LATINOPAȚII ȘI GETOFOBII, NU VOR SĂ FIM URMAȘI DE PELASGO-GEȚI

Mulți ”alogeni de România” se chinuie contracost să ne nege adevărata obârșie sau să demaște ”conspirația” geților de azi, care pur și simplu nu vor să dispară din istorie. După ce au redus limba geților la câteva cuvinte în DEX, au șters memoria culturală a geților, au furat tezaure de pe aceste meleaguri, i’au făcut să se simtă inferiori prin demonizare dac-drac, se opăresc la gândul că niște români se consideră geți sau daci, și vor să mențină mistificările din istoria oficială cea care le dă dreptul la existență, deși nu au nicio autoritate morală.

Ai dracu geții ăștia moderni: Mihai Vinereanu, Pavel Coruţ, Adrian Bucurescu, Paul Lazãr Tonciulescu, Cornel Bîrsan, Gabriel Gheorghe, Branislav Stefanoski – Al Dabija, Eugen Delcea, care nu vor să se simtă imperatori romani !

Sunt alogeni și latinopați care nu pot concepe cum un istoric, Nicolae Densușianu, după ce a cercetat lucrări în bibliotecile din București, Budapesta, Viena și Vatican, a ajuns la concluzia că pe aceste meleaguri a existat un popor Pelasg care a avut un imperiu ce se întindea până în Japonia. Doar istoria oficială spune clar că lumea a început cu romanii, iar geții erau niște bieți neica nimeni de care romanii s’au impiedicat pentru o clipă.

Ce spune un specimen latinopat despre geții moderni:

”Curentul cultural dacologic, care vrea să repunã în drepturi ”marea civilizaţie dacă”, uită adesea să mai facă diferenţa între fantezie şi fapt, în virtutea unui naţionalism fundamentalist care intoxicã mediul academic şi cercetarea profesionistã.”

Cu alte cuvinte, dacă nu spui că geții au fost șterși de pe fața pământului înseamnă că trăiești o fantezie. Probabil o fantezie au fost și cei 40 de împărați geți sau traci, daci, geto-daci, sau goți cum li se mai spun în fițuicile oficioase ca să le piardă urmele, și care au condus Imperiul roman de Răsărit după epoca Traian.

Probabil fantezie o fi și Împăratul Galerius care a schimbat pentru scurt timp denumirea imperiului Roman în Imperiul getic sau dacic, așa cum aflăm de la Lactanțiu, cel mai înverșunat dușman al lui:

”Odinioară, când a primit titlul de împărat, el a declarat ca ESTE DUȘMAN NUMELUI DE ROMAN ȘI CĂ VREA SĂ SCHIMBE TITULATURA IMPERIULUI ROMAN CU ACEEA DE IMPERIU DACIC.”

O fi și ăsta parte a conspirației mondiale getice. Și cum se mai lasă intoxicat mediul academic, tinerii profesori de istorie nemaidorind să fie prostiți cu latinizarea geților, ei începând sa descopere lucrurile adevărate. Iar dacă este intoxicat înseamnă că este ceva rău, că getismul sau dacismul este o otravă care distruge trupul sănătos al cuceritorilor romani.

Interesant cum acasă la tine ești considerat o intoxicare, cum spun unii inchizitori latrinopați:

”Mai exact, cum s’a ajuns la o exacerbare atât de mare a cultului dacoman?… Totul porneşte de la nevoia unei rădăcini.”

De parcă nevoia de rădăcină ”nobilă” nu i’a determinat pe latinopați să ne blagoslovească cu minciuna etnogenezei dintre ”romani și femeile dace”… Să ne fie înțeles, românii nu trebuie să aibe niște rădăcini reale, ci unele impuse de niște indivizi așa-zis școliți pe linie iezuită sau evreiască !!!

Rădăcinile noastre reale sunt cele getice și pelasgice. Ce o fi așa de greu de crezut sau de acceptat ?

Poporul român nu este urmașul celui roman, nici nu avea cum pentru că pur și simplu nu exista un popor roman! Imperiul roman era un conglomerat de națiuni care’și vedeau de treabă fiecare în felul lor, doar funcțiile de conducere fiind supuse formalităților romane. Este ca și cum ai spune că a existat un popor sovietic când am văzut cu toții că rușii, ucrainienii, uzbekii, cecenii etc. trăiau separat, doar funcțiile de conducere fiind ”sovietice” prin formalism. A fost cazul și imperiului habsburgic unde o serie de națiuni reale bazate pe limbi distincte l’au moștenit.

Iar dacă nu exista popor roman, cum ne’am romanizat?

Citiți și:  PELASGII ȘI GEȚII DINTRE NOI

Ce mai spun cârtitorii plătiți de statul român:

”În 1894 Teohari Antonescu publicã o lucrare al cărei titlu vorbeşte de la sine: ”Dacia, patria primitivã a popoarelor ariene”, dar cel care va crea o adevăratã biblie a protocronismului este Nicolae Densuşianu, care nu duce lipsă de erudiţie sau metodologie, dar acestea nu sunt deloc temperate de fantasme…”Dacia preistorică” din 1913 ne prezintă imperiul ”pelasgic”, care se extinde din Dacia începând cu 6000 î.Hr., ajungând sã cuprindã Europa, Asia şi Africa…Teritoriul României devine nucleul unui mare imperiu, dacii sunt strămoşii tuturor popoarelor, iar din limba dacă derivă toate celelalte. Dacia este un centru al lumii şi un simbol cosmic.”

Deci, Nicolae Densușianu, care nu duce lipsă de erudiție sau metodologie este un fanatic deoarece a ajuns la concluzia că geții sunt urmașii Imperiului Pelasg ce a dominat Europa, Asia și Africa, iar românii sunt urmașii pelasgo-geților antici. Pentru o clipă să fim de acord cu acești adevărați profanatori de memorie ancestrală românească și să spunem la fel ca ei:

În perioada 1905-1912, cand geții nu existau în istorie, un istoric român, premiat de Academia Română pentru studiile sale istorice, a primit o bursă de la aceeași academie și a fost trimis să cerceteze istoria românilor la bibliotecile din Budapesta, Viena și Vatican. Acesta a citit toate operele clasice de la aceea vreme care îi menționau pe geți sau daci.

A fost în zonele românești din Serbia și Croația. Cu toată informația acumulată concluzia la care a ajuns a fost să spună că geții sunt urmașii Imperiului Pelasg care a dominat lumea.

La 1900 când scrierile SF erau reprezentate doar de Jules Verne. Când NIMENI nu s’a gândit în lumea asta să facă legătura între neamurile lor și pelasgi. Nici măcar grecii care au făcut varză panteonul zeilor pelasgi Uran, Saturn, Apollo etc. cu mitologia lor. NIMENI n’a avut curaj să’și asume istoria unui popor magnific, să se lege de el. Doar un român, istoric, născut într’un sat, Densuș, din judetul Hunedoara. El a avut tupeul să refacă legătura între Imperiul Pelasg, geți și români.

Cum a făcut sau nu Densușianu, adevărul este azi că acesta a avut un fantastic instinct și o viziune remarcabilă confirmată de genetica modernă.

Absurd, nu?

Mai bine stătea Densușianu și învăța ”latinizarea” geților decât să provoace atât stres dacofobilor și getofobilor. De aici țipetele de groază ale iubitorilor de soldați romani sau al celor fără rădăcini în Carpați printre care maghiaropații. Ei aveau impresia că istoria lumii începe cu Imperiul Roman. Ca și cărțile noastre de istorie. Înainte de ei nu găsești decât câteva rânduri.

Acești adoratori de soldați romani au crezut că veșnic vor prosti lumea cu teoria romanizării unde câteva mii de soldați romani care și aceia erau geți macedoneni care serveau imperiul, ”le’au tras’o la toate femeile” din Geția parțial cucerită, dar mai ales celor din părțile libere. Femeile gete din Moldova, Maramureș, Crișana etc., care nu au văzut romani în viața lor au născut copii cu ei și i’au învățat doar în ”limba romană” a Romei fără să o cunoască. Că proastele au refuzat să mai vorbească limba getică cu cei mici, doar ca să se nască o teorie absurdă a celor care nu ne vor neam de ”barbar”.

Au vorbit ”limba romană” de la Roma pe care au învățat’o ele de undeva. Dacă au rămas însărcinate cu soldați romani pe care nu i’au văzut de ce nu ar învăța ”limba romană” de undeva fără să o audă, poate noaptea în somn?

Bătrânii, care stăteau în satele gețilori liberi și nu aveau de unde să afle de existența romanilor, învătau la ”radio” pe rupte ”limba romana” a latinopaților. Ei, cei mai fanatici păstrători ai tradițiilor getice, dintr’o dată, s’au gândit că această necunoscută cultură romană este mai faină. Așa că au îmbrățișat cultura romană despre care știau … nimic.

Ei nu aveau de unde sa afle de romani. Nu existau televizoare, ziare, internet, facebook să știe de ei. Tot ceea ce știau erau din spusele luptătorilor geți.

O chestiune interesantă și în cazul luptătorilor geți. Ei au fost romanizați în timpul luptelor. În toiul luptelor pe viață și pe moarte ei învățau ”limba romană”. Nici nu mai vorbeau limba getică, probabil de rușine. Se simțeau barbari provinciali, asa că vorbeau latina înainte de luptă, în toiul luptei și după luptă. Poate era o strategie să’i facă pe legionarii romani să’i considere frați și să treacă pe nivelul de non-combat.

Alte elucubrații ale getofobilor de serviciu:

”Majoritatea protocroniştilor nu au studii de istorie, ignorã scrierile istorice, scot din context idei, hiperbolizeazã surse incerte şi izolate (Tăbliţele de la Sinaia, de la Tărtăria etc.), apeleazã la argumente logice care nu sunt decât speculaţii şi îi anatemizeazã pe istorici pentru că ar ascunde adevărul.”

Cu un astfel de mod de a explica trecutul nostru și copiii de gimnaziu realizează că istoria oficială a românilor este în suferință vizibilă. Dacă unul singur a avut studii de istorie, și a fost premiat de Academia Română, este azi considerat fanatic. Dacă românii iubitori de istorie și de geți acționează pentru redescoperirea strămoșilor reali, ei nu trebuie băgați în seamă pentru că nu au studii de istorie.

Mai bine să ai studii de istorie (dar ce ”istorie”?) și să repeți ca papagalul inepția că geții au fost romanizați și că românii au apărut ca simbioză între femeile dace și ”poporul roman” care erau de fapt geți, celți, iberici etc. Dacă cineva găsește Tăblițe cu scris mai vechi cu 1.000 de ani decât cel sumerian reprezintă un caz izolat și nu trebuie cercetat pentru a vedea dacă mai sunt și alte Tăblițe în genul celor de la Tărtăria, așa cum se închid la foc automat șantierele arheologice din calea autostrăzilor, de teama ca istoria meleagurilor noastre care zace îngropată să nu strice dogmele Academiei Române.

Ar fi chiar păcat să rescrii toată istoria oficială (o maculatură în spatele căreia se află o imensă muncă de mistificare) pe baza a trei tăblițe cu un scris mai vechi decât cel sumerian. Tone de maculatură tipărite inutil an de an în care ni se spune că cel mai vechi scris este cel sumerian să nu mai aibă folos doar pentru 3 tăblițe care sunt de fapt peste 20?

Mai bine nu cercetăm și facem arheologie cu excavatorul pe autostrăzile patriei. Cum se bagă o cupă de excavator în pamant cum scot artefactele pelasgilor sau geților, la 1-2-3 metri, de rămân fără replică iubitorii de romanizatori.

Ei tot așteaptă acel ceva care să le confirme că geții și’au uitat limba și tradițiile si le’au îmbrățisat pe cele ale legionarilor romani care erau geți din sudul Dunării înrolați din Macedonia.

Așteptare frumoasă, dragi denigratori!

Oamenii de bun simț nu se auto-amăgesc că ar fi niște urmași de legionari romani care și aceia erau în mare parte macedoneni (Leg. a V-a Macedonica), ci de pelasgo-geți sau chiar și ”daci” autohtoni, deși dac este un exonim precum vlah.

Citește și:  ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

Reclame

CUI I’AR FOLOSI O AUTONOMIE A UNOR JUDEȚE ARDELENE SAU MOLDOVENE?


Vom aborda fără prejudecăți un subiect care deși este tabu printre români, este foarte dezbătut de mințile înfierbântate de iredentism ale alogenilor care trăiesc în România și care nu s’au împăcat cu consecințele Conferinței de Pace de la Paris din 1947, tratat în care au fost incluse o serie de clauze care defineau despăgubirile de război, drepturile minorităților și ajustări teritoriale incluzând modificări ale frontierelor Româno-Ungare, Sovieto-Române, Bulgaro-Române, Ungaro-Slovace etc.

Ne gândim evident la maghiarofoni, și spunem maghiarofoni pentru că mulți dintre ei sunt români maghiarizați în generațiile trecute, dar și la câțiva români care cochetează cu ideile secesioniste, mulți dintre ei amăgiți de mirajul unei vieți mai bune similar cu cel din occident și care cred ei s’ar rezolva prin simpla modificare de frontiere. Pe 15 martie, maghiarii din România și, în special, cei din secuime vor autonomie. În ultimii ani, de ziua națională a maghiarilor, subiectul autonomiei teritoriale a tot apărut în peisajul manifestărilor din această zi.

Autonomia apare, precum ghioceii, în martie și se ofilește, de obicei, în vară după discursul lui Viktor Orban la Universitatea de vară de la Băile Tușnad. Cam atât durează ciclul de vegetație al subiectului autonomiei.

Subiectul este uneori adus în dezbatere și de către unii reprezentanți ai administrațiilor locale nemulțumite uneori de cum sunt gestionate bugetele naționale.

Deci, cum ar arăta cele trei mari provincii ale României dacă ar fi independente?

MOLDOVA VA STA CEL MAI PROST

Motiv pentru care nu există tendințe serioase de autonomie.
O Moldovă independentă, formată din cele opt județe din nord-estul României, ar avea o populație rezidentă de 4,1 milioane de locuitori (21% din populația României) și o suprafață de 46,2 mii de km pătrați (19,4% din teritoriul Românei – vezi POZA).
Economia Moldovei independente ar însemna un PIB de 97,8 miliarde de lei (21,8 miliarde euro), conform datelor CNP din anul 2016.

Ca pondere în economia națională, Moldova înseamnă 12,8% din PIB-ul României. Așadar, avem o mare diferență între ponderea popualției (21%) și cea deținută în PIB-ul național (12,8%), ceea ce duce la un PIB pa cap de locuitor cu 38% mai mic decât media națională (23,88 mii față de 38,65 mii lei – vezi datele din imagine). E o diferență mare de productivitate pe locuitor, conform datelor din 2016, între regiunea Moldovei și media națională (5,3 mii față de 8,6 mii euro, la cursul mediu BNR).

Taxele colectate la nivel regional anul trecut s’au ridicat la valoarea de 12,54 mld. lei (10,8% din taxele colectate la nivel regional). În cazul unei independențe, aceste taxe ar crește pentru că li s’ar adăuga taxele colectate prin intermediul Direcției Generale a Marilor Contribuabili, care colectează la nivel central direct de la marile companii indiferent de județul unde își au centrul.

E probabil ca suma taxelor colectate să mai crească cu 50% în cazul unei ipotetice independențe, ceea ce ar duce nivelul taxelor colectate la aproape 4,2 miliarde de euro, de aproape 2 ori mai mult decât au primit administrațiile locale în 2016 (10,7 mld. lei, respectiv 2,38 mld. euro).

Raportul bugete locale/cheltuieli buget consolidat a fost anul trecut de 1/4 (59 mld. lei venituri bugete locale / 242 mld. lei cheltuieli buget consolidat). Taxele colectate într’o ipotetică Moldovă independentă sunt insuficiente pentru a menține actualul nivel al cheltuielilor.

În consecință, considerăm că o eventuală autonomie, vor ajuta doar tendințelor din exterior, în speță Budapestei și Moscovei în planurile lor de destabilizare a României.

Citiți și:  CUM DEZINFORMĂM ROMÂNII CA SĂ ADERE LA IDEEA FEDERALIZĂRII

TRANSILVANIA (Ardeal+Banat+Crișana+Maramureș) SE VA MAGHIARIZA MAI RAPID DECÂT SE PETRECE ÎN INTERIORUL ROMÂNIEI

În Transilvania principalul motor secesionist o reprezintă UDMR și PPMT, partide ungurești care trag către o unire cu Ungaria, nicidecum pentru o independență reală a Județelor Covasna-Harghita sau a Ardealului ca întreg.

Cei 5,5 milioane de români din Ardeal nu’și doresc cu adevărat o independență care le’ar aduce o scădere a ponderii lor și vor deschide calea spre o maghiarizare și catolicizare grăbită precum se întâmplă în Harghita și Covasna.

18 milioane de români sunt mai greu de maghiarizat într’o politică națională a României, față de 5,5 milioane de români la o masă de 11 milioane de maghiarofoni (Ungaria+ maghiarofonii din Ardeal).

O Transilvanie independentă ar avea o suprafață de 100,3 mii km pătrați (42,2% din suprafața României) și o populație rezidentă de 6,7 milioane de locuitori (34% din populația României – vezi datele din poză).

Economia Transilvaniei ne arată că în eventualitatea unei independențe, PIB-ul ar fi echivalent cu 31,7% din PIB-ul național la nivelul anului 2016. Cele 221,4 miliarde de lei, cât reprezintă PIB-ul Transilvaniei, sunt echivalente cu 49,3 miliarde de euro, la cursul mediu din 2016.

PIB-ul pe cap de locuitor din Transilvania e sub media națională (93,1% din media națională), conform datelor din 2016. PIB-ul pe cap de locuitor din Transilvania se ridica la valoarea de 35,99 mii lei (8 mii euro), cu 2,66 mii lei (600 euro) mai puțin decât media națională de 38,65 mii lei (8,6 mii euro).

Deci, și în cazul Transilvaniei vorbim de o productivitate pe locuitor mai mică decât media națională. Asta e o chestiune pe care propagandiști lugubri și fără cunoștințe solide de economie, precum Sabin Gherman, omit să o expună public atunci când ne explică criteriile economice care ar sta la baza unei autonomii extinse, dacă nu chiar independență, a Transilvaniei.

Taxele colectate din Transilvania, ”cele care îngrașă Bucureștiul”, conform panourilor electorale ale UDMR de la ultimele alegeri, se ridicau la valoarea de 33,98 miliarde lei (29,2% din taxele colectate la nivel regional).

ANAF-ul nostru colectează taxe prin direcțiile regionale la nivel de teritoriu, de la persoanele fizice și companiile mici și mijlocii (58% din totalul taxelor colectate în 2016), și Direcția Generală a Marilor Contribuabili, care colectează direct de la marile companii, indiferent de regiune (42% din totalul taxelor colectate anul trecut). Nu avem o statistică teritorială de la nivelul marilor contribuabili, dar avem de la nivelul direcțiilor regionale, și conform acesteia, în Transilvania se colectează aproape 7,6 miliarde de euro din totalul taxelor colectate la nivel regional (26 mld. euro). Această sumă, probabil, va mai crește cu cel puțin 50% prin mutarea taxelor de la marii contribuabili la nivel regional în cazul unei ipotetice independențe.

În 2016 administrațiile locale din această regiune au avut venituri de 4,6 miliarde euro (20,5 mld. lei). Dar trebuie să ne gândim că, din bugetul de 11 – 12 miliarde de euro al unei Transilvanii independente, pe lângă cele 4,6 mld. euro, cât revenind aministrațiilor locale, vor trebui suportate pensiile, datoria publică, sistemul de sănătate, de învățământ, administrația centrală, structurile de apărare, etc.
Raportul între bugetele locale și bugetul central ar fi de 1/2,6, tot insuficient pentru a menține actualul nivel al cheltuielilor.

HARGHITA ȘI COVASNA TOT MAI SĂRACE

De ce ar avea nevoie maghiarofonii de autonomie, ținând cont că cele două județe sunt tot mai sărace? Cât de mult au rămas în urmă economiile Harghitei, Covasnei și Mureșului față de media națională din 1995 încoace?

Cele două și ceva județe pe teritoriul cărora se întinde așa-zisul Ținut Secuiesc, pentru că doar o parte din județul Mureș face parte din acest ținut, au fost conduse de liderii maghiari din anii `90 încoace. Dacă în cazul Mureșului, influența liderilor maghiari a fost ceva mai redusă, în cazul Harghitei și Covasnei, putem spune că UDMR-ul a condus fără drept de contestare aceste județe de mai bine de 28 de ani.

Așadar, putem aprecia că evoluția economiei din aceste județe din 1995 încoace li se datorează în bună măsură și liderilor maghiari. De ce din 1995 încoace? Pentru că datele INS-ului privind PIB-ul de la nivel de județe încep din anul 1995 și se opresc în 2015. Pentru anii 2016 și 2017, am apelat la datele Comisiei Naționale de Prognoză.

Cum au evoluat economiile județelor Mureș, Harghita și Covasna între 1995 și 2017?

Am ales ca indicator PIB-ul pe cap de locuitor în prețuri curente exprimat dolari la cursul mediu de schimb (euro încă nu exista în 1995). Fiind un indicator agregat, PIB-ul înglobează și evoluția unor indicatori precum veniturile, exporturile nete, consumul, etc. Deci, dintre toți indicatorii economici, e cel mai potrivit pentru a face o comparație.

Datele INS ne arată că toate cele trei județe au pierdut teren în raport cu media națională, dar și cu media regiunii de dezvoltare din care fac parte (vezi tabelul din imagine). Cele trei județe, alături de Brașov, Sibiu și Alba, formează împreună regiunea de dezvoltare Centru.

Dacă în 1995, PIB-ul pe cap de locuitor din această regiune era la la un nivel de 104% din media națională (1.724 $ față de 1.656 $), anul trecut, acest indicator era sub media națională, situându’se la un nivel 94,3% (10,14 mii $ față de 10,76 mii $). Datele din 2016 și 2017 sunt estimări ale Comisiei Naționale de Prognoză. Totuși, această regiune era căzută sub media națională și în 2005, și în 2010, și în 2015, iar în acest caz vorbim de date definitive.

Cine sunt vinovații pentru această scădere de productivitate a regiunii în raport cu media națională?

Cele trei județe luate în discuție sunt principalii vinovați, adică Mureș, Harghita și Covasna. Celelalte județe din regiune, Sibiu (11,28 mii $ ), Brașov (12,77 mii $) și Alba (11,64 mii $) se situau în 2017 peste media națională a PIB-ului pe cap de locuitor (10,76 mii $), iar două dintre acestea, Alba și Sibiu, se aflau sub media națională în 1995 (vezi tabelul din imagine).

Ce au aceste județe în comun?

Administrație condusă de formațiunile politice ale etniei maghiare, formațiuni care militează pentru o politică izolaționistă pentru a’și conserva numărul de voturi.

Să le luăm pe rând:

Județul Mureș

Mureșul se afla în 1995 foarte aproape de media națională a PIB-ului pe cap de locuitor (99,2%; 1.644 $ față de 1.656 $), iar anul trecut s’a situat la un nivel 78,6% (8,45 mii $ față de 10,76 mii $).
A pierdut teren și față de media regiunii de dezvoltare. Dacă în 1995, era la un nivel de 95,3% din media PIB-ului pe cap de locuitor din regiunea Centru (1.644 $ față de 1.724 $), anul trecut era la 83,3% (8,45 mii $ față de 10,14 mii $). În cazul Mureșului, vorbim de o scădere mai mică față de cele două medii (națională și regională), iar în cazul celorlalte două județe scăderile sunt și mai mari.

Județul Harghita

În 1995, acest județ se situa la un nivel de 96,3% din media națională a PIB-ului pe cap de locuitor (1.595 $ față de 1.644 $) și de 92,5% din media regională. Anul trecut se situa la un nivel de 67,9% din media națională a PIB-ului pe cap de locuitor și de 72% din media regională (7,3 mii $ față de 10,14 mii $, respectiv 10,76 mii $).

Județul Covasna

Acest județ are cea mai spectaculoasă cădere față de mediile națională și regională ale PIB-ului pe cap de locuitor. În 1995 era al doilea județ al regiunii Centru în privința PIB-ului pe cap de locuitor, situându’se la un nivel de 103,4% din media regională și la 107,6% față de media națională (1.783 $ față de 1.724 $, respectiv 1.656 $).

În 2017  PIB-ul pe cap de locuitor din acest județ a fost, potrivit CNP, de 7,15 mii $, adică 70,5% din din media regională și 66,5% din media națională. E evidentă prăbușirea față de anul 1995.

Cele trei județe care, parțial sau aproape în totalitate, au fost conduse de reprezentații etniei maghiare din 1995 încoace au pierdut teren față de nivelurile de dezvoltare economică regional și național. Politicile de enclavizare etnică și economică au condus la un regres economic. Acum un an și ceva, la alegerile parlamentare, UDMR-ul defila cu sloganuri legate de independență fiscală, deși, și la acest capitol, județele majoritar maghiare sunt mult sub media națională.

E o politică demagogică și păguboasă care nu face decât să creeze un mic Lesotho în interiorul României, doar din rațiuni de conservare a unui procent din voturi care să permită UDMR-ului accesul în Parlament. Bunăstarea viitoarelor generații din aceste județe ale României e sacrificată din rațiuni ce țin de pensiile speciale ale parlamentarilor.

Trist.

ȚARA ROMÂNEASCĂ CEA MAI CÂȘTIGATĂ ÎN CAZUL INDEPENDENȚEI

Țara Românească și Dobrogea stau cel mai bine economic, contrar celor vehiculate de propaganda maghiarofonilor.

În cazul unei ipotetice independențe a Țării Românești, ar apărea un diferend teritorial cu o Moldovă independentă. Regiunea Dobrogei ar fi sursa diferentului, pentru că aceasta a fost alipită Principatelor în anul 1878, în urma războiului de independență, iar în schimbul acesteia s’a renunțat la cele trei județe din sudul Basarabiei în favoarea Imperiului Țarist (Cahul, Bolgrad și Ismail), județe care aparțineau de drept Moldovei încă înainte de unire. Deci, Principatele Unite, pentru a obține Dobrogea în 1878 au renunțat la un teritoriu al Moldovei.

Acest diferend dispare în cazul Unirii cu Basarabia.

Presupunând că Țara Românească ar păstra Dobrogea, populația noului stat independent ar fi de 8,9 milioane (45% din populația României), iar teritoriul ar fi de 91,9 mii km pătrați (38,5% din teritoriul României – vezi datele din poză).
Economia Țării Românești ar însemna un PIB total de 421,8 miliarde de lei (93,9 miliarde euro), la nivelul anului 2016, ceea cea ar însemna o pondere de 55,4% din PIB-ul României.

PIB-ul pe cap de locuitor din Țara Românească ar fi echivalent cu 122,6% din media națională (47,39 mii față de 38,65 mii lei). La cursul mediu de anul trecut, PIB-ul pe cap de locuitor din Țara Românească ar fi echivalent cu 10,6 mii euro.
De unde vine această productivitate ridicată din sud?

Sursa principală e regiunea capitalei, al cărui PIB total se ridică la 209 miliarde lei, deci aproape jumătate din PIB-ul Țării Românești. Fără regiunea capitalei, ce include și Ilfovul, PIB-ul pe locuitor din Țara Românească ar fi de 32,1 mii lei (83,1% din media națională).

De unde vine productivitatea ridicată din capitală?

PIB-ul regional cuprinde doar ceea ce se produce local într’o regiune și nu cum cred unii secesioniști ignoranți, că Bucureștiul are un PIB ridicat pentru că aici își au sediul toate marile companii.

Dacă McDonanld`s are sediul în București și restaurante în restul țării, statistica teritorială va încerca să cuprindă activitatea restaurantelor din fiecare județ în PIB-ul județului. La centru, adică în PIB-ul Bucureștiului, va intra activitatea restaurantelor din București plus cea a managementului central de la Mc Donald`s, care e localizat tot în București.

PIB-ul din capitală e ridicat pentru că aici e cea mai mare piață din România, piață care nu are nevoie mare de autostrăzi și alte proiecte de infrastructură pentru a fi accesibilă unui investitor. Cele aproape 2,3 milioane de rezidenți, și peste 3,5 milioane adăugând navetiștii cu venituri mult peste media națională, sunt un magnet pentru mediul de afaceri. La sfârșitul anului trecut, conform BNR, aproape 60% din investițiile străine directe din România erau localizate în regiunea capitalei.

În cazul unei ipotetice separări a celor trei provincii istorice, Bucureștiul nu va suferi mult, pentru că va constitui în continuare un pol de atracție prin dimensiunile sale.
Taxele colectate la nivel regional în sudul României au o pondere în totalul taxelor colectate de 60% (70,02 mld. lei, respectiv 15,6 mld. euro). Capitala e perla coroanei în materie de colectat taxe. Peste 37% din taxele colectate la nivel regional sunt colectate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. Și nu vorbim despre taxele de la companiile mari, care, așa cum am spus, sunt colectate separat.

În cazul în care companiile mari ar cotiza la celelalte regiuni, tot sudul ar ieși în câștig, pentru că aproape 70% din cele 2.940 de mari contribuabili își au sediul în județele din sud și în capitală. În regiunea capitalei, anul acesta, erau 1.520 de mari contribuabili. E probabil ca numărul acestora să se diminueze, dar tot ar rămâne ceva mai mult decât în celelalte provincii, pentru că și piața de 8,9 milioane de locuitori ar fi mai mare. Deci, cele 15,6 miliarde de euro cât reprezintă taxele colectate la nivel regional au șanse să se dubleze în eventualitatea unei treceri a marilor companii la bugetul ipoteticei Țări Românești.

În 2016 județele din sud au avut venituri ale administrațiilor locale în valoare de 6,3 mld. euro (28,3 mld. lei). Suma pare suportabilă pentru un buget de 30 miliarde lei și chiar mai rămân bani pentru susținerea pensiilor, sănătății, administrației centrale, învățământului, armatei etc.

Raportul între bugetele locale și bugetul total ar fi de 1/4,7, mai mare decât cel din prezent. Vedem, așadar, că sudul susține prin taxe restul țării deocamdată și nu invers.
Dacă ar fi să aplicăm criteriile catalanilor, cea mai îndreptățită provincie istorică care ar trebui să lupte pentru independență e Țara Românească. Dacă ar fi să ne ghidăm după cât de discriminate și neglijate economic sunt provinciile istorice, atunci Moldova ar fi cea mai îndreptățită să’și dorească independența, dar din punct de vedere al sustenabilității fiscale, ar fi un dezastru pentru această regiune.

Desigur acestea sunt calcule ipotetice făcute de situl analizeeconomice.ro, pentru că nu românii își doresc 4 state românești independente, ci doar alogenii anti-români cu predilecție.

De asemenea, nu e sigur că județe ca Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Caraș, Bistrița sau cea mai mare parte din Mureș, adică a acelor județe care nu vor să fie ”libere” datorită mirajului ipoteticei dezvoltări mai rapide. Consecința va fi doar maghiarizarea mai rapidă.

Brașovul, unul dintre cele mai mari oraşe din România se alătură celor care vor ca Basarabia să revină la patria mamă. Municipiul Braşov, ai cărui consilieri au votat în unanimitate pentru semnarea Declaraţiei de unire au propus în cadrul şedinţei ca Documentul să obţină votul absolut, devenind astfel Act Administrativ.

Consilierul Arnold Ungar:

”Eu aș propune să nu adoptăm un vot simbolic care nu are nicio valoare. Materialul pe care l’a prezentat domnul viceprimar, Costel Mihai, din punct de vedere istoric foarte corect și frumos. Eu zic că l’am putea vota, doar că asta nu se poate face acum în 5 minute, ca un proiect de hotărâre prin care Brașovul, prin reprezentanții săi democratic aleși, își manifestă dorința de REÎNTREGIRE A ȚĂRII și suntem de acord cu ce fac frații noștri din Basarabia, unde tot mai multe localități se manifestă în sensul dorinței de UNIRE cu României.”

În urma intervenției, viceprimarul municipiului Brașov, Costel Mihai a anunțat adoptarea unui material în acest sens în cadrul următoarei ședințe a consiliului local Brașov.

Viceprimarul municipiului Brașov, Costel Mihai:

”Pentru următoarea ședință putem să adoptăm un astfel de material, iar astăzi, ca prim pas față de această Declarație să acordăm votul de susținere simbolică a declarației, urmând ca acest act să se materializeze într’un act administrativ.”

Iniţiativa adoptării Declaraţiei de UNIRE i’a aparţinut unuia dintre viceprimarii oraşului, Costel Mihai, iar ideea a fost îmbrăţişată cu entuziasm atât de edilul-şef, Gheorghe Scripcaru, cât şi de Consiliul local.

Braşovul este cea de’a patra unitate administrativă românească de la vest de Prut care se pronunţă în favoarea refacerii României Mari. După ce tonul semnării Declarațiilor de UNIRE în România a fost dat de municipiul Buzău, care a votat în unanimitate marele act istoric. Consiliul Judeţean Timiş a ratificat tot cu unanimitate o declaraţie similară. Prahova la fel.

Așadar, ar fi de neînțeles ca după ce au dat dovadă de acte de patriotism aceleași consilii să adopte într’un viitor previzibil niște acte de trădare.

Sau de ce ar crede de exemplu cărășenii că timișenii vor fi solidari în viitor cu ei dacă de exemplu azi sunt voci egoiste în Timișoara care spun că banii trebuie să rămână în Timișoara și să nu mai fie ajutate județele sărace? Aceleași semne de întrebare s’ar ridica la adresa clujenilor, interesați ca municipiul lor să devină capitală de regiune, și în Bistrița, Alba, Hunedoara, sau în cea mai mare parte din județul Mureș care cu siguranță nu ar dori să devină minoritari într’o viitoare regiune autonomă maghiară care a mai existat cândva înființată de sovietici.

De asemenea, nu credem că Vaslui, Galați și Vrancea, ori întreaga Moldovă, să’și dorească o ieșire din România de azi. Cel mai probabil și’ar dori să rămână în continuare unite unei Românii mai mici, dar care ar rămâne continuatoarea locului României din Cadrul UE și NATO.

Și atunci ce ar mai rămâne în siajul Clujului, Timișoarei, Aradului și Oradei?

Nu suntem convinși nici că maramureșenii, sălăjenii, bihorenii, arădenii, clujenii, timișenii în marea lor majoritate să fie de acord cu o astfel de hăcuire mișelească a teritoriului național, doar pentru interesele de moment ale așa-zisei secuimi care ar fi, să recunoaștem, singura beneficiară a acestor tipuri de secesiuni, prin care se văd legați în final de Ungaria.

Ne întrebăm cu ce ar mai ajuta ruperea a 7 județe în majoritate românești pentru cauza unei dezvoltări iluzorii, prin expunerea unei includeri imediate în vria Ungariei? Cui prodest? De ce românii majoritari din câteva județe românești ar face jocul Ungariei?

Sursa: insse.ro, analizeeconomice.ro, 10tv.md

Citiți și: COLONIȘTI, SĂ VĂ IASĂ DIN CAP FEDERALIZAREA ROMÂNIEI !

IUBIREA ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE, PENTRU CĂ E O PARTE DIN NOI

”Acolo unde este iubire, este viaţă.”  Mahatma Gandhi

8 beneficii majore pentru sănătate când iubeşti (depinde cum!)

Ca orice om, vrei să fii cât mai sănătos. Mai citeşti una, mai afli alta, încerci să faci ce e bine. Ştii că alimentele procesate conţin tot felul de prostii, zici că e mai bine să le eviţi. Când să o dai pe crudităţi şi alimente simple, cică e mai bine să fie bio. Nu că n’ai vrea, dar ai nişte întrebări existenţiale în faţa preţurilor.

Şi mişcarea ai aflat că’i bună. Nu mutatul fundului din maşină la birou, ci mişcare adevărată. Dar când să ajungi la sală? Nu apuci nici să ajungi la capăt pe Facebook!
Ce ar fi însă dacă ţi’aş spune că poţi face ceva pentru sănătatea ta, care nu te costă nimic, nu’ţi ia mult timp şi e cât se poate de plăcut? Iată o mică lecţie de magie…

1. Amorul reduce stresul

Într’un fel, e un paradox.
Cunoşti pe cineva, îţi place… Dar ce zic eu ”îţi place”! Ţi s’au aprins călcâiele! Vrei să’i mărturiseşti ce simţi, dar fluturii din stomac mai au puţin şi ies afară. Rar e ceva mai stresant.

Pe de altă parte, care este activitatea cea mai plăcută a îndrăgostiţilor? Să se plimbe prin parc, desigur. Mă rog, aşa visează părinţii.

Una dintre cele mai bune modalităţi de a’ţi reduce stresul este să faci dragoste. Motivul este oxitocina, substanţă care mai este numită şi ”hormonul dragostei”. Acest hormon are multe beneficii pentru organism, dar deocamdată să vorbim despre stres. Să scăpăm de asta odată! (Scuze, sunt cam stresat că nu termin articolul ăsta la timp. Iubito, vii puţin?)

Printre altele, oxitocina combate cortizolul, hormonul stresului. Cortizolul are rolul său – de exemplu, mobilizează organismul pentru a face faţă unei situaţii urgente. Numai că o face în detrimentul altor funcţii. Pe termen scurt e bine; pe termen lung, nu. Aşa că este important să scapi de cortizol imediat ce nu mai ai nevoie de ”mobilizare”.

Vestea bună este că organismul tău poate produce oxitocină. Practic la comandă (dacă nu ai autism).

Iată câteva declanşatoare care ar trebui să’ţi placă:

A. Atingeri tandre, mângâieri, sărutări – atât când le dai, dar mai ales când le primeşti.

Cu cât sunt mai plăcute, cu atât se eliberează mai multă oxitocină. Când le faci pe propria piele, efectul este slab, fiindcă mintea îşi dă seama că e păcăleală. (Poate la narcisişti să funcţioneze mai bine solo.) Aşa că cel mai bine este să ai partener: iubit, copil, animal…

B. Îmbrăţişări – este ca la atingeri, dar cu mai multă intensitate.

Ai observat că atunci când vrei să te linişteşti, ai lua în braţe chiar şi o pernă? Este o reacţie instinctivă. Corpul ştie încă din pruncie că îmbrăţişarea aduce doar lucruri bune: confort, siguranţă, hrană… Şi toate astea au legătură cu oxitocina. (Chiar şi laptele matern se eliberează sub influenţa acestui hormon.)

Aşa că nu ezita: când ai ocazia să dai o îmbrăţişare, dă una mare şi caldă! Dăruieşti sănătate.

C. Excitări, orgasme – sunt însoţite de multă oxitocină, aşa că reprezintă calea cea mai puternică.

Iar dacă eşti cu persoana iubită şi o faci cum trebuie, efectul e maxim. Partea proastă este că atunci când stresul e mare, libidoul e mic.

Pentru că stresul urlă cu disperare:

”Avem probleme importante, nu’i timp de prostii!”

Culmea e că tocmai prostioarele astea te’ar ajuta să reduci stresul. Dacă nu sunt probleme cu adevărat urgente, relaxarea te poate ajuta să gândeşti mai clar, deci să le rezolvi mai repede.

Interesant este că oxitocina nu reduce orice stres. Dacă ceea ce te presează este previzibil (ştii ce ai de făcut), acest hormon te relaxează de minune. Dar dacă eşti sub influenţa oxitocinei şi apare o problemă neaşteptată, atunci situaţia devine mai stresantă ca de obicei 1* ”Oxytocin increases anxiety to unpredictable threat” – studiu realizat de C. Grillon, M. Krimsky, D.R. Charney, K. Vytal, M. Ernst şi B. Cornwell, publicat în Mol Psychiatry din septembrie 2013. (Imaginează’ţi că eşti surprins într’un moment intim, când te simţi tu mai bine!)

Însă stresul nociv nu este cel de moment, ci cel cronic. Şi tocmai aici este avantajul de a fi într’un cuplu fericit: toate manifestările dragostei întrerup stresul cronic prin schimbări hormonale 2* ”Between- and within-sex variation in hormonal responses to psychological stress in a large sample of college students” – studiu realizat de Dario Maestripieri, Nicole M. Baran, Paola Sapienza şi Luigi Zingales, publicat în Stress: The International Journal on the Biology of Stress, nr. 5 din 2010.

2. Face bine la inimioară să vă culcaţi împreună

Ştii şi tu că ”a te culca cu cineva” nu e tot una cu ”a dormi cu cineva”. Totuşi, când e vorba de îndrăgostiţi, apropierea celor două exprimări e mai mare decât crezi.

Când faci dragoste, o întreagă maşinărie biochimică se pune în mişcare. Tocmai ţi’am spus că se produce oxitocină. Printre altele, intervenţia acestui hormon este benefică pentru funcţionarea inimii 3* ”Why Kindness Is Good for You” de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010, 4* ”Embrace hugging: Daily cuddles can combat infections and lowers risk of heart disease” de Roger Dobson, articol publicat în Mail on Sunday pe 10 noiembrie 2012.

De fapt, oxitocina este importantă pentru inima ta încă de când erai fetus: a contribuit la buna ei formare. Iar la nevoie, contribuie la repararea unei inimi ”frânte” (inclusiv după un atac de cord) 5* ”Why Kindness Is Good for You” de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010.

Dar iată ce se întâmplă cel mai frecvent:

Când eşti stresat, corpul tău produce cortizol, pentru a face faţă „crizei”. Dacă cortizolul este prezent perioade lungi de timp, organismul începe să resimtă probleme fiziologice. Produce citokine, molecule proteice care au şi rolul de a cauza inflamaţii unde pare să fie o problemă. În cazul stresului, şi inima este vizată, printre altele 6* ”Why sharing a bed is good for the heart (even if your other half snores!)” de Anna Hodgekiss, articol publicat în Daily Mail pe 11 iunie 2012.

Aşa că bagă oxitocină pentru a întrerupe lanţul vicios! Salvează’ţi inimioara! Fă’o de dragul ei!
Acum o să’mi spui că la câte ai pe cap, ar trebui să o faci zilnic. Adică inimioara merită salvată zilnic, dar ”tăvălitul” parcă e cam des.
Ei bine, dacă ai o fire mai comodă şi nu poţi să faci atâta lucru pentru inima ta, există o alternativă cât se poate de comodă:

Dormiţi împreună!

Studiile arată că este suficient să dormi alături de cineva drag pentru a’ţi creşte nivelul de oxitocină. Chiar dacă sforăie. Poţi plusa cu o îmbrăţişare în timpul somnului. Sau măcar până adormiţi. Somnul în doi este unul dintre motivele pentru care cuplurile fericite trăiesc mai mult, cu mai puţine probleme cardiovasculare 7* ”Why sharing a bed is good for the heart (even if your other half snores!)” de Anna Hodgekiss, articol publicat în Daily Mail pe 11 iunie 2012.

Iar dacă n’ai cu cine să dormi, poţi îmbrăţişa o păpuşă mare şi moale. Indiferent ce vârstă ai. Important este să’ţi fie cu adevărat drag de ea. Nu este vorba doar de inimă, ci întreg sistemul circulator are de câştigat.

Studiile arată că oxitocina reduce tensiunea arterială 8* ”Why sharing a bed is good for the heart (even if your other half snores!)” de Anna Hodgekiss, articol publicat în Daily Mail pe 11 iunie 2012 (acţionează ca vasodilatator), contribuie la păstrarea flexibilităţii arterelor şi ajută la crearea unor noi vase de sânge (atât în procesul de creştere, cât şi pentru refacerea organismului în urma unor răni).

Iar toate merg mai bine dacă sunt unse cu dragoste 9* ”Why Kindness Is Good for You” de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010.

3. Oamenii iubitori sunt mai puţin inflamaţi

Am văzut deja cum gesturile de iubire reduc stresul. Iar un om mai relaxat se inflamează mai greu când apar contradicţii.
Dar nu despre asta voiam să-ţi vorbesc, ci despre inflamaţiile din corp.

Acestea sunt reacţii ale organismului când observă că ceva nu e în regulă. Pentru a bloca problema, organismul provoacă o ”umflare” a ţesuturilor din zona respectivă. Pe termen scurt este o reacţie utilă. Numai că nu funcţionează ideal. Uneori inflamaţiile durează mai mult decât ar trebui (unele chiar devin cronice), alteori sunt mai intense decât ne’ar conveni (fiindcă presiunea cauzată poate conduce la dureri mari), ori se întâmplă că ai preluat controlul problemei cu un tratament, iar inflamaţia mai mult te încurcă.
Iată că ajungem iarăşi la minunata oxitocină.

Aceasta reduce orice umflătură pe care o ai. În limbaj medical, este un bun antiinflamator. Dar cât se poate de natural. Ai observat că după orice gest de tandreţe pe care îl simţi, ai senzaţia că te înmoi? Nu e doar o senzaţie.

Dacă cineva ajunge să aibă o inflamaţie, îl poţi ajuta să scape mai repede de ea – sau să o diminueze, dacă e cronică – administrându’i regulat doze de… dragoste 10* ”Why Kindness Is Good for You” de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010.

4. Iubire vindecătoare

Multe inflamaţii sunt cauzate de infecţii. Pot fi căile respiratorii, amigdalele, măseaua etc. În astfel de cazuri, oxitocina ajută, diminuând neplăcutele inflamaţii.
Dar trebuie să ai grijă: multe afecţiuni infecţioase se transmit uşor. Dacă vrei să’ţi ajuţi partenerul răcit cu un sărut pasional, o să fiţi răciţi amândoi.
Însă efectul nu se rezumă la cel antiinflamator!

Dacă ai în mod regulat un nivel bun de oxitocină în organism, sistemul tău imunitar va face faţă mai bine infecţiilor 11* ”Embrace hugging: Daily cuddles can combat infections and lowers risk of heart disease” de Roger Dobson, articol publicat în Mail on Sunday pe 10 noiembrie 2012.

Asta pentru că oxitocina stimulează microbiomul favorabil ţie 12)”Salubrious effects of oxytocin on social stress-induced deficits” – studiu realizat de Adam S. Smith şi Zuoxin Wang, publicat în Hormones and Behavior din martie 2012.
Şi nu e vorba doar despre oxitocină. Un studiu arată că partenerii care fac sex de cel puţin 3 ori pe săptămână au un nivel de imunoglobulină mult peste cel al celor care o fac mai rar sau deloc 13* ”Sexual frequency and salivary immunoglobulin A (IgA)” – studiu realizat de Carl J. Charnetski şi Francis X. Brennan, publicat în Psychological Reports din iunie 2004. Altfel spus, sistemul lor imunitar este mult întărit.

Chiar şi rănile se vindecă mai repede cu dragoste. Nu doar cele sufleteşti, ci şi cele fizice.
Pe de o parte, rănile produc inflamaţii, iar oxitocina ajută ca acestea să fie moderate.
Pe de altă parte, studiile arată că rănile se vindecă mai repede dacă microbiomul pielii este favorabil.

Da, intuieşti bine!

Oxitocina stimulează unele dintre vietăţile alea microscopice de pe pielea ta – tocmai cele care ajută la vindecarea rănilor 14* ”Microbial Symbionts Accelerate Wound Healing via the Neuropeptide Hormone Oxytocin” – studiu realizat de Theofilos Poutahidis, Sean M. Kearney, Tatiana Levkovich, Peimin Qi, Bernard J. Varian, Jessica R. Lakritz, Yassin M. Ibrahim, Antonis Chatzigiagkos, Eric J. Alm şi Susan E. Erdman, publicat în PLoS ONE pe 30 octombrie 2013.

Cercetătorii au măsurat că pentru a se produce în organism o doză semnificativă de oxitocină şi de alţi hormoni benefici, este nevoie de o îmbrăţişare de 10 secunde. Iar pentru a obţine un efect pozitiv pe termen lung, este nevoie de cel puţin o astfel de îmbrăţişare în fiecare zi 15* ”Embrace hugging: Daily cuddles can combat infections and lowers risk of heart disease” de Roger Dobson, articol publicat în Mail on Sunday pe 10 noiembrie 2012.

Dar atenţie! Cheia este să simţi profund îmbrăţişările. Dacă sunt formale, şi efectul e formal. Dragostea cu care dai îmbrăţişarea este cea care face magia.

5. Dragostea te protejează de dureri

Auzim uneori expresia ”suferă din dragoste”. Însă la o privire mai atentă, nu dragostea este cauza unor astfel de suferinţe, ci lipsa ei ori un ego rănit.
De fapt, dragostea alungă durerile. Nu doar că o durere sufletească este suportată mai uşor atunci când iubeşti şi eşti iubit, dar este valabil şi pentru durerile fizice.
Şi durerile cronice pot fi alinate în acelaşi fel. (De fapt, sunt asociate inflamaţiilor.)

Chiar şi să priveşti fotografia persoanei iubite face mai uşor de suportat o durere, după cum arată un studiu 16* ”Viewing Pictures of a Romantic Partner Reduces Experimental Pain: Involvement of Neural Reward Systems” – studiu realizat de Jarred Younger, Arthur Aron, Sara Parke, Neil Chatterjee şi Sean Mackey, publicat în PLoS ONE pe 13 octombrie 2010.

Oxitocina se poate administra intravenos sau prin spray nazal în anumite situaţii medicale. Pentru că, în medicină, nu te poţi baza pe disponibilitatea cuiva de a iubi pacientul. Dar când se poate, iubirea întotdeauna îl ajută să se vindece sau măcar să’şi suporte mai uşor suferinţa.

O doză medicală de oxitocină are efect câteva ore 17* ”Intranasal oxytocin administration is reflected in human saliva” – studiu realizat de Omri Weisman, Orna Zagoory-Sharon şi Ruth Feldman, publicat în Psychoneuroendocrinology din septembrie 2012. Pentru că oxitocina dispare în timp. Iar asta este valabil şi pentru oxitocina produsă în corp.

Aşadar, nu e suficientă o îmbrăţişare sau o mângâiere o dată pe zi. Dragostea trebuie manifestată tot timpul. Poate părea o întreagă treabă, dar e uşor când faci din astfel de gesturi felul tău de a fi.

6. Fără dureri de cap

E deja un clişeu: ”Iubitule, nu în seara asta, am o migrenă.”
Na, e de înţeles. Dar e şi un paradox aici.
Mai multe studii arată că oxitocina este foarte eficientă în a scăpa de… migrene 18* ”Love Hormone’ May Treat Daily Headaches” de Rachael Rettner, articol publicat în LiveScience pe 20 decembrie 2010. Adică o partidă de amor este exact ce trebuie.

Desigur, medicii nu ţi’ar recomanda asta. (De ce oare?!)

Tratamentul durerilor de cap şi migrenelor cu oxitocină se face sub formă de spray nazal. Dar dacă ai soluţia naturală la îndemână, de ce să arunci banii pe medicamente?

7. Îndrăgosteşte’te de o digestie mai bună

Ai observat că atunci când te îndrăgosteşti lulea, faci mai des vizite la baie?
Tot de la oxitocină ţi se trage. Aceasta îmbunătăţeşte motilitatea gastrică. Altfel spus, digestia funcţionează mai bine, hrana fiind ”frământată” mai intens şi împinsă mai rapid pe traseul ei. O consecinţă este şi reducerea probabilităţii de a te constipa 19* ”Why Kindness Is Good for You” de David R. Hamilton, carte publicată de Hay House în 2010. (Oare d’asta oamenii singuratici par mai ”constipaţi”?)

În plus, dat fiind că oxitocina reduce inflamaţiile, ameliorează şi disconfortul produs de orice iritare de pe traseul digestiv.

Ai observat că atunci când ai crampe, îţi vine să te ghemuieşti strângând ceva în braţe? Sau că un copilaş cu crampe este alinat de îmbrăţişarea iubitoare a mamei? Sunt modalităţi instinctive de a face rost de oxitocină.

Sigur, problema poate fi mai mare decât poate rezolva oxitocina într’un timp scurt, cum am vrea noi. Dar cert este că ajută.
Ideal ar fi însă să nu ajungi la astfel de crize digestive. Iar unul dintre factori este dragostea din viaţa ta de zi cu zi.
Digestia poate fi îmbunătăţită şi prin mişcare fizică. Oxitocina ştii deja cum să o stimulezi. Vezi tu cum le combini.

8. Când faci dragoste, întinereşti

Ţi’am tot vorbit despre oxitocină, încât ai putea crede că e singurul hormon care are legătură cu dragostea. E drept, acesta se declanşează cel mai uşor. Dar mai sunt şi alţii.
De fapt, când faci dragoste, hormonii dau petrecere: testosteron, estrogen, progesteron, dopamină, oxitocină, vasopresină, serotonină, endorfine, HGH etc 20* ”Sexual motivation and hormones” în Wikipedia 21* ”Healing with Sexual Energy” de Walter Last. Iar tot acest dans hormonal are beneficii vizibile.

Într’un studiu, un juriu a încercat să ghicească vârsta mai multor femei mature doar văzându’le. Surprinzător a fost faptul că femeile care au fost considerate cu 7-12 ani mai tinere decât în realitate, au declarat că fac sex de circa 3 ori pe săptămână. Studiind mai atent, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu actul sexual în sine face diferenţa, ci întregul ansamblu emoţional din care face parte.

Doar atunci hormonii îşi fac bine treaba.

Sexul cu parteneri la întâmplare are chiar efecte negative 22* ”Frequent Sex May Help You Look Younger” – articol publicat în PreventDisease.

Dr. David Weeks, care a studiat o viaţă efectele benefice ale activităţii sexuale în cuplu, îi încurajează mai ales pe cei trecuţi de jumătatea vieţii să continue ce făceau în tinereţe.

Motivul?

Este cea mai bună cale de a’ţi păstra tinereţea 23* ”The benefits of sexual activity in later life” – ştire publicată de The British Psychological Society pe 5 iulie 2013. Nici nu găseşti tratament mai plăcut!

Iar lista beneficiilor poate continua.

În general, oamenii cred că a iubi e ceva sufletesc, imaterial. Dar după cum observi, avem dragostea în carne. Trupul tânjeşte după iubire, pentru că îl face să funcţioneze mai bine. Pentru că îi insuflă viaţă. Spunem că iubirea e un sentiment. Dar un sentiment nu înseamnă nimic pentru alţii dacă nu îl manifeşti în exteriorul tău.
Iubirea este, prin excelenţă, un sentiment care trebuie să se manifeste.

Aşa că nu te mulţumi să iubeşti, arat’o! Şi nu din când în când, ci zi de zi.

Pe cine ai mângâiat astăzi?

Sursa: 1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3930442/
2. https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.3109/10253891003681137?journalCode=ists20
3, 5, 9, 10, 19. https://www.amazon.co.uk/Why-Kindness-Good-For-You/dp/1848501781
4, 11, 15. http://www.dailymail.co.uk/health/article-2230972/Embrace-hugging–good-you.html
6, 7, 8. http://www.dailymail.co.uk/health/article-2157837/Why-sharing-bed-good-heart-half-snores.html
12. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3350103/

13. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15217036

14. http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0078898
16. http://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0013309
17. http://www.psyneuen-journal.com/article/S0306-4530%2812%2900069-8/abstract
18. https://www.livescience.com/9159-love-hormone-treat-daily-headaches.html
20. https://en.wikipedia.org/wiki/Sexual_motivation_and_hormones
21. http://www.health-science-spirit.com/healsex.html
22. http://preventdisease.com/news/articles/sex_makes_you_look_younger.shtml
23. http://www.bps.org.uk/news/benefits-sexual-activity-later-life

Articol scris de Lucian Velea
Lucian Velea este fondatorul site-ului Miratico şi al multor alte proiecte online. (http://miratico.ro/beneficii-pentru-sanatate-cand-iubesti-depinde-cum/)

Citiți și:  VINDECĂ’TE SINGUR DE CANCER!

sau:  DEPRESIA, O AFECŢIUNE A MINŢII

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

ÎNSTRĂINAREA FLOTEI ROMÂNEȘTI URMĂREA INTERESELE RUSIEI VIA GRECIA, LA MAREA NEAGRĂ ȘI ÎN BALCANI


Pe viitorul director general al PETROMIN, schimbarea regimului din Decembrie 1989 l’a găsit pe funcția de șef al Secției a III-a de petroliere a flotei NAVROM. Din această poziție, CĂLIN DRAGOMIR MARINESCU se ocupa de managementul navelor petroliere precum și a personalului ambarcat pe acestea. Imediat după prăbușirea fostului regim, Marinescu s’a înscris în Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), formațiunea care preluase puterea și care avea să facă tranziția de la vechiul regim totalitar la sistemul de guvernare bazat pe pluripartitism.

Exact în aceeași perioadă, 22-24 Decembrie 1989, pe listele CFSN-ului s’au înscris alți colegi de’ai săi din flotă, printre care Troaian Băsescu, în acel moment șef la Inspectoratul Navigației Civile și colegul Ion Jercan (cel care avea să devină în scurt timp primul armator privat din România).

Călin Dragomir Marinescu – CNM PETROMIN

În următoarele 6 luni, CĂLIN MARINESCU avea să ocupe poziția de primar al Constanței (februarie 1990- august 1990) în timp ce guvernul Petre Roman prin Ministerul Transporturilor decidea divizarea flotei, fosta Secție a III-a de petroliere condusă de MARINESCU fiind transformată în compania PETROMIN. Practic, CĂLIN MARINESCU a ocupat simultan atât poziția de primar din partea CFSN cât și pe cea de director al PETROMIN până în August 1990, atunci când a demisionat de la primărie pentru a reveni la flotă.

Călin Marinescu într’o serie de interviuri acordate în 2012 postului Nautica TV din Constanța:

”Revoluția m’a prins pe post de șef de secție la NAVROM, la Secția a III-a de petroliere. O perioadă am rămas și pe această funcție și am fost și mare primar în Constanța, până prin August când mi’am dat demisia și m’am întors la NAVROM. Când m’am întors, nu mai era NAVROM-ul, făcusem 3 companii, deci secția noastră a devenit ulterior PETROMIN.”

AUGUST 1990 – MARTIE 1991: MEMORIUL LUI CĂLIN MARINESCU

Revenind la flotă, în poziția de director general al PETROMIN, fostul primar CĂLIN MARINESCU a înaintat conducerii Ministerului Transporturilor un memoriu de fundamentare privind necesitatea înființării unei companii mixte prin asocierea PETROMIN cu firma de shipping grecească ERMIS MARITIME CORPORATION.

Memoriul a ajuns la conducerea transporturilor navale, la începutul lunii Decembrie 1990. La minister se afla colegul său TRAIAN BĂSESCU, pe atunci în poziția de secretar de stat, care a înaintat acest memoriu Guvernului în vederea realizării unui proiect de hotărâre, însoțit de o expunere de motive semnată de el alături de următorii: Ministrul Comerțului CONSTANTIN FOTA, Ministrul Economiei și Finanțelor FLORIAN BERCEA și de președintele Agenției Române de Promovare a Investițiilor Străine și Asistenței Economice din Străinătate, MIȘU NEGRIȚOIU.

Raportul din Mai 1994 al comisiei parlamentare de anchetă menționează că, această inițiativă n’a fost contra-semnată și de Ministrul Justiției din acea perioadă, VICTOR BABIUC, deoarece acesta a apreciat că nu este necesară o Hotărâre de Guvern pentru înființarea unei societăți mixte.

În aceste condiții, premierul PETRE ROMAN și’a însușit acest punct de vedere și a aprobat documentația prin care se propunea asocierea PETROMIN cu ERMIS MARITIME CORP. A fost deci o decizie personală a primului ministru PETRE ROMAN pe care acesta și’a asumat’o în consecință.

12 MARTIE 1991: ASOCIEREA PETROMIN – ERMIS MARITIME CORP.

Toate condițiile legale fiind îndeplinite, cu aprobarea premierului PETRE ROMAN, în data de 12 Martie 1991 compania de navigație ”PETROMIN”, avându’l drept director pe CĂLIN MARINESCU, a încheiat un acord cu firma grecească ”ERMIS MARITIME CORPORATION”, înregistrată în Monrovia, Liberia, având sediul operațional în portul Pireu, Grecia, prin care înființează o nouă companie de transporturi maritime numită ”MINERVA SHIPPING COMPANY”.

Dacă despre compania PETROMIN, care reunea navele petroliere și mineraliere din fosta flotă, știm sigur că și’a primit numele de la CĂLIN MARINESCU, motivele pentru care această nouă firmă mixtă a fost botezată ”MINERVA”, ne scapă. Putem remarca doar faptul că la momentul respectiv din conducerea PETROMIN făcea parte o doamnă numită Minerva Elena Dan.

5 IULIE 1991: MINERVA SHIPPING COMPANY Ltd.

Noua entitate juridică ”MINERVA SHIPPING COMPANY” a fost înregistrată la registrul comerțului din La Valleta, Malta, pe 5 Iulie 1991, cu un capital de 105.000 USD vărsat în mod egal de parteneri și divizat în 120 de acțiuni nominative, în valoare de 875 USD fiecare, deținut în cote egale (câte 50%) de către părțile ”CNM PETROMIN” și ”ERMIS MARITIME”. Conturile societății au fost deschise la sucursala Pireu a băncii engleze BARCLAYS, iar pentru satisfacerea atribuțiilor de cenzor a fost aleasă societatea privată grecească ”Moore Stephens” Piraeus deținută de grecul Damianos Constantinou.

Scopul fondării acestei noi societăți era exploatarea în comun a următoarelor 7 nave petroliere și mineraliere din flota PETROMIN, acestea urmând să fie transferate în administrarea MINERVA.

BĂNIȘOR – TOMIS FAITH

”BAIA SPRIE” – vrachier de 65.350 tdw, construit în 1989 la Șantierul Naval 2 Mai, Mangalia, ”BĂNIȘOR” – vrachier de 65.360 tdw, construit în 1987 la Șantierul Naval 2 Mai, Mangalia, ”BASARABI” – vrachier de 65.360 tdw, construit în 1985 la Șantierul Naval 2 Mai, Mangalia, ”BARAOLT” – vrachier de 64.854, construit în 1985 la Șantierul Naval 2 Mai, Mangalia, ”PLOIEȘTI” – tanc petrolier de 88,825 tdw construit în 1989 la Șantierul Naval Constanța, ”PRAHOVA” – tanc petrolier de 84766 tdw, construit în 1987 la Şantierul Naval Constanţa, ”BORCEA” – vrachier de 64.897 tdw, construit în 1986 la Șantierul Naval Constanța.

La momentul perfectării acordului aceste nave se aflau în diferite stadii de reparații, întâmplător sau nu, chiar în portul grecesc Pireu.

8 IULIE 1991 – 20 OCTOMBRIE 1991: TRANSFERUL NAVELOR

După constituirea societății mixte ”MINERVA SHIPPING COMPANY”, deținută în părți egale de ”PETROMIN” și ”ERMIS MARITIME” pentru transferul celor 7 nave de la PETROMIN la MINERVA sunt constituite alte șapte societăți subsidiare de unică navă. Acest grup de firme care funcționa pe principiul ”o navă – o companie” se afla sub administrarea societății româno-malteze ”MINERVA SHIPPING COMPANY”, dar era deținut de către PETROMIN.

BAIA SPRIE – TOMIS FUTURE

Documentele de transfer au fost întocmite în limba engleză, cu sprijinul unei societăți private din străinătate. Acest transfer nu era posibil din punct de vedere juridic în lipsa unui act de vânzare-cumpărare semnat între PETROMIN în calitate de proprietar al navelor și societățile de unică navă. În aceste condiții s’a întocmit un act de vânzare-cumpărare (Bill of Sale), înregistrat la Notariatul de Stat al municipiului București sub numărul 45031 din 8 Iulie 1991.

Documentul ”Bill of Sale” prevedea ca navele să fie vândute (transferate) la valoarea lor de inventar așa cum apărea aceasta în documentele contabile ale PETROMIN la nivelul anului 1990, precum și scoaterea navelor din patrimoniul societății maritime românești. Pentru că majoritatea navelor incluse în acest contract erau noi, cu o vechime medie 3,1 ani, valoarea contabilă rămasă neamortizată era destul de mare, aportul statului român fiind evaluat ulterior la 51.5 milioane USD.

BARAOLT – TOMIS SPIRIT

În momentul în care tranzacția de vânzare și’a produs efectele, navelor le’a fost retras și dreptul de pavilion, în locul celui românesc acestea urmând să arboreze pavilion de complezență maltez. Ordinul de radiere a fost emis de Ministerul Transporturilor conform legii românești și așa cum se întâmplă în majoritatea statelor lumii.

Exact în zilele în care la București se parafa înțelegerea prezentată, în Malta erau înființate una după alta companiile de unică navă care urmau să primească în dotare câte un vapor din flota PETROMIN.

5 – 8 IULIE 1991: COMPANIILE DE UNICĂ NAVĂ

Cele 7 societăți au fost înregistrare toate la adresa ”171 Old Bakery Street Valletta” dar în două serii distincte după cum urmează: pe 5 Iulie 1991 au fost înregistrate firmele ”Tomis Glory Shipping” Ltd., ”Tomis Faith Shipping” Ltd., ”Tomis Future Shipping” Ltd. și ”Tomis Integrity Shipping” Ltd., iar pe 8 Iulie 1991firmele ”Tomis Spirit Shipping” Ltd., ”Tomis Hope Shipping” Ltd. și ”Tomis Providence Shipping” Ltd.

BASARABI – TOMIS GLORY

Transferul s’a produs efectiv prin vânzarea navelor PETROMIN către una dintre subsidiarele malteze enumerate anterior. Predarea s’a făcut în baza unor procese verbale întocmite de Consiliul de Administrație al PETROMIN Constanța, care l’a și împuternicit pe directorul CĂLIN MARINESCU să semneze toate actele necesare.

La momentul transferului, acestor vapoare le’a fost schimbat și numele care avea să corespundă astfel uneia dintre societățile de unică navă din Malta după cum urmează: ”BAIA SPRIE – TOMIS FUTURE”, ”BĂNIȘOR – TOMIS FAITH”, ”BASARABI – TOMIS GLORY”, ”BARAOLT – TOMIS SPIRIT”, ”PLOIEȘTI – TOMIS INTEGRITY”, ”PRAHOVA- TOMIS PROVIDENCE” și ”BORCEA – TOMIS HOPE”.

BORCEA – TOMIS HOPE

Actele de vânzare au fost semnate de directorul general CĂLIN MARINESCU, împuternicit printr’o minută a Consiliului de Administrație al CNM PETROMIN, semnată doar de doi dintre membrii CA-ului, aceștia fiind VIRGIL TOANCHINĂ director de exploatare și MIHAIL CONSTANTINESCU director comercial.

8 IULIE 1991: CONDIȚIILE DE AFACERI

Printr’o Decizie din 8 Iulie 1991, adoptată de Consiliului de Administrație al PETROMIN, s’a decis ca flota societății mixte ”MINERVA SHIPPING COMPANY” denumită generic ”FLOTA TOMIS” să fie deservită de echipaje alcătuite atât din marinari români cât și străini. Deoarece navele necesitau diverse reparații, CA-ul a estimat între 39 și 65 milioane USD costurile pentru reparații și retehnologizare.

PLOIEȘTI – TOMIS INTEGRITY

În aceste condiții, comisia parlamentară de anchetă avea să considere în Mai 1994 că valoarea celor 7 nave de 51,5 milioane USD ar fi ajuns după reparații la 100,5 milioane USD. Desigur aceste estimări nu aveau o susținere consistentă în plan real. Valoarea unui bun este dată de piață și nu de criteriile de contabilitate sau nivelul investițiilor făcute în bunul respectiv, mai ales dacă, în cazul celor șapte nave, cheltuielile erau obligatorii pentru ca acestea să poată fi exploatate.

Partenerul grec, reprezentat în afacere prin ”ERMIS MARITIME CORPORATION” Monrovia, și’a luat angajamentul să achite costurile reparațiilor pentru fiecare navă în parte, precum și diferențele rămase dintre costul reparației și valoarea fiecărei nave, așa cum era aceasta stabilită de către PETROMIN la momentul transferului către societățile de unică navă.

PRAHOVA – TOMIS PROVIDENCE

Pentru reparații, ERMIS MARITIME urma să obțină, uzitând de relațiile sale, un credit bancar garantat prin ipotecarea celor șapte nave aduse în afacere de partea română. Creditul trebuia rambursat băncilor de către ERMIS până la nivelul de 50,5 milioane USD. S’a stabilit ca ERMIS să achite acest credit din beneficiul (profitul) obținut în urma exploatării navelor și nu din fondurile sale proprii, situație în care, dacă MINERVA nu funcționa, creditul nu mai putea fi rambursat.

MANAGEMENTUL SOCIETĂȚII MIXTE ”MINERVA SHIPPING COMPANY”

În conformitate cu înțelegerea prealabilă, compania mixtă ”MINERVA SHIPPING” urma să fie administrată de reprezentații ambilor parteneri, PETROMIN și ERMIS. Astfel, pe posturile de directori la MINERVA au fost numiți GIANNIS ALAFOUZOS, DIMITRIS N. SERETIS și THALIA KALAFATI (director financiar) din partea ERMIS MARITIME, iar de la PETROMIN au fost numiți CĂLIN DRAGOMIR MARINESCU, CONSTANTIN BOBEȘ și SEVERINA SAVA.

MINERVA SHIPPING COMPANY – Malta

Managementul MINERVA SHIPPING urma să fie asigurat efectiv de partea greacă, și s’a convenit ca pentru fiecare navă în parte MINERVA să achite grecilor de la ERMIS o taxă de administrare de 500 USD pe zi.

Într’un final acest Consiliu Director al societății mixte MINERVA, format din șase persoane a decis ca atribuțiile sale să fie concentrate doar la nivelul celor doi reprezentanți care aveau și cele mai mari funcții, fiind vorba de CĂLIN DRAGOMIR MARINESCU și GIANNIS ALAFOUZOS. Cei doi au rămas astfel singurii care dețineau controlul asupra operațiunilor societății ”MINERVA” și implicit a celorlalte șapte firme de unică navă care alcătuiau ”FLOTA TOMIS” din Malta.

24 SEPTEMBRIE 1991: MINERIADA ȘI FLOTA

La jumătatea anului 1991, principalii actori care proiectaseră asocierea PETROMIN cu ERMIS se aflau cantonați la Ministerul Transporturilor și la conducerea celor 3 mari companii de navigație desprinse din IFEN NAVROM. Perspectiva înlăturării de la putere a guvernului PETRE ROMAN punea însă sub semnul întrebării parteneriatul cu grecii precum și alte afaceri similare dezvoltate cu societăți străine.

Mineriada din 24 Septembrie din România avea să intervină fix o lună de zile după puciul din 19-21 August 1991 de la Moscova. Vice-președintele URSS de atunci, Ghenadi Ianaev, șeful KGB-ului Vladimir Kriucikov și Ministrul Apărării, Dmitri Iazov, au încercat să comită o lovitură de stat și să’l îndepărteze pe Gorbaciov de la putere. Puciul a fost opera liderilor sovietici radicali care’și doreau păstrarea vechiului sistem de sorginte stalinistă.

Această mișcare neinspirată, venită chiar din interiorul partidului comunist din Rusia, a grăbit însă prăbușirea URSS, care avea să’și înceteze existența pe 25 Decembrie 1991, atunci când steagul roșu a fost coborât de pe clădirea Kremlinului.

ION ILIESCU si MINERII

Incertitudinea de la Moscova a generat panică la București, iar în scurt timp alianța ROMAN-ILIESCU se destrăma definitiv. Așa se face că, în Septembrie 1991, minerii, sub comanda liderului sindical Miron Cozma, au invadat din nou străzile capitalei solicitând în mod expres demisia guvernului condus de PETRE ROMAN. Două zile mai târziu, pe 26 Septembrie, PETRE ROMAN a fost obligat să’și părăsească funcția, structura guvernului fiind modificată prin dispoziția din umbră a președintelui Ion Iliescu.

Din această perspectivă trebuie înțeleasă legătura mineriadei cu flota maritimă și problema de credibilitate în fața partenerilor externi. Grecii de la ERMIS înțelegeau poate mai bine decât cei de la noi că schimbarea prin forță a premierului poate duce la anularea afacerilor demarate deja în care se făcuseră diverse investiții.

GIANNIS ALAFOUZOS, GRECUL DIN SPATELE ERMIS MARITIME

Compania de shipping ”ERMIS MERITIME”– partenerul grec alături de care PETROMIN înființase societatea mixtă MINERVA – făcea parte dintr’un conglomerat economic la capătul căruia se afla ”ERMIS MANAGEMENT COMPANY LIMITED” din Malta. Putem înțelege că nu din întâmplare companiile de unică navă înființate de PETROMIN în 1991 aveau toate sediul în Malta la aceeași adresă cu sediului ERMIS MANAGEMENT, 171 Old Bakery Street din Valletta.

Giannis Alafouzos – ERMIS MARITIME CORP

În spatele ERMIS MANAGEMENT se afla omul de afaceri grec GIANNIS ALAFOUZOS, despre care CĂLIN MARINESCU avea să spună în 2012 că este ”un fel de Voiculescu al Greciei.”

În 1991, atunci când la București s’a aranjat parteneriatul cu grecii, ALAFOUZOS era implicat până peste cap în politică fiind unul dintre susținătorii lui Andreas Papandreou fondatorul partidului Mișcarea Socialistă Panhellenică (PASOK). Papandreou ocupase anterior fotoliul de premier al Greciei, din Octombrie 1981 în Iunie 1985 și așa cum avea să explice fostul diplomat sovietic SERGEI BOKHAN, mulți dintre membrii cabinetului Papandreou întreținuseră legături strânse în anii aceia cu KGB-ul rusesc.

ERMIS MARITIME CORPORATION – Pireu – Grecia

Interesul rușilor în Grecia viza șubrezirea parteneriatului militar pe care grecii îl aveau cu americanii. Prin măsuri active KGB-ul susținea ideea unei ”zone nucleare libere în Balcani” și încerca ”o compromitere a prezenței armelor nucleare americane” în Grecia. Premierul Andreas Papandreou susținuse cu tărie acestei idei, iar politica sa avea să’l transforme în inamicul statelor vestice și’n mod special al americanilor, care’și vedeau amenințate interesele din Mediterana.

1991-1993: INTERESELE GEOSTRATEGICE ȘI FLOTA ROMÂNĂ

Încă din 1989, GIANNIS ALAFOUZOS, patronul ERMIS și asociatul PETROMIN, devenise proprietar de presă în Grecia prin achiziționarea postului de radio ”SKAI 100.3” și fondarea unei televiziuni sub același brand. În Octombrie 1995 acesta a mai achiziționat cotidianul ”Kathimerini” care era unul dintre cele mai citite ziare din Grecia acelor ani. Și astfel, prin intermediul organelor sale de presă, începând cu 1990, ALAFOUZOS a fost un susținător constant al socialiștilor PASOK în frunte cu Andreas Papandreou care dorea acum să revină pe fotoliul de premier.

Georghe HW Bush – Konstantinos Mitsotakis

De partea cealaltă a baricadei, americanii reușiseră să’l impună pe democratul Konstantinos Mitsotakis în fruntea guvernului de la Atena. Lider al partidului Noua Democrație, Mitsotakis devenise prim-ministru al Greciei în Aprilie 1990 cu sprijin american și întreținea relații foarte strânse cu președintele George H.W. Bush.

De altfel, în Iunie 1990, Mitsotakis a fost și primul premier grec care avea să viziteze Casa Albă după 1964.

VICTOR GUNDAREV, colonel plin KGB, care a defectat în 1986 la Atena sub protecția Agenției Centrale de Informații (CIA) americane avea să susțină că presa greacă a acelor ani era infiltrată de agenți ai KGB-ului care doreau demolarea cabinetului Mitsotakis prin diseminarea de informații false, în timp ce Papandreou era prezentat într’o lumină favorabilă.

În aceste împrejurări, banii produși de flota lui GIANNIS ALAFOUZOS, direcționați în susținerea lui Andreas Papandreou și PASOK, au devenit o problemă pentru partenerul strategic american.

Actorii implicați înțeleseseră că asocierea ERMIS cu PETROMIN sporea simțitor puterea financiară a grupului deținut de ALAFOUZOS. Perspectiva în care grecul putea privatiza întreaga flotă de petroliere și mineraliere românești, prin relațiile sale dezvoltate la București a generat îngrijorarea Guvernului de la Atena. Dacă afacerea se concretiza, ALAFOUZOS ar fi devenit cel mai mare proprietar de nave din Grecia.

Discutăm despre o perioadă în care armatorii greci controlau practic Mediterana, flota maritimă elenă atingând după unele estimări 40% din flota europeană și 18% din flota mondială. La nivel de tancuri, grecii dețineau cam 25 % din totalul flotei mondiale de petroliere, navele lor fiind implicate în transportul țițeiului între cele cinci continente, în mod special pe relația cu Orientul Mijlociu via Suez.

George H.W. Bush si Konstantinos Mitsotakis

Cu alte cuvinte, asocierea PETROMIN cu o companie de shipping grecească nu era doar logică, dar și necesară având în vedere contextul geostrategic și conjunctura economică.

23 DECEMBRIE 1992: MINERVA ACHIZIȚIONEAZĂ 3 NAVE

La data de 23 Decembrie 1992, compania mixtă ”MINERVA SHIPPING COMPANY” a contractat un credit în valoare de 51,5 milioane USD de Christiania Bank, Oslo, banii fiind utilizați pentru achiziționarea altor 3 nave: petrolierul ”TOMIS INDEPENDENCE” (rebotezată Ambra Baleen) de 86,661 tdw, nava de mare capacitate ”TOMIS LIBERTY” (rebotezată ThorStar) de 45,323 tdw și tancul petrolier ”TOMIS PROGESS” (rebotezată ThorShammer) de 86,810 tdw.

Navele TOMIS INDEPENDENCE, TOMIS LIBERTY și TOMIS PROGESS

Deci nu doar că nu s’au vândut din nave, ba chiar au mai fost achiziționate încă trei tancuri care au intrat în componența ”FLOTEI TOMIS” aflată în exploatarea firmei mixte MINERVA. Creditul a fost garantat prin ipotecarea celorlalte șapte nave și astfel, la finalul lui 1992, parcul companiei MINERVA atingea 10 unități operaționale.

Este de remarcat și faptul că instituția financiară Christiania Bank din Oslo nu era o bancă privată, fiind deținută la momentul respectiv de statul norvegian, care achiziționase pachetul majoritar de acțiuni la jumătatea anilor ’80. Și tot această bancă, pe numele ei complet CHRISTIANIA BANK OG KREDITKASSE, avea să fie finanțator și’n afacerea PETROMIN- PETROKLAV – afacere cunoscută public ca ”Dosarul Flota.”

OCTOMBRIE – DECEMBRIE 1992: INTERVENȚIE LA PREȘEDINTELE ION ILIESCU

Premierul grec Konstantinos Mitsotakis a înțeles că asocierea ERMIS cu PETROMIN sporea puterea financiară a grupului familiei ALAFOUZOS, motiv pentru care s’a decis să intervină pentru stoparea acestei afaceri. În acest context, au loc mai multe contacte între cabinetul lui Mitsotakis de la Atena și Palatul Cotroceni din București, președintele Ion Iliescu fiind sfătuit ca PETROMIN să renunțe la parteneriatul cu ALAFOUZOS.

Această ipoteză este susținută și de CĂLIN DRAGOMIR MARINESCU, fostul director general al PETROMIN, care a amintit în cadrul unui interviu acordat Nautica TV în 2012 următorul eveniment:

”În momentul în care la noi a câștigat alegerile echipa lu’ Ion Iliescu, în 1992, au fost contactați de un general care era fostul șef al serviciilor secrete din Grecia și care era consilierul prim-ministrului Mitsotakis. În Grecia prim-ministrul este cel care are puterea în mână. Acest consilier al premierului Mitsotakis a luat legătura cu partidul de guvernământ din România și împreună au început să ducă o campanie împotriva acestei companii, în România împotriva lu’ Băsescu și a lu’ Roman și a mea, că eram și eu la rând acolo, și în Grecia împotriva lui ALAFOUZOS.”

La momentul respectiv, Ion Iliescu era omul zilei în România și deținea puterea absolută, în mod deosebit după numirea în funcția de premier a economistului Nicolae Văcăroiu, care ocupase anterior poziția de Director General al Comitetul de Stat al Planificării și consilier al ministrului economiei naționale.

29 DECEMBRIE 1992: GENERALUL GREC ÎN VIZITĂ LA COTROCENI

Chiar dacă Shogunul MARINESCU s’a ferit să’i pronunțe numele în interviul acordat Nautica TV, generalul de securitate grec la care făcea referire fostul director al PETROMIN este NIKOS GRYLAKIS.

În perioada guvernării Mitsotakis acest general de armată în rezervă a ocupat funcția de consilier al primului ministru pe probleme de apărare, securitate și relații interculturale. Kevin Featherstone și Dimitris Papadimitriou, autori ai cărții ”Prime Ministers in Greece: The Paradox of Power” publicată în 2015 la Oxford University, susțin că generalul avea ”o influență puternică în chestiunile de politică externă fiind trimis adesea să rezolve misiunile secrete ale Guvernului grec în Balcani.”

Generalul NIKOS GRYLAKIS

Născut în 1926, NIKOS GRYLAKIS a absolvit în anul 1950 Academia Militară Evelpidon cu gradul de locotenent la Divizia Blindate, devenind din 1963 fruntaș al Școlii Secundare de Război și locotenent-colonel din 1977 după terminarea cursurilor Colegiul Național de Apărare al Greciei.

A fost antrenat de Agenția Centrală de Informații (CIA) și de serviciile secrete israeliene, fiind specializat în contra-spionaj și acțiuni pe frontul clandestin. În anul 1986 a fost medaliat și trecut în rezervă, devenind imediat ”Director de Securitate și Informații” al partidului Noua Democrație (ND). Prin intermediul său, americanii au oferit sprijin acestui partid care avea să câștige alegerile din Grecia în anul 1990 și astfel generalul ajungea consilierul premierului Konstantinos Mitsotakis.

În calitatea sa de consilier și lider al partidului Noua Democrație, generalul NIKOS GRYLAKIS avea să fie primit de Ion Iliescu, pe 29 Decembrie 1992, în vizită oficială la București.

GRYLAKIS a venit în România însoțit de o delegație parlamentară din republica elenă, iar la nivel oficial discuțiile s’au axat pe chestiuni de protocol, fiind trecute în revistă bunele relații ale celor două state. NIKOS GRYLAKIS a mai transmis atunci poporului român ”urări de fericire și prosperitate” cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Ne putem imagina că nu despre urări de bine a fost vorba. Această vizită trebuie să fi fost una deosebit de importantă pentru partea elenă de vreme ce grecii au găsit de cuviință să se deplaseze la București chiar înaintea revelionului.

1992: AI NOȘTRI ÎN CONTRAOFENSIVĂ LA ATENA

La nivelul structurilor de informații din România se știa cam toată istoria generalului grec NIKOS GRYLAKIS precum și legăturile sale cu serviciile speciale elene și americane. S’a vehiculat și informația că GRYLAKIS a finanțat campania electorală a lui Ion Iliescu din 1992 și în acest context a fost invitat cu mare căldură în Decembrie la București.

Scoși cu minerii de la guvernare, deposedați de funcții, anchetați de parchet și comisii parlamentare din ordinul lui Ion Iliescu, ai noștri de la flotă au organizat o contralovitură. Sprijiniți probabil de afaceristul GIANNIS ALAFOUZOS de la ERMIS, cei de la ziarul ”Evenimentul Zilei” au deschis în 1992 o anchetă jurnalistică la Atena care’l viza chiar pe generalul GRYLAKIS.

SORIN ROȘCA STĂNESCU – EVZ 1992

În scurt timp, a fost trimis acolo ziaristul SORIN ROȘCA STĂNESCU, chipurile pentru a realiza un interviu cu generalul grec. La scurt timp după, în presa din România și Grecia au fost publicate o serie de articole privind legăturile lui GRYLAKIS cu președintele Ion Iliescu. Totul s’a terminat cu deschiderea unui dosar penal împotriva generalului, așa cum avea să povestească în anul 2015 pentru Adevărul, chiar ziaristul Sorin Roșca Stănescu, autorul anchetelor de presă.

Sorin Roșca Stănescu, în interviul publicat pe 22 Septembrie 2015, de cotidianul Adevărul:

”Cea mai interesantă a fost o investigaţie pe care am publicat’o în serial în ”Evenimentul Zilei”. A fost şi cea mai grea. Era vorba de legăturile dintre NIKOS GRYLAKIS, şeful Securităţii de atunci din Grecia, şi Ion Iliescu. Grecul a finanţat campania electorală din 1992 a lui Iliescu. Am fost în Grecia, l’am căutat, am reuşit să pătrund la acest şef al Securităţii. I’am lăsat impresia că sunt prieten al lui Ion Iliescu, l’am înregistrat, am publicat aceste dezvăluiri în ”Evenimentul zilei” şi apoi în presa din Grecia. Am declanşat scandaluri uriaşe în ambele ţări. Totul s’a soldat cu deschiderea unui dosar penal împotriva lui Grillakis, care pe urmă a şi fost condamnat.”

La momentul declanșării acestor anchete de presă, ziarul Evenimentul Zilei era patronat de Mihail Cârciog, om de presă și înainte de 1989, despre care s’a speculat că era de fapt ofițer al fostei Securități în haine de ziarist. Greu de spus dacă a fost sau nu o coincidență, însă exact în perioada amintită, la finalul anului 1992, Mihail Cârciog a fondat la Constanța, epicentrul scandalului flota, trustul de presă ”Telegraf-SOTI” alături de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Gabriel Strutinsky și Iliuță Naghi.

Așa se explică și cum la scurt timp după, ziaristul RADU MAZĂRE avea să treacă și el de partea băieților din flotă, devenind în Noiembrie 1996 deputat pe listele Partidului Democrat formațiune condusă atunci de PETRE ROMAN și TRAIAN BĂSESCU. Și tot ca o simplă coincidență, tatăl deputatului Radu Mazăre, seniorul Ștefan Mazăre lucrase înainte de 1989 tot în flotă, dar nu la navele maritime, ci la flota de pescuit oceanic, administrată de IPO Tulcea unde deținuse o funcție de răspundere din partea fostului Minister al Agriculturii.

1993: DECLANȘAREA VIITORULUI DOSAR ”PETROMIN-MINERVA”

La câteva luni după vizita generalului grec la București, premierul Văcăroiu organizează prima comisIe de anchetă care avea să investigheze situație din flota maritimă. Este vorba despre ”celebra” comisie prezidată de senatorul Romul Petru Vonicade la PDSR din care au mai făcut parte următorii: deputat Ioan Avram Mureșan (PNȚCD), senator Mircea Manica (PUNR), deputat Iulian Nistor (PDSR), deputatul Emil Cojocariu (PD), senator Gheorghe Rizescu (PDSR), senator Gabor Kozskar (UDMR), senator Mihai Lădaru (PSM), deputat Ilie Gâtan (PDSR), deputat Ioan Mureșan (RM), deputat Nestor Călin (PDSR) deputat Dorel Coc (PNL) și deputat Ioan Ghișe (PL’93).

Raportul-Comisiei-de-Ancheta-1994

Acest desant politic avea să înainteze premierului Văcăroiu un raport, datat Mai 1994, prin care se aduceau acuze grave fostului prim-ministru PETRE ROMAN, fostului ministru al transporturilor TRAIAN BĂSESCU, directorului PETROMIN, CĂLIN MARINESCU precum și altor persoane din conducerea CNM PETROMIN și a societății mixte MINERVA.

Ancheta parlamentară a mers în paralel cu lansarea unei campanii de denigrare în presa națională a persoanelor fizice și juridice amintite, cu efecte devastatoare în planul imaginii companiilor de navigație românești. Pe baza articolelor de presă și a datelor cuprinse în raportul comisiei parlamentare, procurorii parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa aveau să’și cristalizeze acuzațiile din dosarul PETROMIN-MINERVA.

Ancheta penală în acest dosar avea să fie demarată la finalul anului 1993 la o dată neprecizată, persoanele aflate în funcții de conducere la PETROMIN fiind acuzate de ”abuz în serviciu, fals și uz de fals, contrabandă, exporturi ilegale și folosirea ilegală a bugetului societății”.

Situația afacerii MINERVA avea să facă obiectul dosarului penal nr.9/PMF/1994 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Maritimă şi Fluvială.

1993-1994: ACUZAȚIILE

Așa cum am arătat, ancheta Parchetului Constanța a fost precedată de raportul comisiei parlamentare, un document politic fără valoare juridică, dar care la momentul respectiv a cântărit destul de mult. Carierele procurorilor depindeau de voința factorului politic, de altfel mai toate dosarele de acest nivel realizate de parchetele românești după 1990 pot fi bănuite de ingerințe politice.

În principiu, conducerea societății PETROMIN a făcut obiectul unui lung șir de acuzații susținute și prin articole de presă bine țintite. Cele mai importante reproșuri, transformate în capete de acuzare, au acoperit sfera managementului, legislației privind dreptul de pavilion dar și a problematicii de ordin economic, cu referire specială la creditare.

Pe partea de management s’a reproșat decizia de înființare a companiilor mixte în legislațiile altor state, fondarea societăților de unică navă în legislații considerate offshore, vânzarea (transferul) navelor către aceste societăți de unică navă fără documente vamale, un prejudiciu calculat la 25,1 milioane USD rezultat din subevaluarea patrimoniului și încă 5,37 milioane USD din acoperirea aportului la capital al părții străine, precum și lipsa controlului administrativ asupra navelor după transferul acestora.

Dreptul de pavilion în legislația țării noastre la nivelul anului 1991 bazată pe Decretul 443 din 1972 stabilea că navele nu pot fi vândute decât prin Hotărâre de Guvern, condiție în care nici dreptul de arborare al pavilionului românesc nu putea fi suspendat doar prin simpla decizie a Ministerului Transporturilor.

La nivelul creditării s’au adus acuze cu privire la ipotecarea navelor pentru obținerea de credite și faptul că aceste credite se întindeau pe perioade considerate lungi, de 5 la 10 ani, precum și modul netransparent în care au fost utilizate aceste credite.

Totodată comisia parlamentară de anchetă avea să calculeze totalul obligațiilor financiare ale PETROMIN la finalul anului 1993 la valoarea de 112,3 milioane USD dar fără să se detalieze din ce anume era alcătuită această sumă (reparații, piese de schimb, costuri de personal, taxe, credite și dobânzi, comisioane, et cetera). În raport s’a mai evidențiat existența unei datorii de 1 milion USD față de societatea privată ECO TRADE din Constanța și faptul că, după 28 de luni de la înființarea societății mixte MINERVA și asocierii cu ERMIS acest aranjament nu adusese veniturile preconizate de 8 milioane USD în conturile PETROMIN.

DOSARUL PETROMIN-MINERVA O EROARE JUDICIARĂ

Persoanele cu funcții de răspundere din cadrul PETROMIN care au participat la momentul respectiv la adoptarea și managementul strategiei de business pe care am prezentat’o mai sus au fost: director general CĂLIN DRAGOMIR MARINESCU, director general (iulie 1992 – iulie 1993) NICOLAE ROMANUEL POSEDARU, director economic MIHAIL CONSTANTINESCU, director financiar MARIANA MUȘAT, șef serviciu contabilitate LUDOVICA LEONTE, economist LUMINIȚA IOSIF, director exploatare VIRGIL TOANCHINĂ, director grup nave CONSTANTIN BOBEȘ, director grup nave DAN ANDREI IONESCU, șef serviciu nave GHEORGHE CODARCEA, jurist și membru CA PETRU TOMA, director resurse umane VALENTIN ILIE ZEICU, navlositor NICOLETA CRISTINA ROMANESCU, ELENA MINERVA DAN și SEVERINA SAVA.

Anchetele demarate în 1993 au durat, în cazul unor, chiar și 17 ani de zile, însă absolut toate persoanele enumerate mai sus, prinse în diverse dosare și disjungeri ale acestora, au fost în final exonerate de orice vină și răspundere de către instanțele de judecată din România.

Dosarul PETROMIN-MINERVA avea să intre astfel în manualele dreptului românesc la capitolul ERORI JUDICIARE.

Vom reveni.

Sursa: constanta.ro

Citiți și:  ROMÂNIA, O PIEDICĂ PENTRU IEȘIREA RUSIEI LA ADRIATICA ȘI PENTRU UNGARIA ”MARE”

sau:  ROMÂNIA VA DEVANSA ITALIA ȘI SPANIA, ȘI VA AJUNGE FRANȚA ȘI ANGLIA DIN URMĂ

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

ROMÂNIA, CENUȘĂREASA IT ÎN EUROPA POATE DEVENI O REGINĂ

România este în topul din Europa Centrală şi de Est la capitolul angajaţi în domeniul IT, doar dacă privești incorect cifrele. Circa 118.000 de persoane lucrează în acest sector, iar Bucureştiul, Clujul, Iaşiul şi Timişoara sunt zonele care au adunat unii dintre cei mai bine pregătiţi specialişti IT. Bucureştiul, Clujul, Iaşiul şi Timişoara adună 73% din totalul angajaţilor din industria IT locală.

Specialiștii sunt răspândiți în 12 orașe, cu 4 hub-uri mari, 2 secundare și 6 centre mici- Craiova, Galați, Pitesti, Ploiesti, Constanta, Targu-Mures. Acestea sunt oraşe care se află acum pe harta marilor angajatori din IT şi ar putea absorbi un procent important din creşterea din următorii ani în condiţiile în care multinaţionalele caută alternative la aglomeratele şi mai scumpele centre din Bucureşti, Timişoara sau Cluj-Napoca.

Pentru un stat modern, sectorul de IT ar trebuie să fie unul din principalele mo­toare de creştere, într’o strategie gândită ca politică de stat. Din păcate, România este încă un rezervor de scurgere al materiei cenușii către statele dezvoltate ale UE.

De asemenea, România se clasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte digitalizarea, indicele DESI – Digital Economic and Society Index, calculat de Comisia Europeană, are însă un potenţial foarte mare de dezvoltare în acest domeniu, arată o analiză PwC, dată publicităţii cu ocazia conferinţei Digital Romania Forum.

Aproape trei sferturi dintre români nu au competențe digitale de bază, care să le permită accesarea unui e-mail sau instalarea de noi dispozitive.

Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România, coordonatorul studiului privind gradul de digitalizare:

”Nouă, românilor, ne place să ne mândrim cu vitezele excepţionale ale serviciilor noastre de bandă largă de mare viteză, cu calitatea specialiştilor IT, care sunt foarte căutaţi de către marii jucători globali din domeniul tehnologiei, şi cu invenţiile aplicaţiile IT lansate în România. Însă privită la nivel statistic, performanţa ţării noastre în ceea ce priveşte digitalizarea este mai degrabă modestă. Mai avem încă multe de făcut pentru a beneficia cu adevărat de a patra revoluţie industrială, cea digitală, iar analiza PwC a venit cu o serie de recomandări pentru a valorifica la maximum potenţialul ţării.”

Deşi performanţele României sunt excepționale cu privire la abonamentele la servicii de bandă largă de mare viteză (locul 2 în Uniunea Europeană) şi cu privire la prețul relativ raportat la venit pentru serviciile fixe de bandă largă (locul 10), ţara noastră se clasează pe locul 22 din 28 de state membre în ceea ce priveşte conectivitatea, având de recuperat în ceea ce priveşte acoperirea serviciilor de telefonie fixă de bandă largă, precum şi în ceea ce priveşte acoperirea serviciilor mobile 4G.

În ceea ce priveşte utilizarea Internetului de către cetăţeni, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE). Deși rețelele de socializare şi apelurile video sunt utilizate tot mai frecvent, românii manifestă reticenţă în ceea ce priveşte tranzacţiile şi serviciile bancare online. Astfel, doar 12% din populaţia ţării fac achiziţii online, iar 90% din volumul comenzilor plasate online au fost achitate cu numerar la livrare.

La nivel de ţară, se observă o întârziere şi în ceea ce privește integrarea tehnologiei digitale în afaceri, chiar dacă au fost înregistrate unele progrese. Astfel, a crescut ponderea firmelor din România care utilizează platformele de socializare (8%).

În schimb, doar 7% din IMM-uri îşi vând produsele folosind platforme online, vânzările online reprezentând doar 4,3% din cifra de afaceri a acestor companii. În România însă, doar 7% din volumul vânzărilor totale se fac online, mai puţin de jumătate faţă de media UE (16%).

În ceea ce priveşte capitalul uman, România se situează pe ultimul loc în UE, dar a înregistrat progrese comparativ cu anul trecut, în special în ceea ce priveşte numărul persoanelor care accesează mediul online (56%), nivelul competențelor digitale şi numărul de specialiști în Tehnologia Informațiilor și a Comunicațiilor (TIC) (1.9%).

Andreea Mitiriţă, director de consultanţă fiscală, unul dintre autorii studiului:

”Trebuie totuşi spus că România beneficiază de un număr mare de absolvenți în domeniul științei, tehnologiei, matematicii şi ingineriei, 1,6 % din românii cu vârste între 20 şi 29 de ani având astfel de specializări. Deși acest nivel este în scădere faţă de anii trecuţi, este apropiat de media UE. Prin urmare, vorbim totuşi despre un număr destul de mare de specialişti în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, care reprezintă un avantaj competitiv al României în atragerea de investiţii în sectorul IT&C.”

În fine, tot pe ultimul loc se clasează România şi în privinţa prestării de servicii publice în sfera digitală. Totuşi, în ultimul an s’au înregistrat progrese comparativ cu anul anterior în ceea ce privește furnizarea serviciilor publice digitale, prin creșterea numărului de servicii care pot fi efectuate online și prin pre-completarea automată a formularelor pentru cetățeni.

Citiți și:  RDS-RCS…NU E CAM MULT ÎN MÂNA UNUI SINGUR OM (Zoltan Teszari)?

În plus, România a progresat și în ceea ce privește promovarea politicilor privind ”open data”.

Potrivit unei analize realizate de PwC, în parteneriat cu Centrul de Studii Economice Europene (ZEW) şi Universitatea din Mannheim, în privinţa nivelului de impozitare a domeniului digital, România se situează printre ţările cu o rată de impozitare favorabilă (locul 8 din 33 de economii analizate la nivel global), dar costul capitalului, pentru acest sector, este relativ ridicat (locul 16 din 33).

O altă analiză, efectuată de Organizaţia Naţiunilor Unite, clasează România pe locul 75 din 193 de economii din întreaga lume privind eficienţa e-guvernării.

Ionuţ Simion:

”România ar trebui să se inspire din modelele de bune practici în domeniul digitalizării întâlnite în Uniunea Europeană. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă Estonia, care a dezvoltat un adevărat ecosistem de servicii digitale sigure şi o infrastructură inteligentă, ceea ce a dus şi la stimularea dezvoltării sectorului IT&C şi a start-up-urilor din domeniul tehnologiei informaţiei.”.

Segmentul de gaming este o nişă IT foarte in­te­re­santă, care se va dezvolta puternic în ur­mă­torii ani.

Aurel Neţin, director general al Le­no­vo Ro­mâ­nia, o com­pania chi­neză care este li­der pe piaţa lo­cală la vânzările de PC-uri, com­pa­nie care a intrat re­cent pe pe segmentul de gaming, adresându’se și co­munității pu­ter­nice de jucători din România, spunea:

”Avem spe­cia­lişti foarte buni, o naţiune care învaţă uşor limbi străine şi pe acest sector poţi dezvolta aplicaţii fără costuri mari….Avem multe apli­caţii pe care le facem pentru firme de afară, mai puţin com­panii care produc ori­ginal. Aici cred că ar fi declicul… Preţul unui com­puter de gaming porneşte de la 2.000 de euro. Sunt jucători de­votaţi acestor tipuri de calculatoare şi care au bani să investească.”

Pe de altă parte, firmele din Ro­mâ­nia ar trebui să se concentreze mai mult pe lansarea unor produse, apli­caţii originale, a unor branduri lo­cale care să iasă apoi pe plan ex­tern, în con­diţiile în care marea ma­joritate a com­paniilor fac în prezent doar outsourcing.

Câți IT-iși are România? Este România, campioană la numărul de IT-iști?

Deși este extrem de competitivă și cu costuri mai ridicate ale forței de muncă, Capitala are cel mai mare număr de talente IT & C și cel mai bun mix de abilități și competențe. Cluj-Napoca, Iași și Timișoara sunt centre de talent cu o tradiție puternică în IT și Telco.

Față de Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, din urmă vin Dolj, Bihor, Constanţa şi Gorj.
În cele 14.000 de companii IT din ţară, lucrează 75.500 de angajaţi şi 17.000 de persoane fizice autorizate. Jumătate dintre aceste firme sunt localizate în Bucureşti şi Cluj-Napoca, însă Capitala se remarcă, de departe, ca fiind oraşul cu cei mai mari angajatori, asigurând aproape jumătate din totalul locurilor de muncă în IT.

Capitala concentrează cel mai mare număr de companii din IT şi aproximativ jumătate din angajaţii sectorului la nivel naţional; Clujul pare însă să fie cel mai dinamic centru IT. Astfel, Bucureștiul găzduiește cel mai mare număr de companii, dar, analizând datele din perspectiva creșterii relative a numărului de societăţi în principalele județe în care este concentrată industria, rata de creștere relativă pentru perioada 2011‑2016 din județul Cluj a fost de 81%, superioară celei din București (38%).

Datele vin dintr’o analiză pe şase ani a pieţei, realizată la comanda Asociaţiei Române pentru Industria de Electronica şi Software (ARIES) Transilvania şi prezentată azi la Cluj. Analiza industriei de IT a fost realizată de compania Encore Research și cuprinde o analiză locală și națională a industriei în perioada 2011-2016.

Potrivit raportului, în 2011 activau pe piață 9.823 companii, iar de atunci trendul a fost unul permanent ascendent:

”Totuşi, rata de creștere relativă la anul precedent (calculat ca diferența numărului de companii, raportată la valoarea anului precedent) a avut două dinamici de variație. În perioada 2011‑2014, numărul de companii a crescut cu un ritm de 5%‑7% anual, pentru ca, din 2015, ritmul să fie de 10%‑11%. În urma programelor de tip schemă de ajutor minimis (Start‑up Nation), este așteptată o creștere și mai mare a numărului de companii din IT, numărul acestora depășind la finalul anului 2017 17.000 companii.”

Cu toate că Bucureștiul găzduiește cel mai mare număr de companii, analizând datele din perspectiva creșterii relative a numărului de companii în principalele județe în care este concentrată industria, rata de creștere relativă pentru perioada 2011‑2016 din județul Cluj a fost de 81%, superioară celei din București (38%), Timiș (39%) sau Iași (71%).

”După cum se observă, dacă luăm ca reper numărul de companii IT din 2011 (100), practic, în Cluj‑Napoca, acest număr aproape s’a dublat în cei 5 ani care au urmat. Se conturează, de altfel și două dinamici, una reprezentată de Cluj și Iași, județe în care numărul de companii a crescut susținut și București și Timiș, unde ritmul de creștere a fost mai lent.”

Pe de altă parte, din perspectiva evoluţiei anuale a numărului de angajaţi, judeţele Iaşi, Dolj, Bihor, Constanţa şi Gorj se evidenţiază prin creşterea numărului total de angajaţi în domeniu, cu peste 30%, comparativ cu 2013, potrivit unui studiu realizat de Clusterul iTech Transilvania.

Acesta mai relevă o creştere cu 26% a cifrei de afaceri între 2013 şi 2014, care a ajuns la finele anului trecut la 16 miliarde de lei, circa 4 miliarde euro. Din totalul acestor venituri, aproape 60% au fost realizate de companiile localizate în Bucureşti, urmate de cele din Cluj (11%), iar celelalte oraşe, sub 10%.

România este pe primul loc în Europa Centrală şi de Est la capitolul angajaţi în domeniul IT, depășind Polonia. Circa 110.000 de persoane lucrează în acest sector, iar Bucureştiul, Clujul, Iaşiul şi Timişoara sunt zonele care în care lucrează unii dintre cei mai bine pregătiţi specialişti IT.

O complexitate tot mai mare de abilități și costuri mai mici ale forței de muncă a urcat România 5 poziții în clasamentul global A.T Kearney 2016, (A.T Kearney Global Services Location Index). Aproximativ 20.000 de companii operează în cadrul serviciilor IT & C în România iar nevoia generală de recrutare este de 12.000 de profesioniști anual.

Un deficit de peste 3500 IT-iști în condițiile în care anual numărul absolvenților este de circa 8500 anual, date culese de Brainspotting pe baza informațiilor furnizate de universități (nu au fost luate în considerare ratele de absolvire).

Analiza mai arată că primele 10 județe dețin peste 90% din angajați.

Bucureștiul concentrează jumătate dintre angajații din IT (50,0%, în 2016), fiind secondat de Cluj, cu 14,3%, Iași și Timiș, cu câte 54% și Dolj, cu 4,2%. Celelalte 5 județe au cote cuprinse între 3,7% și 1,5%.

Primele zece județe din România totalizează 94% din cifra de afaceri în domeniul IT. Bucureștiul deține peste 60% din totalul național, fiind secondat de Cluj, cu aproape 12%, Iași și Timiș, cu câte 4%. Datele privind cifra de afaceri a companiilor din IT indică faptul că, în cei 6 ani de referință, cifra de afaceri agregată a acestora practic s’a dublat. Sectorul IT reprezintă circa 3% din PIB (fără a include și componenta de tehnologii ale comunicării, care practic ar dubla ponderea domeniului IT&C în PIB).

În 2016, volumul total al al cifrei de afaceri a atins pragul de 21.5 miliarde lei, adică circa 4.8 miliarde euro. Creșterea relativă anuală a fost mai accentuată în perioada 2014‑2015, pentru ca apoi, în 2016, sa se atenueze ușor și să scadă spre 8%.

Peste două treimi din companii au cifra de afaceri de maxim 249.999 lei. Circa 11% au o cifră de afaceri de 250.000‑499.999 lei. Diferența până la 100% o reprezintă companiile cu cifră de afaceri de peste 500.000 lei.

”Dar, analizând datele din perspectiva ponderii cifrei de afaceri a categoriei în totalul industriei, datele ne indică o proporționalitate inversă. 4% dintre companii (cele cu cifră de afaceri de peste 5 milioane lei) generează 78% din totalul cifrei de afaceri, în timp ce 72% dintre companii (cele cu cifră de afaceri de maxim 250 mii lei) generează doar 4% din totalul cifrei de afaceri industriei. Iar tendința e de polarizare, în ultimii 6 ani, ponderea din total a veniturilor companiilor mari crescând cu peste 5 puncte procentuale.”

Cifre de afaceri companii IT

1. București Sectorul 1, 5.398,5 milioane lei
2. București Sectorul 2, 4.363,1 milioane lei
3. Cluj‑Napoca, 2.624,0 milioane lei
4. București Sectorul 6, 1755,6 milioane lei
5. Iași, 853,3 milioane lei
6. Timișoara, 819,9 milioane lei
7. București Sectorul 5, 771,4 milioane lei
8. București Sectorul 3, 676,6 milioane lei
9. Brașov, 600,3 milioane lei

O secţiune a analizei este dedicată start‑up-urilor, cele care reprezintă ”indicatorii nivelului de inovare existent pe piață, atât din punct de vedere tehnologic, cât și din punct de vedere antreprenorial”.

”Fără a avea indicii foarte precise despre caracterul repetitiv sau scalativ al nevoilor de afaceri, ne’am rezumat la a defini start‑upurile, pentru un an de referință, ca fiind acele companii înființate în acel an sau în anul anterior. Numărul start-upurilor aproape s’a dublat (de la 1.806 start-upuri în 2011, la 3.795 start-upuri în 2016), iar capacitatea de scalare din totalul companiilor a crescut de la 18,4%, în 2011, la 26,5%, în 2016.

Pentru 2017, odată cu demararea programelor de tip schemă de ajutor minimis (Start-up Nation), este așteptată practic o dublare a numărului de start‑upuri, ponderea acestora depășind, estimativ, 40% din total.”

Numărul de startup-uri din Cluj aproape s’a triplat în cinci ani: a crescut de la 129, în 2011 la 363 în 2016.

Ce procent din totalul cifrei de afaceri aparține start‑upurilor?

Datele indică o creștere, în perioada 2011‑2012, urmată de o scădere constantă ulterior, în condițiile în care cifra de afaceri totală a start‑upurilor s’a plafonat în jurul valorii de 850 milioane lei și nu a crescut în ritmul pieței. Așadar, dinamica cifrei de afaceri totale a industriei se datorează în special companiilor cu vechime pe piață.

Una dintre concluziile studiului este că marea bătălie în lumea IT-ului rămâne în zona forţei de muncă.

Cătălina Ciubotaru, project manager:

”E o bătaie foarte mare pe forţa de muncă. Multe companii cu sediu în Cluj încep să meargă către alte zone. Companii foarte mari deschid centre la Oradea, Iaşi, în Serbia, Republica Moldova. Cam acestea sunt centrele spre care se migrează.”

La Cluj, viitoarea strategie de dezvoltare va fi conturată ţinând cont şi de această mare temă, spun cei din domeniu.

Bianca Muntean, director executiv Aries Transilvania:

”La nivel de strategie, se discută despre o strategie de atragere. Pentru a atrage oameni, trebuie să creezi condiţii, să dezvolţi şi imobiliarele, să ai soluţii eficiente de mobilitate. Vor apărea tot mai multe programe de susţinere a antreprenoriatului, ideea este să aducem startup-uri aici. Toate firmele sunt conştiente că direcţia e înspre dezvoltare de produse şi inovare. Vor fi programe pe startup-uri, anul viitor va veni o infuzie de capital serioasă pentru acest segment.”

Salarii și Beneficii în industria IT

Salariile sunt pe măsură. Un angajat la început de drum, cu nici doi ani de experienţă, câştigă în medie între 1000 şi 1500 de euro. Potrivit unui studiu făcut de firma de recrutare Brainspotting, în cazul unei experienţe de cel puţin patru ani, salariul se dublează. Aceste sume sunt scutite de impozitul de 16%.
România pregăteşte anual în jur de zece mii de specialişti IT, dar chiar şi aşa, numărul lor tot nu este suficient în comparaţie cu cererea venită de la companiile de profil.

Un angajat la început de drum, cu nici doi ani de experienţă, câştigă în medie între 1000 şi 1500 de euro. În cazul celor cu experienţă de cel puţin patru ani, salariul se dublează. Aceste sume sunt scutite de impozitul de 16%. Timpul de lucru flexibil este atracția principală pentru angajații din IT, profesioniștii din Cluj, Sibiu și Craiova. Este menționat atât ca un beneficiu dorit cât și printre criteriile de alegere a unui angajator.

Angajații IT și’ar schimba locurile de muncă pentru creșteri salariale de 29%, program flexibil, mediu de lucru plăcut și un angajator care-i sprijină în obținerea de certificări.
În Capitală cei mai doriți angajatori de către IT-iști sunt Oracle, IBM, Microsoft, Google și Hp, în vreme ce în Cluj, Google este pe primul loc urmat de Emerson, Endava, Bosch, Microsoft.

Universitățile din cele șase oraşe furnizează anual aproximativ 800 de absolvenţi de discipline IT&C, conform datelor colectate de compania de recrutare și consultanţă.

Absolvenți IT anual

București 2195
Timișoara 1593
Cluj 1489
Iași 1125
Brașov 500
Craiova 250
*Sibiu, Galați, Pitești, Ploiești, Constanța, Târgu-Mureș – 800 de absolvenți.

Oraşul Piteşti, aflat la 117 km de Bucureşti, începe să se dezvolte, chiar dacă mulţi absolvenți din localitate s’au mutat la Bucureşti pentru că au avut oportunităţi de dezvoltare mult mai generoase.

Evoluția numărului de angajați din IT s’a situat în trend cu evoluția numărului de companii, unul crescător, dar cu o rată de creștere relativă ceva mai ponderată, ceea ce indică faptul că majoritatea companiilor care au apărut în industrie în ultimii 3 ani (2014‑2016) sunt companii fără sau cu un număr redus de angajați, atrag atenţia autorii studiului. Menţionăm că numărul de angajaţi a fost obținut din datele de bilanț ale companiilor, ca atare nu include și modalitățile de colaborare de tipul PFA sau microîntreprindere, frecvente în ultima perioadă, din declarațiile profesioniștilor din IT.

Practic, în cei 6 ani de referință, numărul angajaților a crescut cu circa 73%, depășind 100.000 angajați. Din punctul de vedere al structurii companiilor în raport cu numărul de angajați, datele indică faptul că ponderea companiilor fără angajați a crescut de la 27% la 35,5%, în timp ce ponderea companiilor cu 1‑4 angajați a scăzut de la 56% la 49,4%.

S’a vehiculat să fie anulată scutirea de impozit în sectorul IT (digi24):

Scutirea de impozit pentru angajaţii din industria IT este pusă sub semnul întrebării de unul dintre liderii politici ai alianţei de la guvernare. Călin Popescu-Tăriceanu crede că şi alte categorii sunt importante pentru economia României şi ar merita acelaşi privilegiu, dar cum statul nu poate oferi mai multe reduceri, ar fi bine să renunţe la cele existente.

Și asta nu e tot:

”Eu vă spun ca liberal că eu cred în neutralitatea stimulentelor economice şi ca atare ceea ce se întâmplă este o distorsiune în piaţă.”

Pentru cei care nu știu, scutirea de impozit pe venit (16%) acordată IT-iștilor a fost introdusă prin 2004 atunci când într’adevăr IT-ul nu luase avânt și aveam nevoie de locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată. Tăriceanu a fost Prim Ministru niște ani de zile de atunci, apoi a făcut parte din USL care la rândul ei a condus țara, iar acum face parte din coaliția de guvernare cu PSD. Una peste alta Tăriceanu are în jur de 8 – 10 ani (depinde cum numeri) de când e la guvernare, dar niciodată nu l’a deranjat treaba asta cu scutirea.

Brusc însă scutirea a devenit o problemă. Mustrări de conștiință liberală sau are ceva de negociat în Alianță? Tindem spre varianta doi, dar e doar o părere. Dar ar trebui să ne întrebăm dacă într’adevăr ajută la ceva scutirea asta.  Noi credem că scutirea ar trebui eliminată și explicăm mai jos de ce:

Care e efectul scutirii de impozit pentru IT-iști?

Scopul inițial al scutirii era de a încuraja dezvoltarea sectorului IT. Logica e simplă, eliminând impozitul pe venit (16%) costul angajatorului cu salariul programatorului scade, ceea ce face IT mai competitiv în comparație cu alte sectoare din economia României și mai competitiv raportat la alte țări din zona Europei Centrale și de Est.

O chestie importantă de notat e că nu are sens să dai o scutire dacă piața ar crește oricum chiar și fără ea.

A reușit această scutire să stimuleze dezvoltarea sectorului IT sau numărul de angajați urma să crească oricum, chiar și fără angajați?

Răspunsul oficial la întrebarea asta e: Nu știe nimeni!

Au trecut aproape 14 ani de la introducerea acestei scutiri și cu toate astea nimeni nu s-a deranjat să facă un raport să vedem și noi dacă a avut vreun efect sau nu. Chiar dacă nu avem informații oficiale putem să ne dăm seama dacă ne’a ajutat cu ceva uitându’ne la câți angajați în IT sunt în țările din Centrul și Estul Europei, unde condițiile nu erau semnificativ diferite în 2004.

Conform unui studiu polonez din 2017 România are al treilea număr de programatori din Europa Centrală și de Est după Polonia și Ucraina cu un număr estimat de 118.000 oameni. Datele provin de pe GitHub și par a fi în linie cu alte studii și rapoarte la capitolul număr de IT-iști.

Motiv de bucurie, nu? Îi depășim pe Cehi, Slovaci, Unguri și alte nații. Doar că nu prea e așa, pentru că acele cifre sunt proporționale în general cu populația țării: cu cât mai mare țara cu atât mai mare numărul de programatori. Polonia are o populație de 37,9 milioane de oameni, în timp ce Ucraina are 45 de milioane.

Acest clasament cum ar arăta?

1. Estonia   1 IT-ist la 66 locuitori

2. Slovenia   1 / 83 locuitori

3. Cehia  1 / 105 locuitori

4. Ungaria  1 / 123 locuitori

5. Letonia  1 / 127 locuitori

6. Croația   1 / 133 locuitori

7. Lituania   1/ 133 locuitori

8. Slovacia   1 / 142 locuitori

9. Polonia 1 / 150 locuitori

10. Bulgaria 1 / 152 locuitori

11. România 1 / 159-169 locuitori (funcție de numărul real al populației fluctuante)

12. Grecia  1 / 174 locuitori

13. Serbia 1 / 201 locuitori

14. Belarus   1/ 216 locuitori

15. Ucraina 1 / 279 locuitori

Penultimul loc în Europa nu va fi niciodată un loc măgulitor în UE, sau locul 11 în Europa de Est. Cu un program și o politică adecvată, România ușor va urca 5-6 locuri la acest capitol, ținând cont de bazinul excepțional de materie cenușie ce’l deținem ca neam.

Apoi ce ar trebui să ne mai intereseze este câți programatori avem raportat la celelalte meserii. Iată cum arată numărul de IT-iști raportat la restul meseriilor:

Vedeți cât de mic e numărul de IT-iști? E puțin mai mare decât în Belarus, dar mai mic decât în Grecia, care a trecut printr’o criză gravă, mai mic decât în Polonia, Serbia (țară non-UE) sau Bulgaria. Nu mai vorbim de Slovacia, Estonia și Cehia.

Ce ne spune asta? În principiu că acel stimulent fiscal e inutil. Dacă timp de 14 ani am acordat acel stimulent și totuși avem unul din cele mai mici procente de IT-iști raportat la restul meseriilor înseamnă că eficacitatea acelui stimulent e redusă sau inexistentă.
Uitați’vă câte țări stau mai bine la acest capitol decât noi!

Majoritatea dintre ele nu oferă stimulente fiscale.

Oferă în schimb altceva:

1. educație mai bună nu doar în facultăți de profil (cibernetică, automatică și calculatoare etc.) ci încă de la nivel de școală generală.
2. studenți și IT-iști care nu părăsesc țara în rânduri atât de mari ca românii
3. politică mai coerentă de stimulare a pieței muncii
4. situație economică stabilă
5. mediu social și de dezvoltare profesională superioară

Chestia asta cu scutirea e un fel de ”uite că facem ceva”.

Lista de mai sus presupune efort, presupune politici publice eficiente, presupune coerență și un plan pe termen lung. E în schimb considerabil mai ușor să arunci o scutire care nu produce efecte și apoi să spui: păi deja facem ceva, uite scutirea aici!

Poate dacă s’ar elimina scutirea asta, firmele din IT ar pune și ele presiune pe Guvern să facă ceva pentru acest sector care chiar să ajute dezvoltarea lui.

Procentul de IT-iști din România e considerabil mai mic decât în alte țări din Europa Centrală și de Est deși scutirea există de 14 ani.

A ajutat la creșterea numărului de IT-iști din România? Statisticile zic că nu.
Ar trebui eliminată? Dacă nu ajută la creșterea numărului de angajați de ce ar trebui păstrată?

România trebuie să’și asume câteva realități. În jurul acestei industrii, s’au creat multe legende.

Demitizarea Legendei numită Clujul IT-iștilor

Una dintre particularitățile IT-ului clujean este numărul celor care lucrează în IT. Mai sunt oare 15.000 de angajați ce lucrează în aceasta ramură cât se vehiculau?  Vom afla.

Este cea mai importantă zona economică, iar Clujul datorează totul IT-ului. Așa o fi oare?

Oare mai e valabil mitul urban potrivit căruia la Cluj sunt 100 000 de studenți. Mitul a picat cu brio. Abia dacă mai discutam de 55 000 de capete studențești în acest oraș. Să luam chiar IT-ul clujean care este pentru oraș un soi de minereu de inteligență pe care au început sa’l exploateze simțind cu toții că ăsta e businessul viitorului.

Acesta este primul recensământ cu adevarat important al industriei IT și el, comporta multe completări.  Cifrele sunt mai periculoase ca un nisip mișcător. Daca le’am privi superficial, ma refer la cifrele de mai jos, am putea constata ca IT-ul clujean e mai slab decât legenda, ca în realitate, afacerea de IT e în mâna a maximum 15 jucători, iar restul firmelor sunt niște praf în ochi.

Superficial am putea crede asta, mai ales că:

– există circa 1194 de societăți comerciale potrivit Registrului Comertului care au ca si cod CAEN principal nr. 6201 – Activitati de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client)

– primul soc este ca, din 1194, doar 835 de firme produc minim 500 de lei anual. Rămân 359 de carcase comerciale moarte.

– din acestea, în mod surprinzator, doar 191 de firme au o cifra de afaceri anuala de minim 100 000 de euro pe an

– din 1194 de companii de IT, 1003 firme stau sub 100 000 de euro pe an

– doar 88 de firme de IT din Cluj fac minim 500 de mii de euro pe an, ceea ce este un prag decent al industriei

– doar 48 de companii de IT trec de 1 000 000 de euro pe an

– doar 37 reușesc să treacă de 2 milioane

– doar 18 firme de IT sar de 5 milioane de euro anual

– doar 12 sar de 10 milioane

– doar 6 companii depasesc pragul de 20 milioane

– numai 3 firme din Cluj trec de 30 de milioane

– doar 2 trec de 40 de milioane

– nu exista nicio firmă de 50 de milioane de euro în Cluj-Napoca din IT

De ce e mai bine ca Clujul IT-ist e un mare puzzle compus din piese mai mici

Daca am privi doar cifrele, s’ar păstra impresia că, in fapt, IT-ul clujean e gogoașă umflată artificial. Dar nu e. Sunt două chestii foarte bune care transpar din aceste cifre aparent modeste:

– IT-ul clujean are loc de creștere, deci asta cu bula sa nu o excludem în următorii ani. Da, se poate muri economic în IT-ul clujean, dar numai din lipsa de adaptare. Clujul este încă mic, fata de alte hot-spoturi din IT-ul mondial, dar creierele de aici sunt apreciate.

– IT-ul clujean este foarte divizat și asta e bine. Mai bine ca la Timisoara, unde IT-ul a fost „arestat” de 5 multinaționale și cei mici și creativi nu mai pot respira. Mai bine ca la București unde șmenarii IT-ului, gen SIVECO, au arătat Clujului degetul mijlociu când încasau zeci de milioane de euro din contracte cu statul, dar acum patronii lor înfundă pușcăria. Clujul IT-ist e mai sănătos ca business cu 20 de player-i mari și câteva sute mici. Fiindcă cei mici sunt agili și creativi și pot constitui pentru cei mari o eternă sursă de inspiratie, ba chiar de angajament. Viitorul in Cluj pare a fi, spun cei mai înțelepți din IT-ul local, al firmelor mari care vor ști să se joace cu firmele mici fără să le sufoce.

În umbra marelui IT, stau niște vedete adevărate din sectorul secundar și terțiar

Noi vedem mereu doar campionii din IT-ul clujean, dar ne facem ca nu vedem faptul ca exista si alte vedete adevarate ce lucreaza tot in IT, in sectorul secundar sau terțiar și pe care neavizații le văd ca centre de suport sau niște „rahaturi de colsentare”.

În fapt, ele sunt extrem de importante pentru Cluj. Si Clujul ar trebui sa le multumeasca unor firme precum Office Depot, Genpact, Sykes, SteelCase, Yardi, etc., fiindca aceste centre de suport sau consultanta sunt cele care preiau de pe bancile facultatii tinerii Clujului si ii integreaza in companiile lor invatandu-i cateva lucruri incredibil de importante, ce pot schimba genetica proasta a acestui popor. Ii invata sa fie responsabili, ii invata proceduri, sisteme, standarde, ii invata disciplina muncii, tehnici de vanzari, le creioneaza o psihologie a muncii.

Aceste firme văzute în mod greșit ca simple call center-e sunt, de fapt, foarte profesionalizate si in IT si, mai mult, ofera peste 3500 de locuri de munca in Cluj. Și cine zice că sunt prost platite e răuvoitor. În anul 2, un angajat motivat la Sykes poate ajunge lejer la 700-800 de euro.

Marea problema a acestor companii este ca sunt conduse cu precădere de expați care bifeaza niște bugete anuale și stau să’și facă targetul pentru ca, în doi ani, să dispară într’un post superior.

Nu sunt foarte mulți, că nu au de ce veni, dacă ne uităm la nivelul salariilor din țara noastră. Sunt expații trimiși sa coordoneze afacerile firmei-mama (bănci, multinaționale) sau cei care locuiesc în țări unde salariul e și mai prost decât cel din România, ori au rămas acolo fără job și își cauta orice. La numărătoarea de la recensământ au ieșit vreo 35.000. Circa 5500 au cel mult 8 clase la baza, iar peste jumătate dintre ei sunt persoane inactive pe piața muncii. După țara de origine topul e condus de Republica Moldova, Turcia și ”alte continente”. Din totalul străinilor, 54 sunt fără cetățenie, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.ro.

De aceea, Bombardier sau SteelCase sau oricare din numele de mai sus au prezență slabă în comunitate. Nu se implică în viața Cetății, nu au trecut de stadiul petrecerilor de teambuilding, stau cât mai mult sub radar.

Niște fantome IT, incredibil de bine pregătite: free-lancer-ii

După calculele noastre, făcute din surse ale Statului Român, în acest moment cifra de 15.000 de angajați în IT-ul clujean este o legendă învechită.

Realitatea este alta:

– min. 15 000 angajați in firmele cu CAEN de realizare software client-oriented

– min. 5000 angajati in firme de suport de tip Business Processing Outsourcing (BPO) – de tip Sykes, Genpact

– minim 4000 de angajati pe PFA in diverse conjuncturi contractuale

– minim 5000 de free-lanceri care lucrează pe cont propriu și la negru

Ultima cifra e senzationala. Nu e ceva de rau, adica nu aratam cu degetul spre ei. Dar nu îi mai putem ignora.

Cifra ne’a fost sugerata de mai multi lideri din IT care sustin ca acesti 5000 de free-lanceri sunt, de fapt, printre cei mai interesanti din industrie, adeseori seniori care au dobandit indemnarea de a’și face rost de proiecte pe cont propriu, care se asociaza cu altii punctual pe proiecte de diverse dimensiuni, si care castiga mai bine decat într’o firma, chiar daca risca mai mult. Cand perioadele din IT vor deveni mai grele, acesti specialisti foarte bine pregatiti se vor intoarce ca angajati in companii, dar cand vor simti ca soarele e sus din nou, vor sterge putina din nou spre free lancing.

Aceasta diversitate de layere ale resursei umane din IT face ca Clujul sa fie special.

30.000 e noua CIFRA din IT-ul clujean. Adica 10 % din Clujul ce munceste

Impactul acestei cifre este colosal din punct de vedere economic si social.

In acest moment, IT-ul a depasit cu mult ca importanta universitățile. Universitățile au vistieriile goale, IT-ul, nu. Universitatile sunt înca inchistate in strategii si conduse de rectori prea putin deschisi la minte. IT-ul, in schimb, suge toata resursa academica de la Universitati, ba inca reuseste sa le traga si seva: studentii. IT-ul are bani si simte oportunitatile.

Din punct de vedere economic, influenta este incredibila. Impozitele platite de firmele de IT si de angajati, cashul pe care angajații îl deverseaza in piata, influenta pe laterala pe care o paine castigata in IT o aduce pentru restul familiei, acolo unde e cazul, forta acestor companii in dezvoltarea comunității si, mai ales, continua evoluție a educatiei acestor angajați, schimbă cu totul datele Clujului.

Înainte de aceasta analiza, se știa că IT-ul clujean e consolidat în mâinile câtorva oameni. Nu e. Credeam că e puternic, dar nu credeam să fi ajuns atât de puternic. Credeam că va ajunge la un prag de maturizare, dar, se pare, ca mai e loc mult de creștere.

Toate acestea vor avea cu adevărat o valoare adăugată la viitorul orașului dacă Clujul va ști să’i păstreze și dacă îi va respecta pe cei din IT, intinzandu-le mana. In acest moment, administratia judeteana si locala se limiteaza doar la intalniri informale, dar inca o colaborare pe strategii macro nu exista.

Nimeni nu are de gand sa isi asume un proiect cinic de polarizare in jurul Clujului a oraselor mici din Ardeal, adica sa „furam” tot ce putem noi, Clujul, de la Bistrita, Targu-Mures, Alba-Iulia, Satu-Mare, Baia-Mare.

Drept e și ca administrația locală nu face niciun efort să investească în infrastructura de extindere a orașului.

Fiindcă două sunt bombele cu toluen ce stau în soarele viitorului: chiriile/prețurile extrem de mari la achiziția de apartamente și lipsa de resursă umană.

Așteptăm să explodeze sau le dezamorsăm?

Cifre brute despre primele 100 de companii IT din Cluj si cele mai bune firme de tip BPO

Primele 100 de firme din IT au impreuna urmatoarele cifre:

– cifra cumulata de afaceri de 1.925.833.090 lei (peste 400 milioane euro) pe 2016

– profit cumulat de 186.300.229 lei (peste 41 milioane euro) pe 2016

– au 10.512 angajati pe 2016

Cele mai importante firme de tip BPO sau specializate in tehnologia informatiei au impreuna urmatoarele cifre:

– cifra cumulata de afaceri de 445.256.503 lei (circa 100 milioane euro) pe 2016

– profit cumulat de 26.274.474 (peste 5,5 milioane euro) pe 2016

– au 3.346 angajati pe 2016

GRAND TOTAL: Top 100 IT + TOP BPO

– cifra cumulata de afaceri de 2.371.089.593 lei (peste 500 mil euro) pe 2016

– profit cumulat de 212.574.703 lei (peste 47 mil. euro) pe 2016

– circa 13 858 angajati pe 2016

Note importante inainte de a citi aceste topuri:

– datele din topurile de mai jos provin de la Registrul Comertului si pot suferi modificari, mai ales la capitolul angajati, datorita dinamicii pe semestrul 1 2017

– datele Endava Romania sunt cele pe 2015

– datele RBH Consulting sunt cele pe 2015

– datele Thomsons sunt cele pe 2015

– GENPACT nu a fost inclus in topul BPO fiindca are sediul social pe Bucuresti si nu raporteaza fiscal la Cluj, dar este un mare angajator in oras, de peste 800 de pozitii.

În toți acești ani, nu sunt puțini oamenii de afaceri străini care au ales România, păstrând astfel economia noastră pe linia de plutire. De multe ori, ei lasă în urmă câteva aprecieri cu adevărat impresionante, care ne pun pe gânduri şi ne fac să scuturăm din cap şi să nu mai cădem pradă eternei noastre tentații de a ne compătimi.

Un astfel de exemplu este Robert Knapp, un antreprenor care a decis să vină în România pentru a pune bazele startup-ului său. Când a luat această decizie, prietenii i’au spus că este nebun. Tot ceea ce știau despre România este că e o ţară din lumea a treia, nesigură şi nedezvoltată, recunoscută pentru Ceaușescu, Dracula şi Hagi. După şase ani, Knapp vindea CyberGhost unei companii israeliene pentru suma de 9,2 milioane de euro. Iar secretul succesului său, spunea el, era chiar România.

”Nu am fi avut succes în altă parte. Am fi închis după un an și jumătate în Germania și după câteva luni în Silicon Valley”, a spus Knapp, care a explicat şi de ce.

Uitați de Silicon Valley! Veniți în România

În România, costurile sunt la jumătate față de Germania, fiecare euro generat la noi în ţară valorează cât doi în ţara sa. Dar investitorul mai aduce şi alte argumente. Un mare avantaj al țării noastre sunt chiar angajații români, pe care îi descrie drept

”motivați, autodidacți și capabili să se adapteze rapid (…). Românii duc treaba la bun sfârșit”, adaugă Knapp.

Acesta menționează şi buna cunoaștere a limbilor străine, dar şi spiritul românilor. În Germania, spune el, ideea predominantă este ”să nu se schimbe nimic”, ceea ce este cumva explicabil, având în vedere stabilitatea şi forța economică a nemților.

În România însă, există un puternic apetit pentru schimbare. Iar acest climat priește de minune unui start-up. Ultimul său argument pare însă cel mai neaşteptat. El face referire la protestele #rezist, apreciind etica profesională a românilor, care au ieșit să protesteze după terminarea programului de lucru. În alte părți, astfel de mişcări de stradă ar fi paralizat o ţară întreagă.

Iată motivele pentru care germanul recomandă tuturor celor care vor să pornească un start-up în domeniul IT să vină în România, în detrimentul unor destinații consacrate precum Silicon Valley, Londra sau Berlin.

În ceea ce privește costul cu forța de muncă amintit de Knapp, salariile competitive încă reprezintă unul dintre avantajele majore ale României, mai ales în zona IT. Salariul unui junior developer pleacă de la 700 de euro pe lună, sumă care, potrivit unui studiu Business Insider, este suficientă pentru un trai decent în 7 dintre orașele importante ale României (Sibiu, Brașov, Oradea, Craiova, Timișoara, Arad şi Iaşi).

Practic, orașele din România oferă o bună calitate a vieții și totodată unul din cele mai scăzute costuri din lume. Ca exemplu, dacă în Londra câștigi 4.500 de lire sterline pe lună, în România trebuie să câștigi doar 1.365 lire sterline pe lună pentru a avea același standard de viață.

De asemenea, aprecierile pe care Robert Knapp și alții le aduc angajaților români sunt susținute de argumente solide. Un studiu publicat de techcrunch.com vorbește despre ”Silicon Valley-ul din Transilvania”, menționând că România, deşi are doar 20 milioane de locuitori, se află în primele 10 ţări din lume ca număr de specialişti IT (118.000), iar Asociația Română pentru Industrie Electronică si Software se așteaptă ca acest număr să se dubleze până în 2020. Dintre aceştia, jumătate sunt software developers, cu peste 90% vorbitori de limbă engleză.

Totodată, deşi educația din România nu reprezintă prea des un motiv de mândrie națională pentru noi, studiul de mai sus menționează sistemul de învățământ din România drept un alt avantaj competitiv. Din 2001, universitățile din România se situează în fiecare an în top trei în competițiile de design ale IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers, cea mai mare organizație internațională de tip non-profit care sprijină evoluția tehnologiilor bazate pe electricitate). De asemenea, România are cei mai mulţi olimpici la informatică şi matematică din Europa, fiind a treia din lume după Rusia şi China.

La toate acestea se adaugă şi climatul macro-economic favorabil, România fiind ţara cu cea mai mare creștere economică din UE. Știm, veți spune că este pe steroizi. Parțial, da. Dar nu întru totul. Impozitele mici (aproape la jumătate față de nivelul taxării din Franța, Germania sau Italia), facilitățile fiscale pentru angajații din IT sau scutirea de taxe a profitului reinvestit reprezintă argumente în plus în favoarea investiţiilor în ţara noastră. De asemenea, mai ales pentru startup-urile din zona IT, un alt avantaj competitiv al României îl constituie viteza internetului, una dintre cele mai mari din lume.

Faptul că România reprezintă un mediu favorabil pentru afaceri în domeniul tehnologiei informației este confirmat şi de fondul american de investiţii 500 Start­ups, care, în urma unui studiu a concluzionat că infrastructura şi cadrul legislativ din ţara noastră sunt favorabile pentru lansarea de startup-uri. 500 Start-ups a finanțat în cei 6 ani de la înființare peste 1.600 de companii la început de drum din industria hi-tech cu aproape 300 milioane de dolari.

Robert Neivert, partener în cadrul 500 Start-ups şi advisor pentru compania locală Qualitance, o deja celebră poveste de succes românească:

”România are un sistem de învățământ bun în zona tehnică, în special în dezvoltarea de software. De asemenea, este mai ieftin să înființezi o companie aici decât în Silicon Valley, ceea ce permite start-up-urilor să experimenteze mai mult. În plus, şi sistemul legal şi infrastructura Capitalei şi a țării susțin dezvoltarea de start-up-uri.”

Un alt exemplu de reușită made in Romania este Vector Watch, producătorul român de ceasuri inteligente. Vector Watch a fost un start-up care a inovat şi a mizat pe avantajul său competitiv: autonomie de o lună de zile. Urmarea? Compania a fost preluată de Fitbit, cel mai puternic jucător din piaţă, pentru 15 milioane de dolari. Succesul Vector Watch atrage atenţia lumii întregi asupra potențialului uriaş al României, iar Financial Times amintește de compania românească într-un material amplu care vorbește despre ţara noastră ca destinație preferată pentru start-up-urile din domeniul IT.

Avem nenumărate astfel de povesti remarcabile, avem minți strălucite şi idei care pot schimba lumea. Nu trebuie să cădem pradă tentație falsei modestii şi nici să ne mințim singuri: România creşte şi se dezvoltă. Adesea în ciuda conducătorilor ei și datorită unor lideri din mediul privat, vizionari și curajoși, care au știut să fructifice oportunități în beneficiul lor și a comunităților lor.

Atractivitatea României depinde şi de priceperea cu care sunt administrate orașele sale. Accesul la oportunități şi calitatea vieții sunt factori determinanți pentru orice potențial investitor. De altfel, dezvoltarea orașelor României ar merita o discuție separată. Platforma globală de investiţii RISE Consortium a publicat o analiză amplă în acest sens, identificând 10 motive pentru care centrele noastre urbane reprezintă destinații atractive pentru investitori. Unul dintre acestea este faptul că oferă acces la una din cele mai mari piețe din lume, respectiv la piața unică europeană.

Potrivit Băncii Mondiale, consumul per capita în Uniunea Europeană este de 26.946 dolari, în timp ce la nivel global este de 7.581 dolari. Ca exemplu, Italia, unul din principalii parteneri comerciali ai României, consumă anual mai mult decât India, țară cu o populație de 1,31 miliarde de locuitori.

Totodată, orașele din România sunt orașele cu cel mai puternic ritm de creștere din Uniunea Europeană. Între anii 2000 și 2013 orașele din UE cu cel mai mare ritm de creștere a PIB-ului per capita, în termeni de paritate a puterii de cumpărare, au fost Timișoara, București, Cluj-Napoca și Craiova, acestea fiind urmate de Sofia (Bulgaria), Brașov, Iași și Constanța. Așadar, din primele 8 oraşe din UE, 7 sunt din România.

De asemenea, orașele din România au unele din cele mai puternice rate de îmbunătățire a conectivității din lume, traficul aerian crescând semnificativ pentru majoritatea aeroporturilor importante din România. Ca exemplu, aeroportul din Craiova a înregistrat o creștere de peste 40% între anii 2005 și 2016. De asemenea, orașele din România devin tot mai atractive pentru migranți și navetiști. Aproape fiecare oraș are o zonă urbană funcțională care depășește granițele sale administrative, iar forța de muncă este mobilizată de pe un teritoriu larg, după cum arată un raport al Băncii Mondiale care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru autoritățile locale și naționale.

În România se nasc zilnic afaceri de succes, care pot deveni următorul Qualitance sau Vector Watch. Din fericire, există mai nou și câteva instrumente pentru a pune bazele unor astfel de start-up-uri. Fundația CAESAR oferă posibilitatea de a accesa 40.000 de euro nerambursabili prin Diaspora StartUp, un program deștept finanțat din fonduri europene, prin care românii din diaspora sunt sprijiniți să’şi deschidă o afacere în orașele din România. Asta înseamnă un dublu câștig: șansa de a’i aduce acasă pe cei plecați peste hotare, cu tot cu experiența, cunoștințele, capitalul și relațiile lor; și sămânța pentru afaceri de succes pornite chiar de aici, din România. Nu trebuie să ne temem de succes.

În era Revoluției Industriale 4.0, companii care au pornit de la zero au devenit în foarte scurt timp jucători globali de importanță vitală. Altfel spus, această eră nu este a pașilor mici, ci a salturilor mari. Asta poate fi și rețeta recuperării într-o singură generație a decalajului față de Vest, ceea ce ar putea fi cu adevărat proiectul de țară mult așteptat.

Da, România nu are încă acei conducători pe care îi merită şi niciun cadru prietenos care să vină în sprijinul antreprenorilor. Dar România rămâne după 28 de ani de democrație și piață liberă o țară în care se investește – o ţară vie şi cu perspective.

Are nevoie însă, din când în când, şi de implicarea și de încrederea noastră pentru a ajunge mai sus. Cel puțin acum cât imaginea în România este încă favorabilă asupra Uniunii Europene și suntem mai optimiști în privința viitorului UE.

Sursa: republica.ro, arb.ro, hotnews.ro, capital.ro, cotidianul.ro, gazetadecluj.ro, economie101.ro

Citiți și:  O LUME CARE’ȘI UCIDE INVENTATORII

sau:  PORTURILE MARITIME SI FLUVIALE ROMÂNEȘTI AȘTEAPTĂ ÎNCĂ STRATEGIA SALVATOARE

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

POTOPUL ȘI LIMBA ROMÂNĂ

maglemosian-azelian

Ce legătură există între Potop și Limba Română vom vedea în cele ce urmează. În câteva cuvinte putem afirma că o parte din strămoșii românilor au trăit pe plajele Mării Negre și ale Gurilor Dunării care acum sunt inundate sub apele mării. De asemenea, se poate spune că parte din strămoșii dunăreni ai românilor, au înlocuit mai întâi prin migrare și apoi prin înmulțirea populației, dintr’un anumit răstimp istoric semințiile vechi ale mezoliticului Europei de vest devenind majoritare numeric.

Cunoaștem că sunt destui teoreticieni, istorici, arheologi sau alți specialiști care vorbesc de o sedentaritate a românilor în spațiul carpatic, însă acestora trebuie să le răspundem că strămoșii noștri nu au fost chiar sedentari, din moment ce aceștia nu s’au cantonat doar la acest spațiu. Chiar dacă mezoliticul românesc este marcat în mare parte de o stabilitate a populației, așa cum se observă pe harta de mai jos marcat cu maro îndeosebi pentru zonele târzii ale culturilor Cucuteni, Boian și Gumelnița, pe albastru fiind marcate zonele de migrație, nu același lucru se poate afirma începând din neolitic și ulterior, după ce se inventează roata și se domesticește calul.

Este cât se poate de evident că cei care adoră ideea sedentarismului se bazează pe o componentă importantă a băștinașilor care nu au plecat niciodată asigurând o permanentă continuitate, dar la fel de adevărat este că multe triburi pentru care spațiul devenise insuficient au migrat spre vest.

Albastrul indică regiunile din Mezolitic cu migrație înaltă și regiunile maronii cu sedentarism relativ scăzut (rata migrației relative).

Numai că referindu’ne la popoarele nomade trebuie să amintim că și acestea au păstrat o rezervă de populație la locurile de baștină. E cazul să amintim aici mongolii, tătarii sau turcii care cu toții au păstrat în Asia o anumită continuitate, deși contingente importante s’au deplasat către zonele europene. Același lucru se poate spune și despre triburile de siberieni și uralici care azi își spun unguri, cei care și azi mai au rude lingvistice îndepărtate geografic precum sunt mansii și kanthy în Siberia.

Dacă acest lucru s’ar fi petrecut altfel, Europa nu ar fi avut distribuția genetică a populației din zilele noastre, iar istoria s’ar fi scris altfel. Problematica este extrem de simplă: așa cum în spațiul carpatic s’au așezat seminții cu ADN diferit, în diferite etape și conjuncturi istorice succesive, la fel generațiile următoare au plecat din spațiul carpato-dunărean și și’au continuat destinul de a popula mai departe continentul către vest până la Atlantic.

Un alt lucru privit cu superficialitate este cel al atribuirii poporului român a unei eterogenizări etnice mai mare decât ea a fost posibilă în trecut, coeziunea lingvistică pe un areal atât de întins fiind un argument solid împotriva acestei teorii. Nici măcar considerentele de ordin genetic nu converg către acest fals postulat.

Proto-europenii au trăit ca vânători-culegători până în anii 7000 î.Hr. pe țărmurile Mării Negre, sau mai exact pe malurile Lacului Getic care era de mai mică întindere, după ce apele Mării Getice (sau Sarmatice) s’au retras acum mai multe milioane de ani. Aceștia erau în principal oameni ce trăiau pe coasta mării cu o tehnologie avansată și o bună organizare socială. Datorită faptului că’și confecționau bărci erau pescari și buni marinari. De unde știm că’și construiau bărci?

Premiza 1. Un neam trăitor la malul unei ape nu putea rezista tentației de a intra în posesia nesecatei bogății de hrană ce îl aștepta în mare ca să o dețină. Fiind un bun vânător pe uscat, devine un la fel de bun vânător de apă și un marinar cutezător.

Premiza 2. Dacă legenda biblică a Arcei lui Noe are un sâmbure de adevăr privind măreția unei astfel de construcții, cum am putea nega că acest neam nu putea fi unul de marinari și pescari încercați ce’și confecționau cu ușurință ambarcațiuni de diferite tipuri sau mărimi.

Astfel de bărci scobite în trunchiuri de copac numite monoxile descoperite pe teritoriul României se află la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova (aici sunt două), la Complexul Muzeal Arad, și una este şi la Muzeul Marinei Militare din Constanţa.

Trunchiul de copac scobit este primul pas în arta nautică, o tehnică veche de mai bine de 5000 de ani fapt demonstrat de descoperirea în unele aşezări preistorice dobrogene a unor resturi de peşti ce nu puteau fi pescuiţi decât în larg. Desigur, fiind un material perisabil în mediu aerob, de aceea nu ne’au rămas unele foarte vechi, păstrându’se neatinse doar în mediu anaerob, mai ales acelea ce s’au scufundat în mâlul care le’au protejat.  Aceste tipuri de bărci erau folosite şi ca pod umblător: două dintre ele erau puse una lângă alta, legate între ele şi acoperite cu scânduri, pentru a putea trece chiar şi un car cu boi de pe un mal pe altul.

Lacul Getic, putea fi considerat un Mare Nostrum, „marea noastră”. Această situație era într’o anumită măsură comparabilă cu cea a elenilor de mai târziu din Marea Egee. Faptul că au folosit „marea lor” ca mijloc de transport și comunicare înseamnă că limba lor nu numai că s’a răspândit pe toate țărmurile, dar și a împiedicat o diversificare prea mare a acesteia. Toți elenii au susținut că nu s’au putut înțelege și au prezentat toți vorbitorii non-eleni ca barbari. Aceștia erau niște străini care vorbeau un „blablabla”, ale căror ”bâlbe” nu le puteau înțelege niciun elen. Cum de se diferenția limba elenilor plecați din câte știm, dintr’un loc apropiat cu al acestor barbari, vom încerca să deslușim în rândurile următoare.

Dacă o limbă se răspândea pe cele mai multe maluri ale unei mări sau a unui lac închis, mai mult sau mai puțin închis cum vom considera Lacul Getic înainte de Potop, atunci limba avea tendința de a deveni mai uniformă. Ritmul și intensitatea dezvoltării unei limbi comune depindea de o serie de condiții, cum ar fi: sentimentul tribului ancestral și tradiția, contactele familiale intense, comerțul și monopolul comerțului, care a oferit o valoare adăugată mult mai mare, condiții de viață similare, inamic comun, și așa mai departe.

Proto-europenii în jurul Mării Negre, apoi Celții în jurul Mării Irlandeze, Germanicii în jurul Mării Nordului, Minoicii din Marea Egee, ar părea că exista un model aici. Cu toate acestea, situația o vom considera momentan doar o coincidență, dacă ne raportăm și la triburile ce locuiau în jurul Mării Adriatice care au vorbit limbi diferite, de exemplu, în Peninsula Italică de unde se pretinde de latiniști că s’ar fi latinizat alte popoare, din locul unde nu a reușit să devină ea însăși unitară.

Limba proto-europeană se dezvoltă, probabil, între 20 000 î.Hr. și 10 000 î.Hr. În 1997, William Ryan și Walter Pitman au publicat dovezi că o inundație masivă a Mării Negre a avut loc în jurul anului 5600 î.Hr. prin Bosfor. În acel moment, ”Marea Neagră” era un lac de apă dulce, cu un nivel de apă situat la aproximativ 80 de metri sub nivelul actual. Nivelul apei din Marea Neagră între 20 000 î.Hr. și 10 000 î.Hr. este mai greu de evaluat. Este foarte probabil că plajele se mișcau continuu înainte și înapoi în diferite epoci, ceea ce face dificilă atribuirea unei plaje vechi pentru o anumită perioadă care acum probabil este situată sub apă.

O altă consecință este că găsirea dovezilor arheologice ale existenței însăși a oamenilor din acea epocă care au trăit pe plaje va fi dificilă. Știm că oamenii preferau să locuiască în apropierea plajelor. Avem nenumărate exemple în istorie în locuri diferite pe glob, Nil, Indus, Tigru și Eufrat etc. O imensă sursă de hrană putea fi găsită în fostul mare lac cu ajutorul pescuitului. Hinterlandul din spatele țărmului era, de asemenea, plin de vânat sălbatic. Hinterlandul atrage păsări de apă ușor de capturat. În acel mediu primitor și atractiv, au locuit primii europeni.

Dr. Ryan și dr. Pitman ar fi dorit să teoretizeze pe un teren mai sigur, când sugerau o legătură între creșterea bruscă a Mării Negre și schimbările culturale din Europa și din alte părți. Începând acum 12.000 de ani în urmă, imediat ce lumea a ieșit din ultima epocă glaciară, Europa și părți din Asia au suferit într’un interval de 1.000 de ani de condiții deosebit de aride. Nivelul Mării Negre scăzuse, dar țărmul fertil trebuie să fi fost o oază primitoare. Oamenii care trăiau deja acolo ori au venit ulterior, reacționând la criza ecologică din jur, ar fi putut dezvolta o cultură agricolă timpurie. Nimic nu este dovedit, desigur, pentru că orice urmă a așezărilor lor este acum sub apă. După ce perioada aridă s’a încheiat, în Anatolia (azi Turcia) și în nordul Balcanilor, a apărut o fermă întinsă, dar în acest moment cele mai vechi dovezi ale agriculturii sunt înregistrate la sudul Mării Negre.

Cei doi geologi sugerează că, odată cu aprovizionarea cu apă proaspătă dulce, oamenii de la Marea Neagră ar fi putut fi și fermieri de succes. Ulterior inundației bruște acum 7500 de ani, acești oameni trebuie să’și fi luat cunoștințele și abilitățile în altă parte, inclusiv spre sud în Levant sau Mesopotamia. Arheologii au stabilit că în următorii 200 de ani așezările agricole au început să apară pentru prima dată în văile și câmpiile râurilor din Europa Centrală. Deplasarea oamenilor în această direcție ar putea fi explicată deoarece cea mai mare pierdere a uscatului la inundații a avut loc pe coasta de vest și nord a Mării Negre la Gurile Dunării.

Despre migrarea populației, dr. Ryan și dr. Pitman au concluzionat într’un raport al constatărilor lor, că „ar fi putut fi provocată de expulzarea permanentă a locuitorilor care s’au adaptat la resursele naturale ale periferiei vestice de la Marea Neagră”.

În imediata apropiere a Gurilor Dunării se remarcă una dintre cele mai avansate culturi ale neoliticului românesc și mondial, Cultura Cucuteni, dar și Turdaș-Vinca, Boian, Gumelnița etc.

Într’un studiu recent se arată că sud-estul Europei a servit în mod constant ca zonă de contact genetic între diferite populații. Acest rol a contribuit probabil la seria extraordinară de inovații culturale care caracterizează regiunea, de la figurinele elegante ale neoliticului până la ornamentele și metalele prețioase de la Varna. Înainte de sosirea agriculturii, această regiune a înregistrat o interacțiune constantă între grupurile extrem de divergente de vânători-pescari-culegători, iar această interacțiune a continuat, poate accelerat, după preluarea agriculturii în viața socială,  ( www.nature.com/articles/nature25778 ).

Douglass Bailey, arheolog de la Universitatea din Wales din Cardiff, care se specializează în săpăturile din Balcani, a spus că la început a fost precaut cu astfel de speculații, dar ulterior s’a gândit că dr. Ryan și dr. Pittman ”ar fi putut să fi dat peste ceva extrem de important”.

Migrația poporului Mării Negre, arăta el, ar fi putut fi „punctul de plecare pentru o perioadă drastică de schimbare care a culminat cu epoca cuprului”, o perioadă de cultivare a alimentelor, a așezărilor permanente și a noii tehnologii a metalelor care a început cu aproximativ 7000 de ani în urmă. Cei doi geologi Lamont-Doherty și’au început cercetările când au fost invitați de Academia de Științe din Rusia să se alăture unei expediții e cercetare.

Ei tocmai aflau de la Dr. Petko Dimitrov de la Institutul bulgar de Oceanologie din Varna că a detectat fostele plaje ale Mării Negre, când nivelul apelor părea la mai mult de 400 de metri mai jos. Cercetările anterioare au stabilit că Marea Mediterană era practic uscată sau în orice caz foarte joasă și a fost completată după epoca de gheață și că Marea Neagră a fost cândva un bazin de apă dulce. Dar s’a crezut că legătura dintre cele două mări a avut loc treptat.

Lucrând împreună cu rușii, dr. Ryan și dr. Pitman au făcut profiluri seismice ale etajului maritim din România, Ucraina și Rusia. Acestea au arătat țărmuri succesive și întinderi de teren uscat odată ce se scufundau, la adâncimi diferite în mare. Probele de sedimente au fost bogate în cochilii zdrobite de apă dulce, albite de soare, când au acoperit plajele originale. În straturile superioare, toate rămășițele erau de viață cu apă sărată.”

„Dacă ar fi existat un potop”, a spus dr. Pitman,”toate vârstele pentru aceste foste maluri și post-inundații ar trebui să fie aproape la fel.

Dr. Glenn A. Jones de la Texas A & M Institute of Oceanography din Galveston datează  organismele descoperite și consideră că este posibil, iar spre surpriza tuturor, data a fost mai recentă decât era de așteptat – cu 7.540 de ani în urmă, cu o ușoară marjă de eroare.

Din câteva calcule rapide, dr. Pitman și’a dat seama că suprafața mării trebuie să fi crescut un picior pe zi, poate de 100 de zile la înălțimea inundației. Pentru ca să se întâmple, torentele de apă trebuiau să treacă prin Bosfor în Marea Neagră, la o rată de 400 de ori mai mare decât a cascadei Niagara. Adâncurile largi din Bosfor astăzi par să ateste forța influxului care a schimbat Marea Neagră și poate sau nu să fi schimbat cultura europeană timpurie și astfel diversificarea rapidă a dialectelor proto-europenilor.

Dacă Pitman și Ryan caută efectele deplasării locuitorilor bazinului Mării Negre ca urmare a inundațiilor, de ce să nu examinăm și alte posibilități?

Este puțin probabil, chiar dacă s’ar da instrucțiuni de la Dumnezeu, că un popor care nu este familiarizat cu ambarcațiunile ar avea expertiza inginerească pentru a construi o navă de dimensiunile Arcei. Povestea Arcei lui Noe a fost văzută mult timp de comunitatea științifică ca o fabulă împrumutată de scriitorii genezei din miturile sumeriene și, prin urmare, trebuie să fi fost un mit. Unele dintre cele mai mari descoperiri arheologice, inclusiv ale lui Pitman și Ryan, au provenit din descrierile obținute din ceea ce au fost considerate a fi mituri. Acestea includ, deși nu se limitează doar la Troia, Sodoma și Gomora, Ierihon, și, desigur, cea a lui Pitman și a lui Ryan.

Geneza 10: 1 până la 10: 5 spune:

”Acestea sunt generațiile fiilor lui Noe, Sem, Ham și Iafet; și ei au fost fii născuți după potop, fiii lui Iafet, Gomer și Magog; Madai, Javan, Tubal, Meșec și Tiras, fiii lui Gomer: Așkenaz, Rifat și Togarma, fiii lui Iavan: Elisei, Tarsis, Kittim și Dodanim. Neamurile împărțite în țara lor, fiecare după limba lui, după familiile lor, în neamurile lor.”

Țărmul marcat cu roșu a fost zona locuită cea mai afectată de inundații masive. Se observă ușor că țărmul estic al Lacului Getic nu prezintă urme de inundații catastrofice ce ar fi putut avea conotații biblice, cu excepția Mării Azov din nord-est.

Rețineți că pasajul pomenește de neamuri, nu terenuri. Ar putea tribul lui Noe să includă niște indivizi marinari înainte de inundații? Dacă nu, atunci cum ar fi obținut expertiza pentru a construi arca?

Există unele dovezi despre comerțul care ar fi existat între orașele Anatoliei și alte orașe de’a lungul coastei mediteraneene. Ar putea aceste orașe să fie avanposturi ale unei civilizații mai mari situate undeva în Bazinul Mării Negre?

Expertul biblic Michael Sanders a subliniat că înființarea unor orașe sumeriene timpurii în câmpia nordică a Tigrului și Eufratului a avut loc la scurt timp după data inundațiilor din Marea Neagră. Se pare evident, că aceasta presupune o cauză și un efect, precum poate a fost și Epopeea lui Ghilgameș. Ghilgameș, care a trăit cu aproape 1000 de ani înaintea lui Noe, aflase despre legenda lui Uta-Napiștim, legenda despre marele potop poruncit de zei din care a scăpat doar bătrânul Uta-Napiștim.

Uta-napiștim sau Utnapiștim este un personaj din Epopeea lui Ghilgameș, care este însărcinat de Enki (Ea) să’și abandoneze bunurile sale lumești și să construiască o navă gigantică care să fie numită Păstrătoarea Vieții. El a fost, de asemenea, însărcinat să’și aducă acolo soția, familia și rudele sale, meșterii satului, pui de animale și semințe. Inundațiile care au avut loc au ucis toate animalele și toți oamenii care nu se aflau pe corabie și se crede că au inspirat povestea Arcei lui Noe. După douăsprezece zile pe apă, Utnapiștim a deschis trapa corabiei pentru a privi în jur și a văzut pantele Muntelui Nisir, unde a poposit șapte zile. În cea de’a șaptea zi, el a trimis un porumbel pentru a vedea dacă apele s’au retras, iar porumbelul nu a găsit nimic altceva decât apă, așa că s’a întors. Apoi a trimis o rândunică și aceasta s’a reîntors, negăsind nimic. În cele din urmă, Utnapiștim a trimis un corb, iar corbul a văzut că apele s’au retras, așa că a zburat în cerc și nu s’a mai întors. Utnapiștim a eliberat apoi toate animalele și a făcut un sacrificiu zeilor. Zeii au venit și pentru că el a păstrat sămânța omului, rămânând loial și având încredere în zei, Utnapiștim și soția sa au dobândit nemurirea, precum și un loc printre zeii cerești.

Dacă o amintire a inundațiilor din Marea Neagră a influențat într’adevăr povestea lui Gilgamesh, atunci ar putea fi și o sursă a povestirii lui Noe în Cartea Genezei. Cercetătorii au remarcat de mult similitudini izbitoare între inundațiile din Epopeea lui Gilgamesh și Geneză și au suspectat că israeliții au copiat versiunea lor din legenda lui Gilgamesh sau independent de o tradiție comună care ar fi putut rezulta dintr’o adevărată catastrofă cu mult înainte.

Dr. Ryan și dr. Pitman recunosc că legătura dintre inundațiile din Marea Neagră, Gilgameș și Noe presupun un decalaj în timp, dar întotdeauna legenda este menționată ulterior desfășurării evenimentelor, și niciodată în cursul lor. Așa se consolidează miturile și legendele în definitiv.

Într’un raport științific, ele se sprijină în principal pe constatările geologice. Dar, în conferințe informale și un documentar de televiziune BBC, difuzat în Marea Britanie, ei elaborează posibilele implicații pentru agricultura timpurie și mitologie, sperând, spun ei, să promoveze un dialog cu alți oameni de știință și arheologi.

Dr. Ryan într’un interviu:

”Tot ce vedem cu adevărat este o corelatie în timp. Nu înseamnă neapărat că există o cauză și un efect. Poate fi doar o coincidență, dar este prea mult ca o coincidență să nu fie investigată în continuare.”

Dr. Pitman a spus:

”Arheologii ar trebui să se ocupe într’un fel sau altul.”

La BBC, dr. John Dewey, geolog de la Universitatea Oxford, a declarat:

”Geologia este foarte clară. Întrebarea reală este: explică inundațiile biblice sau un alt fenomen.”

Dr. Stephanie Dalley, o autoritate de la Oxford, întrebată despre istoria lui Gilgameș, spunea că se îndoiește că există o legătură între evenimentul din Marea Neagră și inundațiile mitologice, remarcând o mare separare a celor două geografic cât și în timp. Ghilgameș care a inspirat povestea a fost posibil un conducător al orașului Sumerian Uruk în jurul anului 2600 î.Hr., două milenii și jumătate după Potopul Mării Negre, iar cele mai vechi versiuni scrise cunoscute ale legendei eroice sunt pe tablete de lut de la un mileniu după domnia sa.

Înțelept ar fi să se poate dovedi, interpreta sau reconsidera că o mare parte din Geneză este o sursă de informații valoroasă despre originile, mediul, geografia și tehnologia ambelor civilizații paleolitice de vârstă timpurie și târzii, în lumina importanței pe care relatările cronicarilor au fost făcute pe seama lor. Înțelegând prin aceasta faptul că, prin înregistrările orale, a fost stabilită legitimitatea cererilor de proprietate asupra terenurilor sau a proprietăților, iar acestea, la rândul lor, au fost consemnate cronologic în memorie, cu asocierea lor cu un eveniment major, cum ar fi inundațiile, războaiele sau domnia unei căpetenii sau a unui rege. Prin astfel de istorisiri, așadar, descendenții unui anumit patriarh au putut să’și legitimeze poziția de lider tribal, să pretindă tratatele și acordurile antice și să ceară un tratament echitabil în timp ce trecea sau revendicau terenurile rudelor sale apropiate și îndepărtate.

Istoria egipteană a fost înregistrată exact în aceeași manieră, datele au fost legate de evenimentele majore. Înregistrările lor conțin, de asemenea, informații istorice, ecologice, medicale, agricole, astronomice, lunare și solare, maritime, inundații, precum și date și înregistrări etnice sau de cucerire. Aceasta ar fi o dezvoltare naturală pentru orice cultură de sine stătătoare, suficientă pentru timpul lor și care includea olăritul, ingineria, filosofia, agricultura, păstoritul, comerțul, țesătoria și alte domenii de specialitate. Fiecare profesie sau specialitate trecea de la generație la generație tehnicile specifice obiectului său.

Popoarele nomade ar favoriza în mod firesc istoriile și tradițiile orale, care nu aveau luxul unei locații permanente în care să inscripționeze istoria și tehnologiile lor pe tablete fragile de lut, ori mai rezistente de piatră. În acest caz, anumite măsuri de precauție pentru a asigura exactitatea acestor istorisiri ar părea sensibile, cum ar fi adoptarea formei litanice. În timp ce egiptenii aveau o metodă de înregistrare a informațiilor importante legate de supraviețuirea de sine și bunăstarea națională, evreii nu au adoptat o metodă scrisă pentru a înregistra date importante până după 1000 î.Hr. O formă litanică de păstrare a înregistrărilor, aparent a fost suficientă până atunci.

Dacă se dă orice credibilitate exactității relatărilor despre Geneză, atunci le putem trata precum datele obținute din alte surse în care se înregistrează istorisirile verbale, acuratețe ce ar presupune un interes minim. Asta înseamnă că narațiunile ar fi, în cea mai mare parte, literale în înțelegerea cronicarului și ar fi predispuse la discrepanțe normale și identificabile, din cauza unei interpretări greșite sau a unor pierderi de date. În acest caz, putem accepta ușor unele dintre aceste date ca fiind doar speculații. Astfel de speculații, la fel de fanteziste de la bun început vor ridica câteva întrebări foarte interesante care să justifice documentarea.

Filozoful grec Platon scrie despre Atlantida că ar fi fost o mare civilizaţie din vest, care a cucerit partea de apus a Mării Mediterane. La apogeu, Atlantida a fost o glorioasă civilizaţie a bronzului, cu o uriaşă armată şi flotă, bogată în resurse naturale şi care a prosperat datorită relaţiilor comerciale cu alte naţiuni.

Nici până astăzi fascinantul continent dispărut nu a fost găsit de arheologi, fiind făcute speculaţii cu privire la locaţia sa, ce vizează o suprafaţă uriaşă, pornind din Irlanda şi până în Antarctica. Cel care a scris foarte mult despre Atlantida este filozoful grec Platon în operele sale Timaios şi Critias, ce se presupune că ar fi apărut în jurul anului 360 î.Hr, scrie și Joel Levy în cartea sa ”Istorii pierdute”, apărută și la noi în 2009 la editura Alfa.

Filozoful grec descrie Atlantida ca pe o mare civilizaţie din vest, care a cucerit partea de apus a Mării Mediterane. Platon susţine că Atlantida ar fi avut o formă alungită de circa 700 de kilometri, cu un brâu muntos în jurul coastelor şi o întinsă câmpie centrală. Pe principalul vârf muntos din sud s’a construit un mare acropolis în jurul căruia a înflorit principalul oraş cetate. Principalul oraş al Atlantidei era apărat de canale dispuse în cercuri concentrice, cu ziduri înalte care protejau zonele din cercurile intermediare. Atlanţii ar fi realizat un vast canal, ce lega mai multe canale mai mici cu oceanul în partea de sud, iar întregul comerţ al lumii în acea perioadă ar fi parcurs acest drum de apă.

Platon vorbeşte şi despre apariţia Atlantidei, ce ar fi fost creată când zeii din Olimp şi’au împărţit lumea. Poseidon, zeul mării, şi’a însuşit’o şi a transformat’o aşa cum a crezut de cuviinţă. Odată cu creşterea prosperităţii, atlanţii au devenit din ce în ce mai corupţi moral, iar zeii au hotărât să’i distrugă, provocând un uriaş cutremur, care a scufundat Atlantida în adâncurile oceanului.

Teorii fanteziste despre continentul dispărut

Cea mai fascinantă teorie legată de continentul dispărut este expusă de scriitorul american Ignatius Donelly în cartea sa ”Atlantida: lumea antediluviană”. Acesta arată că Atlantida a reprezentat baza marilor civilizaţii ale lumii antice, pornind de la Egipt şi până la imperiul Inca prin prisma tehnologiei şi cunoaşterii avansate a atlanţilor. Donelly a avansat ideea că multe din miturile şi legendele unor culturi, cum ar fi zeii nordici sau mitologia clasică, ar fi avut la bază informaţiile din istoria Atlantidei.

După marele cutremur care a distrus Atlantida, supravieţuitorii s’ar fi refugiat în alte părţi ale lumii, unde au întemeiat noi civilizaţii.

Scriitorul american a adus ca argument al teoriei sale asemănările ce ar exista între construcţia piramidelor din Egipt şi cultul Soarelui, mergând până acolo încât a afirmat că hieroglifele mayaşe şi cele egiptene ar fi fost înscripţionate de atlanţi, care ar fi inventat şi scrierea pentru aceste civilizaţii, alături de astronomie, sticlă, compas şi alte astfel de atribute ale civilizaţiei. Arheologii şi oamenii de ştiinţă au demontat de’a lungul vremii teoria lui Donelly, un exemplu fiind similarităţile dintre limba mayaşă şi cele mediteraneene, care, de fapt, nu există.

Naziştii s’au folosit de legenda Atlantidei pentru a da credibilitate mitologiei rasiste pe care o promovau. Ei au venit cu ideea că Atlantida ar fi fost locul de origine al arienilor nordici, care au creat civilizaţia pe Pământ şi unde s’ar fi dezvoltat un fel de societate fascistă utopică. Deşi teoria lor frizează ridicolul, grupurile neonaziste din Europa, America şi fosta Uniune Sovietică se raportează des la ea chiar şi astăzi, se menţionează tot în lucrarea ”Istorii pierdute”.

Pentru mulți dintre istoricii de astăzi, Platon nu a făcut decât să prezinte o ficțiune ca fiind o poveste adevărată. În opinia acestora, el a fost unul dintre fondatorii romanului istoric, definiție care descrie un roman situat în spațiu și timp. Platon a fabricat un mit, inspirându’se din realitățile lumii grecești de atunci, datorită necesității de a elabora o viziune a Atenei care corespundea ideilor politice ale acesteia. În constructia pastișei sale istorice, el a utilizat locuri comune ale istoriografiei timpului său. Ideea narațiunii era de a da o lecție de civism și de bună conduita concetățenilor săi atenieni și de a denunța mercantilismul, indisciplina, luptele și spiritul demagog prezent în politica vremii.

Însă aceste opinii nu sunt împărțite în totalitate de comunitatea istoricilor și arheologilor. În continuare, cercetătorii geografi și geologi încearcă să găsească dovezi care să confirme sau să infirme pentru totdeauna existența acestei insule. Nu numai localizarea Atlantidei este un subiect de controversă, ci și interpretarea descrierii sale care nu se potrivește niciunei locații de pe Terra, dar și modul în care ea a dispărut.

Varianta unui cataclism care a distrus insula nu este în general acceptată în rândul adepților. Unii, mai încrezători în forțele aproape nelimitate ale atlanților, susțin că nu o forță exterioara i’a distrus pe aceștia, ci s’au autodistrus. În urma dezvoltării excesive a tehnologiei, un accident nuclear a fost cel care a pus capăt civilizației. Nu numai la ideea unei puteri nucleare scepticii au fost amuzați, excluzând ideea unei civilizații atât de avansate, care să fi existat cu 9 000 de ani î.Hr. În sprijinul acestora vine arheologia, care nu a reușit până în prezent să identifice artefacte ale unei civilizații atât de îndepărtate.

Posibile locaţii ale Atlantidei

Platon localizează insula în fața Pilonilor lui Hercule, identificați în strâmtoarea Gibraltar. Îndelungile cercetări, chiar și lucrări literare cu pretenții isorice, au localizat insula în aproape toata lumea: din zona Americilor, mijlocul Oceanului Atlantic, Caraibe, partea vestică a strâmtorii Gibraltar, Irlanda și până în Antarctica.

Descoperirea în anul 1969 a unor vestigii subacvatice, în apropierea insulei Bimini, in Bahamas, i’a facut pe arheologi să creadă ca sunt mai aproape de împlinirea visului lor. Pentru multă vreme, s’a crezut că aceste ziduri reprezentau drumul către adevărata insulă Atlantida. Deși cercetările la fața locului au fost amănunțite, arheologii nu au putut găsi nimic concludent care să ajute la identificarea insulei. Chiar și descoperirile ocazionale ale unor triburi izolate, îi făceau pe unii cercetătorii să creadă că stau față în față cu urmașii atlanților.

Ultima (re)descoperire a Atlantidei a avut loc în noiembrie 2004, când cercetătorul american Robert Sarmast anunța că ar fi identificat locația vechiului regat pe fundul Mării Mediterane, între Cipru si Siria:

”Până și dimensiunile se potrivesc perfect. Așa că, dacă toate aceste lucruri sunt doar coincidențe, pot spune ca avem de’a face cu cea mai mare coincidență din lume.”

Echipa sa a detectat pe fundul mării, cu ajutorul sonarelor, structuri care semănau cu niște case și două ziduri care se intind pe mai bine de doi kilometri. Harta descoperirii seamănă, cum altfel, cu descrierea făcută de Platon.

Datorită cantității enorme de informații colectate în toată această perioadă de timp, și ca urmare a nevoii lumii științifice de a trasa anumite coordonate în jurul acestei teorii, o conferință internațională a fost organizată în anul 2005 în Grecia, la Milos. Tema a fost originea mitului și punctarea informațiilor de dată recentă. Tabăra scepticilor s’a reunit cu cea a celor pentru care speranța moare ultima. Cei din urmă au prezentat diverse ipoteze care se învârt in jurul existenței insulei, însă fără a putea localiza cu certitudine Atlantida. Împreună, au stabilit un număr de 24 de criterii pe care eventuala Atlantidă ar trebui să le îndeplinească.

Reală sau nu, misterioasa insulăî și’a adus aportul cu vârf și îndesat la creșterea maculaturii literare. Unii autori au preluat povestea Atlantidei, însă majoritatea s’au lăsat inspirați de mirajul acesteia pentru a’și crea propriile lor insule. De la antici până în prezent, literatura lumii abundă în astfel de istorisiri care mai de care mai fantastice.

Povestea ţesută de Platon şi cei care i’au urmat s’a prăbuşit sub greutatea datelor oferite de ştiinţă. Ipoteza scufundării Atlantidei ca urmare a unui cutremur devastator nu poate sta în picioare pentru că fundul Oceanului Atlantic a fost cartografiat, iar concluzia a fost că nu există întinderi mari de pământ scufundate la mare adâncime. Asta cel puțin pentru cea mai probabilă pentru un timp locație, Oceanul Atlantic.

Este de domeniul evidenţei că Atlantida descrisă de Platon nu există, dar poveştile legate de continentul dispărut ar putea avea totuşi o bază reală. Oamenii de ştiinţă argumentează că Platon şi discipolii săi este posibil să fi greşit traducerea poveştii legată de Atlantida, ce fusese preluată de la un preot egiptean, sau să o fi prezentat în mod deliberat puţin distorsionată.

De pildă, se crede că Atlantida ar fi existat mai degrabă în jurul anului 900 î.Hr. şi nu în anul 9000 î.Hr., aşa cum s’a scris, iar dimensiunile sale să fi fost mult mai reduse, ceea ce creşte considerabil numărul de posibile locaţii unde s’ar fi putut scufunda, se detaliază în lucrarea ”Istorii pierdute”.

În 1913, în ”Dacia preistorică”, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi.

Alte posibile locaţii ale Atlantidei pornesc de la insula Creta, Tartessos, un oraş-stat din sudul Spaniei, care a existat în jurul anului 1.000 î.Hr., Marea Marmara, Santorini sau în largul insulei Cipru. Alții au au văzut’o în Marea Azov.

Dar de ce nu ar fi fost o imensă Deltă care ar fi unit canalele Dunării, Nistrului, Bugului și Niprului, iar Insula Șerpilor să fi fost doar o parte din Metropolisul Atlandidei?

Dacă Potopul a distrus Marea Deltă a Atlandidei, unde canalele sale erau sutele de canale formate de imensa Deltă a fluviilor amintite, ne putem închipui și o bază de plecare a migrației primilor europeni către toate direcțiile știute azi în care au fost duse și limbile ariene, numite azi cu totul nefericit ca ”indo-europene”.

Indiferent dacă a existat sau nu, Atlantida a oferit omenirii și un punct de plecare în ceea ce priveşte provenienţa civilizaţiei. Sunt puţine date despre preistorie, pe parcursul căreia omul nu pare să fi avut istorie, deşi, din punct de vedere anatomic, omul modern există de cel puţin 100.000 de ani. În acest context, Atlantida vine să acopere cumva o parte din acest gol în istorie, în ciuda faptului că nu s’a dovedit de’a lungul vremii că aceasta ar fi existat cu adevărat.

Creșterea Mării Negre a fost un fenomen catastrofal ipotetizat la nivelul vechiului lac în jurul anului 5600 î.Hr., când din apele din Marea Mediterană, depășesc un prag în strâmtoarea Bosfor. Ipoteza a fost numită atunci când s’a publicat 1996, și reeditată  într’un jurnal academic în 1997. Deși s’a convenit că a apărut o serie de evenimente descrise de ipoteză, există o dezbatere importantă asupra datării și magnitudinii evenimentelor. De’a lungul timpului geologic, apa a intrat și ieșit din bazinul Mării Negre, și e suficient să ne amintim și de Marea Tethis. Însă această ipoteză se referă la apariția ultimului flux, iar punctul principal de controversă este dacă evenimentul a fost gradual sau catastrofal.

Marele potop este adânc înrădăcinat în memoria colectivă și religia omenirii și este  denumit și Potopul lui Noe. W. Ryan și W. Pitman, (1999, 2003) au atribuit această inundație bazinului Mării Negre. Propunerea lor de a spori nivelul post-glaciar a nivelului Mării Negre a accelerat dispersia vânătorilor și fermierilor neolitici timpurii în interiorul Europei, formând baza istorică pentru povestea biblică a Potopului lui Noe, a stimulat imens interesul publicului, al comunității științifice și al mass-mediei.

Mii de nuclee și mii de kilometri de profiluri seismice de înaltă rezoluție au fost studiate într’un studiu geologic marin pe scară largă.

Extinzând prezentarea care rezumă rezultatele studiilor geologice și paleocecanografice extinse ale Mării Negre, dar și a fostei strâmtori Manych întreprinse începând cu anul 1970, probele obținute au fost supuse unor studii multidisciplinare (micropalaeontologie, geochimie, sedimentologie) și corelate cu datele izotopilor 14 C, O și C. O multitudine de publicații cu caracter geologic și arheologic și’au revizuit comparațiile.

În contextul ipotezei Ryan & Pitman al Potopului lui Noe, intervalul de timp începând și cuprins între 15.000 – 7.000 de ani este discutat în șase etape cruciale:

(1) Cel mai scăzut nivel (aproximativ -100 m) al lacului Novoeuxinian (Marea Neagră) de apă dulce acum 14.000 de ani;

(2) Creșterea rapidă a nivelului (de la -100 m până la -20 m) între aproximativ 14.000 și 11.000 ani datorată unui exces masiv al nivelului apelor ce au deversat dinspre Marea Caspică către Marea Neagră prin strâmtoarea Manych (a se vedea foto care arată creșterea celor 2 mări).

(3) Restabilirea legăturii dintre Marea Neagră și Marea Marmara și prima apariție simultană a imigranților mediteraneeni în Marea Neagră acum aproximativ 9.000 ani;

(4) Alternativă la legătura prin Bosfor între Marea Neagră și Marea Marmara;

(5) Caracterul treptat și fluctuant al tragediei holocene;

(6) Influența schimbării nivelului mării asupra țărmurilor de coastă și a culturii umane din jur.

Se arată că, deși nu pare să existe prea multe locații pentru ipoteza Ryan & Pitman a Potopului lui Noe, există și o altă posibilitate, de asemenea puternică, de inundație anterioară în bazin datorită deversării masive a apei din Marea Caspică prin strâmtoarea Antică Manych din Nordul Caucazului, reducând spațiul vital disponibil și resursele de hrană pentru paleoliticii epocii, care ar fi putut cauza migrația în interiorul continentului și tranziția de la statutul de culegători-vânători la cel de păstori prin domesticirea și creșterea bovinelor în regiunea stepelor.

Influența apelor CBE (Cascada Bazinelor Eurasiatice) asupra coridorului mediteranean de la Marea Neagră. Reconstrucția bazinului timpuriu Khvalynean (Marea Caspică) pe SRTM de Lavrentiev (2006)

A fost o creștere rapidă a nivelului Mării Negre (Noul Euxin) în intervalul de timp de acum 17.000-15.000 la 50-60 m de la 100-110 m până la nivelul -50-60 m. Noua Mare Euxin (actuala Marea Neagră) depindea de oscilațiile bazinului Khvalynean. Bazinul marin anterior de la Karangation (actuală Marea Neagră) a fost revigorat de apele Khvalyne și transformat în bazin de apă dulce.

Este interesant că torentele de apă Khvalyneane cu 10-12 ‰, care s’au vărsat în depresiunea Mării Negre, păreau a fi de salinitate inferioară (la 6-8 ‰) mai mică decât bazinul Khvalynean. Motivul de reîmprospătare a fost influența complexului fluvial al Dunării, Nistrului, Niprului etc.

Marea Azov ca bazin marin a dispărut în acel timp, depresiunea ei tranformată de deversorul de la Manych-Kerch, umplut de asemenea de apele Khvalyne. Nivelul din acest deversor a fost incizat în sedimentele anterioare până la nivelul de -10-20 m în Asia la Taganrog Bay și la -50-60 în strâmtoarea Kerci.

Adaptarea umană la evenimentele Potopului

Bazinele marine și deversoarele din EIE (Epoca inundațiilor extreme), în special CBE (Ponto-Caspic), au influențat migrația omului timpuriu.

De exemplu: în Sit-ul paleolitic târziu Kamennaya Balka în 3 straturi culturale inferioare  și unul superior conține instrumente microlitice de origine din Orientul apropiat. Acest lucru indică conexiuni culturale din regiunile sudice (Caucaz, Irak). Dar stratul de cultură de mijloc reprezintă cultura autohtonă a Kamennaya Balka fără astfel de elemente microlitice. Vârsta sa (veche de 17.000-15.000 ani) coincide cu activitatea de scurgere a multor canale și legături pentru a fi o barieră pentru conexiunile culturale cu Orientul Apropiat de data aceasta.

Canalul de scurgere de la Manych-Kerch a fost o barieră pentru conexiunile culturale. Evenimentele EIE au avut un efect puternic asupra oamenilor din Paleoliticul târziu , dar nu în sensul de distrugere a civilizațiilor. Dimpotrivă, în continuarea evenimentelor  Marelui Potop, au apărut primele elemente ale economiei productive ca bază a celor mai timpurii civilizații.

Urmare evenimentelor din EIE care au inundat cel mai productiv pământ, modelul primitiv de hrănire al vânătorilor-culegători devine inutil. Aceasta trebuie înmulțită cu dispariția multor refugii din regiunile inundate (1-2 mln km²). Ca rezultat a fost o creștere a densității populației și a stresului de la limita supraviețuirii. Singura modalitate de a supraviețui a fost schimbarea fundamentală a strategiei de producție alimentară: apariția economiei productive (creșterea bovinelor, recoltele și transportul). Ultimul descoperit și cel mai vechi (domesticirea calului, navigația marină) este în bazinul caspic (Matyshin 1976, Dzhafar-Zade 1973).

Cu toate acestea colonizarea Europei se petrece la începutul perioadei unei mini-glaciații numite Younger Dryas.  Mini-glaciațiunea numită Younger Dryas (circa 12.900 până la 11.700 de ani BP) a fost o revenire la condițiile glaciare care au inversat temporar încălzirea climatică treptată după ce Ultima Mare Glaciațiune a început să scadă acum aproximativ 20.000 de ani. Această perioadă este numită după un anumit indicator, floarea albă sălbatică de tundră Dryas Octopetala, deoarece frunzele sale sunt pe alocuri abundente în Glaciațiunea târzie, adesea bogată în minerogeni, ca și cele din sedimentele lacurilor scandinave.

Evidența fizică a unei scăderi accentuate a temperaturii asupra celei mai mari părți a emisferei nordice, descoperită prin cercetări geologice, au constituit’o dovezile fizice esențiale găsite pentru perioada Younger Dryas. Această schimbare de temperatură a avut loc la sfârșitul a ceea ce științele pământului se referă ca fiind epoca pleistocenului și chiar înaintea epocii holocene mai calde. În științele sociale, acest interval de timp coincide cu etapele finale ale paleoliticului superior.

Younger Dryas a fost cea mai recentă și mai lungă dintre multele întreruperi ale încălzirii treptate a climei Pământului de la Ultima Mare Glaciațiune, acum cca. 27.000 până la 24.000 de ani calendaristici. Schimbarea a fost relativ bruscă, care a avut loc în decenii, și a dus la un declin de 2 până la 6 grade Celsius și avansarea de ghețari precum și condiții mai uscate, în mare parte din emisfera nordică temperată. Se crede că a fost provocată de declinul forței circulației principalului sistem de curenți din Atlanticul Meridional, care transportă apă caldă de la Ecuator către Polul Nord, și la rândul său considerată a fi fost provocată de un aflux de apă rece din America de Nord către Atlantic.

Mini-glaciațiunea numită Younger Dryas a fost o perioadă de schimbare climatică, însă efectele au fost complexe și variabile. În emisfera sudică și în unele zone ale emisferei nordice, cum ar fi sud-estul Americii de Nord, a existat o ușoară încălzire.
Este esențial să se înțeleagă condițiile de viață ale acestor primi oameni Proto-Europeni.

Dezvoltarea și extinderea poporului Proto-European

Trăind pe țărmurile bogate ale unui mare lac cu numeroasele estuare mari cum era Delta Dunării, oamenii PIE puteau găsi suficiente alimente. Epoca de gheață a provocat  ierni extreme, dar ei aveau luxul să se pregătească cu grijă pentru iarnă în vara ușoară. În calitate de marinari, aceștia se aflau în contact permanent și se dezvolta o puternică organizație tribală. Tehnologia și organizarea le’au făcut superioare vecinilor care trăiau ca vânători-culegători. Aveau de asemenea avantajul numerelor. Deci, ei au putut să’și extindă lent teritoriul pe uscat, în principal spre vest și sudul blând, în amonte pe estuarele râurilor mari, cum era și Dunărea.

Expansiunea s’a accelerat dramatic la începutul perioadei Younger Dryas. Topirea gheții a eliberat o întindere uriașă de pământ. O mulțime de oameni PIE au migrat și spre nord-vest, unde au adus limba lor Maglemosiană. Alții au migrat în celelalte direcții posibile.

După această extindere, zona limbajului PIE nu mai era uniformă. Clanurile PIE au părăsit țărmurile Mării Negre și, pe măsură ce distanța a crescut, comunicarea cu patria lor a devenit din ce în ce mai dificilă. Variante de PIE s’au dezvoltat local înainte de apariția agriculturii.

Limbi pre-agricole în Europa de Vest

Cultura Maglemosiană specifică zonelor de țărm ale Mării Baltice și Mării Nordului, axată pe pescuit, cu numeroase vestigii de tipul cârligelor și al canoelor cu padele este un foarte vechi martor al proto-europenilor.

Pe malurile Oceanului Atlantic s’a vorbit Azeliana, care ar putea fi un părinte al limbii Bascilor. Cultura Azeliană, cu punct de plecare în Muntii Pirinei, răspândită ulterior până în Scoția, este caracterizată prin producerea unor microlite geometrice. Atât azeliana cât și maglemosiana au devenit cele mai importante limbi în zona slab populată din vestul Europei, la nord de Pirinei. Limbile s’au dezvoltat și s’au unit pe plan regional datorită migrațiilor anuale și adunărilor de iarnă pe întreaga perioadă a mini-glaciațiunii numite Younger Dryas pe un interval de timp de aproximativ 4000 de ani.

Creolizarea limbajului este procesul în care o limbă nouă este adoptată și modificată în același timp de o populație locală. Un exemplu bun este limba modernă a Haiti. Această limbă se bazează pe limba franceză, limba deținătorilor de sclavi, dar foștii sclavi au transformat limba atât de mult încât un francez nu mai poate să o înțeleagă. Limba este plină cu cuvinte de substrat african. Aceasta nu era o evoluție a limbajului. O evoluție ar fi însemnat că toți haitienii au vorbit mai devreme în franceză, dar că limba a evoluat în ceea ce este acum haitiana.

Nu asta s’a întâmplat.

Evoluția lingvistică pe care o știm nu este ceea ce s’a întâmplat în Europa. Se presupune că europenii au învățat mai întâi cum să vorbească limba PIE (Proto-Indo-Europeana) și apoi au evoluat limbile locale, rezultând în cele din urmă în diferite limbi indo-europene. Nu, nu s’a întâmplat așa.

Creolizarea este cheia pentru a înțelege modul în care o limbă, PIE, ar putea să reproducă (cel puțin) 75 de limbi diferite. Înțelegeți că respingem evoluția limbajului, în sensul că o limbă poate evolua într’o altă limbă, ca o metodă de a explica modul în care o limbă străveche ar putea genera atât de multe limbi diferite, mai exact aceste familii de limbi foarte diferite.

Nu credem că PIE ar putea evolua într’un timp scurt în astfel de familii de limbi diferite, cum ar fi germanica, occitana-romană, greaca, balto-slavona, hitita, ilira, indo-iraniană, celtica, frigiana, getica, tracica și tochariana. Unul dintre argumentele cele mai importante este durata de timp. Elena veche a evoluat în limba elenă modernă de cel puțin 3000 de ani, însă limba a fost foarte elenă din cele mai vechi texte și a rămas elenă (termenul de greacă este relativ recentă). Nu avem o singură limbă de tranziție.

Adică: unde este legătura dintre aceste familii de limbi vechi, cu excepția PIE? PIE a explodat brusc aceste familii de limbi sau au existat limbi intermediare? Știm că există legături puternice între vechea germanică și latină, dar unde este limbajul din care au evoluat ambele. Aș putea să o numesc germano-latină. A existat o astfel de limbă?

Coptica, limba faraonilor a evoluat de cel puțin 5000 de ani și a rămas coptică. Din câte știm, o limbă rămâne aceeași limbă pe durata de timp pe care o cunoaștem că există, deși a evoluat. În nicio regiune, o limbă nu a evoluat într’un limbaj foarte diferit, fără o cauză externă. Illyra a fost copleșită de slavonă, dar nu a evoluat în slavonă. O schimbare reală a limbajului este întotdeauna cauzată de importul uneia noi. În toate regiunile europene, limba locală poate fi urmărită până la primul import al PIE, cu excepția cazului în care a fost impusă o nouă limbă.

Nu este așa că olandeza a evoluat din germanică? Olandeza este produsul unei a doua creolizări germane, nu în primul rând rezultatul unei evoluții. Pe de altă parte, Sud-Africana este o evoluție a olandezei În mod similar, Norvegiana, Daneza și Suedeza pot fi urmărite din Vechea Nordică. Dar vechea norvegiană nu este o evoluție germanică: este o a doua creolizare. Vechea germană superioară, Vechea Germană inferioară, vechea norvegiană, vechea olandeză și engleza veche au fost creolizate în aproximativ același timp și evoluate după aceea.

Urmărirea unei limbi înapoi la sursa ei nu este o sarcină simplă. Propunem că creolizarea PIE a fost principalul factor, urmat de evoluția limbajului ca o cauză secundară de diversificare.

Ipoteza clasică este că PIE a evoluat în mai multe limbi într’o perioadă foarte scurtă: abia câteva mii de ani. Exemple din întreaga lume arată că o astfel de perioadă este prea scurtă. Deci, a avut loc un alt proces.

Exemplu: PIE nu a evoluat în latină. Oamenii care vorbeau PIE au sosit în Latium, iar localnicii l’au creat în latină. De fapt, era un limbaj deja creolizat care a ajuns în Italia. E mai complicat. Nu este vorba de faptul că limbile italice au evoluat din latină. Ele au apărut odată cu apariția latinei pentru că oamenii vorbitori de PIE au populat întrg continentul. Acest proces a fost similar în multe părți ale Italiei și a continentului. Aceste regiuni s’au influențat, raționalizând noua familie de limbi. Nu ne prefacem că latina a fost prima și nici că a fost ultima, în fapt ea chiar a dispărut, fiind azi moartă pentru că nu e vorbită de nimeni, și asta tocmai pentru că poporul care a lansat’o a fost vremelnic o elită conducătoare. Știm că limba latină, inițial o limbă insignifiantă dintr’o regiune limitată, a devenit foarte importantă din cauza evenimentelor politice și militare. Aceasta înseamnă că Italia a devenit latinizată: latina a devenit dominantă în Italia, deși după cum constatăm dialectele zonale s’au păstrat din limbile tribale vechi.

Dar această evoluție este secundară primului proces: sosirea PIE în Italia. Oamenii italici au adoptat noua limbă și au schimbat’o într’un specific fiecărui dialect existent. Așa limba etruscă ajunge să devină toscană, iar limba siculilor in Sicilia să devină siciliană. Un proces foarte similar a avut loc în Galia, unde aristocrația locală a adoptat un limbaj italic, un amestec de occitană și latină, ca limbă proprie și care a schimbat’o. Mai târziu, această ”Occitană nordică” a evoluat în franceză.

Tranziția și creolizarea în Franța a fost lentă: a durat peste 800 de ani. De la 823 d.Hr., instanțele și instituțiile franceze sub regele Carol Temerarul a adoptat limba franceză ca limbă standard. Înainte a fost vechea flamandă, un fel de vlahă veche creolizată în contact cu vechea germanică. Până atunci, doar o mică parte din Franța a vorbit noua limbă. Franceza a evoluat destul de repede până în 1694, când a fost publicat primul dicționar francez. Acest lucru a stabilit foarte mult limba.

Același proces s’a petrecut cel mai probabil și cu limba getică care după crearea coloniei Dacia, geții liberi plecați dincolo de granița dacică spre nord creolizează limba getică și devine limba gotică, care era distinctă de limba germanică, dar și de cea de origine a geților carpatici, cât și de cea a geților sud-dunăreni care devine aromâna de azi. Din 106 până când geții (goții) revin în Geția Carpatică trecuseră aproape 2 secole, timp suficient pentru creolizarea limbii getice în hinterlandul nordic al imperiului roman.

Atunci când o limbă obține o versiune standard scrisă, evoluția acesteia este încetinită. Creolizarea se întâmplă mult mai rapid decât evoluția lingvistică. Limbile pot evolua de’a lungul a mii de ani. În general, o limbă se schimbă atunci când tehnologia, tehnica și sociologia, evoluează. Sosirea agriculturii a fost probabil cel mai important eveniment din ultimii 10.000 de ani. Nu e de mirare că limba s’a schimbat atât de dramatic.

Există însă și excepții: este probabil că limba bască să nu se schimbe prea mult, că poporul basc a rezistat. Totuși, cea mai mare parte a Europei nu a rezistat. În consecință, se poate spune că atunci când nu se schimbă nimic (sau foarte puțin), limba nu se schimbă. Sosirea normanzilor și a francezilor normandici în Anglia a avut consecințe dramatice pentru limba engleză veche, o limbă stabilă de câteva secole. Engleza veche a evoluat în engleza medie în mijlocul a două-trei secole. Diferența de limbă dintre limba engleză veche și limba engleză medie este mult mai mare decât între engleza medie și limba engleză modernă.

Creolizarea se întâmplă în decurs de două până la maxim cinci secole. În termenii istoriei limbajului, aceasta este viteza fulgerului. Lingviștii își pot aplica regulile ori de câte ori doresc.

Un cuvânt precum ”land” (pământ) nu are o versiune reconstituită PIE pe continent. Motivul este că pe continent cuvântul este considerat a fi un cuvânt substrat pre-germanic. Versiunile celtice sunt considerate a fi împrumuturi de la germanică. Prin urmare, o versiune PIE reconstituită ar fi lipsită de sens.

Cu toate acestea, în Marea Britanie, etimologii britanici nu ezită să reconstituie o versiune PIE (* lendh). Pur și simplu aplică regulile. Pun pariu că pot face acest lucru și pentru toate cuvintele haitiene. Este posibil din punct de vedere tehnic să se reconstituie versiunile PIE pentru cuvintele haitiene de origine africană, să nu existe nicio îndoială. Acesta este motivul pentru care un cuvânt bine reconstituit PIE nu poate fi o dovadă a existenței sale antice în PIE. Ceea ce vrem să evidențiem este că înainte de substratul lingvistic al arienilor post-potop, existau limbi locale ale vănătorilor-culegători care au putut fi creolizate de influența lexicului noilor veniți.

Procesul de creolizare este ca atare o teorie alternativă la versiunea prin care se explică o indo-europenizare lingvistică prin valurilor de arieni: PIE a fost importat într’o anumită regiune împreună cu agricultura și păstoritul. Potrivit limbii originale a vânătorilor-culegători locali care au acceptat agricultura și atitudinea lor față de noua limbă, creolizarea a avut loc diferit.

Există câteva forme de creolizare:

(1) Tranziție forțată.

Noua limbă nu este acceptată și trebuie forțată localnicilor. În acest caz, tranziția lingvistică este deseori sortită eșecului. Dacă tranziția este reușită, atunci vor rămâne doar câteva cuvinte ale limbii locale. Exemple sunt Țara Galilor, Irlanda (engleză), Egipt (arabă) și Corsica (franceză). Principala condiție pentru succes este oprimarea și o colonizare îndelungată sau o anexare. Noua limbă este o copie a originalului. Varianta franceză în Corsica este o copie a limbii din Paris și nu varianta tipică sud-franceză. Corsica a devenit franceză în 1773.

(2) Tranziție incompletă.

Noua limbă este acceptată, dar purtătorii noii limbi nu pot rămâne suficient de mult timp ori sunt prea puțini ca să o impună. Tranziția este incompletă. Exemplul aici este Haiti, o țară care a devenit independentă în 1810, cu mult înainte ca francezii colonizatori să aibă timp să’i învețe limba franceză decent. Haitienii eliberați, care proveneau din multe regiuni africane, au fost oricum obligați să folosească limba franceză, deoarece era singura limbă pe care o cunoșteau. Deși există multe cuvinte ale limbii vechi, noua limbă nu mai poate fi înțeleasă de vorbitorii originalului.

(3) Tranziție impulsivă.

Noua limbă este acceptată cu bucurie și purtătorii noii limbi rămân suficient de mult timp. Exemplul este cel francez. Aici, noii adepți nu văd nicio problemă în menținerea multor cuvinte ale vechii limbi. Cu o supraestimare, ei se simt liberi să interpreteze noua limbă. Sunetul și simțul limbii vechi persistă. Noua limbă nu este atât de „apropiată” de cea originală. Franceza este derivată din latină, dar sună foarte diferit de limba italiană. De asemenea, limba franceză este umplute cu împrumuturi franceze (germanice) și cu un număr de cuvinte de substrat britonic-celtic.

(4) Trecerea iluzorie.

Aceasta nu este o tranziție reală. Exemplul este cel spaniol și românesc. Aceste limbi se cred că au evoluat din latină, dar în realitate spaniolii (est) au vorbit deja cu un limbaj asemănător celui latin înainte de a deveni parte a Imperiului Roman. Limba lor a fost redirecționată spre latină, nu tranziționată.

Același lucru s’a petrecut și în limba getică.

Nu există tranziții de limbă ”naturale”. O tranziție lingvistică se produce întotdeauna în cadrul societăților, nu al indivizilor. O tranziție lingvistică înseamnă că o întreagă societate deja structurată își schimbă limbajul zilnic, nu că învață o a doua limbă.

Credem că proto-germanicul este alt caz. Prima creolizare a acelei limbi, care a dus la o tranziție incompletă, s’a produs în Austria de Est și Pannonia. Credem că vânătorii-culegători locali au fost dornici de a accepta agricultura și că tranziția lingvistică a mers atât de repede (poate doar câțiva sute de ani) încât multe dintre cuvintele locale pur și simplu au existat. Unii etimologi estimează că până la 20% din toate cuvintele germane sunt cuvinte de substrat.

Creolizarea se poate întâmpla de mai multe ori  succesiv cu aceeași limbă. După formarea proto-germanicii, limbajul s’a extins spre vest, urmând Dunărea, dar și la sud-est, pana la coastele Mării Adriatice, unde a suferit o a doua creolizare, parțial de la localnici, parțial de la coloniștii fermieri noi PIE – coloniștii care s’au stabilit acolo. Acolo a devenit proto-germano-occitană. De acolo limba a traversat Marea Adriatică, iar în Italia, are loc o a treia creolizare s’a întâmplat, devenind proto-occitană-romană.

Pentru a o face și mai complexă, localnicii din Italia au vorbit deja aici și acolo o altă formă creolizată de PIE care a fost importată peste Adriatica via Illyria înainte și direct din regiunea Carpați-Marea Neagră. În cele din urmă, în câmpia din Latium s’a dezvoltat un dialect care va deveni limba Romei.

Odată ce o limbă s’a stabilit într’o anumită regiune, începe un fel de standardizare. Întreaga regiune se standardizează într’o singură limbă. Standardizarea se reia în prima subregiune care acceptase noua limbă. Acest proces se numește: feed-back. În același timp, limbajul „se îngroapă”, dezvoltându’și în continuare propria logică lingvistică.

Toți elenii antici puteau să se înțeleagă și erau mândri de ea.

Ulterior, dialectele se dezvoltă. La granițele limbii, aceste dialecte devin puternic influențate de limbajul celeilalte părți a frontierei și apar astfel de limbi mixte. În același timp, comercianții și călătorii aduc noi obiecte, noțiuni, zei și cuvinte de departe.

Ce s’a întâmplat, de asemenea, este că granițele lingvistice se mișcă. Un exemplu este Belgia. Acolo granița limbii încă mai tinde să se deplaseze spre nord. Un alt exemplu este Marea Britanie unde granița limbii s’a mutat spre vest. Aceste mișcări sunt foarte lente și și cu viteză neregulată.

Astăzi, suntem obișnuiți cu limbile naționale și avem tendința să credem că trecutul era similar. Dar nu. Suntem păcăliți de faptul că limbile scrise au devenit standardizate de timpuriu.

Vechea elenă avea câteva texte dialectale, însă greaca clasică este destul de uniformă. Standardizarea gramaticală a limbilor scrise a urmat răspândirea alfabetului. La început, au existat multe alfabete în Europa de Sud, dar mai târziu au rămas doar două: cea grecească și cea latină.

Povestea latinei este similară: limba scrisă a fost dezvoltată în principal în scopuri administrative, iar standardul ei a fost stabilit de la început. De atunci, cu greu s’a schimbat pe hârtie, deși limba vorbită a evoluat. Julius Caesar a vorbit într’un mod diferit de ceea ce a scris.

Comparați’o cu limba engleză modernă: ar citi unul cu voce tare ceea ce este într’adevăr pe hârtie, nimeni nu ar înțelege.

Dar țineți minte și faptul că acei copiatori de text au avut o influență puternică aici. Preferau să copieze ceea ce înțelegeau. Ei au fost cei care nu au ezitat să „traducă” un text într’o limbă mai potrivită pentru comisionarul lor. Cuvintele vechi au fost înlocuite cu cuvinte noi. Au fost introduse noi linii pentru a aduce mai multă „claritate”. Sau să dovedească autenticitatea religiei. Acesta este și modul în care avem impresia că o limbă precum limba latină a fost vorbită fără o schimbare de o mie de ani.

Textele au fost adaptate la ceea ce era politic corect. Prin texte, oamenii puternici întotdeauna au fost flatați. Alte texte au urmărit chiar distorsionarea relatării evenimentului așa cum s’a petrecut el în realitate, ori prin exagerare, ori direct prin fals.

Lingvistica Indo-Europeană

Ce spune wiki?

”Diversificarea limbii părinte în dalectele atestate de limbile fiice este istoric neatinsă. Cronologia evoluției diverselor limbi ale fiicei, pe de altă parte, este în mare parte indiscutabilă, indiferent de originea indoeuropeană. […]
Pe măsură ce limbajul Proto-Indo-European (PIE) s’a desprins, sistemul său de sunet a deviat, schimbându’se în funcție de diferitele legi de sunet evidențiate în limbile fiicei.” (Wiki)

Din păcate, încă necontestat, dar complet suprarealist. Nu credem că limbile indo-europene au evoluat din limba maternă PIE, chiar dialectele sale, în limbile fiicei moderne prin evoluția internă. Cadrul de timp este prea îngust pentru asta. Diversificarea ar fi trebuit să înceapă în jurul anului 2500 î.Hr. sau puțin mai devreme, dacă cineva crede că „Dezbinarea în limbile proto-limbi ale dialectelor atestate este completă în acel moment”.

Deci, în jur de 2500 î.Hr. se presupune că dialectele se diversifică în limbi diferite. Atunci cum pot lingviștii să’și justifice cuvintele PIE reconstituite fără a lua în considerare aceste dialecte presupuse? Dacă un cuvânt are un strămoș PIE reconstituit, apoi la care dialect PIE face parte?

Ideea că dialectele sunt cauza diversificării nu poate fi acceptată pentru că putem citi primele hieroglife egiptene, datând din jurul anului 2750 î.Hr. De atunci, putem citi toate hieroglifele și observăm că limba a evoluat, dar nu s’a schimbat cu adevărat. Ultima versiune a limbii coptice, din jurul anului 1750 d.Hr., este încă similară. De aceea, Champollion a putut descifra hieroglifele.

QED: Egiptenii au vorbit un limbaj similar, pe o perioadă de 4500 de ani, deși au avut loc unele evoluții. La fel ca limba engleză modernă este similară cu engleza veche.

Aceasta implică respingerea arborelui lingvistic dacă sugerează că limbile PIE sunt rezultatul unei evoluții constante. Creolizarea este răspunsul la misterul diversificării rapide a PIE.

Întorcându’ne la limba română sau mai bine spus la limba geților din Carpați, atenție, spunem doar a geților din Carpați, pentru că această limbă a avut specificul ei local, creolizarea ei a suferit un proces similar. Limba getică a fost influențată negreșit în mai multe etape, dar niciodată ea nu a fost abandonată. Deși sunt adepți interesați ai teoriei că limba geților a fost abandonată și adoptată limba latină, acestora le spunem să revină la o logică elementară.

La aceste frontiere au venit mai târziu alte 3 imperii, dar niciodată acest popor nu și’a abandonat limba. Pe acest raționament trebuia să renunțăm la limba latină când au venit avarii, apoi când au venit asiaticii-siberieni (ungurii), apoi să adoptăm turca etc.

Limba dunărenilor-carpatici paleolitici nu a fost influențată doar acum 10.000 de ani de limba getică, ci și mai târziu de limba germană dinspre vest, limbile slave dinspre est și sud, dar și de a altui ocupant vorbitor de limbă turcă.

Când a fost abandonată în acești 2000 de ani, reținând că nici avarii, tătarii, cumanii sau pecenegii nu au putut smulge limba bătrânească băștinașilor? Deși mai toți pretind că au condus destinele strămoșilor noștri…

Limba română se vorbește ca acum 500 sute de ani și avem motive să credem că ea a evoluat treptat din limba pelasgilor I2 (vezi harta de mai jos) care dominau Europa acum 9000 de ani, numiți în Iberia basci, în Sardinia sarzi, în Peninsula Apenină etrusci, în Marea Egee minoici.

Limba română de azi este un rezultat al acestei creolizări urmare contactului cu limba legionarilor macedoneni din legiunea a V-a Macedonica, stabiliți aici de imperiul roman și care vorbea o limbă getică sud-dunăreană specifică Macedoniei, apoi ea a fost influențată de limbile europene limitrofe Carpaților care se dezvoltă la limitele etnice ale românilor care ulterior adoptă acest endonim pe nedrept considerat al Romei, ci mai curând al râmului sau râmnenilor locali, care au dat și un trib numit ”ramnes” (râmnii) ce a fondat Ruma și care va deveni mai târziu un imperiu expansiv.

În definitiv dacă limba s’ar numi astăzi limbă getică cu nimic nu s’ar greși istoric, deoarece această limbă se vorbește de peste 10.000 ani pe aceste meleaguri.

Acceptarea ideii că limba getică a fost abandonată de cel mai numeros popor din Balcani, și considerat de Herodot cel mai numeros după inzi este o inepție. Mai curând putem afirma că poporul getic fiind compus din sute de triburi, acestea înmulțindu’se, iar unele deplasându’se cum firesc au migrat multe populații de’a lungul istoriei acestea au dezvoltat mai multe limbi: slavă, germanică, celtică, hitită, scytică, latină etc.

Tot ce am prezentat mai sus reprezintă argumente că limba europenilor primitivi a plecat de la Marea Neagră, și nu avea cum această limbă locală vorbită de cei menționați de istorici la Gurile Dunării să’și abandoneze limba, așa cum empiric o teoretizează lingviști fără scrupule.

Noi astăzi vorbim limba getică, numită modern limbă română, ce a evoluat natural în acest spațiu de confluență culturală și care a modelat’o până la stadiul limbii care’l cunoaștem și o vorbim azi.

Enunțăm aici postulatele lingvistice care stau la baza Demonstrației Morar. Prin Demonstrația Morar, originea lumii moderne a avut loc în spațiul Carpato-Dunărean, România de azi. Postulatele Morar

Postulatul (I) Morar: ”Un nume propriu provine din limba și cultura in care are o semnificatie ca substantiv comun, adjectiv sau verb.”

Postulatul (II) Morar: ”Nomenclatura locurilor supraviețuiește dispariției unei culturi.”

Postulatul (III) Morar: ”Dezvoltarea sintactică ciclică a unui cuvânt este imposibilă.”

Postulatul (IV) Morar: ”Cuvintele moștenite pot să aibă o semantică complexă” sau negația acesteia, ”Cuvintele împrumutate nu pot avea o semantică complexă”.

Postulatul (V) Morar: ”Natura unei limbi este determinată de gramatică și nu de vocabular.”

Întreaga demonstrație pe larg  o puteți lectura pe linkul următor:

https://www.scribd.com/document/17092127/Petre-Morar-Vol-1-Noi-nu-suntem-latini

Pentru fanii hărților genetice postăm hărți care prezintă instantanee ale haplogrupelor dominante sau notabile ale ADN-ului din jurul anului 7000 î.Hr., anul 2000 î.Hr., 117 d.Hr. și 1227 d.Hr.

În primul rând, o precizare. Istoria genetică umană este complicată, în special în Europa, prin urmare liniile teritoriale asociate cu haplogroupurile majore ale ADN-ului în aceste hărți ar trebui să fie văzute ca cele mai bune presupuneri bazate pe cunoașterea actuală a geneticii, arheologiei și istoriei și care pot fi perfectibile negreșit.

Y-ADN prezintă, de asemenea, doar o mică parte a imaginii genetice globale. Totuși, deoarece majoritatea cromozomului Y este transmisă de la tată la fiu, cu mutații mici în aproape fiecare generație, acesta oferă un grad bun de rezoluție asupra istoriei populației și a mișcării prin strămoșii de sex masculin.

Prima hartă arată Europa în jurul anului 7000 î.Hr. În Carpați predomina I2, același pe care’l vom reîntâlni paradoxal peste 8000 de ani, la nivelul anului 1227, majoritar în întreaga zonă Balcanică.

Epoca de gheață se încheiase, iar vânătorii-culegători mezolitici europeni migrau din refugiile lor pentru a recoloniza continentul, inclusiv în Doggerland, care mai târziu s’a scufundat sub Marea Nordică în creștere.

Majoritatea bărbaților din Europa au aparținut Y-haplogrup-ului I și al celor din nord-estul Europei, din haplogrupul R1a.

Alte linii minore masculine, cum ar fi R1b, G, J, T și E ar fi fost, de asemenea, prezente în Europa, după ce au migrat din Asia de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Cea de’a doua hartă arată Europa în jurul anului 2000 î.Hr.

În perioada în care intervine, agricultura s’a dezvoltat în Levant și apoi s’a răspândit prin sudul, centrul și estul Europei de către fermierii neolitici aparținând în principal haplogrupurilor Y, cum ar fi G2a și J2.

În timpul următoarelor perioade de cupru și bronz, triburile indo-europene (R1a și R1b) au migrat spre vest de stepa eurasiatică. Rețelele de comerț pe distanțe lungi au fost dezvoltate în Europa și Coasta Atlanticului, care au ajutat la răspândirea unor culturi distincte, cum ar fi Corded Ware și Bell Beaker (Cultura vaselor clopot). În nordul îndepărtat, triburile Haplogroup N1c au sosit în Europa din Siberia, răspândirea lor geografică fiind aliniată culturii Pit-Comb Ware.

Existența în spațiul românesc a haplogrupurilor acestor arieni indo-europeni (R1b) acum 10.000 de ani la Schela Cladovei, cum o prezentăm în tabelul de mai jos, poate fi explicată ori prin faptul că Potopul a avut loc mai devreme cum deja am încercat să prezentăm mai sus, ori că spațiul românesc este Patria acestora, după o aventură asiatică în stepe.

Cert este un lucru, acești arieni R1b, cărora mai târziu li se vor spune în fel și chip, cimerieni, cimeri, cimbri, celți, keltoi, gali, galați, galateni, wales, valoni, volcae, vlahi etc. sunt cei care au populat mai târziu aproape întreg vestul Europei creolizând limbile multor băștinași întâlniți în expansiunea lor, iar azi sunt francezi, spanioli, catalani, portughezi, irlandezi, scoțieni etc.

Acești arieni R1b în mezolitic însă, nu au populat doar Bazinul Dunării, ci întreg spațiul carpatic, și au pus bazele celebrei culturi Otomani de mai târziu.

În Balcani, Cultura Otomani numită aşa după un complex de aşezări de la Otomani, lângă Marghita,  a ocupat spaţiul cuprins între cursul inferior al Mureşului, Munţii Apuseni şi Tisa. În această arie s’a şi format probabil, tot pe fondul Baden din perioada de tranziţie, dar primind se pare şi unele influenţe din aria Wietenberg, din podişul Transilvaniei. Mai târziu, în cursul evoluţiei sale, cultura Otomani depăşeşte spre vest cursul Tisei, cum arată descoperirile din dreapta acestui fluviu de la Toszeg şi Fuzsesabony şi cea mai îndepărtată spre vest, de la Hatvan.

Şi spre nord cultura Otomani se extinde dincolo de Tisa, până în Slovacia răsăriteană (până la Barca lângă Kosice în valea Hernadului). Deşi se mai poartă încă discuţii cu privire la originea şi vechimea ei, ultimele cercetări făcute în mai multe aşezări şi cimitire de pe teritoriul României (mai ales la Vărşand şi Socodor lângă Oradea, la Pir lângă Tăşnad şi la Sântion, lângă Oradea) şi în Cehia (cu precădere marile săpături din aşezarea întărită şi din cimitirul de la Barca lângă Kosice) au demonstrat caracterul ei local, vechimea ei destul de mare în cuprinsul perioadei mijlocii a bronzului, precum şi faptul că a avut o evoluţie relativ îndelungată, cu mai multe faze încă insuficient determinate şi studiate.

Ocupând o arie geografică importantă prin vecinătatea ei cu regiunile bogate în zăcăminte de minereuri din Carpaţii apuseni şi nordici şi prin căile de comunicaţie care o străbăteau, triburile culturii Otomani practicau agricultura şi creşterea vitelor, locuind în aşezări stabile şi adeseori de lungă durată, cum arată împrejurarea că ele conţin mai multe nivele de locuire (de exemplu la Otomani trei nivele principale, la Barca patru, la Sântion de asemenea patru).

Un tip deosebit de aşezare s’a putut constata la Socodor şi Vărşand, unde în jurul unui grup central de locuinţe şi la o oarecare distanţă de ele, alt şir de locuinţe aşezate în cerc formau un fel de inel de protecţie. Aspectul actual al acestor aşezări [o movilă (resturile grupului central de locuinţe) înconjurată de un val (dărâmăturile cercului exterior de case)] au dat o vreme impresia greşită că ar fi vorba de aşezări întărite cu şanţ şi val circular. Este vorba totuşi de un mod de organizare a aşezărilor construite pe terenuri joase, determinat de motive de precauţie, defensive.

Purtătorii culturii Otomani au folosit pentru aşezare şi piscuri întărite cu şanţ şi val (de exemplu ”Cetăţuia” de la Otomani şi cea de la Barca). Nu ştim, în stadiul actual al cercetărilor, dacă fortificarea aşezărilor a fost folosită încă de la începutul acestei culturi, sau de’abia într’o fază mai târzie a ei. Cultura materială a acestui grup prezintă aceleaşi trăsături generale, ca şi celelalte deja trecute în revistă, cu aceeaşi folosire largă a uneltelor de piatră şi de os şi cu o activitate de prelucrare a bronzului în mai toate aşezările, învederată de tiparele de turnat găsite în ele.

Această din urmă activitate a fost însă în această arie mai intensă, deoarece, după cum arată descoperirile, grupul Otomani a avut posibilitatea să’şi procure cu mai multă uşurinţă şi în cantitate mai mare metalul necesar. Pornind de la aceste posibilităţi, grupul Otomani a creat – după cum reiese tot mai limpede din studiile făcute în ultima vreme – în primul rând seria de tipuri de arme de bronz din grupul aşa-numit ”tracic”, adică getic.

În acest spaţiu, cuprinzând nord-estul Ungariei, Slovacia de răsărit şi nord-vestul României, s’au produs săbiile, topoarele de luptă şi ”apărătorile de braţ” de tipurile cunoscute dintr’o serie întreagă de depozite, dintre care cele mai importante sunt cele de la Apa, lângă Satu Mare, Valea Chioarului (fost Gaura), lângă Şomcuţa Mare şi Hajdu – Samson şi Jajta în Ungaria. Uneori ele s-au găsit şi în morminte ale culturii Otomani.

Aceste piese se disting adesea şi prin ornamentul lor bogat, spiralic şi rectiliniar. De aici ele s-au răspândit până departe în diferite direcţii. Această producţie intensă de arme de bronz, relativ neobişnuită în vremea discutată, în aceste părţi ale Europei, subliniază caracterul mai agresiv, mai războinic al triburilor Otomani, care – după cum se va arăta mai jos – se manifestă şi printr’o puternică tendinţă de expansiune, printr-o presiune constantă asupra grupurilor înconjurătoare. În aşezări şi cimitire s’au găsit de asemenea numeroase podoabe de bronz şi de aur, care subliniază bogăţia deosebită a acestor triburi de geți arieni.

Ceramica grupului Otomani – ale cărei tipuri principale sunt tot ceaşca (cu o toartă), strachina, castronul şi vasul de provizii – se distinge prin unele caractere proprii în ceea cu priveşte formele şi decorul. Ceştile şi cănile cu o toartă şi cu gura oblică amintesc vechiul fond Baden, dar şi cultura ”ceramicei cu împunsături succesive” din Transilvania.

Decorul spiralic, însoţit adesea (mai târziu) de caneluri şi proeminenţe şi combinat cu ele într-o manieră proprie exclusiv acestei culturi (peretele vasului este el însuşi modelat în caneluri şi proeminenţe, care servesc drept ”suport”, respectiv puncte de sprijin şi de concentrate ale decorului spiralic incizat), caracterizează ceramica Otomani încă din etapele ei vechi.

Prin acest decor spiralic ceramica Otomani se leagă strâns de cea a culturii Wietenberg, învecinate spre răsărit; legăturile cu acest din urmă grup se manifestă şi prin prezenţa frecventă în aşezările Otomani din Crişana, a unor fragmente de vase provenite foarte probabil prin import din aria Wietenberg, după cum în această din urmă regiune pătrund armele de bronz de tip ”tracic”, adică getic.

Ritul de înmormântare al triburilor Otomani este cunoscut dintr-o serie de cimitire cercetate atât pe teritoriul ungar şi slovac, câţ şi la noi în ţară. La Pir s-au dezvelit în ultimii ani 31 de morminte dintre care 30 de inhumaţie în poziţie chircită şi numai unul de incineraţie (în urnă). În cimitirul de la Barca (Slovacia de est) ritul este exclusiv al inhumaţiei.

De asemenea în cel de la Megyazso (în Ungaria), unde s’au descoperit 225 de schelete chircite, în cimitirul de la Hernadkak (în Ungaria) din 137 morminte numai trei au fost de incineraţie în timp ce în cimitirul est-slovac de la Streda pe Bodrog, aparţinând unei faze mai târzii a culturii Otomani, deja 52% din morminte sunt de incineraţie. Reiese aşadar că şi în grupul Otomani incineraţia pătrunde mai târziu, dar după cum se pare mai intens.

În fazele sale mai târzii, cultura Otomani manifestă o mai mare tendinţă de expansiune, presând asupra spaţiului de la Mureşul inferior, unde elemente ale sale se găsesc în amestec cu grupul Periam-Pecica şi cu cel Vatina, ceea ce dă naştere la influenţări reciproce, greu de definit deocamdată. Urcând pe Mureş, grupul Otomani pătrunde până la Deva. În nord, el se infiltrează pe drumul Someşului până spre poarta Meseşului.

Şi în aria Otomani, viaţa relativ stabilă şi cu dezvoltare organică încetează la finele epocii mijlocii a bronzului. Tipul antropologic al populaţiei Otomani de pe teritoriul României nu poate fi indicat deocamdată decât pe baza determinării a două schelete de la Pir, judecind după care elementul brahicefal, de nuanţă alpină – combinat cu unele trăsături nordice şi mediteraneene – pare a fi fost foarte bine reprezentat.

În Orientul Mijlociu și Anatolia au început să apară civilizații avansate. Civilizația Egiptului Antic a crescut până la vârf, iar piramidele vor rămâne cele mai înalte și mai mari construcții umane de mii de ani. Chiar și în Europa occidentală constructorii megaliticii construiau monumente gigantice proprii.

Cea de’a treia hartă arată Europa în jurul anului 117 d.Hr., în care se vede că Imperiul Roman a ajuns la cea mai mare extindere teritorială a acestuia.

În acest timp, descendenții migranților arieni (indo-europeni) R1a și R1b ajunseseră să domine cea mai mare parte a Europei ca popoare celtice, germane și slavice. Majoritatea bărbaților din Italia romană însăși ar fi fost descendenți ai ”invadatorilor” triburilor R1b în peninsula italiană care i’au deplasat pe locuitorii G2a, în principal haplogrupul primilor veniți.

Interacțiunile cu vecinii lor etrusci și greci ar fi dus treptat alte genealogii, cum ar fi J2 și E-V13, din bazinul genelor romane. Deși au existat multe mișcări de persoane atât în ​​interiorul, cât și în afara Imperiului Roman, precum și cazuri de genocid produse de către romani asupra triburilor provinciale rebele, Imperiul nu a lăsat în Europa nicio semnătură genetică, deoarece ei înșiși erau un mix din cele câteva haplogrupuri pre-existente în Europa.

Continuitatea genetică a rămas intactă în provinciile sale, ceea ce sugerează că erau puțini colonizatori italo-romani; mai degrabă adevăratele fundații ale Imperiului erau prin conducătorii locali care au acceptat benevol administrația și cultura romană, motiv principal pentru imperiu de a nu considera necesară o colonizare propriu-zisă.

Cea de’a patra hartă arată Europa în jurul anului 1227 d.Hr., anul în care Gingis Han a murit plecând din vestul regiunii Mongoliei, începând să intre în Europa și care era caracterizată de haplogrupul C2 al lui Marelui Han. Însuși Europa medievală a fost dominată de Sfântul Imperiu Roman – o uniune liberă de mici regate, cu Germania în inima sa (și o încercare de a reînvia vechea glorie a Imperiului Roman în vest) – și Imperiul Bizantin, continuatorul Imperiului Roman de est. După căderea Imperiului Roman de Vest din secolul al V-lea, migrația și cucerirea triburilor germane, cum ar fi anglo-saxonii, vikingii și normanzii, au lăsat și semnăturile genetice, în special haplogroupul I1 specific Scandinaviei, în insulele britanice și mai departe.

Dar cel mai important aspect care reiese din această hartă genetică a anului 1227 este că  după 300 de ani de domnie în Panonia a unor conducători de origine asiatică (unguri), sau de 400 de ani de ”supremație” peste Carpați și Balcani a hanilor bulgari, preponderența celui mai vechi haplogrup european, specifică acelor vânători-culegători prezentați în harta mezoliticului vechi cu 8000 de ani postată de mai sus, arată că elita politică mereu a fost minoritară în această zonă. Acest raport genetic se va păstra evident până în zilele noastre.

Nimic paradoxal în definitiv.  Conform celui mai expresiv proverb românesc,

”Apa trece, pietrele rămân.”

Istoria locului este cât se poate de limpede pentru cei care vor s’o vadă printre rânduri.

Sursa: biblemysteries.com, proto-english.org, ancestraljourneys.org, biorxiv.org,  isogg.org, abroadintheyard.com, crispedia.ro

http://paleogeo.org, https://indo-european.info/indo-european-demic-diffusion-model-2.pdf

http://www.ancestraljourneys.org/mesolithicdna.shtml

https://www.eupedia.com/europe/ancient_european_dna.shtml#Paleolithic

http://dienekes.blogspot.ro/2011/09/caucasus-revisited-yunusbayev-et-al.html

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5483232/table/tbl1/

Citiți și: BALCANII, PATRIA INDO-EUROPENILOR

sau: CELȚII DIN GEȚIA LUI BUREBISTA, CERTITUDINI ȘI CONTRADICȚII

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

PORTURILE MARITIME SI FLUVIALE ROMÂNEȘTI AȘTEAPTĂ ÎNCĂ STRATEGIA SALVATOARE

Avantajele pe care le aduce cel de’al patrulea port ca mărime al Europei sunt anulate de mai mulți factori, dintre care enumerăm investițiile realizate de țările din regiune, dar și de unele decizii cel puțin discutabile luate de Ministerul Transporturilor.

Într’o zi obișnuită peste 2.000 de germani și de turiști se vor îmbrăca elegant și vor ieși nerăbdători din case. Cu toții se vor duce spre HafenCity, un cartier din Hamburg. Acolo, în portul vechi, vor asista la concertul care inaugurează filarmonica din oraș, Elbphilharmonie, cum o numesc localnicii, una dintre cele mai spectaculoase clădiri din lume și cea mai înaltă clădire locuită din Hamburg, cu ai săi 110 metri. Este construită într-un fost depozit din portul german și face parte dintr’un proiect mai vast de regenerare urbană. Vechile capacități de operare portuare, de pe o suprafață de 2.2 km pătrați, sunt înlocuite de birouri, hoteluri, magazine și chiar clădiri rezidențiale. Este unul dintre cele mai ample proiecte de acest gen din Europa. Rețineți o cifră: 789 de milioane de euro. Atât costă realizarea Elbphilharmonie.

Transformarea portului vechi în zonă rezidențială nu înseamnă însă că investițiile în infrastructura portuară scad. Dimpotrivă. De altfel, pretutindeni în Europa se investește masiv în acest domeniu. În portul Rotterdam s’au realizat până acum investiții totale de 80 de miliarde euro. S’a construit aici un terminal nou pe apă, o realizare tehnologică de excepție. Totul este automatizat aici, containerele sunt transportate cu mașini fără șofer. Pentru un muncitor din portul Constanța, dar și pentru ofițerii români care ajung acolo prima dată, imaginile par desprinse dintr’un film SF.

Mitul 1: Concurența pentru Rotterdam

Constanța are al patrulea cel mai mare port al Europei, ca suprafață. Dar acest factor nu este un atu în sine dacă nu este valorificat și dublat prin măsuri care să ducă la creșterea traficului comercial.

În ceea ce privește traficul de mărfuri, ne zbatem undeva pe la locul 20.

În portul Constanța s’au realizat în ultimii ani investiții de circa 500 de milioane de euro. Cu mult mai puțin decât filarmonica din Hamburg. Sunt păreri care spun că olandezii se tem de portul Constanța, că ne blochează aderarea la Schengen până când le vom ceda portul. Alte păreri sunt total opuse, că portul românesc are un trafic de circa 50 de milioane tone anual, pe când cel din Rotterdam ajunge la 500 de milioane tone, iar că olandezii nu vor să distrugă portul Constanța, ci vor să îl dezvolte. Cu managementul lor performant, portul românesc ar putea crește. Portul Rotterdam și’ar fi dorit o colaborare cu Constanța pentru că pe olandezi îi costă enorm infrastructura. Ei ar fi preferat, cu managementul lor, să preia o parte din marfă la Constanța. Acesta ar fi primul mit despre portul Constanța.

Mitul 2: Un port esențial

A doua mistificare este că piața Europei Centrale și de Est ne este deschisă. Ni s’a spus de sute de ori că suntem mai aproape cu câteva mii de mile marine de marile centre de comerț din Orient. Din păcate, acest lucru este aproape irelevant.

Trebuie să avem în vedere un lucru: ceea ce este geografic scurt nu este și economic scurt. ­Asta înseamnă că proprietarul mărfii trebuie să aibă încredere că drumul pe care merge marfa este unul sigur. Dacă nu, atunci preferă să plătească mai mult pentru ca marfa să ajungă la destinație în graficul stabilit. Or, din păcate, portul Constanța este aproape izolat. România și’a bătut joc de căile ferate, distrugând aproape 11.000 km, iar economia, construită având ca bază calea ferată, suferă enorm.

Studiile europene arată că transportul pe o distanță mai mare de 150 km nu este viabil pe cale rutieră. În schimb, țările din jurul nostru au investit masiv, miliarde de euro, în structura de transport. Ungaria, de exemplu, și’a construit și consolidat terminale multimodale în jurul Budapestei (fără să pună accent pe Dunăre, pe unde se tranzitează circa 7 milioane de tone marfă, ci pe două porturi importante aflate în apropiere: Koper, singurul din Slovenia, și Rijeka, din Croația).

Portul Rijeka este de fapt portul de containere al Budapestei, pentru că circa 150.000 de TEU-uri pe an, pe care noi le pierdem, se duc pe acolo. Ajung prin porturile de la Adriatica, și apoi pe calea ferată, conform unui orar strict. Sunt atât de punctuale încât proprietarul lui nu are nici un dubiu că marfa nu ajunge la timp. Un TEU este o unitate de măsură specifică transportatorilor folosită pentru a descrie capacitatea vapoarelor de transport containere sau a terminalelor pentru containere. Este echivalentă cu volumul unui container de 6,1 metri.

O marfă care pleacă din Constanța spre centrul Europei va ajunge… când va ajunge. Starea șoselelor și a căii ferate face ca traversarea României să fie chinuitoare. Pe Dunăre, problemele sunt și mai mari, pentru că nu este asigurată totdeauna și pe tot sectorul navigabilitatea. În plus, durează mult, iar acum doi ani, autoritățile au luat decizia să taxeze suplimentar barjele pentru tona capacitate. Cu alte cuvinte, plătesc fie că sunt pline, fie că sunt goale. Și aceasta este numai o problemă.

Praga ”ne fură” traficul portuar

România a pierdut trafic (și pierde în continuare) în fața unor țări care nici măcar nu au ieșite la mare! Mulți armatori care vor să aducă marfă containerizată în Europa Centrală preferă portul Hamburg. Containerele ajung apoi în terminalul Metrans, din Praga, și sunt răspândite în toată Europa Centrală, inclusiv spre România. Metrans este conectat și cu alte porturi din Europa, cum ar fi giganticul Rotterdam sau ­Duisburg, Bremerhaven, Koper, Trieste și Rijeka. De aici este transportată până în Istanbul, cu trenuri regulate. O paranteză: România are două feriboturi care nu sunt folosite.

Acestea au circulat pe relația Constanța – Turcia, iar Guvernul României recunoștea, în 2011, în documentul ”Strategia de transport intermodal în România 2020”, că pe relația terminal Agigea Sud – Izmir – Mersin vagoanele nu pot fi coborâte de pe navă din cauza lipsei podurilor mobile şi a liniilor de cale ferată la cheiurile unde nava poate acosta. În plus, pe relația Istanbul, acestea aveau de plătit taxe de pilotaj pentru trecerea Bosforului, care ar fi condus la timpi de așteptare de una sau două zile, deci costuri suplimentare. Nu ni se spune însă de ce nu se folosește calea ferată.

Mitul 3: Trafic important

Concurența în domeniul transporturilor este imensă și în joc intră toată lumea. România va fi concurată în curând și de Serbia, care, cu ajutorul Căilor Ferate Ruse, RZD, a investit masiv în infrastructura feroviară și va putea transporta marfă adusă în portul Bar din Muntenegru, care își mărește capacitățile de operare.

În Constanța, lucrurile în ceea ce privește traficul de containere stau mult mai grav. Noi avem un singur terminal de containere, CSCT, care operează sub capacitate și care poate cere prețuri mai mici decât ceilalți concurenți. Este o scădere a traficului de containere, dar marfa aceea nu a fost niciodată a noastră. Marfa aceea era pentru Odessa și Novorossiysk, dar cele două porturi nu aveau terminalele complete. Au investit însă suficient pentru a prelua acest trafic.

Duisburg, un port fluvial din Germania, operează circa 200 de milioane tone de marfă pe an. Constanța este undeva la un sfert din această cifră. Asta deși, dintre porturile de la Marea Neagră, cel românesc are un alt hinterland decât porturile din Ucraina, Rusia, Georgia (hinterland-ul este aria geografică deservită de un port). Porturile bulgărești ar putea fi concurente cu cel din Constanța, dar acestea au două probleme.

Unu: adâncimile lor de operare în dane sunt mai mici decât în portul românesc.
Doi: costurile lor de operare sunt mari. De exemplu, în Marea Neagră cele mai mari tarife la pilotaj le au bulgarii. Nenorocirea este că urmăm noi.

Mitul 4: Drumul Mătăsii prin România

În ciuda problemelor evidente ale portului Constanța (evidente pentru specialiști), Ministerul Turismului pare încremenit în proiect. De exemplu, acolo se bate în continuare monedă pe coridorul TRACECA, inventat în perioada roz a Uniunii Europene. Ar fi trebuit să fie noul Drum al Mătăsii. Proiectul a murit înainte să se nască, nici un kilogram de marfă nu a trecut pe această rută. În minister există însă un Secretariat Național TRACECA, ce apare în organigramă. Angajați care se ocupă probabil cu nimic, pentru că în 20 de ani nu s’a întâmplat nimic cu acest proiect.

Noul Drum al Mătăsii este pus în practică de chinezi, care au cumpărat portul grecesc Pireu și au reușit să crească traficul de la 700.000 la două milioane tone pe an. Cum spuneam, rutele fără marfă nu există, iar chinezii au marfa.

Tot ministerul a avizat un Master-Plan extrem de controversat al portului Constanța, criticat dur de operatori. Master-Planul, în forma aceasta, este grotesc, este o inepție. E o formă cel puțin jignitoare. Un master-plan plin de greșeli gramaticale, de ipoteze greșite, făcut fără ca operatorii – cei care aduc bani în port – să fie consultați.

SOLUȚII. Ce se poate face

Soluțiile pentru renașterea portului Constanța le au specialiștii. Din păcate, aceștia nu au fost și nu sunt consultați. Există câteva idei interesante. Una ar fi ca administrațiile portului și canalelor navigabile, dar și căpităniile și autoritatea navală să facă parte dintr’o singură structură, care să se coordoneze.

A doua: taxele trebuie să aibă rolul de a atrage trafic. Administrația Porturilor Maritime SA face acum profit de circa 10 milioane de euro, pentru că funcționează ca o societate comercială care oferă dividende acționarilor. În detrimentul investițiilor în infrastructură, spun operatorii. Și cu unele taxe care sunt de câteva ori mai mari ca în Rotterdam. Competiția între operatori este inegală. Fără dialog între administrație, operatori și sindicate nu se pot găsi însă soluții eficiente. Și, din păcate, dialogul lipsește.

Chiar în ziua când directorii Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime le promiteau, la Constanța, operatorilor portuari revizuirea Master-Planului, procesul-verbal de recepție al acestuia se semna la Ministerul Transporturilor, în București. Cert este că, dacă nu se iau măsuri, portul Constanța își va pierde, treptat, din importanța economică. Odată cu el, și România.

SPECIALIST: Lucrurile se degradează cu viteză accelerată

Dacă vrem să ne menținem o brumă de statură economică, trebuie să fie făcut ceva, cu mijloace proprii, cu navigația pe Dunăre. N’ar fi probabil de neglijat, având în vedere costurile mici, ca portul, ca administrație sau comunitate, să se uite cum ar trebui să lucreze cu administrațiile de la Dunăre, pentru a îmbunătăți navigabilitatea pe Dunăre. Altminteri, mărfurile acestea își vor găsi drum prin alte locuri și porturi real concurente cu noi, pe seama entuziasmului pe care îl au, cresc, și își dezvoltă ancore în terminale care conectează în hinterland mărfurile respective, iar noi vom rămâne în amintirea unei epoci de glorie și manifestări triumfaliste inutile.

În condițiile acestea, vedem cum am pierdut trafic de mărfuri din Ucraina spre centrul Europei, vedem cum pierdem cantități din centrul Europei către Constanța, pentru că lucrurile, atunci când încep să se degradeze, se degradează cu viteză accelerată. Cu toate că unii dintre operatorii privați din Constanța au făcut lucruri minunate în ceea ce privește terminalele lor, se luptă cu mare dificultate să supraviețuiască.

La ce bun ajung unii dintre ei să realizeze ritmuri de lucruri înalte, în condițiile în care infrastructura care le’ar aduce mărfurile este precară?

ADEVĂRAT SAU FALS – 10 mituri despre Portul Constanța

Portul Constanța este un concurent de temut al portului Rotterdam – FALS
Portul Constanța are ca principali concurenți porturile din Marea Neagră – FALS
Portul Constanța pierde trafic din cauza dezvoltării infrastructurii în țările din regiune – ADEVĂRAT
Portul Constanța este folosit la jumătate din capacitate – ADEVĂRAT
Un port fluvial din Germania are un trafic de 4 ori mai mare decât portul Constanța – ADEVĂRAT
Taxele din portul Constanța sunt printre cele mai mari între porturile din Marea Neagră – ADEVĂRAT
Hamburg investește într’o filarmonică mai mult decât România în portul Constanța – ADEVĂRAT
Eforturile operatorilor portuari nu înseamnă mai nimic fără o infrastructură bine pusă la punct – ADEVĂRAT
Portul Constanța este printre primele 20 de porturi din Europa în ceea ce privește traficul – FALS
TRACECA, noul Drum al Mătăsii, trece prin Constanța – FALS.

Porturile României sunt :

a) porturi maritime: Constanta , Mangalia si Midia.

b) porturi fluvial-maritime: Sulina (la Mm 0-2), Tulcea (la km 70-72), Galati (la km 145,4 – 157) si Braila (la km 168,5 – 172 );

c) porturi fluviale pe Dunare: Cernavoda (la km 300), Calarasi (pe bratul Borcea), Oltenita (la km 430), Giurgiu (la km 493), Zimnicea (la km 553), Turnu Magurele (la km 579), Calafat (la km 795), Drobeta Turnu – Severin (la km 931-933), Orsova (la km 954), Drencova (la km 1 016) si Moldova Noua (la km 1 046 );

d) porturile fluviale pe Canalul Dunare – Marea Neagra : Basarabi (la km 24), Medgidia (la km 37) si Cernavoda (la km 64).

1. Portul CONSTANȚA

1.1 Date generale

Portul Constanta este cel mai mare port al Romaniei, fiind in acelasi timp si cel mai mare port al Marii Negre si al cincilea port maritim al Europei. El este punctul terminus al caii de navigatie trans-europene Marea Nordului – Rin – Main – Dunare – Marea Neagra, fiind astfel in legatura navigabila directa cu portul Rotterdam, cel mai mare port al Europei.

Suprafata totala a portului este de 3 626 ha, din care 2 532 ha este suprafata de apa (acvatoriul portului). Portul este impartit in doua: – Constanta Nord, cu o suprafata de 789 ha (484 ha teritoriu si 305 ha acvatoriu), 15 km chieuri, 78 dane, avand terminale specializate pentru traficul de produse petroliere, minereuri, carbuni, cereale, containere, laminate, marfuri generale;

– Constanta Sud, cu o suprafata de 2 837 ha (610 ha teritoriu si 2 227 ha acvatoriu), are terminale specializate de marfuri generale, RO-RO, ferry-boat, containere, etc. Pe danele bazinului fluvialo-maritim sunt amenajate sectoare de transbordare a minereului, cocsului si carbunilor direct in barjele ce au acces pe Canalul Dunare – Marea Neagra.

Adancimea in bazine este cuprinsa intre 7 – 13,5m in Portul Constanta Nord si intre 7 – 18 m in Portul Constanta Sud.

Digurile de adapost au o lungime de peste 12 km, respectiv 6,97 km – digul de nord si 5,56 km digul de sud.

Capacitatea totala de trafic este de 83,5 milioane tone pe an, din care 30 milioane tone – marfuri lichide. Traficul in 1997 era de 42 400 000 t operate.

In portul Constanta Nord pot opera nave cu o capacitate de 65 000 tdw pentru marfuri solide si 80 000 tdw pentru marfuri lichide, iar in portul Constanta Sud, nave de pana la 150 000 tdw.

1.2 Localizare Latitudine: 44°10′ N; Longitudine: 28°39′ E.

Este situat pe coasta de W a Marii Negre, la 179 Mm de Bosfor si 85 Mm de Sulina, respectiv gura de varsare a fluviului Dunarea in mare. Fata de capitala Romaniei se afla la o distanta de 250 km spre E.

Asezarea sa in partea de SE a Europei, i’a creat posibilitatea de a deveni un punct nodal important intr’un lant logistic de transport spre si dinspre Europa. Situat la capatul coridorului 4 pan-european, Portul Constanta asigura legaturi cu tari din Orientul Mijlociu, tarile trans-caucaziene sau alte tari asiatice, tinzand sa castige teren in refacerea ”drumului mătăsii”.

1.3 Conditii de navigatie

a) Litoralul romanesc este orientat, in general pe directia N – S, avand o lungime de 244 km si o inaltime a falezei de 25 – 30 m in zona Portului Constanta. Caracteristicile platformei continentale romanesti permit o navigatie usoara si sigura, deoarece nu implica ocolirea unor obstacole de navigatie si nici a unor insule, schimbari de drum dificile sau treceri periculoase

b) Limita marii teritoriale a Romaniei este stabilita la 12 Mm de coasta, dincolo de care se extinde zona contigua pana la 24 Mm de la liniile de baza spre largul marii, zona in care Romania exercita controlul in vederea respectarii legilor si reglementarilor sale in domeniul vamal, sanitar si al trecerii frontierei.

c) Curentii marini nu influenteaza manevrele in rada si activitatea portuara. In rada actioneaza curentul general N – S de pe coasta de vest a Marii Negre, a carui viteza variabila (0,5 – 1,5 Nd ) este in functie de intensitatea vantului din sectorul nordic. In port se inregistreaza curenti slabi, cu antenarea apelor spre sud (iesirea din port) in cazul vanturilor de N si N – NW (cand nivelul apei scade) sau antrenarea apelor spre Nord, in cazul vanturilor dinspre S si SE (cand nivelul apei in port creste).

d) Variatia nivelului apei pe coasta de W a Marii Negre.

Influenta mareei este neinsemnata (30cm ). In port variatiile nivelului apei ating uneori scaderi de pana la 50 cm sub nivelul mediu (in cazul vanturilor de durata dinspre N – NW) si cresteri de pana la 70 cm deasupra nivelului mediu (in cazul vanturilor dinspre S – SE). Aceste situatii sunt extrem de rare si nu influenteaza utilizarea maxima a capacitatii de incarcare a navelor.

e) Regimul vanturilor este neregulat. Vanturile dominante sunt cele de N si cele de NE, mai ales toamna si iarna, cand ating uneori forta de 9-10 pe scara Beaufort. In aceste cazuri, din cauza valurilor puternice, stationarea in rada devine dificila si impune masuri de precautie deosebite.

Primavara si vara sufla adesea vantul de S, care nu depaseste de regula forta 6-7 si nu provoaca valuri mari in rada.

f) Limitele portului Constanta

Portul Constanta este delimitat de digurile de aparare (de N si de S) ale acvatoriului.

g) Rada Portului Constanta este delimitata de coordonatele:

44°10′5 N – 028°44′0 E      /       44°06′5 N – 028°44′0 E

44°10′5 N – 028°49′5 E      /       44°06′5N – 028°49′5 E

Meridianul de 028°46′7 E si 028° 48′2 E împart rada in 3 zone de ancoraj numerotate de la W la E astfel:

– zona 1: ancoraj pentru nave de pana la 40 000 TRB (exceptand petroliere);

– zona 2: ancoraj pentru nave mai mari de 40 000 TRB (exceptand petroliere);

– zona 3: ancoraj pentru petroliere, nave cisterna (gaze lichefiate ), marfuri periculoase (indiferent de tonaj).

Rada permite un ancoraj sigur, cu adancimi cuprinse intre 25-30 m pentru 40-50 nave mari, cu posibilitatea de a face o rotatie completa in caz de schimbare a vintului sau a curentilor.

Pe vreme nefavorabila, navele mici pot intra in acvatoriu portuar numai cu aprobarea Capitaniei portului Constanta.

Controlul supravegherea si dirijarea navelor de la rada este facuta de PORT CONTROL CONSTANTA pe canalul 67 VHF. Ordinele Port Control Constanta sunt obligatorii.

h) Accesul în port

Navigatia spre Portul Constanta se face pe drumuri recomandate conform „Avizelor catre navigatori”, trecind obligatoriu prin schema de separare a traficului .

Schema de separare a traficului pentru intrarea/iesirea navelor are 3 zone:

– Pasa de intrare in port, avand directia generala NW, Da =316°, pe coordonate:

44°00′.7N-028°50′.7 E   /   44°05′.3N-028°44′.5E

– Zona de separatie, cu urmatoarele margini:

44°04′.4N-028°43′.2E    /     44°04′.8N-028°43′.8E

44°00′.8N-028°49′.9E     /     43°50′.8N-028°49′.4E

– Pasa de iesire din port, avand directia generala SE, Da = 136°, pe coordonatele :

44°03′.9N-028°42′.4E     /     43°59′.3N-028°48′.6E

Lungimea unei pase = 6,4Mm, Latimea unei pase = 0,8Mm

Zona de separare a traficului = 0,5Mm (latime)

Respectarea regulilor si semnalelor din COLREG este obligatorie.

Navele care intra in port acorda prioritate celor care ies, cu exceptia cazurilor de forta majora. Navele comerciale vor da prioritate navelor de pasageri. Intrarea sau iesirea concomitenta a doua nave este interzisa.

1.4 Infrastructuri portuare

a) Cai navigabile interioare

In Portul Constanta debuseaza Canalul Dunare – Marea Neagra care este o parte a importantei cai navigabile Dunare – Main – Rhin. Conform standardelor EEC-UKO, Canalul Dunare – Marea – Neagra se incadreaza in clasa „F” de canale interioare (L = 64,4km, adancime = 7m, latime = 90m, 2 ecluze, 3 porturi fluviale, convoi maxim 6 barje x 3000 t).

b) Căi rutiere

Portul este conectat la sistemul national de transport rutier. Atat portul Constanta Nord cat si cel Sud au acces direct la soseua nationala DN 60 care leaga orasul Constanta de Bucuresti si de aici cu acces la reteaua europeana de autostrazi. Autostrada Bucuresti – Constanta va face parte din magistrala trans-eoropeana TEM.

In interiorul portului se afla o retea vasta de sosele si drumuri (aproximativ 100 km). Aceasta se intinde de’a lungul unui numar mare de dane, permitand transbordul direct al marfurilor.

c) Cai ferate

Portul Constanta este conectat la reteaua nationala de cai feroviare si prin aceasta la reteaua europeana. Orasul Constanta, care este un important nod feroviar al Romaniei, este legat de Bucuresti printr-o linie dubla, electrificata, care face parte din viitoarea magistrala Est-Vest (Constanta – Oradea ), care la randul ei va face parte din reteaua magistratelor feroviare care vor lega nordul de sudul si estul de vestul Europei. Reteaua de cale ferata din interiorul portului are o lungime de 144 km si este formata din triaje si linii de cale ferata care se intind pe cheiuri, permitand transbordul direct din nave in vagoane si invers, precum si in spatele cheiurilor, permitand transferarea marfurilor din vagoane in depozite sau pe platforme si invers.

d) Transportul prin conducte

Sistemul de transport prin conducte in Portul Constanta este folosit, in principal, de industria petroliera si cea alimentara. Terminalul petrolier din port, administrat de OIL TERMINAL, este conectat la rafinariile de la Borzesti, Ploiesti, Pitesti si Midia prin conductele pentru petrol brut (cu diametre cuprinse intre 14˝ si 28˝) si conductele de dimensiuni mai mici prin care se transporta produsele petrochimice si petroliere. Se apreciaza ca sistemul de transport prin conducte are o capacitate actuala suficienta pentru a raspunde cresterilor semnificative din viitorul apropiat.

e) Elementele de infrastructura care asigura functia de distributie.

Pentru a’si executa functia de distributie (marfuri si pasageri), Portul Constanta poseda elementele de infrastructura corespunzatoare unui mare port modern. Terminalele specializate pe categorii de marfa ofera toate facilitatile necesare: echipamente portuare, dispozitive specifice, forta de munca specializata, spatii de depozitare inchise si deschise si alte facilitati care conduc la realizarea unui nivel inalt al capacitatii de operare, al productivitatii si calitatii prestatiei portuare.

Terminalele de marfuri din Portul Constanta pot fi impartite astfel:

– terminale pentru operarea marfurilor vrac solide:

1. Terminal de minereu, carbune si cocs

2. Terminal de produse chimice

3. Terminal de ciment

4. Terminal de cereale – terminale pentru operarea marfurilor vrac lichide :

5.Terminal petrolier

6. Terminal de vrac lichid: ulei comestibil si melasa

– terminale pentru marfuri generale

– terminale pentru containere

– terminale pentru masini

– terminal RO-RO

– terminal ferry-boat

In afara terminalelor pentru marfuri, in Portul Constanta Nord exista si un terminal de pasageri. De asemenea, se preconizeaza construirea unui terminal pentru operarea navelor de transport al gazelor lichefiate.

7. Terminalul de minereu de fier, carbune si cocs.

Minereul de fier, carbunele si cocsul pot fi operate la cele 13 dane cu o lungime totala de 2647 m si ale caror bazine au adancimi cuprinse intre 4,5 si 18m. In bazinul maritim si bazinul fluvio-maritim (4 dane, adancimi intre 4,5 – 12m) sunt amenajate sectoare de transbordare a minereurilor, cocsului si carbunelui direct in barje ce au acces pe Canalul Dunare – Marea Neagra.

Operarea marfurilor se realizeaza cu: 8 poduri descarcatoare, 4 poduri incarcatoare (la barje) cu capacitati de 1 200 – 2 000 t/ora, benzi transbordoare si benzi transportoare, macarale de cheu, macarale plutitoare etc. Capacitatea de depozitare este de 3 milioane tone/an.

8. Terminalul de produse chimice, ingrasaminte, uree, fosfati, apatite

Marfa este operata la cele 10 dane in lungime totala de 2 660 m, cu adancimi ale bazinelor cuprinse intre 8,9 si 11,5 m.

Echipamente de operare: 2 descarcatoare de 25 tf fiecare pentru fosfati si apatite, 2 incarcatoare cu capacitatea de 200 si 250 t/h pentru uree etc.

9. Terminale pentru ciment si alte materiale de constructii

Cimentul si alte materiale de constructii sunt operate in 7 dane cu lungimea de 1426 m si cu adancimi ale bazinelor cuprinse intre 10,6 si 10,9 m.

Echipamente de operare: 2 incarcatoare de ciment vrac cu o capacitate de circa 400 t/ora, o instalatie plutitoare de incarcat cimentul vrac din barje la nave, cu o capacitate de 2 000 t /zi, macarale de cheu, macarale plutitoare etc.

10. Terminal de cereale

Cerealele sunt operate la 6 dane specializate, cu lungimea de 1035m si cu adancimi in bazine de 7 – 9,2 m. Incarcarea/descarcarea cerealelor in/din nave sau barje, in/din silozuri si vagoane CFR se face cu: 5 elevatoare pneumatice de 150 t/ora fiecare, 2 elevatoare (de cheu) cu aspiratie de 250 t/h fiecare, 2 elevatoare plutitoare de 300 t/ora fiecare, 5 macarale de cheu, benzi transportoare acoperite aflate pe estacade, benzi transportoare subterane etc .

11. Terminalul petrolier

Terminalul asigura operarea petrolului brut si a produselor rafinate, petrochimice si chimice. Din cele 7 dane operative, 6 dane au o lungime de 1820m si bazine cu adancimi cuprinse intre 11,2 si 13 m, iar cea de-a 7-a dana cu o lungime de 405 m si adancimea bazinlui de 18 m, unde pot opera tancuri de 150000 tdw. Danele sunt dotate cu instalatii de cuplare la nave cu diametre de 12˝ si 16˝ (instalatii tip Woodfield si Flexider), avand si alte dotari specifice. Terminalul mai este dotat cu sisteme de prevenire si stingere a incendiilor si de combatere a scurgerilor de petrol, avand diverse echipamente: nave colectoare, bariere antipoluante etc. Dana de operare (6), componenta a terminalului de vrac lichid (ulei comestibil si melasa) are o lungime de 113 m si adancime a bazinului de 6,3 m. Este specializata pentru exportul uleiului si importul de melasa. Uleiul este transportat prin conducte in cele 7 tancuri ale terminalului cu o capacitate de 250000 tone, iar melasa se transbordeaza in vagoane – cisterna.

12. Terminale pentru marfuri generale cuprind :

– terminalul pentru produse metalurgice (laminate), cu 2dane;

– terminalul pentru utilaje si echipamente, cu 4 dane;

– terminalul pentru produse alimentare frigorifice, cu o dana specializata,

avand un complex frigorific si depozite frigorifice;

13. Terminalele de containere cuprind:

– terminalul SOCEP, o dana in Portul Constanta Nord, lungime 240 m, adancimea bazinului 8,7 m, echipat cu doua portainere de 40 tf, doua traustainere de 32 tf, motostivuitoare, incarcatoare laterale etc. Capacitatea de depozitare din spatele cheiului este de 3 ha.

– terminalul MAERSK, o dana in Portul Constanta Sud, dotata cu

echipamente moderne MAERSK.

14. Terminalul RO-RO

Terminalul RO-RO se afla in Portul Constanta Sud si are o dana cu lungimea de 212 m (adancimea bazinului 14 m). Parcarea pentru imbarcare poate primi 120 vehicule, de 12 m lungime, iar cea pentru debarcare are o capacitate similara.

15. Terminalele de masini se afla atat in Portul Constanta Nord, cat si in cel de Sud. In portul de Nord operarea acestora este facuta la cele 5 dane cu o lungime de 854 m si in bazine cu adancimi cuprinse intre 7,6 si 13,5 m. In portul de Sud, terminalul are 2 dane de operare, precum si o platforma de depozitare.

16. Terminalul de ferry-boat este situat in Portul Constanta Sud si dispune de urmatoarele facilitati:

o linii de cale ferata pana la podul mobil de operare a navelor;

o dotarea cu un parc de vagoane, specializat pentru traficul combinat (atat intern cat si international) si locomotive diesel – electrice;

o macarale transtainer cu sarcini de ridicare de 32 tf ÷ 37 tf;

o drumuri modernizate de acces spre terminal.

Transportul maritim este realizat cu navele ferry-boat Eforie si Mangalia, care prezinta urmatoarele caracteristici:

– tonaj brut: 20 621 t;

– tonaj net: 6 186 t;

– deadweight:12 000 tdw;

– viteza: 15 nd;

– capacitatea de incarcare in urmatoarele variante: 85 vagoane sau 80 TIR-uri sau 40 vagoane si 40 de TIR-uri sau alte combinatii ale numarului de vagoane si TIR-uri

– 3 punti de incarcare cu linii de cale ferata cu ecartament normal (1 435 mm),

totalizand 1680 m liniari de CF.

Rutele maritime de linie asigurate:

– Constanta – Derince ( Turcia)

– Constanta – Samsun (Turcia)

– Constanta – Batumi (Georgia)

Elementele de infrastructura care asigura functia de depozitare

În Portul Constanta, marfurile pot fi depozitate in scop tranzitoriu prin crearea unor stocuri de echilibrare a cantitatilor mari de marfuri descarcate de pe nave si a posibilitatilor de preluare a acestor marfuri pana la incarcarea ulterioara pe alte mijloace de transport in scopul expedieri lor spre alta destinatie.

Dupa natura marfurilor depozitarea se face: pe platforme, in incinta portului, in magazii special amenajate, in silozuri sau in alte constructii amenajate.

Portul Constanta are o suprafata de depozitare de circa 220 ha (190 ha descoperite si 30 ha acoperite) pentru marfuri generale, vrac uscat, containere, produse metalurgice, materiale de construcții, masini etc.

De asemenea, are tancuri pentru petrol si produse petroliere (1,7 m ³) tancuri pentru ulei comestibil si melasa (25 000 t), silozuri pentru ciment (40 000 t), silozuri pentru fosfati si apatite (30 000 t), siloz pentru uree (25 000 t), depozite frigorifice (10 000 t).

· Construcții și reparații navale în Portul Constanța

În Santierul Naval Constanta se construiesc si se repara nave de pana la 200 000 tdw. Santierul are in dotare: docuri plutitoare (unul de 8 000 tf si altul de 15 000 tf), docuri uscate (unul pentru nave de pana la 150 000 tdw iar altul pentru nave de pana la 200 000 tdw).

In afara SNC, in port exista si alte firme de reparatii navale care asigura o gama larga de reparatii la masinile si instalatiile navale, precum si la aparatura din dotare.

În 2017, portul Constanța și’a păstrat primul loc în Europa, în ceea ce privește traficul de cereale. S’a înregistrat o ușoară diminuare față de 2016 din cauza evoluției prețurilor. În ultimele luni ale anului, proprietarii și comercianții de cereale au preferat să stocheze marfa, în așteptarea unor prețuri mai bune. Dar cu toate acestea, traficul general de mărfuri a scăzut cu mai puțin de 2% față de 2016.

Spre deosebire de primele două luni ale anului trecut, când iarna grea a afectat grav porturile maritime românești, 2018 a debutat cu o creștere de 30% a traficului de mărfuri față de ianuarie 2017 (și cu circa 10% mai mult decât în ianuarie 2016).

Politica de dezvoltare a portului Constanța are în vedere, în primul rând, creșterea traficului de cereale. Pe de altă parte, printr’o serie de măsuri vamale și fiscale, dorim să sporim traficul de containere. De asemenea, vom pune un mai mare accent pe traficul de produse energetice, respectiv petrol și gaze. În 2018 portul va veni cu o surpriză.

În ce constă surpriza? Nu cumva e vorba de terminalul de gaze lichefiate la care visează portul Constanța de peste un deceniu și jumătate?

În anul 2006, o delegație din Qatar, la cel mai înalt nivel a vizitat România, în legătură cu acest proiect. Au fost purtate discuții la Ministerul Industriei. Prezentă la întâlnire, conducerea de atunci a Administrației portuare a oferit două posibile locații pentru amplasarea terminalului, una fiind pe digul de sud. Qatarezii s’au angajat să studieze propunerile și să revină. Principala problemă era valoarea extrem de ridicată a terminalului, undeva la peste 2 miliarde de dolari.

Apoi, în 2010, Ministerul Transporturilor și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța au aflat din presă despre construcția unui terminal de gaze naturale lichefiate în portul Constanța, în baza viitorului acord trilateral dintre România, Azerbaijan și Georgia. Despre respectivul proiect avea informații doar conducerea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Cum era de așteptat, atât proiectul cu Qatarul, cât și cel cu Azerbaijan și Georgia au rămas la faza discuțiilor.

Iată că, pe 22 noiembrie 2016, portul Constanța a primit vizita lui Brian Simpson, coordonatorul din partea Comisiei Europene al proiectului ”Motorways of the Sea” (”autostrăzilor maritime”):

”Am venit în portul Constanța pentru a vedea ce proiecte de dezvoltare se vor realiza – în special proiectul terminalului LNG – și cum putem ajuta la realizarea lor pe baza fondurilor europene. Interesul nostru este centrat pe problemele mediului. De asemenea suntem interesați de legătura cu Dunărea și calea ferată, pentru a vedea ce conexiuni de transport se pot realiza. Vrem să oferim sfaturi portului Constanța cum să acceseze fonduri pentru terminalul LNG.”

CNAPMC are în vedere construcția unui terminal de gaze naturale lichefiate. Acesta va contribui la reducerea noxelor în municipiul Constanța. Terminalul va fi construit în zona fluvio-maritimă a portului Constanța. La el, vor avea acces navele fluviale care au motorizare pe LNG. În viitor, toate navele de pe Dunăre vor fi acționate cu LNG. Terminalul va fi administrat de CNAPMC. Capacitatea terminalului și costul lui nu au fost stabilite încă.

Deci, surpriza de care se vorbește ar putea fi chiar mult visatul terminal LNG.

Trebuie precizat că tot în 2018, Administrația portuară a depus proiectul pentru dana 80, care va fi realizat cu finanțare din fondurile europene. În cursul acestei săptămâni va fi înaintat și proiectul pentru dragajul de investiții, tot cu finanțare europeană.

De asemenea, se dorește ca până la jumătatea anului să se depună cererea de finanțare pentru construcția a două dane în zona insulei artificiale.

În cadrul dragajului de întreținere, lucrările contractate în 2017 au fost finalizate. Viitoarele lucrări urmează să fie scoase la licitație în cursul acestei săptămâni, contractul urmând să se întindă pe doi ani.

Tot în acest an, vor începe cel puțin trei investiții private, majore în portul Constanța, de zeci de milioane de euro – a precizat directorul general. Un alt obiectiv este molul trei. Administrația a alocat bani, din surse proprii, pentru studiul de fezabilitate, împreună cu cererea de finanțare a investiției. Construcția lui va dura patru-cinci ani. Se vor recupera din mare peste 275.000 de metri pătrați de teren.

Citiți și: ROMÂNIA VA DEVANSA ITALIA ȘI SPANIA, ȘI VA AJUNGE FRANȚA ȘI ANGLIA DIN URMĂ

2. Portul MANGALIA este port maritim, având posibilitatea de a opera nave de până la 10.000 tdw. Suprafața sa este de 170 ha, din care 50 ha pe uscat si 120 ha acvatoriul portului. Are doua dane pentru nave de mărfuri cu o lungime de 400 m, cu adâncimea apei in bazinul portuar de 9 m.

Șantierul naval (civil) ”Daewoo” are doua docuri uscate in care se pot construi nave de pana la 55 000 tdw si se pot repara nave cu capacitatea maxima de 150 000 tdw. Cheiul de armare al șantierului are o lungime de 1500 m , iar adâncimea apei este de 9 m. Macaralele sunt de: 480 tf , 120 tf , 50 tf si 16 tf.

Compania 2 Mai S.A. Mangalia detinuta de statul roman a informat, la data de 5 ianuarie 2018, grupul Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. de intenția sa de a’și exercita dreptul de preemtiune pentru actiunile pe care grupul sud-coreean le detine la santierul naval Mangalia.

Acest santier este un joint venture între Daewoo Shipbuilding si societatea 2 Mai Mangalia, care detin fiecare 51% respectiv 49% din actiunile santierului naval.

Grupul Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. a informat ca poarta negocieri cu societatea 2 Mai Mangalia in vederea ajungerii la un acord.

Şantierul Naval Daewoo Mangalia va fi vândut sau, dacă nu este posibil, lichidat de către coreeni, din cauza uriaşelor probleme financiare pe care le are grupul mamă de mai mulţi ani. Într’o încercare disperată de a’şi reduce pierderile, Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) îşi va lichida operaţiunile din afara ţării de origine, inclusiv şantierul din Mangalia, au arătat într’un raport reprezentanţi ai acţionarului majoritar şi cel mai important creditor, Korea Development Bank.

”Daewoo Mangalia şi DeWind (o companie din America ce operează mai multe parcuri eoliene) nu mai pot continua în actuala formă şi trebuie lichidate”, se arată în raportul KDB.

Un oficial al KDB a explicat că lucrurile vor fi mai clare după analizarea situaţiei financiare:

”Chiar dacă lucrurile vor fi mai clare după analiza situaţiei financiare, dacă să restructurăm diviziile din străinătate, se pare că lichidarea va fi singura soluţie.”

Şantierul naval Daewoo-Mangalia Heavy Industries (DMHI), cel mai mare constructor de nave din România, controlat de grupul sud-coreean Daewoo şi de statul român, a raportat pentru anul trecut pierderi record de 700 mil. lei, un nivel de aproape şapte ori mai mare faţă de 2013, arată datele de la Registrul Comerţului.

Daewoo Mangalia are 2.600 de salariaţi.

Statul, prin Ministerul Economiei, este acţionar minoritar la Daewoo Mangalia, deţinând 49% din acţiuni. Ministerul Economiei, aşteaptă o comunicare oficială din partea coreenilor, apoi, în funcţie de răspuns se va lua o decizie.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a emis un comunicat, joi, 23 iulie, prin care anunţă o serie de percheziţii privind un prejudiciu uriaş.

”La data de 23.07.2015, DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa a procedat la efectuarea unui număr de 55 percheziţii domiciliare în judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Buzău, Botoşani şi municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice, asociaţi şi/sau administratori ai respectivelor societăţi, într’o cauză penală vizând comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În fapt, din investigaţiile desfăşurate a rezultat că în perioada 2012 – 2015, mai mulţi cetăţeni coreeni şi români, prin intermediul unor societăţi comerciale din România, deţinute sau controlate de aceştia, au contractat diverse lucrări de la SC DAEWOO MANGALIA HEAVY INDUSTRIES SA, pe care apoi le’au subcontractat altor societăţi comerciale cu un comportament fiscal inadecvat (de tip fantomă), pentru a evita plata către bugetul consolidat al statului, a valorii TVA şi a impozitului pe profit aferente lucrărilor realizate.

Sumele de bani transferate pentru plata lucrărilor subcontractate în conturile societăţilor comerciale fantomă erau retrase în numerar de unii din membrii grupului, acestea fiind remise ulterior liderilor. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 11 milioane lei. În cauză s’a dispus luarea unor măsuri asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile ale suspecţilor. S’a dispus aducerea la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa în vederea audierii a unui număr de 9 suspecţi.

3. Portul MIDIA este port maritim si punctul terminus al Canalului Poarta Alba –Midia Navodari .

Suprafata sa este de 660 ha, din care 370 ha pe uscat si 290 la acvatoriu. Are 7 dane si 1 415 m de cheuri. Adancimea apei in bazinul portuar in zona de operare la cheiuri este de 8-9 m. Cele mai mici funduri in bazin sunt de 7 m. Operarea marfurilor se face cu doua macarale de 16 tf fiecare.

Șantierul Naval Midia execută reparații la nave de pana la 65 000 tdw cu pescaj de pana la 5,5 m. Are trei docuri plutitoare (unul de 20 000 t si doua de 10 000 t) si 3 dane de armare cu 720 m de cheiuri, pe care opereaza doua macarale de 16 tf .

4. Portul SULINA este port fluvial-maritim, situat la Mm 0-2, la vărsarea Dunării în Marea Neagră.

Portul are doua sectoare: zona libera (in prezent inactiva) si portul comercial (pentru pasageri si marfuri generale). In bazinul zonei libere sunt 4600 m de cheiuri, depozite cu o suprafata de 2 000 m² si platforme de 2 000 m².

Adâncimea maximă în bazin este de 7 m. Aici pot opera 3 macarale plutitoare (2 ori 32 tf si 1 ori 10 tf ). Portul comercial are 2 126 m de cheiuri, cu adancimea apei de 2,5 – 7,5 m.

Avem o autostradă… dată de natură, dar abia o folosim. Segmentul românesc al Dunării nu face decât să se adauge la problemele infrastructurii româneşti, care alungă investitorii. România se confruntă, astfel, cu o situaţie paradoxală, care’i aduce mari deservicii economice: vestul ţării preferă să importe prin portul olandez Rotterdam şi nu prin cel românesc de la Constanţa.

Anul trecut, prin portul Constanţa au trecut 60 de milioane de tone de marfă. Mai mult decât în alţi ani, dar cu mult mai puţin decât prin alte mari porturi ale Europei.
Ca să vă faceţi o idee, prin Rotterdam, traficul de marfă depăşeşte 450 de milioane de tone anual. Acolo, căile navigabile sunt bine întreţinute, iar portul este deservit de o infrastructură excelentă.

Daniel Georgescu, directorul Administrației Canalelor Navigabile:

”Pe noi, statul român, ne afectează acestă problemă, mai nou, ultima dată știu că toată zona de vest a României prefera să’și facă importurile navale prin Rotterdam, să vină pe partea Main-Rin, pe partea ungară în România.”

Dan Țivilichi, directorul Administrației Porturilor Maritime:

”Portul Rotterdam dă 10% din PIB-ul Olandei și în general toate economiile se dezvoltă în jurul porturilor.”

Dănuț Jugănaru, expert în economie:

”Dacă îl facem competitiv, portul Constanţa are mare capacitate de creştere a volumului a traficului de mărfuri pentru că el are o capacitate dublă faţă de cât se exploatează în prezent.”

Lipsa dragajelor de pe Dunăre nu face decât să agraveze problema.

Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor

”Avem două puncte critice în acest moment, Bechet și Corabia, dar vom rezolva și această problemă cu achiziția celor de la AFDJ a unui complex de dragaj pe fonduri europene.”

Autorităţile din Corabia au investit în noul port turistic două milioane de euro, dar Corabia tot nu a ajuns pe harta comerţului şi a turismului pe Dunăre.

Din cauza faptului că şenalul navigabil nu a mai fost dragat de mai bine de doi ani, nimic nu a ancorat aici.

Armatorii care duc marfă pe Dunăre au pierderi mari din cauza consumului de combustibil şi pentru că nu pot face transport la capacitatea maximă a vaselor. Între România și Bulgaria există un acord de dragaj și semnalizare pe Dunăre încă din 1955.

Ionel Minea, oficialul de la Ministerul Transporturilor

”Singura problemă care mai e în discuție este segmentul bulgăresc. Aici lucrurile sunt în desfășurare, în sensul că avem promisiuni din partea părții bulgare că vor efectua acest dragaj.”

Avem probleme cu şenalul navigabil, dar suferim şi din pricina lipsei unei infrastructuri moderne rutiere şi feroviare. În România, trenurile de marfă circulă cu o viteză medie de 17 kilometri pe oră.

Un marfar care pleacă astăzi va ajunge la Curtici peste 7 zile, spre deosebire de un tren de pe relaţia Hamburg-Budapesta care parcurge distanţa într’o singură zi.

Portul Constanţa este cel mai mare din bazinul Mării Negre şi este în top 10 porturi europene.

Portul Constanţa: Trafic în 2017 – 60 mil tone
– locul 10 top porturi europene

Portul Rotterdam: Trafic în 2017 – 461 mil tone

Barje pe Dunăre Consum suplimentar – 11 tone motorină
Capacitate de încărcare – 70%

Trafic feroviar – viteză medie: 17-20 km/h

Karla Peijs, coordonatorul european al Coridorului Rin-Dunăre din partea Comisiei Europene, crede că dacă România ar reuşi să facă Dunărea navigabilă pe tot timpul anului, investiţiile s’ar întoarce înapoi prin noi locuri de muncă, dezvoltarea portului Constanţa, dar şi prin reducerea dependenţei de investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară:

”Este mai ieftin să faci Dunărea navigabilă pe tot timpul anului decât să construieşti drumuri şi căi ferate. Dezvoltarea Dunării poate aduce creştere economică României. Dacă se poate naviga pe Dunăre pe toată perioada anului, porturile vor înflori, se vor dezvolta conexiuni mai bune între tipurile de transport şi astfel se vor crea locuri de muncă. De asemenea, vor fi bani pentru modernizarea portului. Constanţa ar trebui să fie motorul dezvoltării economiei României.”

Proiectul Coridorului Rin-Dunăre face parte din departamentul pentru mobilitate şi transporturi din cadrul Comisiei Europene.

Karla Peijs crede că importanţa portului Constanţa depinde de cum România poate folosi Dunărea ca un mod de transport şi de acces. Ea subliniază însă că portul Constanţa poate deveni un Rotterdam al Mării Negre doar dacă va avea preţuri bune, dacă va fi competitiv în regiune şi dacă va reuşi să dezvolte conexiunile cu restul tipurilor de transport. Deja impactul investiţiilor făcute de România în infrastructura ce face legătura cu Constanţa se vede în evoluţia economică a judeţului.

Astfel, o analiză recentă a ZF relevă faptul că PIB-ul judeţului Constanţa a avut un ritm de creştere de două ori mai mare decât restul economiei de la deschiderea autostrăzii Bucureşti-Constanţa, în noiembrie 2012, şi până în prezent. Astfel, PIB-ul în valoare nominală al judeţului Constanţa a avut o creştere în perioada 2012-2016 de 56%, faţă de o creştere nominală de 29% a PIB-ului României.

România are 1.075 kilometri de Dunăre, adică aproximativ 45% din totalul sectorului navigabil al fluviului, ce asigură legătura directă cu nouă state europene, aproximativ 20 de porturi fluviale (Brăila, Galaţi, Tulcea pot opera şi nave maritime) şi două canale navigabile, Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia, care fac legătura cu Marea Neagră şi cu portul Constanţa. Comparativ, România are circa 700 de kilometri de autostrăzi, fiind pe ultimele locuri în Europa, şi o reţea de căi ferate cu o lungime de circa 20.000 de kilometri. Reţeaua de căi ferate a României este a şaptea reţea ca mărime din Uniunea Europeană, conform datelor de pe site-ul CFR.

Cu toate acestea, jucătorii din logistică spun că trenurile de marfă circulă cu o viteză medie de circa 15-20 de kilometri pe oră.

În prezent, Dunărea este singura ”autostradă” neîntreruptă a României de la Constanţa spre vestul Europei, însă vara, atunci când debitul Dunării scade, traficul navelor este îngreunat.

Karla Peijs consideră că o bună funcţionare a traficului pe Dunăre ar ajuta la reducerea numărului de camioane care circulă pe drumuri în contextul în care România, dar şi Bulgaria au o infrastructură rutieră slab dezvoltată şi zilnic sunt ambuteiaje.

”Este mai ieftin să faci Dunărea navigabilă pe tot timpul anului decât să construieşti drumuri şi căi ferate. Şi dacă nu investeşte în Dunăre, România trebuie să facă mult mai multe drumuri, să investească în căi ferate şi cred că este foarte scump. Transportul pe apă este relativ ieftin şi sigur.”

Karla Peijs crede că România şi Bulgaria ar trebui să lucreze împreună pentru dezvoltarea sectorului Dunării pe care îl administrează şi crede că fluviul este important pentru ambele ţări inclusiv din punct de vedere turistic .

Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), în 2015 pe căile navigabile interioare s’au transportat circa 30 de milioane de tone de mărfuri, în timp ce prin intermediul celor rutiere s’au transportat de şase ori mai mult.

”Foarte puţin din potenţialul Dunării este folosit. Problema este că România şi Bulgaria administrează şi draghează o porţiune comună a fluviului, care este de altfel o parte foarte mare din Dunăre. România a vrut întotdeauna să dragheze Dunărea, însă Bulgaria nu a fost foarte activă din acest punct de vedere. Acum însă Bulgaria a cumpărat o navă, are un buget pe trei ani şi vrea să dragheze Dunărea. Dacă totul merge conform planului, … Dunărea va fi folosită la potenţial.”

5. Portul TULCEA este port fluvial – maritim situat la km 70 – 72 conceput sa indeplineasca 4 destinatii: port industrial, port de pescuit, port comercial și port militar. Portul comercial Tulcea are mai multe dane: de mărfuri in vrac (km 72), de balast (km 70) de pasageri (km 71).

Estacada portului are o lungime de 970 m, cu adancimea apei de 3-3,5 m. Platforma acestei zone a portului are 32 000 m². Danele sunt echipate cu macarale (2 ori 16 tf si 2 ori 5 tf) si o macara plutitoare (de 10 tf). Capacitatea de trafic a portului comercial este de 0,85 milioane t / an .

Portul maritim are 230 m cheu, adancimea apei de 7,5 m, suprafata platformei de 7 150 m ² si dispune de macarale de 16 tf . Aici pot opera nave de pana la 25 000 tdw. Capacitatea de trafic: 1,04 milioane t/an. Portul fluvial are un cheu de 100 m, adancimea apei de 3 m, suprafata platformei de 950 m² si dispune de doua macarale de 5 tf. Capacitatea sa de trafic este de 3 milioane tone/an .

Portul industrial se afla în amonte de oraș și este destinat încărcării și descărcării de minerale: fier, cocs, baucsită, magnezite, pentru combinatul siderurgic.

Portul navelor de pescuit oceanic se afla la km 72,6 între portul comercial și bazinul șantierului naval. Lungimea cheului este de 360 m, adâncimea apei este de 5,5 m. Are macarale de 5 tf și o capacitate de trafic (de peste congelat) de 0,2 milioane t/an .

Șantierul naval Tulcea are cale pentru nave de 15 000 tdw, macarale de 40 tf , 16 tf si 5 tf, iar adâncimea apei în bazinul șantierului este de 9 m.

6. Portul GALAȚI este port fluvial – maritim situat intre km 157 – 145,4.

Portul comercial este alcatuit din:

Portul vechi, pentru pasageri si balast;

Bazinul docurilor (marfuri generale si cereale);

Bazinul marfurilor lemnoase;

Danele pentru produsele metalurgice.

Aceste sectoare au in total 53 de dane. Lungimea cheiurilor este de 4 400 m . Adancimea apei la cheu este de 7,5 m. Danele sunt dotate cu 39 de macarale de cheu si 56 macarale mobile. Suprafata portuara este de 240 250 m ², din care bazinul docurilor detine 12 300 m ². Capacitatea tehnologica de trafic este de 12,4 milioane t/an .

Portul industrial se afla in amonte de vărsarea Siretului în Dunăre. El este specializat in descarcarea minereului de fier si a cocsului. Cheiul pentru nave maritime este lung de 800 m, iar cel pentru nave fluviale este de 120 m. Adancimea apei la cheiuri este de 7,3 m . In acest port pot opera nave de pana la 25 000 tdw. Are 26 macarale mari si 16 macarale de 16 tf. Capacitatea de trafic: de descarcare a minereului si cocsului – 22 milioane t / an, iar de încarcare a cenușii – 2 milioane t / an.

În partea dinspre aval a portului comercial se va dezvolta terminalul de containere si amenajari pentru zona libera.

Șantierul naval Galați poate construi nave de pana la 65 000 tdw. El are un doc uscat cu doua camere, fiecare de cate 235 m ori 35 m, o cala pentru nave de 20 000 tdw si una pentru nave de 7 500 tdw. Santierul este dotat cu doua macarale gigant: una de 50 tf si una de 320 tf , precum si cu macarale de 40 tf , 16 tf si 5 tf.

7. Portul BRĂILA este port fluvial – maritim situat pe Dunare intre km 172 si km 168,5 (ultimul port al Dunarii maritime spre amonte).

Portul are trei zone :

a) cea a portului vechi pentru pasageri si de produse lemnoase;

b) bazinul docurilor pentru marfuri generale, cereale si balast;

c) zona din aval de Braila, pentru terminalul de containere si zona libera.

În bazinul docurilor pot opera simultan 150 nave. In amonte si aval de port sunt zone de ancoraj, in fiecare putand ancora 7-8 nave maritime. Lungimea cheiurilor este de 4 575 m. Adancimea apei este de 6 – 7,5 m. Macaralele din dotare sunt de 5 si 16 tf. Portul are un siloz de 30 000 t. Capacitatea tehnologica de trafic este de 2,8 milioane t / an .

Șantierul naval Braila construieste si repara nave de pana la 150 000 tdw. El are un cheu de armare propriu si mai multe cale.

8. Portul CERNAVODĂ este port fluvial situat pe Dunare la km 300 , dar este si port la Canalul Dunare – Marea Neagra, la km 64. Suprafata portului este de 19 ha (10 ha suprafata de apa si 9 ha suprafata platformei pentru marfuri).

Lungimea danelor: de pasageri 250 m; de produse petroliere 75 m; de cereale 100 m; de marfuri generale 520 m si de balast 400 m. Portul este echipat cu o macara de 16 tf si doua macarale de 5 tf .

9. Portul CĂLĂRAȘI este port fluvial situat pe bratul Borcea al Dunarii si cuprinde portul comercial si portul industrial. Cheiurile portului comercial au o lungime de 340 m sunt echipate cu macarale de 16 tf si de 5 tf, iar adancimea apei la cheu este de 2,8 m. Suprafata platformelor pentru marfuri este de 213 000 m², iar a depozitelor de 3 000 m². In port pot opera nave de pana la 1 500 t. Capacitatea de trafic este de 450 000 t / an.

Portul industrial, care deserveste combinatul siderurgic, are 635 m cheiuri, 3 macarale de 16 tf, incarcatoare de minereu si zgura. Portul mai are si o zona pentru produsele otelariei: un cheu lung de 300 m, cu adancimea apei de 4,25 m, 2 macarale de 5 tf si incarcatoare pentru produse din otel. In portul industrial pot opera nave de 3 000 tdw. Capacitatea de trafic a portului industrial este de 1 240 000 t / an.

10. Portul OLTENIȚA este situat la km 340. Cheiul fluvial este lung de 300 m si adancimea apei este de 3 m. Are trei macarale de 5 tf, suprafata platformei de 31300 m² si pot fi operate nave de pana la 2 000 tdw. Capacitatea de trafic este de 450 000 t/an.

Santierul naval Oltenita construieste nave de pana la 5 000 tdw, are 12 cale de montaj si de lansare la apa a navelor. Dispune de macarale de 50 tf 16 tf si 5 tf .

11. Portul GIURGIU este situat la km 493 si are urmatoarele cheiuri: un cheu operational de 250 m (adancimea apei de 3,50 m), un cheu de buncheraj de 100 m, un cheu de pasageri de 400 m si unul de asteptare, un cheu fluvial de 170 m, un cheu fluvial al terminalului de balast cu trei macarale de 16 tf.

Platformele de marfuri au o suprafata de 5 000 m² iar depozitele de 3 000 m². La acestea se adauga un siloz cu capacitatea de 10 000 t si o platforma pentru sfecla de zahar si balast cu o suprafata de 29 000 m ².

În port pot fi operate nave de pana la 1 500 t si cu pescaj de maxim 2 m. Capacitatea tehnologica de trafic a portului este de 1 340 000 t / an. Pe canalul Plantelor se afla un cheu operational pentru marfuri generale, dotat cu 2 macarale de 5 tf si se preconizeaza amenajarea unui terminal de containere si a zonei libere .

Terminalul de petrol al Portului Giurgiu se afla intre intrarea in bazin si intrarea pe Canalul Plantelor. Cheul sau are o lungime de 353 m si adancimea apei de 3, 50 m. Aici se pot opera nave de pana la 2 000 t . Capacitatea de trafic este de 450 000 t / an pentru produse solide si 100 000 t / an (pentru produse lichide).

12. Portul ZIMNICEA este situat la km 553. Are un cheu de 440 m lungime cu o adancime a apei de 3 m. Dispune de o macara de 25 tf si trei macarale de 16 tf. Mai are un cheu de cereale (100 m lungime ) si un cheu de pasageri de 100 m lungime.Platforma portului insumeaza 21 300 m², iar depozitele de 4 000 m². Capacitatea de trafic a portului este de 720 000 t / an.

13. Portul TURNUL MĂGURELE este situat la km 579 .

Cheul fluvial are o lungime de 610 m. Adâncimea apei la cheu este de 2,8 m.

Portul dispune de doua macarale de 16 tf si una de 5 tf si de benzi transportoare pentru incarcarea pe nave a ingrasamintelor chimice. Se opereaza si cereale pentru care portul dispune de un cheu lung de 120 m si un siloz de 6 000 t. Platforma portului are 660 m ² iar depozitele au o suprafata de 500 m². In port pot fi operate nave de pana la 1 500 t. Capacitatea de trafic este de 800 000 t / an.

14. Portul CALAFAT este port fluvial situat la km 795.

Lungimea cheiurilor operationale ale portului este de 350 m, iar adancimea apei la cheu este de 3 m. Suprafata platformei portuare este de 11 000 m ².

Are dane de marfuri de ferry-boat si de pasageri. În port pot opera nave cu capacitatea maxima de 2 000 t. Capacitatea de trafic este de 270 000 t / an.

15 Portul DROBETA – TURNU SEVERIN este situat între km 933 si km 931. Are un cheu lung de 300 m. Opereaza marfuri generale folosind doua macarale de 5 tf. Adancimea apei la cheu este de 4,50 m. Sunt operate nave de pana la 3 000 t. Capacitatea de trafic este de 600 000 t / an. Dispune si de un cheu de asteptare lung de 423 m. Portul de pasageri are un cheu lung de 530 m unde adancimea apei este de 4 m.

Șantierul naval al portului construieste si repara nave de pana la 7 500 tdw. Cheiul de armare are o lungime de 650 m. In santier sunt macarale de 50 tf, 40 tf, 16 tf si 5 tf .In proiect sunt prevazute amenajari pentru zona libera si un terminal de containere.

16. Portul ORȘOVA este situat la km 954 pe malul lacului de acumulare al hidrocentralei ”Portile de Fier 1”.

Dana mare a portului are lungimea de 500 m, adâncimea apei la cheu este de 4,20 m, iar în dotarea portului sunt 4 macarale de 16 tf și două macarale de 5 tf. Platforma portuară are suprafața de 16 000 m², iar depozitele de 1600 m². Pot fi operate nave de pana la 3 000 t.

Portul dispune și de un cheu de pasageri cu lungimea de 200 m. Capacitatea de trafic a portului este de 1 200 000 t / an. Șantierul naval Orșova construiește și repară nave de până la 3 000 t.

Are un cheu de armare cu lungimea de 350 m, un doc plutitor de 800 t, cale orizontale si macarale de pana la 40 tf.

17. Portul DRENCOVA este port fluvial la km 1 016, intre Orsova si Moldova Noua.

Are un cheu vertical de 190 m, cu adancimea apei la cheu de 3 m, si dispune de o macara de 5 tf. Suprafata platformei de marfuri este de 7 000 m². Pentru navele de pasageri este o dana cu lungime de 50 m.

18. Portul MOLDOVA NOUĂ este port fluvial la km 1 046, avand un cheu cu lungimea de 300 m echipat cu benzi transportoare si doua macarale de 16 tf.

Adâncimea apei la cheu este de 3 m, iar suprafata platformei portuare este de 1500 m² . Pot fi operate nave de pana la 2 000 t. Capacitatea tehnologica de trafic este de 350 000 t / an.

19. Portul MEDGIDIA este port pe Canalul Dunare – Marea Neagra la km 37.

Are o suprafata de apa de 19 ha si un teritoriu portuar cu platforme de depozitare cu suprafata de 20 ha. Portul are urmatoarele dane: de ciment (300 m), de cereale (100 m), de pietris si loess (820 m), pentru marfuri generale (440 m), de balast (400 m), de carbuni (200 m), dana tehnica (220 m), de pasageri (200 m). Dispune de doua macarale de 5 tf si una de 16 tf, lungimea cailor de rulare a acestora fiind de 500 m.

20. Portul BASARABI este port fluvial pe Canalul Dunare – Marea Neagra la km 24.

Suprafata totala a portului este de 27 ha, din care 14 ha – acvatoriu. Are 6 dane de marfuri generale (200 m), de cereale (100 m), de pasageri (150 m) si dana de montaj a santierului naval (610 m). Dispune de macarale de 16 tf si 5 tf.

Sursă: ZF, digi24.ro, RL.ro, http://www.adrse.ro/Documente/Planificare/PDR/2014/Programe/MasterPlan_Transport_2014_partea.2.pdf

Citiți și:   ASISTĂM LA PUNEREA ÎN OPERĂ A UNUI PROGRAM VIZÂND ȘTERGEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE A POPORULUI ROMÂN

Sau:   RÂURILE DIN SPAȚIUL ROMÂNESC POARTĂ DENUMIRI GETICE

Ori:   ROMÂNIA 2018 – CENTENAR 1918-2018

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬