PREMIAȚII NOBEL AI UNGARIEI: 10 EVREI, 2 GERMANI, 1 AUSTRIAC, 1 SLOVAC, 1 CROAT

Din serialul ”Să demitizăm superioritatea neamului unguresc”, revenim cu un nou episod. Nu totdeauna în spatele unui nume cu rezonanță maghiară zace un maghiar, ci poți descoperi persoane din peste 30 de etnii care compun și azi populația Ungariei.

Aceasta este posibil, doar pentru că etnia nu este totuna cu cetățenia.

Una dintre marotele cu care vîntură propaganda ungaristă superioritatea neamului maghiar în opoziție cu națiunea rumînească este numărul mare de premii NOBEL primite de ”unguri”.

Propaganda deșănțată a rumînofobilor, uită să specifice ce etnie are fiecare laureat Nobel în parte, deoarece toată șandramaua propagandistică li s’ar deșira precum un castel de nisip.

În realitate, dincolo de cetățenia Imperiului Habsburgic, sau a Ungariei de mai tîrziu, ne este imposibil să găsim mai mult de un etnic maghiar veritabil, și acela născut din famile de calviniști ardeleni, care la fel de bine poate avea strămoși rumîni care s’au maghiarizat în timp..

Nu urmărim cu această ocazie să minimalizăm cu nimic probitatea profesională a personalităților pe care le vom nominaliza mai jos, scopul nostru fiind cu totul altul, acela de a semnala grandomania nejustificată a unor xenofobi, și naționaliști anti-rumîni, și de a’i readuce cu picioarele pe pămînt pe acei propagandiști mult prea înflăcărați să facă față unei realități nu tocmai confortabile.

Cu această ocazie reiterăm un adevăr simplu, dar greu de rumegat de către maghiaropați, acela că Ungaria era și încă este un stat care adăpostea o națiune de maghiarizați din peste 30 de etnii, printre care se afla și se mai află și cea a rumînilor (și arumînilor).

Citește și: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

1. Róbert Bárány – Evreu

S’a născut la 22 aprilie 1876 la Viena (după unele surse la Rohonc sau Rechnitz în Burgenland, land al Austriei) ca fiul cel mai mare dintre cei șase copii ai lui Ignác Bárány, administrator de fermă și funcționar de bancă evreu originar din Várpalota.

2. Dennis Gabor – Evreu

Gabor, născut Günszberg Dénes, fiul lui Günszberg Bernát și Jakobovits Adél. A fost un fizician și inventator de origine iudaică, care ulterior în 1918 s’a convertit la luteranism.

În 1933, Gabor a fugit din Germania nazistă, unde era considerat evreu și a fost invitat în Marea Britanie să lucreze la departamentul de dezvoltare al companiei britanice Thomson-Houston din Rugby, Warwickshire.

3. John Harsanyi – Evreu

Harsanyi s’a născut pe 29 mai 1920, fiul lui Alice Harsányi (născută Gombos) și Károly Harsányi, proprietarul unei farmacii.

Părinții săi s’au convertit de la iudaism la catolicism cu un an înainte de a se naște.

4. Avram Hershko – Evreu

Hershko s’a născut Herskó Ferenc în Karcag, Ungaria, fiul lui Shoshana Margit și Moshe Hershko, ambii profesori. În timpul celui de’al doilea război mondial, tatăl său a fost forțat să se angajeze în munca în armata maghiară și apoi luat ca prizonier de armata sovietică.

De ani de zile familia lui Avram nu știa nimic despre ce se întîmplă cu tatăl său. Avram, mama sa și fratele său mai mare au fost duși într’un ghetou la Szolnok. În ultimele zile ale ghetoului, majoritatea evreilor au fost trimiși la moarte în Auschwitz, dar Avram și familia sa au reușit să urce în trenuri care i’au dus într’un lagăr de concentrare din Austria, unde au fost nevoiți să muncească până la sfîrșitul războiului.

Avram și mama sa au supraviețuit războiului și s’au întors la casa lor. Tatăl său s’a întors și el, la 4 ani de cînd îl văzuseră. Alături de Aaron Ciechanover și Irwin Rose, el a fost distins cu Premiul Nobel pentru Chimie în 2004.

5. Georg Karl von Hevesy – Evreu

Familia tatălui său Lajos, se numea la origine Bischitz (după localitatea Bischitz, azi Byšice, din Boemia) și fusese înnobilată de către împăratul Franz Josef în anul 1895. Georg Karl von Hevesy a trăit și lucrat în Austria, Anglia, SUA, și mai ales în Germania, Danemarca și vreme de 18 ani în Suedia, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1943).

6. Imre Kertész – Evreu

La vîrsta de 14 ani a fost deportat în lagărele de concentrare Auschwitz-Birkenau și Buchenwald. ”Nedestinare” – aşa s’ar putea echivala în limba rumînă titlul volumului care i’a adus lui Kertész Imre, în anul 2002, Premiul Nobel pentru Literatură.

7. George Andrew Olah – Evreu

Paradoxal, George Andrei Vlahul, deși pare a fi rumîn get-beget după nume, în biografia sa am găsit că a fost fiul unui cuplu de evrei, Julius Olah (avocat) și Magda Krasznai.

8. Eugene Paul Wigner – Evreu

A fost un fizician evreu, naturalizat american în anul 1936, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963. S’a născut în 17 noiembrie 1902, din părinți evrei din clasa de mijloc, Elisabeth (Einhorn) și Anthony Wigner, o tăbăcătoare de piele. Familia lui Wigner era evreiască, dar nu era religioasă.

La 11 ani, Wigner a contractat ceea ce medicii săi credeau a fi tuberculoză. Părinții săi l’au trimis să locuiască șase săptămîni într’un sanatoriu din munții austrieci, înainte ca medicii să ajungă la concluzia că diagnosticul a fost greșit.

9. John Polanyi – Evreu german

Familia lui Polanyi s’a mutat din Germania în Marea Britanie în 1933, parțial ca urmare a persecuției evreilor sub Adolf Hitler. Tatăl lui Polanyi, s’a născut evreu și s’a convertit la catolicism.

În timpul celui de’al Doilea Război Mondial, tatăl lui Polanyi l’a trimis în Canada timp de trei ani, când avea 11 ani, astfel încât să fie în siguranță de atentatele germane. A fost laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1986).

10. Elie Wiesel – Evreu din Rumînia

Deși este născut în Rumînia, Ungaria și’l revendică în stilul caracteristic ca și laureat Nobel al Ungariei. Elie Wiesel s’a născut în Rumînia, în 1928, ca al treilea copil și singurul băiat dintre cei patru copii ai lui Șlomo și Sara Wiesel, într’o familie de evrei care aveau o băcănie în Sighet, județul Maramureș (interbelic).

Sara provenea dintr’un sat de lîngă Sighet, fiica unui agricultor, David (Dudi) Feig, care aparținea de curentul hasidic al rabinilor din Vijnița.

Orașul Sighet avea în perioada aceea o majoritate evreiască de 38,6%.

11. Georg von Beckes – Germano-Croat

Bekesh s’a născut în 1899, fiind copilul cel mai mare al lui Alexander von Beckes (1860-1923), diplomat financiar născut în Transilvania la Cluj soția sa fiind de origine croată, Paula Mazali (1877-1919) născută la Čađavica în Croația.

12. Daniel Carleton Gajdusek – Slovac-Maghiar

Tatăl lui Gajdusek, Karol Gajdusek, a fost un măcelar, un etnic slovac din Büdöskő, acum Smrdáky, Slovacia, iar mama lui maghiară calvinistă. Bunicii lui materni, etnicii maghiari de credință calvinistă, au emigrat din Debrețin, Crișana.

Gajdusek s’a născut la Yonkers, New York, și a absolvit în 1943 la Universitatea din Rochester, unde a studiat fizica, biologia, chimia și matematica. A obținut un doctorat de la Universitatea Harvard în 1946 și a efectuat cercetări postdoctorale la Universitatea Columbia, Institutul Tehnologic din California și Harvard.

În 1951, Gajdusek a fost redactat în armata Statelor Unite și repartizat ca virolog de cercetare la Școala de absolvire a serviciului medical Walter Army Reed. În 1954, după externarea sa militară, a mers să lucreze ca investigator în vizită la Institutul de Cercetări Medicale Walter and Eliza Hall din Melbourne, Australia. Acolo, el a început munca care a culminat cu premiul Nobel.

13. Philipp Eduard Anton Lenard – Austriac Tirolez

Familia Lenard provenea inițial din Tirol în secolul al XVII-lea, iar părinții lui Lenard erau vorbitori de germană (germană carpatină). Philipp Lenard s’a născut în 1862 la Pressburg, astăzi Bratislava, Slovacia.

Familia a primit titlul ereditar de nobilime în 1722, dar urmașii nu l’au mai folosit de la sfîrșitul secolului XIX. Tatăl său, Philipp von Lenardis (1812-1896), era comerciant de vinuri în Pressburg (Bratislava). Mama sa a fost Antonie Baumann (1831-1865).

În cercetările sale a utilizat un tub de raze catodice precursor al tubului cu raze X, primind în anul 1905, Premiul Nobel.

14. Leopold Ružička – Croat

A fost un chimist elvețian de origine croată, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1939). Ružička s’a născut în Vukovar, Croația. Familia sa de meșteri și fermieri era în mare parte de origine croată, cu un străbunic ceh, Ružička, și o străbunică și un străbunic din Austria.

Și’a schimbat ideea inițială de a deveni preot și a trecut la studierea disciplinelor tehnice. Chimia a fost alegerea lui, probabil pentru că spera să obțină o poziție la rafinăria de zahăr recent deschisă, construită în Osijek.

15. Richard Adolf Zsigmondy – German

Richard Zsigmondy a fost un chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1925), s’a născut la Viena, în familia doctorului Adolf Zsigmondy, unul din pionierii stomatologiei din Austria, decedat în 1880. Mama sa, a fost Irma von Szakmarz.

16. Albert Szent-Györgyi – Maghiar din Ardeal

Tatăl său, Miklós Szent-Györgyi, a fost proprietar de pămînt, născut în Transilvania, la Tîrgu Mureș, un calvinist care a putut să’și urmărească strămoșii din 1608, cînd Sámuel, un predicant calvinist, a fost înnobilat.

A fost un medic biochimist maghiar care a cîștigat Premiul Nobel pentru Medicină în 1937. Albert Szent-Györgyi a jucat un rol în eforturile diplomatice, nereușite, ale regimului lui Horthy de a ajunge la un acord de armistițiu cu puterile aliate în anul 1944, și în cele din urmă a fost nevoit să intre în ilegalitate.

După terminarea războiului în anul 1945 a încercat prin intrarea în politică să salvgardeze democrația și tradiția științifică maghiară, dar în cele din urmă, în anii regimului comunist, în 1947 a fost nevoit să aleagă calea exilului. În 1955 a primit cetățenia americană.

În urma celor prezentate mai sus, putem trage iarăși concluzia că Ungaria are o populație de maghiarizați din diverse etnii.

Citește și: ATENȚIE LA UNGARIA REVIZIONISTĂ ȘI LA MALADIA DE A CONDUCE PE ALȚII

Resurse:
https://en.wikipedia.org/wiki/Category:Hungarian_Nobel_laureates
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Hungarian_Nobel_laureates
https://web.archive.org/web/20151006113721/http://mta.hu/articles/hungarys_nobel_prize_winners__25577

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

ZAMOLXIO NU ESTE IISUS, ESTE CHIAR MAI MULT PENTRU GETO-RUMÎNI

Deși titlul poate contraria mulți creștini rumîni, explicația este cît se poate de simplă și logică. Iisus s’a născut pe alte meleaguri, pe cînd Zamolxio este unul dintre strămoșii de seamă ai poporului geto-rumînesc, chiar dacă biserica sau statul laic rumînesc nu o va recunoaște probabil niciodată.

Iar unul din lucrurile care nu pot fi negate este că Zamolxio nu aparține nici unei alte culturi, ci doar culturii carpatice geto-rumînești, sau cel puțin ale acelor populații carpatice care au migrat în toată Europa, sau celor care au adoptat învățăturile sale.

Dar originea de necontestat a Zamolxianismului este că se află aici în spațiul carpato-dunărean unde Zamolxio a înființat Regatul Solar al Geților, la Gurile Dunării, și nu în alte părți ale lumii.

De altfel, despre Zamolxio aflăm doar de la istoricii de pe alte meleaguri, care la rîndul lor știau din auzite, deoarece triburile getice nu au lăsat dovezi scrise privind zeul lor suprem. Tot autorii antici descriu sistemul de credinţe religioase, reunite în forma zamolxianismului, ca şi cult religios specific geților.

Străinii apreciază că Zalmoxianismul sau Zamolxianismul este o mișcare neopagînă din Rumînia care promovează reconstruirea unei religii etnice și a unei spiritualități a rumînilor printr’un proces de reconectare la rădăcinile lor antice getice.

Oricine citește despre istoria noastră, poate a observat că foarte mulți comentatori, afirmă că între cultul zamolxian atribuit geţilor şi creştinism sînt o serie de similitudini.

Numai că imensa greșeală care se face este că Zamolxio este asemuit lui Iisus, cînd în realitate Zamolxio fiind un predecesor, Iisus trebuie asemuit lui Zamolxio.

Toate aceste asemuiri se reflectă atît în practica cultului religios, cît mai ales la nivelul teoretic și filozofic al dogmelor creștine. Acest lucru i’a făcut pe marii istorici ai religiilor precum Mircea Eliade să considere creştinismul la geto-rumîni o continuare firească, cu doar cîteva reinterpretări, ale zamolxianismului.

Cine a fost Zamolxio, zeul suprem al geților?

ZAMOLXIO, Marele preot și legiuitor al geților

Asupra religiei geților, un lucru de necontestat ar fi că informațiile cele mai ample le’a lăsat Herodot din cele auzite la elenii din cetățile de la Marea Getică.

Iar pentru exemplificarea discuției noastre vom reda pasajul pe care îl vom dezbate în continuare, text regăsit în a patra carte a lucrării Istoriile, unde Herodot relatează următoarele:

”Înainte de a ajunge la Istru, primii oameni pe care i’a subjugat au fost geții, care cred în imortalitatea lor. Tracii din Salmydessos, și cei care locuiau deasupra orașelor Apollonia și Mesembria (Scyrmiadae și Nipsaens, cum sînt numite), s’au alăturat împăratului Darius I cel Mare (Dîryayas) fără vreun conflict; dar geții, apărîndu’se îndărătnic, fuseseră subjugați, deși sînt cei mai nobili și drepți dintre toate triburile trace.

Crezul geților în ceea ce privește nemurirea este următorul. Ei cred că de fapt nu mor, ci că atunci cînd pleacă din această viață merg la Zamolxio, care e numit și Gebeleizis de către unii dintre ei. Acestui zeu îi trimit odată la cinci ani un mesager, care e ales prin tragere la sorț din toată națiunea, și însărcinat să îi ducă cererile lor. Modul lor de a îl trimite este acesta.

Cîțiva dintre ei stau în picioare, fiecare ținînd în mînă trei săgeți; alții iau omul care urmează să fie trimis lui Zamolxio, și, balansîndu’l de mîini și picioare, îl aruncă în sus astfel încît să cadă pe vîrfurile armelor. Dacă este străpuns și moare, ei cred că zeul este binevoitor, dar dacă nu, dau vina pe mesager, care, (spun ei) este un om rău: și astfel aleg un altul pentru a îl trimite zeului.

Mesajele sînt încredințate cît timp acesta este încă în viață. Aceeași oameni, cînd tună și fulgeră, își îndreaptă săgețile către cer, rostind amenințări către zeu; și de asemenea nu cred că există vreun alt zeu decît al lor.

Sînt informat de către grecii care trăiesc pe malurile Hellespont-ului și Pontus-ului, că acest Zamolxio a fost în realitate un om, că a locuit în Samos, și că pe cînd era acolo fusese sclavul lui Pitagora, fiul lui Mnesarchus. După ce și’a obținut libertatea s’a îmbogățit, iar, plecînd din Samos, s’a întors în țara sa.

Tracii în acea vreme trăiau într’un mod mizerabil, și erau o rasă săracă și ignorantă; Zamolxio, de aceea, care prin comerț cu grecii, și în special cu cel care nu era cel mai de disprețuit dintre filozofii lor, Pitagora, era familiarizat cu modul ionic de viață și cu maniere mai rafinate decât cele curente între compatrioții săi, și’a clădită o încăpere, în care din cînd în cînd îi primea și ospăta pe cei mai de seamă dintre traci, folosindu’se de ocazie pentru a’i învăța că nici el, nici ei, onorații oaspeți, nici vreunul dintre descendenții lor nu vor muri vreodată, dar că se vor duce toți într’un loc unde vor trăi pe veci bucurîndu’se de toate bunurile posibile.

Făcînd acestea, și ținînd astfel de discursuri, el construia un apartament subteran, în care, când fusese gata, se ascunse, dispărând brusc dinaintea tracilor, care regretaseră mult pierderea lui, și l’au plîns ca pe un mort. Între timp el trăise în secreta lui cameră trei ani, după care a ieșit din ascunzătoare, și s’a arătat din nou compatrioților, care astfel au fost făcuți să creadă ceea ce i’a învățat. Aceasta este relatarea grecilor.

Cît despre mine eu nu mă încred nici prea mult în această poveste a lui Zamolxio și a camerei sale subterane, nici nu o pun întru-totul la îndoială: dar cred că Zamolxio a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Dacă într’adevăr a existat vreodată vreun om cu acest nume, sau dacă Zamolxio nu e nimic altceva decît un zeu indigen geților, acum îi spun adio. Cît despre geți în sine, cei care țin și practică cele descrise mai sus, ei au fost acum diminuați de către perși, și au însoțit armata lui Darius.”

În filmul de mai jos vă arătăm și o traducere puțin schimbată, în care este pomenită Geția lui Zamolxio.

Așadar. Herodot afirma că geții se socot nemuritori, astfel în credința lor geții nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxio divinitatea lor pe care unii îl cred același cu Gebeleizis.

Apoi, în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acela dintre ei care îi este sortit îl trimit ca solie la Zamolxio, încredințîndu’i de fiecare dată nevoile lor.

Trimiterea solului se făcea astfel: cîțiva dintre ei, așezîndu’se la rînd, țineau cu vîrful în sus trei sulițe, iar alții, apucîndu’l de mîini și picioare pe cel trimis la Zamolxio, îl legănau de cîteva ori și apoi, făcîndu’i vînt, îl aruncau în sus peste vîrfurile sulițelor.

Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămîneau încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu’l că este un om rău; apoi după ce aruncau vina pe el, trimiteau pe un altul. Tot ceea ce era de cerut îi spun solului cît mai este în viață.

Cînd tuna și fulgera, geții trăgeau cu săgețile în sus, spre cer, și își amenințau zeul, căci ei nu recunosc vreun alt zeu în afară de al lor.

După descrierea acestui sacrificiu ritualic, Herodot povestea despre ce a auzit despre Zamolxio.

După cîte aflase el de la elenii care locuiau în Hellespont și în Pont, adică în coloniile elinești de pe litoralul Mării Negre, Zamolxio fiind om ca toți oamenii, ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, cîștigîndu’și libertatea, ar fi dobîndit o avuție atît de mare și, dobîndind o asemenea avere, s’ar fi întors bogat printre ai lui.

Cum geții în general duceau o viață în sărăcie cruntă și erau lipsiți de învățătură, Zamolxio, care cunoscuse felul de viață ionian și moravuri mai alese decît cele din Geția, ca unul ce trăise printre eleni și mai ales alături de omul cel mai înțelept al Eladei, lîngă Pythagoras, a pus să i se clãdească o sală de primire unde îi găzduia și îi ospăta pe cetățenii de frunte; în timpul ospețelor, îi învăța că nici el, nici oaspeții lui și nici urmașii lor în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într’un loc unde, trăind de’a pururea vor avea parte de toate bunătățile.

Tot timpul cît își ospăta oaspeții și le cuvînta astfel, pusese să i se facã o locuință sub pămînt. Cînd locuința îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul geților, coborînd în adîncul încăperilor subpămîntene, unde stătu ascuns vreme de trei ani.

Geții fură cuprinși de părere de rău după el și’l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an, se ivi însă iarăși în fața geților și așa îi fãcu Zamolxio să creadă în spusele lui.

Herodot, în Istorii îi menționează pe geți ca traci:

”… Se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborînd în adîncul încăperilor subterane.      (…) Tracii fură cuprinși de părere de rău după el și’l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăși în fața tracilor și așa făcu să creadă în toate spusele lui.”

Nu mai insistăm foarte mult de ce Herodot le zicea la geți și traci, acest aspect fiind dezbătut și cu alte ocazii, amintim aici doar că pentru eleni și romani geții din Tracia erau traci, la fel cum geții din Moesia erau moesi, sau geții din Scyția erau scyți, sau geții de la Nistru (Tyras) erau Tyra-geți.

Această formulă de exprimare asupra unor autohtoni se folosește curent și azi cînd le spunem la rumînii din Oltenia, olteni, sau la rumînii din Ardeal, ardeleni.

Pentru noi este foarte limpede că Zamolxio a trăit printre geții carpatici, și nu printre geții din Tracia, chiar dacă reformele sale erau adoptate de numeroase triburi de geți sud-dunărene printre care enumerăm pe trizi și crobizi.

Istoricul Dan Oltean ne spune următoarele despre aceste lucruri în Religia Dacilor, pagina 51:

”Similitudinile dintre religia lui Zamolxio și cea a lui Iisus au fost sesizate de primii creștini, dar și de mulți autori ”păgîni” care au combătut religia lui Iisus. În secolul al II-lea d.Hr., un autor ”păgîn”, Celsus, a scris că primii creștini nu fac altceva decît să repete ritualurile din religia lui Zamolxio: ”. . . fiindcă cinstesc pe cel prins și mort . . . ați făcut la fel ca și geții care cinstesc pe Zamolxio . . .” (cf. Origene, Contra Celsus, 3, 34). Alte asemănări dintre religia lui Zamolxio și cea a lui Iisus, legate de ritualuri și de înviere au fost surprinse de Clement din Alexandria, Sf. Hippolytus, Ioan Chrysostomul, Sfîntul Grigore din Nazianze, dar și de mulți alți autori patristici.”

Spre deosebire de moartea prin crucificare a lui Iisus, urmată de învierea după 3 zile timp în care a coborît în infern, și a învins răul și moartea, în cazul lui Zamolxio, acest proces de Inițiere durează 3 ani, iar revenirea se face în al patrulea.

O altă mențiune pe care merită să o facem aici este asupra celor auzite de Herodot despre aventura sa ca ”sclav”. Descoperirile arheologice și studiile recente au adus textului lui Herodot completări și rectificări.

Că Zamolxio ar fi fost întemeietorul unui cult inițiatic și misteric, un personaj istoric real, un taumaturg și un reformator care ulterior a fost divinizat, este o ipotezã acceptabilă.

Diodor din Sicilia îl situează alături de ceilalți doi mari întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra (Zoroastru) și Moise, amîndoi în Orient, cei are au întemeiat zoroastrismul și mozaismul.

Că ar fi fost un sclav al lui Pitagora este însă o legendă naivã, repetată și de Strabon și respinsă chiar de Herodot, care era convins că Zamolxio a trãit cu multă vreme înaintea lui Pythagoras.

Vasile Pîrvan, respingînd această legendă, consideră total greșitã ideea elenilor că geții ar fi fost adepții teoriei pitagoreice a metempsihozei.

Dar o asemenea legendă s’a putut naște tocmai pentru că anticii eleni credeau că au sesizat asemănarea dintre Pitagora și Zamolxio, atît în ce privește doctrina, cît și practicile cultului.

Geții credeau într’o existență fericită după moarte; nu, propriu-zis în nemurirea sufletului, căci nimic nu ne îndreptățește să presupunem că ar fi cunoscut ideea de suflet în sens spiritual. Nu poate fi vorba de o concepție superioară de prelungire ori transformare a vieții, în formă spiritualã, că suflet absolut imaterial, ci numai de o trăire fără de sfîrșit, deplin conștientî și identicã celei pămîntești; cu deosebirea că se adăugau fericirile unei îndestulări desăvîrșite, cu toate bunătățile (I.I. Russu).

Desigur, sînt unii care susțin că atît Creștinismul, cît și Zamolxianismul au ca doctrină principală comună, nemurirea sufletului.

Sufletul, eliberat din trupul carnal, dacă a avut o viață pămînteană merituoasă, ajunge într’o lume fericită, pentru totdeauna.

Mircea Eliade spunea în cartea De la Zalmoxis la Gengis-Han (pag. 80) că:

”Toate aspectele religiei lui Zalmoxis – escatologie, terapeutică, theurgie etc., încurajau apropierea de creștinism.”

Din aceleași mortive și D. Drăghicescu în lucrarea Din psihologia poporului rumîn (pag. 283) subliniază că:

”Esențialul religiei lui Hristos se găsea deja în religia geților.”

Privită sub raportul practicilor de cult, religia geților era o religie inițiatică și mistericã. Pentru această religie, caracteristic era actul inițiatic al retragerii temporare în ceea ce semnifica cealaltă lume, și anume, într’o locuinþã subteranã sau grotã.

De asemenea, semnificative pentru concepția religioasă și practicile cultice getice  și din nou confirmate de Herodot  erau și banchetele rituale ale asociațiilor religioase secrete pe care le formau inițiații.

Aceste practici de cult sînt atestate în lumea geților și din nordul, dar și din sudul Dunării.

Așadar, geții credeau că atît cei inițiați, cît și urmașii lor, cu alte cuvinte oaspeții chemați de Zamolxio la ospățul ritual, nu vor muri, ci se vor muta numai într’un loc unde, trăind de’a pururea, vor avea parte de toate bunătățile.

Aceastã credință într’o post-existențã în forme materiale analoage vieții terestre  credințã pe care o întîlnim și la egipteni, la perși, la celți sau la germani dovedește nivelul superior al gîndirii religioase a geților.

Religia lor politeistă la fel ca religia tuturor popoarelor ariane frățești, nu doar sangvine ci și spirituale cu geții.

Era adorat în Geția și un zeu al războiului, Zabelio (pomenit în Tăblițele de la Sinaia), echivalent altor zei arieni ai războiului Ares sau Marte, căruia după mărturia lui Iordanes geții îi jertfeau prizonierii prinși în război, socotind că zeul războaielor trebuie împăcat, prin vărsare de sînge omenesc.

De asemenea, acestui zeu i se jertfeau primele prăzi de război: Lui i se atîrnau pe trunchiurile arborilor prăzile de război cele dintîi (armele și echipamentul adversarilor uciși).

Ca divinități feminine, se pare că geții aveau o zeiță a focului vetrei, a focului sacru, deci investită cu atribute asemănătoare celor ale Vestei la romani. Mai certă pare existența la geți a unei zeițe Bendis (menționată și de Herodot și de Strabon), zeița Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a vrăjilor, corespunzînd Artemisei elenilor și Dianei romanilor, imaginea ei (presupusă, apare în mai multe reprezentări plastice descoperite pînă în prezent.

În Lexiconul elen dintr’o epocă tîrzie menționează printre zeițe și pe soția lui Zalmoxio, cu nume identic celui al soțului ei.

O singură dată numit de autorii antici (și anume de Herodot) apare Gebeleizis, zeul furtunii și al fulgerului.

Probabil că la început Gebeleizis fusese un zeu al cerului. Din cultul lui era legat și ritualul tragerii cu arcul în nori în timpul furtunii  dar nu pentru a’l amenința pe Gebeleizis, ci desigur pentru a speria puterile demonice.

Pînă la urmã, printr’un proces de sincretism religios, Gebeleizis a ajuns să fie confundat (la o dată imprecizabilã) cu Zamolxio, contopindu’li’se atributele.

Zamolxio însă, divinitatea chtonianã, a rămas cel puțin, începînd din secolul lui Herodot divinitatea supremă a geților.

După unii autori, Gebeleizis își disputa domnia asupra împărăției umbrelor. În virtutea anumitelor schimbări survenite în religiile lor, o parte dintre geți începuseră să creadă că la Gebeleizis și nu la Zamolxio merg cei care părăsesc lumea pămîntească (H. Daicoviciu).

Alți autori admit că cele două divinități, iniþial distincte, s’ar fi contopit; dar nimic nu ne îndreptățește să’l transformăm pe Zamolxio, zeul suprem, într’o divinitate urano-solarã (I. H. Crișan).

Pentru M. Eliade, Gebeleizis reprezintã vechiul zeu celest al getodacilor, patronul clasei aristocrate și militare, tarabostes  și Zamolxio, zeul Misteriilor, maestrul inițierii, cel care conferă imoralitatea.

Concluzia cea mai plauzibilã este bazată pe însăși etimologia (în general acceptată) numelui divinității: în lumea getică cuvîntul zamol înseamnă pămînt.

Acesta este și motivul pentru care folosim cu predilecție forma Zamolxio, și mai puțin Zalmoxio, și nici forma elenizată cu ”s” la sfîrșit, deși Dan Oltean pariază pe varianta Zalmoxio datorită numelor numeroase de cetăți getice care încep cu rădăcina sal-sar-zal-zar precum ar fi Salmorus, Salsovia, Salmodessos, SarmiGetuzo, SarGeția, Zaldapa, Zargidava etc. dar și a unui rege Zalmodegicus.

Zamolxio era izvorul vieții, zeul vegetaþiei, al reînvierii naturii, atributele lor erau legate de creșterea animalelor și de rodul ogoarelor. Ca zeu al roadelor pămîntului, domnia lui se extindea și asupra împărăției morților, rămînînd totodatã inițiatorul și divinitatea care patrona cultul inițiatic.

Din noțiunea de pămînt dătător de viață și belșug a fost plămăditã figura unei zeițe cu trăsături și facultăți umane.

La aceste elemente ale religiei geților se mai adaugă și străvechi componente naturiste, atestate iconografic din ce în ce mai frecvent în noile descoperiri arheologice. Apar figurate pe diverse piese de tezaur imagini asociate cu simboluri sacre – de șerpi, cerbi, țapi de munte, un grifon în luptă cu un zmeu, cu un cerb, cu o pasăre de pradă ș.a.m.d.  imagini împrumutate, poate, la origine, din iconografia și mitologia iranianã.

Pornită de la un asemenea stadiu primitiv naturist, religia geților a ajuns în scurt timp la un nivel de spiritualizare mai înalt decît toate celelalte religii înrudite ale popoarelor învecinate, și cu trăsături de o accentuată etică (R. Florescu).

Magicianul în arta filozofiei, care a fost Socrate, vorbește despre Zamolxio într’unul din faimoasele Dialoguri platonice, în termeni mai mult decît admirativi: Zamolxio dovedește ca zeu al geților, că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să tratăm trupul, cu atît mai mult nu trebuie sã încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul.

Foarte interesant este și ceea ce spun, despre Zamolxio, doi mari erudiți ai vremii: Origen și Clement Alexandrinul. De la aceștia aflăm că în sala de mijloc a Templului lui Zamolxio nu se reuneau decît bărbații, dupã un anumit ritual. Ei purtau brîu lat, din piele albă de miel, sub care se aflau la vedere, semnele păstorului, agricultorului și constructorului: cuțitul, spicul de grîu și rigla de 24 de gradații.

Salonul de mijloc era un adevărat sanctuar, unde se săvîrșeau acte inițiatice ezoterice, de felul celor din categoria mistere orosiriace, eleusiene sau dionisiace. Asemănarea cu universul spiritual al Artei Regale moderne este mai mult decît evidentă.

În centrul portretului unuia dintre cei mai de seamă inițiați ai lumii, socotim că trebuie să punem chiar cuvintele celui care s’a numit Zamolxio:

Nu uita, lumina pentagramei magice este iubirea. Dar, ca să o faci strălucitoare, trebuie să ajungi la esența pentagramei iertarea.

Numeroaselor informații de diferite feluri (literare, epigrafice, arheologice) privind istoria geților li se adaugã o știre nemenționată pînă în prezent în istoriografia noastră.

Este vorba despre epistola XXVIII (dupã numerotarea făcută de cunoscutul clasicist R. Hercher, în lucrarea sa ”Epistolographi Graeci, publicatã la Paris, în 1873 aparținînd celebrului filozof antic Apollonios din Tyana din secolul I d.Hr., cunoscut și sub numele de Apollonios Sofistul.

Iată cuprinsul epistolei:

”Regelui scyților,

Zamolxsis era om bun și filozof dat fiind că a fost discipolul lui Pythagoras. și dacã în acea vreme Romanul (generic sub care se înțelegea Imperiul Roman) ar fi fost (s’ar fi purtat) așa (ca acum), de bună voie i’ar fi devenit el prieten.
Dar dacă se consideră că trebuie, luptă și suferă pentru libertate, dobîndește faima de filozof, adică de om liber.”

Deși succintã, informația aduce o serie de noi elemente în cunoașterea concepției pe care
anticii o aveau despre zeul geților, Zamolxio, și a semnificației pe care o atribuiau concepției filozofice a acestuia.

Mai întîi, se cuvine precizat faptul cã, în legăturã cu funcția reală a epistolelor, a fost purtată o îndelungată controversă în literatura de specialitate, neputîndu’se stabili nici acum dacă erau destinate unor persoane reale sau dacă era vorba, pur și simplu, de utilizarea stilului epistolar, la modă și în alte perioade istorice.

În cazul în care epistola avea totuși o destinație precisă, este greu sã specificăm cãrui rege scyt i’ar fi putut fi adresatã.

Clasicistul german Ulrich von WilamowitzMoellendorf propune identificarea lui cu Decebal, dar este greu de crezut că Apollonius putea să’i confunde pe sciți cu geții tocmai
într’o vreme în care relațiile geto-romane erau, ca să spunem așa, la ordinea zilei.

De aceea, ipoteza cea mai verosimilã este aceea care considerã cã scrisoarea nu era
adresată cuiva anume, fiind doar un artificiu frecvent în genul epistolar.

În ce privește mențiunile despre Zamolxio, acestea reflectã parțial lucruri cunoscute în istoriografia noastrã: ar fi fost discipol al lui Pitagora (ceea ce lui Apollonios – filozof
neopitagorician – nu putea, desigur, decît să’i stîrnească afinitatea față de zeul geților).

Zamolxio era bun și filozof – calități care devin un simbol pentru întreaga lume getică, deoarece, evident, Zamolxio personifica întregul popor get, așa cum Romanul personifica Imperiul Roman.

De o importanță fundamentală este însă cea de’a doua parte a epistolei, în care Zamolxio – simbol al lumii getice – apare totodată și ca un simbol al orientării politice, al cărei concept fundamental îl constituia libertatea (eleutheria).

Este vorba de o dublă accepție a libertății: pe de o parte, conceptul politic aplicabil unui popor cunoscut în toată antichitatea pentru aspirația neostoită spre neatîrnare și, pe de
altă parte, conceptul neopitagoreic ce se referă la libertatea individuală. Apelul la Zamolxio ca motiv al libertății apare, așadar, și ca o reacție la tendința unor împărați romani din secolul I d.Hr. de prigonire a filozofilor (îndeosebi neopitagoreici) care, în operele lor, se ridicau adeseori împotriva autoritarismului imperial.

Cît privește datarea acestei epistole, singurul indiciu este o aluzie destul de limpede la un
moment în care Imperiul Roman respecta pe deplin libertatea geților de așa manieră, încît Zamolxio i’ar fi devenit de bună voie, prieten.

Acest moment era în opoziție cu un altul , de încordare supremă a relațiilor, moment
contemporan lui Apollonius. Cum filozoful antic a activat cu precădere în a doua jumătate a secolului 1 d.Hr., un asemenea moment fierbinte l’a constituit conflictul din 85-89 d.Hr. dintre împãratul Domițian și regele get, Decebal, așadar epistola a fost scrisã, cu probabilitate, în aceastã perioadã.

În concluzie, se poate afirma cã această epistolă, neintrată în circulația istoriografiei noastre pînă în prezent, completează semnificațiile atribuite lui Zamolxio cu aceea de simbol al poporului getic, precum și a orientãrii politice a acestui popor ce avea drept concept fundamental libertatea pentru dobîndirea căruia era gata de ”lupte și suferință”.

Prin prisma scrierilor antice, a studiilor istorice şi de istorie a religiilor a fost fundamentată ideea că geţii, acea ramură nord dunăreană a neamului getic, credeau într’un panteon conduse de un zeu suprem Zamolxio.

Istoricii şi geografii antici presupun că această divinitate avea cînd valenţe solare, cînd pămînteşti şi chiar subterane, pe baza unor legende aflate de la elenii din Hellespont, ar fi existat şi în realitate.

Herodot:

”După cîte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont şi Pont, acest Zalmoxis, fiind om ca toţi oamenii, ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesarchos. Apoi cîştigîndu’şi libertatea, ar fi dobîndit avuţie multă şi dobîndind avere, s’a întors bogat printre ai lui.”

Nu se ştie exact cînd a apărut credinţa în acest zeu, dacă a fost un lider religios sanctificat sau cînd a trăit. Cu toate acestea Dan Oltean spune că după toate probabilitățile nu a fost contemporan cu Pitagora (580-495 î.Hr), ci ar fi trăit cu 2 secole înaintea acestuia cîndva în perioada fondării Romei în jurul anilor 750 î.Hr..

Pentru istoricii religiilor precum Mircea Eliade, cultul zamolxian are multe puncte comune cu religia creştină.

Zamolxio, a fost un ”Mesia” getic ce propovăduia viaţa de apoi, înainte cu 700 de ani de a se naște Iisus.

Însăşi prin descrierea lui Herodot, Zamolxio este un om în carne şi oase, care trăieşte printre geţi, ca mai apoi, printr’un mister uluitor şi o viaţă exemplară, să obţină sanctificarea şi înălţarea definitivă în panteon.

Este o asemănare izbitoare cu modelul cristic apărut în creştinim. Practic, Zamolxio este un fel de ”Mesia” getic care şi’a scos poporul din întunecime, i’a oferit principalele percepte religioase şi cel mai de preţ dar, nemurirea.

”În timpul ospeţelor îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururrea, vor avea parte de toate bunătăţile”, scria Herodot.

Mai precis Zalmoxis le oferă speranţa într’o lume după moarte şi conturează ideea de rai, principii regăsite şi în creştinism. Totodată, asemeni creştinismul, în cadrul zamolxianismului, aşa cum a rămas mărturie de la autorii antici, se face clar delimitarea dintre suflet şi trup.

Doar sufletul devenea nemuritor într’o lume paradisiacă ce nu aparţinea nici măcar lui Zamolxio, deşi el se afla în aceasta.

Mircea Eliade precizează şi el în lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis-Han”:

”Ceea ce pare sigur este că pentru geţi, ca şi pentru iniţiaţii Misterelor Eleusine sau pentru «orfici», post-existenţa preafericită începe după moarte: numai sufletul spiritual îl întîlneşte pe Zalmoxis.”

Pe eleni, ca şi pe multe popoare antice care locuiau în preajma triburilor getice, această credinţă era unică şi fascinantă.

Eliade mai spune:

”Credinţa în imortalitatea sufletului n’a încetat să’i intrige pe grecii din secolul al V-lea. Herodot nu găsea formulă mai spectaculoasă de introducere decît prezentîndu’i pe geţi ca pe cei «care cred în nemurirea lor».”

”Învierea” lui Zamolxio, începutul unui cult

După ce a petrecut o viaţă de înţelept printre geți propovăduindu’le nemurirea sufletului şi existenţa unui loc lipsit de griji după moarte, pur spiritual, Zalmolxio păşeşte în rîndul zeilor, se leapădă de condiţia umană printr’un mare mister, asemănător religiei creştine.

Mai precis Zalmoxio ”moare” şi apoi ”învie”.

”Pusese să i se facă o locuinţă sub pămînt. Cînd locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborînd în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui”, scria Herodot.

În acest act, la fel ca în creştinism, Micea Eliade, vede o moarte iniţiatică şi apoi o transformare a celui ce a fost om în divinitate, ce urmează să fie venerat.

Eliade precizează:

”Este vorba de un ritual iniţiatic. Acesta nu implică cu necesitate că Zamolxio era o divinitate chtoniană. A coborî în Infern înseamnă a cunoaşte «moartea iniţiatică», experienţă susceptibilă de a întemeia un nou mod de existenţă.”

Pentru marele istoric al religiilor, credinţa în nemurire şi moartea urmată de epifanie reprezintă un punct esenţial de legătură între zamolxianism şi creştinism în spaţiul carpato danubiano-pontic.

Eliade susține:

”Putem deci să ne gîndim că credinţele relative la Zalmoxis şi la cultul său au fost absorbite şi radical transformate de creştinism. E greu de crezut că un complex religios centrat pe speranţa de a obţine nemurirea, avînd ca model – şi meditaţie – un zeu de structură misterică, să fi fost ignorat de misionarii creştini.”

Sihaştrii, preoţi şi prooroci în lumea lui Zamolxio

Cultul zalmoxian a uşurat creştinarea autohtonilor, prin numeroasele asemănări cu noua religie. Pe lîngă credinţa în nemurire, caracterul mesianic al lui Zamolxio, epifania existau şi asemănări privind organizarea şi concepţiile religioase.

Astfel cu mult înainte de creştinarea Geției, în triburile geţilor, dar şi ale geților sud-dunăreni (traci) adoratori ai lui Zamolxio, existau sihaştri sau oameni cu comportament apropiat călugărilor.

Erau fie oameni care se retrăgeau în meditaţie departe de lume, în numele lui Zamolxio, fie cei care locuiau în comunitate, dar posteau aspru.

Istoricul Ion Horaţiu Crişan, îl citează pe Strabo, în lucrarea sa ”Spiritualitatea geto-dacilor”:

”Poseidonos – ne spune Strabo (VII 3,3) – afirmă că misii se feresc prin cucernicie de a mînca vietăţi şi iată motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor. Se hrănesc însă cu miere, lapte şi brînză, ducînd un trai liniştit – pentru care pricină au fost numiţi theosebeis şi kapnobatai. Unii traci – spune acesta – îşi petrec viaţa fără să aibă legături cu femeile, numindu’se ktistai; ei sunt onoraţi şi socotiţi sacri, trăind aşadar feriţi de orice primejdie.”

Totodată istoricul precizează clar că este vorba de adepţii cultului zamolxian, iar ”călugăria” şi ”postul” făceau parte din manifestărilor lor religioase.

”Este vorba de adepţii doctrinei zalmoxiene. Strabo (VII 3,5), atunci cînd vorbeşte despre Zalmoxis, ne spune că «a dăinuit la la geţi obiceiul pythagoreic adus lor de Zalmoxis de a nu se atinge de carnea animalelor»”, precizează acesta.

Totodată, la geți exista o întreagă clasă preoţească, bine organizată, în frunte cu un mare preot, apropiat regelui, investit cu funcţii aproape de egal al regelui în timpul domniei lui Burebista şi ajungînd apoi prin Deceneu şi Comosicus cel care deţine puterea laică şi pe cea religioasă.

Mircea Eliade vorbeşte, citând antici precum Strabo, despre o specializare a preoţilor de la taumaturgi la vrăjitori.

Totodată este subliniată existenţa sihaştrilor, geții ”sfinţi” care se retrăgeau în sălbăticie şi trăiau în post. Medicii geți şi preoţi în acelaşi timp vorbesc, scrie Eliade în ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”, despre vindecarea sufletului care duce apoi la o vindecare a trupului, concepţie asemănătoare creştinismului.

Întrunind aceste premise, ca şi prorocirile lui Zalmoxis, Mircea Eliade trage concluzia că o creştinare precoce a Geției, extrem de rapidă faţă de alte provincii, se datorează tocmai asemănărilor uluitoare dintre zamolxianism şi creştinism.

Mircea Eliade:

”Toate aspectele religiei lui Zalmoxis – escatologie, iniţiere, pitagoreism, ascetism, erudiţie de tip misteric – încurajau apropierea de creştinism. Cea mai bună şi cea mai simplă explicaţie a dispariţiei lui Zalmoxis şi a cultului său ar trebui căutată în creştinarea precoce a Daciei (dinainte de anul 270 d.Hr.).”

Unii istorici și teologi (rumîni în special, cum ar fi Vasile Pîrvan și Sorin Paliga, dar și străini, cum ar fi Raffaele Pettazzoni, Jean Coman, Eric Rhode) prezintă anumite asemănări ale zamolxianismului cu creștinismul, care în viziunea lor ar fi facilitat mult mai ușor convertirea la creștinism a poporului get față de alte popoare învecinate (cum a fost cazul Imperiului Roman).

Conform unor cercuri naționalist-creștin-ortodoxe rumînești, aceste asemănări dintre cultul zamolxian și creștinism s’ar datora concepțiilor teologice împrumutate de la iudaismul vechilor evrei de către getul Zamolxio în crearea propriului său cult (cum ar fi conceptul de monoteism: existența unui singur zeu, numit Demiurg, de mesianism și de nemurire a sufletului după moarte), acest lucru fiind demonstrat de călătoriile lui Zamolxio în mai multe regiuni ale Orientului Apropiat, cum ar fi teritoriul de astăzi al Israelului.

Aici sîntem într’un cerc vicios.

Ce cred adepţii iudaismului, ai creştinătăţii şi ai islamismului cu privire la viaţa de după moarte?

Dintre aceste religii, iudaismul este cea mai veche religie. El a apărut cu aproximativ 4.000 de ani în urmă, pe timpul lui Avraam — cu mult înainte ca Socrate şi Platon să dea contur teoriei nemuririi sufletului. Evreii din antichitate credeau în învierea morţilor şi nu în nemurirea inerentă a omului (Matei 22:31, 32; Evrei 11:9).

Atunci cum a pătruns în iudaism doctrina nemuririi sufletului?

Istoria ne ajută să găsim răspunsul.

În anul 332 î.Hr., Alexandru Macedon a cucerit Orientul Mijlociu, inclusiv Ierusalimul. Pe măsură ce succesorii lui Alexandru au continuat programul acestuia de elenizare, a avut loc o fuziune a celor două culturi: cea elenă şi cea iudaică. Cu timpul, evreii au ajuns buni cunoscători ai gîndirii elene, iar unii dintre ei chiar au devenit filozofi.

Filon din Alexandria, care a trăit în secolul I d.Hr., a fost unul dintre aceşti filozofi evrei. El l’a venerat pe Platon şi s’a străduit să explice iudaismul în termenii filozofiei greceşti, pregătind astfel calea pentru gînditorii evrei de mai tîrziu.

Talmudul, care conţine comentarii scrise de rabini cu privire la legile orale, este de asemenea influenţat de gîndirea elenă. ”Rabinii Talmudului”, se spune în Encyclopaedia Judaica, ”credeau că sufletul continuă să trăiască după moarte”.

Literatura mistică iudaică de mai tîrziu, cum ar fi Cabala, merge pînă acolo încît predă învăţătura reîncarnării. Astfel, ideea nemuririi sufletului a pătruns în mod indirect în iudaism din filozofia elenă.

Ori dacă Zamolxio a trăit (750 î.Hr) înaintea lui Socrate (469-399 î.Hr) și a lui Platon (427-347 î.Hr) s’ar putea spune că doctrina nemuririi sufletului i’a aparținut lui Zamolxio.

Creştinismul adevărat a venit în existenţă odată cu Iisus Cristos. Cu privire la Iisus, Miguel de Unamuno (1864-1936), a scris:

”El a crezut mai degrabă în învierea cărnii, potrivit manierei iudaice, şi nu în nemurirea sufletului, potrivit manierei platonice.”

Miguel de Unamuno a ajuns la următoarea concluzie:

”Nemurirea sufletului . . . este o dogmă filozofică păgînă.”

Exact ceea ce spune Biserica Ortodoxă despre religia geților.

Ţinînd cont de toate acestea, putem înţelege de ce apostolul Pavel i’a avertizat în mod energic pe creştinii din secolul I împotriva ”filozofiei şi amăgirii deşarte, după tradiţia oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos.”,  Coloseni 2:8.

Cu toate acestea creștinismul, deși nu o recunoaște fățiș a preluat toate sărbătorile ”păgîne” în calendarul creștin.

Socrate şi Platon, filozofi eleni din secolul al V-lea î.Hr., sînt consideraţi ca numărîndu’se printre cei care au promovat ideea existenţei unui suflet nemuritor. Însă nu ei sunt autorii acestei idei. Ei au ajustat’o şi au transformat’o într’o învăţătură filozofică, făcînd’o astfel mult mai atrăgătoare pentru clasele sociale culte din zilele lor şi de mai tîrziu.

Realitatea este că adepţii zoroastrismului din Persia antică şi egiptenii dinaintea lor credeau şi ei în nemurirea sufletului.

Aşadar, se pune întrebarea: Care este sursa acestei învăţături? Care a fost sursa comună de influenţă a culturii antice egiptene, persane şi elineşti?

”În lumea antică”, se spune în cartea The Religion of Babylonia and Assyria (Religia Babiloniei şi a Asiriei), ”Egiptul, Persia şi Grecia au suferit influenţa religiei babiloniene”.

Referitor la credinţele religioase egiptene, cartea spune în continuare:

”Avînd în vedere contactul iniţial dintre Egipt şi Babilonia, despre care vorbesc tăbliţele găsite în Tell el-Amarna, au existat, bineînţeles, nenumărate ocazii pentru infiltrarea conceptelor şi a obiceiurilor babiloniene în cultele egiptene.”

În general, despre cultura antică persană şi elenă se poate spune acelaşi lucru.

Care era punctul de vedere al babilonienilor cu privire la viaţa de după moarte? Credeau babilonienii din antichitate în nemurirea sufletului?

Cu privire la acest lucru, profesorul Morris Jastrow jr, de la Universitatea din Pennsylvania (S.U.A.), a scris:

”Nici poporul, nici conducătorii religioşi [babilonieni] nu au admis vreodată posibilitatea distrugerii totale a ceea ce odată a fost chemat la viaţă. Moartea [în concepţia lor] era o trecere la o altă formă de viaţă, iar tăgăduirea nemuririi [vieţii prezente] nu făcea decît să accentueze imposibilitatea de a scăpa de schimbarea existenţei produsă de moarte.”

Într’adevăr, babilonienii credeau că un anumit tip de viaţă continua după moarte sub o anumită formă. Ei îşi manifestau această credinţă îngropînd împreună cu morţii obiecte pe care credeau că aceştia le foloseau în viaţa de apoi, la fel cum o făceau și geții.

Unde a luat naştere după Potop învăţătura nemuririi sufletului?

În mod clar, învăţătura nemuririi sufletului îşi are rădăcinile în Babilonul antic. Este important lucrul acesta?

Da, pentru că, potrivit Bibliei, oraşul Babel, sau Babilon, a fost fondat de Nimrod, un strănepot al lui Noe. După Potopul mondial din zilele lui Noe, toţi oamenii vorbeau o singură limbă şi aveau o singură religie. Nu numai că Nimrod era ”în opoziţie cu Iehova” (NW), dar atît el, cît şi tovarăşii săi au vrut să’şi ”facă un nume”.

Astfel, prin faptul că a fondat acest oraş şi a construit un turn în el, Nimrod a introdus o religie diferită.  (Geneza 10:1, 6, 8–10; 11:1–4)

Potrivit tradiţiei, Nimrod a murit de o moarte violentă. Era normal ca, după moartea sa, în rîndul babilonienilor să apară tendinţa de a’l venera, considerîndu’l fondatorul, constructorul şi primul rege al oraşului lor. Întrucît zeul Marduk (Bel-Merodakh) era considerat fondatorul Babilonului, iar numeroşi regi babilonieni au primit acest nume, unii erudiţi au avansat ipoteza că Marduk este zeificatul Nimrod (2 Împăraţi 25:27; Isaia 39:1; Ieremia 50:2).

Dacă aşa stau lucrurile, atunci ideea potrivit căreia omul are un suflet care trăieşte după moartea sa trebuie să fi fost deja larg răspîndită în perioada în care a murit Nimrod. În orice caz, paginile istoriei dezvăluie faptul că, după Potop, locul în care a luat naştere învăţătura nemuririi sufletului este Babelul, sau Babilonul.

Cum s’a răspîndit învăţătura nemuririi sufletului pe toată faţa pămîntului, şi care a fost rezultatul?

În plus, Biblia arată că Dumnezeu a zădărnicit la Babel eforturile constructorilor turnului încurcîndu’le limbile. Nemaiputând să comunice între ei, constructorii au renunţat la proiectul lor şi au fost împrăştiaţi ”de acolo pe toată faţa pămîntului” (Geneza 11:5–9).

Nu trebuie să uităm însă că, chiar dacă limba acestor aşa-zişi constructori a fost modificată, modul de gîndire şi concepţiile lor au rămas aceleaşi. Prin urmare, oriunde au mers, ei au dus cu ei propriile idei religioase. În acest fel, învăţăturile religioase babiloniene, inclusiv învăţătura nemuririi sufletului, s’au răspîndit pe toată faţa pămîntului şi au devenit fundamentul majorităţii religiilor lumii.

Cum s’au răspîndit credinţele religioase babiloniene în subcontinentul indian?

Unii istorici spun că, cu peste 3 500 de ani în urmă, o populaţie ariană cu pielea albă a migrat din nord-vest în Valea Indusului, situată actualmente în mare parte în Pakistan şi India. De aici arienii s’au împrăştiat în cîmpiile fluviului Gange şi în toată India. Unii experţi spun că ideile religioase ale acestor migranţi aveau la bază învăţăturile antice iraniene şi babiloniene. Aceste idei religioase au stat apoi la baza hinduismului.

Cum a ajuns ideea nemuririi sufletului să influenţeze hinduismul modern?

În India, ideea unui suflet nemuritor a luat forma doctrinei reîncarnării. Înţelepţii hinduşi, pe care îi frămînta problema larg răspîndită a existenţei răului şi a suferinţei în rîndul oamenilor, au elaborat legea karma, legea cauzei şi a efectului.

Combinînd această lege cu credinţa în nemurirea sufletului, ei au elaborat învăţătura reîncarnării, potrivit căreia virtuţile şi greşelile dintr’o viaţă sînt răsplătite sau pedepsite în următoarea viaţă. Scopul credinciosului este mokşa, adică eliberarea de ciclul renaşterilor şi unificarea cu ceea ce se numeşte realitate ultimă, adică Nirvana. De’a lungul secolelor, învăţătura reîncarnării s’a răspîndit odată cu hinduismul, devenind fundamentul hinduismului modern.

Ce credinţă referitoare la viaţa de apoi a ajuns să domine gîndirea şi practicile religioase ale majorităţii populaţiei din partea de est a Asiei?

Din hinduism au luat naştere alte credinţe, cum ar fi budismul, jainismul şi sikhismul. Şi aceste credinţe susţin doctrina reîncarnării. Mai mult decât atît, în timp ce budismul pătrundea aproape în toată partea de est a Asiei — în China, Coreea, Japonia şi în alte zone —, acesta exercita o foarte mare influenţă asupra culturii şi a religiei întregii regiuni. Acest lucru a dat naştere la religii, la un amalgam de credinţe ce conţineau elemente din budism, spiritism şi cultul strămoşilor. Cele mai influente dintre aceste religii au fost taoismul, confucianismul şi şintoismul. În acest fel, credinţa potrivit căreia viaţa continuă după ce corpul moare a ajuns să domine gîndirea şi practicile religioase ale majorităţii populaţiei din acea regiune a lumii.

În loc de concluzii:

Religia zamolxiană era o religie monoteistă (conform lui Herodot și a unor cercetători), asemenea creștinismului.

Figura „mesianică” și profetică a lui Zamolxio, poate fi raportată la mesianismul lui Iisus Hristos.

Credința în nemurirea sufletului, în viața de apoi, este comună în ambele religii. Sufletul, eliberat din trupul material, dacă a avut o viață pămîntească merituoasă și smerită, ajunge într’o lume fericită, pentru totdeauna.

Învingerea morții și învierea, un traseu inițiatic foarte asemănător în cazul celor două religii. Dacă în cazul lui Iisus Hristos, odată cu moartea prin crucificare, urmează coborîrea în infern, pentru 3 zile, și triumful asupra răului și a morții, iar apoi învierea, în a treia zi; în cazul lui Zamolxio, procesul durează 3 ani, iar revenirea se face în al patrulea an.

Promovarea virtuților și în zamolxianism, cum ar fi blîndețea și mila (sclavia era interzisă în rîndul populației getice, ca urmare a învățăturilor insuflate de către Zamolxio, geților), abstinența, cumpătarea și smerenia (dată de reforma religioasă inițiată de preotul zamolxian Deceneu și de către regele get Burebista, prin care era interzis consumul de alcool și desfrîul, lucruri demonstrate concret prin arderea viilor și interzicerea cultului dionisiac, inclusiv a petrecerilor dionisiace), precum și a altor virtuți, asemeni creștinismului.

”Zalmoxis, regele nostru, care e și zeu, precum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm întîi capul, ori capul fără trup, tot așa nu se poate să încercăm a vindeca trupul, fără să îngrijim și de suflet, și tocmai de aceea sunt multe boli la care nu se pricep medicii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să se ocupe. Căci, dacă acesta merge rău, este cu neputință ca partea să meargă bine.” (Platon)

Inexistența idolatriei în rîndul populației getice.

Existența unui cod moral-religios și în zamolxianism, cunoscut ca ”legile belagine” (conform lui Iordanes în lucrarea sa Getica), oarecum asemănător învățăturilor creștine.

Monahismul, demonstrat prin descoperirile arheologice din Masivul Ceahlău, Grădiștea Muncelului și Munții Apuseni.

Neavînd certitudini asupra datei în care a trăit Zamolxio, nu putem afirma cînd a luat naștere Zamolxianismul. Cît despre promordialitatea doctrinei nemuririi sufletului, acest concept pare a fi naturalizat de Zamolxio pe meleagurile noastre din centre de gîndire mai curînd orientale.

Surse: Protopop de Reghin, Pr. Teodor Beldeuna, ZAMOLXIS ÎNTR’UN DOCUMENT INEDIT, Prof. Marcel Borza

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

CHINA AR FI LANSAT VIRUSUL ÎN RĂZBOIUL ECONOMIC CU LIDERII ECONOMICI AI LUMII

Tabelul de mai sus reflectă clasamentul țărilor celor mai afectate de pandemia cu SARS-COV2, iar numitorul comun al acestui clasament este că primele 17 țări cu cei mai mulți decedați sînt numai țări ale rasei albe.

Sigur, nu se poate afirma că s’a urmărit cu predilecție lovirea în rasa alba, ca să’l putem considera un soi de război rasial, știind că sînt foarte multe țări din acest top care au minorități însemnate de asiatici, africani sau chiar de chinezi.

Dar dacă privim clasamentul din prismă economică, observăm că cele mai multe dintre ele reprezintă cele mai dezvoltate state ale lumii. Pe lîngă SUA, mai sînt Marea Britanie sau Inima Imperiului Britanic (CommonWealth-ul) alături de Canada, apoi Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Suedia, Belgia, Austria, Portugalia, 9 țări din UE, care împreună însumează 80,8% din PIB-ul UE.

Funcționînd ca o piață unică formată din 27 de țări, UE este o putere comercială majoră pe plan mondial.

Cît de mare este economia UE și de ce s’a urmărit lovirea UE cu virusul SARS Cov 2?

Politica economică a UE se axează pe crearea de locuri de muncă și stimularea creșterii economice printr’o utilizare mai inteligentă a resurselor financiare, prin eliminarea obstacolelor din calea investițiilor și prin asigurarea vizibilității și furnizarea de asistență tehnică pentru proiectele de investiții.

Dacă ținem cont de valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse (PIB), economia UE este mai mare decît cea americană.

PIB-ul UE în 2017 a fost de 15,3 mii de miliarde EURO

Peste 64 % din comerțul total al țărilor din UE se realizează cu alte țări din Uniune.

Cu toate că populația UE reprezintă doar 6,9 % din populația mondială, schimburile sale comerciale cu restul lumii reprezintă aproximativ 15,6 % din importurile și exporturile derulate la nivel mondial.

Împreună cu Statele Unite și China, UE este unul dintre cei mai mari 3 actori globali din comerțul internațional.

În 2016, statele membre ale UE au deținut cea de’a doua cotă din importurile și exporturile de bunuri.

Exporturile lor au reprezentat 15,6 % din totalul mondial, deși în 2014 acestea au fost depășite pentru prima dată în existența UE de cele înregistrate de China (16,1 % în 2014 și 17,0 % în 2016). Totuși, țările UE au devansat SUA (11,8 %).

Statele Unite au deținut o pondere mai mare din importurile mondiale (17,6 %), comparativ cu țările din UE (14,8 %) sau China (12,4 %).

Nu este deloc o coincidență că cele mai puternice economii din UE au și cele mai multe decese.

Numai că nu numărul de decese a fost urmărit ci efectul de bumerang al pandemiei în economie, care prin modul de răspîndire al virusului măsurile de izolare a persoanelor au venit firesc în paralel cu închiderea unor ramuri importante ale economiilor fiecărui stat lovit.

Cu alte cuvinte, observăm că principalii concurenți ai Chinei pe piața mondială sînt cei mai afectați de această pandemie: SUA, UE și proaspăta ieșită din UE, Marea Britanie, lider al CommonWealth-ul care are o populație de peste 2,3 miliarde de vorbitori de engleză.

Nu și prietenul strategic al Chinei, Rusia, care are doar 94 de decese și unde majoritatea cazurilor de coronavirus raportate în Rusia au provenit tot din Italia, așa cum susțin oficialii ruși din domeniul sănătății.

Reuters a publicat în martie un document secret prin care acuză Federația Rusă că ar fi dus o amplă campanie de dezinformare cu rolul de a discredita Uniunea Europeană și de a întări ideea că ne aflăm în fața unui război biologic provocat de state cu interese economice.

Deși aparent toate marile puteri economice ale lumii sînt afectate, nu toate sînt afectate în egală măsură, iar China și Rusia sînt cel mai bine protejate de efectele pandemiei.

China chiar dacă ar fi avut 100.000 de victime pe altarul Covid-19, nu poate fi foarte afectată deoarece are o populație de peste 1, 5 miliarde !

Un alt tabel revelator arată cum țările sărace nu au foarte multe cazuri de coronavirus, chiar dacă nivelul populației este comparabil cu cel al Rumîniei.

Așadar, Rumînia este o victimă colaterală a acestui război economic absurd, afectată deopotrivă economic, cît și prin numărul de decese, apartenența la UE fiind factor determinant al acestei situații, știind că numărul mare decese este și datorită numărului de peste 3-4 milioane de rumîni care lucrează în țările cele mai afectate Italia, și Spania.

China urmărește să’și impună supremația mondială și la nivelul ONU, mărturie stînd acțiunile acestui stat care sînt descrise de o ancheta realizată de Le Figaro.

ANCHETA realizată de Le Figaro (de Isabelle Lasserre) ne arată cum trage China sforile la Organizația Mondială a Sănătății

Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China își manevrează pionii și candidații în posturile strategice pentru a’și impune regulile.

Războiul Rece care opune Statele Unite și China a atins etapa care vizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Donald Trump, a cărui țară e principalul contributor la această instituție a Națiunilor Unite, a amenințat cu retragerea în semn de protest contra politicii părtinitoare pro-chineze a directorului său, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul controversat al OMS

Președintele American și senatorii republicani reproșează OMS că ar fi subestimat importanța pandemiei, de a se fi comportat ca și ”complici” ai ”flagrantei operațiuni de disimulare” a COVID-19.

La presiunea Chinei, OMS nu a declarat urgență internațională la sfîrșitul lunii ianuarie și a criticat Administrația americană atunci cînd aceasta a închis frontierele țării pentru călătorii venind din China. Aceasta a reluat fără rezerve elementele de limbaj ale Partidului Comunist Chinez.

Mai rău: președintele său n’a încetat să felicite autoritățile chineze pentru ”transparență” încă de la începutul crizei!

În condițiile în care se știe măsură în care autoritățile chineze au mințit, ascunzînd epidemia, apoi minimizînd numărul de morți, am fi rîs, dacă situația nu ar fi fost atît de gravă, de formulele de apparatchik ale președintelui OMS.

Antonio Guterres, secretarul general al Natiunilor Unite, îl sfătuia pe Donald Trump să ”nu politizeze virusul”, afirmînd că vom avea timp, după ce criza se va termina, să ”revenim” asupra acțiunii actorilor.

Dar influența chineză asupra anumitor instituții ale Națiunilor Unite, printre care OMS, a devenit atît de evidentă, încît destui, nu doar în sînul Administrației americane dar și în Europa, consideră că e cazul să fie denunțată.

China își manevrează pionii

Începînd cu 2010, această influență nu a făcut decît să crească. În plină ascensiune, puterea chineză tinde să’și ocupe locul pe scena internațională, și preluarea puterii în sînul marilor organizații internaționale este o bună metodă de acțiune.

Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China, rămînînd discretă în sînul celei mai mediatizate incinte ONU, Consiliul de Securitate, își manevrează pionii în organizațiile satelit, cum ar fi OMS. Ca o caracatiță, își întinde tentaculele în spațiile vacante ale organizației și își sprijină candidații în posturile strategice.

China controlează de asemenea, direct sau indirect, Organizația pentru Alimentație și Agricultură (al cărei scop principal este eliminarea foametei la scară mondială), Comisia pentru Dezvoltare Industrială, cea de Telecomunicații Internaționale și Organizația Mondială a Sănătății, care, după ce a fost condusă de o chinezoaică, este astăzi dirijată de un prieten etiopian al Beijingului.

Pînă recent, China controla și direcția Interpol. China participă la menținerea păcii în diverse misiuni ale Națiunilor Unite în Sudanul de Sud, își majorează contribuțiile și tinde să’și impună viziunea asupra unor texte ale ONU.

”China e pe punctul de a prelua controlul asupra ONU”, a avertizat un diplomat francez după o lungă perioadă petrecută la New York.

Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile pe care le propune Națiunilor Unite. După ce s’a bătut pentru controlul căilor maritime în Marea Chinei, sau accesul la tehnologia 5G, Beijingul utilizează organizațiile internaționale pentru a’și dezvolta influența și a încerca să impună o nouă ordine post-occidentală.

”Obiectivul Chinei este de a impune o nou-limbă la Națiunile Unite și de a destructura texte care apără drepturile omului, despre care chinezii afirmă că sînt inspirate de valorile occidentale pe care noi i le’am fi impus. Ei încearcă să pună pe picioare o coaliție anti-drepturile omului și anti-occidentală împreună cu aliații lor”, afirmă un diplomat francez.

Legătura dintre Etiopia și China are și alte fațete.

”Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile propuse Națiunilor Unite”, explică Valerie Niquet, care a publicat un studiu pe acest subiect pentru Fundația de Cercetări Strategice (FRS). Dar pe continentul African, Etiopia a avut un rol aparte. China întreține legături directe cu conducătorii etiopieni actuali, vechi marxiști.

Numeroasele investiții realizate în această țară explică într’o mare măsură rata sa de creștere de 9%. Beijingul a finanțat de asemenea sediul Uniunii africane (UA), așa că nu e de mirare că președintele UA a apărat OMS-ul contra atacurilor lui Donald Trump.

Tot grație sprijinului chinez a fost ales și Tedros Adhanom Ghebreyesus în fruntea OMS în 2017, un fost membru al Partidului communist din Etiopia. Primul African director al OMS, acesta a evitat orice critică la adresa Chinei.

”Din acel moment, OMS a urmărit pas cu pas toate declarațiile chineze, repetîndu’le ca un papagal. OMS nu și’a îndeplinit rolul, dar aceasta este exact ceea ce și’a droit Beijingul. În același mod, a refuzat să redea Taiwanului rolul de observator, ceea ce a fost o exigență din partea Chinei”, a continuat Valerie Niquet.

Diplomația umanitară

De la începutul pandemiei de COVID-19, Beijingul dirijează o mare ofensivă de soft power, care se sprijină mai ales pe diplomație umanitară. China, bineînțeles, își alege țintele care’i servesc interesele.

Cînd trimite medici și ventilatoare în Italia, ea se lingușește pe lîngă cel mai important partener din Europa, care îi susține proiectul ”noului Drum al Mătăsii”. Cînd trimite măști în Olanda, ea ajută o țară care trebuie să se decidă în iunie dacă își deschide sau nu piața tehnologiei 5G al Huawei.

China încearcă de asemenea să’și prezinte sistemul drept un model de virtute și eficacitate la nivel international.

În sfîrșit, ea caută să’și schimbe imaginea și să’și spele reputația, compromisă de opacitatea cu care a tratat situația timp de cîteva săptămîni, permițînd virusului de a se răspîndi în întreaga lume, și de maniera violentă cu care i’a înnăbușit pe cei care au sunat alarma, ca Dr. Li Wenliang.

Dar acțiunile Chinei, care a exportat deja a treia oară, prin SARS, gripa aviară și COVID-19, un virus provenit de pe teritoriul său, se pretează unor critici din ce în ce mai vocale din partea întregii lumi.

Nominalizarea Chinei în cadrul unei agenții a Consiliului drepturilor omului al ONU a trezit reacția ONG-urilor.

”Este incoerent și imoral ca ONU să permită unui guvern opresiv, cum este cel al Chinei, să joace un rol cheie în selecția celor responsabili de modelarea normelor internaționale privind drepturie omului și a celor care semnalează violarea lor în lume”, consideră Hillel Neuer, directorul UN Watch. Aceasta echivalează, în opinia sa, cu numirea ”unui piroman în fruntea pompierilor din oraș”.

În cadrul organizațiilor internaționale, China pare să se poarte ca la ea acasă.

”Disponibilitatea numeroaselor organizații internaționale față de China se poate explica prin ponderea sa geopolitică, capacitatea sa de a spune ”nu” și în anumite cazuri de a forma coaliții de vot…”, explică specialistul Francois Godement pentru Institutul Montaigne.

”Și mai e și speranța susținută că Beijingul va colabora pe viitor și va da dovadă de flexibilitate sporită”, continuă el.

Totuși, țările europene își ascund din ce în ce mai puțin iritarea vizavi de China, acuzată că și’ar manevra pionii și influența sub pretextul diplomației sanitare, încercînd în același timp să rescrie istoria pandemiei pe teritoriul său.

Acestea sunt de asemenea îngrijorate de importanta dependență economică în care s’au plasat singure față de China, in special în domeniul medical, măști și medicamente.

A considera că China poate să se schimbe e un gînd pios pentru Valerie Naquet.

”Imaginea Chinei e distrusă grav. Nu cred că ea va reuși să convingă în legătură cu superioritatea modelului său. Am oferit Chinei un loc pe care regimul său nu’l merită, crezînd că se poate schimba, cînd scopul său real este să se mențină la putere. China nu respectă nicio regulă, ea nu joacă corect.”

Naquet regretă că SUA și China sînt puse pe același cîntar. Nu trebuie să confundăm vinovații, consideră ea.

”Nu America a adus virusul, ci China! Trebuie să desemnăm adevărații responsabili. Chiar dacă va fi nevoie să creăm pentru asta un tribunal international!”

În următoarele luni vom afla cum vor ieși marii actori ai lumii din constrîngerile economice generate de restricțiile de mișcare ale oamenilor.

Citiți și CORONAVIRUSUL, UN SCENARIU GÎNDIT ȘI PROVOCAT

Resurse: corona.help, Le Figaro, Eurostat

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

UNGARIA CENZUREAZĂ STATISTICILE


Sigur, acest lucru este deja de mult știut, dar iată că acum revenim cu alte date care reconfirmă acest nărav.

Cine studiază cifrele raportate de Ungaria legate de numărul cetățenilor de etnie maghiară confirmați cu Covid-19 va constata că acestea se încadrează printre cele declarate de alte cîteva state africane, asiatice și foste sovietice, cifre care îndeobște pot fi privite cu oarecare neîncredere din motive obiective.

Am preluat un eșantion al zilei de 07 Aprilie 2020 al țărilor care au raportat între 500 și 1100 de cazuri de infectări cu Covid-19, între care se află și Ungaria.

Analizînd aceste raportări tragem următoarele concluzii:

1. Ungaria cenzurează amploarea infecției cu Covid-19 raportînd mai puține cazuri confirmate, sau de decese, în aceeași măsură în care o fac țări foste sovietice precum Belarus (69 de cazuri la un milion de locuitori), Azerbaidjan (72 / milion), Kazashtan (39 / milion) sau asiatice precum Liban (89 / milion), sau cele africane precum Camerun (27 / milion), Tunisia (59 / milion), toate aceste state avînd tendința de a arăta oficial cu totul fals propriilor locuitori, cît de bine gestionează pandemia în scop, evident, electoral.

Nu trebuie uitat că, precum este acuzată China că a declarat cifre infime ale dezastrului din Wuhan, unde nu se știe nici acum numărul real al morților, Ungaria, Belarus și alte state foste sovietice sînt acuzate, de asemenea, că practică cenzura nu doar în astfel de raportări naționale, ci practică de’a dreptul cenzura în presă sau prin restrîngerea altor drepturi ale omului.

A se vedea cum gestionează Putin pandemia în Rusia unde, de asemenea, se observă aceleași practici.

Declararea unor cifre de sub 100 cazuri la un milion de locuitori pare a fi o rețetă a statelor în care democrația suferă, iar autocrația este la ea acasă.

2. Ungaria se află ca număr de cazuri declarate printre țări cu 2 – 3 milioane de locuitori (Slovenia, Armenia, Lituania, Letonia, Moldova, Bosnia / Herțegovina, Macedonia de Nord ca să dăm doar cîteva exemple europene), ceea ce ne induce serios o realitate a unei raportări false la toate recensămintele efectuate în Ungaria.

În realitate Ungaria nu mai are de mult o populație de 9 milioane de locuitori, aceasta tinzînd undeva în marja de 4-5 milioane sau chiar mai puțin.

Acest lucru este întărit și de o situație similară cu a Bulgariei care a raportat tot 82 cazuri / milion de infecții cu Covid-19, știind că așa cum Rumînia, deși oficial declară 20-21 milioane în realitate 3-4 milioane de rumîni sînt mereu în occident la lucru, la fel și în Bulgaria probabil 2-2,5 milioane poate că sînt plecați în aceleași condiții.

Așadar, putem aprecia că și Bulgaria (cu 7 milioane de bulgari declarați oficial), dar și Ungaria au o populație de cel mult 4,5 – 5 milioane în țară, cu mențiunea că Bulgaria nu umflă cu 4 milioane de locuitori recensămintele cum o face Ungaria, ci cu doar 2 milioane.

Citește și: CEVA E PUTRED ÎN UNGARIA!

Beneficiile obținute din aceste manipulări ale cifrelor oficiale sînt diverse, de la numărul de subvenții UE, număr de europarlamentari, pînă la meteahna reprobabilă pe care au avut’o ungurii dintotdeauna de a se arăta mai mulți decît sînt în realitate, adăugînd aici și avariția asupra membrilor altor etnii de a’i integra prin maghiarizare.

3. În acest sens aducem ca argument și numărul de cazuri declarate în Rumînia de 4417 raportat la o populație oficial declarată de 20.121.000 rumîni ceea ce înseamnă o rată de 219 cazuri confirmate / milion, cifră rezonabilă și comparabilă cu majoritatea celor declarate de statele europene (vezi tabelul), adăugînd aici întregul context în care ne găsește pandemia: penuria de echipamente, starea sistemului sanitar, indisciplina multor rumîni întorși acasă etc.

Nu intrăm în retorica celor care vor spune că noi nu testăm multe persoane, ci facem o balanță doar între ce există raportat la nivel de state.

Chiar și așa la testele efectuate ne aflăm pe locul 40 în lume cu aproape 44.000 de teste efectuate de autorități. Ca și comparație luați numărul celor afectuate de Ungaria care nu excelează la acest capitol, de numai 23.700 de teste.

Site-ul folosit ca sursă: corona.help

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

CORONAVIRUSUL, UN SCENARIU GÎNDIT ȘI PROVOCAT

Real sau nu, mortal sau nu, coronavirusul poate fi folosit de către sistem ca unealtă perfectă pentru orice.

Rețineți ! Pentru orice !

Ca atare, ceea ce se petrece actualmente pe motiv de coronavirus, ar trebui să ne dea de gîndit. Nu la virus, ci la consecințele existenței lui în lume, pentru că noi credem și sperăm ca orice om cu puțină rațiune nu se mai gîndește la virus ca la ceva întîmplător.

Dacă însă mai sînt oameni naivi, îi ajutăm noi să’și revină din visare !

Exemple:

1. Prea multă libertate religioasă? Efect: Interzicerea slujbelor religioase

Coronavirusul va putea fi folosit pentru interzicerea adunărilor în biserici.
Tot mai des se spune ca măștile nu prea sînt eficiente și că de bază ar fi spălatul pe mîini:
Ceea ce considerăm că este corect.

La noi, Adrian Streinu-Cercel promovează și el aceeași idee, subliniind și faptul că e bine să ne ferim cît mai mult cu putință a pune mîna pe obiecte pe care mulți alții pun mîna și ei, iar într’o emisiune pe Antena 3 dădea exemplul clanței de la ușa pe care ne învață s’o deschidem cu cotul.

Sau datul mîinii ca formă de salut, ar fi de evitat. Sînt sfaturi la prima vedere  bune de urmat. Dar nu uitați de consecințele acestor măsuri.

În viitor le pot veni și idei trăsnite.

Să ne amintim că acum 10 ani se vorbea la tv că focarele de gripă porcină din Rumînia au apărut din cauza maselor de credincioși strînși la Sfintele Moaște, dar și obiceiului de a săruta în general icoanele.

Ca atare, autoritățile erau sfatuite să ia măsuri în acest sens. Nu s’a luat nici o măsura la acea vreme, iar gripa porcina s’a dovedit a fi o poveste de bau bau.

Dar ideea a bîntuit prin mass-media…

Același coronavirus (sau ce vor mai inventa în viitor) va putea fi folosit si pentru interzicerea adunărilor în biserici.

Și iată ce puteam citi în februarie în presă ”Un oras cît Bucurestiul este pustiu de frica coronavirusului: Arată ca într’o apocalipsă zombi!

Străzile celui de’al patrulea mare oraș din Coreea de Sud, Daegu, erau pustii în februarie, locuitorii preferînd să rămînă în case după ce zeci de oameni s’au infectat cu coronavirusul chinez ”într’un super-eveniment de transmitere” într’o biserică.

Mall-urile și cinematografele goale din Daegu, un oraș cu 2,5 milioane de locuitori (cît Bucureștiul), au devenit una dintre cele mai șocante imagini din afara Chinei ale epidemiei pe care autoritățile internaționale încercau să o țină sub control, pentru a nu deveni o pandemie globală. Inutil.

Noile cercetări care sugerează că virusul este mai contagios decît s’a crezut amplifică îngrijorarea.

Primarul orasului Daegu, Kwon Young-jin, a cerut locuitorilor să rămînă în case, după ce 90 de oameni care s’au rugat într’o biserică creștină au prezentat simptome ale bolii, fiind confirmate zeci de noi cazuri de îmbolnăvire.

O femeie de 61 de ani, cunoscuta drept ”pacientul 31”, a mers la biserică, iar Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolii din Coreea a descris epidemia drept ”un eveniment de super-transmitere”.

Ne aflăm într’o criză fără precedent. Le’am cerut să stea acasă, izolați de familiile lor, a declarat Kwon, adaugînd că toți enoriașii bisericii vor fi testati.

E ca și cum cineva a detonat o bombă în mijlocul orașului. Arată ca într’o apocalipsă zombi, a declarat Kim Geun-woo, de 28 de ani, descriind străzile abandonate.

Despre coronavirusul din China nu știm deocamdată dacă este doar un mega bau bau sau dacă va rări la greu din omenire.

2. Prea multă libertate de exprimare? Efect: Eliminarea incomozilor. Nu este o glumă !

Pe motiv de coronavirus, sistemul îi poate face pe disidenți disparuti. Definitiv…

3. Prea multe libertăți sociale, de mișcare etc? Efect: restrîngerea lor.

Nu în ultimul rînd, pierderea libertății. Pentru a nu fi acuzați de paranoia, nu vom dezvolta acest subiect, dar o puteți face fiecare dintre voi în intimitatea dvs.

Idei însă le pot veni, în toate cazurile, de tipul celor de acum 10 ani sau chiar să pluseze, cum că principalul vinovat ar fi … banii cash.

4. Prea mulți bani cash? Efect: Eliminarea banilor cash

Coronavirusul ar putea fi folosit și pentru eliminarea banilor cash.

E ca și cum autoritățile ar fi disperate că nu se folosesc metodele online de plată, unde totul este sub control.

În China, isteria a dus la spălarea banilor contra virușilor.

Acest coronavirus (sau ce vor mai inventa în viitor) ar putea fi folosit și pentru eliminarea banilor cash, pe motiv că banii cash ar putea fi ”murdari” cu viruși.

Deci, dacă mîine se va decreta că banii sînt virusați cu coronavirus, se va creea premiza confiscării lor. Sigur, nu îi vei pierde, dar te vor constrînge să faci plăți cu carduri controlate.

După o săptămînă de coronavirus omenirea află ca autoritățile din China deja tatonează terenul în acest sens:

Măsură fără precedent: Banca centrala chineză începe curățarea efectivă a banilor pentru a opri răspîndirea coronavirusului.

5. Dacă o criză economică nu vine singură, deși este anunțată de cîțiva ani, va fi provocată !

Părerea noastră este că în toată această tevatură, criza economică este vizată cu predilecție.

De ce este vizată criza economică? Să ne gîndim serios cine beneficiază de pe urma unei crize economice mondiale.

Cică coronavirusul rezistă între 5 și 9 zile pe carcasele de plastic. Iar multe produse cu carcase din plastic vin din China. Concluzia?

Dacă ai certitudinea că transportul acelor produse a fost de mai puțin de 9 zile, cel mai sigur este să eviți achiziționarea acestor produse.

Devenind globală, epidemia de coronavirus riscă să paralizeze economia tuturor țărilor.

Scenariile privind evoluția crizei sînt analizate de Bloomberg, care prevede încetinirea creșterii economice. Daunele totale s’ar putea ridica la 2,7 trilioane de dolari.

Epidemia care a izbucnit în provincia chineză Hubei se răspîndește rapid și afectează acum Coreea de Sud, Italia, Iran etc. în timp ce au fost raportate primele decese și în America.

Efectele asupra economiei ar putea consta în recesiuni în Statele Unite, Zona Euro și Japonia, cea mai puternică încetinire a creşterii înregistrată vreodată în China, iar daunele totale s’ar putea ridica la 2,7 trilioane de dolari, echivalent cu PIB-ul din Regatul Unit, arată o analiză Bloomberg.

Este cel mai grav dintre cele patru scenarii luate în considerare, bazate pe experiența Chinei, distribuția cazurilor în alte țări, estimări de risc privind lanțurile de aprovizionare globale și un model pe scară largă al economiei mondiale.

Patru posibilități

Potrivit celui mai pozitiv scenariu, în cazul în care China va reuși să controleze epidemia și să se va recupera din cădere în trimestrul doi, impactul asupra economiei s’ar putea dovedi limitat, cred experţii.

În cazul în care Beijingul nu va reuşi rapid să controleze coronavirusul, răspîndirea bolii, în special în afara țării (în Coreea de Sud, Italia, Japonia, Franța şi Germania) va afecta economiile, potrivit specialiștilor.

În acest al doilea scenariu, economia va scădea pînă la 2,3% în 2020, comparativ cu prognoza de 3,1% dinainte de apariția coronavirusului.

Dacă epidemia se răspîndeşte în toate țările care au raportat cazuri de contaminare, printre care Statele Unite, India, Regatul Unit, Canada și Brazilia, creșterea în cele zece cele mai mari economii mondiale ar încetini, deoarece țările se vor dedica eforturilor de eradicare a virusului.

În acest scenariu, creșterea globală ar scădea la 1,2%, UE și Japonia ar intra în recesiune, iar creșterea economiei SUA ar scădea la 0,5%.

Al patrulea scenariu, cel mai rău, se referă nu numai la daune de 2,7 trilioane de dolari, ci și la o creștere zero, potrivit experţilor de la Bloomberg.

De asemenea, OCDE și’a revizuit prognoza globală de creștere la 2,4% de la 2,9% și a avertizat că ar putea scădea la 1,5%, adaugă Bloomberg. Goldman Sachs se așteaptă la o contracție economică globală în prima jumătate a anului.

Reducerea comenzilor interne şi externe, prăbuşirea vînzărilor, criza de lichiditate şi scăderea economică sînt o certitudine, dar cum să nu ajungem din nou în insolvenţă şi în recesiune?

Reeşalonarea creditelor, facilităţi pentru cei care consumă şi îşi plătesc taxele, nu dau afară oameni şi nu reduc salariile, facilităţi pentru cei care fac acum investiţii

Scăderea creşterii economice în Rumînia pentru 2020 este o certitudine, avînd în vedere criza coronavirus, închiderea Italiei, întreruperea fluxurilor comerciale de aprovizionare în toată lumea din cauza Chinei, prăbuşirea sezonului turistic în Europa cu repercursiuni majore asupra hotelurilor şi businessurilor locale.

Deja liniile aeriene ale lumii îşi numără pierderile, iar hotelurile au o cădere dramatică.

Dacă ar vorbi hotelurile din Bucureşti, la ce cădere au, v-aţi îngrijora.

Din ce în ce mai multe state îşi vor închide graniţele pentru cîteva săptămîni, în speranţa că epidemia va putea fi ţinută sub control. Italia a luat o măsură fără precedent de intrare totală în carantină; toţi care intră în Israel vor intra automat în carantină timp de 14 zile.

În Rumînia, cei care vin din zonele afectate – China, Italia, Coreea de Sud, Iran – trebuie să se autoizoleze.

Toate băncile centrale aproape şi’au epuizat instrumentele monetare, scăderea dobînzilor aproape că nu mai are nici un efect, la euro dobînzile sunt deja negative; printarea de bani este un proces care ţine de zece ani, iar efectele se epuizează; instrumentele fiscale ale statelor sunt limitate, avînd în vedere gradul ridicat de îndatorare; politicile de investiţii ale statelor sunt blocate în aceleaşi teoreme ale trecutului, care au arătat în criză că nu funcţionează; reducerile de taxe şi de impozite pentru impulsionarea consumului şi a economiilor sunt blocate de interesele fiecărui stat.

Germania, principala economie a Europei şi cea care dispune de resursele financiare cele mai mari, nu arată că ar avea un plan major de investiţie dincolo de graniţă.

Dacă Germania nu investeşte, toată Europa are de suferit.

Uniunea Europeană încă nu a prezentat vreun plan de stopare a recesiunii care se instalează în Europa.

Avînd un spaţiu fiscal mai ridicat, Donald Trump are o marjă de manevră pentru reduceri de taxe, de data asta pentru populaţie.

China pierde sînge după coronavirus şi blochează toate fluxurile comerciale ale lumii.

Japonia se pregăteşte de măsuri stricte pentru limitarea extinderii coronavirus.

Iar Arabia Saudită, OPEC, au intrat în război cu Rusia pe tema cantităţilor de petrol vîndute, ceea ce a dus la prăbuşirea preţului barilului cu nu mai puţin de 30% într’o singură zi.

Inflaţia nu mai reprezintă o problemă pentru nici un stat, ci dimpotrivă, scăderea preţurilor deja acţionează într’un mod negativ asupra marilor economii.

Bursele deja sînt în cădere liberă, iar aceste fluctuaţii sînt raiul speculatorilor.

Întrebarea tuturor este care vor fi victimele, care bănci şi grupuri financiare vor fi cele mai afectate de această cădere a pieţelor financiare.

În Rumînia nici nu se mai pune problema unei creşteri economice de 4,1% prognozată de Guvern.

Din păcate, bugetul şi cheltuielile sînt construite pe această creştere economică, iar încasările sigur nu vor fi la nivelul bugetat.

Nici nu se va mai pune problema unui deficit bugetar de 3%, nici în Rumînia, nici în Europa, să vedeţi ce va fi în Italia, dar principala problemă va fi finanţarea lui, pentru că pieţele financiare nu te iartă şi vor cere dobînzi mai mari.

În aceste condiţii, pentru a ţine bugetul cît de cît sub control, guvernul ar trebui să taie din cheltuieli, dar nu are de unde dincolo de cheltuielile pentru investiţii: 80% din buget reprezintă pensii şi salarii.

Gîndiţi’vă că Traian Băsescu a tăiat salariile cu 25% la bugetari şi a majorat TVA-ul de la 21% la 24% cînd bugetul avea un deficit de numai 1 miliard de euro.

Acum sînt mult mai multe miliarde de euro care trebuie acoperite.

Datoria externă a Rumîniei a crescut la 106 miliarde euro, din care 60% este datorie privată a companiilor private şi a noastră ca persoane fizice private. Datoria publică este de aproape 40% din PIB, dar problema nu este acest nivel, ci modalitatea de finanţare.

Rumînia nu este Germania pentru a se finanţa ieftin, cu dobînzi negative în euro, ci trebuie să plătească dobînzi de 3-5% pentru a se finanţa în lei, atunci cînd nu se poate finanţa în valută.

În aceste condiţii, nici nu se mai pune problema majorărilor de pensii din septembrie cu 40%, sau alte majorări salariale la nivel bugetar.

Guvernul, indiferent de numele lui, ar trebui să iasă şi să spună acest lucru înainte ca aceste majorări de pensii şi tăierea lor ulterioară să devină ţintă în campania electorală.

Din punct de vedere financiar, Rumînia este mai bine pregătită decît în 2008-2009, pentru că expunerea băncilor pe credite este mai redusă şi mai bine evaluată, dobînzile sînt mai mici, şi cel mai important lucru, 66% din împrumuturile din Rumînia au la bază leul şi nu euro, aşa cum a fost în criza precedentă.

BNR are posibilitatea de a ţine sub control dobînzile la lei şi chiar a le reduce prin infuzie de lichiditate.

Avînd în vedere acest lucru, dobînzile la lei nu vor creşte, ci dimpotrivă, vor scădea.

Cursul leu-euro poate fi ţinut sub control mai mult decît a fost în 2008-2009, mai ales că băncile din Rumînia nu mai sînt atît de expuse retragerii liniilor de finanţare externă.

Băncile din Rumînia se finanţează acum din depozitele locale, raportul dintre creditele acordate şi economiile atrase fiind de 74%, faţă de 120% în 2008.

Dacă băncile sînt mai bine echipate, finanţarea economiei în ultimii 10 ani a fost asigurată prin credite furnizor, adică companiile dădeau marfă sau prestau servicii unui client în speranţa că îşi vor primi banii mai încolo (termenul mediu de plată din Rumînia depăşeşte 180 de zile).

Acum, dacă un client nu mai plăteşte marfa sau serviciul efectuat, impactul va fi mult mai mare decît în criza precedentă, atunci cînd companiile începeau să nu mai plătească creditele luate de la bănci.

În real-estate, o piaţă care a crescut accelerat în ultimii cinci ani, dezvoltatorii au pus mai mulţi bani proprii în joc, băncile sunt mai puţin expuse şi teoretic ar putea rezista mai mult. Nici preţurile nu mai sînt ca în 2008, sînt mai reduse cu 30-50%, iar între timp salariile s’au dublat, sau chiar s’au triplat.

Din păcate, Rumînia are un deficit comercial extrem de ridicat, în 2019 a fost de 17 miliarde euro, şi o marjă de manevră extrem de redusă la nivelul deficitului bugetar.

Din 2012 încoace, deficitul comercial a fost în creştere, dar a putut fi acoperit din excedentul balanţei de servicii (trăiască transportatorii rumîni şi IT-iştii), şi parţial din investiţiile străine care au mai intrat (4-5 miliarde euro pe an).

Acum, balanţa de servicii va fi afectată întrucît transportatorii nu vor mai avea ce să transporte, iar multinaţionalele din IT care operază în Rumînia şi companiile rumîneşti din această industrie s’ar putea să aibă comenzi mult mai puţine.

Comenzile externe se vor reduce în următoarele luni ceea ce va afecta exporturile Rumîniei. Investiţiile străine vor fi puse pe hold.

Industria auto din Rumînia, care reprezintă 10% din economie, va fi afectată de scăderea comenzilor externe, ceea ce se întîmplă deja, iar companiile fie vor opri producţia cîteva săptămîni, fie vor renunţa la un schimb şi vor trimite oamenii în şomaj.

În condiţiile unei scăderi generalizate de vînzări în economie din cauza temerilor legate de coronavirus, oamenii nu mai merg în mall-uri, nu mai cumpără bunuri de folosinţă îndelungată, nu’şi mai cumpără haine, îşi anulează călătoriile, vacanţele, impactul va fi major la nivelul lichidităţii comercianţilor.

Cei mari pot rezista, dar companiile mici şi mijlocii, care reprezintă 50% din economie, nu au cum să reziste dacă nu au încasări.

În aceste condiţii, ce ar putea face Guvernul şi BNR, băncile sau alte entităţi care pot lua decizii de politici publice, fie fiscale, fie monetare, fie administrative:

1. Băncile trebuie să ofere instrumente prin care clienţii afectaţi de căderea vînzărilor să poată să aibă o reeşalonare a împrumuturilor pe o perioadă mult mai lungă de timp. De fapt, să plătească dobînzile, iar principalul să fie plătit mult mai încolo. Băncile au suficientă lichiditate pentru a gestiona această situaţie şi dacă nu au BNR poate asigura fluxurile de bani. Dacă nu se va face această reeşalonare acum, se va ajunge din nou la un vîrf al insolvenţelor, pentru că firmele nu vor mai avea nicio dilemă să recurgă la această operaţiune imediat ce vor realiza că nu mai pot să îşi plătească creditele.

2. Băncile trebuie să ofere încă de pe acum posibilitatea reeşalonării creditelor de consum şi în special a celor ipotecare acordate clienţilor: băncile trebuie să scadă rata lunară (dobînda în principal) pînă la nivelul în care un client poate să plătească în condiţiile unei crize economice, în care îşi pierde jobul, are o reducere de salariu, are încasări mai reduse.

3. Furnizorii majori de utilităţi – energie, gaze, telefonie mobilă – trebuie să aibă instrumente în care plăţile să fie întinse pe o perioadă mai lungă de timp dacă un client înregistrează căderea încasărilor.

4. Mall-urile trebuie să ofere facilităţi chiriaşilor care înregistrează căderea vînzărilor: nu toată lumea are puterea Zara sau H&M de a rezista atunci cînd clienţii nu mai trec printr’un mall şi nu mai cumpără produse.

5. Guvernul trebuie să găsească finanţare pentru a face investiţii publice în infrastructură, adică să dea de lucru constructorilor, care la rîndul lor pot să angajeze oameni sau să atragă oameni din altă parte. Construcţiile au un grad de multiplicare de şapte ori pe orizontală, iar cea mai mare parte o reprezintă businessul local.

6. Reducerea acum a TVA-ului pentru cei care îşi achiziţionează un apartament peste plafonul actual (100.000 de euro).

7. Chiar dacă ar părea o nebunie, Guvernul trebuie să majoreze din nou salariul minim pe economie pentru a mai reduce din căderea consumului şi aş majora încasările bugetare. Pe diferenţa de creştere, Guvernul poate acorda companiilor o facilitate de amînare a plăţii impozitului pe venit şi a taxelor pe contribuţiile sociale.

8. Voucherele de vacanţă ar trebui majorate pentru a’i încuraja pe rumîni să’şi petreacă concediile în ţară pentru a umple hotelurile şi a da de lucru companiilor rumîneşti care livrează mîncare etc.

9. Companiile care nu dau afară oameni trebuie să beneficieze de credite fiscale cînd plătesc taxele şi impozitele la stat.

10. Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele trebuie să beneficieze de reduceri fiscale importante pentru a încuraja disciplina financiară şi a da un respiro companiilor, de lichiditate.

11. Cei care fac acum investiţii sau angajează oameni să beneficieze de facilităţi fiscale importante.

12. Proiectele de lege care sînt blocate şi care ar da de lucru în Rumînia trebuie să fie trecute cu prioritate prin Parlament sau prin Guvern.

13. Birocraţia adminsitrativă care ţine în loc foarte multe proiecte trebuie să fie redusă la minim astfel încît companiile, antreprenorii, să fie încurajaţi să lucreze.

14. O facilitate fiscală pentru cei care fac acum achiziţii prin intermediului cardurilor sau a mijloacelor electronice de plată: spre exemplu, fie reducerea TVA, fie acumularea unor puncte fiscale, care vor putea fi folosite ulterior în reducerea de impozite.

Masca

De cînd coronavirus a apărut în China multă lume a început să se întrebe dacă este eficientă masca medicinală care se poartă pe față. Din ce în ce mai mulți oameni se îmbolnăvesc, unul după altul, și în alte țări ale globului.

Se pare că autoritățile publice din diverse state nu consideră ca fiind foarte utilă această mască, remarcă cei de la The Guardian. Unul dintre motivele invocate se referă la faptul că oamenii cred că sînt protejați, cînd, de fapt, acest lucru nu s’ar întîmpla.

Unul dintre sfaturile oferite este acela de a sta departe de orice persoană care are vreun virus, care poate să nu fie coronavirus neapărat. Dacă ai suspiciuni, păstrează distanța.

Cei care dau astfel de sfaturi cred că particulele nu pot ”zbura” mai mult de 1 metru, deși alții argumentează că virusul zboară și la 5 metri.

Acest lucru este total diferit în China, acolo unde aproape toată lumea poartă mască, chinezii find instruiți să facă acest lucru. Motivul este simplu, acolo este epidemia și sunt foarte mari șanse ca un număr mult mai mare de viruși să fie în aer.

Sfaturile specialiștilor diferă de la țară la țară, mai ales acolo unde numărul infecțiilor descoperite este foarte mic și nu este necesară luarea de măsuri speciale.

Cum se transmite virusul

Coronavirusurile, în general, sînt dintre cele care se răspîndesc prin aer, de aceea el se transmite ușor în urmă strănutului sau a tusei. Picăturile ultrafine pot fi, astfel, inhalate de persoanele care sînt în jurul celei infectate sau se pot depune pe suprafețe ce sunt atinse ulterior de alții.

Picăturile infectate sînt luate pe mînă care este apoi dusă la ochi, nas sau la gură și așa pătrund virusurile în organism.

VIDEO

Tipuri de măști de protecție

În general se poartă masca medicinală standard, cea care este folosită și de medici în sălile de operații. Apoi, mai există masca N 95, mască respiratorie, cu o formă specifică, ergonomică.

Masca standard este utilă în mare parte, însă nu oferă protecție totală contra virusurilor.

Aceștia se adună pe suprafața exterioară și pot intra pe lateral. De aceea trebuie mare grijă atunci cînd se dă jos, pentru a nu atinge cu mîna aceste zone. Trebuie dată jos doar apucînd de firele de după urechi.

Primul lucru ce trebuie făcut pentru a încerca să te protejezi de coronavirus este să te speli regulat pe mîini. Aceasta este, cel mai probabil, cea mai importantă formă de protecție, pentru că virusurile se transmit foarte ușor de pe mâni sau de pe piele, mai amintește The Guardian.

Dacă nu te’ai spălat pe mâini după un contact și ai suspiciuni, atunci încearcă să eviți să’ți duci mîinile la gură, nas sau ochi. Dacă strănuți sau tușești, fă’o într’o batistă sau într’un servețel de unică folosințaă, cel mai bine, pe care să’l arunci într’un loc sigur.

Dacă nu ai așa ceva, atunci strănută în îndoitura cotului, pentru a nu răspîndi picăturile către mîini și apoi spală’te, mai arată în materialul video the Guardian, specialistul lor pe sănătate Sarah Boseley.

Numărul de infecții cu coronavirus în Italia a depășit 10.000 pe 10 Martie 2020. Numărul de noi infecții a crescut cu 529, mai puțin decît cu o zi înainte totuși. 168 de persoane au murit în Italia în doar 24 de ore din cauza coronavirusului, anunță autoritățile italiene.

Bilanțul total al deceselor urcă astfel la 631.  La terapie intensivă sînt peste 877 de pacienți, cu 144 mai mulți decît luni.

Rumînii care se întorc în țară din Veneto și Lombardia, unde s’au înregistrat cazuri de coronavirus, vor sta în carantină 14 zile.

Riscuri, cum se transmite / manifestă și cum putem preveni boala:

Riscuri:

Virusul se răspîndește rapid. Contagiozitatea este comparabilă cu SARS și de aprope 3 ori mai mare ca a gripei sezoniere.

Mortalitatea e în creștere -3,1% (2462 de decese), de 15 ori mai mare ca a gripei sezoniere.

Virusul amenință acum toată Europa. Pericolul pentru Rumînia este cu atît mai mare pentru că pe de o parte există o importantă comunitate de cetățeni chinezi dar și datorită numărului mare de rumîni aflați acum chiar în zonele de risc din Italia (unde numărul cazurilor a crescut de aproape 40 de ori în doar o săptămînă).

Îngrijorările sunt legate de riscul de a genera mutații – care să îi permită să se răspîndească mai rapid și să devină mai periculos, de faptul că nu există tratament specific (doar încercări de combinare de antivirale) și nici vaccin.

Cum se transmite / manifestă:

Sursa – persoana infectată (simptomatică sau nu).

Transmiterea de la o persoană la alta se face:

a) în special pe cale aeriană (vorbire, tuse, strănut) – prin picături mici de secreții nazale și faringiene (picături Flügge)

b) prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii aflate pe mîini sau pe suprafeţe contaminate urmat de atingerea ochilor, nasului sau a gurii

c) dar și pe cale digestivă- 10% din pacienți au diaree și greață cu 1-2 zile de instalarea sindromului pseudogripal

d) poate fi transmisă de la mamă la făt (pe 2 februarie copilul unei paciente de 30 ani infectate a fost confirmat cu coronavirus la doar 30 de ore după naștere).

Perioada medie de incubație este de 5,2-5,8 zile (între 2 și 12 zile), carantina 14 zile.

Simptomele sînt pseudogripale – includ febra și tulburările respiratorii.

Rețineți !

Diagnosticul se face în context epidemiologic (călătorie recentă în zonele de risc / contact cu persoane infectate) alături de datele clinice (pseudogripal- ,”gripa chinezească”) și cele imagistice (infiltrat pulmonar bilateral) și de laborator (teste rapide).

Cum prevenim: 5 măsuri simple

1. Evitaţi contactul cu persoanele bolnave (nu călătoriți în zonele cu risc, evitaţi aglomeraţiile (unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată, nu staţi lîngă persoanele care tuşesc sau stranută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi persoanele bolnave).

2. Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, acoperirea gurii și a nasului atunci când tuşim sau strănutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mîinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor.

Pe suprafețe (la temperatura camerei) rezistă între 2-5 zile (chiar pînă la 9 zile), temperatura scăzută și umiditatea cresc durata de supraviețuire, dar soluțiile dezinfectante pe bază de alcool, peroxid de hidrogen sau hipoclorit de sodiu au efect virulicid (dacă sînt utilizate corect și în concentrații adecvate – reduc numărul de coronavirusuri infecțioase de la un milion la doar 100).

3. Spălaţi’vă cît mai des pe mîini cu apă şi săpun. Spălatul corect trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistînd pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mîinile cu prosoape de hîrtie sau aer cald sau dacă nu sînteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficienţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.

4. Nu temporizați consultul medical mai ales dacă vă încadrați în grupele cu risc (vîrsta crescută, boli cronice pulmonare sau cardiace, deficiențe imune)

5. Evitaţi automedicaţia. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialiştilor.

Vă invităm să urmăriți și părerea unui medic legist: Vasile Astătăstoae

MEDICINA TRADIȚIONALĂ POPULARĂ OFERĂ CÎTEVA REȚETE VERIFICATE ÎN TIMP CA FIIND SALVATOARE PENTRU TRATAREA UNOR STĂRI GRIPALE

Tratamente populare utilizate de’a lungul timpului de către rumîni și nu numai, pentru combaterea și tratarea unor stări gripale acute, care au dat bune rezultate și au dus la vindecarea miraculoasă a multor suflete aflate în suferință.

Facem precizarea că aceste rețete transmise în timp prin viu grai, nu exclud prezentarea la medic și utilizarea medicamentelor prescrise de către acesta în cazul în care se constată o îmbolnăvire specifică stărilor gripale.

Rețetele prezentate sînt foarte compatibile și cu tratamentul medicamentos și mai au și caracter de prevenție în rîndul celor care le urmează.

Rămîne la latitudinea fiecăruia de a alege rețeta care o consideră cea mai bună de urmat și în funcție de suportabilitatea unor ingrediente alimentare care sînt recomandate.

Sfatul popular este ca bolnavul să evite prezența sa în grupuri de oameni, sau în preajma membrilor din familie, mai ales a copiilor.

REȚETA NR. 1

Se iau trei-patru căței de usturoi și se pisează bine. Mujdeiul rezultat se pune într’un pahar cu lapte fierbinte.

Se lasă la infuzat între 10-15 minute, iar apoi se strecoară.

Se bea infuzia rezultată cu înghițituri mici, pe parcursul a circa 30 de minute. În timpul unei zile trebuie să se bea trei-patru pahare din aceasta infuzie.

Prin acest mijloc considerat foarte eficient se recurgea la tratarea stărilor gripale, a răcelilor acute, a anghinei și chiar a tuberculozei.

REȚETA NR. 2

Usturoiul pisat se amesteca cu miere de albine în cantități egale. Se ia cîte o lingură de cîteva ori pe zi din acest amestec, iar după aceea este necesar să se bea cîte un pahar cu apă.

ATENȚIE: este necesar ca administrarea acestui amestec să se facă obligatoriu înainte de culcare.

Amestecul prezentat a reprezentat un mijloc foarte eficient împotriva combaterii stărilor gripale.

REȚETA NR. 3

În cazul manifestării gripei este bine dacă țineți sub limbă, o dată pe zi, puțin tutun natural. Această procedură trebuie repetată zilnic pînă la vindecarea deplina.

REȚETA NR. 4

Se iau cinci-șapte linguri de măceșe care se tăiate mărunt și se pun într’un litru de apă rece și se lasă la macerat / infuzat peste noapte.

Dimineața se pune vasul pe foc, se dă în clocot, apoi se mai fierbe într’un vas cu capac încă circa 10 minute. Se lasă să se răcească o oră, apoi se strecoară.

Se bea decoctul fierbinte cu înghițituri mici pe parcursul zilei, îndulcindu’l cu miere de albine sau cu orice altă dulceață.

În cazul tuberculozei, decoctul trebuie consumat o perioada mai mare de timp.

REȚETA NR. 5

În cazul stării de gripă asociată și cu guturai intens, sau atunci cînd aveți și nasul înfundat, este bine ca la fiecare două-trei ore să vă puneți în fiecare nară cîteva picături de suc de usturoi rezultat în urma pisării naturale a acestuia.

REȚETA NR. 6

Se iau patru linguri de hrean care a fost dat prin mașina de tocat și se pun într’o jumătate de litru de vin alb sec. Se lasă la macerat una-două săptămîni. Se adaugă în compoziție coaja de la zece lămîi tăiate mărunt.

Din conținutul rezultat se bea cîte 50 de mililitri de lichid, de trei-patru ori pe zi, cu circa 20 de minute înainte de masă.

Acest amestec este bine să fie pregătit înainte de apropierea epidemiei de gripă și trebuie băut în cazul în care constatăm temperaturii ridicate a corpului.

REȚETA NR. 7

Se dau pe răzătoare cățeii rezultați de la o căpățînă de usturoi și de la o ceapă. Amestecul rezultat se deșartă într’un vas cu apă clocotită.

Se acoperă capul cu un prosop, se închid ochii și se respiră sub prosop aburii acestei infuzii timp de 10-15 minute, de trei-patru ori pe zi, atît pe gură, cît și pe nas, dar pe rînd.

Infuzia se utiliza cu succes în caz de gripă, de afecțiuni inflamatorii ale căilor respiratorii, în cazul inflamării amigdalelor, în caz de angină și de bronșită.

Este recomandat ca după fiecare procedură să fiți îmbrăcați bine, dacă se poate să stați la pat circa o oră, dacă transpirați să aveți schimburi la îndemînă și mai ales să vă feriți de curent.

Aceste rețete nu impun un regim alimentar special, au și un caracter benefic preventiv și nu exclud tratamentul medicamentos prescris de medic care poate fi luat concomitent.

Rețetele acestea au și un caracter naturist și s’au dovedit foarte utile și deosebit de eficiente de’a lungul timpului, vindecînd multe suflete aflate în grea suferință de boală.

Nu considerați că sînt leacurile băbești, ele nu fac nici un rău organismului, cu condiția să nu manifestați alergii sau intoleranță la ingredientele prescrise și să respectați modul de preparare și de administrare.

După cum știți:

PANICA de CORONAVIRUS zdruncină ITALIA din temelii: armata iese in strada / Orașe în carantină în care nu mai oprește nici trenul / Școli, spitale, tribunale, restaurante, magazine închise / Meciuri de fotbal anulate

Și i’a lovit peste noapte. Brusc s’au înregistrat zeci de cazuri și ca atare sute de mii de cetățeni au rămas blocați în case. Iar cine nu’i cuminte, riscă să fie arestat.

Se estimeaza că în Italia ar fi cam 1,5 milioane de rumîni. Ca atare, nu’i exclus ca Rumînia sa fie urmatoare țară din UE care va fi supusă schemei: isterie în masă – mega carantine.

Deja Guvernul lucrează la elaborarea schemei ! Sîntem într’un ”scenariu 2”, și vor exista și ”scenarii” 3, 4 etc. Nu puteau găsi un cuvînt mai indicat: SCENARIU.

Deci, un parcurs pus în scenă la care deja participă și armata Rumîniei.

Armata a trimis medici militari să ajute triajul de la punctele de trecere a frontierei.

CE PUTEM FACE?

În China au băgat peste noapte în carantine orase de milioane de oameni. Și s’au tras  semnale de alarmă încă de atunci:

Și iată că în Italia s’a procedat aidoma: peste noapte.

Iar dacă Rumînia este inclusă pe lista scurtă, va fi si la noi la fel, adică tot peste noapte.

Ca și în cazurile precedente, autoritățile nu vor da în prealabil un anunț de genul ”Cînd vom avea n cazuri la București, atunci Bucureștiul va intra în carantină”.

Nu. Anunțul va fi făcut abrupt, iar peste noapte bucureștenii se vor trezi ca în lagăr.

Sau oricare alt oraș.

Deja, rumînii întorși din Italia sînt escortați și carantinați.

Rumînii care mint autoritățile riscă amenzi de 4000 de euro (!), și ne întrebăm cu amărăciune cînd un politician a fost amendat măcar cu 100 de lei pentru minciunile incredibile pe care le’a spus vreodată?

Așa că, orice aveți de gînd să faceți, faceți azi, nu mîine, căci mîine s’ar putea să fie deja prea tîrziu.

Aveți o casă la țară sau rude la țara sau prieteni omenoși care să vă primească?

Pentru că într’un cătun de pe dealuri nu veți fi băgați în arest la domiciliu, precum în marile aglomerări urbane, credeți ca ar fi mai bine să stați măcar pentru o perioadă acolo?

Dacă da, ce așteptați?

Nu aveti unde vă duce sau nu aveți cum pleca (din n motive), dar credeți că ar trebui să faceți oleacă de aprovizionare cu conserve și produse cu termen de garanție îndelungat?

Dacă da, ce așteptați? Să ajungă magazinele cu regim pe cartelă ca pe timpul lui Ceașcă?

Evident, se poate ca scenariul afacerii coronavirus să nu fie aplicat urgent și Rumîniei, ci mult mai tîrziu sau niciodată.

Oricum ar fi însă, gîndiți’vă foarte bine ce veți face, iar ideea de părăsire a orașelor să n’o … părăsiți niciodată. Pentru că dacă n’o fi pe motiv de coronavirus, din multe alte motive la oraș foarte greu va fi de trăit într’un orizont de timp oricum nu foarte îndepărtat.

Și orice aveți de gînd să faceți, nu uitați avertismentul Sfîntului Teofan Zavorîtul:

Hoțul se strecoară noaptea, cînd nu este așteptat. Așa și ziua Domnului va veni, cînd oamenii nu o vor aștepta; și de vreme ce nu o vor aștepta, nici nu se vor pregăti pentru întîmpinarea ei. Ca să nu ne îngăduim o astfel de greșeală, Domnul a și poruncit:

”Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru” (Mt. 24, 42).

Între timp, noi ce facem? Priveghem, oare? Trebuie să recunoaștem că nu. Moartea tot o mai așteaptă cîte unul; dar ziua Domnului, mai nimeni.

Coronavirusul și imposibilitatea fugii în munți

Este o soluție să ne antrenăm și să achiziționăm echipamente și hrană pentru fuga în munți?

Da, dar este doar o soluție parțială. Cînd să începem?

În curînd vom intra în ”războiul psihologic” și începeți să vă căutați locuri cît mai ferite !

Nu vă așteptați ca presa din Rumînia, probabil cea mai infectă și mizerabilă din Europa, sau serviciile, să vă anunțe ceva în legătură cu acest război: pur și simplu într’o noapte vă veți treziți într’un iad la propriu!

De la bun început acesta a fost planul. Fiți conștienți că țara este lipsită de apărare.

Armată nu avem, serviciile secrete sînt puse în slujba ”justiției”, Ministerului de Interne al Romaniei îi lipsește dotările. Situația dacă nu este dezastruoasă, nu este nici de invidiat, pentru că încă nu avem nici camioane să mutam soldații pe front.

Ce să mai vorbim de retele informative formate pe linia / în spatele frontului pentru activități specifice de spionaj / contraspionaj.

Drept urmare sfatul cel mai bun ar fi să căutați zone cît mai îndepărtate de orașe, sate de pe munte, provincie, începeți să vă achiziționați produse neperisabile cu valabilitate între cinci si zece ani, unelte specifice într’o gospodărie de la țară, căutați pe internet tot ce ține de metode de supraviețuire, atrenament cît mai dur pentru menținerea organismului la parametri normali, haine groase, lanterne etc.

Deosebit de important să vă acomodați cît mai repede, fizic și psihic, în zonele de munte sau rurale pentru a rezista așa cum trebuie tăvălugului care vine peste noi.

În acest război discutăm despre o componentă ”secretă”: razboiul climatologic!

Ne așteaptă un an greu și apoi o iarnă dură și la un moment dat se va pune problema mîncării, achiziționării de produse în timp real, din cauza aceasta este indicat să aveți în casa saci de mîncare…

Vă prezentăm și un magazin online extraordinar de bun și folositor: de la unelte și pînă la haine militare: http://www.kaki.ro/

Alegeți perechi de bocanci pentru munte, piele moale, talpă rezistentă la foc și întărită în 2-3 straturi. Ca ciorapi folosiți unii moi, călduroși, concepuți să nu’ți transpire piciorul ca aceștia:

http://www.sportsdirect.com/caterpillar-work-socks-3-pack-mens-414091

Pantaloni cu multe buzunare și cîteva ascunse, loc pentru briceag si cutit, loc pentru o cutie de chibrituri și așa mai departe, 100% bumbac, niciodată nu purtați plastic sau imitație de bumbac, material foarte moale, concepuți special pentru ploaie, vînt, atrenament în zone muntoase.

Cautati pe internet tot ce tine de atrenamente militare (sînt mii de tutoriale pe YouTube) în zonele de munte.

Puloverul să fie foarte călduros, lîna tratată special, conceput pentru a rezista la un grad ridicat de uzură. Este plin internetul de articole militare de acest gen si le puteti achiziționa la prețuri convenabile.

Învățați cum să dominati sentimentul de frica și încercați să vă obișnuiți cu întunericul, seara, dupa ora 22:00, căutati sa mergeti pe jos în zone cît mai izolate, să observați cu atenție anumite detalii: cît de înalți sînt pomii, cît de bogată este vegetația, cît de bine vizualizați anumite lucruri, vă puteți ascunde fără să vă vada nimeni.

Mici atrenamente extrem de folositoare!

Închideți lumina în cameră, dupa ora 23:00, și începeți să vă concentrați după cum urmează:

”Sînt singur /ă într’o cabană, afară este viscol, și mîine trebuie să’mi fac rost de mîncare. Am cu mine doar două cuțite…”

În gînd rememorați hărtile văzute pe internet și cercetate cu atenție de dumneavoastră, foarte important să vă atrenați memoria vizuală!

Frica este un sentiment generat de mintea dumneavoastra, în realitate nu există așa ceva, și după atrenamente bine puse la punct, pot dura și ani de zile, veti ajunge să mergeți singuri prin pădure fără să vă fie teamă de ceva.

Daca nu veti renunta la comportamentul de moluște, toata ziua cu curu’n mașină și la mall, puteți să vă cumparați deja sicriu si cruce…macar sa aveti parte de o înmormîntare creștinească!

Într’un război supraviețuiesc doar cei mai bine antrenați, inteligenți, și pregatiți să facă față unor situații demne de Dosarele X!

Iata un fragment dintr’un text care arată îngrijorarea oamenilor:

Ce mă miră și îngrijorează este confirmarea puterii statului. În numele precautiei și ”binelui comun” au fost arestați la domiciliu peste 400 milioane de persoane! Același lucru se poate întîmpla și la noi.

Ne tot întrebăm cînd trebuie să ne pregătim de prigoană și să plecăm din orașe….chinezii au fost închiși de pe o zi pe alta! N’au avut timp să se pregătească, să fugă…

Într’adevăr, se poate și asta, ca sub diverse pretexte, de pe o zi pe alta să nu mai poti părăsi marile aglomerări urbane, adică, să nu te mai poți muta la țară unde să locuiești o perioadă pregătitoare fugii în munți, despre care fugă Sfinții ne’au avertizat că este obligatorie dacă vrem să scăpăm.

Isteria COVID-19: Pretext pentru legi abuzive și limitarea drepturilor omului

Isteria cu coronavirusul în Rumînia a avut ca scop legalizarea abuzivă a vaccinului obligatoriu, cel puțin în Rumînia, deși nebunia aceasta declanșată la comanda venită din vîrful piramidei globale a cuprins întreg mapamondul grație propagandei mass media.

După ce au panicat întreaga țară cu pericolul coronavirusului, televiziunile manipulatoare ale propagandei globaliste zbiară acum din toți rărunchii că rumînii nu trebuie să intre în panică.

Autoritățile spun să nu ne panicăm, dar tot ele au închis școlilele, au interzis transportul rutier internațional de persoane, impun carantina obligatorie pentru cei sosiți din Italia și zilnic vin cu noi măsuri restrictive, unele de’a dreptul abuzive.

Toate acestea, deși Rumînia nu are nici măcar un singur deces cauzat de coronavirus. Nu putem uita satisfacția cu care tembeliziunile afișaseră victorioase, la unison, titlul:

”Avem primul caz de coronavirus în Rumînia!”

Probabil că la fel de triumfător vor anunța și primul deces cauzat de coronavirus, după care vor specula manipulator efectul de turmă al panicii create la comandă.

Conform datelor oficiale, 54 de rumîni au murit din cauza gripei clasice, de la debutul sezonului 2019-2020 pînă acum, dar nu a luat nimeni măsuri profilactice excepționale pentru asta și autoritățile priveau decesele raportate aproape zilnic ca pe un tribut anual ”normal” oferit morții.

Din cauza gripei muriseră în sezonul 2018-2019 un număr și mai mare de cetățeni rumîni: 192, fără să asistăm la isteria și panica creată artificial acum cu coronavirusul chinezesc.

După criza politică cu alegerile anticipate, taman asta lipsea: criza economică indusă de virusul COVID-19, care oricum se va declanșa și pe plan modial, nu doar în țara noastră.

Uneltirile de culise cu alegerile lor anticipate au eșuat și nu este exclus ca, dacă nebunia cu coronavirusul va continua toată primăvara, să vedem amînate alegerile locale.

Principalele beneficiare ale nebuniei COVID-19, pe lîngă producătorii și retailerii de produse alimentare, sînt în primul rînd industria farmaceutică și cea producătoare de echipamente medicale.

S’a insistat, în noianul de știri alarmiste ale lacheilor corporațiilor infiltrați în mass media, pe golirea supermarketurilor de produse în China și Italia, doar-doar vor urma și rumînii exemplul, invadînd magazinele și golindu’le ca termitele.

Manipularea aceasta nu a funcționat inițial, spre necazul inițiatorilor, dar se pare că au început și rumînii să ia cu asalt supermarketurile, efectul de turmă fiind de nestăvilit. În timp ce în magazine produsele alimentare de bază dispar de pe rafturi, profiturile retailerilor germani și francezi cresc direct proporțional.

Spuneam, la început, cum isteria coronavirus are ca scop în România adoptarea legii privind vaccinarea obligatorie. Dar, panica a fost indusă peste tot la nivel mondial de același ”compozitor” al propagandei globaliste mondiale, cel care orchestrează special pentru virtuoșii mass-media și cei ai serviciilor secrete. Scopurile sunt cam același peste tot: exterminarea populației excedentare prin virusuri create în laborator și anularea drepturilor universale ale omului, împreună cu limitarea altor drepturi cetățenești!

Pretextînd – culmea! – grija față de om și sănătatea acestuia, poliția politică globală și executanții ei statali, invocînd epidemii / pandemii apocaliptice închipuite sau create special în laborator ca să ne rărească, vor interzice principalele drepturi fundamentale ale omului:

–  dreptul la liberă exprimare: ziariștii care vor contesta măsurile restrictive sau vor face dezvăluiri despre înșelătoria mondială prin conspirații vor fi aspru pedepsiți!

–  dreptul la liberă circulație: vor accepta doar migrația rasială în scopul metisării popoarelor!

–  dreptul la întruniri și mitinguri: cînd situația va sta să explodeze prin proteste de amploare împotriva guvernanților, se vor interzice grupurile mari de oameni ca ”măsură profilactică” împotriva epidemiei / pandemiei!

Se va ajunge ca, grație spălării rumînilor pe creier de 30 de ani încoace prin intermediul mass media, însăși turma să solicite supravegherea și captivitatea exercitate de sistemul represiv pentru a obține ”imunitatea de turmă”.

După care, turma o să’și declare public dragostea față de supravegherea și restricțiile impuse abuziv de Big Brother, mulțumind din inimă cîrmaciului și poliției sale politice.

Nu de moartea cu care ne vom întîlni toți cîndva și nici de coronavirus n’ar trebui să ne temem, ci de panica creată, limitarea drepturilor cetățenești și haosul care va urma.

Pe de altă parte, tot din profeții aflăm ca la un moment dat acest haos va fi atît de mare, încît mase mari de oameni se vor deplasa disperați din vest la est și din est la vest, însă fără nici un rezultat favorabil pentru ei.

Adică este posibil ca haosul să fie atît de mare încît sistemul să nu mai poată gestiona mega carantine, și deci oamenii să aibă din nou un soi de libertate de mișcare, însă vai de libertatea de mișcarea acelor vremuri…

În aceste cazuri mai putem da dovadă de rațiune rămînînd lucizi și pragmatici?

Aceasta este provocarea zilelor noastre.

SE MOȘEȘTE UN GUVERN MONDIAL

Acum putem trage cîteva concluzii după măsurile luate de guvernele naționale în scopul de a combate pandemia actuală.

Dacă pandemia a fost provocată artificial, a fost prevăzută și acțiunea unor guverne naționale de a instala starea de urgență, justificat sau nu.

Gordon Brown a cerut liderilor mondiali să creeze o formă de guvernare globală temporară pentru a aborda criza medicală și economică provocată de pandemia Covid-19.

Fostul prim-ministru al Muncii, care a fost în centrul eforturilor internaționale de a combate impactul financiar negativ al băncilor în 2008, a declarat că este nevoie de o forță de muncă care să implice lideri mondiali, experți în sănătate și conducătorii organizațiilor internaționale care ar avea puteri executive și pentru a coordona măsuri de răspuns adecvat.

A avut loc o întîlnire virtuală a grupului G20 din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, prezidată de Arabia Saudită, dar Brown a spus că ar fi fost de preferat să fi fost inclus și consiliul de securitate al ONU.

Gordon Brown:

”Acesta nu este un lucru care poate fi tratat într”o țară. Trebuie să existe un răspuns global coordonat.”

Brown a spus că actuala criză este diferită de cea în care a fost implicat.

”Aceea a fost o problemă economică care avea cauze economice și avea o soluție economică. Aceasta este, în primul rînd, o urgență medicală și trebuie să fie luate măsuri comune pentru a face față acestui lucru. Dar cu cît interveniți mai mult pentru a face față situațiilor de urgență medicală, cu atît puneți economiile în pericol.”

În timpul crizei financiare, Brown a convins alți lideri mondiali de necesitatea salvării băncilor și apoi a găzduit o întîlnire a G20 la Londra, care a venit cu un pachet de salvare de 1,1 miliarde de dolari.

În ciuda politicii ”Trump America” a lui Donald Trump, el a spus că este încă posibil să obțină sprijin pentru un organism de urgență cu puteri executive.

Fulvio Grimaldi, jurnalist italian:

”Covid-19 este un cuțit care a sfîrșit în mîinile elitelor pentru a’și atinge vechiul scop: dobîndirea puterii absolute și totalitare. Ca vampirii, odată ce au gustat sîngele, nu vor supraviețui dacă vor trebui să renunțe.”

Acad. Ilie Bădescu:

”Virusul care a preluat planeta provoacă riscul unui totalitarism bio-mental. Acum se vede efectul procesului de dezarmare spirituală și duhovnicească forțată, pe care l’a practicat civilizația europeană modernă.”

Dr. Vasile Astărăstoae, despre Coronavirus, OMS și modelul chinezesc:

”Dacă nu reacționăm la exagerări, la măsurile autoritare nejustificate, dacă frica ne întunecă rațiunea, coronavirusul va crea o oportunitate pentru instituirea statului polițienesc.”

Concluzia lui Fulvio Grimaldi, jurnalist italian, realizator al unor documentare, colaborator al BBC și RAI:

”Istoria ne va arăta că acest cuțit va fi fost folosit în scopuri pe care elitele le’au țintit mereu, adică pentru a ajunge la o putere totalitară absolută. La restabilirea unei noi paradigme sociale, care vizează o reducere a autonomiei, autodeterminării de către mase și o concentrare a puterii și a bogăției la vîrf.”

Autor al unor reportaje de pe fronturi de război precum Irak, Palestina, Siria, Eritrea, dar și din Venezuela, Mexic, Iran, jurnalistul analizează într’un interviu pentru presa italiană criza provocată de Covid-19, sub diferite aspecte: mediatic, economic și geopolitic.

Întrebat dacă în cazul pandemiei Covid-19 se poate vorbi de o manipulare mediatică în ceea ce privește percepția pericolului, avînd în vedere că, în 1970, gripa Hong Kong a provocat în Italia 20.000 de morți și a pus la pat 13 milioane de oameni, dar nu a fost atît de mult mediatizată, jurnalistul a răspuns:

”Nici măcar acum 2 ani nu a existat această panică. În 2018, un articol din ”Corriere della Sera” a denunțat haosul total din Sănătate în gestionarea gripei. A existat și atunci aceeași catastrofă în materie de sănătate, lipsa de personal, de echipament, o categorie afectată de reducerile de personal din ultimii 30 de ani care nu a putut face față numărului imens de persoane infectate cu gripa ”normală”.

Nu vreau să spun că acest Covid-19 este rezultatul unei planificări lucide și programate, în măsura în care ar exista elemente care ar gîndi’o, deoarece există o istorie a crimelor programate în mod clar, cu provocări la nivel mondial, pentru a atinge anumite scopuri, începînd cu ceea ce s’a întîmplat la 11 septembrie și pînă la incidentul din Golful Tonkin.

Nu putem să spunem publicului că a existat un proiect criminal. Dar cînd cuțitul ajunge în mîinile celor care știu să’l manevreze, aceștia l’au folosit întotdeauna pentru propriile lor scopuri.

Ar trebui să vorbim despre o conspirație care folosește un virus care afectează lumea și care redesenează structura geo-politică și cadrul relațiilor de clasă. Istoria ne va spune că acest cuțit va fi fost folosit în scopuri pe care elitele le’au promis mereu, adică pentru a obține o putere totalitară absolută. Restabilirea unei noi paradigme sociale, care urmărește o reducere a autonomiei de autodeterminare de către mase și o concentrare a puterii și a bogăției la vîrf.

Iar la vîrf vedem noii protagoniști, toți aceia care dețin controlul sănătății, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, medici, cercetători. O categorie seculară, care urcă pe pozițiile Puterii și prestigiului, luînd locul Bisericii care a încercat întotdeauna să dețină controlul asupra vieții, sănătății și morții oamenilor.

O altă categorie în ascensiune este constituită din armată, poliție, aparatul de supraveghere socială. Această coaliție de forțe științifice și militare își asumă astăzi un rol fundamental pentru a consolida această nouă arhitectură politico-socială, făcînd 100 de pași înainte împotriva democrației pentru ca, probabil, mai apoi, să facă un pas înapoi pentru a da impresia că revine la normal, la democrație.

În acest Olimp al zeilor dominanți există și mass-media. Ea acționează în unanimitate, fără voci din cor. Nu există critici. Nu se vorbește de o voce disidentă. Prin urmare, mass-media consolidează acest nou aspect al gândirii unice.

Lumea se va schimba în rău

După ce au obținut anumite rezultate, care se pot vedea prin străzile goale de pe toată planeta, dar și prin miliardele de oameni închiși în cuști și mai virtuale, elitele nu vor renunța la aceste cuceriri. La fel ca vampirii, odată ce au gustat sîngele, nu vor supraviețui dacă vor trebui să renunțe.

Cuțitul acela pe care l’au avut în mîini va tăia orice ambiție revoluționară, orice alternativă și mișcare antagonică.

Criza economică va fi îngrozitoare, ca și cea din 2008. O mînă de bănci mari, camarile de investitori și multinaționale vor avea câștiguri înspăimântătoare, sărăcind restul omenirii.

Gîndiți’vă doar la ce va duce această închisoare. Miliarde de oameni blocați în case care vor ieși cu deficiențe, în depresie, obezi, fără apărări imune, pentru că nu s-au bucurat de soarele care asigură vitamina D vitală, fără mișcare timp de săptămîni, dacă nu luni, fără relații sociale.

Și să ne mai gîndim că, în timp ce populația trebuie să stea închisă între patru pereți, renunțînd la lumina zilei, la aerul curat al naturii, carabinierii beneficiază de o nouă directivă, prin care li se ordonă să stea, timp de cel puțin 30 de minute, în chiloți, la soare.

Noi, toți, închiși în spatele unor gratii virtuale, iar ei, care au sarcina să vegheze asupra noastră și să ne pedepsească, stau la aer și la lumina soarelui. O discrepanță care spune deja totul despre ce va fi.

Vor cîștiga companiile farmaceutice, lumea medicală și farmaceutică, care și’a pierdut ”virginitatea”, și nu de astăzi, vor primi și mai mult sprijin și putere datorită vizibilității și autorității pe care și le-au asumat în a dicta politicii ceea ce consideră adecvat. O putere decizională care trece de la cei aleși la tehnicieni.

Covid-19 s’a răspîndit în Wuhan, regiune în care se concentrează un maxim al celei mai poluante industrii chineze, ca și în Lombardia noastră, cu efecte înspăimîntătoare din punctul de vedere al contaminării cu praf fin, letal pentru funcția respiratorie.

Wuhan este și regiunea în care s’a concentrat experimentarea conexiunii 5G, care operează cu unde foarte scurte, care necesită mii de antene și sateliți care ne bombardează cu unde electromagnetice.

Acele cîmpuri electromagnetice, care, după cum au afirmat mulți oameni de știință pe baza rezultatelor epidemiologice, reduc sistemul imunitar și sunt cancerigene. Prin urmare, Wuhan a fost un teren fertil pentru izbucnirea epidemiei.

Cu toate acestea, chinezii au fost incredibil de pricepuți, s’au echipat cu o rapiditate impresionantă și o mare transparență, spre deosebire de Italia, unde s’au făcut mizerii de neimaginat, cu demonstrații de confuzie, incompetență și confruntări între puteri.

Iar Occidentul și Statele Unite ale Americii, cu acest cuțit care le’a ajuns în mîini, au profitat de acest lucru pentru a acutiza conflictul cu China.”

Acestea fiind spuse, va trebui ca fiecare dintre noi să acceptăm cu realism, evitînd dezamăgirile deșarte, că sîntem fiecare pe cont propriu, sau cel mult alături de prietenii adevărați, aceia care nu se desmint nici în aceste perioade critice, și evident alături de cei dragi și apropiați.

Este o imensă greșeală să așteptați prea multe de la autorități, care deși fac eforturi, fiecare dintre noi observăm că sînt depășite de evenimente, dar și că cele mai multe resurse ale noastre ale tuturor (în teorie), vor fi direcționate pentru uz preferențial în prima fază.

La drept vorbind, nici nu mai pot fi acuzate autoritățile rumînești atît de dur, văzînd ce greutăți au cele mai multe state cu mult mai avansate decît Rumînia, cu sisteme sanitare cu mult mai evoluate decît ce avem noi, deși, deja s’a înstăpînit la noi blestemul că vom fim mereu nepregătiți înaintea dezastrelor care vin peste noi mereu, și care vor mai veni peste noi și în viitor.

S’A INVENTAT CERTIFICATUL DE IMUNITATE CARE’ȚI VA REDA LIBERTATEA DE MIȘCARE

Nimic nu este întîmplător ! Globaliștii revin în forță, sau își dau arama pe față prin aceste demersuri care devin publice.

Asta se urmărește de ceva timp.

De curînd, Germania și Marea Britanie au lansat în spațiul public ideea introducerii certificatelor de imunitate care se conferă celor care au dobîndit imunitate naturală în fața virusului Covid 19, cît mai ales celor care se vor vaccina împotriva acestui coronavirus.

S’ar părea că marele filantrop Bill Gates este și cel care dă tonul guvernelor, în așa fel încît visul lui să se împlinească mai repede.

Și dacă Bill Gates este obsedat în permanență de ideea reducerii populației lumii cu cel puțin 10% prin programele de vaccinare și de sterilizare a tuturor celor ce nu trebuie să se înmulțească, atunci nu putea să’și ducă acest scenariu pînă la capăt dacă nu ar fi expus omenirea în fața testului numit Covid 19.

Iar de cîteva zile, Mr Bill Gates ne tot aruncă pe sub masă certificatul digital de imunitate (microcip), pe care ar trebui să îl aibă fiecare locuitor al planetei, în așa fel încît să’și redobîndească libertatea.

Acest scenariu este evident, negat:

https://www.reuters.com/article/uk-factcheck-coronavirus-bill-gates-micr/false-claim-bill-gates-planning-to-use-microchip-implants-to-fight-coronavirus-idUSKBN21I3EC?fbclid=IwAR0CIELXMkj_1T-6hi5QGzihGBI3x8WhuAIClc2s0AuZ7RMwVq89x3euy8s

Dar, cine se apără se acuză.

Cu alte cuvinte, nimeni nu va mai fi liber să dispună de propriul corp dacă nu respectă planul elitelor care vor transforma individul într’un simplu rob menit să tacă și să facă ceea ce i se ordonă.

Iar dacă se va opune, atunci va fi acuzat de zădărnicerea combaterii bolilor, sub falsul pretext că pune în pericol dreptul la sănătate al celor din jur și va fi redus la tăcere sau exclus din comunitate.

Există imunitate la coronavirus?

Aceasta este încă o întrebare la care oamenii de știință nu au găsit răspuns.

Unii susțin că odată infectat, nu mai te mai poți reinfecta. Alții sînt de părere că noul coronavirus nu îți poate oferi imunitate pe viață, dar măcar una de scurtă durată.

Apoi mai este de elucidat și ”misterul” persoanelor ”vindecate”, care au ieșit pozitive a doua oară cu coronavirus.

Totuși, deși oamenii de știință nu au ajuns la un punct comun, cei mai mulți sînt de părere că poți dobîndi o oarecare imunitate după infecția cu coronavirus.

Testele serologice, care determină dacă există sau nu acești anticorpi, ar putea fi salvatoare pentru domeniul medical.

Spitalele se confruntă cu deficiențe de personal, pe măsură ce Covid-19 se răspîndește printre medici și asistente, iar testele serologice pot deveni necesare pentru a menține spitalele și clinicile în funcționare.

Cu toate necunoscutele de azi, cîteva țări europene iau în considerare eliberarea unor ”certificate de imunitate”, care vor fi acordate celor care au fost infectați cu coronavirus și s’au vindecat.

Germania și Marea Britanie sînt primele state care vor să implementeze ”certificatele de imunitate”, care le vor permite oamenilor să iasă din carantină și să își reia serviciul

Cine primește certificat de imunitate?

Certificatele de imunitate urmează să fie acordate, în Marea Britanie, persoanelor care ies pozitive la testul de anticorpi de coronavirus. Ele vor avea dreptul să iasă din carantină și să’și reia viața normală.

Anunțul a fost făcut de Matt Hancock, secretar de stat pentru Sănătate și Îngrijire Socială.

Certificatele de imunitate vor fi implementate din momentul în care se va putea face testarea în masă pentru anticorpi de coronavirus. Apoi, aceste teste trebuie să aibă și o acuratețe mare, pentru a nu da rezultate false.

În cest context să ne reamintim:

„În medie, Organizația Mondială a Sănătății răspunde în fiecare an unui număr de 200 de epidemii. Trebuie să ne pregătim pentru evenimentul care va deveni pandemie !”

Ei bine, acesta a fost scenariul acestui test de probă din timpul evenimentului „Event 201”, desfășurat la data de 18 octombrie 2019 în New York , fiind sponsorizat printre altele de Bill & Melinda Gates Foundation, World Economic Forum, CDC, Rockefeller Foundation, John Hopkins Bloomberg School of Public Health, o Universitate din China și alți globaliști care joacă la ruletă destinele a miliarde de oameni.

Studiați un pic site ul oficial al evenimentului, in așa fel încît să înțelegeți mai bine ceea ce s’a întîmplat acolo:

http://www.centerforhealthsecurity.org/event201/about

După cum bine vedeți, libertatea noastră va avea un preț care în acest moment se tranzacționează la masa celor ce țin în mînă viitorul planetei. Iar în scenariul din timpul simulării Event 201, o tulpină nouă de coronavirus apărută în America de Sud a reușit să producă 65 milioane de decese și pierderi de 570 miliarde de Dolari, însă în testul nostru pierderile financiare ale statelor vor depăși cu siguranță cifra de 1 trilion de Dolari.

În rest, scenariul din prezent coincide la fix cu cel realizat în urmă cu aproape 6 luni, doar că denumirea virusului introdus în scenariul evenimentului Event 201 este Caps, însă la bază lui este tot un coronavirus.

Testul realizat în octombrie a fost analizat din perspectiva comunicării, a finanțelor lumii, dar și a măsurilor medicale care ar trebui luate.

La nivelul comunicării, organizatorii evenimentului au specificat că se bazează pe difuzarea știrilor oficiale pe toate canalele mass media, cît mai ales prin intermediul rețelelor de socializare.

De asemenea, ei au prevăzut și scenariul în care vor apărea numeroase dezinformări pe rețelele de socializare cu privire la această pandemie, iar din acel punct au propus limitarea sau restricționarea accesului la Internet al celor care lansează știrile false, dar și punerea sub arest a acestor dizidenți în unele state.

S’a mai luat în calcul și întreruperea Internetului, însă s’a considerat că impactul psihologic al maselor va fi unul ridicat, ca atare s’au rezumat strict la rezolvarea celor care se opun prin mijloacele de opresiune menționate anterior.

La nivelul finanțelor, testul a prevăzut pierderi colosale cauzate de blocarea economiei, dar au specificat că vor dispune de rezervele Fondului Monetar Internațional care are o disponibilitate în prezent de 1 trilion de dolari.

Din perspectiva medicală, au spus că tratamentul de bază se va baza pe administrarea unui antiviral fictiv denumit „extranavir”, dar ceea ce atrage atenția a fost că participantii la test au mentionat că se administreaza în HIV.

Păi, primele tratamente care s’au administrat pacientilor suferinzi de Covid 19 nu erau destinate tratarii HIV-ului?

Iată că avem încă o nouă coincidență, nu’i așa?

Ulterior, s’a specificat că omenirea nu cunoaște la momentul debutului pandemiei un vaccin eficient împotriva tulpinii de coronavirus CAPS și că probabil se va urgenta producerea lui, dar că procesul definitivării va fi unul întins pe mai mulți ani și este posibil să nu treacă nici de studiile clinice, așa cum s’a întîmplat în cazul altor tulpini de coronavirus precum SARS și MERS.

De asemenea, cei care au lansat acest scenariu au menționat posibilele reacții adverse ale vaccinului împotriva CAPS, luînd în calcul și că tulpinile de coronavirus își schimbă materialul genetic de la un sezon la altul, ca atare rata eficienței acestui vaccin ar putea fi scăzută.

Poate că ei ne spun acum că acest scenariu a fost unul fictiv, însă ni se pare că avem prea multe elemente comune care se regăsesc atît în cazul virusului Covid 19, cît și în cazul virusului CAPS.

Să nu uităm că evenimentul s’a desfăsurat la New York și nu cumva acesta este orașul din SUA care înregistrează cele mai multe cazuri de Covid 19 în prezent?

Dar dacă dăm timpul în spate, vom constata că în urmă cu un an, OMS-ul ne amenința cu un alt scenariu al declanșarii unei pandemii, directorul acestei instituții declarînd la acea dată:

„Amenințarea este mereu prezentă, întrebarea nu este dacă, ci cînd″⁣.

PRO TV ne anunța la data de 13 martie 2019 că „gripa reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din lume.

La nivel mondial sînt estimate în fiecare an aproximativ 1 miliard de cazuri, dintre care 3 pînă la 5 milioane sînt severe.

Numărul deceselor poate ajunge şi la 650.000. În timp ce epidemia se declară la nivel naţional, pandemia cuprinde țări de pe mai multe continente.

Pericolul răspîndirii unui virus gripal de la animal la om este unul extrem de mare.
În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că apariţia unei pandemii este inevitabilă.

Robert Redfield, director CDC:

”Oamenii mă întreabă ce mă ţine treaz noaptea. Ce mă ţine treaz este scenariul de care aţi pomenit, despre pandemia de gripă. Cred că este posibil şi riscăm o altă pandemie.”

Paragraful este preluat de pe siteul Stirileprotv.ro.

https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/omenirea-se-va-confrunta-cu-o-noua-pandemie-spune-oms-e-scenariul-care-ma-tine-treaz.html

Iar dacă atunci aflam că la nivel mondial avem parte de 1 miliard de cazuri de gripă și la vremea respectivă presa nu mai era isterizată de acest număr, în prezent panica a fost lansată pentru un număr mai mic de 1 milion de cazuri, soldat cu mai puțin de 100000 de decese la nivel mondial.

Pînă la urmă apare întrebarea:

”Cine și de ce a oprit omenirea în loc și de ce nu a făcut’o și în urmă cu cîțiva ani?”

Sînt prea multe coincidențe și este posibil să asistăm astăzi la cel mai mare test din istoria omenirii, și din păcate, noi sîntem și cei care vor plăti nota de plată a acestui experiment făcut la inițiativa unor elite care se joacă cu destinele noastre.

Dar lucrurile nu trebuie să rămînă așa, iar omenirea trebuie să se ridice din această mocirlă în care am fost aruncați cu toții, altfel sîntem cu toții morți, ținînd cont de ceea ce va urma.

Oamenii încep să înțeleagă că au fost păcăliți în acești ani și avem credința că vor lupta cu dinții pentru a redobîndi libertatea, cel mai de preț activ pe care l’am putea avea vreodată.

Și nu uitați că politicienii sînt plătiți de același sponsor pentru a le duce planul pînă la capăt. Că votăm dreapta sau că votăm stînga, politicienii sînt în mîinile acelorași păpușari care ne controlează din umbră fiecare mișcare.

Sau poate că vorbim de un simplu scenariu, însă timpul ne va spune dacă este așa sau nu. Numai că ei ne’au închis în case de aproape o lună și nu văd cum ar putea să ne elibereze prea curînd, asta e marea problemă.

Și tot noi vom plăti prețul acestui test, din păcate.

Libertate, fraților, asta e tot ceea ce contează mai mult în această lume și sperăm să luptați pentru cîștigarea ei.

AURUL RUMÎNESC, DEBITUL SUA ȘI CURSA PENTRU SPAȚIU AU LEGĂTURĂ CU COVID 19

Dacă aruncați o privire la următoarele două diagrame, puteți intui că motivul crizei globale provine dintr’un dezechilibru al sistemului monetar global datorat în parte sumei mari de datorii pe care SUA le datorează Chinei, dar și Japoniei.

Există o posibilitate distinctă, ca, pentru a fi plătit, China și Illuminati au eliberat un virus care a determinat stagnarea la nivel mondial și să forțeze o resetare globală în care totul se oprește pînă cînd SUA își plătesc cel puțin o parte din datoria față de China.

Iar ceea ce vrea China pentru plată este aur … aur real.

Pe primul loc în topul global al celor mai mari rezerve de aur se poziţionează evident, SUA, cea mai mare economie la nivel mondial.

Atunci dacă te uiți la ce țară are cel mai mult aur, vei vedea că cel puțin pe hîrtie, este SUA (deși acest lucru poate nu este adevărat) … datorită a ”aurului din afara bilanțurilor contabile” și a aurului ascuns, precum și a ”muntelui din aur” descoperit în Rumînia.

Acea descoperire este detaliată în cartea lui Radu Cinamar intitulată ”În interiorul Pămîntului” (INSIDE THE EARTH).

În vara anului 2003, într’o zona neumblată din Muntii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o secțiune ultrasecretă a Serviciului Roman de Informatii) a facut o descoperire epocală care ar putea schimba complet destinul omenirii.

Presiunile diplomatice colosale efectuate de Statele Unite ale Americii asupra guvernului Rumîniei pentru a nu divulga această descoperire lumii întregi au condus la o înțelegere temporară între cele doua state și la o inedită colaborare de ordin științific și militar în cadrul echipei speciale care a plecat în „Marea expediție”.

Implicatiile sînt însă mult mai complexe, datorită imixtiunii ordinului ocult al Iluminaților, care a urmărit să preia controlul atît asupra locației descoperirii, cît și asupra expediției rumîno-americane.

Expert în studierea și cercetarea fenomenelor stranii și totodată conducătorul unor operațiuni de importanță strategică excepțională pentru statul rumîn, Cezar Brad este eroul evenimentelor șocante care s’au petrecut în Munții Bucegi, dar și a celor doua întîlniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminaților, membru al grupului Bilderberg.

Radu Cinamar este anagrama sau pseudonimul numelui adevărat a celui care a scris patru cărţi controversate în care sînt descrise cîteva teorii secrete care vizează statul rumîn. Relatarea acestor fapte sînt făcute din perspectiva ficţiunii şi scot la iveala nişte momente cruciale care pot schimba cursul normal al societăţii în care trăim.

Radu Cinamar a scris despre SRI şi descoperirea din Bucegi, despre atingerea punctului de inflexiune a existenţei, despre grupuri secrete care conduc şi manipulează omenirea, secrete mondiale, informaţii utile care au ieşit la iveală în urma unor misiuni secrete.

Rumînia se poziţionează pe locul 35 în lume în funcţie de mărimea rezervelor de aur deţinute de banca centrală, fiind statul est-european cel mai bine clasat într’un top care include 40 de ţări, potrivit celui mai recent raport realizat de World Gold Council, organizaţia care se ocupă cu analiza pieţei aurului, pe baza datelor de la Fondul Monetar Interna­ţional (FMI). Datele sînt valabile pentru luna septembrie din 2015.

Evident nu sînt contabilizate rezervele de aur subterane ale Rumîniei, ci doar cele din bănci.

Banca Na­ţio­nală a Rumîniei deţine rezerve de aur de 103,7 tone (echivalentul a 3,3 mld. euro), fiind înaintea unor bănci centrale din ţări precum Polonia, cea mai puternică economie din Europa de Est, Australia sau chiar Indonezia. Polonezii au rezerve de aur de aproape 103 tone, în timp ce rezervele de aur ale australienilor au două cifre, respectiv 80 de tone. Indonezia are rezerve de aur de 78 de tone.

Înaintea Rumîniei se poziţionează Coreea (cu rezerve de aur de 104,4 tone), Banca Reglementelor Internaţionale, banca băncilor centrale, cu rezerve de 108 tone de aur, dar şi Grecia, stat care în vara anului trecut a trecut printr’o criză puternică a datoriilor şi s’a pus chiar problema excluderii din zona euro, cu rezerve de aur de aproape 133 de tone.

Notă: În ceea ce privește ”muntele de aur” din Rumînia, Statele Unite construiesc acum o bază militară în secret în apropiere, pentru a proteja acel ”bun”. În liniște.
Independent de aceasta, China știe că SUA are rezerve substanțiale de aur și deci știe că SUA își pot plăti datoria în aur.

De asemenea, este esențial faptul că țările precum China și Rusia extrag și cumpără aur într’o nebunie, și pentru că acum aurul este o componentă cheie nu numai pentru utilizarea în călătorii spațiale, ci și pentru a merge interdimensional.

Acest lucru este cunoscut prin programul spațial secret și s’au făcut experimente în aceste direcții.

Da, aurul e foarte valoros, dar nicidecum doar ca materie primă pentru bijuterii luxoase sau ca monedă forte, ci şi – poate o să vă surprindă – ca material cu variate şi importante utilizări în tehnică, de la construcţia sateliţilor artificiali, pînă la cea a avioanelor de război şi a maşinilor de Formula 1.

Aurul are – printre alte proprietăţi – o mare capacitate de a reflecta radiaţiile electromagnetice cu diverse lungimi de undă: radiaţii din spectrul vizibil, infraroşii, unde radio. Această însuşire face din el un material ideal pentru realizarea unor straturi protectoare care să ferească obiectele şi oamenii, deopotrivă, de efectele nefaste ale acestor radiaţii.

Astfel, aurul se regăseşte în vizoarele costumelor de protecţie termică, destinate celor ce lucrează în medii cu temperaturi ridicate, dar şi în piese din componenţa unor avioane de luptă (precum EA-6B Prowler, al aviaţiei americane).

Industria spaţială datorează enorm aurului: reflectivitatea, conductivitatea şi marea sa rezistenţă la coroziune îl fac utilizabil într’un număr impresionant de piese destinate activităţii în spaţiul cosmic – de la căştile astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (pe care – după cum explică specialiştii NASA – stratul de aur îi fereşte de a încasa o doză letală de radiaţii atunci cînd lucrează în afara staţiei) la oglinzile unor telescoape montate pe sonde spaţiale şi la mii de contacte electrice pe care calităţile aurului le împiedică să se oxideze şi să compromită astfel misiunile.

La construcţia navetei spaţiale americane Columbia au fost utilizate, în total, aproape 41 kg de aur.

Reflectivitatea ridicată a aurului este aplicată – deşi nu pe scară foarte largă, deocamdată, datorită costurilor – în industria construcţiilor: ferestrele cu geamuri acoperite cu folii subţiri, transparente, de aur, reflectă căldura, menţinînd interiorul clădirii răcoros vara şi cald în timpul iernii, de unde o economie substanţială de energie.

Un exemplu de asemenea clădire, prefigurînd poate standardul construcţiilor viitorului, este sediul Royal Bank Plaza din Toronto, Canada: cele peste 14.000 de ferestre ale acestui edificiu sunt acoperite cu straturi subţiri de aur – totalizând 70 kg de metal preţios pentru întreaga clădire.

Anumite CD-uri au stratul reflectorizant realizat din aur, în locul aluminiului de puritate ridicată care se utilizează în mod obişnuit. Avantajul aurului, în acest caz, este acela că se oxidează mult mai puţin (datorită slabei sale reactivităţi chimice) decît aluminiul, aceste compact-discuri având, astfel, o rezistenţă mai bună la deteriorare şi o durată de viaţă mai mare.

Conductivitatea termică a aurului se traduce printr’o mare capacitate de a disipa căldura, o proprietate utilizată de firma McLaren pentru modelul maşinii sale de Formula 1, în anii 1992-1998: pentru a preveni supraîncălzirea datorită puternicului motor BMW S70 / 2 de 620 cai-putere, care genera foarte multă căldură, compartimentul motorului a fost îmbrăcat pe dinăuntru cu folie de aur.

Aceeaşi capacitate de a transmite eficient energia termică îl face de folos în industria aviatică: de pildă, conform datelor oferite de publicaţia Gold Bulletin, aurul , sub formă de folii foarte subţiri, transparente, poate fi integrat în panourile de sticlă ale cabinelor de avion pentru a preveni formarea gheţii. Trecînd un curent electric prin stratul de aur, acesta se încălzeşte, iar căldura emisă împiedică îngheţarea (sau, la nevoie, topeşte gheaţa formată).

Un domeniu aflat în plină dezvoltare, şi în care aurul promite să joace un rol de mare însemnătate, este cel al tehnologiilor destinate reducerii emisiilor de carbon. Pentru a reduce noxele, sunt utilizaţi convertori catalitici care intensifică procesele de oxidare ale unor compuşi prezenţi în gazele de eşapament. Pentru acest rol sunt preferate metalele preţioase, singurele care rezistă suficient de bine la temperaturile înalte şi atacul substanţelor chimice implicate în proces. Este deja întrebuinţată platina, care însă este mai scumpă decît aurul şi mai rară.

Foarte recent, în acest an, compania americană Nanostellar a anunţat că a experimentat cu succes utilizarea aurului în motoarele diesel, drept catalizator în procesul de oxidare, într’o tehnologie care ar avea potenţialul de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu până la 30%, după datele publicate de Consiliul internaţiona al Aurului (World Gold Council).

Aurul intră în componenţa unor aliaje uşor fuzibile destinate sudurii, iniţial folosite de bijutieri, dar cărora li se descoperă, treptat, tot mai multe utilizări în industria mecanică şi electronică. Combinat cu metale cu punct de topire scăzut (precum indiul sau cositorul), aurul îmbunătăţeşte proprietăţile mecanice şi rezistenţa la coroziune a aliajului de lipit / sudură astfel obţinut.

O ramură a industriei care consumă mult aur – din ce în ce mai mult – este cea a echipamentelor electronice. De la aparatura de uz militar pînă la computerele de bord ale automobilelor şi de la telefoanele mobile pînă la „măruntaiele” electronice ale navelor spaţiale, aurul este un material ideal pentru realizarea conexiunilor electrice, sub forma contactelor placate cu aur (sau, cînd e vorba despre aplicaţii de importanţă strategică sau în care siguranţa e vitală, chiar fabricate integral din aur) ori a sîrmelor de aur de diferite diametre (uneori de ordinul nanometrilor, performanţă de care aurul e capabil datorită extrodinarei sale ductilităţi).

Aurul e preferat pentru combinaţia unică de calităţi pe care o oferă: excepţionala sa conductivitate electrică şi termică, îmbinată cu rezistenţa la acţiunea factorilor de mediu (argintul şi cuprul, metale superioare aurului în ceea ce priveşte conductivitatea, sunt, în schimb, vulnerabile la oxidare şi coroziune).

Dezvoltarea telecomunicaţiilor, a explorărilor spaţiale, tendinţa spre miniaturizare în domeniul electronicii (până la nivelul nanotehnologiilor) şi răspândirea utilizării dispozitivelor electronice în rândul populaţiei duc la o cerere tot mai mare de aur din partea industriei. Principalul său competitor este cuprul, care, aşa cum am menţionat, are capacităţi superioare în ceea ce priveşte conductivitatea, este foarte ductil şi mult mai ieftin.

Dar faptul că este prea puţin rezistent la oxidare şi la coroziune face ca utilizarea lui să nu fie întotdeauna mai ieftină, pe termen lung, dacă se iau în calcul costurile legate de întreţinere, reparaţii, înlocuirea pieselor, durata mai mică de viaţă a produselor…. Aurul se dovedeşte adesea superior şi este preferat de ingineri în multe situaţii – în ciuda costurilor sale – deoarece oferă o fiabilitate de neegalat.

Aşadar, departe de a însemna doar „bogăţie”, aurul înseamnă dezvoltare, înseamnă tehnologii avansate, înseamnă progres.

Dacă am ajuns pe Lună, dacă avem un avanpost al civilizaţiei umane în spaţiul cosmic, la cîteva sute de kilometri depărtare de Pămînt – ce altceva este Staţia Spaţială Internaţională? -, am reuşit toate acestea pentru că am înţeles şi folosit valoarea aurului nu doar sub forma banilor cu care au fost finanţate toate aceste proiecte, ci şi sub forma simplă, „directă”, a aurului ca excepţional material de uz tehnic – unul dintre cele mai performante din cîte există.

Înapoi la eliberarea virusului.

Există motive să credem că virusul a fost lansat simultan în mai multe țări sub diferite forme … împreună cu un alt virus mai mortal eliberat doar în China, ascuns sub acoperirea COVID 19, lucru confirmat prin existența a mai multor tulpini, două tipuri de virus găsite în Europa au fost numite S (mic) și L (mediu).

Geneticienii americani au descoperit care e tulpina de coronavirus care a infectat Europa, implicit Rumînia. Se pare că ar fi vorba de o mutație a virusului din China, spre deosebire de cel care a ajuns în Statele Unite ale Americii.

Tulpina de coronavirus ajunsă în Rumînia

Conform oamenilor de știință, există trei tulpini diferite ale coronavirusului care provoacă COVID-19. Conform doctorului Peter Forster, cei peste 500.000 de oameni infectați în SUA au fost infectați de tulpina originală din Wuhan.

În schimb, în Europa s’au răspîndit alte două tulpini, descendente ale tulpinii originale.

Experții în genetică, epidemiologie și virusologie care au identificat cele trei tulpini are coronavirusului, susțin că s’au ”despărțit” în felul următor:

China, prima țară infectată, s’a confruntat cu tipul B al virusului, o mutație a tipului A. În spațiul public a circulat, de altfel, informația conform căreia chinezii au fost loviți de o variantă mai ”lejeră” a virusului, astfel explicîndu’se numărul redus de îmbolnăviți și de morți.

În Europa au ajuns tipurile B și C, conform specialiștilor de la Universitatea din Cambridge.

Doctorul Peter Forster:

”Sînt mult prea multe mutații rapide pentru a urmări arborele genealogic al COVID-19. Am folosit un algoritm matematic pentru a vizualiza în cel mai plauzibil mod acești arbori.”

Tipul A, cel mai apropiat de virusul identificat la lilieci și pangolini a apărut în Wuhan, dar și în SUA și Australia.

Tipul B, o variație a tipului A, s’a răspîndit în China.

Tipul C, o variație a tipului B, răspîndit în Europa și Singapore.

Virusul suferă în timp mai multe mutații tocmai pentru că încearcă să se adapteze și, implicit, să supraviețuiască. Asta, cu toate că virusul nu poate fi considerat viu ci, mai degrabă, un intrus de tip ”zombie” așa cum l’au ”alintat” anumiți specialiști.

Specialiștii avertizează că următorul val de coronavirus, care ar urma să lovească lumea în toamnă, ar putea fi mult mai agresiv, în condițiile în care imunizarea populației nu pare să fie eficientă momentan prin metodele cunoscute de oamenii de știință.

Eliberarea virusului a facilitat mai multe puncte cheie ale agendei:

1. A permis o stagnare globală, astfel încît o resetare a întregului ”joc” economic în care la repornire puterea ar fi în mîinile Chinei în competiția cu SUA.

2. A permis eliminarea unei curățenii a segmentelor vulnerabile ale populațiilor lumii într’o perioadă relativ scurtă de timp (diabeticii, cardiacii, canceroșii etc).

3. A permis desfășurarea rapidă secretă a 5G în școli și în alte locuri centralizate de pe glob, fără supraveghere, în timp ce oamenii s’au limitat să lucreze acasă.

4. A permis cererea pentru o monedă digitală mondială legată de dolar să crească în prim plan. De asemenea, permite o monedă temporară care ar putea fi ”igienizată” ca trecere tranzitorie de la numerar la digital exclusiv.

5. A permis trupelor să meargă în orașe din întreaga lume care par inocente să fie acolo pentru a se stabiliza pe timpul pandemiei.

Cu elementul adăugat că, atunci cînd trecerea la digital va fi finalizată rapid, și despre care se va spune că este necesară, datorită factorului de contagiune a numerarului obișnuit, ar permite poziționarea trupelor la locul lor pentru a face față potențialelor revolte asupra schimbărilor monetare.

6. Există șansa ca, odată cu resetarea și introducerea monedei digitale, să le permită controlorilor să obțină o marjă de profit care îi pune pe toți oamenii în dezavantaj în cazul în care banii lor nu vor valora aceeași sumă ca înainte.

În cazul în care se întîmplă revolte, acesta este sigur că va avea loc, dar ar putea fi grav auto-limitate de către oameni care se tem să nu ”infecteze” pe alții și astfel ar putea avea o tendință mai mică să iasă pe străzi.

7. În acest moment, mai mult decît orice altceva SUA (datorită Rumîniei, de exemplu), este în măsură să plătească datoria în aur, iar China are o nevoie insațiabilă de a deveni o națiune a spațiului și trebuie să aibă aur real pentru a face acest lucru.

8. Statutul arestărilor nu este clar în acest scenariu. Dar se spune că sînt o motivație pentru trupele americane de a invada locuri precum Europa și Marea Britanie (casă a Luciferilor / pedofililor), dar dacă acestea vor avea succes nu este încă clar.

Război în vîrful Illuminati (Est / Vest) și în cadrul Programului Spațial Secret între pălării albe / pălării negre și diferite grupuri de ET care se ocupă de dominare.

9. Permite inserarea de nano particule printr’un vaccin (și posibil chiar prin testul Covid 19, cu obiectivul de a infecta o majoritate de oameni care este legată la o formă de Inteligență Artificială (AI) globală, și care va controla și va putea apela la un buton pentru a incapacita pe toți deodată, la comandă.

Notă: Aceste informații au fost furnizate de o sursă profund implicată în programul spațial secret.

10. Emiterea unor teorii ca și cea de față a fost anticipată de autorități și de aceea au luat măsuri să cenzureze pe acei care emit terorii contrare măsurilor luate pentru implementarea celor relatate, și de a asculta doar de informațiile pentru manipularea maselor de pe canalale oficiale, ministeriale, media.

11. Teoria noastră este că aceste nano particule sînt deja în corpul nostru și în fluxul de sînge prin intermediul unor chemtrails care ne’a fost aruncat din cer în ultimii 20 de ani în întreaga lume.

Aceste ”chemtrails” conțin nano și alte particule, inclusiv aluminiu și bariu despre care se știe că slăbește sistemul imunitar uman, făcînd umanitatea vulnerabilă la orice virus și, în special, la un virus asemănător gripei (boli respiratorii) care poate fi activat și agravat de 5G.

12. Permite controlorilor (citește vivernanților) să efectueze testarea unui salariu la nivel mndial de subzistență pentru pregătirea zilelor următoare, cînd AI (inteligența artificială) va rula totul și oamenii nu vor mai fi nevoiți să meargă zilnic la muncă.

13. Există, de asemenea, faptul că Italia are un grad ridicat de datorie față de China și poate, în teorie, în acest moment, trebuie să plătească o parte din datoria lor în aur.

Acesta este motivul pentru care Italia este una dintre cele mai afectate de virus.

Această lucrare nu este destinată să acopere întreaga agendă și fundalul controlorilor sau agenda acestora sau ”războiul la vîrf” care este în lucru în culise …

Vedeți cartea lui Kerry REBEL GENE: Secret Space and The Future of Humanity și videoclipurile site-ului Camelot pentru mai multe informații …

Trump afirmă că vrea să ne întoarcem în afaceri de Paște … o dată potrivită, considerînd sacrificiul făcut pentru a se conforma cerințelor.

China urmărește să’și impună supremația mondială și la nivelul ONU, mărturie stînd acțiunile acestui stat care sînt descrise de o ancheta realizată de Le Figaro.

ANCHETA realizată de Le Figaro (de Isabelle Lasserre) ne arată cum trage China sforile la Organizația Mondială a Sănătății

Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China își manevrează pionii și candidații în posturile strategice pentru a’și impune regulile.

Războiul Rece care opune Statele Unite și China a atins etapa care vizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Donald Trump, a cărui țară e principalul contributor la această instituție a Națiunilor Unite, a amenințat cu retragerea în semn de protest contra politicii părtinitoare pro-chineze a directorului său, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul controversat al OMS
Președintele American și senatorii republicani reproșează OMS că ar fi subestimat importanța pandemiei, de a se fi comportat ca și ”complici” ai ”flagrantei operațiuni de disimulare” a COVID-19.

La presiunea Chinei, OMS nu a declarat urgență internațională la sfîrșitul lunii ianuarie și a criticat Administrația americană atunci cînd aceasta a închis frontierele țării pentru călătorii venind din China. Aceasta a reluat fără rezerve elementele de limbaj ale Partidului Comunist Chinez.

Mai rău: președintele său n’a încetat să felicite autoritățile chineze pentru ”transparență” încă de la începutul crizei!

În condițiile în care se știe măsură în care autoritățile chineze au mințit, ascunzînd epidemia, apoi minimizînd numărul de morți, am fi rîs, dacă situația nu ar fi fost atît de gravă, de formulele de apparatchik ale președintelui OMS.

Antonio Guterres, secretarul general al Natiunilor Unite, îl sfătuia pe Donald Trump să ”nu politizeze virusul”, afirmînd că vom avea timp, după ce criza se va termina, să ”revenim” asupra acțiunii actorilor. Dar influența chineză asupra anumitor instituții ale Națiunilor Unite, printre care OMS, a devenit atît de evidentă, încît destui, nu doar în sînul Administrației americane dar și în Europa, consideră că e cazul să fie denunțată.

China își manevrează pionii

Începînd cu 2010, această influență nu a făcut decît să crească. În plină ascensiune, puterea chineză tinde să’și ocupe locul pe scena internațională, și preluarea puterii în sînul marilor organizații internaționale este o bună metodă de acțiune. Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China, rămînînd discretă în sînul celei mai mediatizate incinte ONU, Consiliul de Securitate, își manevrează pionii în organizațiile satelit, cum ar fi OMS. Ca o caracatiță, își întinde tentaculele în spațiile vacante ale organizației și își sprijină candidații în posturile strategice.

China controlează de asemenea, direct sau indirect, Organizația pentru Alimentație și Agricultură (al cărei scop principal este eliminarea foametei la scară mondială), Comisia pentru Dezvoltare Industrială, cea de Telecomunicații Internaționale și Organizația Mondială a Sănătății, care, după ce a fost condusă de o chinezoaică, este astăzi dirijată de un prieten etiopian al Beijingului.

Pînă recent, China controla și direcția Interpol. China participă la menținerea păcii în diverse misiuni ale Națiunilor Unite în Sudanul de Sud, își majorează contribuțiile și tinde să-și impună viziunea asupra unor texte ale ONU.

”China e pe punctul de a prelua controlul asupra ONU”, a avertizat un diplomat francez după o lungă perioadă petrecută la New York.

Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile pe care le propune Națiunilor Unite. După ce s’a bătut pentru controlul căilor maritime în Marea Chinei, sau accesul la tehnologia 5G, Beijingul utilizează organizațiile internaționale pentru a’și dezvolta influența și a încerca să impună o nouă ordine post-occidentală.

”Obiectivul Chinei este de a impune o nou-limbă la Națiunile Unite și de a destructura texte care apără drepturile omului, despre care chinezii afirmă că sînt inspirate de valorile occidentale pe care noi i le’am fi impus. Ei încearcă să pună pe picioare o coaliție anti-drepturile omului și anti-occidentală împreună cu aliații lor”, afirmă un diplomat francez.

Legătura dintre Etiopia și China are și alte fațete.

”Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile propuse Națiunilor Unite”, explică Valerie Niquet, care a publicat un studiu pe acest subiect pentru Fundația de Cercetări Strategice (FRS). Dar pe continentul African, Etiopia a avut un rol aparte. China întreține legături directe cu conducătorii etiopieni actuali, vechi marxiști.

Numeroasele investiții realizate în această țară explică într-o mare măsură rata sa de creștere de 9%. Beijingul a finanțat de asemenea sediul Uniunii africane (UA), așa că nu e de mirare că președintele UA a apărat OMS-ul contra atacurilor lui Donald Trump.

Tot grație sprijinului chinez a fost ales și Tedros Adhanom Ghebreyesus în fruntea OMS în 2017, un fost membru al Partidului communist din Etiopia. Primul African director al OMS, acesta a evitat orice critică la adresa Chinei.

”Din acel moment, OMS a urmărit pas cu pas toate declarațiile chineze, repetîndu’le ca un papagal. OMS nu și’a îndeplinit rolul, dar aceasta este exact ceea ce și’a droit Beijingul. În același mod, a refuzat să redea Taiwanului rolul de observator, ceea ce a fost o exigență din partea Chinei”, a continuat Valerie Niquet.

Diplomația umanitară

De la începutul pandemiei de COVID-19, Beijingul dirijează o mare ofensivă de soft power, care se sprijină mai ales pe diplomație umanitară. China, bineînțeles, își alege țintele care’i servesc interesele.

Cînd trimite medici și ventilatoare în Italia, ea se lingușește pe lîngă cel mai important partener din Europa, care îi susține proiectul ”noului Drum al Mătăsii”. Cînd trimite măști în Olanda, ea ajută o țară care trebuie să se decidă în iunie dacă își deschide sau nu piața tehnologiei 5G al Huawei.

China încearcă de asemenea să’și prezinte sistemul drept un model de virtute și eficacitate la nivel international.

În sfîrșit, ea caută să’și schimbe imaginea și să’și spele reputația, compromisă de opacitatea cu care a tratat situația timp de cîteva săptămîni, permițînd virusului de a se răspîndi în întreaga lume, și de maniera violentă cu care i’a înnăbușit pe cei care au sunat alarma, ca Dr. Li Wenliang.

Dar acțiunile Chinei, care a exportat deja a treia oară, prin SARS, gripa aviară și COVID-19, un virus provenit de pe teritoriul său, se pretează unor critici din ce în ce mai vocale din partea întregii lumi.

Nominalizarea Chinei în cadrul unei agenții a Consiliului drepturilor omului al ONU a trezit reacția ONG-urilor.

”Este incoerent și imoral ca ONU să permită unui guvern opresiv, cum este cel al Chinei, să joace un rol cheie în selecția celor responsabili de modelarea normelor internaționale privind drepturie omului și a celor care semnalează violarea lor în lume”, consideră Hillel Neuer, directorul UN Watch. Aceasta echivalează, în opinia sa, cu numirea ”unui piroman în fruntea pompierilor din oraș”.

În cadrul organizațiilor internaționale, China pare să se poarte ca la ea acasă.

”Disponibilitatea numeroaselor organizații internaționale față de China se poate explica prin ponderea sa geopolitică, capacitatea sa de a spune ”nu” și în anumite cazuri de a forma coaliții de vot…”, explică specialistul Francois Godement pentru Institutul Montaigne.

”Și mai e și speranța susținută că Beijingul va colabora pe viitor și va da dovadă de flexibilitate sporită”, continuă el.

Totuși, țările europene își ascund din ce în ce mai puțin iritarea vizavi de China, acuzată că și’ar manevra pionii și influența sub pretextul diplomației sanitare, încercînd în același timp să rescrie istoria pandemiei pe teritoriul său. Acestea sunt de asemenea îngrijorate de importanta dependență economică în care s’au plasat singure față de China, in special în domeniul medical, măști și medicamente.

A considera că China poate să se schimbe e un gînd pios pentru Valerie Naquet.

”Imaginea Chinei e distrusă grav. Nu cred că ea va reuși să convingă în legătură cu superioritatea modelului său. Am oferit Chinei un loc pe care regimul său nu’l merită, crezînd că se poate schimba, cînd scopul său real este să se mențină la putere. China nu respectă nicio regulă, ea nu joacă corect.”

Naquet regretă că SUA și China sînt puse pe același cîntar. Nu trebuie să confundăm vinovații, consideră ea.

”Nu America a adus virusul, ci China! Trebuie să desemnăm adevărații responsabili. Chiar dacă va fi nevoie să creăm pentru asta un tribunal international!”

În următoarele luni vom afla cum vor ieși marii actori ai lu

CHINA AR FI RECURS LA VIRUS PENTRU A DETRONA LIDERII ECONOMICI AI LUMII

Tabelul de mai sus reflectă clasamentul țărilor celor mai afectate de pandemia cu SARS-COV2, iar numitorul comun al acestui clasament este că primele 17 țări cu cei mai mulți decedați sînt numai țări ale rasei albe.

Sigur, nu se poate afirma că s’a urmărit cu predilecție lovirea în rasa alba, știind că sînt foarte multe țări din acest top care au minorități însemnate de asiatici, africani sau chiar de chinezi.

Dar dacă privim clasamentul din prismă economică, observăm că cele mai multe dintre ele reprezintă cele mai dezvoltate state ale lumii. Pe lîngă SUA, mai sînt Marea Britanie sau Inima Imperiului Britanic (CommonWealth-ul) alături de Canada, apoi Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Suedia, Belgia, Austria, Portugalia, 9 țări din UE, care împreună însumează 80,8% din PIB-ul UE.

Funcționînd ca o piață unică formată din 27 de țări, UE este o putere comercială majoră pe plan mondial.

Cît de mare este economia UE și de ce s’a urmărit lovirea UE cu virusul SARS Cov 2?

Politica economică a UE se axează pe crearea de locuri de muncă și stimularea creșterii economice printr’o utilizare mai inteligentă a resurselor financiare, prin eliminarea obstacolelor din calea investițiilor și prin asigurarea vizibilității și furnizarea de asistență tehnică pentru proiectele de investiții.

Dacă ținem cont de valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse (PIB), economia UE este mai mare decît cea americană.

PIB-ul UE în 2017 a fost de 15,3 mii de miliarde EURO

Peste 64 % din comerțul total al țărilor din UE se realizează cu alte țări din Uniune.

Cu toate că populația UE reprezintă doar 6,9 % din populația mondială, schimburile sale comerciale cu restul lumii reprezintă aproximativ 15,6 % din importurile și exporturile derulate la nivel mondial.

Împreună cu Statele Unite și China, UE este unul dintre cei mai mari 3 actori globali din comerțul internațional.

În 2016, statele membre ale UE au deținut cea de’a doua cotă din importurile și exporturile de bunuri.

Exporturile lor au reprezentat 15,6 % din totalul mondial, deși în 2014 acestea au fost depășite pentru prima dată în existența UE de cele înregistrate de China (16,1 % în 2014 și 17,0 % în 2016). Totuși, țările UE au devansat SUA (11,8 %).

Statele Unite au deținut o pondere mai mare din importurile mondiale (17,6 %), comparativ cu țările din UE (14,8 %) sau China (12,4 %).

Nu este deloc o coincidență că cele mai puternice economii din UE au și cele mai multe decese. Numai că nu numărul de decese a fost urmărit ci efectul de bumerang al pandemiei, care prin modul de răspîndire al virusului măsurile de izolare a persoanelor au venit firesc în paralel cu închiderea unor ramuri importante ale economiilor fiecărui stat lovit.

Cu alte cuvinte, observăm că principalii concurenți ai Chinei pe piața mondială sînt cei mai afectați de această pandemie: SUA, UE și proaspăta ieșită din UE, Marea Britanie + CommonWealth-ul care are o populație de peste 2,3 miliarde de vorbitori de engleză.

Nu și prietenul strategic al Chinei, Rusia, care are doar 94 de decese și unde majoritatea cazurilor de coronavirus raportate în Rusia au provenit tot din Italia, așa cum susțin oficialii ruși din domeniul sănătății.

Reuters a publicat în martie un document secret prin care acuză Federația Rusă că ar fi dus o amplă campanie de dezinformare cu rolul de a discredita Uniunea Europeană și de a întări ideea că ne aflăm în fața unui război biologic provocat de state cu interese economice.

Deși aparent toate marile puteri economice ale lumii sînt afectate, nu toate sînt afectate în egală măsură, iar China și Rusia sînt cel mai bine protejate de efectele pandemiei. China chiar dacă ar fi avut 100.000 de victime pe altarul Covid-19, nu poate fi foarte afectată deoarece are o populație de peste 1, 5 miliarde !

În următoarele luni vom afla cum vor ieși marii actori ai lumii din constrîngerile economice generate de restricțiile de mișcare ale oamenilor.

Pînă atunci spălați’vă pe mîini, purtați mască, și așteptați liniștiți să se revină în acest război biologic și psihologic, cu forme superioare de contaminare, cînd vi se va spune că au apărut tulpini noi de virus denumit XL, XXL sau XXXL.

Tot acest articol este speculativ și conține informații publice, dar și din surse secrete, intuiție și cercetare. Practic este o anchetă în desfășurare.

Așadar, dacă nu faceți voi ceva concret pentru voi înșivă, veți acuza inutil pe alții.

Este nu doar momentul unei profunde meditații ale vieții noastre actuale, dar mai ales a vieții noastre viitoare, a celor care vom mai fi.

Resurse: zf.ro, libertatea.ro, dcnews.ro, saccsiv.wordpress.com, pixabay.com (foto), Marius Albin MARINESCU, theguardian.com, lantidiplomatico.it, projectcamelotportal.com, descoperă.ro, danieladeniji.files.wordpress.com, factsmaps.com, Le Figaro, Eurostat

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

TĂRTĂRIA, SUMERUL RUMÎNESC

Subiectul tăblițelor de la Tărtăria are o frecvență de menționare în articolele științifice și arheologie mult mai mare decît majoritatea artefactelor arheologice.

Este vorba de un subiect controversat, care îi determină pe unii, aşa numiţii ”dacopaţi”, să bată efectiv cîmpii, făcînd un amestec de nedescris din alăturarea unor artefacte precum faimoasele tăbliţe de la Tărtăria cu sanctuarul mare circular de la Sarmizegetusa, care a existat mii de ani mai tîrziu, cu sisteme de scriere medievale precum alfabetele glagolitic şi chirilic ori runele așa-zis ”secuieşti”, cu multă mitologie clasică sau egipteană interpretată în acelaşi stil folosit şi de cei care văd extratereştri peste tot şi cu o nesfîrşită silabiseală pseudolingvistică, menită să demonstreze primatul mondial al limbii stră-rumîne.

De asemenea, discutăm de acelaşi subiect care îi face pe cei din extrema opusă, adepţii demitizării cu orice preţ, să dea ochii peste cap şi să nege pur şi simplu, fără argumente valabile ştiinţific, amestecînd un pic de Boia cu Cioran, cu ceva mai mult Patapievici, cu masochismul desconsiderării propriilor rădăcini şi a propriei identităţi, cu eventuale prejudecăţi provenite din cîteva ideologii politice mai internaţionaliste, ori din conservatorism istoric şi cu multe, foarte multe atacuri ad hominem faţă de oricine li se pare lor că ar aparţine zonei patriotic-naţionaliste şi protocroniste.

Cu toate acestea, se pare totuși că frecvența atingerii acestui subiect nu ajunge la cotele la care sînt citate scrierile sumeriană, linear B sau linear A.

Tăblițele de la Tărtăria sînt citate foarte des, atunci cînd subiectul discuției este începutul scrisului în lume și / sau cele mai vechi scrieri din lume. Ele sînt adeseori citate, în sensul că ar putea candida la cel mai vechi scris din lume.

Aceasta se datorează pe de o parte faptului că tăblițele poartă semne, dar motivul principal este vîrsta prezumată asociată acestor tăblițe (și desigur semnelor). Dacă vîrsta estimată, cea de 5500 î. Hr. s’ar dovedi în final a fi reală, iar semnele se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din lume.

Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume și anume, scrierile egipteană, Harappa și cea sumeriană, datează toate din jurul datei de 3200-3500 î. Hr. Evident, distanța în timp între 3500 î. Hr. și 5500 î. Hr. este mare.

Din păcate, există un obstacol insurmontabil în ceea ce privește determinarea vîrstei (posibilitatea datării cu carbon radioactiv nu mai există datorită unui tratament termic).

În ceea ce privește faptul că pe ele este sau nu un scris, speranțe există și în timp cercetătorii vor putea spune dacă este doar proto-scriere sau scris adevărat, în acest caz din urmă desigur vor trebui să spună despre ce fel de scris anume este vorba pe fiecare din ele (pictografic, ideografic, silabar etc).

Tăblițele de la Tărtăria sînt trei obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, echipa cercetătorului clujean Nicolae Vlassa a descoperit, în anul 1961, trei tăblițe de lut. Este cunoscut faptul că arheologul Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic în momentul în care s’au găsit tăblițele de lut.

Tăblițele, care au fost datate în jurul anului 5.300 î.Hr., de cercetătorul german Harald Haarmann, au simboluri similare culturii Turdaș-Vinča, fiind subiectul a numeroase și controversate polemici printre arheologii de pretutindeni, întrucît (în opinia unora) tăblițele ar prezenta cea mai veche formă de scriere din lume.

Două dintre ele sunt găurite și sînt acoperite cu semne, iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar.

Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii sau printr’o cruce. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice elinești de mai tîrziu, dar și la scrierile feniciană, etruscă, italică veche, iberică.

Cîteva concluzii pe care Marco Merlini le trage după ce a cercetat contextul istoric al descoperirii artefactelor de la Tărtăria, dar și strict despre conținutul acestor Tăblițe de la Tărtăria:

1. Multe dintre interpretările lui Nicolae Vlassa, cercetătorul rumîn care a descoperit tăbliţele în 1961, au fost greşite, conform lui Marco Merlini, interpretarea lui Nicolae Vlassa cuprindea ideile următoare:

–  Oasele par ”arse şi dezmembrate, unele dintre ele sfărîmate.

–  Persoana a fost un bărbat adult.

–  Acesta a fost un Mare Preot sau un Şaman.

–  Preotul a fost incinerat în timpul unui sacrificiu uman.

–  Oasele arse, sfărîmate şi dezmembrate reprezintă ”rămăşiţele unui sacrificiu însoţit de o formă de canibalism ritualic

–  Groapa era o ”groapă magico-religioasă …umplută cu pămînt cenuşos”

–  Mormanul de obiecte găsite pe fundul gropii alături de oasele umane reprezintă ”ofrande de sacrificiu”.

–  Descoperirea reprezintă ”singurul complex magico-religios … de acest tip din arealul culturii Turdaş”.

–  Tăbliţele inscripţionate aparţineau nivelului Turdaş, Cultură care își întindea răspîndirea pe ambele maluri ale Dunării.

–  Printre ”cele mai bune analogii pentru aceste tăbliţe sînt … tăbliţele arhaice din depozitul de la Uruk-Warka IV, pe care multe dintre semne sînt identice sau foarte asemănătoare celor de la Tărtăria”.

2. Rămășițele umane și tăbliţele se găsesc în ziua de azi în subsolul Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei.

3.  Tăbliţele au fost datate cu C14 la Roma – ”am solicitat o analiză antropometrică a rămăşiţelor umane la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Rumîne de Ştiinţe de la Iaşi (Georgeta Miu) şi am trimis probe la Roma, la Laboratorul Departamentului ”Scienzze della Terra” a Universităţii ”La Sapienza” pentru o analiză cu C14 (Gilberto Calderoni)”.

4. Cercetarea lui Marco Merlini a scos la iveală faptul că ”oasele aparţin unei femei foarte bolnave şi foarte bătrîne pentru standardele acelor timpuri”, ce avea vîrsta de 50-55 de ani și o înălțime de 147 cm.

5. Astfel, oasele aparțin unei femei, nu unui mare preot, cum credea Nicolae Vlassa:

”Dacă se doreşte continuarea ideii de groapă rituală, va trebui să începem să vorbim despre Preoteasa de la Tărtăria, femeia-şaman sau femeia-demnitar. În acest stadiu al cercetării preferăm să vorbim despre ”Doamna de la Tărtăria” şi să o descriem ca pe o ”femeie sfîntă, venerată”.”

6.  Marco Merlini:

”Doamna de la Tărtăria nu a fost incinerată în timpul unui sacrificiu uman. Aşa cum am menţionat deja oasele nu prezintă urme de ardere, astfel că nimeni nu a fost incinerat aici în timpul unui ritual de sacrificiu. Ipoteza lui Vlassa cu privire la un sacrificiu uman se bazează pe temeiuri arheologice instabile, însă este mai puţin excentrică decît cred mulţi dintre cercetători.”

7. Nu a fost vorba de canibalism ritualic:

”Dar la Tărtăria nu a avut loc nici o formă de canibalism. În primul rînd, în cazurile de canibalism ritualic sau secular se pot găsi unele rămăşiţe selectate (mai ales de la cap, braţe şi picioare). În cadrul săpăturii arheologice de la Skantea (Moldova, Rumînia) Magda Lazarovici a descoperit cîteva rămăşiţe de la craniu şi de braţe. La Iclod (jud. Cluj, Rumînia) un personaj decapitat şi înhumat ţinea o parte din craniul său în mînă. Şi enumerarea poate continua.”

8. Pînă la studiul lui Marco Merlini, tăbliţele nu au fost niciodată datate cu C14. Datarea cu C14 s’a făcut asupra oaselor și nu asupra tăblițelor:

”În realitate tăbliţele nu au fost niciodată analizate prin datarea cu radiocarbon, iar legendele abundă. De exemplu, trebuie să se ia în considerare faptul că şi în prezent mai circulă încă mitul unei analize ruseşti realizată la începutul anilor ’60.

Amuletul Rotund

În plus, potrivit mai multor arheologi rumîni, tăbliţele nu mai pot fi supuse analizei cu C14, deoarece Vlassa nu a fost prezent la descoperirea lor, descoperire ce a avut loc înainte cu cîteva ore de finalizarea săpăturii.

Tăbliţele erau moi, acoperite cu calcar datorită umidităţii din interiorul gropii. Pentru a le întări, un restaurator bine-intenţionat, dar pripit, a decis să le ardă în cuptorul electric al laboratorului muzeului.”

Rezultatele analizei din Roma au calibrat vechimea rămășițelor la 5370 – 5140 î.Hr.

9. Tăbliţele de la Tărtăria sînt produsele autentice ale scrisului european și nu au nimic în comun cu scrisul din Mesopotamia:

”Orice paralelă între inscripţiile de la Tărtăria şi scrisul din Mesopotamia este slabă din raţiuni cronologice şi grafice.

După cum vedem din tabelul de mai sus, așa-zisele însemne ”secuiești” sînt în realitate litere dunărene (din coloana Tordos-Vinca culture), preluate de la rumîni așa cum a susținut și Simon de Keza

În primul rînd, dezvoltarea scrisului descoperit în Transilvania preceda curente evoluţionare similare din Mesopotamia cu aproape un mileniu. În al doilea rînd, dacă semnele europene sînt comparate cu cele din cadrul listei ATU (Green şi Nissen 1987), nu pot fi observate convergenţe substanţiale.”

10. Marco Merlini:

”Descoperirile de la Tărtăria aparţin civilizaţiei Turdaș-Vinča, faza culturală B1 / B2. Dacă se compară secvenţa cronostratigrafică a siturilor din Transilvania şi Banat cu vîrsta stabilită cu C14 a oaselor umane descoperite de Vlassa în groapa rituală, Doamna de la Tărtăria ar putea fi situată în neoliticul mijlociu, cultura Turdaș-Vinča, faza B1/B2.

Practic vîrsta ei se situează între cea mai veche datare calculată pentru cultura Banatului (de la 6330 ±140 yr BP Lv-2139 la 6240±70 yr BP Lv 2148) şi aparţinînd respectiv fazei Vinča B1 (nivelul 2 al bordeiului) şi Vinča B1 / B2 (nivelul 3 al bordeiului).”

Observînd similitudini între tăblițele găsite la Tărtăria și scrierile de pe tăblițele sumeriene de la Uruk și Djemdet Nasr, cele din urmă datînd de la sfîrșitul mileniului al IV-lea și începutul mileniului al III-lea î.Hr., N. Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia și tăblițele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană.

Acum, însă, știm că Tăblițele de la Tărtăria ar fi mai vechi cu un mileniu decît monumentele scrierii sumeriene, fiind datate (este adevărat, prin metode indirecte; este de văzut ce se înțelege prin metode indirecte) din prima jumătate a mileniului IV î.Hr.

Astfel, dacă se admite că ele reprezintă într’adevăr scrieri, Tăblițele de la Tărtăria sînt cele mai vechi scrieri din lume găsite pînă’n prezent. Cele 3 tăblițe de la Tărtăria au fost, totuși, datate indirect, căci din cauza conținutului prea mic de carbon și cel mai important datorită unui tratament termic de coacere în cuptor, pentru o mai bună conservare, nu mai pot fi datate niciodată cu radiocarbon.

S’au făcut analize pe alte obiecte (oase) găsite împreună cu ele în groapa rituală. Aceasta este metoda numită mai sus metoda indirectă. Cu toate acestea, există voci sceptice care susțin că tăblițele sînt falsuri, ”puse” în groapă de descoperitor, fapt ce nu poate fi clar infirmat, de vreme ce nu se pot lua probe din piese. Sau dacă nu sînt falsuri, au fost luate din bogata moștenire de obiecte descoperite anterior de Zsofia Torma, mii din ele aflate în nu prea mare sau clară ordine în subsolul muzeului din Cluj.

Tăblițe oarecum asemănătoare au fost găsite în colina de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, într’un nivel neolitic, însă acestea corespund mileniului III î.Hr. Tăblițele de la Karanovo sînt reprezentate de cîteva sigilii de lut dintre care unul – rotund, cu diametrul de 6 cm – are gravate semne pictografice și este împărțit în patru sectoare clar delimitate, la fel ca tăblița discoidală de la Tărtăria.

Și la Gradeșnița, localitate din nord-vestul Bulgariei, s’au găsit două platouri de dimensiuni reduse; pe fundul uneia dintre ele se poate recunoaște reprezentarea schematică a unei ființe omenești sau divinități, iar cel de’al doilea relevă o decorație care ar putea fi o formă de scriere apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo și de una din tăblițele de la Tărtăria.

Unii cercetători sau entuziaști, pe baza celor trei descoperiri presupus mai vechi decît scrierea sumeriană, au ridicat ipoteza că scrierea în general, apoi sub forma pictogramelor a apărut mai întîi în sud-estul Europei și nu în Mesopotamia, teorie puternic criticată în arheologia mondială.

De asemenea, există ipoteza că aceste piese ar fi ajuns în Transilvania datorită unor contacte economice sau de altă natură cu Orientul Apropiat, deși datarea tăblițelor este mai timpurie cu un mileniu față de apariția scrisului în Orient.

De asemenea, există ipoteza unui contact și transmiterii din aria Egeeană, existînd multe elemente care îndreaptă cercetătorii în mod special spre zona insulelor Ciclade. Lăsăm la o parte faptul că aria Cicladelor este legată direct și strîns de precursorii civilizației elinești (civilizațiile pelasgilor, minoanilor, micenienilor).

Prezența unor artefacte ridică un semn de întrebare: este vorba de statuetele din alabastru, acest material fiind folosit în Ciclade, stilul sau maniera execuției este asemănătoare cu cea de acolo, precum și obiecte de podoabă, fiind vorba de scoicile Spondylus care cresc cu precădere în Marea Mediterană.

Comparație cu Mesopotamia

Unii savanți ruși, americani, bulgari și zimbabwieni au sugerat că poporul din Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale vecinilor lor semiți.

Condițiile descoperirii

Ca să sintetizăm puţin, primele inscripţii erau descoperite în 1875 la Turdaş de către baronesa Zsofia Torma, unul din acei pionieri ai arheologiei fără multe titluri academice din secolul al XIX-lea.

Noi descoperiri au apărut apoi în locuri precum Vinca sau Lepenski Vir în Serbia, Gradeşniţa în Bulgaria ş.a.m.d. Era vorba mai ales de idoli şi vase purtînd inscripţii, alte obiecte de cult, nu în ultimul rînd tăbliţe ceramice.

În Rumînia, cea mai importantă descoperire s’a întâmplat în anul 1961, cînd echipa arheologului Nicolae Vlassa scotea din mormîntul unei femei-şaman a civilizaţiei Vinca-Turdaş faimoasele tăbliţe de la Tărtăria. Din anii 1870 pînă în anii 1960 nimeni nu s’a îndoit că acestea erau inscripţii, însă, cum deja grosul comunităţii ştiinţifice ”stabilise” că cea mai veche scriere din lume sunt pictogramele sumeriene de la Djemet-Nassr, aceste inscripţii din spaţiul Dunării de Mijloc şi de Jos au fost atribuite unei colonizări sumeriene sau unei influenţe sumeriene, venită pe calea unor presupuse relaţii comerciale.

Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic de la Tărtăria Gura Luncii în momentul descoperirii tăblițelor, descoperirea fiind făcută cu puțin înainte de încheierea programului de lucru.

De asemenea, tratamentul la care au fost supuse piesele nu este menționat în raportul preliminar de săpătură și nu există schițe și fotografii ale pieselor din care să reiasă poziția lor exactă în momentul descoperirii.

Schițele relativ la poziționarea gropii ritualice nu sînt bine făcute, de fapt nu ne putem baza pe ele. De asemenea, este cunoscut faptul că N. Vlassa nu a putut fi găsit ore în șir imediat după momentul descoperirii, de fapt a fost de găsit doar a doua zi.

Apoi este cunoscut faptul că era reticent sau chiar refuza discuții cu colegii sau prietenii apropiați asupra amănuntelor descoperirii. A declarat un număr variabil de artefacte (mai mic) decît au fost în realitate.

Anii ’60 ai secolului trecut au declanşat însă controversa. Datările cu izotopul carbon 14, radioactiv, tehnologie dezvoltată în acei ani, au arătat că artefactele cu inscripţii dunărene erau cu circa 1500 – 2000 mai vechi decît primele inscripţii cunoscute din sudul Irakului.

Cum uneori chiar şi pentru comunitatea ştiinţifică este foarte dificil să’şi păstreze deplina obiectivitate şi deschidere către nou, în loc de fi de acord cu revizuirea istoriei scrisului, majoritatea specialiştilor au început să nege caracterul de scriere al acelor înşiruiri de semne, pe unicul criteriu real că erau prea vechi; ceea ce contrazicea modelele teoretice consacrate ale modului în care a apărut scrierea şi primatul istoric mesopotamian pe susţinerea căruia fuseseră construite cariere.

O civilizaţie neolitică, oricît de avansată, nu ar fi trebuit să fie suficient de dezvoltată socio-economic pentru a da naştere unui sistem de scriere. Americanul Shan Winn, care şi’a susţinut doctoratul pe acest subiect chiar în acei ani, a fost sfătuit să nu folosească noţiunea de scriere, pentru că asta i’ar compromite reputaţia.

Prin urmare, el a venit cu termenul vag şi cam lipsit de conţinut de ”semne preliterale”.

Paradoxal, în anii ’90, cînd ca urmare a unei deschideri către noutate în mediul academic occidental, Shan Winn a revenit la a discuta despre semnele dunărene în termeni de scriere în toată puterea cuvîntului, conceptul său politically correct de ”semne preliterale” prinsese rădăcini printre specialiştii din ţările de provenienţă ale artefactelor.

În evaluarea lui Marco Merlini şi a multora dintre autorii citaţi de el, am avea de’a face cu un logo-silabar, adică un sistem de scriere care conţine atît semne care exprimă cuvinte întregi, cît şi semne care exprimă silabe.

De asemenea, există un număr de pictograme, al căror sens poate fi oarecum dedus din desenul stilizat pe care’l reprezintă, şi un număr de semne abstracte, unele de bază şi altele derivate prin aplicarea de diacritice (liniuţe, cruciuliţe, puncte).

Numărul de 5241 de semne identificate pînă la momentul publicării lucrării lui Merlini este consistent unui logosilabar. Acolo unde apar izolate, nimeni nu poate fi sigur că nu reprezintă un alt tip de simbolistică, dar unde apar de la două în sus în şiruri ordonate şi fără a inunda întreg spaţiul în care se află, devine destul de evident că sînt inscripţii.

Cele mai timpurii provin destul de pe la începuturile neoliticului pe teritorii care astăzi fac parte din Rumînia, Serbia şi Bulgaria, apoi se constată o răspîndire a acestei scrieri pe cuprinsul teritoriului amintit mai sus.

O ultimă înflorire se constată la civilizaţia Cucuteni; în acest caz Marco Merlini nu exclude posibilitatea să fie vorba totuşi de o altă scriere, derivată din cea anterioară născută în bazinul Dunării de Jos.

Cert este că de pe la anul 3500 î.Hr., cînd Danube Civilization intră în criză, colapsînd cîteva secole mai tîrziu, nu s’au mai putut data artefacte cu inscripţii mai recente.

Sigur, se poate gîndi dacă scrierea dunăreană nu a stat cumva la baza linearului A din Creta epocii următoare, cea a bronzului, care la rîndul ei a dat naştere linearului B micenian şi silabarului cipriot, folosit pînă spre antichitatea tîrzie, unele asemănări grafice existînd, dar deocamdată dovezile nu permit mai mult decît simpla speculaţie.

Cu atît mai puţin există dovezi că o scriere derivată ar fi fost încă în uz pînă în vremea geților, în epoca fierului; în general, în rarele momente cînd au scris, geții au folosit alfabetul propriu sau cel pe care’l utilizau și elenii, şi apoi pe cel importat de la Roma, cel latin fiind la rîndul lui o adaptare tîrzie a celui dunărean.

Citește și:

Iar asemănarea între unele semne ale scrierii dunărene cu ciudatele inscripţii pe maxilare de cal de la Chitila din secolul al VI-lea d.Hr., cu semnele de răboj folosite de oierii rumîni sau cu unele din runele ”secuieşti” (despre care cronicarul medieval Simon de Keza susţine că secuii le’au preluat de la rumîni, dar în lipsa prezenţei lor pe artefacte atribuibite rumînilor, originea central asiatică este la fel de nesigură) poate fi rodul purei întîmplări.

Dovezile privind o astfel de continuitate sigur lipsesc, deocamdată cel puţin. În schimb, ar putea exista o legătură între prezenţa unei scrieri foarte vechi în bazinul Dunării şi acea interdicţie de folosire a scrierii pe care autorii antici o atribuie druizilor celţi (şi pe care autori precum Mircea Eliade o presupun şi la alte popoare vorbitoare de limbi indo-europene, cum ar fi geții).

Nu de alta, dar ca să interzici o scriere din motive magico-religioase, trebuie să ai conceptul scriptic și noţiunea de a scrie. Dacă ne amintim, Deceneu dacă interzicea cultivarea viei în scopul eradicării alcoolismului trebuia să existe conceptul vinificației, dar și dezmățul și orgiile udate cu vin pentru a putea fi interzise.

Ipoteza civilizației de pe Valea Dunării

Ideea civilizației de pe Valea Dunării și posibilitatea apariției scrierii în această zonă este susținută printre alții de Marco Merlini, Harald Haarmann (vezi videoclipul tradus de mai sus), Joan Marler, Marija Gimbutas, Sorin Paliga ș.a.

Citește și:

Spre deosebire de scrisul cuneiform sau ieroglifele egiptene care au apărut în urma necesității de a efectua calcule agricole, scrierea din Valea Dunării avea o funcție religioasă.

Civilizația apărută pe Valea Dunării este cea mai veche civilizație din Europa (5500-3500 î.Hr.), acoperind un spațiu care se întindea din partea de nord a Greciei actuale și pînă în Slovacia și din Rumînia pînă în Croația. Civilizația corespunde în mare măsură culturii Turdaș – Vinča.

Răspîndirea vechii scrieri danubiene

Tăblițe asemănătoare cu cele de la Tărtăria s’au descoperit în Rumînia și în punctul numit Vadu Rău, din localitatea Fărcașa (Jud. Neamț). Aici s’au descoperit o serie de obiecte neolitice, cum ar fi: fusaiole, greutăți pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de țesut, topoare șlefuite din piatră dar și niște tăblițe din lut ars.

Unele tăblițe sînt de forme rectangulare, ovale sau rotunde, care prezentă pe una din fețe diverse semne incizate: romburi franjurate, linii intersectate, alte linii mai mici așezate în rînd, diverse puncte scobite etc. O parte din aceste tăblițe sunt relativ identice cu cele de la Tărtăria.

Semne similare cu cele de la Tărtăria se regăsesc pe mii de artefacte descoperite în diferite zone din Europa de sud-est, în situri arheologice ca: Parța, Tangiru, Cucuteni (Rumînia), Duruitoarea Veche (Moldova), Tripolie (Ucraina), Vinča (Serbia) etc.

Cercetătoarea americană de origine lituaniană Marija Gimbutas a formulat în anii 1950 Teoria culturii gorganelor sau Ipoteza kurgană.

Marija Gimbutas a descris un model de preistorie europeană în care ”Cultura Danubiană” formează miezul așa zisei Europe Vechi, o civilizație relativ avansată, vorbind limbi pre-indo-europene, care a fost invadată de triburile proto-indo-europene masate în stepa nordică a Mării Negre.

Triburile proto-indo-europene erau de fapt păstori nomazi, care s’au răspîndit inițial în întreaga stepă din nordul Mării Negre, din jurul Mării Caspice și parțial în Europa de Est.

Gimbutas a propus trei valuri de extindere a culturii gorganelor. Primul val are un areal de extindere de la Volga inferioară în Europa de Est și duce la coexistența culturilor Kurgan I și Cucuteni-Tripolie. Migrațiile primului val se extind pînă în Balcani și, de’a lungul Dunării, pînă la culturile Turdaș-Vinča și Lengyel în Ungaria.

Așadar, pînă la lămurirea completă a problemei şi eventuala rescriere a istoriei scrisului, mai e nevoie de multe cercetări. Iar eventuala decodificare a acestor semne şi citirea efectivă a lor sînt slabe şanse să se petreacă în timpul vieţilor noastre.

Dar ar fi bine să efectuăm acest demers cît mai susţinut şi mai eliberat de poluarea pe care o reprezintă atît gîndirea dezirativă şi tendinţa de elucubrare naţionalistă de tip protocronist, cît şi complexele, frustrările şi chiar reaua credinţă a demitizatorilor de dragul demitizării, de pornirea demolatoare faţă de orice reprezintă moştenire culturală istorică naţională din partea internaţionaliştilor radicali și inconștienți şi de tendinţa anti-națională a unor specialişti de a ţine mai mult la teoriile consacrate şi la reputaţie decît la adevărul istoric.

Este îmbucurător că pînă şi un Sabin Luca, arheolog de prestigiu şi director al Muzeului Naţional Brukenthal, nu a mai putut sta indiferent, fiind pînă recent un negaţionist al existenţei unei scrieri arhaice dunărene, el aplecîndu’se cu mare atenție asupra propriilor descoperiri, făcute cu ocazia descărcărilor arheologice de pe autostrada cu scandal, Sibiu-Orăştie.

Citește și:

Surse:  Marco Merlini – Doamna de la Tărtăria şi enigma datării tăbliţelor de la Tărtăria, pag. 2, pag. 4, pag. 5, pag. 7, pag. 10, pag. 11, pag. 12, 23.03.2014, Marco Merlini – Introduction to the Danube Script, 23.03.2014, marturiilehierofantului.blogspot.com/

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

SLUGILE BUDAPESTEI RĂSPLĂTITE CU ONORURI ȘI BANI

Slugarnicul Budapestei, pamfletarul Lucian Boia, a fost decorat de președintele Ungariei cu ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit”.

Individul Lucian Boia a fost decorat de preşedintele Ungariei, János Áder, cu titlul ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei” în semn de recunoaştere a activităţii deosebite desfăşurate ca pamfletar romînofob, precum şi a întregii ”opere” de mistificare a trecutului istoriei rumînilor, prin care așa cum consideră oficialii maghiari ar contribui, chipurile, în mod semnificativ la îmbunătăţirea relaţiilor dintre poporul maghiar şi rumîn,  se specifică în publicația maghiară Hirado.hu.

Citește și: ASISTĂM LA PUNEREA ÎN OPERĂ A UNUI PROGRAM VIZÎND ȘTERGEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE A POPORULUI RUMÎN

Distincţia a fost înmînată Lui Lucian Boia, cunoscut pentru cărţile sale considerate demolatoare de tabuuri şi de mituri, de către ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, în cadrul unei festivităţi în cerc restrîns organizat, pe 21 ianuarie 2020, la Ambasada Ungariei din Bucureşti.

Maghiarii sînt satisfăcuți că Lucian Boia s’a opus în repetate rînduri concepţiei oficiale rumînești despre istorie, oglindită în manualele şcolare, şi astfel a devenit la fel de multe ori, pe bună dreptate, ţinta naţionaliştilor și patrioților rumîni.

Lucian Boia a declarat presei ungare că a fost surprins de distincţia primită de la statul ungar, dar o primeşte cu plăcere; ştia că lucrările sale sunt citite şi în maghiară, dar nu şi’a închipuit că se bucură de o asemenea popularitate.

Boia a precizat că se consideră un om liber, iar în democraţie fiecare are dreptul să judece şi să’şi exprime opinia proprie. De asemenea, crede că nu există contradicţie între disputele rumîno-maghiare despre istorie şi faptul că a primit o decoraţie din partea
statului ungar.

Citește și: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

Întrebat fiind că această distincţie îi este înmînată în anul centenar al Tratatului de pace de la Trianon, cînd pe ordinea de zi a parlamentului rumîn se află un proiect de lege care vrea să decreteze zi de sărbătoare data de 4 iunie, pe care Ungaria o consideră ca ziua celei mai mari nedreptăţi din istorie, Lucian Boia a răspuns că nu ştie despre această iniţiativă, dar crede că rumînii ar trebui să accepte şi să respecte faptul că Trianon
reprezintă o traumă majoră pentru Ungaria şi pentru naţiunea ungară.

Lucian Boia a afirmat: rezolvarea durerilor din trecut – şi nu numai în cazul maghiarilor – nu trebuie căutată în trecut, deoarece istoria nu poate fi schimbată, ci în viitor.

Lucian Boia:

”Istoria şi’a accelerat cursul, schimbările sînt tot mai repezi şi s’ar putea ca
peste două sau trei generaţii să ni se pară foarte departe toate
aceste dispute naţionaliste de secol 19”, a spus Boia, adăugînd că el crede în Uniunea Europeană care este în curs de consolidare în care nu vor mai exista graniţe.

Lucian Boia:

”Cu toţii suntem europeni pînă la urmă, ne asemănăm între noi şi problemele noastre
se aseamănă între ele în mult mai mare măsură, decît cu problemele
celor care trăiesc pe alte continente.”

La întrebarea: unde trebuie căutate punctele de plecare ale unei reconcilieri rumîno-maghiare, Boia a spus: poate că este naiv, dar el consideră relaţiile dintre Rumînia şi Ungaria mai degrabă bune în ansamblu.

Boia a recunoscut că există dispute privind istoria, însă acestea ar trebui rezolvate de istoricii celor două popoare, aşa cum au reuşit să facă francezii şi germanii.

La observaţia presei că tocmai concepţiile diferite despre istorie, prezente în manuale, sînt cele care transmit adversităţile între rumîni şi maghiari de la o generaţie la alta,

Lucian Boia a precizat: din păcate, istoria nu este ştiinţa adevărului absolut, ci o interpretare ulterioară a unei realităţi petrecute, influenţată de perspectiva, de cultura, de ideologia autorului său.

Boia a adăugat: nici el nu consideră de bun augur faptul că în Europa există atît de multe interpretări ale istoriei.

Istoricii români şi unguri ar trebui să ajungă la o înţelegere cel puţin în chestiuni esenţiale, pentru a elabora o istorie, chiar dacă nu oficială, cel puţin conformă principiilor europene.

Lucian Boia se mai laudă cu ”sinceritatea” sa:

”Eu am scris istoria pe care am crezut’o de cuviinţă, am scris’o onest, am încercat să interpretez lucrurile ferindu’mă cît mai mult de ideologii şi mai ales de naţionalismul extrem care a făcut atîta rău. Acesta e demersul meu. Aş vrea să pot să schimb
lumea, s’o fac mai bună, mai dreaptă, dar nu am asemenea forţe.”

În discursul său laudativ (cum altfel?)  Botond Zákonyi a subliniat: Lucian Boia nu rescrie istoria în cărţile sale eseistice care au iscat controverse mai mult sau mai puţin violente, ci el o regîndeşte, punînd evenimentele istorice într’o altă lumină. Nu are o
semnificaţie deosebită faptul că Boia a primit distincţia statului ungar în anul centenar al Trianonului, deoarece ea ar fi actuală şi anul viitor, aşa cum ar fi fost de actualitate şi anul trecut, în acest an însă se condensează această aglomeraţie de probleme care
poartă de obicei numele de ”trauma Trianonului”, iar problemele maghiarilor sînt foarte bine ”atenuate” de lucrările lui Boia, a arătat ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Vă reamintim că activitatea sa de slugărnicie a lui Lucian Boia nu a fost doar față de Bu8dapesta, ci și față de Berlin, fiind recompensat  şi de Germania prin acordarea unei distincţii de stat în 2018, cînd a fost decorat cu Crucea Federală de Merit a Germaniei în grad de cavaler.

Cu alte cuvinte, denigrarea și trădarea neamului din care te tragi în beneficiul unor alte neamuri, este foarte apreciată în Ungaria și Germania.

Halal !

Credem că aceste două distincții spune totul despre acest trădător al intereslor rumînești, fie că vorbim de istorie, ori de literatură, și sîntem siguri în același timp că pentru viitorul european opera acestui trepăduș nu va avea nici o contribuție de valoare, ci doar așa cum de altfel o recunoaște chiar Boia, doar a unei opinii complet diferite pe care a adoptat’o cu obstinație față de linia oficială a statului rumînesc, dar contrară, de asemenea și liniei pe care naționaliștii și patrioții rumîni o adoptă de multe ori paralel cu cea oficială.

Așadar, trei linii distincte de interpretare a unei singure realități a trecutului, trebuie să recunoaștem că deja este prea mult.

Sursa: hirado.hu

Citește și: GEȚII AU IMPUS RESPECTUL IMPERIULUI ROMAN

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

ADEVĂRUL DESPRE ”GEȚII DE PIATRĂ” DE PE MUNTELE NEMRUT

În sud-estul Turciei și lîngă Eufrat, fluviul care este considerat, cel puțin pînă azi, leagănul omului, găsim muntele Nemrut Dagi, cunoscut și sub numele de Nemrud Dag, care în vremurile antice era precum Grădina Edenului pentru oameni.

În acest deșert stîncos pustiu lung de cîțiva kilometri, la o altitudine de peste 2.000 de metri, se află unul dintre cele mai mari și neașteptate omagii aduse zeilor.

De aici din Munţii Taurus, ce reprezintă graniţa sudică a unor podişuri vaste (al Anatoliei şi al Armeniei), pe care le separă de Marea Mediterană, izvorăsc cele mai importante ape ale vechii Mesopotamii şi, tot aici, se pare că a fost amplasată biblica Arcă a lui Noe.

La cîțiva ani dupa moartea lui Antiohus, de aici au plecat regii magi, urmărind o stea, care’i va conduce pînă la Bethleem …

Puţini ştiu însă, că Munţii Taurus, dar mai ales extensia lor, Munții Anti-Taurus, care fac parte împreună cu Muntele Ararat din lanțul Munților Caucaz, ascund o multitudine de peisaje, de o frumuseţe sălbatică, greu de redat în cuvinte, dar şi obiective turistice şi istorice, în faţa cărora nu poţi rămîne indiferent, iar aici ne referim îndeosebi la Nemrut Dağı (Muntele Nemrut), considerat de unii muntele care’i adăpostește pe ”dacii nemuritori”.

În 1881, acest loc a fost descoperit de inginerul german Karl Sester în timpul lucrărilor arheologice. Însoțitorul lui Sester, un asistent kurd, continua neîncetat să vorbească despre zei uriași despre care se spunea că se află în vîrful unui munte. La început, nu a acordat nici o atenție acestor povești, deoarece pe hărțile europene nu exista nici un munte.

Dar uriașul munte de stîncă, cel care se ridica în fața lui l’a convins să’l cerceteze, iar urmare acestei curiozități, ruinele mormîntului-sanctuar din Antiohia de pe muntele Nemrut au fost adăugate mai tîrziu în 1987, listei de patrimoniu mondial UNESCO.

În urma săpăturilor efectuate, arheologii au ajuns la o concluzie clară, aceea de a atribui construcțiile și statuile descoperite civilizației commagenilor, neamuri bune cu ”dahii”, armenii, și massa-geții, de aici și înrudirea naturală cu geții carpatici, pentru că în antichitate neamurile erau mai puțin distincte, numeroase triburi din jurul Mării Negre fiind născute din strămoși comuni.

Numeroasele inscripții descoperite în situl arheologic nu i’au putut ajuta pe experți să determine cu exactitate istoria acestui popor misterios, ci doar să descopere cine a fost ctitorul acestui monument.

Citește și: TRACIA ȘI ANATOLIA, ȚINUTURI VECHI GETICE

Oricum, prezenţa unor geți, în Anatolia nu ar trebui că mire pe nimeni, ţinînd cont de faptul că în antichitate malurile strîmtorii care face legătura între Marea Mediterană şi Marea Neagră era locuită de neamul getic al Dardanilor, de unde numele Strîmtoarea Dardanele, sau de geții brigi de la sud de Dunăre, care au fondat în Anatolia, Regatul Frygiei, de hitiți, de troieni, bitini și alte numeroase triburi înrudite din acest spațiu vast.

Aflat în sud-estul Turciei, la 40 kilometri nord de Kâhta, lângă Adıyaman, Muntele Nemrut (Muntele Zeilor) a devenit celebru în întreaga lume pentru complexul sculptat în piatră (unul dintre cele mai impresionante monumente atribuit civilizaţiei elene), de o valoare deosebită, localizat pe teritoriul unde în trecut a existat o ţară, ce a rămas în istorie sub numele de Commagene.

Înglobat în timpul lui Nero în noua provincie romană Siria, amintirea statului ar fi dispărut cu totul (mai ales după ce o mare parte a sa fost acoperită cu apă, odată cu crearea Barajului Atatürk), dacă regele Antiochus I nu ar fi fost un exemplu al narcisismului uman și nu ar fi avut inspiraţia să comande construcţia masivului tumul de pe Nemrut Dağı, o fabuloasă grămadă de stîlpi din piatră şi statui care rivalizează cu cele ale faraonilor egipteni.

Spre deosebire de cele mai multe state uitate ale Antichităţii tîrzii, Commagene şi’a săpat locul în istorie în piatră, şi a captat astfel, atenţia a mii de vizitatori, curioşi să vadă cu ochii lor fabuloasele vestigii din vîrful Muntelui Nemrut.

Tumulul ce se află aici, a fost construit de conducătorul regatului, Antiochus I, obsedat fiind de propria persoană, ca ultim loc de odihnă al său. El s’a aflat în fruntea statului vreme de 32 de ani, între anii 70 – 38 î.Hr.

Referitor la modul în care a fost conceput monumentalul mormînt al lui Antiochus I, istoricii sînt de părere că acesta este o dovadă de iscusime inginerească deosebită. Cît despre schema de creare a camerei mortuare, ea s’a dovedit eficientă în timp, în a împiedica hoţii de’a o vandaliza.

De altfel, aici nu a intrat nimeni niciodată, comorile din interior aşteptînd răbdătoare să fie scoase la lumină şi să’şi spună povestea.

Cine au fost însă cei care au format Casa Commagene ?

O legendă povesteste că pe aceste meleaguri, în timpurile antice, exista un stat prosper, puternic și infloritor, numit Commagene. Un timp indelungat, locuitorii acestei tări au luptat să se elibereze de cotropitorii asirieni. Commagene a intrat în istorie drept un stat dependent de Asiria, care a devenit ulterior o provincie a acesteia.

Genealogia lor, se pare că porneşte de la linia secundară a seleucizilor din Antiohia, care s’au stabilit la poalele dealului Eufratului Superior. S’au intitulat ”fraţi gemeni” ai ahemenizilor din vechiul Iran (pe linie paternă) şi descendenţi ai lui Alexandru Macedon (pe linie maternă).

Dacă este adevărat, atunci înseamnă că locuitorii Statului Commagene, au fost sinteza culturală perfectă între est şi vest, atît de căutată de marele Alexandru, aflați aproape de centrul imperiului creat de acesta.

Piesa centrală a ceea ce odată a fost Statul Commagene, este piscul său, Nemrut – unul dintre cele mai înalte vîrfuri ale Mesopotamiei (aflat la o înălţime de peste 2.100 de metri), unde se găsesc împrăştiate statuile zeilor Antichităţii, impresionante prin mărimea şi frumuseţea lor.

Robert H. Hewsen (2001) în Armenia: Un Atlas istoric,  Chicago: University of Chicago Press. p. 42 spune:

”Semnificația Commagene pentru noi constă în faptul că dinastia regală pare să fi fost de origine armenească, un urmaș al Orontizilor, care a condus și Armenia și Sophene și, poate, odată și Armenia Mică, dacă nu avem mai multe informații despre întemeierea acelui stat armean puțin cunoscut. Că Commagene a aparținut regatului armean în perioada Orontidă se demonstrează mai întîi prin faptul că două dintre orașele sale (Samosata și Arsameia) par să fi fost numite după regii Orontizi, iar în al doilea rînd prin faptul că a fost condus de o ramură în sine a Dinastiei Orontide.”

Unii savanti sînt de părere că, în anul 72 î.Hr., aici domneau romanii, care îi impuneau lui Mithridates să primească titlul de împărat.

Asemeni împăraților Persiei si Macedoniei, dar si multor regi elenistici, Comagenii se considerau egalii zeilor.

Construcția acestui complex funerar inedit a început în timpul domniei împăratului Mithridates și s’a terminat în timpul domniei fiului sau, Antiohus I.

În vîrful celui mai înalt pisc al regiunii, cu vederi în toate direcţiile, Antiochus I şi’a pus soldaţii să tragă blocuri uriaşe de piatră, pentru a construi pe terasele gemene orientate spre est şi vest, masivele statui ale zeilor săi favoriţi. Printre aceştia, Antiochus a ţinut să se includă şi pe sine, regele crezînd că’şi trage originea din zei, după cum am mai amintit, prin înrudirea sa cu Alexandru Macedon.

Mai multe reliefuri de gresie descoperite la locul conțin unele dintre cele mai vechi imagini cunoscute cu două figuri care’și strîng mîinile.

Toate capetele statuilor – rostogolite de la locul lor – sînt ceva mai înalte decît un om obişnuit şi cîntăresc aproximativ şase tone fiecare.

Aici mai pot fi admirate şi cîteva reliefuri care ni’l înfăţişează pe Antiohus, în timp ce dă mîna cu diverse zeităţi.

Alături de zei şi omul-zeu Antiochus, mai există alte două statui: un vultur şi un leu.

Un relief deosebit este ”Relieful Constelaţiei Leului”, de pe terasa de vest, care conţine Horoscopul lui Antiohus, realizat la încoronarea tatălui său, Mithridates I Callinicus, la 14 iulie 109 î.Hr.

Subiectul încoronării lui Mithridates I, a creat o serie de speculaţii, printre care şi cea a şcolii de reîncarnare a lui Erich von Däniken. Concret, o femeie din Olanda, pe nume Laura Crijns, a susţinut că ea a fost de faţă în noaptea în care Mithridates a devenit rege, drept urmare ar cunoaşte intrarea secretă către comorile din Commagene.

Astfel, ea a fost destul de aproape în a convinge autorităţile din Turcia de a aproba excavarea în zonă, încercînd să reuşească cu intuiţia ceea ce arheologul american Theresa Goell a eşuat cu dinamita (aşa se face de ce acum tumulul este cu 50 de metri mai scund decît înainte).

Cînd Antiohus a domnit ca rege, el a creat un cult regal pentru el însuși și se pregătea să’i fie închinat după moartea sa. Antiohus a fost inspirat să’și creeze propriul cult în formă elenistică a religiei Zoroastrianismului.

Antiohus a lăsat multe inscripții elinești care dezvăluiau multe aspecte ale religiei sale și explicîndu’și scopul acțiunii. La baza muntelui se află un depozit cu manuscrise antice și materiale culturale istorice.

O inscripție în limba elină permite identificarea planetelor: Jupiter, Marte si Mercur.

Într’o altă inscripție, Antiohus a indicat ca mormîntul său să fie construit într’un loc înalt și sfînt, îndepărtat de oameni și apropiat de zei, printre care el va fi numărat.

Antiohus dorea ca trupul său să fie păstrat pentru eternitate. Zeii cărora i s’a închinat erau un sincretism al zeilor eleni, armeni și persani, precum:

1. Hercules / Vahagn / Artagnes / Ares,

2. Zeus / Aramazd / Oromasdes (asociat cu zeul iranian Ahura Mazda),

3. Tyche / Comagene și

4. Apollo / Mithras.

Iată unul dintre textele care apar pe spatele imaginilor așezate ale următoarelor personaje, pe terasele din est și vest, în cazul de față cel care se referă la Artagnes / Hercule / Ares:

”Marele rege Antiochos, Dumnezeul, cel drept, manifestul (zeitatea), prietenul romanilor și al elenilor, fiul regelui Mitridates Kallinikos și al lui Laodike, zeița iubitoare de frate, fiica regelui Antiochos Epiphanes, Iubitorul de mamă, Victoriosul, a înregistrat pentru toate timpurile, pe piedestalele consacrate cu scrisori inviolabile, faptele clemenței sale.

Am ajuns să cred că, pentru omenire, toate lucrurile bune evlavia este atît posesia cea mai sigură, cît și cea mai dulce plăcere. Această judecată a devenit, pentru mine, cauza puterii norocoase și folosirea ei binecuvîntată; și pe parcursul întregii mele vieți am apărut tuturor oamenilor ca unul care a crezut în sfințenie cel mai sigur paznic și desfășurarea inegalabilă a domniei mele (sau a împărăției). Prin aceste mijloace, am scăpat, contrar tuturor așteptărilor, de mari pericole, am devenit ușor stăpînul situațiilor fără speranță și, într’un mod binecuvîntat, am ajuns la plinătatea unei vieți lungi.

După ce am preluat stăpînirea tatălui meu, am anunțat, în mila gîndului meu, că regatul supus tronului meu ar trebui să fie locația comună a tuturor zeilor, prin faptul că prin orice fel de artă am decorat reprezentările lor forma, așa cum străvechea lume a perșilor și a elenilor – rădăcinile norocoase ale strămoșilor mei –  ni le’a predat (nouă) și le’a onorat cu sacrificii și festivaluri, așa cum a fost regula primitivă și obiceiul obișnuit al întregii omeniri; în plus, propria mea considerație a conceput în continuare alte onoruri și mai ales strălucitoare.

Și așa cum m’am gîndit să pun bazele acestui mormînt sacru, care trebuie să fie indestructibil de ravagiile timpului, în imediata apropiere a tronului ceresc, în care forma exterioară a persoanei mele păstrată din fericire la vîrstă maturității, după ce sufletul iubit de Dumnezeu trimis pe tronurile cerești ale lui Zeus Oromasdes, se va odihni printr’un timp incomensurabil …”

Conform inscripțiilor găsite, Antiohus pare să fi fost o persoană pioasă și avea un spirit generos. Ruinele palatului regal au fost găsite într’un alt oraș al regatului, Arsameia.

Drumul ce duce pe piscul Muntelui Nemrut, trece pe lîngă alte cîteva ruine şi Eski Kâhta (capitala de vară din Commagene).

Acest palat este cunoscut sub numele de Eski Kale sau ”Castelul vechi”. În Arsameia, Antiohus a lăsat multe inscripții în limba elină a programului său de lucrări publice și a modului în care a glorificat orașul.

Efigiile monumentale ale complexului statuar prezintă atît influențe iconografice persane, cît și getice (cușma getică de exemplu, era prezentă peste tot în jurul Mării Negre arătînd astfel întinderea geților) sau elinești: influențele persane pot fi văzute în haine, căptușeala și dimensiunea colosală a imaginilor, în timp ce înfățișarea caracteristicilor lor fizice derivă din stilul artistic elinesc.

Antiohus a practicat astrologia de un tip foarte ezoteric și a pus bazele unei reforme calendaristice, legînd anul comagenian, care pînă atunci se bazase pe mișcările Lunii, cu ciclul sotic (Steaua lui Sirius) folosit de egipteni, ca bază a calendarului lor.

Acest lucru ar sugera că Antiohus era cunoscător, dacă nu a fost chiar pe deplin inițiat în ermeticism.

Complexul funerar al lui Antiohus a fost construit într’un mod în care sărbătorile religioase să poată avea loc acolo. În fiecare lună erau două zile de sărbătoare pentru Antiohus: ziua lui de naștere, care a fost sărbătorită în data de 16 a fiecărei luni, și încoronarea lui, care a fost sărbătorită în data de 10 a fiecărei luni.

El a alocat fonduri pentru aceste evenimente din proprietăți legate legal de site.

De asemenea, el a numit familii de preoți și ieroduli (slujitori ai sanctuarului) să conducă ritualurile, iar urmașii lor urmau să continue slujba rituală în perpetuitate. Preoții purtau haine tradiționale persane și împodobeau imaginile zeilor și strămoșii lui Antiohus cu coroane de aur.

Preoții ofereau tămîie, ierburi și alte ”jertfe grandioase” nespecificate pe altare așezate înaintea fiecărei imagini. Toți cetățenii și militarii au fost invitați la banchete în onoarea ilustrului decedat. În timpul sărbătorilor, atitudinile ostile erau interzise și Antiohia a decretat ca oamenii să se bucure, să mănînce și să bea vin și să asculte muzica sacră interpretată de muzicienii templului.

Mormîntul lui Antiohus a fost uitat timp de secole, pînă în 1881-1883, cînd arheologii din Germania l’au săpat.

Cine a fost Antiohus?

Antiohus I Theos Dikaios Epiphanes Philorhomaios Philhellen  70 î.Hr. – 38 î.Hr.) a fost un rege armean din Regatul Commagene și cel mai faimos rege al regatului respectiv.

Capul lui Antiohus de pe Muntele Nemrut

Antiohus I a fost fiul și probabil singurul copil al regelui Mitridates I Callinicus și al reginei Laodice VII Thea of ​​Commagene. Antiohus era pe jumătate armean, un membru îndepărtat al dinastiei Orontide și jumătate elen, sau mai curînd get macedonean.

Get și nu elen, așa cum a fost denaturată națiunea macedoneană antică, chiar și de către Herodot, cînd vorbește despre macedoneni.

Herodot aprecia complet nepotrivit:

”De la Argos au fugit la iliri trei frați din descendenții lui Temenus, Gauanes, Aeropus și Perdiccas, și trecînd de la iliri în partea superioară a Macedoniei au ajuns la orașul Lebaia … Acum, acești descendenți ai lui Perdiccas sînt greci, după cum ei înșiși spun, eu am șansa de a cunoaște asta și o voi dovedi, în ultima parte a istoriei mele.”

Orice am spune, dacă Perdiccas era get macedonean, descendenții nu puteau fi eleni, oricît am încerca să denaturăm trecutul.

Mithridates, tatăl lui Antiohus, era fiul regelui Sames al II-lea Theosebes Dikaios din Commagene și al unei femei neidentificate.

Mitridates a fost probabil legat de regii din Parthia și, în lumina descoperirilor arheologice de la Muntele Nemrut, a revendicat descendența de la Orontes și l’a revendicat și pe Darius I al Persiei ca strămoș, datorită căsătoriei lui Orontes cu Rododia, fiica lui Artaxerxes II, care a fost descendent al regelui Darius I.

Mai sigure, însă, sînt conexiunile sale dinastice cu Diadochii, Urmașii lui Alexandru Macedon. Mama lui Antioh, Laodice VII Thea, a fost o prințesă elenă a Imperiului Seleucid.

Tatăl lui Laodice a fost regele Seleucid Antiohus VIII Grypus, în timp ce mama ei a fost o prințesă ptolemaică și mai tîrziu regina Seleucidă Tryphaena (vezi Cleopatra VI a Egiptului).

Astfel, Antiohus a fost un descendent direct al lui Seleucus I Nicator al Imperiului Seleucid, Ptolemeu I Soter al Egiptului, Antigonus I Monophthalmus din Macedonia și Asia, Lysimach al Traciei și regentul macedonean Antipater.

Acești cinci bărbați, ”succesorii” Diadochi, au servit ca generali sub Alexandru cel Macedon.

Părinții lui Antiohus s’au căsătorit ca parte a unei alianțe de pace între regatele lor. Se știe puțin despre viața și educația sa timpurie, în afară de aspectul său elenic; cu toate acestea, se pare că, atunci cînd tatăl său a murit în 70 î.Hr., Antioh a succedat tatălui său ca rege.

În timp ce Republica Romană a anexat teritoriile din Anatolia, Antiohus, printr’o iscusită diplomație, a putut să mențină Commagene independent de Roma.

Antiohus este menționat pentru prima dată în izvoarele antice în anul 69 î.Hr., cînd Lucullus a făcut o campanie împotriva regelui armean Tigranes cel Mare.

Antiohus a încheiat o pace cu generalul Pompei în 64 î.Hr., cînd Pompei a invadat cu succes Siria.

Antiohia și Pompei au devenit apoi aliați.

Antiohus în 59 î.Hr. a primit toga praetexta și a primit recunoașterea oficială din partea Senatului Roman ca aliat al Romei. Antiohus a primit un sceptru de fildeș și o togă triumfală brodată și a fost întîmpinat ca ”rege, aliat și prieten”.

Această recunoaștere a fost un mod tradițional de recunoaștere și răsplătire a aliaților Romei. Încă de la domnia sa, monarhii din Commagene s’au dovedit a fi cei mai fideli aliați romani.

Cînd Marcus Tullius Cicero a fost guvernatorul Roman al Ciliciei în 51 î.Hr., Antiohus i’a furnizat lui Cicero inteligent mișcările parților. În timpul războiului civil dintre Iulius Cezar și Pompei, Antiohus a furnizat trupe pentru Pompei.

În 38 î.Hr., un legat al lui Triumvirului Mark Antoniu, Publius Ventidius Bassus, după ce a făcut campanii împotriva parților, a dorit să’l atace pe Antiohus și regatul său. Antoniu și Bassus au fost atrași de averea regatului Commagene. Cu toate acestea, în timp ce se pregăteau să marșească împotriva Commagene și a capitalei sale Samosata, Antiohus a negociat o soluție pașnică cu ei.

Sursa: tertullian.org, whc.unesco.org,

Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology

Citește și: GEȚII AU IMPUS RESPECTUL IMPERIULUI ROMAN

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

GEȚII LIBERI SAU ”BARBARII” DE DINCOACE DE DUNĂRE ȘI COLAPSUL ROMEI

Termenul de ”barbar” derivă dintr’un cuvînt elinesc care înseamnă ”barbă”. Barbarii pentru eleni erau străinii, cu un sens deosebit de cel de azi, adică cei care nu vorbeau limba elenă fluent: însemna doar să fie străini de civilizația elinească.

Pentru că adesea se face confuzie cu termenul modern de necivilizat, necizelat, sălbatic, sensul antic era perceput diferit, purtarea bărbilor, deși era universală, adevăratul sens al termenului era de nevorbitor al limbii materne a elenilor.

La începutul acestei prime perioade, cu ciocnirile cumplite cu romanii destul de combativi, primitivi, grosolani și nemiloși, a început să devină un sinonim, un cuvînt echivalent, deci în sens derogatoriu.

Întîmplător sau nu, cam tot ce era dincolo de lumea elinească, și mai tîrziu cea romană însemna ”barbar”. Pînă la apariția Romei, barbar însemna cam 99 % din Europa, ulterior, prin expansiunea imperiului roman, foarte multe triburi ”barbare” fiind înghițite sau ”pacificate” de ”civilizația” romană, ”lumea barbară” a fost mutată mai la nord pe linia Dunării.

Această linie practic, va demarca definitiv și pentru o lungă perioadă, granița dintre Geții robiți din imperiul roman și Geții Liberi din ”lumea barbară”, numit în latinește Barbaricum, adică ceea ce vedeți cu albastru colorat în poza noastră de mai sus.

De ce barbari? Cine au fost, de unde vin?

Știm foarte puțin despre acești oameni. Tacitus este una din puținele surse. Deși, despre geții carpatici, celți și germanici sînt numeroase mențiuni în istoria antică, în realitate se știe incredibil de puțin.

Cînd vorbim despre barbari sau vîrste barbare în sens istoric, ne referim în schimb la un moment anume din istoria europeană, tocmai la perioada de tranziție între civilizațiile romane și medievale în care se formează primele nuclee ale viitoarelor națiuni europene.

Să luăm ca exemplu geții liberi numiți în istorie ”germanici”.

Odată cu cercetările și ”interviurile” cu romanii care se întorceau din acele teritorii, Tacitus a știut (și credea) că așa-numiții barbari germanici coborau din trei origini foarte specifice, în ciuda celor întîlnite de legiuni fiind aproximativ 40 de triburi diferite, deși, alte surse recente afirmă că erau aproximativ, o sută.

Poate că numele de Germani era numele unui trib, și după ce au intrat în contact cu romanii, au fost  numiți de atunci toate acele diferite triburi din nordul Alpilor cu denumirea generică de ”germani”.

Aceste popoare erau considerate ca una, ca o singură națiune, deși nu știm dacă aveau chiar idee despre ce era o națiune sau o comunitate națională.

Între ele existau doar legende transmise oral, deoarece nu există încă nici o scriere.

Strămoșul comun a fost ”Dumnezeul născut din pămînt”; de la fiul său Mannus au fost derivate cele trei ramuri principale ale celor 3 linii principale; Ingevoni (cel care va crea grupul frizon-saxon), Istevoni (cei care vor da viață grupului francez, francii) și Erminoni, adică locuitorii centrului teritoriului (Germania de azi) de la Dunăre.

O linie, Ingevonii și Istevonii proveneau din Oceanus Germanicus (așa numit de romani, apoi Marea Nordului). O altă tulpină din Suevicum (Balticii). Al treilea din zona Cimbrica (Danemarca), cu Erminonii staționați pe Elba.

Vorbim – citîndu’l pe Tacitus – din primul secol după Hristos, în timp ce aici – cu cele mai noi cunoștințe – vrem să mergem mult mai departe înapoi în perioada 700-500 î.Hr. le găsim pe toate amestecate, aproape un singur popor, dar mai bine să spunem multe triburi cu unele analogii în obiceiuri și tradițiile și instituțiile lor arhaice.

Acestea erau foarte diferite, motiv pentru care încă nu este timpul să le numim germani ce, danezi, suedezi și cu atît mai puțin franci. Adică, pînă cînd diviziunea lor devine aproape clară, cele după aproximativ secolul 3-4 î.Hr., iar cele de după secolul 3-4 d.Hr., cînd încep să coboare spre sud, mai întîi să facă raiduri, apoi să se stabilească în diverse teritorii, inclusiv Italia: longobarzii (bărbile lungi).

Cine au fost barbarii ? Viața marii familii a barbarilor

Barbarii nu apar brusc în secolele IV-V d.Hr., dar se vorbește despre ei cu primele cuceriri romane dincolo de Alpi, în primul secol, apoi urmează migrațiile masive pe care încep să le facă.

Singura veste pe care o avem despre ei provine din mărturiile romane și, prin urmare, ne este foarte dificil să le reconstruim istoria independent de relațiile pe care le’au avut cu romanii. Nu putem spune cînd și cum s’au stabilit în diversele zone din estul, centrul și vestul Europei și nici cum s’a articulat istoria lor.

De fapt, nu au avut niciodată o tradiție scrisă, numai goții / geții știau și foloseau mai tîrziu o formă rudimentară de script așa-zis runic.

Roma cu cuceririle sale dăduse caracteristicile civilizației romane unei mari părți din Europa. Popoarele indigene s’au adaptat la organizarea socială și politică romană; locuitorii provinciilor erau mai mult sau mai puțin profund romanizați, mai curînd mai deloc, dar nu mai puteau fi definiți ca ”barbari”.

Prin urmare, barbarii erau acele popoare geto-ariane, numite ”științific” indo-europene,  care locuiau în zona Europei central-nordice, a Germaniei, a geților carpatici și a slavilor Europei de Est pînă spre Caucaz în așa numită Sarmo-Geția (Sarmația).

Primele informații despre viața barbarilor ne provin de la autorii romani: Cezar și Tacitus.

Imaginea acestora apare cu foarte multă viață de la citirea acestor informații. Societatea lor a fost cu adevărat în antiteză cu societatea romană. Trăiau nomazi, într’o stare de libertate absolută; nu a existat nici o formă de activitate economică regulată care să le lege oamenii de pămînt și să creeze diferențe în ceea ce privește averea.

În cea mai mare parte războiul sau formele embrionare de producție și agricultura le dădea cele necesare pentru supraviețuire.

Costumele erau considerate primitive, iar nevoile lor se limitau la lucruri esențiale. Nu a existat nici un ordin legislativ; simțul lor de dreptate și onoare, dezvoltat în cel mai înalt grad, a luat forma unui sistem pripit de vendete personale.

Obligația familiei era răzbunarea ca moștenire primită (feudă). Toată lumea era liberă să reglementeze apărarea drepturilor sale în modul în care considerau cel mai potrivit. La baza tuturor acestor lucruri, însă, existau tradiții de ”onoare permanentă”, așa cum se pot găsi aproape întotdeauna în rîndul popoarelor primitive.

Adesea era aplicat un anumit tip de Justiție ”publică”, care se constituia mai curînd într’un calvar , ca la judecata lui Dumnezeu. Dovada nevinovăției suspecților responsabili pentru o crimă este lăsată la ”judecata lui Dumnezeu” prin supunerea acuzatuluila la teste cu adevărat de neconceput pentru mentalitatea noastră.

Pentru a’și dovedi inocența, trebuiau, de exemplu, să traverseze flăcări nevătămați sau să reușească să stingă o lamă fierbinte cu salivă care era așezată pe limba lor.

În timpul regatelor barbare, relațiile erau reglementate în baza unor coduri de legi numite adevăruri. Cel mai răspîndit cod de legi a fost Lex Salicum, caracteristic regatului francilor.

Statutul juridic al persoanei era în dependență de proveniența etnică și statutul politic, astfel francii erau mai previlegiați decît galo-romanii.

Dreptul de proprietate privată era în formare, din care cauză contractele erau puțin răspîndite. Obligațiile erau judecate în baza delictelor.

Pînă în sec. 6 dreptul familiei era reglementat de tradiție (cutumă) ulterior, prioritar a devenit dreptul canonic (creștin).

Moștenirea asupra pămîntului era asigurată exclusiv fiilor, dacă familia nu avea fii atunci ogorul era moștenit de vecini. După edictul lui Chelperik, familiile care nu aveau fii, erau în drept să lase moștenirea unei fiice.

Dreptul penal a suportat modificări odată cu dezvoltarea proprietății private.

Mai tîrziu, după ce au intrat în contact cu romanii, obiceiurile lor s’au înmuiat oarecum; a fost admisă posibilitatea stabilirii compensației monetare unor ostilități pentru a evita vărsarea excesivă de sînge.

Răspunderea penală putea fi înlocuită prin achitarea unei amenzi. În cazul omorului se achita o amendă numit wergeld, mărimea amenzii era în dependență de statutul, genul, vîrsta persoanei omorîte.

Termenul Wergeld (dar și Wehrgeld, Wiedergeld, Manngeld și Friedegeld), în latina medievală weregildus, era un substantiv compus din vechiul german wer, ”om” (cf. vir, viri, ”bărbat”) și geld, ”preț”, ”ban”, ”plată”. Cu alte cuvinte, Wergeld s’ar traduce prin ”prețul omului”.

Deși responabilitatea pentru crime era personală, achitarea amenzii putea fi realizată cu ajutorul rudelor. Incapacitatea de plată determina pedeapsa în baza răzbunării sîngelui (Thalion).

Dacă rudele persoanei decedate pedepseau cu moartea pe vinovat, aceasta nu era considerată crimă. Dacă wergeldul era achitat, acesta era împărțit în 3, 1/3 revenea statului, 1/3 rudelor apropiate victimei, și 1/3 comunității (rudelor mai îndepărtate).

Legea salică a fost preluată parțial în perioada Imperiului Francilor, in secolele X-XI, s’a creat o nouă structura de legi, medievale.

Statutul juridic al persoanei a fost influențat prin sistemul de vasalitate. Regele era considerat senior de primul rang, care acorda pămînturi conților, considerați vasali ai săi. Aceștia ofereau pămînturi altor persoane,pentru care ei deveneau seniori.

Structura vasalică era specifică exclusiv nobilimii. Rege (senior de rangul I), conți (vasali pentru regi), baroni (vasali pentru conți), cavaleri și valeți (vasali pentru baroni).

Relația vasalică era legalizată prin omaj (jurămînt al vasalului seniorului său) și investitură (transmiterea unui lot de pămînt, simbolică prin transmiterea unui bulgăre sau crenguță, ce desemna că seniorul transmite vasalului un pămînt).

Obligațiile seniorului erau de a proteja vasalul și proprietatea acestora. Vasalul era obligat să presteze 40 de zile în an serviciul militar. În cazul în care una din părți nu’și onora obligațiile interdependența era anulată.

Starea a 3-a formată din orășeni și țărani s’a modificat odată cu dezvoltarea relațiilor feudale. Orășenii și’au obținut libertatea, iar țărănimea prin procedura de precariu a rămas fără proprietate de pămînt trecînd în categoria persoanelor dependente.

În perioada medievală izvor de obligații erau considerate delicte, cvazi-delicte, contracte, cvazi-contracte. Instituțiile statului interveneau diferit în cazul dacă dreptul de proprietate era încălcat intenționat sau din imprudență.

Dreptul de proprietate permitea proprietarului să înstrăineze bunurile în afara familiei, prin donație sau testament (cvazi-contract).

Cele mai grave crime erau considerate împotriva statului (prejudiciul adus familiei regale, falsificarea monedei regale, falsificarea actelor cu semnătură regală, trădarea familiei regale, pedeapsa era capitală.

În perioada fărîmițării feudale statul nu intervenea uniform pentru realizarea judecății.

Fiecare feudal era în drept să realizeze judecata în domeniul său. Principiile dreptului medieval s’au modificat odată cu transformările organizării politice a statelor.

Dar cînd s’a produs acest lucru, procesul lent de infiltrare reciprocă între barbari și romani începuse deja, marcînd sfîrșitul definitiv al lumii ”clasice” și începutul lumii ”moderne”.

Puterea politică, Familia și Religia

Principiul fundamental al societății barbare este Puterea. Omul liber este înițiat într’o ceremonie în care adunarea bărbaților înarmați îl înrolează, autorizîndu’l oficial să lupte. Armele constau în săbii, scuturi gigantice acoperite din piele, sulițe lungi sau arcuri grele.

Omul liber intră astfel în armată, care coincidea cu adunarea tuturor drepturilor oamenilor din trib. Adunarea forțelor armate era depozitarul suveranității, dar funcțiile sale nu depășeau decizia de pace și război sau pedepsirea crimelor împotriva zeilor și a comunității.

În partea de sus a ordinii sociale, însă, există un grup de oameni liberi care se distinge de ceilalți. Ei aparțin unor familii foarte vechi, cărora li se atribuie origini divine; de fapt, dețin în mod tradițional funcții preoțești sau civile.

Din această mică aristocrație, unii bărbați apar adesea ca fiind singurul element de bază pentru valoarea lor în război. Acest om devine un ”lider”, post care va intra apoi în istoria medievală precum ”Conte” sau ”Duce”.

În caz de război, adunarea îl alegea rege; dar era o sarcină în care i se dă o autoritate morală mai mare decît una politică. În adunări, întrunite în caz de pericol, se decidea cu majoritate.

Barbarii germanici aveau un sentiment profund de familie. Infidelitatea conjugală a fost pedepsită foarte sever. Familia era nucleul fundamental al ordinii lor sociale și politice.

Diferitele familii au fost legate de anumite legături familiale, astfel încît mai multe familii au format un Sippe .

Mai mulți Sippe au format un Gau sau un trib, care se alăturau altor triburi pentru a forma o uniune de triburi, un popor ale cărui legături majore erau aceleași tradiții civile și religioase.

În cazul Balcanilor, cîteva uniuni de triburi pot fi aici menționate: cele ale Odrisilor la sud de Dunăre, ale lui Alexandru Macedon, ale lui Bureo Bistas, și la scară mai mică, chiar cea a lui Daci Balo.

În cazul religiei, cea germanică era foarte simplă și naturalistă, așa cum se întîmplă adesea popoarelor nomade obișnuite să observe și să se teamă de fenomene naturale misterioase. Zeii lor s’au identificat cu forțele naturii și, prin urmare, pot fi bune sau rele.

Era Thor, Zeul cerului, de unde își arunca ciocanul, fulgerul; Freia, maternă și blîndă, care a reprezentat Pămîntul; Baldui, Soarele; Loki, focul util și rău. A existat și un zeu suprem: Odin, Zeul războiului, care conducea războinicii în luptă și îi salutau pe cei căzuți, în cetatea cerească Walhalla unde ajungeau după moartea eroică în luptă.

”Barbarii” din armatele romane

Istoricii au discutat cauzele declinului și sfîrșitului civilizației romane timp de secole. De ceva timp, nimeni nu mai susține teza simplistă conform căreia Imperiul Roman a căzut brusc sub izbucnirea hoardelor sălbatice și distructive.

Mulți spun că Imperiul Roman a murit deja de o moarte naturală și că barbarii geto-goto-germanici ar fi pus bazele întregii civilizații europene moderne cu noile lor forțe și obiceiuri solide.

Dintre aceste teze extreme există în mod natural multe moduri intermediare. Dacă ”barbarii” puteau prelua puterea de la romani, a fost pentru că deja în interiorul Imperiului a existat o criză foarte gravă, care a afectat principalele sectoare ale vieții politice. Infiltrarea barbarilor în armata și birocrația romană începuse, însă, de mai mult timp înainte de colaps.

Înaintea ”pierderilor” din toate părțile lumii, romanii începuseră să’i deporteze ca sclavi; s’au bucurat cît timp i’au tîrît pe la Roma, i’au făcut să lupte în arenă cu leii, dar și sadic între ei. Apoi a început să’i elibereze pe mulți dintre ei pentru a’i face servitori sau muncitori cu salarii mici, în special în agricultură sau în meseriile umile pe care romanii le dețineau înainte, în ciuda faptului că erau risipitori și supraîncărcați cu datorii.

Aprovizionările proveneau evident din țările și provinciile cucerite, cum era și Dacia Romană, dar erau în mîinile romanilor. Unii – interesați de această ”acceptare” a străinilor și a forței de muncă ieftine – spuneau că este necesar să’i integreze, să le ofere cetățenia, să’i determine să devină cetățeni romani chiar de la naștere cu aceleași drepturi, evident, nu cu ale lor.

Curînd aceste populații marginalizate, chiar cu cetățenie romană, mai mult decît integrate, după un timp, au început să se comporte așa cum s’au comportat romanii pe teritoriile lor, cînd i’au jefuit, cucerindu’i prin forță și supunere.

Această inversare a avut loc în timp ce la Roma o criză economică și politică începea să meargă mînă în mînă cu criza valorilor. La Roma, aproape jumătate din populație era de origine străină, soldații, de asemenea, conduși adesea de aceiași străini care au reușit curînd să devină generali, apoi au fost puși chiar în fruntea armatelor, dar care, fără îndoială, nu a fost din ”dragoste de țară”, ”de amprentă latină”, ceea ce demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, precara sau chiar inexistența acelei romanizări de care se face mare caz în țara noastră.

Acești străini de latinitate, într’adevăr, se pregăteau să’și creeze propria patrie și nu doar în țările lor, ci chiar la Roma.

Pentru acești străini, Roma cu Septimius Severus, cînd ideea proiectului politic nu mai era cea pe care Commodus voia să o realizeze, ajutîndu’i în țara lor prin crearea unei confederații, a lansat Constituția Antoniniană, oferind ”cetățenie romană” tuturor străinilor, celor care ajunseseră și celor care s’ar fi născut acolo (un ”ius soli” din acea vreme).

”Ius soli” în traducere din lat. ”Jus soli”, ”dreptul pămîntului”, sau, cum se spunea inițial în limba rumînă: dreptul pămîntean, cu referire la locul nașterii este unul din cele două sisteme de acordare a cetățeniei, alături de ius sangvinis, în traducere ”dreptul sîngelui”, sau, cum se spunea inițial în limba română: dreptul strămoșesc, cu referire la originea etnică a cetățenilor.

Conform ius soli, cetățenia unui stat se dobîndește automat prin nașterea pe teritoriul acelui stat. Pot fi impuse condiții cum ar fi ca cel puțin unul dintre părinți să aibă rezidență legală în statul respectiv, în cazul în care părinții sînt cunoscuți.

Acest sistem definește națiunea ca populația unui anumit teritoriu, indiferent de etnie, limbă sau religie.

Odată cu criza modelului cu sclavi, unii dintre ei au început să îi includă ca ”sclavi” utili în sarcini de nivel scăzut (în latină, sclavul se numea servus ), apoi chemîndu’i eliberați i’a promovat să coopereze în diverse activități, cu o contradicție: dacă dorea Romanul care’și menține averea și avea nevoie de ei. În sfîrșit au fost promovați și ca simpli soldați (romanii deveniseră sedentari și apatici chiar și în armată) apoi au fost puși în curînd chiar în fruntea acelorași armate.

La scurt timp după jugul roman, străinii care au devenit ”cetățeni” s’au răscumpărat, au prevalat, și alături de ”chemarea sîngelui țării lor” au găsit coeziune și identități comune.

Au devenit mai întîi furnizori de servicii cu costuri reduse utile, apoi au devenit ”prieteni” conciliatori și în final ”dușmani”. Ei doreau pe bună dreptate egalitatea în drepturi nu numai la Roma, ci și în țările lor (unde de fapt în curînd vor renaște noi națiuni, noi imperii, noi împărați).

Mai tîrziu, ”barbarii” au preluat și puterea. Și pentru Roma a fost sfîrșitul.

Barbarii pînă la 476 au schimbat Imperiul Roman, și într’adevăr a încetat să mai existe.

Primul împărat – pus de ”barbari”, tot de origine barbară, a fost Maximin Trax, au urmat alți 30 de împărați străini, dar în curînd au fost asasinați de aceiași pretorieni și de noii împărați aspiranți nerăbdători.

Citește și: ÎMPĂRATUL GET, MAXIMIN THRAX DIN MOESIA

În timp ce se aflau în afara vechiului imperiu, foștii barbari și’au întemeiat propriile regate, domeniile lor și după un timp și propriul Imperiu.

Roma însăși pentru a se apăra inutil a început să ridice în jurul său zidurilor înalte (în anii 271-274 cu Aurelian, atunci cînd și el a fost ucis în anul următor). O apărare în zadar. Hoardele au continuat să coboare peste Roma, au asediat’o, au șocat’o, au provocat moarte prin foame, au jefuit’o.

Roma și Imperiul devenise atunci țara cucerită de străini – foști ”barbari”: geți, goți,  ostrogoți, vizigoti, huni, vandali, șvabi, alani și lombarzi veneau pe rînd în întreaga Italie.

Apoi mai tîrziu geții germanici au întemeiat mai întîi Imperiul Carolingian, apoi Sfîntul lor Imperiu Roman (962-1806), care nu mai rămăsese nimic din cel roman și nici măcar sacru. Au avut loc cruciade în Est (1095-1259 ca răspuns la cuceririle musulmane, dar au sfîrșit mizerabil, au fost izgoniți de așa-numitele infidelități.

Apoi, Francii și Spaniolii au coborît în ​​Italia, ceea ce a transformat’o într’o ”expresie geografică” și nimic mai mult. Italia nu mai era Italia, ci o ”Colonie Barbară”.

Soldații geți, goți sau germani erau nechibzuți și impetuosi; nu au fost întotdeauna capabili să se încadreze în alinierea ordonată a armatei romane, dar au fost totuși singurii mercenari disponibili.

Astfel, în jurul secolului al IV-lea d.Hr., barbarii au început să se regăsească în fruntea armatelor.

În lungile perioade de anarhie militară care a caracterizat istoria romană începînd cu secolul al III-lea. grupuri din ce în ce mai numeroase de triburi getice și germanice și’au întocmit alianțe, oaspeți mai mult sau mai puțin doriți, în teritoriile romane.

Aici, abandonînd viața lor nomadă obișnuită, au început să ”absoarbă” civilizația romană și să influențeze la rîndul lor.

Trebuie amintit că în diversele castre romane, sau ”colonii”, au apărut marile orașe ale Europei centrale și de nord. Unul dintre cele mai cunoscute și populate (45.000 de locuitori) construit în colonia romană pe malul stîng al Rinului, a fost tocmai ”Colonia Claudia Ara Agrippinensium”; Agrippina fiind soția împăratului Claudius și fiica lui Germanicus.

De aceea, la vremea ”invaziilor” provocate în fapt tocmai de slăbicunea imperiului, romanii nu se găseau în fața unor popoare necunoscute și terifiante; romanii și barbarii se cunoșteau deja de multă vreme și datorită aceste contacte foarte dese fuseseră deja modificate și integrate, unele dintre aceste populații.

Este cazul și al geților carpatici, care mare parte dintre ei și în special pe cei de la Dunărea de jos, fiind încluși în imperiu înaintea celor din munți.

De asemenea, au adus inovații importante în domeniul tehnic: erau pricepuți în prelucrarea metalelor, au construit arme rezistente, au introdus berea așa cum o știm astăzi, folosirea untului și a butoaielor de lemn.

Abilitățile luptelor călare a făcut posibil introducerea și utilizarea etrierului și a șeii. În cele din urmă, au adăugat roțile la plug, făcîndu’l mai eficient. Și au desființat tunicile romane, introducînd utilizarea așa-numitului ”brace”, tip pantaloni, la noi numiți ițari, nădragi, cioareci.

Barbarii și nașterea Europei

Toate triburile getice fie că erau geți din Carpați, din nordul Alpilor: franci, alemani, șvabi, heruli, vizigoti, rugi, ostrogoți, lombarzi, burgunzi, vandali, gepizi, anglo-saxoni, normanzi etc. aceștia, printre alții, au fost fără doar și poate, protagoniștii istoriei Europei dintre Imperiul Roman și Evul Mediu.

O perioadă de mari confruntări, de dezolare și lupte. Creștinii care trăiau în acea perioadă păreau aproape de sfîrșitul lumii, un lucru foarte greu de înțeles astăzi.

În realitate, o nouă lume a fost creată după prăbușirea celei romane. Noi popoare au fost introduse pe trunchiul antic al organismului imperial, cele care au modificat în totalitate aspectul său și au fost la rîndul lor modificate.

Așa că, după epoca turbulentă a migrării, a devenit clar că s’au născut noi entități politice care nu erau barbare și nu erau romane: erau regate ”romano-barbare”, fiecare cu propria individualitate particulară, rezultatul unei întîlniri între două civilizații diferite, un fapt istoric și original care stă la baza civilizațiilor noastre naționale.

Avînd în vedere acest fenomen istoric, putem explica originea diferitelor națiuni europene.

Italia

Epoca dominației barbare în Italia merge din aproximativ 476 d.Hr., anul căderii Imperiului Roman de Vest pînă la 800 d.Hr., anul în care Charlemagne a obținut solemn coroana Sfîntului Imperiu Roman.

În acea perioadă de peste trei secole, Italia a fost invadată și dominată de diferite populații. Prima dominație stabilă a fost cea a Herulilor care, în 476, a fost condusă de Odoacru, care l’a înlocuit pe Romulus Augustulus, ultimul împărat roman.

În 489 au urmat Geții ostrogoți, conduși de marele rege get Theodoric; apoi au venit lombarzii (longobarzii) conduși de AIboin, în 568, iar în final, în 754, francii, o populație cu obiceiuri mai domestice, condusă de Pepin cel Scurt, care a restabilit o lungă perioadă de pace în Italia.

Citește și: IMPERIUL GETIC AL LUI TEODORIC, REGELE POPORULUI GETIC

Chiar înainte de aceste dominații, Italia a fost invadată de populații barbare, precum geții vizigoți, vandalii și hunii; dar nici unul dintre aceste triburi nu se stabiliseră pe peninsulă: trecuseră făcînd doar masacre, devastări, raiduri, acționînd în special în orașe, ucigînd și furînd, distrugînd case, temple și monumente, apoi trecînd pe alte teritorii ale Imperiului Roman fără a crea nici unul o conducere politică organizată.

Dar, pentru a rezuma starea acelor vremuri, este elocvent să cităm din faimosul edict dat de Teodoric ce’i poartă numele: ”Edictum Teodorici”, o culegere de 154 de articole, bazate pe dreptul roman, și cărora trebuiau să se supună atît romanii, cît și geții.

În cazurile neprevăzute de edict, fiecare popor se servea de dreptul națiunii sale. Dar, deși edictul era unic pentru ambele popoare, fiecăruia dintre ele îi dădea un tribunal propriu: prezidiile provinciilor pentru romani și Comites Gothorum pentru geți.

În cauzele mixte, comesul geților trebuia să fie asistat de un magistrat roman, prudens romanus.

Iată un fragment în acest sens:

”Pentru că geții cu ajutor divin locuiesc între voi, pînă ce nu vor apărea, așa cum s’ar putea întîmpla, certuri, am crezut necesar să trimitem în mijlocul vostru, în calitate de comes, un om extraordinar și integru ca notorietate. Acela, conform edictului nostru, va judeca certurile pentru geți.

În caz de neînțelegeri între geți și romani se va adăuga un magistrat roman și va judeca cu echitate. În certurile între romani aceștia se vor supune judecătorilor trimiși de noi în provincii pentru ca fiecăruia să’i fie făcută dreptate după o unică lege.

Astfel, cu ajutor divin, amîndouă popoarele se vor bucura de beneficiile păcii. Și să știți că noi îi iubim pe toți fără a face diferențe, dar îi privilegiem pe aceia ce mai mult decît alții respectă legile.

Noi nu vom tolera ilegalități și vom condamna pe cei ce violează legea. Nu vom fi îngăduitori cu cei violenți. În neînțelegeri trebuie să triumfe nu forța, ci dreptatea. Cine are posibilitatea să apeleze la justiție nu poate recurge la violență și tocmai pentru că vrem să eliminăm ura dintre noi plătim judecătorii și întreținem multe birouri.

Cum comun este guvernul care vă conduce, așa să fie comune sentimentele voastre. Și sentimentele voastre sînt cele pe care noi le dorim. Voi, geți, fiți aproape romanilor în dragoste cum vecini le sunteți în bunuri, și voi, romani, iubiți mult pe geți care în pace cresc poporul vostru și în război vă apără.

Așadar, voi ascultați pe judecătorul ce vă e trimis și observați sentințele pe care după drept le va pronunța. Așa comportîndu’vă vă supuneți mie și împreună vă faceți datoria.”

Citește și: GEȚII AU IMPUS RESPECTUL IMPERIULUI ROMAN

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

CRĂCIUNUL, NAȘTEREA UNUI CICLU SOLAR SAU A LUI IISUS ?

Crăciunul nu a fost ziua de naștere a lui Iisus, ci nașterea unui nou ciclu solar. Crăciunul reprezenta în mentalul strămoșilor noștri nașterea unui ciclu agricol. Oamenii au asociat mult timp solstițiul de iarnă cu începutul unui nou ciclu anual, renașterea Soarelui și a naturii.

După cea mai lungă noapte, ziua în sfîrșit începea să crească treptat, ceea ce dădea speranță la fericire, bogăție și la o recoltă bună.

Așa cum știm, rotaţia Pămîntului în jurul Soarelui, numită şi mişcare de revoluţie, reprezintă un ciclu natural care a fost numit ”an terestru”, şi este format în mod natural din 365,24… zile terestre, dar împărţit în mod convenţional de oameni în 12 luni, sau 52-53 de săptămîni.

Referitor la calendarul geților lucrurile se schimbă puțin. Asupra variantei originale a Calendarului getic, cea de dinaintea modernizărilor şi schimbărilor aduse de marele preot Deceneu, nu putem avea decît informaţii deduse din calcule, astfel că nu putem oferi în acest moment dovezi clare ”necesare”.

Cu toate acestea vom vedea că aceste calcule ne arată în afara oricăror coincidenţe sau dorinţe ascunse în ce consta Calendarul getic tradiţional. În acest moment putem afirma  fie şi speculativ la prima vedere că geții aveau cu mult înainte de inovaţiile şi reformele lui Deceneu un calendar tradiţional original, ce se baza pe cîteva elemente definitorii.

Primul element îl reprezintă media anului tropic calculată pe o perioadă de 21 ani în care 8 ani erau ”scurţi” şi aveau 360 de zile fiecare, 6 ani erau ”lungi” şi aveau 368 de zile fiecare şi 6 ani erau bisecţi cu 369 de zile fiecare. Prin cîteva calcule simple 360×8, 368×6 și 369×6 aflăm că numărul total de zile cuprins în 21 ani este de 7670 de zile.

Dacă vom împărţi 7670 la 21 vom afla durata medie a anului tropic aşa cum o considerau geții în calendarul lor tradiţional ante-Deceneu şi anume 365,238095 de zile.

Aşadar acest ciclu de 21 ani este foarte important deoarece el ne dă o valoare medie a anului tropic tradiţional getic foarte aproape de cea din zilele noastre de 365,24219300989  de zile, anul getic tradiţional fiind mai scurt cu cca 5, 9 minute faţă de valoarea anului tropic modern.

Al doilea element al calendarului getic tradiţional este durata medie de 364 zile a anului.

Al treilea element îl reprezintă împărţirea anului de 364 zile în 13 luni cu durata de 3 sau 4 optomîni, respectiv 24 sau 32 de zile.

Al patrulea element îl reprezintă săptămîna cu durata de 8 zile denumită de noi optomînă. Una din cele 8 zile este dedicată zeului Uran / Cerul reprezentat de planeta Uranus care are o perioadă de rezoluţie în jurul Soarelui de 84 de ani. Cercul al 3-lea al Marelui Sanctuar Circular are 84 de plinte / stîlpi şi ar putea fi interpretaţi ca fiind cei 84 de ani necesari planetei Uranus pentru a efectua o rotaţie completă pe elipsa sa în Jurul Soarelui.

Am dat aceste detalii despre calendarului getic, pentru a afla cîteva lucruri despre cunoștințele avansate de astronomie ale geților și că data de 25 Decembrie la geți nu putea fi altceva decît o dată din calendar care anunța începerea noului an agricol, sau nașterea anului nou solar, fapt care’l va confirma și etimologia cuvîntului getic Crăciun pe care o vom prezenta în cele ce urmează.

Cu totul explicabil este și nașterea unor zei solari ca Helios, Mithras, Horus, Dionysus, Tammuz (Nimrod), Hercules, Perseus, Bacchus, Apollo, Jupiter, chiar Sol Invictus la romani…

Chiar dacă a pornit cîndva de la un moment calendaristic aplicabil de agricultorul străbun, ziua care azi e numerotată 25 decembrie devenise mai tîrziu un simbol universal al Naşterii. Pentru că totul se reproduce la simbol, cercul sau discul fiind înainte de toate un ciclu reversibil.

Astăzi, sensul principal al vacanței în multe culturi a fost mutat în Crăciun, Anul Nou.

Trebuie să specificăm că prin aceste rînduri nu vrem să constituim un manifest anti-creștin. Vom aduce argumente în sprijinul acestei realități, de altfel, știută de foarte mulți, demersul nostru fiind, însă, inițiat doar de dragul aflării adevărului, și nu încercăm să convingem majoritatea creștinilor că ei greșesc alegînd să sărbătorească ceva impus cîndva din interese politico-religioase sau că s’a dorit schimbarea semnificației unei date din calendarul agricol al anticilor.

Creștinii au preluat ”mură’n gură” această zi de sărbătoare solară, schematic reprodusă prin cruce, raze, cerc, svaztică sau spirală și i’au dat alt sens.

Toate aceste simboluri nu sînt creștine, ci geto-ariene pre-creștine.

Pe 25 decembrie creştinii din toatã lumea se adunã pentru a sărbători, cu mai mult sau mai puţin fast, naşterea lui Isus. Colinde, slujbe, cadouri, mîncãruri – toate acestea sînt nelipsite.

Crăciunul, ca sărbătoare prin care creștinii celebrau nașterea lui Iisus Hristos, apare menționat sumar într’o listă veche:

”25 decembrie, Hristos născut în Betleem, Iudeea”.

Inscripția este pentru un eveniment înregistrat în anul 336, astfel încît, oficial, prima mențiune a acestui eveniment creștin are loc în data de 25 decembrie 336 d.Hr.

Poate ar părea ciudat că acest eveniment al nașterii lui Iisus Hristos apare consemnat de’abia după 300 de ani, dar Biserica Creștină, în acea perioadă, nu punea accent pe nașterile sfinților.

Mult mai importante erau momentele în care mureau, fiind, astfel, primiți în Împărăția Cerurilor.

De exemplu, botezul lui Iisus era considerat mult mai important decît nașterea, iar în timpul începuturilor creștinătății, adepții religiei s’au concentrat pe celebrarea învierii lui Iisus.

Totodată, nimeni nu știe cu certitudine cînd s’a născut Iisus, dar un călugăr din secolul al VI-lea, Dionysus Exiguus este primul care înregistrează datele istorice de la anul 1, începînd cu 25 decembrie.

Dar de ce 25 decembrie?

În prezent, mulţi oameni cred că Iisus s’a născut la 25 decembrie.

Răspunsul Bibliei

Biblia nu menționează data la care s’a născut Isus Cristos. Acest lucru este susținut și de următoarele lucrări de referință:

”Data reală la care s’a născut Isus este necunoscută.” (New Catholic Encyclopedia)

sau:

”Nu se cunoaște cu exactitate data nașterii lui Cristos.” (Encyclopedia of Early Christianity)

Deși, Biblia nu dă un răspuns direct la întrebarea: ”Cînd s’a născut Isus?”

Biblia, totuși, menționează două evenimente petrecute în preajma nașterii sale, motiv pentru care mulți au ajuns la concluzia că Isus nu s’a născut în 25 decembrie.

Turmele de oi.

Biblia oferã puţine indicii privitoare la naşterea lui Iisus, de fapt nici perioada anului nu este menţionatã.

Referirea la păstorii care au grijã de oi în timpul nopţii (Luca 2:8) ar putea sugera cã ar fi vorba de decembrie, cînd animalele sînt în ţarcuri.

Dar doar un singur detaliu nu este suficient, pentru că oile nu stau în țarcuri doar de 25 decembrie…

Păstorii ”trăiau sub cerul liber și . . . făceau noaptea de strajă lîngă turmele lor” (Luca 2:8).

O carte remarcă faptul că oile stăteau sub cerul liber începînd cu ”săptămîna dinaintea Paștelui [sfîrșitul lunii martie]” pînă la jumătatea lunii noiembrie.

Apoi adaugă:

”Iarna [oile] stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într’o lună de iarnă, este puțin probabil să fie corectă, deoarece Evanghelia spune că păstorii se aflau pe cîmp” (Daily Life in the Time of Jesus).

Sursele din secolele I-II sînt la fel de sărace.

Cînd s’a născut Isus, de fapt?

Nu se menţioneazã sărbătoarea naşterii, ba mai mult, Origene (165-264) ia în derâdere celebrãrile romane ale unor astfel de evenimente.

Din ce ştim, în aceastã perioadã nu există dovezi ale existenţei Crăciunului în primele secole de creştinism.

Acest fapt se aflã într’un contrast pregnant faţă de tradiţia privind ultimele zile ale lui Iisus, despre care fiecare dintre cele patru evanghelii vorbeşte detaliat. Potrivit lui Ioan, Iisus este crucificat în timpul sacrificiului mieilor în timpul Pesah-ului, adicã ziua a 14-a din luna evreiasca Nisan.

Nu s’a născut iarna

Recensămîntul. Cu puțin timp înainte ca Iisus să se nască, Caesar Augustus a emis un decret ”ca toată lumea să se înregistreze”.

Fiecare trebuia să se înregistreze ”în orașul lui“, ceea ce presupunea efectuarea unei călătorii de o săptămînă sau chiar mai mult (Luca 2:1–3).

Această poruncă — dată probabil pentru a afla care era numărul locuitorilor în vederea strîngerii impozitelor și a efectuării serviciului militar — ar fi stîrnit nemulțumirea iudeilor în orice anotimp.

De aceea, este puțin probabil ca Augustus să fi făcut greșeala de a’și provoca și mai mult supușii, obligîndu’i pe mulți dintre ei să parcurgă distanțe mari iarna, cînd era frig.

S’a născut la începutul toamnei

Putem afla cu aproximație cînd s’a născut Iisus dacă facem un calcul luînd ca reper ziua în care a murit el.

Era 14 nisan, în primăvara anului 33 d.Hr., cînd evreii sărbătoreau Paștele (Ioan 19:14–16).

Întrucît Iisus avea în jur de 30 de ani cînd și’a început serviciul pămîntesc, care a durat trei ani și jumătate, înseamnă că el s’a născut la începutul toamnei, în anul 2 î.Hr. (Luca 3:23).

Dar, în zona Betleemului, decembrie este o lună ploioasă şi rece. Uneori, chiar ninge.
În acea perioadă a anului este puţin probabil ca păstorii să fi stat noaptea pe cîmp cu turmele.

De asemenea, este greu de crezut că împăratul roman ar fi cerut unui popor care era gata oricînd să se revolte împotriva lui să călătorească zile în şir în plină iarnă pentru recensămînt.

Din cîte se pare, Iisus s’a născut în luna octombrie.

Păstorii merg să’l vadă pe pruncul Iisus

Paştele, un eveniment mitic dezvoltat cu mult înainte de Crãciun, reprezintă în mare mãsură o reinterpretare a Pesah-ului în termenii patimilor lui Iisus.

Respectarea acestuia este recomandatã în Corinteni 5:7-8, cînd se pomeneşte cã mielul pascal, Hristos, a fost sacrificat şi drept urmare sacrificiul trebuie comemorat. Aşadar în primele două secole de mult mai mare interes erau patimile şi învierea ca elemente fondatoare ale mitologiei creştine, dar cu timpul şi originile lui Iisus devin subiect de discuţie.

Evangheliile lui Matei şi Luca contribuie prin naraţiuni binecunoscute, dar destul de diferite, şi totuşi nu ne dau o dată exactă. Mai multe detalii sînt de gãsit în scrierile apocrife ale secolului I, dar nici acestea nu se referă la data naşterii.

În fine, in jurul anului 200 Clement din Alexandria scrie în ”Stromateis” că sînt oameni care au dibuit data naşterii, unii spunînd că este vorba despre al 28-lea an al lui Augustus, pe 25 din luna egipteanã Pachon (20 mai); alţii insistã pe al 16-lea an al lui Tiberius, 25 din Phamenoth (21 martie); în vreme ce altii cred în data de 19 din Pharmuthi (15 aprilie) sau 24 (20 aprilie).

Este evident că exista foarte multã confuzie.

Pînă în secolul al IV-lea însã se vehiculau douã date care erau recunoscute de categorii mai largi: 25 decembrie în vest şi 6 ianuarie în est, 6 ianuarie care rãmîne în vest simbolul epifaniei, venirii magilor, în timp ce în est reprezintã şi boboteaza ce marcheazã încarnarea divinitãţii.

Cea mai timpurie menţiune a datei de 25 decembrie provine dintr’un almanah roman de la mijlocul secolului al IV-lea, care enumerã diverse date asociate episcopilor sau martirilor.

În aproximativ 400, Augustin pomeneşte gruparea donatistã din nordul Africii care se evidenţiazã din timpul persecuţiilor lui Dioclețian, grupare care ţine sărbători pe 25 decembrie, dar refuzã sărbătoarea de pe 6 ianuarie, considerînd’o o inovaţie.

De ce aceste două date?

Ipoteza pagînă pre-creștină

O teorie avanseazã ipoteza împrumutului păgîn. Romanii îşi ţineau festivalul Saturnalia tîrziu în decembrie. Germanicii organizau festivaluri ale ritului fertilitãţii tot în perioada asta.

În Scandinavia festivitãţile cunoscute sub denumirea de Yule încurajau practici mai puţin spirituale, pentru cã se intra în sezonul consumului.

Vechiul zeu solar frigian Attis se sărbătorea pe 25 decembrie, la fel ca şi persanul Mithras. Ba mai mult, împăratul Aurelian stabileşte în 274 ziua lui Sol Invictus pe 25 decembrie.

Discul de argint imperial al lui Sol Invictus bătut în relief din partea inversă (secolul al III-lea), găsit la Pessinus (Muzeul Britanic)

Crăciunul nu ar fi decît o mulare peste sărbătorile unor zei solari, creştinii alegînd deliberat data pentru a facilita răspîndirea credinței în rîndul populaţiilor păgîne.

În secolul al IV-lea creştinii importã Saturnalia în speranta cã vor importa si oamenii.
Convertirea izbuteşte prin promisiunea continuãrii celebrãrii cultice. Saturnalia neavînd nimic creştin în ea, creştinii decid transformarea ultimei zile de festival în naşterea lui Iisus.

Puţin succes au avut în redefinirea practicilor, pentru că în schimbul respectării datei naşterii, se acceptă tacit perpetuarea obiceiurilor promovate de sărbătoare încă de la începuturi. La Saturnalia, care dura de pe 17 pînă pe 25 decembrie, legea romană statornicea că nimeni nu putea fi pedepsit pentru vătămare de persoane sau proprietãţi.

Festivalul începea cînd era ales un ”inamic al poporului” care să reprezinte răul. Fiecare comunitate opta pentru o victimã pe care o forţa să se desfete excesiv şi la finele spectacolului o ucideau.

Poetul şi istoricul Lucian descrie festivalul enumerînd sacrificii umane, intoxicaţii, desfrîu, violuri sau consumul de biscuiţi antropomorfi…

Ca urmare, cele mai timpurii celebrări ale Crăciunului nu erau deloc expresii ale devoţiunii religioase.

Este plauzibil, doar că teoria are mici probleme. Într’adevãr Ambrozie (339-397) îl descrie pe Iisus ca pe adevãratul soare care vine să’i înlocuiască pe vechii zei, dar autorii creștini din primele veacuri nu fac totuşi referire la o fabricatie calendaristicã recentă şi nu cred că data a fost aleasă de mai-marii Bisericii.

Mai mult privesc coincidența ca pe un semn divin că Dumnezeu l’a ales pe Iisus in locul zeilor păgîni.

În secolul al XI-lea găsim prima sugestie cum că sărbătoarea este deliberat suprapusã peste cele păgîne.

O notă pe marginea unui manuscris al comentatorului siriac Dionysius bar-Salibi spune că în vremurile trecute celebrarea creștină a fost mutatã de pe 6 ianuarie tocmai ca să coincidă cu cea a lui Sol Invictus.

Deoarece primii creştini nu ştiau cînd s’a nãscut Iisus, pur şi simplu au asimilat festivalul solstiţiului revendicîndu’l drept sărbătoarea originilor lui Mesia.

Multe dintre elementele sale atestă prezenţa unor reminiscente păgîne, cum ar fi folosirea pomului de Crãciun, o veche practicã druidicã.

Totuşi, prima menţiune a existenței unei date pentru Crăciun (200) vine într’o perioadã în care creştinii nu împrumutau masiv tradiţii păgîne cu un caracter atît de evident. Asta nu înseamnã că religia creştină s’a conturat în izolare, în niciun caz.

Multe dintre componentele adoraţiei –euharistia, martirii, arta funerara-trebuie sã fi fost lesne de înţeles pentru observatorii păgîni. Dar în primele secole minoritatea creştinã persecutatã se preocupa mai mult de distanțarea faţă de sacrificiile, jocurile şi festivalurile cultelor tradiţionale.

Situaţia se va schimba de la Constantin cel Mare, cînd se trece la adaptarea lor pe structura creştinã.

Papa Grigore cel Mare, într’o scrisoare din 601 adresatã unui misionar în insulele britanice, recomandã păstrarea templelor păgîne şi prefacerea lor în biserici, precum şi transformarea festivalurilor antice în sărbători ale martirilor creştini.

Problema rezidã în faptul cã n secolul al III-lea împrumuturile acestea erau destul de rare, ori atunci începe sã se discute despre stabilirea unei date a naşterii lui Iisus.

Data exista înainte de edictul de tolerantã, dar la fel de bine creştinii o puteau prelua şi mai devreme, dată fiind asemănarea prea frapantă precum şi întreaga simbolistică asociată datei care are o relevanţã deosebită în foarte multe religii. Pe de altă parte în secolul al IV-lea cărturarii se preocupau mai tare nu de introducerea unei zile de naştere, ci de adãugarea datei de 25 decembrie celebrării tradiţionale de pe 6 ianuarie.

Ipoteza iudaică

Mai existã şi o altă explicaţie, sugeratã la începutul secolului al XX-lea de către Louis Duchesne, care leagã ziua sa de naştere de stabilirea zilei morţii.

De altfel, in jurul anului 200 Tertullian din Cartagina ne spune cã ziua de 14 din Nisan (data morţii lui Iisus în evanghelia lui Ioan) este echivalentã zilei de 25 martie în calendarul roman solar, care va deveni Buna Vestire. Aşadar Tertullian credea cã Iisus a fost conceput şi crucificat la aceeaşi datã.

Ideea apare şi într’un tratat anonim despre solstiţii şi echinocţii în Africa de Nord, secolul al IV-lea. Augustin era şi el familiarizat cu acest calcul. În tratatul său despre trinitate scrie despre coincidenţa zilei în care a fost zămislit cu ziua în care a suferit, despre asociera dintre uterul matern şi mormîntul din care va renaşte.

În est cele douã date, ale naşterii şi morţii, sînt legate prin referirea nu la calendarul evreiesc, ci la calendarul grec local, la ziua de 14 a primei luni de primăvară, Artemisios, care înseamnã 6 aprilie. Episcopul Epifanie de Salamis recunoaşte echivalenţa datelor concepţiei şi crucificãrii.

Conexiunea dintre aceste aspecte reflectă înţelegerea antică şi medievală a conceptului de salvare ca tot unitar. El este conceput pentru a salva prin moarte.

În numeroase reprezentări picturale ale Bunei Vestiri, micul Iisus este înfăţişat coborînd din ceruri cu o cruce care aminteşte momentul sacrificiului. Ideea cã redempţiunea şi creaţia ar trebui sã coincidă apare și în tradiţia iudaică păstrată în Talmud.

Rabinul Eliezer insistă că lumea a fost creatã în Nisan, tot în Nisan s’au născut patriarhii, Isaac se naşte la Pesah, prin urmare strămoşii vor fi mîntuiţi tot în Nisan.

Şi cum ajunge 25 decembrie Crăciun?

Elementele sărbătorii s’au tot acumulat începînd din secolul al IV-lea pînã în epoca contemporanã. Este probabil ca data sã derive mai mult din iudaism, din calculele legate de moartea lui Iisus la sărbătoarea Pesah-ului şi din noţiunea rabinicã a coincidenţei evenimentelor importante, dar elementul păgîn nu este deloc de neglijat, pentru cã vizeazã acelaşi fond de idei, axat pe ciclicitate.

De ce este 25 decembrie o dată atît de importantă?

O sumedenie de zei se nasc atunci: Mithras, Horus, Attis, Dionysus, Tammuz (Nimrod), Hercules, Perseus, Helios, Bacchus, Apollo, Jupiter, Sol Invictus…

Deci, chiar dacă a pornit de la un calcul calendaristic, data este un simbol universal al naşterii, şi nu e de mirare. Solstiţiul are loc cu cîteva zile înainte.

Încă din vremurile antice, pe 25 începea să se observe mărirea treptată a zilei, deci era firesc să fie considerată data renaşterii solare.

Totuși, de ce a fost acceptată unanim ziua de 25 decembrie, în ciuda incertitudinii?

Este vorba de perioada solstițiului de iarnă, atunci cînd multe culturi din jurul mării Mediterane și din Europa extinsă celebrau prin mese copioase.

Evreii, germanii, celticii și scandinavii aveau diverse motive de a sărbători ziua de 25 decembrie.

Scandinavii obișnuiau să aducă bușteni imenși acasă, în ziua de 21 decembrie și să’i lase să ardă.

Sărbătoarea dura pînă ce lemnul se transforma în cenușă, care putea să dureze pînă la 12 zile.

Nordicii erau de părere că fiecare scînteie a focului simboliza un porc sau vițel care urma să se nască în anul următor.

La toate aceste informații se adaugă și faptul ca mare parte din animale erau sacrificate, pentru a asigura hrană familiei, iar berea și vinul terminaseră fermentarea. Rețeta pentru un ospăț legendar avea toate ingredientele.

Luca 2:1-20 Isus se naște în Betleem

Cezar August, împăratul Imperiului Roman, a dat un decret potrivit căruia toţi supuşii săi trebuie să se înregistreze.

Prin urmare, Iosif şi Maria sînt nevoiţi să meargă în oraşul natal al lui Iosif, Betleem, situat la sud de Ierusalim. Mulţi oameni au venit la Betleem ca să se înregistreze.

Singurul loc în care Iosif şi Maria găsesc adăpost peste noapte este un grajd, unde sunt ţinuţi măgari şi alte animale. Acolo se naşte Isus. Maria îl înfaşă şi îl culcă într’o iesle, locul în care se pune hrana pentru animale.

Cu siguranţă, Dumnezeu a dirijat lucrurile pentru ca Cezar August să dea decretul referitor la recensămînt. Astfel a fost posibil ca Isus să se nască în Betleem, oraşul natal al regelui David, strămoşul său.

Scripturile au prezis cu mult timp în urmă că acesta va fi oraşul în care se va naşte promisul Conducător (Mica 5:2).

O noapte memorabilă! Afară, pe cîmp, o lumină puternică străluceşte în jurul unui grup de păstori, unde un înger le spune păstorilor:

”Nu vă temeţi, căci iată că vă anunţ vestea bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul, fiindcă în oraşul lui David vi s’a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul. Iată care este semnul pentru voi: veţi găsi un prunc înfăşat şi culcat într’o iesle.”

Deodată, îngerului i se alătură mulţi îngeri care spun:

”Glorie lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pămînt printre oamenii bunăvoinţei!” (Luca 2:10-14).

Maria, Iosif şi păstorii îl privesc pe copilaşul Isus culcat într’o iesle

După ce îngerii pleacă, păstorii îşi zic unul altuia:

”Să mergem imediat la Betleem şi să vedem ce s’a întîmplat acolo, după cum ne’a spus Iehova” (Luca 2:15).

Ei se duc în grabă şi îl găsesc pe micuţul Isus exact unde le’a spus îngerul. Cînd păstorii relatează ce le’a zis îngerul, toţi cei care îi ascultă sînt uluiţi. Maria preţuieşte toate aceste cuvinte şi se gîndeşte la ele în inima ei.

De ce se celebrează Crăciunul în 25 decembrie deoarece nu există dovezi care să ateste că Isus s’a născut în 25 decembrie.

Pentru că așa cum am mai spus, data nașterii sale nu este menționată în Biblie. Întrucît nu există nici o dovadă că Isus Cristos s’a născut în 25 decembrie, de ce se celebrează Crăciunul în această zi?

În Encyclopædia Britannica se spune că, din cîte se pare, capii religioși au ales o dată care ”să coincidă cu sărbătoarea romană păgînă a «nașterii soarelui invincibil»”, ținută cu ocazia solstițiului de iarnă.

Potrivit multor istorici, Crăciunul a fost stabilit la 25 decembrie, deoarece a fost data festivalului lui Sol Invictus. Această idee a devenit populară mai ales în secolele XVIII și XIX.

Carul în mozaicul Mausoleului M a fost interpretat de unii ca Hristos.

Și Clement al Alexandriei vorbise despre Hristos care’și conducea carul pe cer.

Mormîntul lui „Cristo Sole”, adică Hristos Soarele, a fost descoperit în 1574, în timpul unor săpături de sub bazilică.

Potrivit lui Tiberio Alfarano, care a copiat meticulos epitaful care s’a pierdut de atunci, mormîntul a fost construit de părinții decedatului, Julius Tarpeianus.

Originea păgînă a mormîntului este evidentă datorită prezenței unui cinerarium, deși cele trei fresce de pe tavan și pereți, care au fost decorate în mozaicuri policrom, sunt, fără îndoială, creștine.

Hristos este înfățișat pe boltă într’un car tras de cai albi.

Bunul păstor a fost descris inițial pe unul dintre pereți; conturul unui pescar și o scenă biblică, inclusiv Iona, apar pe alte ziduri. Atît bolta cît și pereții sînt decorați cu viță de vie.

Această interpretare este pusă la îndoială de alții:

”Numai nimbul în formă de cruce face să apară semnificația creștină”, iar figura este văzută de unii pur și simplu ca o reprezentare a Soarelui, fără nici o referință religioasă explicită, indiferent de păgînism sau creștinism.

Fiecare sfînt creștin este înfățișat în mod tradițional cu un halou de lumină sfîntă.

Similitudinea coincidențială a apariției unui parelion creat de o lumină strălucitoare și crucea răstignirii i’a inspirat pe artiștii creștini să o includă uneori cu intenția acestui sens dublu în reprezentările lui Isus, dar cele mai tradiționale reprezentări ale tuturor sfinților arată nu doar un cerc, ci și raze reale de lumină pentru a reprezenta sfințenia

Sol Invictus (Soarele invincibil) era o sărbătoare a soarelui preluată de romani de la popoarele cucerite, printre care și geții carpatici.

Sol Invictus (”Soarele neîntrînt”) a fost zeul soarelui oficial al Imperiului Roman de mai tîrziu și un patron al soldaților.

Abia la 25 decembrie 274 d.Hr., împăratul roman Aurelian a făcut din el un cult oficial alături de cultele tradiționale romane.

Savanții nu sînt de acord cu privire la faptul că noua zeitate era o refundare a cultului latin vechi al lui Sol, o renaștere a cultului lui Elagabalus sau complet nouă.

Zeul a fost favorizat de împărați după Aurelian și a apărut pe monedele lor pînă în ultima a treia parte a domniei lui Constantin I.

Potrivit cu The Encyclopedia Americana, mulți erudiți cred că s’a ales această dată ”pentru ca păgînii convertiți să se simtă mai atrași de creștinism”.

Ultima inscripție care se referă la Sol Invictus datează din anul 387 d.Hr., iar în secolul al V-lea au fost destui devotați încît teologul creștin Augustin a considerat că este necesar să predice împotriva lor.

Așadar, Crăciunul ca dată de naștere a lui Iisus este artificială, și a fost adoptată politic.

Era de fapt o sărbătoare populară a Soarelui.

Invictus (”neînvins sau invincibil”) a fost un epitet folosit pentru mai multe zeități romane, printre care Jupiter, Marte, Hercules, Apollo și Silvanus și a fost folosit începînd din secolul al III-lea î.Hr.

Cultul roman la Sol este continuu de la ”cea mai timpurie istorie” a orașului pînă la instituirea cultului creștin ca religie exclusivă de stat.

Savanții au considerat uneori tradiționalele Sol și Sol Invictus ca două zeități separate, dar respingerea acestei opinii de către S. E. Hijmans a găsit susținători.

O inscripție din 102 d.Hr. înregistrează o restaurare a unui portic al lui Sol în ceea ce este acum zona Trastevere a Romei de către un anume Gaius Iulius Anicetus.

În timp ce poate că a avut în minte o aluzie la propriul său cognomen, care este forma latinizată a echivalentului grecesc de invictus, ἀνίκητος (aniketos), cea mai veche inscripție datată din trecut, care folosește invictus ca epitet al lui Sol este din 158 d.Hr.

Un alt, datat stilistic secolului al II-lea, este înscris pe un phalera romană (disc ornamental): Inventori lucis soli invicto augusto (”Îl glorific pe soarele de neînvins, creatorul luminii.”)

Augustus este un obișnuit epitet care leagă zeități de cultul imperial.

Sol Invictus a jucat un rol proeminent în misterele Mithraice și a fost egalat de Mithras.

Relația Sol Mithraic Invictus cu cultul public al zeității cu același nume este neclară și poate inexistentă.

Potrivit Historia Augusta, Elagabalus, moștenitorul Severan adolescent, a adoptat numele zeității sale și și’a adus imaginea de cult din Emesa la Roma.

Odată instalat ca împărat, el a neglijat zeitățile tradiționale de stat ale Romei și și’a promovat propria divinitate drept cea mai puternică a Romei. Aceasta s’a încheiat cu uciderea sa din 222.

Historia Augusta se referă la zeitatea Elagabalus ca ”numită și Jupiter și Sol” (fuit autem Heliogabali vel Iovis vel Solis).

Deși acest lucru a fost văzut ca o încercare de a importa zeul soarelui sirian la Roma, cultul roman al lui Sol a existat încă de la începutul Republicii.

În perioada Aureliană

Poporul roman ”gens Aurelia” a fost asociat cu cultul lui Sol. După victoriile sale în Orient, împăratul Aurelian a reformat minuțios cultul roman al lui Sol, ridicînd zeul soarelui la una dintre primele divinități ale Imperiului.

Acolo unde anterior preoții Sol au fost pur și simplu sacerdotiți și au avut tendința de a aparține rangurilor inferioare ale societății romane, acum erau pontifici și membri ai noului colegiu de pontifică instituit de Aurelian.

Fiecare pontifex al lui Sol era un membru al elitei senatoriale, ceea ce indică faptul că preoția Sol era acum extrem de prestigioasă.

Aproape toți acești senatori au ținut și alte preoții, iar unele dintre aceste alte preoții au prioritate în inscripțiile în care sunt enumerate, ceea ce sugerează că erau considerate mai prestigioase decît preoția de la Sol.

Aurelian a construit, de asemenea, un nou templu pentru Sol, care a fost dedicat la 25 decembrie 274, și a adus numărul total de temple pentru zeul din Roma la (cel puțin) patru.

De asemenea, el a instituit jocuri în onoarea zeului soare, care se ține la fiecare patru ani de la 274 încoace.

Identitatea Sol Invictus a lui Aurelian a fost mult timp subiect de dezbatere savantă.
Bazîndu’se pe Istoria augustană, unii cercetători au susținut că a fost bazat pe Sol Elagablus (sau Elagabla) din Emesa.

Alții, bazîndu’și argumentul lui Zosimus, sugerează că se bazează pe Šams, zeul solar al Palmyra, pe motiv că Aurelian a plasat și a consacrat o statuie de cult a zeului soare jefuită din Palmyra în templul lui Sol Invictus.

Profesorul Gary Forsythe discută aceste argumente și adaugă un al treilea mai recent pe baza lucrărilor lui Steven Hijmans. Hijmans susține că zeitatea solară a lui Aurelian a fost pur și simplu tradiționalul Sol Invictus greco-roman.

Perioada lui Constantin

Împărații l’au înfățișat pe Sol Invictus pe monedele lor oficiale, cu o gamă largă de legende, dintre care doar cîteva au încorporat epitetul invictus, cum ar fi legenda SOLI INVICTO COMITI, care a revendicat Soarele Neînvins ca un însoțitor al împăratului, folosit cu o frecvență deosebită de Constantin.

Statuetele lui Sol Invictus, purtate de purtătorii standard, apar în trei locuri în reliefuri de pe Arcul lui Constantin.

Moneda oficială a lui Constantin continuă să poarte imagini cu Sol pînă în 325 / 6.
Un solidus al lui Constantin, precum și un medalion de aur din domnia sa înfățișează bustul împăratului în profil înfrățit (jugat) cu Sol Invictus, cu legenda INVICTUS CONSTANTINUS.

Constantin a decretat (7 martie 321) moartea lui Solis – ziua Soarelui, ”Duminica” – devenind ziua de odihnă romană (Codex Justinianus 3.12.2):

”În ziua venerabilă a Soarelui, lăsați magistrații și oamenii care locuiesc în orașe să se odihnească și să lase toate atelierele să fie închise.”

Cu toate acestea, în țară, persoanele angajate în agricultură își pot continua în mod liber și legal desfășurarea, deoarece se întîmplă adesea că o altă zi nu este potrivită pentru semănatul de cereale sau plantarea viței de vie; ca să nu neglijăm momentul potrivit pentru astfel de operațiuni, valoarea cerului ar trebui pierdută.

Arcul de triumf al lui Constantin a fost poziționat cu atenție pentru a se alinia cu statuia colosală a lui Sol de către Colosseum, astfel încît Sol a format fundalul dominant atunci cînd este văzut din direcția abordării principale către arc.

Ziua de 25 decembrie.

O poveste despre 25 decembrie au şi babilonienii.

Cu mult înaintea apariției celebrului Moș Crăciun, un alt personaj se ocupa cu aducerea cadourilor, Nimrod. Potrivit tradiției babiloniene (într’o variantã iudaică), după moartea lui Nimrod, una prematură, un copac veșnic verde a crescut peste noapte dintr’un ciot al unui copac uscat.

Semiramis, mama sa, ar fi spus ca Nimrod ar vizita în fiecare an acel copac veșnic verde și ar lăsa cadouri în ziua aniversării nașterii lui, exact pe 25 decembrie. Se pare, că aceasta este de fapt originea bradului de Crăciun, care este de asemenea de origine păgînă.

Dacă privim imaginea antică a lui Nimrod, vedem foarte multe asemănări cu actualul Moș Crăciun: amîndoi au bărbi lungi, amîndoi umblă cu reni, amîndoi aduc cadouri sub un pom verde.

După moartea lui Nimrod, Semiramis a răspîndit credinţa că ar fi fost un zeu.

Iar cuvîntul ”Yule”, prin care se se mai desemnează Crăciunul în vest, se pare cã ar avea origine chaldeeană, însemnînd ”copil”.

”Yule” era sărbătorit de nordici din decembrie pînă în ianuarie, vreme în care ardea un buştean în cinstea lui Thor, care de obicei se consuma în 12 zile.

Tot pe 25 decembrie se nasc şi copii lui Isis cu Osiris, mort la solstiţiul de iarnă, ca expresie a reîncarnării tatălui.

Copacul verde este simbolul egiptean al lui Asar / Osiris, zeu şi al fertilităţii, în timp ce Aset / Isis, zeiţa magiei divine, este asociatã luminilor colorate.

Şi acestea sînt doar cîteva exemple care atestă importanta covîrşitoare a datei în mitologia universalã.

Renaşterea care urmeazã celei mai scurte zile din an este celebratã în diversele religii atît ca expresie atăt a fondului mental comun, cu repere mitice universale, cît şi a fenomenului neîntrerupt de difuziune culturalã.

Cu riscul de a ne repeta susținem că nu există nici o dovadă că Isus s’a născut în această zi.

După cîte se pare, conducătorii religioși au ales strategic data de 25 decembrie ca să coincidă cu sărbătorile păgîne care erau ținute în preajma solstițiului de iarnă, o sărbătoare solară foarte iubită de pămînteni.

Ce spune Biblia despre Crăciun?

Răspunsul Bibliei

Biblia nu menționează data nașterii lui Isus și nu spune că ar trebui să o sărbătorim.

O enciclopedie afirmă:

”Sărbătorirea Crăciunului nu este stabilită de Dumnezeu și nici nu’și are originea în NT [Noul Testament]” (Cyclopedia de McClintock și Strong).

Potrivit Bibliei, orice formă de închinare dezaprobată de Dumnezeu este o ofensă la adresa lui (Exodul 32:5–7).

Originea obiceiurilor de Crăciun

Sărbătorirea nașterii lui Isus.

”Primii creștini nu celebrau nașterea [lui Isus] deoarece considerau că sărbătorirea zilelor de naștere era un obicei păgîn.” (The World Book Encyclopedia)

Oferirea de daruri și petrecerile de Crăciun.

O enciclopedie afirmă:

”Saturnaliile, o sărbătoare romană ținută la mijlocul lunii decembrie, constituie modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului. De exemplu, în această sărbătoare își au originea petrecerile fastuoase, oferirea de daruri și aprinderea de lumînări” (The Encyclopedia Americana).

Potrivit unei alte enciclopedii, ”orice fel de muncă era întreruptă” în timpul Saturnaliilor (Encyclopædia Britannica).

Luminile de Crăciun.

Potrivit cu The Encyclopedia of Religion, europenii își împodobeau locuințele ”cu lumini și cu arbori sau arbuști cu frunza veșnic verde” pentru a sărbători solstițiul de iarnă și pentru a alunga spiritele rele.

Vîscul și laurul.

”Druizii (preoții celților) atribuiau vîscului proprietăți magice. Laurul, o plantă veșnic verde, era venerat întrucît simboliza întoarcerea soarelui.” (The Encyclopedia Americana)

Pomul de Crăciun.

”Cultul arborelui era larg răspîndit în rîndul europenilor păgîni și a continuat să fie practicat și după convertirea lor la creștinism.”

Cultul arborelui s’a păstrat pînă în zilele noastre prin obiceiul ”de a așeza un pom de Crăciun la intrarea sau în interiorul unei locuințe în perioada sărbătorilor de iarnă” (Encyclopædia Britannica).

Isus a poruncit să’i comemorăm moartea, nu să’i serbăm ziua de naștere (Luca 22:19, 20).
Apostolii lui Isus și creștinii din secolul I n’au ținut Crăciunul.

Într’o enciclopedie se spune că ”sărbătoarea Nașterii Domnului a fost instituită după anul 243 [d.Hr]”, la mai bine de un secol de la moartea ultimului apostol (New Catholic Encyclopedia).

Dumnezeu nu aprobă Crăciunul deoarece această sărbătoare are la origine obiceiuri și ritualuri păgîne (2 Corinteni 6:17).

O analiză atentă a originii Crăciunului ne va ajuta să înțelegem că această sărbătoare are la bază ritualuri religioase păgîne, adică ante-creștine.

În Imperiul Roman, de exemplu, festivalul păgîn numit Saturnalia era marcat de mese festive și împărțirea de cadouri oamenilor săraci. Dedicat Zeului Agriculturii, Saturn, festivalul începea cu o săptămînă înainte de solstițiul de iarnă.

Petrecerile țineau timp de o lună, cu mîncare și băutură în exces. Pînă și afaceri și școlile erau închise, astfel încît să participe cu toții la distracții.

Tot în această perioadă, romanii se bucurau de Juvenalia, o sărbătoare dedicată copiilor, iar în data de 25 decembrie era celebrată nașterea zeului Mithra, fiind considerată una dintre cele mai sacre zile ale anului.

Nu în ultimul rînd, Papa Iuliu I este cel care a ales data de 25 decembrie, ca răspuns la Saturnalia. Cu timpul, sărbătoarea s’a răspândit în Egipt, Anglia și la Scandinavi.

O altă teorie a fost lansată de istoricul William J. Tighe, care vorbește despre o întâlnire a Bisericii, în urma căreia s’a stabilit că ziua conceperii Mîntuitorului ar fi trebuit sărbătorită.

Aceasta fiind în data de 25 martie, în mod rezonabil s’a ajuns la concluzi că nașterea ar fi avut loc nouă luni mai tîrziu, pe 25 decembrie.

Mare parte din obiceiurile păgînilor au rămas asociate cu sărbătoarea Crăciunului.
Aprinsul lumînărilor este una dintre ele, precum și sărutul sub vîsc, un obicei promovat mai ales în țările scandinave.

Ideea cadourilor a venit tot după primele cîteva secole ale creștinismului, preluată de la Moș Nicolae.

El era un personaj real, dar transformat în legendă cu trecerea timpului, care oferea cadouri oamenilor din provincia asiatică Licia.

Colindele au apărut mult mai tîrziu, în sec. al XIII-lea.

Pomul de Crăciun este menționat în Germania, în sec. al VIII-lea, asociat cu viața veșnică a lui Iisus.

În sec. al XVI-lea, însă, pomul a devenit răspîndit în Germania, iar surse spun că Martin Luther este primul care a tăiat un brad cu scopul de a’l decora cu lumînări.

Odată cu germanii, bradul a ajuns și în Marea Britanie.

Acolo, puritanii au interzis Crăciunul, amenințînd cu muncă forțată, amendă sau închisoare pentru practicanți. Acest grup încă îl considera un obicei păgîn.

Cît privește originea cuvîntului Crăciun să aflăm ce ne spune Mihai Vinereanu despre etimologia sa.

Originea cuvîntului Crăciun a fost mult discutată de’a lungul timpului. Astfel, mulţi cercetători consideră că provine din lat. creatio, -ne(m) (Densusianu, Hlr, 262; Pascu, Pascu, I, 69). Dacă încercăm să derivăm rum. Crăciun din creatio-nem întîmpinăm cîteva dificultăţi de ordin fonologic, dar şi de ordin teologic.

În ce priveşte cele de ordin fonologic, Rosetti (BL., 11, 56) arată, pe bună dreptate, că lat. ea > rum. e, deoarece se găseşte în poziţie neaccentuată, iar e final nu trebuia să lipsească (cf. amărăciune etc.), deci, ar fi trebuit să avem un *Creciune sau, în cel mai bun caz, *Crăciune, dar nu Crăciun.

Pe de altă parte, din punct de vedere teologic, aşa cum indică Cioranescu (2524), ideea de creaţie este împotriva dogmei creştine, întrucît Iisus a pre-existat naşterii sale pămîntene, ca fiu al lui Dumnezeu şi, prin urmare, el doar s’a întrupat.

Crezul creştin ţine să menţioneze că Iisus este ”născut, iar nu făcut”, cum bine remarcă Ciorănescu.

Autorii Lex. de la Buda cred că provine de la (in)carnationem, iar Hasdeu consideră că provine din lat. crestinum.

Meyer (Alb. St., I89) derivă alb. kershendella din lat. Cristi natalia, dar oricum Cristi natalia ori kershendella nu poate explica pe rum. Crăciun. P. Papahagi (Conv. lit., 3, 211) crede că provine din lat. colationem, prima zi din lună cînd preotul roman pre­-creştin chema lumea să anunţe sărbătorile de peste lună, idee preluată şi de Puşcariu (407) şi de T. Capidan (Dacor., 3, 142).

Cuvîntul Crăciun este practic răspîndit în toate limbile din Balcani, precum şi în cele din Centrul şi Estul Europei: bg. kračon, scr. Kračun (nume propriu), magh. Karačon, karačon (nume propriu şi Crăciun), ceh. cračun, ucr. k(e)rečun, kračiun, v.rus. koročun.

În vechea rusă avea sens de ”solstiţiu de iarnă sau solstițiu de vară” precum şi ”moarte’’.

Larga răspîndire a acestui termen în limbile din Centrul şi Estul Europei i’a făcut pe unii autori să creadă că ar fi de origine slavă (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Weigand, BA, 3, 98; Rosetti, BL, 9, 56.

În căutarea etimologiei termenilor slavi, Vasmer (633) se bazează pe forme slave complet inadecvate, precum kratŭkŭ ”scurt” sau kračati ”a păşi”.

Paliga (46-47) arată că la sîrbi kračun se referă la ”ziua butucului” cînd se ardea un ”butuc de Crăciun”, la bulgari kračun este fie o zi din perioada de iarnă, fie perioada dintre 8-12 iunie, iar la ucraineni este ”colacul de Crăciun”.

În rusa veche, koročun era, de asemenea, o sărbătoare de după 15 August.

Paliga consideră că forma alb. kërcu care înseamnă ”butuc, buturugă”, în general, ar proveni de la PIE (s)ker– ”tăia, a îndoi” şi ar fi un indiciu că toate aceste forme provin de la noţiunea de ”butuc, buturugă”, dar este puțin plauzibil ca rum. Crăciun să provină de aici, cu toată aparenta similitudine.

Vasmer (I, 633) nu crede că formele slave provin din rumînă, întrucît, acest cuvînt este menţionat în Cronica lui Nestor (1143). Vasmer ar putea avea dreptate numai dacă am considera că poporul rumîn s’a format în a doua jumătate a mileniului I şi începutul primei jumătăţi a celui de-al II-lea mileniu creştin, dar poporul rumîn este cu mult mai vechi, iar sărbătoarea ”creştină” a Crăciunului are rădăcini la fel de vechi, datînd din perioada pre-creştină. Astfel, afirmaţia lui Vasmer nu este susţinută de datele ştiinţifice.

Faptul că la slavii de răsărit, Crăciunul se numeşte simplu Roždeštvo, adică ”Naşterea”, ca de altfel şi în alte limbi europene (cf. it. Natale, sp. Navidad), iar Moş Crăciun se numeşte Ded’ Moroz, adică Moş Ger, arată clar că la ei nu s'[a făcut o asociaţie între anumite tradiţii agrare pre-creştine şi sărbătoarea Crăciunului, aşa cum s’a făcut la rumîni şi la alte popoare vechi din Europa sub influenţa culturii rumîne.

Astfel nu este nici o îndoială că slavii de sud, maghiarii şi alte popoare din Europa Centrală au luat acest termen de la rumîni.

În plus, este cert că au existat contacte între geți şi slavi încă dinaintea erei creştine.

Un alt indiciu că această sărbătoare nu este la origine creştină şi că acest cuvînt nu este de origine latină este faptul că sărbătoarea Crăciunului nu s­’a celebrat în sînul bisericii creştine decît destul de tîrziu, cam din secolul IV, mai întîi la Roma, de prin 336 d.Hr. încoace.

În partea de Răsărit a Imperiului, naşterea şi botezul lui Iisus se sărbătorea la 6 ianuarie, dată care corespunde cu sărbătoarea Bobotezei în biserica ortodoxă rumînă, apoi treptat data de 25 decembrie, ca dată a naşterii lui Iisus, s’a generalizat în ambele părţi ale Imperiului Roman.

Totuşi ea nu a fost niciodată acceptată de Biserica Armeană care păstrează şi azi ziua de 6 ianuarie ca dată a naşterii şi botezului lui Iisus.

Faptul că sărbătoarea naşterii lui Iisus este pe 25 decembrie se datoreşte încercării primilor creştini de a înlocui sărbătoarea romană ”natalis solis invicti” (”naşterea soarelui neînvins”), sărbătoare care avea loc la solstiţiul de iarnă, când ziua începea să crească şi soarele să urce din ce în ce mai mult pe bolta cerească.

În tradiţia romană, tot în acea perioadă, mai exact între 17-22 decembrie, se sărbătoreau Saturnaliile.

Romanii se distrau şi îşi făceau cadouri, obicei preluat de creştinism, asimilat cu sărbătorirea Crăciunului, răspîndindu’le ulterior la toate popoarele europene, cît şi peste ocean în cele două Americi.

La romani, data de 25 decembrie era ziua naşterii lui Mithra, divinitate de origine persană, supranumit şi Soarele Dreptăţii. Menţionăm că în biserica ortodoxă, Cristos este denumit şi el Soarele Dreptăţii, în special cu ocazia celebrării naşterii sale.

Nu există nici un dubiu că sărbătoarea păgînă romană a solstiţiului de iarnă are aceeaşi origine cu cea a zeului Mithra, prin urmare, este vorba de sărbători indo-europene străvechi, cu rădăcini în neolitic.

Societăţile neolitice acordau o mare însemnătate Soarelui ca dătător de viaţă.
Prin urmare, data solstiţiului de iarnă, dată la care soarele şi ziua încep să crească, era o dată extrem de importantă pentru aceste societăţi, agrare prin excelenţă.

Sărbători legate de această dată sânt întâlnite la mai multe popoare din Europa, fapt care atestă vechimea şi importanţa acestei date.

Avînd în vedere aceste detalii, geții sărbătoreau desigur şi ei în preajma solstiţiului de iarnă naşterea unei divinităţi solare, uraniene, sărbătoare asociată şi cu ideea de moarte (şi naştere), aşa cum reiese şi din terminologia folosită în cronica lui Nestor.

Avem atestări documentare că vechea religie getică era încă vie în a doua jumătate a mileniului I d.Hr.

Astfel cultul lui Sabazios a dăinuit pînă foarte tîrziu la geți. Procopius din Caesarea spune că împăratul Iustin, get din sudul Dunării, în satul său natal Tauresium fusese adept al cultului lui Sabazios, asta în secolul VI d.Hr., dar desigur că ritualurile dedicate acestui zeu get vor fi dăinuit mult timp şi după aceea.

În plus, menţionăm că în religia zoroastriană, naşterea lui Zarathustra include multe asemănări, până la detaliu, cu tradiţia creştină referitoare la naşterea lui Iisus.

Multitudinea obiceiurilor străvechi din folclorul rumînesc legate de sărbătoarea Crăciunului, obiceiuri care au rezistat pînă azi, sînt încă o dovadă că ele nu au apărut odată cu introducerea în biserica creştină a celebrării naşterii lui Iisus. A. Chelariu (2003, 117-126) consideră, pe bună dreptate, că sărbătoarea Crăciunului îşi are originile în vechile tradiţii indo-europene aşa cum am arătat mai sus.

Din punct de vedere etimologic, autoarea îl leagă de rad. PIE *perku– ”stejar”, radical din care provine lat. quercus ”stejar”, în proto-celtă *perkunia, apoi *erkunia (cf. Hercinia silva), amintind obiceiul multor popoare indo-europene de a aduce în vatră, în perioada solstiţiului de iarnă, ”butucul Crăciunului” care este aprins şi lăsat să ardă pînă în primăvară.

Autoarea arată că la francezi acest butuc se numeşte ”chalendal, chalendaou, calignaou, calnos”, termen extrem de apropiat de rom. călindău, aşa cum este denumit buşteanul din seara de Crăciun.

La megleno-rumîni, acest butuc se numeşte ”boadnic”.

În concluzie, în mai multe culturi europene, inclusiv în cultura română, termenul care defineşte butucul respectiv provine de la un radical diferit de cel de la care provine Crăciun, încît este puţin probabil ca rumînescul Crăciun să provină de la rad. *perku-, radical care defineşte stejarul.

În cele ce urmează, vom arăta că cele două forme nu pot fi asociate din punct de vedere etimologic.

În rumînă, sînt mai multe forme care definesc diferite specii de stejar: gorun, stejar, gîrniță și cer.

Cele mai răspîndite sînt stejar și gorun, pe când gârniță este un derivat de la gorun, iar cer este cognat cu lat. quercus, respectiv cerrus. Dacă rumînescul cer ar proveni din lat. cerrus așa cum s’a presupus, Crăciun tot nu poate deriva de aici, din moment lui cerrus / cer îi lipsește a doua velară.

Cei mai mulți lingiviști (Meyer, 220; Puşcariu, 336; REW, 1848; Cioranescu, 1660) cred că rom. cer provine din lat. cerrus, dar din moment ce această formă latină provine de la același radical proto-indo-european ca și quercus, trebuie să fie un împrumut dintr’o altă limbă apropiată, probabil dintr’o altă limbă italică sau din geto-iliră.

O formă similară se găsește și în albaneză, dar și în italiană: it. cerro, alb. qarr. Există şi în slavele de sud, precum și în maghiară: bg., sb. čer, slov. čer(a), mgh. cser care l’au împrumutat din rumînă.

Din păcate, Walde, autorul unui foarte valoros dicționar etimologic al limbii latine, susține în mod inexplicabil, că ar fi de origine hamitică în latină, întrucît se găsește și în berberul kerruš.

Avem certitudinea că forma berberă este un împrumut dintr’o limbă indo-europeană.
Cu multă vreme în urmă, au trăit acolo și triburi de geți, numiți getuli, care au fost asimilați de semnițiile hamitice care trăiau în zonă, berberii fiind urmașii acestor seminții.

Etnonimul berber provine din lat. barbarus care inițial trebuie să’i fi definit pe getuli, nu populațiile hamitice din zonă. N. Densușianu arată că romanii denumeau barbari anmite seminții înrudite apropiate de ei înșiși, între care se includeau ilirii și geții.

Prin urmare, strămoșii berberilor au împrumutat această formă din limba getulilor, cu probabil aproape 2000 de ani în urmă într’o formă apropiată cu cea din berbera de azi.

Getulii sînt menționați de Strabon, dar și de alți autori din primele secole creștine, pînă în Evul Mediu.

Ar fi extrem de interesant ca limba berberă să fie studiată din acest punct de vedere.
S’ar putea să avem surprize mari.

De aceea avem convingerea că cer este de origine geto-iliră și nu de origine latină, dar desigur echivalent cu forma latină. După toate datele pe care le deținem, putem deduce că cer derivă de la o formă geto-iliră *kerruš.

A doua velară nu a existat nici în geto-iliră și prin urmare această formă nu poate fi etimonul lui Crăciun.

Revenind la formele uzuale stejar și gorun, stejar pare să fie o formă mai nouă, pe cînd gorun, în mod cert este de origine traco-dacă din PIE *guel-, *gulo– ”stejar, gorun, ghindă” (IEW, 472).

Astfel, în limba rumînă, forma Crăciun nu poate fi asociată cu denumirea acestui arbore.

Din toate aceste date se poate trage concluzia că la geți acest radical putea defini mai multe sărbători importante din cursul anului care aveau ceva în comun putând fi legate calendaristic, în mod special, de cele două solstiţii.

Pentru societăţile agrare antice este posibil că aceea care celebra solstiţiul de iarnă să fie cea mai importantă, întrucît marchează momentul cînd ziua începe să crească, dar marchează totodată şi începutul iernii astronomice și al renașterii soarelui.

Colacele plămădite de sărbători au forma discului solar

Acest lucru reiese şi din sărbătorile romane care aveau loc în jurul solstiţiului de iarnă.

Arderea butucului în vatră pînă primăvara este un simbol al menţinerii vieţii pe perioada anotimpului rece.

Ulterior, sărbătorile străvechi legate de solstiţiul de iarnă au fost asociate cu naşterea lui Iisus şi la popoarele germanice. Astfel solstiţiul de iarnă se numeşte în limbile scandinave jul: cf. friz. jul.

În engleză Yule definește atît solstițiul de iarnă, cît și Crăciunul sau perioada de Crăciun După Grimm (cf. Alinei, II, 313) acest termen provine de la gmc. *hjul ”discul (cercul) solar” < PIE *kʷekʷlo– ”roată, cerc” (IEW, 640): cf. eng. wheel ”roată”, gr. κύκλος ”cerc, roată”.

Prin urmare, rumînescul Crăciun trebuie să definească tot ”discul (cercul) solar” şi nu altceva din moment ce a fost la origine o sărbătoare a solstițiului de iarnă și ciclurilor anuale și, ca atare, trebuie să provină de la acelaşi radical care defineşte noțiunea de cerc din limba rumînă.

Este, prin urmare, evident că rumînescul Crăciun provine din PIE *(s)ker– ”a îndoi, a încovoia” (IEW, 935), respectiv *kerk– ”cerc’” radical foarte productiv în limba rumînă, din care provine şi rumînescul cerc (v. cerc, cîrlig, cîrmă, coroia etc.).

Astfel, din PIE *kerk– > geticul *kerk­ion > getica tîrzie *Kerk’un > rum. Crăciun.

Sufixul –ion este specific limbii getice (cf. Koga–ion).

Forma arumînă Cărţun ne îndreptăţeşte să credem că metateza lichidei ­r­ a avut loc destul de tîrziu, dar nu putem preciza cînd, poate către sfîrşitul mileniului I sau începutul mileniului II d.Hr.

În concluzie, sărbătoarea Crăciunului are rădăcini vechi europene (geto-ariene) avînd un caracter agrar neolitic, fiind întîlnită sub o formă sau alta la mai multe popoare indo-europene geto-ariene.

În esenţă este o celebrare a solstiţiului de iarnă, a soarelui, a ciclurilor anuale, iar denumirea însăşi a Crăciunului este de origine getică preluată mai tîrziu de celelalte popoare din Europa Centrală şi de Răsărit.

În rumînă, însăși forma Crăciun are o serie de sensuri și derivați, încât exclude posibilitatea de a fi un împrumut dintr’o altă limbă: crăciunel ”colacul de Crăciun”, Crăciun (top., N.P.), Crăciuna (top.), Crăciunescu (N.P.), Crăciuneanu (N.P.), Crăciuneşti (top.).

Din Sărbătoarea Soarelui în Sărbătoarea Nașterii Domnului la rumîni

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mîntuitorului.

De asemenea, o veche tradiție este ”mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvîntîndu’se casele și creștinii. Colindele de iarnă sînt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou.

Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului rumîn. Evocînd momentul cînd, la nașterea lui Iisus, s’a ivit pe cer steaua care i’a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii – cîte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cîntînd colindul ”Steaua sus răsare…”, purtînd cu ei o stea.

Ajunul Crăciunului începe cu colindul ”Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sînt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani.

Folclorul poporului nostru păstrează vechi imagini ale lui Mos Crăciun; el este un Moş şi nu un tânăr aşa cum îl găsim şi în colindul din Tecuci, discutat şi de pr. D. Bălaşa:

”Mos Crăciun
Cel mai bătrân
Să’l scăldam, să’l imbăiem,
Cu veşmînt să’l primenim.”

În colinde de Crăciun găsim tot felul de surprize. Oare din ce îndepărtate, milenare memorii poporul nostru ne aduce aceste frumoase colinde, acum iarna, de Crăciun?

”Pe luncile Soarelui,
Flori vieţuitoare de măr
Grădina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de măr,
Ler de măr, florile’s dalbe.”

Oricine poate vedea că în această colindă nu se pomeneşte nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotrivă, se aminteşte clar despre cel al primăverii.

Dar să mai vedem un colind (găsit la Al. Strachina, ”Ţara înainte de toate”, p. 91, Ed. Ţara Noastră, Buc. 1994):

”Căluţul lui negru pintenog
Luciu ca un corb
Pă chivara lui tăiată în săgeată
Pe ochi cam plecată
Pe suliţa lui
Duratul de vară
Fulgerul de seară.”

În limba noastră geto-rumînească cuvîntul care celebreaza această sărbătoare, Crăciunul, are toate cele trei genuri dovedindu’şi vechimea de peste milenii: Crăciun la masculin, Crăciuna sau Crăciunoaia la feminin, Crăciun – ambigen.

În folclor se spune că Fecioara Maria, cînd trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugîndu’i pe oameni să’i ofere adăpost pentru a naște. Ajunge la casa unor bătrîni, Crăciun și Crăciunoaia, însă nici aceștia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin nașterea unui prunc zămislit din greșeală.

Nemaiputînd merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat’o durerile nașterii. Crăciunoaia, auzind’o, și știind ce înseamnă o naștere de copil, i s’a făcut milă de dânsa și s’a dus la ea, îndeplinind rolul de moașă. Crăciun, cînd a aflat, s’a supărat și i’a tăiat babei mîinile; apoi, înspăimîntat de tot ce s’a întîmplat, a plecat de acasă.

Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l’a încălzit, și l’a dus să scalde copilul. Maria i’a zis să încerce apa, și cînd a bagat cioturile mîinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decît erau înainte; de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate.

În altă variantă a poveștii, Maria suflă peste mîinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc.

Unele cîntece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: ”Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, ”O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, ”Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu.

Scriitorul Ion Creangă descrie în ”Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Isus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului.

Încă un aspect interesant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci doar tipul darurilor: aur, tămîie albă și smirnă.

Colindele, precum și obiceiurile colindelor sînt prezente și la alte popoare, și s’ar putea ca ele să dateze din timpul romanilor.

De pildă, colinda rumînească ”Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspîndită, sub numele de ”Dji vén cwerî m’cougnou d’Noyé”.
Mulți oameni sărbătoresc Crăciunul deși știu că această sărbătoare are origini păgîne și nu este bazată pe Biblie.

În același timp s’ar putea întreba:

De ce ar trebui să adopt o poziție diferită de a marii majorități?

Biblia ne îndeamnă să ne folosim ”puterea rațiuniî” pentru a lua personal decizii (Romani 12:1, 2).

Ea ne învață să prețuim adevărul (Ioan 4:23, 24).

Prin urmare, deși nu ne este indiferent cum ne privesc alții, sîntem hotărîți să respectăm principiile biblice chiar dacă acest lucru înseamnă să adoptăm o poziție diferită de a celorlalți.

Deși alegem să nu sărbătorim Crăciunul, noi respectăm dreptul fiecăruia de a hotărî în această privință.

Cert este că cei mai mulți care știm că această sărbătoare nu este ziua nașterii Domnului, nu ne impunem punctul de vedere cînd alții aleg să țină această sărbătoare, pentru că respectă alt precept creștin: toleranța.

Oficial, Crăciunul este sărbătorit, în prezent, în data de 25 decembrie pentru mare parte din țările creștine, pe 7 ianuarie în Bisericile pe stil vechi (cum ar fi cea din Rusia), pe 6 ianuarie de Biserica Apostolică Armeană și în data de 19 ianuarie de Patriarhatul Armean al Ierusalimului.

Tradițiile fiecărui popor sînt amestecate cu practicile creștine, astfel încît Crăciunul diferă de la o țară la alta și de la o cultură la alta.

Chiar dacă și’a mai pierdut din semnificația religioasă, devenind, pentru mulți, o perioadă în care cadourile contează cel mai mult, Crăciunul reușește să aducă fericire în viețile tuturor!

Crăciun Fericit !

Resurse: academia.edu (Calendar geto-dacic ediția a IV-a, Anişoara Munteanu, Sebastian Virtosu), limbaromana.org

Citește și: PROTO-GEȚII ”URIEȘI” SAU OMUL YAMNAYA

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA