SAVA, UN CUVÎNT CU ETIMOLOGIE GETICĂ


Sava, îndeobște este cunoscut ca un nume rumînesc de sfînt (Sfîntul Sava), întîlnit în general în spațiul rumînesc sau în Balcani (rîul Sava din Serbia). Dar vom analiza atît cît putem vechimea, cît și răspîndirea sa în Europa ca onomastică și toponimie.

În acest moment nu cunoaștem o mențiune mai veche ca cea de aproximativ 1700 de ani a numelui SAVA în istorie, cartografie, toponimie etc., mai veche decît a Sfîntului Sava de pe meleagurile noastre.

Sfîntul Mucenic Sava de la Buzău este celebrat, în cultul rumîn ortodox, la 12 aprilie (deși apare alteori în dreptul zilei de 18 aprilie), iar conform calendarului romano-catolic, pe 28 aprilie.

Sfîntul Sava de la Buzău, cunoscut mai adesea drept Sava Gotul, în urma demonstrației noastre vom constata cît de GET era numele Sfîntului Sava, care s’a născut în anul 334 (aproximativ), în regiunea Buzăului, în apropiere de rîul Mousaios (Buzăul de azi), din părinți creștini și a trăit în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură.

Actul său de martirizare precizează că ar fi fost cantor sau dascăl în interiorul comunităților religioase de acolo.

Sinaxarele (cărți religioase) amintesc apropierile sufletești ale Sfîntului Sava de la Buzău de doi preoți din sate învecinate, un anume Sansalas și un altul, Gutticas.

Între anii 369 și 372, în timpul prigoanei creștinilor pornită de Atanaric, rege get, legenda vorbește despre o apariție, a unui ”bărbat foarte mare și luminos”, care îi spune Sfîntului Sava să se alăture preotului Sansalas în ceea ce avea să’i fie începutul martiriului.

Astfel, la porunca lui Atharid, fiul unui dregător get Rotheseu, sînt legați, biciuiți și tîrîți prin păduri incendiate. Rănile de pe trupul mucenicului se vindecă însă peste noapte, ceea ce’i înfurie pe prigonitori, care îl răstignesc pe două osii.

A doua zi, spre dimineață, este eliberat de către o femeie, dar Sfîntul Sava refuză să fugă.

Atharid îl silește apoi să mănînce, împreună cu preotul Sansalas, din carnea jertfită idolilor.

La împotrivirea mucenicului și la mărturisirea credinței sale în Hristos ca singur Dumnezeu, i se leagă un lemn de gît și este aruncat în Mousaios (rîul Buzău), găsindu’și sfîrșitul astfel, ”prin lemn și apă”, la vîrsta de 38 de ani. Trupul i’a fost găsit de credincioșii creștini și îngropat conform tradițiilor.

În anul 374, Sfîntul Vasile cel Mare dispune aducerea moaștelor, împreună cu descrierea martiriului Sfîntului Mucenic Sava, într’o scrisoare a lui Bretanion, episcopul Tomisului de atunci, în Capadocia.

În onomastica monahala dăinuiește mai ales derivatul Savatie, iar în cea mirenească, Savin/Savina, (în concurență cu formele neologice Sabin / Sabina).

Rîul Sava este un curs de apă, afluent al rîului Vedița, afluent al rîului Vedea, rîu în partea de sud a Rumîniei, care izvorăște din Platoul Cotmeana și se varsă în Dunăre, avînd o lungime de 244 km.

Principalii săi afluenți sînt rîurile Cotmeana și Teleorman. Străbate județele Argeș, Olt și Teleorman, iar orașele Alexandria și Roșiorii de Vede se găsesc pe malurile rîului. Numele rîului este de origine getică, provenind din radicalul (cuvîntul) ”indo-european wed (”apă”).

Dar, Sava mai poate fi rîul Sava sau Save afluent al Dunării.

Se crede că numele derivă din radicalul proto-indo-european *sewh1 (”a lua lichid”) și terminația *eh2, astfel încît ar însemna literalmente ”cel care ia apa”.

Chiar dacă numele Sava de azi a devenit foarte frecvent printre slavi, mai ales ca un nume de persoană (fie masculin, fie feminin) și are o ”tonalitate slavă”, numele rîului are origini pre-slave, pre-romane, celtice sau getice.

Strabon scria în Geographia 4.6.10 (compusă între 20 î.Hr. și 20 d.Hr.) despre Rîul Saüs. Romanii l’au pomenit sub numele de Savus Fluvius.

Rîul Săvulești este un curs de apă, afluent al rîului Iara, care este afluent al rîului Arieș, cuvînt getic format din radicalul ”Ar” precum Ar-deal care este un cuvînt combinat din Ar (suprafață) și deal (formă de relief) cu origine clară proto-Indo-Europeană *dʰail- însemnînd o mulțime de lucruri: parte, porțiune, fracțiune, cărare, direcție, reper, bazin hidrografic, regiune, meleag etc.

Radicalul ”ar” îl avem de la * h2eHs- („a arde” de unde āreō, ārā, areal) o posibilă origine, sau de la formele proto-indo-europene *h₂eh₂r-eyeh₂-, provenit din *h₂eh₂rh₃- „Instrument de treierat” înrudit cu Hittitul ḫaḫḫar â”greblă, instrument de treierat”, substantiv rezultat de la verbul * h2erh3- a ara, a brăzda, a tăia.

Sava este un sat în comuna Pălatca din județul Cluj, Transilvania, Rumînia. Așezare rurală geto-rumînă, unde s’au cercetat trei semibordeie, iar inventarul constă din fragmente ceramice lucrate cu mîna din pastă poroasă și zgrunțuroasă, de culoare cenușie-negricioasă.

Săvinești o localitate în județul Neamț, Moldova, Rumînia.

Săveni oraș din județul Botoșani, alta în Ialomița, și alta din județul Iași

Săvești sat în Dîmbovița sau Neamț

Nume de familie: Sava este pomenit Sf. Mucenic Sava de la Buzău, sau Sf. Ierarh Mărturisitor Sava din Ardeal.

Numele Sava sau Savu apare la noi ca nume de familie, cu numeroase derivate: Savu, Săvescu, Săvulescu, Săvoiu, Săvuică, Săvean, Săveanu, Săvinescu etc.

Săvel ar fi putut fi, la origine, un simplu diminutiv.

Sava, Varna, este o localitate în Bulgaria.

Sava este o comună din provincia Taranto, regiunea Puglia (Apulia), Italia, unde știm că au migrat tribul apulilor (lat. Apulum) din Ardeal.

Ar fi interesant să aflăm cum a ajuns, însă, în groenlandeză ”savă”, norvegiană ”sau” și islandeză ”sauðfé” care înseamnă ”oaie” !!!

Savé este și un oraș în Benin (Africa Centrală), dar relevant pentru discuția noastră, acolo ajungînd indo-europeni, Beninul datorîndu’și granițele rezolvării rivaltății dintre francezii și englezii de la sfîrșitul secolului al XIX-lea.

Este știut că în franceză există verbul savoir (a știi), care derivă de la un proto-indo-european *seh₁p- (”a încerca, a cerceta”), iar prin extensie este de văzut echivalenții regionali ai dialectelor din Franța: perioada angevină sçavouèr, Dialectul Bourbonnais-Berrichon savoér, D. Bourguignon saivoi, D. Champenois saouâr, D. Franc-Comtois saivoi, D. Galez savair, D. Lorrain sahoir, D. Normand savei, D. Picard savoèr, D. Poitevin-Saintongeais saver, D. Tourangeau sçavouèr, D. Franco-Provençal savêr, D. Occitan saupre or saber, D. Catalan saber și Dialectul Corsican sapè.

Saba mai este și un stat antic (milen. 1 î.Hr.), semilegendar, în SV pen. Arabia, pe teritoriul actual al Yemenului, Potrivit mitologiei biblice, o regină s’ar fi căsătorit în sec. 10 î.Hr. cu Solomon, regele statului israelito-iudeu.

Saba mai este și o insulă în arh. Antilele Mici (M. Caraibilor) la 257 km ESE de insula Puerto Rico, 13 km2. ocupată de olandezi în 1632, face parte din Antilele Olandeze.

Desigur, sînt și cei care vor cu îndîrjire să’l îndepărteze de origini atribuindu’i etimologii controversate punîndu’l in legătură cu vechea așezare Sabate(s) din Etruria sau cu vechea regiune Sabina din Italia centrală (”sab[at]in”: care este sau provine de acolo), alții cu orașul Saba din apropierea Mării Roșii, iar altii chiar cu denumirea evreiască a sîmbetei (Sabat)…

Convenabil, nu’i așa?

Numai că Saba este o trimitere clară la Zeul Sabazios.

Sabazios (sau Sabadios) este numele frigian menționat de eleni unui zeu venerat la geți ca „Eliberatorul” de anotimpul rece.

Teonimul este probabil geto-frigian, deoarece în Asia Mică s’au găsit primele inscripții care’l pomenesc sub forma „Saba”, care s’a păstrat și în ebraicul Sabaoth.

Se pare însă că elenii l’au preluat pe zeu prin intermediul geților, care’l venerau pe Sabazios în munții Haemus (Balcani), la lumina făcliilor.

Zeul a fost adoptat la sfîrșitul sec. V î.Hr. de atenieni, cultul lui răspîndindu’se apoi, în perioada Imperiului Roman, și în vestul Europei.

La geți zeul avea atributul htonic al șarpelui, fiind în același timp patronul solar al cailor. Ca zeu venerat de neamul geților, neam care iubea cel mai mult caii, este numit de Sofocle în tragedia sa Tereus (fragmentul 523).

În religia getică sud-dunăreană din Tracia a fost fiul lui Zbelsurd și Bendis – zeița Pămîntului, spre deosebire de mitul grec al lui Dionysos, unde avem situația deja arhicunoscută în care numele zeilor din Tracia au fost înlocuite în limba elină, practic elenizînd cam întreg panteonul getic din Tracia.

Astfel, Zbelsurd devine Zeus, iar Bendis – Persefona.

Sabazios este considerat și unul dintre zeii frigienilor. Unele surse indică faptul că a fost mai întîi în Geția-Tracia și că a venit în Phrygia prin Balcani odată cu migrația brigilor.

Dar mulți cercetători îl văd pe Sabazios ca pe zeul local al frigienilor. Cultul lui Sabazios a devenit larg răspîndit într’o mare parte a Anatoliei ca o religie solitară. În plus, acest singur dumnezeu, adoptat de eleni și romani, a influențat și religia evreiască. Evreii afirmînd că Sabazios era Dumnezeul păcii.

Sabazios în mitologia elenă el a fost păstrat echivalentul lui Dionysus și ca Zeus.

Sabazios a servit ca zeul fertilității în Anatolia, dar mai tîrziu a devenit zeul protecției țării. Este, de asemenea, cunoscut ca zeul plantelor.

La 21 mai, care a fost dedicată lui Dumnezeu, s’au purtat diferite festivități și ceremonii.

În aceste festivități, care indică faptul că Dumnezeu se năștea din nou în fiecare an, s’a folosit și foc (soare). Aceste sărbători sînt cunoscute sub numele de Sabas sau Sabo. Ei dansau și se îmbătau în numele lui Sabazios, recunoscut ca zeu legendar. Dansatorii aveau șerpi sfinți pe cap și țipau.

Sanctuarele sale din munți aveau forma unei rotonde cu acoperișul deschis, care permiteau soarelui să lumineze altarele. Noaptea, pe aceste altare ardeau făclii. Urmele zeului se pot descoperi și azi.

Astfel, soarele se numește în folclorul geto-bulgar Sabo în timpul solstițiului de vară.

În Rumînia, rădăcina „Săbă”, ”Sava” a dăinuit în onomastică și toponime.

Sabáia! interj. (reg.) cuvînt care exprimă îndemnul de a se năpusti, de a năvăli asupra cuiva.

A se purta sabá = a merge repede, a se grăbi.

În zona Balcanilor și implict în limba rumînă, pare a avea o semnificație legată de mișcare, curgere, iuțeală, grabă, dată unor ape repezi, reprezentările lui Sabazios fiind chiar și în vremurile romane, mereu pe cai în mișcare ca un Zeu călăreț nomad, cu prestanța sa caracteristică de putere și forță.

În ce privește -zios, în limbile europene, Getică sau Frygiană, elementul – zios din numele lui derivă din dyeus, precursorul comun al latinului deus (”zeu”) și elenulul Zeus.

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA