LEGIUNILE DIN DACIA ROMANĂ

1_Dacii_liberi_

Legiunile rămase în Colonia Dacia Romană pe o perioadă mai îndelungată au fost patru. Vom începe descrierea legiunilor cu principala legiune, în opinia noastră, care arată că așa-zisa romanizare a geților este doar o gogoriță.

Legiunea a fost încropită în sudul Dunării într’o regiune getică unde au fost recrutați și înrolați geți macedoneni (adică arumînii antici). Este de presupus că acești recruți nu aveau cunoștințe de limbă latină, și că aceștia își vorbeau limba maternă, adică limba getică a acelei perioade care se vorbea în Sudul Dunării, printre toate triburile Getice.

Și atunci se pune întrebarea: cu cine au romanizat romanii Geția ocupată?

Tot cu geți ??????

Legiunea a existat pînă în secolul al V-lea în Moesia. Domitian a așezat veterani ai acestei legiuni la Scupi în Macedonia, de unde provine supranumele legiunii. Legiunea a V-a a fost folosită în campania din anul 88 împotriva geților, unde a ieșit victorioasă în Bătălia de la Tapae, iar în secolul al II-lea a fost una din cele două legiuni romane staționate permanent în provincia-colonie Dacia Romană.

Legiunea a participat la bătălia de la Philippi, de unde îi derivă numele de Macedonica. Adusă pe teritoriul Moesiei, probabil de împaratul roman Augustus (27 î.Hr.-14 d.Hr.), s’a aflat aici în timpul împaratului Tiberius (14-37 d.Hr.). În jurul anilor 33-34 d.Hr. a participat la construirea drumului roman de pe malul sudic al Dunării, apoi, sub împăratul Claudius (41-54 d.Hr.), la operațiunile militare care au dus la anexarea Traciei Imperiului Roman.

În timpul împăratului Claudius, Legiunea a fost cantonată în castrul de la Oescus. A rămas în Europa pînă în anul 62 d.Hr., cînd împaratul Nero (54-68 d.Hr.) a strămutat’o în provincia Armenia din Orientul Apropiat.

Staționată o anumită perioadă în zona Pontului, a fost trimisă, după declanșarea Primului Război Iudaic (69-70 d.Hr.) la Alexandria, apoi în Palestina, unde a participat la asedierea și cucerirea Ierusalimului.

După încheierea Războiului Iudaic, a fost trimisă înapoi la Oescus, în Moesia.

Următoarele operațiuni militare la care a luat parte au fost războaiele geto-romane dintre anii 87-89 d.Hr. ale împaratului Domitian (81-96 d.Hr.), desfășurate după invazia Geților în Moesia (iarna 84/85 d.Hr.) și alungarea acestora.

În timpul împăratului Traian (98-117 d.Hr.) s’a numărat printre cele cel puțin 14 legiuni participante la cele 2 războaie geto-romane (101-102 și 105-106 d.Hr.).

draco-tricolor-copy

Stindardul getic preluat de romani

Fie între anii 102-105 d.Hr., fie după anul 106 d.Hr., Legiunea a fost mutată de împaratul Traian de la Oescus la Troesmis în Moesia Inferior, pentru întărirea militară a regiunii Dunării de Jos, unde a rămas timp de 6 decenii (106-168 d.Hr.).

O parte a Legiunii a fost mobilizată la cel de al Doilea Război Iudaic din Palestina (132-135), în vremea împăratului Hadrian (117-138), iar mai tîrziu, imediat după urcarea la tron a împaratului Marcus-Aurelius (161-180), la luptele din provincia Armenia (162-165) împotriva Regatului Parților, după ce aceștia ocupaseră provinciile romane Armenia, Capadocia și Siria.

Abia revenită din campania orientală, Legiunea a V-a Macedonica este trimisă în Europa Centrală spre a apăra granița de nord a Imperiului Roman de invazia unei vaste coaliții de neamuri și triburi getice, în cadrul așa-zisului Prim Război Marcomanic.

Staționarea Legiunii la Potaissa

În momentul sosirii legiunii în provincia-colonie Dacia Romană, aceasta era păzită de o singură legiune romană, Legiunea XIII Gemina.

Legiunea a luat efectiv parte la expediția anti-marcomană din anul 168 în nordul Alpilor, la încheierea căreia a fost cantonată la Potaissa (azi Turda) spre apărarea granițelor provinciei romane Dacia Porolissensis. La Potaissa, Legiunea a construit un castru de format-standard, pe terasa superioară a Arieșului, pe platoul numit azi Dealul Cetate, o fortăreață dreptunghiulară de 573 x 408 m.

Între anii 167-170, Dacia Romană a fost invadată de mai multe ori de triburi getice învecinate și neînvinse. Luptele romane de la nord de Dacia Romană au durat însă numai pînă la moartea lui Marcus-Aurelius (180).

1533736_380370285453145_192121901264712037_n

Geți robiți înrolați în legiunile romane, cărora romanii le spuneau dacisci

Urmașul său, împăratul Commodus (180-192), a renunțat să mai continue aceste războaie. La ultimele lupte din anul 180, se presupune că a participat și Legiunea a V-a Macedonica.

Legiunea a fost antrenată în luptele împaratului Septimius Severus (193-211) contra rivalilor săi la tron, Albinus (193-197) și Pescenius Niger (193-194).

Sub împaratul Caracalla (211-217) s’a produs prima marea năvală a Geților în Dacia Romană (uniți cu triburi de geți liberi, din afara Daciei Romane). Cu domnia împaratului Maximinus Thrax (235-238) începe perioada anarhiei militare și se întețesc atacurile popoarelor ”barbare” ale geților liberi contra Imperiului Roman.

În anul 242 își fac apariția la Dunăre Geții Carpi. Marele atac al Geto-Carpilor împotriva Daciei Romane s’a produs în timpul împăratului Philippus Arabus (244-249). Romanii i’au învins pe Gerto-Carpi în anul 247.

Provincia-Colonie Romană Dacia a trecut în anii 245-248 prin momente deosebit de critice datorate atacurilor Geților liberi dinspre nord și nu este exclus ca însăși castrul Potaissa să fi fost atacat, sau cel putin amenințat. După victoria Romanilor asupra Geto-Carpilor (247), Dacia Romană se reface destul de repede, inclusiv castrul Potaissa.

Între anii 248-250 Geții liberi au întreprins noi incursiuni militare în Geția de nord.După staționarea la Potaissa, în timpul împaratului Gallienus (253-268) o parte a Legiunii a V-a Macedonica a fost dislocată în alte regiuni de graniță ale Imperiului, spre a stăvili invazia popoarelor năvălitoare, adică tot a geților neînvinși.

După anul 260 situatia în Dacia Romană devine critică; urmele epigrafice dispar, iar cele literare vorbesc de amissio Daciae (pierderea Daciei Romane). Împăratul Aurelian (270-275) a restabilit temporar autoritatea asupra provinciei Dacia Romană, pentru a retrage apoi definitiv trupele și administrația romană prin anii 274-275.

Cu acea ocazie, Legiunea a V-a Macedonica a părăsit castrul Potaissa, în care fusese cantonată timp de peste un secol (168-274), fiind din nou amplasată la Oescus (Moesia). În următoarele decenii, Legiunea a avut ca sarcină supravegherea graniței de nord a Moesiei, de’a lungul Dunării.

După reorganizarea provinciei romane Oriens (azi Egipt) în anul 293 de către împaratul Diocletian (284-305), în nou creata provincie Aegyptus Herculia au fost transferate detașamente din mai multe legiuni, între care și Legiunea a V-a Macedonica.

Despre staționarea Legiunii la Memphis există mărturii scrise din secolele IV-V.

Această ultimă perioadă din istoria Legiunii, care suferise importante modificări organizatorice în urma reformelor militare ale împaratilor Diocletian (284-305) și Constantin cel Mare (306-337), rămîne deocamdată neclară, ca și începuturile ei (în sec.1 î.Hr.).

Un detașament al Legiunii a rămas la Oescus, avînd rol de a păzi noul pod peste Dunăre dintre Oescus si Sucidava (azi Corabia), dat în funcțiune în anul 328.

3265318-assets-roman_legion

Legiune romană

2. Legiunea a XIII-a Gemina – adusă deja în primul război cu geții din provincia Pannonia Superior, aproximativ vestul Ungariei şi estul Austriei de azi.

Legiunea a XIII-a Gemina, o legiune considerată de elită a armatelor romane, a participat la multe evenimente istorice însemnate.

De asemenea, Legiunea a XIII-a Gemina a fost cantonată după desăvîrşirea cuceririi teritoriului de la nord de Dunăre căreia romanii i’au spus Dacia, în castrul de la Apulum (Alba Iulia de azi).

Spre deosebire de restul legiunilor romane, care aveau ca simbol taurul și acvila, simbolul ”Legiunii a XIII-a Gemina” era leul. O altă particularitate era culoarea albastră a mantiilor și scuturilor. Culoarea celorlalte legiuni a fost roșul.

Datorită problemelor financiare, Iulius Cezar a fost nevoit să recruteze din centrul și sudul Italiei mulți condamnați la moarte. Combativitatea deosebită a acestora a determinat instituirea unei tradiții în recrutarea membrilor legiunii.

Cu timpul, membrii cohortelor auxiliare vor fi recrutați din afara Italiei. Astfel, arcașii erau sirieni, iar cavaleria era alcătuită din sarmați.În 89 d.Hr. legiunea a fost mutată pe Dunăre, la Vindobona (astăzi Viena);

În 92 d.Hr. participă în luptele contra sarmaților (sarmo-geți)), apoi la războaiele geto-romane;

Între 106-268 d.Hr. este staționată la Apulum (Alba-Iulia), devenind principala legiune din Colonia Dacia Romană, pînă la retragerea aureliană. Soldații lăsați la vatră primesc terenuri agricole în Colonia Dacia Romană;

În 268 d.Hr. este cantonată la Poetovio (azi Ptuj, în Slovenia);

În 270 d.Hr. este mutată în Colonia Ulpia Ratiaria (astăzi satul Artschav din Bulgaria, lîngă Dunăre);

În jurul anului 400 d.Hr. Legiunea a XIII-a Gemina se destramă, întrucît salariile si proviziile nu au mai fost asigurate.

Steagul legiunii nu a fost niciodată găsit, fiind ascuns de legionarii romani și devenind subiectul multor legende.

124280109_2834802600065629_8596886147264296921_n

Împăratul Get Galeriu cel care avea bodyguarzi trupe ale geților

3. Legiunea a IV-a Flavia Felix, adusă din provincia Moesia Superior, în mare teritoriul Serbiei de azi.

Legiunea a IV-a Flavia Felix a rămas probabil încă vreo doi ani pe locul viitorului oraş (colonia) Ulpia Traiana Sarmizegetusa din Ţara Haţegului, după care (probabil prin anul 108) a ridicat castrul de la Berzobis (Berzovia, jud. Caraş-Severin).

Legiunea a IV-a Flavia Felix a fost o legiune romană creată de împăratul Vespasian în anul 70, din rămășițele Legiunii a III-a Macedonica. Legiunea a fost activă în Moesia Superior în prima jumătate a secolului al IV-lea.

Simbolul legiunii era tot un leu.

În timpul răscoalei batavilor, Legiunea a III-a Macedonica a luptat pentru Vespasian, dar împăratul nu mai avea încredere în oamenii săi, probabil din cauză că ei îl sprijiniseră pe Vitellius cu doi ani în urmă. Prin urmare Legiunea a III-a Macedonica a fost desfințată. și o nouă legiune, a patra, a fost formată. Împăratul a dat numele soției sale, Flavia, noii legiuni.

Deoarece simbolul legiunii era leul se consideră că legiunea a fost probabil formată în perioada iulie / august 70, cînd Flavia Felix se afla în Burnum, Dalmatia (Kistanje de azi, Croația), unde a înlocuit Legiunea a XI-a Claudia.

După atacul geților din 86, Domițian a mutat legiunea în Moesia Superior, la Singidunum (astăzi Belgrad, Serbia).

În anul 88, Legiunea a IV-a Flavia Felix a participat la invazia din nordul Dunării în Geția.

A participat și la războaiele geto-romane ale lui Traian. Legiunea a fost victorioasă în a doua bătălie de la Tapae. A participat de asemenea și la ultima luptă și decisivă împotriva geților lui Decebal, cucerind capitala lor, SarmiGetuzo.

În războaiele marcomanice (166-180 d.Hr), legiunea a trecut Dunărea împotriva triburilor geto-germanice.

Legiunea posibil să fi luptat în unul sau mai multe războaie contra sasanizilor, dar a staționat în Moesia Superior pînă la prima jumătate a secoulului al IV-lea.

124194808_2834803410065548_1357023568137287896_n

Comandant de legiune (legatus legionis). Acest membru al clasei senatoriale este echipat cu armură zisă ”anatomică” (thorax), coif cu panaş şi spadă (gladius).

4. Legiunea I Adiutrix

O a patra legiune este presupusă de specialişti că ar fi staţionat o vreme ceva mai scurtă la începutul ocupaţiei romane în Colonia Dacia, anume Legiunea I Adiutrix, venită şi ea din Pannonia Superior.

Legiunea I Adiutrix (Prima Legiune Salvatoare), a fost o legiune a armatei imperiale romane fondată în 68 d.Hr., posibil de Galba cînd s’a răzvrătit împotriva împăratului Nero (r. 54–68).

Ultima înregistrare care menționează I Adiutrix este în 344, cînd a fost staționată la BriGetio (Szőny orașul din Ungaria de azi), în provincia romană Panonia.

Emblema legiunii era un capricorn, folosit împreună cu calul înaripat Pegas, pe căști simbolul folosit de legionarii Adiutrix I era un delfin.

După uciderea lui Domițian în 96, I Adiutrix, împreună cu armata danubiană, au jucat un rol important în politica romană, obligîndu’l pe Nerva să’l adopte pe Traian ca succesor al său.

Cînd Traian a devenit împărat, a dat legiunii cognomenul Pia Fidelis (”loial și credincios”) pentru a le recunoaște sprijinul.

Între anii 101 și 106, sub comanda noului împărat, I Adiutrix, împreună cu IV Flavia Felix și XIII Gemina, au cucerit o parte din Geția și au ocupat provincia nou formată și numită Dacia Romană.

Traian și’a folosit și Pia Fidelis în campania împotriva Parthiei (115-117) care era tot un regat getic, dar au fost trimiși înapoi în Panonia de către succesorul său împărat Hadrian, cu baza în BriGetio.

În deceniile următoare, I Adiutrix a rămas la frontiera Dunării.

Sub Marcus Aurelius, I Adiutrix a purtat războiul împotriva Marcomanilor comandat de Marcus Valerius Maximianus.

Între 171 și 175, comandantul a fost Pertinax, împărat pentru o scurtă perioadă în 193.

Cînd Septimius Sever a devenit împărat, I Adiutrix a fost printre susținătorii săi, urmărindu’l în marșul spre Roma.

În următoarele decenii, baza principală a fost din nou Panonia, dar au jucat un rol în mai multe războaie cu parții, și anume în campaniile din 195 și 197–198 ale lui Septimius Severus, 215–217 conduse de Caracalla și 244 de Gordian al III-lea.

1237402-1332122474

A luat parte și la bătălia de la Mediolanum.

Legiunea a primit cognomenul Pia Fidelis Bis (”de două ori loial și credincios”) și Constans (”de încredere’), cîndva în secolul al III-lea.

Cît despre legiunea I Adiutrix, nu se ştie unde a staţionat în Colonia Dacia Romană şi nici cît timp, doar se bănuieşte că ar fi avut garnizoana tot în apropiere de Apulum, dacă este corectă interpretarea unei ştampile de pe o ţiglă găsită în apropiere de Alba Iulia care ar menţiona cele două legiuni împreună.

Şi mai multe dintre alele şi cohortele participante la războaiele cu geții au rămas în noua provincie-colonie, fiindu’le stabilite locuri de garnizoană de’a lungul arterelor de transport principale din Dacia Romană, care nu au fost altceva decît drumurile de campanie construite de diferitele coloane expediţionare romane în timpul celor două războaie şi care apoi au fost desăvîrşite tot de soldaţi ca drumuri definitive în provincia-colonie Dacia Romană.

O altă misiune, devenită acum importantă, a acestor unităţi militare a fost de a asigura frontierele teritoriului inclus în provincia-colonie Dacia Romană, trupele fiind plasate la graniţele acestei provincii, care erau totodată graniţe externe ale Imperiului Roman în această regiune.

Dintre trupele cu caracter special care au rămas în Colonia Dacia Romană după război sînt interesante cea de exploratores Germaniciani, care au ajuns să staţioneze în castrul de la Orăştioara de Sus (jud. Hunedoara, în apropierea fostului nucleu al statului getic din Munţii Orăştiei), şi pedites singulares Britanniciani, cantonaţi în fortificaţia de la Cigmău (jud. Hunedoara, tot în apropierea cetăţilor getice centrale). Exploratores erau soldaţi specializaţi în iscodire şi adunare de informaţii, pe cînd pedites singulares erau soldaţi de gardă, care fuseseră probabil garda înalţilor demnitari din statul-major al lui Traian în timpul războaielor.

Ambele unităţi au fost lăsate în Colonia Dacia Romană să supravegheze fostul centru politic şi religios al statului lui Decebal din Munţii Orăştiei, pentru a evita o eventuală formare a unui nou nucleu de rezistenţă getică anti-romană.

Soldaţii din aceste unităţi nu erau, cum s’ar putea crede, germanici sau britanni, ci fuseseră selectaţi pentru aceste misiuni din trupele auxiliare staţionate pe teritoriul provinciilor romane Britannia şi Germania.

123986271_2834803570065532_1959954290367685730_n

Centurion (cu faţa) şi optio (adjunct de centurion, cu spatele). Ambii ofiţeri poartă coifuri cu panaş, diferind doar orientarea acestuia pe coif. Adjunctul poartă armură de zale (lorica hamata), iar centurionul, armură cu solzi (lorica squamata) şi protecţii ale tibiilor (cnemide). În mîini ţin cîte un baston care era simbol al gradului, dar era folosit şi pentru disciplinarea soldaţilor.

Citește și: ROMANIZAREA NU A AVUT LOC. TEORIA ROMANIZĂRII ESTE SORTITĂ DISPARIȚIEI, PENTRU CĂ ESTE FALSĂ ȘI RIDICOLĂ

sau: REGII ȘI ÎMPĂRAȚII GETO-RUMÎNILOR DIN TOATE TIMPURILE

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s