ASCUNZĂTOARE DE ARME LA ORGANIZAȚIA MAGHIARĂ F.N.M.

O percheziţie efectuată de poliţia ungară a scos la iveală marţi o ascunzătoare de arme şi muniţie bănuită a avea legătură cu organizaţia extremistă paramilitară Frontul Naţional Maghiar. Un raid care a avut loc recent în opt localități, la Budapesta și în nord-vestul țării s’a soldat cu reținerea a 12 persoane și confiscarea de stocuri de arme și explozivi. Operațiunea a avut loc la trei săptămâni după ce un polițist ungar a fost ucis, împușcat în cap, în timpul unei percheziții efetuate la domiciliul liderului grupării Magyar Nemzeti Arcvonal (MNA), István Győrkös.

Incidentul s’a petrecut la 26 octombrie la Bony, un sat din nord-vestul Ungariei. Când poliţia a început percheziţionarea proprietăţii lui, István Győrkös a împuşcat mortal un poliţist şi a rănit grav un altul.

Foto: http://www.police.hu/sites/default/files/styles/colorbox-full_size/public/060_4.jpg

Presa ungară şi cea internaţională scriu despre legăturile strânse pe care MNA şi fondatorul său, István Győrkös, le au cu Rusia şi serviciul secret al Armatei ruse, temutul GRU.
Financial Times citează autoritatile ungare, care spun că membrii grupării neo-naziste s’au antrenat împreună cu diplomaţi (suspectaţi că ar fi spioni sub acoperire) şi militari ruşi.

Győrkös a înfiinţat de asemenea site-ul Hidfo.ru, un forum pe care sunt propagate dezinformări şi propagandă prorusă pe tema războiului din Ucraina.

Foto: http://www.police.hu/sites/default/files/styles/colorbox-full_size/public/166.jpg

Site-ul maghiar Index.hu, citat de Budapest Beacon, scrie că Győrkös avea conexiuni clare cu GRU, în timp ce diplomaţi ruşi au luat parte la partide de airsoft (jocuri militare cu muniţie falsă) organizate de Frontul Naţional.

Financial Times scrie ca mai multe e-mailuri între membrii Frontului Naţional Maghiar arată o strategie pentru a atrage fonduri din Rusia. Financial Times face o analiză dură a situaţiei din Ungaria, chestionand deschis politica Guvernului condus de Viktor Orban de a permite Rusiei să influenţeze situaţia internă prin intermediul partidelor şi formaţiunilor paramilitare de extremă dreapta.

Foto: http://www.police.hu/sites/default/files/styles/colorbox-full_size/public/129.jpg

Şi fostul premier Ferenc Gyurcsany critică dur apropierea premierului Viktor Orban de Moscova, susţinând că toleranţa acestuia faţă de implicarea făţişă a Rusiei în chestiunile interne a dus la transformarea Budapestei în ”Mica Moscovă”. Dezvăluirile despre legăturile dintre Frontul Naţional Maghiar şi Rusia nu rămân fără urmări în politica internă: partidul de opoziţie Politica Poate fi Diferita (LMP) a cerut formarea unei comisii parlamentare care să examineze influenţa crescândă a Rusiei în politica din Ungaria.

Foto: http://www.police.hu/sites/default/files/styles/colorbox-full_size/public/153_2.jpg

Într’o analiză scrisă  de expertul american în securitate John Schindler, publicată în The Observer, evenimentele din Ungaria demonstrează o tendinţă identificată în mai multe state europene: implicarea Rusiei în treburile interne prin intermediul unor grupări de extremă dreapta.

O consecinţă mai puţin mediatizată a crizei geopolitice din 2015 a fost creşterea în popularitate a unităţilor paramilitare din Europa Centrală şi de Est. Fenomenul se observă în special în ţările afectate de violenţele din Ucraina sau de afluxul de refugiaţi.

În pofida specificului local, aceste grupări funcţionează în paralel cu forţele armate guvernamentale şi prezintă caracteristici specifice unităţilor paramilitare, precum instruire militară, uniforme, şi, în unele cazuri, acces la arme.

Foto: http://www.police.hu/sites/default/files/styles/colorbox-full_size/public/160_2.jpg

Frontul Național Maghiar este o organizație din Ungaria, creată în 1989 la Győr. Numele original a fost Grupurile de Acțiune Național Socialistă din Ungaria, dar la 29 noiembrie 1992 a fost schimbat în Frontul Național Maghiar. Abrevierea, MNA, nu s’a schimbat. Organizația paramilitară MNA mai este cunoscută pentru acțiunile de intimidare la adresa comunităților evreiești și de homosexuali.

Ideile FMN gravitează în jurul concepției că lumea capitalistă occidentală sunt în declin, și este considerat important pentru membrii organizației asigurarea celei mai bune pregătiri posibile. Calitatea de membru a a organizației constă în formarea într’un ”sistem de formare unificat”, cu caracter milităresc. Practicile săptămânale sunt, excursii organizate în mai multe tabere militare în fiecare an (acestea durată variabilă, de obicei între 3-7 zile), dar cele mai multe dintre ele nu sunt publice.

Oficial  se declară că exercițiile cu constituite în principal din antrenamente cu airsoft, paintball, și armament cu aer comprimat, arme folosite. Mai sunt disponibile și diverse echipamente necesare din punct de vedere al formării militare, cum ar fi: hărți militare, echipament militar tactic, lanterne tactice, etc. Campingul , de asemenea , se organizează în întreaga țară, la marginea unor terenuri private cum este cel numit ”Eagle Hill”.

Foto: hu.wikipedia.org/wiki/Magyar_Nemzeti_Arcvonal#/media/File:Flag_of_the_Hungarian_National_Front.svg

Ziarul Financial Times, citând date de la serviciile de informații din Ungaria, a spus lumii că diplomații ruși și ”oameni în uniformă militară rusă” au participat la reprezentanții de formare ai neo – nazist organizație ”Frontului Național Maghiar” (MNA). Unul dintre liderii MNA , Istvan DIERKES în prezent arestat sub acuzația de răspândire a ideologiei și uciderea unui polițist într’un mod cu totul barbar. Astfel, jurnaliștii maghiari au obținut informații, din corespondența cu alți lideri că au pretins și primit asistență financiară din partea Rusiei. Se susține faptul că oficial a fost cunoscut de către oficialitățile din Budapesta, despre aceste relații, cu toate acestea, guvernul a ales sa nu ridice problema la nivel guvernamental din cauza temerilor că Rusia va renunța la o serie de proiecte comune.

Diaspora maghiarimii din Europa Centrală, izolarea, caracterul național, limba și cultura, conflictul etern cu toți vecinii care durează aproximativ de 300 de ani, de teroare turcă și violența Habsburgilor – toate acestea au provocat în mod repetat izbucniri ale extremismului.

Cu toate acestea, se neagă de către  Consilierul Ambasadei Rusiei la Budapesta , Valeri Lyakhov numind afirmațiile ziarului Financial Times drept o ”prostie”. Formal, diplomatul rus are dreptate. Această informație a apărut în segmentul maghiar al internetului cu o lună în urmă, și pentru publicații importante pentru un motiv oarecare, scandalul a amuțit. Analiza textului din F.T. arată că nu au existat informații secundare, dar în Ungaria, această poveste s’a transformat mult timp într’un scandal politic serios, dar nu și în legătură cu activitățile Ambasadei Federației Ruse.

Sursa: police.hu, the-newspapers.com, miscareaderezistenta.ro, index.hu, NewEasternEurope.eu, The Observer, Nepszava.hu, MNA, Magyar Nemzeti Arcvonal.

Citiți și:  CEVA E PUTRED ÎN UNGARIA!

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

UNGURII AU VRUT SĂ NE’O FURE PE NADIA

Nadia Comăneci ne va aminti întotdeauna că a fost prima gimnastă care a obținut nota 10 absolut, nota perfectă într’o competiție olimpică  în care  va câștiga trei medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal. Considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, ”Zeița de la Montreal”, Nadia a avut o viață în care sportiva a trăit și bune și rele. Dar de la primul 10 din istoria gimnasticii, cel obținut de micuța româncă din Onești la Olimpiada de la Montreal, până la fuga din țară, Nadia a trăit la extreme, iar viața ei poate fi un subiect de carte.

Cum au încercat ungurii sa ne’o fure pe Nadia?

Fiica lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comănici,  botezată după ”Nadejda” (Speranță), eroină a unui film, nu i s’a încercat furtul identității etnice de către ruși, dar au încercat ungurii.

Lobby-ul maghiar a funcţionat întotdeauna într’un mod foarte agresiv şi lipsit de scrupule. Indiferent de zona de acţiune, Budapesta a încercat în permanenţă să tragă spuza pe turta sa. Lăsând la o parte controversele istorice privitoare la Transilvania, ne’am obişnuit să aflăm de’a lungul timpului cât de buni, de talentaţi, de frumoşi şi de deştepţi sunt ungurii şi cum îi mai asupresc pe ei celelalte naţiuni ale Europei, care, başca, le’au mai şi furat pământurile pe care le stăpâneau încă de pe vremea când puricele se potcovea cu 99 de ocale de fier şi zbura în înaltul cerului. În acest context al veşnicei oprimări la care erau supuşi maghiarii, în 1976, în timpul JO de la Montreal, a explodat bomba.

Presa internaţională a început să scrie că, de fapt, Nadia Comăneci, noul star al sportului mondial, nu era de origine română, ci maghiară ! Un ungur din Canada lansează teoria ”Nadia unguroaică”.

Începând cu 1976, numeroase publicaţii din Spania, Suedia, Canada, Statele Unite, Germania, Ungaria ş.a.m.d. au lansat, au preluat şi apoi au întreţinut ideea potrivit căreia Nadia Comăneci este de origine maghiară. Nici în anii comunismului, nici ulterior nu a existat o reacţie consistentă a părţii române cu privire la această chestiune, deşi Securitatea era la curent cu ce se scria în străinatate despre Nadia, care a fost şi este şi în ziua de astăzi un simbol al României. În cartea sa, ”România trădată”, scriitorul şi jurnalistul Constantin Mustaţă (decedat 2013) afirma că personajul care a lansat această poveste a fost un anume Paul Pilisi, maghiar stabilit în Canada, profesor de ştiinţe politice la o universitate din Quebec. Acest Pilisi susţinea că Nadia Comăneci era de fapt unguroaică şi că numele său ar proveni din anagramarea numelui real care, de fapt, ar fi fost Anna Kemenec ! Constantin Mustaţă afirma că a şi încercat să’l provoace la o discuţie pe Pilisi pe această temă însă maghiarul trecuse deja în lumea drepţilor.

În ”România trădată”, Constantin Mustaţă spune că în vara-toamna 1976 prin Montreal a circulat un fals certificat de naştere care ”atesta” originea maghiară a Nadiei Comăneci, ”fluturat pe la toate televiziunile şi prin toată media, graţie eforturilor comunităţii ungureşti de acolo, dirijată de un profesor ungur de la Universitatea Laval din Quebec”.    Că lansatorul bombei este acest Pilisi ori altcineva, nici nu mai contează foarte mult. Importantă este amploarea pe care a luat’o această teorie precum şi faptul că ea s’a perpetuat, în unele cercuri, până în ziua de astăzi.

El Mundo Deportivo 1976

Nadia Comăneci alias Anna Kemenes, exponent al maghiarilor oprimaţi din România

Imediat după JO 1976, teoria ”Nadia unguroaică” a fost răspândită iute de presa maghiară şi nu numai. În Spania, unde exista o solidă comunitate maghiară, prin prisma Nadiei presa pune tunurile pe români fără nici un discernământ. El Mundo Deportivo se întreba dacă Nadia este româncă şi în acelaşi timp oferea răspunsul :

”<Nu e !>”

El Mundo Deportivo publica pe 23 octombrie 1976 un amplu material sub titlul:

”Este regina de la Montreal româncă ?”.

Publicaţia spaniolă prelua o ştire difuzată de un corespondent canadian de origine maghiară al unei agenţii elveţiene de presă, ştire pe care o dezvolta ajungând la concluzia că

”Nadia Comăneci se numeşte Anna Kemenes şi e născută în Ungaria”!

În viziunea semnatarului acestui articol, parinţii Nadiei ar fi fost ardeleni, adică maghiari pentru că, nu’i aşa ? Transilvania e pământ unguresc şi ar fi migrat la un moment dat în zona Moldovei, pe când Nadia era foarte mică şi de aceea ea este ”născută în Ungaria”.

Mai mult, El Mundo a remarcat că în timpul conferinţelor de presă susţinute la Montreal , Nadia era ezitantă în exprimare atunci când discuta cu translatorul şi au fost situaţii în care traducătorul a fost nevoit să’i repete întrebările. Având în vedere aceste observaţii, publicaţia spaniolă ajungea la concluzia că, de fapt, Nadia, a cărei limbă maternă era maghiara, nu înţelegea bine limba română şi de aceea răspundea monosilabic ori avea nevoie să i se repete întrebările.

Der Spiegel şi Domenica del Corriere au preluat şi ele ştirea, după cum rezultă şi dintr’un raport existent în arhivele CNSAS – Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Der Spiegel scria în numărul din august 1976 că:

”Părinţii Nadiei, în vârstă de 14 ani, câştigătoare a 3 medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Olimpiada de la Montreal (…) sunt de origine maghiară. Anna Kemenes vorbea fluent ungureşte, iar talentul ei a fost descoperit în oraşul natal Gheorghe Gheorghiu Dej, la şcoala locală de gimnastică, și de atunci numele ei a fost românizat. Tăcerea penibilă cu privire la originile noului idol naţional este motivată de observatori prin politica tensionată a şefului de partid, Ceauşescu, referitoare la minorităţile etnice.”

Der Spiegel 1982

În 1982, Der Spiegel scria că:

”au fost românizate vechile nume de familie ungureşti, cea mai proeminentă victimă fiind Nadia Comăneci, care în realitate se numeşte Anna Kemenes”.

Potrivit informaţiilor vehiculate de numeroase publicaţii străine, guvernul român nu i’ar fi permis tinerei gimnaste să facă parte din lotul olimpic, dacă părinţii ei nu ar fi acceptat schimbarea numelui din Kemenec în Comăneci. Era lansată astfel ideea că statul român ducea de ani de zile o politică de românizare a numelor ungureşti în tentativa de a asimila total comunitatea maghiară. Publicaţia Condeiul Ardelean, într’un articol semnat de dr. Gheorghe Olteanu are o explicaţie pentru perseverenţa cu care presa germană, în particular, a persistat în promovarea acestei versiuni :

”Faptul că în redacţiile ziarelor şi televiziunilor germane sunt mulţi maghiari, sau maghiaroni (germani maghiarizaţi), care în calitate de «experţi» ai estului Europei, impun linia ideologiei maghiarismului, nu mai este de mult un secret. Aşa se face că până şi Nadia Comăneci pentru germani este, de fapt, Anna Kemenes, sau Hagi este maghiarul Haghy, ca să nu mai amintim că la una din cele mai cunoscute emisiuni de cultură (Kultur Zeit) opera Oedip este a compozitorului <maghiar> Enesco”.

Ioan-Aurel Pop, profesor universitar, istoric, rector al Univ Babes-Bolyai despre ”românizarea”maghiarilor :

”Niciodata nu a existat in Transilvania o campanie de romanizare a maghiarilor.”

Istoricul Ioan-Aurel Pop, rector al Universităţii Babes-Bolyai, amendează comentariile trecute sau actuale ale presei internaţionale cu privire la așa-zisa românizare a maghiarilor, situaţie în care, în viziunea unora, ar fi fost inclusă şi Nadia Comăneci, adică Anna Kemenes / Kemenec.

Der Spiegel 1982

”Așa ceva nu a existat și nici nu ar fi putut avea loc, fiindcă tratatele de pace de la Paris (1919-1920) au impus României respectarea drepturilor minorităților. Maghiarii au avut în România dintre cele două războaie respectată proprietatea, s’au putut instrui în limba lor, au avut partide politice reprezentate în Parlamentul de la București, organizații culturale, reviste, instituții etc. Mai mult, mișcări intelectuale de centru-stânga sau antifasciste, netolerate în Ungaria interbelică, au găsit adăpost în România, unde s’au putut afirma liber (ex. revista Korunk, de la Cluj). Firește, maghiarii au fost nemulțumiți oricum și era firesc să fie așa: din stăpâni de sute de ani în Transilvania, ajunseseră acum o minoritate în România, adică față de vechii lor iobagi, disprețuiți și asupriți odinioară. Maghiarii au dezvoltat în timp o mentalitate de stăpâni, pe care și’au exercitat’o cu forță, iar acum, după 1918, se aflau în postura de supuși ai României.

Maghiarii nu au recunoscut niciodată în bloc (cum au făcut sașii, șvabii etc.) unirea Transilvaniei cu România și au luptat mereu pentru refacerea Ungariei Mari. Perioada comunistă nu este unitară și uniformă, ci are etape. Între 1945/1948 și circa 1960, în ”obsedantul deceniu” din literatură, nu se putea vorbi despre națiunea română și despre românism. Atunci se învățau la școală istoria URSS, limba rusă și internaționalismul proletar. Atunci, maghiarii au condus Partidul Comunist (regionala Ardeal), au avut, la început, drepturi mai multe decât românii, inclusiv universitate de stat. Până la semnarea păcii de la Paris, în 1947, se arborau la Cluj drapele duble, ale Ungariei și României. Din anii 1960 până prin 1975-1980, a fost o epocă de echilibru, în care maghiarii s’au putut instrui la toate nivelele în limba lor. La Universitatea din Cluj erau secții în limba maghiară la aproape toate specialitățile.

Abia în ultimii zece ani de comunism, latura naționalistă a prevalat și au avut loc derapaje care au lovit mai mult în minoritatea ungară, în cea germană sau evreiască, față de restul populației. Au existat membri ai minorității ungare din România care – fiind persoane publice, de notorietate – au preferat să’și românizeze pronumele, rar numele de familie. Au fost și ofițeri ai stării civile care scriau prenumele românește (în loc de Janos, Ioan, în loc de Andras, Andrei, în loc de Mihaly, Mihai etc.). Poate că vor fi fost și directive tacite în acest sens, nu știu. Dar nu cunosc cazuri de impunere a unor nume de familie românești, cum s’a întâmplat în vremea dualismului austro-ungar când dacă te chema Negrea, deveneai Fekete, dacă te chema Lungu, ajungeai Hoszu, Micu-Kiss, Ciobanu-Juhasz, Albu-Feher etc. Atunci erau liste de nume românești cu traducerea lor în maghiară, care devenise obligatorie … ”

Teoria persistă şi în ziua de azi

Comentariile privind originea maghiară a Nadiei nu s’au stins odată cu trecerea timpului. O altă publicaţie spaniolă, ABC, nota pe 17 martie 1987 că ”Nadia Comăneci, care face parte din minoritatea maghiară a regiunii Transilvania, minoritate care suferă o notorie discriminare, nu va fi membru în juriul care va stabili premiile Fundaţiei Principele de Asturia. (…) Ministerul Român de Externe scuză absenţa Nadiei Comăneci la acest eveniment prin existenţa altor angajamente. Recent, presa internaţională a prezentat conflictul apărut între Budapesta şi Bucureşti din cauza minorităţii ungare care trăieşte în Transilvania, regiune anexată de România la sfârşitul primului război mondial. Potrivit unor experţi, românizarea maghiarilor atinge şi numele iar un exemplu este chiar acela al Nadiei Comăneci al cărei nume real este Anna Kemenes”.

Citiți și:  CUM SĂ MAGHIARIZĂM NUMELE DE FAMILIE

Răspunsul României citat la finalul ştirii este slab, lipsit de vână şi nu are nicio greutate și nicio credibilitate în acest context :

”Primul secretar al Ambasadei României, Constantin Muraru, a spus că Nadia Comăneci nu face parte din nicio minoritate este româncă, iar cel care a scris aceste lucruri nu este bine informat”.

În ianuarie 1987, ziarul spaniol El Pais aloca un spațiu generos unui material trimis de corespondentul din Bonn, din care reieșea că în România, cultura ungară este supusă unei adevărate represiuni. Un exemplu al acestei represiuni ”este marea gimnastă Nadia Comăneci, care este de origine ungară și care în realitate se cheamă Anna Kemenes”.

Ipoteza lansată în 1976 a fost întărită şi de un anume Zoltan Csaki, fost angajat al Radioteleviziunii Române. Stabilit în Ungaria, Csaki era solicitat de Radio Kosshut din Budapesta să comenteze fuga Nadiei care se consumase în noaptea de 27/28 noiembrie 1989. Răspunsul lui Csaki, reprodus şi într’un raport al Securităţii aflat la CNSAS suna aşa:

”Ea este ceangău din Oneşti. Se spune că bunicii ei au fost maghiari. Foarte demult, în anii ’70, am realizat un interviu cu ea la şcoala de gimnastică a lui Bela Karoly. Era foarte mică atunci. A vorbit româneşte. Adevărul este că niciodată nu am stat singuri de vorbă, doar cu ea.”

Csaki

Așadar, Csaki, care a cunoscut’o pe Nadia când aceasta era o copiliţă, e considerat o sursă demnă de încredere cu toate că afirmaţiile sale sunt bazate numai pe presupuneri : ”se pare”, ”se spune”….Acelaşi Csaki ne mai dă de înţeles că Nadia e, de fapt, vorbitoare de maghiară afirmând că atunci ”a vorbit româneşte” şi că totodată n’a discutat niciodată cu ea între patru ochi, lăsând să se înţeleagă că foarte probabil în acest caz Nadia ar fi acceptat să discute în maghiară, limba ei maternă.

CNSAS

Tot în decembrie 1989, după fuga Nadiei, atunci când numele său era pe prima pagină a tuturor ziarelor lumii, alte publicaţii reluau tema ”Nadia unguroaică”. Astfel, suedezele Dagens Nyheter şi Svenska Dagbladet, precum şi numeroase posturi de radio şi tv din Suedia au menţionat ”originea maghiară” a Nadiei, pe care au botezat’o ”Ilona Kemenes”.

Chiar şi în 2016, diverse site-uri de limbă maghiară continuă să susţină că Nadia are origini ungureşti şi că numele său real este Anna sau Illona Kemenec. Aceeaşi informaţie poate fi citită inclusiv pe pagina de limbă română a enciclopediei online Wikipedia:

”Unele surse susţin că s’ar fi născut Anna Kemenes”.

Nadia și cuplul de antrenori Bela și Martha Karoly

În 2008 site-ul Magyar News, în prezentarea unor unguri americani îl aduce în discutie pe Bela Karoly. Într’un material cu titlul ”Antrenorul campionilor olimpici”, se scrie că Bela Karolyi ”a scos la iveală staruri de primă mână precum Nadia Comăneci (Kemenes Anna)”.

Despre ceangăi

Afirmația făcută de Csaki în 1989 este comentată de rectorul Universității Babeș-Boliay, Ioan-Aurel Pop :

”Legat de Nadia, se face o confuzie, urmată de o speculație, numai bune pentru ignoranți. Ea s’a născut în zona Bacău, unde trăiește de sute de ani o comunitate catolică, de ceangăi. După 1989, statul ungar duce o politică activă și, uneori, intruzivă, de declarare a ceangăilor drept unguri. Ceangăii sunt un amestec de populație (români și secui), de credință catolică, cu anumite elemente ungare în limbă, dar cu folclor și port românești. La recensământul din 2011, s’au declarat 1536 de ceangăi în România. Restul – fiindcă mai sunt oameni de această origine în Moldova – se declară români fiindcă așa simt ei. Încă din secolele XV-XVII, când veneau trimiși papali în Moldova, la ei, majoritatea vorbeau românește și se considerau români moldoveni. Până la urmă, omul este ceea ce simte el că este.”

Nadia și antrenorul Octavian Belu. Foto CNN

Nadia : ”Zero legături cu maghiarii”

În ciuda faptului că Securitatea s’a sesizat cu privire la răspândirea în presa internaţională a acestei poveşti, nici statul român, nici Federaţia Română de Gimnastică nu au luat vreo poziţie tranşantă. Nici înainte de ’89, nici după. Au privit şi s’au mulţumit să încaseze. Lipsa de reacţie a unei entităţi din România a făcut ca şi în ziua de astăzi să persiste această istorie lansată în urmă cu 40 de ani. Culmea, deşi informaţia a fost preluată de numeroase mijloace de presă, nimeni, dar nimeni, nu a întrebat’o pe Nadia despre originea ei ! Admiţând că înainte de decembrie 1989, ca jurnalist străin, era complicat să ajungi la Nadia, nici după căderea comunismului ea nu a fost chestionată pe această temă. Este evident că tuturor, şi mai ales celor care se ocupă cu lobby-ul maghiar, le’a convenit ca această poveste să persiste.

Nici măcar jurnaliştii români care au studiat dosarul Nadiei de la CNSAS nu şi’au pus întrebarea ”ce’i cu Anna Kemenes asta ?”

Nadia, personal, a aflat cu uimire de abia în septembrie 2016 că ungurii au botezat’o Anna Kemenes, poveste despre care a comentat :

”Nu m’a întrebat nimeni despre aşa ceva până acum ! Oricum nu e nimic adevărat în toată povestea asta. Eu respect pe toată lumea, indiferent de naţionalitate, dar nu am nicio conexiune cu maghiarii. Nu am pe nimeni de origine maghiară în familie. Zero legături !”

”Fiica mea se numeşte Nadia Comăneci. Este româncă ortodoxă ca toţi strămoşii noştri.”

Mama sa, Ştefania Comăneci, a acceptat să dea detalii legate de genealogia familiei. Spusele Ştefaniei Comăneci vin să confirme odată în plus numele bunicilor Nadiei care apar în dosarele Securităţii.

”Noi suntem români şi creştin-ortodocşi din strămoşi. Ceea ce îmi spuneţi este absurd. Nu ştiu cine a putut inventa aşa ceva. În familie, n’am avut nicio legătură cu ungurii sau cu religia catolică. Parinţii soţului meu se numeau Comăneci Maria şi Comăneci Petre. Apoi, pe părinţii mei îi chema Alexandru şi Ileana Blănaru şi erau din Moldova, din satul Ştefan cel Mare. De acolo au venit la Oneşti. Ai soţului erau de loc de pe Valea Oituzului, din Hârja. Nimeni din neamul nostru n’a venit în Moldova din Transilvania, toţi ai nostri sunt români get-beget din zona Moldovei. Nadia e creştin-ortodoxă, botezată în parohia Sfântul Nicolae din Oneşti, de Bobotează, pe 6 ianuarie 1962”.

În concluzie, familia Nadiei este o familie tipică de români din zona Bacăului.

Materialul a apărut într’o formă ușor modificată în GSP din 12 noiembrie 2016.

Nadia Comăneci aproape minimalizează realizările ei:

”Am spus întotdeauna că sunt genul de persoană care nu zâmbește tot timpul, dar am sfârșit zâmbind din rutină…
…Oamenii mă întreabă care e definiția la perfecțiune, am spus că nu e niciuna, nu există nici o definiție a perfecțiunii. La un anumit moment, când aveam 14 ani, am făcut ceva ce oamenii nu se așteptau…Este o scară pe care te urci în viață, iar eu am ajuns acolo la începutul ei.”

7 note de 10 a primit Nadia Comăneci la Olimpiada de la Montreal: primul l’a obținut pentru exercițiul la paralele în competiția pe echipe:

Sursa:  Octavian Pescaru (GSP), CNN

Citiți și:   CUVINTE ROMÂNEȘTI ÎN LIMBA MAGHIARĂ

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬Dacia‬‪ ROMANIA

CEVA E PUTRED ÎN UNGARIA!

Cine a călătorit prin Ungaria, cu siguranță nu a întâlnit fizionomii asiatice printre figurile băștinașilor ”unguri”, așa cum se revendică și pretind că ar fi, atât prin istoria lor scrisă, ori prin manifestări internaționale prin care plusează și încurajează legături culturale cu popoare asiatice în mod cu totul nejustificat, nici genetic, nici istoric.

Acesta este un subiect pe care noi l’am mai abordat cu ocazia atingerii problematicii originii limbii maghiare sau a originii genetice a poporului balcanic, și este unanim cunoscut tuturor celor ce au văzut numai fizionomii pur europene la persoanele întâlnite în drumurile lor spre vest, atunci când au trecut prin Ungaria.

Citiți și:   MAGHIAROFONII ȘI LIMBA LOR PRETINS ASIATICĂ

Acum însă vom sesiza alte aspecte suspecte din pozițiile oficiale ale statului vecin: demografia Ungariei și legăturile strânse cu Rusia.
Nu vi se pare ceva putred în statisticile oficiale, care nu ne arată nicio scădere de populație în ultimii 56 de ani în Ungaria?

Precum vedeți în graficul prezentat, Ungaria are tot aproape 10 milioane ca în 1960 !!!

Să fim serioși ! Cine poate crede această gogomănie?

Nu vi se pare că este o gogoașă mai mare decât povestea cu marțienii pitici și verzi, ca după 56 de ani Ungaria să aibe tot 9,9 milioane populație, deși natalitatea este de -4 la mie, iar rata sinuciderilor este cea mai mare din lume. În ce privește migrația, acest fenomen a afectat atât România, cât și Bulgaria și Polonia.

Cum se face că Bulgaria de la 9 milioane în 1985, a ajuns în 2013 să aibe 7,2 milioane de locuitori? Nu vi se pare o mare discrepanță între situația Bulgariei și Ungariei, țări cu o populație comparativ egală?

De ce Ungaria să facă notă discordantă? Probabil doar Budapesta crede în aceste mirobolante cifre sau cei neatenți.

Bănuiala noastră este că Ungaria nu mai are de cel puțin 20 de ani, 9,9 milioane de locuitori. În această privință avem cel puțin două aspecte de comentat:

1. Dacă facem o comparație cu România unde populația a scăzut cu 3-4 milioane în 25 de ani, de la 23,3 de milioane la 19,9 milioane, iar din alte surse chiar 19 milioane, cum mai putem aprecia ca fiind reale statisticile Ungariei?

Ne referim la populația permanentă din țară și nu la cea fluctuantă care pleacă și vine, și care se ridică probabil la peste un milion, maxim 2 milioane de români.
Același fenomen s’a petrecut cu siguranță și în Ungaria în ultimii 25 de ani, numai că recensămintele nu ne arată nicio schimbare. Cifrele reale sunt ținute secret, prin ceea ce ni se prezintă în datele ultimului recensământ efectuat în 2011.

Cum mai pot fi credibile în atare situație, aceste statistici?
Păstrând proporțiile, probabil că nu a scăzut cu 4 milioane ca în România, dar nici 9,9 milioane nu mai are.

Calculul este extrem de simplu, dacă populația României după 25 de ani de tranziție a rămas cu 83 % din populație, atunci același procent aplicat celor 9,9 milioane avansate public de Ungaria, rezultă că probabil mai sunt doar 8,2 milioane în total, iar cifrele sunt umflate artificial cu 1,7 milioane de cetățeni inexistenți în Ungaria, ci cu siguranță în Europa sau în lume migrați, dar care au fost prinși totuși în statistica oficială, invers de cum s’a procedat în România la recensământul din 2011, 4 milioane de români fiind scoși din statistici, deoarece sunt stabiliți definitiv sau plecați perioade lungi din țară ca să mai poată fi înregistrați în statisticile interne.

Dacă acceptăm acest scenariu perfect logic, atunci din totalul locuitorilor Panoniei, cei care se declară maghiari nu mai sunt 8,3 milioane, ci doar 6,6 milioane, iar restul din tabel sunt etnici români, țigani, germani etc.

Să presupunem că cei încercuiți cu roșu, aproape 1,5 milioane care sunt trecuți într’o rubrică aparte în tabelul etnicilor Ungariei de mai sus, un eșantion exagerat de mare de populație nu răspund, sau nu știu (!!!) ce etnie au, că aceștia nu ar exista de fapt, atunci Ungaria ar avea în total doar 6,7 milioane de locuitori, ori contrariul, iar acel eșantion poate chiar există, dar sunt ori țigani, români, germani, slovaci, iar împreună aceștia nu mai vor să se declare maghiari. În ultima variantă, ar însemna un mare salt al etnicilor Panoniei considerați de autorități minoritari, iar declarațiile lor să însemne un sentiment de frondă.

Așadar, aceasta ar fi găselnița oficialităților de la Budapesta pentru ”a palma” o minoritate numeric deranjantă, până la ”rezolvarea” ei definitivă….

Oficial se vehiculează varianta nobilă a integrării lor sociale, ceea ce unora li se pare hilară această soluție. Cum să integrezi de exemplu, un corturar, în civilizația asfaltului? Lăsându’l să’și ridice cortul în curtea supermarketului? De ce cred unii oameni că țiganii corturari sau căldărari pot fi reprofilați pe posturi de funcționari, profesori sau polițiști și pot sări din cort direct într’un birou sau într’o cancelarie?  Îi întreabă cineva pe aceștia dacă vor să trăiască în civilizația europeană ca europenii? De unde știu acești birocrați că țiganii vor să trăiască altfel, decât o fac de mii de ani sau de sute de ani chiar printre noi?

Nu ar trebui să fie o opțiune personală a fiecărui individ, atunci când el vrea să acceadă pe scara socială? Își închipuie cineva că ei nu văd cum trăiesc și muncesc europenii cărora le cerșesc un bănuț, caută fier vechi, sau le vând o tigaie? Când merg prin sate cu căruțele, ei nu văd munca țăranului la câmp? Bineînțeles că văd ce înseamnă să muncești, numai că ei preferă ”munca” de a culege produsul finit…din curtea omului truditor.

2. ”Minoritatea” Țiganilor.

Un lucru este cert, așa cum se declară țiganii ca fiind români în România și în Ungaria se declară maghiari, deci din cei 6,5 milioane declarați maghiari,  dintre aceștia 2 milioane sunt țigani sau alte etnii care se declară maghiari, atunci etnicii maghiari nețigani mai sunt undeva în jurul a 4,5 milioane, iar restul de 3,7 milioane din totalul de 8,2 milioane sunt minorități, o parte care se declară maghiari, alții se declară direct țigani sau alte etnii având acest curaj, iar cei încercuiți cu roșu neavând curajul necesar, nu declară nimic.

Asta nu’i face mai puțin țigani, nici dacă se declară maghiari, nici dacă nu declară nimic.

Dacă Ungaria în 2003 avea în populația de până în 40 de ani majoritari țiganii, cum sunt ei azi după 13 ani?

Orice om cu capul pe umeri îți va spune că țiganii din Panonia azi sunt peste 3-4 milioane și asta raportat la statistica oficială de 9,8 milioane. Dar cum am văzut, toate datele ne arată că Ungaria nu mai are nici 8,2 milioane, și atunci 40% adică 3,3 milioane de țigani ni se pare o foarte credibilă cifră.

Să recapitulăm, 0,3 milioane declarați țigani oficial, probabil 7-8 sute de mii din cei 1,5 milioane care nu declară nimic, și încă 2 milioane care se declară maghiari, și încă câteva sute de mii întorși din condei de autoritățile de la Budapesta,  fiind evident interesul guvernamental de a se ascunde realitățile etnice neplăcute.

Toată această demonstrație este întărită de statisticile mult mai aproapiate de adevăr, ale cultelor și ale voturilor minorităților de la auto-guvernările locale, care ne arată o populație de minim 3-4 milioane, aceea despre care vorbeam mai sus.

Dacă îi luăm pe atei și pe cei ”fără religie” în calcul, ne rezultă o cifră impresionantă:
1,8 + 2,7 + 0,167 = 4,667 milioane de nereligioși / necreștini, iar acei 167.000 probabil declarându’se adepți ai nenumăratelor secte fără însemnătate.

Deci, 4,7 milioane de locuitori nu sunt înregistrați la cultele tradiționale în Ungaria, catolici, reformați, calviniști etc. Acești 4,7 milioane pot fi orice, dar noi credem că nu sunt ”maghiari” sau ”unguri”, ci urmași ai etnicilor Panoniei care erau băștinași aici dintotdeauna și țigani care s’au înmulțit până la cifra de 3 – 3,5 milioane.

De asemenea, în tabelul de mai jos, pe coloana roșie avem peste 2,7 milioane voturi pentru ”auto-guvernările” locale ale minorităților. Asta în condițiile în care prezența țiganilor la vot este nesemnificativă, aceștia manifestându’se civic probabil ca în România, lipsind cu desăvârșire intenția lor de vot, sau undeva la 10-25 % din etnicii țigani mai cizelați sau integrați din Ungaria.

În aceste condiții o cifră de 2,7 milioane ale minorităților apare ca incredibilă, ea neputând fi cu niciun chip numai a celor 309.000 țigani + alte etnii ”oficiale”,  din recensămintele oficiale ale guvernului ungar, chiar dacă adăugăm toate celelalte minorități, cifrele tot nu coincid…

Așadar, ceva e putred în aceste cifre oficiale…

O cifră reală trebuie să se apropie în mod firesc, tot de cele ale cultelor… de peste 4,5 milioane.

Așadar, iată cum statisticile pentru culte și cele ale voturilor minorităților ne relevă cât de false sunt statisticile oficiale publicate astfel, către ”liniștirea publicului larg”, și cât de convenabil este alcătuit recensământul Ungariei, în favoarea unei națiuni pe cale de dispariție.

Aici este evident că nu discutăm doar de minoritatea țiganilor, care în opinia noastră este de peste 40% dintr’un total, și nu de 9,9 milioane, ci de 8,2 milioane cât este mai realist să considerăm azi populația trăitoare în Ungaria, ci discutăm și de ponderea celorlalți etnici, fie că sunt români, germani, slovaci etc.

Cu siguranță românii sunt undeva la peste 500.000 sau chiar un milion, și care în marea lor majoritate vorbesc limba maghiară și se declară maghiari la recensăminte, inclusiv în cadrul caricaturalelor auto-guvernări, care sunt cu siguranță parazitate de ”oameni de bine” sau de ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete.

Apoi, chiar dacă toată populația Ungariei și’ar declara etnia corect, tot nu am avea certitudinea că autoritățile le vor da publicității așa cum sunt ele în realitate. În definitiv, credem că nici România nu le’ar declara pe față aceste statistici îngrijorătoare, dacă am avea o situație similară…

În acest context, discursul principalului partid de extremă dreapta maghiar Jobbik, care pentru că incriminează minoritatea țigănească are o aderență în populația nețigănească de peste 15-20% și ridică numeroase nelinişti, căci agresiunile şi crimele împotriva țiganilor s’au înmulțit în Ungaria în ultimii 10 ani (Respekt.net), devine tot mai explicabilă.

Jobbik, este un partid care s’a făcut cunoscut mai ales pentru că duce o campanie agresivă împotriva țiganilor (cigany) și pe această nișă și’a canalizat propaganda xenofobă:

”Ungaria aparţine maghiarilor. Jobbik înseamnă cuvinte transformate în acţiuni”.

Cam așa sună rudimentarul mesaj a lui Vona Gábor, șeful acestei adunături de xenofobi care nu uită și de alte dispute mai vechi cu vecinii Ungariei și de care amintește deseori în acest discurs găunos. Ne întrebăm și noi despre care ”maghiari” vorbește, știind că turcii veniți acum zece secole nu prea au lăsat moștenire altceva decât câteva crâmpeie de limbă, care cu timpul s’a amestecat cu limba băștinașilor acestor locuri, românii, germanii, slovacii, sârbii, evreii, turcii și care a dat naștere unei limbi hibrid de cuvinte românești, nemțești, latinești, sclavonești, chiar khazare etc.?

Succesul Jobbik stârneşte preocupări și în Slovacia vecină, pe care reprezentanţii Jobbik o consideră ca pe un apendice al Ungariei aparţinându’i ”de drept pe bază istorică”.

Jobbik  îi acuză pe țigani de a fi responsabili pentru declinul standardului de viaţă al acestor maghiari ipotetici în acest moment de criză economică, care a afectat ţara lor mai mult decât oricare alta.

Sociologul maghiar Zoltán Pogatsa descrie astfel programul Jobbik anti-țigani al zilei :

”Ei spun oamenilor: iată, noi suferim din cauza crizei şi alţii profită de asistenţa socială acordată de stat. Iar aceşti bani ar putea fi cheltuiţi într’un mod mai util.”

Nu vă sună cunoscut această placă stricată, preluată de minoritarii xenofobi maghiarofoni din România în lupta lor de dezmembrare a României?

Executarea multor acţiuni concrete fusese lăsată pe seama Gărzii Maghiare, o oaste paramilitară de strânsură legată de Jobbik, ai căror membrii  defilau în uniforme care aminteau de cele purtate de fasciştii horthyști în anii 1940 şi organizau demonstraţii împotriva țiganilor. Poliţia suspecta unii membri ai acestei adevărate gărzi horthyste moderne, și declarată ilegală în final de către justiţie, de câteva din numeroasele asasinate asupra țiganilor. Chiar şi forţele de poliţie sunt bănuite din cauza inacţiunii lor.

Aceste acțiuni au loc după un tipic, cum a fost cel din satul țigănesc Tatárszentgyörgy, când după miezul nopţii, un necunoscut aruncă cocktailuri Molotov spre casele lor, iar când țiganul încearcă să fugă, agresorul trage în ei, apoi ucigând toți membrii familiei. Fiecare manifestare a țiganilor aducând noi atacuri împotriva aşezărilor de țigani. Deși poliţia recunoaște că atacurile au fost organizate de către Garda Maghiară, Jobbik, prin reprezentanții lor sugerează că țiganii din Ungaria se ucid între ei. Şeful poliţiei maghiare, József Bencz, a recunoscut la acea vreme că acei criminali ar putea fi chiar din poliţie sau din armată, ceea ce tinde să explice modul ”profesionist” de executare a crimelor.

Țiganii nu au dus niciodată o viaţă uşoară în Ungaria, unde reprezintă acum cel mai probabil peste 30-40 % din populaţie, și care din cauza natalităţii prolifice aceştia ar putea, după estimările surselor independente, reprezenta deja 50% din populaţie, iar până în 2030 să depășească cu mult peste 60% din populația Ungariei.

Partidul Jobbik exploatează la extrem aceste cifre. Reprezentanţii săi abordează deschis posibilitatea de a ”deplasa” țiganii. O parte dintre maghiari consideră țiganii, criminali. Se estimează că peste jumătate din populaţia din penitenciare din Ungaria este de origine țigănească, ceea ce iar ar demonstra procentul acestora foarte mare în masa populației.

Cealaltă jumătate nețigănească îmbătrânită din populaţie, deși consideră partidul Jobbik ca fiind periculos, este totuși favorabilă unei ”soluţionări” a problemei țigănești.

Cum se va soluționa această problemă încă nu știm. Dacă prin deportarea țiganilor în alte țări cum ar fi Rusia sau chiar India unde li s’a recunoscut locul de origine a țiganilor, ori prin continuarea crimelor sau chiar prin crearea unor rezervații în interiorul granițelor prin segregarea comunităților de nețigani de țigani, ceva de genul ”Ținutul Țigănesc”, model vândut și secuilor maghiarizați din România, deocamdată partidul Jobbik nu’și face public programul de eradicare a acestei minorități care devine pe zi ce trece tot mai numeroasă.

3. Soluționarea problemei țigănești.

Ce ați spune de următorul scenariu?
Datorită înmulțirii exagerat de mare a țiganilor în Panonia probabil că Jobbik va ajunge fără doar și poate la putere, este doar o problemă de timp. Ce va face Jobbik în problema țigănească în condițiile în care va avea suportul populației?

a. O integrare a lor în societate pare a fi o muncă de Sisif, atunci când 2-3 milioane de țigani adulți au propriile lor preocupări specifice, lăutărie, mici meșteșuguri etc., iar acest proces nu se poate realiza în timp scurt, și nici nu poate garanta cineva succesul operațiunii deosebit de greoaie, înainte de a deveni preponderentă majoritatea țigănească în masa totală a populației, încât în 20-30 de ani ar deveni caducă integrarea lor într’o comunitate pe cale de dispariție, printr’un proces avansat de îmbătrânire și care nu mai fac copii.

b. O rezervație a țiganilor ar fi altă idee, prin segregarea lor de restul populației, urmată imediat de ieșirea din UE și NATO ca să se poată legaliza statul țigănesc, adică un fel de Transnistrie…De asemenea, acest proces dacă nu se face imediat, devine și el caduc….

3. Cea mai probabilă soluție care este luată în calcul de Jobbik, dar care încă nu este făcută publică este o modalitate de deportare a țiganilor în Siberia sau în alte regiuni ale Asiei. La această operațiune căutându’se concursul a trei state: Rusia, Iran sau chiar India

Nu se fac publice aceste discuții, dar cu siguranță Putin condiționează aceste mișcări de populații cu ieșirea din UE și NATO și probabil foarte mulți cetățeni ruși vor primi cetățenie ungurească pentru a suplini dislocarea de populație. Nici nu ar fi un fenomen izolat, apetența rușilor de a migra în permanență spre vest nu este o noutate, o situație similară petrecându’se sub ochii noștri chiar acolo unde ne petrecem noi vacanțele pe litoralul bulgăresc.

Citiți și:  COLONIZAREA BULGARIEI DE CĂTRE RUȘI

Așa că nu va fi greu să convingi câteva sute de mii de ruși să ia cu asalt Budapesta sau lacul Balaton, pentru a cumpăra proprietăți cu bani împrumutați de statul rus, așa cum au procedat Ungaria cu proprietățile cumpărate din România.

Acordarea de cetățenie unui număr însemnat de ruși, ar putea cu timpul crea condițiile pentru ca aceștia să preia sub tutela Rusiei, conducerea Ungariei. Acest scenariu este se pare singura salvare a Ungariei de la țiganizare, lucru care evident nu ne liniștește deloc, pe noi românii…și nu e cazul să exemplificăm prea multe aici, și nu pentru a le da noi idei…Desigur că ei au deja mult mai multe scenarii, decât am putea noi dezbate aici.

Dar apropierea Rusiei de Ungaria, nu ne avantajează deloc, dacă România nu va intra într’un joc pe măsura celui pe care’l vizează partea ungară.

Vona Gábor a fost anchetat de către serviciul secret ungar şi de către procuratură sub suspiciunea că ar fi primit finanţare din Rusia, dar rezultatele anchetelor nu au fost făcute publice niciodată. Nimeni nu a fost pus sub acuzare şi Jobbik a fost lăsat să activeze în pofida faptului că legătura dintre Jobbik şi Rusia a devenit de notorietate. A fost o legătură realizată prin intermediul lui Bela Kovacs, descris drept consilier de politică externă al Jobbik, dar, în realitate, omul de legătură cu cercurile moscovite.

Bela Kovacs se potriveşte profilului securistului post-comunist, care a fost reprezentantul Ungariei comuniste pentru comerţ exterior la Moscova, după care s’a ocupat de afaceri între cele două ţări. Dacă a existat o finanţare rusească pentru Jobbik, atunci ea s’a făcut pe filiera fostelor reţele secrete şi autorităţile ungare nu au putut sau nu au dorit să o facă publică. O a doua suspiciune ridicată de procurori la vremea respectivă a fost aceea a unei legături şi posibile finanţări din partea regimului ayatollahilor din Iran.

Nici această ipoteză nu a fost confirmată oficial, tot ceea ce se poate spune public este că reprezentanţii Jobbik participă la tot felul de conferinţe antisemite organizate la Teheran. Dacă există însă ceva care probează, fie şi indirect, susţinerea Jobbik pentru tot ceea ce este rusesc este un episod care a avut loc la sfârşitul anului 2012, începutul anului 2013 în aşa-numita Alianţă a Mişcărilor Naţionale Europene, coaliţia formaţiunilor naţionaliste din Uniunea Europeană.

Svoboda, partidul naţionalist ucrainean pe care propaganda moscovită îl dă drept exemplu că guvernarea de la Kiev a fost preluată de ”fascişti şi nazişti”, avea statut de observator, dar a fost exclus şi din această calitate la cererea Jobbik, pentru care atitudinea anti-rusă a Svoboda era prea mult de îndurat.

În vreme ce tot mai multă lume observă similitudinile dintre anexarea Crimeii de către Rusia cu Anschluss-ul (anexarea Austriei de către Germania nazistă), inclusiv de către profesorul rus Andrei Zubov într’un articol din Vedomosti şi de către rabinul-şef al Ucrainei, Yaakov Dov Bleich, Moscova continuă propaganda cu ”fasciştii de la Kiev”.
În aceeaşi paralelă cu Anschluss-ul, se observă că Putin a înlocuit cu de la sine putere frontierele naţionale recunoscute cu conceptul de Volksgenossen, cu ”etnicitatea” sau ideea de unitate de sânge în acelaşi fel pe care l’a folosit Hitler ca să anexeze Austria, regiunea sudetă şi apoi întreaga Cehoslovacie.

Snyder observă asemănări şi în utilizarea propagandei de către Hitler şi Putin, ambii pretinzând că apără drepturile şi/sau integritatea etnicilor germani/ruşi acolo unde nimeni nu le ameninţă (singurul cetăţean rus ucis în evenimentele din Ucraina fiind un protestatar anti-Ianukovici ucis de lunetişti).  Şi atunci, se întreabă profesorul american, la ce bun această propagandă?

”Cel mai evident răspuns este că propaganda serveşte obiectivul tehnic al pregătirii terenului pentru război”. Mai exact, ”propaganda are o funcţie mai importantă şi mai profundă” decât simpla distorsionare a realităţii.
”Propaganda, cel puţin pe vremea Uniunii Sovietice, nu era pur şi simplu o versiune editată a realităţii, ci mai degrabă o parte crucială a încercării de a crea o altă realitate”, scrie profesorul american, care ne îndeamnă să vedem în propaganda rusească din Ucraina acelaşi scop.

Dar, dacă Jobbik şi aparatul său de propagandă se manifestă atât de vocal în Transilvania, putem vedea aici mâna Rusiei care încearcă să creeze o altă realitate prin pretenţiile de autonomie pe criterii etnice?

Vona Gábor cu Alexandr Dughin, ideologul Kremlinului

Să fie Jobbik agentul Rusiei și în România?

Este din ce în ce mai clară o prezenţă la vârf a partidului extremist Jobbik, din Ungaria. Credem că a venit timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României şi cerem public Guvernului şi Parlamentului României să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă.

Este un partid extremist, care nu are responsabilitate pentru Europa unită, ci pentru interesele lui mărunte. În Europa se constată o creştere a ponderii partidelor extremiste şi, dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta.
Dreptul la liberă exprimare nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, faci rău altora, iar Jobbik este un partid extremist, de care le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta şi nu’i acceptă în alianţe, nu văd de ce ne’ar fi nouă ruşine să’i dăm afară sau să nu mai aibă acces în România.

Sursa: Romanialibera.ro

Citiți și: DELIRUL MAGHIAR: PROPAGANDĂ ȘI EXTREMISM PENTRU ”UNGARIA SFÂNTULUI ȘTEFAN”

Sau:  PROIECTUL ”UNGARIA MARE”, LA COȘUL DE GUNOI

Vatra Stră-Română ‬Dacii‬‎ Geții‬‎ Pelasgii‬‎ Dacia‬‪ ROMANIA

ROMÂNIA VA DEVANSA ITALIA ȘI SPANIA, ȘI VA AJUNGE FRANȚA ȘI ANGLIA DIN URMĂ

În cât timp vom atinge media UE a PIB-ului pe cap de locuitor?

Media din Uniunea Europeană a PIB-ului pe cap de locuitor era în 2014 de 27.300 euro. În România, media a fost de 7.500 de euro, conform Eurostat. Conform Comisiei Naționale de Prognoză, în 2014, PIB-ul pe cap de locuitor în București era de 19.711 euro, în vreme ce în județul Vaslui ajungea la 3.640 euro.

Deci, un vasluian producea de 7,5 ori mai puțin decât un european mediu. Calculată la paritarea puterii de cumparare, valoarea PIB-ului pe cap de locuitor crește, ajungând la 54% din valoarea mediei europene.

Deci, un român are în medie un PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare de 14.700 euro. Pe măsură ce crește PIB-ul nominal pe cap de locuitor (7.500 euro), PIB-ul calculat la paritate crește și el, apropiindu’se mai mult de media Uniunii Europene (vezi harta din imagine).

Din 2004, PIB-ul pe cap de locuitor al României, calculat în valori nominale, a crescut de la 2.900 euro, la 7.500 euro în 2014. Media PIB-ului per capita în UE a crescut de la 22.300 euro, în 2004, la 27.300 euro, în 2014. Valorile includ toate cele 28 de state membre, deși, în 2004, noi, bulgarii și croații nu făceam parte din UE. PIB-ul pe cap de locuitor al României a înregistrat cea mai mare creștere între 2004 și 2014 dintre statele actuale ale UE. Avem de 2,6 ori mai mare PIB-ul per capita calculat în euro decât 2004 (vezi harta din imagine).

În clasamentul creșterilor urmează Letonia, Lituania, Bulgaria, Slovacia, Estonia și Polonia, țări al căror PIB per capita s’a dublat. Media creșterii PIB-ului per capita nominal în UE a crescut cu 22% între 2004 și 2014. Sub această creștere medie se situează state dezvoltate precum Olanda, Danemarca, Franța, Marea Britanie, dar și state ale căror economii au suferit mai mult în criză, precum: Spania, Italia, Portugalia, Irlanda, Cipru și, binențeles, pe ultimul loc în privința creșterii, nimeni alta decât … Grecia. PiB-ul per capita al Greciei a scăzut de la 17.500 euro, în anul de grație al Olimpiadei de la Atena, la 16.300 euro în 2014. Scăderea este nominală, cea reală, ce ține cont de inflație, fiind mai mare.

Anul 2031 este anul în care, dacă menținem același ritm de creștere și dacă creșterea medie în UE se menține la fel, vom atinge media europeană a PIB-ului per capita. Este un calcul aritmetic și nu are nimic de’a face cu o prognoză economică, al cărei orizont de previziune nu se poate întinde pe 17 ani, dar poate să ne dea o idee despre locul în care suntem și cât mai avem de muncă până la a ajunge mediocri. Dacă scenariul dintre 2004 și 2014 se aplică și până în 2031, vom avea parte de surprize în privința centrilor de prosperitate și sărăcie relativă (vezi harta din imagine).

Astfel, zonei nordice i se va alipi zona celor trei țări baltice, economia acestor state va înregistra un avans semnificativ, dacă scenariul ultimului deceniu se va aplica în continuare. Statele din sud, cu excepția Franței și Maltei, vor pierde tot mai mult teren față de statele din nord. În zona statelor foste comuniste, Cehia va fi devansată de Slovacia în privința PIB-ului per capita, iar România va devansa Polonia, Ungaria și Croația.

Scenariul este bazat pe aritmetică și nu pe un model economic, dar acum unsprezece ani niciun model economic nu prevedea recuperarea spectaculoasă de teren, care a avut loc, față de vecini. Față de Ungaria, am plecat cu un PIB per capita de 2,8 ori mai mic, acum e de 1,4 ori mai mic. Față de Polonia, am recuperat mai puțin, de la 1,9 ori, la 1,4 ori, dar să nu uităm că Polonia a fost copilul minune al crizei. Față de Bulgaria am plecat de la un PIB per capita de 1,07 mai mare, iar acum e de 1,29 ori mai mare. România are o șansă să se dezvolte și să recupereze decalaje, dar doar dacă ar fi lăsată de predicatorii austerității de la Bruxelles și de papagalii autohtoni.

Citiți și:  CUM DEZINFORMĂM ROMÂNII CA SĂ ADERE LA IDEEA FEDERALIZĂRII

Acum să vedem cum mai stăm la productivitate și număr de ore lucrate pe angajat în UE și cât mai avem de recuperat, și la acest capitol.

Anul trecut, un angajat din România lucra săptămânal, în medie, 39,8 ore. Cifra este în scădere față de 2014, când, un angajat muncea săptămânal la locul de muncă principal 40 de ore (cifrele se referă doar la locul de muncă principal, fiind excluse locurile de muncă secundare).
Unde se muncește cel mai mult și cel mai puțin în UE?

Conform statisticilor Eurostat, România se află pe locul 6, la egalitate cu Ungaria, dintre statele UE în privința duratei medii a muncii săptămânale prestate de un angajat în 2015. Înaintea noastră, cu mai multe ore de muncă pe săptămână, se aflau state precum:

Grecia (42,2 ore),

Bulgaria (40,8 ore),

Polonia (40,7 ore),

Cehia (40,5 ore),

Slovacia (40,2 ore – vezi tabelul din imagine).

Media de ore lucrate săptămânal de un angajat la nivelul UE a fost în 2015 de 37,1 ore.

Cele mai puține ore pe săptămână s’au înregistrat în:

Suedia (36,3 ore),

Irlanda (35,9 ore),

Germania (35,2 ore),

Danemarca (33,5 ore) și

Olanda (30,1 ore).

Se observă că, în țările bogate, angajații muncesc mai puțin. Putem spune că la omul bogat boii trag mai puțin decât la cel sărac.

Cum arată topul productivității angajaților în UE?

Tot o statistică a Eurostat ne dă și niște referințe în privința productivității medii a angajaților în UE. Ultimele date din această statistică sunt din 2014, din acest motiv am adăugat și timpul mediu de muncă săptămânal pe angajat din 2014. În privința productivității medii, angajații din România anului 2014 erau la 56,7% din media UE, ocupând penultimul loc (media UE = 100 – vezi tabelul din imagine). În urma noastră, cu o productivitate medie de doar 43,7% din media UE, erau angajații din Bulgaria. Cea mai mare productivitate a angajaților se înregistra în:

Luxemburg (167,2% din media UE),

Irlanda (143,9%),

Belgia (129,5%),

Franța (115,3%) și

Austria (115,3%).

Toate statele foste comuniste, cu excepția Bulgariei, au o productivitate medie a angajaților mai mare decât cea înregistrată la noi. Totuși, trebuie să ținem cont că, la momentul aderării, în 2007, productivitatea medie a angajaților din România era la 42,5% din media UE. Dintre toate statele foste comuniste, România a înregistrat cea mai mare creștere a productivității între 2007 și 2014 (de la 42,5% la 56,7% din media UE). Chiar și cu această creștere spectaculoasă a productivității, realitatea anului 2014 ne arată că angajații români muncesc mult și au o productivitate slabă. Dacă ne raportăm la orele muncite de un angajat în 2014, România ocupa tot locul 6, cu 40 de ore lucrate în medie săptămânal. Acestui loc 6 i se opune penultimul loc, sau locul 27, în privința productivității angajaților (vezi tabelul din imagine).

Dozarea dintre factorii de producție, muncă și capital, duce la o productivitate mai mare, precum cea a luxemburghezilor sau cea a irlandezilor, dacă predomină capitalul, sau la una precum a noastră și a bulgarilor, dacă predomină munca. Munca multă nu poate suplini lipsa capitalului (aici intrând toate tipurile de capital: tehnologic, financiar, etc), iar, în final, productivitatea are de suferit.

Această situație se manifestă în condițiile în care capitalul românesc în economie a devenit de ani buni minoritar.


Se ridică două întrebări juste:
1. Pentru cine se luptă ”sindicatele” patronatului, dacă doar 12% din grupurile de intreprinderi sunt rezidente în România?
2. De ce nu avem încă un salariu minim dacă nu la nivelul Germaniei, măcar la nivelul Spaniei?

Controlul grupurilor de intreprinderi vine masiv din Germania, Austria, Olanda etc. conform clasamentului din tabel.
La nivelul anului 2013, au fost identificate 44.575 grupuri de întreprinderi, din care 5.248 de grupuri de întreprinderi rezidente şi 39.327 de grupuri de întreprinderi multinaţionale (60 controlate din interior, respectiv 39.267 controlate din străinătate).
Potrivit datelor INS, aproximativ 12% din grupurile de întreprinderi identificate în România erau rezidente, dintre acestea 90% fiind constituite din două sau trei întreprinderi.

Precum se poate observa din coloana din dreapta valoarea capitalului străin în economie s’a concentrat cu predilecție în București și Ilfov, acolo unde beneficiază de o concentrație de populație de cel puțin 2-3 milioane de români, încluzând aici și navetiștii. Dacă în București și Ilfov valoarea este de aproape 24 miliarde euro, restul țării cu greu depășește 15,4 miliarde euro. Surprinde clasarea Clujului pe locul 9, și a unor județe din nord-vestul țării, Satu Mare și Maramureșul pe locurile 33 și 34.

Aceste cifre sunt edificatoare în special pentru a demasca propaganda acelora care ridică în permanență problema federalizării țării ca soluție la rezolvarea creșterii nivelului de trai din România. Toată lumea este conștientă că după ce țara noastră a renunțat la o serie de piețe tradiționale, întrând pe orbita cerințelor și standardelor admise în UE până la aderare, făcând dureroase restructurări în economie, efectele nu au întârziat să apară, chiar dacă cei mulți dintre noi am fi dorit ca această tranziție să dureze infinit mai puțin. La fel de adevărat este că această perioadă ar fi fost cu mult mai scurtă dacă la procesul înnoirii țării ar fi contribuit întreaga națiune.

În continuare harta celor 3,7 milioane de români apți de muncă, ce nu fac nimic

Nimic, nicio activitate economică cuprinsă de statistica oficială, asta fac aproape 3,7 milioane de români, conform datelor INS. Nu sunt plecați în străinătate, nu sunt șomeri, nu intră în populația ocupată, practic, nu există.

INS-ul dădea un comunicat ciudat, prin care ni se aducea la cunoștință că, la finalul anului 2015, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă era de 61,4%. Asta înseamnă că populația ocupată (segmentul de vârstă 15 – 64 de ani) reprezintă 61,4% din resursele de muncă ale României. Citind metodologia comunicatului, realizezi că diferă de cea folosită în mod uzual de INS, fiind făcută după cea a Biroului Internațional al Muncii, ceea ce duce la unele rezultate diferite.

INS-ul nostru calculează anual și la nivel de județ și regiuni rata de ocupare, dar, conform metodologiei INS (aliniată cu cea a Eurostat și nu a BIM), în cadrul populației ocupate intră doar populația civilă (în metodologia BIM intră și cadrele militare), iar în calcului șomajului intră persoanele mai mari de 16 ani până la vârsta pensionării, de 60 ani, pentru femei, respectiv 65 ani, pentru bărbați, care își caută un loc de muncă, sunt apte și disponibile să înceapă lucrul (în metodologia BIM intră persoanele între 15-74 de ani). Toate aceste diferențe dau rezultate puțin diferite de ceea ce calculează, an de an, INS-ul.

Conform metodologiei folosite uzual de INS, în 2014, în România, rata de ocupare a resurselor de muncă era de 66,9%, resursele totale de muncă ale României fiind de 12,597 milioane de persoane apte de muncă, iar populația ocupată civilă a fost de 8,431 milioane de persoane (vezi tabelul din imagine).

În populația ocupată civilă intră atât salariații la negru sau nu, cât și lucrătorii pe cont propriu, patronii, lucrătorii familiali neremunerați, dar nu și cadrele militare și personalul asimilat. Populația ocupată civilă împreună cu șomerii remunerați sau nu, formează populația activă civilă. Populația activă civilă,în 2014, era de 8,910 milioane persoane (vezi tabelul din imagine).

Diferența între resursele de muncă (12,597 milioane) și populația activă (8,910 milioane) ne dă populația care nu face nimic. Statistic, ei nu intră nici la șomaj, nici nu au emigrat (resursele de muncă se referă la populația aptă de muncă din interiorul țării, pe parcursul unui an, deci cea rezidentă), nici nu sunt angajați sau muncesc la negru, nici nu lucrează pe cont propriu, și nici patroni nu sunt.

Ei sunt o anomalie a economiei românești, cât populația unei țări mai mici din UE cum ar fi Estonia, pentru care nu există o categorie. Mulți ar fi tentați să’i bage la asistații sociali, și știm noi cine sunt acești trepăduși, dar așa cum am arătat, cei ce beneficiază de venitul minim garantat sunt aproximativ 240 de mii, iar beneficiarii ajutorului pentru susținerea familiei sunt 280 de mii.

Ziarele aruncau cifra de 7 milioane de asistați, cifră mestecată de Institutul de Politici Publice. Cifra era aferentă anului 2013, dar, chiar și așa, era impresionantă. Mai mult de o treime din populația României e asistată social! Senzațional, nu?

În 2014, conform INS, numărul de beneficiari de drepturi bănești și asistență socială din România era de 6,4 milioane, iar cheltuielile cu beneficiile și serviciile de asistență socială erau de 8,14 miliarde de lei (vezi tabelele din imaginea 2). În cadrul acestor 6,4 milioane intră o gamă largă de asistați sociali, dar cea mai importantă categorie sunt copii, beneficiari ai diverselor tipuri de alocații, în 2014 erau 3,727 milioane de beneficiari ai alocațiilor, iar în luna februarie a anului curent erau 3,7 milioane.

Deci, din start, numărul de asistați sociali nu mai pare așa de mare, pentru că, în mintea guguștiucilor așa-ziși progresiști de dreapta ce se perindă pe la emisiuni, asistatul social e cel ce bea la cârciumă și nu vrea să meargă să muncească pe un salariu de rahat, apropiat de ajutorul social pe care’l ia. Ce să vezi, pe lângă număratul sticlelor consumate, bețivul ținut în spate de marile spirite de dreapta din televiziunile cu datorii la stat sau fără, dar cu grade de la servicii, știe să numere și banii și înțelege noțiunea de cost de oportunitate!

Da, el știe că la cele 2-3 milioane cât ia de la stat, plus câteva zile de muncă plătite la negru cu 50 de lei pe zi, sunt la nivel de salariu minim și nu trebuie să facă naveta și să dea bani pe transport, pe haine și masa de la serviciu.

Mergând mai departe, din datele de la INS mai aflăm că beneficiarii venitului minim garantat erau în număr de 247 de mii în luna februarie a anului curent (vezi tabelul din imagine) și cei mai mulți nu erau în Vaslui, așa cum ne’am aștepta, dacă ne’am lua după ”știrile sportive de la ora 17”, când mai aflăm ce năzbâtii au mai făcut vasluienii. Nu, cei mai mulți beneficiari ai venitului minim garantat sunt în Dolj. Urmează apoi Buzăul, Galațiul, Teleormanul și abia al cincilea, Vasluiul. Care va să zică, din cei 6,4 milioane de asistați, 3,7 milioane sunt copii ce primesc alocații, iar bețivi ce refuză salariul minim sunt doar 247 de mii.

Dar iată și harta bețivilor, asta ca să le dăm în moalele capului ardeleniștilor propagandiști și amatori de sârmă ghimpată printre români, educați în spirit segregaționist:

Puteam să jur dacă culcam urechea la propagandiștii minoritarilor secesioniști că moldovenii sunt cei mai mari bețivi din România, dar se pare ca s’au înșelat. Oare de unde li se trage oltenilor dorul de zaibăr? De la ocupația vremelnică a austriecilor?

De la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială aflăm că în februarie, anul curent, s’au făcut plăți în contul beneficiilor sociale de 614,9 milioane de lei, din care, 357 de milione s’au dus pe alocații, 127,5 milioane de lei s’au dus pe indemnizațiile pentru creșterea copilului, 68,4 milioane s’au dus pe venitul minim garantat (la bețivi), și restul s’au împărțit între alte categorii. Din datele detaliate de la INS, vedem că în 2014, 663 de milioane de lei s’au cheltuit pe cei cu venitul minim garantat, mai puțin din 10% din beneficiile plătite.

Este clar că cea mai mare parte din beneficiile sociale se duc pe alocațiile, indemnizațiile și alte beneficii ce țin de copii. Celelalte categorii sunt minore în comparație cu această categorie. Scriam zilele trecute că România alocă cel mai mic procent din PIB dintre statele UE pentru cheltuielile cu protecția socială (11,4% din PIB)   Vezi situația pe țări în tabelul de jos unde cei mai mulți asistați sunt în Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania. iar România situându’se la coadăpe locul 23, mai mulți asistați fiind în Ungaria.

Cea mai mare parte din această cotă se duce pe pensiile de orice fel (9% din PIB). Restul se cheltuie pentru familii și copii (0,8% din PIB), pentru cei cu dizabilități și boli (0,8% din PIB) și pentru șomaj (0,2% din PIB). Pensiile și șomajul nu intră în categoria de beneficiari ai asistenței sociale, bugetele fondului de pensii și de șomaj fiind separate de cel al beneficiilor de asistență socială.

Ce județe sunt fruntașe la sumele alocate beneficiilor sociale?

București, Iași, Suceava, Bacău, Prahova, Constanţa şi Dolj sunt județele cu cei mai mulţi beneficiari de asistență socială (vezi tabelul din imaginea 1). Tot aceste județe, în aceeași ordine, sunt și județele cu cei mai mulți copii, deci cu cei mai mulți beneficiari de alocații pentru copii. Cei mai puțini beneficiari de asistență socială sunt în Mehedinți, Sălaj, Caraș-Severin, Covasna și Tulcea, fiind și județele cu cei mai puțini copii. Deci, numărul copiilor e determinant în stabilirea locului în topul județelor după beneficiarii de asistență socială.

Să luăm criteriul bețivilor ce sabotează patronii doritori de forță de muncă pe salarii de nimic. Dolj, Buzău, Galați, Teleorman, Vaslui, Bacău, Dâmbovița, Argeș, Iași și Olt sunt județele cu cei mai mulți beneficiari ai venitului minim garantat (vezi tabelul din imaginea 1). Caraș-Severin, Tulcea, Timiș, Ilfov și București, în ordine descrescătoare, sunt județele cu cei mai puțini asistați sociali beneficiari ai venitului minim garantat.

Când raportăm numărul de beneficiari ai venitului garantat la populația declarată de autoritățile locale, cuprinsă între cea după domiciliu și cea rezidentă (așa raportează și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială), clasamentul se schimbă.

Cele mai mari procente de beneficiari ai venitului garantat în populația totală a județului sunt în județele: Teleorman (2,9%), Mehedinți (2,5%), Buzău (2,5), Vaslui (2,5%), Dolj (2,2%), Galați (1,9%), Olt (1,9%), Călărași (1,7%), Dâmbovița (1,7%) și Vrancea (1,7%). La nivel național, procentul e de 1,2%.

Cele mai mici procente se înregistrează în Cluj, Timiș, Ilfov și București (sub 0,6% din populația totală beneficiază de venitul minim garantat). Unele județe, precum Argeș, Alba și Mureș, au procente mai mari de beneficiari ai venitului minim garantat în populația județului decât județul Botoșani (1,4%, 1,4% și 1,3% față de 1,2%). Județe precum Bihor și Sibiu au, de asemenea, procente mai mari decât Tulcea și Iași. Așadar, și în județele dezvoltate, cu un șomaj mic, costul de oportunitate realizat de asistat funcționează atâta timp cât salariul oferit de angajator nu depășește veniturile potențiale ale asistatului, plus o recompensă care să stimuleze angajarea.

Deci, până la umplerea diferenței de 3,7 milioane ne mai trebuie încă 3,15 milioane de asistați. Nu pot primi nici pensie anticipată sau pensie de handicap, pentru că sunt apți de muncă și fac parte din resursele de muncă.

Cum se împart cei ce nu fac nimic pe județe?

Giurgiu, Călărași, Iași, Galați, Bacău, Dâmbovița, Vaslui, Ilfov și Ialomița sunt județele cu cele mai mici rate de ocupare a resurselor de muncă (sub 60% – vezi tabelul din imagine). Bucureștiul e la polul opus, cu o rată de ocupare a resurselor de muncă de 86%. Cu o rată mai mare, de peste 70%, sunt județele: Timiș, Sibiu, Teleorman, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Vâlcea, Sălaj, Alba și Arad. Observăm județe mai sărăce, precum Teleorman și Vâlcea, și județe mai bogate, precum Ilfovul, au fie o rată mare, fie una scăzută. Așadar, nu se respectă o regulă anume cum ar fi cei tentați să speculeze politic sau pentru interese meschine, Teleormanul mult hulit de către ardeleniștii propagandiști fiind printre fruntașii celor care muncesc și care profită de majoritatea locurilor oferită pe piața muncii.

Cele mai multe persoane ce nu fac nimic sunt în județul Iași (221 de mii – vezi tabelul și harta din imagine). Ca să nu fiți tentați să ziceți că sunt asistați sociali, mai adaug că, în Iași sunt 8,5 mii de beneficiari ai venitului minim garantat și 13,2 mii de beneficiari ai alocațiilor pentru susținerea faminiilor (vezi aici). Deci până la 221 de mii e o distanță de 200 de mii.

După Iași, în topul cu cele mai multe persoane ce nu fac nimic sunt: Prahova (168 mii), Bacău (152 mii), București (147 mii), Constanța (145 mii), Suceava (135 mii), Galați (133 mii) și Timiș (132 mii). Angajatorii din București și din vestul țării se plâng de lipsa forței de muncă, dar vedem că în Timiș există un disponibil de 132 de mii, în Cluj e de 113 mii, în București e de 147 de mii.

Cum se poate să ai sute de mii de persoane ce nu fac nimic și să nu poți atrage pe piața muncii mai nimic? Cred că acest mister se va rezolva atunci când Ministerul Muncii își va păstori domeniul cu un adevărat profesionalism. Am văzut că ne trebuie 17 ani ca să ajungem din urmă țări ca Anglia și Franța din punctul de vedere al PIB-lui pe cap de locuitor. Gândiți’vă ce ar fi însemnat să știm cum să profităm ca națiune la modul global de aportul în economie al celor peste 3 milioane de români

Sursa: analizeeconomice.ro, INS, Eurostat, CNP

Citiți și: BUCUREȘTI, MOTORUL ECONOMIC AL ROMÂNIEI

sau: ROMÂNIA, SINGURA ȚARĂ DE PE GLOB CARE ȘI’A ACHITAT DATORIA

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ROMANIA‬

PROIECTUL ”UNGARIA MARE”, LA COȘUL DE GUNOI

Tentativele juridice de extindere ale Ungariei în detrimentul vecinilor săi, susținute de minoritarii din România primesc o lovitură definitivă la Tribunalul UE. Așadar, autonomiile etnice în România nu primesc susținere decât de la Budapesta, nu și de la foruri europene. În consecință toate tentativele pe cale pașnică de a modifica granițele actuale nu au succes.

AGERPRES: ”Tribunalul Uniunii Europene a confirmat marți că propunerea de inițiativă cetățenească europeană (ICE) privind promovarea dezvoltării zonelor geografice populate de minorități naționale nu poate fi înregistrată, un dosar în care Comisia Europeană, partea reclamată, a fost susținută și de România”.

Practic, instanța UE dă dreptate Comisiei Europene, care a refuzat să înregistreze în iulie 2013 o propunere de ICE a doi cetățeni — Attila Dabis, din Budapesta, și Balázs-Árpád Izsák, cu domiciliul în Târgu-Mureș — care urmărea să definească regiuni ce pot beneficia de politica de coeziune a Uniunii fără a respecta frontierele administrative interne ale statelor membre.

Potrivit Tratatului UE, la inițiativa a cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii, provenind din minimum un sfert din statele membre, Comisia poate fi invitată să prezinte legiuitorului Uniunii, în limitele atribuțiilor sale, o propunere de adoptare a unui act juridic în vederea aplicării tratatelor, așa-numita ”inițiativă cetățenească europeană”.

Înainte de a putea începe să strângă numărul de semnături cerut, organizatorii inițiativei cetățenești europene trebuie să o înregistreze la CE, care examinează în special obiectul și obiectivele acesteia. Executivul comunitar poate refuza să înregistreze inițiativa, în special atunci când obiectul acesteia din urmă nu intră în mod vădit în sfera sa de competență pentru a propune un act juridic legiuitorului UE.

Propunerea de ICE a cetățenilor Balázs-Árpád Izsák și Attila Dabis, asociați cu alte cinci persoane, intitulată ”Politică de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale”, a fost prezentată la Comisie în iunie 2013.

Această inițiativă urmărește ca politica de coeziune a Uniunii să acorde o atenție deosebită zonelor geografice ale căror caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice diferă de cele ale zonelor înconjurătoare, numite ”regiuni cu minoritate națională”.

Astfel, potrivit propunerii, regiunile cu minoritate națională nu constituie neapărat o unitate administrativă împuternicită să beneficieze de fondurile, de resursele și de programele acestei politici, se menționează în comunicatul Curții de Justiție a UE.

Inițiativa are, astfel, ca obiectiv principal declarat să permită regiunilor cu minoritate națională să aibă acces la aceste avantaje, pentru a împiedica defavorizarea lor economică în raport cu regiunile înconjurătoare.

Prin decizia sa din 25 iulie 2013, CE a refuzat să înregistreze propunerea de inițiativă (detalii aici) pentru motivul că aceasta nu intră în mod vădit în sfera sa de competență pentru a propune un act juridic legiuitorului Uniunii. În consecință, cetățenii Izsák și Dabis au sesizat Tribunalul Uniunii Europene pentru anularea deciziei Comisiei.

Prin hotărârea sa de marți, Tribunalul constată că, în contextul politicii de coeziune a Uniunii, noțiunea ”regiune” trebuie definită cu respectarea situației politice, administrative și instituționale existente în statele membre și că, în consecință, Uniunea nu poate adopta un act care, precum cel propus în inițiativă, ar urmări să definească regiuni cu minoritate națională fără a ține cont de această situație.

Tribunalul arată, de asemenea, că menținerea caracteristicilor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice ale anumitor teritorii nu este un scop care ar putea justifica adoptarea unui act în temeiul politicii de coeziune a Uniunii.

Instanța subliniază că politica de coeziune a UE urmărește promovarea unei dezvoltări armonioase a ansamblului Uniunii și, printre altele, reducerea handicapurilor demografice grave și permanente de care suferă unele dintre regiunile sale.

”Or, domnii Izsák și Dabis nu au demonstrat că se poate considera că, în general, caracteristicile etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice ale regiunilor cu minoritate națională pot constitui un asemenea handicap, astfel încât aceste regiuni să fie defavorizate în raport cu regiunile înconjurătoare”, se precizează în comunicatul citat.

Nu în ultimul rând, Tribunalul arată că actul propus prin inițiativă nu este adecvat pentru a proteja diversitatea culturală reprezentată de minoritățile naționale și, prin urmare, nu poate fi adoptat în cadrul politicii culturale a Uniunii.

Împotriva deciziei Tribunalului se poate declara recurs la Curte, numai pentru motive de drept, în termen de două luni de la comunicarea acesteia, se mai menționează în textul citat.

Comisia Europeană a fost susținută în acest dosar de România, Grecia și Slovacia, ale căror cereri de intervenție au fost acceptate de instanță, iar reclamanții au fost susținuți de Ungaria. România chiar a prezentat un memoriu în intervenție în iunie 2015, la fel ca și Ungaria.

Pe de altă parte, printre alții, au depus cereri de intervenție, pentru susținerea reclamanților, și județul Covasna și comuna slovacă Debrad, dar acestea au fost respinse de Camera Întâi a Tribunalului, în mai 2015, după audierea argumentelor acestora.

”Această inițiativă cetățenească, sprijinită puternic de UDMR și de Ungaria, a urmărit forțarea impunerii unei autonomii teritoriale pe criterii etnice pentru maghiarii din așa-zisul ținut secuiesc și, mai mult chiar, o recunoaștere oficială a unor structuri teritoriale definite etnic, superioare structurilor teritorial-administrative. Ungaria încercat astfel să obțină nu doar o recunoaștere a unei zone etnice maghiare în România, zona așa-zisului ținut secuiesc (nu e singura zonă revendicată de Ungaria), peste structura administrativ-teritorială din România, ci chiar o zonă etnică compusă din zonele în care există comunități de maghiari…”

Maghiarofoni trăiesc în România, Serbia (Voivodina) și Slovacia, pe fostul teritoriu al Imperiului Habsburgic.

În septembrie 2013 liderul UDMR se arăta deranjat de decizia Comisiei Europene de a respinge inițiativa ”Minority SafePack”. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, considera că reprezentanţii Comisiei Europene au luat o decizie politică atunci când au respins Iniţiativa Cetăţenească Europeană (ICE) pentru protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack, deşi aceasta a fost elaborată în mod corespunzător din punct de vedere juridic şi profesional. Potrivit acestuia, UDMR urma să propună, după consultări cu partenerii săi, ca decizia CE să fie contestată la Curtea Europeană de Justiţie.

”A fost din punctul nostru de vedere – si vorbesc despre initiatori, toti cei care au luat parte la initiativa cetateneasca – un soc cum si în ce mod a fost respinsa initiativa noastra de Comisia Europeana. Am trecut peste asta, am cautat solutiile institutionale, am mers si am atacat la Luxembourg, asa cum trebuie sa procedam respectând regulile UE si înca procesul este în derulare (…)”, declara în 2015 Hunor, citat de Agerpres.

Iată că UDMR a atacat decizia Comiei Europene și a pierdut. Definitiv.

O altă știre venită de la separatiștii maghiarofoni din județele Covasna și Harghita este că și’au făcut bere cu ”gust” secuiesc, Csiki Sör, comercializată în zonă și în Ungaria. Zilele trecute producătorul berii a fost amendat de OPC pentru că’și promovează marfa exclusiv în limba maghiară, deși o vinde în România.

Un alt obiect al propagandei separatiste din zona Har-Cov este berea produsă doar în limba maghiară și cu însemne separatiste, care pentru orice om cu bun simț va reprezenta o formă clară de discriminare de către minoritatea maghirofonilor, a celorlalte etnii fie majoritară, fie altă minoritate. Culmea este că tocmai această minoritate este cea care clamează în toată lumea ”supliciile” la care este supusă în România…

Așa s’a ajuns până acolo încât un organ sesizat pentru aceste neplăceri provocate, în speță OPC amendează separatiștii din Harghita, mai exact pe producătorul berii cu gust secuiesc, Csiki Sör.

Cum se poate vedea și din imaginea prezentată, românii care nu cunosc limba aceasta de mică circulație pot doar ghici ce consumă:

Producătorul de bere Csiki Sör a lansat un concurs cu premii dedicat consumatorilor și care este promovat atât pe etichetele sticlelor, cât și cu ajutorul altor pliante. Dar pentru că promovarea se făcea exclusiv în limba maghiară, mai multe persoane au sesizat Protecția Consumatorului, astfel că producătorul de bere a fost amendat cu 5.000 de lei și obligat să suspende campania publicitară, transmite Informația Harghitei.

Mai jos redăm comunicatul emis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Harghita cu privire la acest aspect.

Punctul de vedere oficial al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Harghita.

La Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Harghita, în data de 29.04.2016 s’a înregistrat o reclamație din partea unui consumator cu domiciliul în Cluj-Napoca, care a sesizat faptul că:

”sticlele de Csiki Sor au agățată o hârtie care este scrisă exclusiv în limba maghiară. Astfel, cei care nu cunosc această limbă nu pot participa la un concurs organizat de companie, neînțelegând condițiile acestuia. Clienții nevorbitori de maghiară sunt discriminați”.

Totodată, în data de 06.04.2016, C.J.P.C. Harghita a fost sesizată de către C.J.P.C. Covasna asupra faptului că în urma unui control efectuat la un operator economic din județul Covasna (o pensiune), erau expuse pliante publicitare la berea Csiki Sor, numai în limba maghiară, respectiv la un concurs cu premii desfășurat în perioada 15 februarie – 31 august 2016, neexistând pliante publicitare/flyere în limba română.

Ca urmare a acestor sesizări, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Harghita, în conformitate cu Procedura de Soluționare a Petițiilor, a invitat operatorul economic la sediul CJPC Harghita pentru clarificarea aspectelor sesizate. În invitațiile trimise, precum și la data prezentării reprezentantului operatorului economic la sediul CJPC Harghita, i’a fost solicitat acestuia prezentarea pliantelor publicitare cu privire la Concursul ”NOE BARKAJA”. Operatorul economic nu a prezentat comisarilor C.J.P.C. Harghita nici un pliant în limba română, prezentând doar pliantul în limba maghiară.

Astfel, s’a întocmit un Proces Verbal de Constatate a Contravenției, operatorul economic fiind sancționat contravențional pentru că nu a informat corect, complet și precis consumatorul și s’a dispus măsura opririi temporare a publicității acestui concurs organizat de operatorul economic până la intrarea în legalitate, adică efectiv până ce operatorul economic reface acele pliante publicitare astfel încât să existe pe acestea toate informațiile necesare consumatorului în ambele limbi (în acest caz română și maghiară) sau acesta va oferi consumatorului pliante publicitare separate și în limba română.

Menționăm faptul că operatorul economic a fost de acord cu cele consemnate în procesul verbal de constatare a contravenției și nu a formulat obiecțiuni.

Procesul Verbal de Constatare a Contravenției întocmit în urma celor două sesizări, precum și măsurile dispuse în cadrul acestuia, face referire exclusiv la Concursul denumit ”Noe Barkaja” organizat de către producătorul berii Csiki Sor, respectiv la pliantele publicitare oferite consumatorilor.

Acțiunile de control ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Harghita sunt efectuate exclusiv ținând cont de importanța garantării din toate punctele de vedere a drepturilor consumatorilor, în acest caz dreptul de a fi informat în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor sau oricăror servicii oferite acestuia, totodată toate informațiile privitoare la produsele și serviciile oferite consumatorilor trebuie să fie scrise în limba română”.

Sursa: agerpres.ro, mediafax.ro, informatiahr.ro, dantanasa.ro

Citiți și: UNGARIA NU ARE URMAȘI AI HUNILOR SAU AI FINO-UGRICILOR

sau: VATRA STRĂ-ROMÂNĂ

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgi i‬ Dacia‬ ROMANIA‬

GETUL IOAN DE HUNEDOARA, STÂLP AL ROMÂNILOR

De fiecare dată când o mare figură românească s’a afirmat în Europa, numeroase voci s’au aplecat imediat și asupra ascendenței sale. Maghiarofonilor contemporani care mereu contestă ascendența românilor din geți trebuie să le mai amintim câteodată cine suntem și cine i’a condus și pe strămoșii lor de limbă.

În acest sens să le aducem aminte ce spuneau cronicarii din epocă sau ulterior despre români. Referitor la originea etnică a lui Iancu de Hunedoara, atât izvoarele istorice narative cât şi cele oficiale, documentare (în special cele diplomatice), din timpul său (dar şi cele mult ulterioare epocii în care a trăit) confirmă, în marea lor majoritate, rădăcinile sale româneşti.

Cronicarul grec Critobul din Imbros consemna în lucrarea sa intitulată Din domnia lui Mahomed al II-lea, anii 1451-1467, că celebrul sultan otoman, cuceritor al Constantinopolului, considera că împăratul bizantin ”i’a aţâţat împotriva noastră (a turcilor) pe getul (românul) Ioan împreună cu peonii (ungurii) şi dacii (românii) lui”.

Critobul din Imbros, (Din domnia lui Mahomed al II-lea, anii 1451-1467, ediţie de Vasile Grecu, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1963).

Critobul, Michel Critobulus sau Critoboulos, în greceşte Mikhael Kritovoulos sau Kritoboulos,  a fost un om politic, cărturar şi istoric grec, provenind dintr’o familie aristocratică, originară din insula Imbros, situată în Marea Egee. El a trăit, probabil, între cca. 1410 şi cca. 1470.

După căderea Constantinopolului sub turci se va pune în slujba acestora, Critobul din Imbros numărându’se ”printre bizantinii care au optat pentru noua stăpânire, devenind un devotat slujitor al ei”.

Demonstrându’şi loialitatea, sultanul Mahomed al II-lea l’a numit guvernator al insulei sale de baştină, pe care a administrat’o în numele noului său stăpân până la cucerirea acesteia, în 1466, de către veneţieni.

În aceste împrejurări, Critobul din Imbros se mută la Istanbul, unde va continua să’l slujească pe acel ”barbar sângeros”, ce a îngenuncheat străvechiul şi gloriosul Bizanţ. Mare admirator al lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, el a devenit biograful acestuia (întocmind o istorie a primilor aproape 17 ani de domnie ai ”idolului” său, căruia, de altfel, i’a dedicat’o cu obedienţă, după cum rezultă din textul dedicaţiei de pe manuscrisul lucrării sale:

”Prea măritului singur stăpânitor, împăratului împăraţilor, norocosului, victoriosului, biruitorului, triumfătorului, nebiruitului Mehmet, cu voia lui Dumnezeu, domnul pământului şi al mării”,  Critobul din Imbros, op. cit., p. 10-11 şi 24) şi unul dintre cei mai importanţi cronicari ai Înaltei Porţi Otomane (Ştefan Andreescu, Vlad Ţepeş Dracula, între legendă şi adevăr istoric, ediţia a II-a, revăzută, Editura Enciclopedică. Bucureşti, 1998, p. 201-202; Nicolae Iorga, Critobul din Imbros, în Oameni cari au fost, vol. II [reeditare îngrijită de Ion Roman], Editura pentru Literatură, Bucureşti 1967, p. 93-95).

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/22/Hunyadi_janos_pecsetje_es_cimere.gif

Pecetea lui Ioan de Hunedoara

Învăţatul italian Marco Antonio Bonfinio (Bonfini ⁄ Antonius Bonfinius) nota în cronica sa că părintele lui Iancu de Hunedoara era român dintre cei ”care locuiesc acum pământurile geţilor şi dacilor, fiind urmaşi ai coloniştilor romani, precum o dovedeşte asemănarea limbii”.

Sigur, asemănarea limbii nu îi face pe rumîni, romani, poate mai curînd invers, aceste afirmații fiind deja niște clișee care nu se confirmă din nici o dovadă serioasă.

Înaltul ierarh bizantin Sylvestros Syropoulos afirma, la rându’i, despre Iancu, că este ”stâlp al românilor”.

Marele erudit italian Aeneas Sylvius Piccolomini (ajuns ulterior papă sub numele de Pius al II-lea) scria că ”Johannes Huniades, cujus nomen caeteros obnubilat, non tam Hungarorum quam Valachorum, ex quibus natus est gloriam auxit” (adică ”Ioan Huniade, al cărui nume întunecă pe al celorlalţi, nu a sporit atât de mult gloria Ungurilor, cât a Românilor din coapsele cărora s’a născut”).

Marele om de cultură şi diplomat Anton Verancsics preciza în însemnările sale că românii din Transilvania erau majoritari în această ţară însă nu beneficiau de ”nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor, în afară de un număr mic (dintre românii din Transilvania), locuind în districtul Haţeg, în care se crede că a fost capitala lui Decebal şi care, în timpul lui Ioan de Hunedoara, băştinaş de acolo, au dobândit nobilitatea pentru că întotdeauna au luat parte neobosit la lupta împotriva turcilor”.

În însemnările sale, umanistul italian Galeotto Marzio, unul dintre cei mai de încredere curteni ai regelui Matia Corvinul (şi, deci, în măsură să cunoască bine situaţia familială a stăpânului său), spunea că ambasadorii statelor italiene ce veneau sau staţionau vremelnic la Curtea regală maghiară îl numeau pe tatăl acestuia ”Ioan Românul”.

În fine, pe când încă trăia, se ştia că ”Ioan (Iancu de Hunedoara) nu era nobil maghiar, ci român din părinţi din neam nu prea mare”.

Faptul că prima funcţie mai importantă îndeplinită de Iancu de Hunedoara a fost cea de ban al Severinului, că el a deţinut, apoi, de’a lungul întregii sale cariere politico-militare şi dregătoria de comite al Timişului, că o bună parte a vieţii sale şi’a petrecut’o apărând hotarele sud-estice ale Regatului ungar, ce erau, totodată, şi cele ale istoricei provincii româneşti bănăţene, în care, de altfel, stăpânea întinse posesiuni funciare, numeroase aşezări rurale şi urbane, castele şi cetăţi, precum şi alte bunuri mobile şi imobile, fiind practic cel mai puternic şi bogat feudal de aici (astfel că nu întâmplător multe mii dintre luptătorii ce i’au alcătuit oştile cu care a luptat neobosit contra Imperiului Otoman, îşi aveau obârşia în Banat, fiind recrutaţi, cu predilecţie, din rândul cnezilor români, recunoscuţi ca fiind excelenţi oşteni), au constituit tot atâtea motive pentru ca şi cărturarii români, născuţi în Banat (ce şi’au desăvâşit operele în secolul al XIX-lea şi prima jumătate a veacului al XX-lea), să arate un interes aparte originii, personalităţii şi faptelor lui Iancu de Hunedoara.

Îi amintim aici îndeosebi pe: Nicolae Stoica de Haţeg, Damaschin Bojincă, Iosif Bălan, Victor Motogna (bănăţean prin adopţiune), Patriciu Drăgălina ş.a. Printre aceştia se remarcă, în mod deosebit, Damaschin Bojincă, care a scris cea dintâi monografie dedicată marelui erou al Creştinătăţii.

Este vorba de studiul intitulat Descrierea naşterii şi a eroiceştilor fapte a mult vestitului şi de toată Europa minunatului erou Ioan Corvinus de Huniad, apărut în ”Calendarul românesc pe anul de la Cristos 1830”, la Buda, în anul 1830 (pag. 44-141), publicaţia amintită fiind tipărită pe două coloane paralele, una cu caractere latine şi cealaltă cu caractere chirilice.

Deşi lucrarea lui Bojincă este destul de modestă, îndeosebi în ceea ce priveşte sursele documentare care au stat la baza realizării acesteia, este indiscutabil faptul că măcar în parte poate fi considerată a fi cel puţin o prelucrare, o sinteză, şi nu doar o banală traducere, aşa cum din motive obiective (probabil urmărind să eludeze cenzura, datorită spiritului patriotic, pro-românesc, în care şi’a întocmit articolul) însuşi Bojincă afirmă că ar fi. Principala sa sursă de inspiraţie se pare că a fost (după toate probabilităţile doar pentru partea a II-a a studiului său) lucrarea lui Kovács Mátyás.

Dornic să demonstreze originea românească a lui Iancu, Bojincă alocă acestei chestiuni jumătate din paginile studiului său. Făcând apel la cele mai reprezentative izvoare istorice narative (Thuróczi, Bonfinius), la o serie de tratate de istorie generală (Benkö, Nagy, Timon, Gebhardi, Pray, Engel, Fessler etc.) şi la opera lui Petru Maior (care l’a influenţat cel mai mult în redactarea secvenţei dedicate originii lui Iancu), învăţatul cărturar bănăţean concluzionează:

”Deci de s’ar mai afla cineva, carele, cine ştie din ce scop, ar îndrăzni a tăgădui viţa lui Ioan din adevărat şi nendoit român, aceluia trebuie arătate documentele cele aci însemnate şi a’l învăţa cum că toată istoria patriei se reazemă mai cu seamă pe Thuróczi şi Bonfinius; deci de nu vor avea ce ştii crezământ, ca pe acele timpuri vieţuitori şi de nu se va crede altor istorici patrioţi carii, unguri de neam fiind, cu o gură mărturisesc românimea lui Ioan Corvin, atunci întreagă istoria patriei nici o credinţă va avea, ci tot insul va crede cum va vrea.

Sigismund de Luxemburg

Dar nici s’au aflat oarecine să zică pre Ioan a fi fost alt decât român, afară de acei carii cu ambele mâini îmbrăţişând mai sus zisa fabulă că ar fi fost feciorul lui Sigismund (de Luxemburg) de pat nelegiuit cu o fecioară română născut, vrea să se răsfeţe cu aceea că ar putea să retragă neamului românesc strălucirea şi lauda care i se părtineşte (i se cuvine) prin faptele vestitului acestui erou şi prin mărirea fiului acestui, a craiului Matia Corvin; adecă nu prea buni amici unii ca ceştii fiind românilor, îi sapă la inimă auzirea cum că din naţia românească au fost un crai unguresc foarte vestit.”

Iancu de Hunedoara a fost unul dintre cei mai mari conducători politico­-militari din Europa secolului al XV-lea, el remarcându’se, îndeosebi, în cadrul luptei antiotomane din vremea sa, al cărei iniţiator şi lider principal este considerat, în unanimitate, a fi fost, atât de către contemporanii săi cât şi de posteritate.

El s’a născut, pe la 1407, tată fiindu’i ”oşteanul (cavalerul) curţii regelui” Voicu, fiul lui Şerbu (un important cneaz român din Ţara Haţegului), iar mamă, Elisabeta de Marginea, ce provenea, la rându’i, tot dintr’o familie de mici nobili hunedoreni (originari, probabil, din târgul şi districtul românesc bănăţean Marginea), ce trecuseră la religia catolică (credinţă în care Elisabeta de Marginea îi va creşte şi pe copiii săi, inclusiv pe Iancu).

Adevăratul salt în politica mare a regatului s’a produs după 1440, în contextul războiului civil din Ungaria. După moartea regelui Albert în 1439 nobilimea s’a împărțit în două tabere. O partidă l’a susținut pe regele Poloniei, Vladislav al III-lea, să fie încoronat rege al Ungariei, sub numele de Vladislav I.

Proiectul era susținut de papa Eugeniu al IV-lea, care spera ca tânărul rege cu ambiții cavalerești (avea doar 16 ani) să conducă cruciada antiotomană decisă cu ocazia Conciliului de Unire de la Florența. Planul papal s’a pliat perfect pe planul nobilimii, care, la fel, spera că tânărul rege va fi capabil să apere Ungaria de turci, care atacau mai des după moartea lui Sigismund de Luxemburg.

Cealaltă partidă, care se ebucura de sprijinul unor magnați cu averi foarte mari, îl susținea pe tron pe copilul abia născut al răsposatului rege Albert și al reginei Elisabeta. Încoronarea bebelușului cu Sfânta Coroană a regelui Ștefan nu a garantat impunerea autorității peste întregul regat, deoarece tabăra adversă nu accepta supremația văduvei, pe care o considerau incapabilă să apere regatul.

În acest război civil dintre anii 1440-1442 s’a remarcat și s’a impus definitiv în prim-planul vieții politice Iancu de Hunedoara.

În ianuarie 1441, la Bátaszék, Iancu de Hunedoara, ban de Severin, alături de Nicolae Újlaki, ban de Mačva, au condus spre o victorie zdrobitoare oastea fidelă regelui Vladislav.

Acesta a fost momentul decisiv pentru cariera politică a lui Iancu de Hunedoara.

Drept răsplată, regele Vladislav i’a numit pe cei doi, care erau prieteni de mai mulți ani, în demnitatea de voievozi ai Transilvaniei, comiți ai secuilor, comiți peste comitatele sudice ale regatului și, mai mult, le’a acordat monopolul asupra exploatării sării, pentru a se asigura astfel resursele necesare apărării graniței față de turci.

Practic cei doi prieteni cumulau o autoritate imensă în regat.

Mai ambițios, Iancu s’a impus rapid pe scena politică, devenind consilierul de încredere al regelui. Cel mai important atuu al lui Iancu erau aptitudinile sale militare, capacitățile sale strategice și încrederea din ce în ce mai mare pe care o câștiga în rândul nobilimii.

Ascensiunea politică și cariera lui Iancu nu este o enigmă, însă rămâne un miracol al nobilimii românești din Ungaria și Transilvania. Nimeni nu a reușit să mai ajungă la dimensiunea carierei sale politice. Însă el a deschis drumul carierelor politice pentru nobilii români.

Unii români și’au început cariera politică în calitate de familiari ai lui Iancu, astfel se explică ascensiunea unor nobili hațegani sau maramureșeni. Dimensiune carierei altor români pe scena politică din Transilvania și Ungaria a fost determinată atât de premisele favorabile în care au activat, cât mai ales de aptitudinile și ambițiile lor politice.

Chiar dacă nu au ajuns la dimeniunea lui Iancu, alături de el, în panteonul istoriei românilor, trebuie să stea Nicolae Olahus, Ștefan Mailat, Ștefan Josika și alți români care s’au afirmat pe scena politică din Ungaria.

Coa Hungary Country History Mathias Corvinus 1(1458-1490).svg

Acvila (corbul) din blazonul Corvineșilor, devine parte din însemnele Ungariei

Iancu și ceilalți nobili români, indiferent de rangul la care au ajuns, sunt dovada clară că românii nu au fost doar iobagi, ci au avut nobili, dintre care unii au condus chiar destinele Ungariei și Transilvaniei.

Așadar, conaționalii noștri cei mai tineri, dar și istoricii și heraldiștii trebuie să înțeleagă că românii maghiarizați (maghiarofonii) sunt reprezentați de acvila (corbul) neagră a getului român Iancu Corvin pe stema Ardealului.

Așa va ajunge acvila (corbul) din blazonul Corvinilor însemne ale Ungariei, iar din 1530, și 1596 însemnele Ardealului.

Interesant este faptul că ”însemnele secuilor” considerate cu totul aberant că îi reprezintă doar pe secui, nici nu apar pe primele steme teritoriale ale Ardealului.

Sursa: agero-stuttgart.de (Conf. univ. dr TIBERIU CIOBANU), historica-cluj.ro

Citiți și: STEMA ARDEALULUI ARE DOAR ELEMENTE DE SIMBOLISTICĂ ANCESTRALĂ ROMÂNEASCĂ !

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

UNGARIA NU ARE URMAȘI AI HUNILOR SAU AI FINO-UGRICILOR

Populația maghiarofonă din Centrul Europei nu are urmași ai hunilor sau a fino-ugricilor. În Panonia, neexistând urme ale hunilor, legătura istorică cu aceștia fiind doar o propagandă ieftină de a’și căuta în mod fraudulos o origine cât mai veche în Europa.

Citiți: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

De asemenea, studiind ADN-ul finlandezilor moderni (vezi tabelul), observăm concentrația mare a haplogrupului N considerat al finicilor uralici care au populat Scandinavia (planșa 2), astfel că în Finlanda mai regăsim 61,5%, iar în Estonia 34%,. Ungaria 0,5% !!!, și România 0,5%.

Unde sunt prin urmare urmele genetice ale strămoșilor fino-ugricilor din Panonia, dacă maghiarofonii se revendică de la aceștia? Prezența lor este total nesemnificativă, 0,5% însemnând urme neconcludente pentru originea unui neam și nu se pot constitui o bază de formare a unui popor, ci cel mult elemente asimilate în masa unei populații mai mari.

Distributie de haplogroup N1c în Europa

HAPLOGRUPUL N are ascendent în Asia de Est în macro-haplogrupul NO.
Se crede că au originea în Indochina sau sudul Chinei acum aproximativ 15.000-20.000 de ani.
Haplogrupurile N1 și N1c se întâlnesc la o inalta frecvență (26 din 70 de probe, sau 37%), în neolitic și epoca bronzului printre resturile umane (4500-700 î.Hr.) din valea râului Vest Liao în nord-estul Chinei (Yinqiu Cui & colab. 2013).
Printre probele neolitice, haplogrupul N1 au format două treimi din mostre din cultura Hongshan (4700 – 2900 î.en) și toate probele din cultura Xiaoheyan, din 3,000 până în 2,200 î.Hr, sugerand ca oamenii cu amprente genetice N1 au jucat un rol major în difuzarea stilului de viață neolitic din jurul nord-estului Chinei, și de asemenea, în Mongolia și Siberia.
Subramura N1c1 găsită în Europa probabil a apărut în sudul Siberiei acum 12.000 de ani, și răspândită în nord-estul Europei în urmă cu 10.000 de ani. Acesta este asociat cu cultura Kunda (8000-5000 î.Hr.) și ulterior Culturii Ceramicii Comb (4200-2000 î.Hr.), care a evoluat prin finlandezi și locuitorii pre-baltici.
Cultura Ceramicii cu Fir (3200-1800 î.Hr.) întinsă progresiv asupra regiunii Mării Baltice și Finlandei de Sud din 2500 î.Hr.. Fuziunea dintre cele două a dat naștere culturii hibrid Kiukainen (2300-1500 î.Hr.).
Balticii moderni au o proporție aproximativ egală de haplogroup N1c1 și R1a, care rezultă din această fuziune de culturi uralice și ai geților antici R1a.
Un procent mic de N1c1 s’a găsit printre populațiile slave, scandinave, precum și în cele mai multe dintre Germania (cu excepția celor din nord-vest). Originea sa este incertă în prezent, dar cel mai probabil s’a răspândit în epoca fierului și epoca medievală prin triburile considerate proto-slave timpurii din Rusia, Belarus și Ucraina spre Germania de Est.
Haplogrupul scandinav N1c1 are trei surse potențiale:
1. asimilarea progresivă a populațiilor nordice Sami de oameni scandinav / germanici din epoca fierului
2. Imigrație din Germania și Polonia, în ultimele două milenii.
3. schimbul de populație cu Finlanda și țările baltice, atunci când acestea au venit sub conducerea scandinavă, în special în timpul celor opt secole ale uniunii politice dintre Suedia și Finlanda.
Uralicii N1c1:
Haplogrupul N1c se găsește mai ales în nord-estul Europei, în special în Finlanda (61,5%), Laponia (53%), Estonia (34%), Letonia (38%), Lituania (42%) și nordul Rusiei (30%), și într’o măsură mai mică, de asemenea, în centrul Rusiei (15%), Belarus (10%), estul Ucrainei (9%), Suedia (7%), Polonia (4%) și Turcia (4%).
N1c este, de asemenea proeminent printre etniile uralice din regiunea Volga-Ural, inclusiv Udmurții (67%), Komi (51%), Mari (50%) și Mordvinii (20%), de asemenea, printre vecinii lor turcici, cum ar fi Chuvașii (28%), tătarii de pe Volga (21%) și  printre bașkiri (17%), precum și printre Nogaii (9%) din sudul Rusiei.
N1c reprezintă ramura de vest a haplogroup N, care se găsește peste tot în Orientul Îndepărtat (China, Coreea, Japonia), Mongolia și Siberia, în special în rândul vorbitorilor uralici din nordul Siberiei.
Haplogrupul N1 atinge o frecvență maximă de aproximativ 95% printre Neneți (40% N1c și 57% N1b) și Nganassani (toate N1b), două triburi uralice din Siberia central-nordică, și 90% în rândul iakuților (toate N1c), turcicilor care trăiesc în principal în Sakha (Yakuția) Republica Centrală și de Est, în Siberia.
Haplogrupul N1c1 este puternic asociat cu popoarele uralice, și este împărțit în următoarele familii:
Samoyedicii (Nganasani, Eneți, Neneți și Selkupși)
Fino-ugricii:
– Fino-Permic: Finlandezii Baltici (finlandezii, kareli, estonieni, etc.), Permici (komi, udmurți), Saamici (saami), Volgaici (mari, mordvini)
– Ugricii: Ob-ugrici (Khanty, Masi)
Ramura Samoyedică din nordul Siberiei s’a împărțit mai devreme și corespund subramurilor N1c1 și N1c1a.
Vorbitorii Permici și Volgaici au o mare diversitate de subramuri N1c, inclusiv N1c1a1 (L708), N1c1a1a (L1026), N1c1a1a1 (VL29), N1c1a1a2a (Z1935), și N1c2b (P43).
Ramurile baltice finlandeze pare să fi evoluat de la migrarea subramurii N1c1a1a1 (VL29) din regiunea Volga-Ural spre Karelia, Finlanda și Estonia.

VL29 și subramurile sale sunt, de asemenea, o varietate de N1c1 găsit în populațiile Balto-slavilor, confirmând că ramura geților antici R1au absorbit și mai târziu au răspândit linii N1c1 în Europa Centrală și de Est.
Ramura ugrică, cuprinde limbile Khanty și Masi din vestul Siberiei, și corespund lui N1c1a1a2b (L1034).

Distributie de haplogroup Q în Europa

HAPLOGRUPUL Q este considerat a’și avea originea în Asia Centrală sau Asia de Nord din vremea Ultimei Mari Glaciațiuni (UMG, 26.000-19000 ani în urmă).
Hpg. Q coboară din haplogrupul P, și este împărțit în două ramuri principale: Q1a și Q1b.
Haplogrupul Q se găsește azi predominant în Siberia, Asia Centrală și în rândul americanilor nativi, și rar în Europa Centrală (planșa 3).
Aproximativ 90% din amerindienii pre-columbieni au fost dominați de haplogrupul Q, și toate coboară din Q1a2a1 ramură (L54), inclusiv diverse subramuri de Q1a2a1a1 (M3) și Q1a2a1a2 (Z780).
În Europa haplogrupul Q se găsește în sudul Suediei (5%), printre evrei Ashkenazi (5%), și este la diverse cumunități izolate din Europa Centrală și de Est, cum ar fi regiunea Rhône-Alpes din Franța, sudul Siciliei, sudul Croației, nordul Serbiei, părți din Polonia și Ucraina.
Šarić & colab. în 2013 au descoperit 6,1% din haplogroup Q din 412 probe din insula Hvar, în sudul Croației (însoțită de 2% din Asia de Est mtDNA haplogroup F).
Triburile nordice Q1a s’au extins peste Siberia datorită climatului încălzit după UMG. Unele Q1a au traversat strâmtoarea încă înghețată Bering în continentul american cu ceva timp în urmă între 16.500-13.000 de ani, parte din urmașii lor îi regăsim printre actualii locuitori ai Groenlandei (vezi tabelul coloana Q la Groenlanda)
Alte triburi Q1b au rămas în Asia Centrală și mai târziu au migrat spre sud spre Orientul Mijlociu.
În Europa, haplogrupul Q1a se consideră că a fost adus de huni, mongoli și turci, care au originea toți în regiunea Altai și în jurul Mongoliei moderne. Haplogrupul Q a fost identificat în epoca fierului găsite printre rămășițe umate ale hunilor din morminte în Mongolia (Petkovski & colab. 2006) și în Xinjiang (Kang & colab. (2013).
Mongolii moderni fac parte din diverse subramuri de Q1a, inclusiv prin ordinea frecvenței Q1a2a1c (L330), Q1a1a1 (M120), Q1a1b (M25) și Q1a2a (L53).
Q1a este, de asemenea, principala linie paternă ale amerindienilor. Testarea genomul unui băiat de 12.600 ani, cunoscut sub numele de Anzick-1, din cultura Clovis din SUA a confirmat că haplogroup Q1a2a1 (L54) a fost deja prezent pe continentul american, înainte de sfârșitul ultimei glaciațiunii. Marea majoritate a nativilor americani moderni fac parte din subramura Q1a2a1a1 (M3).
Deoarece acest subramură este exclusiv pentru continentul american și băiatul Anzick a fost negativ pentru mutatia M3, este probabil ca M3 a apărut după ce Q1a2a1 ajuns în America.

Să mai privim încă o dată tabelul penrru a face deosebirea dintre urmașii finicilor (finlandezii, estonienii, etc) cei ce poartă ADN-ul haplogrupului N, dar și absența haplogrupului Q preponderent asiatic, din Panonia și care este întâlnit cu predilecție la huni, tătari, mongoli etc:

CONCLUZIE:

Originea maghiarofonilor rămâne pe mai departe controversată. Nefiind nici urmași ai hunilor, nici ai finicilor, originea locuitorilor din Panonia, urmărind în paralel distribuția ADN-ul românilor, germanilor, slovacilor, sârbilor, slovenilor sau a altor populații care s’au așezat sau trăiau în Centrul Europei din epoca bronzului sau de dinainte, cum ar fi geții sau ramuri ale geților (celții), precum și a altor haplogrupuri indigene ale vechii Europe, cum ar fi haplogrupul I prezent după UMG (ultima mare glaciațiune), putem să concluzionăm că vorbitorii de maghiară sunt urmași ai vechilor populații ale Panoniei, care de la un grup restrâns ai membrilor triburilor asiatice care au jefuit Europa în sec X și au scăpat de furia lui Otto I după bătălia de la Lechfeld, din care se trage probabil și familia regală a Arpazilor, au reușit să impună o limbă treptat cu o tenacitate greu de înțeles azi.

Sursa: Eupedia.com

Citiți și: PANNONIA ÎN CARE S’AU AȘEZAT TRIBURILE ASIATICE NU S’A ÎNVECINAT NICIODATĂ CU TRANSILVANIA

CEA MAI VECHE FRESCĂ TRICOLORĂ , BLAZONUL CNEAZULUI CÂNDEA DIN ȚARA HAȚEGULUI DE PE LA 1200

Blazonul.cnejilor.Cîndea.sec.13.refăcut

Potrivit Monahului Filotheu Bălan, la biserica episcopală ortodoxă a Haţegului, Sfânta Maria Orlea, peste fresca originală s’a zugrăvit o altă frescă, a unui pictor sârb. Frescele autentice, ortodoxe şi româneşti, din anii 1200-1300 ne dezvăluie printre altele un blazon tricolor.

În descrierea pe care o face pe situl mănăstirea.petru-voda.ro, monahul povestește următoarele:

”În luna Martie a anului 2013 am fost invitat de cîţiva preoţi din Ţara Haţegului să vorbesc cu credincioşii de la cîteva parohii ale acestui străvechi pământ românesc. Într’una din zile am vizitat mai multe biserici de secol 13 (Strei, Sfînta Maria Orlea, Densuş, Colţi, etc.) cu care Ortodoxia românească din Haţeg se poate mândri pe drept cuvînt. Cu această ocazie am remarcat cîteva aspecte care au mai fost menţionate prin lucrări de specialitate atît de către istorici, cît şi de către istorici ai artei, chiar dacă concluziile trase de unii dintre ei nu au fost duse până la capăt.

Sfânta Maria Orlea – Biserica Înfrățirii

Pentru cei ce nu cunosc, românii au fost organizaţi din cele mai vechi timpuri în jurul unor conducători locali ce stăpâneau câte un judeţ sau o ţară, precum Ţara Bîrsei, Ţara Haţegului, Ţara Crişurilor, Ţara Maramureşului, etc ce pot fi regăsite şi în vremurile antice şi chiar preistorice. Tezaurele de la Cucuteni, Coţofeneşti, Agighiol, Peretu şi Porţile de Fier corespund unor centre administrative (Cucuteniul este un astfel de exemplu) ce se pot regăsi mai apoi atît în cercetările arheologice, cît şi în însemnările istorice antice despre daci şi în cele medievale despre români. Documentele romano-catolice din secolul XIII (diplomele cavalerilor ioaniţi şi teutoni cu referire la români, în care sunt menţionaţi în veacul al XIII-lea cnejii Ioan, Litovoi, Seneslau, Farcaş, sau cronica notarului anonim al regelui Bela al III-lea al Ungariei care pomeneşte despre invazia maghiară din veacul al IX-lea a lui Arpad şi ciocnirile cu cnezii Gelu, Glad, Menumorut, Salanus, Ahtum, etc) confirmă acest tip de organizare statală.
Voievodatele, cnezatele, banatele sau judeţele ca forme de organizare administrativă şi militară au funcţionat perfect câtă vreme românii au fost învecinaţi sau invadaţi de populaţii migratoare: unui puhoi migrator nu avea sens să îi opui o mare armată, pentru că ar fi însemnat o serie de bătălii cu pierderi umane uriaşe şi de o parte, şi de cealaltă, cu probabilitatea nevoii de asimilare a învinşilor rămaşi în viaţă şi cu marea probabilitate a apariţiei unei a treia puteri care ar fi putut prelua teritoriul şi populaţia rămasă în viaţă; dacă juzii / cnezii locali pierdeau un război şi se declarau învinşi, creau posibilitatea puhoiului migrator să îşi continue drumul său spre alte pământuri. Începând cu apariţia regatelor (ungare, lituaniene, poloneze, etc) în imediata apropiere a vechilor cnezate, judeţele/banatele româneşti îşi pierd sensul istoric, nemaiputând să facă faţă presiunii politice, militare (şi uneori chiar culturale) apărute în imediata lor apropiere.
Un astfel de cnezat românesc este Ţara Haţegului. Despre existenţa cnezilor Cîndea la conducerea Ţării Haţegului ştim din cîteva documente de secol XIV şi XV. În secolul XV Cîndeştii se supun autorităţii maghiare şi trec la romano-catolicism. Din acea vreme avem la Sfânta Maria Orlea fresca romano-catolică pictată de un zugrav sârb după erminia ortodoxă dar cu veşminte latine. O dată cu convertirea la romano-catolicism a venit şi maghiarizarea numelui Cândeştilor în Kendeffi. În secolul XVII baronii Kendeffi trec la protestantism, ca majoritatea baronilor unguri, iar Sfânta Maria Orlea este zugrăvită cu var peste vechea frescă.

În secolul XX biserica, fostă biserică episcopală romano-catolică şi apoi protestantă, devine muzeu, care se poate vizita şi astăzi.

blazonul.cnejilor.Cîndea.sec.13.păstrat.în.interiorul.frescei.de.sec.15.Haţeg_DSC6078Ce nu se ştie încă este faptul că Sfânta Maria Orlea a fost biserică episcopală ortodoxă. Poate că nişte viitoare cercetări arheologice vor scoate la lumină un întreg complex episcopal construit în secolul XIII de cnezii Cândea pentru ierarhii ortodocşi ale căror nume nu au mai ajuns pînă la noi, sau, cine ştie, poate chiar ruinele unei întregi mănăstiri.
Contextul istoric al secolului XIII este destul de tulbure. Avem, astfel, în Transilvania (şi nu numai) acelui veac o majoritate românească luptîndu’se din greu pentru a’şi păstra independenţa şi autonomia. Avem, iarăşi, cîteva ordine romano-catolice ale unor trupe de elită – cavalerii întorşi din cruciadele eşuate în Orientul Mijlociu (ospitalierii ioaniţi şi teutonii) care primesc din partea papalităţii misiunea de a’i converti pe români de la Ortodoxie la papistăşie şi de a asigura protecţia episcopatelor romano-catolice din Transilvania şi Moldova de azi.

În această perioadă se aşează în Ţara Bârsei strămoşii saşilor de azi. Tot în Transilvania, pe lîngă populaţia majoritar românească şi ortodoxă avem populaţii de slavi, unguri, secui, pecenegi şi cumani, unii dintre ei fiind ortodocşi, alţii romano-catolici, iar alţii (cumanii) abia treceau la creştinism. Ca lucrurile să fie mai complicate, după convertirea la romano-catolicism mulţi treceau la ortodoxie, după cum se plânge papa Grigorie al IX-lea într’o scrisoare din 12 Noiembrie 1234 (analizată în detaliu de mulţi istorici români, de la Mihail Kogălniceanu pînă la Victor Spinei). La 1241 are loc marea invazie tătară, care produce un imens dezastru în Transilvania şi în regatul maghiar, dar mai ales opreşte, pentru o vreme, presiunea papalităţii.
La 7 Octombrie 1278 papa Nicolae al III-lea trimite o scrisoare în care deplânge dispariţia supuşilor papistaşi de pe teritoriul fostei episcopii a Cumanilor (cu sediul probabil la Focşani sau împrejurimi, intitulat în document ca “Milkovia”): cumanii trecuseră la Ortodoxie sau plecaseră în Ungaria, Serbia şi Bulgaria. Acest sfârşit de secol XIII aduce cu sine şi presiuni uriaşe din partea papalităţii, care îi forţează pe unguri să distrugă orice urmă de autonomie românească în Transilvania.

În cele din urmă, sub greutatea acelor presiuni s’a ajuns la încetarea existenţei cnezatelor româneşti din Transilvania, Moldova şi Muntenia şi apariţia statelor feudale româneşti.

blazonul+potretul_cneazului.Cîndea.sec.13.Haţeg_DSC6087Cnejii Cândeşti şi’au făcut propriul blazon, de inspiraţie ortodoxă, cruciată şi românească totdeodată. Cu siguranţă nevoile administrative şi militare le’au impus crearea unui blazon (dacă nu cumva acesta exista deja de mai multă vreme) care să le facă recunoscută autoritatea statală. Blazonul cnezilor CÂndea conţine tricolorul care înconjoară crucea bizantină cu reminiscenţe cruciate.

Am putea să concluzionăm că puterea administrativă a Cândeştilor – ctitori de mănăstiri şi biserici în Ţara Haţegului, de la care au rămas ruinele a două castele (la Colţi şi la Râu-de-mori) şi 13 biserici de piatră – se impunea ca o putere politică şi militară autentic românească, apărătoare şi sprijinitoare a Ortodoxiei.

Castelul Cândeștilor

Din păcate, la Sfânta Maria Orlea, biserica episcopală ortodoxă a Haţegului, după înfrîngerea cnezilor români şi convertirea forţată la romano-catolicism, însoţită de maghiarizarea forţată în sec. XV, peste fresca originală s’a zugrăvit o altă frescă, a pictorului sârb mai sus menţionat. Dacă vreodată în viitor această frescă sârbească va fi extrasă, aproape sigur vor ieşi la iveală frescele autentice, ortodoxe şi (cel mai probabil) româneşti, din secolul XIII.

O astfel de mostră este accesibilă în pronaosul bisericii, sub balconul construit de protestanţi, care au dat cu var peste fresca ctitorului.

Cel mai vechi tricolor românesc – pe blazonul cneazului Cîndea din Ţara Haţegului (sec. XIII)

Cu toate acestea, încă se mai pot zări culorile tricolorului românesc care înconjură fresca votivă a (deocamdată) anonimului cneaz Cândea care a ridicat biserica episcopală de la Orlea. Încă se mai zăreşte de sub var vechiul blazon creştin şi românesc.”

Dar ceea ce uimește cel mai mult este asemănarea tulburătoare cu frescele getice din Mormântul de la Kazanlâk, unde aceste însemne sunt redate într’o bogăție de excepție și fac o paralelă fabuloasă în timp, o legătură de un mileniu și jumătate, dar și în spațiu între cele două maluri ale Dunării.

Mormântul getic de la Kazanlâk

Cele fouă fresce alăturate nu pot lăsa pe nimeni indiferent, atât de izbitoare este similitudinea de formă și culoare. Între cele două momente în care se realizau a intervenit creștinismul, reprezentat în Blazonul Cneazului Cândea peste 16 secole cu reminiscențe cruciate.

Dacă acesta a fost un blazon getic al clasei conducătoare, regăsit și pe scutul lui Decebal, fiind blazonul regelui get, nu este de mirare cum de a fost păstrat peste ani de geții din Carpați de clasa conducătoare, asemenea Cneazului Cândea.

Columna lui Traian, Roma, detaliu cu Decebal în luptă utilizând scutul pe care este încrustat, se pare blazonul său.

Sursa: manastirea.petru-voda.ro, amfostacolo.ro (foto)

Citiți și: DUALISMUL – REGIM POLITIC DE ASUPRIRE NAŢIONALĂ ŞI DE MAGHIARIZARE FORŢATĂ A ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (1867-1918)

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

MIHAI VITEAZUL (MALUS DACUS) SALVATOR AL EUROPEI, DERANJASE PLANURILE GERMANO-CATOLICILOR

Mihai Viteazul: salvator şi victimă a Europei

Mihai Viteazul: salvator şi victimă a Europei.

”Dacul cel Rău” deranjase planurile germano-catolicilor.

Supranumit de dușmani MALUS DACUS, adică Dacul cel Rău, teribilul bărbat de aproape doi metri, despre care izvoarele istorice spun că era „făcut pentru război”, a reușit să le bage turcilor frica în oase într’o asemenea manieră încât, în 1598, după campania militară prin care Mihai a ajuns la Adrianopol, o parte a populației Constantinopolului (actualul Istanbul) dorea să fugă din capitala Imperiului Otoman, de frica lui…

Rar găsim o personalitate istorică autohtonă atât de controversată precum Mihai Viteazul. Victimă în egală măsură a exagerărilor cu orice preţ de care s’au făcut vinovaţi istoricii regimului comunist, precum şi al campaniilor voite de minimalizare şi defăimare a eroilor noştri, practicate cu osârdie aproape kominternistă de cei care ne rescriu astăzi istoria, Mihai Viteazul rămâne un subiect fabulos şi generos pentru orice însetat de adevăr. Mult s’a vorbit şi scris despre victoriile Viteazului, despre marea sa Unire şi despre tristul şi nedreptul său sfârşit, şi mult se va mai scrie şi de acum încolo. Unul dintre numeroasele aspecte mai puţin cunoscute ale lui Mihai Viteazul ţine de importanţa pe care a avut’o acest voievod pe plan internaţional. Căci luptele şi viziunile sale politice au influenţat puternic jocurile politice ale puternicilor lumii de atunci.

Din cei 8 ani de domnie, Mihai Viteazul i’a trăit pe 4 în cort, conducându’și campaniile militare excepționale, campanii care în anul 1600 au dus la Unirea celor trei țări românești, la Alba Iulia.

În acea vreme dificilă pentru întreaga Europă, ameninațată de dorința Imperiului Otoman de a cuceri întregul continent, Mihai Viteazul era văzut ca o speranță de eliberare de către greci și popoarele balcanice, folclorul balcanic dedicându’i multe cântece în care era prezentat ca salvator, cântece culese de specialiști, în decursul timpului.

În ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, politica europeană de atunci se caracteriza prin reluarea confruntărilor habsburgo-otomane, atât unii, cât şi ceilaţi urmăreau deţinerea supremaţiei în regiunile central estice europene (în speţă teriotoriul fostului regat ungar) şi sud-est europene, adică Valahia şi Moldova.

Gravură de epocă cu Bătălia de la Giurgiu, câştigată categoric de MihaiGravură de epocă cu Bătălia de la Giurgiu, câştigată categoric de Mihai

Din aceste motive politico-strategice, prezenţa şi importanţa Ţărilor Române nu putea scăpa atenţiei forţelor beligerante. Aflăm aşadar din cronica raguzanului Giovanni de Marini Poli, că cele trei voievodate pot aduna peste 100.000 de războinici valoroşi (un număr considerabil pentru acele vremi), precum şi că prin cucerirea lor de către Habsburgi s’ar priva astfel aprovizionarea otomanilor cu alimente şi nutreţ pentru cai.
Încă o dată, ţinuturile noastre erau nimic altceva decât miză importantă şi câmpuri de. bătălie pentru puternicii Europei şi ai Asiei.
Singura soluţie care se impunea pe atunci, a fost ridicarea la luptă armată pentru evitarea dispariţiei statale, pericol impus aproape în egală măsură de Imperiul Otoman, Imperiul Romano-German, şi regatul polon. Amintesc că doar între anii 1580-1590, când era apogeul scoaterii la mezat a tronurilor Moldovei şi Munteniei, s’au jefuit din voievodate peste 3.450.000 galbeni…
La această sumă colosală se adăugau obligaţiile pentru Înalta Poartă, concertizate sub forma plătirii haraciului.
În faţa acestor realităţi, Mihai Viteazul s’a angajat într’un adevărat conflict sângeros de lungă durată cu otomanii.
Singur în faţa unuia dintre cele mai puternice imperii din vremurile sale, Mihai Viteazul s’a văzut nevoit precum Mircea, Vlad şi Ştefan, să ceară ajutor material şi militar Apusului.
Oastea lui Mihai Viteazul, picutră de Georghe TăttărăscuOastea lui Mihai Viteazul, pictură de Georghe Tăttărăscu

Pentru ca, la fel ca iluştrii săi înaintaşi, Viteazul să se vadă în cele din urmă profitat, trădat, furat şi lăsat singur în faţa tăvălugului otoman de către aceeaşi Europă Apuseană protestant-catolică. Europă care nu dorea de fapt protejarea valahilor ortodocşi, ci sacrificarea lor prin transformarea voievodatelor româneşti într’o zonă tampon de care să se lovească mereu otomanii distrugând’o treptat.
Astfel, Europa Apuseană scăpa de o populaţie incomodă, care refuzase secole întregi de tentative nereuşite de catolicizare (mai ales românii transilvăneni), concomitent cu slăbirea aparatului de luptă otoman care nu de puţine ori fusese înfrânt de naţia nesupusă şi dârză a valahilor.
Cu toate că la Praga şi Cracovia era cunoscut planul unionist al lui Mihai pe baza rapoartelor agenţilor imperialo-papali Germanico Malaspina şi Sigismundo della Torre, liderii europeni nu au susţinut decât în primă instanţă noţiunea unui stat unitar românesc, condus de un lider român.
După numeroasele sale succese, Mihai a fost sacrificat pentru interesele meschine ale Habsburgilor în zonă, căci aceştia au anticipat că odată stabilizat statul român, un conducător puternic şi experimentat în lupte precum Mihai Viteazul nu le’ar mai fi permis amestecul în treburile interne ale valahilor, plus nu ar fi tolerat continuarea jefuirii bogăţiilor Transilvaniei, odată cu izgonirea nobilimii alogene maghiare constituită cu de la sine putere în clasă opresoare de secole a etnicilor români.

Celebrul portret de la Praga din anul 1601 al lui Mihai ViteazulCelebrul portret de la Praga din anul 1601 al lui Mihai Viteazul

Este deci limpede şi clar că Habsburgii care dominau pe atunci prin Imperiul Romano-German, mare parte din Europa continentală, iar prin Spania controlau Lumea Nouă, coastele Africii şi Indiile Orientale, nu vroiau existenţa unui stat centralizat, necontrolabil şi independent la graniţele lor.
Mihai Viteazul, cel numit „Malus Dacus” adică Dacul cel Rău în limba latină, de cronicile maghiare ale vremii (încă o dovadă istorică atât asupra faptului că în Evul Mediu românii erau percepuţi de vecinii lor drept urmaşi direcţi ai dacilor, cât şi asupra politicii anti-imperialiste a Viteazului) a fost ucis în mod laş şi absolut inutil, doar pentru a nu periclita cumva interesele austro-germano-polone în Ţările Române.

La începutul lunii septembrie 1600 Mihai Viteazul reușea unirea celor trei Țări Românești. Evenimentul a avut un larg răsunet în Europa. Regele francez Henric al IV-lea scria:

”Se zice că românul e foarte tare și că planurile sale cresc potrivit cu victoriile”.

Mihai Viteazul intrând în Alba-Iulia

Mihai Viteazul intrând în Alba-Iulia

Nu toată lumea era mulțumită de politica Viteazului. Cancelarul polonez Zamoyski exclama cu necaz:

”Acest Mihai vrea să jongleze cu lumea întreagă”.

Acțiunile întreprinse de domnul muntean aveau opozanți numeroși. Nobilimea maghiară se simțea lezată de măsurile favorabile românilor pe care le dăduse voievodul. Boierii români din spațiul extracarpatic doreau slăbirea puterii domnului, fapt împotriva căruia Mihai lupta. Cercurile înalte habsburgice doreau din nou să stăpânească Transilvania pe deplin. Polonezii erau nemulțumiți de faptul că protejatul lor, Ieremia Movilă, fusese înlăturat din scaunul de la Iași. Otomanii nu puteau uita gravele pierderi pe care ghiaurul le pricinuise oștilor ce fuseseră trimise împotriva lui. Din cauza fiscalității excesive, provocată de războiul prelungit și întreținerea oastei de mercenari au izbucnit mișcări sociale.

Nobilii maghiari se revoltă și încearcă să îi atragă de partea lor și pe cei moldoveni plus pe unii dintre sfetnicii domnului. Polonezii sunt primii care profită și îl reînscăunează pe Ieremia Movilă. Maghiarii îl cheamă în ajutor pe italianul Giorgio Basta, adversar declarat al lui Mihai. Pe 16 septembrie 1600 Mihai este înfrânt la Mirăslău. Polonezii profită de situație și înaintează spre București pentru a’l instala pe Simion Movilă, fratele domnitorului moldovean. Viteazul este forțat să își lase familia zălog la Făgăraș și să părăsească Transilvania controlată acum de Habsburgi prin Basta. În confruntarea cu polonezii de la Bucov, Mihai este înfrânt și pierde domnia Țării Românești. Pentru a reclădi unitatea românilor ajunge până la Praga, unde este audiat la curtea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. Inițial, habsburgii sunt ezitanți. La auzul veștii că Basta fusese înlăturat de la conducere chiar de nobilii maghiari pe care îi ajutase, împăratul Rudolf al II-lea îi acordă sprijin lui Mihai, mediind chiar o împăcare cu Basta. După victoria la de la Gorăslău din 3 august tensiunile între domnul muntean și generalul italian reizbucnesc.

Desen de epocă cu Bătălia de la TârgovişteDesen de epocă cu Bătălia de la Târgovişte

Atunci când somnul naţiunii…naşte monştri.

Atitudinea şi optica împăratului Rudolf al II-lea, faţă de Mihai Viteazul merită un pic de atenţie. Acest Habsburg era un personaj bizar, un introvertit supraponderal înclinat mai mult spre alchimie, ocultism şi discuţii metafizice decât spre politică. Cu toate că Mihai Viteazul l’a acceptat drept suzeran în schimbul armelor şi mercenarilor pentru apărarea creştinătăţii de turci, Rudolf nu doar că nu şi’a ţinut promisiunile, dar se pare că nu a fost deloc străin de asasinarea lui Mihai Viteazul.
Oricum, este sigur faptul că generalul albanez Gjerj Basta, un supus fidel al Habsburgilor nu a îndrăznit să’l ucidă fără voie de sus pe Mihai Viteazul, care era în pragul uciderii sale comandant imperial cu autoritate totală în Transilvania, fiind investit chiar de Rudolf al II-lea. Misterul asupra celul care a dat ordinul de asasinarea al Viteazului persistă şi astăzi. Se ştie sigur însă pe baza documentelor istorice, că eroul de la Călugăreni, Giurgiu, Şelimbăr şi multe alte bătălii a fost victima unor maşinaţiuni ordinare care au constat inclusiv în plasarea de scrisori false în cortul său.

Cronicarul maghiar István Szamosközy dă detalii asupra modului în care Basta a complotat (cu acodrul tacit al împăratului) contra lui Mihai Viteazul.

“De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat’a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le’a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el şi’a pus în gând să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atât pe noi, cât şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le’a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care’l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că’l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi când ar vrea să năvălească asupra duşmanului. După ce Basta şi’a orânduit oastea în mare linişte, trimis’a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori (Jacques Beauri) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins.

Mihai i’a zis: ”Ba” şi cu aceasta puse mâna pe sabie s’o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit’o şi l’a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i’a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l’a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu’se, i’au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu’l şi împărţindu’i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i’au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l’au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp…”

Momentul morţii bravului voievod a fost receptat de contemporani după cum i’au îndemnat cugetul şi obârşia.

“Şi aşea s’au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce’au făcutu nemţilor” se exprimă cât se poate de lapidar Miron Costin, în timp ce Letopiseţul Cantacuzinesc îl deplânge pe cel pierdut din invidia omenească, iar nu din vreun alt motiv:

…“şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi’i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă din ‘ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulţi bărbaţi făr’ de vină, ca şi acesta. Căci era ajutor creştinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc nu l’au lăsat, ci iată că cu meşterşugurile lui au intrat prin inima celor hicléni, pân’îl déderă şi morţii. Şi rămaseră creştinii şi mai vârtos Ţara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade’să să blestemăm… pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pre Mihai-vodă făr’ de nici o vină”.

Trupul eroului conform unor surse a fost îngropat pe Câmpia Turzii trei zile mai târziu de către mercenarii sârbi. O altă variantă este ctitoria domnitorului din Bălgrad (Alba-Iulia). Un hrisov din 1612 ne spune că ”Sluga domniei lui, Turturea paharnic, el a furat capul lui și l’a dus în țară, de l’a îngropat cu multă cinste, ca pe un domn”. Radu Buzescu și soția sa, Preda, fiica banului Mihalcea, aveau să așeze pe mormânt o lespede pe care au ținut să fie gravat în limba română – de obicei inscripțiile erau slavonești- textul:

”Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail Marele Voievod, ce au fost Domn Țărăi Rumănești și Ardealului și Moldovei: cinstitul trup zace în câmpii(a) Tordei, și, când l’au ucis Neamții, anii au fost 7109 (1601), în luna Aug. 8 zile; aceas(tă); piatră o’u pus jupan Radul Buz(escu) i jupan(i)ța eg(o), Preda”. Inscripția, într’o atât de frumoasă limbă românească, este edificatoare pentru modul în care oamenii epocii îl vedeau pe domnitor. Apropiații săi și’au dat seama – iar posteritatea avea să ridice la nivel de postulat gândirea lor – că Mihai Viteazul a definit un program politic, pentru a cărui înfăptuire a luptat. Acțiunile Viteazului transmise prin scris și tradiție orală au căpătat în timp valoarea mesajului de continuitate a spiritului pan-românesc. Ele au fost dătătoare de învățături și au întărit voința poporului român de a se uni și de a trăi într’o națiune liberă, puternică și prosperă. Eroul de la Călugăreni și Șelimbăr cu sfârșit tragic pe câmpia de la Turda a intrat în conștiința românească în contururi aureolate.
Pirma stemă a voievodatelor româneşti unite la 1600 de Mihai ViteazulPrima stemă a voievodatelor româneşti unite la 1600 de Mihai Viteazul

Chiar şi după moarte, prin ecoul faptelor sale, viteazul voievod s’a impus Europei de atunci drept cel mai valoros comandant de oşti al vremurilor sale, singurul de altfel care administra înfrângeri pe bandă puternicului aparat militar otoman.
Rămâne însă în istorie perfidia şi lipsa unei strategii pe termen lung de care s’a făcut vinovată dinastia de Habsburg. Aceeaşi dinastie imperială care l’a tratat mizerabil pe Mihai Viteazul atunci când s’a simţit stăpână pe situaţie, dar îl gratulau cu felicitări şi promisiuni când simţeau pericolul otoman care se apropia de tronul lor.
Nu a contat pentru ei fidelitatea Viteazului, care continua să creadă în bunele intenţii ale Europei, chiar şi atunci când era în apogeul puterii sale şi putea să facă oricând o pace durabilă cu Stambulul în detrimentul definitiv al întregii Europei Apusene.
Poate că ar fi trebuit să se încreadă mai mult în turci, care s’au dovedit mai mereu cei mai buni şi înţelegători duşmani ai noştri de’a lungul istoriei. Turcii care s’au dovedit de altfel mult mai credincioşi înţelegerilor cu voievozii români decât ungurii, polonezii, austriecii, germanii, ca să nu mai pomenesc de ruşi…
Altfel ar fi fost nu doar istoria românilor, dar mai ales a întregii Europe, dacă Mihai Viteazul aflat în apogeu militar şi politic ar fi acceptat un foarte posibil tratat avantajos cu Stambulul, în care s’ar fi angajat să lase ordiile otomane să treacă nestingherite prin ţările române în drum direct spre inima Europei.
Dacă în urma unei ipotetice, dar deloc improbabile recunoaşteri a independenţei depline a voievodatelor sale, Mihai s’ar mai fi angajat să’i susţină pe turci cu provizii, sau trupe, Europa ar fi fost cucerită în maximum trei ani, căci maşina de război otomană din acele vremuri la care s’ar fi adăugat experimentaţii războinici valahi nu ar fi întâmpinat niciun obstacol serios. Europa de atunci nu ar fi avut armate capabile să stăvilească Imperiul Otoman care era pe atunci încă la apogeul său istoric.
Gravură de epocă care reproduce asasinarea lui Mihai Viteazul la Câmpia Turzii

Gravură de epocă care reproduce asasinarea lui Mihai Viteazul la Câmpia Turzii (gravura realizata la Leiden – Olanda, 1703)

Dar cel mai mare erou al românilor a ales să fie fidel celor pe care din prea multă bunăvoinţă i’a ales drept aliaţi şi suzerani.

Fidelitate care l’a costat în final trădarea şi moartea.

Referitor la tristul şi ruşinosul asasinat politic de la Câmpia Turzii, trebuie şi merită amintit un amănunt puţin cunoscut publicului larg. Primul soldat care a sărit să’l apere cu propriul trup pe domnul tuturor românilor, primind pentru gestul său de credinţă şi curaj ”patru răni de la cruzii valoni, dintre care una periculoasă în ceafă lângă gât” a fost comandantul pedestraşilor unguri credincioşi viteazului – Ludovic Rakoczy, ai cărui urmaşi Gheorghe Rakoczy I şi Gheorghe Rakoczy II au ajuns principi ai Ardealului nu au renunţat nici ei, alături de alţi domnitori ai Munteniei şi Moldovei, la visul lui Mihai Viteazul, reunirea Daciei Mari!
Asasinatul s’a dovedit nu doar inutil, ci şi de’a dreptul păgubos pentru europeni, căci conform cronicilor lui Edward Barton agent de informaţii englez şi reprezentant oficial al Angliei la Stanbul:
„Din cauza morţii sale, poporul valah doreşte încă mai puţin să accepte protecţia Împăratului Rudolf al II-lea, temându’se de el mai mult decât de sultan”. QED!

Sursa: Mihai Viteazul – Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti : Prof. doctor în istorie Marin Alexandru Cristian
Descoperă.ro, istorie-pe-scurt.ro, Cronicari munteni, Cronici turceşti privine ţările române
Dietele Transilvaniei ţinute sub domnia lui Mihai Viteazul: Ioachim Crăciun, Bucureşti, 1939.
Relaţiile politice ale Angliei cu Moldova, Ţara Românească şi Transilvania între secolele XVI-XVII: Ludovic Demeny, Paul Cernoveanu, Bucureşti, 1974
Istoria turcilor: Mehmet M.A. Bucureşti 1976
Singur împotriva Europei: Dr. Mircea Dogaru: Bucureşti 2005
Călugărenii subt o nouă înfăţişare: Constantin Zagoriţ, Ploieşti, 1940

Citiți și: DOCUMENTUL CARE ATESTĂ CĂ MARILE PUTERI SE TEMEAU DE UNIREA ROMÂNILOR ÎNCĂ DE LA 1547

sau, HARTA ȚĂRILOR ROMÂNE 1535

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

ROMÂNII VOR TREBUI SĂ OCOLEASCĂ ZIDURILE RIDICATE DE UNGARIA

Ungaria va construi un gard de 4 metri de-a lungul frontierei cu Serbia

Guvernul Ungariei a cerut ministrului de interne miercurea viitoare să se pregătească pentru închiderea frontierei maghiaro-sârbă cu un gard de patru metri înălțime, a anunțat ministrul de externe Péter Szíjjártó la Budapesta miercuri, după ședința de guvern, pentru a opri afluxul de imigranţi ilegali.

Urmăriți video declarația, aici:

http://www.hirado.hu/2015/06/17/a-belugyminiszter-utasitast-kapott-a-magyar-szerb-hatar-lezarasanak-elokeszitesere/

„Imigraţia este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană astăzi. Statele UE sunt în căutarea unei soluţii (…), însă Ungaria nu îşi poate permite să mai aştepte”, a afirmat Szijjarto, citat de Reuters.
„Vorbim despre o întindere de frontieră cu o lungime de 175 km, a cărei închidere fizică se poate produce cu un gard de patru metri”, a indicat şeful diplomaţiei ungare, precizând că „Ministerul de Interne a primit instrucţiuni de a pregăti” această măsură.
Pregătirile ar urma să fie finalizate până miercurea viitoarea. Potrivit ministrului ungar, măsura nu contravine obligaţiilor internaţionale asumate de Budapesta şi nu încalcă niciunul din tratatele internaţionale, menţionează MTI.

La reuniunea de marţi a miniştrilor de interne din Uniunea Europeană a reieşit că Ungaria este ţara cel mai greu afectată de imigraţia ilegală dintre toate statele membre, a mai afirmat Szijjarto, potrivit agenţiei ungare.
Între timp, deputaţii dezbat în parlamentul de la Budapesta un amendament înaintat de guvern la legea imigraţiei, care va înăspri condiţiile de primire a statutului de refugiat în Ungaria, adaugă MTI.


Premierul Viktor Orban a înfuriat din nou Bruxellesul De data aceasta, cu o campanie agresivă împotriva imigranţilor, pe care Ungaria refuză să îi primească. Budapesta ameninţă că va închide complet toată frontiera de sud, cu Serbia, România şi Croaţia.

Scandalul a început cu aceste pancarte, care îngrijorează comunitatea internaţională. La cererea guvernului
maghiar a început o campanie virulentă îndreptată împotriva imigranţilor. Mai mult, autorităţile încearcă să lege afluxul de imigranţi de terorism şi, în acest sens, a fost cerut un sondaj de opinie în rândul cetăţenilor.

Anul trecut, în Uniunea europeană, Ungaria a fost a doua ţară, după Suedia, la capitolul cereri de azil, cu 43.000 de cereri. Acest val l’a determinat pe premierul Viktor Orban să catalogheze imigraţia drept o ameninţare la adresa civilizaţiei europene.

Zidurile ridicate în inima civilizației umane au avut în trecutul omenirii diferite justificări. Primele erau ridicate în scop strategic sau de apărare, unele dintre ele de ordin rasist, cum au fost cele ridicate de naziști, iar altele de ordin pur politic care separau regimuri de orientare diferită. În imagine Zidul Berlinului.

Ce posibilități au românii în cazul în care se închid granițele, pentru a ocoli Ungaria:

Varianta Cluj-Munchen: prin Ungaria era de 1069 km

Varianta ocolitoare cea mai scurtă, totuși se pierd 267 km:

Citiți și: ÎNTOTDEAUNA MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE

Varianta Deva-Munchen: prin Ungaria 1110 km.

Varianta ocolitoare cea mai scurtă, se pierd totuși 118 km:

Varianta Cluj-Praga: prin Ungaria 933 km.

Varianta ocolitoare cea mai scurtă, se pierd totuși 157 km:

Varianta București-Munchen: prin Ungaria 1470 km.

Varianta ocolitoare cea mai scurtă, prin Graz se pierd totuși 127 km:

Sau prin Slazburg 92 km:

Podul de la Vidin capătă astfel o importanță strategică, pentru Portul Constanța în relație cu Europa pe căi ocolitoare care evită Ungaria.

Update 18.06.2015:

Premierul sârb, Aleksandar Vucic, s’a arătat „surprins și șocat” de decizia luată miercuri de Ungaria de a închide granița cu Serbia din cauza afluxului de imigranți clandestini, relatează AFP.

„Sunt surprins și șocat, vom discuta despre această decizie cu colegii noștri ungari”, a declarat Aleksandar Vucic într’o intervenție în direct la postul național de televiziune (RTS), de la Oslo unde efectuează o vizită oficială.

„Soluția nu este să ridici ziduri. Serbia nu poate fi vinovată de situația creată de imigranți, nu suntem decât o țară de tranzit. Este Serbia vinovată de situația din Siria?”, s’a întrebat el.

Premierul a mai pus întrebarea dacă țara sa trebuie, „la rândul ei, să ridice ziduri la granița cu Macedonia și Bulgaria?”, țări vecine de unde ajung în Serbia imigranți clandestini care vor să ajungă în țările occidentale din UE.

„Serbia nu va ridica ziduri, nu se va izola, nu înțeleg această decizie și intenționez să discut despre asta cu partenerii noștri din cadrul UE”, a răspuns el.

Aleksandar Vucic a ținut să sublinieze că imigranții pătrund în Serbia „din țări ale UE”, referindu’se la Bulgaria și Grecia.

„Le oferim ajutor, hrană, dar acești oameni nu vor să rămână în Serbia, sunt doar în trecere”, a insistat șeful executivului de la Belgrad.

Guvernul ungar a decis miercuri „să închidă fizic” granița cu Serbia.

Ungaria intenționează să construiască un gard înalt de patru metri de’a lungul celor 175 de kilometri de graniță comună între cele două țări. Numărul refugiaților care au pătruns în Ungaria a crescut de la 2.000 în 2012 la 54.000 din luna ianuarie a acestui an, astfel că, după Suedia, este țara membră a UE cu cel mai mare număr de refugiați raportat la totalul populației.

Potrivit guvernului de la Budapesta, 95% dintre aceștia trec granița cu Serbia, care nu este membră a UE. Aproape 75% din refugiații care au pătruns în Ungaria sosesc din Siria, Irak și Afganistan, de unde au fugit din cauza războaielor. În ianuarie și februarie acest an, Ungaria s’a confruntat cu un val de imigranți kosovari, constrânși la exod din motive economice.

Sursa: hirado.hu, capital.ro, gândul.ro, distanta.ro, agerpres.ro

Citiți și: CLUJUL NU VA AVEA PLĂCUȚE BILINGVE LA INTRAREA ÎN ORAȘ

sau: PANNONIA ÎN CARE S’AU AȘEZAT TRIBURILE ASIATICE NU S’A ÎNVECINAT NICIODATĂ CU TRANSILVANIA

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬