VACCINAȚII ANTICOVID: COBAI AI ȘTIINȚEI ?

vaccin adn

Pot vaccinurile pe bază de ARN-mesager să provoace modificări genetice?

În privința editării genetice a embrionului uman una dintre numeroasele comisii internaționale întrunite pe acest subiect spune răspicat că:

”Știința încă nu este pregătită”

Nașterea acum trei ani (2018) a bebelușilor modificați genetic a stîrnit proteste. Chinezii ar fi modificat genetic creierele unor gemene.

Ce putere au fetiţele “mutant”?

Lulu şi Nana, primele două gemene ale căror gene au fost modificate de savanţii chinezi înainte de naştere pentru a fi rezistente la HIV, ar beneficia de fapt de un efect secundar neşteptat.

vaccin mutant

Potrivit Technology Review, cele două copile, născute în anul 2018 în China, au o mutaţie neaşteptată apărută în urma editării genelor. Studiile făcute pe şoareci au arătat că ştergerea genei CCR5 nu produce doar imunitate la SIDA, ci îmbunătăţeşte substanţial şi memoria şi funcţiile cognitive în general.

Neurobiologul Alcino J. Silva de la Universitatea din California, care a studiat gena CCR5, spune că “cea mai simplă interpretare este că mutaţiile vor avea impact asupra funcţiilor cognitive ale gemenelor. Efectul e imposibil de prezis, aşa ceva nu ar trebui făcut niciodată”.

Experimentul a fost făcut public în noiembrie 2018, cînd He Jiankui, un profesor la Universitatea din Shenzhen, în provincia Guangdong, a provocat un scandal global prin anunțarea nașterii primilor bebeluși modificați genetic, gemene al căror ADN a fost modificat pentru a deveni rezistente în fața virusului SIDA. anunț făcut pe YouTube.

Comisia Naţională chineză de Sănătate a cerut o ancheta la scurt timp:

”Am cerut autorităţilor sanitare din provincia Guangdong să deschidă imediat o anchetă minuţioasă cu scopul de a stabili faptele.”

Chinese genome scientist He Jiankui delivers speech in Hong Kong amid ethics controversy

Anunţul lui He Jiankui a provocat un val de critici în comunitatea ştiinţifică mondială.

Cercetătorul, care a studiat în Statele Unite, la Stanford şi conducea în China un laborator specializat în modificarea genomului, a folosit tehnica CRISPR. Ştirea a produs speculaţii privind faptul că această tehnică de editare genetică ar putea fi folosită pentru a produce persoane super-inteligente.

Chiar şi neurobiologii americani recunosc că ar putea fi utilizată în viitor în acest scop, dar efectele secundare nu sînt cunoscute.

Doi ani mai tîrziu, o comisie internațională își exprima recomandările, relatate de AFP:

”Este necesar să fim siguri că modificarea genetică a embrionilor umani în scopuri medicale nu provoacă efecte nedorite, înainte de a lua în considerare posibilitatea de a recurge la aceasta.”

Această comisie, formată din 18 experți din discipline diferite, nu respinge principiul modificării genetice la om. Dar intenționează să ofere un cadru și linii roșii care să nu fie trecute de țările care decid să ia această cale.

”Modificarea genomului transmisibil descendenților nu este încă pregătită pentru a fi testată într’un mod sigur și eficient la oameni”, avertizează experții într’un comunicat de presă care însoțește raportul lor.

Și orice autorizare posibilă a utilizării sale va trebui făcută ”treptat și cu prudență”, spunea Richard Lifton, președintele Universității Rockefeller (Statele Unite) și copreședinte al acestei comisii, creată de academiile americane de medicină și științe și Societatea Regală Britanică.

Un al treilea copil cu ADN modificat s’a născut ulterior, potrivit agenției de știri oficiale New China.

Acel cercetător, care conducea un laborator în Shenzhen (sud), în final a fost demis din funcție și condamnat în decembrie 2018 la trei ani de închisoare pentru ”efectuarea ilegală a manipulării genetice a embrionilor în scopul reproducerii”.

Ampla polemică din lumea științifică, după anunțul privind nașterea primilor copii modificați genetic, în China a dus la concluzia firească:

”O cutie a Pandorei a fost deschisă”

He Jiankui spunea că a folosit tehnica CRISPR-Cas9, care a revoluționat medicina genomică în ultimii ani.

Aceste ”foarfece genetice” înlocuiesc părți ale genomului, cum ar fi corectarea unei greșeli de tipar pe un computer.

Mult mai puțin costisitoare și mai ușor de utilizat decît tehnicile utilizate pînă acum, diseminarea acestei tehnici a reînviat dezbaterea cu privire la implicațiile aplicării sale la oameni.

În martie 2019, cercetători au pledat pentru un moratoriu privind tehnicile de modificare a genomului.

Alții s’au temut de oprirea cercetărilor care suscită speranța în ceea ce privește tratamentul bolilor genetice.

Recomandările comisiei internaționale se refereau la modificările ADN-ului gameților (ovulelor și spermatozoizilor), embrionilor umani destinați să conducă la o sarcină de succes – și nu numai în scopuri de cercetare.

Aceste modificări sînt deosebit de sensibile, deoarece pot fi transmise generațiilor următoare.

”Prevenirea bolilor grave”

Dacă unele țări decid să permită astfel de modificări ale genomului transmisibil, acestea vor trebui să fie precedate de ”cercetări preclinice riguroase” pentru a se asigura că mutațiile introduse nu duc la consecințe negative neintenționate.

”Un criteriu care nu este încă îndeplinit de nici o tehnologie de editare a genomului existentă”, este concluzia celor 18 experți.

O altă condiție esențială: organizarea ”unei ample dezbateri cu privire la problemele sociale și etice” implicate de aceste tehnici.

Și inițial, va fi necesar să se limiteze utilizarea lor la ”prevenirea bolilor grave cauzate de mutația unei singure gene”, precum fibroza chistică, siclemie, talasemia sau boala Tay-Sachs, o boală neuro- degenerativă ereditară care are ca rezultat în special deficitul intelectual sever și orbirea.

Atunci cînd nu există nici o alternativă, ”modificarea transmisibilă a genomului uman ar putea reprezenta o opțiune importantă pentru a permite viitorilor părinți cu risc cunoscut de transmitere a unei boli genetice să aibă un copil care este înrudit genetic cu aceștia dar care nu este purtător al acestei boli”, se spune în acel raport.

virus ZjBiMjAzODIyMzI2NzQ5MzYzZTc3YmMzZDUiLCJ3Ijo0MjYsImgiOjI0MCwiZCI6MS41LCJjcyI6MCwiZiI6NH0

Vaccinul anti-covid existent pe piață ne modifică genetic?

Terapia genică pe bază de ARN-mesager, folosită în principalele vaccinuri anti-COVID aflate pe piață, a ridicat numeroase semne de întrebare legate, printre altele, de posibilitatea modificării ADN-ului uman.

Absolut toate informațiile și ghidurile [1] oficiale de vaccinare ne dau asigurări că acest lucru nu se va întîmpla sub nici o formă, deoarece, susțin ele, ”ARN-ul-mesager nu intră în nucleul celulei (acolo unde se află ADN-ul) și are structura și compoziția chimică diferită de ADN. Prin urmare, ARNm nu poate fi încorporat în genomul uman”.

Oare?

În ce măsură se justifică însă acest entuziasm și asigurările autorităților în privința terapiei genice aplicată prin intermediul vaccinului? (V.G.)

Într’un interviu [2] acordat recent canalului de televiziune cipriot ”Sigma”, Prof. Ioannis Ioannidis, cunoscutul epidemiolog de la Universitatea din Standford, își exprima elegant îndoiala față de procentele uriașe de siguranță, de peste 90%, pe care se presupune că le au vaccinurile anti-COVID-19.

Iar acesta este numai unul dintre oamenii de știință care ridică semne de întrebare privind aceste vaccinuri.

Trecînd în revistă istoria terapiei genice, vom constata că, începînd cu primul deceniu al secolului nostru, s’au dezvoltat tot mai mult cercetările privind așa-zisele elemente mobile ale genomului, cunoscute și sub denumirea de Junk ADN sau elemente transpozabile.

La mamifere, ele constituie aproximativ 45 % din întregul genom. Aceste elemente sînt considerate astăzi un fel de arhitecți ai genomului, în sensul că, prin mecanismul de ”copy-paste” și prin transpunerea replicativă, reușesc să’și modifice poziția în cromozom, și chiar să introducă noi fragmente de ADN în genom [3].

La om, elementele transpozabile active sînt retroelementele: elemente transpozabile ARN numite „LINE-1” (Long Interspersed Nuclear Elements, ”elemente nucleare intercalate lungi”) sau ”L1”. Deși constituie aproximativ 17% din genomul uman, ele exercită un rol esențial în remodelarea genomului, în procesele epigenetice, dar și în apariția cancerului [4 [5] [6], a bolilor autoimune [7] și a altor afecțiuni, precum schizofrenia.

De pildă, în apariția cancerului hepatic de sorginte virală, factorul LINE-1 joacă un rol determinant [8].

O observație importantă este aceea că proteinele codificate de LINE-1 – ORF1 și ORF2[9] – sînt supra-exprimate în mai multe cancere[10] [11], în boli precum autismul [12] și schizofrenia, dar și la persoanele expuse mai mult stresului oxidativ. Există, desigur și mecanisme de control al LINE-1, care împiedică, la majoritatea oamenilor, mutațiile cancerigene[13] [14] [15].

Dar există deopotrivă și mecanisme ‒ cum sînt intoxicațiile cu metale grele sau cu xenobiotice ‒ care induc o activitate patologică a acestor elemente transpozabile [16].

Impactul genetic al virusului SARS CoV-2

În privința infectării cu SARS CoV-2, lucrurile sînt destul de clare.

Un studiu publicat la sfîrșitul anului 2020 demonstra faptul că materialul genetic al virusului poate ajunge să fie inserat în ADN-ul uman, chiar și în lipsa enzimei revers transcriptaza, care, în general, face posibilă transcrierea în ADN-ul uman a ARN-ului viral [17].

”Eroul” mutațiilor genetice pe care le poate produce virusul SARS CoV-2 nu este altul decît LINE-1, adică unitatea genetică de comandă a modificărilor genomice.

Se pare că însuși virusul poate crește activitatea acestui element transpozabil, demonstrează studiul, favorizînd astfel transcrierea ARN-ului viral și pătrunderea în nucleu, unde are cale liberă adiționării la ADN-ul uman.

Aceasta ar explica, potrivit cercetătorilor, faptul că, la distanță destul de mare de o infecție și chiar de o vindecare a bolii, ARN-ul virusului mai poate fi depistat, deși infecții nu au mai existat între timp.

Din nefericire, după cum se va putea constata, pe căile unor mecanisme celulare asemănătoare, și ARN-ul vaccinului anti-COVID poate ajunge în genom.

În principiu, publicul larg și chiar personalul medical știu prea puțin despre evoluția terapiei genice în ultimele decenii, fapt care face ca lucrurile să pară foarte confuze atunci cînd se vorbește despre posibilitatea ca un ARN injectat în corpul uman să producă o mutație genetică.

În esență însă, în cele mai multe cazuri, terapia genică chiar asta urmărește: inserția unei noi gene în genom, fiind o preocupare mai veche a cercetătorilor ce doresc vindecarea diferitelor boli prin intermediul acestei metode.

Există deja o întreagă literatură pe această temă, demersurile debutînd încă din anii ʼ90, cînd se anticipa chiar folosirea unor virusuri sintetice și a unor produși lipidici, lipozomali, ca vehicule pentru penetrarea celulei ‒ așadar, nimic extraordinar în vaccinul actual, după 25 de ani de cercetări în această direcție [18].

De asemenea, folosirea ARN-ului în acest scop este cît se poate de cunoscută în mediile de specialitate [19] [20]. De pildă, se vorbește mult despre faptul că un retrovirus, precum HIV-ul, se poate insera în ADN-ul celulei-gazdă, însă se are mai puțin în vedere că și un virus ARN poate face același lucru [21] [22].

Metoda presupunea, într’o primă fază, folosirea ca vehicule pentru penetrarea nucleului și inserarea în cromozom a sistemelor ”Sleeping Beauty” și ”piggyBac” [23], care sînt vectori hibrizi de transfer de gene, utilizați în terapiile genice.

La începutul anului 2010 însă, se experimenta deja integrarea în genom a materialului genetic al unui adenovirus, cu ajutorul vectorului retrotranspozabil LINE-1.

Aceasta, pentru că se știa deja că acest element genetic poate sluji ca vehicul pentru transportul unui ARN străin în nucleu, în propriul genom [24]. Experimentul reușește [25].

Vaccinul anti-COVID Astra Zeneca, de pildă, folosește chiar un adenovirus pentru a transmite informația genetică necesară generării anticorpilor la proteina spike.

Pe de altă parte, în esență, discuția privind posibilitatea apariției unor mutații genetice se rezumă la afirmarea faptului că degradarea ARNm-ului se produce imediat după ce a fost citit de ribozomi.

virus mutant

Potrivit literaturii de specialitate însă, există mecanisme care reglează timpul de citire și degradare a ARN-ului [26]. Dar, în studiile de pînă în anul 2019, mecanismul de degradare ‒ adică ce anume determină degradarea ARN-ului și ce o blochează ‒ nu era încă deplin înțeles [27].

Pe site-ul fundației GAVI a lui Bill Gates se afirmă că acest timp este de 72 de ore, dar, practic, nu știe nimeni răspunsul la această necunoscută [28].

Afirmația rămîne astfel la nivelul unui optimism nejustificat sau neverificat științific.

Așadar, pentru a face improbabilă mutația genetică produsă de mARN-ul introdus în corpul uman prin vaccinare, ar trebui să fie îndeplinite cel puțin două condiții:

1. Timpul de viață al acestui mARN să fie suficient de scurt pentru a se reduce la maxim probabilitatea copierii sale către de proteinele ORF1 și ORF2, exprimate de LINE-1.

2. Activitatea elementului retrotranspozabil LINE-1 să fie scăzută, ceea ce iarăși ar reduce mult probabilitatea acestei copieri a mARN-ului proteinei skipe.

În nici unul dintre cazuri însă, indiferent de condiții, această probabilitate nu poate fi zero, aceasta fiind o observație extrem de important de reținut.

Așadar, în caz contrar, adică în condițiile în care mARN-ul proteinei spike ar rezista mai mult pînă la dizolvare, iar activitatea lui LINE-1 ar fi crescută, ar putea fi foarte mare probabilitatea – căci despre probabilitate este vorba – ca acest ARN să pătrundă în nucleu pentru a se adiționa ADN-ului nostru.

Cauze ale vulnerabilității genetice

Avînd în vedere aceste lucruri, ce ar putea să împiedice inserția mARN-ului injectat prin vaccin în ADN-ul uman?

Care este probabilitatea copierii mARN-ului străin în genom, prin transformarea lui într’o secvență ADN, cu ajutorul elementului transpozabil LINE-1?

Răspunsul este dat de gradul de activare a acestui element, care, la rîndul lui, depinde de stresul oxidativ [29], de infecții, intoxicații [30] și de alți factori de activare a acestui element mobil.

Așadar, dacă infecția cu ARN-ul străin, produsă prin intermediul vaccinului sau al unei infecții cu un virus ARN, are loc în perioada în care elementul retrotranspozabil LINE-1 este activat, probabilitatea ca acesta să fie copiat și introdus în genom pentru a fi adiționat propriului nostru ADN devine foarte mare.

Aceasta, mai ales în condițiile în care însuși mARN-ul respectiv este capabil să rămînă mai mult în citoplasmă pînă va fi distrus.

Care va fi efectul pătrunderii ARN-ului străin în materialul nostru genetic?

Desigur, consecințele nu pot fi ușor anticipate. Dar, de pildă, în cazul vaccinurilor anti-COVID pe bază de mesager ARN, producerea ulterioară de proteină spike va conduce, cel mai probabil, la o boală autoimună, atîta timp cît anticorpii neutralizanți anti-proteina spike deja s’au produs prin infecția inițială.

Esențial rămîne însă faptul că noul vaccin anti-proteina spike inaugurează, la scară largă, o nouă epocă a terapiilor bazate pe inginerii genetice, care vor determina alterarea materialului genetic uman.

Proteina Spike intră în nucleul celulei și împiedică refacerea ADN-ului, constată cercetătorii din Suedia

După ce directorul Pfizer, Albert Bourla, a dezvăluit că se lucrează la tratamente m-ARN, cu care să fie editat ADN-ul uman, o altă bombă explodează pe aceeași temă. Doi cercetători de la două universități din Suedia, din Stockholm și Umea, susțin că în urma unor experimente de laborator au detectat faimoasa proteină Spike în nucleul celulelor.

Acolo unde ne asigurau reclamele la vaccin că nu poate ajunge cu nici un chip. Mai mult, misterioasa proteină ar avea un efect direct asupra ADN-ului, printr’un mecanism care afectează imunitatea.

După nume (Hui Jiang și Ya-Fang Mei) par chinezi, dar le vom spune în continuare suedezi, după universitățile în care activează. Articolul lor științific a fost trimis în august anul acesta revistei medicale MDPI, din Basel, Elveția.

În septembrie, redacția revistei a recenzat critic articolul, care a primit girul editorului științific helvet Oliver Shildgen. În fine, în 13 octombrie, articolul a fost publicat într’o ediție specială a revistei, dedicată integral interacțiunii virusului SARS-COV2 cu celulele gazdă.

Titlul e mai complicat:

”Proteina Spike din SARS-COV2 afectează repararea daunelor ADN și inhibă recombinarea in vitro V(D)J”

(Recombinarea V(D)J e un mecanism somatic în interiorul limfocitelor.) Cercetătorii descriu în mare detaliu ce linii celulare au folosit, ce fel de microscop și derularea experimentului, dar vom rămîne la un nivel accesibil tuturor.

”În mod suprinzător, am găsit o abundență de proteină Spike în nucleu”

Virusul, ne spun aceștia, constă din proteine structurale și nestructurale. După infectare, proteinele capturează și dezorganizează mașinăria celulară a gazdei pentru a se multiplica.

În apărarea sa, organismul omului are două sisteme critice: sistemul imunitar și sistemul de reparare a ADN-ului. Acestea sînt interdependente, în special în dezvoltarea limfocitelor.

”O eroare în procesul de reparare a ADN-ului poate duce la imunodeficiență. (…) Dacă daunele la nivelul ADN-ului nu pot fi reparate corespunzător, ele vor contribui la amplificarea patologiei induse de virus.”

”Repararea ADN-ului are loc în principal în nucleu pentru a asigura stabilitatea genomului. Deși proteinele SARS-COV2 sînt sintetizate în citosol (lichidul intra-celular), unele proteine virale sînt detectabile și în nucleu.”

”Proteinele Spike trec prin aparatul membranei celulare împreună cu alte proteine virale, pentru a forma virionul matur.” (un virion e un singur virus întreg)

Cercetătorii au constatat că proteina Spike poate avea și o formă prescurtată, respectiv că doar varianta întreagă are acel efect inhibitor periculos. După cum se poate constata, ei nu sînt nici pe departe ”negaționiști” ai existenței virusului și nici anti-vacciniști.

Dimpotrivă, vin cu sugestia ca în vaccin să se folosească doar o parte din proteina Spike.

În cadrul experimentului, ei au supus celulele unor tratamente de natură să producă alterări de ADN, cum ar fi iradierea sau tratamentele cu peroxid de hidrogen (H2O2) sau doxurobicin. Și au constatat că remedierea are loc mai puțin în prezența proteinei Spike.

”Pentru a confirma existența proteinei Spike în nucleu, am efectuat analiza fracției subcelulare și am găsit că proteina Spike e nu doar îmbogățită în fracția membranei celulare, dar din abundență și în fracția nucleară, cu expresii detectabile și în fracția legată de cromatină.”

”Descoperirile noastre oferă dovezi că proteina Spike preia mecanismul de reparare a ADN-ului și mașinăria imuno-adaptativă in vitro.”

Ei presupun că acest mecanism ar explica și de ce virusul e mai periculos pentru cei în vîrstă, al căror organism nu are oricum aceeași capacitate de refacere. Dar mai ales, subliniază explicit că descoperirea lor poate indica un efect advers al vaccinurilor care folosesc întreaga proteină Spike.

(Nu e esențială pentru înțelegerea articolului, dar dacă sunteți curioși, puteți vedea o animație despre recombinarea V(D)J.)

Implicațiile descoperirii

Cercetarea sintetizată mai sus vine după alte descoperiri, care i’au pus pe savanți pe gînduri. O cercetare amintește că proteina Spike însăși poate afecta celulele endoteliale. Același lucru aici, cu referire la celulele creierului.

Alt studiu arăta că proteina Spike se poate alipi de celulele inimii. (Articol preluat de British Heart Foundation.)

Ca să contracareze aceste dezvăluiri, verificatoarele de conținut au început să producă la foc automat pagini de infirmare – la adresa unor interviuri, nu a studiilor citate – și să susțină că proteina Spike nu e toxică.

Desigur, elefantul din cameră e că vaccinurile mARN ”dresează” organismul să producă proteină Spike (fără a se putea ști cu precizie pentru cît timp și în ce cantitate).

Dar interferența proteinei singure cu ADN-ul uman, aflat în nucleul celulelor corpului, ridică și semne de întrebare dacă nu este rodul faimoasei ”gain of function” – procedura de modificare a virusului în laborator, pe care e acuzat doctorul Fauci că a finanțat’o.

Încă de la descoperirea virusului, laureatul Nobel Luc Montagnier a opinat că virusul e o creație de laborator, în care s’ar recunoaște unele aspecte ale virusului HIV. A presupus atunci că virusul ar fi scăpat unor cercetători care nu încercau să facă o armă biologică ci un tratament pentru SIDA.

Oficial, SARS-COV2 e considerat incapabil să lase urme în genom, așa cum poate un retrovirus ca HIV.

Cum ne putem apăra?

Nu putem.

Cutia pandorei a fost deschisă înaintea pandemiei covid, atunci cînd s’a confirmat că ADN-ul modificat genetic ajunge în organismul oamenilor.

virus 2014_04_18_omg_rsz_crp

Pericolul consumului produselor din organisme modificate genetic.

Public Library of Science (PLOS) a publicat acum cîțiva ani un studiu care demonstrează că fragmentele de ADN care provin din hrană conţin gene complete care intră în sistemul circulator uman printr’un mecanism necunoscut.

Atunci existau suspiciuni conform cărora cercetătorii corporaţiilor biotehnologice, precum Monsanto, au identificat deja acest mecanism şi îl folosesc cu bună ştiinţă.

Studiul se bazează pe analiza a peste 1000 de eşantioane de sînge de la persoane diferite prelevate de 4 institute de cercetare independente.

PLOS este o publicaţie ştiinţifică respectată, care raportează în principal despre cercetarea ştiinţifică şi medicală. Studiul pe care l’a publicat despre organismele modificate genetic (OMG) confirmă ceea ce se bănuieşte de ani de zile.

În ceea ce priveşte recoltele şi hrana modificată genetic, efectele pe termen lung asupra publicului sînt necunoscute și imposibil de anticipat.

Primele produse alimentare din organisme modificate genetic au început să fie comercializate înainte de 1994. Testarea tuturor combinaţiilor posibile asupra unei mase destul de mari de oameni şi pe o perioadă de timp destul de lungă este imposibilă încă, deci nu se poate spune cu siguranţă că sînt inofensive.

Geneticianul David Suzuki şi’a exprimat îngrijorarea asupra faptului că populaţia planetei este supusă unui “experiment genetic de proporţii” de durată lungă, deoarece mulţi oameni continuă să consume OMG.

Progresele ştiinţifice din ultimii ani în genetică au arătat că organismele pot face schimb de gene unele cu altele.

Înainte de asta se credea că genele pot fi schimbate doar între membrii aceleiaşi specii, prin reproducere.

Geneticienii urmăreau, de obicei, moştenirea genetică în mod linear vertical pe firul matern şi patern. Azi, oamenii de ştiinţă recunosc faptul că genele pot fi schimbate nu doar între membrii aceleiaşi specii, ci şi între membrii speciilor diferite.

“Sistemul nostru circulator e considerat a fi un mediu bine delimitat de lumea externă şi de tractul digestiv. Conform paradigmei standard, macromoleculele mari ingerate prin hrană nu pot trece direct în sistemul circulator. În timpul digestiei, se crede că proteinele şi ADN-ul sînt degradate în constituenţi mai mici, respectiv aminoacizi şi acizi nucleici, iar apoi absorbiţi printr’un proces activ şi complex şi distribuiţi în diferite părţi ale corpului prin circulaţia sîngelui. Aici, prin analiza a peste 1000 de eşantioane de sînge uman prelevate de 4 institute independente, s’au identificat dovezi că fragmentele de ADN provenite din hrană sînt destul de mari ca să poarte gene întregi, pot evita degradarea şi printr’un mecanism necunoscut pot pătrunde în sistemul circulator uman. În una dintre mostrele de sînge concentraţia de ADN provenită din plante era mai mare decît concentraţia de ADN uman. Concentraţia de ADN de plante arată o distribuţie normală a genelor surprinzător de exactă în probele de plasmă în timp ce proba non-plasmatică de control s’a dovedit a fi fără ADN de la plante.”

Nu e ca şi cum o fiinţă umană s’ar împerechea cu un măr sau banană şi ar face astfel schimb de material genetic.

Ceea ce biotehnologia şi corporaţiile precum Monsanto au făcut a fost că au permis transferul de gene fără a ţine cont de limitările sau constrîngerile biologice. Problema cu acest fapt e că se bazează pe o ştiinţă foarte nocivă.

Condiţiile şi regulile biologice care se aplicau pînă acum transferului genetic vertical (între membrii aceleiaşi specii prin reproducere, de la părinţi la urmaşi), cel puţin cele de care sîntem conştienţi, nu se aplică în mod necesar şi transferului genetic pe orizontală.

Biotehnologia se bazează pe presupunerea că principiile care guvernează moştenirea genetică sînt aceleaşi pentru transferul genetic pe verticală şi orizontală. OMG-urile ar trebui supuse mult mai multor experimente şi cercetări riguroase înainte să continuăm să le consumăm.

David Suzuki, profesor în departamentul de genetică al Universității British Columbia între anii 1963 – 2001, activist de mediu:

”Noi credem că îmbunătăţim aceste forme de viaţă, dar este ca şi cum ai lua orchestra din Toronto pregătită să cînte o simfonie de Beethoven, apoi iei nişte baterişti oarecare de ‘’aici’ şi’i amesteci cu simfonia din Toronto şi le spui să cînte. Rezultatul va fi ceva foarte, foarte diferit. Publiciştii spun că în spatele organismelor modificate genetic sînt bune intenţii, dar adevărul este că sînt determinate de bani.”

Așadar, banii i’au tentat și pe cei care au răspîndit virusul SARS-COV2 în populație, așa cum s’a speculat pe bună dreptate la începutul pandemiei, și nu printr’un ”accident” banal, speculație confirmată și întărită și de viteza incredibilă de ”descoperire” aproape în același timp de mai multe companii și cercetători a unui vaccin miraculos.

Singura noastră posibilă liniște poate izvorî din însăși această bănuială criminală că totuși virusul a fost plantat, deci antidotul ar fi fost și el în posesia acelor personaje malefice cu mult înaintea pandemiei, și probabil testat pe oameni cobai ceva mai mult timp decît o fac în prezent pe cei vaccinați anticovid.

Dar putem fi siguri că este așa?

Nimeni nu a dovedit actul criminal și va fi aproape imposibil de demonstrat această pistă prea curînd.

Dacă acest vaccin nu a fost testat anterior pandemiei pe oameni, el a fost administrat fără a fi testat suficient de atent în timp pentru a elimina riscuri și situații neprevăzute. În acest caz îi transformă pe primii oameni vaccinați anticovid în niște veritabili cobai.

David Suzuki a mai afirmat:

”O mică mutaţie într’o fiinţă umană poate determina foarte multe lucruri, ideea e că atunci cînd scoţi o genă, o singură genă, o genă mică, dintr’un organism şi o muţi într’altul, îi schimbi complet contextul. Este imposibil să prezici cum se va comporta şi care va fi rezultatul.”

E de asemenea foarte clar că ADN-ul din mîncare poate ajunge şi chiar ajunge în ţesuturile animalelor şi în produsele lactate pe care le consumă oamenii.

Există studii care atestă că atunci cînd oamenii sau animalele digeră hrană modificată genetic, genele create artificial sînt transferate şi alterează caracterul bacteriilor benefice din intestine. Cercetătorii raportează că microbii găsiţi în intestinul subţire al oamenilor care suferă de ileostemie sînt capabili să achiziţioneze şi să adăpostească secvenţe de ADN de la plantele modificate genetic.

Recoltele modificate genetic au pătruns în hrana animalelor din 1996, iar acum este ceva normal ca ele să aibă o dietă bazată doar pe OMG. Studiile au arătat că există o legătură între furajele modificate genetic şi inflamări stomacale severe şi utere mărite la porcine.

Mai e notabil faptul că transferul genetic între recoltele manipulate genetic şi speciile native înconjurătoare a dus la apariţia unor specii de buruieni foarte rezistente, supranumite super-buruieni.

Conform Organizaţiei Mondiale de Sănătate, transferul genetic şi mişcarea genelor de la OMG la recoltele convenţionale, sau speciile înrudite ar putea avea un efect asupra siguranţei alimentare.

”Riscul este real, după cum s’a demonstrat atunci cînd urme de porumb aprobat doar pentru furajare au apărut în produsele cu porumb destinate populaţiei SUA.”

Geneticienii nu au luat deloc în considerare faptul că genele se vor transfera, atunci cînd au produs aceste organisme şi le’au introdus în mediul natural.

Drept rezultat, începem să vedem consecinţele modificărilor genetice, mai ales cum se răspîndesc şi modifică alte organisme din diferite medii.

Watrud et al (2004) a descoperit că plantele modificate rezistente la ierbicid s’au răspîndit prin polen cu pînă la 21 de kilometri dincolo de perimetrul zonei de control şi au polenizat cu plantele tîrîtoare sălbatice.

Anii trecuți, mai multe guverne au tras concluzia că transferul genetic de la OMG la recoltele convenţionale este improbabil să se producă.

Azi știm contrariul și s’a demonstrat că nu aveau dreptate, la fel cum primim azi un noian de asigurări cum că vaccinul anticovid este ”benefic” și ne apără de acest virus ”apărut din senin”.

Despre influenţa nefastă a modificărilor genetice se ştie puţin, iar ceea ce cunoaştem deja e îngrijorător, legînd OMG şi pesticidele de diferite afecţiuni de sănătate.

Nu e de mirare că majoritatea ţărilor au interzis complet organismele modificate genetic pe teritoriile lor.

Conspirații pînă la proba contrarie

Dezvoltarea acestor ”vaccinuri cu eficiență de peste 90%” împotriva virusului SARS-CoV-2 a adus nu numai o rază de speranță privind sfîrșitul pandemiei, ci așa cum e firesc și noi îngrijorări privind efecte adverse, conspirații mondiale sau teama de a fi inoculați cu substanțe care ne vor modifica structura biologică.

Mai mulți oameni de știință consultați de BBC încearcă să demonteze cele mai răspîndite temeri, zvonuri și conspirații legate de vaccinurile anti-COVID.

Cercetătorii cu care au discutat jurnaliștii BBC au analizat cele mai răspîndite temeri despre vaccinuri, de la injectarea de microcipuri, pînă la remodelarea structurii ADN.

Vaccinul și modificarea structurii ADN

Una din fricile generate de vaccinul anti-COVID este că va modifica ADN-ul indivizilor vaccinați. Trei oameni de știință independenți consultați de BBC au respins această ipoteză.

Unele dintre vaccinurile dezvoltate pentru combaterea coronavirului, cum sînt cele dezvoltate de Pfizer – BioNTech sau Moderna, folosesc fragmente de material genetic de la virusul SARS-CoV-2, așa-numitul mesager ARN.

Prof. Jeffrey Almond de la Universitatea Oxford:

”Injectarea de ARN nu afectează deloc ADN-ul celulei umane.”

Sigur, aici după cum observăm părerile specialiștilor sînt împărțite după cum am arătat mai sus.

Acest tip de vaccin ar transmite corpului doar instrucțiuni să producă o proteină care este prezentă pe suprafața coronavirusului. Sistemul imunitar învață apoi să o recunoască și să producă anticorpi împotriva proteinei.

Nu este pentru prima dată cînd apar aceste temeri că un vaccin va modifica ADN-ul persoanei. Oamenii se plîng că tehnologia vaccinurilor pe bază de mesager ARN nu a mai fost testată și aprobată pînă acum.

Acest lucru este adevărat, însă în ultimii ani s’au făcut mai multe studii privind folosirea vaccinurilor pe bază de mRNA.

De la începutul pandemiei, acest vaccin a fost testat pe zeci de mii de persoane și a trecut prin procese riguroase de aprobare, arată cercetătorii consultați de BBC. Mai mult, monitorizarea celor inoculați va continua și după ce vaccinul va fi aprobat pentru utilizare.

Cu toate acestea nu putem fi siguri 100% în aceste vaccinuri scoase la foc automat la vînzare, cu toate asigurările producătorilor de vaccinuri, din cel puțin 3 motive?

1. Nu toți medicii susțin vaccinarea, tocmai cei care ar trebui cu pregătirea lor profesională să aibă cele mai multe informații legate de aceste virusuri și antidoturi numite vaccinuri.

2. Nimeni nu îți garantează că vaccinul te protejează 100 % împotriva virusului sars-cov2, iar dacă o fac nu au cum să explice decesul de sars-cov2 al celor deja vaccinați.

3. Informațiile despre reacțiile adverse ulterioare inoculării vaccinului sînt puține, sînt minimizate, ba sînt chiar ascunse sistematic multiplele raportări despre complicațiile și reacțiile adverse post-vaccinare.

Microcipurile lui Bill Gates

Una din teoriile conspirației vehiculate pretinde că pandemia este pretextul unui plan secret de a implanta microcipuri prin care oamenii să fie urmăriți și că în spate se află Bill Gates, fondatorul Microsoft.

Fundația Bill și Melinda Gates au respins această teorie (BBC).

Zvonurile au început să se înmulțească în luna martie, cînd Bill Gates a declarat într’un interviu că, în viitor, ”vom avea un fel de certificate digitale” care vor fi folosite pentru a ține evidența cui s’a vindecat, cine a fost testat, cine a fost vaccinat.

El nu a făcut însă nici o referire la microcipuri, dar între timp vaccinații anticovid au primit acele certificate digitale promise. Asta înseamnă că planurile lui Bill Gates sînt în grafic cu ajutorul OMS și al guvernelor naționale.

Unul dintre cele mai citate articole apărute după acest interviu a avut titlul:

”Bill Gates va folosi implanturi cu microcipuri în lupta împotriva coronavirusului.”

Articolul făcea referire la un studiu finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates privind o tehnologie prin care istoricul vaccinării unei persoane ar putea fi stocat într’o cerneală specială, care ar fi administrată odată cu o injecție.

Tehnologia nu este un microcip, ci mai degrabă un ”tatuaj invizibil”.

Ea nu a apărut încă, nu va permite localizarea oamenilor și nu va stoca informațiile personale ale purtătorilor, a declarat Ana Jaklenec, om de știință care a luat parte la studiu.

Aceasta nu este singura conspirație pusă în cîrca lui Bill Gates. În ciuda lipsei oricăror dovezi, un sondaj realizat în luna mai pe 1.640 de persoane a arătat că 28% dintre americani cred că Bill Gates vrea să folosească vaccinul pentru a implanta microcipuri oamenilor.

Vaccin cu țesut de la fetuși

O altă teorie susține că vaccinul conține țesut din plămînii unui fetus avortat. Și aceasta sîntem asigurați că este falsă.

Oare?

Dr. Michael Head de la Universitatea din Southampton, spune așa:

”Nu se folosesc celule de la fetuși în nici un vaccin produs.”

Un video postat pe una dintre cele mai urmărite pagini de Facebook ale anti-vacciniștilor face trimitere la un studiu care, susține naratorul, arată din ce este compus vaccinul dezvoltat de AstraZeneca și Oxford.

Dar sîntem iarăși asigurați că interpretarea naratorului este greșită – studiul în cauză vorbește despre cum se comportă vaccinul cînd este inoculat în celule umane în laborator.

Confuzia poate apărea pentru că în timpul procesului de creare a unui vaccin este o fază în care se folosesc celule crescute în laborator, celule provenite din celule embrionare care altfel ar fi fost distruse.

Tehnica a fost dezvoltată în anii 1960 și sîntem asigurați că nici un fetus nu a fost avortat pentru a folosi acestui studiu.

Este însă foarte greu să ai încredere în astfel de asigurări.

Multe vaccinuri sînt dezvoltate astfel, arată dr. David Matthews de la Universitatea din Bristol, adăugînd că orice urmă de celulă este îndepărtată în urma unui proces foarte minuțios, la ”standarde extrem de ridicate”.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au declarat că au lucrat cu celule clonate, iar aceste celule ”nu sînt celule de la fetuși avortați”.

Cercetătorii ne spun că celulele lucrează ca o uzină care produce o formă foarte slăbită a virusului, care a fost adaptată să funcționeze ca vaccin. Dar chiar dacă virusul slăbit este creat folosind celule clonate, materialul celular este îndepărtat cînd virusul este purificat și nu se folosește în vaccin.

Mitul fals al vindecării

Un alt argument împotriva vaccinului este acela că la ce folosește, din moment ce rata de mortalitate provocată de coronavirus este atît de mică.

O memă foarte răspîndită pe rețelele sociale susține că rata de vindecare dup COVID este 99,97% și că e mai sigur să faci boala decît vaccinul.

În primul rînd, procentajul nu este corect. Aproximativ 99% din oamenii care se îmbolnăvesc de COVID supraviețuiesc, arată Jason Oke, statistician la Universitatea Oxford.

Deci, aproximativ 100 de oameni din 10.000 care fac boala mor – mult mai mult decît 3 din 10.000, cum sugerează mema.

Jason Oke a adăugat că în toate cazurile riscurile depind foare mult de vîrstă și nu iau în calcul morbiditatea ”pe termen scurt și lung provocată de COVID”.

În plus, nu este vorba doar despre supraviețuire.

Pentru fiecare pacient care moare sînt alții care supraviețuiesc, dar trec prin tratamente în spital, iar unii rămîn cu sechele pe termen lung.

Acest lucru conduce la presiuni uriașe pe sistemele de sănătate, care sînt supraaglomerate intenționat sau nu, cu ”pacienți COVID”, după cum o cer interesele pan-naționale fie că e implicată OMS în această mizerie, fie alte structuri farmaceutice multinaționale, reducînd astfel drastic posibilitatea de tratare a altor afecțiuni și implicit provocarea multor decese cauzate de boli cronice care ulterior sînt declarate tot de covid.

De ce se întîmplă toate aceste lucruri?

Dacă nu banii sînt în spatele acestei mega-afaceri de sub acoperișul pandemiei, răspunsul rămas posibil va fi unul de un cinism similar și fără de margini:

”În folosul științei”

Citește și: CHINA AR FI LANSAT VIRUSUL ÎN RĂZBOIUL ECONOMIC CU LIDERII ECONOMICI AI LUMII

Resurse:

1. http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2021/01/Brosura-medici-vaccinarea-covid-MS-1.pdf

2. https://www.youtube.com/watch?v=2ixvLW_S2NU&feature=youtu.be

3. Kozeretska, I. A., S. V. Demydov, and L. I. Ostapchenko. „Mobile genetic elements and cancer. From mutations to gene therapy.” Experimental oncology (2011).

4. Xiao-Jie, Lu, et al. „LINE-1 in cancer: multifaceted functions and potential clinical implications.” Genetics in Medicine 18.5 (2016): 431-439.

5. Kemp, Jacqueline R., and Michelle S. Longworth. „Crossing the LINE toward genomic instability: LINE-1 retrotransposition in cancer.” Frontiers in chemistry 3 (2015): 68.

6. Sciamanna, Ilaria, Chiara De Luca, and Corrado Spadafora. „The reverse transcriptase encoded by LINE-1 retrotransposons in the genesis, progression, and therapy of cancer.” Frontiers in chemistry 4 (2016): 6.

7. Crow, Mary K. „Long interspersed nuclear elements (LINE-1): potential triggers of systemic autoimmune disease.” Autoimmunity 43.1 (2010): 7-16.

8. Honda, Tomoyuki. „Links between human LINE-1 retrotransposons and hepatitis virus-related hepatocellular carcinoma.” Frontiers in chemistry 4 (2016): 21.

9. ORF, Open Reading Frame (cadrul de citire deschis), este termenul folosit pentru o secvență de nucleotide care, atunci când e decodificată și transformată în secvența de aminoacizi, nu conține codoni „Stop”. Sunt implicate în diferite tipuri de mutații genetice.

10. McKerrow, Wilson, et al. „Human transposon insertion profiling by sequencing (TIPseq) to map LINE-1 insertions in single cells.” Philosophical Transactions of the Royal Society B 375.1795 (2020): 20190335.

11. Tufarelli, Cristina, and Richard M. Badge. „Retrotransposon-Driven Transcription and Cancer.” Human Retrotransposons in Health and Disease. Springer, Cham, 2017. 259-273.

12. Shpyleva, Svitlana, et al. „Overexpression of LINE-1 retrotransposons in autism brain.” Molecular neurobiology 55.2 (2018): 1740-1749.cancer

13. Ariumi, Yasuo. „Guardian of the human genome: host defense mechanisms against LINE-1 retrotransposition.” Frontiers in chemistry 4 (2016): 28.

14. Tiwari, Bhavana, et al. „p53 directly represses human LINE1 transposons.” Genes & development 34.21-22 (2020): 1439-1451.

15. Muñoz-Lopez, Martin, et al. „Study of transposable elements and their genomic impact.” Transposons and Retrotransposons (2016): 1-19.

16. Hancks, Dustin C., and Haig H. Kazazian Jr. „Active human retrotransposons: variation and disease.” Current opinion in genetics & development 22.3 (2012): 191-203.

17. Zhang, Liguo, et al. „SARS-CoV-2 RNA reverse-transcribed and integrated into the human genome.” bioRxiv (2020).

18. Hodgson, C. P., et al. „Biosynthetic retrovectoring systems for gene therapy.” Journal of molecular medicine 75.4 (1997): 249-258.

19. Di Matteo, Mario, et al. „Recent developments in transposon-mediated gene therapy.” Expert opinion on biological therapy 12.7 (2012): 841-858.

20. Tipanee, Jaitip, et al. „Preclinical and clinical advances in transposon-based gene therapy.” Bioscience reports 37.6 (2017).

21. Shimizu, Akira, et al. „Characterisation of cytoplasmic DNA complementary to non-retroviral RNA viruses in human cells.” Scientific reports 4.1 (2014): 1-9.

22. Geuking, Markus B., et al. „Recombination of retrotransposon and exogenous RNA virus results in nonretroviral cDNA integration.” Science 323.5912 (2009): 393-396.

23. Vargas, José Eduardo, et al. „Retroviral vectors and transposons for stable gene therapy: advances, current challenges and perspectives.” Journal of translational medicine 14.1 (2016): 1-15.

24. Hancks, Dustin C., and Haig H. Kazazian Jr. „Active human retrotransposons: variation and disease.” Current opinion in genetics & development 22.3 (2012): 191-203.

25. Soifer, Harris, et al. „Stable integration of transgenes delivered by a retrotransposon–adenovirus hybrid vector.” Human gene therapy 12.11 (2001): 1417-1428.

26. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2241649/

27. Karousis, Evangelos D., and Oliver Mühlemann. „Nonsense-mediated mRNA decay begins where translation ends.” Cold Spring Harbor Perspectives in Biology 11.2 (2019): a032862.

28. https://www.gavi.org/vaccineswork/will-mrna-vaccine-alter-my-dna

29. Patchsung M, Boonla C, Amnattrakul P, Dissayabutra T, Mutirangura A, Tosukhowong P. Long interspersed nuclear element-1 hypomethylation and oxidative stress: correlation and bladder cancer diagnostic potential. PLoS One 2012; 7: e37009.

30. Stribinskis, Vilius, and Kenneth S. Ramos. „Activation of human long interspersed nuclear element 1 retrotransposition by benzo (a) pyrene, an ubiquitous environmental carcinogen.” Cancer research 66.5 (2006): 2616-2620.

technologyreview.com, Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe, BBC, AFP, stirileprotv.ro, epochtimes-romania.com, digi24.ro, science.hotnews.ro, evadare.ro

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ Geția‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

CÎT DE RELIGIOȘI SÎNT RUMÎNII ?

Religiile_din_Romania_2011 (1)

Rumînii care cred în Dumnezeu reprezintă 95% din totalul populației, dar doar 21% merg la biserică

”La prima vedere, Rumînia este o ţară în care credinţa într’o fiinţă divină este extrem de puternică şi de larg răspîndită. Primează factorul ”identitate”, acordul cu valori sau principii creştine fiind, în funcţie de subiect, uşor mai mic (…)

Prin contrast, aplicarea în viaţa de zi cu zi a normelor religioase (ex. mersul la biserică) este mai puţin populară. Acţiunile propriu-zise care să marcheze o implicare mai puternică a religiei în societate (precum un referendum pe o temă conservatoare sau susţinerea cultelor de către stat) beneficiază de o susţinere minoritară.

Astfel, se poate trage concluzia că religiozitatea în Rumînia este un fenomen complex şi multi-stratificat, existînd multe stadii intermediare de poziţionare între auto-identificarea generică drept ”religioasă / religios” şi activism /militantism.” (monitorsocial.ro)

Aproximativ 95% dintre cetăţenii Rumîniei cred în Dumnezeu, dar numai 21% spun că merg săptămînal la biserică, și doar 27% dintre rumîni consideră necesară organizarea de referendumuri pentru definirea constituţională a familiei, arată un infografic despre credinţa religioasă în Rumînia, realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România.

Datele arată faptul că în Rumînia există ”o diferenţă semnificativă” între a afirma credinţa într’o fiinţă divină şi manifestarea acordului faţă de perspectivele cultelor religioase cu privire la societate, o diferenţă şi mai mare existînd între afirmarea credinţei şi activitatea religioasă propriu-zisă.

”Astfel, deşi există o minoritate activă şi puternic religioasă, pentru cea mai mare parte a societăţii credinţa are un rol mai degrabă redus, neconvertindu’se în acţiuni sociale şi politice concrete.”

Acesta mai arată că aproape toţi cetăţenii Rumîniei cred în Dumnezeu (95%) şi/sau se consideră religioşi (89%), 44% afirmă că se roagă zilnic, iar 33% se consideră ”religioşi practicanţi”.

79% sînt de acord cu afirmaţia că ”este necesar să crezi în Dumnezeu pentru a fi moral şi pentru a avea valori corecte”, iar 67% sînt de acord cu afirmaţia ”homosexualitatea trebuie descurajată de societate”.

În schimb, doar 21% spun că merg la biserică săptămînal, 27% consideră necesar sau foarte necesar referendumul cu privire la definirea căsătoriei ca fiind permisă exclusiv între persoane de sex opus, în timp ce ponderea celor care cred că guvernul ar trebui să sprijine răspîndirea valorilor religioase este de 46%.

Rumînii respectă cu sfințenie zilele de sărbătoare și nu muncesc, așa reiese dintr’un studiu sociologic efectuat asupra unui eșantion de 1000 de rumîni, la nivel național realizat de Reveal Marketing Research, companie de cercetare de piață, a analizat comportamentul religios în rîndul romanilor de religie creștin ortodoxă, care cred în Dumnezeu.

Din populația reprezentativă a Rumîniei care se declară creștin-ortodoxă, se evidențiază următoarele trei tipologii:

1. practicanți (42%),

2. non-practicanți (24%) și

3. spirituali (34%).

Pentru majoritatea rumînilor creștin-ortodocși, care cred în Dumnezeu, rugăciunea reprezintă o parte importantă a vieții lor de zi cu zi. Practica rugăciunii este cea mai frecventă în cazul practicanților (68%). De asemenea, 62% dintre non-practicanți au obișnuința rugăciunii. Ponderea spiritualilor care declară că obișnuiește să se roage (51%) este cea mai scăzută dintre tipurile de enoriași.

Per ansamblu, practica rugăciunii este mai răspîndită: în rîndul femeilor (aproximativ 73% dintre femei comparativ cu 57% dintre bărbați declară că e parte integrantă a vieții de zi cu zi).

În mod surprinzător, rugăciunea este răspîndită și în rîndul persoanelor tinere (72% dintre cei cu vîrstă cuprinsă între 18 și 24 de ani și 70% dintre cei cu vîrstă cuprinsă între 25 și 34 de ani).

Obiceiuri creștin-ortodoxe respectate

Din studiul realizat de Reveal Marketing Research mai rezultă că, există anumite practici care țin de dogma religioasă și care separă credincioșii în funcție de tipologie (practicant, non-practicant și spiritual).

Închinatul atunci cînd trec prin fața unei biserici (58%), respectarea zilelor de sărbătoare prin faptul că nu se muncește nici măcar în gospodărie (65%), aprinderea lumînărilor (63%), participarea la slujbe cu ocazia sărbătorilor importante (56%) sînt obiceiuri comune în special în rîndul practicanților și non-practicanților.

− Peste jumătate dintre rumînii de religie creștin-ortodoxă care cred în Dumnezeu, declară că se închină atunci cînd trec prin fața unei biserici. Pentru cele trei tipologii de enoriași în care închinatul constituie o practică importantă – practicanți, non-practicanți și spirituali – ponderea persoanelor care fac acest lucru frecvent este aproximativ aceeași – peste 40%.

Pe criterii socio-demografice, închinatul este mai frecvent, la femei, la persoanele vîrstnice și tinere (18-24 de ani).

− Zilele de sărbătoare sînt respectate în mod frecvent de peste trei sferturi dintre români prin faptul că nu muncesc și nu realizează alte treburi gospodărești. Din nou practica este adoptată într’o măsură mai mare de femei (73%), persoane vîrstnice (peste 55 de ani) și persoane tinere (35 – 44 ani).

− 21% dintre rumîni declară că postesc. Postul este ținut în mai mare măsură de către femei. Practicanții respectă această cutumă în cea mai mare măsură (26%), urmați de nonpracticanți (3%) și spirituali (2%).

− A avea un duhovnic și spoveditul periodic este o practică răspîndită la practicanți (10%).

Care sînt principalele motivații pentru respectarea obiceiurilor crestinești?

Respondenții care au fost educați religios în familie au declarat că motivul pentru care respectă obiceiurile creștinești este că așa au fost invățați și obișnuiți în famile (61%).

Un alt motiv important invocat este iubirea față de Dumnezeu (58%).

Alte motivatii secundare se refera la faptul că:

Dumnezeu vine în ajutorul celor care respectă obiceiurile creștinești (49%).
Frica de Dumnezeu (35%).
Judecata de apoi (2%).

Rumînia nu are o religie de stat (conform art. 29 (5) din Constituția Rumîniei, cultele religioase sînt autonome față de stat).

Conform recensămîntului din 2011, 16.307.004 cetățeni, reprezentînd 89,45% din populație, s’au declarat ortodocși, 870.774 s’au declarat romano-catolici (4,62% din populație), 600.932 reformați (3,19%), 362.314 penticostali (1,92%), 150.593 greco-catolici (0,8%), 112.850 baptiști (0,6%) ș.a.m.d.

În Dobrogea, există o minoritate islamică (0,34%), compusă majoritar din turci și tătari.

Europe-atheism-2005

Există și un număr mic de atei (0,11%), agnostici, persoane care sînt nereligioase (0,1%) și persoane fără o religie declarată.

Conform Annuario Pontificio, buletinul oficial al Sfîntului Scaun, în aceeași perioadă, recensămîntul intern al Bisericii Catolice a numărat în Rumînia 1.193.806 credincioși romano-catolici (cu 165.405 persoane mai mult decît cele înregistrate de autoritățile rumîne).

Potrivit unui studiu mondial, ”Religiosity and Atheism Index”, realizat de institutul Gallup International, Rumînia se află în top 10 cele mai religioase țări din lume.

Astfel, Rumînia se clasează pe locul șapte în lume, 89% din populație declarînd că este religioasă, fiind singura țară din Uniunea Europeană care apare în top 10.

Europe-belief-in-god

Raportul mai arată că Rumînia este printre puținele țări în care numărul credincioșilor a crescut din 2005 pînă în 2012, de la 85% pînă la 89% persoane care se declară religioase.

În Rumînia sînt, la nivelul anului 2015, 18.436 de lăcașuri de cult.

Din acestea, 14.765 sînt biserici, 359 de capele, 1.096 case de rugăciune, 47 de catedrale, 2 episcopii, 2 moschei, 76 de geamii, 286 de mănăstiri și 89 de sinagogi.

În medie, anual, în Rumînia apar 90 de biserici noi.

După 1989 și pînă în prezent, bisericile ortodoxe s’au înmulțit cu aproximativ 2.000 de lăcașuri de cult în toată țara.

dsc_8141

Finanțarea bugetară a statului rumîn, destinată construirii și renovării de biserici, a fost de 130 de milioane de lei în anul 2014 și de 41,198 milioane de lei în anul 2015.

Resurse:

1. Infograficul avînd ca temă credinţa religioasă în Rumînia a fost lansat în contextul referendumului iminent cu privire la definirea constituţională a familiei, iar sursele datelor folosite în infografic sînt studiul ”Religious Belief and National Belonging in Central and Eastern Europe” (Pew Research Center), sondaje CURS şi Cult Research din 2018, precum şi recensămîntul naţional din 2011, se precizează în comunicat.

2. Metoda de colectare pentru proiect este CAWI (computer assisted web interview).

Datele au fost colectate: pe un eșantion reprezentativ national (urban și rural), 1.018 interviuri + Marja de eroare este de +/-3%. Nivel de încredere: 95%. Perioada de colectare: Iunie 2021.

Universul cercetării este reprezentat la nivel național, de bărbați și femei care declară că aparțin religiei creștin – ortodoxe și care cred în Dumnezeu.

Citește și:  REGII ȘI ÎMPĂRAȚII GETO-RUMÎNILOR DIN TOATE TIMPURILE

sau: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ Geția‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

CE A CÎȘTIGAT ȘI CE A PIERDUT RUMÎNIA DIN ALIANȚA CU GERMANIA NAZISTĂ SAU DIN CEA CU URSS ?

Alianţa Rumîniei cu Germania nazistă a marcat o pagină de istorie importantă în derularea celui de al doilea război mondial.

Destinul politic al Rumîniei a fost dramatic afectat pe un interval de timp de exact cinci ani de zile: 23 august 1939- 23 august 1944.

La primul 23 august s’a semnat pactul Ribentropp-Molotov, care a deschis calea sfîrtecării Rumîniei şi a împins’o spre alianţa cu Germania nazistă.

La al doilea 23 august, prin întoarcerea armelor s’a lăsat cale liberă Armatei Roşii, care a adus un regim de ocupaţie mascat, schimbat cu unul de vasalitate faţă de Moscova şi de comunizare a Rumîniei.

A venit timpul să ne întrebăm: ce ”beneficii” a avut Rumînia de pe urma acestor evenimente, respectiv alianţele cu Germania nazistă şi nu în ultimul rînd din cea cu URSS.

În însemnările sale zilnice, Carol II notează că pactul Ribentropp-Molotov era cît se poate de periculos pentru Rumînia, deoarece ”în loc de a avea două fronturi de apărat iată că vom avea două şi jumătate, ceea ce este aproape peste puterile noastre”.

Practic erau doar trei posibilităţi: alăturarea de Antantă, trecerea de partea Germaniei sau neutralitatea. Consiliul de Coroană convocat la 6 septembrie 1939 stabilea neutralitatea drept unica soluţie de a apăra hotarele ţării.

Între 10 mai şi 22 iunie 1940 însă, Germania invadînd Olanda şi Belgia şi obţinînd capitularea Franţei, Rumînia rămînea solitară între Berlin şi Moscova.

Optica guvernului lui Carol II a fost Germania, căreia i s’a propus ”lărgirea colaborării amicale” dar, la 2 iunie 1940, Berlinul replica clar că nu pot fi discutate relaţiile bilaterale decît dacă Bucureştiul ”ia în considerare eventualele cereri de revizuire ale vecinilor săi, ca de pildă a Rusiei în cazul Basarabiei”.

La 23 iunie Molotov îi spunea ambasadorului german la Moscova că ”soluţionarea problemei Basarabiei nu mai suportă nici o amînare”, Berlinul răspunzînd după două zile că este gata ca ”în spiritul înţelegerii cu Moscova să sfătuiască conducerea rumînă pentru o clarificare paşnică a problemei Basarabiei în sensul rusesc”.

O zi mai târziu URSS dădea ultimatumul prin care Rumînia era somată să’i cedeze Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa.

Două Consilii de Coroană au fost reunite în această chestiune la 27 iunie 1940, cedarea fiind acceptată cu 20 de voturi contra 6.

Aşa începea sfîrtecarea Rumîniei, pe care o putem considera drept primă consecinţă negativă a asocierii cu Germania lui Hitler.

Pierderea Basarabiei şi Bucovinei a însennat împingerea Rumîniei și mai mult spre Berlin.

Abia numit premier, Ion Gigurtu anunţa, la 4 iulie 1940, că Bucureştiul aspiră la “încorporare în sistemul creat de axa Berlin-Roma”.

La 15 iulie, Hitler îi comunica lui Carol II că nu va garanta frontierele Rumîniei şi nu va trimite o misiune militară germană la Bucureşti atîta vreme cît nu vor fi rezolvate problemele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria, anticipare a Arbitrajului de la Viena (30 august 1940), prin care Rumînia pierdea nord-estul Transilvaniei.

La 7 septembrie aveam să cedăm şi Cadrilaterul.

Abia acestei Rumînii amputate Germania şi Italia aveau să’i garanteze ”integritatea şi inviolabilitatea”, în principal, dar tacit, faţă de URSS.

Sintetizînd, vom spune că prima consecinţă pentru ţara noastră a orientării spre Berlin a fost de natură politică şi teritorială.

Politic, devenea obligatorie intrarea în Axă, iar teritorial pierdeam (28 iunie- 7 septembrie 1940) 99.926 km2 (33,79 % din teritoriu) şi 6.829.238 locuitori (34% din populaţie).

Izolat şi atacat de toate partidele, Carol II îi propunea, la 4 septembrie 1940, generalului Ion Antonescu formarea guvernului.

A doua zi, Antonescu cerea şi obţinea ”puteri depline pentru conducerea statului rumîn”.

Abdicarea lui Carol II şi urcarea pe tron a lui Mihai s’au produs la 6 septembrie.

Între timp, relaţiile cu Germania evoluau “pozitive”.

La 10 octombrie 1940 sosea la Bucureşti misiunea militară germană, avînd ca obiectiv declarat instruirea armatei rumîne şi nedeclarat controlul cîmpurilor petroliere.

La 3 noiembrie, Rumînia adera la Axa Berlin-Roma-Tokio, urmînd ca relaţia politică să fie completată prin acorduri economico-financiare.

Acesta este capitolul la care mulţi autori invocă o inegalitate în relaţia rumîno-germană din 1940-1944, principala acuză fiind că petrolul rumînesc era plătit de Germania la preţurile antebelice care erau cu 50% sub preţurile pieţei libere a vremii.

De asemenea, Germania reexporta petrol românesc în ţările ocupate şi în Franţa vasalizată cîştigând diferenţa dintre preţul de achiziţie şi cel de vînzare.

Dacă este adevărat că petrolul rumînesc a fost baza energetică a efortului german de război, mai ales pe frontul estic unde şi Rumînia s’a angajat militar, tot atît de adevărat este că încă din 1940, dinainte de intrarea Rumîniei în Axă, exportul de petrol era realizat pe baza acordului armament-petrol care prevedea că preţul ţiţeiului era cel din 1939.

În schimb, însă, Germania trimitea Rumîniei arme şi echipamente militare.

Odată cu începerea campaniei din est şi cu participarea Rumîniei la război decontarea petrolului a fost reglementată printr’un nou protocol semnat la 17 ianuarie 1942.

Conform acestuia livrările germane de arme se făceau pe baza unui credit de război de 600 milioane mărci, restituit în proporţie de 50% prin cliring, în cote semestriale, cu 3,5% dobîndă, în decurs de 7 ani; restul sumei urma să fie plătită după încheierea războiului.

În 1942 întregul export de petrol al Rumîniei a fost de 3,3 milioane tone, din care 2,2 milioane tone destinate Germaniei şi 1,1 milioane tone aliaţilor acesteia.

În acel timp, extracţia de ţiţei a ţării noastre ajunsese la 5,6 milioane tone, cu o creştere faţă de 1941, creştere datorată asigurării industriei extractive rumîneşti cu utilaje şi materiale livrate de Germania.

O rămînere în urmă a livrărilor germane către Rumînia a creat o criză în relaţiile economice bilaterale, motiv pentru care Hitler a discutat direct cu Antonescu (10-12 iunie 1943).

El i’a propus Mareşalului compensarea prin plata în aur a restanţelor.

O nouă convenţie economică a fost încheiată pentru perioada februarie-septembrie 1943. Dar în 1943 industria germană nu mai făcea faţă nici nevoilor proprii de maşini şi utilaje.

Pentru a stinge nemulţumirile Rumîniei s’au purtat convorbiri dificile la Bucureşti, convorbiri soldate cu un nou protocol economic semnat la 9 februarie 1944.

Prin el, Germania se obliga la livrări masive de material de război, iar Rumînia la livrarea unei mari cantităţi de cereale.

Totodată Banca Naţională Germană punea la dispoziţia BNR o cantitate de aur din depozitele sale elveţiene, din care să se plătească produsele petroliere rumîneşti şi furniturile pentru nevoile trupelor germane din Rumînia.

Situaţia BNR la 23 august 1944, comparativ cu 23 august 1940, arată că stocul de aur crescuse în acea perioadă – în care exporturile au fost direcţionate aproape exclusiv spre Germania – cu 11 vagoane de aur, din care 8,5 din Germania.

În memoriul său către Tribunalul Poporului din 15 mai 1946, Mareşalul Ion Antonescu sublinia că ”pînă în 1940, timp de 25 de ani de pace, Banca Naţională nu reuşise decît o acoperire în devize şi aur echivalentă cu 16 vagoane. La 23 august 1944 Banca Naţională avea 23 vagoane de aur”.

De notat că în 1941-1944 Rumînia a mai exportat în Germania 85.000 vagoane cereale (10 tone fiecare) faţă de un export antebelic de 100.000-300.000 de vagoane anual, 10.000 vagoane lemn anual faţă de 50.000-100.000 vagoane anual antebelic şi aproximativ 3 milioane tone petrol anual (în 1944 doar 1,4 milioane tone), în condiţiile în care consumul intern de petrol a crescut de la 1,7 milioane tone în 1941 la 2,5 milioane tone, în 1944.

Pentru a fi corecţi, trebuie să spunem că raporturile economice rumîno-germane erau între parteneri egali şi că Germania a livrat Rumîniei numai în 1942-1943: 6.700 tractoare cu pluguri, 110.000 pluguri, 7.100 semănătoare, 5.000 secerătoare, 71.000 prăşitoare şi 24.000 grape.

Tot Germania a furnizat utilajele necesare trecerii transportului feroviar pe alimentarea cu cărbune şi pentru modernizarea nodurilor de cale ferată.

În acelaşi memoriu din 1946, Ion Antonescu scria, nu fără îndreptăţire:

”Am făcut mari investiţii în timpul războiului în agricultură, industrie, comunicaţii, telefoane, şcoli, biserici, armată şi opere sociale. Toate au fost acoperite cu veniturile ordinare şi cu creditul de 80 miliarde acordat de germani cu dobîndă de 3,12% pe 7 şi 15 ani, fără a da nici un gaj.”

Ansamblul relaţiilor economice rumîno-germane din 1940-1944 s’a desfăşurat pe baza unor principii ferm expuse şi aplicate de partea rumînă, în baza cărora Rumînia nu a făcut nici o înstrăinare de proprietate, a păstrat conducerea întreprinderilor sale şi a decis singură asupra ponderii capitalului străin în economia naţională.

Cel mai serios analist al relaţiilor rumîno-germane din perioada respectivă, Andreas Hillgruber, notează şi faptul că raportul marcă-leu a fost menţinut la 1 la 60 din 1941 pînă în 1944, ceea ce a făcut ca, dacă la începutul războiului Rumînia avea un debit de 90 milioane mărci în 1944 Germania să aibă un debit de un miliard de mărci.

”Inechitatea produsă la primul acord economic s’a stins pe parcursul anilor în care guvernul rumîn şi în special Mihai Antonescu au dovedit fermitate în apărarea intereselor şi drepturilor rumîneşti.”

Acest tablou al relaţiilor rumîno-germane trebuie să’l completăm cu urmările colaborării politico-militare a lui Antonescu cu Hitler.

Angajată pe frontul de est contra URSS, armata noastră a pierdut, în intervalul 22 iunie 1941 – 23 august 1944, 624.540 de oameni, dintre care 71.585 de morţi, 243.622 răniţi şi 309.333 prizonieri luaţi de ruşi după 23 august 1944 în Moldova, Basarabia şi Dobrogea.

Între 4 aprilie şi 10 august 1944, raidurile aviaţiei aliate asupra Rumîniei au avariat serios reţeaua feroviară, mai ales triajele din Braşov, Ploieşti şi Bucureşti, au distrus 30.000 de imobile, au rănit 7.809 oameni şi au ucis 7.639.

La două săptămîni după ultimul raid asupra zonei petroliere, Rumînia a cerut armistiţiu, a ieşit din războiul cu URSS şi a întors armele contra Axei.

Era 23 august 1944, respectiv intrarea ţării în sfera de interese geopolitice a URSS.

Alianţa Rumîniei cu Rusia sovietică

Ca şi după 23 august 1939 (pactul Ribentropp-Molotov), după 23 august 1944 Rumînia s’a găsit într’o situaţie fără ieşire, fără alternative.

În 1939 avea de optat între alianţa cu Germania şi distrugerea ţării, iar în 1944 între supunerea faţă de URSS şi aceeaşi distrugere a fiinţei naţionale.

Brutal, mareşalul Malinovski, comandantul Frontului 2 Ucrainian în 1944, îi spunea generalului Constantin Vasiliu-Răşcanu că Rumînia trebuie să abandoneze iluzia ”că puteri îndepărtate – de peste mări şi ţări – i’ar putea veni în ajutor. Aceste puteri fiind prea îndepărtate nu vă pot oferi practic prietenia lor”.

Desigur că părinţii şi bunicii noştri nu cunoşteau atunci realitatea dramatică a împărţirii sferelor de influenţă încă de la Yalta (1943), ei împărtăşindu’se în continuare din iluzia cuprinsă în sintagma ”vin americanii”, o iluzie de tip hollywoodian spulberată de comunismul real.

Proclamaţia regală de la 23 august 1944 anunţa că ”pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală” (trupe sovietice intraseră pe teritoriul naţional în martie 1944, iar la 20 august lansaseră o puternică ofensivă pe frontul Iaşi-Chişinău) exista ca singură soluţie ”ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”, motiv pentru care proclamaţia regală afirmă textual:

”Rumînia a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii.”

În realitate însă, Rumînia continua să se afle în stare de război cu Naţiunile Unite.

De altfel, în seara de 24 august, Stalin ordona mareşalilor Timoşenko, Malinovski şi Tolbuhin să nu ia în seamă ”nici o declaraţie a rumînilor despre încetarea acţiunilor militare”.

La 31 august, generalul Sănătescu (numit deja premier), întîlnindu’se cu un general sovietic, consemna în jurnalul său:

”Îmi spune că ştie de armistiţiul cerut, dar că pînă la semnareea lui sîntem tot în război.”

Abia la 12 septembrie 1944 generalul-premier Sănătescu putea scrie:

”În fine, s’a semnat armistiţiul cu puterile aliate. Poate se vor mai normaliza lucrurile.”

Prin articolul 19 al convenţiei de armistiţiu, Aliaţii socotesc ”hotărîrea Arbitrajului de la Viena cu privire la Transilvania ca nulă şi neavenită şi sînt de acord ca Transilvania să fie restituită Rumîniei”.

La 26 octombrie 1944, eliberarea Transilvaniei era un fapt împlinit, iar trupele sovietice şi rumîne, cot la cot, trecuseră graniţa, înaintînd în Ungaria.

La 9 martie 1945, răspunzînd unei scrisori ce’i fusese adresată de premierul Petru Groza şi vicepremierul Gheoghe Tătărescu, Stalin afirma clar că ”guvernul sovietic a hotărît să satisfacă cererea guvernului rumîn şi, în conformitate cu convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, să consimtă la instaurarea în Transilvania a administraţiei guvernului rumîn”.

Presa moscovită a acordat o atenţie deosebită acestui eveniment, subliniind că Rumînia este decisă să’şi îndeplinească toate obligaţiile faţă de Aliaţi, să aibă legături strînse cu URSS şi să participe la operaţiunile militare pe frontul antihitlerist.

Nu putem să trecem sub tăcere contribuţia deosebită a armatei rumîne, care, prin exemplara prestaţie de după 23 august 1944, a consolidat poziţia Rumîniei în ochii Aliaţilor, în primul rînd ai URSS. Mareşalul Malinovski nota, la 13 aprilie 1945, cînd pe frontul de vest se dădeau unele dintre cele mai aprige lupte:

”Armatele rumîne luptă foarte bine şi sînt foarte mulţumit de comandanţi, de statele majore şi de trupă; sunt bravi şi gata de tot sacrificiul.”

Totul începuse în aceeaşi zi de 23 august 1944, cînd armata rumînă a acţionat impecabil şi a rezistat tuturor încercărilor de reacţie ale trupelor germane, în număr de 500.000 de oameni, aflate pe teritoriul nostru.

Întoarcerea armelor a fost rapidă, coordonată şi deplină, armata rumînă ţinând sub control întregul teritoriu al ţării, oprind tentativele de înaintare spre linia Carpaţilor a forţelor germano-ungare şi ţinînd deschise drumurile pentru Armata Roşie.

Datorită României, frontul sovietic a avansat cu 600 km. în trei săptămîni fără a întîmpina rezistenţă.

În acelaşi timp, acţiunea Rumîniei a obligat Wehrmachtul să evacueze în pripă, în 8 săptămîni, Bulgaria, Grecia, Albania, Macedonia, Serbia şi o parte a Bosniei.

Întrerupînd aprovizionarea cu petrol a armatelor germane şi deschizînd practic un ”al patrulea front în Europa”, Rumînia a scurtat durata războiului.

Cifrele ilustrează clar că efortul de război alături de Aliaţi transforma Rumînia într’o adevărată putere cobeligerantă şi o îndreptăţea la statutul de Aliat, pe care însă nu l’a primit.

Armata rumînă a acţionat pe frontul de vest 244 de zile, cu 12-14 divizii plus corpul aerian, încadrată fiind în Frontul 2 Ucrainian.

Între 23 august şi 25 octombrie 1944 a fost eliberat teritoriul naţional.

După 21 septembrie 1944, Armatele 1 şi 4 române au luptat în Ungaria, pătrunzând 300 km. în adîncimea dispozitivului germano-ungar; din 210.000 militari rumîni care au luptat în Ungaria au căzut 42.700 (peste 20% din efectiv).

De la 18 decembrie 1944 şi pînă la capitularea Germaniei, rumînii au luptat în Slovacia, Cehia, Moravia şi Austria cu 250.000 de oameni, pierzînd 66.500 (27% din efective).

Efortul rumînesc s’a mai concretizat în parcurgerea unui traseu de luptă de 1700 km. între Constanţa şi Praga, ocuparea a 3.831 localităţi, dintre care 53 de oraşe.

Economic, efortul rumînesc de război a fost de 1,2 miliarde dolari la valoarea din 1938.

“Sunday Times”, reluat de Radio Londra la 7 ianuarie 1945, a apreciat textual că “dintre Naţiunile Unite care luptă împotriva Germaniei hitleriste, Rumînia se situează azi pe locul 4 prin numărul de soldaţi participanţi la bătălie”.

Ca să respectăm adevărul istoric, va trebui să arătăm că după 23 august 1944, “aliatul sovietic” a dezarmat şi luat prizonieri 150.000 de militari rumîni, a capturat toată flota noastră şi a comis o serie de abuzuri pe care şeful guvernului, generalul Sănătescu, le sintetiza astfel:

”Mare bătaie de cap cu ruşii care nu respectă nimic. Devastările şi jafurile continuă. Nu se pot face semănăturile de toamnă fiindcă ridică fără nici un fel de socoteală vitele de pe cîmp. Comuniştii, care nu însemnau nimic pînă la venirea ruşilor, acum au protecţia lor. Am dificultăţi şi cu aplicarea armistiţiului. Ruşii nu se gîndesc a’l respecta. Transportă tot ce pot la est de Prut, fără a da socoteală.”

Convenţia de armistiţiu stabilea că Rumînia va plăti către URSS o despăgubire de 300 milioane dolari pentru pagubele produse pe teritoriul sovietic.

Dar în total aveam de plătit, pe lîngă cele 300 de milioane dolari, alte 470 de milioane ca restituiri, 200 de milioane ca reîntregiri şi drepturi, 75 milioane pentru întreţinerea trupelor sovietice aflate în Rumînia şi 50 milioane dolari ca alte plăţi.

Despăgubirile de război urmau a fi plătite în 6 ani, în mărfuri: petrol, cereale, lemn, vase maritime şi fluviale, locomotive şi vagoane de cale ferată, diverse alte bunuri şi mărfuri.

Sub egida guvernului Petru Groza s’au înfiinţat sovromurile, societăţi mixte rumîno-sovietice.

Au apărut peste noapte Sovrompetrol, Sovromcărbune, Sovrombank şi Sovromasigurare, Sovromcuarţ şi Sovrommetal.

Mai tîrziu, la desfiinţarea acestora (1954-1956), valoarea părţii de participare sovietică urma să fie răscumpărată de statul roman, în rate anuale, eşalonate pe 10 ani începînd cu 1966 şi plătibile în mărfuri.

La lichidarea sovromurilor, Moscova şi’a evaluat participarea la 9,6 miliarde lei, sumă redusă după negocieri la 5,3 miliarde lei.

În condiţiile imediat postbelice, posibilităţile României de participare la circuitul economic mondial erau drastic limitate datorită costurilor războiului pe frontul de est şi efortului militar alături de Naţiunile Unite.

Valuta şi devizele rumîneşti din străinătate erau blocate, iar ţara nu avea credit pe pieţele financiare internaţionale.

Singurele credite au venit de la URSS (10 milioane dolari), Cehoslovacia (10 milioane dolari) şi SUA (7 milioane dolari), dar ele erau insuficiente, reconstrucţia naţională fiind evaluată la 600 milioane dolari.

În aceste condiţii extrem de grele, un balon de oxigen a venit tot din partea URSS, prin încheierea, la 8 mai 1945, a două importante instrumente economice: Acordul bilateral privind schimbul de mărfuri şi Acordul de colaborare economică dintre Rumînia şi URSS.

Erau primele înţelegeri economice internaţionale ale Rumîniei ieşite din alianţa cu Germania.

Datorită lor, în 1947 Rumînia realiza importuri echivalente cu 50% din nivelul anului 1938 şi exporturi de 24% în acelaşi termen de comparaţie, după ce în 1945 valorile importurilor fuseseră de 9,21%, iar ale exporturilor de 4,38%.

Din totalul schimburilor comerciale rumîneşti în 1947, Uniunii Sovietice îi reveneau 91% din exporturi şi 70% din importuri.

În acelaşi timp, staţionarea trupelor sovietice în ţara noastră între 1945 şi 1958, staţionare ce contravenea prevederilor convenţiei de armistiţiu, costa foarte mult.

Numai reparaţiile la cazarmele ocupate de Armata Roşie pînă la semnarea tratatului de pace cu Rumînia (10 februarie 1947) au însumat 225 miliarde lei, iar alimentele livrate de Rumînia echivalau cu 500.000 de raţii.

Dislocarea trupelor sovietice, începută în septembrie 1944, a cuprins garnizoane din Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Piteşti, Tîrgovişte, Slatina, Caracal, Turnu Severin, Lugoj, Timişoara, Arad, Deva, Petroşani, Alba Iulia, Sebeş, Dej, Sibiu, Buzău, Bîrlad şi Focşani.

În 1946, trupele sovietice ocupau 200 de cazarme şi barăci militare din 60 de garnizoane, iar în cazul aviaţiei toate pistele betonate, 73% din clădiri, 83% din hangare, 82% din atelierele de reparaţii şi 80% din magazii.

Deşi tratatul de pace prevedea retragerea în 80 de zile a tuturor forţelor aliate din Rumînia, URSS îşi rezerva dreptul de “a păstra pe teritoriul Rumîniei forţele armate care i’ar fi necesare pentru menţinerea lucrărilor de comunicaţii cu zona sovietică de ocupaţie din Austria”.

Practic, prin acest amendament staţionarea trupelor sovietice în România era legalizată. Dislocate în continuare în 14 garnizoane, aceste trupe de ocupaţie vor fi fost retrase abia în 1958, în baza unui acord bilateral.

Tot pe plan militar trebuie contabilizată sovietizarea armatei rumîne prin adoptarea modelului sovietic şi schimbarea doctrinei de apărare.

Între 1949 şi 1960, în armata rumînă a fiinţat instituţia consilierilor sovietici, un fel de supervizori bine plătiţi. Acei consilieri erau cazaţi în apartamente ale căror chirii erau plătite de Ministerul Rumîn al Apărării, casele fiind mobilate şi dotate cu aparate electrocasnice plătite de aceeaşi parte rumînă.

În 1952 erau în armata noastră 105 consilieri militari sovietici permanenţi şi 17 nepermanenţi, pentru ca în 1954 numărul lor să ajungă la 161.

Apoi, treptat, numărul consilierilor militari sovietici a scăzut la 72 în 1955, 63 în 1956, 25 în 1957 şi 10 în 1958. În acel an au fost retrase din ţara noastră trupele sovietice, iar în 1959-1960 şi ultimii consilieri militari.

Aservirea Rumîniei faţă de URSS a încetat în 1964, cînd Gheorghe Gheorghiu-Dej a afirmat statutul de autonomie al PMR şi implicit al ţării.

Un statut continuat de deschiderea spre vest din anii ’70, dar și de închiderea spre același vest, din anii ’90.

Declaraţia din aprilie 1964 a avut, între alte consecinţe, închiderea Editurii şi Librăriei “Cartea Rusă”, înfiinţate în 1946, a Institutului de studii rumîno-sovietice, înfiinţat în 1947, a Institutului de limbă rusă “Maxim Gorki” şi a Muzeului rumîno-rus, înfiinţate în 1948.

În relaţia cu URSS, Rumînia a rămas doar ca membru al Pactului de la Varşovia (cu rezerve echivalente celor ale Franţei faţă de NATO) şi a CAER-ului, de asemenea cu rezerve timpuriu exprimate (1962-1964) faţă de forme integratoare vizînd amputarea economiei şi chiar a fiinţei naţionale.

Strict respectată de Occident în frunte cu SUA, apartenenţa Rumîniei la sfera de interese a URSS a fost o jumătate de secol factorul de îndepărtare, izolare şi întîrziere a ţării noastre faţă de Europa, în care, acum, readmisă fiind, nu s’a putut reintegra deplin nici la 30 de ani după prăbuşirea comunismului ceauşist şi a Cortinei de Fier.

Citește și: RUSIA A FOST UN STAT AGRESOR ÎN TOATĂ ISTORIA SA

sau: RUSIA ARE DE ÎNAPOIAT ȘI CELE 200 TONE AUR ALE PERIOADEI ANTONESCU, FURATE DUPĂ 1947

Resurse: balcanii.ro

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

RUSIA A FOST UN STAT AGRESOR ÎN TOATĂ ISTORIA SA

De la dimensiunile unui județ de statura unuia rumînesc obișnuit de azi care cuprindea Moscova și ceva împrejurimi, azi se întinde ca un colos peste 2 continente înghițind peste 160 de grupuri etnice și popoare autohtone, crescînd continuu prin cuceriri succesive peste toate națiile înconjurătoare.

De aceea se poate spune că Rusia a fost un stat agresor ÎN TOATĂ ISTORIA SA, încă de la nașterea Moscovei de acum peste 900 de ani.

Prima referință este de prin 1147, cînd era un orășel obscur într’o mică provincie, cu populație predominant fino-ugrică numită Merya.

Să creadă cineva că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor ”de apărare”, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si’a pierdut complet capacitatea de a gîndi, după o doză zdravănă administrată de propaganda Kremlinului.
Și asta o spune editorialistul Ivan Lenski, pe site-ul rusesc ru.krymr.com.

În realitate totul este complet pe dos.

Dacă ne întoarcem la istorie totul este consemnat acolo.

Iată ce spune Mihai Eminescu despre tendinţele de cucerire ale Rusiei acum 150 de ani în ”Tendinţe de cucerire”, pe 7 aprilie 1878 în prag de Proclamare a Independenței Rumîniei:

”Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrîurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind’o de mlădioşie şi dîndu’i instincte fanatice pentru idei de’o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mîndriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotismului.

Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sînt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt.
În tendinţele de cucerire, în aşa-numitele misiuni istorice care’şi caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decît pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare.

În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce’i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i’a refuzat, sau mai bine zicînd ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generaţii dedate la lucru.

Căci stă oare destoinicia unei naţii în vreun raport cu întinderea teritoriului pe care ea îl ocupă?

Mica Veneţie era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocraţiei ei.

Dar toate aceste condiţii de mărire erau cîştigate prin muncă îndelungată – deprinderea şi priceperea se moştenea apoi din neam în neam, încît chiar astăzi ciceronii veneţieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor de cum au mulţi profesori de estetică.

Un rol analog l’a avut Olanda în istorie şi astăzi încă sînt state mici, care se bucură de’o înflorire extraordinară; pe un pămînt de mică întindere se află mai multe averi decît în Rusia întreagă.

Astfel sîntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, cîtu’i de mare, trage mai uşor decît mica Belgie.

De aceea, ni se pare că, din nefericire, ruşii sînt sub dominarea unui deşert sufletesc, a unui urît, care’i face să caute în cuceriri ceea ce n’au înlăuntrul lor.

Nouă ni se pare că cercurile culte în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a’l umple prin muncă şi cultură, îl sumuţă contra Europei pe care o numesc îmbătrînită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţie rusească.

Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanţul la apariţia unui neam asemenea mongolic, a turcilor.

În locul civilizaţiei greceşti, înflorit’a în Bizanţ o cultură turcească?
Deloc.

Tocmai aşa nu va înflori o cultură moscovită pe pămînturile supuse ruşilor, pentru că lipseşte rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi.

În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland şi în cele trei provincii baltice, în mîinile şi capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe cînd populaţiile străvechi a acelor provincii, leţii, levii, crevinii şi cum îi mai cheamă nu se vor fi aflînd cu mult mai sus, de cum îi va fi găsit episcopul Albrecht la anul 1200.

Astfel misiunea istorică de care se face atîta vorbă nu’i o misiune care’şi are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac şi mănuşi, a unui deşert care de’ar stăpîni pămîntul, tot nu s’ar umple.
Cerul de’asupră’l schimbi, nu sufletul marea trecînd’o.

Pot să treacă şi Dunărea şi Carpaţii şi Adrianopol, să ia Roma veche, precum ameninţă pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenuşă şi cadavre, nu se va naşte din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adîncă înţelepciune şi de un adînc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc, care’şi caută compensaţie în glorii sîngeroase şi în cuceriri.

De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace ţinta cuceririlor ruseşti sînt ţările răsăritene ale Europei.

Nu mai vorbim despre cuvîntul lui Aksakof, care vede întinzîndu’se panslavismul în miezul Europei, în ţările coroanei habsburgice pînă la Marea Adriatică.

C’un cuvînt, în loc de’a desfăşura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sînt pironiţi cu flămîngiune asupra apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir pînă sub zidurile Veneţiei şi apoi mai departe… tot mai departe. Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomaţii şi baionetele.

Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători, care dau tonul în Rusia. Războiul a fost declarat Porţii pentru a elibera pe creştini – în formă – în fond însă pentru a cuceri întreg imperiul otoman într’un mod care să poată fi înghiţit mai de voie, mai de nevoie de Europa.

După Turcia urmează imperiul habsburgic, după dînsul cine mai ştie cine.
Scopul fictiv al războiului şi scopul adevărat sînt diametral opuse.
Se stabileşte principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială – ceea ce presupune că suntem în drept de a o ceda sau de a n’o ceda.

Ne hotărîm de a n’o ceda şi Rusia a ocupat’o astăzi pe deplin. În fine, susţinînd dreptul nostru, vedem ivindu’se colţii prieteşugului: Bucureştii sînt împresuraţi de trupe, în Vlaşca cazacii îşi bat joc de populaţie, dînd oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniţii sînt oprite în drum, c’un cuvînt Rusia a început a întrebuinţa mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida.

Nu deprindem frica şi pace bună. Teamă ne e numai ca imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă.

Ea este în stare a ţine războiul, pînă ce Rusia’şi va fi zvîrlit în vînt cea din urmă rublă metalică.

Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărţeală şi aceste propuneri prefac înţelegerea în complicitate şi complicitatea cu Rusia e totdeauna fatală.

Oamenii fără simţ istoric, liberalii cosmopoliţi c’un foarte incolor sentiment de patrie s’au dat în apele Rusiei şi au declarat un război care ne’a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane şi poate o provincie.

Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca şi noi în chestiune.

Se poate ca Rusiei să i se întîmple soarta pe care ne’o pregăteşte nouă.

Deşi nu s’a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranţă că ne aşteaptă vremi grele.

Despre biruinţa cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că oricare ar fi curentul ce se mişcă în contra civilizaţiei, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe. Deviza noastră este: a nu spera nimic şi a nu ne teme de nimic.

Nesperînd nimic, n’avem nevoie de a ne mai încrede în alţii precum ne’am încrezut, ci numai în noi înşine şi în aceia care sînt nevoiţi să ţie cu noi; netemîndu’ne de nimic, n’avem nevoie de a implora generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică. (”Tendinţe de cucerire”, 7 aprilie 1878)

Faimosul general rus Kuropatkin, în memorandumul său trimis împăratului în anul 1900, spunea că:

”În ultimii 200 de ani, Rusia a fost în război 128 de ani și a avut pace 72 de ani. Din cei 128 de ani de război – doar 5 ani au fost războaie de apărare și 123 de cucerire.”

Practic, în toata istoria sa, Rusia a dus o politică agresivă față de statele vecine.

Citește și: IMPERIUL ȚARIST DESPRE ROMÂNI ÎN 1840: ”MOLDOVA ȘI VALAHIA SUNT ȚĂRI LOCUITE DE UN POPOR CARE ARE O SINGURĂ ORIGINE”

Să dăm cîteva exemple de războaie de cucerire duse de Rusia:

Anul 1558. Războiul Livonian.

A fost un război pentru teritoriile actualelor țări baltice si Belarus. Defensiv acest război nu poate fi numit nici chiar și de cei mai înrăiți patrioti, a fost o agresiune pură împotriva unui stat vecin.

Rusia a cîștigat atunci un impuls în urma cuceririi hanatelor Kazan și Astrahan, Bashkiria, Marea Hoarda a Nogailor, a cazacilor și Kabarda și şi’a dorit foarte mult teritoriile Livoniei.

Istoricii sovietici spun că războiul s’a dus pentru acces la Marea Baltică, de fapt, motivele pentru acesta au fost complet diferite.

Rusia nu a primit tributul şi, din cauza asta, a atacat Livonia. Ca urmare a războiului, Rusia a fost învinsă, a renunțat la pretențiile asupra Belarus, dar, cu toate acestea, a primit ceva teritorii in zona de frontieră.

Anul 1654. Războiul cu Polonia și ”unirea” cu Ucraina.

Această poveste este plina de pete negre.

Ucrainenii se întreabă și astăzi cine l’a autorizat pe hatmanul zaporojenilor Hmelnițki să decidă pentru întreaga Ucraina?

Părintele istoriografiei ucrainene Mihai Hrushevsky, care a scris ”Istoria poporului ucrainean”, se indoieste că el (Bogdan Hmelnițki) s’a gîndit la crearea unui stat comun cu Moscova.

Da, a cerut ajutor de la țarul rus, dar de aici pîna la dorința de ”unire”…

Documentul istoric original privind ”unirea” Ucrainei cu Rusia a fost pierdut și cel mai probabil nu întîmplător.

Curtea Moscovei a profitat pur si simplu de turbulențele din Ucraina și s’a grăbit să’și alipească întreaga țară.

Asta nu vă amintește despre nimic?

Numeroasele campanii asipra Constantinopolului au fost, iarăși, agresiuni deghizate.

La început, Rusia le’a motivat de apărarea comercianților rusi oprimati de otomani, apoi și’a amintit de creștinii din Balcani.

Anii 1695-1696. Campania de la Azov a lui Petru cel Mare.

Rusia avea nevoie de acces la mare, așa că trebuia să ocupe cetatea turcească Azov.

Aici, chiar si cel mai mare patriot rus cu greu ar putea numi război de apărare agresiunea asupra Azovului.

Cu Turcia rușii au avut aproximativ 10 războaie, în urma carora au rupt bucăți mari de pămînt.

Anul 1700. Marele război cu Suedia.

Temeiul – Rusia avea nevoie neaparată de acces la mare, deși rușii nu au fost niciodată văzuți la Marea Baltică.

Pretextul tradițional cu apărarea populației vorbitoare de limbă rusă nu putea fi folosit – pur și simplu ei nu erau acolo.

Au găsit un alt pretext – au nevoie de acces la mare. Și aşa teritoriul a devenit ”pămînt rusesc strămoșesc”.

Apoi au fost alipite alte teritorii ”strămoșești” – Finlanda, Țările Baltice, Ingermanlandia, în ciuda faptului că ruși nu se găseau acolo nici pomină.

Anii 1772-1775. Au fost trei împărțiri ale Poloniei.

Prusia a propus împărătesei Ekaterina să împartă Polonia. Ea evident că nu a refuzat.

Numeroasele revolte poloneze împotriva ocupației ruse au fost denumite mai tîrziu de istoricii rusi războaie ruso-poloneze.

De fapt, nu era nimic mai mult decît rezistența populației la invazia unui agresor străin.

Anul 1783. Anexarea Crimeei.

Numai un nebun ar putea numi momentul acesta istoric drept apărare.

A fost agresiune pură, justificată de preîntîmpinarea unor raiduri ale Hanilor de Crimeea.

Justificarea anexării cu apărarea ortodocșilor nu poate fi luată de bună, pentru că în Crimeea aceștia erau o minoritate absolută.

Și, de fapt, nimeni nu îi asuprea – armenii, de exemplu, care au trăit în Crimeea pînă la anexarea ruseasca, au fost alungați de acolo după capturarea peninsulei, deși aceștia erau ortodocși.

Iată adevărata ”grijă față de frații crestini”.

Anul 1783. Regatul Kartli-Kakheti, situat în estul Georgiei, a intrat sub protectoratul Imperiului rus.

Se pare că a fost un succes al diplomației ruse, zona a intrat sub influența Moscovei nu ca urmare a războiului, ci de bună voie. Doar că se pastrează tăcerea cu privire la Imereti.

Ce s’a întîmplat de fapt?

De cînd regatul independent georgian a devenit dintr’o dată o parte a Imperiului Rus?

Sau anexarea Georgiei pe bucăți este o altă tradiție rusească în regiune?

Anul 1812. Jumătate din MOLDOVA lui Ștefan a fost ANEXATĂ de Imperiul rus (țarist).

”Turcia nu putea ceda ceea ce nu’i aparţinea, pentru că Poarta otomană n’a fost niciodată suverană asupra ţărilor rumîne. Poarta însăşi recunoscuse acest lucru, cînd la Carlovitz, presată de poloni să cedeze Moldo-Valachia, ea răspunse că nu are dreptul de a face vreo cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu’i confereau decît un drept de suzeranitate”. Karl Marx, 1856

Înainte de a trece la o analiză privind impasul diplomatic în care se află astăzi Republica Moldova, propunem să facem o scurtă incursiune în istorie pentru a reaminti tuturor că pentru Republica Moldova această etapă istorică va fi una decisivă din punct de vedere (geo)politic.

E timpul să spunem lucrurilor pe nume.

E timpul să scăpăm de complexul servilismului politic (rusofilismului) şi să ne decidem singuri soarta pornind de la propria experienţă istorică.

Or, ceea ce nu pare să se înţeleagă nici la București, nici la Chişinău este că vom fi dependenţi de Rusia atît timp cît vom fi şantajaţi cu dosarul transnitrean.

Vom face abstracţie de faptul că din punct de vedere juridic, între Republica Moldova de astăzi şi Voievodatul Moldovei, întemeiat în 1359, nu există o legătură de succesiune.

Relaţiile diplomatice ale Moldovei cu Rusia datează din 1711, cînd Petru I încheie un tratat cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei.

Acesta stipula clar că:

”Art. 1. Moldova va dobîndi întreg teritoriul dintre Nistru şi Bugeac. Toate cetăţile aşezate pe malul stîng al Prutului vor aparţine de drept Moldovei;
Art. 2. Moldova nu va plăti nici un tribut Rusiei;
Art. 3. Domnul se obligă să ţină 10.000 de oşteni, plata cărora va fi acoperită de Rusia;
Art. 4. Rusia nu se va amesteca în afacerile ţării, şi nici unui rus nu’i va fi permis să se căsătorească şi să dobîndească moşii în Moldova;
Art. 5. Titlul domnului va fi Alteţa Sa domn şi singur stăpînitor al Moldovei, aliata Rusiei.”

Semnarea acestui tratat intră în contradicţie cu vectorii de expansiune ai Rusiei Ţariste formulate în ”Testamentul” aceluiaşi ţar.

Şi dacă pentru ruşi, cucerirea peninsulei Crimeea însemna stăpînirea Mării Negre, Basarabia (teritoriul Moldovei dintre Prut şi Nistru) reprezenta controlul asupra deltei Dunării – un pas înainte spre Constantinopol.

Pe tot parcursul războaielor ruso-austro-turce din 1736-1739, 1768-1774 şi 1788-1791 Moldova a fost transformat într’un obiect al disputelor teritoriale dintre cele trei puteri.

Pe tot parcursul acestei perioade eforturile Rusiei s’au îndreptat spre cucerirea teritoriului Moldovei pînă la Siret şi gurile Dunării.

Caracterul duplicitar al diplomaţiei ruse se manifestă prin ocuparea în 1806-1812 a Principatelor Rumîne şi intervenţia abuzivă în afacerile interne ale acestor două ţări.

Savantul rus L. S. Berg aminteşte şi despre împrejurările în care diplomaţii ruşi au falsificat sensul noţiunii geografice Basarabia:

”În conformitate cu una din clauzele Tratatului de la Tilzit, încheiat între Napoleon şi Alexandru I, Rusia se obliga să’şi evacueze, pînă la încheierea păcii, trupele din Moldova şi Muntenia. În decursul tratativelor ulterioare de la Paris, la sfîrşitul anului 1807, împuternicitul rus arăta că în tratat nu se vorbeşte nimic despre Basarabia, fapt pentru care a insistat ca ea să rămînă Rusiei, interpretînd noţiunea de Basarabia mai larg, incluzînd în ea nu numai Bugeacul, dar şi întregul teritoriu dintre Nistru şi Prut”, astfel ţarul Alexandru I a ştiu cum să’şi menţină trupele în Principate prevenind ocupaţia turcească, fără ca Napoleon să bage de seamă.

Pacea de la Bucureşti, semnată la 16/18 mai 1812 între Rusia şi Imperiul otoman, a încălcat flagrant acordul semnat între Moldova şi Rusia cu mai bine de 102 de ani în urmă, prin care statul rus recunoştea graniţa Moldovei ce cuprindea şi Basarabia.

Anume începînd cu anul 1812 acest teritoriu, rupt din trupul Moldovei, intră în orbita intereselor (geo)politice ale Imperiului Țarist.

Fiind totodată rupt de procesul unificării celor două principate într’un singur stat – Rumînia.

Consecinţa acestui eveniment istoric este resimţit din păcate şi astăzi.

Boierii moldoveni au protestat în cadrul şedinţei Divanului din 26 octombrie 1812, scriind că le’a fost răpit ”tot pămîntul şi inima ţării […], sursa de vite […], grînarul ţării, încurajarea şi refugiul locuitorilor”, ”boierii” noştri, din păcate, manifestă servilism şi nu au o viziune politică pe termen lung.

Astăzi, la începutul mileniului III, interesele Federaţiei Ruse sînt evident de altă natură, însă putem constata că moştenirea caracterului diplomatic duplicitar al liderilor ruşi s’a manifestat atît în perioada Uniunii Sovietice, cît şi în prezent, atunci cînd oficialii Kremlinului discută despre conflictul transnistrean şi Armata a 14-a.

Rusia promite că se retrage din estul Republicii Moldova, şi uită…şi atunci cum poate evolua reglementarea acestui dosar?

În primul rînd trebuie să înţelegem că Transnistria este o miză mult mai importantă pentru Rusia decît întreaga Republică Moldova, aici sînt puse în joc interesele sale (geo)politice la Marea Neagră.

Iar Rusia când negociază, nu face politică, ci geopolitică.

Cartea integrării europene a Republicii Moldova, şi implicit a Transnistriei, pe care mizează Chişinăul la negocieri, nu este altceva decît o butadă, atît în ochii Tiraspolului, cît şi a Kremlinului.

Rolul Republicii Moldova este momentan de a legaliza prezenţa internaţională a acestei regiuni, care nestingherit, întreţine legături comerciale cu Europa.

Acest Disney Land comunist reprezintă o zonă off-shore a corupţiei, traficului de armament, terorismului şi spălării de bani.

Conflictul transnistrean, este, indiscutabil, ”cheia dificultăţilor” statului moldovenesc – o pîrghie de şantaj a Rusiei de a menţine Republica Moldova în zona neutralităţii (geo)politice.

Dar, analizînd mai atent rolul şi poziţionarea geostrategică a republicii, ajungem uşor la concluzia că Transnistria este foarte importantă din punct de vedere strategic pentru Moscova în perspectiva divizării Ucrainei în două părţi, de est (sub controlul Rusiei) şi de vest (sub controlul Occidentului).

Provocările ulterioare la adresa Republicii Moldova se vor manifesta, în primul rînd, prin presiunile asupra localităţilor din stînga Nistrului aflate sub controlul guvernului de la Chişinău.

De aceea, negocierea privind statutul acestor localităţi şi obţinerea unor garanţii este vitală pentru asigurarea securităţii cetăţenilor de acolo.

Semnalele din partea Rusiei sunt din ce în ce mai ”îndrăzneţe” şi ne indică doar o singură tendinţă: ”recunoaşterea oficială a regimului de la Tiraspol”.

Preţul acestei ”recunoaşteri” oficiale va fi negociat mai devreme, sau mai tîrziu de Chişinău şi Moscova – depinde acum care va fi configuraţia politică internă a republicii şi dacă basarabenii vor fi buni negociatori.

Iar pentru asta trebuie ca diplomaţii să pună capăt caracterului umil atunci cînd se află în faţa reprezentanţilor de la Kremlin şi să negocieze avînd pe masă Tratatul de la 13 aprilie 1711.

Referitor la Războiul între Rusia şi Imperiul otoman amintim că s’a desfăşurat între anii 1806-1812 și s’a încheiat cu semnarea Păcii de la Bucureşti la 16/18 mai 1812.

Ţarul Alexandru I, reprezentat de generalul Mihail Ilarionovici Kutuzov, comandantul trupelor ruse pe teatrul de operaţiuni dunărean, a cerut ca Poarta să accepte cedarea teritoriului Moldovei pînă la Siret şi gurile Dunării.

Turcii nu au acceptat şi au avansat propunerea ca teritoriul cedat să fie cel al Moldovei dintre Prut şi Nistru, mai puţin sudul lui, Bugeacul, care să rămînă în stăpînirea Porţii. Tratativele au continuat mai multe luni.

Între timp, contextul politico-militar internaţional, favorabil Rusiei, s’a deteriorat, existînd pericolul unui conflict cu Franţa. Deoarece tratativele se prelungeau şi pentru Rusia războiul devenise iminent, ţarul Alexandru I a trimis spre Bucureşti o delegaţie condusă de amiralul Ciceagov, care avea împuternicirea să încheie pacea cu Turcia în orice condiţii.

Aflînd aceasta, pînă la sosirea delegaţiei, generalul M.I. Kutuzov a acţionat în grabă, profitînd de trădarea fraţilor Dumitrache şi Panaiotachi Moruzi, primul şef al departamentului de externe otoman şi translatorul Porţii otomane, cel de’al doilea funcţionar în acelaşi departament.

Prin intermediul celor doi M.I. Kutuzov a aflat conţinutul unei scrisori a lui Napoleon către sultanul Mahmud al II-lea, pe care Panaiotachi a ascuns’o sultanului şi a trimis’o fratelui său.

Scrisoarea împăratului francez anunţa războiul cu Rusia şi sfătuia pe turci să nu cedeze pretenţiilor ruse.

Cedînd turcilor gurile Dunării, M.I. Kutuzov i’a ademenit pe aceştia să semneze pacea prin care Moldova pierdea teritoriul dintre Prut şi Nistru.

Trădarea fraţilor Moruzi a fost descoperită curînd după aceea. În iunie 1812 cei doi frați au fost executaţi la Constantinopol.

Războiul Crimeii 1853-1856.

Ei bine, aici pare a fi un război de apărare.

Mișeii de francezi, turci și britanici au asediat Sevastopolul. Atunci cînd vorbesc despre acest război, istoricii ruși uită să menționeze că, în paralel, Rusia derula campanii de cuceriri în Balcani.

Cîteva puteri și’au unit forțele pentru a ține piept agresorului. Judecarea războiul din Crimeea, fără a lua în considerare războaiele Rusiei în Balcani, este o mare greseala.

Rusia își făcuse un obicei. Era suficient ca vecinii să se certe între ei, ca Moscova să efectueze o alipire ”pașnică”.

Așa au decurs alipirile din secolul al XIX-lea.

Secolul XIX. Anexarea Asiei Centrale. Hanatul Kokand, Emiratul Bukhara, Hanatul Khiva, Turkmenistan, toate au devenit parte a Imperiului Rus în spiritul strategiei ”apărării active”.

Războaiele caucaziene din secolul al XIX-lea.

Oricine l’a citit pe Hadji Murat știe că a fost un război murdar, de agresiune, însoțit de genocidul populațiilor locale. Rebeliunile muntenilor se succedau una dupa alta, așa că despre ce fel de alipire pașnică a Caucazului poate fi vorba?

În 1920-1921, începutul primului război sovieto-polonez.

Despre acest război istoricilor sovietici nu le place să vorbească. Acesta a fost complet pierdut și șters din cărțile de istorie. Rusiei nu’i place să vorbească despre înfrîngeri.

Armata muncitoresc-țărănească a URSS începe operațiunile militare în regiunile estice ale Poloniei.

Desigur, totul în scop de pace.

Nici despre aceste pagini de istorie rușilor nu le place să’și amintească.

Anul 1939. Războiul sovieto-finlandez.

Agresiva armata finlandeză, cu 60 de tancuri, a atacat în pașnica URSS, care întîmplător avea la granița cu Finlanda 2.300 de tancuri.

Evident că lumea nu a crezut așa ceva. Liga Națiunilor a declarat URSS stat agresor și l’a exclus din rîndul membrilor săi.

Acest lucru, de asemenea, este trecut cu tăcere de istoriografia sovietică și rusească.

Anul 1940. Absolut ”pașnica” anexare a Țărilor Baltice.

28 iunie 1940: Anexarea Basarabiei de către URSS

Potrivit istoriei sovietice, estonienii, letonii şi lituanienii visau cu ochii deschiși intrarea în frățeasca Uniune Sovietică.

Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Aici, aparent, războiul este defensiv. Dar povestea e mai complicată.

Conform istoricului Victor Suvorov, cauza principală a Marelui Război pentru Apararea Patriei a fost politica externa a lui Stalin, care viza capturarea de state europene și proliferarea ”revoluției proletare” cu instaurarea dictaturii socialiste.

Potrivit lui Suvorov, Armata Roșie se pregătea în mod activ pentru un atac surpiză împotriva Germaniei.

Pentru Uniunea Sovietică, atacul german a fost unul mișelesc. Și cum altfel – URSS se pregătea pentru ofensivă și şi’a luat’o în dinți.

Istoricii ruși tac atunci cînd este vorba despre dovezile privind pregatirea agresiunii sovietice împotriva Europei.

Lipsa de amenajări defensive și concentrarea unui număr mare de trupe la frontierele de vest confirma acest fapt istoric.

Următorii pași de politică ”pașnică” a URSS?

Ungaria în 1956, și Cehoslovacia în 1968.

Anul 1979. Afganistan.

Aproximativ un milion de afgani au fost uciși în timpul agresiunii URSS. Rusia de astăzi ar trebui să’şi ceară iertare pentru afganii uciși.

Anul 2008. Anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud.

Anul 2014. Anexarea Crimeei și războiul din estul Ucrainei.

Ca și altă dată în istorie, Rusia a atacat o țară vecină în momentele de slăbiciune internă.

Noi teritorii

De ce Crimeea? De ce nu Alaska.

Ultima, în conștiința imperial rusa este, de asemenea, ”pămînt rusesc strămoșesc”.

Răspunsul este simplu: America este o superputere, iar aparitia ”omuleților verzi” la Anchorage ar fi un act sinucigas.

Rusia atacă numai tarile în mod clar mai slabe, de preferat devorate de haos, cu puterea statului destructurata etc.

Și totusi, de ce Rusia nu se poate opri?

La urma urmei, ea nu a fost niciodată capabila să dezvolte teritoriile deținute deja, și cu toate acestea continuă expansiunea.

De ce Yakuția, una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, chiar mai bogată decît Emiratele Arabe Unite, este împotmolita în sărăcie?

Răspunsul este simplu: Rusia este un imperiu al cuceririlor, nu un imperiu al gospodăririi.

De amenajarea teritoriului sa se ocupe state precum Elveția, a cărei granite sînt neschimbate de aproape 800 de ani.

Rusia se comporta în teritoriile sale recente ca un ocupant clasic.

Pompează resursele în avantajul unei duzine de ”imperialiști”.

Toți aceștia se bucură de avantajele civilizației occidentale, in Occident, iar Rusia o folosec ca pe o exploatație colonială. Cetățeanul de rînd al Imperiului trebuie să se mulțumească cu vodcă și locuințe de urgență; drumuri sparte, ecologie moartă, alimentație surogat pe bază de ulei de palmier și o mulțime de propagandă ieftină.

Un ”dumnezeu” inamovibil la Kremlin, orașe plictisitor de cenușii.

Scări de bloc jegoase – locatari care nu se îngrijesc de nimic, nici chiar de propriile lor apartamente, ca să nu mai vorbim despre cartiere, orașe, țară…

Dar să revenim la ceea ce spunea Eminescu ceea ce va fi rezonabil de actual și mîine:

*[…] După documentele consultate şi după faptele istorice, vedem că altele sînt cuvintele ce împing pe ruşi spre miazăzi şi răsărit.
Împărăţia rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă care, negăsind în sine nimic de o măreţie intensivă, caută mîngîierea propriei măriri în dimensiunile mari.

Lupta între turci şi ruşi este o consecvenţă firească a deosebirilor de credinţe; dar mai mult decît din această deosebire, luptele au urmat din prisosul de putere omenească ce s’a produs totdeauna în Rusia.

Ţarul e puternic şi nu ştie ce să facă cu puterile de care dispune.

Chiar înlăuntrul împărăţiei sale nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească, aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceea ele dau mereu năvală în afară, altfel ar trebui să se mistuiască în lupte interne.

Este o lume săracă şi pentru aceea cuprinsă de un neastîmpăr statornic.
Încă ţarul Petru îşi întemeiază chiar capitala pe pămînt cucerit şi pune astfel marca deosebitoare pe noua împărăţie.

De atunci pînă în ziua de astăzi ruşii înaintează mereu atît spre răsărit cît şi spre miazăzi.

Popoare puternice odinioară au căzut şi s’au sfărîmat sub pasul lor. Leşii au pierit ca ”neam hotărîtor” de pe faţa pămîntului; cetele de cazaci, care încă la 1711 luptau alăturea cu turcii, au căzut sub stăpînirea ţarului; Kievul a ajuns a fi un oraş rusesc; tătarii neastîmpăraţi sînt supuşi poruncilor ţarului; pînă la Nistru, ruşii nu găsesc nici o stavilă destul de puternică.

Aci însă, la Nistru, ei se opresc.

Dar nu se opresc decît spre a se pregăti pentru înaintare.

Documentele istorice, relatînd fapte netăgăduite, ne dovedesc că ruşii sînt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea braţului, ci şi prin urmările demoralizatoare ale înrîuririi lor.

Polonia nu a fost nimicită prin puterea braţului; Crimeea, înainte de a fi fost cucerită, a fost eliberată.

Ca orice putere mare, ruşii, acolo unde văd că vor întîmpina rezistenţă mare, se opresc şi lucrează cu o răbdare seculară spre a surpa încet, încet, temeliile puterilor ce li se pun împotrivă.

Puterea lor în ţările ocupate e blîndă, dar plină de o dulceaţă demoralizatoare; şi tot astfel, în ţările cucerite, la început sînt plini de îngrijire pentru binele cuceriţilor, încetul cu încetul însă ei se înăspresc pînă ajung de cer, nu averea, ci sufletul cuceriţilor.

Urmările ocupaţiunilor ruseşti în ţările rumîneşti le sînt tuturora cunoscute; viciile sociale ce rumînii au contractat de la binevoitorii lor nici pînă astăzi nu sînt cu desăvârşire stîrpite.

Ei nu sunt poporul plin de îndărătnică mîndrie, ce provoacă pe alte popoare la luptă dreaptă şi întăritoare; sînt poporul ce’şi dă mereu silinţa să dezarmeze pe celelalte popoare, pentru ca apoi să şi le supună.

Pentru aceea ocuparea pe cît se poate de îndelungată a ţărilor străine este unul dintre semnele deosebitoare ale politicii ruseşti; e peste putinţă ca o ţară să fie timp mai îndelungat ocupată de oştiri străine şi mai ales de oştiri ce au în purtarea lor dulceaţa omorîtoare, fără ca în populaţia ţării să nu scadă energia vitală, fără ca ocupaţia să nu devină o deprindere şi încetul cu încetul o trebuinţă din ce în ce tot mai viu simţită…

În mai multe rînduri, Austria a ocupat ţările rumîneşti, pentru ca ruşii să nu le poată ocupa.

În mai multe rînduri le’au ocupat ruşii; dar peste puţin Austria le’a făcut somaţia obişnuită şi ei s’au retras.

Astfel ocuparea în toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut şi Dunăre are pentru Rusia mai mult decît importanţa unei simple cuceriri: prin aceasta ruşii cîştigă poziţii care dominează ţările rumîneşti şi Dunărea, cîştigă Hotinul, de unde dominează intrările despre miazănoapte ale Carpaţilor, cîştigă în sfîrşit o înrîurire mai directă asupra poporului rumîn.*

”Politica Rusiei în secolul al XVIII-lea”, 6 mai 1878, Mihai Eminescu

Citește și: GEN. ION COSTAȘ: S’AR PUTEA REALIZA UN SCHIMB DE TERITORII, DACĂ UCRAINA IA TRANSNISTRIA ȘI NE DĂ BUCOVINA ȘI BUGEACUL

sau: RUSIA ARE DE ÎNAPOIAT ȘI CELE 200 TONE AUR ALE PERIOADEI ANTONESCU, FURATE DUPĂ 1947

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

PREMIAȚII NOBEL AI UNGARIEI: 10 EVREI, 2 GERMANI, 1 AUSTRIAC, 1 SLOVAC, 1 CROAT

Din serialul ”Să demitizăm superioritatea neamului unguresc”, revenim cu un nou episod. Nu totdeauna în spatele unui nume cu rezonanță maghiară zace un maghiar, ci poți descoperi persoane din peste 30 de etnii care compun și azi populația Ungariei.

Aceasta este posibil, doar pentru că etnia nu este totuna cu cetățenia.

Una dintre marotele cu care vîntură propaganda ungaristă superioritatea neamului maghiar în opoziție cu națiunea rumînească este numărul mare de premii NOBEL primite de ”unguri”.

Propaganda deșănțată a rumînofobilor, uită să specifice ce etnie are fiecare laureat Nobel în parte, deoarece toată șandramaua propagandistică li s’ar deșira precum un castel de nisip.

În realitate, dincolo de cetățenia Imperiului Habsburgic, sau a Ungariei de mai tîrziu, ne este imposibil să găsim mai mult de un etnic maghiar veritabil, și acela născut din famile de calviniști ardeleni, care la fel de bine poate avea strămoși rumîni care s’au maghiarizat în timp..

Nu urmărim cu această ocazie să minimalizăm cu nimic probitatea profesională a personalităților pe care le vom nominaliza mai jos, scopul nostru fiind cu totul altul, acela de a semnala grandomania nejustificată a unor xenofobi, și naționaliști anti-rumîni, și de a’i readuce cu picioarele pe pămînt pe acei propagandiști mult prea înflăcărați să facă față unei realități nu tocmai confortabile.

Cu această ocazie reiterăm un adevăr simplu, dar greu de rumegat de către maghiaropați, acela că Ungaria era și încă este un stat care adăpostea o națiune de maghiarizați din peste 30 de etnii, printre care se afla și se mai află și cea a rumînilor (și arumînilor).

Citește și: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

1. Róbert Bárány – Evreu

S’a născut la 22 aprilie 1876 la Viena (după unele surse la Rohonc sau Rechnitz în Burgenland, land al Austriei) ca fiul cel mai mare dintre cei șase copii ai lui Ignác Bárány, administrator de fermă și funcționar de bancă evreu originar din Várpalota.

2. Dennis Gabor – Evreu

Gabor, născut Günszberg Dénes, fiul lui Günszberg Bernát și Jakobovits Adél. A fost un fizician și inventator de origine iudaică, care ulterior în 1918 s’a convertit la luteranism.

În 1933, Gabor a fugit din Germania nazistă, unde era considerat evreu și a fost invitat în Marea Britanie să lucreze la departamentul de dezvoltare al companiei britanice Thomson-Houston din Rugby, Warwickshire.

3. John Harsanyi – Evreu

Harsanyi s’a născut pe 29 mai 1920, fiul lui Alice Harsányi (născută Gombos) și Károly Harsányi, proprietarul unei farmacii.

Părinții săi s’au convertit de la iudaism la catolicism cu un an înainte de a se naște.

4. Avram Hershko – Evreu

Hershko s’a născut Herskó Ferenc în Karcag, Ungaria, fiul lui Shoshana Margit și Moshe Hershko, ambii profesori. În timpul celui de’al doilea război mondial, tatăl său a fost forțat să se angajeze în munca în armata maghiară și apoi luat ca prizonier de armata sovietică.

De ani de zile familia lui Avram nu știa nimic despre ce se întîmplă cu tatăl său. Avram, mama sa și fratele său mai mare au fost duși într’un ghetou la Szolnok. În ultimele zile ale ghetoului, majoritatea evreilor au fost trimiși la moarte în Auschwitz, dar Avram și familia sa au reușit să urce în trenuri care i’au dus într’un lagăr de concentrare din Austria, unde au fost nevoiți să muncească până la sfîrșitul războiului.

Avram și mama sa au supraviețuit războiului și s’au întors la casa lor. Tatăl său s’a întors și el, la 4 ani de cînd îl văzuseră. Alături de Aaron Ciechanover și Irwin Rose, el a fost distins cu Premiul Nobel pentru Chimie în 2004.

5. Georg Karl von Hevesy – Evreu

Familia tatălui său Lajos, se numea la origine Bischitz (după localitatea Bischitz, azi Byšice, din Boemia) și fusese înnobilată de către împăratul Franz Josef în anul 1895. Georg Karl von Hevesy a trăit și lucrat în Austria, Anglia, SUA, și mai ales în Germania, Danemarca și vreme de 18 ani în Suedia, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1943).

6. Imre Kertész – Evreu

La vîrsta de 14 ani a fost deportat în lagărele de concentrare Auschwitz-Birkenau și Buchenwald. ”Nedestinare” – aşa s’ar putea echivala în limba rumînă titlul volumului care i’a adus lui Kertész Imre, în anul 2002, Premiul Nobel pentru Literatură.

7. George Andrew Olah – Evreu

Paradoxal, George Andrei Vlahul, deși pare a fi rumîn get-beget după nume, în biografia sa am găsit că a fost fiul unui cuplu de evrei, Julius Olah (avocat) și Magda Krasznai.

8. Eugene Paul Wigner – Evreu

A fost un fizician evreu, naturalizat american în anul 1936, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963. S’a născut în 17 noiembrie 1902, din părinți evrei din clasa de mijloc, Elisabeth (Einhorn) și Anthony Wigner, o tăbăcătoare de piele. Familia lui Wigner era evreiască, dar nu era religioasă.

La 11 ani, Wigner a contractat ceea ce medicii săi credeau a fi tuberculoză. Părinții săi l’au trimis să locuiască șase săptămîni într’un sanatoriu din munții austrieci, înainte ca medicii să ajungă la concluzia că diagnosticul a fost greșit.

9. John Polanyi – Evreu german

Familia lui Polanyi s’a mutat din Germania în Marea Britanie în 1933, parțial ca urmare a persecuției evreilor sub Adolf Hitler. Tatăl lui Polanyi, s’a născut evreu și s’a convertit la catolicism.

În timpul celui de’al Doilea Război Mondial, tatăl lui Polanyi l’a trimis în Canada timp de trei ani, când avea 11 ani, astfel încât să fie în siguranță de atentatele germane. A fost laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1986).

10. Elie Wiesel – Evreu din Rumînia

Deși este născut în Rumînia, Ungaria și’l revendică în stilul caracteristic ca și laureat Nobel al Ungariei. Elie Wiesel s’a născut în Rumînia, în 1928, ca al treilea copil și singurul băiat dintre cei patru copii ai lui Șlomo și Sara Wiesel, într’o familie de evrei care aveau o băcănie în Sighet, județul Maramureș (interbelic).

Sara provenea dintr’un sat de lîngă Sighet, fiica unui agricultor, David (Dudi) Feig, care aparținea de curentul hasidic al rabinilor din Vijnița.

Orașul Sighet avea în perioada aceea o majoritate evreiască de 38,6%.

11. Georg von Beckes – Germano-Croat

Bekesh s’a născut în 1899, fiind copilul cel mai mare al lui Alexander von Beckes (1860-1923), diplomat financiar născut în Transilvania la Cluj soția sa fiind de origine croată, Paula Mazali (1877-1919) născută la Čađavica în Croația.

12. Daniel Carleton Gajdusek – Slovac-Maghiar

Tatăl lui Gajdusek, Karol Gajdusek, a fost un măcelar, un etnic slovac din Büdöskő, acum Smrdáky, Slovacia, iar mama lui maghiară calvinistă. Bunicii lui materni, etnicii maghiari de credință calvinistă, au emigrat din Debrețin, Crișana.

Gajdusek s’a născut la Yonkers, New York, și a absolvit în 1943 la Universitatea din Rochester, unde a studiat fizica, biologia, chimia și matematica. A obținut un doctorat de la Universitatea Harvard în 1946 și a efectuat cercetări postdoctorale la Universitatea Columbia, Institutul Tehnologic din California și Harvard.

În 1951, Gajdusek a fost redactat în armata Statelor Unite și repartizat ca virolog de cercetare la Școala de absolvire a serviciului medical Walter Army Reed. În 1954, după externarea sa militară, a mers să lucreze ca investigator în vizită la Institutul de Cercetări Medicale Walter and Eliza Hall din Melbourne, Australia. Acolo, el a început munca care a culminat cu premiul Nobel.

13. Philipp Eduard Anton Lenard – Austriac Tirolez

Familia Lenard provenea inițial din Tirol în secolul al XVII-lea, iar părinții lui Lenard erau vorbitori de germană (germană carpatină). Philipp Lenard s’a născut în 1862 la Pressburg, astăzi Bratislava, Slovacia.

Familia a primit titlul ereditar de nobilime în 1722, dar urmașii nu l’au mai folosit de la sfîrșitul secolului XIX. Tatăl său, Philipp von Lenardis (1812-1896), era comerciant de vinuri în Pressburg (Bratislava). Mama sa a fost Antonie Baumann (1831-1865).

În cercetările sale a utilizat un tub de raze catodice precursor al tubului cu raze X, primind în anul 1905, Premiul Nobel.

14. Leopold Ružička – Croat

A fost un chimist elvețian de origine croată, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1939). Ružička s’a născut în Vukovar, Croația. Familia sa de meșteri și fermieri era în mare parte de origine croată, cu un străbunic ceh, Ružička, și o străbunică și un străbunic din Austria.

Și’a schimbat ideea inițială de a deveni preot și a trecut la studierea disciplinelor tehnice. Chimia a fost alegerea lui, probabil pentru că spera să obțină o poziție la rafinăria de zahăr recent deschisă, construită în Osijek.

15. Richard Adolf Zsigmondy – German

Richard Zsigmondy a fost un chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1925), s’a născut la Viena, în familia doctorului Adolf Zsigmondy, unul din pionierii stomatologiei din Austria, decedat în 1880. Mama sa, a fost Irma von Szakmarz.

16. Albert Szent-Györgyi – Maghiar din Ardeal

Tatăl său, Miklós Szent-Györgyi, a fost proprietar de pămînt, născut în Transilvania, la Tîrgu Mureș, un calvinist care a putut să’și urmărească strămoșii din 1608, cînd Sámuel, un predicant calvinist, a fost înnobilat.

A fost un medic biochimist maghiar care a cîștigat Premiul Nobel pentru Medicină în 1937. Albert Szent-Györgyi a jucat un rol în eforturile diplomatice, nereușite, ale regimului lui Horthy de a ajunge la un acord de armistițiu cu puterile aliate în anul 1944, și în cele din urmă a fost nevoit să intre în ilegalitate.

După terminarea războiului în anul 1945 a încercat prin intrarea în politică să salvgardeze democrația și tradiția științifică maghiară, dar în cele din urmă, în anii regimului comunist, în 1947 a fost nevoit să aleagă calea exilului. În 1955 a primit cetățenia americană.

În urma celor prezentate mai sus, putem trage iarăși concluzia că Ungaria are o populație de maghiarizați din diverse etnii.

Citește și: ATENȚIE LA UNGARIA REVIZIONISTĂ ȘI LA MALADIA DE A CONDUCE PE ALȚII

Resurse:
https://en.wikipedia.org/wiki/Category:Hungarian_Nobel_laureates
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Hungarian_Nobel_laureates
https://web.archive.org/web/20151006113721/http://mta.hu/articles/hungarys_nobel_prize_winners__25577

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

CHINA AR FI LANSAT VIRUSUL ÎN RĂZBOIUL ECONOMIC CU LIDERII ECONOMICI AI LUMII

Tabelul de mai sus reflectă clasamentul țărilor celor mai afectate de pandemia cu SARS-COV2, iar numitorul comun al acestui clasament este că primele 17 țări cu cei mai mulți decedați sînt numai țări ale rasei albe.

Sigur, nu se poate afirma că s’a urmărit cu predilecție lovirea în rasa alba, ca să’l putem considera un soi de război rasial, știind că sînt foarte multe țări din acest top care au minorități însemnate de asiatici, africani sau chiar de chinezi.

Dar dacă privim clasamentul din prismă economică, observăm că cele mai multe dintre ele reprezintă cele mai dezvoltate state ale lumii. Pe lîngă SUA, mai sînt Marea Britanie sau Inima Imperiului Britanic (CommonWealth-ul) alături de Canada, apoi Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Suedia, Belgia, Austria, Portugalia, 9 țări din UE, care împreună însumează 80,8% din PIB-ul UE.

Funcționînd ca o piață unică formată din 27 de țări, UE este o putere comercială majoră pe plan mondial.

Cît de mare este economia UE și de ce s’a urmărit lovirea UE cu virusul SARS Cov 2?

Politica economică a UE se axează pe crearea de locuri de muncă și stimularea creșterii economice printr’o utilizare mai inteligentă a resurselor financiare, prin eliminarea obstacolelor din calea investițiilor și prin asigurarea vizibilității și furnizarea de asistență tehnică pentru proiectele de investiții.

Dacă ținem cont de valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse (PIB), economia UE este mai mare decît cea americană.

PIB-ul UE în 2017 a fost de 15,3 mii de miliarde EURO

Peste 64 % din comerțul total al țărilor din UE se realizează cu alte țări din Uniune.

Cu toate că populația UE reprezintă doar 6,9 % din populația mondială, schimburile sale comerciale cu restul lumii reprezintă aproximativ 15,6 % din importurile și exporturile derulate la nivel mondial.

Împreună cu Statele Unite și China, UE este unul dintre cei mai mari 3 actori globali din comerțul internațional.

În 2016, statele membre ale UE au deținut cea de’a doua cotă din importurile și exporturile de bunuri.

Exporturile lor au reprezentat 15,6 % din totalul mondial, deși în 2014 acestea au fost depășite pentru prima dată în existența UE de cele înregistrate de China (16,1 % în 2014 și 17,0 % în 2016). Totuși, țările UE au devansat SUA (11,8 %).

Statele Unite au deținut o pondere mai mare din importurile mondiale (17,6 %), comparativ cu țările din UE (14,8 %) sau China (12,4 %).

Nu este deloc o coincidență că cele mai puternice economii din UE au și cele mai multe decese.

Numai că nu numărul de decese a fost urmărit ci efectul de bumerang al pandemiei în economie, care prin modul de răspîndire al virusului măsurile de izolare a persoanelor au venit firesc în paralel cu închiderea unor ramuri importante ale economiilor fiecărui stat lovit.

Cu alte cuvinte, observăm că principalii concurenți ai Chinei pe piața mondială sînt cei mai afectați de această pandemie: SUA, UE și proaspăta ieșită din UE, Marea Britanie, lider al CommonWealth-ul care are o populație de peste 2,3 miliarde de vorbitori de engleză.

Nu și prietenul strategic al Chinei, Rusia, care are doar 94 de decese și unde majoritatea cazurilor de coronavirus raportate în Rusia au provenit tot din Italia, așa cum susțin oficialii ruși din domeniul sănătății.

Reuters a publicat în martie un document secret prin care acuză Federația Rusă că ar fi dus o amplă campanie de dezinformare cu rolul de a discredita Uniunea Europeană și de a întări ideea că ne aflăm în fața unui război biologic provocat de state cu interese economice.

Deși aparent toate marile puteri economice ale lumii sînt afectate, nu toate sînt afectate în egală măsură, iar China și Rusia sînt cel mai bine protejate de efectele pandemiei.

China chiar dacă ar fi avut 100.000 de victime pe altarul Covid-19, nu poate fi foarte afectată deoarece are o populație de peste 1, 5 miliarde !

Un alt tabel revelator arată cum țările sărace nu au foarte multe cazuri de coronavirus, chiar dacă nivelul populației este comparabil cu cel al Rumîniei.

Așadar, Rumînia este o victimă colaterală a acestui război economic absurd, afectată deopotrivă economic, cît și prin numărul de decese, apartenența la UE fiind factor determinant al acestei situații, știind că numărul mare decese este și datorită numărului de peste 3-4 milioane de rumîni care lucrează în țările cele mai afectate Italia, și Spania.

China urmărește să’și impună supremația mondială și la nivelul ONU, mărturie stînd acțiunile acestui stat care sînt descrise de o ancheta realizată de Le Figaro.

ANCHETA realizată de Le Figaro (de Isabelle Lasserre) ne arată cum trage China sforile la Organizația Mondială a Sănătății

Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China își manevrează pionii și candidații în posturile strategice pentru a’și impune regulile.

Războiul Rece care opune Statele Unite și China a atins etapa care vizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Donald Trump, a cărui țară e principalul contributor la această instituție a Națiunilor Unite, a amenințat cu retragerea în semn de protest contra politicii părtinitoare pro-chineze a directorului său, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul controversat al OMS

Președintele American și senatorii republicani reproșează OMS că ar fi subestimat importanța pandemiei, de a se fi comportat ca și ”complici” ai ”flagrantei operațiuni de disimulare” a COVID-19.

La presiunea Chinei, OMS nu a declarat urgență internațională la sfîrșitul lunii ianuarie și a criticat Administrația americană atunci cînd aceasta a închis frontierele țării pentru călătorii venind din China. Aceasta a reluat fără rezerve elementele de limbaj ale Partidului Comunist Chinez.

Mai rău: președintele său n’a încetat să felicite autoritățile chineze pentru ”transparență” încă de la începutul crizei!

În condițiile în care se știe măsură în care autoritățile chineze au mințit, ascunzînd epidemia, apoi minimizînd numărul de morți, am fi rîs, dacă situația nu ar fi fost atît de gravă, de formulele de apparatchik ale președintelui OMS.

Antonio Guterres, secretarul general al Natiunilor Unite, îl sfătuia pe Donald Trump să ”nu politizeze virusul”, afirmînd că vom avea timp, după ce criza se va termina, să ”revenim” asupra acțiunii actorilor.

Dar influența chineză asupra anumitor instituții ale Națiunilor Unite, printre care OMS, a devenit atît de evidentă, încît destui, nu doar în sînul Administrației americane dar și în Europa, consideră că e cazul să fie denunțată.

China își manevrează pionii

Începînd cu 2010, această influență nu a făcut decît să crească. În plină ascensiune, puterea chineză tinde să’și ocupe locul pe scena internațională, și preluarea puterii în sînul marilor organizații internaționale este o bună metodă de acțiune.

Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China, rămînînd discretă în sînul celei mai mediatizate incinte ONU, Consiliul de Securitate, își manevrează pionii în organizațiile satelit, cum ar fi OMS. Ca o caracatiță, își întinde tentaculele în spațiile vacante ale organizației și își sprijină candidații în posturile strategice.

China controlează de asemenea, direct sau indirect, Organizația pentru Alimentație și Agricultură (al cărei scop principal este eliminarea foametei la scară mondială), Comisia pentru Dezvoltare Industrială, cea de Telecomunicații Internaționale și Organizația Mondială a Sănătății, care, după ce a fost condusă de o chinezoaică, este astăzi dirijată de un prieten etiopian al Beijingului.

Pînă recent, China controla și direcția Interpol. China participă la menținerea păcii în diverse misiuni ale Națiunilor Unite în Sudanul de Sud, își majorează contribuțiile și tinde să’și impună viziunea asupra unor texte ale ONU.

”China e pe punctul de a prelua controlul asupra ONU”, a avertizat un diplomat francez după o lungă perioadă petrecută la New York.

Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile pe care le propune Națiunilor Unite. După ce s’a bătut pentru controlul căilor maritime în Marea Chinei, sau accesul la tehnologia 5G, Beijingul utilizează organizațiile internaționale pentru a’și dezvolta influența și a încerca să impună o nouă ordine post-occidentală.

”Obiectivul Chinei este de a impune o nou-limbă la Națiunile Unite și de a destructura texte care apără drepturile omului, despre care chinezii afirmă că sînt inspirate de valorile occidentale pe care noi i le’am fi impus. Ei încearcă să pună pe picioare o coaliție anti-drepturile omului și anti-occidentală împreună cu aliații lor”, afirmă un diplomat francez.

Legătura dintre Etiopia și China are și alte fațete.

”Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile propuse Națiunilor Unite”, explică Valerie Niquet, care a publicat un studiu pe acest subiect pentru Fundația de Cercetări Strategice (FRS). Dar pe continentul African, Etiopia a avut un rol aparte. China întreține legături directe cu conducătorii etiopieni actuali, vechi marxiști.

Numeroasele investiții realizate în această țară explică într’o mare măsură rata sa de creștere de 9%. Beijingul a finanțat de asemenea sediul Uniunii africane (UA), așa că nu e de mirare că președintele UA a apărat OMS-ul contra atacurilor lui Donald Trump.

Tot grație sprijinului chinez a fost ales și Tedros Adhanom Ghebreyesus în fruntea OMS în 2017, un fost membru al Partidului communist din Etiopia. Primul African director al OMS, acesta a evitat orice critică la adresa Chinei.

”Din acel moment, OMS a urmărit pas cu pas toate declarațiile chineze, repetîndu’le ca un papagal. OMS nu și’a îndeplinit rolul, dar aceasta este exact ceea ce și’a droit Beijingul. În același mod, a refuzat să redea Taiwanului rolul de observator, ceea ce a fost o exigență din partea Chinei”, a continuat Valerie Niquet.

Diplomația umanitară

De la începutul pandemiei de COVID-19, Beijingul dirijează o mare ofensivă de soft power, care se sprijină mai ales pe diplomație umanitară. China, bineînțeles, își alege țintele care’i servesc interesele.

Cînd trimite medici și ventilatoare în Italia, ea se lingușește pe lîngă cel mai important partener din Europa, care îi susține proiectul ”noului Drum al Mătăsii”. Cînd trimite măști în Olanda, ea ajută o țară care trebuie să se decidă în iunie dacă își deschide sau nu piața tehnologiei 5G al Huawei.

China încearcă de asemenea să’și prezinte sistemul drept un model de virtute și eficacitate la nivel international.

În sfîrșit, ea caută să’și schimbe imaginea și să’și spele reputația, compromisă de opacitatea cu care a tratat situația timp de cîteva săptămîni, permițînd virusului de a se răspîndi în întreaga lume, și de maniera violentă cu care i’a înnăbușit pe cei care au sunat alarma, ca Dr. Li Wenliang.

Dar acțiunile Chinei, care a exportat deja a treia oară, prin SARS, gripa aviară și COVID-19, un virus provenit de pe teritoriul său, se pretează unor critici din ce în ce mai vocale din partea întregii lumi.

Nominalizarea Chinei în cadrul unei agenții a Consiliului drepturilor omului al ONU a trezit reacția ONG-urilor.

”Este incoerent și imoral ca ONU să permită unui guvern opresiv, cum este cel al Chinei, să joace un rol cheie în selecția celor responsabili de modelarea normelor internaționale privind drepturie omului și a celor care semnalează violarea lor în lume”, consideră Hillel Neuer, directorul UN Watch. Aceasta echivalează, în opinia sa, cu numirea ”unui piroman în fruntea pompierilor din oraș”.

În cadrul organizațiilor internaționale, China pare să se poarte ca la ea acasă.

”Disponibilitatea numeroaselor organizații internaționale față de China se poate explica prin ponderea sa geopolitică, capacitatea sa de a spune ”nu” și în anumite cazuri de a forma coaliții de vot…”, explică specialistul Francois Godement pentru Institutul Montaigne.

”Și mai e și speranța susținută că Beijingul va colabora pe viitor și va da dovadă de flexibilitate sporită”, continuă el.

Totuși, țările europene își ascund din ce în ce mai puțin iritarea vizavi de China, acuzată că și’ar manevra pionii și influența sub pretextul diplomației sanitare, încercînd în același timp să rescrie istoria pandemiei pe teritoriul său.

Acestea sunt de asemenea îngrijorate de importanta dependență economică în care s’au plasat singure față de China, in special în domeniul medical, măști și medicamente.

A considera că China poate să se schimbe e un gînd pios pentru Valerie Naquet.

”Imaginea Chinei e distrusă grav. Nu cred că ea va reuși să convingă în legătură cu superioritatea modelului său. Am oferit Chinei un loc pe care regimul său nu’l merită, crezînd că se poate schimba, cînd scopul său real este să se mențină la putere. China nu respectă nicio regulă, ea nu joacă corect.”

Naquet regretă că SUA și China sînt puse pe același cîntar. Nu trebuie să confundăm vinovații, consideră ea.

”Nu America a adus virusul, ci China! Trebuie să desemnăm adevărații responsabili. Chiar dacă va fi nevoie să creăm pentru asta un tribunal international!”

În următoarele luni vom afla cum vor ieși marii actori ai lumii din constrîngerile economice generate de restricțiile de mișcare ale oamenilor.

Citiți și CORONAVIRUSUL, UN SCENARIU GÎNDIT ȘI PROVOCAT

Resurse: corona.help, Le Figaro, Eurostat

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

UNGARIA CENZUREAZĂ STATISTICILE


Sigur, acest lucru este deja de mult știut, dar iată că acum revenim cu alte date care reconfirmă acest nărav.

Cine studiază cifrele raportate de Ungaria legate de numărul cetățenilor de etnie maghiară confirmați cu Covid-19 va constata că acestea se încadrează printre cele declarate de alte cîteva state africane, asiatice și foste sovietice, cifre care îndeobște pot fi privite cu oarecare neîncredere din motive obiective.

Am preluat un eșantion al zilei de 07 Aprilie 2020 al țărilor care au raportat între 500 și 1100 de cazuri de infectări cu Covid-19, între care se află și Ungaria.

Analizînd aceste raportări tragem următoarele concluzii:

1. Ungaria cenzurează amploarea infecției cu Covid-19 raportînd mai puține cazuri confirmate, sau de decese, în aceeași măsură în care o fac țări foste sovietice precum Belarus (69 de cazuri la un milion de locuitori), Azerbaidjan (72 / milion), Kazashtan (39 / milion) sau asiatice precum Liban (89 / milion), sau cele africane precum Camerun (27 / milion), Tunisia (59 / milion), toate aceste state avînd tendința de a arăta oficial cu totul fals propriilor locuitori, cît de bine gestionează pandemia în scop, evident, electoral.

Nu trebuie uitat că, precum este acuzată China că a declarat cifre infime ale dezastrului din Wuhan, unde nu se știe nici acum numărul real al morților, Ungaria, Belarus și alte state foste sovietice sînt acuzate, de asemenea, că practică cenzura nu doar în astfel de raportări naționale, ci practică de’a dreptul cenzura în presă sau prin restrîngerea altor drepturi ale omului.

A se vedea cum gestionează Putin pandemia în Rusia unde, de asemenea, se observă aceleași practici.

Declararea unor cifre de sub 100 cazuri la un milion de locuitori pare a fi o rețetă a statelor în care democrația suferă, iar autocrația este la ea acasă.

2. Ungaria se află ca număr de cazuri declarate printre țări cu 2 – 3 milioane de locuitori (Slovenia, Armenia, Lituania, Letonia, Moldova, Bosnia / Herțegovina, Macedonia de Nord ca să dăm doar cîteva exemple europene), ceea ce ne induce serios o realitate a unei raportări false la toate recensămintele efectuate în Ungaria.

În realitate Ungaria nu mai are de mult o populație de 9 milioane de locuitori, aceasta tinzînd undeva în marja de 4-5 milioane sau chiar mai puțin.

Acest lucru este întărit și de o situație similară cu a Bulgariei care a raportat tot 82 cazuri / milion de infecții cu Covid-19, știind că așa cum Rumînia, deși oficial declară 20-21 milioane în realitate 3-4 milioane de rumîni sînt mereu în occident la lucru, la fel și în Bulgaria probabil 2-2,5 milioane poate că sînt plecați în aceleași condiții.

Așadar, putem aprecia că și Bulgaria (cu 7 milioane de bulgari declarați oficial), dar și Ungaria au o populație de cel mult 4,5 – 5 milioane în țară, cu mențiunea că Bulgaria nu umflă cu 4 milioane de locuitori recensămintele cum o face Ungaria, ci cu doar 2 milioane.

Citește și: CEVA E PUTRED ÎN UNGARIA!

Beneficiile obținute din aceste manipulări ale cifrelor oficiale sînt diverse, de la numărul de subvenții UE, număr de europarlamentari, pînă la meteahna reprobabilă pe care au avut’o ungurii dintotdeauna de a se arăta mai mulți decît sînt în realitate, adăugînd aici și avariția asupra membrilor altor etnii de a’i integra prin maghiarizare.

3. În acest sens aducem ca argument și numărul de cazuri declarate în Rumînia de 4417 raportat la o populație oficial declarată de 20.121.000 rumîni ceea ce înseamnă o rată de 219 cazuri confirmate / milion, cifră rezonabilă și comparabilă cu majoritatea celor declarate de statele europene (vezi tabelul), adăugînd aici întregul context în care ne găsește pandemia: penuria de echipamente, starea sistemului sanitar, indisciplina multor rumîni întorși acasă etc.

Nu intrăm în retorica celor care vor spune că noi nu testăm multe persoane, ci facem o balanță doar între ce există raportat la nivel de state.

Chiar și așa la testele efectuate ne aflăm pe locul 40 în lume cu aproape 44.000 de teste efectuate de autorități. Ca și comparație luați numărul celor afectuate de Ungaria care nu excelează la acest capitol, de numai 23.700 de teste.

Site-ul folosit ca sursă: corona.help

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

CORONAVIRUSUL, UN SCENARIU GÎNDIT ȘI PROVOCAT

Real sau nu, mortal sau nu, coronavirusul poate fi folosit de către sistem ca unealtă perfectă pentru orice.

Rețineți ! Pentru orice !

Ca atare, ceea ce se petrece actualmente pe motiv de coronavirus, ar trebui să ne dea de gîndit. Nu la virus, ci la consecințele existenței lui în lume, pentru că noi credem și sperăm ca orice om cu puțină rațiune nu se mai gîndește la virus ca la ceva întîmplător.

Dacă însă mai sînt oameni naivi, îi ajutăm noi să’și revină din visare !

Exemple:

1. Prea multă libertate religioasă? Efect: Interzicerea slujbelor religioase

Coronavirusul va putea fi folosit pentru interzicerea adunărilor în biserici.
Tot mai des se spune ca măștile nu prea sînt eficiente și că de bază ar fi spălatul pe mîini:
Ceea ce considerăm că este corect.

La noi, Adrian Streinu-Cercel promovează și el aceeași idee, subliniind și faptul că e bine să ne ferim cît mai mult cu putință a pune mîna pe obiecte pe care mulți alții pun mîna și ei, iar într’o emisiune pe Antena 3 dădea exemplul clanței de la ușa pe care ne învață s’o deschidem cu cotul.

Sau datul mîinii ca formă de salut, ar fi de evitat. Sînt sfaturi la prima vedere  bune de urmat. Dar nu uitați de consecințele acestor măsuri.

În viitor le pot veni și idei trăsnite.

Să ne amintim că acum 10 ani se vorbea la tv că focarele de gripă porcină din Rumînia au apărut din cauza maselor de credincioși strînși la Sfintele Moaște, dar și obiceiului de a săruta în general icoanele.

Ca atare, autoritățile erau sfatuite să ia măsuri în acest sens. Nu s’a luat nici o măsura la acea vreme, iar gripa porcina s’a dovedit a fi o poveste de bau bau.

Dar ideea a bîntuit prin mass-media…

Același coronavirus (sau ce vor mai inventa în viitor) va putea fi folosit si pentru interzicerea adunărilor în biserici.

Și iată ce puteam citi în februarie în presă ”Un oras cît Bucurestiul este pustiu de frica coronavirusului: Arată ca într’o apocalipsă zombi!

Străzile celui de’al patrulea mare oraș din Coreea de Sud, Daegu, erau pustii în februarie, locuitorii preferînd să rămînă în case după ce zeci de oameni s’au infectat cu coronavirusul chinez ”într’un super-eveniment de transmitere” într’o biserică.

Mall-urile și cinematografele goale din Daegu, un oraș cu 2,5 milioane de locuitori (cît Bucureștiul), au devenit una dintre cele mai șocante imagini din afara Chinei ale epidemiei pe care autoritățile internaționale încercau să o țină sub control, pentru a nu deveni o pandemie globală. Inutil.

Noile cercetări care sugerează că virusul este mai contagios decît s’a crezut amplifică îngrijorarea.

Primarul orasului Daegu, Kwon Young-jin, a cerut locuitorilor să rămînă în case, după ce 90 de oameni care s’au rugat într’o biserică creștină au prezentat simptome ale bolii, fiind confirmate zeci de noi cazuri de îmbolnăvire.

O femeie de 61 de ani, cunoscuta drept ”pacientul 31”, a mers la biserică, iar Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolii din Coreea a descris epidemia drept ”un eveniment de super-transmitere”.

Ne aflăm într’o criză fără precedent. Le’am cerut să stea acasă, izolați de familiile lor, a declarat Kwon, adaugînd că toți enoriașii bisericii vor fi testati.

E ca și cum cineva a detonat o bombă în mijlocul orașului. Arată ca într’o apocalipsă zombi, a declarat Kim Geun-woo, de 28 de ani, descriind străzile abandonate.

Despre coronavirusul din China nu știm deocamdată dacă este doar un mega bau bau sau dacă va rări la greu din omenire.

2. Prea multă libertate de exprimare? Efect: Eliminarea incomozilor. Nu este o glumă !

Pe motiv de coronavirus, sistemul îi poate face pe disidenți disparuti. Definitiv…

3. Prea multe libertăți sociale, de mișcare etc? Efect: restrîngerea lor.

Nu în ultimul rînd, pierderea libertății. Pentru a nu fi acuzați de paranoia, nu vom dezvolta acest subiect, dar o puteți face fiecare dintre voi în intimitatea dvs.

Idei însă le pot veni, în toate cazurile, de tipul celor de acum 10 ani sau chiar să pluseze, cum că principalul vinovat ar fi … banii cash.

4. Prea mulți bani cash? Efect: Eliminarea banilor cash

Coronavirusul ar putea fi folosit și pentru eliminarea banilor cash.

E ca și cum autoritățile ar fi disperate că nu se folosesc metodele online de plată, unde totul este sub control.

În China, isteria a dus la spălarea banilor contra virușilor.

Acest coronavirus (sau ce vor mai inventa în viitor) ar putea fi folosit și pentru eliminarea banilor cash, pe motiv că banii cash ar putea fi ”murdari” cu viruși.

Deci, dacă mîine se va decreta că banii sînt virusați cu coronavirus, se va creea premiza confiscării lor. Sigur, nu îi vei pierde, dar te vor constrînge să faci plăți cu carduri controlate.

După o săptămînă de coronavirus omenirea află ca autoritățile din China deja tatonează terenul în acest sens:

Măsură fără precedent: Banca centrala chineză începe curățarea efectivă a banilor pentru a opri răspîndirea coronavirusului.

5. Dacă o criză economică nu vine singură, deși este anunțată de cîțiva ani, va fi provocată !

Părerea noastră este că în toată această tevatură, criza economică este vizată cu predilecție.

De ce este vizată criza economică? Să ne gîndim serios cine beneficiază de pe urma unei crize economice mondiale.

Cică coronavirusul rezistă între 5 și 9 zile pe carcasele de plastic. Iar multe produse cu carcase din plastic vin din China. Concluzia?

Dacă ai certitudinea că transportul acelor produse a fost de mai puțin de 9 zile, cel mai sigur este să eviți achiziționarea acestor produse.

Devenind globală, epidemia de coronavirus riscă să paralizeze economia tuturor țărilor.

Scenariile privind evoluția crizei sînt analizate de Bloomberg, care prevede încetinirea creșterii economice. Daunele totale s’ar putea ridica la 2,7 trilioane de dolari.

Epidemia care a izbucnit în provincia chineză Hubei se răspîndește rapid și afectează acum Coreea de Sud, Italia, Iran etc. în timp ce au fost raportate primele decese și în America.

Efectele asupra economiei ar putea consta în recesiuni în Statele Unite, Zona Euro și Japonia, cea mai puternică încetinire a creşterii înregistrată vreodată în China, iar daunele totale s’ar putea ridica la 2,7 trilioane de dolari, echivalent cu PIB-ul din Regatul Unit, arată o analiză Bloomberg.

Este cel mai grav dintre cele patru scenarii luate în considerare, bazate pe experiența Chinei, distribuția cazurilor în alte țări, estimări de risc privind lanțurile de aprovizionare globale și un model pe scară largă al economiei mondiale.

Patru posibilități

Potrivit celui mai pozitiv scenariu, în cazul în care China va reuși să controleze epidemia și să se va recupera din cădere în trimestrul doi, impactul asupra economiei s’ar putea dovedi limitat, cred experţii.

În cazul în care Beijingul nu va reuşi rapid să controleze coronavirusul, răspîndirea bolii, în special în afara țării (în Coreea de Sud, Italia, Japonia, Franța şi Germania) va afecta economiile, potrivit specialiștilor.

În acest al doilea scenariu, economia va scădea pînă la 2,3% în 2020, comparativ cu prognoza de 3,1% dinainte de apariția coronavirusului.

Dacă epidemia se răspîndeşte în toate țările care au raportat cazuri de contaminare, printre care Statele Unite, India, Regatul Unit, Canada și Brazilia, creșterea în cele zece cele mai mari economii mondiale ar încetini, deoarece țările se vor dedica eforturilor de eradicare a virusului.

În acest scenariu, creșterea globală ar scădea la 1,2%, UE și Japonia ar intra în recesiune, iar creșterea economiei SUA ar scădea la 0,5%.

Al patrulea scenariu, cel mai rău, se referă nu numai la daune de 2,7 trilioane de dolari, ci și la o creștere zero, potrivit experţilor de la Bloomberg.

De asemenea, OCDE și’a revizuit prognoza globală de creștere la 2,4% de la 2,9% și a avertizat că ar putea scădea la 1,5%, adaugă Bloomberg. Goldman Sachs se așteaptă la o contracție economică globală în prima jumătate a anului.

Reducerea comenzilor interne şi externe, prăbuşirea vînzărilor, criza de lichiditate şi scăderea economică sînt o certitudine, dar cum să nu ajungem din nou în insolvenţă şi în recesiune?

Reeşalonarea creditelor, facilităţi pentru cei care consumă şi îşi plătesc taxele, nu dau afară oameni şi nu reduc salariile, facilităţi pentru cei care fac acum investiţii

Scăderea creşterii economice în Rumînia pentru 2020 este o certitudine, avînd în vedere criza coronavirus, închiderea Italiei, întreruperea fluxurilor comerciale de aprovizionare în toată lumea din cauza Chinei, prăbuşirea sezonului turistic în Europa cu repercursiuni majore asupra hotelurilor şi businessurilor locale.

Deja liniile aeriene ale lumii îşi numără pierderile, iar hotelurile au o cădere dramatică.

Dacă ar vorbi hotelurile din Bucureşti, la ce cădere au, v-aţi îngrijora.

Din ce în ce mai multe state îşi vor închide graniţele pentru cîteva săptămîni, în speranţa că epidemia va putea fi ţinută sub control. Italia a luat o măsură fără precedent de intrare totală în carantină; toţi care intră în Israel vor intra automat în carantină timp de 14 zile.

În Rumînia, cei care vin din zonele afectate – China, Italia, Coreea de Sud, Iran – trebuie să se autoizoleze.

Toate băncile centrale aproape şi’au epuizat instrumentele monetare, scăderea dobînzilor aproape că nu mai are nici un efect, la euro dobînzile sunt deja negative; printarea de bani este un proces care ţine de zece ani, iar efectele se epuizează; instrumentele fiscale ale statelor sunt limitate, avînd în vedere gradul ridicat de îndatorare; politicile de investiţii ale statelor sunt blocate în aceleaşi teoreme ale trecutului, care au arătat în criză că nu funcţionează; reducerile de taxe şi de impozite pentru impulsionarea consumului şi a economiilor sunt blocate de interesele fiecărui stat.

Germania, principala economie a Europei şi cea care dispune de resursele financiare cele mai mari, nu arată că ar avea un plan major de investiţie dincolo de graniţă.

Dacă Germania nu investeşte, toată Europa are de suferit.

Uniunea Europeană încă nu a prezentat vreun plan de stopare a recesiunii care se instalează în Europa.

Avînd un spaţiu fiscal mai ridicat, Donald Trump are o marjă de manevră pentru reduceri de taxe, de data asta pentru populaţie.

China pierde sînge după coronavirus şi blochează toate fluxurile comerciale ale lumii.

Japonia se pregăteşte de măsuri stricte pentru limitarea extinderii coronavirus.

Iar Arabia Saudită, OPEC, au intrat în război cu Rusia pe tema cantităţilor de petrol vîndute, ceea ce a dus la prăbuşirea preţului barilului cu nu mai puţin de 30% într’o singură zi.

Inflaţia nu mai reprezintă o problemă pentru nici un stat, ci dimpotrivă, scăderea preţurilor deja acţionează într’un mod negativ asupra marilor economii.

Bursele deja sînt în cădere liberă, iar aceste fluctuaţii sînt raiul speculatorilor.

Întrebarea tuturor este care vor fi victimele, care bănci şi grupuri financiare vor fi cele mai afectate de această cădere a pieţelor financiare.

În Rumînia nici nu se mai pune problema unei creşteri economice de 4,1% prognozată de Guvern.

Din păcate, bugetul şi cheltuielile sînt construite pe această creştere economică, iar încasările sigur nu vor fi la nivelul bugetat.

Nici nu se va mai pune problema unui deficit bugetar de 3%, nici în Rumînia, nici în Europa, să vedeţi ce va fi în Italia, dar principala problemă va fi finanţarea lui, pentru că pieţele financiare nu te iartă şi vor cere dobînzi mai mari.

În aceste condiţii, pentru a ţine bugetul cît de cît sub control, guvernul ar trebui să taie din cheltuieli, dar nu are de unde dincolo de cheltuielile pentru investiţii: 80% din buget reprezintă pensii şi salarii.

Gîndiţi’vă că Traian Băsescu a tăiat salariile cu 25% la bugetari şi a majorat TVA-ul de la 21% la 24% cînd bugetul avea un deficit de numai 1 miliard de euro.

Acum sînt mult mai multe miliarde de euro care trebuie acoperite.

Datoria externă a Rumîniei a crescut la 106 miliarde euro, din care 60% este datorie privată a companiilor private şi a noastră ca persoane fizice private. Datoria publică este de aproape 40% din PIB, dar problema nu este acest nivel, ci modalitatea de finanţare.

Rumînia nu este Germania pentru a se finanţa ieftin, cu dobînzi negative în euro, ci trebuie să plătească dobînzi de 3-5% pentru a se finanţa în lei, atunci cînd nu se poate finanţa în valută.

În aceste condiţii, nici nu se mai pune problema majorărilor de pensii din septembrie cu 40%, sau alte majorări salariale la nivel bugetar.

Guvernul, indiferent de numele lui, ar trebui să iasă şi să spună acest lucru înainte ca aceste majorări de pensii şi tăierea lor ulterioară să devină ţintă în campania electorală.

Din punct de vedere financiar, Rumînia este mai bine pregătită decît în 2008-2009, pentru că expunerea băncilor pe credite este mai redusă şi mai bine evaluată, dobînzile sînt mai mici, şi cel mai important lucru, 66% din împrumuturile din Rumînia au la bază leul şi nu euro, aşa cum a fost în criza precedentă.

BNR are posibilitatea de a ţine sub control dobînzile la lei şi chiar a le reduce prin infuzie de lichiditate.

Avînd în vedere acest lucru, dobînzile la lei nu vor creşte, ci dimpotrivă, vor scădea.

Cursul leu-euro poate fi ţinut sub control mai mult decît a fost în 2008-2009, mai ales că băncile din Rumînia nu mai sînt atît de expuse retragerii liniilor de finanţare externă.

Băncile din Rumînia se finanţează acum din depozitele locale, raportul dintre creditele acordate şi economiile atrase fiind de 74%, faţă de 120% în 2008.

Dacă băncile sînt mai bine echipate, finanţarea economiei în ultimii 10 ani a fost asigurată prin credite furnizor, adică companiile dădeau marfă sau prestau servicii unui client în speranţa că îşi vor primi banii mai încolo (termenul mediu de plată din Rumînia depăşeşte 180 de zile).

Acum, dacă un client nu mai plăteşte marfa sau serviciul efectuat, impactul va fi mult mai mare decît în criza precedentă, atunci cînd companiile începeau să nu mai plătească creditele luate de la bănci.

În real-estate, o piaţă care a crescut accelerat în ultimii cinci ani, dezvoltatorii au pus mai mulţi bani proprii în joc, băncile sunt mai puţin expuse şi teoretic ar putea rezista mai mult. Nici preţurile nu mai sînt ca în 2008, sînt mai reduse cu 30-50%, iar între timp salariile s’au dublat, sau chiar s’au triplat.

Din păcate, Rumînia are un deficit comercial extrem de ridicat, în 2019 a fost de 17 miliarde euro, şi o marjă de manevră extrem de redusă la nivelul deficitului bugetar.

Din 2012 încoace, deficitul comercial a fost în creştere, dar a putut fi acoperit din excedentul balanţei de servicii (trăiască transportatorii rumîni şi IT-iştii), şi parţial din investiţiile străine care au mai intrat (4-5 miliarde euro pe an).

Acum, balanţa de servicii va fi afectată întrucît transportatorii nu vor mai avea ce să transporte, iar multinaţionalele din IT care operază în Rumînia şi companiile rumîneşti din această industrie s’ar putea să aibă comenzi mult mai puţine.

Comenzile externe se vor reduce în următoarele luni ceea ce va afecta exporturile Rumîniei. Investiţiile străine vor fi puse pe hold.

Industria auto din Rumînia, care reprezintă 10% din economie, va fi afectată de scăderea comenzilor externe, ceea ce se întîmplă deja, iar companiile fie vor opri producţia cîteva săptămîni, fie vor renunţa la un schimb şi vor trimite oamenii în şomaj.

În condiţiile unei scăderi generalizate de vînzări în economie din cauza temerilor legate de coronavirus, oamenii nu mai merg în mall-uri, nu mai cumpără bunuri de folosinţă îndelungată, nu’şi mai cumpără haine, îşi anulează călătoriile, vacanţele, impactul va fi major la nivelul lichidităţii comercianţilor.

Cei mari pot rezista, dar companiile mici şi mijlocii, care reprezintă 50% din economie, nu au cum să reziste dacă nu au încasări.

În aceste condiţii, ce ar putea face Guvernul şi BNR, băncile sau alte entităţi care pot lua decizii de politici publice, fie fiscale, fie monetare, fie administrative:

1. Băncile trebuie să ofere instrumente prin care clienţii afectaţi de căderea vînzărilor să poată să aibă o reeşalonare a împrumuturilor pe o perioadă mult mai lungă de timp. De fapt, să plătească dobînzile, iar principalul să fie plătit mult mai încolo. Băncile au suficientă lichiditate pentru a gestiona această situaţie şi dacă nu au BNR poate asigura fluxurile de bani. Dacă nu se va face această reeşalonare acum, se va ajunge din nou la un vîrf al insolvenţelor, pentru că firmele nu vor mai avea nicio dilemă să recurgă la această operaţiune imediat ce vor realiza că nu mai pot să îşi plătească creditele.

2. Băncile trebuie să ofere încă de pe acum posibilitatea reeşalonării creditelor de consum şi în special a celor ipotecare acordate clienţilor: băncile trebuie să scadă rata lunară (dobînda în principal) pînă la nivelul în care un client poate să plătească în condiţiile unei crize economice, în care îşi pierde jobul, are o reducere de salariu, are încasări mai reduse.

3. Furnizorii majori de utilităţi – energie, gaze, telefonie mobilă – trebuie să aibă instrumente în care plăţile să fie întinse pe o perioadă mai lungă de timp dacă un client înregistrează căderea încasărilor.

4. Mall-urile trebuie să ofere facilităţi chiriaşilor care înregistrează căderea vînzărilor: nu toată lumea are puterea Zara sau H&M de a rezista atunci cînd clienţii nu mai trec printr’un mall şi nu mai cumpără produse.

5. Guvernul trebuie să găsească finanţare pentru a face investiţii publice în infrastructură, adică să dea de lucru constructorilor, care la rîndul lor pot să angajeze oameni sau să atragă oameni din altă parte. Construcţiile au un grad de multiplicare de şapte ori pe orizontală, iar cea mai mare parte o reprezintă businessul local.

6. Reducerea acum a TVA-ului pentru cei care îşi achiziţionează un apartament peste plafonul actual (100.000 de euro).

7. Chiar dacă ar părea o nebunie, Guvernul trebuie să majoreze din nou salariul minim pe economie pentru a mai reduce din căderea consumului şi aş majora încasările bugetare. Pe diferenţa de creştere, Guvernul poate acorda companiilor o facilitate de amînare a plăţii impozitului pe venit şi a taxelor pe contribuţiile sociale.

8. Voucherele de vacanţă ar trebui majorate pentru a’i încuraja pe rumîni să’şi petreacă concediile în ţară pentru a umple hotelurile şi a da de lucru companiilor rumîneşti care livrează mîncare etc.

9. Companiile care nu dau afară oameni trebuie să beneficieze de credite fiscale cînd plătesc taxele şi impozitele la stat.

10. Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele trebuie să beneficieze de reduceri fiscale importante pentru a încuraja disciplina financiară şi a da un respiro companiilor, de lichiditate.

11. Cei care fac acum investiţii sau angajează oameni să beneficieze de facilităţi fiscale importante.

12. Proiectele de lege care sînt blocate şi care ar da de lucru în Rumînia trebuie să fie trecute cu prioritate prin Parlament sau prin Guvern.

13. Birocraţia adminsitrativă care ţine în loc foarte multe proiecte trebuie să fie redusă la minim astfel încît companiile, antreprenorii, să fie încurajaţi să lucreze.

14. O facilitate fiscală pentru cei care fac acum achiziţii prin intermediului cardurilor sau a mijloacelor electronice de plată: spre exemplu, fie reducerea TVA, fie acumularea unor puncte fiscale, care vor putea fi folosite ulterior în reducerea de impozite.

Masca

De cînd coronavirus a apărut în China multă lume a început să se întrebe dacă este eficientă masca medicinală care se poartă pe față. Din ce în ce mai mulți oameni se îmbolnăvesc, unul după altul, și în alte țări ale globului.

Se pare că autoritățile publice din diverse state nu consideră ca fiind foarte utilă această mască, remarcă cei de la The Guardian. Unul dintre motivele invocate se referă la faptul că oamenii cred că sînt protejați, cînd, de fapt, acest lucru nu s’ar întîmpla.

Unul dintre sfaturile oferite este acela de a sta departe de orice persoană care are vreun virus, care poate să nu fie coronavirus neapărat. Dacă ai suspiciuni, păstrează distanța.

Cei care dau astfel de sfaturi cred că particulele nu pot ”zbura” mai mult de 1 metru, deși alții argumentează că virusul zboară și la 5 metri.

Acest lucru este total diferit în China, acolo unde aproape toată lumea poartă mască, chinezii find instruiți să facă acest lucru. Motivul este simplu, acolo este epidemia și sunt foarte mari șanse ca un număr mult mai mare de viruși să fie în aer.

Sfaturile specialiștilor diferă de la țară la țară, mai ales acolo unde numărul infecțiilor descoperite este foarte mic și nu este necesară luarea de măsuri speciale.

Cum se transmite virusul

Coronavirusurile, în general, sînt dintre cele care se răspîndesc prin aer, de aceea el se transmite ușor în urmă strănutului sau a tusei. Picăturile ultrafine pot fi, astfel, inhalate de persoanele care sînt în jurul celei infectate sau se pot depune pe suprafețe ce sunt atinse ulterior de alții.

Picăturile infectate sînt luate pe mînă care este apoi dusă la ochi, nas sau la gură și așa pătrund virusurile în organism.

VIDEO

Tipuri de măști de protecție

În general se poartă masca medicinală standard, cea care este folosită și de medici în sălile de operații. Apoi, mai există masca N 95, mască respiratorie, cu o formă specifică, ergonomică.

Masca standard este utilă în mare parte, însă nu oferă protecție totală contra virusurilor.

Aceștia se adună pe suprafața exterioară și pot intra pe lateral. De aceea trebuie mare grijă atunci cînd se dă jos, pentru a nu atinge cu mîna aceste zone. Trebuie dată jos doar apucînd de firele de după urechi.

Primul lucru ce trebuie făcut pentru a încerca să te protejezi de coronavirus este să te speli regulat pe mîini. Aceasta este, cel mai probabil, cea mai importantă formă de protecție, pentru că virusurile se transmit foarte ușor de pe mâni sau de pe piele, mai amintește The Guardian.

Dacă nu te’ai spălat pe mâini după un contact și ai suspiciuni, atunci încearcă să eviți să’ți duci mîinile la gură, nas sau ochi. Dacă strănuți sau tușești, fă’o într’o batistă sau într’un servețel de unică folosințaă, cel mai bine, pe care să’l arunci într’un loc sigur.

Dacă nu ai așa ceva, atunci strănută în îndoitura cotului, pentru a nu răspîndi picăturile către mîini și apoi spală’te, mai arată în materialul video the Guardian, specialistul lor pe sănătate Sarah Boseley.

Numărul de infecții cu coronavirus în Italia a depășit 10.000 pe 10 Martie 2020. Numărul de noi infecții a crescut cu 529, mai puțin decît cu o zi înainte totuși. 168 de persoane au murit în Italia în doar 24 de ore din cauza coronavirusului, anunță autoritățile italiene.

Bilanțul total al deceselor urcă astfel la 631.  La terapie intensivă sînt peste 877 de pacienți, cu 144 mai mulți decît luni.

Rumînii care se întorc în țară din Veneto și Lombardia, unde s’au înregistrat cazuri de coronavirus, vor sta în carantină 14 zile.

Riscuri, cum se transmite / manifestă și cum putem preveni boala:

Riscuri:

Virusul se răspîndește rapid. Contagiozitatea este comparabilă cu SARS și de aprope 3 ori mai mare ca a gripei sezoniere.

Mortalitatea e în creștere -3,1% (2462 de decese), de 15 ori mai mare ca a gripei sezoniere.

Virusul amenință acum toată Europa. Pericolul pentru Rumînia este cu atît mai mare pentru că pe de o parte există o importantă comunitate de cetățeni chinezi dar și datorită numărului mare de rumîni aflați acum chiar în zonele de risc din Italia (unde numărul cazurilor a crescut de aproape 40 de ori în doar o săptămînă).

Îngrijorările sunt legate de riscul de a genera mutații – care să îi permită să se răspîndească mai rapid și să devină mai periculos, de faptul că nu există tratament specific (doar încercări de combinare de antivirale) și nici vaccin.

Cum se transmite / manifestă:

Sursa – persoana infectată (simptomatică sau nu).

Transmiterea de la o persoană la alta se face:

a) în special pe cale aeriană (vorbire, tuse, strănut) – prin picături mici de secreții nazale și faringiene (picături Flügge)

b) prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii aflate pe mîini sau pe suprafeţe contaminate urmat de atingerea ochilor, nasului sau a gurii

c) dar și pe cale digestivă- 10% din pacienți au diaree și greață cu 1-2 zile de instalarea sindromului pseudogripal

d) poate fi transmisă de la mamă la făt (pe 2 februarie copilul unei paciente de 30 ani infectate a fost confirmat cu coronavirus la doar 30 de ore după naștere).

Perioada medie de incubație este de 5,2-5,8 zile (între 2 și 12 zile), carantina 14 zile.

Simptomele sînt pseudogripale – includ febra și tulburările respiratorii.

Rețineți !

Diagnosticul se face în context epidemiologic (călătorie recentă în zonele de risc / contact cu persoane infectate) alături de datele clinice (pseudogripal- ,”gripa chinezească”) și cele imagistice (infiltrat pulmonar bilateral) și de laborator (teste rapide).

Cum prevenim: 5 măsuri simple

1. Evitaţi contactul cu persoanele bolnave (nu călătoriți în zonele cu risc, evitaţi aglomeraţiile (unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată, nu staţi lîngă persoanele care tuşesc sau stranută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi persoanele bolnave).

2. Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, acoperirea gurii și a nasului atunci când tuşim sau strănutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mîinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor.

Pe suprafețe (la temperatura camerei) rezistă între 2-5 zile (chiar pînă la 9 zile), temperatura scăzută și umiditatea cresc durata de supraviețuire, dar soluțiile dezinfectante pe bază de alcool, peroxid de hidrogen sau hipoclorit de sodiu au efect virulicid (dacă sînt utilizate corect și în concentrații adecvate – reduc numărul de coronavirusuri infecțioase de la un milion la doar 100).

3. Spălaţi’vă cît mai des pe mîini cu apă şi săpun. Spălatul corect trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistînd pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mîinile cu prosoape de hîrtie sau aer cald sau dacă nu sînteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficienţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.

4. Nu temporizați consultul medical mai ales dacă vă încadrați în grupele cu risc (vîrsta crescută, boli cronice pulmonare sau cardiace, deficiențe imune)

5. Evitaţi automedicaţia. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialiştilor.

Vă invităm să urmăriți și părerea unui medic legist: Vasile Astătăstoae

MEDICINA TRADIȚIONALĂ POPULARĂ OFERĂ CÎTEVA REȚETE VERIFICATE ÎN TIMP CA FIIND SALVATOARE PENTRU TRATAREA UNOR STĂRI GRIPALE

Tratamente populare utilizate de’a lungul timpului de către rumîni și nu numai, pentru combaterea și tratarea unor stări gripale acute, care au dat bune rezultate și au dus la vindecarea miraculoasă a multor suflete aflate în suferință.

Facem precizarea că aceste rețete transmise în timp prin viu grai, nu exclud prezentarea la medic și utilizarea medicamentelor prescrise de către acesta în cazul în care se constată o îmbolnăvire specifică stărilor gripale.

Rețetele prezentate sînt foarte compatibile și cu tratamentul medicamentos și mai au și caracter de prevenție în rîndul celor care le urmează.

Rămîne la latitudinea fiecăruia de a alege rețeta care o consideră cea mai bună de urmat și în funcție de suportabilitatea unor ingrediente alimentare care sînt recomandate.

Sfatul popular este ca bolnavul să evite prezența sa în grupuri de oameni, sau în preajma membrilor din familie, mai ales a copiilor.

REȚETA NR. 1

Se iau trei-patru căței de usturoi și se pisează bine. Mujdeiul rezultat se pune într’un pahar cu lapte fierbinte.

Se lasă la infuzat între 10-15 minute, iar apoi se strecoară.

Se bea infuzia rezultată cu înghițituri mici, pe parcursul a circa 30 de minute. În timpul unei zile trebuie să se bea trei-patru pahare din aceasta infuzie.

Prin acest mijloc considerat foarte eficient se recurgea la tratarea stărilor gripale, a răcelilor acute, a anghinei și chiar a tuberculozei.

REȚETA NR. 2

Usturoiul pisat se amesteca cu miere de albine în cantități egale. Se ia cîte o lingură de cîteva ori pe zi din acest amestec, iar după aceea este necesar să se bea cîte un pahar cu apă.

ATENȚIE: este necesar ca administrarea acestui amestec să se facă obligatoriu înainte de culcare.

Amestecul prezentat a reprezentat un mijloc foarte eficient împotriva combaterii stărilor gripale.

REȚETA NR. 3

În cazul manifestării gripei este bine dacă țineți sub limbă, o dată pe zi, puțin tutun natural. Această procedură trebuie repetată zilnic pînă la vindecarea deplina.

REȚETA NR. 4

Se iau cinci-șapte linguri de măceșe care se tăiate mărunt și se pun într’un litru de apă rece și se lasă la macerat / infuzat peste noapte.

Dimineața se pune vasul pe foc, se dă în clocot, apoi se mai fierbe într’un vas cu capac încă circa 10 minute. Se lasă să se răcească o oră, apoi se strecoară.

Se bea decoctul fierbinte cu înghițituri mici pe parcursul zilei, îndulcindu’l cu miere de albine sau cu orice altă dulceață.

În cazul tuberculozei, decoctul trebuie consumat o perioada mai mare de timp.

REȚETA NR. 5

În cazul stării de gripă asociată și cu guturai intens, sau atunci cînd aveți și nasul înfundat, este bine ca la fiecare două-trei ore să vă puneți în fiecare nară cîteva picături de suc de usturoi rezultat în urma pisării naturale a acestuia.

REȚETA NR. 6

Se iau patru linguri de hrean care a fost dat prin mașina de tocat și se pun într’o jumătate de litru de vin alb sec. Se lasă la macerat una-două săptămîni. Se adaugă în compoziție coaja de la zece lămîi tăiate mărunt.

Din conținutul rezultat se bea cîte 50 de mililitri de lichid, de trei-patru ori pe zi, cu circa 20 de minute înainte de masă.

Acest amestec este bine să fie pregătit înainte de apropierea epidemiei de gripă și trebuie băut în cazul în care constatăm temperaturii ridicate a corpului.

REȚETA NR. 7

Se dau pe răzătoare cățeii rezultați de la o căpățînă de usturoi și de la o ceapă. Amestecul rezultat se deșartă într’un vas cu apă clocotită.

Se acoperă capul cu un prosop, se închid ochii și se respiră sub prosop aburii acestei infuzii timp de 10-15 minute, de trei-patru ori pe zi, atît pe gură, cît și pe nas, dar pe rînd.

Infuzia se utiliza cu succes în caz de gripă, de afecțiuni inflamatorii ale căilor respiratorii, în cazul inflamării amigdalelor, în caz de angină și de bronșită.

Este recomandat ca după fiecare procedură să fiți îmbrăcați bine, dacă se poate să stați la pat circa o oră, dacă transpirați să aveți schimburi la îndemînă și mai ales să vă feriți de curent.

Aceste rețete nu impun un regim alimentar special, au și un caracter benefic preventiv și nu exclud tratamentul medicamentos prescris de medic care poate fi luat concomitent.

Rețetele acestea au și un caracter naturist și s’au dovedit foarte utile și deosebit de eficiente de’a lungul timpului, vindecînd multe suflete aflate în grea suferință de boală.

Nu considerați că sînt leacurile băbești, ele nu fac nici un rău organismului, cu condiția să nu manifestați alergii sau intoleranță la ingredientele prescrise și să respectați modul de preparare și de administrare.

După cum știți:

PANICA de CORONAVIRUS zdruncină ITALIA din temelii: armata iese in strada / Orașe în carantină în care nu mai oprește nici trenul / Școli, spitale, tribunale, restaurante, magazine închise / Meciuri de fotbal anulate

Și i’a lovit peste noapte. Brusc s’au înregistrat zeci de cazuri și ca atare sute de mii de cetățeni au rămas blocați în case. Iar cine nu’i cuminte, riscă să fie arestat.

Se estimeaza că în Italia ar fi cam 1,5 milioane de rumîni. Ca atare, nu’i exclus ca Rumînia sa fie urmatoare țară din UE care va fi supusă schemei: isterie în masă – mega carantine.

Deja Guvernul lucrează la elaborarea schemei ! Sîntem într’un ”scenariu 2”, și vor exista și ”scenarii” 3, 4 etc. Nu puteau găsi un cuvînt mai indicat: SCENARIU.

Deci, un parcurs pus în scenă la care deja participă și armata Rumîniei.

Armata a trimis medici militari să ajute triajul de la punctele de trecere a frontierei.

CE PUTEM FACE?

În China au băgat peste noapte în carantine orase de milioane de oameni. Și s’au tras  semnale de alarmă încă de atunci:

Și iată că în Italia s’a procedat aidoma: peste noapte.

Iar dacă Rumînia este inclusă pe lista scurtă, va fi si la noi la fel, adică tot peste noapte.

Ca și în cazurile precedente, autoritățile nu vor da în prealabil un anunț de genul ”Cînd vom avea n cazuri la București, atunci Bucureștiul va intra în carantină”.

Nu. Anunțul va fi făcut abrupt, iar peste noapte bucureștenii se vor trezi ca în lagăr.

Sau oricare alt oraș.

Deja, rumînii întorși din Italia sînt escortați și carantinați.

Rumînii care mint autoritățile riscă amenzi de 4000 de euro (!), și ne întrebăm cu amărăciune cînd un politician a fost amendat măcar cu 100 de lei pentru minciunile incredibile pe care le’a spus vreodată?

Așa că, orice aveți de gînd să faceți, faceți azi, nu mîine, căci mîine s’ar putea să fie deja prea tîrziu.

Aveți o casă la țară sau rude la țara sau prieteni omenoși care să vă primească?

Pentru că într’un cătun de pe dealuri nu veți fi băgați în arest la domiciliu, precum în marile aglomerări urbane, credeți ca ar fi mai bine să stați măcar pentru o perioadă acolo?

Dacă da, ce așteptați?

Nu aveti unde vă duce sau nu aveți cum pleca (din n motive), dar credeți că ar trebui să faceți oleacă de aprovizionare cu conserve și produse cu termen de garanție îndelungat?

Dacă da, ce așteptați? Să ajungă magazinele cu regim pe cartelă ca pe timpul lui Ceașcă?

Evident, se poate ca scenariul afacerii coronavirus să nu fie aplicat urgent și Rumîniei, ci mult mai tîrziu sau niciodată.

Oricum ar fi însă, gîndiți’vă foarte bine ce veți face, iar ideea de părăsire a orașelor să n’o … părăsiți niciodată. Pentru că dacă n’o fi pe motiv de coronavirus, din multe alte motive la oraș foarte greu va fi de trăit într’un orizont de timp oricum nu foarte îndepărtat.

Și orice aveți de gînd să faceți, nu uitați avertismentul Sfîntului Teofan Zavorîtul:

Hoțul se strecoară noaptea, cînd nu este așteptat. Așa și ziua Domnului va veni, cînd oamenii nu o vor aștepta; și de vreme ce nu o vor aștepta, nici nu se vor pregăti pentru întîmpinarea ei. Ca să nu ne îngăduim o astfel de greșeală, Domnul a și poruncit:

”Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru” (Mt. 24, 42).

Între timp, noi ce facem? Priveghem, oare? Trebuie să recunoaștem că nu. Moartea tot o mai așteaptă cîte unul; dar ziua Domnului, mai nimeni.

Coronavirusul și imposibilitatea fugii în munți

Este o soluție să ne antrenăm și să achiziționăm echipamente și hrană pentru fuga în munți?

Da, dar este doar o soluție parțială. Cînd să începem?

În curînd vom intra în ”războiul psihologic” și începeți să vă căutați locuri cît mai ferite !

Nu vă așteptați ca presa din Rumînia, probabil cea mai infectă și mizerabilă din Europa, sau serviciile, să vă anunțe ceva în legătură cu acest război: pur și simplu într’o noapte vă veți treziți într’un iad la propriu!

De la bun început acesta a fost planul. Fiți conștienți că țara este lipsită de apărare.

Armată nu avem, serviciile secrete sînt puse în slujba ”justiției”, Ministerului de Interne al Romaniei îi lipsește dotările. Situația dacă nu este dezastruoasă, nu este nici de invidiat, pentru că încă nu avem nici camioane să mutam soldații pe front.

Ce să mai vorbim de retele informative formate pe linia / în spatele frontului pentru activități specifice de spionaj / contraspionaj.

Drept urmare sfatul cel mai bun ar fi să căutați zone cît mai îndepărtate de orașe, sate de pe munte, provincie, începeți să vă achiziționați produse neperisabile cu valabilitate între cinci si zece ani, unelte specifice într’o gospodărie de la țară, căutați pe internet tot ce ține de metode de supraviețuire, atrenament cît mai dur pentru menținerea organismului la parametri normali, haine groase, lanterne etc.

Deosebit de important să vă acomodați cît mai repede, fizic și psihic, în zonele de munte sau rurale pentru a rezista așa cum trebuie tăvălugului care vine peste noi.

În acest război discutăm despre o componentă ”secretă”: razboiul climatologic!

Ne așteaptă un an greu și apoi o iarnă dură și la un moment dat se va pune problema mîncării, achiziționării de produse în timp real, din cauza aceasta este indicat să aveți în casa saci de mîncare…

Vă prezentăm și un magazin online extraordinar de bun și folositor: de la unelte și pînă la haine militare: http://www.kaki.ro/

Alegeți perechi de bocanci pentru munte, piele moale, talpă rezistentă la foc și întărită în 2-3 straturi. Ca ciorapi folosiți unii moi, călduroși, concepuți să nu’ți transpire piciorul ca aceștia:

http://www.sportsdirect.com/caterpillar-work-socks-3-pack-mens-414091

Pantaloni cu multe buzunare și cîteva ascunse, loc pentru briceag si cutit, loc pentru o cutie de chibrituri și așa mai departe, 100% bumbac, niciodată nu purtați plastic sau imitație de bumbac, material foarte moale, concepuți special pentru ploaie, vînt, atrenament în zone muntoase.

Cautati pe internet tot ce tine de atrenamente militare (sînt mii de tutoriale pe YouTube) în zonele de munte.

Puloverul să fie foarte călduros, lîna tratată special, conceput pentru a rezista la un grad ridicat de uzură. Este plin internetul de articole militare de acest gen si le puteti achiziționa la prețuri convenabile.

Învățați cum să dominati sentimentul de frica și încercați să vă obișnuiți cu întunericul, seara, dupa ora 22:00, căutati sa mergeti pe jos în zone cît mai izolate, să observați cu atenție anumite detalii: cît de înalți sînt pomii, cît de bogată este vegetația, cît de bine vizualizați anumite lucruri, vă puteți ascunde fără să vă vada nimeni.

Mici atrenamente extrem de folositoare!

Închideți lumina în cameră, dupa ora 23:00, și începeți să vă concentrați după cum urmează:

”Sînt singur /ă într’o cabană, afară este viscol, și mîine trebuie să’mi fac rost de mîncare. Am cu mine doar două cuțite…”

În gînd rememorați hărtile văzute pe internet și cercetate cu atenție de dumneavoastră, foarte important să vă atrenați memoria vizuală!

Frica este un sentiment generat de mintea dumneavoastra, în realitate nu există așa ceva, și după atrenamente bine puse la punct, pot dura și ani de zile, veti ajunge să mergeți singuri prin pădure fără să vă fie teamă de ceva.

Daca nu veti renunta la comportamentul de moluște, toata ziua cu curu’n mașină și la mall, puteți să vă cumparați deja sicriu si cruce…macar sa aveti parte de o înmormîntare creștinească!

Într’un război supraviețuiesc doar cei mai bine antrenați, inteligenți, și pregatiți să facă față unor situații demne de Dosarele X!

Iata un fragment dintr’un text care arată îngrijorarea oamenilor:

Ce mă miră și îngrijorează este confirmarea puterii statului. În numele precautiei și ”binelui comun” au fost arestați la domiciliu peste 400 milioane de persoane! Același lucru se poate întîmpla și la noi.

Ne tot întrebăm cînd trebuie să ne pregătim de prigoană și să plecăm din orașe….chinezii au fost închiși de pe o zi pe alta! N’au avut timp să se pregătească, să fugă…

Într’adevăr, se poate și asta, ca sub diverse pretexte, de pe o zi pe alta să nu mai poti părăsi marile aglomerări urbane, adică, să nu te mai poți muta la țară unde să locuiești o perioadă pregătitoare fugii în munți, despre care fugă Sfinții ne’au avertizat că este obligatorie dacă vrem să scăpăm.

Isteria COVID-19: Pretext pentru legi abuzive și limitarea drepturilor omului

Isteria cu coronavirusul în Rumînia a avut ca scop legalizarea abuzivă a vaccinului obligatoriu, cel puțin în Rumînia, deși nebunia aceasta declanșată la comanda venită din vîrful piramidei globale a cuprins întreg mapamondul grație propagandei mass media.

După ce au panicat întreaga țară cu pericolul coronavirusului, televiziunile manipulatoare ale propagandei globaliste zbiară acum din toți rărunchii că rumînii nu trebuie să intre în panică.

Autoritățile spun să nu ne panicăm, dar tot ele au închis școlilele, au interzis transportul rutier internațional de persoane, impun carantina obligatorie pentru cei sosiți din Italia și zilnic vin cu noi măsuri restrictive, unele de’a dreptul abuzive.

Toate acestea, deși Rumînia nu are nici măcar un singur deces cauzat de coronavirus. Nu putem uita satisfacția cu care tembeliziunile afișaseră victorioase, la unison, titlul:

”Avem primul caz de coronavirus în Rumînia!”

Probabil că la fel de triumfător vor anunța și primul deces cauzat de coronavirus, după care vor specula manipulator efectul de turmă al panicii create la comandă.

Conform datelor oficiale, 54 de rumîni au murit din cauza gripei clasice, de la debutul sezonului 2019-2020 pînă acum, dar nu a luat nimeni măsuri profilactice excepționale pentru asta și autoritățile priveau decesele raportate aproape zilnic ca pe un tribut anual ”normal” oferit morții.

Din cauza gripei muriseră în sezonul 2018-2019 un număr și mai mare de cetățeni rumîni: 192, fără să asistăm la isteria și panica creată artificial acum cu coronavirusul chinezesc.

După criza politică cu alegerile anticipate, taman asta lipsea: criza economică indusă de virusul COVID-19, care oricum se va declanșa și pe plan modial, nu doar în țara noastră.

Uneltirile de culise cu alegerile lor anticipate au eșuat și nu este exclus ca, dacă nebunia cu coronavirusul va continua toată primăvara, să vedem amînate alegerile locale.

Principalele beneficiare ale nebuniei COVID-19, pe lîngă producătorii și retailerii de produse alimentare, sînt în primul rînd industria farmaceutică și cea producătoare de echipamente medicale.

S’a insistat, în noianul de știri alarmiste ale lacheilor corporațiilor infiltrați în mass media, pe golirea supermarketurilor de produse în China și Italia, doar-doar vor urma și rumînii exemplul, invadînd magazinele și golindu’le ca termitele.

Manipularea aceasta nu a funcționat inițial, spre necazul inițiatorilor, dar se pare că au început și rumînii să ia cu asalt supermarketurile, efectul de turmă fiind de nestăvilit. În timp ce în magazine produsele alimentare de bază dispar de pe rafturi, profiturile retailerilor germani și francezi cresc direct proporțional.

Spuneam, la început, cum isteria coronavirus are ca scop în România adoptarea legii privind vaccinarea obligatorie. Dar, panica a fost indusă peste tot la nivel mondial de același ”compozitor” al propagandei globaliste mondiale, cel care orchestrează special pentru virtuoșii mass-media și cei ai serviciilor secrete. Scopurile sunt cam același peste tot: exterminarea populației excedentare prin virusuri create în laborator și anularea drepturilor universale ale omului, împreună cu limitarea altor drepturi cetățenești!

Pretextînd – culmea! – grija față de om și sănătatea acestuia, poliția politică globală și executanții ei statali, invocînd epidemii / pandemii apocaliptice închipuite sau create special în laborator ca să ne rărească, vor interzice principalele drepturi fundamentale ale omului:

–  dreptul la liberă exprimare: ziariștii care vor contesta măsurile restrictive sau vor face dezvăluiri despre înșelătoria mondială prin conspirații vor fi aspru pedepsiți!

–  dreptul la liberă circulație: vor accepta doar migrația rasială în scopul metisării popoarelor!

–  dreptul la întruniri și mitinguri: cînd situația va sta să explodeze prin proteste de amploare împotriva guvernanților, se vor interzice grupurile mari de oameni ca ”măsură profilactică” împotriva epidemiei / pandemiei!

Se va ajunge ca, grație spălării rumînilor pe creier de 30 de ani încoace prin intermediul mass media, însăși turma să solicite supravegherea și captivitatea exercitate de sistemul represiv pentru a obține ”imunitatea de turmă”.

După care, turma o să’și declare public dragostea față de supravegherea și restricțiile impuse abuziv de Big Brother, mulțumind din inimă cîrmaciului și poliției sale politice.

Nu de moartea cu care ne vom întîlni toți cîndva și nici de coronavirus n’ar trebui să ne temem, ci de panica creată, limitarea drepturilor cetățenești și haosul care va urma.

Pe de altă parte, tot din profeții aflăm ca la un moment dat acest haos va fi atît de mare, încît mase mari de oameni se vor deplasa disperați din vest la est și din est la vest, însă fără nici un rezultat favorabil pentru ei.

Adică este posibil ca haosul să fie atît de mare încît sistemul să nu mai poată gestiona mega carantine, și deci oamenii să aibă din nou un soi de libertate de mișcare, însă vai de libertatea de mișcarea acelor vremuri…

În aceste cazuri mai putem da dovadă de rațiune rămînînd lucizi și pragmatici?

Aceasta este provocarea zilelor noastre.

SE MOȘEȘTE UN GUVERN MONDIAL

Acum putem trage cîteva concluzii după măsurile luate de guvernele naționale în scopul de a combate pandemia actuală.

Dacă pandemia a fost provocată artificial, a fost prevăzută și acțiunea unor guverne naționale de a instala starea de urgență, justificat sau nu.

Gordon Brown a cerut liderilor mondiali să creeze o formă de guvernare globală temporară pentru a aborda criza medicală și economică provocată de pandemia Covid-19.

Fostul prim-ministru al Muncii, care a fost în centrul eforturilor internaționale de a combate impactul financiar negativ al băncilor în 2008, a declarat că este nevoie de o forță de muncă care să implice lideri mondiali, experți în sănătate și conducătorii organizațiilor internaționale care ar avea puteri executive și pentru a coordona măsuri de răspuns adecvat.

A avut loc o întîlnire virtuală a grupului G20 din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, prezidată de Arabia Saudită, dar Brown a spus că ar fi fost de preferat să fi fost inclus și consiliul de securitate al ONU.

Gordon Brown:

”Acesta nu este un lucru care poate fi tratat într”o țară. Trebuie să existe un răspuns global coordonat.”

Brown a spus că actuala criză este diferită de cea în care a fost implicat.

”Aceea a fost o problemă economică care avea cauze economice și avea o soluție economică. Aceasta este, în primul rînd, o urgență medicală și trebuie să fie luate măsuri comune pentru a face față acestui lucru. Dar cu cît interveniți mai mult pentru a face față situațiilor de urgență medicală, cu atît puneți economiile în pericol.”

În timpul crizei financiare, Brown a convins alți lideri mondiali de necesitatea salvării băncilor și apoi a găzduit o întîlnire a G20 la Londra, care a venit cu un pachet de salvare de 1,1 miliarde de dolari.

În ciuda politicii ”Trump America” a lui Donald Trump, el a spus că este încă posibil să obțină sprijin pentru un organism de urgență cu puteri executive.

Fulvio Grimaldi, jurnalist italian:

”Covid-19 este un cuțit care a sfîrșit în mîinile elitelor pentru a’și atinge vechiul scop: dobîndirea puterii absolute și totalitare. Ca vampirii, odată ce au gustat sîngele, nu vor supraviețui dacă vor trebui să renunțe.”

Acad. Ilie Bădescu:

”Virusul care a preluat planeta provoacă riscul unui totalitarism bio-mental. Acum se vede efectul procesului de dezarmare spirituală și duhovnicească forțată, pe care l’a practicat civilizația europeană modernă.”

Dr. Vasile Astărăstoae, despre Coronavirus, OMS și modelul chinezesc:

”Dacă nu reacționăm la exagerări, la măsurile autoritare nejustificate, dacă frica ne întunecă rațiunea, coronavirusul va crea o oportunitate pentru instituirea statului polițienesc.”

Concluzia lui Fulvio Grimaldi, jurnalist italian, realizator al unor documentare, colaborator al BBC și RAI:

”Istoria ne va arăta că acest cuțit va fi fost folosit în scopuri pe care elitele le’au țintit mereu, adică pentru a ajunge la o putere totalitară absolută. La restabilirea unei noi paradigme sociale, care vizează o reducere a autonomiei, autodeterminării de către mase și o concentrare a puterii și a bogăției la vîrf.”

Autor al unor reportaje de pe fronturi de război precum Irak, Palestina, Siria, Eritrea, dar și din Venezuela, Mexic, Iran, jurnalistul analizează într’un interviu pentru presa italiană criza provocată de Covid-19, sub diferite aspecte: mediatic, economic și geopolitic.

Întrebat dacă în cazul pandemiei Covid-19 se poate vorbi de o manipulare mediatică în ceea ce privește percepția pericolului, avînd în vedere că, în 1970, gripa Hong Kong a provocat în Italia 20.000 de morți și a pus la pat 13 milioane de oameni, dar nu a fost atît de mult mediatizată, jurnalistul a răspuns:

”Nici măcar acum 2 ani nu a existat această panică. În 2018, un articol din ”Corriere della Sera” a denunțat haosul total din Sănătate în gestionarea gripei. A existat și atunci aceeași catastrofă în materie de sănătate, lipsa de personal, de echipament, o categorie afectată de reducerile de personal din ultimii 30 de ani care nu a putut face față numărului imens de persoane infectate cu gripa ”normală”.

Nu vreau să spun că acest Covid-19 este rezultatul unei planificări lucide și programate, în măsura în care ar exista elemente care ar gîndi’o, deoarece există o istorie a crimelor programate în mod clar, cu provocări la nivel mondial, pentru a atinge anumite scopuri, începînd cu ceea ce s’a întîmplat la 11 septembrie și pînă la incidentul din Golful Tonkin.

Nu putem să spunem publicului că a existat un proiect criminal. Dar cînd cuțitul ajunge în mîinile celor care știu să’l manevreze, aceștia l’au folosit întotdeauna pentru propriile lor scopuri.

Ar trebui să vorbim despre o conspirație care folosește un virus care afectează lumea și care redesenează structura geo-politică și cadrul relațiilor de clasă. Istoria ne va spune că acest cuțit va fi fost folosit în scopuri pe care elitele le’au promis mereu, adică pentru a obține o putere totalitară absolută. Restabilirea unei noi paradigme sociale, care urmărește o reducere a autonomiei de autodeterminare de către mase și o concentrare a puterii și a bogăției la vîrf.

Iar la vîrf vedem noii protagoniști, toți aceia care dețin controlul sănătății, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății, medici, cercetători. O categorie seculară, care urcă pe pozițiile Puterii și prestigiului, luînd locul Bisericii care a încercat întotdeauna să dețină controlul asupra vieții, sănătății și morții oamenilor.

O altă categorie în ascensiune este constituită din armată, poliție, aparatul de supraveghere socială. Această coaliție de forțe științifice și militare își asumă astăzi un rol fundamental pentru a consolida această nouă arhitectură politico-socială, făcînd 100 de pași înainte împotriva democrației pentru ca, probabil, mai apoi, să facă un pas înapoi pentru a da impresia că revine la normal, la democrație.

În acest Olimp al zeilor dominanți există și mass-media. Ea acționează în unanimitate, fără voci din cor. Nu există critici. Nu se vorbește de o voce disidentă. Prin urmare, mass-media consolidează acest nou aspect al gândirii unice.

Lumea se va schimba în rău

După ce au obținut anumite rezultate, care se pot vedea prin străzile goale de pe toată planeta, dar și prin miliardele de oameni închiși în cuști și mai virtuale, elitele nu vor renunța la aceste cuceriri. La fel ca vampirii, odată ce au gustat sîngele, nu vor supraviețui dacă vor trebui să renunțe.

Cuțitul acela pe care l’au avut în mîini va tăia orice ambiție revoluționară, orice alternativă și mișcare antagonică.

Criza economică va fi îngrozitoare, ca și cea din 2008. O mînă de bănci mari, camarile de investitori și multinaționale vor avea câștiguri înspăimântătoare, sărăcind restul omenirii.

Gîndiți’vă doar la ce va duce această închisoare. Miliarde de oameni blocați în case care vor ieși cu deficiențe, în depresie, obezi, fără apărări imune, pentru că nu s-au bucurat de soarele care asigură vitamina D vitală, fără mișcare timp de săptămîni, dacă nu luni, fără relații sociale.

Și să ne mai gîndim că, în timp ce populația trebuie să stea închisă între patru pereți, renunțînd la lumina zilei, la aerul curat al naturii, carabinierii beneficiază de o nouă directivă, prin care li se ordonă să stea, timp de cel puțin 30 de minute, în chiloți, la soare.

Noi, toți, închiși în spatele unor gratii virtuale, iar ei, care au sarcina să vegheze asupra noastră și să ne pedepsească, stau la aer și la lumina soarelui. O discrepanță care spune deja totul despre ce va fi.

Vor cîștiga companiile farmaceutice, lumea medicală și farmaceutică, care și’a pierdut ”virginitatea”, și nu de astăzi, vor primi și mai mult sprijin și putere datorită vizibilității și autorității pe care și le-au asumat în a dicta politicii ceea ce consideră adecvat. O putere decizională care trece de la cei aleși la tehnicieni.

Covid-19 s’a răspîndit în Wuhan, regiune în care se concentrează un maxim al celei mai poluante industrii chineze, ca și în Lombardia noastră, cu efecte înspăimîntătoare din punctul de vedere al contaminării cu praf fin, letal pentru funcția respiratorie.

Wuhan este și regiunea în care s’a concentrat experimentarea conexiunii 5G, care operează cu unde foarte scurte, care necesită mii de antene și sateliți care ne bombardează cu unde electromagnetice.

Acele cîmpuri electromagnetice, care, după cum au afirmat mulți oameni de știință pe baza rezultatelor epidemiologice, reduc sistemul imunitar și sunt cancerigene. Prin urmare, Wuhan a fost un teren fertil pentru izbucnirea epidemiei.

Cu toate acestea, chinezii au fost incredibil de pricepuți, s’au echipat cu o rapiditate impresionantă și o mare transparență, spre deosebire de Italia, unde s’au făcut mizerii de neimaginat, cu demonstrații de confuzie, incompetență și confruntări între puteri.

Iar Occidentul și Statele Unite ale Americii, cu acest cuțit care le’a ajuns în mîini, au profitat de acest lucru pentru a acutiza conflictul cu China.”

Acestea fiind spuse, va trebui ca fiecare dintre noi să acceptăm cu realism, evitînd dezamăgirile deșarte, că sîntem fiecare pe cont propriu, sau cel mult alături de prietenii adevărați, aceia care nu se desmint nici în aceste perioade critice, și evident alături de cei dragi și apropiați.

Este o imensă greșeală să așteptați prea multe de la autorități, care deși fac eforturi, fiecare dintre noi observăm că sînt depășite de evenimente, dar și că cele mai multe resurse ale noastre ale tuturor (în teorie), vor fi direcționate pentru uz preferențial în prima fază.

La drept vorbind, nici nu mai pot fi acuzate autoritățile rumînești atît de dur, văzînd ce greutăți au cele mai multe state cu mult mai avansate decît Rumînia, cu sisteme sanitare cu mult mai evoluate decît ce avem noi, deși, deja s’a înstăpînit la noi blestemul că vom fim mereu nepregătiți înaintea dezastrelor care vin peste noi mereu, și care vor mai veni peste noi și în viitor.

S’A INVENTAT CERTIFICATUL DE IMUNITATE CARE’ȚI VA REDA LIBERTATEA DE MIȘCARE

Nimic nu este întîmplător ! Globaliștii revin în forță, sau își dau arama pe față prin aceste demersuri care devin publice.

Asta se urmărește de ceva timp.

De curînd, Germania și Marea Britanie au lansat în spațiul public ideea introducerii certificatelor de imunitate care se conferă celor care au dobîndit imunitate naturală în fața virusului Covid 19, cît mai ales celor care se vor vaccina împotriva acestui coronavirus.

S’ar părea că marele filantrop Bill Gates este și cel care dă tonul guvernelor, în așa fel încît visul lui să se împlinească mai repede.

Și dacă Bill Gates este obsedat în permanență de ideea reducerii populației lumii cu cel puțin 10% prin programele de vaccinare și de sterilizare a tuturor celor ce nu trebuie să se înmulțească, atunci nu putea să’și ducă acest scenariu pînă la capăt dacă nu ar fi expus omenirea în fața testului numit Covid 19.

Iar de cîteva zile, Mr Bill Gates ne tot aruncă pe sub masă certificatul digital de imunitate (microcip), pe care ar trebui să îl aibă fiecare locuitor al planetei, în așa fel încît să’și redobîndească libertatea.

Acest scenariu este evident, negat:

https://www.reuters.com/article/uk-factcheck-coronavirus-bill-gates-micr/false-claim-bill-gates-planning-to-use-microchip-implants-to-fight-coronavirus-idUSKBN21I3EC?fbclid=IwAR0CIELXMkj_1T-6hi5QGzihGBI3x8WhuAIClc2s0AuZ7RMwVq89x3euy8s

Dar, cine se apără se acuză.

Cu alte cuvinte, nimeni nu va mai fi liber să dispună de propriul corp dacă nu respectă planul elitelor care vor transforma individul într’un simplu rob menit să tacă și să facă ceea ce i se ordonă.

Iar dacă se va opune, atunci va fi acuzat de zădărnicerea combaterii bolilor, sub falsul pretext că pune în pericol dreptul la sănătate al celor din jur și va fi redus la tăcere sau exclus din comunitate.

Există imunitate la coronavirus?

Aceasta este încă o întrebare la care oamenii de știință nu au găsit răspuns.

Unii susțin că odată infectat, nu mai te mai poți reinfecta. Alții sînt de părere că noul coronavirus nu îți poate oferi imunitate pe viață, dar măcar una de scurtă durată.

Apoi mai este de elucidat și ”misterul” persoanelor ”vindecate”, care au ieșit pozitive a doua oară cu coronavirus.

Totuși, deși oamenii de știință nu au ajuns la un punct comun, cei mai mulți sînt de părere că poți dobîndi o oarecare imunitate după infecția cu coronavirus.

Testele serologice, care determină dacă există sau nu acești anticorpi, ar putea fi salvatoare pentru domeniul medical.

Spitalele se confruntă cu deficiențe de personal, pe măsură ce Covid-19 se răspîndește printre medici și asistente, iar testele serologice pot deveni necesare pentru a menține spitalele și clinicile în funcționare.

Cu toate necunoscutele de azi, cîteva țări europene iau în considerare eliberarea unor ”certificate de imunitate”, care vor fi acordate celor care au fost infectați cu coronavirus și s’au vindecat.

Germania și Marea Britanie sînt primele state care vor să implementeze ”certificatele de imunitate”, care le vor permite oamenilor să iasă din carantină și să își reia serviciul

Cine primește certificat de imunitate?

Certificatele de imunitate urmează să fie acordate, în Marea Britanie, persoanelor care ies pozitive la testul de anticorpi de coronavirus. Ele vor avea dreptul să iasă din carantină și să’și reia viața normală.

Anunțul a fost făcut de Matt Hancock, secretar de stat pentru Sănătate și Îngrijire Socială.

Certificatele de imunitate vor fi implementate din momentul în care se va putea face testarea în masă pentru anticorpi de coronavirus. Apoi, aceste teste trebuie să aibă și o acuratețe mare, pentru a nu da rezultate false.

În cest context să ne reamintim:

„În medie, Organizația Mondială a Sănătății răspunde în fiecare an unui număr de 200 de epidemii. Trebuie să ne pregătim pentru evenimentul care va deveni pandemie !”

Ei bine, acesta a fost scenariul acestui test de probă din timpul evenimentului „Event 201”, desfășurat la data de 18 octombrie 2019 în New York , fiind sponsorizat printre altele de Bill & Melinda Gates Foundation, World Economic Forum, CDC, Rockefeller Foundation, John Hopkins Bloomberg School of Public Health, o Universitate din China și alți globaliști care joacă la ruletă destinele a miliarde de oameni.

Studiați un pic site ul oficial al evenimentului, in așa fel încît să înțelegeți mai bine ceea ce s’a întîmplat acolo:

http://www.centerforhealthsecurity.org/event201/about

După cum bine vedeți, libertatea noastră va avea un preț care în acest moment se tranzacționează la masa celor ce țin în mînă viitorul planetei. Iar în scenariul din timpul simulării Event 201, o tulpină nouă de coronavirus apărută în America de Sud a reușit să producă 65 milioane de decese și pierderi de 570 miliarde de Dolari, însă în testul nostru pierderile financiare ale statelor vor depăși cu siguranță cifra de 1 trilion de Dolari.

În rest, scenariul din prezent coincide la fix cu cel realizat în urmă cu aproape 6 luni, doar că denumirea virusului introdus în scenariul evenimentului Event 201 este Caps, însă la bază lui este tot un coronavirus.

Testul realizat în octombrie a fost analizat din perspectiva comunicării, a finanțelor lumii, dar și a măsurilor medicale care ar trebui luate.

La nivelul comunicării, organizatorii evenimentului au specificat că se bazează pe difuzarea știrilor oficiale pe toate canalele mass media, cît mai ales prin intermediul rețelelor de socializare.

De asemenea, ei au prevăzut și scenariul în care vor apărea numeroase dezinformări pe rețelele de socializare cu privire la această pandemie, iar din acel punct au propus limitarea sau restricționarea accesului la Internet al celor care lansează știrile false, dar și punerea sub arest a acestor dizidenți în unele state.

S’a mai luat în calcul și întreruperea Internetului, însă s’a considerat că impactul psihologic al maselor va fi unul ridicat, ca atare s’au rezumat strict la rezolvarea celor care se opun prin mijloacele de opresiune menționate anterior.

La nivelul finanțelor, testul a prevăzut pierderi colosale cauzate de blocarea economiei, dar au specificat că vor dispune de rezervele Fondului Monetar Internațional care are o disponibilitate în prezent de 1 trilion de dolari.

Din perspectiva medicală, au spus că tratamentul de bază se va baza pe administrarea unui antiviral fictiv denumit „extranavir”, dar ceea ce atrage atenția a fost că participantii la test au mentionat că se administreaza în HIV.

Păi, primele tratamente care s’au administrat pacientilor suferinzi de Covid 19 nu erau destinate tratarii HIV-ului?

Iată că avem încă o nouă coincidență, nu’i așa?

Ulterior, s’a specificat că omenirea nu cunoaște la momentul debutului pandemiei un vaccin eficient împotriva tulpinii de coronavirus CAPS și că probabil se va urgenta producerea lui, dar că procesul definitivării va fi unul întins pe mai mulți ani și este posibil să nu treacă nici de studiile clinice, așa cum s’a întîmplat în cazul altor tulpini de coronavirus precum SARS și MERS.

De asemenea, cei care au lansat acest scenariu au menționat posibilele reacții adverse ale vaccinului împotriva CAPS, luînd în calcul și că tulpinile de coronavirus își schimbă materialul genetic de la un sezon la altul, ca atare rata eficienței acestui vaccin ar putea fi scăzută.

Poate că ei ne spun acum că acest scenariu a fost unul fictiv, însă ni se pare că avem prea multe elemente comune care se regăsesc atît în cazul virusului Covid 19, cît și în cazul virusului CAPS.

Să nu uităm că evenimentul s’a desfăsurat la New York și nu cumva acesta este orașul din SUA care înregistrează cele mai multe cazuri de Covid 19 în prezent?

Dar dacă dăm timpul în spate, vom constata că în urmă cu un an, OMS-ul ne amenința cu un alt scenariu al declanșarii unei pandemii, directorul acestei instituții declarînd la acea dată:

„Amenințarea este mereu prezentă, întrebarea nu este dacă, ci cînd″⁣.

PRO TV ne anunța la data de 13 martie 2019 că „gripa reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din lume.

La nivel mondial sînt estimate în fiecare an aproximativ 1 miliard de cazuri, dintre care 3 pînă la 5 milioane sînt severe.

Numărul deceselor poate ajunge şi la 650.000. În timp ce epidemia se declară la nivel naţional, pandemia cuprinde țări de pe mai multe continente.

Pericolul răspîndirii unui virus gripal de la animal la om este unul extrem de mare.
În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că apariţia unei pandemii este inevitabilă.

Robert Redfield, director CDC:

”Oamenii mă întreabă ce mă ţine treaz noaptea. Ce mă ţine treaz este scenariul de care aţi pomenit, despre pandemia de gripă. Cred că este posibil şi riscăm o altă pandemie.”

Paragraful este preluat de pe siteul Stirileprotv.ro.

https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/omenirea-se-va-confrunta-cu-o-noua-pandemie-spune-oms-e-scenariul-care-ma-tine-treaz.html

Iar dacă atunci aflam că la nivel mondial avem parte de 1 miliard de cazuri de gripă și la vremea respectivă presa nu mai era isterizată de acest număr, în prezent panica a fost lansată pentru un număr mai mic de 1 milion de cazuri, soldat cu mai puțin de 100000 de decese la nivel mondial.

Pînă la urmă apare întrebarea:

”Cine și de ce a oprit omenirea în loc și de ce nu a făcut’o și în urmă cu cîțiva ani?”

Sînt prea multe coincidențe și este posibil să asistăm astăzi la cel mai mare test din istoria omenirii, și din păcate, noi sîntem și cei care vor plăti nota de plată a acestui experiment făcut la inițiativa unor elite care se joacă cu destinele noastre.

Dar lucrurile nu trebuie să rămînă așa, iar omenirea trebuie să se ridice din această mocirlă în care am fost aruncați cu toții, altfel sîntem cu toții morți, ținînd cont de ceea ce va urma.

Oamenii încep să înțeleagă că au fost păcăliți în acești ani și avem credința că vor lupta cu dinții pentru a redobîndi libertatea, cel mai de preț activ pe care l’am putea avea vreodată.

Și nu uitați că politicienii sînt plătiți de același sponsor pentru a le duce planul pînă la capăt. Că votăm dreapta sau că votăm stînga, politicienii sînt în mîinile acelorași păpușari care ne controlează din umbră fiecare mișcare.

Sau poate că vorbim de un simplu scenariu, însă timpul ne va spune dacă este așa sau nu. Numai că ei ne’au închis în case de aproape o lună și nu văd cum ar putea să ne elibereze prea curînd, asta e marea problemă.

Și tot noi vom plăti prețul acestui test, din păcate.

Libertate, fraților, asta e tot ceea ce contează mai mult în această lume și sperăm să luptați pentru cîștigarea ei.

AURUL RUMÎNESC, DEBITUL SUA ȘI CURSA PENTRU SPAȚIU AU LEGĂTURĂ CU COVID 19

Dacă aruncați o privire la următoarele două diagrame, puteți intui că motivul crizei globale provine dintr’un dezechilibru al sistemului monetar global datorat în parte sumei mari de datorii pe care SUA le datorează Chinei, dar și Japoniei.

Există o posibilitate distinctă, ca, pentru a fi plătit, China și Illuminati au eliberat un virus care a determinat stagnarea la nivel mondial și să forțeze o resetare globală în care totul se oprește pînă cînd SUA își plătesc cel puțin o parte din datoria față de China.

Iar ceea ce vrea China pentru plată este aur … aur real.

Pe primul loc în topul global al celor mai mari rezerve de aur se poziţionează evident, SUA, cea mai mare economie la nivel mondial.

Atunci dacă te uiți la ce țară are cel mai mult aur, vei vedea că cel puțin pe hîrtie, este SUA (deși acest lucru poate nu este adevărat) … datorită a ”aurului din afara bilanțurilor contabile” și a aurului ascuns, precum și a ”muntelui din aur” descoperit în Rumînia.

Acea descoperire este detaliată în cartea lui Radu Cinamar intitulată ”În interiorul Pămîntului” (INSIDE THE EARTH).

În vara anului 2003, într’o zona neumblată din Muntii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o secțiune ultrasecretă a Serviciului Roman de Informatii) a facut o descoperire epocală care ar putea schimba complet destinul omenirii.

Presiunile diplomatice colosale efectuate de Statele Unite ale Americii asupra guvernului Rumîniei pentru a nu divulga această descoperire lumii întregi au condus la o înțelegere temporară între cele doua state și la o inedită colaborare de ordin științific și militar în cadrul echipei speciale care a plecat în „Marea expediție”.

Implicatiile sînt însă mult mai complexe, datorită imixtiunii ordinului ocult al Iluminaților, care a urmărit să preia controlul atît asupra locației descoperirii, cît și asupra expediției rumîno-americane.

Expert în studierea și cercetarea fenomenelor stranii și totodată conducătorul unor operațiuni de importanță strategică excepțională pentru statul rumîn, Cezar Brad este eroul evenimentelor șocante care s’au petrecut în Munții Bucegi, dar și a celor doua întîlniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminaților, membru al grupului Bilderberg.

Radu Cinamar este anagrama sau pseudonimul numelui adevărat a celui care a scris patru cărţi controversate în care sînt descrise cîteva teorii secrete care vizează statul rumîn. Relatarea acestor fapte sînt făcute din perspectiva ficţiunii şi scot la iveala nişte momente cruciale care pot schimba cursul normal al societăţii în care trăim.

Radu Cinamar a scris despre SRI şi descoperirea din Bucegi, despre atingerea punctului de inflexiune a existenţei, despre grupuri secrete care conduc şi manipulează omenirea, secrete mondiale, informaţii utile care au ieşit la iveală în urma unor misiuni secrete.

Rumînia se poziţionează pe locul 35 în lume în funcţie de mărimea rezervelor de aur deţinute de banca centrală, fiind statul est-european cel mai bine clasat într’un top care include 40 de ţări, potrivit celui mai recent raport realizat de World Gold Council, organizaţia care se ocupă cu analiza pieţei aurului, pe baza datelor de la Fondul Monetar Interna­ţional (FMI). Datele sînt valabile pentru luna septembrie din 2015.

Evident nu sînt contabilizate rezervele de aur subterane ale Rumîniei, ci doar cele din bănci.

Banca Na­ţio­nală a Rumîniei deţine rezerve de aur de 103,7 tone (echivalentul a 3,3 mld. euro), fiind înaintea unor bănci centrale din ţări precum Polonia, cea mai puternică economie din Europa de Est, Australia sau chiar Indonezia. Polonezii au rezerve de aur de aproape 103 tone, în timp ce rezervele de aur ale australienilor au două cifre, respectiv 80 de tone. Indonezia are rezerve de aur de 78 de tone.

Înaintea Rumîniei se poziţionează Coreea (cu rezerve de aur de 104,4 tone), Banca Reglementelor Internaţionale, banca băncilor centrale, cu rezerve de 108 tone de aur, dar şi Grecia, stat care în vara anului trecut a trecut printr’o criză puternică a datoriilor şi s’a pus chiar problema excluderii din zona euro, cu rezerve de aur de aproape 133 de tone.

Notă: În ceea ce privește ”muntele de aur” din Rumînia, Statele Unite construiesc acum o bază militară în secret în apropiere, pentru a proteja acel ”bun”. În liniște.
Independent de aceasta, China știe că SUA are rezerve substanțiale de aur și deci știe că SUA își pot plăti datoria în aur.

De asemenea, este esențial faptul că țările precum China și Rusia extrag și cumpără aur într’o nebunie, și pentru că acum aurul este o componentă cheie nu numai pentru utilizarea în călătorii spațiale, ci și pentru a merge interdimensional.

Acest lucru este cunoscut prin programul spațial secret și s’au făcut experimente în aceste direcții.

Da, aurul e foarte valoros, dar nicidecum doar ca materie primă pentru bijuterii luxoase sau ca monedă forte, ci şi – poate o să vă surprindă – ca material cu variate şi importante utilizări în tehnică, de la construcţia sateliţilor artificiali, pînă la cea a avioanelor de război şi a maşinilor de Formula 1.

Aurul are – printre alte proprietăţi – o mare capacitate de a reflecta radiaţiile electromagnetice cu diverse lungimi de undă: radiaţii din spectrul vizibil, infraroşii, unde radio. Această însuşire face din el un material ideal pentru realizarea unor straturi protectoare care să ferească obiectele şi oamenii, deopotrivă, de efectele nefaste ale acestor radiaţii.

Astfel, aurul se regăseşte în vizoarele costumelor de protecţie termică, destinate celor ce lucrează în medii cu temperaturi ridicate, dar şi în piese din componenţa unor avioane de luptă (precum EA-6B Prowler, al aviaţiei americane).

Industria spaţială datorează enorm aurului: reflectivitatea, conductivitatea şi marea sa rezistenţă la coroziune îl fac utilizabil într’un număr impresionant de piese destinate activităţii în spaţiul cosmic – de la căştile astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (pe care – după cum explică specialiştii NASA – stratul de aur îi fereşte de a încasa o doză letală de radiaţii atunci cînd lucrează în afara staţiei) la oglinzile unor telescoape montate pe sonde spaţiale şi la mii de contacte electrice pe care calităţile aurului le împiedică să se oxideze şi să compromită astfel misiunile.

La construcţia navetei spaţiale americane Columbia au fost utilizate, în total, aproape 41 kg de aur.

Reflectivitatea ridicată a aurului este aplicată – deşi nu pe scară foarte largă, deocamdată, datorită costurilor – în industria construcţiilor: ferestrele cu geamuri acoperite cu folii subţiri, transparente, de aur, reflectă căldura, menţinînd interiorul clădirii răcoros vara şi cald în timpul iernii, de unde o economie substanţială de energie.

Un exemplu de asemenea clădire, prefigurînd poate standardul construcţiilor viitorului, este sediul Royal Bank Plaza din Toronto, Canada: cele peste 14.000 de ferestre ale acestui edificiu sunt acoperite cu straturi subţiri de aur – totalizând 70 kg de metal preţios pentru întreaga clădire.

Anumite CD-uri au stratul reflectorizant realizat din aur, în locul aluminiului de puritate ridicată care se utilizează în mod obişnuit. Avantajul aurului, în acest caz, este acela că se oxidează mult mai puţin (datorită slabei sale reactivităţi chimice) decît aluminiul, aceste compact-discuri având, astfel, o rezistenţă mai bună la deteriorare şi o durată de viaţă mai mare.

Conductivitatea termică a aurului se traduce printr’o mare capacitate de a disipa căldura, o proprietate utilizată de firma McLaren pentru modelul maşinii sale de Formula 1, în anii 1992-1998: pentru a preveni supraîncălzirea datorită puternicului motor BMW S70 / 2 de 620 cai-putere, care genera foarte multă căldură, compartimentul motorului a fost îmbrăcat pe dinăuntru cu folie de aur.

Aceeaşi capacitate de a transmite eficient energia termică îl face de folos în industria aviatică: de pildă, conform datelor oferite de publicaţia Gold Bulletin, aurul , sub formă de folii foarte subţiri, transparente, poate fi integrat în panourile de sticlă ale cabinelor de avion pentru a preveni formarea gheţii. Trecînd un curent electric prin stratul de aur, acesta se încălzeşte, iar căldura emisă împiedică îngheţarea (sau, la nevoie, topeşte gheaţa formată).

Un domeniu aflat în plină dezvoltare, şi în care aurul promite să joace un rol de mare însemnătate, este cel al tehnologiilor destinate reducerii emisiilor de carbon. Pentru a reduce noxele, sunt utilizaţi convertori catalitici care intensifică procesele de oxidare ale unor compuşi prezenţi în gazele de eşapament. Pentru acest rol sunt preferate metalele preţioase, singurele care rezistă suficient de bine la temperaturile înalte şi atacul substanţelor chimice implicate în proces. Este deja întrebuinţată platina, care însă este mai scumpă decît aurul şi mai rară.

Foarte recent, în acest an, compania americană Nanostellar a anunţat că a experimentat cu succes utilizarea aurului în motoarele diesel, drept catalizator în procesul de oxidare, într’o tehnologie care ar avea potenţialul de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu până la 30%, după datele publicate de Consiliul internaţiona al Aurului (World Gold Council).

Aurul intră în componenţa unor aliaje uşor fuzibile destinate sudurii, iniţial folosite de bijutieri, dar cărora li se descoperă, treptat, tot mai multe utilizări în industria mecanică şi electronică. Combinat cu metale cu punct de topire scăzut (precum indiul sau cositorul), aurul îmbunătăţeşte proprietăţile mecanice şi rezistenţa la coroziune a aliajului de lipit / sudură astfel obţinut.

O ramură a industriei care consumă mult aur – din ce în ce mai mult – este cea a echipamentelor electronice. De la aparatura de uz militar pînă la computerele de bord ale automobilelor şi de la telefoanele mobile pînă la „măruntaiele” electronice ale navelor spaţiale, aurul este un material ideal pentru realizarea conexiunilor electrice, sub forma contactelor placate cu aur (sau, cînd e vorba despre aplicaţii de importanţă strategică sau în care siguranţa e vitală, chiar fabricate integral din aur) ori a sîrmelor de aur de diferite diametre (uneori de ordinul nanometrilor, performanţă de care aurul e capabil datorită extrodinarei sale ductilităţi).

Aurul e preferat pentru combinaţia unică de calităţi pe care o oferă: excepţionala sa conductivitate electrică şi termică, îmbinată cu rezistenţa la acţiunea factorilor de mediu (argintul şi cuprul, metale superioare aurului în ceea ce priveşte conductivitatea, sunt, în schimb, vulnerabile la oxidare şi coroziune).

Dezvoltarea telecomunicaţiilor, a explorărilor spaţiale, tendinţa spre miniaturizare în domeniul electronicii (până la nivelul nanotehnologiilor) şi răspândirea utilizării dispozitivelor electronice în rândul populaţiei duc la o cerere tot mai mare de aur din partea industriei. Principalul său competitor este cuprul, care, aşa cum am menţionat, are capacităţi superioare în ceea ce priveşte conductivitatea, este foarte ductil şi mult mai ieftin.

Dar faptul că este prea puţin rezistent la oxidare şi la coroziune face ca utilizarea lui să nu fie întotdeauna mai ieftină, pe termen lung, dacă se iau în calcul costurile legate de întreţinere, reparaţii, înlocuirea pieselor, durata mai mică de viaţă a produselor…. Aurul se dovedeşte adesea superior şi este preferat de ingineri în multe situaţii – în ciuda costurilor sale – deoarece oferă o fiabilitate de neegalat.

Aşadar, departe de a însemna doar „bogăţie”, aurul înseamnă dezvoltare, înseamnă tehnologii avansate, înseamnă progres.

Dacă am ajuns pe Lună, dacă avem un avanpost al civilizaţiei umane în spaţiul cosmic, la cîteva sute de kilometri depărtare de Pămînt – ce altceva este Staţia Spaţială Internaţională? -, am reuşit toate acestea pentru că am înţeles şi folosit valoarea aurului nu doar sub forma banilor cu care au fost finanţate toate aceste proiecte, ci şi sub forma simplă, „directă”, a aurului ca excepţional material de uz tehnic – unul dintre cele mai performante din cîte există.

Înapoi la eliberarea virusului.

Există motive să credem că virusul a fost lansat simultan în mai multe țări sub diferite forme … împreună cu un alt virus mai mortal eliberat doar în China, ascuns sub acoperirea COVID 19, lucru confirmat prin existența a mai multor tulpini, două tipuri de virus găsite în Europa au fost numite S (mic) și L (mediu).

Geneticienii americani au descoperit care e tulpina de coronavirus care a infectat Europa, implicit Rumînia. Se pare că ar fi vorba de o mutație a virusului din China, spre deosebire de cel care a ajuns în Statele Unite ale Americii.

Tulpina de coronavirus ajunsă în Rumînia

Conform oamenilor de știință, există trei tulpini diferite ale coronavirusului care provoacă COVID-19. Conform doctorului Peter Forster, cei peste 500.000 de oameni infectați în SUA au fost infectați de tulpina originală din Wuhan.

În schimb, în Europa s’au răspîndit alte două tulpini, descendente ale tulpinii originale.

Experții în genetică, epidemiologie și virusologie care au identificat cele trei tulpini are coronavirusului, susțin că s’au ”despărțit” în felul următor:

China, prima țară infectată, s’a confruntat cu tipul B al virusului, o mutație a tipului A. În spațiul public a circulat, de altfel, informația conform căreia chinezii au fost loviți de o variantă mai ”lejeră” a virusului, astfel explicîndu’se numărul redus de îmbolnăviți și de morți.

În Europa au ajuns tipurile B și C, conform specialiștilor de la Universitatea din Cambridge.

Doctorul Peter Forster:

”Sînt mult prea multe mutații rapide pentru a urmări arborele genealogic al COVID-19. Am folosit un algoritm matematic pentru a vizualiza în cel mai plauzibil mod acești arbori.”

Tipul A, cel mai apropiat de virusul identificat la lilieci și pangolini a apărut în Wuhan, dar și în SUA și Australia.

Tipul B, o variație a tipului A, s’a răspîndit în China.

Tipul C, o variație a tipului B, răspîndit în Europa și Singapore.

Virusul suferă în timp mai multe mutații tocmai pentru că încearcă să se adapteze și, implicit, să supraviețuiască. Asta, cu toate că virusul nu poate fi considerat viu ci, mai degrabă, un intrus de tip ”zombie” așa cum l’au ”alintat” anumiți specialiști.

Specialiștii avertizează că următorul val de coronavirus, care ar urma să lovească lumea în toamnă, ar putea fi mult mai agresiv, în condițiile în care imunizarea populației nu pare să fie eficientă momentan prin metodele cunoscute de oamenii de știință.

Eliberarea virusului a facilitat mai multe puncte cheie ale agendei:

1. A permis o stagnare globală, astfel încît o resetare a întregului ”joc” economic în care la repornire puterea ar fi în mîinile Chinei în competiția cu SUA.

2. A permis eliminarea unei curățenii a segmentelor vulnerabile ale populațiilor lumii într’o perioadă relativ scurtă de timp (diabeticii, cardiacii, canceroșii etc).

3. A permis desfășurarea rapidă secretă a 5G în școli și în alte locuri centralizate de pe glob, fără supraveghere, în timp ce oamenii s’au limitat să lucreze acasă.

4. A permis cererea pentru o monedă digitală mondială legată de dolar să crească în prim plan. De asemenea, permite o monedă temporară care ar putea fi ”igienizată” ca trecere tranzitorie de la numerar la digital exclusiv.

5. A permis trupelor să meargă în orașe din întreaga lume care par inocente să fie acolo pentru a se stabiliza pe timpul pandemiei.

Cu elementul adăugat că, atunci cînd trecerea la digital va fi finalizată rapid, și despre care se va spune că este necesară, datorită factorului de contagiune a numerarului obișnuit, ar permite poziționarea trupelor la locul lor pentru a face față potențialelor revolte asupra schimbărilor monetare.

6. Există șansa ca, odată cu resetarea și introducerea monedei digitale, să le permită controlorilor să obțină o marjă de profit care îi pune pe toți oamenii în dezavantaj în cazul în care banii lor nu vor valora aceeași sumă ca înainte.

În cazul în care se întîmplă revolte, acesta este sigur că va avea loc, dar ar putea fi grav auto-limitate de către oameni care se tem să nu ”infecteze” pe alții și astfel ar putea avea o tendință mai mică să iasă pe străzi.

7. În acest moment, mai mult decît orice altceva SUA (datorită Rumîniei, de exemplu), este în măsură să plătească datoria în aur, iar China are o nevoie insațiabilă de a deveni o națiune a spațiului și trebuie să aibă aur real pentru a face acest lucru.

8. Statutul arestărilor nu este clar în acest scenariu. Dar se spune că sînt o motivație pentru trupele americane de a invada locuri precum Europa și Marea Britanie (casă a Luciferilor / pedofililor), dar dacă acestea vor avea succes nu este încă clar.

Război în vîrful Illuminati (Est / Vest) și în cadrul Programului Spațial Secret între pălării albe / pălării negre și diferite grupuri de ET care se ocupă de dominare.

9. Permite inserarea de nano particule printr’un vaccin (și posibil chiar prin testul Covid 19, cu obiectivul de a infecta o majoritate de oameni care este legată la o formă de Inteligență Artificială (AI) globală, și care va controla și va putea apela la un buton pentru a incapacita pe toți deodată, la comandă.

Notă: Aceste informații au fost furnizate de o sursă profund implicată în programul spațial secret.

10. Emiterea unor teorii ca și cea de față a fost anticipată de autorități și de aceea au luat măsuri să cenzureze pe acei care emit terorii contrare măsurilor luate pentru implementarea celor relatate, și de a asculta doar de informațiile pentru manipularea maselor de pe canalale oficiale, ministeriale, media.

11. Teoria noastră este că aceste nano particule sînt deja în corpul nostru și în fluxul de sînge prin intermediul unor chemtrails care ne’a fost aruncat din cer în ultimii 20 de ani în întreaga lume.

Aceste ”chemtrails” conțin nano și alte particule, inclusiv aluminiu și bariu despre care se știe că slăbește sistemul imunitar uman, făcînd umanitatea vulnerabilă la orice virus și, în special, la un virus asemănător gripei (boli respiratorii) care poate fi activat și agravat de 5G.

12. Permite controlorilor (citește vivernanților) să efectueze testarea unui salariu la nivel mndial de subzistență pentru pregătirea zilelor următoare, cînd AI (inteligența artificială) va rula totul și oamenii nu vor mai fi nevoiți să meargă zilnic la muncă.

13. Există, de asemenea, faptul că Italia are un grad ridicat de datorie față de China și poate, în teorie, în acest moment, trebuie să plătească o parte din datoria lor în aur.

Acesta este motivul pentru care Italia este una dintre cele mai afectate de virus.

Această lucrare nu este destinată să acopere întreaga agendă și fundalul controlorilor sau agenda acestora sau ”războiul la vîrf” care este în lucru în culise …

Vedeți cartea lui Kerry REBEL GENE: Secret Space and The Future of Humanity și videoclipurile site-ului Camelot pentru mai multe informații …

Trump afirmă că vrea să ne întoarcem în afaceri de Paște … o dată potrivită, considerînd sacrificiul făcut pentru a se conforma cerințelor.

China urmărește să’și impună supremația mondială și la nivelul ONU, mărturie stînd acțiunile acestui stat care sînt descrise de o ancheta realizată de Le Figaro.

ANCHETA realizată de Le Figaro (de Isabelle Lasserre) ne arată cum trage China sforile la Organizația Mondială a Sănătății

Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China își manevrează pionii și candidații în posturile strategice pentru a’și impune regulile.

Războiul Rece care opune Statele Unite și China a atins etapa care vizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Donald Trump, a cărui țară e principalul contributor la această instituție a Națiunilor Unite, a amenințat cu retragerea în semn de protest contra politicii părtinitoare pro-chineze a directorului său, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul controversat al OMS
Președintele American și senatorii republicani reproșează OMS că ar fi subestimat importanța pandemiei, de a se fi comportat ca și ”complici” ai ”flagrantei operațiuni de disimulare” a COVID-19.

La presiunea Chinei, OMS nu a declarat urgență internațională la sfîrșitul lunii ianuarie și a criticat Administrația americană atunci cînd aceasta a închis frontierele țării pentru călătorii venind din China. Aceasta a reluat fără rezerve elementele de limbaj ale Partidului Comunist Chinez.

Mai rău: președintele său n’a încetat să felicite autoritățile chineze pentru ”transparență” încă de la începutul crizei!

În condițiile în care se știe măsură în care autoritățile chineze au mințit, ascunzînd epidemia, apoi minimizînd numărul de morți, am fi rîs, dacă situația nu ar fi fost atît de gravă, de formulele de apparatchik ale președintelui OMS.

Antonio Guterres, secretarul general al Natiunilor Unite, îl sfătuia pe Donald Trump să ”nu politizeze virusul”, afirmînd că vom avea timp, după ce criza se va termina, să ”revenim” asupra acțiunii actorilor. Dar influența chineză asupra anumitor instituții ale Națiunilor Unite, printre care OMS, a devenit atît de evidentă, încît destui, nu doar în sînul Administrației americane dar și în Europa, consideră că e cazul să fie denunțată.

China își manevrează pionii

Începînd cu 2010, această influență nu a făcut decît să crească. În plină ascensiune, puterea chineză tinde să’și ocupe locul pe scena internațională, și preluarea puterii în sînul marilor organizații internaționale este o bună metodă de acțiune. Profitînd de retragerea americană față de sistemul multilateral, China, rămînînd discretă în sînul celei mai mediatizate incinte ONU, Consiliul de Securitate, își manevrează pionii în organizațiile satelit, cum ar fi OMS. Ca o caracatiță, își întinde tentaculele în spațiile vacante ale organizației și își sprijină candidații în posturile strategice.

China controlează de asemenea, direct sau indirect, Organizația pentru Alimentație și Agricultură (al cărei scop principal este eliminarea foametei la scară mondială), Comisia pentru Dezvoltare Industrială, cea de Telecomunicații Internaționale și Organizația Mondială a Sănătății, care, după ce a fost condusă de o chinezoaică, este astăzi dirijată de un prieten etiopian al Beijingului.

Pînă recent, China controla și direcția Interpol. China participă la menținerea păcii în diverse misiuni ale Națiunilor Unite în Sudanul de Sud, își majorează contribuțiile și tinde să-și impună viziunea asupra unor texte ale ONU.

”China e pe punctul de a prelua controlul asupra ONU”, a avertizat un diplomat francez după o lungă perioadă petrecută la New York.

Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile pe care le propune Națiunilor Unite. După ce s’a bătut pentru controlul căilor maritime în Marea Chinei, sau accesul la tehnologia 5G, Beijingul utilizează organizațiile internaționale pentru a’și dezvolta influența și a încerca să impună o nouă ordine post-occidentală.

”Obiectivul Chinei este de a impune o nou-limbă la Națiunile Unite și de a destructura texte care apără drepturile omului, despre care chinezii afirmă că sînt inspirate de valorile occidentale pe care noi i le’am fi impus. Ei încearcă să pună pe picioare o coaliție anti-drepturile omului și anti-occidentală împreună cu aliații lor”, afirmă un diplomat francez.

Legătura dintre Etiopia și China are și alte fațete.

”Chinezii s’au aliat cu un bloc African care îi votează rezoluțiile propuse Națiunilor Unite”, explică Valerie Niquet, care a publicat un studiu pe acest subiect pentru Fundația de Cercetări Strategice (FRS). Dar pe continentul African, Etiopia a avut un rol aparte. China întreține legături directe cu conducătorii etiopieni actuali, vechi marxiști.

Numeroasele investiții realizate în această țară explică într-o mare măsură rata sa de creștere de 9%. Beijingul a finanțat de asemenea sediul Uniunii africane (UA), așa că nu e de mirare că președintele UA a apărat OMS-ul contra atacurilor lui Donald Trump.

Tot grație sprijinului chinez a fost ales și Tedros Adhanom Ghebreyesus în fruntea OMS în 2017, un fost membru al Partidului communist din Etiopia. Primul African director al OMS, acesta a evitat orice critică la adresa Chinei.

”Din acel moment, OMS a urmărit pas cu pas toate declarațiile chineze, repetîndu’le ca un papagal. OMS nu și’a îndeplinit rolul, dar aceasta este exact ceea ce și’a droit Beijingul. În același mod, a refuzat să redea Taiwanului rolul de observator, ceea ce a fost o exigență din partea Chinei”, a continuat Valerie Niquet.

Diplomația umanitară

De la începutul pandemiei de COVID-19, Beijingul dirijează o mare ofensivă de soft power, care se sprijină mai ales pe diplomație umanitară. China, bineînțeles, își alege țintele care’i servesc interesele.

Cînd trimite medici și ventilatoare în Italia, ea se lingușește pe lîngă cel mai important partener din Europa, care îi susține proiectul ”noului Drum al Mătăsii”. Cînd trimite măști în Olanda, ea ajută o țară care trebuie să se decidă în iunie dacă își deschide sau nu piața tehnologiei 5G al Huawei.

China încearcă de asemenea să’și prezinte sistemul drept un model de virtute și eficacitate la nivel international.

În sfîrșit, ea caută să’și schimbe imaginea și să’și spele reputația, compromisă de opacitatea cu care a tratat situația timp de cîteva săptămîni, permițînd virusului de a se răspîndi în întreaga lume, și de maniera violentă cu care i’a înnăbușit pe cei care au sunat alarma, ca Dr. Li Wenliang.

Dar acțiunile Chinei, care a exportat deja a treia oară, prin SARS, gripa aviară și COVID-19, un virus provenit de pe teritoriul său, se pretează unor critici din ce în ce mai vocale din partea întregii lumi.

Nominalizarea Chinei în cadrul unei agenții a Consiliului drepturilor omului al ONU a trezit reacția ONG-urilor.

”Este incoerent și imoral ca ONU să permită unui guvern opresiv, cum este cel al Chinei, să joace un rol cheie în selecția celor responsabili de modelarea normelor internaționale privind drepturie omului și a celor care semnalează violarea lor în lume”, consideră Hillel Neuer, directorul UN Watch. Aceasta echivalează, în opinia sa, cu numirea ”unui piroman în fruntea pompierilor din oraș”.

În cadrul organizațiilor internaționale, China pare să se poarte ca la ea acasă.

”Disponibilitatea numeroaselor organizații internaționale față de China se poate explica prin ponderea sa geopolitică, capacitatea sa de a spune ”nu” și în anumite cazuri de a forma coaliții de vot…”, explică specialistul Francois Godement pentru Institutul Montaigne.

”Și mai e și speranța susținută că Beijingul va colabora pe viitor și va da dovadă de flexibilitate sporită”, continuă el.

Totuși, țările europene își ascund din ce în ce mai puțin iritarea vizavi de China, acuzată că și’ar manevra pionii și influența sub pretextul diplomației sanitare, încercînd în același timp să rescrie istoria pandemiei pe teritoriul său. Acestea sunt de asemenea îngrijorate de importanta dependență economică în care s’au plasat singure față de China, in special în domeniul medical, măști și medicamente.

A considera că China poate să se schimbe e un gînd pios pentru Valerie Naquet.

”Imaginea Chinei e distrusă grav. Nu cred că ea va reuși să convingă în legătură cu superioritatea modelului său. Am oferit Chinei un loc pe care regimul său nu’l merită, crezînd că se poate schimba, cînd scopul său real este să se mențină la putere. China nu respectă nicio regulă, ea nu joacă corect.”

Naquet regretă că SUA și China sînt puse pe același cîntar. Nu trebuie să confundăm vinovații, consideră ea.

”Nu America a adus virusul, ci China! Trebuie să desemnăm adevărații responsabili. Chiar dacă va fi nevoie să creăm pentru asta un tribunal international!”

În următoarele luni vom afla cum vor ieși marii actori ai lu

CHINA AR FI RECURS LA VIRUS PENTRU A DETRONA LIDERII ECONOMICI AI LUMII

Tabelul de mai sus reflectă clasamentul țărilor celor mai afectate de pandemia cu SARS-COV2, iar numitorul comun al acestui clasament este că primele 17 țări cu cei mai mulți decedați sînt numai țări ale rasei albe.

Sigur, nu se poate afirma că s’a urmărit cu predilecție lovirea în rasa alba, știind că sînt foarte multe țări din acest top care au minorități însemnate de asiatici, africani sau chiar de chinezi.

Dar dacă privim clasamentul din prismă economică, observăm că cele mai multe dintre ele reprezintă cele mai dezvoltate state ale lumii. Pe lîngă SUA, mai sînt Marea Britanie sau Inima Imperiului Britanic (CommonWealth-ul) alături de Canada, apoi Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Suedia, Belgia, Austria, Portugalia, 9 țări din UE, care împreună însumează 80,8% din PIB-ul UE.

Funcționînd ca o piață unică formată din 27 de țări, UE este o putere comercială majoră pe plan mondial.

Cît de mare este economia UE și de ce s’a urmărit lovirea UE cu virusul SARS Cov 2?

Politica economică a UE se axează pe crearea de locuri de muncă și stimularea creșterii economice printr’o utilizare mai inteligentă a resurselor financiare, prin eliminarea obstacolelor din calea investițiilor și prin asigurarea vizibilității și furnizarea de asistență tehnică pentru proiectele de investiții.

Dacă ținem cont de valoarea tuturor bunurilor și serviciilor produse (PIB), economia UE este mai mare decît cea americană.

PIB-ul UE în 2017 a fost de 15,3 mii de miliarde EURO

Peste 64 % din comerțul total al țărilor din UE se realizează cu alte țări din Uniune.

Cu toate că populația UE reprezintă doar 6,9 % din populația mondială, schimburile sale comerciale cu restul lumii reprezintă aproximativ 15,6 % din importurile și exporturile derulate la nivel mondial.

Împreună cu Statele Unite și China, UE este unul dintre cei mai mari 3 actori globali din comerțul internațional.

În 2016, statele membre ale UE au deținut cea de’a doua cotă din importurile și exporturile de bunuri.

Exporturile lor au reprezentat 15,6 % din totalul mondial, deși în 2014 acestea au fost depășite pentru prima dată în existența UE de cele înregistrate de China (16,1 % în 2014 și 17,0 % în 2016). Totuși, țările UE au devansat SUA (11,8 %).

Statele Unite au deținut o pondere mai mare din importurile mondiale (17,6 %), comparativ cu țările din UE (14,8 %) sau China (12,4 %).

Nu este deloc o coincidență că cele mai puternice economii din UE au și cele mai multe decese. Numai că nu numărul de decese a fost urmărit ci efectul de bumerang al pandemiei, care prin modul de răspîndire al virusului măsurile de izolare a persoanelor au venit firesc în paralel cu închiderea unor ramuri importante ale economiilor fiecărui stat lovit.

Cu alte cuvinte, observăm că principalii concurenți ai Chinei pe piața mondială sînt cei mai afectați de această pandemie: SUA, UE și proaspăta ieșită din UE, Marea Britanie + CommonWealth-ul care are o populație de peste 2,3 miliarde de vorbitori de engleză.

Nu și prietenul strategic al Chinei, Rusia, care are doar 94 de decese și unde majoritatea cazurilor de coronavirus raportate în Rusia au provenit tot din Italia, așa cum susțin oficialii ruși din domeniul sănătății.

Reuters a publicat în martie un document secret prin care acuză Federația Rusă că ar fi dus o amplă campanie de dezinformare cu rolul de a discredita Uniunea Europeană și de a întări ideea că ne aflăm în fața unui război biologic provocat de state cu interese economice.

Deși aparent toate marile puteri economice ale lumii sînt afectate, nu toate sînt afectate în egală măsură, iar China și Rusia sînt cel mai bine protejate de efectele pandemiei. China chiar dacă ar fi avut 100.000 de victime pe altarul Covid-19, nu poate fi foarte afectată deoarece are o populație de peste 1, 5 miliarde !

În următoarele luni vom afla cum vor ieși marii actori ai lumii din constrîngerile economice generate de restricțiile de mișcare ale oamenilor.

Pînă atunci spălați’vă pe mîini, purtați mască, și așteptați liniștiți să se revină în acest război biologic și psihologic, cu forme superioare de contaminare, cînd vi se va spune că au apărut tulpini noi de virus denumit XL, XXL sau XXXL.

Tot acest articol este speculativ și conține informații publice, dar și din surse secrete, intuiție și cercetare. Practic este o anchetă în desfășurare.

Așadar, dacă nu faceți voi ceva concret pentru voi înșivă, veți acuza inutil pe alții.

Este nu doar momentul unei profunde meditații ale vieții noastre actuale, dar mai ales a vieții noastre viitoare, a celor care vom mai fi.

Resurse: zf.ro, libertatea.ro, dcnews.ro, saccsiv.wordpress.com, pixabay.com (foto), Marius Albin MARINESCU, theguardian.com, lantidiplomatico.it, projectcamelotportal.com, descoperă.ro, danieladeniji.files.wordpress.com, factsmaps.com, Le Figaro, Eurostat

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

SLUGILE BUDAPESTEI RĂSPLĂTITE CU ONORURI ȘI BANI

Slugarnicul Budapestei, pamfletarul Lucian Boia, a fost decorat de președintele Ungariei cu ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit”.

Individul Lucian Boia a fost decorat de preşedintele Ungariei, János Áder, cu titlul ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei” în semn de recunoaştere a activităţii deosebite desfăşurate ca pamfletar romînofob, precum şi a întregii ”opere” de mistificare a trecutului istoriei rumînilor, prin care așa cum consideră oficialii maghiari ar contribui, chipurile, în mod semnificativ la îmbunătăţirea relaţiilor dintre poporul maghiar şi rumîn,  se specifică în publicația maghiară Hirado.hu.

Citește și: ASISTĂM LA PUNEREA ÎN OPERĂ A UNUI PROGRAM VIZÎND ȘTERGEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE A POPORULUI RUMÎN

Distincţia a fost înmînată Lui Lucian Boia, cunoscut pentru cărţile sale considerate demolatoare de tabuuri şi de mituri, de către ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, în cadrul unei festivităţi în cerc restrîns organizat, pe 21 ianuarie 2020, la Ambasada Ungariei din Bucureşti.

Maghiarii sînt satisfăcuți că Lucian Boia s’a opus în repetate rînduri concepţiei oficiale rumînești despre istorie, oglindită în manualele şcolare, şi astfel a devenit la fel de multe ori, pe bună dreptate, ţinta naţionaliştilor și patrioților rumîni.

Lucian Boia a declarat presei ungare că a fost surprins de distincţia primită de la statul ungar, dar o primeşte cu plăcere; ştia că lucrările sale sunt citite şi în maghiară, dar nu şi’a închipuit că se bucură de o asemenea popularitate.

Boia a precizat că se consideră un om liber, iar în democraţie fiecare are dreptul să judece şi să’şi exprime opinia proprie. De asemenea, crede că nu există contradicţie între disputele rumîno-maghiare despre istorie şi faptul că a primit o decoraţie din partea
statului ungar.

Citește și: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

Întrebat fiind că această distincţie îi este înmînată în anul centenar al Tratatului de pace de la Trianon, cînd pe ordinea de zi a parlamentului rumîn se află un proiect de lege care vrea să decreteze zi de sărbătoare data de 4 iunie, pe care Ungaria o consideră ca ziua celei mai mari nedreptăţi din istorie, Lucian Boia a răspuns că nu ştie despre această iniţiativă, dar crede că rumînii ar trebui să accepte şi să respecte faptul că Trianon
reprezintă o traumă majoră pentru Ungaria şi pentru naţiunea ungară.

Lucian Boia a afirmat: rezolvarea durerilor din trecut – şi nu numai în cazul maghiarilor – nu trebuie căutată în trecut, deoarece istoria nu poate fi schimbată, ci în viitor.

Lucian Boia:

”Istoria şi’a accelerat cursul, schimbările sînt tot mai repezi şi s’ar putea ca
peste două sau trei generaţii să ni se pară foarte departe toate
aceste dispute naţionaliste de secol 19”, a spus Boia, adăugînd că el crede în Uniunea Europeană care este în curs de consolidare în care nu vor mai exista graniţe.

Lucian Boia:

”Cu toţii suntem europeni pînă la urmă, ne asemănăm între noi şi problemele noastre
se aseamănă între ele în mult mai mare măsură, decît cu problemele
celor care trăiesc pe alte continente.”

La întrebarea: unde trebuie căutate punctele de plecare ale unei reconcilieri rumîno-maghiare, Boia a spus: poate că este naiv, dar el consideră relaţiile dintre Rumînia şi Ungaria mai degrabă bune în ansamblu.

Boia a recunoscut că există dispute privind istoria, însă acestea ar trebui rezolvate de istoricii celor două popoare, aşa cum au reuşit să facă francezii şi germanii.

La observaţia presei că tocmai concepţiile diferite despre istorie, prezente în manuale, sînt cele care transmit adversităţile între rumîni şi maghiari de la o generaţie la alta,

Lucian Boia a precizat: din păcate, istoria nu este ştiinţa adevărului absolut, ci o interpretare ulterioară a unei realităţi petrecute, influenţată de perspectiva, de cultura, de ideologia autorului său.

Boia a adăugat: nici el nu consideră de bun augur faptul că în Europa există atît de multe interpretări ale istoriei.

Istoricii români şi unguri ar trebui să ajungă la o înţelegere cel puţin în chestiuni esenţiale, pentru a elabora o istorie, chiar dacă nu oficială, cel puţin conformă principiilor europene.

Lucian Boia se mai laudă cu ”sinceritatea” sa:

”Eu am scris istoria pe care am crezut’o de cuviinţă, am scris’o onest, am încercat să interpretez lucrurile ferindu’mă cît mai mult de ideologii şi mai ales de naţionalismul extrem care a făcut atîta rău. Acesta e demersul meu. Aş vrea să pot să schimb
lumea, s’o fac mai bună, mai dreaptă, dar nu am asemenea forţe.”

În discursul său laudativ (cum altfel?)  Botond Zákonyi a subliniat: Lucian Boia nu rescrie istoria în cărţile sale eseistice care au iscat controverse mai mult sau mai puţin violente, ci el o regîndeşte, punînd evenimentele istorice într’o altă lumină. Nu are o
semnificaţie deosebită faptul că Boia a primit distincţia statului ungar în anul centenar al Trianonului, deoarece ea ar fi actuală şi anul viitor, aşa cum ar fi fost de actualitate şi anul trecut, în acest an însă se condensează această aglomeraţie de probleme care
poartă de obicei numele de ”trauma Trianonului”, iar problemele maghiarilor sînt foarte bine ”atenuate” de lucrările lui Boia, a arătat ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Vă reamintim că activitatea sa de slugărnicie a lui Lucian Boia nu a fost doar față de Bu8dapesta, ci și față de Berlin, fiind recompensat  şi de Germania prin acordarea unei distincţii de stat în 2018, cînd a fost decorat cu Crucea Federală de Merit a Germaniei în grad de cavaler.

Cu alte cuvinte, denigrarea și trădarea neamului din care te tragi în beneficiul unor alte neamuri, este foarte apreciată în Ungaria și Germania.

Halal !

Credem că aceste două distincții spune totul despre acest trădător al intereslor rumînești, fie că vorbim de istorie, ori de literatură, și sîntem siguri în același timp că pentru viitorul european opera acestui trepăduș nu va avea nici o contribuție de valoare, ci doar așa cum de altfel o recunoaște chiar Boia, doar a unei opinii complet diferite pe care a adoptat’o cu obstinație față de linia oficială a statului rumînesc, dar contrară, de asemenea și liniei pe care naționaliștii și patrioții rumîni o adoptă de multe ori paralel cu cea oficială.

Așadar, trei linii distincte de interpretare a unei singure realități a trecutului, trebuie să recunoaștem că deja este prea mult.

Sursa: hirado.hu

Citește și: GEȚII AU IMPUS RESPECTUL IMPERIULUI ROMAN

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

CRĂCIUNUL, NAȘTEREA UNUI CICLU SOLAR SAU A LUI IISUS ?

Crăciunul nu a fost ziua de naștere a lui Iisus, ci nașterea unui nou ciclu solar. Crăciunul reprezenta în mentalul strămoșilor noștri nașterea unui ciclu agricol. Oamenii au asociat mult timp solstițiul de iarnă cu începutul unui nou ciclu anual, renașterea Soarelui și a naturii.

După cea mai lungă noapte, ziua în sfîrșit începea să crească treptat, ceea ce dădea speranță la fericire, bogăție și la o recoltă bună.

Așa cum știm, rotaţia Pămîntului în jurul Soarelui, numită şi mişcare de revoluţie, reprezintă un ciclu natural care a fost numit ”an terestru”, şi este format în mod natural din 365,24… zile terestre, dar împărţit în mod convenţional de oameni în 12 luni, sau 52-53 de săptămîni.

Referitor la calendarul geților lucrurile se schimbă puțin. Asupra variantei originale a Calendarului getic, cea de dinaintea modernizărilor şi schimbărilor aduse de marele preot Deceneu, nu putem avea decît informaţii deduse din calcule, astfel că nu putem oferi în acest moment dovezi clare ”necesare”.

Cu toate acestea vom vedea că aceste calcule ne arată în afara oricăror coincidenţe sau dorinţe ascunse în ce consta Calendarul getic tradiţional. În acest moment putem afirma  fie şi speculativ la prima vedere că geții aveau cu mult înainte de inovaţiile şi reformele lui Deceneu un calendar tradiţional original, ce se baza pe cîteva elemente definitorii.

Primul element îl reprezintă media anului tropic calculată pe o perioadă de 21 ani în care 8 ani erau ”scurţi” şi aveau 360 de zile fiecare, 6 ani erau ”lungi” şi aveau 368 de zile fiecare şi 6 ani erau bisecţi cu 369 de zile fiecare. Prin cîteva calcule simple 360×8, 368×6 și 369×6 aflăm că numărul total de zile cuprins în 21 ani este de 7670 de zile.

Dacă vom împărţi 7670 la 21 vom afla durata medie a anului tropic aşa cum o considerau geții în calendarul lor tradiţional ante-Deceneu şi anume 365,238095 de zile.

Aşadar acest ciclu de 21 ani este foarte important deoarece el ne dă o valoare medie a anului tropic tradiţional getic foarte aproape de cea din zilele noastre de 365,24219300989  de zile, anul getic tradiţional fiind mai scurt cu cca 5, 9 minute faţă de valoarea anului tropic modern.

Al doilea element al calendarului getic tradiţional este durata medie de 364 zile a anului.

Al treilea element îl reprezintă împărţirea anului de 364 zile în 13 luni cu durata de 3 sau 4 optomîni, respectiv 24 sau 32 de zile.

Al patrulea element îl reprezintă săptămîna cu durata de 8 zile denumită de noi optomînă. Una din cele 8 zile este dedicată zeului Uran / Cerul reprezentat de planeta Uranus care are o perioadă de rezoluţie în jurul Soarelui de 84 de ani. Cercul al 3-lea al Marelui Sanctuar Circular are 84 de plinte / stîlpi şi ar putea fi interpretaţi ca fiind cei 84 de ani necesari planetei Uranus pentru a efectua o rotaţie completă pe elipsa sa în Jurul Soarelui.

Am dat aceste detalii despre calendarului getic, pentru a afla cîteva lucruri despre cunoștințele avansate de astronomie ale geților și că data de 25 Decembrie la geți nu putea fi altceva decît o dată din calendar care anunța începerea noului an agricol, sau nașterea anului nou solar, fapt care’l va confirma și etimologia cuvîntului getic Crăciun pe care o vom prezenta în cele ce urmează.

Cu totul explicabil este și nașterea unor zei solari ca Helios, Mithras, Horus, Dionysus, Tammuz (Nimrod), Hercules, Perseus, Bacchus, Apollo, Jupiter, chiar Sol Invictus la romani…

Chiar dacă a pornit cîndva de la un moment calendaristic aplicabil de agricultorul străbun, ziua care azi e numerotată 25 decembrie devenise mai tîrziu un simbol universal al Naşterii. Pentru că totul se reproduce la simbol, cercul sau discul fiind înainte de toate un ciclu reversibil.

Astăzi, sensul principal al vacanței în multe culturi a fost mutat în Crăciun, Anul Nou.

Trebuie să specificăm că prin aceste rînduri nu vrem să constituim un manifest anti-creștin. Vom aduce argumente în sprijinul acestei realități, de altfel, știută de foarte mulți, demersul nostru fiind, însă, inițiat doar de dragul aflării adevărului, și nu încercăm să convingem majoritatea creștinilor că ei greșesc alegînd să sărbătorească ceva impus cîndva din interese politico-religioase sau că s’a dorit schimbarea semnificației unei date din calendarul agricol al anticilor.

Creștinii au preluat ”mură’n gură” această zi de sărbătoare solară, schematic reprodusă prin cruce, raze, cerc, svaztică sau spirală și i’au dat alt sens.

Toate aceste simboluri nu sînt creștine, ci geto-ariene pre-creștine.

Pe 25 decembrie creştinii din toatã lumea se adunã pentru a sărbători, cu mai mult sau mai puţin fast, naşterea lui Isus. Colinde, slujbe, cadouri, mîncãruri – toate acestea sînt nelipsite.

Crăciunul, ca sărbătoare prin care creștinii celebrau nașterea lui Iisus Hristos, apare menționat sumar într’o listă veche:

”25 decembrie, Hristos născut în Betleem, Iudeea”.

Inscripția este pentru un eveniment înregistrat în anul 336, astfel încît, oficial, prima mențiune a acestui eveniment creștin are loc în data de 25 decembrie 336 d.Hr.

Poate ar părea ciudat că acest eveniment al nașterii lui Iisus Hristos apare consemnat de’abia după 300 de ani, dar Biserica Creștină, în acea perioadă, nu punea accent pe nașterile sfinților.

Mult mai importante erau momentele în care mureau, fiind, astfel, primiți în Împărăția Cerurilor.

De exemplu, botezul lui Iisus era considerat mult mai important decît nașterea, iar în timpul începuturilor creștinătății, adepții religiei s’au concentrat pe celebrarea învierii lui Iisus.

Totodată, nimeni nu știe cu certitudine cînd s’a născut Iisus, dar un călugăr din secolul al VI-lea, Dionysus Exiguus este primul care înregistrează datele istorice de la anul 1, începînd cu 25 decembrie.

Dar de ce 25 decembrie?

În prezent, mulţi oameni cred că Iisus s’a născut la 25 decembrie.

Răspunsul Bibliei

Biblia nu menționează data la care s’a născut Isus Cristos. Acest lucru este susținut și de următoarele lucrări de referință:

”Data reală la care s’a născut Isus este necunoscută.” (New Catholic Encyclopedia)

sau:

”Nu se cunoaște cu exactitate data nașterii lui Cristos.” (Encyclopedia of Early Christianity)

Deși, Biblia nu dă un răspuns direct la întrebarea: ”Cînd s’a născut Isus?”

Biblia, totuși, menționează două evenimente petrecute în preajma nașterii sale, motiv pentru care mulți au ajuns la concluzia că Isus nu s’a născut în 25 decembrie.

Turmele de oi.

Biblia oferã puţine indicii privitoare la naşterea lui Iisus, de fapt nici perioada anului nu este menţionatã.

Referirea la păstorii care au grijã de oi în timpul nopţii (Luca 2:8) ar putea sugera cã ar fi vorba de decembrie, cînd animalele sînt în ţarcuri.

Dar doar un singur detaliu nu este suficient, pentru că oile nu stau în țarcuri doar de 25 decembrie…

Păstorii ”trăiau sub cerul liber și . . . făceau noaptea de strajă lîngă turmele lor” (Luca 2:8).

O carte remarcă faptul că oile stăteau sub cerul liber începînd cu ”săptămîna dinaintea Paștelui [sfîrșitul lunii martie]” pînă la jumătatea lunii noiembrie.

Apoi adaugă:

”Iarna [oile] stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într’o lună de iarnă, este puțin probabil să fie corectă, deoarece Evanghelia spune că păstorii se aflau pe cîmp” (Daily Life in the Time of Jesus).

Sursele din secolele I-II sînt la fel de sărace.

Cînd s’a născut Isus, de fapt?

Nu se menţioneazã sărbătoarea naşterii, ba mai mult, Origene (165-264) ia în derâdere celebrãrile romane ale unor astfel de evenimente.

Din ce ştim, în aceastã perioadã nu există dovezi ale existenţei Crăciunului în primele secole de creştinism.

Acest fapt se aflã într’un contrast pregnant faţă de tradiţia privind ultimele zile ale lui Iisus, despre care fiecare dintre cele patru evanghelii vorbeşte detaliat. Potrivit lui Ioan, Iisus este crucificat în timpul sacrificiului mieilor în timpul Pesah-ului, adicã ziua a 14-a din luna evreiasca Nisan.

Nu s’a născut iarna

Recensămîntul. Cu puțin timp înainte ca Iisus să se nască, Caesar Augustus a emis un decret ”ca toată lumea să se înregistreze”.

Fiecare trebuia să se înregistreze ”în orașul lui“, ceea ce presupunea efectuarea unei călătorii de o săptămînă sau chiar mai mult (Luca 2:1–3).

Această poruncă — dată probabil pentru a afla care era numărul locuitorilor în vederea strîngerii impozitelor și a efectuării serviciului militar — ar fi stîrnit nemulțumirea iudeilor în orice anotimp.

De aceea, este puțin probabil ca Augustus să fi făcut greșeala de a’și provoca și mai mult supușii, obligîndu’i pe mulți dintre ei să parcurgă distanțe mari iarna, cînd era frig.

S’a născut la începutul toamnei

Putem afla cu aproximație cînd s’a născut Iisus dacă facem un calcul luînd ca reper ziua în care a murit el.

Era 14 nisan, în primăvara anului 33 d.Hr., cînd evreii sărbătoreau Paștele (Ioan 19:14–16).

Întrucît Iisus avea în jur de 30 de ani cînd și’a început serviciul pămîntesc, care a durat trei ani și jumătate, înseamnă că el s’a născut la începutul toamnei, în anul 2 î.Hr. (Luca 3:23).

Dar, în zona Betleemului, decembrie este o lună ploioasă şi rece. Uneori, chiar ninge.
În acea perioadă a anului este puţin probabil ca păstorii să fi stat noaptea pe cîmp cu turmele.

De asemenea, este greu de crezut că împăratul roman ar fi cerut unui popor care era gata oricînd să se revolte împotriva lui să călătorească zile în şir în plină iarnă pentru recensămînt.

Din cîte se pare, Iisus s’a născut în luna octombrie.

Păstorii merg să’l vadă pe pruncul Iisus

Paştele, un eveniment mitic dezvoltat cu mult înainte de Crãciun, reprezintă în mare mãsură o reinterpretare a Pesah-ului în termenii patimilor lui Iisus.

Respectarea acestuia este recomandatã în Corinteni 5:7-8, cînd se pomeneşte cã mielul pascal, Hristos, a fost sacrificat şi drept urmare sacrificiul trebuie comemorat. Aşadar în primele două secole de mult mai mare interes erau patimile şi învierea ca elemente fondatoare ale mitologiei creştine, dar cu timpul şi originile lui Iisus devin subiect de discuţie.

Evangheliile lui Matei şi Luca contribuie prin naraţiuni binecunoscute, dar destul de diferite, şi totuşi nu ne dau o dată exactă. Mai multe detalii sînt de gãsit în scrierile apocrife ale secolului I, dar nici acestea nu se referă la data naşterii.

În fine, in jurul anului 200 Clement din Alexandria scrie în ”Stromateis” că sînt oameni care au dibuit data naşterii, unii spunînd că este vorba despre al 28-lea an al lui Augustus, pe 25 din luna egipteanã Pachon (20 mai); alţii insistã pe al 16-lea an al lui Tiberius, 25 din Phamenoth (21 martie); în vreme ce altii cred în data de 19 din Pharmuthi (15 aprilie) sau 24 (20 aprilie).

Este evident că exista foarte multã confuzie.

Pînă în secolul al IV-lea însã se vehiculau douã date care erau recunoscute de categorii mai largi: 25 decembrie în vest şi 6 ianuarie în est, 6 ianuarie care rãmîne în vest simbolul epifaniei, venirii magilor, în timp ce în est reprezintã şi boboteaza ce marcheazã încarnarea divinitãţii.

Cea mai timpurie menţiune a datei de 25 decembrie provine dintr’un almanah roman de la mijlocul secolului al IV-lea, care enumerã diverse date asociate episcopilor sau martirilor.

În aproximativ 400, Augustin pomeneşte gruparea donatistã din nordul Africii care se evidenţiazã din timpul persecuţiilor lui Dioclețian, grupare care ţine sărbători pe 25 decembrie, dar refuzã sărbătoarea de pe 6 ianuarie, considerînd’o o inovaţie.

De ce aceste două date?

Ipoteza pagînă pre-creștină

O teorie avanseazã ipoteza împrumutului păgîn. Romanii îşi ţineau festivalul Saturnalia tîrziu în decembrie. Germanicii organizau festivaluri ale ritului fertilitãţii tot în perioada asta.

În Scandinavia festivitãţile cunoscute sub denumirea de Yule încurajau practici mai puţin spirituale, pentru cã se intra în sezonul consumului.

Vechiul zeu solar frigian Attis se sărbătorea pe 25 decembrie, la fel ca şi persanul Mithras. Ba mai mult, împăratul Aurelian stabileşte în 274 ziua lui Sol Invictus pe 25 decembrie.

Discul de argint imperial al lui Sol Invictus bătut în relief din partea inversă (secolul al III-lea), găsit la Pessinus (Muzeul Britanic)

Crăciunul nu ar fi decît o mulare peste sărbătorile unor zei solari, creştinii alegînd deliberat data pentru a facilita răspîndirea credinței în rîndul populaţiilor păgîne.

În secolul al IV-lea creştinii importã Saturnalia în speranta cã vor importa si oamenii.
Convertirea izbuteşte prin promisiunea continuãrii celebrãrii cultice. Saturnalia neavînd nimic creştin în ea, creştinii decid transformarea ultimei zile de festival în naşterea lui Iisus.

Puţin succes au avut în redefinirea practicilor, pentru că în schimbul respectării datei naşterii, se acceptă tacit perpetuarea obiceiurilor promovate de sărbătoare încă de la începuturi. La Saturnalia, care dura de pe 17 pînă pe 25 decembrie, legea romană statornicea că nimeni nu putea fi pedepsit pentru vătămare de persoane sau proprietãţi.

Festivalul începea cînd era ales un ”inamic al poporului” care să reprezinte răul. Fiecare comunitate opta pentru o victimã pe care o forţa să se desfete excesiv şi la finele spectacolului o ucideau.

Poetul şi istoricul Lucian descrie festivalul enumerînd sacrificii umane, intoxicaţii, desfrîu, violuri sau consumul de biscuiţi antropomorfi…

Ca urmare, cele mai timpurii celebrări ale Crăciunului nu erau deloc expresii ale devoţiunii religioase.

Este plauzibil, doar că teoria are mici probleme. Într’adevãr Ambrozie (339-397) îl descrie pe Iisus ca pe adevãratul soare care vine să’i înlocuiască pe vechii zei, dar autorii creștini din primele veacuri nu fac totuşi referire la o fabricatie calendaristicã recentă şi nu cred că data a fost aleasă de mai-marii Bisericii.

Mai mult privesc coincidența ca pe un semn divin că Dumnezeu l’a ales pe Iisus in locul zeilor păgîni.

În secolul al XI-lea găsim prima sugestie cum că sărbătoarea este deliberat suprapusã peste cele păgîne.

O notă pe marginea unui manuscris al comentatorului siriac Dionysius bar-Salibi spune că în vremurile trecute celebrarea creștină a fost mutatã de pe 6 ianuarie tocmai ca să coincidă cu cea a lui Sol Invictus.

Deoarece primii creştini nu ştiau cînd s’a nãscut Iisus, pur şi simplu au asimilat festivalul solstiţiului revendicîndu’l drept sărbătoarea originilor lui Mesia.

Multe dintre elementele sale atestă prezenţa unor reminiscente păgîne, cum ar fi folosirea pomului de Crãciun, o veche practicã druidicã.

Totuşi, prima menţiune a existenței unei date pentru Crăciun (200) vine într’o perioadã în care creştinii nu împrumutau masiv tradiţii păgîne cu un caracter atît de evident. Asta nu înseamnã că religia creştină s’a conturat în izolare, în niciun caz.

Multe dintre componentele adoraţiei –euharistia, martirii, arta funerara-trebuie sã fi fost lesne de înţeles pentru observatorii păgîni. Dar în primele secole minoritatea creştinã persecutatã se preocupa mai mult de distanțarea faţă de sacrificiile, jocurile şi festivalurile cultelor tradiţionale.

Situaţia se va schimba de la Constantin cel Mare, cînd se trece la adaptarea lor pe structura creştinã.

Papa Grigore cel Mare, într’o scrisoare din 601 adresatã unui misionar în insulele britanice, recomandã păstrarea templelor păgîne şi prefacerea lor în biserici, precum şi transformarea festivalurilor antice în sărbători ale martirilor creştini.

Problema rezidã în faptul cã n secolul al III-lea împrumuturile acestea erau destul de rare, ori atunci începe sã se discute despre stabilirea unei date a naşterii lui Iisus.

Data exista înainte de edictul de tolerantã, dar la fel de bine creştinii o puteau prelua şi mai devreme, dată fiind asemănarea prea frapantă precum şi întreaga simbolistică asociată datei care are o relevanţã deosebită în foarte multe religii. Pe de altă parte în secolul al IV-lea cărturarii se preocupau mai tare nu de introducerea unei zile de naştere, ci de adãugarea datei de 25 decembrie celebrării tradiţionale de pe 6 ianuarie.

Ipoteza iudaică

Mai existã şi o altă explicaţie, sugeratã la începutul secolului al XX-lea de către Louis Duchesne, care leagã ziua sa de naştere de stabilirea zilei morţii.

De altfel, in jurul anului 200 Tertullian din Cartagina ne spune cã ziua de 14 din Nisan (data morţii lui Iisus în evanghelia lui Ioan) este echivalentã zilei de 25 martie în calendarul roman solar, care va deveni Buna Vestire. Aşadar Tertullian credea cã Iisus a fost conceput şi crucificat la aceeaşi datã.

Ideea apare şi într’un tratat anonim despre solstiţii şi echinocţii în Africa de Nord, secolul al IV-lea. Augustin era şi el familiarizat cu acest calcul. În tratatul său despre trinitate scrie despre coincidenţa zilei în care a fost zămislit cu ziua în care a suferit, despre asociera dintre uterul matern şi mormîntul din care va renaşte.

În est cele douã date, ale naşterii şi morţii, sînt legate prin referirea nu la calendarul evreiesc, ci la calendarul grec local, la ziua de 14 a primei luni de primăvară, Artemisios, care înseamnã 6 aprilie. Episcopul Epifanie de Salamis recunoaşte echivalenţa datelor concepţiei şi crucificãrii.

Conexiunea dintre aceste aspecte reflectă înţelegerea antică şi medievală a conceptului de salvare ca tot unitar. El este conceput pentru a salva prin moarte.

În numeroase reprezentări picturale ale Bunei Vestiri, micul Iisus este înfăţişat coborînd din ceruri cu o cruce care aminteşte momentul sacrificiului. Ideea cã redempţiunea şi creaţia ar trebui sã coincidă apare și în tradiţia iudaică păstrată în Talmud.

Rabinul Eliezer insistă că lumea a fost creatã în Nisan, tot în Nisan s’au născut patriarhii, Isaac se naşte la Pesah, prin urmare strămoşii vor fi mîntuiţi tot în Nisan.

Şi cum ajunge 25 decembrie Crăciun?

Elementele sărbătorii s’au tot acumulat începînd din secolul al IV-lea pînã în epoca contemporanã. Este probabil ca data sã derive mai mult din iudaism, din calculele legate de moartea lui Iisus la sărbătoarea Pesah-ului şi din noţiunea rabinicã a coincidenţei evenimentelor importante, dar elementul păgîn nu este deloc de neglijat, pentru cã vizeazã acelaşi fond de idei, axat pe ciclicitate.

De ce este 25 decembrie o dată atît de importantă?

O sumedenie de zei se nasc atunci: Mithras, Horus, Attis, Dionysus, Tammuz (Nimrod), Hercules, Perseus, Helios, Bacchus, Apollo, Jupiter, Sol Invictus…

Deci, chiar dacă a pornit de la un calcul calendaristic, data este un simbol universal al naşterii, şi nu e de mirare. Solstiţiul are loc cu cîteva zile înainte.

Încă din vremurile antice, pe 25 începea să se observe mărirea treptată a zilei, deci era firesc să fie considerată data renaşterii solare.

Totuși, de ce a fost acceptată unanim ziua de 25 decembrie, în ciuda incertitudinii?

Este vorba de perioada solstițiului de iarnă, atunci cînd multe culturi din jurul mării Mediterane și din Europa extinsă celebrau prin mese copioase.

Evreii, germanii, celticii și scandinavii aveau diverse motive de a sărbători ziua de 25 decembrie.

Scandinavii obișnuiau să aducă bușteni imenși acasă, în ziua de 21 decembrie și să’i lase să ardă.

Sărbătoarea dura pînă ce lemnul se transforma în cenușă, care putea să dureze pînă la 12 zile.

Nordicii erau de părere că fiecare scînteie a focului simboliza un porc sau vițel care urma să se nască în anul următor.

La toate aceste informații se adaugă și faptul ca mare parte din animale erau sacrificate, pentru a asigura hrană familiei, iar berea și vinul terminaseră fermentarea. Rețeta pentru un ospăț legendar avea toate ingredientele.

Luca 2:1-20 Isus se naște în Betleem

Cezar August, împăratul Imperiului Roman, a dat un decret potrivit căruia toţi supuşii săi trebuie să se înregistreze.

Prin urmare, Iosif şi Maria sînt nevoiţi să meargă în oraşul natal al lui Iosif, Betleem, situat la sud de Ierusalim. Mulţi oameni au venit la Betleem ca să se înregistreze.

Singurul loc în care Iosif şi Maria găsesc adăpost peste noapte este un grajd, unde sunt ţinuţi măgari şi alte animale. Acolo se naşte Isus. Maria îl înfaşă şi îl culcă într’o iesle, locul în care se pune hrana pentru animale.

Cu siguranţă, Dumnezeu a dirijat lucrurile pentru ca Cezar August să dea decretul referitor la recensămînt. Astfel a fost posibil ca Isus să se nască în Betleem, oraşul natal al regelui David, strămoşul său.

Scripturile au prezis cu mult timp în urmă că acesta va fi oraşul în care se va naşte promisul Conducător (Mica 5:2).

O noapte memorabilă! Afară, pe cîmp, o lumină puternică străluceşte în jurul unui grup de păstori, unde un înger le spune păstorilor:

”Nu vă temeţi, căci iată că vă anunţ vestea bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul, fiindcă în oraşul lui David vi s’a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul. Iată care este semnul pentru voi: veţi găsi un prunc înfăşat şi culcat într’o iesle.”

Deodată, îngerului i se alătură mulţi îngeri care spun:

”Glorie lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pămînt printre oamenii bunăvoinţei!” (Luca 2:10-14).

Maria, Iosif şi păstorii îl privesc pe copilaşul Isus culcat într’o iesle

După ce îngerii pleacă, păstorii îşi zic unul altuia:

”Să mergem imediat la Betleem şi să vedem ce s’a întîmplat acolo, după cum ne’a spus Iehova” (Luca 2:15).

Ei se duc în grabă şi îl găsesc pe micuţul Isus exact unde le’a spus îngerul. Cînd păstorii relatează ce le’a zis îngerul, toţi cei care îi ascultă sînt uluiţi. Maria preţuieşte toate aceste cuvinte şi se gîndeşte la ele în inima ei.

De ce se celebrează Crăciunul în 25 decembrie deoarece nu există dovezi care să ateste că Isus s’a născut în 25 decembrie.

Pentru că așa cum am mai spus, data nașterii sale nu este menționată în Biblie. Întrucît nu există nici o dovadă că Isus Cristos s’a născut în 25 decembrie, de ce se celebrează Crăciunul în această zi?

În Encyclopædia Britannica se spune că, din cîte se pare, capii religioși au ales o dată care ”să coincidă cu sărbătoarea romană păgînă a «nașterii soarelui invincibil»”, ținută cu ocazia solstițiului de iarnă.

Potrivit multor istorici, Crăciunul a fost stabilit la 25 decembrie, deoarece a fost data festivalului lui Sol Invictus. Această idee a devenit populară mai ales în secolele XVIII și XIX.

Carul în mozaicul Mausoleului M a fost interpretat de unii ca Hristos.

Și Clement al Alexandriei vorbise despre Hristos care’și conducea carul pe cer.

Mormîntul lui „Cristo Sole”, adică Hristos Soarele, a fost descoperit în 1574, în timpul unor săpături de sub bazilică.

Potrivit lui Tiberio Alfarano, care a copiat meticulos epitaful care s’a pierdut de atunci, mormîntul a fost construit de părinții decedatului, Julius Tarpeianus.

Originea păgînă a mormîntului este evidentă datorită prezenței unui cinerarium, deși cele trei fresce de pe tavan și pereți, care au fost decorate în mozaicuri policrom, sunt, fără îndoială, creștine.

Hristos este înfățișat pe boltă într’un car tras de cai albi.

Bunul păstor a fost descris inițial pe unul dintre pereți; conturul unui pescar și o scenă biblică, inclusiv Iona, apar pe alte ziduri. Atît bolta cît și pereții sînt decorați cu viță de vie.

Această interpretare este pusă la îndoială de alții:

”Numai nimbul în formă de cruce face să apară semnificația creștină”, iar figura este văzută de unii pur și simplu ca o reprezentare a Soarelui, fără nici o referință religioasă explicită, indiferent de păgînism sau creștinism.

Fiecare sfînt creștin este înfățișat în mod tradițional cu un halou de lumină sfîntă.

Similitudinea coincidențială a apariției unui parelion creat de o lumină strălucitoare și crucea răstignirii i’a inspirat pe artiștii creștini să o includă uneori cu intenția acestui sens dublu în reprezentările lui Isus, dar cele mai tradiționale reprezentări ale tuturor sfinților arată nu doar un cerc, ci și raze reale de lumină pentru a reprezenta sfințenia

Sol Invictus (Soarele invincibil) era o sărbătoare a soarelui preluată de romani de la popoarele cucerite, printre care și geții carpatici.

Sol Invictus (”Soarele neîntrînt”) a fost zeul soarelui oficial al Imperiului Roman de mai tîrziu și un patron al soldaților.

Abia la 25 decembrie 274 d.Hr., împăratul roman Aurelian a făcut din el un cult oficial alături de cultele tradiționale romane.

Savanții nu sînt de acord cu privire la faptul că noua zeitate era o refundare a cultului latin vechi al lui Sol, o renaștere a cultului lui Elagabalus sau complet nouă.

Zeul a fost favorizat de împărați după Aurelian și a apărut pe monedele lor pînă în ultima a treia parte a domniei lui Constantin I.

Potrivit cu The Encyclopedia Americana, mulți erudiți cred că s’a ales această dată ”pentru ca păgînii convertiți să se simtă mai atrași de creștinism”.

Ultima inscripție care se referă la Sol Invictus datează din anul 387 d.Hr., iar în secolul al V-lea au fost destui devotați încît teologul creștin Augustin a considerat că este necesar să predice împotriva lor.

Așadar, Crăciunul ca dată de naștere a lui Iisus este artificială, și a fost adoptată politic.

Era de fapt o sărbătoare populară a Soarelui.

Invictus (”neînvins sau invincibil”) a fost un epitet folosit pentru mai multe zeități romane, printre care Jupiter, Marte, Hercules, Apollo și Silvanus și a fost folosit începînd din secolul al III-lea î.Hr.

Cultul roman la Sol este continuu de la ”cea mai timpurie istorie” a orașului pînă la instituirea cultului creștin ca religie exclusivă de stat.

Savanții au considerat uneori tradiționalele Sol și Sol Invictus ca două zeități separate, dar respingerea acestei opinii de către S. E. Hijmans a găsit susținători.

O inscripție din 102 d.Hr. înregistrează o restaurare a unui portic al lui Sol în ceea ce este acum zona Trastevere a Romei de către un anume Gaius Iulius Anicetus.

În timp ce poate că a avut în minte o aluzie la propriul său cognomen, care este forma latinizată a echivalentului grecesc de invictus, ἀνίκητος (aniketos), cea mai veche inscripție datată din trecut, care folosește invictus ca epitet al lui Sol este din 158 d.Hr.

Un alt, datat stilistic secolului al II-lea, este înscris pe un phalera romană (disc ornamental): Inventori lucis soli invicto augusto (”Îl glorific pe soarele de neînvins, creatorul luminii.”)

Augustus este un obișnuit epitet care leagă zeități de cultul imperial.

Sol Invictus a jucat un rol proeminent în misterele Mithraice și a fost egalat de Mithras.

Relația Sol Mithraic Invictus cu cultul public al zeității cu același nume este neclară și poate inexistentă.

Potrivit Historia Augusta, Elagabalus, moștenitorul Severan adolescent, a adoptat numele zeității sale și și’a adus imaginea de cult din Emesa la Roma.

Odată instalat ca împărat, el a neglijat zeitățile tradiționale de stat ale Romei și și’a promovat propria divinitate drept cea mai puternică a Romei. Aceasta s’a încheiat cu uciderea sa din 222.

Historia Augusta se referă la zeitatea Elagabalus ca ”numită și Jupiter și Sol” (fuit autem Heliogabali vel Iovis vel Solis).

Deși acest lucru a fost văzut ca o încercare de a importa zeul soarelui sirian la Roma, cultul roman al lui Sol a existat încă de la începutul Republicii.

În perioada Aureliană

Poporul roman ”gens Aurelia” a fost asociat cu cultul lui Sol. După victoriile sale în Orient, împăratul Aurelian a reformat minuțios cultul roman al lui Sol, ridicînd zeul soarelui la una dintre primele divinități ale Imperiului.

Acolo unde anterior preoții Sol au fost pur și simplu sacerdotiți și au avut tendința de a aparține rangurilor inferioare ale societății romane, acum erau pontifici și membri ai noului colegiu de pontifică instituit de Aurelian.

Fiecare pontifex al lui Sol era un membru al elitei senatoriale, ceea ce indică faptul că preoția Sol era acum extrem de prestigioasă.

Aproape toți acești senatori au ținut și alte preoții, iar unele dintre aceste alte preoții au prioritate în inscripțiile în care sunt enumerate, ceea ce sugerează că erau considerate mai prestigioase decît preoția de la Sol.

Aurelian a construit, de asemenea, un nou templu pentru Sol, care a fost dedicat la 25 decembrie 274, și a adus numărul total de temple pentru zeul din Roma la (cel puțin) patru.

De asemenea, el a instituit jocuri în onoarea zeului soare, care se ține la fiecare patru ani de la 274 încoace.

Identitatea Sol Invictus a lui Aurelian a fost mult timp subiect de dezbatere savantă.
Bazîndu’se pe Istoria augustană, unii cercetători au susținut că a fost bazat pe Sol Elagablus (sau Elagabla) din Emesa.

Alții, bazîndu’și argumentul lui Zosimus, sugerează că se bazează pe Šams, zeul solar al Palmyra, pe motiv că Aurelian a plasat și a consacrat o statuie de cult a zeului soare jefuită din Palmyra în templul lui Sol Invictus.

Profesorul Gary Forsythe discută aceste argumente și adaugă un al treilea mai recent pe baza lucrărilor lui Steven Hijmans. Hijmans susține că zeitatea solară a lui Aurelian a fost pur și simplu tradiționalul Sol Invictus greco-roman.

Perioada lui Constantin

Împărații l’au înfățișat pe Sol Invictus pe monedele lor oficiale, cu o gamă largă de legende, dintre care doar cîteva au încorporat epitetul invictus, cum ar fi legenda SOLI INVICTO COMITI, care a revendicat Soarele Neînvins ca un însoțitor al împăratului, folosit cu o frecvență deosebită de Constantin.

Statuetele lui Sol Invictus, purtate de purtătorii standard, apar în trei locuri în reliefuri de pe Arcul lui Constantin.

Moneda oficială a lui Constantin continuă să poarte imagini cu Sol pînă în 325 / 6.
Un solidus al lui Constantin, precum și un medalion de aur din domnia sa înfățișează bustul împăratului în profil înfrățit (jugat) cu Sol Invictus, cu legenda INVICTUS CONSTANTINUS.

Constantin a decretat (7 martie 321) moartea lui Solis – ziua Soarelui, ”Duminica” – devenind ziua de odihnă romană (Codex Justinianus 3.12.2):

”În ziua venerabilă a Soarelui, lăsați magistrații și oamenii care locuiesc în orașe să se odihnească și să lase toate atelierele să fie închise.”

Cu toate acestea, în țară, persoanele angajate în agricultură își pot continua în mod liber și legal desfășurarea, deoarece se întîmplă adesea că o altă zi nu este potrivită pentru semănatul de cereale sau plantarea viței de vie; ca să nu neglijăm momentul potrivit pentru astfel de operațiuni, valoarea cerului ar trebui pierdută.

Arcul de triumf al lui Constantin a fost poziționat cu atenție pentru a se alinia cu statuia colosală a lui Sol de către Colosseum, astfel încît Sol a format fundalul dominant atunci cînd este văzut din direcția abordării principale către arc.

Ziua de 25 decembrie.

O poveste despre 25 decembrie au şi babilonienii.

Cu mult înaintea apariției celebrului Moș Crăciun, un alt personaj se ocupa cu aducerea cadourilor, Nimrod. Potrivit tradiției babiloniene (într’o variantã iudaică), după moartea lui Nimrod, una prematură, un copac veșnic verde a crescut peste noapte dintr’un ciot al unui copac uscat.

Semiramis, mama sa, ar fi spus ca Nimrod ar vizita în fiecare an acel copac veșnic verde și ar lăsa cadouri în ziua aniversării nașterii lui, exact pe 25 decembrie. Se pare, că aceasta este de fapt originea bradului de Crăciun, care este de asemenea de origine păgînă.

Dacă privim imaginea antică a lui Nimrod, vedem foarte multe asemănări cu actualul Moș Crăciun: amîndoi au bărbi lungi, amîndoi umblă cu reni, amîndoi aduc cadouri sub un pom verde.

După moartea lui Nimrod, Semiramis a răspîndit credinţa că ar fi fost un zeu.

Iar cuvîntul ”Yule”, prin care se se mai desemnează Crăciunul în vest, se pare cã ar avea origine chaldeeană, însemnînd ”copil”.

”Yule” era sărbătorit de nordici din decembrie pînă în ianuarie, vreme în care ardea un buştean în cinstea lui Thor, care de obicei se consuma în 12 zile.

Tot pe 25 decembrie se nasc şi copii lui Isis cu Osiris, mort la solstiţiul de iarnă, ca expresie a reîncarnării tatălui.

Copacul verde este simbolul egiptean al lui Asar / Osiris, zeu şi al fertilităţii, în timp ce Aset / Isis, zeiţa magiei divine, este asociatã luminilor colorate.

Şi acestea sînt doar cîteva exemple care atestă importanta covîrşitoare a datei în mitologia universalã.

Renaşterea care urmeazã celei mai scurte zile din an este celebratã în diversele religii atît ca expresie atăt a fondului mental comun, cu repere mitice universale, cît şi a fenomenului neîntrerupt de difuziune culturalã.

Cu riscul de a ne repeta susținem că nu există nici o dovadă că Isus s’a născut în această zi.

După cîte se pare, conducătorii religioși au ales strategic data de 25 decembrie ca să coincidă cu sărbătorile păgîne care erau ținute în preajma solstițiului de iarnă, o sărbătoare solară foarte iubită de pămînteni.

Ce spune Biblia despre Crăciun?

Răspunsul Bibliei

Biblia nu menționează data nașterii lui Isus și nu spune că ar trebui să o sărbătorim.

O enciclopedie afirmă:

”Sărbătorirea Crăciunului nu este stabilită de Dumnezeu și nici nu’și are originea în NT [Noul Testament]” (Cyclopedia de McClintock și Strong).

Potrivit Bibliei, orice formă de închinare dezaprobată de Dumnezeu este o ofensă la adresa lui (Exodul 32:5–7).

Originea obiceiurilor de Crăciun

Sărbătorirea nașterii lui Isus.

”Primii creștini nu celebrau nașterea [lui Isus] deoarece considerau că sărbătorirea zilelor de naștere era un obicei păgîn.” (The World Book Encyclopedia)

Oferirea de daruri și petrecerile de Crăciun.

O enciclopedie afirmă:

”Saturnaliile, o sărbătoare romană ținută la mijlocul lunii decembrie, constituie modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului. De exemplu, în această sărbătoare își au originea petrecerile fastuoase, oferirea de daruri și aprinderea de lumînări” (The Encyclopedia Americana).

Potrivit unei alte enciclopedii, ”orice fel de muncă era întreruptă” în timpul Saturnaliilor (Encyclopædia Britannica).

Luminile de Crăciun.

Potrivit cu The Encyclopedia of Religion, europenii își împodobeau locuințele ”cu lumini și cu arbori sau arbuști cu frunza veșnic verde” pentru a sărbători solstițiul de iarnă și pentru a alunga spiritele rele.

Vîscul și laurul.

”Druizii (preoții celților) atribuiau vîscului proprietăți magice. Laurul, o plantă veșnic verde, era venerat întrucît simboliza întoarcerea soarelui.” (The Encyclopedia Americana)

Pomul de Crăciun.

”Cultul arborelui era larg răspîndit în rîndul europenilor păgîni și a continuat să fie practicat și după convertirea lor la creștinism.”

Cultul arborelui s’a păstrat pînă în zilele noastre prin obiceiul ”de a așeza un pom de Crăciun la intrarea sau în interiorul unei locuințe în perioada sărbătorilor de iarnă” (Encyclopædia Britannica).

Isus a poruncit să’i comemorăm moartea, nu să’i serbăm ziua de naștere (Luca 22:19, 20).
Apostolii lui Isus și creștinii din secolul I n’au ținut Crăciunul.

Într’o enciclopedie se spune că ”sărbătoarea Nașterii Domnului a fost instituită după anul 243 [d.Hr]”, la mai bine de un secol de la moartea ultimului apostol (New Catholic Encyclopedia).

Dumnezeu nu aprobă Crăciunul deoarece această sărbătoare are la origine obiceiuri și ritualuri păgîne (2 Corinteni 6:17).

O analiză atentă a originii Crăciunului ne va ajuta să înțelegem că această sărbătoare are la bază ritualuri religioase păgîne, adică ante-creștine.

În Imperiul Roman, de exemplu, festivalul păgîn numit Saturnalia era marcat de mese festive și împărțirea de cadouri oamenilor săraci. Dedicat Zeului Agriculturii, Saturn, festivalul începea cu o săptămînă înainte de solstițiul de iarnă.

Petrecerile țineau timp de o lună, cu mîncare și băutură în exces. Pînă și afaceri și școlile erau închise, astfel încît să participe cu toții la distracții.

Tot în această perioadă, romanii se bucurau de Juvenalia, o sărbătoare dedicată copiilor, iar în data de 25 decembrie era celebrată nașterea zeului Mithra, fiind considerată una dintre cele mai sacre zile ale anului.

Nu în ultimul rînd, Papa Iuliu I este cel care a ales data de 25 decembrie, ca răspuns la Saturnalia. Cu timpul, sărbătoarea s’a răspândit în Egipt, Anglia și la Scandinavi.

O altă teorie a fost lansată de istoricul William J. Tighe, care vorbește despre o întâlnire a Bisericii, în urma căreia s’a stabilit că ziua conceperii Mîntuitorului ar fi trebuit sărbătorită.

Aceasta fiind în data de 25 martie, în mod rezonabil s’a ajuns la concluzi că nașterea ar fi avut loc nouă luni mai tîrziu, pe 25 decembrie.

Mare parte din obiceiurile păgînilor au rămas asociate cu sărbătoarea Crăciunului.
Aprinsul lumînărilor este una dintre ele, precum și sărutul sub vîsc, un obicei promovat mai ales în țările scandinave.

Ideea cadourilor a venit tot după primele cîteva secole ale creștinismului, preluată de la Moș Nicolae.

El era un personaj real, dar transformat în legendă cu trecerea timpului, care oferea cadouri oamenilor din provincia asiatică Licia.

Colindele au apărut mult mai tîrziu, în sec. al XIII-lea.

Pomul de Crăciun este menționat în Germania, în sec. al VIII-lea, asociat cu viața veșnică a lui Iisus.

În sec. al XVI-lea, însă, pomul a devenit răspîndit în Germania, iar surse spun că Martin Luther este primul care a tăiat un brad cu scopul de a’l decora cu lumînări.

Odată cu germanii, bradul a ajuns și în Marea Britanie.

Acolo, puritanii au interzis Crăciunul, amenințînd cu muncă forțată, amendă sau închisoare pentru practicanți. Acest grup încă îl considera un obicei păgîn.

Cît privește originea cuvîntului Crăciun să aflăm ce ne spune Mihai Vinereanu despre etimologia sa.

Originea cuvîntului Crăciun a fost mult discutată de’a lungul timpului. Astfel, mulţi cercetători consideră că provine din lat. creatio, -ne(m) (Densusianu, Hlr, 262; Pascu, Pascu, I, 69). Dacă încercăm să derivăm rum. Crăciun din creatio-nem întîmpinăm cîteva dificultăţi de ordin fonologic, dar şi de ordin teologic.

În ce priveşte cele de ordin fonologic, Rosetti (BL., 11, 56) arată, pe bună dreptate, că lat. ea > rum. e, deoarece se găseşte în poziţie neaccentuată, iar e final nu trebuia să lipsească (cf. amărăciune etc.), deci, ar fi trebuit să avem un *Creciune sau, în cel mai bun caz, *Crăciune, dar nu Crăciun.

Pe de altă parte, din punct de vedere teologic, aşa cum indică Cioranescu (2524), ideea de creaţie este împotriva dogmei creştine, întrucît Iisus a pre-existat naşterii sale pămîntene, ca fiu al lui Dumnezeu şi, prin urmare, el doar s’a întrupat.

Crezul creştin ţine să menţioneze că Iisus este ”născut, iar nu făcut”, cum bine remarcă Ciorănescu.

Autorii Lex. de la Buda cred că provine de la (in)carnationem, iar Hasdeu consideră că provine din lat. crestinum.

Meyer (Alb. St., I89) derivă alb. kershendella din lat. Cristi natalia, dar oricum Cristi natalia ori kershendella nu poate explica pe rum. Crăciun. P. Papahagi (Conv. lit., 3, 211) crede că provine din lat. colationem, prima zi din lună cînd preotul roman pre­-creştin chema lumea să anunţe sărbătorile de peste lună, idee preluată şi de Puşcariu (407) şi de T. Capidan (Dacor., 3, 142).

Cuvîntul Crăciun este practic răspîndit în toate limbile din Balcani, precum şi în cele din Centrul şi Estul Europei: bg. kračon, scr. Kračun (nume propriu), magh. Karačon, karačon (nume propriu şi Crăciun), ceh. cračun, ucr. k(e)rečun, kračiun, v.rus. koročun.

În vechea rusă avea sens de ”solstiţiu de iarnă sau solstițiu de vară” precum şi ”moarte’’.

Larga răspîndire a acestui termen în limbile din Centrul şi Estul Europei i’a făcut pe unii autori să creadă că ar fi de origine slavă (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Weigand, BA, 3, 98; Rosetti, BL, 9, 56.

În căutarea etimologiei termenilor slavi, Vasmer (633) se bazează pe forme slave complet inadecvate, precum kratŭkŭ ”scurt” sau kračati ”a păşi”.

Paliga (46-47) arată că la sîrbi kračun se referă la ”ziua butucului” cînd se ardea un ”butuc de Crăciun”, la bulgari kračun este fie o zi din perioada de iarnă, fie perioada dintre 8-12 iunie, iar la ucraineni este ”colacul de Crăciun”.

În rusa veche, koročun era, de asemenea, o sărbătoare de după 15 August.

Paliga consideră că forma alb. kërcu care înseamnă ”butuc, buturugă”, în general, ar proveni de la PIE (s)ker– ”tăia, a îndoi” şi ar fi un indiciu că toate aceste forme provin de la noţiunea de ”butuc, buturugă”, dar este puțin plauzibil ca rum. Crăciun să provină de aici, cu toată aparenta similitudine.

Vasmer (I, 633) nu crede că formele slave provin din rumînă, întrucît, acest cuvînt este menţionat în Cronica lui Nestor (1143). Vasmer ar putea avea dreptate numai dacă am considera că poporul rumîn s’a format în a doua jumătate a mileniului I şi începutul primei jumătăţi a celui de-al II-lea mileniu creştin, dar poporul rumîn este cu mult mai vechi, iar sărbătoarea ”creştină” a Crăciunului are rădăcini la fel de vechi, datînd din perioada pre-creştină. Astfel, afirmaţia lui Vasmer nu este susţinută de datele ştiinţifice.

Faptul că la slavii de răsărit, Crăciunul se numeşte simplu Roždeštvo, adică ”Naşterea”, ca de altfel şi în alte limbi europene (cf. it. Natale, sp. Navidad), iar Moş Crăciun se numeşte Ded’ Moroz, adică Moş Ger, arată clar că la ei nu s'[a făcut o asociaţie între anumite tradiţii agrare pre-creştine şi sărbătoarea Crăciunului, aşa cum s’a făcut la rumîni şi la alte popoare vechi din Europa sub influenţa culturii rumîne.

Astfel nu este nici o îndoială că slavii de sud, maghiarii şi alte popoare din Europa Centrală au luat acest termen de la rumîni.

În plus, este cert că au existat contacte între geți şi slavi încă dinaintea erei creştine.

Un alt indiciu că această sărbătoare nu este la origine creştină şi că acest cuvînt nu este de origine latină este faptul că sărbătoarea Crăciunului nu s­’a celebrat în sînul bisericii creştine decît destul de tîrziu, cam din secolul IV, mai întîi la Roma, de prin 336 d.Hr. încoace.

În partea de Răsărit a Imperiului, naşterea şi botezul lui Iisus se sărbătorea la 6 ianuarie, dată care corespunde cu sărbătoarea Bobotezei în biserica ortodoxă rumînă, apoi treptat data de 25 decembrie, ca dată a naşterii lui Iisus, s’a generalizat în ambele părţi ale Imperiului Roman.

Totuşi ea nu a fost niciodată acceptată de Biserica Armeană care păstrează şi azi ziua de 6 ianuarie ca dată a naşterii şi botezului lui Iisus.

Faptul că sărbătoarea naşterii lui Iisus este pe 25 decembrie se datoreşte încercării primilor creştini de a înlocui sărbătoarea romană ”natalis solis invicti” (”naşterea soarelui neînvins”), sărbătoare care avea loc la solstiţiul de iarnă, când ziua începea să crească şi soarele să urce din ce în ce mai mult pe bolta cerească.

În tradiţia romană, tot în acea perioadă, mai exact între 17-22 decembrie, se sărbătoreau Saturnaliile.

Romanii se distrau şi îşi făceau cadouri, obicei preluat de creştinism, asimilat cu sărbătorirea Crăciunului, răspîndindu’le ulterior la toate popoarele europene, cît şi peste ocean în cele două Americi.

La romani, data de 25 decembrie era ziua naşterii lui Mithra, divinitate de origine persană, supranumit şi Soarele Dreptăţii. Menţionăm că în biserica ortodoxă, Cristos este denumit şi el Soarele Dreptăţii, în special cu ocazia celebrării naşterii sale.

Nu există nici un dubiu că sărbătoarea păgînă romană a solstiţiului de iarnă are aceeaşi origine cu cea a zeului Mithra, prin urmare, este vorba de sărbători indo-europene străvechi, cu rădăcini în neolitic.

Societăţile neolitice acordau o mare însemnătate Soarelui ca dătător de viaţă.
Prin urmare, data solstiţiului de iarnă, dată la care soarele şi ziua încep să crească, era o dată extrem de importantă pentru aceste societăţi, agrare prin excelenţă.

Sărbători legate de această dată sânt întâlnite la mai multe popoare din Europa, fapt care atestă vechimea şi importanţa acestei date.

Avînd în vedere aceste detalii, geții sărbătoreau desigur şi ei în preajma solstiţiului de iarnă naşterea unei divinităţi solare, uraniene, sărbătoare asociată şi cu ideea de moarte (şi naştere), aşa cum reiese şi din terminologia folosită în cronica lui Nestor.

Avem atestări documentare că vechea religie getică era încă vie în a doua jumătate a mileniului I d.Hr.

Astfel cultul lui Sabazios a dăinuit pînă foarte tîrziu la geți. Procopius din Caesarea spune că împăratul Iustin, get din sudul Dunării, în satul său natal Tauresium fusese adept al cultului lui Sabazios, asta în secolul VI d.Hr., dar desigur că ritualurile dedicate acestui zeu get vor fi dăinuit mult timp şi după aceea.

În plus, menţionăm că în religia zoroastriană, naşterea lui Zarathustra include multe asemănări, până la detaliu, cu tradiţia creştină referitoare la naşterea lui Iisus.

Multitudinea obiceiurilor străvechi din folclorul rumînesc legate de sărbătoarea Crăciunului, obiceiuri care au rezistat pînă azi, sînt încă o dovadă că ele nu au apărut odată cu introducerea în biserica creştină a celebrării naşterii lui Iisus. A. Chelariu (2003, 117-126) consideră, pe bună dreptate, că sărbătoarea Crăciunului îşi are originile în vechile tradiţii indo-europene aşa cum am arătat mai sus.

Din punct de vedere etimologic, autoarea îl leagă de rad. PIE *perku– ”stejar”, radical din care provine lat. quercus ”stejar”, în proto-celtă *perkunia, apoi *erkunia (cf. Hercinia silva), amintind obiceiul multor popoare indo-europene de a aduce în vatră, în perioada solstiţiului de iarnă, ”butucul Crăciunului” care este aprins şi lăsat să ardă pînă în primăvară.

Autoarea arată că la francezi acest butuc se numeşte ”chalendal, chalendaou, calignaou, calnos”, termen extrem de apropiat de rom. călindău, aşa cum este denumit buşteanul din seara de Crăciun.

La megleno-rumîni, acest butuc se numeşte ”boadnic”.

În concluzie, în mai multe culturi europene, inclusiv în cultura română, termenul care defineşte butucul respectiv provine de la un radical diferit de cel de la care provine Crăciun, încît este puţin probabil ca rumînescul Crăciun să provină de la rad. *perku-, radical care defineşte stejarul.

În cele ce urmează, vom arăta că cele două forme nu pot fi asociate din punct de vedere etimologic.

În rumînă, sînt mai multe forme care definesc diferite specii de stejar: gorun, stejar, gîrniță și cer.

Cele mai răspîndite sînt stejar și gorun, pe când gârniță este un derivat de la gorun, iar cer este cognat cu lat. quercus, respectiv cerrus. Dacă rumînescul cer ar proveni din lat. cerrus așa cum s’a presupus, Crăciun tot nu poate deriva de aici, din moment lui cerrus / cer îi lipsește a doua velară.

Cei mai mulți lingiviști (Meyer, 220; Puşcariu, 336; REW, 1848; Cioranescu, 1660) cred că rom. cer provine din lat. cerrus, dar din moment ce această formă latină provine de la același radical proto-indo-european ca și quercus, trebuie să fie un împrumut dintr’o altă limbă apropiată, probabil dintr’o altă limbă italică sau din geto-iliră.

O formă similară se găsește și în albaneză, dar și în italiană: it. cerro, alb. qarr. Există şi în slavele de sud, precum și în maghiară: bg., sb. čer, slov. čer(a), mgh. cser care l’au împrumutat din rumînă.

Din păcate, Walde, autorul unui foarte valoros dicționar etimologic al limbii latine, susține în mod inexplicabil, că ar fi de origine hamitică în latină, întrucît se găsește și în berberul kerruš.

Avem certitudinea că forma berberă este un împrumut dintr’o limbă indo-europeană.
Cu multă vreme în urmă, au trăit acolo și triburi de geți, numiți getuli, care au fost asimilați de semnițiile hamitice care trăiau în zonă, berberii fiind urmașii acestor seminții.

Etnonimul berber provine din lat. barbarus care inițial trebuie să’i fi definit pe getuli, nu populațiile hamitice din zonă. N. Densușianu arată că romanii denumeau barbari anmite seminții înrudite apropiate de ei înșiși, între care se includeau ilirii și geții.

Prin urmare, strămoșii berberilor au împrumutat această formă din limba getulilor, cu probabil aproape 2000 de ani în urmă într’o formă apropiată cu cea din berbera de azi.

Getulii sînt menționați de Strabon, dar și de alți autori din primele secole creștine, pînă în Evul Mediu.

Ar fi extrem de interesant ca limba berberă să fie studiată din acest punct de vedere.
S’ar putea să avem surprize mari.

De aceea avem convingerea că cer este de origine geto-iliră și nu de origine latină, dar desigur echivalent cu forma latină. După toate datele pe care le deținem, putem deduce că cer derivă de la o formă geto-iliră *kerruš.

A doua velară nu a existat nici în geto-iliră și prin urmare această formă nu poate fi etimonul lui Crăciun.

Revenind la formele uzuale stejar și gorun, stejar pare să fie o formă mai nouă, pe cînd gorun, în mod cert este de origine traco-dacă din PIE *guel-, *gulo– ”stejar, gorun, ghindă” (IEW, 472).

Astfel, în limba rumînă, forma Crăciun nu poate fi asociată cu denumirea acestui arbore.

Din toate aceste date se poate trage concluzia că la geți acest radical putea defini mai multe sărbători importante din cursul anului care aveau ceva în comun putând fi legate calendaristic, în mod special, de cele două solstiţii.

Pentru societăţile agrare antice este posibil că aceea care celebra solstiţiul de iarnă să fie cea mai importantă, întrucît marchează momentul cînd ziua începe să crească, dar marchează totodată şi începutul iernii astronomice și al renașterii soarelui.

Colacele plămădite de sărbători au forma discului solar

Acest lucru reiese şi din sărbătorile romane care aveau loc în jurul solstiţiului de iarnă.

Arderea butucului în vatră pînă primăvara este un simbol al menţinerii vieţii pe perioada anotimpului rece.

Ulterior, sărbătorile străvechi legate de solstiţiul de iarnă au fost asociate cu naşterea lui Iisus şi la popoarele germanice. Astfel solstiţiul de iarnă se numeşte în limbile scandinave jul: cf. friz. jul.

În engleză Yule definește atît solstițiul de iarnă, cît și Crăciunul sau perioada de Crăciun După Grimm (cf. Alinei, II, 313) acest termen provine de la gmc. *hjul ”discul (cercul) solar” < PIE *kʷekʷlo– ”roată, cerc” (IEW, 640): cf. eng. wheel ”roată”, gr. κύκλος ”cerc, roată”.

Prin urmare, rumînescul Crăciun trebuie să definească tot ”discul (cercul) solar” şi nu altceva din moment ce a fost la origine o sărbătoare a solstițiului de iarnă și ciclurilor anuale și, ca atare, trebuie să provină de la acelaşi radical care defineşte noțiunea de cerc din limba rumînă.

Este, prin urmare, evident că rumînescul Crăciun provine din PIE *(s)ker– ”a îndoi, a încovoia” (IEW, 935), respectiv *kerk– ”cerc’” radical foarte productiv în limba rumînă, din care provine şi rumînescul cerc (v. cerc, cîrlig, cîrmă, coroia etc.).

Astfel, din PIE *kerk– > geticul *kerk­ion > getica tîrzie *Kerk’un > rum. Crăciun.

Sufixul –ion este specific limbii getice (cf. Koga–ion).

Forma arumînă Cărţun ne îndreptăţeşte să credem că metateza lichidei ­r­ a avut loc destul de tîrziu, dar nu putem preciza cînd, poate către sfîrşitul mileniului I sau începutul mileniului II d.Hr.

În concluzie, sărbătoarea Crăciunului are rădăcini vechi europene (geto-ariene) avînd un caracter agrar neolitic, fiind întîlnită sub o formă sau alta la mai multe popoare indo-europene geto-ariene.

În esenţă este o celebrare a solstiţiului de iarnă, a soarelui, a ciclurilor anuale, iar denumirea însăşi a Crăciunului este de origine getică preluată mai tîrziu de celelalte popoare din Europa Centrală şi de Răsărit.

În rumînă, însăși forma Crăciun are o serie de sensuri și derivați, încât exclude posibilitatea de a fi un împrumut dintr’o altă limbă: crăciunel ”colacul de Crăciun”, Crăciun (top., N.P.), Crăciuna (top.), Crăciunescu (N.P.), Crăciuneanu (N.P.), Crăciuneşti (top.).

Din Sărbătoarea Soarelui în Sărbătoarea Nașterii Domnului la rumîni

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mîntuitorului.

De asemenea, o veche tradiție este ”mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvîntîndu’se casele și creștinii. Colindele de iarnă sînt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou.

Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului rumîn. Evocînd momentul cînd, la nașterea lui Iisus, s’a ivit pe cer steaua care i’a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii – cîte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cîntînd colindul ”Steaua sus răsare…”, purtînd cu ei o stea.

Ajunul Crăciunului începe cu colindul ”Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sînt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani.

Folclorul poporului nostru păstrează vechi imagini ale lui Mos Crăciun; el este un Moş şi nu un tânăr aşa cum îl găsim şi în colindul din Tecuci, discutat şi de pr. D. Bălaşa:

”Mos Crăciun
Cel mai bătrân
Să’l scăldam, să’l imbăiem,
Cu veşmînt să’l primenim.”

În colinde de Crăciun găsim tot felul de surprize. Oare din ce îndepărtate, milenare memorii poporul nostru ne aduce aceste frumoase colinde, acum iarna, de Crăciun?

”Pe luncile Soarelui,
Flori vieţuitoare de măr
Grădina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de măr,
Ler de măr, florile’s dalbe.”

Oricine poate vedea că în această colindă nu se pomeneşte nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotrivă, se aminteşte clar despre cel al primăverii.

Dar să mai vedem un colind (găsit la Al. Strachina, ”Ţara înainte de toate”, p. 91, Ed. Ţara Noastră, Buc. 1994):

”Căluţul lui negru pintenog
Luciu ca un corb
Pă chivara lui tăiată în săgeată
Pe ochi cam plecată
Pe suliţa lui
Duratul de vară
Fulgerul de seară.”

În limba noastră geto-rumînească cuvîntul care celebreaza această sărbătoare, Crăciunul, are toate cele trei genuri dovedindu’şi vechimea de peste milenii: Crăciun la masculin, Crăciuna sau Crăciunoaia la feminin, Crăciun – ambigen.

În folclor se spune că Fecioara Maria, cînd trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugîndu’i pe oameni să’i ofere adăpost pentru a naște. Ajunge la casa unor bătrîni, Crăciun și Crăciunoaia, însă nici aceștia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin nașterea unui prunc zămislit din greșeală.

Nemaiputînd merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat’o durerile nașterii. Crăciunoaia, auzind’o, și știind ce înseamnă o naștere de copil, i s’a făcut milă de dânsa și s’a dus la ea, îndeplinind rolul de moașă. Crăciun, cînd a aflat, s’a supărat și i’a tăiat babei mîinile; apoi, înspăimîntat de tot ce s’a întîmplat, a plecat de acasă.

Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l’a încălzit, și l’a dus să scalde copilul. Maria i’a zis să încerce apa, și cînd a bagat cioturile mîinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decît erau înainte; de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate.

În altă variantă a poveștii, Maria suflă peste mîinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc.

Unele cîntece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: ”Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, ”O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, ”Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu.

Scriitorul Ion Creangă descrie în ”Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Isus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului.

Încă un aspect interesant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci doar tipul darurilor: aur, tămîie albă și smirnă.

Colindele, precum și obiceiurile colindelor sînt prezente și la alte popoare, și s’ar putea ca ele să dateze din timpul romanilor.

De pildă, colinda rumînească ”Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspîndită, sub numele de ”Dji vén cwerî m’cougnou d’Noyé”.
Mulți oameni sărbătoresc Crăciunul deși știu că această sărbătoare are origini păgîne și nu este bazată pe Biblie.

În același timp s’ar putea întreba:

De ce ar trebui să adopt o poziție diferită de a marii majorități?

Biblia ne îndeamnă să ne folosim ”puterea rațiuniî” pentru a lua personal decizii (Romani 12:1, 2).

Ea ne învață să prețuim adevărul (Ioan 4:23, 24).

Prin urmare, deși nu ne este indiferent cum ne privesc alții, sîntem hotărîți să respectăm principiile biblice chiar dacă acest lucru înseamnă să adoptăm o poziție diferită de a celorlalți.

Deși alegem să nu sărbătorim Crăciunul, noi respectăm dreptul fiecăruia de a hotărî în această privință.

Cert este că cei mai mulți care știm că această sărbătoare nu este ziua nașterii Domnului, nu ne impunem punctul de vedere cînd alții aleg să țină această sărbătoare, pentru că respectă alt precept creștin: toleranța.

Oficial, Crăciunul este sărbătorit, în prezent, în data de 25 decembrie pentru mare parte din țările creștine, pe 7 ianuarie în Bisericile pe stil vechi (cum ar fi cea din Rusia), pe 6 ianuarie de Biserica Apostolică Armeană și în data de 19 ianuarie de Patriarhatul Armean al Ierusalimului.

Tradițiile fiecărui popor sînt amestecate cu practicile creștine, astfel încît Crăciunul diferă de la o țară la alta și de la o cultură la alta.

Chiar dacă și’a mai pierdut din semnificația religioasă, devenind, pentru mulți, o perioadă în care cadourile contează cel mai mult, Crăciunul reușește să aducă fericire în viețile tuturor!

Crăciun Fericit !

Resurse: academia.edu (Calendar geto-dacic ediția a IV-a, Anişoara Munteanu, Sebastian Virtosu), limbaromana.org

Citește și: PROTO-GEȚII ”URIEȘI” SAU OMUL YAMNAYA

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA