WILLIAM SHAKESPEARE este considerat de majoritatea cel mai mare dramaturg din istorie. The New Encyclopædia Britannica afirmă că el este ”considerat de mulţi cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor”.
Piesele atribuite acestuia sînt jucate mai des şi în mai multe ţări decît piesele oricărui alt dramaturg, fiind traduse în peste 70 de limbi.
Cu privire la faptul că el este autorul marelui volum de opere care i se atribuie, The World Book Encyclopedia spune:
”Nici un erudit shakespeare-ian de seamă nu pune la îndoială faptul că Shakespeare a fost cel care a scris piesele şi poemele“.
Enigma numită ”William Shakespeare”
Cu toate acetea, unii se îndoiesc că opera atribuită lui a fost scrisă chiar de el.
De ce?
Născut în 1564, la Stratford-upon-Avon, Shakespeare moare la 52 de ani, în 1616. S’au scris nenumărate volume despre el — multe dintre acestea fiind scrise după ani de cercetări minuţioase — în dorinţa de a răspunde la o singură întrebare incitantă:
A scris William Shakespeare lucrările literare care îi poartă numele?
Probleme fundamentale
Piesele lui Shakespeare dezvăluie o extraordinară experienţă laică. De exemplu, el avea cunoştinţe de drept şi s’a folosit în mod impresionant de un limbaj juridic şi de precedente juridice.
În 1860, în cartea Medical Knowledge of Shakespeare (Cunoştinţele de medicină ale lui Shakespeare), Sir John Bucknill preciza că Shakespeare avea cunoştinţe vaste de medicină.
Acelaşi lucru se poate spune despre vînătoare, creşterea şoimilor pentru vînătoare şi alte sporturi, precum şi despre eticheta de la curtea regală. John Michell, istoric shakespeare-ian, spune că el a fost ”scriitorul care ştia totul“.
În piesele lui Shakespeare sînt descrise de cinci ori naufragii, iar modul în care sînt folosiţi termenii nautici sugerează că scriitorul a fost un marinar iscusit.
A călătorit Shakespeare în străinătate? A fost recrutat în marina militară? A luat parte la înfrîngerea Armadei Spaniole din 1588?
Răspunsul la oricare dintre aceste întrebări ar putea susţine calitatea de autor a lui Shakespeare, dar nu pot fi furnizate argumente solide în acest sens. Aşa stau lucrurile şi în ce priveşte faptul că stăpînea foarte bine cunoştinţe de ordin militar şi limbajul infanteriştilor.
În lucrările sale, citatele din Biblie sînt evidente. Probabil le’a învăţat de la mama lui, dar nu există dovezi că aceasta ar fi ştiut carte. Cunoştinţele sale biblice dau naştere unor întrebări cu privire la instruirea de care a avut parte Shakespeare.
Un om de litere?
Tatăl lui William a fost mănuşar, se ocupa cu prelucrarea lînii şi probabil că a fost şi măcelar. Deşi analfabet, el era un cetăţean respectat. Nu există liste cu elevii care au frecventat şcoala gimnazială din Stratford, dar în prezent majoritatea autorităţilor în materie sînt de părere că tânărul William a frecventat’o.
După cîţiva ani, dramaturgul Ben Jonson, prietenul lui William, spunea despre acesta că are ”o latină limitată şi o greacă şi mai limitată“, ceea ce ar însemna că instruirea lui William era elementară.
Totuşi, scriitorul pieselor cunoştea foarte bine clasicii greci şi romani, precum şi literatura şi, probabil, limbile franceză, italiană şi spaniolă.
De asemenea, avea un vocabular bogat. Un intelectual din zilele noastre rareori foloseşte în conversaţie peste 4 000 de cuvinte. John Milton, poet englez din secolul al XVII-lea, a folosit aproximativ 8 000 de cuvinte în lucrările sale.
Dar o autoritate în materie îi atribuie lui Shakespeare nu mai puţin de 21.000 de cuvinte !!!
Cărţi şi manuscrise
Toate bunurile lui Shakespeare au fost inventariate cu atenţie pe testamentul lui de trei pagini, fără nici o menţiune însă cu privire la cărţi şi la manuscrise. I’au fost acestea lăsate Susannei, fiica lui cea mai mare? Dacă da, acestea ar fi fost cu siguranţă împărţite între descendenţii acesteia.
Intrigat de această enigmă, un cleric din secolul al XVIII-lea a verificat toate bibliotecile particulare care se află pe o rază de 80 de kilometri în jurul oraşului Stratford-upon-Avon, însă fără să descopere nici măcar un volum care să’i fi aparţinut lui Shakespeare.
Manuscrisele pieselor ridică o problemă şi mai mare — nu se ştie să fi supravieţuit vreun original.
În prima ediţie cu folio din 1623 au fost publicate 36 dintre piese, iar aceasta la şapte ani după moartea lui Shakespeare. În timpul vieţii lui au apărut multe ediţii plagiate, cu toate că Shakespeare, un abil om de afaceri, nu a întreprins nici o acţiune judecătorească pentru a împiedica publicarea lor.
Londra şi faima
Trupele de teatru ambulante erau ceva caracteristic perioadei elisabetane, iar unele dintre acestea au vizitat Stratford-upon-Avon în 1587. Dacă Shakespeare li s’ar fi alăturat, el s’ar fi aflat la Londra în toamna acelui an.
Ştim că el a devenit membru al celei mai importante companii teatrale din Londra, Oamenii Lordului Şambelan, care mai tîrziu a fost cunoscută sub numele de Oamenii Regelui. De cînd a ajuns în capitală, soarta i s’a schimbat. De’a lungul anilor, el a intrat în posesia unor proprietăţi din Londra şi Stratford-upon-Avon.
Dar nu există o consemnare clară a activităţii sale din perioada 1583–1592 — importanţii ”ani-lipsă“.
Teatrul Globe a fost construit în Southwark în 1599. Înainte, piesele apărute sub numele lui Shakespeare erau bine cunoscute la Londra, totuşi, el nu a ajuns niciodată renumit ca autor al acestora.
La moartea lui Shakespeare nu s’a ţinut o înmormîntare fastuoasă, deşi în cazul altor dramaturgi s’au ţinut — de exemplu, Ben Jonson şi Francis Beaumont au fost amîndoi înmormîntaţi, cu mare pompă, în Westminster Abbey din Londra.
Posibili autori
A fost folosit oare numele Shakespeare ca să ascundă numele adevăratului autor sau chiar al mai multor autori?
S’au sugerat peste 60 de posibili autori. Printre aceştia se numără dramaturgul Christopher Marlowe*, fiind menţionate şi nume la care nu ne’am aştepta, cum ar fi Cardinalul Wolsey, Sir Walter Raleigh şi chiar Regina Elisabeta I.
Care dintre aceştia merită — potrivit teoreticienilor — cea mai mare consideraţie?
Cel dintîi posibil autor este Francis Bacon, care a studiat la Universitatea din Cambridge. Fiind mai mare decît Shakespeare cu trei ani, el a devenit un avocat de seamă şi un funcţionar la curtea regală, iar lui i s’au atribuit multe lucrări literare.
Teoria conform căreia lucrările lui Shakespeare sînt ale lui Bacon a fost lansată prima dată în 1769, dar a fost ignorată aproape 80 de ani.
În 1885 a fost înfiinţată Societatea Bacon pentru dezbaterea acestei chestiuni şi au fost prezentate multe dovezi care susţin această teorie. De exemplu, Bacon a trăit la o distanţă de aproximativ 30 de kilometri nord de Londra, în apropiere de St. Albans, un oraş menţionat de 15 ori în lucrările lui Shakespeare — totuşi, oraşul natal al lui Shakespeare, Stratford-upon-Avon, nu este amintit niciodată.
Roger Manners, al cincilea conte de Rutland, şi William Stanley, al şaselea conte de Derby, îşi au amîndoi susţinătorii lor. Ei au avut parte de o bună instruire şi de o experienţă vastă în viaţa de la curte.
Dar de ce şi’ar ascunde aceştia calitatea de autor? Pledînd în 1939 în favoarea lui Rutland, profesorul Pierre Porohovshikov a spus:
”Primele lui opere literare au fost tipărite sub anonimat, celelalte fiind semnate cu un pseudonim, pur şi simplu deoarece nu era acceptabil din punct de vedere social ca un nobil să scrie pentru teatrele la care mergeau oamenii de rînd.”
Unii sugerează că piesele lui Shakespeare sunt opera unei asociaţii de scriitori, fiecare contribuind cu cunoştinţe din domeniul lui de specialitate. Într’o altă ordine de idei, a editat şi a pregătit oare Shakespeare — în calitate de actor talentat — piesele altora pentru a fi jucate?
S’a spus despre el că ”nu a şters niciodată vreun rînd” din manuscrisele lui. Acest lucru ar putea fi adevărat dacă el edita, cu mici modificări, manuscrisele care aparţineau altor dramaturgi şi care îi erau aduse.
Care este unul dintre motivele principale pentru care unii se îndoiesc că Shakespeare ar fi autorul?
The World Book Encyclopedia precizează că oamenii ”au refuzat să creadă că un actor din Stratford-upon-Avon ar fi putut scrie piesele. Statutul lui Shakespeare de om de rînd, născut la ţară, nu se potrivea imaginii pe care şi’o formaseră ei despre geniul care le”a scris“.
Aceeaşi enciclopedie adaugă că marea majoritate a celor menţionaţi ca posibili autori ”făceau parte din nobilime sau din clasele superioare“.
Aşadar, mulţi care se îndoiesc că Shakespeare a fost autorul sînt de părere că ”numai un instruit, un bărbat rafinat din înalta societate ar fi putut scrie piesele“.
Dar, aşa cum s’a amintit mai înainte, mulţi erudiţi shakespeare-ieni cred că Shakespeare este autorul.
Va fi rezolvată această controversă cîndva în viitor?
Puţin probabil. Dacă nu ies la lumină dovezi noi, sub forma manuscriselor originale sau a unor date care să explice anii-lipsă, William Shakespeare, ”acest geniu verbal suprem“, va rămîne o enigmă fascinantă.
Influenţa lui Christopher Marlowe este evidentă în primele piese shakespeare-iene, dar acesta a murit la Londra în 1593, la vîrsta de 29 de ani. Unii au sugerat că zvonurile despre asasinarea acestuia într’o încăierare dintr’o cîrciumă ar fi fost o muşamalizare şi că el a plecat în Italia, unde a continuat să scrie.
Nu există nici o consemnare cu privire la înmormîntarea lui sau la mormîntul său.
Ştiinţa de carte şi numele
Este posibil ca William Shakespeare să se fi semnat de şase ori pe patru documente care s’au păstrat. Numele lui se poate citi doar parţial, iar scrisul lui nu este consecvent. Unele autorităţi în materie sînt de părere că avocaţii ar fi semnat testamentul în locul lui, fapt care îi determină pe unii să’şi pună delicata întrebare:
Oare a ştiut carte William Shakespeare?
Nu există manuscrise care să fi fost scrise de el, dar această semnătură îi este atribuită lui.
Fiica sa Susanna se putea semna, dar nu există dovezi că ar fi putut face ceva mai mult decît atît.
Cealaltă fiică a lui Shakespeare, Judith, care era mai ataşată de tatăl ei, făcea un semn cînd se semna. Ea era analfabetă.
Nimeni nu ştie de ce i’a privat Shakespeare pe copiii lui de bucuria de a trage foloase inestimabile din literatură.
Nu există nici o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare și nici o dovadă că el a comandat vreodată un portret, astfel gravura Droeshout, pe care Ben Jonson a aprobat’o ca fiind foarte asemănătoare cu chipul real, și monumentul lui din Stratford furniza cele mai bune dovezi legate de aspectul său.
Cu certitudine nu se ştie sigur cum arăta, de aceea nu am prezentat nici noi o poză care se tot vehiculează de sute de ani că i’ar reproduce înfățișarea…
Citește și: REGII ȘI ÎMPĂRAȚII GETO-RUMÎNILOR DIN TOATE TIMPURILE
sau: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Geția Dacia ROMANIA
Vatra Stră-Rumînă 