TITANICUL, ISTORIA UNEI CRIME PERFECTE

Titanicul, scufundat intenționat? Teoria crimei perfecte cu superbogătași reduși la tăcere
Naufragiul vasului Titanic a reprezentat o perioadă îndelungată un mare mister pentru omenire.

Dezvăluiri recente, care arată că acest naufragiu a fost consecinţa unei conspiraţii bine premeditate, vin să elucideze acest mister. Prin urmare, care este adevărata poveste din spatele acestui tragic accident?

Cartea The Secret Terrorists apărută la Truth Triumphant Ministries şi, ulterior, la Tree of Life Resources afirmă şi arată cum responsabilitatea pentru acest naufragiu ar reveni în mod direct Ordinului Romano-Catolic al Iezuiţilor:

”Sursa celor mai mari tragedii ale ultimilor 200 de ani poate fi identificată ca fiind Iezuiţii.”

Fondată în 1540, ”Societatea lui Iisus” s’a dezvoltat rapid în sânul Bisericii Catolice. Membrii săi erau confesori ai familiilor care guvernau Europa. Îl apărau pe Papă şi catolicismul aproape în toate ţările din lume. În 1773, Papa Clement al XIV-lea a suprimat Ordinul Iezuiţilor. În 1814, Papa Pius al VII-lea a cedat presiunilor care se făceau asupra sa şi a reînfiinţat ”Societatea”.

În prezent, există colegii şi pastori iezuiţi. Ordinul Iezuiţilor este o organizaţie foarte influentă ce are ca scop perpetuarea catolicismului şi a puterii Papei. Totuşi, există un secret, o parte întunecată a acestei organizaţii numită ”Societatea lui Isus” Timp de sute de ani membrii lui au comis crime religioase. Erau bărbaţii cu pelerine negre care purtau pumnale pe dedesubt.

Conspiraţia de la originea Rezervei federale

În 1910, şapte bărbaţi s’au întâlnit pe insula Jekyll, în apropierea coastei statului Georgia, pentru a planifica fondarea Rezervei Federale SUA. Nelson Aldrich şi Frank Valderclip au reprezentat imperiul financiar Rockefeller. Henry Davidson, Charles Norton şi Benjamin Strong l’au reprezentat pe J.P. Morgan. Paul Warberg a reprezentat dinastia bancară Rothschild din Europa. Membrii familiei Rothschild erau agenţii bancari ai Iezuiţilor şi deţineau ”cheia averii Bisericii Romano-Catolice”.

Între grupurile Morgan, Rothschild şi Rockefeller exista o puternică rivalitate. Cu toate acestea s’au asociat într’un consorţiu şi au pus bazele cartelului bancar naţional numit Sistemul Federal de Rezervă, după cum afirmă G. Edward Griffin din The Creature From Jekyll Island. O recenzie a acestei cărţi suna astfel:

”Spune povestea modului în care bancherii i’au momit pe politicieni cu bani nemunciţi şi au ajuns să controleze cea mai mare parte a lumii.”

Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller sunt controlate de ordinul iezuit. Aceste familii cu o puternica influenţă la nivel mondial ”fac ceea ce este necesar pentru a distruge libertatea constituţională din America şi pentru a’l conduce pe Papă spre dominaţia mondială.”

Titanicul – un ”cal troian” al timpurilor moderne

Construcţia Titanicului, comandată de o societate pe nume White Star Lines, a început în anul 1909 într’un şantier naval din Belfast, Irlanda. Populaţia din Belfast, în mare majoritate de religie protestantă, îi detesta pe iezuiţi. Controlul White Star Lines fusese preluat de J.P Morgan, căruia Iezuiţii i’au ordonat construiască Titanicul. Chiar de la început, luxosul vas de croazieră, Titanic, a fost destinat distrugerii.

Nu toate personalităţile puternice şi influente ale vremii erau de acord cu crearea Sistemului Federal de Rezervă. Benjamin Guggenheim, Isa Strauss şi John Jacob Astor s’au opus formării S.F.R. Aceştia, fără îndoială unii cei mai bogaţi oameni din lume, stăteau în calea planului iezuiţilor. Ei urmau să’şi folosească influenţa şi averea nu numai pentru a se opune planului iezuiţilor de a crea Rezerva Naţională, ci şi pentru a se opune Primului Război Mondial.

Din portul Southampton, Anglia, începe călătoria inaugurală a Titanicului. Oficial se știa că a fost construit pentru a oferi conexiuni săptămânale către Statele Unite, liniile oceanice se aflau în fruntea tehnologiei navale a erei. Cursa care s’a soldat cu naufragiul Titanicului era călătoria de inaugurare a celui mai mare vapor construit vreodată. Campania de promovare a vaporului imposibil de scufundat îi asigura pe pasageri de o siguranţă plină de confort.

Dar, adevăratul motiv pentru distrugerea navei a fost un joc prin care super-bogaţii Guggenheim-Strauss-Astor puteau fi eliminaţi.

”Ei trebuiau distruşi într’un mod atât de absurd încât nimeni să nu suspecteze că au fost omorâţi şi că iezuiţii au făcut aceasta.”

Pentru aceasta s’a urmărit să fie pe vas mulţi irlandezi, francezi şi italieni catolici. Şi protestanţii din Belfast au fost încurajaţi să emigreze în Statele Unite pe Titanic. Toţi aceştia erau oameni de care, în marea lor majoritate, lumea se putea ”dispensa”.

Un naufragiu programat

Deşi la momentul respectiv nu se cunoşteau aceste detalii, ulterior a ieşit la iveală că Edward Smith, căpitanul Titanicului era iezuit şi lucra pentru J.P. Morgan. Dar nu este singurul membru al acestei societăţi criminale secrete implicat în această afacere.

În documentarul National Geographic numit Secretele Titanicului, din 1986, se afirmă:

”Când vasul a plecat din sudul Angliei, la bord se afla Francis Browne. El era cel mai influent iezuit din toată Irlanda şi maestrul iezuit al lui Edward Smith.”

Eric J. Phelps afirmă în cartea Vatican Assassins:

”Iată escrocheria iezuită la cele mai ridicate cote. Pastorul de provincie Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, cu siguranţă îi dă raportul Căpitanului privind jurământul său ca iezuit şi a doua zi dimineaţa îşi ia la revedere de la acesta…”

Pentru căpitanul Smith acest ”general iezuit” era ca însuşi Dumnezeu. Browne l’a instruit ce să facă în apele de nord ale Atlanticului.
”Lui Edward Smith i’au fost date ordine să scufunde Titanicul şi exact asta a făcut.”

Conform filosofiei iezuite secrete, ”cei nevinovaţi pot fi sacrificaţi pentru o cauză benefică majoră; scopul scuză mijloacele.”

Căpitanul Smith navigase mai mult de 26 de ani în apele de nord ale Atlanticului, fiind unul dintre cei mai buni experţi pe ruta pe care naviga Titanicul, în ape reci. Căpitanul a ştiut de la început că vasul său a fost construit pentrua elimina duşmanii iezuiţilor. Titanicul a fost construit spre a fi un ”vapor al morţii”, care să eşueze de la prima sa călătorie. Căpitanul Smith ştia cu exactitate unde erau icebergurile.

Totuşi, el a intrat cu Titanicul cu viteză maximă, de 22 de noduri, într’o noapte fără lună, într’un câmp imens de gheaţă de 80 de mile marine pătrate, ascultând ordinele secrete ce le primise! Acţiunile Căpitanului Smith din ultimele sale ore nu au fost cele ale unui conducător puternic şi integru. Părea că se luptă cu propria sa conştiinţă: să fie un căpitan curajos sau să asculte de maestrul său şi să scufunde nava?

Bărcile de salvare au fost insuficiente. Din măreţul Titanic, după naufragiu nu au mai rămas decât 13 dintre aceste bărci, majoritatea pline cu femei şi copii. Au fost aruncate în aer rachete albe de semnalizare. Torţele de semnalizare de alarmă ar fi trebuit să fie roşii. Vasele care treceau pe lângă acesta au crezut că cei de pe Titanic dau o petrecere. Aceste exemple nu arată aroganţa unui echipaj care credea că Titanicul este imposibil de scufundat. Toate acestea au fost planificate.

Victime intenţionate şi victime colaterale într’o ”crimă perfectă”

Cei trei magnaţi are se opuneau creării Sistemul Federal de Rezervă, au fost omorâţi împreună cu cei din clasele mijlocie şi de jos. Soţia lui John Jacob Astor a fost salvată. La fel și Molly Brown. Naufragiul Titanicului a fost unul dintre marile dezastre ale secolului 20. Conform The Secret Terrorists de Bill Hughes.

În spatele acestei tragedii a stat Ordinul Iezuit aparţinând Bisericii Romano-Catolice:

”Vaporul imposibil de scufundat, palatul plutitor a fost construit să fie mormânt pentru cei bogaţi, care se opuneau creării Sistemului Federal de Rezervă. Pe 14 aprilie (dată din istorie la care a fost asasinat şi Abraham Lincoln) 1912, Titanicul s’a izbit de un iceberg şi toţi cei care se opuneau înfiinţării Rezervei Federale au fost eliminaţi. În decembrie 1913, Sistemul Federal de Rezervă a fost inaugurat în Statele Unite. Opt luni mai târziu, iezuiţii aveau destule fonduri prin intermediul Rezervei Federale pentru a declanşa Primul Război Mondial.”

După cum se poate observa S.F.R. a fost creat curând după dezastrul Titanicului.
Dintotdeauna clasa bogată a avut de câştigat de pe urma războaielor în care cei săraci au luptat şi au murit. Paginile cărţii The Secret Terrorists nu specifică numele Templierilor, Francmasonilor sau Iluminaţilor, dar aceştia sunt implicaţi în aceste conspiraţii monstruoase şi au control asupra băncilor, sistemului monetar, companiilor petroliere, corporaţiilor, guvernelor, politicienilor, armatei, poliţiei, legii şi sistemului judiciar, bisericilor, şcolilor, mass-mediei etc. etc…

Cei bogaţi şi puternici au condus întotdeauna lumea. Elita este cea care difuzează ştirile, cea care creează marile evenimente internaţionale. William Randolph Hearst a inventat ştiri şi şi’a tipărit propaganda în propriul său ziar. Se presupune că magnaţii sunt cei care au provocat căderea Bursei din 1929 şi au cauzat suferinţele care au survenit în urma Marii Depresiuni. Cei super-bogaţi au avut parte de o zi super-profitabilă din punct de vedere financiar în timpul Crizei. Cei care au pierdut tot au fost cei care doreau să investească, cei mai puţin bogaţi.

Nu e deloc incredibil faptul că adevărul despre această faimoasă călătorie a Titanicului nu a fost cunoscut atât de multă vreme, căci este vorba despre una din cele mai perfecte crime care au fost comise vreodată.

Mitul ”Vasului insubmersibil”

Naufragiul a devenit o legendă din cauza coliziunii sale cu un aisberg în noaptea dintre 14 și 15 aprilie 1912, în care 1518 dintre cei 2223 de pasageri și’au pierdut viața. Incidentul a inspirat numeroase filme, dar cu siguranță cel mai important și renumit, este cel din 1997, Titanic, filmul în care au jucat Leonardo Di Caprio și Kate Winslet.

Din acest film, al lui James Cameron, memorabil a rămas dialogul purtat între inginerul Thomas Andrews și Bruce Ismay:

”– Pompele vă vor oferi un răgaz, dar, oricum, nu este decât o chestiune de minute. Începând din acest moment, orice am face, Titanicul se va scufunda.
– Bine, dar vaporul ăsta e insubmersibil.
– E făcut din metal, domnule. Vă asigur ca se va scufunda. E o certitudine matematică.”

Pe 31 martie 1909, începe construcția Titanicului. Doi ani mai târziu, la 31 mai 1911, coca vasului e terminată, urmând să fie lansată la apă. Ca să alunece mai ușor, uriașa alcătuire de metal este unsă cu 20 de tone de săpun și de seu. O trag cinci utilaje de remorcare, care o pun în poziție de staționare lângă chei.

Cu toate acestea, nava este departe de a fi gata. Pentru instalarea echipamen­te­lor interioare mai sunt necesare câteva luni bune de muncă. În ciuda angaja­mentelor optimiste ale conducerii companiei, construcția transatlan­ti­cului este definitv încheiată de’abia pe 31 martie 1912.

Primele probe se des­fășoară la începutul lui aprilie, apoi vaporul pornește spre Southamp­ton, în vederea călătoriei sale inaugurale.

Cu o cocă dublă din placi de oțel asamblate prin nituri și având 16 compartimente separate prin 15 pereți perfect izolați, Titanicul oferea o siguranță maximă din punctul de vedere al exigențelor vremii. Dacă vreunul dintre compartimente era avariat, pereții desparțitori puteau fi coborâți printr’o comandă acționată electric de la nivelul puntii. În cazul pătrunderii unei cantități masive de apa, peretii de etanseizare puteau fi inchisi manual sau automat, prin intermediul flotoarelor de siguranta. Transatlanticul era dotat și cu un sistem de opt pompe ce ofereau o capacitate de evacuare de 400 de tone de apa pe ora. Doua compartimente puteau fi inundate fără ca vasul să se afle în pericol, pentru că restul asigurau plutirea.

În plus, Titanicul era dotat cu un sistem de navigare realizat la cele mai avansate standarde tehnologice ale timpului, iar dimensiunile sale colosale îl puneau la adăpost de ravagiile furtunilor marine. În punctele nevralgice, erau amplasate detectoare de fum, astfel încât soneria de alarma asigura o interventie rapida a angajaților în caz de incendiu. Iar culmea perfecțiunii în materie de sisteme de siguranță o reprezenta un aparat de detecție acustică a obstacolelor din apă.

Nu e de mirare că, în 1912, Titanicul era considerat o capodoperă a arhitecturii navale.

Mașinării avangardiste

Spre deosebire de alte pacheboturi, vasul dispunea de două motoare clasice cu aburi de 15.000 de cai-putere și de o turbina de joasă presiune de 16.000 de CP. Puterea totală ce putea fi transmisă elicelor era, prin urmare, de 46.000 CP. Aburii erau produși în 29 de cazane.

Energia electrică necesară iluminatului (pe vas existau 10.000 de becuri) și funcționării diferitelor aparate (pentru gătit, încălzire, răcire și aerisire) era asigurată de patru dinamuri cu o putere de 400 KW. Sistemul de telefonie de care dispunea Titanicul era, de asemenea, extrem de avansat.

Este vorba despre o instalație dublă, compusă dintr’un sistem central rezervat navigației și un sistem intern. Cel dintâi lega pasarela, comandamentul, puntea din față, sala motoarelor și compartimentul din spate. Cel de’al doilea, cu o capacitate de 50 de linii, îngăduia clienților ce ocupau cabinele de lux sa comunice cu diferite servicii (bar, restaurant etc.).

În plus, exista și o instalație TFF (telefon fără fir) de tip Marconi, de mare putere, care permitea emiterea și primirea de mesaje telegrafice.

Lung de 269 de metri, cu o greutate de 46.328 de tone, dotat cu elemente tehnologice de ultima ora, cu un stil arhitectural modern și un design interior de mare rafinament, colosul avea 8 punti principale (puntea de plaja, puntea pentru plimbari, puntea de tip sera, puntea superioara, puntea-salon, puntea principala, puntea centrala si puntea inferioara), pline de ornamente impunatoare, in care se amestecau toate stilurile europene. Pe 10 aprilie 1912, data la care a plecat de la Southampton spre Cherbourg si apoi spre Queenstown, Titanicul era cel mai mare si mai luxos vapor din lume.

Clase de confort și clase sociale

La bordul Titanicului se aflau 2.227 de persoane, inclusiv echipajul. Extrac­ția socială a pasagerilor reprezenta foarte bine, într’un tablou sintetic, repartiția averilor în Anglia acelei epoci. Biletele de la clasa I costau 4.000 USD, ceea ce la echivalentul de azi ar însemna 50.000 USD. La clasa a treia, preturile se ridicau la 50 USD, adică 625 USD actuali.

În cercul privilegiaților se aflau 325 de persoane, printre care domnul și doamna Straus, proprietari ai celebrelor magazine Macy’s din New York, Benjamin Guggenheim, Arthur Ryerson, regele oțelului, domnul și doamna Astor, a căror avere era evaluată la circa 100 de milioane de dolari. Pe punțile de lux putea fi întâlnit John B. Thayer, magnat al căilor ferate, dar și Sir Cosmo Gordon împreună cu soția.

Printre oaspeții de vază se mai număra Lady Duff Gordon sau Charlotte Cordeza, care va pretinde mai târziu despăgubiri de 177.352 de dolari în contul valizelor sale scufundate.

Edith Russel, o alta pasageră foarte bogată, avea o a doua cabină, destinata exclusiv depozitarii hainelor sale. Legenda spune că, înainte să urce într’o barcă de salvare, doamna Russel a trimis un tânăr valet (cabinier) să’i recupereze, cu prețul vieții, un purceluș de ipsos care funcționa ca o cutie muzicală cu cheiță.

Dacă la clasa a doua nu existau decât 205 pasageri, în schimb la clasa a treia urcaseră nu mai putin de 706. În aceasta din urma secțiune, bărbații erau grupați în partea din față a vasului și stăteau câte 6 sau 8 în cameră. Femeile dormeau, într’o infiorătoare promiscuitate, în partea din spate.

Foarte mulți pasageri erau imigranți ruși, suedezi, norvegieni, greci, italieni, francezi, germani, sirieni. Printre ei se afla și un japonez. După naufragiu, s’a prăpădit un singur copil care călătorea la clasa I, în vreme ce din rândul celor adăpostiți la clasa a III-a și’au pierdut viața 49.

La clasa I, cabinele ocupau partea centrală a vaporului, la nivelul celor trei punți superioare, acolo unde tangajul era mai puțin intens; fiecare cabină era unică, avea vedere directă la ocean și dispunea de decorațiuni somptuoase; unele aveau chiar și o porțiune de promenadă proprie și beneficiau de un personal cu înaltă calificare ce le era în întregime alocat, atunci când pasagerii bogați nu’și aduceau cu ei propriile menajere sau valeți. Băile, toaletele, salonul și sala de mese, la fel de opulente ca în marile hoteluri ale lumii, erau inaccesibile celor de la clasele inferioare. Deși se situau la mare distanță de ale clasei I, instalațiile și oportunitățile de la clasa a III-a erau net superioare celor similare de pe pacheboturile aflate atunci în funcțiune (care înghesuiau până la 50 de pasageri într’un dormitor).

Strigătele de dinainte de marea tăcere

Pe 14 aprilie, la doar două zile după pornire și la cinci ani după dejunul în decursul căruia se născuse visul White Star Line, temperatura scade dramatic. Vaporul se afla în preajma Terra Novei și spinteca apele Atlanticului cu o viteza de 700 de metri pe minut. Aflați la postul de veghe, în cabina de pe catargul principal, marinarii Fleet și Lee se apleacă înainte cu ochii ieșiți din orbite: la o distanța de 600 de metri de cocă se afla un aisberg. Fleet se întoarce și suna de trei ori clopotul de alarmă, apoi îl cheamă la telefon pe ofițerul Murdoch și răcnește:

”Aisberg în față!”

Înainte să închidă, comandă:

”Timona la babord!”

Timonierul învârte complet roata cârmei. În același moment, Murdoch transmite în sala mașinilor:

”Opriți motoarele!”, după care ordonă închiderea pereților de etanșeizare.

După câteva minute de așteptare, Titanicul începe să se deplaseze spre babord, dar, din păcate, o face prea încet. Impactul este inevitabil.

23.45. Marea izbitură.

Titanicul a lovit un aisberg care a sfâșiat coca pe o lungime de circa 90 de metri, distrugând pereții a sase compartimente. Apa a năvălit înăuntru, iar pe puntea din față cârmei zboară așchii de gheață. Căpitanul Edward Smith, un bătrân lup de mare în vârstă de 62 de ani, cel mai bine plătit comandant de vas din lume la acel moment, afla de la Murdoch ce s’a întâmplat și zărește pe indicatorul de poziție o înclinare de 5 grade spre tribord.

Îi comanda pe data ofiterului Bloxhall sa inspecteze zona lovita și să’i raporteze dimensiunile avariei. În același timp, dispune lansarea primelor CQD-uri (Close Quarters Defense, în cod Morse de alarma), pe care, între orele 00.15 și 02.17 le recepționeaza mai multe vase din zona (Mount Temple, aflat la 95 de km de locul nafragiului, Frankfurt, 285 de km, Bismark, la 130 de km și, într’un târziu, Carpathia).

La ora 00.25 este lansat de pe Titanic, prin intermediul radiotransmitatorului Jack Phillips, primul SOS din istoria marinei. După ce căpitanul ordona părăsirea vasului, Andrews, creatorul Titanicului, îi amintește că pentru aceasta operatiune nu au suficiente bărci de salvare la dispoziție.

Aici, poate, s’au legat toate ițele negre ale tragediei. Din ”rațiuni estetice”, spune o informație recentă, factorii de decizie au hotarât ca, din cele 32 de bărci prevăzute inițial, să nu fie luate la bord decât 20.

Sau, în termenii reci ai discuției dintre inginer și căpitan:

”Nu avem loc decât pentru 1.178 de persoane din cele 2.227. Aproape jumătate dintre pasagerii acestei nave sunt condamnați la moarte!”

Citește și:  600 DE SUPERSTIȚII LA ROMÂNI

sau:  AGRICULTORII DIN TRECUTUL ROMÂNILOR

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

ROMÂNII DIN UNGARIA SUNT PESTE 118.000 !


Deși la ultimul recensământ românii apar în cifre oficiale doar 35.641 persoane, numeroase semne de întrebare se ridică din alte cifre prezentate în aceleași statistici. La rubrica: NU RĂSPUND, FĂRĂ RĂSPUNS sunt trecute un număr aproape neverosimil de mare de ”indeciși”: 1.398.731 persoane, raportat la întreaga populație.


Da, există și o astfel de rubrică, dar in opinia mea conspiraționistă, doar pentru a masca cifrele reale ale unor minorități și pentru ca impactul să nu fie atât de dramatic pentru oficialități, găselnița lor este această rubrică. Aceeași situație la rubrica ALȚII: 95.143, deci un total de 1.493.874 de persoane a căror etnie nu o știm. Convenabil, nu’i așa?
Pe noi ne interesează minoritatea românească și vom încerca să ne ”uităm” în spatele cifrelor, adică acolo unde oficialitățile ungare nu vor să știm ce ar putea fi. Dacă facem câteva calcule simple ajungem la următoarea realitate probabilă:
Minoritățile naționale însumează 644.524 persoane, în care nu sunt incluși cei rezidenți, imigranții, în general cei ce nu sunt nativi ai statului ungar: arabi, chinezi, ruși și vietnamezi. Raportul românilor in masa minorităților naționale este de 5,53%, Acest procent aplicat la ”persoanele fără etnie” ne relevă un număr potențial de 82.610 români, care împreună cu cifra oficială rezultă un total de 118.250 români.
Cunoscând politica de maghiarizare a Ungariei dintotdeauna, este evident că această cifră este doar parțială și insuficientă pentru a reda și a cunoaște adevărul.
Ce ar mai fi de remarcat? Interesante sunt diferențele la distanța a 10 ani între recensăminte.
Dacă în 2001 se declarau doar aproximativ 570.000 de persoane ”fără etnie”, azi cifra celor care au prins curaj, este de trei ori mai mare, ceea ce este îmbucurător, pentru că nu ar fi exclus ca în 2021, dacă se menține trendul, să avem jumătate din populația Ungariei de altă etnie decât cea majoritară, coroborat cu un spor negativ al Ungariei de – 4.
Cifrele nu sunt irealiste, deorece ele se coroborează cu situația electorală și confesională a Ungariei, care păstrează același trend: românii alături de celelalte minorități prin curaj.

STATISTICA CONFESIUNILOR DIN UNGARIA

Aceeași situație se păstrează și în statistica comunităților religioase. Persoanele care nu’și declară confesiunea sau nu răspund sunt 2.700.000 de persoane, adică un neverosimil procent de 30 % de persoane ”nehotărâte”.

Dacă studiați rubrica greco-catolicilor până în 2001 situația lor a fost pe un trend crescător, până când în 2011 au suferit subit un regres inexplicabil, îngroșând efectivul nehotărâților, sau celor care nu răspund. Situația ortodocșilor nu este nici ea mai bună, ea suferind scăderi din 1949, permanent. Practic cu excepția celor două poziții unde se înregistrează un crescendo constant, ateii și alte culte, toate celelalte confesiuni marchează un regres subit în 2011, dar în aceeași situație nu se aflau și celelalte culte în 2001, când alături de rubrica celor din alte confesiuni (probabil baptiști, penticostali, martorii lui Iehova, ș.a.) și a ateilor, greco-catolicii erau pe un trend crescător, ceea ce lasă loc de speculații, în opinia mea.

Situația confesiunilor: cu roșu în scădere, catolicii.

Deși, nu avem nicio confirmare oficială putem observa, scăderea dramatică a catolicilor și reformaților printre declaranți, confesiuni tradiționale statului ungar, care în 1949 însumau 8.254.000, iar în 2001, peste 6.911.000, situația în 2011 a devenit dramatică deoarece cele două confesiuni nu mai înregistrau nici 50 % din totalul populației 4.844.000. Motiv pentru care statul ungar a trebuit să reacționeze, ”găselnița” oficialităților a fost elaborarea în chestionare și îngroșarea (umflarea) segmentului celor care nu răspund. Dar, realitatea este lesne de constatat, biserica reformată și catolică au înregistrat un recul serios în ultimii 60 de ani, ceea ce reprezintă un semnal important pentru autorități, și în primul rând pentru biserică. Una din explicații la care ne putem gândi fără a sonda opinia publică, se datorează tradiției străvechi de coerciție asupra persoanelor ”necredincioase” străine de biserica oficială, dar și a credinciosului în general. Fenomenul poate avea cel puțin două dimensiuni, dar noi nu analizăm decât acea latură care poate ascunde resentimente de veacuri pentru biserică. Aceste resentimente se transmit în familii sau în comunități, precum ar fi cele ale minorităților, dar și a comunităților convertite în timp.  Îngroșarea rândurilor ateilor și a non-declaranților poate ascunde și o creștere semnificativă a rândurilor de credincioși din confesiunile care au fost persecutate de’a lungul vremurilor: ortodocșii și greco-catolicii, care în opinia mea, nu sunt doar 200.000, ci cel mai probabil undeva între 500.000-1.000.000 de credincioși, poate mai mulți. În spatele acestor cifre aflându’se evident foarte mulți români.

Alegerile din 1994, cu roșu sunt voturile românilor

Creșterea numărului românilor în statisticile oficiale este explicabilă, deși ea nu este încurajată datorită creșterii extremismului unor partide, precum este partidul cu orientare extrem-naționalistă: Jobbik. Evoluția acestei creșteri o constatăm studiind rezultatele alegerilor din ultimii ani.

Reprezentarea și apartenența votului etnic românesc din Ungaria a evoluat în doar 16 ani. De la alegerile din 1994 (sus), la alegerile din 2010 se observă în foto de mai jos. Această diferență dovedește că sub acele nume maghiarizate de pe buletinul de vot, bat inimi de români (foto jos).
Buletin de vot din 2011

”Numărul Românilor din județele șesului Tisei este astazi de aproximativ 60.000 suflete. Pentru cunoașterea vieții lor spirituale ca și pentru studierea manifestărilor legate de vieața lor materială, este necesară înființarea acelui institut menit „studiului Românilor de peste hotare. Chemarea acestui institut ar fi să se îndeletnicească, cu cercetarea – sub toate aspectele – a insulelor etnice românești rămase departe peste granițele României, pe meleaguri străine, unde astăzi frații noștri luptă cu nespus de mari greutăți, pentru a’si apăra ființa etnică.” (Prof. ST. MANCIULEA)

„Fiecare loc de pamânt are o poveste a lui, dar trebuie sa tragi bine cu urechea ca s’o auzi, si trebuie si un dram de iubire ca s’o întelegi”. (N. IORGA)


Sursa: ksh.hu/docs   en.wiki

Citiți și:  ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

 

Aceşti urmaşi ai lui ARPAD sunt, din păcate, românii panonieni şi apoi transilvăneni maghiarizaţi, manipulaţi de papalitate şi uneltele lor de acţiune, regii unguri, în vederea extinderii catolicismului spre estul Europei şi acaparării bogăţiilor autohtonilor acestor locuri.

Însuşi duşmanul poporului român Rœsler în a sa ”Romänische Studien” scrie, despre exterminarea ungurilor în anul 955 la Lechfeld de către Otto I împăratul germanilor şi modul cum s’a creat regatul maghiar, din convertirea autohtonilor români panonieni ortodocşi la catolicism, sub ameninţarea exterminării (contrar afirmaţiilor din cărţile de istorie, cum că ”ungurii” ar fi fost creştinaţi).

Bătălia unde ultimele rămășițe ale ”maghiarilor” asiatici au fost exterminate

Despre conducătorul ultimei expediţii a ungurilor în occident, din anul 955, după nume Bulcsu (Bulciu, Bulesu), român, cronicarul bizantin G. Cedrenus, compilând cronicile existenteale lui Skylitzes, Syncellus şi Theophanes, scrie următoarele despre el:

”Iar turcii (”ungurii” n. trad.) n’au încetat de a face incursiuni în teritoriul roman (este vorba de al germanilor din occident n.n.). În acest timp principele lor Bolosudes (nume grecizat a lui Bălosu, Bulciu sau Buleșu n.n) înainte de a veni la Constantinopol, s’a prefăcut că voieşte să îmbrăţişeze credinţa creştină şi să se boteze. De aceea a fost bine primit de împăratul Constantin şi după ce a fost împodobit cu demnitatea de patriciu (titlu nobiliar ce’i conferea şi multe daruri în bani şi obiecte de cult, n.n.) s’a întors acasă încărcat cu multe daruri. Nu mult după aceea, Gylas (Iuliu în română n.n.), şi el principe al turcilor (”ungurilor” n. trad.) s’a dus de asemenea tot la Constantinopol pentru acelaşi lucru. După ce s’a botezat şi după ce a fost la fel tratat, ca şi cel de mai înainte, a luat cu sine pe călugărul Jeroteiu, vestit pentru cucernicia sa. Pe acesta patriarhul Theophilactus l’a hirotonisit ca episcop al Turciei (al Ungariei n. trad.). Jeroteiu venind în Turcia (Ungaria. trad.) a convertit pe mulţi de la rătăcirea barbară la religia creştină. Gylas (adică Iuliu n.n.) a rămas în credinţa sa pentru întotdeauna şi el n’a mai atacat pe creştini. Bolosudes (Bulciu, Buleșu n.n.) însă, călcând învoiala ce făcuse cu Dumnezeu, a atacat cu tot poporul său pe romani (germani n.n.).

”Turcia” cum era trecut pe hărți spațiul invadat de jafurile asiaticilor exterminați la 955 de OTTO I, Harta a Europei de Est (900 d.Hr), Hristorisch – Geographischen Hand Atlas, Berlin 1824

”Dar tot el, ridicându’se împotriva francilor, a fost prins şi crucificat” (Din cartea lui G. Popa–Lisseanu ”Dacia în autorii clasici”, Editura Vestala, Bucureşti, 2007, pg. 342, 343).

În poză Bulcsu, Bulșu, Bulcu sau Bulciu

Ce trebuie să reţinem din această cronică, o compilaţie scrisă după două secole de la săvârşirea evenimentelor, aproximativ mijlocul secolului al X-lea. Cu toate că în cronică se vorbeşte de turci şi nu de unguri, cronicarii vremii i’au asemuit după înfăţişare cu grupul uralo-altaic al turcilor care forţau la acea vreme graniţele Imperiul Bizantin. Încă de pe atunci începuse campania papalităţii de maghiarizare a numelor (prenumelor de fapt, la acea vreme) din Iuliu în Gylas (Gyula), care căpătând titlu nobiliar la Constantinopol va deveni voievod al Transilvaniei cum veţi descoperi în cele ce vor urma. Faptul că însuşi patriarhul Constantinopolului trimite un episcop în Pannonia şi Transilvania însemna că deja existau aşezăminte creştine, preoţi ortodocşi în regiune, confirmând ceea ce şi alte cronici ale vremii atestau, acest adevăr.

În cele ce urmează am dori să punem la punct cifrele năvălitorilor unguri, cifre pe care le afişează istoricii maghiari şi istoricul I. Bulei în cartea sa ”Scurtă istorie a românilor”, Editura Meronia, Bucureşti, 1996. În această carte, autorul citează pe Fügedi E., istoric maghiar, care apreciază la 400.000– 500.000 numărul invadatorilor!!!

Dacă ar fi fost atâţia, nu ar fi putut la acea vreme cuceri întreaga Europă?

I. Bulei acceptă numărul lor la 100.000 – 150.000, după cifrele avansate de istoricii L. Musset, M. Reinhart și Ioan Aurel Pop. Dar dacă I. Bulei acceptă această cifră, de ce, în scurta sa istorie, a noastră, a românilor, nu dă şi numărul autohtonilor români din Pannonia şi Transilvania?

Cine a stat să numere niște migratori care nu stăteau pe loc, putea să aprecieze chiar mai ușor o populație sedentară care nu migra nicăieri, în primul rând după numărul de cătune sau târguri locuite permanent. O populație stabilă este mai ușor de găsit și recenzat decât una care stă o săptămână pe marginea unei ape, iar o lună la marginea unei păduri…

După părerea noastră, numărul năvălitorilor unguri a fost mult mai redus. Sunt semnificative aprecierile istoricului român Vasile Maniu care în cartea sa ”Românii în literatura străină. Studii istorico-critice şi etimologice”,Bucureşti, 1883, p. 37, (v. şi A. Deac, „Istoria adevărului istoric”, volumul II, p. 284) scria, demascând nefastele metode de falsificare a documentelor, a cronicilor vremii de către potentaţii politici bizantini şi ”unguri”:

”Cronicarii unguri n’au rămas mai prejos (decât cei bizantini) în falsificarea, (aş adăoga în special al numărului componenţei triburilor năvălitoare n.n.), desfiinţarea numelor gentilice, topice, a urmat şi urmează la dânşii pe o scară întinsă, cu o energie febrilă, în scop de maghiarizare, care a devenit pentru Arpadieni un principiu de stat.”

Semnificativă în această privinţă, este recunoaşterea de către notarul regal al Ungariei, Bonfiniu (numai nume maghiar nu avea), care nu se sfiia să declare că «totul este viciat şi denaturat până la inepţie în Analele Ungariei»”.

Şi istoricul român, pe baza faptelor concrete, a găsit acest procedeu nedemn şi la alţi istorici străini, dezvăluindu’l fără cruţare:

”Deprinderea cronicarilor vechi bizantini, slavi, germani, şi, în cele din urmă, maghiari de a desfigura prin uz frecvent numiri de familie şi localităţi până la necunoscut, întunecând faptele istorice şi confundând geneza şi a limbilor şi a popoarelor prin sistemul analogiilor.”

V. Maniu conchidea că:

”Vătămătoarea îndatinare mai la toţi cronicarii vechimii de a transmite ţărilor şi popoarelor mici numele etnografic şi topic al ţărilor şi popoarelor din vecinătate, confundând unele cu altele”, adăugând cu regrete şi tristeţe că ”Noi românii am plătit scump păcatul acesta al străinilor”.

Tot în cartea sa, V. Maniu la p. 37, remarca:

”Reiese adevărul istoric prezentat ca «o enigmă» învederând că acei Cumani, Ausoni, Uzi, Pacinati (Pecenegi n.n.), Catani de ale căror renume şi fapte sunt pline analele bizantine, sclavone şi maghiare din secolele X-XIII, ca şi cronicile din secolele IV-VII-IX, au fost românii.”

Ca o dovadă de netăgăduit a acestor aprecieri, în această privinţă, este şi constatarea istoricului ungar I. Keményi, care cercetând, deosebit de atent, numele de „etnii”, reflectate în documentele şi vechile cronici ungureşti, ajunge şi el la concluzia realistă, potrivit căreia: ”Ungurii numeau pe români şi huni şi cumani”, motivând acest lucru ”pentru că diplomaţia nu se ocupa decât de stăpâniri politice, iar nu de naţionalitate, care intrau de’a dreptul în naţiunea stăpânitoare”.

Să nu vă miraţi dacă, citind cărţile de istorie româneşti, cât şi manualele şcolare, DEX-ul, veţi întâlni scris la cele două popoare, cumani şi pecenegi că sunt de etnie turcă, când ele sunt de fapt, de aceeaşi etnie cu românii, al marelui popor getic (aşa cum ne’au numit cronicarii străini) din întregul spaţiu stăpânit de Burebista.

Reluând estimarea numărului de unguri care au invadat Panonia trebuie să ţinem seama că, înainte de invazia lor în Panonia, ungurii s’au luptat cu bulgarii în anul 895 pentru a se răzbuna în urma masacrării familiei lor, femei, copii, bătrâni, lăsaţi la Atelcuz (bărbaţii fiind plecaţi într’un raid de jaf, p.161 din cartea lui Rœsler) de către bulgari şi pecenegi. Rœsler, care ne relatează acest eveniment, afirmă că în această luptă au învins bulgarii, dar că ar fi pierdut în luptă 20.000 de călăreţi. Cum erau din aceeaşi rasă, şi aveau acelaşi sistem de luptă, pierderea de luptători ”unguri” ar fi fost egală.

Desigur că cifrele sunt exagerate dar nu’i mai puţin adevărat că numărul ”ungurilor” s’ar fi diminuat simţitor şi că cifra estimată de noi, la invazia lor în Panonia ar fi fost între 10.000 şi 15.000.

Menţionăm faptul că P. L. Tonciulescu i’a estimat doar la numai 3.000 – 5.000!

Admiţând aceste cifre, în cele 45 de raiduri în occident şi în teritoriile supuse Bizanţului, numărul lor a fost cel puţin diminuat la jumătate la fiecare raid. Cum credeţi că au putut continua ungurii raidurile de jaf, dacă nu şi’ar fi reîmprospătat rândurile cu aventurieri rumâni panonieni?

Urmăriți acest film de 30 min. pentru a vă dumiri cine sunt maghiarizații:

Deja în anul 913, Rœsler, în cartea sa amintită mai înainte, la p.173, aminteşte că după bătălia de la râul Inn, n’au mai rămas în viaţă decât 30 de luptători unguri!(s.n.) Şi apoi, de unde puteau ”ungurii” să’şi reînnoiască caii pierduţi în lupte, de unde hrana lor, refacerea armamentului şi toate cele necesare vieţii, dacă românii sedentari, agricultori în mare parte, nu le’ar fi asigurat hrana, îmbrăcămintea şi harnaşamentele pentru caii cu care invadau occidentul?

După contactul cu românii şi cu germanii este mai mult ca sigur că se mai civilizaseră puţin. Dacă după anul 913 nu mai rămăseseră decât 30 de luptători, iniţiativa următoarelor raiduri în occident nu puteau să o ia decât românii panonieni, după cum a fost consfinţită şi în cronici, la ultima incursiune din anul 955, când ultimii unguri au fost exterminaţi, iar conducătorul lor, românul Bulcsu (Buleșu, botezat ortodox la Ţarigrad n.n.) prins şi crucificat.

”XXXVII. Lupta regelui Ştefan cel Sfânt împotriva lui Gyula ducele Transilvaniei.

În urmă, fericitul Ştefan, după ce a primit din grija lui Dumnezeu coroana majestăţii regale, a purtat un frumos şi folositor război împotriva unchiului său cu numele Gyula care, pe acea vreme, avea domnia peste întregul regat al Transilvaniei. Deci, în anul Domnului 1002, fericitul rege Ştefan a prins pe ducele Gyula împreună cu soţia şi cei doi fii ai săi şi i’a trimis în Ungaria. Aceasta însă pentru aceea a făcut’o, fiindcă, deşi i s’a atras de foarte deseori luarea aminte de fericitul rege Ştefan, el totuşi nu s’a întors la legea creştină şi n’a încetat de a ataca pe Unguri. Şi întregul lui regat, foarte mare şi foarte bogat, l’a unit cu monarhia Ungariei. Regatul acela însă al său se numeşte pe ungureşte Erdeleelw, care este udat de foarte multe râuri, din nisipul cărora se culege aur şi aurul din această ţară este foarte bun.”

Şi în continuare domnul Gabriel Gheorghe ne dezvăluie:

”Gyula = Iuliu (nume de bărbat) şi Gyula Fehérvar = Alba Iulia, de unde rezultă că, la începutul sec. XI, voievodul Transilvaniei era un român cu numele Iuliu. Dacă ar fi fost ungur nu ar fi de crezut să’i fi atacat pe unguri. Şi nu este de mirare că era rudă cu Bela = Voicu (v. „Cronica pictată”, p. 146) duce („Cronica pictată”, XXXVI) în Panonia, care trecând la catolicism, şi’a schimbat numele în Ştefan, nu Istvan (!). Până la convertirea lui Ştefan cum scrie Petru Maior, dar şi alţii, ştim că s’a deplasat la Bizanţ unde s’a botezat, după cum scrie Gheorghe Cedrenu, istoric bizantin, în Compendiul istoriilor (ap. P. Maior, Istoria bisericii românilor, volumul I, p. 91). Mai mult, Gyula a adus cu sine în Ardeal pe călugărul Ieroteiu care a convertit pe mulţi ardeleni la creştinism, cum arată Cedrenu şi Zonaras. De aice, se întreabă P. Maior, ibid,p. 93: oare acei de Ierotheiu întorşi la credinţa creştinească fost’au români au secui, că încă atunci numai aceste neamuri era în Ardeal.”  (O precizare se impune, după unii cronicari, secuii au fost sciţi, de acelaşi neam cu românii, antrenaţi, din nordul Mării Negre unde locuiau, de către tătari în sec. XIII, probabil ca translatori, când au năvălit în centrul Europei, sau după alţi autori, români transilvăneni hotarnici din Munţii Apuseni n.n.).

Iar, mai sus: partea cea mai mare a locuitorilor din Ardeal au fost români, şi limba cea mai de obşte, precum până astăzi, au fost cea românească (ib). De ce preferau principii ardeleni să se boteze la Bizanţ ne’o spune Petru Maior (op. cit., p. 92):

”…iar lor maicu norocire le era a se boteza în Ţarigrad (Constantinopol n.n.) pentru că se făcea patrichii (patricieni ai imperiului n. G.G.) şi se înturna încărcaţi de bani şi de altă avere…Care nădeajde, după cum cetirăm din Cedrenu, tocma nu l’a înşelat cu Giula pre Constantin Porfirogenetul (subl. G.G.) (împăratul Bizanţului n.n.).”

Din textele de mai sus rezultă că la începutul sec. XI voievodul Ardealului era un român aparţinător de Biserica din Bizanţ, în care fusese botezat şi ducele Voicu (Bela) până la trecerea la catolicism. Deci, Gyula era creştin, dar de rit bizantin, astfel că imputaţia care i’o face nepotul lui Ştefan I că nu s’ar fi întors la legea creştină are numai sensul că a refuzat să treacă la catolicism. Un alt caz similar, relatat tot în ”Cronica pictată”, (p.147, note): Nobilii din Samogy şi din Zalas, nevoind cu niciun preţ să părăsească ritul părinţilor lor, nici să primească religia catolică s’au revoltat în contra lui Ştefan I.

În urma sfaturilor duhovnicului său, prea fericitul Martin (care nu era altul decât nunţiul papal, care dirija întreaga activitate a regelui ungur n.n.), Ştefan şi’a strâns armata (care era formată la acea vreme în majoritate de mercenari germani trimişi de papalitate şi de băştinaşi, puţini la număr convertiţi la catolicism n.n.) l’a numit generalissim pe întreaga armată pe străinul Velcellinus, s’au bătut…iar ducele Cupan (nume românesc n. G.G.) a fost ucis. Fericitul Ştefan a pus să’l taie în patru bucăţi pe Cupan şi le’a expus la poarta Strigoniului, la cea a Vespremului, la cea a Jaurnului, iar în Ardeal (de unde era ducele Cupan) corpul său ciopârţit a fost expus la Alba Iulia. Ca urmare, Ştefan a hotărât ca întreg poporul ce se găsea în provincia ducelui Cupan să dea pe vecie şi de drept, pentru mânăstirea sfântului Martin (numele duhovnicului său) din Panonia a zecea parte din copii (!), una din formele de catolicizare şi maghiarizare forţată, din fructe şi din vite.

În urma luptelor pe care le’a dus în Ardeal, Ştefan cel Sfânt a luat o cantitate nepreţuită de tezaure şi mai ales aur, giuvaiere şi pietre nestemate (p. 147-148). De aceea, sfântul rege Ştefan, îmbogăţindu’se foarte mult cu aceste diferite tezaure…(pag 148-149), QED (cea ce demonstrează n.n.), nu convertirea la creştinism era obiectivul principal, ci îmbogăţirea, acumularea de averi.

Epilog. Spre neşansa lui Ştefan I şi a altor sfinţi cu referinţe nevalabile la dosar, cu câteva decenii în urmă, Papa Paul al VI-lea (papă între 1963-1978 n.n.), făcând o revizuire a sfinţilor catolici, a radiat o serie întreagă, declarându’i uzurpatori de titluri sau impostori, impuşi de tradiţie şi interese. Printre cei cărora li s’a retras brevetul de sfinţenie … se află şi Sfântul Ştefan, rege al Ungariei!… (căruia, din manualele actuale, tot nu i s’a şters titlul de sfânt, n.n.).

Învăţămintele pe care trebuie să le tragem din cronicile expuse mai sus sunt următoarele. La începutul secolului al XI-lea papalitatea, prin convertirea la catolicism a unuia din principii panonieni, român de neam, Voicu, devenit prin voinţa papalităţii Sfântul Ştefan I, rege apostolic al Ungariei, o ţară care nu exista la acea vreme, toate întinderile de pământ din Panonia acelor vremuri erau deţinute de prinţi români, vlahi cum îi numeau bizantinii, cum rezultă şi din alte cronici…
Afirmaţia din ”Cronica pictată de la Viena” că:

”Ştefan …prinzând pe ducele Transilvaniei, Iuliu, şi a familiei sale îl trimite în Ungaria?… şi întregul lui regat, foarte mare şi foarte bogat, l’a unit cu monarhia Ungariei”, este falsă.

De aici decurg toate erorile introduse în cărţile de istorie maghiare, Larousse, Enciclopedii din tot occidentul şi din păcate şi a majorităţii cărţilor de istorie scrise de români, printre care I. Bulei şi mulţi alţii. Tot ce s’a afirmat în această cronică n’a fost decât un raid de represiune şi de jaf, după care, cu tezaurele furate s’au întors de unde au plecat, la acea vreme, Ungaria ca ţară cu un teritoriu delimitat nu exista la acea vreme.

Ungurii n’au fost semnalaţi în Ardeal înainte de secolul XV, mărturii, viitorul papă Pius II (1405-1461), care în ”Călători străini I”, p. 317scria:

”În vremea noastră e locuită (este vorba de Transilvania n.n.) de saşi (Teutones), secui şi români” (şi asta înainte de 1458) şi de asemeni, chiar din alte cronici ungureşti, la trecerea tătarilor prin Transilvania în 1241, n’au întâlnit decât rezistenţa voievodului Posea la Braşov, şi aminteşte de jafurile şi uciderea creştinilor din diverse localităţi, fără a aminti de picior de ungur!

Deac în cartea ”Istoria adevărului istoric”, volumul II, ne relatează:

”Astfel se precizează că, în expansiunea lor către răsărit, armata regalităţii ungare a reuşit să treacă Tisa şi să cucerească Aradul, după 54 de lupte cu vlahii, de’abia în timpul lui Ştefan al III-lea, în anul 1166. Cu această ocazie, graniţa dintre unguri şi vlahi s’a mutat la Ineu, în apropierea Aradului. Pentru recucerirea Aradului şi apărarea Streiului, vlahii s’au aliat cu bizantinii, ducând lupte îndârjite în anul 1166 şi cei următori. Mai târziu, regele Emeric (1196-1204) al Ungariei este înfrânt – împreună cu armata sa, în timp ce încerca să pătrundă prin porţile Meseşului în Podişul Transilvaniei, de către moţii şi maramureşenii vlahi…”

Şi mai departe, A. Deac la p. 109 continuă:

”În primul rând, rezultă cu claritate că Ţara Românească era una, de la Marea Neagră, până la Rarăul nordic moldovenesc şi dincolo de Carpaţi, până la Maramureş şi la râul Tisa (s.n.). Fireste, dupa cum reiese din textul documentului, în cadrul acestei Ţări unitare, fiinţau o seamă de organizaţii politice locale, subordonate domnitorului, care îşi avea reşedinţa în Muntenia, demonstrând prin aceasta că de aici, din Ţara Românească a Munteniei, domnitorul român chemă la luptă, la organizarea rezistenţei faţă de cotropitorii regatului ungar, care din nefericire, după cum se consemnează în discursul amintit, ocupaseră teritoriile strămoşeşti de la Tisa, chiar şi localitatea Arad.”

Adaptare după Valeriu Popovici Ursu, Gabriel Gheorghe

În poză Bulcsu, Bulșu, Bulcu sau Bulciu

CITITI DESPRE STUDIILE GENETICIENILOR MAGHIARI: MAGHIAROFONII NU SUNT MAGHIARI, EI SUNT POPULATII EUROPENE CARE S’AU MAGHIARIZAT DE’A LUNGUL SECOLELOR

Câteva linkuri utile pentru a vă convinge singuri:

http://www.khazaria.com/genetics/hungarians.html

Genetica maghiarilor – ADN-ul maghiarilor din Ungaria

Maghiarii se auto-denumesc eronat maghiari. Primii maghiarii au sosit în țara Ungariei de la est în secolul al IX-lea. La un moment dat au fost în alianță cu khazarii (khazaria.com).

sau,

MAGHIAROFONII AU ADN EUROPEAN, DAR VORBESC O LIMBĂ ASIATICĂ

O dovada a maghiarizarii de’a lungul secolelor a populațiilor din Panonia, o regasim în studiile genetice. Sunt foarte puține dovezi genetice ale urmașilor triburilor maghiare asiatice. Aici aveti și studii facute de geneticieni maghiari:

http://www.khazaria.com/genetics/hungarians.html

Am analizat datele a trei populații europene care vorbesc limbi non-indoeuropene: maghiari, laponi și finlandezi. Analiza principală coordonata arată că Laponii sunt intermediari între persoanele care se află în apropierea punctului geografic Munții Ural, vorbitori de limbi uralice și Europa Centrală și de nord.

Maghiarii și finlandezii sunt cu siguranta mai aproape de europeni. O analiză a amestecului genetic între uralici și strămoșii europeni arată că Laponii sunt ceva mai mult de 50% Europeni, maghiarii sunt 87% Europeni, iar finlandezii sunt 90% Europeni. Există un acord de bază între aceste concluzii și datele istorice referitoare la Ungaria. Mai puțin se stie despre finlandezi și foarte puțin despre Laponi.

http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ajpa.1330830107/abstract

Guglielmino, CR, Piazza, A., Menozzi, P. ȘI Cavalli-Sforza, LL (1990), uralice genele din Europa. Am. J. Phys. Anthropol, 83:. 57-68. doi: 10.1002 / ajpa.1330830107

eupedia.com

CITITI DESPRE STUDIILE GENETICIENILOR MAGHIARI: MAGHIAROFONII NU SUNT MAGHIARI, EI SUNT POPULATII EUROPENE CARE S’AU MAGHIARIZAT DE’A LUNGUL SECOLELOR

http://www.khazaria.com/genetics/hungarians.html

MAGHIARII STRAVECHI AU DISPARUT, LIMBA MAGHIARA ESTE VORBITĂ DE O POPULAȚIE EUROPEANĂ

Populațiile panonice de moravi sclavi, rumâni, germanici etc., au fost maghiarizate prin catolicizarea și/sau creștinarea  lor forțată.

Sunt rezultatele studiilor unor geneticieni din Ungaria, Institutul de Genetică, Centrul de Cercetari Biologice al Academiei Maghiare de Științe, Temesvári krt. 62, H-6726, Szeged, (Csányi B., Bogácsi-Szabo E., G Tömöry, Czibula, Priskin K., Joseon , Mende B., P. Lango, Csete K., Žilina, Conant CE, CS Downes, am Rasko).

Populația maghiară apartine lingvistic de ramura fino-ugrică din familia uralică.

Alela Tat C este un marker interesant în contextul fino-ugric, distribuit în toate populațiile vorbitoare de limba fino-ugrică, cu excepția maghiarofonilor.
Întrebarea care apare este dacă maghiarii ancestrali, care s’au stabilit în Bazinul Carpatic, au adapostit acest polimorfism sau nu. 100 de oameni din Ungaria modernă, 97 de secui (o populație maghiarizată (s.m.) din Transilvania), și 4 probe de os arheologic ai maghiarilor din secolul X, au fost studiate pentru acest polimorfism.

Printre persoanele moderne, doar un singur secui poartă alela Tat C, în timp ce din cele patru resturile scheletice, două posedă Alela. Această din urmă constatare, chiar dacă sunt un număr redus de probe, pare să indice o linie siberiană a maghiarilor invadatori, CARE MAI TÂRZIU AU DISPĂRUT (uciși în lupte) ÎN MARE PARTE (s.m.).

Cele două populații maghiare moderne de limbă (din Panonia si secuii), bazate pe 22 de markeri binari Y-cromozomial, împărtășesc componente similare cu cele descrise pentru alți europeni, cu excepția prezența haplogroup P * (xM173) în probele de la secui, care poate reflecta o conexiune din Asia Centrală, și frecvență ridicată a haplogrupului J în ambele secui și maghiari.

Analiza MDS bazată pe valori de frecvență a haplogrupurilor, confirmă faptul că populațiile maghiare și secuiești moderne sunt genetic strâns legate, și similare cu populațiile din Europa Centrală și Balcani.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18373723

Concluzia firească pe care o deducem, este că studiile geneticienilor confirmă doar acea parte a istoriografiei, care menționează exterminarea asiaticilor produsă la 955 d.Hr. de la Lechfeld, ceea ce determină cu această ocazie și stoparea raidurilor de ucidere și jaf în Europa. Ceea ce a urmat după aceea, crearea statului ungar, și catolicizarea forțată ne arată dimensiunea pe care a avut’o pierderea limbii, a unor pături largi de populații, care la momentul schismei din 1054 și mult timp după aceea foloseau și limba maternă, dar și limba statului artificial creat.

Națiunea, etnia nefiind la acea vreme un criteriu al statalității, ci coroana și dimensiunea domeniilor ei, care prin politicile guvernelor timp de secole, a dus treptat la pierderea primei, vorbindu’se azi doar limba statală.

Azi, vedem că poporul român nu a fost niciodată învins, ci doar i’a fost amânată afirmarea.
 

GENOMUL UMAN

Cercetări de paleogenetică moleculară la populaţiile vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României – evidenţierea relaţiilor genetice cu populaţia românească şi alte populații europene actuale,
de Georgeta Cardoş, Alexander Rodewald

CONCLUZII FINALE

”Analiza datelor de ADN mt (mitocondrial) şi nuclear corespunzătoare indivizilor din populaţia veche din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României în comparaţie cu populaţiile europene actuale a relevat următoarele:

1. variabilitate genetică redusă, atât la nivel mitocondrial cât şi la nivel nuclear, în cadrul populaţiilor vechi din Epoca Bronzului şi a Fierului de pe teritoriul României în comparaţie cu populaţiile moderne europene, inclusiv cu populaţia românească actuală; această variabilitate genetică redusă ar putea fi rezultatul unei organizări sociale şi culturale locale în grupuri mici, parţial izolate reproductiv;

2.  la nivel mitocondrial, relaţii genetice mai apropiate între populaţiile umane vechi de pe teritoriul României şi populaţia turcă de origine tracică de pe coastele Marii Negre şi ale Marii Mediterane;

3. la nivel nuclear, s’au putut observa relaţii genetice apropiate cu populaţia italiană modernă; dintre celelalte populaţii europene actuale utilizate în acest studiu, aromânii, turcii din aria Mării Mediterane, grecii şi românii moderni au demonstrat relaţii genetice mai apropiate cu populaţiile vechi din România;

4. în privinţa relaţiilor genetice ale românilor actuali, aceştia s’au grupat (au format un „cluster” în analiza distanţelor genetice) împreună cu populaţia din Bulgaria, demonstrând astfel relaţii genetice mai apropiate; au fost evidenţiate de asemenea relaţii genetice ale populaţiei româneşti actuale cu alte populaţii europene actuale, cum ar fi populaţiile din Italia şi Grecia.

Markerii nucleari suferă recombinare în timpul diviziunii meiotice şi reprezintă ereditatea transmisă biparental, în timp ce moleculele de ADN mitocondrial se transmit de la o generaţie la altă exclusiv pe linie maternă. De aceea, analiza informaţiei genetice provenite de la moleculele de ADN nuclear şi mitocondrial pot conduce la rezultate diferite din punct de vedere al relaţiilor de înrudire genetică, reflectând „istoria” diferită a genomurilor mitocondrial şi nuclear de’a lungul evoluţiei speciei umane.
Relaţiile genetice dintre populaţiile vechi de pe teritoriul României şi populaţiile europene actuale găsite de noi în cadrul acestui studiu de paleogenetică au probabil explicaţii mult mai complexe decât cele menţionate de noi şi sperăm că oameni de ştiinţă din alte domenii (istorici, arheologi, antropologi, s.a.) ne vor ajută să le descoperim.”

OPINIA MEA

Italienii de azi în special populațiile peninsulare nordice, se înrudesc cu populația care a trăit acum 3500-1600 î.Hr. pe teritoriul României. În studiul Genomul Uman, doar la această perioadă se face referire deoarece, din acele vremuri sunt rămășițele umane care au facut obiectul studiului de paleogenetică. Exista dovada clară ca este una și aceeași populație. În ceea ce privește populațiile actuale ale României și Germaniei datorită migrațiunilor de’a lungul mileniilor, pe metoda aleasă de comparație (NEI) ne arată SIMILITUDINI ALE GENELOR noastre cu ale germanilor, ceea ce confirmă că germanii sunt o populație carpatică.

Se observă pe imagine că toate cele 9 populații alese pentru comparație au un trunchi comun: populațiile străvechi din epocile bronzului și fierului.

Cu alte cuvinte, deși vorbim limbi diferite, ne înrudim genetic.

Citiți și: SOLICITAREA AUTONOMIEI ÎN BAZA UNOR CRITERII ECONOMICE FALSE

Și cu toate acestea, manipularea și propaganda Budapestei a dus la nenumărate pogromuri anti-rumînești în anii cînd Ardealul a fost sub administrație ungară.

 

Vatra Stră-Română‬‪‎ Dacii‬Geții‬‪‎ Pelasgii