ADEVĂRUL DESPRE ”GEȚII DE PIATRĂ” DE PE MUNTELE NEMRUT

În sud-estul Turciei și lîngă Eufrat, fluviul care este considerat, cel puțin pînă azi, leagănul omului, găsim muntele Nemrut Dagi, cunoscut și sub numele de Nemrud Dag, care în vremurile antice era precum Grădina Edenului pentru oameni.

În acest deșert stîncos pustiu lung de cîțiva kilometri, la o altitudine de peste 2.000 de metri, se află unul dintre cele mai mari și neașteptate omagii aduse zeilor.

De aici din Munţii Taurus, ce reprezintă graniţa sudică a unor podişuri vaste (al Anatoliei şi al Armeniei), pe care le separă de Marea Mediterană, izvorăsc cele mai importante ape ale vechii Mesopotamii şi, tot aici, se pare că a fost amplasată biblica Arcă a lui Noe.

La cîțiva ani dupa moartea lui Antiohus, de aici au plecat regii magi, urmărind o stea, care’i va conduce pînă la Bethleem …

Puţini ştiu însă, că Munţii Taurus, dar mai ales extensia lor, Munții Anti-Taurus, care fac parte împreună cu Muntele Ararat din lanțul Munților Caucaz, ascund o multitudine de peisaje, de o frumuseţe sălbatică, greu de redat în cuvinte, dar şi obiective turistice şi istorice, în faţa cărora nu poţi rămîne indiferent, iar aici ne referim îndeosebi la Nemrut Dağı (Muntele Nemrut), considerat de unii muntele care’i adăpostește pe ”dacii nemuritori”.

În 1881, acest loc a fost descoperit de inginerul german Karl Sester în timpul lucrărilor arheologice. Însoțitorul lui Sester, un asistent kurd, continua neîncetat să vorbească despre zei uriași despre care se spunea că se află în vîrful unui munte. La început, nu a acordat nici o atenție acestor povești, deoarece pe hărțile europene nu exista nici un munte.

Dar uriașul munte de stîncă, cel care se ridica în fața lui l’a convins să’l cerceteze, iar urmare acestei curiozități, ruinele mormîntului-sanctuar din Antiohia de pe muntele Nemrut au fost adăugate mai tîrziu în 1987, listei de patrimoniu mondial UNESCO.

În urma săpăturilor efectuate, arheologii au ajuns la o concluzie clară, aceea de a atribui construcțiile și statuile descoperite civilizației commagenilor, neamuri bune cu ”dahii”, armenii, și massa-geții, de aici și înrudirea naturală cu geții carpatici, pentru că în antichitate neamurile erau mai puțin distincte, numeroase triburi din jurul Mării Negre fiind născute din strămoși comuni.

Numeroasele inscripții descoperite în situl arheologic nu i’au putut ajuta pe experți să determine cu exactitate istoria acestui popor misterios, ci doar să descopere cine a fost ctitorul acestui monument.

Citește și: TRACIA ȘI ANATOLIA, ȚINUTURI VECHI GETICE

Oricum, prezenţa unor geți, în Anatolia nu ar trebui că mire pe nimeni, ţinînd cont de faptul că în antichitate malurile strîmtorii care face legătura între Marea Mediterană şi Marea Neagră era locuită de neamul getic al Dardanilor, de unde numele Strîmtoarea Dardanele, sau de geții brigi de la sud de Dunăre, care au fondat în Anatolia, Regatul Frygiei, de hitiți, de troieni, bitini și alte numeroase triburi înrudite din acest spațiu vast.

Aflat în sud-estul Turciei, la 40 kilometri nord de Kâhta, lângă Adıyaman, Muntele Nemrut (Muntele Zeilor) a devenit celebru în întreaga lume pentru complexul sculptat în piatră (unul dintre cele mai impresionante monumente atribuit civilizaţiei elene), de o valoare deosebită, localizat pe teritoriul unde în trecut a existat o ţară, ce a rămas în istorie sub numele de Commagene.

Înglobat în timpul lui Nero în noua provincie romană Siria, amintirea statului ar fi dispărut cu totul (mai ales după ce o mare parte a sa fost acoperită cu apă, odată cu crearea Barajului Atatürk), dacă regele Antiochus I nu ar fi fost un exemplu al narcisismului uman și nu ar fi avut inspiraţia să comande construcţia masivului tumul de pe Nemrut Dağı, o fabuloasă grămadă de stîlpi din piatră şi statui care rivalizează cu cele ale faraonilor egipteni.

Spre deosebire de cele mai multe state uitate ale Antichităţii tîrzii, Commagene şi’a săpat locul în istorie în piatră, şi a captat astfel, atenţia a mii de vizitatori, curioşi să vadă cu ochii lor fabuloasele vestigii din vîrful Muntelui Nemrut.

Tumulul ce se află aici, a fost construit de conducătorul regatului, Antiochus I, obsedat fiind de propria persoană, ca ultim loc de odihnă al său. El s’a aflat în fruntea statului vreme de 32 de ani, între anii 70 – 38 î.Hr.

Referitor la modul în care a fost conceput monumentalul mormînt al lui Antiochus I, istoricii sînt de părere că acesta este o dovadă de iscusime inginerească deosebită. Cît despre schema de creare a camerei mortuare, ea s’a dovedit eficientă în timp, în a împiedica hoţii de’a o vandaliza.

De altfel, aici nu a intrat nimeni niciodată, comorile din interior aşteptînd răbdătoare să fie scoase la lumină şi să’şi spună povestea.

Cine au fost însă cei care au format Casa Commagene ?

O legendă povesteste că pe aceste meleaguri, în timpurile antice, exista un stat prosper, puternic și infloritor, numit Commagene. Un timp indelungat, locuitorii acestei tări au luptat să se elibereze de cotropitorii asirieni. Commagene a intrat în istorie drept un stat dependent de Asiria, care a devenit ulterior o provincie a acesteia.

Genealogia lor, se pare că porneşte de la linia secundară a seleucizilor din Antiohia, care s’au stabilit la poalele dealului Eufratului Superior. S’au intitulat ”fraţi gemeni” ai ahemenizilor din vechiul Iran (pe linie paternă) şi descendenţi ai lui Alexandru Macedon (pe linie maternă).

Dacă este adevărat, atunci înseamnă că locuitorii Statului Commagene, au fost sinteza culturală perfectă între est şi vest, atît de căutată de marele Alexandru, aflați aproape de centrul imperiului creat de acesta.

Piesa centrală a ceea ce odată a fost Statul Commagene, este piscul său, Nemrut – unul dintre cele mai înalte vîrfuri ale Mesopotamiei (aflat la o înălţime de peste 2.100 de metri), unde se găsesc împrăştiate statuile zeilor Antichităţii, impresionante prin mărimea şi frumuseţea lor.

Robert H. Hewsen (2001) în Armenia: Un Atlas istoric,  Chicago: University of Chicago Press. p. 42 spune:

”Semnificația Commagene pentru noi constă în faptul că dinastia regală pare să fi fost de origine armenească, un urmaș al Orontizilor, care a condus și Armenia și Sophene și, poate, odată și Armenia Mică, dacă nu avem mai multe informații despre întemeierea acelui stat armean puțin cunoscut. Că Commagene a aparținut regatului armean în perioada Orontidă se demonstrează mai întîi prin faptul că două dintre orașele sale (Samosata și Arsameia) par să fi fost numite după regii Orontizi, iar în al doilea rînd prin faptul că a fost condus de o ramură în sine a Dinastiei Orontide.”

Unii savanti sînt de părere că, în anul 72 î.Hr., aici domneau romanii, care îi impuneau lui Mithridates să primească titlul de împărat.

Asemeni împăraților Persiei si Macedoniei, dar si multor regi elenistici, Comagenii se considerau egalii zeilor.

Construcția acestui complex funerar inedit a început în timpul domniei împăratului Mithridates și s’a terminat în timpul domniei fiului sau, Antiohus I.

În vîrful celui mai înalt pisc al regiunii, cu vederi în toate direcţiile, Antiochus I şi’a pus soldaţii să tragă blocuri uriaşe de piatră, pentru a construi pe terasele gemene orientate spre est şi vest, masivele statui ale zeilor săi favoriţi. Printre aceştia, Antiochus a ţinut să se includă şi pe sine, regele crezînd că’şi trage originea din zei, după cum am mai amintit, prin înrudirea sa cu Alexandru Macedon.

Mai multe reliefuri de gresie descoperite la locul conțin unele dintre cele mai vechi imagini cunoscute cu două figuri care’și strîng mîinile.

Toate capetele statuilor – rostogolite de la locul lor – sînt ceva mai înalte decît un om obişnuit şi cîntăresc aproximativ şase tone fiecare.

Aici mai pot fi admirate şi cîteva reliefuri care ni’l înfăţişează pe Antiohus, în timp ce dă mîna cu diverse zeităţi.

Alături de zei şi omul-zeu Antiochus, mai există alte două statui: un vultur şi un leu.

Un relief deosebit este ”Relieful Constelaţiei Leului”, de pe terasa de vest, care conţine Horoscopul lui Antiohus, realizat la încoronarea tatălui său, Mithridates I Callinicus, la 14 iulie 109 î.Hr.

Subiectul încoronării lui Mithridates I, a creat o serie de speculaţii, printre care şi cea a şcolii de reîncarnare a lui Erich von Däniken. Concret, o femeie din Olanda, pe nume Laura Crijns, a susţinut că ea a fost de faţă în noaptea în care Mithridates a devenit rege, drept urmare ar cunoaşte intrarea secretă către comorile din Commagene.

Astfel, ea a fost destul de aproape în a convinge autorităţile din Turcia de a aproba excavarea în zonă, încercînd să reuşească cu intuiţia ceea ce arheologul american Theresa Goell a eşuat cu dinamita (aşa se face de ce acum tumulul este cu 50 de metri mai scund decît înainte).

Cînd Antiohus a domnit ca rege, el a creat un cult regal pentru el însuși și se pregătea să’i fie închinat după moartea sa. Antiohus a fost inspirat să’și creeze propriul cult în formă elenistică a religiei Zoroastrianismului.

Antiohus a lăsat multe inscripții elinești care dezvăluiau multe aspecte ale religiei sale și explicîndu’și scopul acțiunii. La baza muntelui se află un depozit cu manuscrise antice și materiale culturale istorice.

O inscripție în limba elină permite identificarea planetelor: Jupiter, Marte si Mercur.

Într’o altă inscripție, Antiohus a indicat ca mormîntul său să fie construit într’un loc înalt și sfînt, îndepărtat de oameni și apropiat de zei, printre care el va fi numărat.

Antiohus dorea ca trupul său să fie păstrat pentru eternitate. Zeii cărora i s’a închinat erau un sincretism al zeilor eleni, armeni și persani, precum:

1. Hercules / Vahagn / Artagnes / Ares,

2. Zeus / Aramazd / Oromasdes (asociat cu zeul iranian Ahura Mazda),

3. Tyche / Comagene și

4. Apollo / Mithras.

Iată unul dintre textele care apar pe spatele imaginilor așezate ale următoarelor personaje, pe terasele din est și vest, în cazul de față cel care se referă la Artagnes / Hercule / Ares:

”Marele rege Antiochos, Dumnezeul, cel drept, manifestul (zeitatea), prietenul romanilor și al elenilor, fiul regelui Mitridates Kallinikos și al lui Laodike, zeița iubitoare de frate, fiica regelui Antiochos Epiphanes, Iubitorul de mamă, Victoriosul, a înregistrat pentru toate timpurile, pe piedestalele consacrate cu scrisori inviolabile, faptele clemenței sale.

Am ajuns să cred că, pentru omenire, toate lucrurile bune evlavia este atît posesia cea mai sigură, cît și cea mai dulce plăcere. Această judecată a devenit, pentru mine, cauza puterii norocoase și folosirea ei binecuvîntată; și pe parcursul întregii mele vieți am apărut tuturor oamenilor ca unul care a crezut în sfințenie cel mai sigur paznic și desfășurarea inegalabilă a domniei mele (sau a împărăției). Prin aceste mijloace, am scăpat, contrar tuturor așteptărilor, de mari pericole, am devenit ușor stăpînul situațiilor fără speranță și, într’un mod binecuvîntat, am ajuns la plinătatea unei vieți lungi.

După ce am preluat stăpînirea tatălui meu, am anunțat, în mila gîndului meu, că regatul supus tronului meu ar trebui să fie locația comună a tuturor zeilor, prin faptul că prin orice fel de artă am decorat reprezentările lor forma, așa cum străvechea lume a perșilor și a elenilor – rădăcinile norocoase ale strămoșilor mei –  ni le’a predat (nouă) și le’a onorat cu sacrificii și festivaluri, așa cum a fost regula primitivă și obiceiul obișnuit al întregii omeniri; în plus, propria mea considerație a conceput în continuare alte onoruri și mai ales strălucitoare.

Și așa cum m’am gîndit să pun bazele acestui mormînt sacru, care trebuie să fie indestructibil de ravagiile timpului, în imediata apropiere a tronului ceresc, în care forma exterioară a persoanei mele păstrată din fericire la vîrstă maturității, după ce sufletul iubit de Dumnezeu trimis pe tronurile cerești ale lui Zeus Oromasdes, se va odihni printr’un timp incomensurabil …”

Conform inscripțiilor găsite, Antiohus pare să fi fost o persoană pioasă și avea un spirit generos. Ruinele palatului regal au fost găsite într’un alt oraș al regatului, Arsameia.

Drumul ce duce pe piscul Muntelui Nemrut, trece pe lîngă alte cîteva ruine şi Eski Kâhta (capitala de vară din Commagene).

Acest palat este cunoscut sub numele de Eski Kale sau ”Castelul vechi”. În Arsameia, Antiohus a lăsat multe inscripții în limba elină a programului său de lucrări publice și a modului în care a glorificat orașul.

Efigiile monumentale ale complexului statuar prezintă atît influențe iconografice persane, cît și getice (cușma getică de exemplu, era prezentă peste tot în jurul Mării Negre arătînd astfel întinderea geților) sau elinești: influențele persane pot fi văzute în haine, căptușeala și dimensiunea colosală a imaginilor, în timp ce înfățișarea caracteristicilor lor fizice derivă din stilul artistic elinesc.

Antiohus a practicat astrologia de un tip foarte ezoteric și a pus bazele unei reforme calendaristice, legînd anul comagenian, care pînă atunci se bazase pe mișcările Lunii, cu ciclul sotic (Steaua lui Sirius) folosit de egipteni, ca bază a calendarului lor.

Acest lucru ar sugera că Antiohus era cunoscător, dacă nu a fost chiar pe deplin inițiat în ermeticism.

Complexul funerar al lui Antiohus a fost construit într’un mod în care sărbătorile religioase să poată avea loc acolo. În fiecare lună erau două zile de sărbătoare pentru Antiohus: ziua lui de naștere, care a fost sărbătorită în data de 16 a fiecărei luni, și încoronarea lui, care a fost sărbătorită în data de 10 a fiecărei luni.

El a alocat fonduri pentru aceste evenimente din proprietăți legate legal de site.

De asemenea, el a numit familii de preoți și ieroduli (slujitori ai sanctuarului) să conducă ritualurile, iar urmașii lor urmau să continue slujba rituală în perpetuitate. Preoții purtau haine tradiționale persane și împodobeau imaginile zeilor și strămoșii lui Antiohus cu coroane de aur.

Preoții ofereau tămîie, ierburi și alte ”jertfe grandioase” nespecificate pe altare așezate înaintea fiecărei imagini. Toți cetățenii și militarii au fost invitați la banchete în onoarea ilustrului decedat. În timpul sărbătorilor, atitudinile ostile erau interzise și Antiohia a decretat ca oamenii să se bucure, să mănînce și să bea vin și să asculte muzica sacră interpretată de muzicienii templului.

Mormîntul lui Antiohus a fost uitat timp de secole, pînă în 1881-1883, cînd arheologii din Germania l’au săpat.

Cine a fost Antiohus?

Antiohus I Theos Dikaios Epiphanes Philorhomaios Philhellen  70 î.Hr. – 38 î.Hr.) a fost un rege armean din Regatul Commagene și cel mai faimos rege al regatului respectiv.

Capul lui Antiohus de pe Muntele Nemrut

Antiohus I a fost fiul și probabil singurul copil al regelui Mitridates I Callinicus și al reginei Laodice VII Thea of ​​Commagene. Antiohus era pe jumătate armean, un membru îndepărtat al dinastiei Orontide și jumătate elen, sau mai curînd get macedonean.

Get și nu elen, așa cum a fost denaturată națiunea macedoneană antică, chiar și de către Herodot, cînd vorbește despre macedoneni.

Herodot aprecia complet nepotrivit:

”De la Argos au fugit la iliri trei frați din descendenții lui Temenus, Gauanes, Aeropus și Perdiccas, și trecînd de la iliri în partea superioară a Macedoniei au ajuns la orașul Lebaia … Acum, acești descendenți ai lui Perdiccas sînt greci, după cum ei înșiși spun, eu am șansa de a cunoaște asta și o voi dovedi, în ultima parte a istoriei mele.”

Orice am spune, dacă Perdiccas era get macedonean, descendenții nu puteau fi eleni, oricît am încerca să denaturăm trecutul.

Mithridates, tatăl lui Antiohus, era fiul regelui Sames al II-lea Theosebes Dikaios din Commagene și al unei femei neidentificate.

Mitridates a fost probabil legat de regii din Parthia și, în lumina descoperirilor arheologice de la Muntele Nemrut, a revendicat descendența de la Orontes și l’a revendicat și pe Darius I al Persiei ca strămoș, datorită căsătoriei lui Orontes cu Rododia, fiica lui Artaxerxes II, care a fost descendent al regelui Darius I.

Mai sigure, însă, sînt conexiunile sale dinastice cu Diadochii, Urmașii lui Alexandru Macedon. Mama lui Antioh, Laodice VII Thea, a fost o prințesă elenă a Imperiului Seleucid.

Tatăl lui Laodice a fost regele Seleucid Antiohus VIII Grypus, în timp ce mama ei a fost o prințesă ptolemaică și mai tîrziu regina Seleucidă Tryphaena (vezi Cleopatra VI a Egiptului).

Astfel, Antiohus a fost un descendent direct al lui Seleucus I Nicator al Imperiului Seleucid, Ptolemeu I Soter al Egiptului, Antigonus I Monophthalmus din Macedonia și Asia, Lysimach al Traciei și regentul macedonean Antipater.

Acești cinci bărbați, ”succesorii” Diadochi, au servit ca generali sub Alexandru cel Macedon.

Părinții lui Antiohus s’au căsătorit ca parte a unei alianțe de pace între regatele lor. Se știe puțin despre viața și educația sa timpurie, în afară de aspectul său elenic; cu toate acestea, se pare că, atunci cînd tatăl său a murit în 70 î.Hr., Antioh a succedat tatălui său ca rege.

În timp ce Republica Romană a anexat teritoriile din Anatolia, Antiohus, printr’o iscusită diplomație, a putut să mențină Commagene independent de Roma.

Antiohus este menționat pentru prima dată în izvoarele antice în anul 69 î.Hr., cînd Lucullus a făcut o campanie împotriva regelui armean Tigranes cel Mare.

Antiohus a încheiat o pace cu generalul Pompei în 64 î.Hr., cînd Pompei a invadat cu succes Siria.

Antiohia și Pompei au devenit apoi aliați.

Antiohus în 59 î.Hr. a primit toga praetexta și a primit recunoașterea oficială din partea Senatului Roman ca aliat al Romei. Antiohus a primit un sceptru de fildeș și o togă triumfală brodată și a fost întîmpinat ca ”rege, aliat și prieten”.

Această recunoaștere a fost un mod tradițional de recunoaștere și răsplătire a aliaților Romei. Încă de la domnia sa, monarhii din Commagene s’au dovedit a fi cei mai fideli aliați romani.

Cînd Marcus Tullius Cicero a fost guvernatorul Roman al Ciliciei în 51 î.Hr., Antiohus i’a furnizat lui Cicero inteligent mișcările parților. În timpul războiului civil dintre Iulius Cezar și Pompei, Antiohus a furnizat trupe pentru Pompei.

În 38 î.Hr., un legat al lui Triumvirului Mark Antoniu, Publius Ventidius Bassus, după ce a făcut campanii împotriva parților, a dorit să’l atace pe Antiohus și regatul său. Antoniu și Bassus au fost atrași de averea regatului Commagene. Cu toate acestea, în timp ce se pregăteau să marșească împotriva Commagene și a capitalei sale Samosata, Antiohus a negociat o soluție pașnică cu ei.

Sursa: tertullian.org, whc.unesco.org,

Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology

Citește și: GEȚII AU IMPUS RESPECTUL IMPERIULUI ROMAN

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

3 gânduri despre &8222;ADEVĂRUL DESPRE ”GEȚII DE PIATRĂ” DE PE MUNTELE NEMRUT&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s