Pe data de 2 iunie 1882 la Pitești se năștea mareșalul Ion Antonescu unul dintre cei mai mari patrioți ai națiunii rumîne.
”Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întîlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.”
A fost executat fără milă de bolșevicii politruci ai Ciumei Roșii în curtea închisorii Jilava. Ulterior a fost îngropat într’un loc necunoscut pentru a nu fi martirizat.
Inutil, rumînii patrioți îl poartă pe mareșal în inimă și în gînd tot timpul pentru faptele sale…22 iunie 1941:
”Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi hotarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul de miazăzi şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării gloria străbună a Basarabiei şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre.”
Mareșalul nu purta vreo mustață ridicolă sau zeci de medalii, ca dictatorii moderni. A preferat să se afișeze simplu și impecabil.
Purta doar patru decorațiuni (care nu și le’a acordat singur): Crucea Cavalerului Crucii de Fier și Crucea de Fier, date de Hitler, Ordinul Trandafirului Alb din Finlanda, dat de Mannerheim, Ordinul Mihai Viteazul, dat de regele Ferdinand pentru performanța sa din timpul primului război mondial și din timpul războiului rumîno-ungar din 1919.
Doar uitîndu’te la fața lui, știi că acest om știa ce vrea și o va obține.
Dan Amedeo Lăzărescu, îl considera pe mareșal ”salvatorul nației”, iar pe miniștrii care s’au perindat în cabinetul lui niște oameni ”morali”.
După 1989 a existat un cult pentru mareșalul Ion Antonescu, iar Parlamentul Rumîniei i’a dedicat la începutul anilor 90 ședințe comemorative. Au apărut articole și volume laudative și destui politicieni i’au ridicat osanale.
De asemenea, mulți primari au botezat străzi cu numele lui și cîțiva preoți au comandat busturi ale lui Antonescu pe care le’au amplasat în fața bisericilor.
Pînă în 2002 cînd guvernul a interzis, printr’o ordonanţă de urgenţă (31/2002) fondarea organizaţiilor fasciste, rasiste sau xenofobe, numele mareșalului era prezent în toată țara.
Și încă nu a dispărut de peste tot.
Deținut în Uniunea Sovietică, după o făcătură de proces a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului și executat în iunie 1946 la penitenciarul Jilava, Ion Antonescu a fost văzut multă vreme ca un erou, căruia i se putea trece cu vederea orice.
La școlile militare autohtone legenda mareșalului nu s’a oprit niciodată, de aceea mulți ofițeri rumîni îl privesc admirativ. Fostul președinte Traian Băsescu vorbea cu nostalgie despre el, iar acum primarul Constanței, ofițer de marină, a încercat tot ce a putut pentru a’i păstra memoria lui Antonescu pe una dintre străzile orașului-port.
Pentru ei ar fi vorba mai degrabă de un act patriotic, decît de o încălcare a legii care interzice denumirea străzilor după criminali de război.
Sînt mulți astfel de patrioți în Rumînia, de aceea în 2006 magistrații care au reluat parțial procesul din 1946 au considerat că nu ar fi fost justificate ”crimele contra păcii” și au decis o reabilitare parțială a mareșalului fascist și a principalilor săi colaboratori. Numai că în 2008, Înalta Curte a luat în considerare contestația Parchetului și a casat această reabilitare făcută la cererea fiului fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu.
Antonescu a fost alături de Hitler pînă la capăt, soldații rumîni au ajuns pînă la Stalingrad, iar în drumul lor prin sudul Uniunii Sovietice s’au dedat la fapte de toate felurile, despre care istoricii rumîni abia de curînd au început să vorbească. Mitul mareșalului nu a putut fi dărîmat în ultimii 30 de ani și aproape jumătate din populație nu’l consideră vinovat pentru deciziile controversate pe care le’a luat.
Portretul lui a fost umanizat și a intrat în imaginarul colectiv mai ales prin descrierile făcute de Marin Preda în Delirul, roman apărut în 1975 și care s’a bucurat de multe reeditări.
Lui Ceaușescu i’ar fi plăcut mult cartea, după cum povestește în volumul său de memorii unul dintre ultimii miniștri de externe comuniști. Și Dej avea o slăbiciune pentru Antonescu.
Apoi mulți rumîni l’au considerat pe mareșal un anticomunist care a avut curajul să se lupte cu rușii, fără să vadă bine și partea cealaltă, alianța cu Germania fascistă pînă la capăt.
Patriotismul mareșalului este apreciat de admiratorii lui, care nu vor să știe prea multe despre deciziile luate de el.
Manualele de istorie consemnează superficial faptele sale din al Doilea Război Mondial și preferă să alimenteze cu măsură eroismul și excepționalismul autohton, ca și cum faptele sale n’ar trebui analizate, ca și cum tinerii n’ar trebui să știe în detaliu cum s’a putut ajunge ca tancurile sovietice să ne fericească forțat pentru vreo 50 de ani cu comunismul de import și alți 30 de neocomunism cu față umană.
Citește și: REGII ȘI ÎMPĂRAȚII GETO-RUMÎNILOR DIN TOATE TIMPURILE
sau: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Geția Dacia ROMANIA
Vatra Stră-Rumînă 