PATRIOTUL ION ANTONESCU

Maresalul-Ion-Antonescu-c-Arhivele-Nationale-Ziaristi-Online-Ro

Pe data de 2 iunie 1882 la Pitești se năștea mareșalul Ion Antonescu unul dintre cei mai mari patrioți ai națiunii rumîne.

”Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întîlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.”

A fost executat fără milă de bolșevicii politruci ai Ciumei Roșii în curtea închisorii Jilava. Ulterior a fost îngropat într’un loc necunoscut pentru a nu fi martirizat.

Inutil, rumînii patrioți îl poartă pe mareșal în inimă și în gînd tot timpul pentru faptele sale…22 iunie 1941:

”Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi hotarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul de miazăzi şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării gloria străbună a Basarabiei şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre.”

Mareșalul nu purta vreo mustață ridicolă sau zeci de medalii, ca dictatorii moderni. A preferat să se afișeze simplu și impecabil.

Purta doar patru decorațiuni (care nu și le’a acordat singur): Crucea Cavalerului Crucii de Fier și Crucea de Fier, date de Hitler, Ordinul Trandafirului Alb din Finlanda, dat de Mannerheim, Ordinul Mihai Viteazul, dat de regele Ferdinand pentru performanța sa din timpul primului război mondial și din timpul războiului rumîno-ungar din 1919.

Doar uitîndu’te la fața lui, știi că acest om știa ce vrea și o va obține.

Dan Amedeo Lăzărescu, îl considera pe mareșal ”salvatorul nației”, iar pe miniștrii care s’au perindat în cabinetul lui niște oameni ”morali”.

După 1989 a existat un cult pentru mareșalul Ion Antonescu, iar Parlamentul Rumîniei i’a dedicat la începutul anilor 90 ședințe comemorative. Au apărut articole și volume laudative și destui politicieni i’au ridicat osanale.

De asemenea, mulți primari au botezat străzi cu numele lui și cîțiva preoți au comandat busturi ale lui Antonescu pe care le’au amplasat în fața bisericilor.

Bustul-Maresalului-Ion-Antonescu-de-la-Biserica-Sfintii-Constantin-si-Elena-din-Bucuresti-Vergului-Muncii-ctitorita-cu-mama-sa-Elena

Pînă în 2002 cînd guvernul a interzis, printr’o ordonanţă de urgenţă (31/2002) fondarea organizaţiilor fasciste, rasiste sau xenofobe, numele mareșalului era prezent în toată țara.

Și încă nu a dispărut de peste tot.

Deținut în Uniunea Sovietică, după o făcătură de proces a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului și executat în iunie 1946 la penitenciarul Jilava, Ion Antonescu a fost văzut multă vreme ca un erou, căruia i se putea trece cu vederea orice.

La școlile militare autohtone legenda mareșalului nu s’a oprit niciodată, de aceea mulți ofițeri rumîni îl privesc admirativ. Fostul președinte Traian Băsescu vorbea cu nostalgie despre el, iar acum primarul Constanței, ofițer de marină, a încercat tot ce a putut pentru a’i păstra memoria lui Antonescu pe una dintre străzile orașului-port.

Pentru ei ar fi vorba mai degrabă de un act patriotic, decît de o încălcare a legii care interzice denumirea străzilor după criminali de război.

Sînt mulți astfel de patrioți în Rumînia, de aceea în 2006 magistrații care au reluat parțial procesul din 1946 au considerat că nu ar fi fost justificate ”crimele contra păcii” și au decis o reabilitare parțială a mareșalului fascist și a principalilor săi colaboratori. Numai că în 2008, Înalta Curte a luat în considerare contestația Parchetului și a casat această reabilitare făcută la cererea fiului fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu.

Antonescu a fost alături de Hitler pînă la capăt, soldații rumîni au ajuns pînă la Stalingrad, iar în drumul lor prin sudul Uniunii Sovietice s’au dedat la fapte de toate felurile, despre care istoricii rumîni abia de curînd au început să vorbească. Mitul mareșalului nu a putut fi dărîmat în ultimii 30 de ani și aproape jumătate din populație nu’l consideră vinovat pentru deciziile controversate pe care le’a luat.

Portretul lui a fost umanizat și a intrat în imaginarul colectiv mai ales prin descrierile făcute de Marin Preda în Delirul, roman apărut în 1975 și care s’a bucurat de multe reeditări.

Lui Ceaușescu i’ar fi plăcut mult cartea, după cum povestește în volumul său de memorii unul dintre ultimii miniștri de externe comuniști. Și Dej avea o slăbiciune pentru Antonescu.

Apoi mulți rumîni l’au considerat pe mareșal un anticomunist care a avut curajul să se lupte cu rușii, fără să vadă bine și partea cealaltă, alianța cu Germania fascistă pînă la capăt.

61631976

Patriotismul mareșalului este apreciat de admiratorii lui, care nu vor să știe prea multe despre deciziile luate de el.

Manualele de istorie consemnează superficial faptele sale din al Doilea Război Mondial și preferă să alimenteze cu măsură eroismul și excepționalismul autohton, ca și cum faptele sale n’ar trebui analizate, ca și cum tinerii n’ar trebui să știe în detaliu cum s’a putut ajunge ca tancurile sovietice să ne fericească forțat pentru vreo 50 de ani cu comunismul de import și alți 30 de neocomunism cu față umană.

Citește și:  REGII ȘI ÎMPĂRAȚII GETO-RUMÎNILOR DIN TOATE TIMPURILE

sau: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ Geția‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

A SCRIS WILLIAM SHAKESPEARE ”ROMEO ȘI JULIETA”?

Romeo-and-Juliet-love-story-festival-2019-02

WILLIAM SHAKESPEARE este considerat de majoritatea cel mai mare dramaturg din istorie. The New Encyclopædia Britannica afirmă că el este ”considerat de mulţi cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor”.

Piesele atribuite acestuia sînt jucate mai des şi în mai multe ţări decît piesele oricărui alt dramaturg, fiind traduse în peste 70 de limbi.

Cu privire la faptul că el este autorul marelui volum de opere care i se atribuie, The World Book Encyclopedia spune:

”Nici un erudit shakespeare-ian de seamă nu pune la îndoială faptul că Shakespeare a fost cel care a scris piesele şi poemele“.

Enigma numită ”William Shakespeare”

Cu toate acetea, unii se îndoiesc că opera atribuită lui a fost scrisă chiar de el.

De ce?

Născut în 1564, la Stratford-upon-Avon, Shakespeare moare la 52 de ani, în 1616. S’au scris nenumărate volume despre el — multe dintre acestea fiind scrise după ani de cercetări minuţioase — în dorinţa de a răspunde la o singură întrebare incitantă:

A scris William Shakespeare lucrările literare care îi poartă numele?

Probleme fundamentale

Piesele lui Shakespeare dezvăluie o extraordinară experienţă laică. De exemplu, el avea cunoştinţe de drept şi s’a folosit în mod impresionant de un limbaj juridic şi de precedente juridice.

În 1860, în cartea Medical Knowledge of Shakespeare (Cunoştinţele de medicină ale lui Shakespeare), Sir John Bucknill preciza că Shakespeare avea cunoştinţe vaste de medicină.

Acelaşi lucru se poate spune despre vînătoare, creşterea şoimilor pentru vînătoare şi alte sporturi, precum şi despre eticheta de la curtea regală. John Michell, istoric shakespeare-ian, spune că el a fost ”scriitorul care ştia totul“.

În piesele lui Shakespeare sînt descrise de cinci ori naufragii, iar modul în care sînt folosiţi termenii nautici sugerează că scriitorul a fost un marinar iscusit.

A călătorit Shakespeare în străinătate? A fost recrutat în marina militară? A luat parte la înfrîngerea Armadei Spaniole din 1588?

Răspunsul la oricare dintre aceste întrebări ar putea susţine calitatea de autor a lui Shakespeare, dar nu pot fi furnizate argumente solide în acest sens. Aşa stau lucrurile şi în ce priveşte faptul că stăpînea foarte bine cunoştinţe de ordin militar şi limbajul infanteriştilor.

În lucrările sale, citatele din Biblie sînt evidente. Probabil le’a învăţat de la mama lui, dar nu există dovezi că aceasta ar fi ştiut carte. Cunoştinţele sale biblice dau naştere unor întrebări cu privire la instruirea de care a avut parte Shakespeare.

Un om de litere?

Tatăl lui William a fost mănuşar, se ocupa cu prelucrarea lînii şi probabil că a fost şi măcelar. Deşi analfabet, el era un cetăţean respectat. Nu există liste cu elevii care au frecventat şcoala gimnazială din Stratford, dar în prezent majoritatea autorităţilor în materie sînt de părere că tânărul William a frecventat’o.

După cîţiva ani, dramaturgul Ben Jonson, prietenul lui William, spunea despre acesta că are ”o latină limitată şi o greacă şi mai limitată“, ceea ce ar însemna că instruirea lui William era elementară.

Totuşi, scriitorul pieselor cunoştea foarte bine clasicii greci şi romani, precum şi literatura şi, probabil, limbile franceză, italiană şi spaniolă.

De asemenea, avea un vocabular bogat. Un intelectual din zilele noastre rareori foloseşte în conversaţie peste 4 000 de cuvinte. John Milton, poet englez din secolul al XVII-lea, a folosit aproximativ 8 000 de cuvinte în lucrările sale.

Dar o autoritate în materie îi atribuie lui Shakespeare nu mai puţin de 21.000 de cuvinte !!!

Romeo-si-Julieta.-Francesco-Hayez

Cărţi şi manuscrise

Toate bunurile lui Shakespeare au fost inventariate cu atenţie pe testamentul lui de trei pagini, fără nici o menţiune însă cu privire la cărţi şi la manuscrise. I’au fost acestea lăsate Susannei, fiica lui cea mai mare? Dacă da, acestea ar fi fost cu siguranţă împărţite între descendenţii acesteia.

Intrigat de această enigmă, un cleric din secolul al XVIII-lea a verificat toate bibliotecile particulare care se află pe o rază de 80 de kilometri în jurul oraşului Stratford-upon-Avon, însă fără să descopere nici măcar un volum care să’i fi aparţinut lui Shakespeare.

Manuscrisele pieselor ridică o problemă şi mai mare — nu se ştie să fi supravieţuit vreun original.

În prima ediţie cu folio din 1623 au fost publicate 36 dintre piese, iar aceasta la şapte ani după moartea lui Shakespeare. În timpul vieţii lui au apărut multe ediţii plagiate, cu toate că Shakespeare, un abil om de afaceri, nu a întreprins nici o acţiune judecătorească pentru a împiedica publicarea lor.

Londra şi faima

Trupele de teatru ambulante erau ceva caracteristic perioadei elisabetane, iar unele dintre acestea au vizitat Stratford-upon-Avon în 1587. Dacă Shakespeare li s’ar fi alăturat, el s’ar fi aflat la Londra în toamna acelui an.

Ştim că el a devenit membru al celei mai importante companii teatrale din Londra, Oamenii Lordului Şambelan, care mai tîrziu a fost cunoscută sub numele de Oamenii Regelui. De cînd a ajuns în capitală, soarta i s’a schimbat. De’a lungul anilor, el a intrat în posesia unor proprietăţi din Londra şi Stratford-upon-Avon.

Dar nu există o consemnare clară a activităţii sale din perioada 1583–1592 — importanţii ”ani-lipsă“.

Teatrul Globe a fost construit în Southwark în 1599. Înainte, piesele apărute sub numele lui Shakespeare erau bine cunoscute la Londra, totuşi, el nu a ajuns niciodată renumit ca autor al acestora.

La moartea lui Shakespeare nu s’a ţinut o înmormîntare fastuoasă, deşi în cazul altor dramaturgi s’au ţinut — de exemplu, Ben Jonson şi Francis Beaumont au fost amîndoi înmormîntaţi, cu mare pompă, în Westminster Abbey din Londra.

Posibili autori

A fost folosit oare numele Shakespeare ca să ascundă numele adevăratului autor sau chiar al mai multor autori?

S’au sugerat peste 60 de posibili autori. Printre aceştia se numără dramaturgul Christopher Marlowe*, fiind menţionate şi nume la care nu ne’am aştepta, cum ar fi Cardinalul Wolsey, Sir Walter Raleigh şi chiar Regina Elisabeta I.

Care dintre aceştia merită — potrivit teoreticienilor — cea mai mare consideraţie?

Cel dintîi posibil autor este Francis Bacon, care a studiat la Universitatea din Cambridge. Fiind mai mare decît Shakespeare cu trei ani, el a devenit un avocat de seamă şi un funcţionar la curtea regală, iar lui i s’au atribuit multe lucrări literare.

Teoria conform căreia lucrările lui Shakespeare sînt ale lui Bacon a fost lansată prima dată în 1769, dar a fost ignorată aproape 80 de ani.

În 1885 a fost înfiinţată Societatea Bacon pentru dezbaterea acestei chestiuni şi au fost prezentate multe dovezi care susţin această teorie. De exemplu, Bacon a trăit la o distanţă de aproximativ 30 de kilometri nord de Londra, în apropiere de St. Albans, un oraş menţionat de 15 ori în lucrările lui Shakespeare — totuşi, oraşul natal al lui Shakespeare, Stratford-upon-Avon, nu este amintit niciodată.

Roger Manners, al cincilea conte de Rutland, şi William Stanley, al şaselea conte de Derby, îşi au amîndoi susţinătorii lor. Ei au avut parte de o bună instruire şi de o experienţă vastă în viaţa de la curte.

Dar de ce şi’ar ascunde aceştia calitatea de autor? Pledînd în 1939 în favoarea lui Rutland, profesorul Pierre Porohovshikov a spus:

”Primele lui opere literare au fost tipărite sub anonimat, celelalte fiind semnate cu un pseudonim, pur şi simplu deoarece nu era acceptabil din punct de vedere social ca un nobil să scrie pentru teatrele la care mergeau oamenii de rînd.”

Unii sugerează că piesele lui Shakespeare sunt opera unei asociaţii de scriitori, fiecare contribuind cu cunoştinţe din domeniul lui de specialitate. Într’o altă ordine de idei, a editat şi a pregătit oare Shakespeare — în calitate de actor talentat — piesele altora pentru a fi jucate?

S’a spus despre el că ”nu a şters niciodată vreun rînd” din manuscrisele lui. Acest lucru ar putea fi adevărat dacă el edita, cu mici modificări, manuscrisele care aparţineau altor dramaturgi şi care îi erau aduse.

Care este unul dintre motivele principale pentru care unii se îndoiesc că Shakespeare ar fi autorul?

The World Book Encyclopedia precizează că oamenii ”au refuzat să creadă că un actor din Stratford-upon-Avon ar fi putut scrie piesele. Statutul lui Shakespeare de om de rînd, născut la ţară, nu se potrivea imaginii pe care şi’o formaseră ei despre geniul care le”a scris“.

Aceeaşi enciclopedie adaugă că marea majoritate a celor menţionaţi ca posibili autori ”făceau parte din nobilime sau din clasele superioare“.

Aşadar, mulţi care se îndoiesc că Shakespeare a fost autorul sînt de părere că ”numai un instruit, un bărbat rafinat din înalta societate ar fi putut scrie piesele“.

Dar, aşa cum s’a amintit mai înainte, mulţi erudiţi shakespeare-ieni cred că Shakespeare este autorul.

Va fi rezolvată această controversă cîndva în viitor?

Puţin probabil. Dacă nu ies la lumină dovezi noi, sub forma manuscriselor originale sau a unor date care să explice anii-lipsă, William Shakespeare, ”acest geniu verbal suprem“, va rămîne o enigmă fascinantă.

Influenţa lui Christopher Marlowe este evidentă în primele piese shakespeare-iene, dar acesta a murit la Londra în 1593, la vîrsta de 29 de ani. Unii au sugerat că zvonurile despre asasinarea acestuia într’o încăierare dintr’o cîrciumă ar fi fost o muşamalizare şi că el a plecat în Italia, unde a continuat să scrie.

Nu există nici o consemnare cu privire la înmormîntarea lui sau la mormîntul său.

Ştiinţa de carte şi numele

Este posibil ca William Shakespeare să se fi semnat de şase ori pe patru documente care s’au păstrat. Numele lui se poate citi doar parţial, iar scrisul lui nu este consecvent. Unele autorităţi în materie sînt de părere că avocaţii ar fi semnat testamentul în locul lui, fapt care îi determină pe unii să’şi pună delicata întrebare:

Oare a ştiut carte William Shakespeare?

Nu există manuscrise care să fi fost scrise de el, dar această semnătură îi este atribuită lui.

1200px-Shakespeare_signature_6

Fiica sa Susanna se putea semna, dar nu există dovezi că ar fi putut face ceva mai mult decît atît.

Cealaltă fiică a lui Shakespeare, Judith, care era mai ataşată de tatăl ei, făcea un semn cînd se semna. Ea era analfabetă.

Nimeni nu ştie de ce i’a privat Shakespeare pe copiii lui de bucuria de a trage foloase inestimabile din literatură.

Nu există nici o descriere scrisă a aspectului fizic al lui Shakespeare și nici o dovadă că el a comandat vreodată un portret, astfel gravura Droeshout, pe care Ben Jonson a aprobat’o ca fiind foarte asemănătoare cu chipul real, și monumentul lui din Stratford furniza cele mai bune dovezi legate de aspectul său.

Cu certitudine nu se ştie sigur cum arăta, de aceea nu am prezentat nici noi o poză care se tot vehiculează de sute de ani că i’ar reproduce înfățișarea…

Citește și:  REGII ȘI ÎMPĂRAȚII GETO-RUMÎNILOR DIN TOATE TIMPURILE

sau: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ Geția‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

RĂZBOINICII GEȚI DE PE COLUMNĂ AVEAU DEJA O ISTORIE DE 800-1000 DE ANI…

800px-Columna_lui_Traian,_Roma_-_detaliu-_Portret_de_razboinic_Dac

…sau cu mult mai mult !

Contrar celor afirmate de istorici, acest monument, Columna lui Traian, nu reprezintă nici pe departe, un ”act de naștere al poporului rumîn”.

Ar fi hilar să se continue susținerea unei astfel de aberații.

Basorelieful care prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva geților din 101-102 (în partea de sus a Columnei) și 105-106 (în partea de jos), este și va rămîne, într’adevăr un foarte important document pentru neamul geto-rumînesc.

Soldații romani și geți sînt prezentați pe întregul monument în timpul bătăllilor aprige din aceste două războaie pe care cu tenacitate Traian le’a dus pînă a reușit să’și atingă țelul său principal, acela de a îndepărta pericolul getic.

Atingînd apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele getice (Din Cartea De bello dacico), prin caracterul lor de document istoric, nu constituie un ”act de naștere” al poporului rumînesc, așa cum este vehiculat de istorici, mai întîi datorată lipsei unor documente getice locale edificatoare, dar și pentru susținerea unor teorii neconcludente fabricate în diverse scopuri.

În realitate, aceste metope nu reprezintă decît episodul trist al istoriei antice a poporului geto-rumînesc din timpul luptelor cu romanii, nicidecum momentul ”nașterii” sale.

Istoria noastră nu a început cu Daci Balo (Decebal) și nici cu Boero Bisteo (Burebista), chiar dacă cei doi au fost figurile antice cel mai puternic mediatizate.

Columna lui Traian

Geții au avut și alți mari regi, predecesori ai acestora.

Spre exemplu, Charnabon a fost un rege al geților în secolul V î.Hr., deci acum 2500 de ani, care a fost menționat de poetul și dramaturgul Sofocle din Colonos și care a trăit între 497-405 î.Hr., în piesa de teatru intitulată Triptolem, unde regăsim următoarea frază:

”Și Charnabon, care în timpurile de față domnește peste geți.”

Despre Charnabon știm extrem de puține lucruri. Deși piesa lui Sofocle a supraviețuit doar în fragmente scurte, mitul lui Charnabon și Triptolem este păstrat în Astronomia poetică a lui Hyginus (care se referă la rege ca ”Carnabon”) și se desfășoară după cum urmează.

Cînd Triptolem, în timpul misiunii sale de a introduce agricultura în diverse părți ale lumii, a venit în Tracia sud-dunăreană, nu în Geția Carpatică unde sînt de regulă restrînși ca întindere și influență geții, fapt care ne demonstrează că Tracia era un alt regat getic.

Triptolem a fost primit la început binevoitor de Charnabon. Cu toate acestea, regele a ordonat ca unul dintre dragoni să fie ucis în secret, astfel încît Triptolem să nu fugă atunci cînd Carnabon a atacat ulterior un oaspete din anumite motive necunoscute și a intenționat să’l ucidă și pe Triptolem. Triptolem nu a putut scăpa, întrucît Charnabon îi ucisese unul dintre dragonii care’i trăgeau carul. El a fost salvat de Demetra (Zeița Agriculturii), care i’a restaurat carul și i’a înlocuit cu un alt dragon. Demetra l’a pedepsit pe Charnabon pentru că l’a maltratat pe Triptolem atît de aspru, încît restul vieții sale i’a fost făcută insuportabilă.

După moartea sa, el a fost plasat printre stele drept constelația Ophiuchus, care amintește de un bărbat care ține un șarpe ca și cum ar ucide, în amintirea crimei și a pedepsei sale.

Prezentăm o scurtă cronologie cu Regii Geți menționați în istorie:

Antyrus ( 514 î.Hr.)

Prima mențiune despre un rege get de la sud de Dunăre, Antyrus intrat în conflict cu regele persan, Darius I cel Mare, în timpul expediției organizată de acesta împotriva scyților.

Charnabon (sec.5 î.Hr.)

Rege al geților menționat în piesa de teatru “Tripolem“ a dramaturgului și omului politic Sofocle, menționat mai sus.

Cothelas (341 î.Hr.)

Regele Cothelas, de asemenea cunoscut şi sub numele de Gudila, a condus triburile getice din Dobrogea pînă la portul Odessos. În acest an, el încheie un tratat cu regele macedonean Filip al II-lea, devenind vasal al acestuia.

Rex Histrianorum (339 î.Hr.)

Rege get în Dobrogea care se opune regelui scyt Ateas, care organizase o expediție îndreptată împotriva macedonenilor conduși de Filip al II-lea (n. 382 î.Hr.– d. 336 î.Hr.), tatăl lui Alexandru Macedon (n.356 î.Hr. – d.323 î.Hr)

Moskon ( cca.335 î.Hr.)

Rege get în Dobrogea aliat cu tribalii în timpul conflictelor acestora cu Alexandru Macedon.

Sarmis ( sec. 4 î.Hr.)

Sarmis Basileus, misterios rege get din Transilvania. Numele lui a fost găsit pe cîteva monezi de aur descoperite la Turda și Grădiștea Muncelului.

Dromichaetes (în jurul anului 300 î.Hr.)

Regele geților de la nord și sud de Dunăre care se confruntă și’l înfrînge, în repetate rînduri pe Lisimah (n.cca. 360 î.Hr.–d.281 î.Hr.), regele geților din Tracia.

Zalmodegikos (sec.III î.Hr.)

Rege get din estul Munteniei si sudul Moldovei, intrat în conflict cu Cetatea Histria.

Oroles (sec.II î.e.n.)

Rege get extrem de autoritar din Transilvania aflat în conflict cu bastarnii.

Rhemaxos (sec.II î.Hr.)

Rege get din Muntenia și Dobrogea, protector al coloniilor elinești din Dobrogea.

Zoltes (sec.II î.Hr.)

Rege get din Dobrogea

Rubobostes (sec.II î.Hr.)

Rege get din Transilvania. Pompeius Trogus semnalează o creșterii a puterii geților.

Thiamarcos (sec.I î.Hr.)
Rege get din vestul Munteniei. Numele lui este mentionat pe un vas ceramic.

Burebista (cca.80-44 î.Hr.)

Regele geților. Este primul conducător care unește triburile getice.

Deceneu (44-? î.Hr.)

Mare Preot al geților care preia conducerea după moartea lui Burebista.

Comosicus (cca. 40 î.Hr – cca.29 î.Hr.)

Rege al geților, sau după alți autori doar în Transilvania

Coryllus (sec.I î.Hr. – sec.I d.Hr.)

Rege get din Transilvania.

Coson / Koson (cca. 40-28 î.Hr.)

Rege get care a stăpînit estul Transilvaniei si a Munteniei. Împăratul roman Octavian a făgăduit’o pe Iulia, fiica lui lui Cotis, cerînd în schimb mîna fiicei regelui get.

Dicomes (în jurul anului 31 î.Hr.) Rege get din Moldova

Cotiso (în jurul anului 31 î.Hr.) Rege geto-dac din Muntenia de vest

Rholes (în jurul anului 29 î.Hr.) Rege get din Dobrogea, aliat cu romanii intrat în conflict cu Dapyx și Zyraxes

Dapyx (în jurul anului 29 î.Hr.) Rege get din Dobrogea intrat în conflict cu Rholes

Zyraxes (în jurul anului 29 î.e.n.) Rege get din Dobrogea intrat în conflict cu Rholes

Scorillo (cca.29-81 d.Hr. ) Rege get

Duras-Diurpaneus (cca.81-86 d.Hr.) Rege get

Decebal (87-106 d.Hr.)

Cel mai comentat Rege din istoria neamului geto-rumînesc.

Pieporus (în jurul anului 170 d.Hr.)

Regele costobocilor, respectiv al triburile getice din nordul Transilvaniei si Moldovei

Regalianus (aprox, 247-250 d.Hr.), urmat de soția sa Drussila (250-260, comf. Istoriei Augusta)

Principala sursă de informații este Historia Augusta, dar necredibilă și, în cea mai mare parte fabricată. Alte surse sînt Eutropius, care îl numește Trebellianus, și Aurelius Victor și Epitome de Caesaribus, care îl numesc Regillianus. Despre originea sa, Tyranni Triginta spune că a fost un get, rudă al lui Decebal. Probabil era de rang senatorial și primise promovare militară de la împăratul Valerian.

83a615b4e8496135604c410928fc751b

Așadar, dragi ”istorici”, de ce nu ar reprezenta un ”act de naștere” al poporului nostru astfel de menționări ale geților în istorie, sau războaiele cu perșii care au fost descrise de cronicari eleni cu 600 de ani mai devreme decît episodul cu romanii.

Și atunci geții au pierdut în fața unei alte armate imense, cea persană, care s’a abătut asupra strămoșilor noștri cu nu mai puțin de 700.000 de suflete.

Istoria noastră dacă ar fi de 2500-2700 de ani, ar deranja pe cineva ???

Sau pentru că vă descalifică teoria prostească cu ”latinitatea” rumînilor, și ne’ar trebui un act de naștere ulterior fondării Romei?

Iată, că acum 2500 de ani nu ne’am ”persanizat”…ca să ne ”romanizăm” după 106 d.Hr…

Primele informații scrise despre geți le găsim în lucrarea intitulată „Înconjurul pămîntului” a lui Hecateu din Milet, născut pe la jumătatea secolului al VI-lea î. Hr., însă din care au rămas doar fragmente.

Într’unul din aceste fragmente sînt consemnate de către autor două triburi, crobizii și trizii, ce locuiau în sudul Dobrogei de azi, Scyția de ieri.

Aceste triburi vor mai fi pomenite și în scrierile altor scriitori eleni ca făcînd parte din neamul geților. În acest mod geții își fac apariția în istoria scrisă, repetăm, în istoria scrisă, acum 2600 de ani.

C120-libatie-768x568

Desigur, niciodată atestările sau mențiunile datate despre o etnie, cetate sau regat, nu vor însemna că acestea în acel moment au apărut în istorie.

În acest sens, istoricul Dan Oltean aduce argumente ale existenței vieții lui Zamolxio și a regatului său descoperind numeroase dave construite în Carpați acum 2700 de ani.

Nici măcar aceste descoperiri ale vechilor dave zamolxiene, nu presupune apariția bruscă pe scena istoriei a geților.

Ce înseamnă aceste lucruri?

În primul rînd, deducem că istoria geților este anterioară fondării Romei, de la care și prin care istoricii latinomani ar pretinde că am primit limba ce o vorbim azi.

Nu mai reiterăm episodul arhicunoscut al fondării Romei de către Eneas, un get care din Troia Balcanilor de sud și Anatolia, ar fi pus bazele Laviniumului unde se va ridica Roma mai tîrziu.

Menționăm însă vechimea Troiei Getice, căreia straturilor cele mai vechi decopertate de arheologi, i’au stabilit o vechime de peste 5000 de ani.

Cine au fost troienii?

Kenneth J. Dillon afirmă că troienii au fost la origini un popor de stepă.

646x404 (1)

Și acesta, dar și mulți alți istorici atribuie înrudirea acestor troieni cu geții, adică a acelor popoare numite generic ”indo-europene”.

Dacă așa stau lucrurile, iar vechimea geților se confundă cu a acestor trăitori din stepă, mai rămîne ca istoricii să ne indice, de data aceasta corect, care este stepa (deși noi știm care este, este vorba de stepa Massa-Geților !) de unde vin geții, troienii și alți strămoși frați cu ai noștri de la care avem limba ce o vorbim azi, și pe care a dus’o Eneas și în Latium.

Pentru că acesta este cursul firesc al limbii ”latine”, nu cum o interpretează politic unii.

Este momentul să vă opriți, dragi istorici, din manipulat povestea acestor locuri și să începeți a scrie istoria reală a poporului geto-rumînesc?

Citește și:  REGII ȘI ÎMPĂRAȚII GETO-RUMÎNILOR DIN TOATE TIMPURILE

sau: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ Geția‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA