Arborea sau Arboroasa (Bukowina) este numele unui teritoriu ale cărui graniţe şi’au pierdut de mult conturul exact, fiind aproape un teritoriu de legendă.
Bukowina nu este numele rumînesc al regiunii, este o făcătură slavă impusă de austrieci.
Se poate afirma cu certitudine că Bukowina, ca denumire pentru partea nordică a Moldovei, nu a existat înainte de 1775, impunerea acesteia făcîndu’se prin administraţia habsburgică.
În diferite regiuni ale Rumîniei pot fi întîlniţi rumîni moldoveni care se consideră ”bukowineni”, deşi vatra lor se află departe de Bukowina, dar greşesc întotdeauna cu toţii, pentru că numele rumînesc a fost Arborea sau Arboroasa, deci apelativul corect și perfect rumînesc este arboreni sau arboroșeni
Într’adevăr termenul ”bukowina” exista înainte de ocuparea acestui teritoriu de către Austria, ceea ce nu dovedeşte însă că nordul Moldovei se numea Bukowina.
Printr’un document din 1392, Roman voievod dăruia lui Ionaş Viteazul trei sate pe Siret, hotarul acestora trecînd ,”drept în bukowina, o movilă” (простѣ оу буковину могила), ”în sus pînă în bukowina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuţi … la capătul cîmpului şi de acolo pe marginea bukowinei, pe deal” (горѣ до вєликої буковины кдє вышєлъ путь ωть добрѣно(вц)ь на конєц полѧ а ωтолѧ по краи буковины дѣломъ), Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. I, Iaşi, 1931, p.7-8).
Cele trei sate, azi dispărute, se aflau, după toate probabilităţile, între Zvorişte şi Serbăuţi, în afara teritoriului Bukowinei, în fostul ţinut al Botoşanilor (azi – judeţul Suceava).
Apelativul ”bukowină” a fost înregistrat de 25 de ori în documente rumîneşti păstrate pînă azi, ceea ce presupune că era cunoscut de grămăticii din cancelaria Moldovei, care’l foloseau nu numai în documentele scrise în slavonă, ci şi în cele latineşti.
Într’un document de cancelarie din anul 1412 se vorbeşte despre ”codrii cei mari şi mici, numiţi Bucovina” (Silvae maiores et minores, Bucovina dictae).
Nu întotdeauna rezultă cu claritate din context dacă termenul slav ”bucovina” și rumînizat e apelativ sau toponim. Se poate aprecia că în documentul din 1392 ”bucovina” e apelativ, iar în cel din 1412 e toponim.
Dar compararea documentelor subminează siguranţa: documentul din 1392, citat mai sus, apare în Documenta Romaniae Historica numai cu apelativul ”bucovină” în traducerea rumînească și rumînizat, dar în textul slav apare o dată cu majusculă (оу Буковину), deci ar putea fi toponim, şi de două ori cu minusculă, deci apelativ.
Bukowina este, așadar, partea de nord-vest a Moldovei care a fost răpită din trupul principatului printr’un rapt de către armata austriacă, și a căpătat o identitate distinctă de Moldova după ce zona a fost anexată de Monarhia Habsburgică în 1774
Țara de Sus a Principatului Moldovei reprezenta partea din nordul Moldovei demarcată la sud de linia Bacău-Chișinău din care făcea parte și Arborea (Bukowina austriacă).
Este una dintre cele două părți culturale și geografice ale Moldovei, alături de Țara de Jos (vezi harta).
Pentru teritoriul desprins din Moldova la 1774 s’a folosit şi uneori încă se mai foloseşte denumirea Ţara de Sus, dar între teritoriile numite Ţara de Sus şi Bukowina nu este corespondenţă.
Ţara de Sus sau Moldova de Sus, cum apare la Dimitrie Cantemir, cuprindea ţinuturile Hotin, Cernăuţi, Suceava, Dorohoi, Hârlău, Neamţ şi Bacău, iar scaunul vornicului, cîrmuitorul Ţării de Sus, se afla la Dorohoi.
În imagine se observă cum era cunoscută din vremuri vechi împărțirea principatului Moldova.
Basarabia era doar partea de la Gurile Dunării și Marea Neagră, căreia turcii i’au spus Budjak, și rumînizată Bugeac.
Din teritoriul Ţării de Sus au intrat în componenţa Bukowinei ţinutul Cernăuţilor şi părţi din ţinuturile Suceava şi Hotin.
Confuzia se poate explica dacă avem în vedere Diploma imperială din 9 decembrie 1862, unde se spune că:
”[…] ţara aceasta se ţinea sub stăpînirea principilor Moldovei de aşa-numita Ţara de Sus; mai tîrziu se numea Arboroasa, Plonina şi în urmă Bukowina.”
Textul documentului precizează însă că teritoriul cu pricina se ţinea de Ţara de Sus şi nu coincidea cu aceasta, care era mai întinsă.
Nord-vestul acestei zone a fost anexat de Austria în 1775 și redenumit Bukowina. Teritoriul Bukowinei a făcut parte din Principatul Moldovei, iar conform istoriografiei ucrainene, cîndva și din Rusia Kieveană și Cnezatul de Halici.
În 1774, 10.442 km² din partea de nord-vest a Moldovei sînt anexați de către Imperiul Habsburgic.
În fapt, la 31 august 1774 trupele austriece intră în Țara de Sus a Moldovei și ocupă orașul Cernăuți, apoi orașele Siret și Suceava (2 septembrie), Capul Codrului (3 septembrie). Habsburgii ocupă întreg ținutul Cernăuți, raiaua Hotinului și 142 așezări din ținutul Sucevei.
Ca realitate istorică şi nume de ţară din cuprinsul Imperiului Habsburgic, Bukowina a existat doar pe parcursul a 144 de ani, între 1774 şi 1918, comparabilă deținerii în Geția lui Daci Balo de către imperiul roman a spațiului numit de către latini Dacia. Din nefericire și Dacia și Bukowina, nume date de alții, rumînii le folosesc și azi.
Pentru meritul de a fi intervenit în medierea conflictului ruso-turc din anii 1768–1774, Austria a primit drept recompensă din partea Turciei nordul Moldovei, botezîndu’l curînd Bukowina.
Opoziţia pe care a făcut’o Moldova, pe motiv că Înalta Poartă nu putea dispune de un teritoriu ce nu’i aparţinea, a rămas neluată în seamă, dar nu fără urmări: domnul Moldovei, Grigore Ghica, avea să fie ucis, așa cum proceda Viena cu oponenții săi. E suficient să pomenim aici de Eminescu.
Faptul că Austria intra în posesia acestui teritoriu nu era întîmplător. În 1773 împăratul Franz Iosif, aflat în vizită în Transilvania, îi scria mamei sale, Maria Tereza, că minunat ar fi dacă Austria ar putea căpăta colţul de pămînt dintre Transilvania, Maramureş şi Pocuţia, pentru a asigura o legătură mai lesnicioasă între Transilvania şi Galiţia.
În monografia sa intitulată BUCOVINA (denumire rumînizată), tipărită în 1876,
P. S. Aurelian afirmă:
”Austria și’a însușit din Moldavia peste 2 milioane pogoane cu 74.000 locuitori.”
P. S. Aurelian relatează că după încorporarea în Imperiul Habsburgic:
”Populațiunea rumînă [din Bukowina] spăimîntată la vederea acestorŭ ómeni adunați din tôte unghiurile Austriei începe a fugi. Sate întregi s’au pustiitŭ; locuitorii au trecut în Moldavia, în Basarabia și în Rusia pînă în apropiere de Odesa, numai să scape de apăsare și de prigonirea religiósă.” (P.S. Aurelian, op. cit. p.XIV).
Devine Ducatul Bukowinei în 1849, unindu’se ulterior cu Rumînia la 15/28 noiembrie 1918, pentru ca, pe 28 iunie 1940, urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, partea sa de nord împreună cu Basarabia și Ținutul Herța, să fie ocupate de U.R.S.S..
În 1991, după destrămarea U.R.S.S., nordul Bukowinei și Ținutul Herța devin parte a Ucrainei (regiunea Cernăuți).
Pînă în 1774 teritoriul actual al Bukowinei era o parte din Țara de Sus a Țării Moldovei, individualitatea regiunii conturîndu’se după includerea în Imperiul Habsburgic în 1774.
Imperiul Austriac (Austro-Ungar din 1867) a stăpînit acest teritoriu (10.500 km2, cam a 60-a parte din suprafața imperiului) pînă în anul 1918, perioadă în care în Bucovina s’au petrecut numeroase mutații care au contribuit la schimbarea fizionomiei demografice, economice, politice, etnice și culturale a provinciei, conferindu’i un statut singular în comparație cu regiunile învecinate.
În urma acestor transformări, Bukowina a devenit în conștiința opiniei publice cultivate o ”Elveție” a estului Europei, capitala provinciei, Cernăuți, dobîndind titlul deosebit de măgulitor de ”mica Vienă”.
Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bukowina este adoptată oficial. Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea de către Imperiul Habsburgic.
Alte nume folosite pentru o scurtă perioadă au fost Arboroasa, Plonina sau Cordun.
Numele de „Bukowina” provine din cuvîntul slav pentru fag (”buk”) și a sufixelor slave „-ov” și „-ina”, astfel termenul ”Bukowina” se poate traduce prin ”Țara fagilor”.
Termenul bukowina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într’un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului, ”în sus pînă la bukowina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți…”
Este de menționat un document timpuriu, tratatul încheiat între împăratul Sigismund și regele Poloniei Vladislav Iagello în care se consemnează:
„Quod sylvae majores Bukovina dictae incipiendo ab Montibus seu ab Alpibus Regis Hungariae, inter candem Terram Moldaviae , et Terram Sepenycensem situtae, penes Sereth protendendes se ad aliam sylvam minorem Bukovina dictam, usque ad fluvium Pruth, debent per medium dividi seu dimidari.”
Numirea are în vedere două păduri: Bukowina mare și Bukowina mică , care se întindeau în Țara de Sus a Moldovei.
Totuși, numele nu se impune decît treptat, o vreme continuîndu’se și utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Țara de Sus / Țara Moldovei, Plonina, Cordon / Cordun și Arboroasa.
Acest ultim apelativ, Arboroasa, este reafirmat de un grup de studenți rumîni de la Cernăuți (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu), care au înființat societatea cu același nume în 1875.
În timpul administrării habsburgice, toți birocrații erau obligați să învețe limba rumînă, atestînd astfel starea demografică a regiunii.
În 1793 s’a introdus învățămîntul obligatoriu în limbile germană și rumînă, iar în 1875 s’a înființat Universitatea ”Franz Josef” la Cernăuți. (Universitate germană cu denumirea K. K. Franz Josefs – Universität in Czernowitz).
Primul rector al Universității din Cernăuți a fost numit rumînul Constantin Tomașciuc.
Arborea sau Arboroasa exista anterior ocupaţiei austriece, fapt atestat de amintita Diplomă imperială din 1862.
E posibil ca numele să fi circulat, neoficial, şi în perioada austriacă, în vorbirea populară, dar renaşterea numelui se datorează tineretului studios, care, în încercarea de unire a rumînilor sub un singur steag, întîi din Imperiul Habsburgic, folosea adesea fapte de limbă rumînă veche, menite să le netezească drumul, căci considerau limba veche mai unitară decît cea contemporană lor.
Numelui îi va da însă strălucire prima societate a studenţilor rumîni, întemeiată în 1875 la de curînd înfiinţata Universitate Francisco-Iosefină din Cernăuţi.
Reunind studenţi de la cele trei facultăţi (teologie, drept şi filozofie), societatea, al cărei nume era Arboroasa şi a cărei conducere era asigurată de personalităţi de prestigiu (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu, Orest Popescul şi Eugen Sireteanu), îşi propunea redeşteptarea conştiinţei naţionale, apărarea drepturilor rumînilor la cultura naţională, la folosirea propriei limbi în societate etc.
Aceste idealuri fiind în dezacord cu politica habsburgică, societatea a fost desfiinţată după scurtă vreme, iar capii au fost arestaţi. Din procesul intentat vor ieşi victorioşi, dar cu sănătatea zdruncinată. Cauza arborosenilor, cum erau numiţi membrii societăţii, va fi preluată curînd de alţi studenţi, care vor constitui, în 1878, societatea Junimea şi, în acelaşi an, Bukowina, iar cercul studenţilor cernăuţeni înfiinţat în 1921 va relua numele Arboroasa.
Recensămîntul din 1776 a reliefat faptul că în Bukowina, numărul de locuitori era de circa 70.000. Nu este știut cu exactitate procentul de rumîni și alte etnii deoarece abia in 1880 recensămintele din Austro-Ungaria conțin informații despre limba vorbită.
Unele estimări pentru anul 1776, dau 85,33% rumîni, 10,66% slavi și 4% alții.
Cert este că în urma politicii de colonizare a Curții de la Viena, în Bukowina s’au stabilit: ruteni, germani, maghiari, polonezi, lipoveni, armeni, evrei și rumîni ardeleni, fapt ce a dus la modificări demografice dramatice.
Istoriografia ucraineană consideră că rumînii ardeleni au fost primii rumîni veniți în zonă, aceștia găsind deja în Bukowina populația ruteană.
Totodată pînă în 1918, au fost realizate progrese în domeniul economic, social, cultural, s’au dezvoltat meșteșugurile, agricultura și industria, acțiune ce au avut o influență pozitivă asupra populației.
Orientarea Bucovinei spre formele economice, de cultură și civilizație central-europene s’a înfăptuit mai cu seamă prin aportul germanilor și evreilor.
Primele colonii germane din Arborea – Bukowina (cele din Prelipcea și Sadagura) au luat ființă înaintea anexării Bukowinei la statul austriac (1770-1774).
La Prelipcea (sat pe malul Nistrului) s’a așezat în 1760 un grup de germani protestanți, aici urmînd să fie construită o fabrică de postav (Tuchfabrik).
Acești coloniști au sosit din orașul Zaleszczyki (localitate pe malul stîng al Nistrului), unde deja funcționa o fabrică similară.
Războiul ruso-turc din 1768-1774 a contribuit la întemeierea satului Sadagura.
Comandamentul militar rus avea nevoie de o monetărie, pentru a putea plăti solda soldaților săi. În acest scop s’a făcut apel la serviciile lui Peter Freiherr von Gartenberg. Monetăria a fost înființată în toamana anului 1770, pe malul stîng al Prutului, pe o parte a teritoriului satului Rohozna și a moșiei Jucica în apropiere de tîrgul Cernăuți.
Cea mai veche colonie germană din Bucovina este Iacobeni. Primii coloniști germani au sosit la Iacobeni în 1784. Coloniștii germani au fost în principal agricultori și meșteșugari. Datorită muncii lor asidue, Bukowina a cunoscut o însemnată dezvoltare economică, atingînd aproape standardele de bunăstare și nivel de trai central-europene.
Evreii au venit în Bukowina încă din timpul războiului ruso-turc, încheiat prin pacea de la Kuciuk Kainargi, ocupîndu’se în special cu meșteșugurile, arendășia și comerțul. După anul 1774 emigrarea lor în Bukowina din Galiția și Polonia s’a accentuat.
În anul 1912 existau în Bukowina 9.322 de meseriași, dintre care 5.091 evrei și 10.312 negustori, dintre care 8.642 evrei.
Datorită spiritului lor practic și intrepid, evreii vor ajunge pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea să domine practic toate compartimentele vieții economice din Bukowina și să devină purtători zeloși ai culturii și civilizației germane pe aceste meleaguri.
În Bukowina au mai fost colonizați în secolele XVIII-XIX poloni, armeni, unguri, slovaci, lipoveni, huțuli și ucraineni, ultimii meritînd o mențiune specială.
Emigrarea miilor de ucraineni din Galiția vecină, în secolele XVIII-XIX a avut motivații complexe. Aceste motivații erau economice (în Bukowina se prestau 12 zile de clacă pe an, față de 80-100 zile în Galiția), militare (coloniștii și imigranții sosiți în Bukowina erau degrevați de serviciul militar pe toată durata vieții lor) și religioase (fiind în majoritatea lor ortodocși, ucrainenii treceau într’o regiune tradițional ortodoxă).
Nobilii bukowineni au stimulat și au înlesnit așezarea pe moșiile lor a brațelor de muncă ieftine și nepretențioase.
Evoluția demografică în Arborea (Bukowina) pe măsura trecerii timpului a însemnat scăderea ponderii rumînilor:
În 1774 erau 59.731 rumîni (85,33%), 7.462 Ucraineni (10,66%), alții 2.800 (4%).
În 1848 erau 209.293 rumîni (55,4%), 108.907 ucraineni (28,8%), alții 59.381 (15.8%).
În 1851 erau 184.718 rumîni (48,5%), 144.982 ucraineni (38,1%), alții 51.126 (13,4%).
În 1880 erau 190.005 rumîni (33,4%), 239.960 ucraineni (42,2%), alții 138.758 (24,4%).
În 1890 erau 208.301 rumîni (32,4%), 268.367 ucraineni (41,8%), alții 165.827 (25,8%).
În 1900 erau 229.018 rumîni (31,4%), 297,798 ucraineni (40,8%), alții 203.379 (27,8%).
În 1910 erau 273.254 rumîni (34,1%), 305.101 ucraineni (38,4%), alții 216.574 (27,2%).
Citește și: MOLDOVENII RIDICĂ ARDEALUL ÎN STATISTICI ECONOMICE
sau
Vatra Stră-Rumînă Dacii Geții Pelasgii Geția Dacia ROMANIA RUMÎNIA
Vatra Stră-Rumînă 