REGELE SARGEȚIEI, DACIBALO, VICTORIOS ÎN FAȚA ROMANILOR

Tăblița 94 confirmă relatările lui Dio Cassius (LXVII, 6) despre victoria Regelui Geției de Sus, Decebal, de la Tapae.

Text Tăbliță:

ΔAЧIBAΛO ONΣOTYЧEO ΔV MAEPO BIPO ΔAЧYO AIPOZANTO ΠOE NOBAΛIEO ZEBEΛA
TO PEYV ΔAЧIEO KVE KOPOΛEO ΣAMITOE AZO ΛVE ΔEO ZABEΛO ΠVΔO ON ΨENY
BEYPO ΔVE ΛO ΣAPΨEЧEIO -X. ΔIEΨIO BIEZINO APEZANΔO ΠANTEΛO PVMVNOΣO
ΛVE MATO ΔAЧIBAΛO
Sub soldații din stînga : ΣAΛЧEPO POTOΠANO
În dreapta, deasupra celor trei siluete: ΦVΣKO- KOTOΠOΛO BOIЧEPO -K- BAIONΣO ENO
EPIΨEPIO ΨENVKΛOE
Sub cetate : TAΛIΠIKO ΣAPMIΨETVZO -Σ/E-M-E-M Δ -E-KIPY

Transliterare și ordonare:

DACIBALO ONSOTICEO DU MAERO BIRO DACIO AIROZANTO POE NOBALIEO ZEBELA TO REIU DACIEO KUE KOROLEO SAMITOE AZO LUE DEO ZABELO, PUDO ON GENI BEIRO DUE LO SARGECEIO -H.
DIEGIO BIESINO AREZANDO PANTE LO RUMUNOSO FUSKO LUE MATO DACIBALO.

SALCERO ROTOPANO

KOTOPOLO BOICERO -K- BAIONSO EN ERIGERIO GENUCLOE
TALIPIKO SARMIGETUZO – S/E-M-E-MD-E-KIRY

Variantă de interpretare:

DACIBALO ONSOTYCEO (însoțit) DU (de) MAERO BIRO (Marii Bărbați) DACIO (daci) AIROZANTO (onorare) POE (pus) NOBALIEO (nobilimea) ZEBELA (războinică) TO REIU (Regelui) DACIEO (Dacilor) KUE (cel) KOROLEO (încoronat) SAMITOE (înălțimea) AZO (cerească) LUE (lui) DEO (Zeul) ZABELO (Războiului, Ares), PUDO (puternic) ON (în) GENI (ocrotirea) BEIRO (biruințe) DUE (aduse) LO (la) SARGECEIO (SarGeția).

DIEGIO, BIESINA AREZANDO (închinînd, arătînd) PANTE (drapelul) LO (lui) ROMUNOSO (romanului) FUSKO (comandantul romanilor Fuscus) LUO (luat) MATO (regelui) DACIBALO.

SALCERO (Lăncieri) ROTOPANO (Rotopani)

KOTOPOLO (Marele Preot) BOICERO – K- (Chiliarhul) BAIONSO EN (în) ERIGERIO (Guvernămîntul) GENUCLOE (Genuclei).
TALIPIKO SARMIGETUZO – E-M-E-MD-E-KIRY
Falnica Sarmizegetusa ––

Variantă în vorbirea curentă:

”Decebal însotit de Mari Bărbați daci onorînd eroica nobilime războinică a Regelui Dacilor, cel încoronat sub zodia Zeului Războiului (Zabelo), Puternicul Ocrotitor al Biruințelor aduse Geției de Sus.
Diegis, Vezina prezentînd stindardul luat romanului Fuscus, Regelui Decebal.

Lăncieri, Rotopani

Marele Preot Boicero, Chiliarhul (Generalul) Baionso din Guvernămîntul Genuclei.

Falnica Sarmigetuzo”

Comentarii:

Prima și cea mai importantă mențiune care o regăsim este denumirea regatului lui Decebal, un amănunt puțin acceptat de istorici, Sar-Geția fiind considerat numai rîul în care Decebal și’a îngropat unul din tezaure, ulterior jefuit de romani. În tăblița noastră un zeu al războiului nu putea fi un ocrotitor al unui râu, ci ori al întregului regat (”reiu”), ori a unei cetăți importante.

De aceea, nu este exclus ca SarGeția, să fie ori o denumire a întregului regat a lui Dacibalo, ori a complexului fortificat de dave din Munții Orăștiei, numit sugestiv Geția de Sus.

SarGeția înseamnă Geția de Sus, prefixul Sar- fiind plauzibil chiar și pentru capitala SarGeției, Sar-mi-Getuzo, întîlnită des pe Tăblițe sub forma Sarmi Getuzo. Particula Sar/Sal/ Zal este întîlnită la Zalmoxis și multe din toponimele getice, Dan Oltean în ”Religia Dacilor” atribuindu’i sensul de ”soare”, ”luminat”.

Încă din primul an de domnie, din anul 85 d.Hr., Decebal se confrunta cu o situație dificilă. Imperiul Roman organizează prima campanie în inima SarGeției.

În 86 d.Hr., regele get Duras și’a trimis trupele la sud de Dunăre în provincia romană Moesia.

După acest atac, împăratul roman Domițian a venit personal în această provincie, reorganizînd’o în Moesia Inferior și Moesia Superior. Aici a plănuit un viitor atac asupra Geției.

Împăratul Domițian, pentru a’i arăta lui Decebal cine este ”stăpînul lumii”, trimite o armată comandată de prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus. La ordinele împăratului Domițian, generalul Cornelius Fuscus a traversat Dunărea – se presupune – într’un final, cu cinci legiuni romane.

Marea bătălie are loc la Tapae ar fi avut loc, potrivit mărturiilor istorice, în anul 87 d.Hr.

Se zvonește ca înainte de această primă bătălie, Decebal, văzînd numărul mare al forțelor armate romane, a propus încheierea unui tratat de pace cu romanii, însă a fost refuzat. Atunci, Decebal a trimis o nouă solie, cu înștiințarea că de’i vor cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da decît în schimbul unui tribut de doi oboli pe an de fiecare cap de roman din imperiu.

Se pare că la acest zvon Fuscus a luat atunci insulta asupra sa și că a decis să intre, pe cît de furios, pe atît de imprudent, în Geția de Sus, spre a’l pedepsi pe Decebal.

Pe baza documentelor si mărturiilor scrise, se pare că Fuscus a fost atacat din toate părțile, iar armata lui a copleșit sub presiunea Geților. Într’un defileu carpatic, Decebal atrage forțele romane într’o cursă.

Înainte de a fi ucis, Fuscus a făcut o ultimă încercare de a’și ridica oamenii, dar legiunile sale nu au fost decît împrăștiate și zdrobite, în special Legiunea V Alaudae. Comandantul roman cade în luptă, iar Decebal duce în Munții Orăștiei prada de război: prizonieri, trofee și stindardul legiunii a V-a.

Standardul de luptă, faimosul Vulturul Roman, a fost pierdut, iar Geții au capturat steagurile și mașinile de luptă ale romanilor.

Avînd un astfel de temperament impulsiv, înțelegem cum Fuscus a putut fi atras în cursă și sfărîmat, de cumintele, socotitul și plinul de resurse strategice, Decebal al Geților.

Dio Cassius, LXVII, 6:

1. Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora, în vremea aceea, domnea Decebal [Duras, care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal de bună voie domnia pentru că era… Exc. Val.] foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a’l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbînda, dar şi să iasă cu bine dintr’o înfrîngere. Din această pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani.

2. Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai sus, cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii, măcar că ştiu prea bine că unii dintre greci îi numesc geţi, fie pe drept, fie pe nedrept. Căci eu îmi dau bine seama că geţii locuiesc dincolo de Haemus. de’a lungul Istrului.

3. Domiţian a pornit cu oaste împotriva lor, dar puţin îi păsa de război; el zăbovi într’un oraş din Moesia şi se dădu pradă desfrîului, cum îi era obiceiul, într’adevăr, nu numai că nu era în stare să îndure osteneli şi era fără curaj, dar se arăta cu totul lipsit de frîu şi de ruşine faţă de femei şi băieţii tineri. Trimetea la război în locul său pe alţi conducători de oşti şi de cele mai multe ori nu izbîndeai. Xiph. 219, 10-24 R. St. şi (§1) Exc. Val. 284 = Suidas sub cuvintele δεινοσ şi καιριοσ şi (v. 7-10) Exc. Val. 285, de asemenea (v. 8-10) Exc. Val, 280.

Citiți și: GETYO, PATRIA DIVINĂ

5. Decebal, regele dacilor, a trimis soli lui Domiţian şi’i făgăduia pacea. Drept care, Domiţian îl porni pe Fuscus cu armată multă. Cînd a aflat de aceasta Decebal, i’a trimis din nou solie, în bătaie de joc, spunînd că va încheia pace dacă Domiţian are să vrea ca fiecare roman să’i dea lui Decebal, anual, doi oboli. Iar dacă nu va primi aceasta propunere, Decebal spunea ca va duce mai departe războiul şi că romanii vor avea de îndurat mari nenorociri. Petr. Patr. Exc. de leg. 3 (Hoeschel, p. 15 = FHG, IV, p. 185, fr. 4).”

Pe Tăblița 94 (conform numărătorii lui Dan Romalo) apar Dacibalo, Diegis, Bezino (Vezina) și generalul roman Cornelius Fuscus. Este prezent kotopolo Boicero și de asemenea, kotopolo Baionso marele preot din Genucla.

Apare fraza DEO ZABELO PUDO ON GENI BEIRO DUE LO SARGECEIO, care se repetă și în Tăblița 114, și care în accepțiunea noastră poate însemna o formulă standard de exprimare privitoare la Zeul Războiului (Deo Zabelo) care era Ocrotitorul Victoriilor în Luptele duse de Regatul Geției de Sus.

Sînt menționate și cetățile Genucla și Sarmigetuzo.

Sub reprezentarea grafică a armatei, compusă din două tipuri de soldați apare textul SALCERO, lăncieri sau sarceri, luptători cu sabia încovoiată care se numea Sarcero (seceră), și ROTOPANO, rotopani, luptători cu toroipanul (arh. buzdugan, bîtă mare).

Dicționar:

onsoticeo, onsoticie, onsotise, onsotice, onsoticeu, onsohito – ”însoțit de, însoți, însoțitor, împreună cu”, sotia ”soție, asociere”, soti ”împreună / însoțită”, sotivo ”împreună cu, alături de”, socheo, soceo ”însoțind/însoțiți/împreună cu” sînt forme antecesoare rom. soț, soție, a însoți (și celelalte derivate) fiind echivalenți cu lat. socius din PIE *sokʷui-s ”însoțitor, companion” (IEW, 896) (cf. DELR, soț).

Maero Biro – ”Marele Bărbat / consul la romani, primar”, veiro ”cu bărbăție”, brebiro ”a ieșit învingător/mai bărbat”. Geticul biro/viro și derivați săi nu au lăsat nu au lăsat urmași decît indirect în forma bărbat care inițial va fi însemnat ”bărbos” ca și în latină și în mai multe limbi indo-europene. Subst. viro este echivalent cu lat. vir ”bărbat”, alb. burë ”id”, lituan. viras din PIE *ŭir– ”bărbat” (IEW, 1177). Forma bărbat provine de la barbă, cu sensul inițial de ”bărbos” ca apoi prin asociere semantică cu viro (probabil *biro în unele dialecte precum brebiro) a început să însemne bărbat. Forma varvatos ”bărbat” se găsește în neogreacă, care în mod cert, este veche întrucît ea a intrat în greacă pe vremea cînd b nu trecuse încă la v, în această limbă, asta nu mai tîrziu de sec. I-II d. Hr., dacă nu ceva mai devreme, cînd nu putea fi vorba de romanizarea geților.

1. arezandu – ”au închinat, au oferit o ofrandă”, airozanu ”rugăciune / te deum, jurământ, ofrandă, închinare”, rigoete, roghiau ”se roagă / se închină”, sînt echivalenți cu lat. rogō, –are ”a (se) ruga” din PIE *rog-o ”stretching” (EDL).

2. airozanto, erosanto – onorare, omagiu, a saluta, ”eroic”, ”erosanto” provine de la rădăcina ”ero, hero”, ce provine din rădăcina *ser-  ”a proteja”, Beekes apreciind că este probabil un cuvînt ”pre-grec”, cel mai probabil provenind din lexicul pelasgilor.

3. arezando – ”a răsări, a se arăta”, zăreață s.f. (Oltenia, Muntenia) ”înfățișare bună, sănătate, vigoare”. Este pomenit în dicționarul lui Scriban. Poate fi o formă arhaică pentru ”a zări” sau a lui ”a răsări”, a arăta, a se arăta, a se ivi, a apărea, a se vedea. Poate fi și o metaforă din vb. a zări- ”strălucind, luminînd”, sau din vb. a arde – ”arzînd” cu același sufix. În textul nostru i se potrivește sensul de ”prezentînd drapelul” sau și mai simplu ”arătînd drapelul”.

zanto / santo – ”sfînt, sacru” și vine din proto-indo-europeanul *sān- ”sănătos, fericit”.

poe, po, pu, pi, pie, pus, pusere – ”puse, pune, pus să fie, să pună, așeza, impus”, poeno ”au pus”, pout (put) ”au fost puși, au supt”, repunero ”se înlocuiește”, so ropus ”au fost repuse” sînt cognați cu lat. ponō, -ere ”a pune” < *pozno < *po-sino ”a pune jos” (EDL, 479).. Prin urmare forma cu -n- este ulterioară și apare în textele getice doar o singură dată. În umbrică apar forme fără -n- ca și în getică, anume perstu, pestu ”a pune” (cf. EDL. 461).

reiu – ”rege, regat, împărăție”

corolo, corolu, coroleu – ”încoronează, încoronat, coroană”, trimit direct la actualele coroană, a încorona, precum și a (în)-cununa, cunună, considerate tot de origine latină, fiind cognați cu lat. corona, precum și gr. κορωνις ”obiect curbat”. Toate aceste forme provin din PIE*(s)ker– ”a îndoi, a încovoia” (IEW, 935). Radicalul este foarte prolific în limba rumînă precum și în multe alte limbi indo-europene. Formele rumînești menționate nu sînt de origine latină.

deu – ”zeu”, diu ”zeu, preot”, deus ”Marele Preot/zeu”

samitoe, samitue – înălțimi, are același sens cu lat. summus ”culme, înățime” derivat din summa, deși etimologic și fonologic vorbind apropierea este forțată.

azo – ”ceresc, spirit, energie”, prezent azi și în alte limbi europene

pudo – putea, putere, voința, puternic, cu origine din vechea proto-europeană și echivalent cu Aromînul pot, puteari, Asturianul poder, Aragonezul: poder, Catalanul poder, Corsicanul pudè, Dalmațianul potar, Friulianul podê, Galicianul poder, Italianul potere, Ladinul podei, Napolitanul puté, Occitanul poder, pòdre, Portughezul poder, Romansch pudair, puder, pudeir, Sardinianul podere, podi, podiri, potere, Sicilianul putiri, Spaniolul poder, Venețianul poder ș.a.

beiro – ”a birui, biruitor, biruitori”, de asemenea, învingători, victorioși, se declină din biro – ”bărbăție”

sar – ”prelat/prelați”. Din moment ce definește noțiunea de ”preot” la un popor cu o religie străveche este de presupus că și cuvântul respectiv trebuie să fie foarte vechi. Ar putea proveni din adv. sar ”sus” care pare a fi cognat cu lat. sursum ”sus”, dar ipoteza nu este tocmai sigură. Ar putea fi vorba de un caz tipic de omoninie. Trebuie asociat cu sargerio și sarmatu.

Sargeceio, sargeto, sargheto – ”Geții de Sus”, Sargeția, Geția de Sus sînt forme compuse din sar- și gheto, geto.

pant, pante – ”stindard, drapel de luptă”, pante dato ”drapel dobîndit (?)/ încredințat de zei”, patela ”stindard”. Cele două forme getice pentru ”drapel, stindard” trebuie să aibă aceeași origine. Ele provin din PIE *pet– ”a zbura”, pet-n-es ”vîrf de aripă, pană” (IEW, 826) cu echivalenți în mai multe limbi indo-europene cu sens de ”pană, aripă” (cf. DELR, pană). Prin urmare, forma getică ”pant” provine de la acest radical, prin epenteza nazalei n, iar cea de’a doua formă provine din același radical, sensul inițial fiind acela de ”cel care flutură”.

Salcero – lăncieri sau sarceri, luptători cu sabia încovoiată care se numea Sarcero (seceră)

talipico, talipica – ”falnica, semeața, cei de seamă, înalți, înălțătoare”, talpico (talipico) ”de sus”, tali, talu, talue ”înălțimi, înalți, înalt, de sus”. Aceste forme provin de la rad. alt- ”înalt” prin metateza lichidei l, cu echivalenți în mai multe limbi indo-europene (celtice, germanice, albaneză), pe lîngă latină.

Nu insistăm cu explicația tuturor cuvintelor, textul nefiind prea lung, dar și pentru că multe din cuvinte au explicații pe situl nostru la citirea celorlalte Tăblițe descifrate.

Citiți și: CINE A PRELUAT PUTEREA DE LA BUREBISTA (TĂBLIȚA 62)

sau: GEȚIA LUI BUREBISTA ADUNA 126.000 DE GEȚI DIN DOAR 16 CETĂȚI

Sursa: Izvoare privind istoria Rumîniei, Editura Republicii Populare Rumîne, Bucureşti, 1964, Mihai Vinereanu – limbaromana.org, Mato davo geto

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

 

CINE A PRELUAT PUTEREA DE LA BUREBISTA (TĂBLIȚA 62)

Textul Tăbliței 62 descrie cine sunt chiliarhii lui BOERO BISETO (BΩEPOBYΣETO) care au dorit să preia conducerea Regatului Elio, Regatul lui Burebista care se numea Elio, aici grafiat Elieo un nume regăsit și pe alte Tăblițe, și nu ”Dacia” cum eronat se vehiculează în istoria scrisă de alții, un toponim neutilizat de geți pe Tăblițe pentru a’și numi vreunul din regate. Așadar, ”Dacia” nu a fost decât o colonie romană care a existat doar 150 de ani la nordul Dunării numită așa de romani după anul 106 d.Hr, ori după numele regelui învins, Daci Balo, ori după termenul ”dabo” – cetate prin latinizarea sa.

Pe Tăblița 62 sunt menționați Boero Biseto, Dapigeo (Dapix), Zurasieo (Zyraxes), Zapio, Beriso, Karpodo, Mongaio, Peresio și Orolio. Sunt menționate cetățile Napoko, Genuklo și SarmiGetuzo.

Cei menționați mai sus apar și pe Tăblița 120 când se prezintă efectivele militare ale Regatului lui Boero Biseto, gata oricând de luptă:

Chiliarhul Guvernator, Dapigeio (Dapix) la Genoiklo (Genucla, Dobrogea), 6.000
Chiliarhul Guvernator, Zoraseoi (Zyraxes) la Moleodabo (?), 16.000 războinici

Știindu’se că Dapix și Zyraxes guvernau niște cetăți apropiate, fiind vecini, se pune întrebarea unde se află cetatea Moleodava, în special pentru că Genucla se bănuiește că ar fi fost în județul Tulcea. În acest caz, ori se afla peste Dunăre în Basarabia în zona Cetatea Albă, ori peste Dunăre în zona Galați, pentru a se determina ca potențială sursă pentru toponimul medieval al regiunii Moldova.

Lista chiliarhilor bănuiți că ar fi format un complot pentru îndepărtarea lui Boero Biseto de la conducerea Regatului Elio:

Chiliarhul Guvernator, Orolieo (Roles) la Elia Karseoi (Carsidava – Moldova sau Carsio – Dobrogea), 13.000 războinici

Chiliarhul Zapieo la Zoirodabo (Ziridava, Banat), 6.000
Chiliarhul Beriso la Saiqdabo Panoneo (posibil Sacidava), 6.000
Chiliarhul Karpodo la Sar Tapieo (posibil Tapae, Banat), 7.000 II –
Chiliarhul Parioso la Ermidabo (posibil Ramidava, Muntenia), 3.000 II
Chiliarhul Mongaio la Napokoe (Napoka, Ardeal), 4.000 – –

În majoritatea aparițiilor de pe Tăblițe, Boero Biseto este însoțit de Kotopolo Ceneo, aici grafiat Ceoi, adică Deceneu așa cum apare în izvoarele antice. Diferența dintre formele ”Ceneo” și ”Deceneu” poate fi explicată presupunând că prepozitia ”De”, prezentă înaintea numelui ”Ceneo”, este o prescurtare care precizează în textul istoricului antic rangul lui Ceneo, așa cum pe Tăblițe, Kotopol este prescurtat ”Ko”, iar Qiliarh este notat cu .Q.

Este posibil, de asemenea, să provină dintr’o eroare a istoricilor antici, ca și în cazul denumirii capitalei regatului get, care apare ca ”SarmiGetuzo” în textele de pe Tăblițe și ”Sarmizegetuza” în cărțile cronicarilor.  Kotopolo, probabil ”Mare preot” sau ”Bătrânul Înțelept”. Există multe forme sub care este prezent pe Tăblițe: KO (prescurtare), KOTOPOLO, KOTOPOLOI, KOTOPOLIO, KOTOPOLEO, KOTOPOLIEO, KOTOPOLEOI, KOTOPOLU.

Așa cum se știe, alături de Boero Biseto, Regatul a fost condus și de Deceneu. Tăblița 62 prezintă momentul când o parte din Chiliarhii Geției îi cer lui Boero Biseto să le predea lor conducerea Regatului. Nici din această Tăbliță nu se află deznodământul, dar dacă Boero Biseto a fost cu adevărat ucis de un complot, din această Tăbliță ni se dezvăluie numele celor interesați să participe la conducerea viitorului regat (sau regate), dar și cine au fost potențialii complotiști.

Citește aici ce cetăți conduceau aceștia și ce efective de războinici aveau sub comandă:

GEȚIA LUI BUREBISTA ADUNA 126.000 DE GEȚI DIN DOAR 16 CETĂȚI

Textul în caractere getice:

ΣYOA ZOE ΣΩAE VΛTPYOE ΠΩE ΘΩΣEΩ ΣΩEΣ KO EΛYEΩ BOEPΩBΣEΘΩ AXY MATOE ΠΩE VNΔOE ΔEΨYNΩ XHΛEAPKY ΛΩE ΨHEO ЧEΩY MANO ΔEΨ ΠPΩΠEO PAΔEΩ A NΩEΠΩKOE ΣΩ ΣOPΩMEΣΩE ΔAΠYΨEO ZΩPAΣΩ ΣOY ΦΩHΛO ΛΩE ΨENVKΛΩ ΔONEΘE ΠEHΩ ΣΩEBYΩ ONΔOY ZATΩPE ΛVEΛO BΩEPOBYΣEΘΩ ΩPOΛHΩ ONΣΩΘYЧEO EΔYΩ .X. ZAΠYO BEPYΣΩ KAPΠOΔΩ MONΓAYΩ ΠOPЧEΔΩ ΩNΣΩNTΩ ΛVE BΩEPOBHΣETΩ ΔEYXEΩ ΩN VΣYA ΔO ΠEPEΣHO TAΛYΠYKΩ ΣAPMHΨETVZO ΠΩΣEPΩ ΛVE BΩEPOBYΣETO ΣΩE ΣΘΩΠYTO ΣΩE KVE EPHΨEPYΩ ΛVEΩ ΣΩEZ TEΣO T MVKPNYNOΞ

Textul după conversia fonetică:

SIOA ZOE SOAE ULTRIOE POE TOSEO SOES KO ELIEO BOEROBSETO AQI MATOE POE UNDOE DEGINO QILEARKI LOE GIEO CEOI MANO DEGE PROPEO RADEO A NOEPOKOE SO SOROMESOE DAPIGEO ZORASO SOI FOILO LOE GENUKLO DONETE PEIO SOEBIO ONDOI ZATORE LUELO BOEROBISETO OROLIO ONSOTICEO EDIO .Q. ZAPIO BERISO KARPODO MONGAIO PORCEDO ONSONTO LUE BOEROBISETO DEIQEO ON USIA DO PERESIO TALIPIKO SARMIGETUZO POSERO LUE BOEROBISETO SOE STOPITO SOE KUE ERIGERIO LUEO SOEZ TESO _ _ _ T. MUKRNINOX

Interpretare propusă:

Calea (Sioa) Zeu (Zoe) sa fie (soae) ulterior (ultrioe) poate (poe) tăiere (toseo) a sa (soes) comanda (co) Elieo (Elieo) Boero B(i)seto aici (aqi) Regele (Matoe) puterea (poe) subordine (undeo) ramificată (degino) Chiliarhilor (Qilearki) lui (loe) cei care (gieo) Ceoi (Deceneu) mână (mano) dublă (dege) propagată (propeo) radiată (radeo) la (a) Napoka (Noepokoe) să fie (so) soră (soro) egală (mesoe), Dapigeo (Dapix) și Zoraso (Zyraxes) să (soi) au fost (foilo) lui (loe) Genuklo dăruită (donete) copii (peio) trăind (soe bio) amândoi (ondoi) satisfăcând (zatore) lui (luelo) Boero Biseto. Orolio împreună (onsoticeo) au mers (edio) Chiliarhii (Q.) Zapio, Beriso, Carpodo, Mongaio au purces (porcedo) confruntare (onsonto) lui (lue) Boero Biseto deschis (deiqeo) în (on) ușa (usia) de (do) Peresio, Falnicei (Talipiko) SarmiGetuzo impunând (posero) lui (lue) Boero Biseto să se (soe) oprească (stopito) să fie (soe) acei (kue) Guvernanți (Erigerio) lor (lueo) să o (so) extindă (ezteso). Semnat (Traso) (T.) Mukrninox

Citire propusă pentru vorbirea curentă:

Zeii au arătat calea cum să fie ulterior, cum se poate împărți comanda Regatului Elieo. Aici Boero B(i)seto, puterea din subordine a împărțit’o Chiliarhilor lui, cu Deceneu, acela care prin conducere duală a făurit și propagat de la Napoka, asemănător și echilibrat, cum și Dapix și Zyraxes, amândoi au fost la Genucla, trăind ca succesori de când au primit’o satisfăcându’l pe Boero Biseto. Orolio a mers împreună cu Chiliarhii Zapio, Beriso, Carpodo, Mongaio și au procedat la o confruntare cu Boero Biseto, poarta Falnicei SarmiGetuzei fiindu’le deschisă de Peresio, unde i’au impus lui Boero Biseto să cedeze/să abdice, și să fie ei Guvernanții care extind/preiau comanda. Semnat: Mukrninox

Dicționar:

sio – moștenire, cale, dorință, transmitere, voință, țel, cauza din proto-europeanul *seh₁ – a impregna, a introduce, a semăna, a planta. Românescul misiune se consideră eronat că ar veni din latinul missio. Sio poate fi originea getică pentru mi-sie ”calea mea”, cauza, rolul, țelul, rostul, datoria, menirea fiecăruia, sau împuternicere, însărcinare, sarcină dată altuia în cazul nostru, sarcina dată de zeu.

zoe, ze, zeu, zi, ziu, zieu – zeu, zei, al zeilor, zesco – a zeilor, zeiască, zieadă – a zeilor, panteon, zieado davo – Zeudava / Cetatea Zeilor, zieo – panteon, tărâmul zeilor sunt forme predecesoare ale rom. zeu (zână), fiind echivalenți cu lat. deus.

soae, soa, so su, sue – va fi, să fie, va fi, era, fost / făcut, (îi) este, să fie (ca…) , sunt, ca fiind, așa că, au fost, seo – a fost, seri, serio (seru, seriu) – au fost, seu – va fi, seu – au fost (auxiliarul a fi traductibil prin a avea), sia – fiind, sie (si) – fie, fost, sio, siu – a fost, fie că nu, fiind, să fie, însuși, siu – era, so – a fost/astfel, așa, să fie, so feu – ce a fost. Verbul a fi apare de peste 100 de ori în textele plăcuțelor de la Sinaia, sub forma a câtorva radicali. În primul rând, fi, fu, fiind cognați cu lat. fio, fieri – a fi, din care se consideră că provine rom. a fi. Forme similare se regăsesc într’o serie de limbi italice: cf. osc. fiiet (pers. III, pl.), umbric. fuia (pers. III, sg.), fuiest (pers. III, sg, viitor). Toate aceste forme provin din PIE *bheu – a crește, a fi. Acest radical are derivați în toate limbile europene, dar nu intrăm în detalii. Vedem că această rădăcină a verbului a fi nu provine din latină, ci din getică. Formele ero / erio-eso / ese au, de asemenea, echivalente în latină, în limbile romanice și în alte limbi europene, cu corespondentele românești eram, erai, era etc. Formele în si-, se-, so-, su– sunt foarte numeroase, mult mai numeroase decât în româna actuală, având echivalenți în latină și dintre limbile romanice în special în italiană. În română forme în s– avem în (eu) îs și în sânt(-em, -eți, -Ø), deci la formele verbului a fi, de prezent, plural.

ultrioe – ulterior, după aceea, dincolo, mai departe, din arhaicul european *h₂el – dincolo, celălalt, echivalent în lat. ulterior

poe, poi, poio (puo, pou), puto – posibil, putință, va putea, poate să, putere, este echivalent cu lat. poteo, –ere ”a putea”. Provin din arhaicul *poti-s ”stăpânul casei, stăpân, soț. Cu sensul de a putea se regăsește și în alte limbi italice precum umbr. putiiad, putiians ”a putea”. Aici și în alte cazuri formele getice ar putea fi forme prescurtate, fenomen foarte frecvent în inscripțiile antice.

toseo – tăiere, a tăia, a tasa, a tria, a divide, a separa, împărțire, a împărți, din proto-europeanul *dāy –  a împărți, a separa, cu echivalenți multipli în limbile europene: englezul mediu tosen, vechiul englez *tāsan – a tachina, a înțepa, germanul zeisen – a desprinde, proto-germanicul * taisaną – a trage, a separa, a rupe, sau olandezul tezen – a trage, a zgâria etc.

elieo, eliau, eliu, elie, elia so – divin, sfânt, al/a zeilor. Sântem tentați să asociem aceste forme cu formele afro-asiatice care definesc divinitatea: ebr. el ”zeu”, arab, ilāh ”zeu”, dar și sumer. el ”id”, Bab-el (Babilon) ”Poarta Zeilor”. Dacă formele getice au aceeași origine, ele sunt vechi din fondul nostratic.
elio, elieu, eloa, eloas – ales, vestit, lăudat. Nu pot fi asociate cu formele de mai sus, dar nu putem găsi o etimologie plauzibilă.

Ko, Kue, Co – 1. prescurtare de la conducător, conducere, comandă, căpetenie, particula ”co” fiind întâlnită la numeroase cuvinte din textele Tăblițelor: co-pono, co-topolo, co-po etc. plecate probabil din rădăcina proto-europeană *kap–ut – ”cap” și sunt forme din care provin ”cap” (și celelalte derivate) având echivalent lat. caput, precum și în multe alte limbi europene. Forma verbală decapeu – decapitare prezintă pref. de– întâlnit și în română, precum și în latină și alte limbi surori. este o formă combinată din cap+polio.
2. o altă etimologie pe care o propunem este din coto+polio, unde coto are conotație de vechi, bătrân, înțelept așa cum în proto-Celtică *kotto- înseamnă bătrân, iar polo – vine din arhaicul european tpelH – fortificație, întăritură din rădăcina *pl̥h₁- cetate, fortăreață, fort din care probabil provin formele talipice, talipico, și chiar renumita cetate Tapieo sau Tapio. Echivalent este elenul polis, Sanskritul पुर pura -oraș, Lituanianul pilis – bastion, castel, palat, Letonul pils. Astfel cotopolo ar avea semnificația de ”vechea-cetate”. Cunoscând că geții spuneau frecvent la cetăți dabo (dava), înclinăm să credem că acest coto-polo era o funcție înaltă în regat ocupată de bătrânul-înțelept Deceneu căreia i se prescurta forma în Tăblițe Ko sau Kue. 3. co+topolo unde prefixul co un element de compunere însemnând ”împreună cu”, care servește la formarea unor substantive și arată unirea, se alătură lui topolo, topeio, topo – ”înaltă, mareață, semeață” nu pare să se fi păstrat nimic similar în română, altele decât toponim, unde topo este element de compunere însemnând ”loc”, ”regiune” sau Topoloveni căreia i s’au găsit cele mai năstrușnice etimologii.
Astfel, preotul Ion Răutescu susţine că toponimul derivă de la cuvântul „topol”, care în limba slavonă înseamnă plop, în timp ce Ion Moise este de părere că derivă din cuvântul bulgar „topol”, care înseamnă plop plus sufixul slav -ov, la care se adaugă sufixul de grup -eni.
Topolo poate fi asociat cu anumite forme din limbile germanice: cf. eng top ”vârf, înalțime”, v. scan. toppr ”id”. Semnificația poate fi a unei funcții cu prerogative echivalente acelora pe care le avea regele, similară regenței care avea puterile unui rege.

aqi, aci – aici din proto-europeanul *ǵʰi-ḱe – acesta, aici, echivalenți în latină *eccu hic,  sau latina literară eccum + hīc – aici, acesta

matoe, mato, matu – rege, marele / stăpânul / suveran / conducător, matiho – preamărețul, matoso gheto – Geții Mari, mateu – majoritatea, grosul. Aceste forme par să provină de la un radical proto-european cu sens de mare sau puternic care poate să nu fie același din care derivă geticul maree, mairo sau lat. magnus etc.
Pe de altă parte pot proveni de la acest radical cu prelungire în dentală (t), dar astfel de forme nu pot fi identificate în alte limbi europene.

undoe – 1. sub, dedesubt, inferior, subaltern din proto-europeanul *n̥dʰér – sub și *n̥tér înăuntru, echivalent englezul under, proto-germanicul *under , vechiul german unter, olandezul onder, danezul și norvegianul under, latinul infrā – de mai jos, sub, dedesubt și inter între, printre. 2. undui – a balansa, legăna, a face unde, a se propaga în formă de unde, a se mișca asemenea undelor unei ape, dansa (fig.)

qilearki – chiliarh, conducător cetate

gieo, geo – cel care, cei care, care

Ceoi, Cenoi, Cenio, Ceneio – Deceneu

dieo – divin, al zeului, zeu

mano – mână, braț din proto-europeanul *man- mână.

degino, dege – bifurcat, ramificat, ramificație, dual, dublu, bicefal, din proto-europeanul * duoi – , din rădăcina * du – binară, compusă din două și echivalenți cu vechiul german zwig – bifurcare, crăcănare, ramură și proto-albanezul *duaigā.

propeo – 1. a propaga, a răspândi, din prefixul prō- și proto-europeanul  *peh₂ǵ –  acorda, a fixa, a ataşa, a lega, a atribui, a pune, a prinde, a lipi, 2. propriu, personal, drag din proto-europeanul *preyH – drag, iubit

radeo, rada, radu – a dura, a forma, a radia. Poate fi asociat cu rom. a ridica din arhaicul *er(ə)d – înalt, a se ridica, a crește.

soro, sora, sore – soră, tovarășă, prietenă, siameză, asemănătoare, similară, identică este forma antecesoare a românescului soră cu echivalenți în foarte multe limbi europene, inclusiv latina din arhaicul *suesor– soră.

mesoe – mediu, medie, mijloc, egal din proto-europeanul *médʰyos – între, echivalenți în lat. medius, proto-elenicul *métsos, sanskritul मध्य (madhya), și vechiul Armean մէջ (mēǰ).

donete, doni – să dăruiască. Formele provin din arhaicul *do-, dǝ-, dou– ”a da” din care provine și lat. do, dare. Radicalul este foarte răspândit în limbile europene.

peio, peu, pii, poieh – copii, succesori sunt forme care au echivalenți în mai multe limbi europene din arhaicul *pōu-, *pǝu-, pu – mic, puțin, cu derivatele nominale *po(u)los ”pui de animal”, putlo-s ”copil”. Radicalul este foarte productiv în limbile europene, dar toate adaugă un anumit formant (sunet de obicei consoană) la radicalul mai sus amintit, numai aceste forme traco-dace folosesc radicalul ca atare. Menționăm că forma getică ”por” întâlnită în nume proprii a fost asociat cu lat. puer. De asemenea, forme din limba română de azi precum, prunc, pici, puști au aceeași origine.

bio / rubio, bioso, vioso, bioso – vecin, vecini, convivi

ondoi – în+doi, amândoi

zatore – sațios, sătul, a sătura, a satisface, suficient, destul din proto-europeanul *seh₂ – a satisface, îndestulător

onsoticeo, onsoticie, onsotise, onsotice, onsoticeu, onsohito – însoțit de, împreună cu, sotia – soție, asociere, soti – împreună / însoțită, sotivo – împreună cu, alături de, socheo, soceo – însoțind/însoțiți/împreună cu sunt forme antecesoare rom. soț, soție, a însoți (și celelalte derivate) fiind cognați cu lat. socius din arhaicul *sokʷui-s – însoțitor, companion.

edio, edi – a făcut, a face, a edifica și provine din arhaicul *dhe– ”a pune, a așeza”, cu forme echivalente în majoritate limbilor europene. Este posibil să fie înrudit cu arom. adaru ”fac” și geto-rom. a deretica, dar avem puține date.

porcedo, porcedu, purcedu, purcesu, purcedemu – a purcede urmărind, purcezundu / porcezind – adresându’se trecând în revistă, urmărind, echivalent cu lat. procedere, formă compusă din pro– < arhaicul *per ”peste, prea și cedo ”a merge, a pleca. În getică arhaicul *per > pur, fără metateza lichidei (r) ca în latină, așa cum este și în româna de azi.

Citește și: DESCIFRAREA TĂBLIȚELOR DE LA MĂNĂSTIREA SINAIA ȘI DE CE ACESTEA NU SUNT FALSURI

onsonto – înfruntare, confruntare, conflict, înștiințare

deiqeo – a deschide, a descuia din proto-europeanul *kleh₂u – cheie, cârlig, cui.

usia – ușă, poartă din proto-europeanul *ǵʰostiyo – , similar cu aromânul ushã, occitanul ussa, ci rădăcina lat.  *ustia și ostia, pl. ostium – ușă, intrare, și italianul uscio și mai  vechiul uscia, dar și francezul huisse.

talipico, talipice, talipica – falnica, semeața, cei de seamă, înalți, înălțătoare, talpico (talipico) – de sus, tali, talu, talue – înălțimi, înalți, înalt, de sus.
Aceste forme provin de la rad. alt– ”înalt” prin metateza lichidei l, cu echivalenți în mai multe limbi europene (celtice, germnaice, albaneză), pe lângă latină.

posero, po, pu, pi, pie, pus, pusere – puse, pune, pus să fie, să pună, așeza, impus, poeno – au pus, pout (put) – au fost puși, au supt, repunero – se înlocuiește, so ropus – au fost repuse, sunt echivalenți cu lat. ponō, –ere ”a pune” < *pozno < *po-sino – a pune jos. Prin urmare forma cu –n– este ulterioară și apare în textele getice doar o singură dată. În umbrică apar forme fără –n– ca și în getică, anume perstu, pestu – a pune.

stopito – oprire, cedare, renunțare, abdicare, să oprească, oprit, a fost oprit, trebuie asociat rom. astupa căruia i s’a inventat o origine latină din lat. *adstuppare, precum și cu dop. De fapt, echivalenți există în mai multe limbi europene, precum hititul ištap – a acoperi, a închide, a opri, v.g.s. stopfon ”a opri”, breton. stouva ”a astupa, a închide”, breton stouv ”dop”, leton. staupe ”dop”, toate din arhaicul  *(s)teup – a împinge, a astupa.

erigerio, erieger, erigeros, erigiro – dirigutor, domnitor, guvernator, erigeriu – conducător (adjunct), urmaș, regent. Nu s’a moștenit în română. Provine din arhaicul *reg’– drept, a îndrepta, a ghida, a conduce, a întinde cu echivalenți în multe limbi europene.

ezteso – extindă, exprimae, preluare, propagare, prelungire, din teso – întinde și din proto-europeanul *ten- a întinde, a trage. Pentru ”a întinde” lingviștii au găsit ca etimologie cu un sens total eronat din lat. intendĕre – a intenționa, a înțelege, a auzi, a asculta, a acorda atenție, a băga în seamă

Citiți și:   GETYO, PATRIA DIVINĂ

sau:  PREOȚII PELASGO-GEȚILOR, SOLOMONARII HIPERBOREENI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

CITIREA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA T 50 – ALTERNANȚA CONSONALĂ

ALTERNANȚA CONSONALĂ (listă provizorie)

Ați auzit măcar despre asta, stimați ”traducători”?  NU. Și atunci CUM ați efectuat ”traducerile”?


Iată un text CITIT ( tăblița 50 ) cunoscând și întrebuintând ALTERNANȚA CONSONALĂ:

TĂBLIȚA 50 – ALIANȚA LUI BUREBISTA


”BOYREBISETO DI’O HYO, USI ABA STARN(I)O PAZITEO SOTI(RE)A SEGISTA, DYO SOTRA RYOMYONU, S-O DYOCE ‘TA CIRA BISIKA S-O ROGIA (E)O.”

”Boyrebyseto dyo hyo, usi aba starn’o paziceo sotia Seghista, dyo sotra ryomyonu, s’o dioce ‘t(r)a cira BIZIKA s’o ROGIA ‘o


”Burebista, divin războinic, ce’și va `stârni` alianța de apărare cu Segista ‘asupra romanului’ s’o duce într’o scurtă VIZITĂ să o ‘LEGE’ / legifereze.”

Ce se întâmplă când faci ”traduceri” FĂRĂ să fi auzit despre ‘alternanțe’:

”Burebista zeiesc fiu, mândria bastarnilor { emoticon smile ) păziți alianța segestină Doamne, salvarea reunirii ( ? ) Doamne, Cetatea Cerească BISERICA să RUGA-O” ( ?? )

Delir ? Posibil. Culmea e că acest delir e postat ca ”traducere” pe un site oficial și distribuit de către naivi !!

( Observație: că ”traducătorul” neauzind despre ALTERNANȚE CONSONALE, interpretează ”BIZIKA” ( vizită, control ) ca…BISERICA !.. iar ”s’o ROGIA ‘o” ( s’o ‘lege cu jurământ / s’o legifereze ) ca…RUGĂCIUNE !

Urmează o ‘compunere dupa subiect’ – o ‘rugăciune’.  Delir…

Pe scurt:
PENTRU A CITI UN TEXT SCRIS ÎN LIMBA GETĂ, SUNT ABSOLUT NECESARE CELE 2 TABELE !!!


CITEȘTE ȘI DISTRIBUIE MAI DEPARTE !

Sursa: Limba si scrierea dacilor

Citiți și:  CITIREA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA T 26

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

CITIREA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA T.120

Tăblița 120 (sau 56 după alte numerotări) este o ”fotografie” a regatului get al lui Boero Biseto, prezentând o enumerare a chiliarhilor (comandanților) și a cetăților pe care le conduc, specificând puterea militară a fiecărei cetăți, fiecare mie de războinici fiind marcată cu asterix în text.

Aflăm astfel că armata lui Boero Biseto numără 126.000 de războinici. Armata, deși pare uriașă, este mai mică decât afirmă Strabo că putea strânge regele get în caz de nevoie, adică 200 de mii de soldați.

Putem, așadar, trage câteva concluzii preliminare. Ori, armata lui Burebista era masată și în altele cetăți, știindu’se că Geția Carpatică nu putea să aibă doar 16 dave fortificate, ori întâlnim și la Strabo același clișeu întâlnit la toți cronicarii din toate timpurile care exagerau forțele militare ale combatanților pentru a crește importanța povestirilor sale.

Textul în caractere getice:

POTΩΠENEO 3* MΘ– ΣAPЧEPYΩ 3*
ΠOY ΔEΩ ONTOYPNIE NE ΔΩE ZABEΛHO ΛEΩ ΔΩE XHΛEAPXI ΛΩPO ΨEΩ ΣOЧEO APMΩΣO ΣOΣYEO AЧEZO ΩN ΣOΛEΘΩΛE ΩN TAΛHΠIЧE ΛΩE ΔABO ΨEΘΩ ΦAΞTO ΩN ANЧEO NΩΣEΘPO
+ M – BΩEPOBYΣEΘO ΩN ΣAPMHΨETOYZΩ KOYE APMΩΣΩ.14*
.X. EPIEΨEP ΔAΠHΨIEIO ΛΩ ΨENOYKΛO 6*
.X. E. ΩPOΛYEO ΛΩ KAPΣEOY 13*
.X – E ZOPAΣEOY ΛΩ MOΛEOΔABΩ 16*
.X. ΓOYEPΩ ΛO ΔINΩΨEΘO 4*
.X. ZAΠYEΩ ΛO ZOYPOΔABΩ 6*
.X. KΩPMYO ΛΩ NOBYΔOYN 6*
.X. ΨEYZO ΛΩ ΣIΨIΔONOE 10*
.X. MANHΣO ΛO ZIΔΩΔABO 6*
.X. BEPYΣO ΣAYXΔABO ΠANONEO 6*
.X. ΔOYEΓΩE ΠOΛΘΩΔABO ΣAPMATHO 6*
.X. KAPΠΩΔO ΛΩ ΣAP TAΠIEO 7*
.X. ΠAPIΩΣO ΛO – EPMYΔABO 3*
.X. MONΓAIΩ ΛΩ NAΠΩKOE 4*
.X. ΓOYPΩE ΛO KOMIEΩΔABO 3*
.X. ΠAΛOE ΛO ΣAP ΔABO ΣEΨEΣTO II – 10*
– KΩTΩΠOΛEOY ЧENEOY MAEPO BHPEΩ Θ : A : ΣM :

Textul dupa conversia fonetica:

ROTOPENEO 3* MT SARCERIO 3*
POI DEO ONTOIRNIE NE DOE ZABELIO LEO DOE QILEARQI LORO GEO SOCEO ARMOSO SOSIEO ACEZO ON SOLETOLE ON TALIPICE LOE DABO GETO FAXTO ON ANCEO NOSETRO
+ M BOERO BISETO ON SARMIGETOIZO KOIE ARMOSO 14*
.Q. ERIEGER DAPIGIEIO LO GENOIKLO 6*
.Q. E.(RIEGER) OROLIEO LO ELIA KARSEOI 13*
.Q. E.(RIEGER) ZORASEOI LO MOLEODABO 16*
.Q. GOIERO LO DINOGETO 4*
.Q. ZAPIEO LO ZOIRODABO 6*
.Q. KORMIO LO NOBIDOIN 6*
.Q. GEIZO LO SIGIDONOE 10*
.Q. MANISO LO ZIDODABO 6*
.Q. BERISO SAIQDABO PANONEO 6*
.Q. DOIEGOE POLTODABO SARMATIO 6*
.Q. KARPODO LO SAR TAPIEO 7* II –
.Q. PARIOSO LO – ERMIDABO 3* II
.Q. MONGAIO LO NAPOKOE 4* – –
.Q. GOIROE LO KOMIEODABO 3*
.Q. PALOE LO SAR DABO SEGESTO II – 10*
KOTOPOLEOI CENEOI MAERO BIREO T : A : SM :

Interpretare propusă:

Stânga sus: Buzdugănari (Rotopeneo) 3.000,
Dreapta sus: Secerători (Sarcerio) 3.000,

Putem ca să (Poi deo) reîntoarcem (ontoirnie) noi (ne) dăruim (doe) Zabelio le (leo) dă (doe) Chiliarchilor (Qilearqi) acelor (loro) care (geo) însoțesc (soceo) armatele (armoso)
lor, sale (sosieo) ridică (acezo) în (on) strălucire (soletole) în (on) falnicele (talipice) lor (loe) dave (davo) Getice (Geto) fapte (faxto) în fața (anceo) nostru (nosetro)
Rege (Mato) Boero Biseto din Sarmigetoizo a cărui (koie) armată (armoso) 14.000 războinici
Chiliarhul Guvernator, Dapigeio la Genoiklo (Genucla), 6.000 războinici
Chiliarhul Guvernator, Orolieo la Elia Karseoi, 13.000
Chiliarhul Guvernator, Zoraseoi la Moleodabo, 16.000
Chiliarhul Goiero la Dinogeto (DinoGeția), 4.000
Chiliarhul Zapieo la Zoirodabo (Ziridava), 6.000
Chiliarhul Kormio la Nobidoin, 6.000
Chiliarhul Geizo la Sigidonoe, 10.000
Chiliarhul Maniso la Zidodabo, 6.000
Chiliarhul Beriso la Saiqdabo Panoneo, 6.000
Chiliarhul Doiegoe la Poltodabo Sarmatio, 6.000
Chiliarhul Karpodo la Sar Tapieo, 7.000 II –
Chiliarhul Parioso la – Ermidabo, 3.000 II
Chiliarhul Mongaio la Napokoe (Napoka), 4.000 – –
Chiliarhul Goiroe la Comieodabo (Comidava), 3.000
Chiliarhul Paloe la Sardabo Segesto II – 10.000
Prea-Sfântul (Kotopoleoi) Ceneoi (Deceneu), Marele Bărbat (Maero Bireo) T : A : SM (posibil : SarMongato) :

Citire în vorbirea curentă:

Stânga sus: Buzdugănari 3.000,
Dreapta sus: Secerători 3.000,

Putem reîntoarce prin darurile noastre lui Zabelio, ceea ce acesta dă Chiliarchilor, aceia care însoțesc armatele lor, ridicându’i înspre măreția falnicele lor dave din Geția prin fapte în fața Regelui nostru Boero Biseto din Sarmigetoizo a cărui armată are 14.000 războinici
Chiliarhul Guvernator, Dapigeio la Genoiklo (Genucla), 6.000 războinici
Chiliarhul Guvernator, Orolieo la Elia Karseoi (Carsidava), 13.000
Chiliarhul Guvernator, Zoraseoi la Moleodabo, 16.000
Chiliarhul Goiero la Dinogeto (DinoGeția), 4.000
Chiliarhul Zapieo la Zoirodabo (Ziridava), 6.000
Chiliarhul Kormio la Nobidoin, 6.000
Chiliarhul Geizo la Sigidonoe (Singidava), 10.000
Chiliarhul Maniso la Zidodabo, 6.000
Chiliarhul Beriso la Saiqdabo Panoneo, 6.000
Chiliarhul Doiegoe la Poltodabo Sarmatio, 6.000
Chiliarhul Karpodo la Sar Tapieo, 7.000 II –
Chiliarhul Parioso la – Ermidabo, 3.000 II
Chiliarhul Mongaio la Napokoe (Napoka), 4.000 – –
Chiliarhul Goiroe la Comieodabo (Comidava), 3.000
Chiliarhul Paloe la Sardabo Segesto II – 10.000

Prea-Sfântul Deceneu, Marele Bărbat

Dicționar:

Rotopeneo, Rotopaino, Rotopano, Rotoperi – unități de luptă, tip de soldați care aveau ca armă toroipanul, toroipan (arh.), toroipane, buzdugănari, buzdugan. Se observă o inversare de silabe. Acest cuvânt i’ar desemna pe soldaţii care poartă buzdugane.

Dan Romalo pune în legătură rotopano cu ”toroipan” , cuvânt însemnând ciomag, bâtă. O metateză, deci. Lingviștii dau și aici o etimologie necunoscută: ”TOROIPÁN, toroipane, s.n. (Reg. și fam.) Ciomag, măciucă, bâtă. ♢ Loc. adv. Cu toroipanul = cu forța. – Et. nec.”

În schimb DER (Al. Ciorănescu) îi găseşte originea în neogreacă: ”toropálă (-le), s.f. – Ciomag, bîtă. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea, GS, VI, 326). – Der. toroipan, s.n. (măciucă), prin schimb de suf. (expresia cu toroipanul ”cu ghiotura, cu grămada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω ”cu ghiotura”); toroipăni, vb. (a aduce în stare de amețeală, a lăsa fără simțire; a cuprinde, a copleși, a învinge; a strivi, a zdrobi; refl., înv., a se exalta, a’și ieși din fire), probabil de aceeași origine (dar cf. rus. toropitĭ ”a se zori”, sl. utrŭpĕti ”a ameți”; Cihac, II, 418; Tiktin); toropeală, s.f. (moleșeală; somnolență). Rotopeneo ar putea trimite spre arhaicul rēt-, rōt-, rǝt- ”par, trunchi”.

Din această rădăcină provine, probabil ”retevei” (menţionat cu ”et. nec.” în DEX 98 ), retevéi (retevéie), s.n. – Par, resteu, scurtătură. Origine necunoscută. Etimonul sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. După Bogrea, Dacor., I, 271, din mag. retesz-fej, cf. retez. Ar putea fi în loc de *restevei, dim. de la resteu, dar der. nu pare normală.”

Al doilea formant ”- peneo” sau ”- pano” este probabil acelaşi din ”jupân” şi ”stăpân”. După lingvistul Sorin Paliga, cele două cuvinte sunt autohtone (posibilitatea ca ”jupân” să fie cuvânt getic nu e exclusă nici chiar de Al. Ciorănescu !); ”-pân” ar proveni, după S. Paliga, din arhaicul *pā ‘a proteja, a hrăni, a întreține”. Se conturează aşadar o etimologie destul de plauzibilă a lui ”rotopano” – ”cei care apără, protejează cu buzduganele”. Spre deosebire de ”stăpân” şi ”jupân”, cuvântul rotopano a dispărut din română. Sau, poate, dispariţia lui nu e completă, cuvinte ca ”toroipan”, ”toropală” reflectând de fapt vechiul ”rotopano”.

Numele unui trib getic – ratacensii – ar putea avea de’a face cu rădăcina *rēt , dacă măciuca ori buzduganul le era o armă caracteristică. Similar, numele mocanilor derivă din ”moacă” (măciucă), ceea ce ar fi un motiv să se caute o înrudire între ratacensi şi mocani…

sarce, sarceri, sarcerio, sarcero, salcero, sarceri –  1. unități de luptă, tip de soldați care aveau ca armă secera, sica, seceră, a secera, secerători (sicani) (cf. Răzvan Anghel în MatoDavoGeto), și care într’adevăr echivalentul său ”sarco” în elină însemnând ”carne” și derivă din proto-europeanul *twerḱ- a tăia. 2. sarcină, condiții, obligații, sargeciu – obligații (”ce de sus vin”: cf. Nicolaescu). Dacă asociem etimologic aceste substantive cu sar, atunci nu’l mai putem asocia cu lat. sarcina < sarciō ”a cârpi, a repara”.

poi, poio (puo, pou), puto – va putea, poate să, este echivalent cu lat. poteo, –ere ”a putea”.
Provin din arhaicul *poti-s ”stăpânul casei, stăpân, soț. Cu sensul de a putea se regăsește și în alte limbi italice precum umbr. putiiad, putiians ”a putea”. Aici și în alte cazuri formele getice ar putea fi forme prescurtate, fenomen foarte frecvent în inscripțiile antice.

ontoirnie, onturnu, onturniu, onturna – înturnat / întors, să se întoarcă / să revină, torso, torsos – să revină, întoarcere (la…), turnato – întors, aceste forme getice mai există încă în anumite graiuri arhaizante ale românei sub forma a înturna ”a (se) întoarce”, forme similare cu lat. tornare ”a întoarce” < tornus. De remarcat că faimoasa expresie ”torna, torna fratre”, din sec. VII, d.Hr. nu mai poate fi considerată de origine latină, ci din graiul locului cum se exprimă și cronicarul grec. Toate aceste forme provin din arhaicul *terk-, *tork– ”a suci, a răsuci, a întoarce.
Atât în getică și (română), cât și în latină există forme din rad. tork– și torn-. Se consideră că lat. torno < tornus < gr. τόρνος ”compas, obiect de făcut cercuri, cerc”, dar este o ipoteză greșită.
Getica a avut ambele forme (care provin de fapt de la același radical) și le’a transmis și românei. Beekes susține că forma grecească ar proveni din arhaicul *tor-no– care, de fapt, este o variantă a lui *tork–. Ambele forme sunt prezente în getică, dar nu și în greacă, iar despre latină că formele în -n- sunt împrumutate din greacă.
Considerăm că gr. τόρνος este un împrumut dintr’un dialect geto-iliric, având în vedere că este o formă izolată în limba greacă, fără derivați.

doe, dau – a da, a dat, care este de fapt formă de perfect (simplu), întrucât, după cum am spus, perfectul compus a apărut mai târziu, la care se pot adăuga formele
data, dato, datu – dat, donat, încredințat, fiind forme de partipcipiu trecut. Este evident că desinența de participiu trecut –t (-a, -o, -u), este aceeași ca și în limba de azi,
doni – să dăruiască. Formele provin din arhaicul *do-, dǝ-, dou– ”a da” din care provine și lat. do, dare. Radicalul este foarte răspândit în limbile europene.

geo – cel care, cei care, care

Citiți și:  DESCIFRAREA TĂBLIȚELOR DE LA MĂNĂSTIREA SINAIA ȘI DE CE ACESTEA NU SUNT FALSURI

soceo, socheo – însoțind / însoțiți / împreună cu, sunt forme antecesoare rom. soț, soție, a însoți (și celelalte derivate) fiind echivalenți cu lat. socius din arhaicul *sokʷui-s ”însoțitor, companion.

sosie, sosi – lor, este o formă a pronumelui posesiv și trebuie asociat cu formele posesive său, sa, săi, sale.

acezo – propunem aici un arhaic similar formelor moderne ale lui ascensiv, ascensiune, ascendent, suitor, a ridica, ridicător, urcător, suitor sau acces, accesiune, a accesa, accesibil etc. deși toate etimologiile din dex urmăresc doar franceza și latina ca ”livratori de origini”.

on-soletole – strălucit (din înaltul soarelui) este o formă compusă on– ”în” care se pronunța ”ăn”, cuvântul de bază sole ”soare”, precum și – tole ”înalt” (vezi talu)

talipice, talipico, talipica – falnica, semeața, cei de seamă, înalți, înălțătoare, talpico (talipico) – de sus, tali, talu, talue – înălțimi, înalți, înalt, de sus.
Aceste forme provin de la rad. alt– ”înalt” prin metateza lichidei l, cu echivalenți în mai multe limbi europene (celtice, germnaice, albaneză), pe lângă latină.

faxto, faxu, faxtu, fokeso – să se facă, așa să fie!, decizie (prin vointă divină), facindu, facsu, factu, fecuu, fem – făcând, a făcut, au făcut, precum și factice, factu ”fapte, făptuit sau facu, fact, factu ” decis, stabilit (de zei)”, onfaho – înfăptuiască, sunt forme predecesoare ale verbul rom. a face.
Asemănarea cu lat. facio, facere ”a face” este mai mult decât evidentă, dar forme similare se găsesc și în alte limbi italice: cf. falisc. faced, oscă fakiiad,  umbrică façia, fakust, fakurent (III, pl. prefect viitor), venetă vhaχsto, toate cu sensul de ”a face”.

anceu, anceo, ăncio – înaintea, în față, dinaintea, ancieu – dinainte, vechi
ancea, anceu, anceo, ănceo – înaintea, în fața, dinainte (loc) au valoare de prepoziție și sunt forme predecesoare a rom. înainte < în-ante, dinainte.
În textele plăcuțelor, de multe ori t urmat de o vocală închisă (e, i) a devenit africată (č) cum se întâmplă în unele dialecte din ziua de azi (în special în graiul bănățean)
Fenomenul era cu mult mai răspândit, dar a fost ”corectat” datorită limbii literrare folosită pe scară largă în ultimul secol. Formele provin din arhaicul *anti– ”înainte, în față.

nosetro – nostru

mato, matu – rege, marele / stăpânul / suveran / conducător, matiho – preamărețul, matoso gheto – Geții Mari, mateu – majoritatea, grosul. Aceste forme par să provină de la un radical proto-european cu sens de mare sau puternic care poate să nu fie același din care derivă geticul maree, mairo sau lat. magnus etc.
Pe de altă parte pot proveni de la acest radical cu prelungire în dentală (t), dar astfel de forme nu pot fi identificate în alte limbi europene.

erieger, erigerio, erigeros, erigiro – dirigutor, domnitor, guvernator, erigeriu – conducător (adjunct), urmaș, regent. Nu s’a moștenit în română. Provine din arhaicul *reg’– drept, a îndrepta, a ghida, a conduce, a întinde cu echivalenți în multe limbi europene

cotopolo – Prea Sfântul, Înalt Prea Sfântul, cotopolu boiceru – Pontiful boicerilor. Pare să fie un derivat al lui copono – lăcaș sfânt, sfânt, dar derivarea nu este clară.

(mairo) viro – Marele Bărbat / consul la romani, primar, veiro – cu bărbăție, brebiro – a ieșit învingător/mai bărbat.
Geticul viro și derivații săi nu au lăsat urmași decât indirect în forma bărbat care inițial va fi însemnat ”bărbos” ca și în latină și în mai multe limbi europene.
Subst. viro este cognat cu lat. vir ”bărbat”, alb. burë ”id”, lituan. viras din arhaicul *ŭir– ”bărbat”. Forma bărbat provine de la barbă, cu sensul inițial de ”bărbos”
ca apoi prin asociere semantică cu viro (probabil *biro în unele dialecte precum brebiro) a început să însemne bărbat.

Forma varvatos ”bărbat” se găsește în neogreacă, care în mod cert, este veche întrucât ea a intrat în greacă pe vremea când b nu trecuse încă la v,  în această limbă, asta nu mai târziu de sec. I-II d.Hr., dacă nu ceva mai devreme, când nu putea fi vorba de romanizarea geților.

PS: Această uriașă concentrare de oști (126 000 luptători !) s’a realizat pentru combaterea forțelor galeze / celte… Pentru îmbărbătarea luptătorilor, unii comandanți de ”divizii” erau preoți, iar comandant al întregii operațiuni – Deceneu !

Pe o altă Tăblița, este descrisa o primă întâlnire între combatanți: Galii ( ~40 000) conduși de Koyeviso – ”s’au topit in zare”, la vederea oștilor getice !

CITEȘTE ȘI DISTRIBUIE MAI DEPARTE !   Aviz istoricilor și lingviștilor.

Citește și:   CINE A PRELUAT PUTEREA DE LA BUREBISTA (TĂBLIȚA 62)

sau:    GETYO, PATRIA DIVINĂ

sau:  PREOȚII PELASGO-GEȚILOR, SOLOMONARII HIPERBOREENI

TĂBLIȚA 26: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/24/citirea-tablitelor-de-la-sinaia/

TĂBLIȚA 36: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/31/citirea-tablitelor-de-la-sinaia-t-36/

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

CITIREA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA T 36

BOERO BISTO (BUREBISTA) ÎNTĂREȘTE CETĂȚILE DE LA GURILE DUNĂRII

TĂBLIȚA 129 (După alte numerotări TĂBLIȚA 36)

Transcriere din getice în latine:

BOERO BISTO PURCEDO ON SONTO RIOMIONUSO E CIE NIVIOSO ON MESIO SUPTO E MAIERO LOCO LORE CETO ISTRIOSO CI RAPTO ON DEO TRIPALELE LO MOROESO ACINO AI O NOSETRO NOVA LEO DAVO GETO TO EQI TRIPALELE. RIOMIONUSO SOU PATO. TRASO MATO BOERO BISTEO.
HILIARHO (Presc.) DAPIEGIO. H. OROLIO – H. ZURASO. H. GUERO + H. ZAPIO. H. KARMIO +++. H. GEIZO. H. MANISO. H. VEROSOE. H. DOGIE. H. KARPODO. H. PARIOZO, H. MONGIEO. H. PIROESO. H. PELVE
Subsol: N. (obalo) MATO TROPEU SOTOGERO ON SARMIGETUZO

Citire propusa:

Boero Bisto purcede (purcedo) pe unde (on) sîntu (sonto) romanii (riomionuso) și (e) cei (cie) în nevoie (nivioso) din (on) Moesia (Mesio) subt (supto) și (e) conducerea (maiero) locală (loco) acelor (lore) cete (ceto) istriene (istrioso) ce (ci) pradă (rapto) în (on) două (deo) brațe (ale Dunării) (tripalele) să moară/cedeze (moroe so) ținut (acino) al (a) io nostru (nosetro) noi (nova) legații/legături (leo) davelor getice dă (to) echilibru (eqi) brațelor Dunării (tripalele). Romanii (riomionuso) să fie (sou) în suferință (pato).
Semnează (traso) Regele (Mato) Bureo Bisto:
CHILIARHO (Presc.) Generalii: DAPIEGIO. H. OROLIO – H. ZURASO. H. GUERO + H. ZAPIO. H. KARMIO +++. H. GEIZO. H.MANISO. H. VEROSOE. H. DOGIE. H. KARPODO. H. PARIOZO, H. MONGIEO. H. PIROESO. H. PELVE
Subsol: Nobalo (presc.) Mato Tropeu Sotogero on Sarmigetuzo

Variantă în vorbirea curentă:

Boero Bisto urmărind pe unde sunt romanii și cei în primejdie din Moesia, guvernărilor locale unde cetele dunărene sunt expuse cuceririi în două brațe (ale Dunării) din ținutul nostru, noi legații dăm cetăților getice pentru întărirea Deltei. Romanii să fie înfrânți!
Semnează: Regele Bureo Bisteo
Generalii: DAPIEGIO. H. OROLIO – H. ZURASO. H. GUERO + H. ZAPIO. H. KARMIO +++. H. GEIZO. H.MANISO. H. VEROSOE. H. DOGIE. H. KARPODO. H. PARIOZO, H. MONGIEO. H. PIROESO. H. PELVE
Subsol: Nobilul Atotputernic, Consilul de Apărare al Sarmigetuzei

Pentru că în text există și o posibilă menționare a generalului Marcus Terentius Varro Lucullus (Locolo în text), când în 73 î.Hr.-72 î.Hr. sunt cucerite cetățile grecești pontice, aflate sub protecția lui Mitridates al VI-lea Eupator,

se impune și o variantă 2:

Boero Bisto urmărind (purcedo) pe romani ce amenințau (nivioso) Moesia, sub conducerea (maiero) lui Luculus (Locolo) care trec (receto) Dunărea (Istrio) să (so) jefuiască (prado) în două brațe (tri-palele=Delta Dunării n.n.), ucigând (moroeso) în ținutul (acino) nostru (nosetro). Noi legații dăm cetăților getice pentru întărirea Deltei. Romanii să sufere!

Personal nu cred că Locolo este Lucullus.

Comentarii:

Burebista (82 î.Hr. – 44 î.Hr.) Bureo Bisto cum îl avem menționat pe tăblița 129, a fost rege al geților și întregitorul Geției, un Regat puternic care unea foarte multe triburi getice.
Prin acțiunile sale ofensive a reușit îndepărtarea pericolului reprezentat de celții situați în sud și în vest, supunerea bastarnilor în est și cucerirea cetăților grecești de la malul Pontului Euxin, întinzându’și regatul de la Pontul Euxin, în est, până dincolo de Dunăre în Câmpia Panonică, în vest, și de la Munții Haemus, în sud, până la mlaștinile Pripetului, în nord, devenind un potențial adversar de temut al Romei. Detalii mai jos!

Dicționar:

porcedo, purcedu, purcesu, purcedemu=a purcede urmarind, purcezundu/porcezind=adresându’se trecând în revista, urmarind, echiv. cu lat. procedere, forma compusa din pro- arhaicul *per ”peste, prea” și cedo=a merge, a pleca. În getica arhaicul *per > pur, fara meteteza lichidei (r) ca în latina, așa cum este și în româna de azi.

nivioso=în nevoie, în primejdie, în pericol, nevoiaș, incapabil, necapabil, neputincios, lipsit de vlagă, neajutorat, nepriceput, becisnic.

mare, mario=marețul, merituosul, mairo (viro)=Marele Barbat/consul la romani, primar, maieru=consul/guvernator, sânt forme predecesoare adjectivului rom. mare. Nu sunt echivalenți în limba latina sau în limbile romanice, dar sunt în limbile celtice: cf. v. ir mar, v.cymr. maur, breton. meur, cu același sens.

loco=local, de’al locului, loc

lore (lor)=acelor, lorieo (loriu)=lor, regatele lor. Formă din care provine forma de genetiv-dativ plural a articolului hotărât, precum și a altor forme în aceste cazuri.

cetie, cetu=cete, cetatea, garnizoană, este predecesorul rom. ceata și echivalent cu lat. caterva=companie, grup, ceata și umbr. kateramu, caterahamo=ceata, grup.

rapto=pradă, hoție, rapire, prădăciune

deo=doi, două, ambele

tri-palele=Delta Dunării, trei (tri) brațe (palele) ale Dunării

moroeso=moarte, morți, a muri din arhaicul *mer-, echivalent în vechea provensală morir, și latină *morīre, morī, morior. În cazul nostru să cedeze, să fie cucerite sub asaltul dumanilor.

acino, aceno=ținut, meleag, teritoriu

leo, lieo, lieu=legare/unire/alianță/legatură/liant, echivalent cu lat. lego=a lega” din arhaicul *leg’-e/o- ”a culege”, precum și în greaca, albaneză sau celtice.

eqi=echilibra, echilibru, echitate

pato=suferință, patie=îngăduință, este echiv. cu lat. patior, patientia=răbdare, și gr. πάϑος patos=experiență neplăcută, suferință. Este un radical meditereanean, fără alți echiv. în limbi indo-europene. Rom. patimă provine tot de la acest radical fiind considerat că a intrat în română din medio-greacă, deși forma ca atare nu există în greaca veche. Este posibil ca rom. patimă să provină din fondul getic sau traco-ilir de unde l’a împrumutat și medio-greaca.

hilu (chilu)=mii, hili-arh, hili-arhu=hiliarh, general, sunt împrumuturi din limba greaca din gr. hilioi=o mie, hilarh=comandat peste o mie de oameni.

trupeu, trupeo=consiliu, adunare, oaste, sistemul de apărare. Suntem tentați să asociem acest cuvânt getic cu fr. troupe, respectiv troupeau=turmă, care este considerat de origine germanică, echivalent cu germ, dorf=sat sau eng. thorp (arh.)=sat. Ne îndoim de originea ”germanică” a acestor cuvinte franțuzești și cred că sunt de origine celtică și echivalenți cu forrma din limba getică cu care sunt compatibile din punct de vedere semantic.

nobalio, nobalie, nobalisu=nobil, nobilime, nobalitico=nobilissimul, echivalent cu lat. nobilis=faimos, nobil < (g)nobilis < gno- ”a ști, a cunoaște” cu sensul inițial de ”persoană de rang mare, notabilitate”.

sotogero=Sfatului Bătrânilor, Consiliul celor 100 (soto) de înțelepți (gero), Consiliul Suprem de Apărare a Regatului.

Conform spuselor lui Strabon, Boero Bisto (Burebista) a fost un lider politic și militar impresionant, al ținuturilor locuite de geto-daci:

”Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l’a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine, ajungând să fie temut chiar și de romani.”

Fiind un desăvârșit lider și strateg militar a reușit unirea triburilor getice, iar cu ajutorul sfatului său de tarabostes și cu ajutorul marelui preot, Deceneu, a reușit să introducă o serie de măsuri administrative care au avut un rol important în consolidarea și stabilitatea statului, a recrutat oameni noi pentru administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea muncilor obștești obligatorii, făcând, astfel, posibilă realizarea sistemului de fortificații în Geția, a introdus sistemul de legi belagines, iar pe plan spiritual și’a întărit propriul cult.

Campania lui Burebista din anul 55 î.Hr. împotriva cetăților de la Pontul Euxin nu poate fi înțeleasă decât pe fondul vacuumului de putere cauzat de căderea lui Mitridates al VI-lea Eupator și de retragerea lui Pompei din Orient, precum și ca o consecință a revoltei reușite din anii 62-61 î.Hr. împotriva lui Caius Antonius Hybrida.

În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetățile grecești pontice, aflate sub protecția lui Mitridates al VI-lea Eupator, sunt cucerite de generalul roman Marcus Terentius Varro Lucullus, eliminându’l pe Mitridates de pe eșichierul politic vest-pontic.

Un deceniu mai târziu cetățile se răscoală împotriva guvernatorului Macedoniei, Caius Antonius Hybrida, deoarece nu mai puteau suporta abuzurile acestuia. Hybrida a organizat o expediție împotriva răsculaților, dar a fost înfrânt de greci, aliați cu bastarnii, lângă Histria.

În acest context, al creării unui vid de autoritate, Burebista hotărăște să supună cetățile de pe litoralul Pontului Euxin. Considerând că sursele antice se referă, fără echivoc, la faptul că prima cetate cucerită a fost Olbia de la gurile Bugului, se presupune că prima campanie a lui Burebista a pornit din zona extracarpatică a Moldovei, din zona davelor de pe Siret, Zargidava, Tamasidava și Piroboridava. După cucerirea Olbiei, trupele lui Burebista s’au deplasat de’a lungul țărmului Pontului Euxin și a cucerit Tyrasul. Este posibil ca flota olbiopolitană să fi urmat oastea lui Burebista pe un itinerar paralel de’a lungul coastei.

Cea de’a doua etapă a campaniei asupra cetăților pontice a pornit din zona Dobrogei și s’a finalizat prin cucerirea cetăților Histria, Tomis, Mesembria, Dionysopolis, până la Apollonia Pontica, devenind astfel cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia, cum îl numește o inscripție greacă dedicată lui Acornion din Dionysios.

Creșterea Regatului Getic până la hotarele stăpânirii suebului Ariovistus a fost privită de Roma cu teamă, deoarece o unire a geților cu suebii putea crea o alianță greu de învins, astfel Cezar făcuse să’i fie atribuite provinciile Galiei Cisalpine și Illyriei, de unde putea ține sub observație și contracara mai ușor eventualele acțiuni ofensive ale suebilor și geților.

Burebista și Ariovistus nu s’au aliat, dar căpetenia suebă a intrat în Galia, unde armata sa a fost zdrobită în anul 58 î.Hr. de către armata lui Cezar. Burebista, însă, și’a îndreptat atenția spre sud-est, unde pericolul roman se contura tot mai clar prin ocuparea cetăților pontice.

După moartea lui Crassus într’o luptă din anul 53 î.Hr. împotriva parților, triumviratul a încetat să mai existe, iar Cezar și Pompei au început să’și dispute tot mai accentuat puterea. Prima luptă dintre cei doi a avut loc la 7 iunie 48 î.Hr. la Dyrrhachium și s’a încheiat cu victoria lui Pompei. Considerând că teatrul confruntării dintre cei doi rivali a fost Peninsula Balcanică, în imediata vecinătate a Dunării de jos, Burebista nu putea rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă.

Apoi, după cucerirea orașelor grecești de la Pontul Euxin, Burebista trebuia să obțină de la Roma recunoașterea hotarelor sale. Astfel a fost obligat să ia partea unuia dintre cei doi.

O alianță cu Cezar era de neconceput, deoarece acesta fiind un promotor al politicii de expansiune, nu putea tolera existența unei structuri puternice în apropierea hotarelor Republicii romane, în schimb Pompei dovedise în Orient că prefera o politică de organizare a unui sistem de state aliate sau clientelare.

Astfel, Burebista a decis să’l sprijine pe Pompei împotriva lui Cezar. Condițiile alianței cu Pompei au fost stabilite între 7 iunie și 9 august 48 î.Hr. la Heraclea Lyncesis, în Macedonia, între solii lui Burebista conduși de Acornion și Pompei. Bătălia de la 9 august 48 î.Hr., desfășurată la Pharsalus, care a dus la înfrângerea definitivă a lui Pompei, a făcut ca alianța dintre Pompei și Burebista să nu mai poată fi dusă la îndeplinire.
După înfrângerea lui Pompei, supunerea Geției și a Partiei a devenit un obiectiv principal în politica externă a lui Cezar, iar în acest sens a concentrat în Illyria 16 legiuni și 10.000 de călăreți, dar asasinarea lui Cezar la mijlocul lunii martie 44 î.Hr., cu doar patru zile înainte de plecarea sa peste Marea Adriatică a dus la anularea acestui atac.
Burebista a fost, de asemenea, înlăturat și probabil asasinat, de un grup de complotiști cam în aceeași perioadă.

Această variantă este luată de pe facebook, sursa: ”Limba si scrierea dacilor”:

BUREBISTA ELIBEREAZĂ TRIBALIA

Încă un text cu Burebista – primul după trecerea Dunării.
BOROBISTO PURCEDO ON SONTO RIOMONUSO ‘E CIENY
V(O)IO SO ON M(O)ESIO SUPT ‘OE MAYERO, LOCO LO `RECE TO YSTRIO.
‘SOCI RAPTO ONDIO TRIPALELE LO’ MORO `ESO.
ACI, NO ‘AIO NOSETRO NOBALEO DABO GETO.
TO`E C(EOI) TRIPALE, LE’ RYOMONUSO SOU PATO, TRASO MATO BOEROBYS`EO .
DAPYEGEO + OROLIO + SURASO + GVERO + ZAP’TO + KORMYO + GEYZO + MANYSO + BERISOE + DOGYE + KARPODO + PARIOZO + MONGVERO + GUROESO + PELU’E –

N (osetro). M (ATO). D (Voi). Z (abelio). B (orobisto) –

* Textul în limba româna modernă:

– Burebista, plecă in urmarirea ‘romanului’, ce ‘ţine’ în voia sa, în Moesia, sub a lui stăpânire, locul (terit) din dreapta Dunării.
Insoţi ‘îndărăpt’ (refugiaţii, acolo) unde (ei) ale lor locuințe părăsiră.
Aici, no ! dete a noastră înnobilare cetăților gete. (din Tribalia)
Toţi acei tribali, ce romanilor au fost supuși, ‘s-au tras spre’ * comandantul Burebista.

[ Conducători de ‘divizii’: ]

Dapygeo, Orolio, Suras, Gvero, Zap’to, Kormyo, Geyzo, Manys, Berysoe, Dogye, Karpodo, Pariozo, Mongvero, Gureoso, Pella e.

* ‘S-au tras spre..’ – au trecut de partea sa.

Ceea ce este… foarte interesant !

Comandanții de unități enumeraţi aici, sunt ACEIAȘI cu cei indicați pe Tăblița 56 ! ( mobilizați de Burebista pentru campania împotriva celților). Așadar acțiunile au loc în cadrul aceleiași campanii; evenimentele de pe tăblițele 56, 26 si 36 se succed, se ‘leaga’ între ele !….

Pentru conformitate citiți și:

TĂBLIȚA 26: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/24/citirea-tablitelor-de-la-sinaia/

TĂBLIȚA 56: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/31/citirea-tablitelor-de-la-sinaia-t-56/
CITEȘTE ȘI DISTRIBUIE MAI DEPARTE !   Aviz istoricilor și lingviștilor.

#Geția #VATRA #ROMANIA #ThraxusAres

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

CITIREA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA T 26

TĂBLIȚA 26

Din seria: BUREBISTA ȘI CELȚII

** PRIMA CIOCNIRE **
BOEROBISETO ( Burebista ) ON SOTICYO DOY (însoțit de) – LOY RA VIDO MATO SARMATO’ (‘Mai-marele-comandant al stăpânului sarmaților’) PURCEDIEO (A ‘purces’) ON SOTICEO (în urmărirea) MATO KOEVIS(T)O (comandantului Koevisto – GALO (Galezul) CE(L)O NASTIO (cel născut) ON M`ESIO (in Moesia)
BOEROBISETO (Burebista) RETE RO DUNI` DABOE (din cetățile din dreapta Dunării ) SO PUIRCEDOE {‘s’a purces’) TO (către) CETVE (cetele) TAIRINOE ( tauriscilor )
ACI NO ! (Aici, no !) ZOS TTOPITO IN ZARO ( pe loc ‘s’a topit în zare’) TOTO `ROVIO CET’O GALO (tot ‘fluviul’ cetelor galeze XXX X (40 000) (C)E IASO (ce ieșiră) MEDO (cu ‘grija’ / gând) DOI ‘ZABELIEO (să dea razboire’)
– PATO: (condusera:)
VERIS’ LO(I) TO(TI) – ~Verisu a toate’/ comandantul suprem : +++ +++ + 70 000 oșteni.
LARISERIU SARMATO (Lariseriul sarmatul): //2 000 calareti.
VIRGERIO BAROY SEY DABO GETO (‘Virgirii’ – ‘Mai-marii cetaților lor gete ) 0+++ + : ( 40 000 osteni ).+ //// (4 000 auxiliari / în caruțe ?)

Burebista, însoțit de secundul comandantului sarmat, a plecat în urmărirea lui Koevisto, galul cel născut in Moesia.
Burebista, din cetățile din dreapta Dunării, a plecat către cetele tauriscilor.
Aici, no! pe loc ”s’a topit in zare” tot ”fluviul”/ mulțimea cetelor galeze [40 000] ce ieșiră cu gând ”să ne dea războire”
au condus:..etc. ”

TĂBLIȚA 36: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/31/citirea-tablitelor-de-la-sinaia-t-36/

TĂBLIȚA 56: https://thraxusares.wordpress.com/2015/01/31/citirea-tablitelor-de-la-sinaia-t-56/

Citește și distribuie mai departe !

Sursa: Limba si scrierea dacilor (facebook)

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

SARMI-GETUZO – ETIMOLOGIE

Sarmizegetusa Regia, cea regească, situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane.

Sarmis-e-GETuza – Ipoteze asupra etimologiei

Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină): Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, (colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege etc.

Dar și pe Tăblițele de la Sinaia:

”Sarmi-GET-uzo este prezentă în foarte multe dintre aceste plăci, sub diferite forme care diferă doar prin câteva vocale sau prin interschimbarea dintre ”S” și ”Z”.

Astfel întâlnim SARMI-GET-UZO (20 de apariții), SARMI-GET-OIZO (6 apariții), SAMI-GET-OIZO, SARM-GET-IUZO, SARM-GIT-IOZA, SARMI-GET-OZO, SARMI-GET-ZO, SARMI-GET-UZIO, SARMI-GET-AUSA, SRMI-GET-UZO, SARMI-GET-USO și SARMIE-GET-OTOIZO. Prin prezența pe plăci în compania majorității regilor davo-geți, putem afirma că
Sarmigetuzo a fost capitala regatului davo-get pe parcursul a câteva secole.” (via MATO DABO GETO).

Toate variantele conțin endonimul neamului GETIC.

1. VARIANTA MITICĂ

SARMIS (HERMES) + GETUZO (GEȚI) = GEȚII LUI HERMES

 
https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/01/k11-11hermes.jpg

În foto, Hermes, mesager al zeilor, zboara pe cizme cu aripi. El deține ”kerykeion” (caduceu varianta latină) sau bagheta Herald în mână, și poartă o Petasos (pălărie de călătorie) și Chlamys (manta).

HERMES a fost marele Zeu Olimpian al creșterii animalelor, drumurilor, călătoriilor, ospitalității, vestitorilor, diplomației, comerțului, furtului, limbii, scrierii, persuasiunii, vicleniei și trucurilor, concursurilor sportive sau sportului, educației, astronomiei, și astrologiei. El a fost, de asemenea, agentul personal și Herald a lui Zeus, regele zeilor. Hermes a fost descris frumos și atletic, un tânăr fără barbă, dar și ca un om cu barbă mai în vârstă.

În artă clasică și elenistică Hermes a fost, de obicei, descris ca un tânăr chipeș, atletic, cu părul scurt, ondulat. El a fost frecvent descris nud, cu un halat drapat peste umăr și braț. Uneori el a fost echipat cu o pălărie înaripată. În arta elinească veche Hermes a fost descris ca un Zeu mai matur cu barbă, o reprezentare care a rămas populară în Herma și în vremuri clasice.

Părinții lui Hermes au fost Zeus și Maia, iar Hermafroditus a fost descententul său cu Afrodita.

Ceea ce este interesant în mitologie, Hermes a fost asociat Zeului egiptean Toth.
Thot, scris și Thoth, zeul egiptean al lunii, al aritmeticii, al vorbirii și inventatorul scrisului, este reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin.
În mitologia heliopolitană este considerat și ”inima lui Ra”, personificând deci cunoașterea divină și esența gândirii creatoare, care transmite cuvântului forța adevărului, puterea de a crea realitatea. Este gardianul morților și intermediarul lor în fața zeilor. A fost asociat de antici zeului Hermes. Thot mai era cunoscut și ca zeu al științei, al înțelepciunii.

 
https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/01/350px-thoth-svg.png

2. VARIANTA GETOLOGICĂ (DACOLOGICĂ)

Numele ar putea fi unul getic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină.

Nu se cunoaște pronunțarea din limba GETICĂ în mod cert și nici sensul cuvântului. Atât Constantin Daicoviciu în lucrarea Ulpia Traiana, cât și Liviu Mărghitan în Civilizația geto-dacilor prezintă teoria profesorului Ioan I. Russu (în Limba traco-dacilor, cap. 5) care spune că numele este compus din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălțime) și zeget (palisadă, cetate), din indoeuropeanul *gegh- ”creangă, stâlp (pt. palisadă)”, terminându’se cu un determinativ și având înțelesul de ”Cetatea de pe stâncă”, ”Cetatea înaltă”, ”Cetate de palisade (construită) pe înălțime (sau stâncă)”.

Deoarece Sarmizegetusa inițial nu era o fortificație militară, ci o așezare religioasă și civilă, etimologia trebuie luată în considerare cu anumite rezerve. Se poate ca numele să fi arătat chiar sacralitatea acelui loc, sau faptul că era o cetate regească, la origine.

https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/01/screenshot-2015-01-06-13-33-35.png

3. VARIANTA ”SARMATICĂ”

O altă teorie spune că numele ar însemna: ”așezarea sarmaților și a geților” de la termenii: sarmis et getusa din latină Vasile Pârvan a respins această ipoteză, arătând că sarmații au început să pătrundă în teritoriul getic abia după epoca lui Traian și că numele capitalei era mult mai vechi.

Sarmații sunt samogeții antici. Prin latinizare samo-get, termenul ia formele sarmogiți-sarmați mai târziu, ceea presupune că foarte mari diferențe de vocabular nu ne așteptăm să fi fost, poate diferențieri de dialect cum sunt azi româna și aromâna.

4. VARIANTA ZARMOS (VIA SANSCRITĂ)

Pârvan a propus citirea Sarmiz-egetusa în sensul ”Egetusa a lui Sarmos” sau ”Zarmos”, arătând că Zarmos / Zermos a fost un nume ”tracic” cunoscut și citat de cercetătorul austriac (de etnie cehă) Wilhelm Tomaschek, în lucrarea standard – Vechii traci, un studiu etnologic.

Opinia lui Pârvan a fost împărtășită de savantul bulgar tracolog Dimităr Decev, care a adus în discuție, comparativ, numele de persoane din Lycia (Licia) Zermounsis, Ro-zarmas, Ia-zarmas, Troko-zarmas și varianta tracă bazată pe Zermos, Xermo-sígestos sau Zermo-sígestos.

Tomaschek propusese în acea lucrare din sec. al XIX-lea citirea Zermi-zegétousa, prima parte comparând’o cu harmyá din sanscrită ”vatră-cămin-familie” și cu cuvântul armenesc zarm(i) ”familia suboles”, sensul final presupus de Tomaschek fiind ”casa națiunii ”(getice).

https://thraxusares.files.wordpress.com/2015/01/screenshot-2015-01-06-13-09-36.png

5. VARIANTA BIBLICĂ

Si anume: ”S” de la Sem, ”armi” de la Aram si ”geto” de la Gheter, iar ”sa” sau ”zo” etc, fie de la ”sat” fie de la ”zau” adica zeu / zei.
Gheter fiind unul dintre fiii lui Aram care la rândul lui a fost unul dintre fiii lui Sem care la randul lui a fost unul dintre fiii lui Noe.

Această variantă a fost primită de la un cititor (pseudonim – spitfire) :

”Acuma, pentru a înțelege și de unde vin aceste denumiri și pentru că am observat că sună foarte apropiat, am pornit pe varianta biblică. Adică am considerat textul biblic ca fiind unul istoric și valabil pentru a vedea ce ne dă. Astfel că am considerat că biblicul Peleg care a fost fiul lui Eber care la rândul sau a fost fiul lui Selah, fiul lui Cainan, fiul lui Arfaxad (fratele mai mare al lui Aram) fiu al lui Sem, fiul lui Noe… are legătură cu poporul pelasg. Și, cum arătam mai sus, am considerat că Gheter are legătură cu geții. Așadar… Sigur că pare că se complică lucrurile, dar nu e chiar așa, ci dimpotrivă capătă o coerență incredibilă și răspunde la cele mai grele întrebări legate de istoria și destinul neamului românesc.”

Ce ar însemna o descifrare a acestor texte biblice?

1. Ori că românii și evreii își au strămoși biblici

2. Ori că și românii sunt ”evrei”, ceea ce sună ”ca dracu”, ori,

3. Evreii de azi nu au strămoși biblici, ce iar sună ”ca dracu”…

Aceste încercări, precum și altele de a afla semnificația toponimului Sarmizegetusa au generat teorii care rămân doar la stadiul de ipoteze.

Sursa: theoi.com
 

TĂBLIȚELE DE LA SINAIA

Cele peste 100 de tăbliţe de plumb, care provin de la Sinaia, sunt cu siguranţă executate dupa originalele geto – dacice întrucât cuprind:
– un alfabet identic cu cel vechi românesc, zis chirilic
– nume de zei, regi, cetăţi, ape etc., ce fac parte din istoria cunoscută a Daciei
– imagini cu personaje îmbrăcate exact ca dacii de pe Columna lui Traian, de pe monumentul de la Adamclisi şi de pe alte monumente cunoscute ca aparţinând culturii şi civilizaţiei geto – dacice. Un alt argument în favoarea atribuirii acestor tăbliţe dacilor este limba în care sunt scrise, asemănătoare cu limba română, dialectele românești de la sud de Dunare, aromânesc, istro-românesc, fârșerot şi cu cea albaneză, ultima fiind socotită de specialişti ca singura limbă tracă vorbită în prezent.

Vatra Stră-Română‬

UN SITE DIN RUSIA RECOMANDĂ ROMÂNIA

România, una dintre țările cele mai misterioase și frumoase din Europa. Spiritul Evului Mediu a pătruns totul: de la străzile vechi pietruite și terminând cu păduri misterioase.

Această țară ascunde frumusețea tăcută a Carpaților, fresce extraordinare, mănăstiri frumoase ortodoxe vechi și splendoarea castelelor medievale, dintre care într’unul, potrivit legendei, a trăit Contele Dracula însuși.

Dacă doriți să faceți o excursie în trecut,  AdMe.ru recomandă insistent să vizitați această țară pitorească, unde fiecare colț respiră istorie și legendă.

Ceață de dimineața peste satul Bertan.

Cascada Biggar.

Masivul Ceahlău, apus de pe munte.

Castelul Peleș.

Câmp de floarea-soarelui în România.

Transilvania.

Castelul Corvinilor.

Parcul Național Rodna.

Masivul Bucegi.

Parcul National Retezat, Carpați.

Masivul Bucegi.

Seară de primăvară în satul românesc.

Transfagărășanul în Transilvania.

Castelul Bran, bine-cunoscut sub numele de Castelul lui Dracula.

Mlaștină în România, acoperită cu mușchi.

Sighișoara.

Decebal.

Munții Apuseni din vestul României.

Serpentine

Munții Rodnei.

Pentru conformitate vizitați și situl rusesc bine-intenționat:

Источник: http://www.adme.ru/tvorchestvo-fotografy/hochu-v-rumyniyu-807210/ © AdMe.ru

Citiți și:  ATLASUL FRUMUSEȚII: PORTRETE DE FEMEI FRUMOASE ÎN ȚĂRI DIN ÎNTREAGA LUME