DOCUMENTE DIN ARHIVELE BRITANICE DEZVĂLUIE CĂ U.R.S.S. PLĂNUIA SĂ INVADEZE ROMÂNIA PE 22 NOIEMBRIE 1968

Citiți și:  TEMNIȚA LUI VLAD ȚEPEȘ SE POATE VIZITA – VIDEO

sau: ROMÂNII CONȘTIENȚI DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ, NU POT FI ÎNFRÂNȚI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

În prag de invazie sovietica

Dupa cum noteaza prof.dr. Cristian Troncota, specialist in istoria serviciilor de informatii romane, „momentele de incordare, chiar de adversitate, între Securitatea romana si institutiile similare sovietice s’au intensificat in contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“. Generalul (r) Neagu Cosma, Directia de Informatii Externe (DIE), a obtinut prin intermediul unui ofiter polonez – aflat in contact cu colonelul Ion Bichel – informația ca Brejnev personal, impreuna cu Andropov, seful KGB, si comandantii Armatei Rosii au pregatit o invazie in Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia. Date ulterioare aduse la cunostinta lui Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului, au aratat ca aceasta actiune se datora nemultumirii Kremlinului fata de politica lui Dubcek, Ceausescu si Tito. Un colectiv restrans din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varsovia lucra la elaborarea planului in detaliu. Din acel colectiv facea parte si ofiterul polonez, ceea ce inseamna ca era bine informat. Invazia trebuia sa se desfasoare in etape, mai întai Cehoslovacia, dupa care, la intervale de doua-trei saptamani, urmau Romania si Iugoslavia.

Initial, Nicolae Ceausescu nu a luat in serios rapoartele Securitatii, iar Ion Stanescu l’a auzit spunand, textual:

„Informațiile pot fi adevarate numai daca Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face asa ceva; mai trimiteti’l pe omul vostru sa adanceasca informatia“.

Pe 5 august 1968, Securitatea intocmea nota-sinteza nr. 148 „privind unele actiuni ostile intreprinse de autoritatile sovietice impotriva R.S. Romania“. Documentul arata ca, dincolo de informatiile culese, serviciile secrete trimisesera pe teritoriul Romaniei si dirijasera spre ambasadele romanesti din tarile socialiste, sub diverse acoperiri, indeosebi ca turiști, agenti bine instruiti si cu sarcini operative precise.

S’au fotocopiat și s’au ascuns arhivele!

Imediat dupa celebrul miting din 21 august 1968 din fata sediului CC al PCR, au fost luate masuri rapide. Securitatea a fost pusa in stare de alarma, iar in centrele directiilor centrale de Securitate s’au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre si la usile de acces, punctele intarite fiind prevazute cu guri de foc si rezerve de munitie. În concepția lui Ceaușescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S’au studiat atât varianta evacuării lui Ceaușescu în China, cât și varianta căilor rutiere de la sud de Carpați, pentru o deplasare sigură și rapidă.

Istoricul dr. Cristian Troncota a dezvăluit, in premiera, ca in 1968, dupa invadarea Cehoslovaciei, Securitatea cu aprobarea lui Ceausescu a fotocopiat intreaga Arhiva operativa, iar microfilmele au fost depozitate într’un loc sigur, lucru care s’a petrecut si cu arhiva MApN, a Ministerului de Externe, CC al PCR, Sectia manuscrise a Academiei, Arhiva Statului. S’a încercat astfel evitarea situației din 1944-1945, când unități speciale sovietice au triat arhivele secrete.

Spionii sovietici ies din umbră

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 ca, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice și olandeze reușiseră să afle detalii ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare si poloneze urmau sa invadeze Romania pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineața.

Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucuresti in ziua de 21 noiembrie un telex cu urmatorul continut: „Am analizat informatiile de ultima ora si am ajuns la concluzia ca rusii pregatesc în cel mai scurt timp o acțiune militară împotriva României“.

Totalul efectivelor trupelor de invazie urma sa se ridice la 150.000 de militari. În vara anului 1968, reteaua sovietica din Romania a fost pusa la munca. Cu aceasta ocazie, Securitatea l’a identificat pe generalul Ion Serb drept agent GRU (serviciul de informatii militar sovietic).

Generalul Serb, comandant al Armatei a doua-a Bucuresti, a fost surprins de contrainformatiile militare romane in timp ce le oferea agentilor sovietici planurile de dislocare a fortelor militare din Moldova, aplicatii militare si tipurile de armament, altele decat cele din Tratatul de la Varșovia, procurate de Armata Romana. Tot in 1968 „au cazut“ alte doua cartite GRU, generalii Floca Arhip si Vasile Petrut.

Operatiunea „Dnester“ contra UM 0110

URSS nu a invadat Romania, dar nu a renuntat la încercarea de a’l detrona pe Ceausescu printr’o interventie militara. La ordinul lui Brejnev, dupa cum sustine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat inca din iulie 1969 operatiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea Romaniei a unui membru PCR loial URSS. Că operațiunea „Nistru“ a fost cât se poate de reală ne’o demonstrează și istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008:

„O prima aripa era cea militara, avandu’l in frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, și care își găsea originea în complotul organizat de GRU începand cu anul 1969 (operatiunea „Nistru“). Această aripa viza o rasturnare a lui Ceausescu printr’un puci organizat la nivelul unor comandanti activi sau in rezerva din armata si al unor fosti lucratori din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din Romania. Rezervele aratate de Ion Iliescu in privinta suprimarii lui Ceausescu au condus la initiativa grupului militar de a’l contacta pe omul de afaceri de origine romana Ion Ratiu, in Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Roman (FMR), cu scopul de a le furniza armament si munitie cu efect tranchilizant. Lipsa de rezultate il determina pe Nicolae Militaru sa caute contactarea directa a reprezentantilor oficiali ai URSS acreditati in Romania, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanta“, dezvaluie Alex Mihai Stoenescu. Si istoricul Dennis Deletant certifica existenta planului „Nistru“, in cartea sa „Ceausescu and the Securitate“.

„Rusii voiau sa ne termine“ 

Ca replica, la Bucuresti, Securitatea Statului ia masuri contrainformative „pe linia Uniunii Sovietice“ si a tarilor vecine din Tratatul de la Varsovia. Unitatea nou-infiintata se va numi UM 0920/A, devenita ulterior UM 0110, care este cunoscuta mai mult sub denumirea de Unitatea anti-KGB, desi se ocupa de toate tarile socialiste. Contrele dintre serviciile secrete romane si cele sovietice au fost extrem de dure. Colonelul in rezerva Ioan Rusan, fost sef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvaluia, intr’un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, ca știa la ce sa se astepte.

„Rușii voiau sa ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat rușii în Cehoslovacia, i’au luat pe toti ofițerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i’au pus cu fața la fișete si i’au impuscat în ceafă. Asta ne aștepta și pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România și le știam rețelele. Ei nu puteau supraviețui cu rețelele în România democratică infiltrate în viața politică, în stat, și noi să știm cine sunt. Au găsit fișetele goale. Asa am scăpat. (…) Dosarele noastre conțineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcții, asta îi interesa cel mai mult“.

Cinci puncte ale operatiunii „Nistru“

Potrivit lui Pacepa, operatiunea avea cinci prevederi de baza:

1) preluarea conducerii Armatei si Securitatii de catre un inalt ofiter roman recrutat de organele sovietice;

2) crearea unui Front al Salvarii Nationale – care figura și în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia și Spania;

3) atragerea simpatiei internaționale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost uciși de teroriști străini, veniți în ajutorul lui Ceaușescu;

4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

5) solicitarea intervenției militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

Unii observatori ai vieții politice din România susțin că operațiunea „Nistru“ (Dnestr), concepută în 1969, a reușit abia în 1989…

 

CER SI PAMANT ROMANESC

 

“Informatiile pot fi adevarate numai daca Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face asa ceva (n.r. invazia Cehoslovaciei, Romaniei si Iugoslaviei); mai trimiteti-l pe omul vostru sa adanceasca informatia.”

– Nicolae Ceausescu, fost presedinte al Romaniei –

 

Documente ale Oficiului Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvaluie că trupele Tratatului de la Varşovia urmau să invadeze România in ziua de  22 noiembrie 1968, la ora 4 dimineaţa.

Odata cu instalarea la putere a lui  Nicolae Ceausescu Ceausescu,politica de autonomie  a Securitatii romanesti fata de serviciile secrete sovietice, a inceput sa se manifeste din plin.

In primavara anului 1965 au fost „demascati“ cativa ofiteri, din randurile Armatei Romane cu activitate in slujba serviciilor de spionaj sovietice, punandu-li-se in vedere sa intrerupa orice legatura.

In prag de invazie sovietica 

Dupa cum noteaza prof.dr. Cristian Troncota, specialist in istoria serviciilor de informatii romane, „momentele de incordare, chiar de…

Vezi articolul original 1.243 de cuvinte mai mult

O PAGINĂ DE EROISM A REZISTENȚEI ANTISOVIETICE DIN BASARABIA OCUPATĂ – VIDEO

CER SI PAMANT ROMANESC

  

 

I. Prima şi ultima noapte a batalioanelor roşii.

« În dimineaţa zilei de 1 octombrie 1970, K.G.B.-ul era în plină panică: pe mai multe instituţii şi magazine de pe străzile Puşkin, Pirogov, Livezilor, stradela Fântânilor, bulevardul Lenin,din Chișinău, au apărut nişte bombe atomice pentru ideologia sovietică, toate scrise în grafie latină:

”Trăim la ruşi cu pielea şi-n mănuşi; scoală, Ştefane сel Mare, scoală, scoală din mormânt, ia-ţi tu sabia cea mare, fă dreptate pe pământ; cadre moldoveneşti; moarte cotropitorilor!; întoarceţi-ne alfabetul latin!; întoarceţi-ne litoralul!”

 Şi încă altele, toate de acest fel. Aşa ceva n-a mai văzut nici Chişinăul şi nici Moldova. Scrise cu roşu, ca o sfidare, aceste lozinci, chemări şi îndemnuri au băgat până la plăsele cuţitul în regim.

Cine le-a scris? Câţi au fost? Un batalion sau batalioane întregi, bine organizate, care au planificat din timp tentativa de lovitură de stat împotriva ideologiei oficiale?

Sute de…

Vezi articolul original 922 de cuvinte mai mult

ARHIVELE NAȚIONALE VOR DIGITIZA DOCUMENTE MEDIEVALE ANTERIOARE ANULUI 1600

Documentele medievale anterioare anului 1600 păstrate în Arhivele Naționale, indiferent de forma de păstrare (original sau copie), vor fi digitalizate și va fi creată o bază de date accesibile online, prin intermediul proiectului „Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României”, care va fi lansat luni la Universitatea din București.

Potrivit unui comunicat de presă al Universității din București remis marți AGERPRES, proiectul are printre obiectivele specifice scanarea documentelor medievale, circa 32.000 unități arhivistice, care se află în 32 de filiale ale Arhivelor Naționale, majoritatea fiind păstrate în serviciile județene Cluj, Sibiu, Brașov, Iași, Covasna și Maramureș, respectiv la Serviciul Arhivelor Istorice Centrale din București.

De asemenea, în cadrul proiectului vor fi inventariate toate documentelor (circa 36.000) cuprinse în cele 32.000 unități arhivistice, care să cuprindă informații despre datarea documentului, emitent, cota arhivistică, descrierea documentului, conținut (rezumat, indice de nume și indice de materii), plus imaginile documentelor și ale sigiliilor lor (circa 250.000 de copii digitale după documente și sigilii).

Alt obiectiv specific al proiectului se referă la crearea unei baze de date cu cele 32.000 unități arhivistice, accesibilă online gratuit, cu multiple căi de identificare a documentelor de către utilizator.

În plus, pentru șapte filiale județene de arhivă, care au cele mai mari cantități de documente, se va crea câte un portal web, în cadrul căruia va exista o secțiune dedicată unui muzeu virtual.

Alte circa 1.000 documente vor fi restaurate înainte de scanare.

„Proiectul de digitizare a documentelor medievale are mai multe grupuri țintă, care pot fi clasificate după relevanța lor în mediul academic sau, în general, în societate. Din perspectivă științifică, cel mai important grup țintă este format de mediul academic. În institutele de istorie sau studii socio-umane, care sunt în subordinea Academiei Române, aflate în Cluj-Napoca, București, Iași, Târgu-Mureș etc., sunt istorici specialiști în cercetarea istoriei medievale. Universitățile din România au facultăți de istorie sau arhivistică (București, Cluj-Napoca, Iași, Alba Iulia, Sibiu etc.), unde există specialiști — profesorii, dar și un potențial de formare a specialiștilor — studenți, masteranzi și doctoranzi. Există institute de cercetare a istoriei, în special a Transilvaniei, care funcționează ca ONG-uri, cu specialiști foarte buni în cercetarea istoriei, ca de exemplu Societatea Muzeului Ardelean din Cluj-Napoca. Din aceeași perspectivă academică sunt vizați istoricii din Ungaria interesați de istoria Transilvaniei medievale, din centrele academice din Budapesta, Debrecen, Szeged sau Pecs. Deși în număr mai mic, în Germania există istorici interesați de istoria sașilor din Transilvania”, se arată în comunicatul de presă al UB.

Majoritatea documentelor vizate de proiect (circa 90%) se referă la istoria Transilvaniei și sunt scrise în limbile latină (80%), germană și maghiară.

Documentele referitoare la țara Românească și Moldova sunt scrise în limbile slavonă și română.

Toate documentele vor fi scanate cu echipament specific, vor fi prelucrate de către paleografi, iar meta-datele rezultate vor fi introduse în baza de date. Pentru prelucrarea documentelor vor fi angajați în proiect specialiști în paleografiile respective, preponderent tineri pregătiți în centrele universitare din București și Cluj-Napoca”, mai precizează sursa citată.

„Prin parteneriatul cu Arhivele Naționale ale Norvegiei începe o cooperare interinstituțională între partenerul norvegian și Arhivele Naționale ale României. Această cooperare depășește limitele întâlnirilor profesionale din cadrul Consiliului Internațional al Arhivelor, unde cele două arhive naționale sunt membre. În acest proiect este o relație directă cu obiective clare și cu rezultate cuantificabile, care pot fi un exemplu și pentru alte posibile parteneriate interinstituționale dintre România și Norvegia. Arhivele Naționale ale Norvegiei au experiență în digitizarea documentelor începând din 2006. Implicarea celor mai mari universități din România — Universitatea din București ca promotor al proiectului și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ca partener — asigură un rol important comunității academice în definirea strategiilor naționale în digitizarea arhivelor”, se mai arată în comunicat.

Evenimentul de lansare a proiectului va fi organizat de către Universitatea din București. Proiectul este finanțat de Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, prin Programul PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural’, implementat în parteneriat cu Arhivele Naționale, Universitatea „Babeș-Bolyai” și Arhivele Naționale ale Norvegiei.

Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni, până în aprilie 2016, valoarea totală fiind de 3.942.848,08 lei, din care 85% este finanțare nerambursabilă din Mecanismul Financiar al SEE (Norvegia, Islanda și Liechtenstein) iar 15% este finanțare nerambursabilă din bugetul național.

Sursa: agerpres.ro

IMPERIUL ȚARIST DESPRE ROMÂNI ÎN 1840: ”MOLDOVA ȘI VALAHIA SUNT ȚĂRI LOCUITE DE UN POPOR CARE ARE O SINGURĂ ORIGINE”

Principala problemă a relaţiilor dintre Bucureşti şi Moscova este moştenirea otrăvită a Cominternului. În gândirea politicii externe ruse încă domină idei şi scheme cominterniste – una dintre ele fiind aşa numita limbă „moldovenească”.

După decenii de rusificare confuzia fundamentală indusă și hrănită permanent de propaganda rusofonă, se referă la diferenţa dintre cetăţenie (apartenenţă la un stat) şi identitate etnică (identitate regională). Raţionamentul moldovenist este simplu: există statul Republica Moldova – deci există cetăţeni moldoveni – deci moldovenii vorbesc moldoveneşte; sau invers: există limbă moldovenească – deci există popor moldovenesc – deci există stat moldovean.

Joi 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională a Republicii Moldova sub preşedinţia lui Alexandru Tănase (alături de Aurel Băieşu, Igor Dolea, Tudor Panţâru, Victor Popa, Petru Railean) a emis o hotărâre în care afirmă că limba de stat a Republicii Moldova este limba română, aşa cum este prevăzut în Declaraţia de Independenţă, nu „limbă moldovenească” cum este prevăzut în Constituţia Republicii Moldova.

Dezbaterea în jurul acestei probleme este una gigantică. S’au scris sute (poate mii?) de cărţi şi se va mai scrie încă pe atâta. Însă există foarte multe confuzii – în mare parte voite – în toată această dezbatere.

Totuși, din când în când autorităţile Rusiei au mai spus şi adevărul despre români.  Vedeţi în fotografie originalul rusesc din Revista Ministerului Instrucţiunii Publice din Petersburg (1840) şi traducerea românească a pasajului încadrat în chenarul roşu:

Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de’a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!

(“Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV,  Petersburg, 1840, pagina 7).

Niciodată România nu va accepta limba moldovenească! În această discuţie despre limba moldovenească se încurcă două planuri. Primul plan este cel ştiinţific – nici un lingvist întreg la minte nu va susţine că există o limbă moldovenească separată de limba română. Se găsesc tot felul de excentrici care încearcă să schimonosească lingvistica şi să ajungă la concluzia că există limba moldovenească. Al doilea plan este cel politic: în Constituţia Republicii Moldova scrie negru pe alb că există limba moldovenească. În Republica Moldova există destui oameni care spun că ei vorbesc moldoveneşte (majoritatea acestora recunosc că limba lor moldovenească este identică cu limba română, însă ei tot moldoveneşte vorbesc şi nu româneşte).

În pofida confuziei actuale menținute artificial în Basarabia și nu numai, în Ucraina și Rusia acceași ”teorie științifică” deformează o realitate etnico-lingvistică evidentă, site-ul Tipărituri vechi după o documentare atentă pentru care trebuie să le mulțumim, a realizat o listă cu trimiteri direct la documentul sau lucrarea literară, unde se fac mențiuni despre rumânitatea moldo-vlahilor, pe care o redăm și aici, inclusiv cu legătura către document, dar și câteva exemple elocvente:

Diaconul Coresi, Evangheliar românesc, Brașov, 1561 (Epilogul)

Diaconul Coresi, Evangheliar românesc, Brașov, 1561 (Epilogul)

„Cu vrerea Tatâlui și cu ajutoriul Fiiului și cu sfrășitul Duhului Sfânt, în zilele Măriei lu Ianăș Crai, eu jupânul Hanăș Begner de în Brașov am avut jelanie peîntru Sfintele cărți creștinești tetroevgl, și am scris aceaste sfinte cărți de învățâturâ, să fie popilor rumânești să înțeleagâ, să înveațe Rumânii cine-s creștini. Cum grâiaște și Sfântului Pavel Ap[osto]lu cătrâ Corinteani 14 capete: în Sfânta Bisearicâ mai bine e a grâi cinci cuvinte cu înțeles decât 10 mie de cuvinte neînțelease în limbâ striinâ. Dupâ aceaia vă rugâm toți sfenți părinți oare vlâdici, oare episcopi, oare popi, în cărora mână va veni aceaste cărți creștinești, cum mainte să cetească, necitind să nu judece, neci să săduiascâ. Și cu zisa jupânului Haneșă Begner, scris-am eu diiacon Coresi ot Trăgoviște și Tudor diiac. Și s-au început în luna lu Mai 3 zile și s-au sfrășit în luna lui Ghenuarie 30 zile. Vă leato 7 mie 69 în cetate în Brașov.”

„Hronicon Daco-Romanii, adecă a Țărilor Românești” (din Hronicul vechimii al lui Dimitrie Cantemir)

Floarea Darurilor, Snagov, 1700

Floarea Darurilor, Snagov, 1700

„Carte foarte frumoasă și de folos fieștecăruia creștin, carele va vrea să se înpodobească pe sine cu bunătăți. Depre Grecie scoase pre Rumănie. În zâlele Prea Luminatului Domn Ioan Constandin Băsarabă Voevoda. Cu blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolitului Kir Teodosie. Cu îndemnarea și cu cheltuiala dumnealui Constandin Păh Sarachin. Sin Gheorghie dohtorul Criteanulă. Și s-au tipărit în Shinta Mănăstire în Sneagov de smeritul Iermonah Antim Ivireanul.”

Vestitele vitejii ale lui Mihaiu Vodă, 1837„Vestitele vitejii ale lui Mihaiu Vodă ce au stăpânit Țara Rumânească și Ardealul, dela Anul mântuirii 1588 și pănă la 1601. Care mai întâi s-au tipărit în limba grecească la anul 1806 în Vinețiia în poezie de smeritul Iermonah Neofit, iară acum întâeșdată tradusă din grecește în rumânește de Teodor M. Eliat, și date în tipariu cu cheltueala și cu îndemnarea unor iubitori de înmulțirea cărților în limba rumânească. În anul 1837.”

I. Etnonimul „român”/„rumân”/„neamul românesc” (până în 1859)
1. În Țara Moldovei:

2. În Țara Românească:

3. În Ardeal și Banat:

4. Cernăuți:

5. Chișinău:

  • Ioan Sârbu, Fabule, Chișinău, 1851

6. Buddha:

7. Sankt Petersburg, Moscova:

8. Carte străină:

II. Limba „românească”/„rumânească”

1. În Țara Moldovei:

2. În Țara Românească:

3. În Ardeal și Banat:

4. Chișinău:

5. Cernăuți:

6. Dubăsari/Movilău:

7. Sankt Petersburg:

8. Buddha:

9. Carte străină:

III. Limba română numită „românie”/„rumânie”:

IV. Valahia numită „Țara Românească”/„Țara Rumânească”:

V. Moldova și Muntenia numite împreună „Țările Române/Principatele Române”:

VI. Teritoriul României numit „România” înainte de Unirea lui Cuza:

VII. Romanitatea balcanică:

Sursa: Vlad Cubreacov   George Damian

https://www.facebook.com/groups/471046946369805/
Vatra Stră-Română‬

DIN ISTORIA FURATĂ A GEȚILOR

Adevărata obârşie a poporului român și istoria neamului, este ţinută sub obroc tocmai de cei care ar trebui să fie cei mai îndârjiţi apărători ai adevărului istoric şi identităţii neamului, plătiţi cu ”banul văduvei”. Deşi dovezi arheologice şi scrise sunt nenumărate pe teritoriul de azi al României, dar şi primprejur nu sunt pomenite nici măcar la ”fapt-divers” prin manualele de istorie.

Câteva date despre ”mileniul de întuneric”, dintre secolele III şi XIII, vin în ajutorul celor spuse. Câteva răscoale s’au întins pe toată perioada stăpânirii romane în Dacia.

De ce sunt ele importante în devenirea noastră?

Pentru că aceasta este perioada în care ADEPȚII LATRINISMULUI, afirmă că s’a produs romanizarea geților din Dacia, inclusiv a celor din exteriorul provinciei supuse.

Victoria finală a lui Traian din anul 106 d.Hr., când, după cum spune Winston Churchill, Decebal ”pe care nu’l putea învinge decât moartea, ce nu pătează onoarea”, încolţit de romani îşi curmă viaţa, și pune capăt războiului.

”Capul şi mâna dreaptă i’au fost tăiate şi înfăţişate lui Traian care a dispus să fie trimise imediat la Roma, ca dovadă a desăvârșitei sale victorii. La Roma, capul acestui vajnic erou al antichităţii a fost expus pe una din scările de piatră ce urca pe colina Capitolinului, pe aşa numitele trepte ale Gemoniei”, cum scrie Horia Ursu, în ”Traian”, Editura ”Albatros”, Bucureşti, 1971, ed.a II-a Ed. „Mirabilis”, Tip. Semne, Bucureşti, 2004, spuse preluate de Valeriu Popovici-Ursu în ”Adevărata obârşie a poporului român”, p.51.

Tactica şi metodele pe care le’a utilizat Traian pentru înfrângerea geților sunt cele prezentate de Simion Lugojan în Columna lui Decebal, ”De bello Dacico”, Ed. de Vest, Timişoara, comentarii Pirtea Maria, Oradea, 2006 şi „Dacii la ei acasă”, Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iaşi, pp. 222-255 – eliminarea elitei, a comandanţilor, sacerdoţilor, medicilor, astronomilor, scribilor, în măsura în care nu au prea putut.

”După imaginea de pe Columnă, spune Valeriu Popovici-Ursu, p.52 din cartea citată, în care un soldat arată lui Traian capul decapitat al unui conducător, rezultă că Traian, a promis premii pentru fiecare comandant ucis. Prin exterminarea elitei se urmărea îngenuncherea poporului învins, ca apoi să’l subjuge şi să’l deposedeze de toate bogăţiile.”

Serbările de la Roma, după înfrângerea temporară a geților, nu ar fi avut fastul descris în literatura timpului. Serbările organizate au durat 123 de zile, timp în care convoaiele prădalnice au cărat tezaurul geților cu cei 50.000 de geți luaţi sclavi şi gladiatorii pe care aveau să’i vândă sau siliţi să lupte în arenele romane, pentru distracţia gloatei adunate şi satisfăcute.

Străini de istoria noastră ”la aniversarea a 1900 de ani de la moartea eroului nostru naţional, Decebal, în 2006, în loc să’i ridicăm o statuie regelui Decebal, i’am ridicat statuie lui Traian, cuceritorul şi distrugătorul spiritualităţii şi civilizaţiei multi-milenare a poporului român!”, scrie indignat şi îndreptăţit Valeriu Popovici-Ursu.

Despre ce au însemnat războaiele cu geții, este redat conţinutul unui document inedit, niciodată citat ori comentat în toată cultura română până acum, susţine profesorul Popovici, scrisoare a IV-a trimisă de Caius Plinius Cecilius Secundus, cunoscut sub numele de Plinius cel Tânăr – c. 61- c. 113 – conţinută în a VIII-a carte de scrisori, începute probabil din 108 d.Hr., către Caninius, iubitul său fiu (Iordanes, Despre originea şi faptele Geţilor. Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2001. Studiu introductiv, autor G. Gheorghe, pag. XVIII-XIX):

”Foarte bine faci să te pregăteşti să scrii despre războiul cu dacii. Căci unde mai găseşti un subiect atât de actual, atât de bogat, atât de vast, în sfârşit atât de plin de poezie şi cu toate că faptele sunt adevărate, atât de fabulos?
Vei vorbi despre schimbarea albiei unor fluvii, despre tabere cocoţate pe munţi prăpăstioşi, despre un rege care, izgonit din domnie, alungat chiar din viaţă, nu’şi pierde deloc nădejdea; şi pe deasupra, despre sărbătorirea a două triumfuri, unul pentru prima oară asupra unui popor până atunci neînfrânt, celălalt – pentru ultima oară.
O singură, dar extremă dificultate, şi anume că este o teribilă cutezanţă să te măsori cu aceste fapte în poezie, chiar pentru talentul tău, care poate atinge totuşi sublimul şi poate să se ridice până la înălţimea celor mai măreţe opere.
O dificultate mai este şi aceea că numele proprii barbare şi sălbatice, în primul rând chiar acela al regelui, nu sunt potrivite cu versurile greceşti.”

Ce rezultă din această scrisoare, referitoare la poemul privitor le faptele puse în discuţie, traducere de Liana Manolache în volumul Opere complete Ed. Univers 1977 ?

”Când Decebal a realizat că nu va mai putea rezista mult la cea mai mare concentrare de forţe a Imperiului Roman din întreaga sa istorie împotriva sa şi’a adunat ”Consiliul de stat”, compus din casta sacerdotal-regală a sarabilor, din care proveneau regii şi sarcedoţii geţilor şi le’a cerut să jure că nu vor lăsa răgaz Imperiului Roman până nu’l vor distruge, până nu vor rade Roma de pe faţa pământului”, că altfel nu poate fi înţeleasă fraza lui Plinius – ”un rege care, izgonit din domnie, alungat chiar din viaţă, nu’şi pierde deloc nădejdea”, sunt traduse din Anuarele geţilor întocmite de Carlo Troja, publicate de către Neigebaur, care detaliază alte şi alte întâmplări ale timpului.

Că lucrurile chiar aşa au stat, iar nu altfel, spune Valeriu Popovici, că altfel, cine’şi mai formulează speranţe pentru lumea de aici, după moarte, reiese şi din ”succesiunea şi înverşunarea” cu care, ani mulţi, geţii liberi, ”o parte a strămoşilor românilor de astăzi”, au atacat Imperiul Roman şi au reuşit, până la urmă, retragerea lor!

La anul 134, Amal, fiul lui Captus, îi pregăteşte pe geții săi să se răzbune împotriva romanilor, ceea ce înseamnă punerea în aplicare a poruncii lui Decebal, să nu se lase până nu’i vor distruge pe cotropitori. Dealtfel, tot în Anuarele daco-geţilor sunt pomenite şi alte evenimente care îndeamnă la continuarea războaielor geţilor ”pentru a smulge romanilor din nou ţara lor bogată în aur, Transilvania şi fertilele Moldova şi Valahia”…

Aşa, ”daco-geţii sau goţii au zdruncinat jugul roman în Dacia Traiană şi Ermanaric cel Mare, din neamul Amalilor, posedă din nou vechile frontiere până la Dunăre”.

Anul 174, Amal domneşte peste geţi şi este întemeietorul Amalilor, continuă precizările Carlo Troia, deci dinastia Amalilor este de origine getă, ceea ce scrie şi Iordanes în opera sa. Şi accentuează însuşi profesorul Valeriu Popovici:

”Dacia n’a fost ocupată de goţi, cum este scris în toate manualele de istorie, neexistând nici un cuvânt ”german” în limba noastră, aşa zişii goţi erau geţi, de aceeaşi etnie cu noi românii.”

Anul 271 este momentul realizării poruncii lui Decebal, abandonarea Daciei romane de către Aurelian, sub presiunea repetată a celor care ştiau să’şi respecte jurământul dat regelui lor.

Autorul cărţii ”Adevărata obârşie a poporului român”, Valeriu D. Popovici-Ursu, evocă în continuare creştini şi personalităţi române care au avut un mare rol, chiar în întreaga Europă, şi pe care istoriografia română actuală încă îi ignoră, pe ”cei care au scris întâiul capitol de istorie nu numai literară în cultura scrisă românească”, (Ion N. Oprea).

În 117 are loc o mare răscoală a geţilor din provincia romană Dacia, susţinuți de geţii liberi. Luptele au durat toată vara anului 117 fiind adus cel mai crud general roman Marcius Turbo pentru reprimarea răscoalei. Hadrian a fost pe punctul de a renunţa la această provincie şi numai insistenţele prietenilor care i’au amintit de zecile de mii de soldaţi romani morţi pentru cucerirea ţinutului, l’au făcut să nu’şi pună gândul în realitate. Tot în acelaşi an Hadrian distruge podul lui Traian de peste Istru, pentru a împiedica pe geții de la nordul Dunării să încerce eliberarea fraţilor lor din dreapta fluviului.

Toate informaţiile vremurilor de atunci spun fără nici o ezitare că răscoala a fost pusă la cale de geţi şi la ea au participat atât cei din provincia romană Dacia, dar şi cei din nordul şi estul acestui ţinut, adică geţii din imperiul amal care luptau pentru alungarea prădătorilor.

În anii 156 şi 157 geţii liberi îi atacă pe romani de mai multe ori. În anul 167 geţii liberi din imperiul condus de clanul Amal atacă Dacia romană şi ajung pînă în Macedonia şi Grecia lăsând în urmă numai ruine şi cenuşa pîrjolurilor, iar în 170 are loc un nou raid în sudul Dunării.

În anii 245-247, romanii poartă lupte grele la Dunărea de Jos împotriva carpilor, cum mai erau numiţi geţii din Moldova şi Bucovina de azi care doreau să’i alunge din toate teritoriile ce le stăpâneau la nord de fluviu. Ţinuturile Daciei au ajuns adevărate întinderi unde cetele de geţi numiți şi goţi, din imperiul amal, se arătau tot mai des şi redeveneau adevăraţii stăpâni pe pământurile neamului.

În martie 248 serbează la Roma cu un fast uimitor, sărbătorirea a 1000 de ani de la înfiinţarea Romei unde sunt invitaţi mai mulţi regi din estul provinciei Dacia, informaţie pe care nu o veţi găsi prin niciun manual de istorie. căci nu se pupă cu teoria stârpirii tuturor războinicilor geți şi romanizarea restului populaţiei.

În anul 214 împăratul Caracalla poartă război cu geţii / goţii la Istru. iar după încheierea păcii îşi face o gardă personală din geţi / goţi numiţi ”leii scytici”. Pentru că a reuşit să încheie pace cu aceşti neostoiţi prădători, împăratul îşi mai adaugă cognomenele de Geticus Maximus şi Quasi Gothicus, adică popoarele care formau noua forţă de temut pentru Roma. Alţi cinci împăraţi romani, după războaiele cu geții / daci / carpi răzvrătiţi şi’au luat titlul aureolat, după obiceiul vremii, de ”Carpicus Maximus” şi de ”Dacicus Maximus”: în anul 236 Maximinus Thrax (Tracul), care a luat şi titlurile de Germanicus Maximus şi Sarmaticus Maximus, Filip Arabul în anul 247; Decius în anul 249; Galenius în anul 257 şi Aurelian în anul 273.

Citește și: ÎMPĂRATUL GET, MAXIMIN THRAX DIN MOESIA

Se demonstrează astfel că geții, ca populaţie, erau o prezenţă reală în zonă, chiar şi după încheierea perioadei de stăpânire romană în Dacia. (Ing. Dan Ioan Predoiu, Dacia Magazin, octombrie 2004). La această listă mai adăugăm câteva nume:

Aurelianus Carpicus,
Diocleţian Carpicus Maximus,
Maximinian Carpicus Maximus,
Galerius Carpicus Maximus,
Constantinus Carpicus Maximus,
Constantius Chlorus Carpicus Maximus,
Constantin cel Mare Carpicus Maximus.

Isarca din neamul Amalilor după anul 242 încheie alianţe cu mai multe popoare din imperiul său şi se pregătesc de o mare invazie, dar împăratul Filip Arabul (244-249) îi îmbunează cu aur ca să le liniştească zelul belicos. În primii ani ai domniei reuşeşte să’i întoarne din pornirile lor prădalnice pe veniţii de peste Istru şi ia numele de Carpicus pentru că ştia cu cine luptase, cu geţii din estul Carpaţilor care conduceau regatul Amalilor.

În 248 carpii regelui Argaithus şi goţii regelui Guntherichus invadează Dobrogea şi distrug Histria.

Iordanes în Getica la paragraful 89 spune că geţii / goţii îşi duceau ,”viaţa, adică pe pământul Scyţiei, la ţărmul Pontului,… Pe când domnea peste romani Filip Arabul…Goţii (geţii), cum se întâmplă, suportând greu că li s’au retras stipendiile, din prieteni au devenit duşmani ai Romei. Căci deşi trăiau retraşi sub regii lor, erau totuşi federaţi ai statului roman şi primeau daruri anuale”.

În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd. În anul 250 regele Ostrogotha distruge oraşul Apulensis – Alba Iulia – şi provincia Dacia nu mai poate fi controlată de romani.

Această realitate îl face pe Sextus Rufus (Brev.) să scrie:

”Dacia Gallieno imperatore amissa est – Dacia pe vremea împăratului Galliean (253-268 n.n.) este pierdută.”

După moartea lui Ostrogotha care condusese armiile de duşmani ai romanilor şi prădători după drepturile vremurilor, conducerea armatelor a fost preluată în anul 250 de Kniva, istoricii îl consideră got.

Geți (goții) cu bonete care au demolat definitiv imperiul roman. GOȚII CU BONETE GETICE !!!

Dar el era cunoscut şi sub numele de Canabaud (cana + băut), un nume curat românesc. Iar la dreapta lui se învrednicea Unilt, fiul acestuia pe care istoria l’a uitat.

În anii 249-250 neamurile din imperiul amal de la Dunăre şi Marea Neagră în frunte cu geţii / goţii lui Ostrogotha şi Kniva / Canabaud pornesc o invazie puternică în provinciile romane Moesia şi Tracia transformîndu’le în ruine.

Deşi lipsesc detaliile privind organizarea statală, capitala, viaţa cotidiană, aceste uimitoare informaţii vin să completeze tabloul unei epoci îndepărtate şi ţinute intenţionat la întuneric.

Acum este momentul în care controlul părţii de răsărit a imperiului roman este luat de ”uzurpatorul” Regalian, despre care Trebollio Pollio, în Triginta Tyranni, IX, Scriptorea Historiae Augustae scrie:

”Gentis Daciae, Decebalus ipsius ut fertur affinis”, tradus prin ”de origine dacică, fiind chiar rudă cu însuşi Decebal”, fost comandant al trupelor din Iliria şi care a fost proclamat împărat. Dar despre acest Regalian se mai spune că a fost urmat la conducere de soţia sa Sulpicia Dryantilla.

Istoria a mai consemnat răscoale în anii 138-139, 140, 143 (provocate de ”nebunia geţilor”), 156, 157-158 (costobocii din Est), 159 (răscoală a geților din nordul provinciei), 167-170, urmate de represaliile din anii 171-172, cele două războaie marcomanice (170-175 şi 178-180).

În jurul anului 190 împăratul Commodus reuşeşte să încheie pace cu ”barbarii” după zece ani de lupte!

În perioada împăratului Septimus Sever şi a fiului său, probabil şi datorită originii lor trace, adică de acelaşi neam cu geţii, se ajunge la o oarecare stabilitate, nemaifiind consemnate numeroase lupte în Dacia, dar imediat după asasinarea lui Caracalla (217) geții au pustiit provincia în doi ani consecutivi: 217 şi 218.

De remarcat că după 250, la Nicopolis şi Philippopolis / Plovdiv, 270 Naysus / Niş sau 271-272 Dobrogea, toate luptele se dau în sudul Dunării, ceea ce arată fără dubii că imperiul pierduse controlul la nordul fluviului.

”Great Ludovisi Sarcophagus” descrie lupta dintre Goți și Romani și care ridică întrebări serioase celor care i’au îngropat pe geți la 106 d.Hr.

GOȚII CU BONETE GETICE !!!

”Great Ludovisi Sarcophagus” descrie lupta dintre Goți și Romani.

Sarcofagul „Marelui” Ludovisi este un sarcofag roman antic, datând din aproximativ 250-260 d.Hr de la un mormânt lângă Porta Tiburtina. De asemenea, este cunoscut sub numele de Sarcofagul Via Tiburtina, deși și alte sarcofage au fost găsite acolo. Este cunoscut pentru intensa reprezentare, compoziție clasică de ”zvârcolire și foarte emoționantă”. Romani și goți, și este un exemplu de scene de luptă favorizate în arta romană în timpul crizei din secolul al treilea.

Descoperit în 1621 și numit după primul proprietar, Ludovico Ludovisi, sarcofagul este acum afișat la Altemps Palazzo din Roma, o parte a Muzeului Național al Romei.

Sarsofagul este decorat cu o scena de lupta grandioasă dintre romani si ”barbari”. Scena convulsivă este organizată pe patru niveluri: două mai mici sunt ocupate de ”barbari” călare sau pe jos, rănit, murind sau mort; cei doi soldați mai mari sau cavaleri romani s’au angajat să termine adversarii sau lupta cu restul de dușmani.

Figura centrală a compoziției pe partea din față este un tânăr comandant militar roman călare, presupus a reprezenta persoana decedată (defunctul sarcofagului). Fața lui este senină, iar brațul său se prelungește cu încredere într’un „gest, care este dificil de interpretat, dar pare a fi unul de rămas bun”.

Imaginea sa este portretizată cu precizie, cu capul bărbos, expresiv și marcat cu o cruce „X” pe frunte (recunoașterea inițierii mitraice), care a permis să se identifice cu unul dintre fiii lui Decius, Hostilianus (sunt cunoscute alte doua portrete cu același semn de inițiere și cu caracteristici fizice similare) care a murit de ciumă, în ciuda imaginii de luptă a sarcofagului.

Hostilianus

Dar ceea ce face toată lucrarea să devină controversată, sunt GEȚII reprezentați în luptă, unii dintre ei purtând bonetele getice binecunoscute. Doi din ei sunt călare (foto 3), restul sunt pe jos (foto 3 și 5). Modul cum sunt reprezentați barbarii, seamănă izbitor cu alte reprezentări artistice ale geților, cum sunt și cele de pe Columnă.

Întrebările care se ridică firesc, sunt mai multe:

1. A greșit artistul perioada și locul luptelor dintre romani și ”barbari”? Imposibil, Hostilianus nefiind contemporan cu Traian.

2. ”A făcut confuzie” sculptorul între GOȚI și GEȚI? Cum e posibil să nu cunoști care sunt dușmanii imperiului în secolul III, când insuși fratele defunctului murise în luptele cu ”GOȚII” conduși de Cniva?

3. Evident mai rămâne întrebarea cu implicațiile cele mai adânci: GOȚII sunt GEȚII? În acest caz artistul nu a făcut nicio confuzie, iar ”barbarii” de pe basorelief sunt chiar GEȚI.

Sursa: getbeget.org, foto: https://it.wikipedia.org/wiki/Sarcofago_Grande_Ludovisi

Citiți și: GEȚIA SARMATICĂ SAU SARMAȚIA GETICĂ! Partea 1

sau: GEȚIA SARMATICĂ SAU SARMAȚIA GETICĂ! Partea 2

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬Pelasgii‬ Dacia‬ROMANIA‬

O BIBLIOTECĂ ROMÂNEASCĂ, PE PRIMUL LOC ÎNTR’UN TOP MONDIAL

Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată cea mai frumoasă bibliotecă din lume, clasamentul rezultând în urma unui sondaj realizat de portalul boredpanda.com.

O bibliotecă puţin cunoscută din România este considerată printre cele mai frumoase din lume. Cel puţin aceasta este opinia multora dintre vizitatorii portalului boredpanda.com care are de nouă zile un sondaj online. Peste 400.000 de utilizatori au analizat până acum propunerile site-ului specializat în găsirea şi promovarea de imagini inedite din lume.

În acest moment, Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) este pe locul 1 în preferinţele utilizatorilor, o poziţie onorantă în condiţiile în care printre “competitori” se numără capodopere arhitecturale precum Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Mănăstirii Admont, realizată în stilul barocului târziu, Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington, etc.

Biblioteca din Iaşi a fost înfiinţată la începutul anului 1948, în noul corp al Palatului Universităţii, actualul sediu al Universităţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi. Extinderea palatului a fost proiectată de I.G. Pompilian în acelaşi stil eclectic ca şi Palatul iniţial.

Construcţia extinderii a început la 5 august 1929, iar la lucrări a participat şi arhitectul Theodor Vasilescu. Din 1933 până în 1942, universitatea ieşeană s’a numit Universitatea Mihăileană, după care denumirea s’a schimbat în Universitatea Cuza -Vodă.

Iniţial, fondul de carte al bibliotecii tehnice era modest, de doar 12.000 de unităţi. În prezent, Biblioteca UTI deţine un fond total de documente de 962.528 volume – (522.187 cărţi, 129.332 reviste, 5.042 fond special (CD-uri, DVD-uri, microformate) şi 305.967 documente tehnice.

                                                                                                                                                    Biblioteca Centrală din Kansas, Missouri

Este formată din Biblioteca Centrală şi 9 filiale. La construirea bibliotecii au contribuit inclusiv cititorii din Kansas. Ei au fost rugaţi să nominalizeze cele mai importante lucrări care au legătură cu acest oraş şi care să ilustreze faţada clădirii, astfel că, faţada relevă cărţi precum “Stăpânul Inelelor”, “Romeo şi Julieta” sau “Aventurile lui Huckleberry Finn”. Treptele arată şi ele ca un teanc de cărţi.

biblioteca centrala din kansas

Departamentul de împrumut interbibliotecar a împrumutat anul trecut 99.825 materiale altor biblioteci.

Mulţumită unor donaţii consistente din trecut biblioteca păstrează aproape toate lucrările daneze cunoscute de la prima carte daneză printată în 1482.
Biblioteca a fost fondată în 1648 de către Regele Frederik al III-lea care a însămânţat’o cu o colecţie cuprinzătoare de lucrări europene. A fost deschisă pentru public în 1793.

Sursa: tuiasi.ro, adevarul.ro, onlinereport.ro, hyperliteratura.ro

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

 

UN SITE DIN RUSIA RECOMANDĂ ROMÂNIA

România, una dintre țările cele mai misterioase și frumoase din Europa. Spiritul Evului Mediu a pătruns totul: de la străzile vechi pietruite și terminând cu păduri misterioase.

Această țară ascunde frumusețea tăcută a Carpaților, fresce extraordinare, mănăstiri frumoase ortodoxe vechi și splendoarea castelelor medievale, dintre care într’unul, potrivit legendei, a trăit Contele Dracula însuși.

Dacă doriți să faceți o excursie în trecut,  AdMe.ru recomandă insistent să vizitați această țară pitorească, unde fiecare colț respiră istorie și legendă.

Ceață de dimineața peste satul Bertan.

Cascada Biggar.

Masivul Ceahlău, apus de pe munte.

Castelul Peleș.

Câmp de floarea-soarelui în România.

Transilvania.

Castelul Corvinilor.

Parcul Național Rodna.

Masivul Bucegi.

Parcul National Retezat, Carpați.

Masivul Bucegi.

Seară de primăvară în satul românesc.

Transfagărășanul în Transilvania.

Castelul Bran, bine-cunoscut sub numele de Castelul lui Dracula.

Mlaștină în România, acoperită cu mușchi.

Sighișoara.

Decebal.

Munții Apuseni din vestul României.

Serpentine

Munții Rodnei.

Pentru conformitate vizitați și situl rusesc bine-intenționat:

Источник: http://www.adme.ru/tvorchestvo-fotografy/hochu-v-rumyniyu-807210/ © AdMe.ru

Citiți și:  ATLASUL FRUMUSEȚII: PORTRETE DE FEMEI FRUMOASE ÎN ȚĂRI DIN ÎNTREAGA LUME

DACIA, PRIMA MENȚIUNE TIPĂRITĂ

Știați că C. I. Karadja a publicat lucrări privind istoria veche a României, utilizând în parte izvoare inedite rezultate ale cercetărilor sale:
*Cele mai vechi izvoare tipărite ale istoriei Românilor, lucrare în limba germană, relatând între altele despre luptele lui Ștefan cel Mare, și o mică lucrare geografică editată în 1490 de așa-numitul „Ptolemeu german”, Georg Stuchs din Nürnberg, din care existau doar două exemplare cunoscute și care descrie exact granițele țării pe care o intitulează „Dacia / Walachey”; este menționată de asemeni cetatea Kilia la gurile Dunării.
*Vechea Artă tipografică română face obiectul unei alte publicații a lui Karadja, începând cu Octoihul lui Macarie din 1493-94.
*Lucrarea despre edițiile din 1488 ale Cronicei lui Joannes de Thurócz publicată de Academia Română,
*Scrierile Papei Pius al II-lea (Eneas Sylvius Piccolomini) al cărui Tractatus de bello Thurcorum et Hungarorum este, în opinia lui Karadja, una din primele tipărituri care îi menționează pe români (Colonia (Köln), Arnoldus Therhoernen, 1472).
Cea mai veche mențiune a Daciei în tipar, care datează din 1454, este legată tot de numele lui Constantin I. Karadja, când identificată într’un incunabul tipărit la Mainz a fost prezentată în 1940 la Academia Română, în calitatea de consul general al României la Berlin (1931-1941), mai târziu fiind și șef al secției consulare în Ministerul Român de Externe (15 iunie 1941 – 17 octombrie 1944).
Pentru conformitate, această referință a Daciei o puteți vizita accesând linkul următor, ce vă duce către biblioteca virtuală germană unde este copiată lucrarea și prezentată publicului larg:
http://daten.digitale-sammlungen.de/~db/0001/bsb00018195/images/index.html?id=00018195&fip=xsyztseayaeayaweayaqrseayaweaya&no=25&seite=9


Lucrarea „Eyn manung der cristenheit widder die durken” („Un avertisment creştinilor, împotriva turcilor”), a fost tipărită la Mainz în data de 6 decembrie 1454.
La pagina opt a lucrării, Dacia (în germană „Dacien”), apare menționată și Dacia, alături de alte state ale vremurilor, Italia, Germania, etc..
Apariția tiparului în care foile de hârtie erau presate de blocuri de lemn în care fuseseră gravate textul și/sau ilustrațiile, a apărut pentru prima oară în China, și a fost folosită în Asia de Est cu mult timp înaintea lui Gutenberg. Până în secolele al XII-lea și al XIII-lea, numeroase biblioteci chineze conțineau zeci de mii de cărți tipărite. Coreenii și chinezii cunoșteau tiparul cu litere mobile, dar din cauza complexității sistemului de scriere folosit, tiparul cu litere mobile nu a fost atât de utilizat ca în Europa Renașterii. Nu se știe dacă Gutenberg cunoștea aceste tehnici sau le’a reinventat independent.
Gutenberg a introdus în mod sigur metode eficiente pentru producerea în masă a cărților, ducând la o creștere masivă a numărului de texte scrise în Europa, în mare parte datorită popularității Bibliei lui Gutenberg, prima sa lucrare produsă în masă, începând cu 23 februarie 1455.
Gutenberg a început experimentele cu tipografia din metal după ce s’a mutat din orașul natal Mainz la Strasburg (pe atunci oraș german, astăzi în Franța), în jurul anului 1430. Știind că tiparul cu blocuri de lemn implica mult timp și cheltuială, deoarece fiecare matriță, de mărimea unei pagini, trebuia gravată de mână separat și nu avea mare durabilitate, Gutenberg a tras concluzia că blocurile metalice puteau fi produse mult mai repede, prin combinarea unor matrițe mici și refolosibile pentru fiecare literă în parte.
După numai 14 ani de la apariția tiparniței de metal, apare și această primă referință a Daciei cunoscută până acum.
Sursă:
http://www.academician.ro/wiki/353531/Constantin-Karadja/0/0/3
http://www.academician.ro/article/wiki/353531/Constantin-Karadja/0
http://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg

Vatra Stră-Română‬

ILIADA MAI VECHE CU 1000 DE ANI DECÂT SE CREDEA

O TEZĂ MAI VECHE ESTE RELUATĂ

”Singer a Tales”, este o carte de Albert Lord, care discută tradiția orală ca o teorie a compoziției literare și aplicațiile sale homerice și epic medievale. Aceasta a fost publicată în 1960.

Subiectul cărții este reluat recent de Adam Nicholson, când se referă la Homer nu ca la o persoană, ci ca la un simplu intermediar al operelor populare ce erau transmise de sute de ani, de la o generație la alta.

„Iliada nu a fost scrisă de un om pe nume Homer.”

Un istoric susține că numele face referire la un grup de povestitori și că au trăit cu 1000 ani mai devreme decât se credea. Reluând această temă deloc nouă, Adam Nicolson spune că Homer nu a fost o legendă povestită a unui singur om. Poetul antic Homer nu a fost o singură persoană, ci de fapt o întreagă cultură povestită și atribuită unui istoric.

Adam Nicolson, autor și istoric, care l’a studiat pe Homer, consideră poemele epice Iliada și Odiseea, că au origini între 2.000-1000 î.Hr., mai devreme decât cel care a trăit și se consideră că le’a scris. În schimb, el susține că poveștile au evoluat ca o legendă, și au fost împărtășite și rafinate ca poezii vorbite sute de ani.

Se cunosc puține despre care Homer, văzut aici într-un bust de marmură idealizat din perioada romană, a fost într-adevăr

Adam Nicolson a scris o carte despre ceea ce ne poate spune Homer despre viața în lumea modernă În poza, o carte scrisă de Adam Nicolson, despre ceea ce ne poate spune Homer despre viață în lumea modernă:
„O întreagă cultură ar veni cu moduri tot mai rafinate și tot mai multă înțelegere și grija de a spune povestiri importante pentru ea.”
Ne este foarte puțin cunoscut exact cine a fost Homer, dar se crede că dintre grecii antici, să fi fost primul mare poet epic. Unele surse susțin că a trăit undeva între 1.102 – 850 î.Hr.
O breaslă de cantăreți povestitori sau rapsozi, mai târziu au devenit cunoscuți sub numele de Homeridae și i’a convins pe unii să susțină că Homer a fost de fapt, o figura mitică al cărui nume a fost derivat din sunetele rapsozilor. Unele dintre cele mai timpurii lucrări scrise și atribuite lui Homer au fost gasite cu rămășițele mumificate ale egiptenilor verzi din 150-200 î.Hr .

Cel mai vechi manuscris complet ”Iliada” descoperit până în prezent, se găsește în biblioteca Dogilor din Venetia și este datat pe la 900 d.Hr.. Nicolson, care locuieste în Kent, a declarat că referitor la acest manuscris, care a fost creat în Constantinopol, Bizanț și oferă unele indicii cu privire la ceea ce ar fi putut fi la origine Iliada.

Nicolson mai spune:

„Unul dintre lucrurile interesante care rezultă este faptul că, la începuturi se pare că nu a existat nicio astfel de lucrare ca un tot. Iliada, nu era un text fix, iar această tradiție întâmplătoare și variabilă de povești, cu multe versiuni diferite în diverse părți ale Mediteranei, interacționează la nesfârșit cu ea însăși, ca un torent venind din munți.”

Nicolson a mai spus, că a devenit prima oară interesat de Homer în urmă cu aproximativ zece ani, când a început să citească Odiseea, și în timp ce aștepta ca iahtul său să fie reparat, după ce a fost deteriorat într’o furtună în timp ce naviga în sus pe coasta de vest a Marii Britanii. El descrie lectura Odiseei astfel:

„Să’mi spui cum e să fi în viață pe Pământ”.

Conturile timpurie scrise ale Iliada, ca aceasta 5 sau 6 codex Century în Ambrosiana Biblioteca din Milano, sunt foarte rare și poveștile se crede ca au fost transmise de povestitor orală de sute de ani

Relatările timpurii scrise ale Iliadei, spun că această carte din sec. V-VI d.Hr. de la  Biblioteca Ambrosiana din Milano, sunt foarte rare și poveștile se crede ca au fost transmise oral de povestitori sute de ani

Adam Nicolson, fotografiat aici în timpul unei emisiuni BBC despre istoria vânătorii de balene britanice, crede că Ulise este o „metaforă pentru toate viețile noastre”.

Adam Nicolson, văzut aici în timpul serii său BBC despre istoria de vânătoare de balene britanic, citiți primul Odiseea lui Homer în timp ce de așteptare pentru reparații pe iahtul său și crede că Ulise este o

HARTA ȚĂRILOR ROMÂNE 1535

Titlu: Harta Valahiei, Moldovei, Transilvaniei, Poloniei, Rusiei și Ungariei
Cartograf: Fries Lorenz
Locul / Data: Strassburg / 1535
Dimensiune: 18 x 12 cm
Descriere: Importantă hartă modernă timpurie a Valahiei, Moldovei, Transilvaniei, Poloniei, Rusiei și Ungariei, din 1535 ediție a Fries Geographia.


Editorul acestei ediții, Michael Villanovus (sau Servetus), a fost judecat de Calvin pentru erezie și ars pe rug cu multe din cărțile sale.
Lorenz (Laurent) Fries s’a născut în Alsacia în aproximativ 1490. A studiat medicina, se pare la universitățile din Pavia, Piacenza, Montpellier și Viena. După terminarea studiilor, Fries a lucrat ca medic în mai multe locuri, înainte de a ajunge în Strassburg, în 1519. Din 1520-1525, Fries a lucrat cu Gruninger ca editor cartografic, exploatând corpusul de materialela pe care Waldseemuller le’a creat. Prima încercare în crearea de hărți a lui Fries a fost în 1520, când a executat o reducere a unei hărți a lumii de perete, a lui Martin Waldseemuller, publicată în 1507. În timp ce s’ar părea că Fries a fost editorul hărții, de credit este de fapt dat în titlu pe Peter Apian (Típus Orbis Universalis iuxta Ptolomei Cosmographi Traditionem Et Americ Vespucii Aliorque Lustrationes Un Petro Apiano Leysnico Elucubrat. An.o Dni MDXX), și a fost emisă în Ennarationes Caius Julius Solinus „, editată și publicată la Viena în 1520.
Următorul proiect a lui Fries a fost o nouă ediție a ”Geographia” de Claudius Ptolemeu, care a fost publicat de Johann Koberger în 1522. Fries evident a editat hărțile, în cele mai multe cazuri, pur și simplu reproduce prin micșorare a hărților echivalente din 1513 ediție Waldseemuller a ”Geographie Opus Novissima”, tipărită de Johann Schott. Fries pregătește, de asemenea, trei noi hărți pentru Géographie: hărți din Asia de Sud-Est, Indiile de Est, China și a lumi, dar geografia acestora derivă din harta lumii lui Waldseemuller din 1507.
https://www.raremaps.com/gallery/detail/38176/Untitled_Map_of_Poland_Russia_and_Hungary/Fries.html

Vezi și:  HARTA EUROPEI DE EST LA 900 d.Hr.

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬