presupune, de asemenea avea rădăcini românești.

S’a înfățișat de mai multe ori în fața țarului sau țarinei la Moscova și Petersburg. Neamul său pe line bărbătească s’a întrerupt odată cu ultimul strănepot, astfel încât numele de familie a fost transmis lui Ivan Muraviov, un strănepot pe linie feminină, care a devenit Muraviov-Apostol, conform unui decret al țarului Alexandru I. Dănilă Apostol a avut un singur frate, Vasile Apostol, despre care știm că a decedat în anul 1702. A fost căsătorit cu Uliana Iskrițki, fiica polcovnicului Vasile Iskrițchi și nepoata hatmanului Pavel Teterea. A avut 7 feciori și 4 fiice. Este înmormântat în biserica Schimbarea la față din satul Bolșie Sorocințî, ctitoria sa din ținutul Poltavei. În 1809 în această biserică avea să fie botezat cel cunoscut ulterior ca scriitorul Nikolai Vasilievici Gogol, care, se presupune, de asemenea avea rădăcini românești.

Blazonul Apostoleștilor

Sursa: Vlad Cubreacov   sanderusmaps.com

Vatra Stră-Română‬