Istoria Religiilor, Ion Pachia Tatomirescu,
…
∗ 5 e.n. – 65 e.n. : (8180 – 8240 E. V.), aprox.: Comoesicu / Comoşicu (< Co- “cap” + Moesia + suf. -icu – “capul / domnul Moesilor- Daci”; in documentele latine: «Comosicus»), ”rege-zeu-medic” al Daciei.∗ 6 e.n. – 15 e.n. : (8181 – 8190 E. V.), aprox.: Cotison al II-lea, ”rege de arme” al Gaetiei / Geţiei şi vestit poet al Daciei, elogiat de Publius Ovidius Naso (Roma-Italia, 43 i.e.n. – 18 e.n. / 8132 – 8193 E. V., Tomis-Romania) în Epistolae ex Ponto.
∗ 6 e.n. : / 8181 E. V.: fosta provincie a Daciei de Vest, Pannonia, anexată Imperiului Roman, se răscoală sub conducerea Daco-romвnului Batu / Băţu (Bato).
∗ 6 e.n. – 12 e.n. : (8181 – 8187 E. V.): comandantul imperial-roman, Sextus Aelius Catus distruge / incendiază dacicele oraşele-cetăţi de la Zimnicea, de la Argedava etc. (cf. MKP, 41 / 45).
∗ 10 e.n. : / 8185 E. V.: fosta provincie a Daciei de Vest, Sighinia / Dalmatia (cucerită de Mettelus, in 118 e.n., pană la Sava), este declarată de Augustus provincie imperialromană.
∗ 10 e.n. – 258 e.n. : (8185 – 8433 E. V.): Sighinia, sau Dalmatia / Illyria – provincie imperial-romană, pană la independenţa / re-Unirea de sub Regalian.
∗ 15 e.n. : / 8190 E. V.: fosta provincie, sau “ţară de rauri / munţi” din Dacia Sud-Dunăreană, Moesia, alipită Imperiului Roman incă din vremea regelui Rolă, capătă rangul de provincie imperial-romană.
∗ 15 e.n. – 258 e.n. : (8190 – 8433 E. V.): Moesia (Superior / Inferior) – pro-vincie imperial-romană, pană la independenţa / re-Unirea de sub Regalian.
∗ 17 e.n. : / 8192 E. V.: fosta provincie a Daciei Cogaionice / Zalmoxiene, Cappadochia (“capul” / “capătul” extremsudic al Dachiei / Daciei), devine provincie imperial-romană.
∗ 29 e.n. – 69 e.n. : (8204 – 8224 E. V.): Scorilă / Corilă («Coryllus»), rege al Daciei, la Sarmizegetusa, tatăl lui Decebal; permite propovăduirea Creştinismului de către Sfantul Apostol Andrei in Dacia (unde a convertit peste 500.000 de Pelasgo-Daco-Thraci / Valahi, sau Daco-romani / Romani).
∗ 30 e.n. : / 8205 E. V.: a) la 28 mai: Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Cer, in cea de’a 40-a zi de la Invierea-I; «La inălţarea Mantuitorului la ceruri, credincioşii Lui formau două grupuri: unul la Ierusalim, in număr de 120 (Fapte 1, 15), şi altul in Galileea, peste 500 (I, Cor. 15), cu toţii aşteptand “să fie botezaţi cu Duhul Sfant” (Fapte 1, 5)» (RIB, 23); b) la 7 iunie: pogorarea Sfantului Duh („Rusaliile”) asupra Apostolilor – Simon Petru Iona de Betsaida, Iacov Zevedeu, Ioan, Andrei Iona de Betsaida, Filip, Vartolomeu, Matei, Toma, Iacov Alfeu, Tadeu, Simon Zelotul şi Matia (inlocuitorul lui Iuda Iacov – trădătorul lui Iisus Hristos), la cincizeci de zile de la Inviere, hărăzindu’i intru propovăduirea Evangheliei in toate limbile pămantului, “necunoscute lor pană atunci”, spre a putea propaga in intreaga lume Cuvântul lui Dumnezeu;
Traseul Sfantului Apostol Andrei n Dacia / Dacoromвnia, între anii 30 şi 47 (8205 – 8222 E. V.). tolul Andrei a fost hărăzit de Sfantul Duh intru a grăi şi in limba celui mai mare / vechi popor din Europa, in limba pelasgo-daco-thracă, sau valahă / daco-romană, începându’şi misiunea evanghelizatoare în Pelasgo-Dacia / Daco-romania (în documente: ”Sciţia” / ”Scythia”), în provinciile: Thracia şi Sciţia / Scythia (= Moesia Inferior, Scythia Minor, Scythia Major / Moldadava + Gaetia), Macedonia, Epir, Tessalia, Sighinia (Dalmatia / Iliricum), Dardania, Pannonia.
∗ 31 e.n. : / 8206 E. V., 15 septembrie: «Sfantul Andrei a mers in Dacia Sudică, la Dacibuze / Buzănţoane («Byzantion» – azi, Istambul, în Turcia), unde a pus Episcop pe Sitache («Stachys» – RIB, 30); în acelaşi an, la 31 octombrie, Sfantul Apostol Andrei mai hirotoniseşte ca Episcopi in Dacia / Daco-romania de Est: la Oadză-Sus (grecizat in documente: «Odyssos» / «Odessos»; azi, Varna-Bulgaria), pe ucenicul său, Ampliat, pomenit şi de Sf. Apostol Pavel, in Epistola către Romani (XVI, 8); pe Apion – la Tomis (Constanţa-Romania – cf. PIB, 64) ş. a.; de aici şi’a continuat misiunea creştinării poporului Pelasgo-Dacilor / Valahilor (Daco-romanilor), pe litoralul nord-ves-tic al Mării Negre şi pe Valea Dunării de Jos / Mijloc, apoi de la Adriatică pană la Patras (Grecia), unde a fost arestat (de Greci) şi răstignit pe o cruce in formă de X (“crucea Sfantului Andrei”), in orizontul anului 47 (după alte surse: 63) e.n., după un deceniu şi jumătate de apostolat rodnic.
∗ 46 e.n. / 8221 E. V.: provincia dacic-zalmoxiană, Thracia, i se atribuie ”rangul” de provincie imperial-romană.
∗ 46 e.n. – 258 e.n. : (8221 – 8433 E. V.): Thracia – provincie imperial-romană, pană la independenţa / re-Unirea de sub Regalian.
∗ 47 e.n. : / 8225, 30 noiembrie: Sfantul Apostol Andrei, cel ce reuşeşte să creştineze sute de mii de Pelasgo-Daci / Valahi (Dacoromвni), este asasinat / răstignit la Patras-Grecia.
∗ 65 e.n. / 8240 E. V. – 106 e.n. / 8281 E. V.:, aprox.: Văzană («Vezina») deţine in Cogaion / Sarmizegetusa funcţia de pontifex maximus şi de “vice-rege” al Daciei (cf. PGet, 66; GLSG, 62 sq.).
∗ 65 e.n. : / 8240, noiembrie şi decembrie: Sfantul Apostol Pavel se află intre Daco-romanii / Valahii din Epir: «Cand voi trimite pe Artemă la tine, sau pe Tihic, sarguieşte’te să vii la mine, la Nicopole, căci acolo m’am hotărвt să iernez; pe Zenă, cunoscătorul de lege, şi pe Apolos, trimite-i mai inainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească; să inveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca să nu fie fără roadă.» (Tit, III, 12 – 14; Bibl, 1340); Zenă (> zan, “оnger” – cuvant pelasgodaco- thracic / daco-romanesc-arhaic) era un Valah / Daco-roman profund cunoscător al Legii sacre şi, deopotrivă, al legilor neamului său, legile belagine / daco-romane, prezenţa lui langă Sfantul Apostol Pavel fiind imperioasă.
∗ 66 e.n. : / 8241 E. V., ianuarie, februarie, martie: Sfantul Apostol Pavel se află incă printre Daco-romanii / Valahii din Epir, la Nicopol, «unde-l chema şi pe ucenicul său Tit, episcopul Cretei», Creta pe-atunci fiind incă destul de “pelasgo-daco-thracică / valahică” (PIB, 63 / Bibl, 1340).(?)
∗ 66 e.n. : / 8241 E. V., martie – octombrie: Episcopul Tit al Cretei, care ştia pelasgo-daco-thraca, adică valaha / daco-romana, primeşte de la Sfantul Apostol Pavel misiunea de a propovădui Evanghelia lui Hristos in Pelasgo-Dacia / Daco-romania de Sud-Vest, in provinciile Sighinia (Illyricum / Dalmația) şi Pannonia; in Epistola a doua – către Timotei – a Sfantului Apostol Pavel, este subliniat acest adevăr: «De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul imi va da-o in ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui; sileşte-te să vii curand la mine; că Dima, iubind veacul de acum, m-a lăsat şi s-a dus la Tesalonic; Crescent – in Galatia, Tit in Dalmatia; numai Luca este cu mine; ia pe Marcu şi adul cu tine, căci imi este de folos in serviciu…» (II, Tim, IV, 8 – 11; Bibl, 1338); prin august-septembrie 66, Tit – ce, parese, fusese insoţit de Iunia, de Andronic («rudele» Sfantului Apostol Pavel, «impreună inchişi cu mine») şi de Epenet, «parga Asiei» (cei pomeniţi de Sfantul Apostol Pavel in Epistola către Romani, XVI, 5 / 7) – asistă la ridicarea temeliilor Bisericii din Sirmia / Sirmium (azi, Mitroviţa), biserica primă a Creştinismului din Dacia / Daco-Romania de Vest (cf. PIB, 63).
∗ 69 e.n. – 87 e.n. : (8244 – 8262 E. V.), aprox.: Dură («Duras») – fratele lui Scorilă, unchiul lui Decebal, este rege al Daciei, la Sarmizegetusa (Dură a fost “rege de arme” / “diurpan” > “djurpan” / “jupan” al “ţării de rauri / munţi” dintre Ordessua / Argeş şi Năpăria – «Naparis» / Ialomiţa, cat şi al ţinutului “simetric”, sud-dunărean, dintre Axiopa şi Appiaria, avandu-şi “curtea mare” / “storuma”2 in oraşul ce i-a purtat numele pană in secolul al XIX-lea: Durăstoruma / Durostor – cf. NPIst, 253; azi, Silistra-Bulgaria). ∗ 69 e.n. – 70 e.n. (8244 – 8245 E. V.), iarna: Dură, regele Daciei, declară război Imperiului Roman şi eliberează Moesia; după această victorie, Dură, regele Daciei, obligă «la subsidii» pe Titus Flavius Vespasianus, impăratul Romei.
∗ 81 e.n. – 96 e.n. : (8256 – 8271 E. V.): la Roma, impărăţeşte Domiţian.
∗ 81 e.n. – 85 e.n. : (8256 – 8260 E. V.): impăratul Romei refuză să mai plătească “tribut” Sarmizegetusei, regelui Dură, nemairespectand tratatul incheiat in anul 70 e.n. (8245 E. V.).
∗ 85 e.n. – 86 e.n. : (8260 – 8261 E. V.), iarna: regele Sarmizegetusei, Dură, declară război impăratului Romei, Domiţian; cu acest prilej, Decebal, nepotul regelui, dovedeşte că «este foarte priceput la războaie»; Dacii ies biruitori; «dandu-se lupta, Romanii au fost invinşi, lui Oppius Sabinus (guvernatorul Moesiei) i s-a tăiat capul, şi Dacii, năvălind asupra multor castre şi oraşe, au prădat ţinuturile ce atarnau de Imperiu»
(Iordanes, Getica, 76).
∗ 86 e.n. : / 8261 E. V., vara: o puternică armată imperial-romană pătrunde in Sighinia şi in Moesia, in frunte cu impăratul Domiţian; comandantul operaţiunilor militare dunărene este Cornelius Fuscus; Domiţian imparte Moesia in două provincii independente: „Moesia Superioară” şi „Moesia Inferioară”.
∗ 86 – 106, iulie, e.n. : (8261 – 8281 E. V.): Decebal este rege al Daciei.
∗ 86 – 87 e.n. : (8261 – 8262 E. V.), iarna: Sarmizegetusa declară război Romei; la inceputul iernii, pe la 1 decembrie 86 d. H. (8261 E. V.), in vreme ce impăratul Domiţian şi iubitul său comandant de legiuni, Fuscus, sărbătoreau “triumful sud-dunărean” la Naissus (Niş), Decebal le trimite o solie cu o interesantă «declaraţie de război»; solia comunică impăratului Domiţian că regele Daciei, Decebal, nu mai doreşte respectarea vechilor acorduri incheiate intre Vespasian şi Dură, privitoare la subsidii, şi că Decebal «va face pace dacă ar vrea (el, Domiţian) ca fiecare Roman (din Imperiu) să-i trimită anual doi oboli, iar de nu, el (Decebal) ii va declara război şi-i va aduce mari neajunsuri» (DDB, 280).
∗ 87 e.n. : / 8262 E. V., ianuarie – februarie: armata condusă de comandantul Cornelius Fuscus primeşte ordin să treacă Dunărea, să inainteze pe Valea Oltului, indreptandu-se spre Sarmizegetusa, capitala Daciei; stratagema lui Decebal reuşeşte; «chiar din prima ciocnire inving pe Romani, il omoară pe generalul lor Fuscus şi jefuiesc bogăţiile din tabăra soldaţilor»
(iordanes).
∗ 88 e.n. : / 8263 E. V.: după mai bine de un an de la «uluitoarea dispariţie a armatei romane de sub comanda lui Fuscus», noul comandant al armatelor imperial-romane, Tetius Iulianus, incearcă să atace Dacia lui Decebal dinspre Pannonia; cum Decebal prevăzuse şi această acţiune războinică a Imperiului Roman, l-a lăsat pe Tettius Iulianus să inainteze prin Banat, pană la Tapia / Tapae (la “Porţile de Fier” ale Ardealului / Transilvaniei), unde are loc marea bătălie; invins, Tettius Iulianus se retrage in Imperiu, la sud de Dunărea de Mijloc; se incheie tratatul dintre Decebal şi Domiţian, prin care Roma se obligă să plătească tribut Sarmizegetusei “in bani şi in meşteri de tot felul”. (?)
Fig. 14. Dacia lui Decebal (87 – 106 / 8262 – 8281 E. V.) şi Imperiul Roman al lui Traian.
∗ 98 e.n. – 117 e.n. : (8273 – 8292 E. V.): la Roma, impărăţeşte Traian.
∗ 98 e.n. – 100 e.n. : (8273 – 8275 E. V.): Roma / impăratul Traian incă plăteşte “tribut” Sarmizegetusei lui Decebal.
∗ 101 – 102 e.n. : (8276 – 8277 E. V.): Primul Război dintre Traian şi Decebal, “incheiat la egalitate”.∗ 105 e.n. : (8280 E. V.), martie – aprilie: ultimele finisări la Podul Decebalo-Traianic, legand malurile Dunării, in dreptul oraşului Drobeta. Podul este construit in baza tratatului dintre Dacia şi Imperiul Roman din anul 102, conform căruia Roma a trimis proiectantul – Apolodor din Damasc – şi caţiva “ingineri-constructori”, Sarmizegetusa dand materialele şi “mana de lucru”; lungimea podului:
1.135 m; lăţime: 18 m; lăţimea carosabilă: 14 m; liantul folosit in zidăria de piatră / cărămidă («20 pile şi două culee» – BMIst, 23) s-a făcut după o “reţetă dacică”, incă “secretă” (pare-se că in mortar era pusă şi cenuşa unui arbore autohton, rarisim; ar putea fi vorba de Sorbastru / Sorothamnus scoparius, din zona Herculane – cf. TZpl, II, 301 sq.).
∗ 105 – 106 e.n. : (8280 – 8281 E. V.): al II-lea Război dintre Traian şi Decebal; la 4 iunie 105 (8280 E. V.), Traian declară din nou război lui Decebal.
∗106 e.n. : (8281 E. V.), iulie: după lunile de “inepuizabil” asediu imperial-roman al capitalei, văzand că “aliaţii” intarzie şi nu ii vin cu ajutoarele promise, constatand că trădarea işi face loc printre nobilii săi, Decebal se hotărăşte să dea unui general de incredere comanda armatelor de rezistenţă din Sarmizegetusa şi părăseşte capitala, printr-o o galerie subterană secretă, ieşind in afara zidurilor, spre a se duce in nord-estul liber al Daciei ca să recruteze noi războinici pentru o armată eliberatoare; in absenţa regeluicomandant, lucrarea trădării işi face iute loc printre generali, Sarmizegetusa se predă impăratului Traian ce, imediat, dă ordin trupelor speciale de sub comanda lui T. C. Maximus de a porni-o pe urmele lui Decebal şi de a-l captura; văzand că nu mai are vreo posibilitate de a scăpa de urmăritori, cu cateva clipe inainte de a fi prins de T. C. Maximus, Decebal, desigur, in spiritul doctrinei Zalmoxianismului, ce conferea raiul nemuririi, adică Tara- Tinereţii-fără-Bătraneţe-şi-Vie-ţii-fără-Moarte, doar eroilor, celor căzuţi in luptă pană la ultima picătură de sange impotriva duşmanilor Cogaionului / Patriei, nu şi sclavilor, işi ia zilele – parese, in 30 iulie 106 – cu cateva clipe inainte de a deveni inlănţuitul Romei.
∗ 106 e.n. : (8281 E. V.), august: căderea Sarmizegetusei, după cel mai cumplit, după cel mai sangeros asediu cunoscut de armatele imperial-romane, in ajutorul cărora a venit “trădarea generalilor lui Decebal”. Atat de mare a fost acumularea de furie, de ură a Romanilor impotriva Dacilor, eroi-ai-nemuririi, оncat impăratul Traian supraveghează personal executarea ordinului de a rade de pe faţa pămantului, Sarmizegetusa, capitala Daciei, mobilizand imense forţe distructiv-militare, căutătoare totodată şi de “fabuloase comori” ascunse de regele Decebal; după ce trece pe sub fierul tarnăcoapelor construcţiile de pe cele zece terase ale muntelui sacru, Cogaion (dintre care unele sanctuare оşi aveau temeliile in orizontul anului 5900 i.e.n. / 2275 E. V.), cu ziduri – murus dacicus – groase de trei metri, cu fasonate blocuri de piatră, cu temple-calendar avand coloane inalte de peste 5 m şi «grosimea de 1,80 m» (cf. MKP, 81), impăratul Traian hotărăşte (in septembrie 106) să se ridice «un castru situat intrun nod rutier strategic, la 8 km est de Porţile de Fier ale Transilvaniei», devenind noua capitală, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
∗ 106 – 258 e.n. : (8281 – 8433 E. V.): din august 106, imediat după moartea eroică a lui Decebal, sceptrul regalităţii sarmizegetusane este preluat de “regele de arme”, Pieporu, din provincia nord-estică a Daciei, Costobocia; Dacia liberă – dintre Dunărea Superioară (Gerulata) şi Clepidava (Chiev) / Nipru, dintre Porolissum şi Selidava –, prin regii daci-costoboceni din Dinastia Pie-poreană, organizează nenumărate campanii de eliberare a fraţilor aflaţi in lanţurile Imperiului Roman.Fig. 15. Dacia (Thraco-Dacia) intre 106 e.n. şi 258 e.n. (8281 – 8433 E. V.), care nu a putut fi cucerită de Imperiul Roman.
∗ 107 e.n. : (8282 E. V.): Traian divizează Pannonia dacică in provinciile imperial-romane, „Pannonia Superior” şi „Pannonia Inferior”.
∗ 108 – 110 e.n. : (8283 – 8285 E. V.): la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, «pe vatra castrului, s-a dezvoltat o colonie de cetăţeni romani, mai ales veterani, căreia i s-a făcut onoarea de a fi inregistrată in “tribul” Papiria, districtul electoral al lui Traian; colonia, de formă dreptunghiulară, avand colţurile rotunjite prevăzute cu turnuri, era inconjurată, ca un castru, de ziduri care inchideau o suprafaţă de 81 de acri; era adică indeajuns de mare pentru a cuprinde o populaţie de 15.000 – 20.000 de locuitori» (MKP, 81); deacum, “noua capitală” a Sarmizegetusei se distinge printrun adaos: Ulpia Traiana, pentru “amintirea generaţiilor”; dar… “la 70 de km” de la noua capitală, la Sarmizegetusa lui Decebal, au rămas in pămant zidurile, plintele coloanelor din templele / sancIon tuarele-calendar, urme ale unei civilizaţii superioare celei romane, civilizaţia dacică, a inzestraţilor cu ştiinţa de a se face nemuritori, anihilată “la supra-faţă” de vandalismul armatelor imperiale ale lui Traian; profunzimea civilizaţiei dacice se relevă şi astăzi tocmai in ceea ce individualizează poporul Daco-romanilor / Valahilor intre celelalte popoare ale lumii, chiar dacă la Dunăre / Carpaţi sau imbinat roţile dinţate ale imperiilor pană in secolul al XXlea.
∗ 109 e.n. : (8284 E. V.): Traian dă ordin de ridicare a „Tropaeumului Traiani” (azi, „Adamclisi”-Romania), monument prin care comemorează ostaşii romani căzuţi in războaiele cu Dacii; altarul, aflat la cateva sute de metri de trofeu, este dedicat «eroilor care, jertfindu-se pentru Patrie, au căzut in timpul războiului dacic» şi «consemnează 3800 de nume» (MKP, 75); «după inscripţii, monu-mentul datează din 109 d. H.» (MKP, 76).
∗ 113 e.n. : (8288 E. V.), 12 mai: «după mai bine de şapte ani de lucru», este inaugurată la Roma Columna Decebalo- Traiană: 39,83 m inălţime, 17 tam-buri de marmură suprapuşi, cu diametrul de 3,7 m; «pe fusul Columnei a fost sculptată o bandă spiralică de marmoră cu o lungime de 200 m, care conţine 155 de scene separate şi peste 2500 de figuri»; urna de aur cu cenu-şa lui Traian este in incăperea din baza Columnei; statuia de bronz aurit a lui Traian, din varf, a fost inlocuită in 1588 cu statuia Sf. Petru; «cu o aprobare specială poţi urca 185 de trepte ale scării in spirală ce duce in varful monumentului» (MKP, 65).
∗ 114 e.n. : (8289 E. V.): cucerirea Armeniei de către Traian (Armenia a fost, după cum certifică Herodot, “colonie” a Daciei Cogaionice / Zalmoxiene). (?)
∗ 117 – 138 e.n. : (8292 – 8313 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Hadrian.
∗ 124 e.n. : (8299 E. V.): Ulpia Traiana Sarmizegetusa este «centrul financiar, religios şi legislativ al Daciei»; Dacia Traiana este impărţită in trei:
„Dacia Porolissensis”, administrată de la Napoca;
„Dacia Superior” – mai tarziu „Apulensis” – administrată din Apulia / Apulum (Alba Iulia), unde-şi avea reşedinţa guvernatorul militar al celor trei subdiviziuni; şi „Dacia Inferior” – mai tarziu „Malvensis” – nu se ştie sigur unde era centrul ei administrativ; poate că a fost Romula; Ulpia Traiana era reşedinţa procuratorului imperial (ofiţer de administraţie) pentru toate trei subdiviziunile;
Aedes Augustalium simbolizează importanţa oraşului ca sediu al cultului imperial; Ulpia Traiana era o aşezare cosmopolită; o mărturisesc numeroasele temple şi inscripţiile» (MKP, 86).
∗ 138 – 161 e.n. : (8313 – 8336 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea lui Antonius Pius.
∗ 161 – 169 e.n. : / 180 (8336 – 8344 / 8355 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Lucius Verus şi a lui Marcus Aurelius.
∗ 162 – 172 e.n. : (8337 – 8347 E. V.): Dacii liberi se războiesc cu Marcus Aure-lius, ajungand pană in Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde incendiază superbele vile de langă Amfiteatru (cf. MKP, 84).
∗ 170 e.n. : (8345 E. V.): Dacii-costoboci invadează Imperiul Roman, inaintand şi in ţinuturile sud-dunărene, pană in Grecia.
∗ 177 – 178 e.n. : (8352 – 8353 E. V.): noi bătălii intre Dacii liberi şi trupele lui Marcus Aurelius.
∗ 180 – 192 e.n. : (8355 – 8367 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Commodus.
∗ 193 e.n. : (8368 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Pertinax (ianuarie – martie) şi a lui Didius Iulianus (aprilie-iunie).
∗ 193 – 211 e.n. : (8368 – 8386 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Septimiu Sever.
∗ 211 – 212 e.n. : / 217 (8386 – 8387 / 8392 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Geta şi a lui Caracalla.∗ 217 – 218 e.n. : (8392 – 8393 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea lui Macrinus.
∗ 218 – 222 e.n. : (8393 – 8397 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Elagabalus.
∗ 222 – 235 e.n. : (8397 – 8410 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Alexander Severus; «din vremea acestui impărat, dacă nu şi mai inainte, Consiliul celor trei Dacii, prezidat de preotul şef al Augustalilor, se intrunea la Ulpia Traiana» (MKP, 86).
∗ 235 – 238 e.n. : (8410 – 8413 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea de Roma a Daco-romanului Maximin Tracu («Maximinus Thrax»), «din ţinuturile Dunării de Jos», care duce «lupte impotriva (…) Sarmaţilor» (OTr, 238);
«originar din Moesia, era un munte de om, cu o inălţime de aproape 2,40 m, care consuma 18 kg de carne şi 27 l de vin pe zi; el işi colecta zilnic sudoarea, care ajungea la 3,21 litri» (MKP, 125).
∗ 235 e.n. : (8410 E. V.): împăratul daco-roman, Maximin Thracu, dă ordinul de incepere a reparaţiilor magistralei militare din Dynogaetia / Dobrogea centrală; «un militar de la Ibida (…), la jumătatea drumului dintre Histria şi Troesmis, arată că sub domnia sa a fost reparată magistrala militară din Dobrogea centrală; tot de la Ibida, dar dintr-o epocă anterioară, provine piatra funerară cu un relief care reprezintă lupoaica alăptandu-i pe Romulus şi Remus…» (MKP, 125).
∗ 238 e.n. : (8413 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Gordian I, a lui Gordian al II-lea şi a lui Decimus Balbinus. ∗ 238 (8413 E. V.): invazie a Dacilor-Carpi in Moesia Inferior.
∗ 238 – 244 e.n. : (8143 – 8419 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea lui Gordian al III-lea.
∗ 244 – 249 e.n. : (8419 – 8424 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea lui Filip Arabu.
∗ 245 e.n. : (8420 E. V.): Dacii / Daco-romanii Carpi “controlează” Daco-romania Nord-Dunăreană.
∗ 249 – 251 e.n. : (8424 – 8426 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea de Roma a Daco-romanului Deciu.
∗ 249 e.n. : (8424 E. V.), 25 mai: la Noviodunum (Isaccea- Romвnia), a fost martirizat creştinul daco-roman Flavian; moaştele i-au fost descoperite in 1971, in bazilica zalmoxian-creştină («cu trei nave şi o absidă circulară» – PIB, 88 / cf. DDist, 20 sq.) de la Niculiţel-Tulcea, sub nivelul criptei Celor patru martiri daco-romani: Zotică, Aţală, Cămaşă şi Filip.
∗ 251 – 253 e.n. : (8426 – 8428 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea lui Trebonianus; tot in scaunul imperial de Roma, din iulie pană in septembrie 253, se află şi Emilianus.
∗ 253 – 268 e.n. : (8428 – 8443 E. V.): in tronul Romei se află impăratul Gallienus .
UNIREA PELASGO-DACO-THRACILOR (VALAHILOR / DACO-ROMANILOR) SUB SCEPTRUL IMPĂRATULUI REGALIAN, LA ANUL 258 (8433 E. V.)
∗ 258 e.n. – 270 e.n. : (8433 – 8445 E. V.): Statul Independent al Daciei / Daco-romaniei.
∗ 258 (8433 E. V.), 21 iunie: declararea independenţei Daciei / Daco-romaniei (prin Unirea povinciilor / ţărilor daco-romaneşti de rauri şi munţi din Imperiul Roman şi din Dacia Liberă: Thracia, Macedonia, Moesia, Sigynia / Illy-ria, Pannonia, Dacia Traiană, Maramarisia, Moldadava, Gaetia / Geţia, Tirasgeţia, Costobocia, Selidava etc.), sub conducerea impăratului Regalian, strănepotul regelui-erou de la Sarmizegetusa, Decebal (Deceballa / Deceballus). Dacia / Daco-romania «amissa est». (?)
Regalian bate monedă proprie, cu chipui, “regalianul de argint”. In anul 258 (8433 E. V.), Regalian işi eliberează pămanturile strămoşeşti, işi dezrobeşte poporul Valah / Daco-roman, din jugul Imperiului Roman. Statul Independent al Daciei / Daco-romaniei, sub Regalian (258 – 268 / 270 e.n.), cu capitala la Sarmizegetusa Traiană / Ulpia Traiana Sarmizegetusa, are, aşadar, monedă proprie, regalianul de argint – prima monedă naţională a Dacoromвnilor / Vlahilor, uniţi şi liberi, de după cuceririle Romei, monedă cu numele conducătorului lor prim: «IMP. C. P. C. RE-GALIANU…» / «REGALIAN…» (cf. CDH, V, 9 / RDGIR, 57) –, o limbă bine cristalizată, pelaso-daco-thraca, sau valaha / daco-romana-arhaică, şi o religie monoteistă, aproape bimilenară, Zalmoxianismul (cf. TDR, 5 sqq. / ITNM, 119), alături de care inflorea (fără a atinge sfera armatei, a războinicilor zalmoxieni) – incă din secolul I e.n. – şi spiritul “mai realist” de nou monoteism, Creştinismul (deoarece tot mai mulţi Valahi / Daco-romani nu mai credeau in “revenirea Solului din cer”, in “omul Soarelui-Moş / Tatălui-Cer”, Salmoş-Zalmas-Zalmoxis), indeosebi, după propovăduirea sfinţilor apostoli Andrei şi Pavel, in Pelasgo-Dacia / Daco-romania (cf. Fontes, I, 713 / 717).
∗ 258 e.n. : (8433 E. V.): ultimele monede romane găsite la Ulpia Traiana Sarmi-zegetusa «poartă efigia lui Gallienus» (MKP, 87); toate incercările militare / diplomatice ale impăratului Gallienus de a readuce sub sceptrul Romei Dacia / Daco-romania dau greş, Regalian dovedindu-se un mare strateg şi un neasemuit diplomat.
Fig. 16. Dacia / Daco-romania in vremea impăratului daco-roman (pelasgo-daco-thrac / valah), Regalian (< “răgălie” / “rădăcină descoperită de ape…”), strănepotul lui Decebal.
∗ 268 e.n. : (8443 E. V.): asasini plătiţi de la Roma, de impăratul Gallienus, ucid pe Regalian; la cateva săptămani, cavalerii (generalii) zalmoxieni fideli lui Regalian, răzbună Sarmizegetusa, dand morţii pe impăratul Romei, Gallienus; se declanşează “războaiele pentru tronul Romei”.
∗ 268 – 270 e.n. : (8443 – 8445 E. V.): conducerea statului Daciei / Daco-romaniei este preluată de soţia lui Regalian, Sulpicia Dryantilla / Druanţilă, care ştie să păstreze independenţa faţă de Roma; bate – la Carnuntum – nouă monedă de argint.
∗ 270 e.n. : (8445 E. V.): Daco-romania / Dacia «…restituta…». La doi ani după moar-tea lui Regalian, in anul 270, Aurelian a devenit impăratul Daciei / Daco-romaniei. In acelaşi an – pe fondul războaielor civile din Imperiul Roman – ajunge şi in multvisatui tron impărătesc de la Roma. Dacia / Dacoromвnia se reintegrează Imperiului Roman, in baza Legămantului de la Aurelian (legămant făcut langă Aquileia – cf. TDR, 40) – respectat in mai mică ori in mai mare măsură chiar şi după “ultimul” impărat daco-roman de Constantinopol, Focea (602 – 610).
Fig. 17.
Regalianul de argint – prima monedă a Vlahilor / Daco-romanilor, bătută in statul independent al Daciei / Daco-romaniei, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, in 258 (8433 E. V.).
Sulpicia Dryantilla / Druănţilă (268 – 270), impărăteasa Daco-romaniei – monedă de argint bătută in Dacia / Daco-romania, la Carnuntum, in anul 268.
∗ 270 – 275 e.n. : (8445 – 8450 E. V.): in tronul imperial de Roma se află Pelasgo-Daco-Thracul / Valahul (Daco-romanul / Romanul) – Aurelian.
∗ 271 e.n. : (8446 E. V.): conducătorii provinciilor / “ţărilor de rauri / munţi” din Daco-romania Nord-Dunăreană “conving” pe Aurelian – in baza Legămantului de la Aquileea (270 / 8445 E. V.) – să retragă impovărătoarea administraţie imperial-romană de la nordul Dunării, in sudul fluviului (cf. TDR, 40); оşi recapătă statutul de “provincii imperial-romane” (“reintegrate”): Thracia, Macedonia, Moesia, Sigynia / Illyria, Pannonia; trec in alcătuirea “scutului Imperiului Roman la Dunăre”, in baza «legămantului aurelianic»: Dacia Traiană, Maramarisia, Moldadava / Moldova, Gaetia / Geţia, Tirasgeţia, Costobocia, Selidava etc.
∗ 271 – 2000 e.n. : (8446 – 10.175 E. V.): Thracia – provincie a Imperiului Roman / Bizantin, exceptand perioada re-Unirii intre hotarele Valahiei Mari, redevine provincie imperial-bizantină, apoi, din 1371, provincie a Imperiului Otoman; după destrămarea Imperiului Otoman este impărţită intre Bulgaria, Grecia şi Turcia.
∗ 271 – 2000 e.n. : (8446 – 10.175 E. V.): Macedonia – provincie a Imperiului Roman / Bizantin, exceptand perioada re-Unirii intre hotarele Valahiei Mari, redevine provincie imperial-bizantină, apoi, din 1371, provincie a Imperiului Otoman; după destrămarea Imperiului Otoman este impărţită intre Bulgaria, Grecia, Albania şi Serbia / Iugoslavia; in 1991, partea Macedoniei incorporată R. S. F. Iugoslavia devine stat independent, sub numele de Macedonia (nume impotriva căruia a vociferat Grecia, la gandul că işi va revendica teritoriile pe care i le’a acaparat).
∗ 271 – 2000 e.n. : (8446 – 10.175 E. V.): Moesia – provincie a Imperiului Roman / Bizantin, exceptand perioada re-Unirii intre hotarele Valahiei Mari, redevine provincie imperial-bizantină, apoi, din 1393, provincie a Imperiului Otoman (infra); după destrămarea Imperiului Otoman, cea mai mare parte se constituie – sub presiunea / “ocrotirea” armatelor imperial-ruseşti – in statul Bulgariei; Moesia Superioară (Valea Timocului) este impărţită intre Sarbia / Iugoslavia şi Bulgaria.
∗ 271 – 2000 e.n. : (8446 – 10.175 E. V.): Sighinia (Daco-romania de Sud-Vest), transformată in provinciile imperial-romane „Dalmatia”, „Illyricum” / Illyria etc., este disputată intre Imperiul Roman de Apus şi de Răsărit, este stăpanită / restăpanită o vreme de Imperiul Bizantin, apoi, parţial, de Imperiul Romano-German, cand se divide in Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Voievodina, Serbia etc. (in funcţie de “culorile demografice” pe care i le’au dat triburile din creuzetul pannonic – avare, slave, croate etc. –, aruncate şi fixate peste Sava şi Drava); sub patronajul Bisericii Romei, Croaţia formează in anul 1102 o “dinastică uniune” cu Ungaria; Slovenia, Croaţia etc. sunt apoi supu-se Imperiului Otoman, Imperiului Austriac / Habsburgic, Austro-Ungar (Cro-aţia şi Ungaria “se unesc”, in vremea dualismului austro-unguresc); Dalma-ţia, intre 1420 şi 1796, este Vasală Veneţiei, iar din 1797, este anexată Austri-ei; după primul război mondial, la 1 decembrie 1918, ia fiinţă – din unirea Serbiei, Muntenegrului, Bosniei, Herţegovinei, Croaţiei, Sloveniei şi partea nord-vestică a Macedoniei – Regatul Sвrbilor, Croaţilor şi Slovenilor (milioa-nele de Vlahi / Daco-romani nu figurează in titulatură), denumit din 1929, Iugoslavia, şi după al II-lea război mondial: Republica Socialistă Federativă Iugoslavia; după războiul civil din 1991, statele componente ale R. S. F. Iugoslavia, exceptand Serbia şi Muntenegru (ce formează şi in prezent Iugo-slavia), se declară republici independente.
∗ 271 – 2000 e.n. : (8446 – 10.175 E. V.): Pannonia (Superioară / Inferioară), Nori-cum, ţări de rauri / munţi ale Daciei / Daco-romaniei de Vest – redevin provincii ale Imperiului Roman / Bizantin, la care, in vremea invaziilor hunice, avaro-slave etc., se adaugă şi “zona-tampon” / “creuzet”, Pathissia / Pathissus (ţinutul dintre Dunărea de Mijloc şi Tisa / “Partia”, “Partium”). De regulă, Roma / Constantinopolul admite, “dirijează”, in aceste provincii, cu statut de “foede-rati”, noile triburi migratoare; ultimele, cele şapte triburi al Ungurilor / Ma-ghiarilor conduse de Arpad, sunt admise in Pannonia, ca “federati” ai Im-periului Bizantin, in anul 896 (infra), avand misiunea de a ataca spre vest şi nord-vest (ceea ce au şi făcut: in 915, jefuiesc Bremenul; in 924, prădează Mende; in 937, se năpustesc asupra Orleansului; in 947, jefuiesc Otranto; in 955, işi indreaptă obiectivul prădăciunii spre Augsburg, dar sunt zdrobiţi in apropiere, pe raul Lech, de regele Otto cel Mare, devenit impărat al Sfantului Imperiu Roman de Naţiune Germană); aşa-zisele “cuceriri ungureşti / maghiare-armate” in ţările de rauri / munţi ale Daciei / Daco-romaniei Nord-Dunărene sub Arpad sunt numai plăsmuiri / “falsuri” tardive ale “regilor apostolici” şi ale scribilor din cancelaria Ungariei de dincoace de secolul al XII-lea:
1) pentru că Ungurii / Maghiarii (in afara “cetelor de războinici de pradă”) nu aveau potenţial militar superior potenţialului militar al Daco-romanilor – cum nici in anul “de apogeu”, 1330, cand armata Unagriei, condusă de Carol Robert, este zdrobită la Posada de armata domnului / “regelui” Daco-romanilor, Basarab I;
2) nu există vreun document, vreo cronică “din epocă”, ori mai tardivă, din afara cancelariei Ungariei, care să certifice vreo biruinţă armată a Ungurilor in faţa Valahilor / Daco-romanilor (Romanilor);
3) infiltrarea Ungurilor / Maghiarilor in Transilvania se face pe bază de incuscriri cu impăraţii / regii ce decid soarta Daco-romaniei Nord- Dunărene de la Constantinopol, ori de la Turrinova / Tanovo etc. (astfel, poate fi vorba de “cuceriri-prin-incuscriri”, ceea ce este cu totul altceva decat cuceririle- armate).
Sub “oblăduirea” Sfantului Imperiu Roman de Naţiune Germană şi cu aprobarea Papei de la Roma, Pannonia se constituie intr-un nucleu statal al Ungurilor, sub conducerea lui Vaik / Ştefan I (997 – 1038); in anul 1001, Ştefan I este incoronat ca rege de către Papa de la Roma, după ce adoptă Creştinism-Catolicismul; misiunile creştin-catolice pe care i le dă Biserica de Roma impotriva Daco-romanităţii creştin-ortdoxe din Pannonia, din Noricum, din Pathissia, Moravia etc. se relevă dincoace de orizontul anului 1002, cand incă nu se pune problema unui real “pericol unguresc / maghiar” la Tisa, pană in orizontul anului 1103, cand ţările de rauri / munţi ale Daco-romaniei Nord-Dunărene, dintre Dunărea de Mijloc, Tisa şi arcul Carpaţilor, se reunesc in statul medieval daco-romanesc al Transilvaniei, sub conducerea “principelului” Mercuriu. Puţin mai tarziu, ca reacţie la “pericolul polon”, din nord, la “pericolul rus” din est, şi la “pericolul otoman”, din sud, celelalte ţări de rauri / munţi ale Daciei / Daco-romaniei Nord-Dunărene se reunesc şi formează statele medievale daco-romaneşti, Moldova şi Tara Romвnească. Ieşirea ţărilor de rauri / munţi ale Da-ciei / Daco-romaniei Nord-Dunărene dintre roţile dinţate ale imperiilor evmezice şi din secolele al XIX-lea şi al XX-lea se relevă:
a) în statul Romaniei, alcătuit din re- Unirea Daciei Traiane, a Moldadavei / Moldovei dintre Carpaţii Răsăriteni şi Prut, a Gaetiei / Geţiei (Munteniei), Alutuaniei / Olteniei şi Du-nogaetiei / Dobrogei (mai puţin judeţele Durostor şi Caliacra, anexate Bulga-riei);
b) in Republica Moldova (fosta Republică Socialistă Sovietică Moldovenească), alcătuită din Moldadava / Moldova dintre Prut şi Nistru (mai puţin judeţele sudice, anexate Ucrainei), din Transnistria (parte infimă din Tirasgaetia, anexată Ucrainei);
c) Tirasgeţia, sudul Moldovei / Basarabiei, Bucovina şi Maramarisia / Maramureşul de Nord-Est sunt anexate Ucrainei;
d) Marama-risia / Maramureşul de Vest este anexat Cehiei şi Slovaciei;
e) Susudava, Se-lidava, Costobocia etc. sunt azi regiuni din Polonia, din Bielorusia / Belarus, Lituania etc.;
f) Pannonia şi Pathissia sunt azi regiuni ale Ungariei, căreia i-au fost anexate şi părţi din Maramureşul sud-vestic, din Crişana de Vest etc.;
g) Noricum şi alte regiuni din Dacia lui Burebista sunt azi regiuni ale Austriei, Elveţiei şi Germaniei; h) Banatul de Vest este anexat Iugoslaviei.
∗ 274 e.n. : (8449 E. V.), 27 februarie: se naşte, in Daco-romania Sud-Dunăreană, la Naissus (Niş), Constantin (cunoscut in istorii cu atributul «cel Mare»), fiul comandantului legiunilor imperial-romane de la Rin şi Dunăre, Constanţiu Auriul (impărat: 305 – 306) şi al «frumoasei Daco-romance-creştine Elena».
∗ 276 – 282 e.n. : (8451 – 8457 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea de Roma a Daco-romanului Probu.
∗ 277 e.n. : (8452 E. V.): impăratul daco-roman Probu zdrobeşte Goţii ce pătrun-seseră la Dunăre, ceea ce ii atrage titlul de «Goticus»; ca Daco-roman / Valah-zalmoxian, Probu bate pe monedele sale Soarele intr-o cvadrigă trasă de patru cai.
∗ 282 – 283 e.n. : (8457 – 8458 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea de Roma a Daco-romanului Caru; in anul ultim al impărăţirii sale respinge năvălirea Sarmaţilor şi a Quazilor in Dacia / Daco-romania.
∗ 283 – 284 e.n. : (8458 – 8459 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea de Roma a Daco-romanului Numerian; este primul impărat daco-roman, vestit şi ca poet, şi ca orator.
∗ 283 – 285 e.n. : (8458 – 8460 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impără-ţirea de Roma a Daco-romanului Carinu / Crinu; conduce la victorie două campanii impotriva neamurilor germanice.
∗ 284 – 305 e.n. : (8459 – 8480 E. V.): Dacia / Daco-romania se află sub impărăţirea de Roma a Daco-romanului Diocleţian; in spiritul Zalmoxianismului, antrenează in fruntea imperiului monarhia de drept divin.
∗ 285 – 360 e.n. : (8460 – 8535 E. V.), aprox.: trăieşte Episcopul Teofil al Daco-romaniei Nord-Dunărene, primul mare Episcop al Daco-romanilor / Valahilor nord-dunăreni – potrivit documentelor transmise pană azi; a reprezentat Daco-romania Nord-Dunăreană la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325 (8500 E. V.).
∗ 286 – 305 e.n. : (8461 – 8480 E. V.): impărăţeşte Maximian Herculu (Valerius Maximianus Herculis); este “coleg de domnie cu Diocleţian, născut din mamă dacă”, după cum consemnează mai toţi istoricii, adică din mamă valahă / daco-romancă nord dunăreană.
∗ 295 e.n. : (8470 E. V.) aprox. – 300 (8475 E. V.), 7 martie: Efrim este Episcop de Tomis.
∗ 304 e.n. : (8479 E. V.), martie: Diocleţian şi Galeriu emit „Edictul anticreştin”, potrivit căruia erau ucişi toţi Creştinii – preoţi şi laici – care nu sacrificau zeilor romani.∗ 304 e.n. : (8479 E. V.), 20 noiembrie: este martirizat – la Axiopa (Cernavodă-Hinogu, Romania) – sfantul daco-roman Dassiu / Dacian, ale cărui moaşte au fost duse mai intai, in oraşul natal, Durostor (cf. SSR, 9 / AMar, 246), unde au stat 275 de ani; in anul 579 (8754 E. V.), sarcofagul cu moaştele sfantului daco-roman Dassiu / Dacian au fost transportate in Italia, la Ancona; in catedrala din Ancona, pe sarcofagul de marmură al sfantului daco-roman, se află inscripţia: «Aici odihneşte sfantul martir Dassius, adus de la Durostorum» (SSR, 9).
∗ 305 e.n. : (8480 E. V.), mai, impăratul daco-roman Diocleţian s-a retras din tronul imperial, la 1 mai 305 (8480 E. V.), intro impresionantă solemnitate, desfăşurată la templul lui Jupiter din Nicomedia, petrecandu-şi apoi bătrane-ţea cu inţelepciune valahică / daco-romanească, “pe pămantul naşterii, la obarşii”, in Daco-romania de Vest, pe coasta Dalmaţiei, in opulentul său palat din oraşul antic, Salona (Spalato > Split, azi, in Croaţia), capodoperă arhitecturală a secolului al IV-lea.
∗ 305 e.n.(8480 E. V.) – 306 (8481 E. V.)e.n. : Impărăţirea Daco-romanului Constanţiu Auriul («Constantius Chlorus»).
∗ 305 e.n. : (8480 E. V.) – 311 (8486 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Galeriu; la preluarea carmuirii părţii orientale a Imperiului Roman, Galeriu, bazandu-se pe faptul că Daco-romania / Daco-romanitatea era “placa turnantă” a intregului imperiu, că de la Aurelian, din anul 270, şi pană in anul 305, in tronul de Roma s-au perindat numai conaţionali, adică impăraţi daci / daco-romani, a declarat că este mai potrivit ca numele de Imperiu Roman să fie schimbat in cel de Imperiu Dacic (cf. Fontes II, 7). Impăratul daco-roman, Galeriu conduce triumfător războiul din anul 305, impotriva Sarmaţilor, invadatori ai teritoriilor Daco-romaniei Răsăritene. In acest război, Constantin (viitorul impărat, Constantin cel Mare) dirijează un corp de cavalerie, căruia i se datorează o serie de fapte pline de eroism. După Anonymus Valesii, Constantin, pe cand «se lupta călare impotriva Sarmaţilor, a apucat de păr pe un barbar fioros, l-a tarat după sine şi l-a depus la picioarele impăratului (Galeriu). Apoi, din ordinul lui Galeriu, a intrat cu calul său in mlaştină (probabil, la Nistru) şi drum a deschis celorlalţi oşteni care se indreptau impotriva Sarmaţilor; după ce mulţi dintre aceştia au fost ucişi, el s-a intors, aducand lui Galeriu izbanda» (Fon-tes, II, 47). Pentru eroismul dovedit şi in acest război, Galeriu a incredinţat lui Constantin paza provinciilor Daco-romaniei Răsăritene: Bitinia, Thracia, Scythia (Minor / Major) şi Illyria.
∗ 305 e.n. : (8480 E. V.)– 313 (8488 E. V.): impărăţirea daco-romanului Maximin Daia.
∗ 305 (8480 E. V.)– 307 (8482 E. V.)e.n. : impărăţirea Daco-romanului Sever.
∗ 306 (8481 E. V.) – 312 (8487 E. V.)e.n. : impărăţirea Daco-romanului Maxenţiu.
∗ 306 (8481 E. V.) – 337 (8512 E. V.)e.n. : impărăţirea Daco-romanului Constantin cel Mare.
∗ 308 (8483 E. V.) – 324 (8499 E. V.)e.n. : impărăţeşte Daco-romanul Liciniu (Valerius Licinianus Licinius).
∗ 308 (8483 E. V.) – 328 (8503 E. V.)e.n. : impărăţeşte Daco-romanul Domiţiu Alexandru.
∗ 311 e.n. : (8486 E. V.): după moartea impăratului Galeriu, survenită in anul 311 (la 5 mai), cand centrul puterii se afla in Daco-romania, la Sirmium (astăzi, Sremska Mitrovica), unde-şi avea tabăra, Imperiul Roman se imparte intre Constantin, Maxenţiu, Liciniu (“cumnatul lui Constantin”) şi Maximin.
∗ aprox. 311 (8486 E. V.) – 383 (8558 E. V.)e.n. : trăieşte Lupilă – Episcopul ce incearcă fără succes, din dispoziţia Constantinopolului, să creştineze pe Goţii aflaţi printre Daco-romanii-moldoveni, in zona nipro-crimeică, traducandule Biblia in gotică; traducerea şi-o semnează şi cu numele-i tălmăcit “pe inţelesul” Goţilor: «Ulfila».
∗ 313 e.n. : (8488 E. V.), ianuarie: „Edictul de la Mediolanum” (Milano), promulgat de impăratul daco-roman Constantin cel Mare şi de coоmpăratul Liciniu, proclamă dreptul tuturor cetăţenilor Imperiului Roman la libertatea credinţei / cultului, deci şi dreptul Creştinilor; au fost oprite persecuţiile anticreştineşti şi s-a acordat Bisericii Creştinismului «libertatea de inchinăciune». „Edictul de la Mediolanum” / Milano este considerat rodul politicii lui Constantin cel Mare ce vedea in Creştinism, in Biserică (desigur, dinspre <b<monoteismul religiei sale strămoşeşti, Zalmoxianismul), religialiant, unificator-salvatoare a intregului Imperiu Roman. In următorii ani, Constantin cel Mare a dat edicte de restituire a proprietăţilor confiscate Bisericii Creştinismului, ori edicte prin care se prevedea subvenţionarea Bisericii de către stat, prin care clerul era scutit de serviciul public, prin care se interzicea “ghicirea” / “ghicitul”, ori prin care, in spirit zalmoxian (Constantin cel Mare, membru al elitei confreri-lor războinic-religioase ale Cavalerilor lui So-Ares, ale Cavalerilor Soarelui, ori Danubieni / Dunăreni, Cogaionici etc. – cel projetaseră in varful pirami-dei sociale a Imperiului Roman, aşa cum făcuse şi cu ceilalţi impăraţi daco-romani, de la Aurelian incoace –, a rămas fidel Zalmoxianismului, pană in 337, cu trei zile inainte de moarte, cand a primit botezul Creştinismului), a declarat Ziua Soarelui / So-Ares, a şaptea, aflată sub sijiliul semantic-sincretică a jurămantului grupei de epopţi ai Zalmoxianismului (6 + 1, ca in sanctuarul / templul lui So-Ares de la Sarmizegetusa), adică duminica – “a Domnului-Soare” –, drept zi de odihnă şi inchinare divinităţii supreme / unice, lui Dum-nezeu (Samasua, adică Tatăl-Cer / Soarele-Moş, Dumnezeul Cogaionului) şi Fiului…
∗ 316 e.n. : (8491 E. V.): Constantin cel Mare dă ordin pentru reconstrucţia oraşului Tropaeum Traiani din Daco-romania Ponto-Dunăreană.
∗ 317 – 328 e.n. : (8492 – 8503 E. V.): impărăţeşte Daco-romanul Crispu (Flavius Iulius Crispus).
∗ 317 e.n. : (8492 E. V.): impăratul daco-roman Constantin cel Mare bate monedă cu monograma Creştinismului.
∗ 319 – 324 e.n. : (8494 – 8499 E. V.): se declanşează – in 319 – ultimul mare “război impărătesc” dintre Zalmoxianism, avand in frunte pe impăratul daco-roman Licinius, şi Creştinism – avand in frunte pe impăratul daco-roman Constantin, dintre Daco-romania Creştinismului şi Daco-romania Zalmoxianismului; după victoria-i din 324, impăratul glorios intră in istorii cu numele de Constantin cel Mare.
∗ aprow.320 (8495 E. V.) – 381 (8556 E. V.), 25 ianuarie,e.n. : a trăit sfantul daco-roman Betranion, Episcop de Tomis / Constanţa (cf. AMar, 329).
∗ 324 – 332 e.n. : (8499 – 8507 E. V.): impăratul Constantin cel Mare intemeiază “noua Romă” pe Cornul de Aur, atunci al Daciei / Daco-romaniei, oraşul ce-i va purta numele, Constantinusa / Constantinopol.
∗ 328 e.n. : (8503 E. V.): impăratul daco-roman Constantin cel Mare inaugurează podul de peste Dunăre, dintre Oescus şi Sucidava (Celei-Romania).
∗ 330 e.n. : (8505 E. V.), 11 mai: Constantin cel Mare inaugurează reşedinţa sa imperial-daco-romanească / valahică, sau capitala Creştinismului – numită mai tarziu de cronicarii greci “Creştinopol”, noua capitală a Imperiului Roman.
∗ 330 e.n. : (8505 E. V.), aprox.: Inscripţia de la Biertan-Sibiu. In centrul provinciei Ardeal / Transilvania a Daco-romaniei anului 330, la Biertan (judeţul Si-biu), existau o biserică daco-romanească ortodox-creştină şi, desigur, o şcoa-lă daco-romanească elementară / de ucenici orfevrieri; “protagonistul” inscripţiei, Zenovie, a invăţat şi latina; cu privire la acestă inscripţie creştin-daco-romanească descoperită in inima Daco-romaniei, istoricul Const. C. Giurescu certifică: «Inscripţia de la Biertan, găsită in 1775 şi aflătoare azi in Muzeul Bruckentahal din Sibiu, se compune din trei randuri de litere săpate intrun dreptunghi de bronz şi are următorul cuprins: “Ego Zenovius votum posui” / “Eu, Zenovie, am pus ofranda”; ea оnsoţeşte un monogram creştin de bronz şi indică numele locuitorului care a făcut ofranda – un candelabru – bisericii locale» (IIR, 22).
∗ 333 – 350 d.Hr : (8508 – 8525 E. V.): Împărăţeşte Daco-romanul Constans.
∗ 337 – 340 d.Hr. : (8512 – 8515 E. V.): Împărăţeşte Daco-romanul Constantin al II-lea (Constantinus II).
∗ 337 e.n. : (8512 E. V.), 22 mai: moare impăratul daco-roman, Constantin cel Mare.
∗ 337 e.n. : (8512 E. V.), iunie: Imperiul Roman este impărţit intre cei trei fii ai lui Constantin cel Mare: Constantin II, Constanţiu şi Constans.
∗ 337 – 340 e.n. : (8512 – 8515 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Constantin al II-lea.
∗ 337– 350 e.n. : (8512 – 8525 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Constans peste provinciile Italia, Africa, Pannonia, Illyricum şi Thracia.
∗ 337– 361 e.n. : (8512 – 8536 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Constanţiu al II-lea, peste provinciile Egipt, Orient, Asia şi Pont, avвndu-şi reşedinţa la Constantinusa / Constantinopol. Rămane, in anul 350, “singurul august” din-tre cei desemnaţi de impăratul daco-roman Constantin cel Mare. Daco-romania – ca parte integrantă a Imperiului Roman (Daco-romania Sud- Dunăreană), ori ca parte ”aliată” a Imperiului Roman (Daco-romania Nord-Dunăreană) – ”a contribuit” la refacerea “unităţii” Imperiului Roman, seismat şi de războaiele fratricide, şi de “uzurpatorii” Magnenţiu, Nepotian şi Vetranio, şi de tulburările religioase etc. Numele impăratului daco-roman, Constanţiu al II-lea, se leagă in primul rand de vestitul oraş-cetate, Tomis, care a devenit cel mai important port maritim al Daco-romaniei. Impăratul a continuat, a desăvarşit opera de reconstrucţie incepută de tatăl său, Constantin cel Mare, la Tomis, oraşul numindu-se din această perioadă ca şi astăzi, Constantia / Constanţa (cf. MKP, 144). Potrivit unei Notitia Dignitatum (redactată la sfarşitul secolului al IV-lea şi “completată” / “indreptată” in primul sfert al secolului urmă-tor), Daco-romania s-a bucurat de o deosebită atenţie acordată de impăratul Constanţiu al II-lea, avand un impresionant număr de comandanţi ai Dunării, ridicaţi din importantele şcoli militare daco-romaneşti-zalmoxiene de la Tomis / Constanţa, Calatiani / Callatis (Mangalia), Tropaeum Traiani, Drobeta etc.
∗ 339 – 418 e.n. : (8514 – 8593 E. V.), aprox.: trăieşte Episcopul daco-roman Laurenţiu de Novae.
∗ 340 – 416 e.n. : (8515 – 8591 E. V.), aprox.: trăieşte primul mare poet imnic daco-roman, Niceta Remesianu, autorul imnului intregii Creştinătăţi, „Te Deum laudamus…” / „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”, scris pe la anul 370 (8545 E. V.), cand a fost desemnat Episcop pe pămantul naşterii, la Remesiana / Romoesiana.
∗ 343 e.n. : (8518 E. V.), octombrie: Intaiul Sinod Ecumenic de la Sardica-Daco-romania.
∗ 345 e.n. : (8520 E. V.): se naşte Daco-romanul Ieronim (Hieronymus), in localitatea Stridonia-Daco-romania de Vest, la graniţa dintre Dalmaţia şi Pannonia (azi, langă Grahovo – Bosnia), unul dintre erudiţii şi cei mai activi părinţi ai Bisericii Creştine, traducătorul Bibliei in limba latină (Vulgata).
∗ 346 – 381 d.Hr. : (8521 – 8556 E. V.), 25 ianuarie, aprox.: Betranion este Episcop de Tomis / Constantia (Daco-romania – cf. AMar, 329 / PIB, 144).
∗ 348 d.Hr.: (8523 E.V.): Intвiul Sinod de la Sirmia-Daco-romania.
∗ 348 – 420 d.Hr. : (8523 – 8595 E. V.), aprox.: trăieşte Auxenţiu Durostoreanu, autorul „micro-monografiei”, Scrisoare despre credinţa, viaţa şi moartea lui Ulfila / Epistula de fide, vita et obitu Ulfilae (cf. ADEp, 75), într’o limpidă latină dunăreană.
∗ 350 d.Hr.: (8525 E. V.): intre “uzurpatori” se află şi Daco-romanul moesian Vetraniu, proclamat de armată, la 1 martie, in Mursa-Pannonia, impărat; Constanţiu al II-lea il acceptă in calitatea de coampărat.
∗ 350 d.Hr.: (8525 E. V.), 3 – 30 iunie: impărăţeşte şi Daco-romanul Nepotian.
In stepa Donului de Jos, Gotii denumesc cu numele de „valahi” pe toti daco-romanii Europei de Rasarit si de S-E.
∗ 350 – 430 d.Hr: (8525 – 8605 E. V.), aprox.: este perioada in care şi-a derulat firul existenţial episcopul Maximin de Daco-romania, adept al arianismului. Opera sa cuprinde: Dizertaţia lui Maximin impotriva lui Ambrozie / Disertatio Maximini contra Ambrosium – lucrare abordand in prima parte actele sinodului de la Aquileea, din 381.
∗ 350 – 351 d.Hr: (8525 – 8526 E. V.), iarna: împăratul Constanţiu al II-lea işi stabileşte reşedinţa in Daco-romania de Vest, la Sirmia / Sirmium, «metropola Illyricului, care a devenit pentru mai mulţi ani centrul politic al Imperiului Roman şi, totodată, centrul bisericesc al lumii creştine; mutandu’şi reşedinţa aici, impăratul a fost urmat de o seamă de Episcopi arieni şi semiarieni; sprijiniţi de impărat, aceştia au devenit iniţiatorii şi conducătorii unor sinoade care căutau să dea o formulă de credinţă pentru întreaga Biserică şi să restabilească pacea.» (PIB, 122).
∗ 351 – 354 d.Hr: (8526 – 8529 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Constanţiu Gallu.
∗ 351 d.Hr: (8526 E. V.): Al II-lea Sinod de la Sirmia- Daco-romania.
∗ 353 d.Hr: (8528 E. V.): Constanţiu dă Legea pentru inchiderea templelor păgane.
∗ 360 – 435 d.Hr: (8535 – 8610 E. V.), aprox.: Sfantul Daco-roman Ioan Cassian.
∗ 361 – 363 d.Hr: (8536 – 8538 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Iulian, autorul celebrei lucrări «Contra Creştinilor».
∗ 363 – 364 d.Hr: (8538 – 8539 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Iovian.
∗ 364 – 375 d.Hr: (8539 – 8550 E. V.): impărăţirea daco-romanului Valentinian I; s-a născut in Daco-romania, pe la anul 321, in localitatea Cibalae (Pannonia Inferior – azi, Vinkovci-Croaţia). “Locuit” de geniul nemuritorilor-războinici aidoma strămoşilor săi direcţi, a imbrăţişat cariera armelor cu mare strălucire, ajungand la 43 de ani impărat. In fruntea Imperiului Roman, incă din primul an, 364, şi-a asociat la impărăţire pe fratele său, Valensiu / Valenţiu (Valens), incredinţandu-i partea răsăriteană; a murit apărandu-şi Patria, in Brigetia (azi, O-Szцny-Ungaria), la 7 noiembrie 375 (8550 E. V.), intro campanie impotriva Sarmaţilor, alungaţi din nord-vestul Daco-romaniei.
Fig. 19.
Dacia / Daco-romania Creştinismului şi Dacia / Daco-romania Zalmoxianismului in anul 355 (8530 E. V.).
∗ 364 – 378 d.Hr: (8539 – 8553 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Valensiu / Valenţiu (Valens). Acest impărat daco-roman a obţinut cateva victorii insemnate asupra năvălitorilor, indeosebi, Vizigoţi / Huni, respinşi de la Dunărea de Jos, in stepele nord-pontice. Desigur, cea mai ingrozitoare imagine despre migraţii / invazii, reţinută de istoriile lumii europene, este cea despre Huni.
Originari din Altai (Mongolia), Hunii au migrat – din secolul I î.Hr. – in două direcţii: in nordul Chinei, Hunii din “ramura de sus”, şi in Europa – Hunii din “ramura de nord” – după ce au trecut prin Asia Centrală şi de Nord-Vest. La inceputul secolului al IV-lea e.n., Hunii ajunseseră in Europa Răsăriteană pană la r.Don. Către sfarşitul domniei impăratului daco-roman Valenţiu (Valens), prin anul 375 e.n., Hunii au năvălit in stepele nord-pontice, dintre r.Nipru şi Marea Masageţilor / Azov, aflate in stăpanirea Goţilor (aria Masagaetiei / Masageţiei, avand incă preponderenţă demografică de “Daco-romano-sciţi / moldoveni”, numiţi in Crimeea şi “Goţi-mici” – “creştinaţi de Lupilă / Ulfila” –, dar şi Ostrogoţi, Vizigoţi, Gepizi, Greutungi, Tervingi, Alani ş. a.).
∗ 367 / 378 – 383 d.Hr: (8542 / 8553 – 8558 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Graţian.
∗ 368 : (8543 E. V.) aprox.: din orizontul anului 368 (8543 E. V.) se datează daco-romanescul tezaur celebru, „Cloţa cu Puii Aur” (descoperit la Pietroasele-Buzău, in 1837), tezaur din care se mai păstrează 12 piese, cantărind 19 kg, tezaur prin care preoţii Zalmoxianismului din Moldadava şi Masageţia au angajat pe căpetenia Goţilor, Athanarich, pe frontul impotriva Creştinismului; intrucat Athanarich, in anul următor, le-a trădat “cauza”, preoţii Zalmoxianismului nu i lau mai incredinţat. Tezaurul atestă o rafinat-zalmoxiană Şcoală Daco-romanească de Aurari din „Tara Barsei” (centrul metalurgic al Braşovului).
∗ 369 d.Hr: (8544 E. V.): impăratul daco-roman Valenţiu / Valens şi căpetenia Goţilor / Vizigoţilor, Athanarich incheie «tratatul de pace» de la Noviodunum (azi, Isaccea-Tulcea / Romania – v. CDCD, 132 sq.).
∗ 370 – 435 d.Hr: (8545 – 8610 E. V.), aprox.: este perioada in care a trăit filosoful daco-roman Aethicus Dunăreanu (d’Ister / Histricus), autorul „Cosmografiei„.
∗ 372 d.Hr: (8547 E. V.), 12 aprilie: moartea prin inecare in apa Buzăului a Sfantului Daco-roman Sava.
∗ 375 / 378 – 383 d.Hr: (8550 / 8553 – 8558 E. V.): impărăţeşte Daco-romanul Graţian.
∗ 375 / 383 – 392 : (8550 / 8558 – 8567 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Valentinian al II-lea, fiul lui Valenţiu (Valens).
∗ 377 – 378 d.Hr: (8552 – 8553 E. V.): războiul dintre Zalmoxianism şi Creştinism, dintre Daco-romania Zalmoxianismului şi Daco-romania Creştinismului, atinge apogeul, mutandu-şi frontul in sudul Dunării, in provinciile imperial-romane Scythia Minor, Moesia şi Thracia.
∗ 378 d.Hr: (8553 E. V.), 9 august: Valenţiu (Valens) cade in bătălia de la Adria-nopol impotriva Goţilor.
∗ 383 d.Hr: (8558 E. V.): impăratul daco-roman Graţian este ucis de generalul trupelor france, Arbogast; deacum, Flavius Theodosius I (379 – 395) conduce singur Imperiul Roman.
∗ 383 – 392 d.Hr: (8558 – 8567 E. V.): impărăţeşte Daco-romanul Valentinian al II-lea.
∗ 390 – 425 d.Hr: (8565 – 8600 E. V.), 20 aprilie, aprox.: in această perioadă este Episcop de Tomis / Constantiana (Constanţa-Romania) sfantul daco-roman Teotim I.
∗ 391 d.Hr: (8566 E. V.): Ieronim termină traducerea „Noului Testament” in latină, direct din ebraică.
∗ 391 d.Hr: (8566 E. V.): in Daco-romania – provinciile Dacia Malvensis / Alutu-ania (> Oltenia), Dacia Mediterranea (intre Sardica şi Singidunum – Valea Timocului) –, se propagă erezia bonosiană (de la numele preotului daco-roman, Bonosu, din oraşul natal al impăratului Constantin cel Mare, Naissus / Niş), derivată din erezia lui Fotin, «negand, printre altele, şi pururea-fecioria Maicii Domnului» (PIB, 125).
Sinodul general de la Capua-Italia, din 391, a avut in obiectiv erezia lui Bonosu din Naissus, incredinţand cauza spre cercetare episcopilor din Illyricum şi Macedonia. Bonosu a continuat să mai rămвnă o vreme in scaunul episcopal, in ciuda sentinţei “de depunere” a episcopilor din Illyricum. După caţiva ani a fost inlocuit cu un episcop ortodox, Marcian. Din acest an datează lucrarea compatriotului Paul de Pannonia, Contra lui Bonosu, unde erezia bonosiană a fost combătută intr-un inalt spirit ortodox. Bonosianismul a fost imbrăţişat de Goţi şi dus in Europa de Apus.
∗ 392 d.Hr: (8567 E. V.): Sfantul daco-roman Ieronim scrie / publică De viris illustribus, unde trece in revistă pe toţi scriitorii creştini de pană la el, astfel incat “le acordă locul pe care-l merită faţă de scriitorii păgani”.
PELASGIA / VALAHIA, SAU DACIA / DACO-ROMANIA, INTRE IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT ŞI IMPERIUL ROMAN DE APUS
∗ 395 d.Hr: (8570 E. V.), 17 ianuarie: impăratul Teodosie, «pe patul de moarte», dispune “testamentar” ca Imperiul Roman să fie divizat in Imperiul Roman de Răsărit, repartizat spre impărăţire fiului său, Arcadiu (395 – 408), şi Imperiul Roman de Apus, repartizat spre stăpanire fiului său, Honoriu (395 – 423); aşadar, la 17 ianuarie 395, in “baza Hotărarii de la Milano”, au luat fiinţă Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de Răsărit.
∗ 395 d.Hr. (8570 E. V.) – 476 d.Hr. (8651 E. V.): Imperiul Roman de Apus durează de la impăratul Honorius Flavius (fiul cel mic al impăratului grec, Theodosius), pană la impăratul Augustulus, detronat in anul 476 (8651 E. V.) de Odoacru, un “general” recrutat / promovat din neamul “federatilor” Heruli.
∗ 395 d.Hr. (8570 E. V.) – 610 d.Hr. (8785 E. V.): Imperiul Roman de Răsărit. Se consideră că imperiul işi mai merită această “titulatură”, deoarece “romanitatea” / “daco-romanitatea” este incă “preponderentă” şi de la impăratul grec, Arcadius Flavius (fiul cel mare al impăratului grec, Theodosius), pană la anul 610, an al morţii ultimului impărat valah, Foca, după care “grecizarea” s-a dovedit “copleşitoare”, statul devenind intradevăr Imperiu Bizantin.
∗ 403 d.Hr: (8578 E. V.): Patriarhul Ioan Gură de Aur, acordă diaconului daco-roman, Ioan Cassian, titlul / calitatea de preot – ceea ce ii permite ca, alături de prietenul său de nedespărţit, preotul Gherman, să facă parte din delegaţia Bisericii de Constantinusa / Constantinopol la Sinodul din anul 403 de la Stejar-Calcedon.∗ 415 – 418 : (8590 – 8593 E. V.): la Massalia / Marsilia, Sfantul Ioan Cassian intemeiază mănăstirile „Saint Victor” (pentru călugări) şi „Saint Sauveur” (pentru călugăriţe).
∗ 417 – 421 d.Hr: (8592 – 8596 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Constanţiu al III-lea, originar din Dacia Ripensis, de langă Naissus.
∗ 418 d.Hr: (8593 E. V.): Sfantul daco-roman Ioan Cassian publică o lucrare fundamentală pentru Creştinism: Despre aşezămintele manăstireşti cu viaţă de obşte şi despre tămăduirile celor opt păcate principale / „De institutis coenobiorum et de octo principalium vitiorum remediis”.
∗ 420 d.Hr: (8595 E. V.): Sfantul Ioan Cassian publică prima serie de zece Convorbiri spirituale / Conlationes Sanctorum Patrum (I – X); este anul morţii sfantului daco-roman Ieronim, traducătorul Bibliei in limba latină.
∗ 423 – 455 d.Hr: (8598 – 8630 E. V.): impărăţirea Daco-romanului Valentinian al III-lea. După moartea impăratului-unchi, Honorius (ce nu avusese urmaşi), in anul 423, a devenit impărat (al Imperiului Roman de Apus) fiul lui Constanţiu al III-lea şi al prinţesei Placidia, Valentinian al III-lea. A fost asasinat la 16 martie 455.
∗ 425 d.Hr. (aprilie) – 435 d.Hr.: (8600 – 8610 E. V.), aprox.: Timotei este Episcop de Tomis / Constantia (Constanţa-Daco-romania). Timotei de Tomis a participat la al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, din anul 431 d.Hr. (8606 E. V.), evidenţiinduse intre cei mai străluciţi combatanţi ai nestorianismului.
∗ 426 d.Hr.: (8601 E. V.): Sfantul daco-roman Ioan Cassian publică a doua serie de şapte Convorbiri spirituale / „Conlationes Sanctorum Patrum” (XI – XVII); in Convorbirea a XIII-a, «expune raportul dintre har şi libertate, combătand indirect predestinaţianismul Fericitului Augustin, fără a-l numi, şi reliefand sfintele nevoinţe ale pelerinilor pustiei» (Cas, 48).
∗ 429 d.Hr.: (8604 E. V.): sfantul daco-roman Ioan Cassian publică a treia serie de şapte Convorbiri duhovniceşti / Conlationes Sanctorum Patrum (XVIII – XXIV). Unicitatea creştin-valorică «le-a generalizat in toată Biserica după moartea sa» (Cas, 48).
∗ 450 – 457 d.Hr.: (8625 – 8632 E. V.): impărăţeşte Daco-romanul Marcian (Marcianus). In Imperiul Roman de Răsărit, lui Teodosie al II-lea ii urmează in tronul impărătesc generalul Marcian (450 – 547), «soţul Pulcheriei», «sora lui Teodosie al II-lea»;
Marcian este «primul impărat care a primit coroana din mana patriarhului de Constantinopol, practică menţinută pană la căderea Constantinopolului sub Turci, la 29 mai 1453» (RIB, 107).
∗ 451 : (8626 E. V.): generalul daco-roman Aeţiu (Aetius) infrange pe Attila, căpetenia barbariei hunice, in bătălia de pe Campiile Catalaunice.
∗ 457 – 474 d.Hr.: (8632 – 8649 E. V.): impărăţeşte Daco-romanul-bessian, Leon I Tracu («Leon I Thrax»).
∗ 474 d.Hr.: (8649 E. V.): impărăţeşte Daco-romanul Leon al IIlea.
∗ 491 – 518 : (8666 – 8693 E. V.): Daco-romanul Anastasiu impărăţeşte la Constantinusa / Constantinopol.
∗ 513 d.Hr. (8688 E. V.) – 515 d.Hr. (8690 E. V.): impărăţeşte Daco-romanul Vitalian.∗ 518 (8693 E. V.) – 527 (8702 E. V.): Daco-romanul Justin I impărăţeşte la Constantinusa / Constantinopol.
∗ 519 d.Hr.: (8694 E. V.), mai: Ioan, Leontie / Leonţiu (rudă cu generalul Vitalian), Ahile, Petru şi Mauriciu, călugării daco-romani / valahi din Episcopia Tomisului – Dunogaetia / Scythia Minor (Dobrogea-Romвnia), care elaboraseră formula Unul din Treime a suferit cu trupul, in cel mai inalt spirit al Ortodoxiei, şi pe care o argumentaseră şi in faţa impăratului Iustin I, pleacă la Roma spre a susţine’o şi în faţa Papei Hormisdas, desigur, spre a anihila “efectele” Schismei Mici (cf. VSP, 64 sqq.).
∗ 519 d.Hr.: (8694 E. V.), septembrie: Papa Hormisdas scrie la Constantinopol despre sosirea călugărilor daco-romani / valahi din Dunogaetia / Sythia Minor (Dobrogea-Romania); stau la Roma 14 luni (cf. VSP, 67).
∗ 527 d.Hr. (8702 E. V.) – 565 d.Hr. (8740 E. V.): Daco-romanul Iustinian I impărăţeşte la Constantinusa / Constantinopol. In Daco-romania, după cum remarca Procopius din Caesareea, impăratul a organizat «cea mai puternică apărare a noastră şi a intregii Europe», impanzind ţărmurile Dunării (aidoma lui Aure-lian, Constantin cel Mare ş. a.) «cu intărituri dese» şi aşezand «pretutindeni pe ţărm străji de oşteni, pentru a opri cu străşnicie trecerea barbarilor» (Fontes, II, 461); a rezidit vechile cetăţi, oraşele-cetăţi de importanţă strate-gică şi economică din Daco-romania.
∗ 540 : (8715 E. V.): moare Dionisie Valahul / Daco-romanul (Dionisie cel Mic / Exiguul), cel ce pune bazele de calcul ale erei creştine.
∗ 565 (8740 E. V.) – 578 (8753 E. V.): Daco-romanul Iustin al II-lea (Flavius Justinus II) impărăţeşte la Constantinusa / Constantinopol.
∗ 578 (8753 E. V.) – 582 (8757 E. V.): Daco-romanul Tiberiu impărăţeşte la Constantinusa / Constantinopol.
∗ 602 (8777 E. V.) – 610 (8785 E. V.): Daco-romanul Focea impărăţeşte la Constantinusa / Constantinopol (in documentele greceşti: «Focas»). DACIA (VALAHIA / DACO-ROMANIA) ŞI IMPERIUL BIZANTIN, INTRE ANII 610 (8785 E. V.) ŞI 1453 (9628 E. V.), DE LA ULTIMUL IMPĂRAT DACO-ROMAN, FOCA, PANĂ LA CĂDEREA CONSTANTINOPOLULUI
∗ 610 – 700 : (8785 – 8875 E. V.): soarta Daco-romaniei, indeosebi, a Daco-romaniei Sud-Dunărene (căci “soarta” Daco-romaniei Nord-Dunărene este în funcţie de “amintirea” Legămantului de la Aurelian, mai mult ori mai puţin respectat de Constantinopol / Roma), se află in mana următorilor impăraţi greco-bizantini: Heraclius (610 – 641), Constantin al III-lea şi Heracleo-nas (641), Constans al IIlea (641 – 668), Constantin al IV-lea Pogonatul (668 – 685), Iustinian al II-lea Ritnotmetul (685 – 695), Leontie (695 – 698) şi Tiberiu al III-lea Apsimar (698 – 705).
Unirea vlahilor sub sceptrul lui Samos
* 623-658 (8798-8833 E. V.): Statul Nord-Dunărean al Dacoromânilor lui Samos.
Imparatul de Constantinopol, Heraclius, nemairaspunzând solicitărilor Dacoromânilor / Valahilor (în baza ”legamântului aurelianic”) din țările de râuri / munți ai Dacoromâniei Nord-Dunărene, aflate sub teroarea avaro-slavilor, reunirea fortelor autohtone, carpato-dunărene se arată stringentă; în anul 623 (8798 E. V.) se creeaza Statul Dacoromânilor lui Samos (numele conducatorului este legat, deopotriva, de numele Dumnezeului Cogaionului / Sarmizegetusei, Samasua / Samos, dar si de ”țara de râuri / munți” de la râul Samos / Somes).
* 625 (8800 E. V.): Samos alunga Slavii-Sârbi / Serbi din provinciile nord-dunărene, Alutuania / Oltenia și Banatua / Banat, peste Dunărea Clisurii Cazanelor (Porților de Fier), în Imperiul Bizantin; Sârbii (dupa cum relateaza si Constantin Porfirogenetul, în lucrarea Administratia / Conducerea împaratiei cf. Fontes, II, 657 sqq.), ”prin mijlocirea comandantului de oști, care conducea atunci orasul Singidunum / Belgrad”, au cerut sa li se dea ”alt pamânt de locuit”;
Heraclius a colonizat în zona Singidunum / Belgrad pe Sârbi ca supusi ai împaratului roman; împaratul a adus misionari din Roma, i’a botezat, i’a învățat sa îndeplineasca în cinste legile bunelor purtări și le’a impus credința crestina” (Fontes, II, 665).
* 626 (8801 E. V.), iulie-august: spre deosebire de Slavii – Sârbi, Avaro – Slavii alungati de Samos din Dacoromânia Nord-Dunăreana, la sudul sacrului fluviu getic, devastează Peninsula Balcanică și asediază chiar Constantinopolul, dar sunt zdrobiți de armata imperiala a lui Heraclius, la 10 august.
* 630 (8805 E. V.): Samos alipeste statului său valah / dacoromânesc nord-dunarean ”ținuturile carintiene” de sub stapânirea ”cneazului” Valuk, ținuturi aparținând astazi Sloveniei.
* 631 (8806 E. V.): Samos înfrânge Francii la Wogastisburg.
* 634 (8809 E. V.): împaratul Heraclius încheie ”un tratat” cu Kubrat, hanul uniunii triburilor proto-bulgare din stepele nord-ponto-caucaziene, din așa-zisa ”Bulgaria Mare, pe care’l ”cinstește” «cu demnitatea de patricius», să intre cu Bulgarii ca ”foederați” în Valea Dunării și să hărțuiască pe Dacoromânii / Valahii din Statul lui Samos, spre a’i slabi puterea.
De fapt, Bulgarii lui Kubrat ”prin jafurile întreprinse” declanșează intrarea în ”marele declin” a majorității orașelor-cetăți dacoromânesti din Valea Dunarii si chiar din Dunogaetia / Dobrogea (aparținând imperiului).
* 636-675 (8811-8850 E. V.), aprox.: Uniunea Dacoromânilor / Valahilor din cele Sapte tari de Râuri / Munti din Valea Dunarii de Jos (”statul / uniunea celor sapte triburi”), dupa modelul Statului lui Samos, de la Porțile de Fier pâna la Nistru, spre a face fata noilor valuri de populatii / triburi migratoare, avaro-slave, germanice, protobulgare / bulgare etc.
∗ 673 – 674 : (8848 E. V.): impăratul bizantin, Constantin al IV-lea Pogona-tul, reamintinduşi de «Legămantul de la Aurelian» şi de Daco-romanii / Valahii de la Dunărea de Jos, terorizaţi de triburile avaro-slabe, bulgaro-slave, germanice ş. a., dar mai degrabă determinat de Uniunea Daco-romanilor / Va-lahilor din cele Şapte Tări de Rauri / Munţi din Valea Dunării de Jos, declanşează o campanie anti-bulgaro-slavă la nordul Dunării şi al Mării Getice / Negre, soldandu-se cu biruinţa imperialilor atat pe uscat cat şi pe apă; totuşi, nu a reuşit să distrugă Oglu, adăpostul din mlaştinile nord-pontice, dintre Nistru şi Nipru, al hanului bulgar Asparuh.
∗ 681 : (8856 E. V.): tratat intre impăratul Constantin al IVlea Pogonatul şi hanul bulgar Asparuh, prin care se permite Bulgarilor să se aşeze in Imperiul Bizantin – Daco-romania / Dacia Pontic-Moesică, in calitatea de “federati”, in regiunea Varnei / Odessos şi la est de Hemus / Stara Planina, recunoscandui ca “ţarat” cu capitala la Aboba-Pliska, apoi la Preslav, desigur, “in coasta” daco-romanescului Stat al Celor Şapte Tări de Rauri / Munţi de la Dunărea de Jos.
* 701-800 (8876 – 8975 E. V.): un secol de ”oarecare prosperitate” pentru Dacoromânia, dupa cum se atesta mai ales arheologic; soarta Dacoromâniei (”încrezatoare înca în ”Legamântul de la Aurelian”, dar si în Ortodoxie / Crestinism) este înrâurita (malefic / benefic) de urmatoarea serie de împarati greco-bizantini: Iustinian al II-lea (705-711, œa doua împarațire, gratie ajutorului pe care i’l da hanul bulgar, Tervel, rasplatit în anul 716 cu titlul de cezar), Filippikos Bardanes (711-713), Anastase al II-lea Artemius (713-715), Teodosie al III-lea (715-717), Leon al III-lea (717-741), Constantin al V-lea Copronimul (741-775), Leon al IV-lea Chazarul (775-780), Constantin al VI-lea (780-797), Irina (797-802).
* 730 (8905 E. V.), ianuarie: maleficul Edict împaratesc al lui Leon al III-lea de interzicere a ”cultului icoanelor…” se rasfrânge și asupra vietii creștine din Dacoromânia.
* 733 (8908 E. V.): între provinciile imperiale retrase de sub jurisdictia Papei Grigore al III-lea de catre Leon al III-lea se afla si cele din Dacoromânia de Vest; și Illyria trece sub autoritatea Patriarhului constantinopolitan.
* 787 (8962 E. V.): vestitul centru religios-crestin-ortodox dacoromânesc de la Morisena / Morissenadunum (Cenad-România), de pe Muresul Inferior, este condus cu multa diplomatie de episcopul valah / dacoromân, Ursu (”Ursus”), în ciuda presiunilor / amenintarilor ”ringului avar” din Pannonia.
* 788 (8963 E. V.): Dacoromânii din Carintia (Slovenia) trec sub stapânire carolingiana.
* 791-796 (8966-8971 E. V.): ”ringul pannonic al Avarilor” este anihilat de Carol cel Mare; Dacoromânia de Vest trece sub autoritatea Bisericii de Roma si ”sub sceptrul” conducatorului Francilor, Carol cel Mare, încoronat ca împarat de catre Papa Leon al III-lea (la 25 decembrie 800).
* 796-805 (8971-8980 E. V.): dupa raidurile / incursiunile lui Pepin, fiul lui Carol cel Mare, din 796-797 (8971-8972 E. V.), pentru anihilarea ”ultimelor cuiburi avare” de la Dunarea de Mijloc, episcopul de Salzburg si horepiscopul Teodoric pornesc o campanie de creștinare a Slavilor si a Avarilor (câti se mai aflau ”în afara ringului” distrus de Carol si Pepin), desigur, risipiți printre satele dacoromânesti / valahice si crestin-ortodoxe din Pannonia; în anul 803, horepiscopul, dupa cum spun cronicile, prinde un Zodan (șef) avar Și îl crestin-boteaza cu numele sau, Teodor (cf. NPIst, 256).
* 801-900 (8976-9075 E. V.): soarta Dacoromâniei în secolul al IX-lea este înca în mâna împaratilor greco-biznatini: Nikefor I Logothetul (802-811), Staurakios (811), Mihail I Rhangabe (811-813), Leon al V-lea Armeanul (813-820), Mihail al II-lea Gângavul (820-829), Teofil (829-842), Mihail al III-lea Bețivul (842-867), Vasile I Macedoneanul (867-886), Leon al VI-lea înteleptul (886-912);
Grecimea constantinopolitana, Patriarhia de Constantinopol duc o politica de distrugere, de ”scindare” a Dacoromânității, pe de o parte, prin încurajarea / susținerea unei formațiuni statale-tampon, a unui ”țarat bulgar” între Dunare si Hemus, și, pe de alta parte, prin inventarea unei ”limbi sacre”, slavona, de propagare a Crestinismului-ortodox, ”în opoziție” cu latina Bisericii de Roma, aruncând astfel în obscurantism spiritualitatea Dacoromâniei / Valahiei, a Dacoromânitatii Crestine.
* 812 (8987 E. V.): tratat între împaratul de Constantinopol, Mihai I, si împăratul Carol cel Mare, prin care Dacoromânia de Vest si Veneția sunt retrocedate Imperiului Bizantin.
* 836 (9011 E. V.): oastea dacoromâneasca nord-dunărean-muntenească, de sub comanda lui Cordilă (în Cronografia lui Leon Grammaticus: ”Cordyles”) se constituie într’un zid de netrecut în fata expansiunii ”țaratului” Bulgarilor;
Dacoromânii si Bulgarii ”s’au lovit cu razboi” și ”Bulgarii n’au putut trece dincolo (de Dunare) și au recurs la Unguri”; ”pe neașteptate s’au ivit Hunii cu mulțimi nenumarate”; Dacoromânii / Valahii ”s’au rânduit pentru luptă și au rezistat’; și’au pus pe fugă. ”Dintre șefii mai marunti” ai Valahilor / Dacoromânilor de la comanda corpurilor de oaste, s’a remarcat ”Leon, din neamul gemostilot / grămoștean-aromân, ajuns conducător de stol” (Fontes, II, 653).
* 850 (9025 E. V.), aprox.: Chiril (827-869, aprox.) și Metodiu (815-885, aprox.), doi frați-carturari macedoromâni / aromâni din Tessalonic, sunt angajați de Patriarhia din Constantinopol să inventeze un alfabet pentru limbile slave și să traducă din greaca într’o limba pe întelesul tuturor neamurilor slave, slavonă, cărțile bisericești; Chiril preia o serie de litere din alfabetul dacic / valahic (dacoromânesc-arhaic), cunoscut si din Cosmografia lui Aethicus Dunăreanu / Ister, din alfabetul grecesc, latin etc., alcatuind alfabetul slavon ce’i poartă numele, adică alfabetul chirilic.
* 836 – 852 : (9011 – 9027 E. V.):
Constantinopolul accepta alipirea la „Taratul Bulgar” de sub conducerea lui Boris- Mihail – cu conditia de a crestina Bulgaro-Slavii – a Macedoniei Centrale si a sudului Albaniei.(?)
* 862 – 863 (9037 – 9038 E. V.):
Chiril si Metodiu sunt trimisi de Patriarhia din Constantinopol sa propage Crestinismul printre Slavii ce patrunsesera in Valahia de Vest, in Moravia si in Pannonia; istoricul A. D. Xenopol a subliniat faptul ca «poporasia romaneasca din Moravia» a fost slavizata (datorita si campaniei fratilor Metodiu si Chiril, ori a urmasilor acestora), «dar ea a pastrat numele ei poporan; capitala regiunei se numeste – Valah-Mezerici…»
(XIRD, II, 191).
∗ 870 (9045 E. V.):
Metodiu, Arhiepiscop in nord-vestul Valahiei, in Moravia de Sus si in Boemia, cade prizonier ostilor france, fiind scos din inchisoare peste zece ani, la interventia Papei (cand e recunoscut ca Episcop moravo-boemian).
∗ 875 – 895 (9050 – 9070 E. V.): aprox.: Voilă – este „rege-general-jude” („dux”, „jupan”) al „Tarii Banatului”, despre a carui bogatie graieste peste secole tezaurul valah cu inscriptii de la „Sannicolaul Mare”.
∗ 879 (9054 E. V.): În fruntea Episcopiei Valahe din Moravia, cu sediul in orasul Margu, este numit de Patriarhia din Constantinopol un episcop grec – Agaton, cunoscut in documente drept «Agaton al Moravelor», pentru ca avea „în păstorire” si „o Episcopie a Slavilor” patrunși in zonă și „crestinati cu vreo zece ani mai inainte” de frașii Metodiu si Chiril.
∗ 885 – 915 (9060 – 9090 E. V.), aprox.: Monu Măruţ (in documente: «Menumorut»), este „rege-general-jude” („dux” / „jupan”) in Pathissia de Sus (Valea Tisei Superioare) si Crissiana, Valahiei, fidel Constantinopolului, aidoma celorlati „regi-valahi” carpato-dunareni, in baza «legamantului de la Aurelian».
∗ 880 – 910 : (9055 – 9085 E. V.),
aprox.: „rege-general-jude-duce” al Pathissiei de Jos / Sud (tinutul dintre Tisa / Seghedunum si Dunarea de Mijloc) este valahul Săleanuş («Salanus»), cel ce controla „drumurile sării” spre Europa de Centru si de Vest.
∗ 893 (9068 E. V.): „Taratul Valaho-Bulgar”, sub conducerea lui Simeon, cunoaste maxima expansiune.
∗ 894 : (9069 E. V.):
Imparatul Leon al VI-lea declara razboi tarului Simeon, fostilor „aliati valaho-bulgari”.
∗ 895 – 930 : (9070 – 9105 E. V.):
aprox.: Glad (Vlad) este „rege-general-jude-duce” al „ţării Banatului”.
∗ 895 : (9070 E. V.):
Leon al IV-lea, neputand birui pe Simeon, tarul valaho-bulgarilor, (al „slavilor” si al daco-romanilor sud-dunareni), angajeaza comunitatile maghiare / ungare ale lui Arpad de la Atelkuz (azi, „tinutul Lebedia-Ucraina”) si alte triburi turcice nord-pontice, «dandule daruri imperial-bizantine substanţiale», ca să treacă Dunărea şi să atace dinspre nord ţaratul „duşman”; negociatorul cu Arpad este Nichita Scleros, comandantul flotei bizantine rapide de la Gurile Dunării – după cum ne informează „Cronografia” lui Leo Grammaticus. Pierdut fiind războiul cu ţarul Simeon, Leon al VI-lea este obligat să incheie «un tratat de pace» cu «un tribut anual».
∗ 896 : (9071 E. V.): ţarul bulgar Simeon nu iartă pe “aliaţii unguri / maghiari” ai impăratului Leon al VI-lea şi mobilizează impotriva lui Arpad, impotriva Atelkuzului, “neamurile bulgare nord-cauzaziene” (cate mai erau in “Bulgaria Mare”), cu “triburile aliate acestora”, şi triburile Pecenegilor; triburile ungureşti / maghiare, ce se ospătau din bogata pradă din Daco-romania Dunăreană, sunt prinse ca intr’o menghină: din sud-est, sud şi sud-vest, atacă Bulgarii; din răsărit atacă Pecenegii; în vest, la Nistru, se ridică scutul daco-romanesc-moldovenesc, tăinduli’se orice legătură cu Imperiul Bizantin “aliat”; Ungurii / Maghiarii sunt măcelăriţi, salvandu’se prin nord, în frunte cu Arpad, doar şapte triburi; Atelkuzul (“Ungaria Mare”, după modelul caucazian- doneţian al “Bulgariei Mari”) este ocupat de Pecenegi.
∗ 896 – 897 (9071 – 9072 E. V.): prin “inţelegerea” dintre Arpad şi Leon al VI-lea de Constantinopol (care trimisese un sol la “regele de arme” al Pathissiei de Nord şi al Crissianei, Monu Măruţ), cele şapte triburi ungare / maghiare trec prin pasul Dukla, pătrund in Valea Tisei, o străbat, “sub călăuzi-rea” războinicilor daco-romani / valahi, trecand Dunărea şi aşezandu-se in Pannonia imperial-bizantină, ca “federati”, tot intre autohtoni Daco-romani / Valahi, dar şi langă mai vechii “federati”, unii “federaţi” deja “creştinaţi”, Slavii vestici, ori langă Bulgari şi Avari “in curs de creştinare”: «… terram – Pannoniae – habitarent Slavi (Avarorum) – Bulgari et Blachi ac pastores Romanorum» (apud. NPIst, 265).
∗ 896 – 927 (9071 – 9102 E. V.): ţarul Simeon sprijină pe discipolii lui Chiril şi Metodiu, intre care se evidenţiază Clement, Naum ş. a. (din “şcoala de slavizare” şi de distrugere a Daco-romanităţii, pregătită de grecimea din Patriarhia de Constantinopol), să intemeieze şcoli intre Dunărea de Jos şi Hemus / Balcani, avand ca “sacră limbă de predare” slavona.
∗ 901 – 1000 : (9076 – 9175 E. V.): soarta Daco-romaniei in secolul al X-lea d. H. este pecetluită de Patriarhia Constantinopolului, de Biserica Romei (Papalitate) şi de seria următorilor impăraţi greco-bizantini: Alexandru (912 – 913), Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913 – 920), Romanos I Lecapenos (920 – 944), Constantin al VII-lea Porfirogenetul (945 – 959), Romanos al II-lea (959 – 963), Nikefor al II-lea Focas (963 – 969), Ioan I Tzimiskes (969 – 976) şi Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976 – 1025).
∗ 906 : (9081 E. V.), aprox.: cronica anonimului notar al regelui maghiar Bela (al II-lea / al III-lea ?), «Gesta Hungarorum» (XIX – XX), confirmă indirect prin răspunsul categoric dat de “regele de arme” al Crissianei, Monu Măruţ, “regelui maghiar Arpad” – faptul că, in orizontul anului 906 (ca şi in secolul contemporan “Anonimului Notar”), incă mai era valabil, mai “func-ţiona benefic”, dinspre Constantinopol, după 636 de ani, Legămantul de la impăratul Aurelian: «Iar ducele Arpad (…) a trimis soli (…) la ducele Monu Măruţ (“Menumorut”), cerandui ca din drepturile strămoşului său, regele Attila, să ii cedeze pămвntul de la fluviul Someş pвnă la hotarul Nirului şi pană la poarta Mezeşului. In adevăr, trimişii lui Arpad, Usubuu şi Veluc, au trecut peste raul Tisa in vadul Lucy şi după ce au plecat de aici, ajungand in fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Monu Măruţ şi iau prezentat darurile pe care ducele lor i le trimisese. La urmă insă, comunicandui ce aveau de zis din partea ducelui Arpad, au pretins teritoriul numit mai sus. Ducele Monu Măruţ i’a primit insă cu bunăvoinţă şi, incărcandui cu diverse daruri, a treia zi le’a cerut să se intoarcă. Şi le’a dat răspuns, zicandu’le:
“Spuneţi lui Arpad, ducele Hungariei, domnul vostru: datori ii suntem ca un amic, cu toate ce’i sunt necesare fiindcă e om străin şi duce lipsă de multe. Teritoriul insă ce l-a cerut bunăvoinţei noastre nu il vom ceda niciodată, cată vreme vom fi in viaţă. Şi ne’a părut rău că ducele Săleanuş (“Salanus”) i’a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, cum se spune, fie de frică, dar ceea ce se tăgăduieşte. Noi insă, nici din dragoste, nici din frică, nu’i cedăm din pămant nici un deget, deşi a spus că are un drept asupra lui. Şi vorbele lui nu ne tulbură inima că ne’a arătat că descinde din neamul lui Attila, care se numea biciul lui Dumnezeu. Şi chiar dacă a răpit acela prin violenţă această ţară de la strămoşul meu, acum insă, graţie stăpanului meu, impăratul din Constantinopol, nimeni nu poate să mi’o smulgă din mainile mele”. Şi spunandu-le aceasta, le’a dat drumul să plece.».
∗ 910 – 940 : (9085 – 9115 E. V.),
aprox.: Gelu – este „rege-general-jude-duce” („dux„) in „Tara Someşului”.
∗ 915 – 920 : (9090 – 9095 E. V.),
aprox.: Se ridica Biserica crestina de la Garvăn-Tulcea, «peste ruinele cetatii antice Dinogeţia»; «descoperirile facute pe popina Bisericuta (Garvăn, jud. Tulcea) atesta folosirea si prelucrarea fierului, a bronzului, a plumbului si chiar a mercurului»
(BMIst, 31).
∗ 943 : (9118 E. V.):
Inscriptia comemorativa a „regelui-principelui-ducelui-judelui” („dux” / „jupan”) valah al Dunogaetiei / Dobrogei de Nord, Dimitrie, descoperita in localitatea Mircea Voda (jud. Tulcea / Romania); Const. C. Giurescu notează: «Inscripţia, in limba slava, de la Mircea Voda, este o inscriptie comemorativa, gasita in anul 1950, cu prilejul unor sapaturi; in ea este numele unui „jupan”, adica al unui stapanitor feudal, Dimitrie, si data 6451, dupa cronologia bizantina, adica 943 era noastra. Inscriptia nu este intreaga, deoarece inceputul lipseste.» (IIR, 25).(?)
∗ 945 – 1317 : (9120 – 9492 E. V.): braţul fluvial şi oraşul Sulina (Selinas) «schelă bizantină»; din 1318, «schelă genoveză» (BMIst, 31).
∗ 969 – 976 : (9144 – 9151 E. V.): in vremea impăratului Ioan Tzimiskes, Imperiul Bizantin işi intinde graniţele la Carpaţii Meridionali şi la nordul Deltei Dunării, peste toate ţările de rauri / munţi, adică peste diurpanatele / jupa-natele daco-romaneşti-nord-dunărene, dintre Olt şi Nistru (cf. NPIst, 254).
∗ 972 : (9147 E. V.), martie – mai: Daco-romanii-moesieni, sprijiniţi de armatele imperial-bizantine de sub comanda impăratului Ioan Tzimiskes, luptă cu impresionant eroism pentru eliberarea de sub invadatorii ruşi, conduşi de Sviatoslav, bineоnţeles, aduşi “ca aliaţi” de Bulgari; se dau bătălii la Pulpudava, la Preslav (e capturat “basileul Bogor / Boris”), la Drista / Durostor (Silis-tra) etc.; dintre războinicii daco-romani, se distinge tanărul comandant Teodor Miazănoapte; «impăratul Ioan, zdrobind domnia Ruşilor şi gandurile lor indrăzneţe prin incercările războiului», in 972, a desfiinţat sud-dunăreanul «Tarat Bulgar» şi a repus «Moesia sub stăpanirea Romanilor, sa оntors in Bizanţ şi a iernat acolo, oferind supuşilor daruri, ca de obicei, şi ospteţe abundente» (Fontes, II, 697), după cum notează cronicarul Leon Diaconul. (?)
∗ 972 : (9147 E. V.): daco-romanescul oraş-cetate, Durostoruma / Durostorum devine “capitala” themei bizantine Paristrion / Paradunavon.
∗ 982 – 992 : (9157 – 9167 E. V.): Bisericile Creştin- Ortodoxe din peşterile Dealului Tibişir-Basarabi (jud. Constanţa); «pe peretele din cretă (…) sunt zgrafiate datele 982 şi 992, alături de alte inscripţii (…), ornamente etc.»; in baza Dealului Tibişir «a fost descoperită o carieră de cretă, din care se extrăgeau prin cioplire blocuri pentru construirea “valului de piatră” aflat la 1 – 2 km distanţă la nord de Murfatlar» (BMIst, 31).
∗ 990 – 1000 : (9165 – 9175 E. V.), aprox.: «in faţa Dealului Dervent, la 9 km in aval de com. Ostrov (jud. Constanţa), este construită Cetatea de pe ostrovul Păcuiul lui Soare, fortăreaţă (…) a Imperiului Bizantin…» (BMIst, 32).
∗ 1001 – 1100 : (9176 – 9275 E. V.): soarta Daco-romaniei in secolul al XI-lea d. H. este marcată benefic de două mari personalităţi din Constantinopol, impăraţii Vasile al II-lea, Bulgaroctonul (976 – 1025), şi Alexios I Comnen (1081 – 1118), intre cei doi impăraţi defăşuranduse cincisprezece “impărăţiri efemeride” (Constantin al VIII-lea, Romanos al III-lea, Mihail al IV-lea, Mihail al V-lea, Teodora, Constantin al IX-lea, Mihail al VI-lea, Isac I, Constantin al X-lea, Evdochia, Romanos al VI-lea, Mihai al VII-lea Ducas, Nikefor al III-lea ş. a.), reflectand marea instabilitate economico-socială / politică, la care se adaugă şi Marea Schismă (<i), cu malefice consecinţe şi in intregul spaţiu al Daco-romanimii.
∗ 1002 – 1003 : (9177 – 9178 E. V.): «Gesta Hungarorum» menţionează in orizontul anului 1002 (9177 E. V.) «Regatul Ultrasilvaniei / Transilvaniei», sub conducerea “regelui de arme daco-roman”, Iulea («Gyla / Gyula»), opunandu-se misiunii catolic-apostolice a regelui Ungariei, Ştefan I.
∗ 1018 : (9193 E. V.): după anihilarea “aratului Bulgar al lui Samuil», Vasile al II-lea Bulgaroctonul readministrează ţinuturile respective in temele imperial-bizantine: Bulgaria, Sirmium şi Dalmaţia; cronicarii consemnează: «Imperiul Bizantin ajungea pană la Adriatica şi stăpanea Dunărea, iar Balcanica Peninsulă nu cunoştea alt stăpan» (IIvb, 335).
∗ 1030 – 1241 : (9205 – 9416 E. V.): la Morisena / Morisenadunum (> Cenad-Romania) funcţionează o şcoală daco-romanească frecventată de 30 de elevi; de asemenea, funcţionează şi o Şcoală de Teologie (creştin-ortodoxă), atat pentru Daco-romania Nord-Dunăreană, cat şi pentru Boemia, Polonia, Tările Germane etc.; a fost distrusă de marea invazie tătaro-mongolă. (?)
∗ 1040 – 1041 : (9215 – 9216 E. V.): in Daco-romania Sud- Dunăreană, are loc răscoala antibizantină a Valahilor condusă de Petru Delian.
∗ 1050 : (9225 E. V.): cronicarul persan Gardazi notează, in „Podoaba istoriilor”, că in Dacia / Daco-romania Nord- Dunăreană, de la Tisa pană la Nistru, locuieşte «un popor din Imperiul Roman (az Rum)», Poporul Valahilor, «un popor de creştini».
∗ 1054 : (9229 E. V.), iulie 16: Schisma cea Mare «marchează inceputul declinului Bizanţului ce va sfarşi prin cucerirea otomană (1453)», dar şi o anume “prosperitate economică” a Daco-romaniei secolelor XI – XIII.
∗ 1068 : (9243 E. V.):
Invazie a Pecenegilor in „Tara Crissianei”, indreptandu-si atacul spre cetatea-resedinta a „regelui” valah. Pecenegii sunt infranti langa Dăbaca.
∗ 1094 : (9269 E. V.):
La solicitarea lui Pudilă, „rege-duce” al Dynogaetiei / Dobrogei, desigur, in baza «legamantului de la Aurelian», imparatul bizantin, Alexios I Comnen, porneste campania impotriva invadatorilor cumani (?) (cf. NPIst, 275).
∗ 1101 – 1200 : (9276 – 9375 E. V.):
Valahia isi urmeaza destinul istoric, tot sub inraurirea Constantinopolului si a Romei.(?) Din Constantinopol, „decid” soarta Valahiei, imparatii:
Alexios I Comnen (1081 – 1118),
Ioan al II-lea Comnen (1118 – 1143),
Manuil I Comnen (1143 – 1180),
Alexios al II-lea Comnen (1180 – 1183),
Andronic I Comnen (1183 – 1185),
Isac al II-lea Anghelos (1185 – 1195) si
Alexios al III-lea Anghelos (1195 – 1203);
In fata invaziilor / amenintarilor fiintei nationale valahe, atunci cand imparatii din Constantinopol nu mai respecta spiritul «legamantului de la Aurelian», Valahia Nord-Dunareana reactioneaza firesc, „in spiritul veacului”, reunindu-si puterile / fortele in formatiuni statale, de data aceasta, de tip evmezic. (?)
A TREIA RE-UNIRE PARTIALĂ A VALAHILOR / DACOROMANILOR, SUB SCEPTRUL LUI MERCURIU, LA ANUL 1103 (9278 E. V.), IN STATUL MEDIEVAL AL TRANSILVANIEI
∗ 1103 – 1113 : – Mercuriu, principe al Ardealului / Transilvaniei.
Dupa Schisma cea Mare, in fata pericolului vestic, reprezentat de asa zisii „regi apostolici ungari”, incoronati si sustinuti de Biserica Romei, pentru a inregistra o „ofensiva a Catolicismului” in fata Ortodoxismului Daco-romanităţii, ţările de rauri / munţi ale Daco-romaniei Nord-Dunărene, dintre Tisa şi Carpaţii Răsăriteni, dintre Carpaţii Nordici şi Dunărea Porţilor de Fier, s-au reunit – in anul 1103, sub sceptrul principelui Mercuriu – in statul daco-romanesc medieval al Ardealului / Transilvaniei.
∗ 1122 : (9297 E. V.): impăratul Ioan al II-lea Comnen, in baza «legămantului de la Aurelian», vine cu oaste la nordul Dunării, in ajutorul Daco-romanilor carpatici, luptand impotriva triburilor invadatoare ale Pecenegilor.
∗ 1161 : (9336 E. V.): sub pretextul că luptă impotriva Cumanilor ce “invada-seră” ţările daco-romaneşti / valahe de la Dunăre, Manuil I Comnenul anga-jează o mare campanie in Daco-romania Nord-Dunăreană, avand scopul de a instaura in statul daco-romanesc-medieval al Transilvaniei “puterea” / “stăpanirea” lui Geza al II-lea, “ruda ungară / maghiară” a acestui impărat bizantin; armatele Comnenului pătrund in Transilvania dinspre Moldova, prin trecătoarea Oituz (cf. NPIst, 277).
∗ 1176 : Leuştache este principe de Arudela (Arutela / Terra Aruteliensis) / Ardeal / Transilvania); totodata era «comandantul ostilor comitatelor si nobililor, avand drept de judecata».
∗ 1180 : Bela al III-lea, rege impus de Manuil I Comnen in luptele „urmasi-lor” lui Geza al II-lea pentru „tronul pannonic”, implineste visul „Sfantului Ştefan”, anexand la Ungaria provinciile din aria Valahiei Sud-Vestice: Srem, Croatia si Dalmatia, spre a fi „mana dreapta a Papei de la Roma”.(?)
A PATRA REUNIRE PARTIALĂ A VALAHILOR / DACO-ROMANILOR, SUB SCEPTRUL FRATILOR PETRU ŞI ASAN, LA ANUL 1185 (9360 E. V.), IN STATUL VALAHIEI MARI
∗ 1185 : septembrie – noiembrie, rascoala armata a Valahilor din Moezia sub conducerea lui Petru si Asan, contra regimului bizantin a lui Isac al II-lea Anghelos, chiar in ajunul nuntii acestuia cu fiica lui Bela al III-lea, regele Ungariei.
∗ 1186 – 1187 : In luptele angajate cu armatele represive ale imparatului Isac al II-lea Anghelos, valahii Moeziei condusi de Petru si Asan ies biruitori. Petru si Asan declara independenta fata de Constantinopol a Valahiei sud-dunarene.
∗ 1189 : Cu ajutorul militar primit din Valahia de la nord de Dunare (Cumania), ostirile lui Petru si Asan anihileaza «numai intr-o noapte» armata represiva imperial-bizantina condusa de generalul, valahul Cantacuzino.
∗ 1190 : Marea batalie de la Berrhoe / Verria (Macedonia) in care armata valahilor condusa de Petru si Asan, zdrobeste armata condusa de imparatul Isac al II-lea Anghelos. Sunt spulberate de catre armata valaha a lui Petru si Asan si ostirile aliate, chemate in ajutor de imparat, mai intai, sunt distruse contingentele ungare de pe drumul Vidinului, trimise de Bela, regele Ungariei, socrul imparatului Isac, apoi in nord-est, de la gurile Dunarii, sunt respinse cetele rusesti ale confederatiei Kievlene a marelui cneaz de Vladimir. (?)
∗ 1190 – 1196 : primul domnitor al Valahiei sud-dunarene (Moeziei) este Asan, intemeietorul Dinastiei Asăneştilor. Capitala statului se stabileste a se ridica pe ruinele vechilor fortificatii de la Turule („turnuri” – cf. Fontes, II, 472), datand din timpul imparatului Iustinian; orasul-capitala se rezideste sub numele valah de – Turrinova (< Turris Nova / “Turnul Nou”) / Turnova (in documentele slave: «Tarnova» / «Tarnovo»).
∗ 1196 – 1197 : Domn al Valahiei sud-dunarene este Petru.
∗ 1197 – 1207 : Domn al Valahiei sud-dunarene este Ioan (Ionita)
∗ 1201 : este recunoscuta independenta Valahiei sud-dunarene de catre imparatul de Constantinopol, Alexios al III-lea Anghelos.
∗ 1204 – 1261 : Imperiul Latin – stat creat in inima Imperiului Bizantin de feudalii participanti la Cruciada a IV-a, sub conducerea contelui de Flandra, Balduin I (1204 – 1205); existenta Imperiului Latin indica un alarmant grad de slabire / decadere a Imperiului Bizantin ce, in aceasta perioada, isi avea capitala la Niceea.
∗ 1205 : 14 – 15 aprilie: Razboi intre Imperiul Latin si Valahia sud-dunareana. Imparatul Balduin I de Flandra, pornind razboi impotriva Valahiei sud-dunarene, este infrant la Adrianopol; isi afla moartea ca prizonier la curtea domnitorului valah Ionita
∗ 1206 – 1208 : Smaragd este principe al Transilvaniei.
∗ 1207 – 1218 : Domnitor al Valahiei sud-dunarene este Borilă („Asan Burul” / „Bourilă”).
∗ 1209 – 1212 : Mihai este principe al Transilvaniei.
∗ 1218 – 1241 : Ioan al II-lea Asan este domn al Valahiei sud-dunarene.
∗ 1219 – 1221 : Leucă este principe al Transilvaniei.
∗ 1221 – 1222 : Paul este principe al Transilvaniei.
∗ 1223 : Armatele mongolo-tatare conduse de Genghis-Han, dupa ce zdrobesc armatele rusilor si „Cumanilor”, la Calca («Kalka, sau Kal-ga»), ocolesc Valahia Mare, temandu-se de armata valaha a lui Ioan al II-lea Asan, invadand Polonia, Germania etc. (imediat după moartea lui Ioan Asan al II-lea, Valahia este invadată de urmaşul lui Genghis-Han). (????)
∗ 1227 – 1240 : Pouşa este principe al Transilvaniei (mai puţin “intervalul” 1232 – 1234).
∗ 1231 : Batalia dintre valahii nord-dunareni (cumanii) si „ostile” principatului „Halici-Volan” (Volhynia)”. „Valahia Mare” se invecineaza la nord, nord-est si est, cu principatele de Halici-Volhynia si principatul Kievului. Calcand cu oaste pamanturile Valahiei, principele(cneazul) Daniil de Halici-Volhynia, angajeaza lupta cu valahii Tarii de Sus. Cum oastea lui Daniil de Halici era superioara numericeste ostirii valahe, domnul Valahiei sud-dunarene, Ioan al II-lea, trimite in ajutor oastea socrului sau, regelui, Andrei al II-lea al Ungariei, biruind, respingand astfel inamicul, pe Danil al Galiciei de la hotarele de nord.
∗ 1241 – 1246 : Caliman I Asan, domneste in Valahia sud-dunareana. In 1244, Kaganatul Mongol si Imperiul Bizantin reusesc sa rupa Valahia Mare la Dunare; Valahia Nord-Dunareana este trecuta in seama Kaganatului Mongol, Valahia sud- dunareana, este inghitita treptat de Imperiul Bizantin, cu subtilităţi politic-grecesti, profitandu-se de naivitatea epigonilor lui Ioan al II-lea Asan. (???)
∗ 1241 : „Marea Invazie Tataro-Mongola”, distruge si resedinta Episcopal-Catolica, si scoala romanească din localitatea Milcovia, din provincia Moldova a Valahiei nord-dunarene, aflate pe „locul centrului actual de povarnisilor Odobeşti, pe Valea Milcovului”. (???)
∗ 1242 – 1252 : Laurenţiu este principe al Transilvaniei.
∗ 1242 : Cronica stihuita a lui Filip Mousket ne informeaza ca «Regele Valahilor i-a invins, la trecatori, pe tatari».
∗ 1244 – 1272 : Valahia nord-dunarena, sub conducerea domnitorului Olaha, este „legata” / „dependenta” de „Hoarda de Aur”. (???) conducătorii ţărilor de rauri / munţi din Daco-romania Nord-Dunăreană pierd orice speranţă in Constantinopol, “legămantul de la Aurelian” spulberanduse in noul context politic; in funcţie de noile pericole, şi extracarpaticele ţări de rauri / munţi ale Daco-romaniei Nord-Dunărene se reorganizează in state daco-romaneşti medievale (după modelul statului medieval daco-romanesc al Transilvaniei creat in faţa pericolului maghiaro-catolic ivit la Tisa, in orizontul anului 1103). (?)
∗ 1246 – 1256 : Mihai I Asan domneste in Valahia sud-dunareana.
∗ 1247 : Misionarul franciscan, Giovani da Pian del Carpini, mentioneaza in notele sale de calatorie ca a intalnit pe drumul nord-pontic si pe „regele” valahilor extracarpatici – Olaha, ce se intorcea de la curtea marelui han al Hoardei de Aur. (?)
∗ 1247 : Diploma Cavalerilor Ioaniti consemneaza la granita intereselor medieval-politice ale acestora patru formatiuni politic-administrativ-culturale din Valahia Nord-Dunareana, dupa numele conducatorilor lor:
„Tara lui Alutuon” (domnul
„Tarii de Olt” / Alutua, «Alutus») / Alutua, sau Alutuania, adica „Oltenia”, in documente, cu tendinta slavizante de cancelarie.
«Lytuon» – «Litovoi», ori «Lytua – Litua», incluzand si
„Tara Haţegului„,
„Tara lui Seneslau„, in stanga Oltului, in zonele de munte / deal de la Arges, Muscel si Damboviţa, intinzandu-se si peste ses, pana la Dunare.
„Tara lui Ioan„, circumscriind “aria judeţului Romanaţi”,
„Tara lui Lupu” (inomastic tradus in Farcaş de documentul unguresc), circumscriind „aria de azi a judetului Valcea”.
∗ 1256 : Căliman al II-lea Asan domneste in Valahia sud-du-nareana.
1257 – 1277 : Constantin domneste in Valahia sud-dunareana.
1261 : Irneriu este principe al Transilvaniei.
1261 : Imparatul bizantin, Mihai Paleolog, recucereste Constantinopolul si restaureaza Imperiul Bizantin.
1263 – 1264 : Borşa I este principe al Transilvaniei.
1267 – 1274 : Nicolae Gheorghe e principe al Transilvaniei (cu intrerupere in 1271).
1270 – 1277 : 13 octombrie: Matei Geac este principe al Transilvaniei (minus intreruperea: 1273 – 1275). (in documente, numele-i maghiarizat – «Csak»).
1272 : Tratat intre imparatul bizantin, Mihail al VIII-lea Paleologul, si hanul, noionul tataro-mongol din „dinastia Batuizilor” – Nogai (ginerele imparatului bizantin), prin care delimiteaza sferele in spatiul Valahiei Mari: partea nord-dunareana ramane Nogaiului, partea sud-dunareana – Paleologului. Valahia sud-dunareana devine un stat aservit Imperiului Bizantin, sub regi „hibrizi” greco-bizantino-valahi, acceptand „jocurile politice” de la Constantinopol, pana la cucerirea otomana. (???)
1272 : Imediat dupa tratatul „Nogaio-Paleologic”, domnitorul valah din Valahia nord-dunareana – Alutuon, declara independenta „Tarii” sale (Muntenia), Transilvania si Moldova raman inca „datatoare de tribut” lui „Nogai”. (???)
1273 – 1804 : Perioada Imperiului Romano- German – Habsburgic.
1275 : Borşa al II-lea este principe al Transilvaniei.
A CINCEA RE-UNIRE PARTIALĂ A VALAHILOR / DACO-ROMANILOR, SUB SCEPTRUL LUI ALUTUON, LA ANUL 1277 (9452 E. V.), IN STATUL MEDIEVAL AL [ĂRII ROMANEŞTI
∗ 1277 : Principele Munteniei – Alutuon (Lytuon), spre a face fata pericolelor tataro-mongole, bizantine, unguresti etc., reuneste in statul medieval al „Tarii Romanesti”, alaturi de Oltenia, si Muntenia, inca Basarabia etc., devenind stapan si peste tinuturile cu „Episcopatul Cumanilor” si cu „cavaleri teutoni”, „cumani” etc. In aceasta calitate, de domn al Tarii Romanesti, se razboieste cu armata regelui Ungariei, „cumanul” Ladislau al IV-lea, ce „isi revendica “papalocumano – unguresti” pamanturi «de dincolo de Alpi / Carpaţi»; “expediţia cruciată” a lui Ladislau al IV-lea nu s-a soldat decat cu «capturarea lui Barbat», fratele principelui valah, rascumparat „cu o suma insemnata” (???)
∗ 1277 : Murind Alutuon (Lytuon), fratele sau, Barbat, urca in tronul domnesc al „Tarii Romanesti”.
∗ 1277 – 1279 : Ionilă (Ivăilă / Lacană / “Lacanas”, sau Bărdacă / “Brdokba”) domnestete in Valahia sud-dunareana.
∗ 1277 : octombrie – decembrie: Nicolae Mauriciu este principe al Transilvaniei.
∗ 1278 – 1279 : Finta este principe al Transilvaniei.
∗ 1279 – 1280 : Ioan al III-lea Asan domneste in Valahia sud-dunareana.
∗ 1279 – 1600 : Principatul medieval valah al Transilvaniei are – de la Finta pana la Mihai Viteazul – urmatorii conducatori (“principi”):
Roland Borşa (1282; 1285; 1293),
Nicolae Mauriciu,
Toma (1322 – 1354),
Nicolae Aba,
Toma Cioară (cu numele maghiarizat in “can-celarie”, in documente-«Csor»),
Egidiu, Nicolae Conci («Konth»),
Andrei Lache («Lackfi»),
Dominic Măciucă
(«Machka»),
Petru de Oarda,
Nicolae Lache (1367 – 1369),
Ştefan Lache (1373 – 1376),
Ioan Timiş («Temeş»),
Petru (1394 – 1395),
Ioan Petru de Oarda,
Laurenţiu,
Ştefan de Nădab (1402 – 1403),
Petru de Striga («Strigh»),
Ioan de Dăbaca,
Dumitru de Pan (1437),
Desideriu (1438 – 1440),
Nicolae de Ocna Sibiului (1439 – 1440),
Petru Sărăcin («Szerecsen», 1441),
Iancu de Hunedoara (1441; 1448; si „comite de Timiş”, „loctiitor si capitan general al regatului Ungariei”: 1445; „ban de Severin si capitan al Belgradului”: 1446; „guvernator al Ungariei”: din 1446),
Gheorghe Ciopor («Csupor de Monoszlo», 1443),
Marcu de Herepea (1446),
Gheorghe de Bala (1447),
Nicolae Ardeal (fraca: toponim Arutela / Arudela; maghiarizat – «Erdelyi»),
Ioan Lupu de Miercurea («Farcaş», 1459),
Blasiu / Vlasu ( = “Valahul” / “Daco-romanul”; dar cancelaria maghiarizarii / ungurizarii il boteaza: «Blasiu Magyar», 1473 – 1475),
Petru Micu (vicele” lui Blasiu are si el numele ungurizat / maghiara: «Kis» = mic),
Petru Jurebie («Gereb», 1478 – 1479),
Bartolomeu Dragoş («Dragfi»),
Petru de Bozin (< “boz” / “boj”, nume dacic de plantă – Sambu-culus ebulus, + suf. -in),
Nicolae Macedoniu (1527),
Ştefan Măilat (1534 – 1539) ş.
Mercuriu (1103 – 1113);
Ştefan Bathory (1575 – 1583, intre 1575 şi 1586 fiind şi rege al Poloniei),
Cristofor Bathory (1576 – 1581),
Sigismund Bathory (1581 – 1597; 22 august 1598 – martie 1599),
Maria Cristierna Bathory (1598),
Andrei Bathory (martie-octombrie 1599).
∗ 1281 : 1 iulie – 16 august: activitatea comerciala extraordinara a portului dunarean romanesc Vicina (Isaccea-Romania) monopolizeaza 20,2О din contractele comerciale ale Constantinopolului / Perei: «Spre a vedea cat de activ era importul si exportul la Dunarea de Jos in a doua jumatate a secolului al XIII-lea, dam cateva date privind viata comerciala a orasului si portului Vicina, pe locul Isaccei de astazi. Numai intr-o luna si jumatate, de la 1 iulie la 16 august 1281, se incheie la Pera (Constantinopol) de catre un singur notar genovez – si erau 20 asemenea notari in capitala Imperiului Bizantin – nu mai putin de 27 de contracte de comandita pentru Vicina, in valoare de 4100 de hiperperi. Aceasta cifra apare in adevarata ei lumina cand constatam ca ea reprezinta 20,2О din totalul tranzactiilor incheiate la Pera cu toate posesiunile genoveze si depaseste comertul Persi cu Genova insasi, orasul metropola, care nu reprezinta decat 18О. Asadar, Vicina era un centru comercial de prim rang. Fara sa ajunga la insemnatatea Vicinei, dar un comert activ, important, avea loc si la Chilia, portul din Delta, de pe malul drept al bratului cu acelasi nume al Dunarii, la Brăila, care va deveni, in secolul al XIV-lea, principalul port al [ării Romaneşti, la Orasul de Floci, de la gura Ialomitei, existent inainte de 1300 si specializat in comertul cu lana si branza, la Giurgiu, avand in fata, pe malul drept, stravechea asezare de la Russe – turceste Rusciuk – iar in epoca Imperiului Roman, Sexanta Prista, la Zimnicea, in fata Şiştovului, la Calafat, cu nume specific portuar, in fata Vidinului, in sfarsit, la Severin, in extremitatea de apus a Tarii Romaneşti» (IIR, 27 sq.). In aceste localitati prospere ale Daco-romaniei, ca si in cele de pe tarmul Marii Negre: Constanta / Tomis, Mangalia / Calatiani (Callatis) etc. – existau si scoli bisericesti romaneşti ai caror absolventi sustineau «o asemena viata de negot, de-a lungul Dunarii», fiind cu deosebita «stiinta de carte, socotitori buni, cunoscatori ai monedelor, apoi vamesi pentru autoritatea politica» (ibid.).
∗ 1280 – 1292 : Gheorghe I domneste in Valahia sud-dunareana. Stralucita putere a statului independent al Valahiei moeziene din timpul lui Ioan al II-lea Asan a fost macinata, distrusa sub epigonii de dincoace de 1241, intre Kaganatul Mongol si Imperiul Bizantin, ce si-au intins tentaculele peste Carpati, Dunare si Balcani, incepand din a doua jumatate a secolului al XIII-lea e.n., indeosebi, dupa inregistrarea apusului Imperiului Latin de Rasarit (la 25 iulie 1261) si dupa reanvigorarea Imperiului Bizantin sub imparatii Mihail Paleolog al VIII-lea (1259 – 1282) si Andronic al II-lea Paleolog (1282 – 1328).(???)
∗ 1301 : aprox.: orasul Baia, din Daco-romania de Est – provincia „Moldova”, «cu mine de argint şi de aur», «potrivit inscripţiei de pe pecetea sa» (IIR, 29), din orizontul anului 1301, se considera drept “capitala provinciei Moldova”.
∗ 1310 – 1352 : (9485 – 9527 E. V.): Ioan Basarab / Basarab I este voievod / domn (“rege”) al Tarii Romanesti.
∗ 1330, aprox. – 1358 : ( 9505 – 9533 E. V.): Bogdan este voievod al Maramureşului.
∗ 1330 : (9505 E. V.): războiul de la Posada, dintre Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, şi Basarab I, domnul / “regele” [ării Romaneşti; armata Ungariei este distrusă in intregime la Posada / Arutela-Cozia, pe Olt, Basarab I reuşind să păstreze astfel independenţa statului.
∗ 1346 : (9521 E. V.): Balica este “rege de arme” in “ţara de rauri / munţi” a Daco-romaniei / Valahiei Sud-Dunărene, Dunogaetia / Dobrogea.
∗ 1352 – 1364 : (9527 – 9539 E. V.): Nicolae Alexandru este domn al Tării Romaneşti.
A ŞASEA RE-UNIRE PARTIALĂ A VALAHILOR / DACO-ROMANILOR, SUB SCEPTRUL LUI DRAGOŞ, LA ANUL 1352 (9527 E. V.), IN STATUL MEDIEVAL AL MOLDOVEI
∗ 1352 – 1353 : (9527 – 9528 E. V.): Dragoş este domn al Moldovei, reunind ţările de rauri / munţi ale Daciei / Daco-romaniei de Est, Moldadava / Moldova, Buvovina, Basarabia, Tirasgeţia etc. (?)
∗ 1354 – 1358 : (9529 – 9533 E. V.): Dragoş-Sas este domn al Moldovei.
∗ 1359 : (9534 E. V.): Balc este domn al Moldovei.
∗ 1359 : (9534 E. V.): Mitropolia [ării Romaneşti are sediul la Curtea de Argeş.
∗ 1359 – 1365 : (9534 – 9540 E. V.): Bogdan este domn al Moldovei.
∗ 1359 : (9534 E. V.): este atestată documentar Manăstirea Argeşului, capodopera evmezic-arhitecturală de la Curtea de Argeş, “conectată” la mitul jertfei zidirii.
∗ 1364 : (9539 E. V.): se zideşte in provincia Maramureş a Daco-romaniei Nord-Dunărene, Manăstirea Ieud, vestită şi prin şcoala-i de copişti de texte religioase.
∗ 1364 – 1377 : (9539 – 9552 E. V.): Vlaicu este domn al Tării Romaneşti; bate monedă chiar din primul an de domnie.
∗ 1369 : (9544 E. V.): Vlaicu, domnul Tării Romaneşti, obţine prima victorie dunăreană asupra armatelor de pradă otomane / turceşti.
∗ 1370 : (9545 E. V.): călugărul Nicodim de Oltenia intemeiază Manăstirea Vodiţa.
∗ 1373 : (9548 E, V.): Bogdan-Laţcu este domn al Moldovei.
∗ 1374 – 1375 : (9549 – 9550 E. V.): Costea Muşat este domn al Moldovei.
∗ 1375 : (9550 E. V.): călugărul Nicodim de Oltenia intemeiază Manăstirea Tismana.
∗ 1375 – 1391 : (9550 – 9566 E. V.): Petru I Muşat este domn al Moldovei; in al doilea an al domniei sale bate monedă.
∗ 1377 – 1383 : (9552 – 9558 E. V.): Radu Basarab este domn al Tării Romaneşti.
∗ 1383 – 1386 : (9558 – 9561 E. V.):Dan I Basarab este domn al Tării Romaneşti.
∗ 1386, 23 septembrie – 1418, 31 ianuarie : (9561 – 9593 E. V.): Mircea cel Bătran este domn / “rege” in statul medieval daco-romanesc al Tării Romaneşti.
∗ <b (9561 E. V.): Mircea cel Bătran incepe zidirea Manăstirii Cozia.
∗ 1393 – 1878 : (9568 – 10.053 E. V.): Turrnova / Tarnova, fosta strălucită capitală a Valahiei Mari din vremea Dinastiei Daco-romane a Asăneştilor, “capitală” a Valahiei Sud- Dunărene aservită Imperiului Greco-Bizantin, se prăbuşeşte sub asediul armatelor imperial-otomane conduse de sultanul Baiazid I Fulgerul; şi minunata ţară de rauri / munţi a Moesiei din fosta Valahia Mare, din “fosta” Dacia / Daco-romania lui Regalian, intră in jugul Imperiului Turc / Otoman, pentru cateva secole, pană in 1878, cand este eliberată de armatele Romaniei şi ale Imperiului Tarist / Rus (şi cand armatele Imperiului Rus / Tarist impun apariţia nu a unui stat al Valahiei, ci a unui stat slav, Bulgaria).
∗ 1394 : (9569 E. V.): bătălia de la Rovine; armata lui Mircea cel Bătran zdrobeşte armatele aliate ale Turcilor şi ale Sarbilor.
∗ 1391 : (9566 E. V.): se zideşte in provincia Maramureş a Daco-romaniei Nord-Dunărene, Manăstirea Peri, subordonată direct Patriarhiei din Constantinopol; a avut şi o vestită şcoală de copişti de texte religioase (cf. IIR, 31).
∗ 1391 – 1394 : (9566 – 9569 E. V.): Roman I Muşat e domn al Moldovei.
∗ 1394 – 1399, 12 august : (9569 – 9574 E. V.): Ştefan I Muşat este domn al Moldovei.
∗ 1394 – 1397 (9569 – 9572 E. V.): Vlad I este “rege de arme” al Dunogae-tiei / Dobrogei.
∗ 1395 : (9570 E. V.): Daco-romanii-moldoveni, sub Ştefan I Muşat, zdrobesc pe invadatorii unguri in bătălia de la Targu Neamţ.
∗ 1397 : (9572 E. V.): Mircea cel Bătran infrange armata otomană pătrunsă in Tara Romanească.
∗ 1399, 13 august – 1400, 10 februarie : (9574 – 9575 E. V.): Iuga Ologu este domn al Moldovei.
∗ 1400, 11 februarie – 1432, 1 ianuarie (9575 – 9607 E. V.): Alexandru cel Bun este domn al Moldovei.
∗ 1409 : (9584 E. V.): “cneazul” daco-roman / valah, Ioan Voicu, din Transilvania, primeşte rangul de nobil de la regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, «pentru faptele sale de arme» (CRom, 274); Ioan Voicu este tatăl lui Iancu de Hunedoara şi bunicul lui Matei Corvin (“cel mai strălucit rege al Ungariei tuturor timpurilor”).
∗ 1418, 1 februarie – 1600 : (9593 – 9775 E. V.): statul medieval-daco-romanesc al Tării Romaneşti (sau al Munteniei) are următorii domni (la Pelasgo-Daco-Thraci, sau Daco-romani / Valahi: Domnia ca instituţie statală este superioară Regalităţii; in spiritul Zalmoxianismului: Domnul este reprezentantul lui Dumnezeu in Dacia / Daco-romania; Regele este “alesul” poporului), de la Mircea cel Bătran pană la Mihai Viteazul: Mihail I (1418 – 1420), Dan al II-lea (1420, august – 1431, martie), Radu al II-lea, Alexandru I Aldea (1431 – 1436), Vlad Dracul, Mircea Vlad Dracul, Basarab al II-lea, Iancu de Hunedoara (4 – 16 decembrie 1447), Vladislav al II-lea, Vlad Tepeş (1448; 3 iulie 1456 – 14 august 1462; 7 noiembrie – decembrie 1476), Radu cel Frumos, Basarab cel Bătran (1473 – 1476 / 1477), Basarab cel Tanăr, Mircea Dracu, Vlad Călugăru, Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Vlad cel Tвnăr, Neagoe Basarab (23 ianuarie 1512 – 15 septembrie 1521), Teodosie Basarab (septembrie – decembrie 1521), Vlad Dragomir Călugăru, Radu de la Afumaţi, Vladislav al III-lea, Radu Bădica, Moise Vladislav, Vlad Vintilă, Radu Paisie, Mircea Ciobanul, Radu Ilie, Pătraşcu cel Bun, Petru cel Tвnăr, Alexandru al II-lea, Vintilă Pătraşcu, Mihnea Turcitul, Petru Cercel (iulie 1583 – 6 aprilie 1585), Radu Ciobanul, Ştefan Surdul, Alexandru cel Rău (august 1592 – septembrie 1593).
∗ 1423 : (9598 E. V.): Dan al II-lea biruie oştile otomane invadatoare ale Tării Romaneşti.
∗ 1432, ianuarie – 1433, noiembrie : (9607 – 9608 E. V.): Iliaş este domn al Moldovei.
∗ 1433 – 1447 : (9608 – 9622 E. V.): Ştefan al II-lea este domn al Moldovei (asociat cu Iliaş: 1435 – 1442; asociat cu Petru al II-lea:1444, aprilie – 1445, aprilie).
∗ 1437 – 1438 : (9612 – 9613 E. V.): Marea răscoală daco-romanească-ţărănească din Transilvania, declanşată de la Bobalna, impotriva exploatării sangeroase exercitate de nobilimea maghiară / ungurească, secuiască, săsească, dar şi impotriva insignifiantei boierimi autohtone, lipsită de conştiinţă naţională daco-romanească, “innobilată” sub nume maghiarizate.
∗ 1437 : (9612 E. V.), septembrie, 16: la Căpalna, marşava nobilime ungară / maghiară, secuiască şi săsească incheie „Pactul Unio Trium Nationum” impotriva naţiunii antohtone, majoritare, a Daco-romanilor / Valahilor din Transil-vania, impotriva răscoalei acestora, declanşată de la Bobalna.
∗ 1442 : (9617 E. V.), 2 septembrie: bătălie romano-turcă la raul Ialomiţa (Romania); oştirile Daco-romaniei Nord- Dunărene, conduse de Iancu de Hunedoara, obţin o strălucită victorie asupra uriaşei armate otomane comandată de Sehabeddin, beglerbegul Rumeliei; această biruinţă inaugurează seria victoriilor lui Iancu de Hunedoara in războaiele duse impotriva Imperiului Turc.
∗ 1443 : (9618 E. V.): Iancu de Hunedoara, in fruntea oştilor daco-romaneşti-munteneşti, face o incursiune la sudul Dunării, in Imperiul Otoman, obţinand «şase victorii asupra Turcilor» (CRom, 276).
∗ 1444 – 1449 : (9619 – 9624 E. V.): Petru al II-lea este domn al Moldovei (asociat cu: Ştefan al II-lea: 1444 – 1445; Roman al II-lea: 1447).
∗ 1446 – 1453 : (9621 – 9628 E. V.): Daco-romanul / Valahul Iancu de Hunedoara este guvernator (rege-?) al Ungariei.
∗ 1447 – 1448 : (9622 – 9623 E. V.): Roman al II-lea este domn al Moldovei (asociat cu: Petru al II-lea: 1447).
∗ 1448 – 1449 : (9623 – 9624 E. V.): Ciubăr este domn al Moldovei.
∗ 1449 : (9624 E. V.), 20 februarie – 12 octombrie: Alexăndrel Olehno este domn al Moldovei.
∗ 1449 – 1451 : (9624 – 9626 E. V.): Bogdan al II-lea este domn al Moldovei.
∗ 1451 – 1457 : (9626 – 9632 E. V.): Petru Aron este domn al Moldovei (cu intreruperile: 1452 – 1454; 1455).
∗ 1452 : (9627 E. V.): Daco-romanul / Valahul Iancu de Hunedoara impune Imperiului Otoman pacea de la Adrianopol; «Imperiul Otoman se obligă să nu ridice noi fortificaţii pe Dunăre şi să nu mai atace Tara Romвnească, Transilvania, Ungaria, Serbia şi Ragusa.
∗ 1452 – 1455 : (9627 – 9630 E. V.): Alexăndrel este domn al Moldovei.
PELASGIA / VALAHIA – SAU DACIA / DACO-ROMANIA – ŞI ULTIMELE IMPERII ALE EUROPEI: IMPERIUL OTOMAN / TURC, IMPERIUL AUSTRIAC, IMPERIUL RUS / TARIST, IMPERIUL AUSTRO-UNGAR, IMPERIUL RUSO-SOVIETIC
∗ 1453 : (9628 E. V.), 29 mai: căderea Constantinusei / Constantinopolului, capitala Imperiului Roman de Răsărit, devenit dincoace de orizontul anului 610 (8785 E. V.) Imperiul Bizantin (după instalarea “permanentă” a Grecilor in tronul impărătesc); la această dată, Imperiul Bizantin este “inghiţit” aproape in intregime de puternicul Imperiu Otoman / Turc; Constantinusa / Constan-tinopolul, sub conducerea incapabilului impărat greco-bizantin, Constantin Dragasses, angajează “rezistenţa antiotomană” cu vreo 9000 de oşteni şi cu 30 de corăbii; armatele otomane comandate de sultanul Mahomed al II-lea (folosindu-se, bineanţeles, şi de tunurile de 70 de tone pe care i le proiectase inginerul roman-ardelean, Orban, căruia Bizantinii / Grecii ii refuzaseră oferta), obţin victoria după un asediu de cateva luni (martie – mai); Constantinusa / Constantinopolul (“Creştinopolul”) este frumosul oraş Istambul, din Turcia “europeană” de azi.
∗ 1453 (9628 E. V.) – 1922 (10.097 E. V.): “apogeul” şi “destrămarea” Imperiului Otoman / Turc.
∗ 1457, 14 aprilie – 1504, 2 iulie : (9632 – 9679 E. V.): Ştefan cel Mare este domn al Moldovei.
∗ 1458 :(9633 E. V.): Fiul Dacoromвnului / Valahului Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, este ales rege al Ungariei.
∗ 1459 : (9634 E. V.): «Vlad Tepeş refuză să dea haraciul solicitat de Poarta Otomană / Imperiul Turc» (CRom, 276).
∗ 1461 :( 9636 E. V.): Vlad Tepeş «il trage in ţeapă pe begul de Nicopole, eliberează Giurgiul de sub Turci şi le zdrobeşte trupele de pe malul drept al Dunării» (CRom, 276).
∗ 1488 : (9663 E. V.): se zideşte – in provincia Moldova a Daco-romaniei Nord-Dunărene – Manăstirea Voroneţ.
∗ 1495 : (9670 E. V.): sunt rezidite Bicerica Ortodoxă a Daco-romanilor din Şchei-Braşov şi Şcoala Orăşenească Daco-romanească din Şcheii Braşovului.
∗ 1504 -1600 (9679 – 9775 E. V.): statul medieval daco-romanesc al Moldovei are – de la Ştefan cel Mare pană la Mihai Viteazul – următorii domni:
Bogdan al III-lea (1504 – 1517), Ştefăniţă, Petru Rareş (1527 – 1538; 1541 – 1546), Ştefan Lăcustă, Alexandru Cornea, Iliaş, Ştefan Rareş, Ioan Joldea, Alexandru Lăpuşneanu (septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561; 24 octombrie 1563 / martie 1564 – 1568), Despot Vodă (1561 – 1563), Ştefan Tomşa, Bogdan Lăpuşneanu, Ion Vodă cel Viteaz (1572 – 1574), Petru Şchiopu, Ion Potcoavă, Iancu Sasu Rareş, Aron Lăpuşneanu, Alexandru cel Rău, Petru Lăpuşneanu, Ştefan Răzvan (24 aprilie – august 1595), Ieremia Moghilă (august 1595 – 25 mai 1600).
∗ 1541 : (9716 E. V.): Turcii ocupă Budapesta; după instituirea dominaţiei Habsburgilor asupra părţilor de vest şi de nord-vest ale Ungariei şi asupra Croaţiei, transformă in Paşalac Ungaria de Sud şi Ungaria Centrală (pentru 158 de ani: 1541 – 1699); provinciile Daco-romaniei Nord-Dunărene ce fuseseră sub dominaţie habsburgică – Banatul, Crişana şi Ardealul – se constituie in Principatul Autonom al Transilvaniei, sub suzeranitate turcească.
A ŞAPTEA RE-UNIRE PARTIALĂ A VALAHILOR / DACO-ROMANILOR, SUB SCEPTRUL LUI MIHAI VITEAZUL, LA ANUL 1600 (9775 E. V.), IN STATUL MEDIEVAL AL DACIEI
∗ 1593 : (9768 E. V.): 10 octombrie: Mihai Viteazul, fiul domnitorului Pătraşcu cel Bun, este inscăunat in tronul Tării Romaneşti.
∗ 1594 : (9769 E. V.), 13 noiembrie: Mihai Viteazul declanşează bătăliile cu trupele turceşti staţionate in Bucureşti, Oraşul de Floci, Harşova, Silistra; la Ruse / Rusciuk, pe malul Dunării, spulberă şi oastea otomană ce insoţeşte pe Bogdan, spre a-l instala ca nou domn al Tării Romaneşti; un alt corp de oaste daco-romanească, sub comanda banului Mihalcea, zdrobeşte o altă oaste turcească, insoţitoare a lui Ştefan Surdu, spre a fi instalat in tronul Moldovei, in locul lui Aron Vodă.
∗ 1595 : (9770 E. V.), 13 / 23 august: bătălia de la Călugăreni; Mihai Vi-teazul zdrobeşte armata imperial-otomană de sub comanda lui Sinan Paşa.
∗ 1596 : (9771 E. V.): armatele lui Mihai Viteazul trec la sudul Dunării, in Imperiul Otoman, distrugand fortificaţiile turceşti din cetăţile-oraşe: Babadag, Vidin, Plevna etc., nutrind intenţia / ideea re-Unirii Valahiei Mari din vremea Dinastiei Asăneştilor.
∗ 1597 : (9772 E. V.): sultanul trimite “steag de domnie şi daruri” lui Mihai Viteazul.
∗ 1598 : (9773 E. V.), iunie: „Tratatul de la Manăstirea Dealului” intre Mihai Viteazul şi impăratul romano-german / habsburg, Rudolf, privind finanţarea campaniei daco-romane antiotomane; Rudolf se obligă să dea lui Mihai Vitea-zul plata pentru 5000 de soldaţi şi armament («tunuri, praf, gloanţe şi alte unelte de război»), domnului / “regelui” daco-roman revenindu-i obligaţia de a lupta «pentru alungarea Turcilor şi a altor duşmani ai Tării Romaneşti, ai Transilvaniei şi ai Ungariei».
∗ 1599 : (9774 E. V.): Mihai Viteazu incepe campania militară pentru re-Unirea Tării Romaneşti cu Transilvania; Mihai Viteazu caştigă bătălia cu trupele lui Andrei Bathory de la Şelimbăr / Şelimberg, din 28 octombrie; trupele lui Bathory se dispersează, cuprinse de panică; Andrei Bathory, «insoţit de caţiva nemeşi sau boieri transilvăneni», fuge, spre a trece in Moldova; peste trei zile, intreaga Transilvanie daco-romanească se inchină lui Mihai Viteazul.
∗ 1599 : (9774 E. V.), 1 noiembrie: Mihai Viteazul intră biruitor in Alba Iulia.
∗ 1600 : (9775 E. V.), martie-aprilie: Mihai Viteazul porneşte campania pentru re-Unirea Moldovei cu Transilvania şi Tara Romanească, intre hotarele Daciei lui Decebal; armata daco-romană a lui Mihai Viteazul intră in Moldova pe la Oituz şi zdrobeşte armata lui Ieremia Moghilă (ce avea “aliate” destule corpuri de oaste polono-ruseşti) in bătăliile de la Verbia, Bacău, Cetatea Neamţului şi Suceava; Ieremia Moghilă fuge peste Nistru; la 21 aprilie 1600, Mihai Viteazul intră in Iaşi, cetatea de scaun a Moldovei, impliniduise visul re-Unirii principatelor daco-romaneşti / valahe nord-dunărene intre hotarele Daciei lui Decebal, ceea ce il determină să-şi semneze hrisoavele astfel: «Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tării Romaneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei».
∗ 1600 : (9775 E. V.), septembrie, 18: forţele imperiale romano-germane / habsburgice, poloneze, ungureşti, otomane etc. se mobilizează pentru a distruge Statul Daco-romanilor / Valahilor nord-dunăreni; “trădările” habsburgice incep să işi arate colţii; in bătălia de la Mirăslău (Romania), domnul Daco-romanităţii, Mihai Viteazul, este trădat de generalul imperial George Basta, fiind obligat să se retragă spre Făgăraş.
∗ 1601 : (9776 E. V.), 3 august: armata lui Mihai Viteazul, mai mult “ţinută sub observaţie” de armata imperială a lui Rudolf, comandată de ignobilul general Basta, decat “susţinută”, reuşeşte şi de această dată să biruie la Gorăslău armata lui Bathory (pe Valea Someşului, intre Satu Mare şi Cluj).
∗ 1601 : (9776 E. V.), 19 august: in drum spre Alba Iulia, la 18 august, armata lui Mihai Viteazul innoptează / campează la Turidava / Turda; in zorii zilei de 19 august, Mihai Viteazul este surprins in cortul său de război, instalat pe Campia Turdei, de un detaşament “aliat”, de trei sute de Germani şi de Valoni, trimis de generalul Basta, desigur, cu aprobarea Curţii de Praga a lui Rudolf şi cu ordinul de a-l “aresta” / “suprima”: pătrunzand in cortul lui Mihai Viteazul, «comandantul detaşamentului ii spuse: “Eşti prins!” Mihai rosti un singur cuvant: “Ba” şi dădu să pună mana pe sabie. In aceeaşi clipă insă, un valon il impuşcă, un al doilea ii străpunse pieptul, alţii il loviră cu halebardele. “Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu – ne spune cronica Tării Romaneşti – pentru că nu ştiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute in mana lui cea vitează”. Ucigaşii ii tăiară capul…»
(GIrva, 380). Comisul Radu Florescu a eliberat capul Domnitorului Mihai Viteazul din mana criminalilor imperiali ai lui Rudolf şi Basta, ducandu-l la Manăstirea Dealului, «unde şi astăzi odihneşte» (potrivit ritualul celor din ordinul Cavalerilor Zalmoxianismului); trupul «fu ingropat pe Campia Turdei» (ibid.). Dacia lui Mihai Viteazul fu iar ruptă in trei prin voinţa imperiilor evmezice.
∗ 1602 – 1858 : (9777 – 10.033 E. V.): pe scaunul domnesc / “regal” al principatul daco-romanesc-medieval al Tării Romaneşti se perindă:
Radu Mihnea, Radu Şerban, Gavril Moghilă, Alexandru Iliaş, Alexandru Coconul, Leon Tomşa, Matei Basarab, Constantin Şerban Basarab, Mihnea al IIIIon lea, Gheorghe Ghica, Grigore Ghica, Radu Leon, Antonie Vodă din Popeşti, Şer-ban Cantacuzino, Constantin Brвncoveanu (28 octombrie 1688 – 24 martie 1714), Ştefan Cantacuzino, Nicolae Mavrocodat, Ioan Mavrocordat, Constan-tin Mavrocordat, Mihai Racoviţă, Grigore al II-lea Ghica, Matei Ghica, Con-stantin Racoviţă, Scarlat Ghica, Ştefan Racoviţă, Alexandru Ghica, Grigore al III-lea Alexandru Ghica, Manole Ruset, Alexandru Ipsilanti, Nicolae Caragea, Mihai Şuţu, Nicolae Mavrogheni, Alexandru Moruzi, Constantin Hangerliu, Constantin Ipsilanti, Ioan Caragea, Scarlat Callimachi, Tudor Vladimirescu (15 martie – 15 mai 1821), Grigore al IV-lea Ghica, Gheorghe Bibescu, Barbu Ştirbei ş. a. (in majoritatea lor, provenind din Fanar şi făcand politica Porţii / Imperiului Otoman).
∗ 1602 – 1858 : (9777 – 10.033 E. V.): in scaunul domnesc / “regal” al daco-romanescului principat medieval al Moldovei se perindă, in majoritatea lor (ca şi in Tara Romanească / Muntenia), trimişi de Istambul / Fanar (unii reuşind să cumpere tronul la Poartă de cate trei-patru ori, sau “alternativ”, cand in Muntenia, cand in Moldova): Ieremia Moghilă, Mihail Moghilă, Constantin Moghilă, Ştefan al II-lea Tomşa, Alexandru Moghilă, Radu Mihnea, Gaspar Graţiani, Alexandru Iliaş, Miron Barnowski-Moghilă, Alexandru Coconul, Moise Moghilă, Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan, Gheorghe Ghica, Şerban Constantin Basarab, Ştefăniţă Lupu, Eustratie Dabija, Gheorghe Duca, Ştefan Petriceicu, Dumitraşcu Cantacuzino, Antonie Ruset, Constantin Cantemir, Dimitrie Cantemir, Constantin Duca, Antioh Cantemir, Mihai Racoviţă, Nicolae / Constantin Mavrocordat, Grigore al II-lea Ghica, Ioan Mavrocordat, Matei Ghica, Scarlat Ghica, Ioan Teodor Callimachi, Grigore Callimachi, Constantin Moruzi, Alexandru Ipsilanti, Mihai Şuţu, Alexandru Şuţu, Alexan-dru Hangerliu, Ioniţă Sandu Sturza, Grigore Alexandru Ghica ş. a. (cf. GIrva, 968 sqq.).
∗ 1602 – 1918 : (9777 – 10.093 E. V.): principatul daco-romanesc-medieval al Transilvaniei are următorii principi (intre 1601 – 1711) / guvernatori (impuşi de Imperiului Habsburgic / Austriac, sau, din 1867, Austro- Ungar):
Sigismund Bathory (in mai multe randuri), Moise Secuiu, Ştefan Bucică («Bocskai»), Sigismund Rakoczi, Gabriel Bathory, Gabriel Bethlen, Caterina de Brandenburg, Ştefan Bethlen, Gheorghe Rakoczi, Francisc Rhedei, Acaţiu Barcsai, Ioan Kemeny, Mihai Apafi, Emeric Tokoly, Francisc Rakoczi al II-lea (1704 – 1711) / Gheorghe Banffy, Ştefan Haller, Ştefan Wesselenyi, Sigis-mund Corniş («Kornis»), Francisc Anton Wallis, Ioan Haller, Fr. V. Wallis, Ladislau Kemeny, Adolf Buccow, Andrei Hadik, Carol O’Donell, Maria-Iosif Auersperg, Samuil Brukenthal, Gheorghe Banffy, Ioan Iosică («Josika»), Fer-dinand d’Este, Ioan Corniş, Iosif Teleki, Emeric Miko, Ludovic Wohlgemuth, Carol Schwarzenberg, Frederic Liechtenstein, Ludovic Folliot de Crenneville ş. a. (cf. GIrva, 720 sq.); din 1867 pană оn 1918, оn Imperiul Austro-Ungar, Transilvania (ca şi Slovacia şi Croaţia) este guvernată de la Budapesta; guvernele Andrassy şi Tisza duc o cumplită politică de deznaţionalizare, de maghiarizare / ungurizare.
∗ 1611 : (9786 E. V.): domnitorul Tării Romaneşti, Radu Şerban, «il infrвnge la Braşov pe Gabriel Bathory care invadase cu armate Muntenia, in 1610» (CRom, 278).
∗ 1613(9788 E. V.) – 1916 (10.091 E. V.): “apogeul” Imperiului Rus. (?)
∗ 1648 : (9823 E. V.): «Transilvania participă ca stat suveran la tratatul de pace din Westfalia» (CRom, 278).
∗ 1650 : (9825 E. V.): Invazie a Tătarilor – aliaţi cu Cazacii in Moldova.
∗ 1695 : (9870 E. V.): domnitorul daco-roman de Bucureşti, Constantin Brancoveanu, «primeşte de la Curtea din Viena titlul de Principe al Imperiului ca o recunoaştere a serviciilor aduse in războiul cu Turcii» (CRom, 279).
∗ 1711 : (9886 E. V.): Dimitrie Cantemir – in baza tratatului de la Luţk, incheiat cu ţarul Rusiei, Petru I – angajează războiul cu Imperiul Otoman, contand pe sprijinul Moscovei;
Bătălia are loc la Stănileşti-Prut; nesosind la timp ajutorul rusesc, armata Daco-romanilor-moldoveni este infrantă de armata imperial-otomană; in urma eşecului militar-politic, D. Cantemir, unul dintre cei mai de seamă enciclopedişti ai Europei acelor timpuri, este nevoit să-şi pă-răsească Patria şi să se stabilească la Curtea lui Petru I.
∗ 1712 : (9887 E. V.): Imperiul Otoman instituie regimul fanariot pentru Moldova.
∗ 1714 : Constantin Brancoveanu si cei patru feciori ai sai sunt decapitati din ordinul sultanului otoman la Istambul.
∗ 1716 : Imperiul Otoman instituie regimul fanariot si pentru Tara Romaneasca, din care se va iesi abia dupa Revolutia lui Tudor Vladimirescu.
∗ 1718 – 1739 : Oltenia se afla sub stapanirea Austriecilor.
∗ 1758 : Invazie tatara in Principatele Dunarene (?)
∗ 1775 : Acord austro-turc in urma caruia Principatul Moldova pierde o parte din „Tara de Sus” (ulterioara – Bucovina).
(CRom, 279).
∗ 1784 : Marea Rascoala taraneasca a vlahilor din Transilvania condusi de Horia, Closca si Crisan, contra exploatarii sangeroase a taranimii de catre nobilimea maghiara.
∗ 1791 : Supplex libellus Valachorum Transsilvaniae, prin care se cere imparatului Leopold al IIlea de la Viena sa recunoasca romanimea preponderenta din Transilvania ca natiune egala in drepturi cu celelalte natiuni din Imperiul Habsburgic / Austriac.
∗ 1804 – 1867 : Apogeul imperiului Austriac.
∗ 1812 : Dupa incheierea razboiului ruso-turc dintre anii 1806 si 1812, Imperiul Otoman cedeaza Imperiului Rus Tarist teritoriile romanesti de la est de Prut, partea dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra a fostului stat medieval romanesc al Moldovei etc. teritoriile romanesti respective, sub numele de Basarabia, sunt transformate in gubernie a Imperiului Rusiei.
∗ 1821 : Revolutia condusa de Tudor Vladimirescu.
∗ 1828 – 1829 : (10.003 – 10.004 E. V.): in vremea acestui război ruso-turc, armatele imperiale ale Rusiei ocupă Moldova şi Tara Romanească.
∗ 1829 – 1834 : (10.004 – 10.009 E. V.): in Moldova şi in Tara Romanească se instalează Administraţia Rusească, aflată in seama generalului Kiseleff.
∗ 1848 : (10.023 E. V.): Revoluţiile burghezo-democratice cuprind şi Tările Daco-romaneşti.
∗ 1848 : (10.023 E. V.), septembrie, 16: işi incheie lucrările cea de-a treia Adunare Naţională Daco-romanească de Blaj, la care participă 60.000 de ţărani (inarmaţi); Adunarea Naţională Daco-romanească de Blaj declară că nu recunoaşte “Uniunea” Transilvaniei cu Ungaria; iobăgimea valahă / romană işi reafirmă revendicările; incep inrolările in oştirea populară a lui Avram Iancu, Axente Sever şi Iovian Brad.
A OPTA RE-UNIRE PAR[IALĂ A VALAHILOR / DACO-ROMANILOR, SUB SCEPTRUL LUI ALEXANDRU IOAN CUZA, LA ANUL 1859 (10.034 E. V.), IN STATUL MODERN AL ROMANIEI
∗ 1859 : (10.034 E. V.), 24 ianuarie: ia fiinţă statul naţional al Romaniei prin re-Unirea a două dintre provinciile mari ale Daciei / Daco-romaniei lui Regalian, Tara Romanească (Muntenia) şi Moldova; imperiile admit re-Unirea intrun stat care să nu poarte numele de Dacia (aşa cum doreau: Kogălniceanu, Bălcescu, Alecsandri, Cuza ş. a.), ci de Principatele Unite, apoi de Romania (de fapt, numele din 383 e.n. / 8558 E. V., sub care era cunoscută Gaetia / Muntenia in vremea lui Auxenţiu Durostoreanu – care foloseşte in “micro-monografia” Scrisoare despre credinţa, viaţa şi moartea lui Ulfila / Lupilă, pentru prima oară intr-un document scris, sintagma: “Pămantul Romaniei “ / “…solo Romaniae”– v. CDCD, 120).
∗ 1859 (10.034 E. V.), 24 ianuarie – 1866 (10.041 E. V.), 11 februarie: Alexandru Ioan Cuza este domn al Romaniei, “cel mai iubit de popor dintre domnii tuturor anotimpurilor”, care – alături de ceilalţi paşoptişti din Principatele Valahe – reuşeşte să ridice programatic-statal, prin reforme, conştiinţa naţională valahică / daco-romanească intr-un inalt grad, punand in pericol fragilele temelii ale imperiilor secolului al XIX-lea, ale căror roţi dinţate se imbinau la Dunăre / Carpaţi.
∗ 1866 : (10.041 E. V.), 12 februarie – 7 aprilie: o “Locotenenţă Domnească” (alcătuită din N. Golescu, Lascăr Catargiu, N. Haralambie, “Locotenenţă” care l-a determinat pe Al. Ioan Cuza să abdice şi să ia calea exilului in Germania, la Heidelberg, unde a murit in 3 mai 1873) conduce Romania, după voinţa imperiilor Austro-Ungar, Rus / Tarist şi Turc, imperii ce au decis să pună popoarelor mai importante de la Dunăre / Balcani domni din case germanice: Daco-romanilor / Romanilor – din casa de Hohenzollern-Sigmaringen; Bulgarilor – din casa de Saxa- Coburg; Grecilor – din casa lui Otto I de Bavaria etc.).
∗ 1866 (10.041 E. V.), 8 aprilie – 1881 (10.056 E. V.), 13 martie: Carol I (de Hohenzollern-Sigmaringen) este pus domn al Romaniei (in locul lui Al. Ioan Cuza).
∗ 1867 (10.042 E. V.) – 1918 (10.093 E. V.): Imperiul Austro-Ungar, “la apogeu”. Austro-Ungaria se opune re- Unirii Daco-romanilor nord-dunăreni intre hotarele Daciei lui Decebal, cum, de altfel, şi Imperiul Rus / Tarist, sau Imperiul Otoman / Turc.
∗ 1877 : (10.052 E. V.), 9 mai: Romania işi declară independenţa faţă de Imperiul Otoman; participă la Războiul de Independenţă a Daco-romanilor / Vlahilor din Moesia, aflaţi in lanţurile Imperiului Otoman; dă nenumărate jertfe pe frontul antiotoman, la Plevna, Smardan, Griviţa etc.; intră in război şi Imperiul Rus, care culege laurii victoriilor daco-romane; prin voinţa aceloraşi imperii, in 1879, Daco-romanii au constatat că au luptat de fapt nu pentru eliberarea Valahiei Sud-Dunărene, ci pentru eliberarea Bulgariei, stat rămas sub suzeranitatea Imperiului Otoman pană in 1908, cand işi proclamă independenţa.
∗ 1879 : (10.054 E. V.), 16 aprilie: după eliberarea Moesiei de sub jugul Otoman de către armatele Romaniei şi ale Imperiului Rus, in fosta provincie a Daciei / Daco-romaniei lui Regalian, a Valahiei Mari de sub Dinastia Daco-romană / Valahă a Asăneştilor, se proclamă – prin voinţa Moscovei – statul slav al Bulgariei (prin aşa-zisa «Adunare Constituantă de la Tarnovo», sau «Constituţia de la Tarnovo» – “rămasă in vigoare pană la 4 decembrie 1947, cand a fost proclamată Constituţia R. P. Bulgaria”).
∗ 1881 (10.056 E. V.), 14 martie – 1914 (10.089 E. V.) 26 septembrie: Carol I (de Hohenzollern-Sigmaringen) este rege al Romaniei.
∗ 1895 : (10.070 E. V.), septembrie, 19: se inaugurează cel mai lung pod (4.088 m) din Europa de la sfarşitul secolului al XIX-lea, in Romania, peste Dunăre, la Cernavodă; proiectul şi conducerea lucrărilor: inginerul daco-roman: Anghel Saligny; prin această monumentală lucrare, ingineria daco-romanească inregistrează o culminaţie europeană (cf. BMIst, 221).
∗ 1907 : (10.082 E. V.): Marea Răscoală ţărănească din Romania; la inăbuşirea in sange a acestei răscoale au fost impuşcaţi 11.000 de ţărani.
∗ 1912 – 1913 : (10.087 – 10.088 E. V.): Al II-lea Război Balcanic. In 1913, prin voinţa imperiilor Rus, Austro-Ungar şi Otoman, teritoriul Macedoniei este impărţit intre Grecia, Bulgaria, Serbia şi Albania; Thracia este impărţită intre Bulgaria, Grecia şi Turcia; Moesia Superioară este impărţită intre Serbia şi Bulgaria; “reоmpărţiri” nesemnificative după primul şi al II-lea Război Mondial.
∗ 1914 (10.089 E. V.) – 1918 (10.093 E. V.): Primul Război Mondial.
∗ 1914 (10.089 E. V.), 27 septembrie – 1927 (10.102 E. V.), 19 iulie: Ferdinand I (de Hohenzollern-Sigmaringen) este rege al Romвniei.
∗ 1916 : (10.091 E. V.), 4 / 17 august: Romania incheie un tratat secret cu toate puterile Triplei Inţelegeri, asiguranduise, la incheierea păcii, realipirea teritoriilor Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului la Patria-Mumă, Romania.
∗ 1916 (10.091 E. V.), 14 / 27 august: Romania declară război Austro-Un-gariei, marcand totodată şi intrarea Romaniei in Primul Război Mondial.
∗ 1917 (10.092 E. V.) – 2000 (10.175 E. V.): Imperiul Ruso-Sovietic “la apogeu”.
∗ 1918 : (10.093 E. V.), 27 martie: provincia istorică daco-romanească a Basarabiei, anexată Imperiului Rus / Tarist in 1812 (9987 E. V.), dar devenită – in vartejul revoluţiilor: burghezo-democratică şi socialistă din Rusia anului 1917 (bineоnţeles, cu “acordul” lui Lenin) – independenta Republică Democratică Moldovenească şi «exprimand voinţa poporului, in virtutea dreptului istoric şi de neam», se reuneşte cu Patria-Mumă, Romania.
∗ 1918 : (10.093 E. V.), septembrie, 15: Congresul Romanilor (Daco-romanilor / Valahilor), Cehilor, Slovacilor, Polonilor, Sarbilor, Croaţilor şi Rutenilor, de la New York, votează moţiunea de dezmembrare a Austro-Ungariei şi de eliberare a tuturor popoarelor din lanţurile Imperiului Austro- Ungar.
A NOUA RE-UNIRE PARTIALĂ A VALAHILOR / DACO-ROMANILOR, IN STATUL MODERN AL ROMANIEI MARI, SUB SCEPTRUL REGELUI FERDINAND I, LA ANUL 1918 (10.093 E. V.)
∗ 1918 : (10.093 E. V.), 1 Decembrie: re-Unirea parţială intre hotarele Daciei lui Decebal, intre hotarele Daciei / Daco-romaniei lui Regalian, a provinciilor, a “ţărilor de rauri / munţi”, din “destrămatul” Imperiu Austro-Ungar: Banatul, statul daco-romanesc-medieval al Transilvaniei (Crişana, Ardeal, Tara Zarandului, Tara Haţegului, Tara Barsei etc.), partea sudică a Maramureşului şi partea sudică a Bucovinei, cu “statul-mumă” din 1859 al Romaniei, in Statul Naţional Unitar: Romania-1918 (10.093 E. V.). Articolul Intai al Hotărarii Adunării Naţionale de la Alba Iulia: «Adunarea Naţională a tuturor Romanilor din Transilvania, Ba-nat şi Tara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor indreptăţiţi la Alba Iulia, in ziua de 18 noiembrie (1 decembrie) 1918, decretează unirea acestor Romani şi a tuturor teritoriilor locuite de danşii, cu Romania» (apud GIrva, 593).
∗ 1927 (10.102 E. V.), 20 iulie – 1930 (10.115 E. V.), 7 iunie: Mihai I (de Hohenzollern-Sigmaringen) este rege al Romaniei (sub regenţa alcătuită din principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi Gh. Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie).
∗ 1928 : (10.103 E. V.), august, 27: „Pactul Kellogg – Briand”, interzicand războiul ca instrument al politicii internaţionale, este semnat la Paris de 15 state.
∗ 1928 : (10.103 E. V.), septembrie 4: Romania aderă la „Pactul Kellogg – Briand”.
∗ 1930 (10.115 E. V.), 8 iunie – 1940 (10.115 E. V.), 5 septembrie: Carol al II-lea (de Hohenzollern-Sigmaringen) este rege al Romaniei.
∗ 1931 : (10.116 E. V.), septembrie, 7: a douăsprezecea sesiune ordinară a Adunării Societăţii Naţiunilor este prezidată de reprezentantul Romaniei, Nicolae Titulescu.
∗ 1935 : (10.110), septembrie, 17: Romania devine membru permanent al Ligii Naţiunilor (cu 50 de voturi din 52 posibile).
∗ 1939 : (10.114 E. V.), 7 martie – 21 septembrie: prim-ministru al Romaniei este Armand Călinescu; pentru a pune capăt politicii sale impotriva expansionismului Germaniei hitleriste, legionarii il asasinează.(?)
∗ 1939 (10.114 E. V.) – 1945 (10.120 E. V.): Al Doilea Război Mondial, cu-prinzand 72 de state şi 80О din populaţia planetei.
∗ 1940 : (10.115 E. V.), 28 iunie: U. R. S. S. / Imperiul Ruso-Sovietic (in urma inţelegerilor dintre Stalin şi Hitler) ocupă teritoriile daco-romaneşti-moldoveneşti: Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria, Herţa etc., teritorii devenind Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, in “imperiul roşu”.) (?)
∗ 1940 : (10.115 E. V.), septembrie, 4: Regele Carol al II-lea (de Hohen-zollern-Sigmaringen) al Romaniei numeşte pe generalul Ion Antonescu Preşedinte al Consiliului de Miniştri.
∗ 1940 (10.115 E. V.), septembrie 6 – 1947 (10.122 E. V.), 29 decembrie: Mihai I (de Hohenzollern-Sigmaringen) este regele Romaniei (a doua oară).
∗ 1940 : (10.115 E. V.), 4 noiembrie: Prezidiul Sovietului Suprem al U. R. S. S. decide ca judeţele daco-romaneşti-moldoveneşti din sudul Basarabiei (Izmail şi Bolgrad), din nordul Bucovinei, inclusiv judeţul Hotin, şi cea mai mare parte a Transnistriei, să intre in componenţa R. S. S. Ucraina.
∗ 1940 :(10.115 E. V.), septembrie, 7: sub presiunea stalinistă, se incheie la Craiova „Tratatul de Frontieră” romano-bulgar prin care partea de sud a Dunogaetiei / Dobrogei, parte numită „Cadrilater”, alcătuită din două judeţe: Durostor şi Caliacra, a fost făcută “cadou” Bulgarilor (pentru “fidelitate socialistă”), de către Stalin / Moscova şi de către regalitatea bucureşteană de Hohenzollern- Sigmaringen, judeţe aflвndu-se şi astăzi in componenţa Bulgariei. (?)
∗ 1941 : (10.116 E. V.), iunie: mareşalul Ion Antonescu eliberează teritoriile daco-romaneşti ocupate de U. R. S. S. / Imperiul Ruso-Sovietic şi le reintegrează Romaniei (sub numele istoric străvechi de provincia Basarabia). (?)
∗ <b (10.119 E. V.), septembrie, 12: la Moscova, este semnată Convenţia de Armistiţiu dintre Guvernul Romaniei şi Guvernele Naţiunilor Unite, consfinţind ieşirea Romвniei din războiul antisovietic şi intoarcerea armelor impotriva Germaniei lui Hitler.
∗ 1944 : (10.119 E. V.): trupele sovietice ocupă Basarabia, cea mai mare parte devenind Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, din cadrul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste; restul teritoriilor e atribuit Ucrainei.
∗ 1947 : (10.122 E. V.), 30 decembrie: Romania se proclamă Republică.
∗ 1947 (10.122 E. V.), 30 decembrie – 1965 (10.140 E. V.), 20 august: Republica Populară Romană.
∗ 1948 (10.123 E. V.) – 1952 (10.127 E. V.): Constantin I. Parhon este Preşedinte (al Prezidiului) Republicii Populare Romane.
∗ 1952 (10.127 E. V.) – 1958 (10.133 E. V.): Petru Groza este Preşedinte (al Prezidiului Marii Adunări Naţionale) Republicii Populare Romane.
∗ 1958 (10.133 E. V.) – 1961 (10.136 E. V.): Ion Gheorghe Maurer este Preşedinte (al Prezidiului Marii Adunări Naţionale) Republicii Populare Romвne.
∗ 1961 (10.136 E. V.) – 1965 (10.140 E. V.): Gheorghe Gheorghiu-Dej este Preşedinte (al Consiliului de Stat) Republicii Populare Romвne.
∗ 1965 (10.140 E. V.), 21 august – 1989 (10.164 E. V.), 22 decembrie: Republica Socialistă Romania.
∗ 1965 (10.140 E. V.) – 1967 (10.142 E. V.): Chivu Stoica este Preşedinte (al Consiliului de Stat) Republicii Socialiste Romania.
∗ 1967 :(10.142 E. V.) – 1989 (10.164 E. V.): Nicolae Ceauşescu este Preşedinte (al Consiliului de Stat) Republicii Socialiste Romania.
∗ 1969 :( 10.144 E. V.), 20 iulie – şi in prezent / viitor: Era Antropocelestă; era este “deschisă” de primii paşi ai Omului pe Lună, făcuţi de Neil Armstrong.
∗ 1989 : (10.164 E. V.), 16 – 22 decembrie: declanşarea Revoluţiei Daco-romane Anticomuniste / Anticeauşiste din Decembrie 1989, prin care se pune capăt “erei socialiste / comuniste” din Romania.
∗ 1989 : (10.164 E. V.), 23 decembrie şi in prezent: Romania (Republica Romaniei).
∗ 1990 – 2000 : (10.165 – 10.175 E. V.): in spaţiul Daciei / Daco-romaniei lui Regalian fiinţează următoarele state europene:
a) state in care limba pelasgo-daco-thracă / valahă (daco-romană / romană) este limba majorităţii locuito-rilor:
1) Romania (23.000.000 locuitori, dintre care Daco-romani / Romani, adică Pelasgo-Daco-Thraci / Vlahi: 21.137.000; limbă oficială: limba daco-romană / romană, adică valahă);
2) Republica Moldova (5.305.000 locuitori,5 dintre care Daco-romani / Romani-moldoveni, adică Pelasgo-Daco-Thraci / Valahi: 3.467.000; limbă oficială: limba romвnă, sub numele de „limbă moldovenească”, şi limba rusă; admiterea limbii ruse ca “a doua limbă oficială in statul Moldovei” de către Parlamentul “majoritar-comunist” al rep.Moldovei, la 20 iulie 2001, este prelungirea unui aspect al programului stalinist de rusizare, printro “democraţie moldovenească”, evident, sub lideri ruşi / rusofili, inrădăcinaţi in toate structurile societăţii daco-romaneşti-moldoveneşti dirijate de la Chişinău, sub preşedinţii din acest “deceniu de pseudo-independenţă faţă de Moscova”: Mircea Snegur, Petru Lucinski, Vladimir Voronin;
Pelasgo-Daco-Thracii – adică Valahii / Daco-romanii-moldoveni – dintre Prut şi Nistru / Don, dintre Vistula, Pripet, Podişul Podolic şi Marea Getică / Neagră, Marea Azov şi Caucaz, au cunoscut vitrege istorii in creuzetul populaţiilor migratoare din estul nistreanoazovian al Daciei / Daco-romaniei; dar pierderea con ştiinţei naţionale la Daco-romanii-moldoveni se relevă drept rezultat al politicii de deznaţionalizare şi de rusizare din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, in lanţurile Imperiului Rus Tarist şi Sovietic-Rus);
b) ţări care s-au ivit in aria Pelasgiei / Valahiei (Daciei / Daco-romaniei lui Regalian) şi in care elementul demografic preponderent pelasgo-daco-thrac / valah (daco-roman / roman) este “asimilat” / “distrus”, prin politicile de deznaţionalizare din secolul al XX-lea, peste 50О:
1) Albania: (3.200.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani – “aromani”, “ţanţari” etc.: 421.000; cf. TTRH, 46 sqq.);
2) Bulgaria: (9.000.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani: 1.730.000, inclusiv “Vlahii / Daco-romaniitimoceni”; cf. TTRH, 16 sq.);
3) Bosnia-Herţegovina: (4.440.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani, sau Romani – “istro-romani”: 289.000; cf. TTRH, 83 sqq.);
4) Croaţia: (4.700.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani: 156.000; cf. TTRH, 80 / 115 sqq.);
5) Grecia: (10.300.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani “cuţovlahi”, “megleno-romani” etc.: 628.000);
6) Macedonia: (2.305.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani – “macedo-romani”, “aromani” etc.: 553.000; cf. TTRH, 56 sqq.);
7) Muntenegru: (471.000 locuitori, dintre care Daco-romani / Vlahi – “istro-romani”: 63.000; cf. TTRH, 118 sqq.);
8) Serbia: (7.630.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani: 2.224.000; cf. TTRH, pp. 7 – 45.);
9) Slovacia: (5.530.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani “vlahomorlaci”: 316.000);
10) Ucraina: (45.600.000 locuitori, dintre care Romani / Daco-romani-moldoveni: 1.651.000 – cf. TTRH, 67 sqq.);
11) Ungaria: (10.160.000 locuitori, dintre care Daco-romani / Vlahi: 573.000 – cf. TTRH, 75 sqq.); <br< <b=””>c) situaţia in alte state care au incorporate arii pelasgo-daco-thracice / valahice (daco-romane):
12) Austria: (7.620.000 locuitori, dintre care Vlahi / Dacoromвni: 73.000 – cf. TTRH, 102 sqq.);
13) Bielorusia / Belarus: (10.200.000 locuitori, dintre care Valahi / Daco-romani: 67.000);
14) Cehia: (10.400.000 locuitori, dintre care Valahi / Daco-romani – “getvanci”: 127.000; cf. TTRH, 100 sq.);
15) Elveţia: (6.500.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani: 102.000);
16) Germania: (81.200.000 locuitori, dintre ca-re Vlahi / Dacoromani: 643.000);
17) Lituania: (3.200.000 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani: 69.000);
18) Polonia: (37.000.000 locuitori, dintre care Valahi / Daco-romani: 573.000);
19) Rusia: (125.768.000 locuitori, dintre care Daco-romani / Vlahi: 1.530.000; cf. TTRH, 81);
20) Turcia: (31.391.210 locuitori, dintre care Vlahi / Daco-romani: 236.230) etc.
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Dacia ROMANIA
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Vatra Stră-Rumînă 