Aceste minunate artefacte – “Gînditorii” – sînt dovezi ale unei lumi pe care, inerţial, o numim ”primitivă”, dar care a transmis pînă la noi un extraordinar mesaj legat de sentimente, viaţă socială, creativitate, un arhetip existenţial, peste care s’au aşezat, în timp, alte şi alte valori.
Ne putem întreba ce fac, dacă există, ”gînditorii” de astăzi, de ce această excepţională zestre culturală, care a rezistat, pînă la noi, peste milenii, este uitată, abandonată, preţuită mai mult dincolo de graniţele ţării decît la noi.
Poate o naţiune să fie puternică, să’şi identifice drumul şi rostul în istorie, ignorîndu’şi fundamentele culturale, spirituale?
Cum ar fi ca o civilizaţie extraterestră să afle de existenţa lumii noastre şi prin imaginea simbolică a Gînditorului de la Hamangia, creat cu şase milenii în urmă, în timp ce noi, cei ce trăim astăzi în spaţiul rumînesc, încărcat de atîtea dovezi despre îndepărtate şi uimitoare civilizaţii, nici nu ştim de existenţa lor?
Gînditorul de la Hamangia sau Gînditorul de la Cernavodă şi o descoperire ulterioară, Gînditorul de la Tîrpeşti, uimitor de asemănător cu primul, dar despre care se crede că este un artefact mai vechi decît cel de la Hamangia – ”Gînditorii” preistoriei noastre – sînt consideraţi, la nivel mondial, capodopere ale artei primitive, valori inestimabile ale culturii universale, adevărate ”minuni” ale unui timp extrem de îndepărtat.
Gînditorul de la Hamangia, statuetă unică în lume, prin înalta şi surprinzătoarea expresie a creativităţii umane, parte a Patrimoniului UNESCO, a fost inclus, în anii 1990, pe lista primelor zece artefacte mondiale, care nu trebuie să dispară vreodată şi care, mai mult, ar trebui să fie unul dintre cele cîteva obiecte / imagini simbolice trimise în spaţiu, pentru a reprezenta umanitatea la întîlnirea cu o civilizaţie extraterestră.
Pe de altă parte, Gînditorul de la Tîrpeşti, descoperit ulterior, în situl de la Petricani, Neamţ, o imagine în oglindă a Gînditorului de la Hamangia, atribuit culturii precucutiene, vechi de aproximativ 6 500 de ani, arată că, pe teritoriul ţării noastre, s’a aflat centrul uneia dintre cele mai vechi şi rafinate culturi preistorice.
GÎNDITORUL / FEMEIE ȘEZÎND, Autor descoperire: D. Berciu (şef de şantier); S. Morintz, Data descoperirii: 1956
PLASTICA ANTROPOMORFĂ A CULTURII HAMANGIA
Şi în cazul acestei culturi, plastica, figurinele antropomorfe reflectă existenţa a două personaje esenţiale ce foarte probabil materializează credinţa existenţei a două principii, masculin şi feminin. Din punctul de vedere al frecvenţei, statuetele masculine sînt foarte puţin reprezentate, predominînd absolut cele feminine.
Cele mai multe dintre acestea au fost realizate din lut şi mai puţine din marmură. Plastica antropomorfă de lut cunoaşte două serii principale de figurine feminine, diferenţiate în principal de poziţia generală a corpului: în picioare sau şezînde. Modelajul este cel care le individualizează în primul rînd.
Statueta înfăţişează un bărbat şezînd pe un mic scaun, cu motive decorative pe părţile laterale, capul este sprijinit pe ambele mîini şi coatele pe genunchi. Capul este oval, gîtul lung, sînt vizibile gura, ochii (umpluţi cu o substanţă albă), nasul, fruntea este îngustă, iar urechile sunt reprezentate prin orificii circulare – o imagine stilizată, extraordinar de expresivă, concentrînd o atitudine umană meditativă, gravă, fapt excepţional pentru epoca în care a fost creat.
Corpul este compus din module cu suprafeţe unghiulare, menite să evidenţieze părţile anatomice mari ale sale, definind ”canonul” Hamangia, conturînd un limbaj al corpului expresiv, viguros şi extrem de sugestiv. Acesta, asociat luciului metalic al pastei, conferă acestor statuete o maiestuozitate deosebită, o forţă de expresie impunătoare.
În cazul tuturor, capul nu este reprezentat, partea superioară constînd numai din gîtul lung, ce are forma unei coloane mai înguste la partea superioară. Prin aceste caracteristici, plastica culturii Hamangia demonstrează origini ce au fost plasate în zona anatoliană şi est-mediteraneană.
În anul 1956, în cursul cercetărilor conduse de către profesorul Dumitru Berciu în necropola culturii Hamangia de lîngă Cernavodă, jud. Constanţa, au fost descoperite cele două faimoase statuete de lut ars ce făceau, foarte probabil, parte din inventarul funerar al unui mormînt. Ele erau sparte în mai multe fragmente ce au fost recuperate şi au permis apoi reconstituirea lor, chiar dacă nu în totalitate.
“Femeie şezând”, statueta pereche a Gînditorului de la Hamangia, arată o femeie care stă direct pe pămînt, cu piciorul stîng întins, cel drept îndoit şi mîinile sprinite pe genunchi, şoldurile rotunjite şi faţa la fel de expresivă.
Gînditorul de la Hamangia ar putea reprezenta, susţin unii istorici, un zeu al vegetaţiei, iar “Femeia şezând”, o zeiţă a recoltei.
Alţii consideră că sînt doar nişte ipostaze umane, într’un răgaz de meditaţie sau de rugăciune. Găsite într’o metropolă de inhumaţie, cele două statuete ar fi putut fi şi ofrande pentru zei.
Gînditorul de la Hamangia este o mare enigmă a uneia dintre cele mai complexe statuete care s’au realizat vreodată.
Într’o carte intitulată “Gînditorul de Hamangia – cheia civilizaţiilor arhaice”, Vasile Droj, un om de ştiinţă şi cercetător rumîn de origine, atipic şi adesea controversat, la noi aproape necunoscut, dar care a suscitat interesul occidentalilor cu teoriile sale, fondator al unei ştiinţe pe care a numit’o ”universologia”, lansează o ipoteză fascinantă despre Gînditorul de la Hamangia.
Prin calcule complicate, autorul cărţii ajunge la concluzia că cei care au realizat, în urmă cu peste 6 000 de ani, celebrele artefacte aveau solide cunoştinţe de matematică, de calcul zecimal şi stăpîneau taine codificate şi în structura sanctuarelor de la Sarmigetuzo, pe care nimeni, pînă acum, nu a reuşit să le descifreze pe deplin.
Iată un scurt fragment din cartea menţionată anterior:
”În acest mediu favorabil al formelor geometrice, Gînditorul îşi relevă adevăratele virtuţi, o serie de relaţii matematice interesante şi importante impunîndu’se încă de la început, prin parametrul înălţime, 113 cm, care nu este deloc întîmplător, şi 355 cm circumferinţa cercului în care se înscrie, întrucît aceste valori sunt unice în perimetrul matematicii, fiind singurele numere întregi al căror raport este chiar ”Pi”, cu o imprecizie de numai 3 zecimi de milionimi.”
Dimensiuni şi proporţii perfecte
Mai mult, spune cercetătorul:
”Gînditorul nu a fost conceput să rămînă singur, dovadă fiind statueta feminină cu aceeaşi alură. Astfel, doi gînditori identici, aşezaţi cu spatele unul către altul în aşa fel încît vîrful picioarelor scăunelelui şi punctul de contact al spatelui lor, poziţie nefortuită şi unică, coincid cu piramida lui Keops; dar de data aceasta, linia dreaptă a mîinilor lor este paralelă cu muchiile piramidei. Inversînd poziţiile celor doi gînditori şi punîndu’i faţă, aşa încît vârfurile nasurilor, mîinilor, genunchilor să fie lipite, constatăm că suprafaţa plată a cefelor lor este paralelă cu liniile muchiilor piramidei lui Keops. Acelaşi lucru se întîmplă şi în situaţia în care cei doi gînditori stau cu spatele spre observator şi cu faţa spre piramidă, uniţi prin punctele de contact ale braţelor, antebraţelor şi capetelor (poziţie nefortuită) reproduc din nou modelul piramidei, cu ajutorul liniei marginale, drepte, a gîturilor, ce se suprapun peste muchiile piramidei.”
De asemenea, un fapt uimitor este şi acela că statueta “Gînditorul” este “multifuncţională”, deoarece ”răsturnînd statueta cu faţa în jos, se poate observa că vîrful nasului, antebraţele şi genunchii sînt pe aceeaşi linie, dovedind o poziţie de rugăciune, dar şi construit spre a fi instalat şi în alte poziţii (…) iar în parametrul lăţimii gîtului se relevă o valoare şi o unitate de măsură de excepţie: numărul de aur – 1,6180339”, mai subliniază Vasile Droj.
”GÎNDITORUL”
În primul rînd poziţia sa este cea care l’a individualizat, el fiind reprezentat în poziţie şezîndă pe un scaun de mici dimensiuni, fără spătar, şi care pe laturile lungi prezenta motive decorative liniare, incizate. Foarte probabil este reprezentată aici o piesă de mobilier, de lemn.
Partea superioară a corpului este uşor aplecată înainte iar capul se sprijină pe amîndouă mîinile care, la rîndul lor, se sprijină cu coatele, pe genunchi. Spatele este drept, foarte uşor curbat. Coloana vertebrală este sugerată de o linie verticală incizată.
Capul are o formă general ovală, fiind sumar modelat.
Sînt reprezentate părţile anatomice considerate a fi relevante: gura, ochii, nasul şi urechile care accentuează faţa şi expresia figurinei. Ochii sînt reprezentaţi de suprafeţe triunghiulare, scobite, sugerînd forme prelungi. S’a considerat că acestea erau umplute cu o pastă foarte probabil albă, amplificînd expresivitatea lor prin contrastul dintre culoarea neagră, metalică, lustruită, a pastei şi albul ochilor.
Nasul, la rîndul său, este reprezentat de o aceeaşi formă triunghiulară prelungă, dar de data aceasta în relief. Contrastul dintre suprafeţele săpate ale ochilor şi cea proeminentă a nasului sugerează o impresie generală de personaj gînditor, privind spre înainte.
Gura este sumar sugerată de o mică excizie ovală, mai mult lată decît prelungă, sugerînd o gură strînsă, neîncrezătoare.
Fruntea este îngustă, iar urechile sînt marcate de cîte un orificiu circular. La partea superioară, capul prezintă un şir de patru orificii circulare mici. Este posibil ca acestea să fi fost folosite pentru a fi împodobită prin plasarea unor elemente decorative (pene?).
Gîtul este înalt, plan – convex în secţiune. Partea superioară a pieptului prezintă modelarea în relief accentuat a muşchilor pectorali.
Braţele sînt modelate din câte o singură bucată de lut, cu linii accentuate. Extremităţile mîinilor, ca şi cele ale picioarelor, sînt foarte sumar modelate. Degetele sînt sugerate de crestături, cîte cinci în cazul mîinilor, două şi trei în cazul picioarelor.
Picioarele sînt flexate şi genunchii pronunţaţi.
”FEMEIE ŞEZÎND”
Cea de a doua statuetă reprezintă o femeie şezînd probabil direct pe pămînt, partea inferioară fiind plată. Spatele este uşor concav, fără reprezentarea niciunui detaliu anatomic.
Capul este uşor oval, cu partea superioară convexă. Modelarea detaliilor anatomice, ochii şi nasul, deşi conform canoanelor, este sensibil diferită de cea de la statueta masculină, în principal din cauză că bărbia este ridicată spre înainte, creînd impresia unui personaj mai voluntar, mai încrezător.
Dar această modificare a înclinării planului general al capului a impus în egală măsură o modificare generală a volumetriei şi demonstrează, prin diferenţele de modelare a nasului şi ochilor, o cunoaştere a legilor perspectivei.
Partea superioară a corpului este dreaptă, dispusă în unghi drept în raport cu cea inferioară. Şi ea este modelată în unghiuri reliefate, accentul fiind pus pe umeri şi piept.
Sînii sînt proeminenţi, fără a fi exageraţi, dar plasaţi mai sus decât poziţia anatomică normală. Un alt aspect care o individualizează constă din modelarea zonei bazinului care este supradimensionat.
Sexul nu este indicat în manieră clasică prin marcarea triunghiului sexual. La baza părţii ventrale este realizată o linie incizată, orizontală. Modelarea generală demonstrează foarte clar sexul feminin al personajului reprezentat.
Un picior este uşor flexat, amîndouă mîinile sprijinindu’se pe el, dar numai atingîndu’l. Şi în acest caz degetele sînt sugerate prin linii incizate.
PRIMUL MARE CIMITIR NEOLITIC DESCOPERIT ÎN RUMÎNIA
La confluenţa văii Carasu cu Dunărea, la nord de aceasta, pe malul drept al fluviului, pe o lungime de cca 1,5 km au fost descoperite numeroase vestrigii arheologice care au demonstrat existenţa unor locuiri umane atribuite culturilor Hamangia, Boian, Gumelniţa şi Cernavodă.
Între acestea, cele atribuite culturii Hamangia, pe malul înalt al fluviului, acoperind zona dintre teritoriul oraşului şi pînă în locul numit Coada Zăvoiului, demonstrează o locuire intensă de’a lungul unei perioade mai lungi de timp, cercetată în perioada 1954-1958.
Dar, de departe, cea mai interesantă zonă este cea cunoscută sub numele de Columbia D (numele unui cartier al oraşului) unde a fost cercetată cea mai mare necropolă aparţinînd comunităţilor acestei culturi, cu peste 300 de morminte de înhumaţie.
Oamenii care au dus la crearea culturii Hamangia conform notărilor făcute de Dumitru Berciu, erau crescători de animale sau cultivatori de plante:
”Economia lor avea totuşi încă un pronunţat caracter vînătoresc. La baza organizării lor sociale stătea ginta matriarhală. Oamenii culturii Hamangia ajunseseră să aibă o concepţie bine conturată despre viaţă şi moarte, îngropîndu’şi morţii în cimitire, separate de aşezările celor vii, aşa cum este, de pildă, cimitirul de la Cernavodă, unde au fost descoperite pînă acum circa 400 de morminte de inhumaţie, fiind cel mai vechi şi cel mai întins din toată Europa sud-estică.”
Este posibil ca această necropolă să fi fost spaţiul rezervat înmormântării decedaţilor din toate aşezările aparţinînd culturii Hamangia descoperite în zonă, sugerînd existenţa unui spaţiu care, în acest caz, ar fi aparţinut lumii de dincolo, unde continuau să existe sufletele celor morţi.
Cele mai multe dintre aceste morminte conţineau schelete ce demonstrează faptul că trupurile defuncţilor fuseseră depuse în groapa funerară în poziţie întinsă, orientate, cele mai multe dintre ele, NE-SV.
Puţine dintre acestea demonstrau depunerea cadavrului în poziţie chircită. În cazul celor mai multe dintre ele, inventarul funerar includea topoare de piatră, vase de lut ars cu forme, dimensiuni şi decoruri diferite, dar şi statuete feminine.
Printre ofrandele funerare au mai fost descoperite şi oase de animale ce demonstrează depunerea unor părţi ale corpului diferitelor animale. Printre acestea trebuie menţionate craniile unor astfel de animale, cele mai importante părînd a fi cele de porc mistreţ, sugerînd importanţa şi mai ales valoarea simbolică acordată acestor ofrande.
Diferitele obiecte, dar şi ofrandele funerare depuse în morminte, sînt cele care ne sugerează poziţia socială a defuncţilor în cadrul comunităţii, dar şi valorile simbolice ale lumii oamenilor acelui timp.
CULTURA HAMANGIA
În această zonă a Europei, aşa cum se sublinia într’un articol din New York Times, cu ocazia expoziţiei “Lumea pierdută a vechii Europe” (2009):
”Înaintea Greciei şi a Romei, a primelor oraşe din Mesopotamia sau a templelor de pe malul Nilului, pe Valea Dunării inferioare şi la poalele dealurilor balcanice, locuia un popor avansat pentru vremea sa, în domeniile artei, tehnologiei şi comerţului la distanţă’.”
Descoperit la Cernavodă, în 1956, de către istoricul şi arheologul Dumitru Berciu, Gînditorul de la Hamangia este, de fapt, un complex format din două statuete antropomorfe, din lut ars, lustruit – ”Gînditorul” şi ”Femeie şezînd” – vechi de aproximativ 6000 de ani sau, după alte opinii, chiar 8000 de ani.
Descoperirea din 1952, în localitatea Hamangia, comuna Baia, judeţul Constanţa, a primelor vestigii arheologice atribuite de către profesorul Dumitru Berciu acestei culturi, a ridicat de la bun început numeroase semne de întrebare.
Cultura Hamangia, cea mai veche cultura neolitică din spaţiul rumînesc, căreia îi aparţin cele două statuete, denumită aşa după vechiul sat din comuna Istria, Dobrogea, s’a dezvoltat în mileniile al VI-lea – al V-lea î.Hr., şi este pusă în legătură cu indivizi veniți cel mai probabil din Anatolia (Asia Mică) care împreună cu populația indigenă găsită în Bazinul Dunării au creat această magnifică civilizație locală.
Au fost descoperite, în situl dobrogean, nenumărate alte figurine, majoritatea feminine, şi vase de ceramică decorate într’un stil nemaivăzut.
În primul rînd, vasele de lut ars cu forme şi decoruri nemaiîntîlnite pînă atunci demonstrau existenţa unor comunităţi umane care păreau a nu avea rădăcini în spaţiul dintre Dunăre şi mare.
De unde veneau, dacă veneau de undeva? Cine erau cei care le creaseră şi le folosiseră? Unde le erau stămoşii? Şi mai ales, ce se întîmplase cu urmaşii celor care trăiseră acolo?
Studiul atent al tuturor fragmentelor ceramice, al uneltelor, al resturilor colibelor sau bordeielor din aşezările în care s’au făcut săpături arheologice a început treptat să ridice, puţin cîte puţin, vălul enigmatic aşternut de timp. Analizînd și comparînd ceea ce se ştia despre descoperiri făcute pe spaţii vaste, arheologii, şi primul dintre ei avea să fie profesorul Dumitru Berciu, au început, pas cu pas, să contureze un tablou din ce în ce mai cuprinzător.
Astfel, prin caracteristicile formelor sale de manifestare, s’a putut stabili că această cultură îşi are originile în culturile neoliticului mijlociu balcano-anatolian.
Chiar dacă încă nu se poate demonstra foarte precis, originea acestei culturi se regăseşte în mod cert în Anatolia, de unde comunităţile acesteia au plecat, într’un moment ce poate fi considerat ca reprezentînd începutul epocii anatoliene a cuprului, spre alte meleaguri, respectiv spre ţărmurile de vest ale Mării Negre.
Care vor fi fost motivele acestei migraţii este încă greu de înţeles. Lipsa resturilor de locuire sau a mormintelor în toată Peninsula Balcanică i’a făcut pe specialişti să creadă că, foarte probabil, aceste comunități au ajuns în nord-estul Bulgariei şi în Dobrogea, circulînd de’a lungul ţărmului Mării Negre.
Odată stabilite aici, s’au extins spre interior, probabil de’a lungul văilor rîurilor. Acesta este momentul în care Dobrogea intră în istoria perioadei neolitice. Era pentru prima dată cînd în preistoria zonei era documentată existenţa unor comunităţi care, avînd cunoştinţe foarte avansate de navigaţie, mai precis de ceea ce numim astăzi – cabotaj, locuiesc acest teritoriu.
Evoluţia sa, relativ îndelungată, de’a lungul a circa şapte – opt secole, a permis evidenţierea a trei faze, dintre care ultimele două au fost subdivizate la rîndul lor.
Comunităţile culturii Hamangia au preferat să locuiască în aşezări situate pe terasele rîurilor sau văilor, în apropierea cursurilor de apă sau pe malurile lacurilor litorale. Nici una dintre aşezările cunoscute pînă în prezent nu este fortificată.
Locuinţele nu par să fi fost dispuse după un plan preexistent. Cele adîncite în pămînt, preponderente în decursul fazelor iniţiale, puteau avea una sau, mai rar, două sau trei încăperi. Cele de suprafaţă aveau suprafeţe de pînă la 30 m², cu pereţi de lut şi o structură de rezistenţă de lemn, acoperită cu puţin lut.
Corpurile decedaţilor erau depuse în spaţii special rezervate, necropole. Cea mai importantă este cea descoperită şi cercetată la Cernavodă unde au fost studiate peste 400 de morminte.
Ritul predominant era inhumaţia. Corpul decedatului era însoțit de obiecte diferite, arme, unelte, podoabe, dar şi ceramică sau diferite oase de animale. Acestea au permis afirmarea unor diferenţieri sociale între decedaţi.
Analizele antropologice au relevant existenţa unei populaţii amestecate cu elemente ce puteau proveni atît din Anatolia, cît şi din zona est-mediteraneană, alături de cele autohtone.
Studierea uneltelor de silex a demonstrat persistenţa unor tradiţii mai vechi, anterioare, caracterizate de microlitism şi tehnicile de cioplire.
Foarte probabil, acestea se datorează populaţiei autohtone ce locuia în zonele unde se stabiliseră noii veniţi şi cu care aceştia au intrat în contact.
Oasele diverselor animale descoperite în cursul cercetărilor arheologice sugerează cu pregnanţă importanţa creşterii animalelor, în principal a ovicaprinelor, dar şi a bovinelor, porcul fiind totuşi puţin reprezentat.
Alături de această ocupaţie, vînătoarea furniza şi ea o parte importantă din carnea consumată.
În funcţie de caracteristicile mediului, erau vînaţi mistreţul, cerbul, căpriorul sau chiar măgarul sălbatic.
Ceramica este, la rîndul ei, caracterizată de forme şi decoruri caracteristice. Ceramica de tip Hamangia excelează şi abundă prin decoruri cu motive triunghiulare dispuse în zone concentrice pe umăr sau pe partea superioară a vaselor, ”iar plastica este cu totul excepţională, figurinele fiind apropiate ca tip de cele cicladice, caracterizîndu’se prin stilizarea formelor anatomice în volume şi planuri triunghiulare”.
Cultura de care aparţine ”Gînditorul” a fost prima dată atestată într’un sit arheologic de lîngă oraşul Baia, de pe litoralul Mării Negre. Este nivelul primei populaţii stabilite pe coasta occidentală a Mării Negre, civilizaţie meridională. Hamangia este de tip neolitic mijlociu, respectiv mileniul VI.
Descoperirile arheologice care caracterizează cultura au fost făcute în aşezările de la Ceamurlia de Jos, Baia, Medgidia, Tîrguşor şi în Cernavodă şi Durankulak. Caracteristice pentru Hamangia sînt statuetele antropomorfe cu ţinută artistică deosebită.
Însă ceea ce individualizează comunităţile acestei culturi este, în primul rînd, plastica antropomorfă care, şi ea, demonstrează origini anatoliene.
Sfîrşitul evoluţiei acestor comunităţi este neclar deocamdată. Cultura Hamangia dispare la începutul mileniului V î.Hr., atunci cînd noi migraţii au determinat apariţia a noi culturi în această zonă dintre Balcani şi Carpaţi.
Putem presupune, datorită intenselor contacte şi schimburi cu alte comunităţi ale culturilor Boian şi Precucuteni situate la vest şi nord, că treptat se va fi ajuns la amestecuri de populaţii ce vor fi cunoscute mai tîrziu sub numele de populații gumelniţene.
Astfel, comunităţile Boian, foarte dinamice, în tranziţie spre cultura Gumelniţa, au asimilat comunităţile Hamangia.
Această asimilare culturală a contribuit la geneza unei variante pontice a culturii Gumelniţa între Marea Neagră şi Dunăre.
GÎNDITORUL DE LA TÎRPEȘTI
În Rîpa lui Bodăi, lângă satul Tîrpeşti, judeţul Neamţ, a fost descoperit un alt ”Gînditor”, uimitor de asemănător cu Gînditorul de la Hamangia, despre care se crede că are o vechime de peste 6 500 de ani şi că aparţine culturii precucutiene.
Cultura Cucuteni (aproximativ 5 200 – 3 200 i.Hr.), cunoscută pentru admirabila ceramică pictată (în roşu, alb şi negru), care se întindea pe teritoriul actual al Rumîniei (Moldova, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei, Basarabia), dar şi pe teritoriul de azi al Republicii Moldova şi al Ucrainei, a precedat, cu cîteva sute de ani, aşezările umane din Sumer (Mesopotamia) şi din Egiptul antic.
Gînditorul de Tîrpeşti, statuetă făcută tot din lut ars, de culoare cărămizie, are aceeaşi atitudine meditativă, interiorizată, coatele sprijinite pe genunchi, palmele lipite de tâmple, fiind aşezat direct pe pămînt.
Cei mai mulţi specialişti consideră că este o atitudine de rugă, de închinare în faţa unui zeu.
Numărul mare de statuete antropomorfe, în mare parte înfăţişînd femei, din cultura Cucuteni şi din cea precucutiană, i’au făcut pe istorici şi arheologi să creadă că acestea făceau parte din ansamblul obiectelor sacre, utilizate în timpul ceremoniilor religioase.
GÎNDITOAREA DE LA PIETRELE
În 2014, la cîţiva kilometri de Dunăre, în zona satului Pietrele, din Giurgiu, o echipă de arheologi rumîno-germană a descoperit o ”Gînditoare”, mai veche decît Gânditorul de la Hamangia şi Gînditorul de la Tîrpeşti, aparţinînd culturii Gumelniţa – secolul al V-lea î.Hr., care se întindea din Dobrogea pînă în vestul Munteniei şi la sud de Dunăre, pînă în Bulgaria şi Grecia.
Gînditoarea de la Pietrele, care măsoară mai puţin de 10 centimetri, înfăţişează o femeie cu o atitudine meditativă, aşezată pe un scaun, uşor aplecată spre spate.
Cristina Georgescu, restaurator la Institutul de Arheologie Vasile Pîrvan, care s’a ocupat de restaurarea acestui artefact, sublinia că ”atît din punct de vedere stilistic, cît şi tehnic, statueta este o capsulă a timpului inedită, bogată în informaţii şi deschisă interpretărilor celor mai interesante”.
Nenumărate alte exemple ar putea completa această moştenire culturală de excepţie, comparabilă cu cea a marilor leagăne de civilizaţie de pe mapamond: “Perechea primordială” sau “Perechea de îndrăgostiţi” (prima reprezentare artistică a familiei), cultura Gumelniţa, “Hora de la Frumuşica” (şase statuete feminine prinse într’o horă), ”Tăbliţele de la Tărtăria” (primele dovezi ale scrisului în Europa), “Idolii de aur” (cultura Gumelniţa), Sanctuarul neolitic de la Parţa, Timiş (templu folosit şi drept calendar solar), Masca de la Cristian (lîngă Sibiu), una dintre cele mai vechi descoperiri de acest fel din Europa etc.
”Gînditorii” preistoriei noastre, ignoraţi de “gânditorii” de astăzi
Gînditorul de la Hamangia şi “Femeie şezînd” se află, în prezent, la Muzeul Naţional de Istorie a Rumîniei (la Muzeul de Istorie şi Arheologie, din Constanta, fiind expuse copii ale acestora), iar “Gînditorul de la Tîrpeşti” este expus în Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, din Piatra Neamţ.
Cei doi “Gînditori”, prezenţi împreună, pentru prima dată, în marea expoziţie de la New York, din 2009, i’au entuziasmat deopotrivă pe specialişti, dar şi pe publicul larg, făcîndu’l pe un celebru antropolog american, David Anthony, să sublinieze că:
”La apogeu, în jurul anului 4500 î.H., Vechea Europă era unul dintre locurile cele mai rafinate şi avansate din punct de vedere tehnologic din lume şi prezenta multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei.”
Resurse: Dr. Dragomir Nicolae POPOVICI
Foto: Marius AMARIE
Citește și: ISTORIA PROTO-PELASGILOR (HAPLOGRUP I) DE LA ULTIMA MARE GLACIAȚIUNE
sau: GEȚII SUNT CONTINUATORI GENETICI AI CUCUTENIENILOR
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Dacia ROMANIA
Vatra Stră-Rumînă 