Urmele celui mai vechi neanderthalian de 62.000 de ani descoperite în Rumînia și al ultimului de acum 29.000 de ani descoperite în Gibraltar, vor naște o teorie interesantă despre avansul Homo sapiens în Europa și ultimul refugiu al speciei neanderthalienilor care’și vor găsi sfîrșitul pe ultimul petic de teritoriu lăsat liber de omul modern.
Dar întrebarea la care încă se caută răspuns este dacă neanderthalienii au dispărut, și dacă au dispărut, cum s’a petrecut acest fenomen. Evident, că sunt mai multe teorii despre acest fapt.
Denumirea provine de la o anumită porțiune din valea rîului Düssel, Germania, numită pînă în 1902 Neanderthal, și locul descoperirii primelor indicii ale existenței speciei.
Cel mai vechi semn al vieţii omeneşti de pe teritoriul Rumîniei, o urmă de picior al Omului de Neanderthal, a fost descoperit în judeţul Alba, în peştera Vîrtop. Este vorba despre o amprentă pietrificată, care, după cercetările specialiştilor speologi, s’a dovedit a aparţine unei forme umane care trăia în urmă cu 62.000 de ani.
Urma se află în peștera Vîrtop, din comuna Arieșeni, județul Alba, Munții Bihorului. Aceasta are 22 centimetri lungime și 10,6 centimetri lățime. Degetul mare era mai depărtat de celelalte degete cu 1,6 centimetri, lucru care a indus ideea că putea ”apuca” obiecte cu piciorul, la fel ca maimuțele. Specialiștii au mai stabilit că înălțimea ”omului de Vîrtop” era de aproximativ 146 centimetri.
Povestea descoperirii acestui obiect de tezaur speologic, cel mai vechi din Rumînia şi cel mai bine conservat din toate peşterile de pe pămînt, este relatată de preşedintele Asociaţiei Speologice Sfinx Gîrda, dr. Christian Ciubotărescu. Lîngă satul Casa de Piatră, comuna Arieşeni, judeţul Alba, se află peştera Vîrtop. În această peşteră, în anul 1974 a fost descoperită ”Sala Paşilor” (de o echipă condusă de prof. dr. Iosif Viehmann), în care au fost descoperite urme pietrificate ale ”Omului de Vârtop”.
La venerabila vârstă de 88 de ani, prof. dr. Iosif Viehmann, cercetător principal la Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă” din Clu-Napoca, ne povesteşte despre descoperirea urmei:
”Deasupra, în tavan e o gaură. Ştiu că am doi alpinişti desăvârşiţi de la Clubul Universitar Cluj, pe care îi rog să’mi mijlocească trecerea prin strîmtoare, prin găurica din tavan. Nu termin bine parcursul peşterii cu studenţii, şi cei doi vin victorioşi:«Domnule profesor, puteţi trece!». Acum cum urcăm? Ei fiind alpinişti urcă ca un paianjen. Studentul Ioan Bucur, astăzi membru corespondent al Academiei Rumîne, un important profesor de geologie al Univesităţii Babeş-Bolyai, face pentru mine o scară a măgarilor (…). Eu hotăresc să scoatem o bucată mare de «lapte de piatră concreţionat». Cu toate precauţiile, eşantionul a crăpat foarte puţin, şi în margine de imagine. Urma este obiect de tezaur în colecţia de formaţiuni a Institutului de Speologie din Cluj, pentru că este prima urmă descoperită cu desăvîrşire şi siguranţă în carstul sau în peşterile Rumîniei. Cea mai perfect conservată urmă antropo din peşterile Terrei.”
Sala Paşilor din Gheţarul de la Vîrtop
Urma are 22 de centimetri lungime şi 10, 6 centimetri lăţime, iar degetul mare este mai depărtat de celelalte degete cu 1, 6 centimetri, se presupune că el putea ”apuca” obiecte cu piciorul, aşa cum fac maimuţele. Înălţimea sa nu depăşea 146 de centimetri. După descoperire, în urma cercetărilor realizate de prof. dr. Iosif Viehmann, împreună cu antropologul Cantemir Rişcuţia, acesta a stabilit că este vorba de un om de Neanderthal. ”Sala Paşilor” nu se află pe parcursul turistic şi este greu accesibilă, ceea ce a făcut ca existenţa ei să rămînă necunoscută speologilor amatori.
Prof. dr. Bogdan Onac, cercetător pricipal la Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă” Cluj, în prezent profesor la Univesity of South Florida – Statele Unite, relatează:
”La momentul descoperirii, pentru că era unicat, colegul Viehmann a decis să o scoată afară, pentru a o păstra şi studia în muzeu (Muzeul Racoviţă al Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă” Cluj).”
”Peste timp, s’a dovedit că a fost o decizie foarte bună, pentru că în 1995, cînd voiam să ne ducem cu colegi din străinătate să vadă urma de Vîrtop, am constatat că ce mai rămăsese, respectiv un călcîi şi partea din faţă a piciorului, au fost trei urme în total, au fost scoase afară cu ajutorul unui fierăstrău electric şi ca urmare peştera fiind vandalizată nu mai era nimic de văzut în ea. Ca urmare, faptul că astăzi avem în Muzeul Institutului de Speologie această urmă completă a ”omului de Vîrtop”, este o bucurie şi de asemenea un material de studiu. Din momentul descoperirii şi pînă în anul 2005 au fost făcute numeroase presupuneri privind vîrsta omului care s’a plimbat în peştera Vîrtop. ”
Vechime de zeci de mii de ani
Presupunerile au venit pe baza măsurătorilor lungimii urmei, lăţimii urmei, adîncimii şi aşa mai departe. S’au vehiculat vârste între 18.000 şi 80.000 de ani fără o bază de datare radiometrică, ci pur şi simplu pe analiză antropologică. Urma a fost lăsată într’un material moale, ceea ce speologii şi mineralogii cunosc sub numele de ”montmilh”.
”Omul a călcat şi a rămas această amprentă. (…) Ceea ce este foarte interesant şi important pentru noi este că după ce omul a plecat din locul respectiv, peste urmă, din tavan a început să picure apă, şi a început formarea unei mici stalagmite. Începînd de prin 1993 am început să lucrez în laboratorul de datare Uraniu-Thoriu a Universităţii din Bergen Norvegia, cu profesorul Stein-Erik Lauritzen. Am apelat la prezenţa acestei bucăţele de stalagmită. Am datat baza stalagmitei la 62.000 de ani, ceea ce înseamnă că urma nu putea fi mai recentă de 62.000 de ani. Este prima urmă de neanderthalian care a fost datată direct prin metoda Uraniu-Thoriu.”
Ulterior întrucît în Cluj se adusese un tomograf performant cu acesta s’au realizat secţiuni imagistice prin urmă și s’a constatat că momentul în care omul de neanderthal a paşit şi a lăsat urma a fost în urmă cu 62.000 ani, ulterior aceasta urma umplîndu’se cu alt material în perioada mai recentă. Urma este cea mai veche amprentă plantară conservată de om de neanderthal din lume.
Au fost descoperite oase şi resturi ale culturii omului de neanderthal care sunt mai vechi de 62.000 de ani, dar aceasta este cea mai veche amprentă plantară. În prezent Peştera Vîrtop este accesibilă turiştilor, în grija Administraţiei Parcului Natural Apuseni.
Ultima urmă a unui Neanderthalian găsită în Gibraltar
Descoperirile noi infirmă rezultatele unui studiu de acum 5 ani, care spuneau că omul modern a umblat pe planetă mult mai devreme decît se credea, iar neanderthalienii au murit mult mai repede decât se estima.
Ultima urmă a unui Neanderthalian a fost descoperită în Gibraltar. Cu mii de ani în urmă, însă, un hominid pășea pe o plajă din Gibraltar. Urma de talpă descoperită acum este posibil să aparțină unuia dintre ultimii membri ai acestei specii. Majoritatea acestor urme lăsate de strămoșii noștri sau de rude ale acestora s’au pierdut în timp, însă nu și aceasta.
Neandertalienii ar fi putut trăi mai mult decît s’a crezut inițial. Dovezile dintr’o peșteră din Gibraltar indică ultimul avanpost al speciei. Urma din Gibraltar este mai recentă, datează din urmă cu doar 29.000 de ani, dar potrivit arheologilor nu se afla într’o stare de conservare prea bună. Are 17 centimetri lungime, ceea ce indică faptul că hominidul avea între 106-126 de centimetri înălțime, ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că acesta era un tînăr încă în creștere.
La momentul cînd a fost lăsată în nisip, în Gibraltar nu ajunsese, cel puțin asta cred unii oamenii de știință, homo sapiens, lucru ce ar putea explica faptul că pe acest petic de pămînt oarecum izolat de restul continentului încă mai existau în acele timpuri neanderthalieni.
Putem să ne imaginăm acea perioadă în care neanderthalieni hărțuiți așa cum se petrecea în toată Europa de omul modern, un grup refugiat care se afla lîngă un foc de tabără făcut pe furiș cu țestoase moarte, midii și delfini pescuiți și cu animale jupuite aruncate peste umeri, întorcîndu’se de la vînătoare. Mîinile lor murdare de sângele animalelor vînate, prăjind delicatesele zilei pe foc cu țepușe, trimițînd fumul în înaltul tavanului peșterii uriașe.
„Peștera lui Gorham”, care se întinde la 40 de metri (131 picioare) în stîncile suflate de vînt din Gibraltar, a fost întotdeauna considerată o comoară pentru cei interesați de epoca paleolitică.
Lamele și racletele cuțitelor utilizate pentru a jupui piei erau acolo instrumentele neanderthalienilor. Scoici și oase indică faptul că oamenii de peșteră, chiar au dansat pe resturi de midii și delfini în peșteră. Acum, peștera, unde lumina soarelui ajunge chiar și în cel mai îndepărtat colț, face din nou valuri.
Clive Finlayson, directorul Muzeului Gibraltar, a descoperit dovezi că neanderthalienii au supraviețuit mai mult în Peștera lui Gorham decît oriunde altundeva. S’ar putea să fi fost avanpostul speciei lor aflată în declin.
Chris Stringer, un alt om de știință implicat în descoperire, o numește:
”Un pas important înainte.”
Grupul a examinat 29 de metri pătrați (312 de metri pătrați) din podeaua peșterii și au descoperit reziduuri microscopice de la focurile de tabără.
Deși multe dintre resturile de cărbune sunt cu mult mai vechi de 28.000 de ani, viața neanderthaliană nu este la fel de veche. De fapt, cel mai recent eșantion a fost datat cu „23 360 plus / minus 320 de ani”.
Nicholas Conrad de la Institutul de Preistorie și Istorie Timpurie din orașul german Tübingen îl numește tot „un important pas înainte”.
Neanderthalienii (Homo neanderthalensis), una dintre cele mai apropiate rude ale omului modern, au dispărut de mult, deși există o dezbatere asupra datei exacte a extincției lor de pe Pământ. Mulți oameni fac confuzie între cele două specii umanoide, Neanderthal și Homo sapiens.
Este general acceptat faptul că, în cea mai mare parte a lumii, neanderthalienii au dispărut în urmă cu aproximativ 40.000 de ani în momentul cînd își face apariția și începe supremația homo sapiens în Europa.
Gibraltar se află în vestul Europei, mai exact în sudul Peninsulei Iberice. Totuși Homo sapiens era deja în Europa atunci, dar în estul Europei în Balcani, poarta de intrare a sa în Europa, acolo unde se consideră că va deveni curînd și Vatra Europei.
Acum, se intenționează studierea cu atenție și a altor peșteri din Gibraltar, în speranța de a găsi noi indicii despre cei care au trăit pe insulă în acele timpuri.
Omul de Neanderthal este o specie fosilă de hominid al cărei areal acoperea Europa, precum și părți ale Asiei de Vest. Sub presiunea apariției homo sapiens, neanderthalii au găsit refugiul final în Spania și Gibraltar.
Descoperirea recentă de la vîrful sudic al Europei duce direct într’un capitol dramatic din vremurile preistorice. Omul modern (homo sapiens) a pătruns rapid în regiunile reci ale Europei cu peste 40.000 de ani în urmă.
A început în Orientul Mijlociu de astăzi, a traversat Balcanii, Rumînia și a urmat fluviul Dunărea spre nord și vest spre Germania și Franța, unde a început să producă picturi în peșteri.
Homo neanderthalensis, care, cu mîinile sale uriașe și articulații puternice ale gleznei, domina în trecut continentul, s’a găsit brusc dominat de altă specie. În timp ce adversarul său mai suplu era preocupat să se dezvolte rapid, avînd deja arme mai avansate, Neanderthal a căzut constant în declin, și cu 29.000 de ani în urmă a dispărut, aproape de peste tot, indiferent dacă a fost sau nu rezultat al unui „genocid”, unei catastrofe, epidemii, sau alte cauze.
Dar avansul lui Homo Sapiens a încetinit în Spania. Poate că Homo sapiens a întîmpinat rezistență pe malul opus al râului Ebro. Multe din ultimele urme ale neandertalienilor, inclusiv dinți și maxilare, au fost găsite în partea de sud a Peninsulei Iberice. Regiunea pare a unor „refugiați” care se retrag din calea celor mai puternici. Se pare că verișorii noștri primitivi au fost adunați în Gibraltar pentru ultima lor perioadă de eexistență.
Craniul unei femei neanderthal a fost descoperit în 1848. De atunci, oamenii de știință au descoperit opt peșteri în colonia coroanei britanice în care locuia omul Neanderthal, lăsînd în urmă unelte de piatră și reziduuri alimentare.
Nouă peșteri suplimentare au fost descoperite recent sub cota 0. Pestera lui Gorham ar fi fost potrivită pentru a fi folosită ca o poziție de cetate și de apărare.
Era destul de inaccesibilă, așezată la 100 de metri deasupra Mediteranei. Potrivit lui Springer, locuitorii peșterii se bucurau de o „vedere uluitoare” spre est. ”Ei au reușit să vadă cu ochii următoarea masă de la distanță”, dar și pe potențiali inamici. Focurile de tabără s’au aprins în peșteră timp de mai multe milenii. Un pasaj îngust în spatele peșterii duce într’un fel de „pămînt de îngropare”, așa cum se spune în The Guardian.
Aproximativ 15 neanderthali au fost ultimii și, probabil, locuitorii cei mai frustrați ai peșterii, în timp ce ei se uitau la rudele lor din regiunile înconjurătoare. Specia, inferioară în „lupta pentru viață” evolutivă, ceea care era sortită să dispară.
Dar, poate, frații noștri nu erau atît de îngrijorați de moartea lor treptată, după cum am putea crede. Nuci de pin au fost găsite, prin urmare, în întreaga peșteră – gustările omului de Neanderthal care se apropia de sfârșitul unei zile obișnuite.
Conform oamenilor de știință, dispariția neanderthalienilor a fost un proces influențat de mai mulți factori, printre cei mai importanți fiind limitarea resurselor naturale ca urmare a schimbărilor climatice, pe lângă apariția Homo Sapiens, specie mult mai dezvoltată, care a știut să valorifice mult mai bine resursele și să’și asigure hrana.
De’a lungul secolului XX, în cultura populară, omul de Neanderthal a devenit emblema primitivităţii în concepţia majorităţii.
Era zugrăvit ca subom, incult, needucat, necioplit, nătîng, violent, grosolan, sălbatic, privit ca barbar. Astfel s’au născut şi propagat mituri şi preconcepţii în dauna lipsei de informaţii.
Totuși, studiile din ultimele decenii au arătat contrariul:
Omul de Neanderthal nu era primitiv aşa cum se credea, dar avea şi calităţi similare cu cele ale omului modern, chiar superioare în anumite privinţe.
1. Uneltele şi armele Omului de Neanderthal erau simple şi primitive în raport cu uneltele omului modern. FALS
În ultimul secol, arheologii considerau că neanderthalienii utilizau unelte simple, ca pietrele ascuţite. Cercetările din ultimul deceniu au revizuit această perspectiva pe baza unor noi dovezi arheologice şi studii amănunţite.
În Franţa, în situl arheologic Abri du Maras de pe valea râului Rhone, cercetătorii au descoperit aşchii de piatră realizate cu tehnica Levalloise (deseori utilizată de Omul Modern) ce au fost realizate de neanderthalieni. Uneltele din piatră neanderthaliene erau realizate rapid în cîteva ore pe când producţia de unelte ale oamenilor moderni durau cîteva zile.
Uneltele de piatră ale neanderthalienilor s’au dovedit a fi mai eficiente şi mai dure decît uneltele de piatră realizate de oamenii moderni.
În sud-vestul Franţei, savanţii olandezi au descoperit instrumente neanderthaliene vechi de 50 000 de ani utilizate la prelucrarea vestimentaţiei, realizate din oase de cerb, similare cu uneltele din os netezite de oamenii moderni, avînd vîrfuri lustruite cu care măreau rezistenţa vestimentaţiei de piele sau din blană .
Oamenii de Neanderthal topeau seva de mesteacăn printr’o tehnică de încălzire foarte riguroasă şi strictă (după ce făceau focul, adăugau mesteacănul printr’o spărtură într’un ou golit, acoperit cu cenuşă din lemnele arse şi pămînt pentru a rezulta o temperatura de cîteva sute de grade) din care obţineau lipiciul sau seva de mesteacăn pentru a ataşa piatra prelucrată de mânerul din lemn, din care rezultau suliţe sau topoare.
Tehnica neanderthaliană de realizare a lipiciului acum zeci de mii de ani a fost reprodusă abia în laboratoarele din ziua de azi.
La capitolul arme s’a dovedit că oamenii de Neanderthal erau luptători şi vânători profesionişti. E adevărat că oamenii moderni ştiau să atace de la distanţă, dezvoltînd suliţe pe care le aruncau la cîţiva metri distanţă pentru a nimeri prada. Însă oamenii de Neanderthal, organizaţi în grupuri, atacau direct şi frontal, alergînd şi infingînd suliţa în pradă.
În urma unor experimente, s’a observat că puterea de străpungere din atac frontal direct sau în lupta corp la corp este mai mare decît forţa unui atac la distanţă. Un cerb străpuns de o suliţa aruncată de la distanţă murea abia după câteva minute sau chiar ore (în funcţie de gravitatea rănii) din cauza pierderii de sânge şi extenuării după ce era alergat de vânătorii Homo Sapiens.
În schimb, în urma unei străpungeri directe cu suliţa realizată cu toată forţa printr’un atac direct al unui vânător de Neanderthal, cerbul putea să moară instantaneu. Pînă în prezent s’au găsit peste 300 de situri arheologice în care s’au găsit unelte şi arme realizate de oamenii de Neanderthal.
2. Neanderthalienii nu aveau un limbaj de comunicare complex ca al omului modern. FALS
În multe desene animate şi filme, omul de Neanderthal se exprimă în grohăieli. Se ştie că limbajul articulat s’a dezvoltat la omul modern acum 200 000 de ani, comunicarea sporind şansele de supravieţuire a acestei specii, presupunând colaborare şi planificare . Până nu demult, se considera că lipsa unui limbaj articulat şi a capacităţii cognitive a fost unul dintre cauzele dispariţiei omului de Neanderthal. Cercetătorii au scanat cu raze X 3D scheletul unui Neanderthal ce dată de acum 60.000 ani din Peştera Kebara, Israel, în 1989.
La Omul de Neanderthal, cavitatea nazală era mai mare, iar osul hioid era situat în partea superioară a gâtului, sub mandibulă, dar deasupra laringelui şi este considerat elementul fundamental al vorbirii. Rezultatele au arătat că în privinţa compartimentului mecanic, osul hioid la Neanderthal era imposibil de distins, dar era o parte cheie a tractului vocal care era utilizat în acelaşi mod ca la omul modern.
Ca şi la oamenii moderni, oamenii de Neanderthal comunicau între ei, colaborau la vânătoare şi planificau mijloacele de suprindere a prăzii.
3. Oamenii de Neanderthal nu’şi formau relaţii interpersonale strânse şi nu erau organizaţi. FALS
În cultura populară, omul de Neanderthal era privit ca un om al peşterii care atunci când îşi căuta partenera, o lovea în cap şi o târa, trăgând’o de păr până în peşteră. Savanţii vremii considerau că neanderthalienii erau prea primitivi să aibă empatie, compasiune, să iubească şi să menţină relaţii interpersonale strânse.
Limbajul articulat ce asigura o largă comunicare contestă această concepţie. Dar dovada cea mai puternică o reprezintă ceremonia funerară.
În peştera „La Chappele-aux Saints”, în Franţa, s’a găsit scheletul unui om de Neanderthal ce a murit acum 50 000 de ani. Scheletul părea să fie poziţionat cu grijă (întins şi cu braţele încrucişate şi puse pe piept) şi acoperit cu argilă (ce putea să’i conserve trupul) şi aşezat într’o groapă pentru a’l feri de necrofagi.
La Roc de Marsal, s’a găsit trupul unui copil neanderthalian ce a murit în urmă cu 70 000 de ani la vârstă de 3 ani. A fost depus în groapă, într’o poziţie arcuită pe burtă, cu o mâna la cap şi cu picioare îndreptate la 90 de grade, acoperit cu pămînt.
S’au găsit şi multe alte trupuri poziţionate cu grijă şi îngropate cu flori depuse din respect pentru decedat, mai ales cele ale bătrânilor (ce sufereau de afecţiuni ca artrita, aveau multe oase rupte şi le lipseau mulţi dinţi) care erau respectaţi şi probabil veneraţi, ca „Bătrînul de la La Chappele” care a murit acum 56 000 de ani.
Oamenii de Neanderthal trăiau în general până la 30-35 de ani, de aceea, erau foarte solidari în cadrul clanurilor. Conştientizau că cu cît erau mai uniţi şi mai numeroşi, cu atât mai mari erau şansele de supravieţuire.
Nu se ştie clar dacă oamenii de Neanderthal îşi dezvoltaseră o religie a strămoşilor şi conceptul de viaţă de după moarte, dar e clar că aveau o cultură funerară, îşi iubeau rudele, semenii şi străbunii şi empatizau, dezvoltând şi menţinând relaţii interpersonale solide.
Se credea despre copilăria la oamenii de Neanderthal că era dificilă, cruntă şi periculoasă, în care bărbatul trebuia să înveţe de la vârsta fragedă să prelucreze piatra şi să vâneze, să se familarizeze cu mediul sălbatic şi ostil învăţînd din eşec, iar femeia trebuia să se resemneze cu rolul ei reproducător şi să înveţe să efectueze sarcini ca gătitul, culesul, creşterea copiilor, netezirea pieilor de animale şi prelucrarea blănurilor.
Centrul de Paleocologie Umană şi Originile Evoluţioniste din Universitatea din York a schimbat concepţia tradiţională şi a arătat că în general, copii neanderthalieni erau foarte ataşaţi emoţional de grupul social în cadrul căruia se năşteau. Copii erau lăsaţi să se joace şi în mod sigur aveau jucării primitive.
Băieţii învăţau prin joacă să se lupte şi să vâneze. Părinţii neanderthalieni îşi îngrijeau copii bolnavi sau bătrânii chiar şi ani. Copii jucau un rol cheie în societate în expresia simbolică după cum ne arată şi mormântul copilului de la Roc de Marsal, unele morminte ale copiilor neanderthalieni fiind mai bine elaborate decît cele ale adulţilor, sugerînd relaţii emoţionale strânse între ei şi părinţi.
Este foarte probabil ca femeia de Neanderthal să se fi bucurat de mai mult respect decît se crede în cultura populară şi probabil că femeile cu abilităţi fizice excepţionale au participat la vînătoare alături de bărbaţi.
Ba chiar mai mult, oamenii de Neanderthal aveau structuri organizatorice, găsindu’se în peşteri însemne rupestre ce reprezentau clanurile, ceea ce arată clar că oamenii de Neanderthal erau organizaţi social.
În concluzie, şi din această privinţă, oamenii de Neanderthal erau similari cu oamenii moderni.
4. Omul de Neanderthal nu construia adăposturi. FALS
O altă concepţie eronată învechită creată asupra oamenilor de Neanderthal este că aceştia locuiau doar în peşteri. Recent, arheologii au găsit în Italia un adăpost în stîncă, cu rol de locuinţa organizată şi cu spaţii separate, fie pentru prepararea hranei, pentru dormit, pentru realizarea uneltelor sau pentru socializare.
Nivelul superior al locuinţei era destinat tranşării animalelor vînate căci s’au găsit cele mai multe resturi de animale. Nivelul mediu era zona de dormit căci acolo s’au găsit urme de ocupaţie umană. Relicve au fost găsite în jurul vetrei din spatele peşterii. În nivelul inferior s’au găsit oase de animale şi unelte de piatră, ceea ce sugerează că acolo avea loc producţia de unelte şi arme datorită expunerii la lumina Soarelui.
În Gibraltar s’au găsit reţele de peşteri în care au locuit ultimii oameni de Neanderthal acum 30.000 de ani.
Oamenii de Neanderthal construiau şi mici aşezări şi colibe din lemn şi oase.
Se atestă că în estul Ucrainei s’au găsit adăposturi din oase de mamut lînos construite şi locuite de oamenii de Neanderthal.
5. Oamenii de Neanderthal erau carnivori şi cîteodată, canibali. FALS.
E adevărat că omul de Neanderthal era maestru la vânătoarea de mamuţi şi cerbi. Consuma ce’i drept cantităţi uriaşe de carne pe durata iernii.
Dar recent, Instituţia Catalană de Cercetare şi studiile din Barcelona au arătat că dinţii de Neanderthal găsiţi în peştera El Sidron-Spania sugereau că aceştia consumau peşte, moluşte, insecte, legume gătite, fructe, tuberculi şi plante medicinale.
Cu toate acestea, se crede că oamenii de Neanderthal au practicat deseori canibalismul sau ritualul de descărnare. Această ipoteză a fost formulată după ce cercetătorii au descoperit urme pe oase de Neanderthal printre oasele unui cerb. Încă este dezbătută această ipoteza.
La Abri Moula, în Franţa, s’au găsit oase ale oamenilor de Neanderthal care aveau urme de tăieturi similare cu cele ale oaselor de căprioară, de aceea fiind catalogate ca resturi alimentare fiind puse laolaltă.
Ipoteza descărnării ritualice a fost formulată după ce în diverse situri arheologice din Franţa, Croaţia şi Italia s’au găsit urme de tăieturi pe oasele oamenilor de Neanderthal produse de unelte de piatră. Rănile respective nu erau însă fatale.
În Spania, la El Sidron, s’au găsit schelete a 12 oameni de Neanderthal care păreau ucise şi devorate.
Savanţii au formulat ipoteza că oamenii de Neanderthal practicau canibalismul pe durata iernii când sursele de hrană erau puţine. Chiar dacă mulţi cercetători au considerat că aceştia au fost devoraţi de animale sălbatice, urmele de pe oase par să fi rezultat din tăieturi realizate de unelte din piatră mai degrabă decît de dinţii unor animale.
Chiar şi dacă s’ar dovedi că aceste cazuri au fost acte de canibalism, s’ar concluziona că ar fi cazuri rare şi izolate, în raport cu cazurile dese de canibalism ritualic în care s’a implicat specia omului modern, şi nu doar în preistorie sau în antichitate, ci şi în istoria recentă.
6. Omul de Neanderthal nu manifestă o expresie culturală. FALS
În lumea academică se consideră că oamenii moderni şi’au manifestat expresia culturală acum 30 000 de ani. Unele dovezi sugerează că şi oamenii de Neanderthal erau cultivaţi.
În Spania, la El Castillo unde au locuit oamenii de Neanderthal, s’au găsit urme de artă rupestră care datează de acum 40 000 de ani. Tot oamenii de Neanderthal au fost cei care au creat primul instrument muzical cunoscut în istorie:flautul Divje Babe, descoperit într’o peşteră din Slovenia în 1995, care a fost produs acum 40 000-60 000 de ani.
La Peştera Gorham s’a găsit în 2012 un însemn care indică că oamenii de Neanderthal aveau gîndire abstractă sau organizatorică din punct de vedere social.
7. Oamenii de Neanderthal erau roşcaţi, urîţi şi neîngrijiţi. FALS
Majoritatea oamenilor cultivaţi doar de emisiunile de divertisment de la televizor şi’ar imagina un om de Neanderthal ca fiind păros, urat, murdar, cocoşat, ca pe o brută din sălbăticie. Reconstituirile fizice/digitale realizate după scheletele găsite atestă că aveau un aspect foarte apropiat de cel al omului modern.
Erau îndesaţi, robuşti, dar aveau o constituţie fizică bine clădită, o masă musculară crescută, o cavitate nazală crescută, arcadele frunţii proeminente şi ochi mai mari (deci şi o vedere îmbunătăţită cu care puteau distinge adîncimea de la depărtare şi distingeau culorile mai bine). Picioarele erau mai scurte, ceea ce nu le permitea să fie foarte mobili şi agili precum oamenii moderni.
Se crede că erau roşcaţi căci primele schelete găsite erau din Germania şi Franţa. Avînd în vedere că oamenii de Neanderthal populau nu doar Europa vestică şi nordică, ci şi Europa Centrală şi Estică, Orientul Mijlociu şi teritorii din Rusia de azi, e mai probabil să fi fost şi bruneţi. Majoritatea aveau păr drept şi ten deschis.
În sudul Spaniei, în Murcia, s’au găsit urme de pigmenţi pe schelete, ceea ce concluziona că oamenii de Neanderthal îşi pictau şi ornamentau trupurile. În toată Eurasia s’au găsit în 1700 de situri arheologice dovezi că oamenii de Neanderthal purtau pene de păsări exotice. Este probabil să fi purtat şi bijuterii din scoici şi pietre preţioase.
Toate acestea arată că oamenii de Neanderthal nu doar că se preocupau de aspectul lor fizic ca să’şi impresioneze partenerul de sex opus, dar şi pentru a se distinge privind rangurile şi rolurile sociale.
8. Oamenii de Neanderthal nu erau inteligenţi. FALS
Capacitatea craniană a unui om de Neanderthal era de 1600 cm3, mai largă decît cea a oamenilor moderni (1400cm3).
Creierul neanderthal era mai asimetric. În 2008, savanţii au făcut studii folosind tehnologia 3D de reconstituire a creierului a unor schelete de Neanderthal găsite în Rusia şi Siria. S’a concluzionat că omul de Neanderthal cît şi Omul Modern aveau aceeaşi dimensiune a creierului la naştere, dar de la vârstă adultă, creierul omului de Neanderthal era mai mare.
9. Oamenii de Neanderthal şi Oamenii Moderni nu se înţelegeau şi se luptau între ei. FALS
Secolul trecut, majoritatea savanţilor credeau că oamenii de Neanderthal şi oamenii moderni s’au luptat între ei şi că acest conflict dintre specii a fost un război primitiv la scară mare din care a rezultat în cele din urmă dispariţia oamenilor de Neanderthal din motivul că nu erau la fel de inteligenţi şi eficienţi ca Oamenii Moderni.
E adevărat că oamenii moderni erau mai numeroşi demografic şi populau nu doar Europa, ci şi celelalte continente ca Africa, Asia, Australia şi Americile.
Oamenii de Neanderthal populau doar Eurasia. Dar oamenii de Neanderthal, deşi aveau o înălţime mai mică (1, 50-1, 60 în medie), aveau o masă corporală mai crescută decît oamenii moderni care erau mai înalţi (1, 60-1, 70).
Există certitudini arheologice clare care atestă că au existat conflicte şi crime izolate (s’au găsit schelete de oameni a căror oase purtau urme de tăieturi făcute cu suliţe ce păreau să aparţină oamenilor de Neanderthal), dar conflictul nu se manifestă la nivel global.
Cum şi oamenii de Neanderthal luptau în grupuri şi colaborau, dar şi aveau o forţă fizică mai mare şi aveau stiluri de luptă şi de vânătoare mai eficiente, oamenii moderni fie se aflau de cele mai multe ori în postura de învinşi, fie ezitau să între în conflict cu aceştia.
De fapt, e mult mai probabil ca cele două specii (Homo heidelbergensis este considerat a fi strămoşul comun) să se fi tratat cu indiferenţă reciprocă, fie chiar să fi colaborat şi să se ajungă la împerechere.
Un fragment de maxilar uman descoperit în Peştera cu Oase din sud-vestul Rumîniei ce aparţinea unui hibrid rezultat dintr-un cuplu alcătuit dintr’un om modern şi un om de Neanderthal, a oferit savanţilor o dovadă certă care atestă încrucişările dintre omul modern şi omul de Neanderthal pe teritoriul Europei în urmă cu aproximativ 40.000 de ani. Ipoteza împerecherii dintre cele două specii a fost luată drept blasfemie de către lumea academică a secolului trecut.
Chiar şi aşa, conform analizelor ADN, 1-4% din genomul populaţiilor din Eurasia provin de la ADN-ul Neanderthalian. Majoritatea europenilor au moştenit tenul deschis şi părul drept.
10. Oamenii de Neanderthal au dispărut din cauza glaciaţiunii. FALS
Ne place să credem că acei neanderthalieni primitivi, urâţi, stupizi şi spurcaţi au dispărut în urma glaciaţiunii asemeni uriaşilor şi păcătoşilor nimiciţi de potopul biblic (în cazul de faţă, am putea vorbi despre un potop îngheţat/glaciar) şi că noi, oamenii frumoşi, inteligenţi, speciali, civilizaţi, am supravieţuit triumfător.
Pentru că nu’i aşa, istoria e scrisă de învingători. Oricît de egocentrişti am fi ca specie, nu s’a întîmplat aşa . Se credea cândva că mamuţii lânoşi au dispărut datorită vânătoarei excesive, însă după descoperirile şi studiile amănunţite din ultimii ani, s’ar părea că mamuţii au dispărut mai tîrziu şi datorită perioadei de încălzire, aceştia nereuşind să se adapteze climei temperate şi habitatului natural de atunci .
Oamenii de Neanderthal erau mai rezistenţi la frig datorită masei musculare crescute şi robusteţei lor. Oamenii moderni mai înalţi, dar aveau masa musculară mai scăzută, fiind mai puţin rezistenţi la frig.
Încă de la apariţia lor, oamenii de Neanderthal au reuşit performanţa de a supravieţui a două perioade de glaciaţiuni: Riss (180.000-130.000 î.Hr.) şi Wurm (70 000-10 000 î.Hr.). Ei au dispărut abia prin 30 000 î.Hr., cînd glaciaţiunea Wurm era apropape încheiată.
Avînd în vedere că aveau cavităţi nazale mai largi şi masa musculară mai crescută, erau mai bine adaptaţi la clima rece decît oamenii moderni care erau împrăştiaţi în Africa sau Asia şi care aveau să vină în Europa abia în perioada de încălzire şi să se adapteze cu uşurinţă la clima temperată, obişnuiţi fiind cu savanele africane sau cu clima ecuatorială. Dar şi oamenii de Neanderthal s’ar fi aclamatizat cu uşurinţă.
Ceva anume a provocat totuşi dispariţia oamenilor de Neanderthal în Eurasia.
Genocidul sau lupta cu Homo Sapiens clar nu putea fi cauza avînd în vedere că oamenii de Neanderthal erau războinici fioroşi greu de răpuşi, vânători abili, inteligenţi şi la fel de dezvoltaţi ca oamenii moderni.
Epidemiile, ori contaminarea cu un virus de la Homo Sapiens (aşa cum se vehicula acum ceva ani) nici aîât nu putea să’i nimicească ca specie, avînd în vedere că oamenii moderni şi oamenii de Neanderthal se împerecheau .
Cei mai mulţi savanţi presupun că doar o catastrofă ar fi provocat dispariţia speciei.
Trebuie să fi fost ceva anume care să fi afectat doar Eurasia locuită de oamenii de Neanderthal. Trebuie să fi fost o erupţie vulcanică.
Cum însă erupţia vulcanului Toba din Indonezia nu a afectat Eurasia decât cu scăderea temperaturii şi intensificarea glaciaţiunii Wurm, trebuie să fi fost o erupţie mai apropiată de continentul european.
Acum 40.000 de ani, vulcanul Campi Flegrei, de lângă Napoli, a erupt. Conform descoperirilor geologice, cenuşa vulcanică s’a depus în toată Mediterana de Est şi în toată Europa centrală şi de Sud-Est. Regiuni întregi din Italia până în Caucaz, şi din Scandinavia până în Africa de Nord, au fost afectate.
Vegetaţia a fost distrusă, multe specii de animale au dispărut, şi norii de cenuşă au blocat lumina Soarelui să intre în atmosfera timp de câţiva ani. Vegetaţia din toate zonele afectate avea să’şi revină abia după câteva secole. Analizele efectuate asupra sedimentelor ne arată că s’a depus un strat de cenuşă vulcanică de minim 0, 5 m.
Calotele de gheaţă din Groelanda de acum 40.000 de ani ce sunt pătate cu cenuşă corelează cu erupţia vulcanică masivă .
E foarte posibil ca Apocalipsa omului de Neanderthal să fi fost mai tragică decât se credea. Indivizii aflaţi la locul tragediei ar fi fost arşi şi mulţi ar fi murit sufocaţi în peninsula italică de azi. Restul, din Europa centrală şi de est, precum şi din Orientul Mijlociu au dispărut datorită lipsei hranei şi inhalării de cenuşă vulcanică.
A urmat apoi agonia, lunga suferinţă a extincţiei. Anterior, populaţia oamenilor de Neanderthal era restrînsă şi mai acomodată în Eurasia, nesimţind nevoia de a se mai muta, deci a scăzut rapid.
Oamenii moderni au câştigat cursa de supravieţuire datorită superiorităţii numerice şi fiindcă erau în permanentă mişcare.
S’au extins rapid în Europa şi foarte probabil i’au absorbit pe ultimii oameni de Neanderthal aflaţi în număr mic în Spania şi Franţa prin împerechere, după cum ne arată şi scheletul copilului Lapedo din Portugalia de azi (mort acum 24 000 de ani), care are trăsături neanderthaliene şi ale omului modern .
Specia Homo Neanderthalensis a dispărut definitiv acum 28.000 de ani, dar lăsînd urme genetice în ADN-ul omului modern.
11. Dacă ar fi readus la viaţă, omul de Neanderthal nu s’ar adapta la societatea de azi. FALS
Este puţin probabil ca în viitorul apropiat să readucem la viaţă specii dispărute. Dar marea majoritatea consideră că omul de Neanderthal nu s’ar adapta deloc la civilizaţia modernă.
Toate dovezile arheologice şi studiile recente privind nivelul de inteligenţă, forţa fizică, adaptarea, creativitatea şi alte abilităţi excepţionale arată că omul de Neanderthal nu ar sfîrşi ca un exponat la ZOO asemeni unui mamut readus la viaţă.
Dacă specia ar fi supravieţuit ori s’ar fi răspîndit pe întreg globul, cu siguranţă ar fi evoluat în continuare şi ar fi făurit o civilizaţie prosperă în epoca de fier.
Dacă nu s’ar fi petrecut erupţia vulcanică acum 40.000 de ani, în perioada preindustrială s’ar fi remarcat ca fiind cei mai fioroşi şi duri războinici ai istoriei vechi, dar şi ca cei mai buni meşteşugari, asemeni gnomilor din legende închipuite de imaginaţia omului modern (neanderthalienii fiind scunzi, dar musculoşi), iar în epoca modernă, ei ar fi fost cei care stăpîneau imperii coloniale din Europa.
Cei subjugaţi ar fi fost o mare parte din oamenii din specia Homo Sapiens.
Cu toate acestea ce s’a întîmplat nu mai poate fi schimbat.
De ce Homo sapiens a câștigat bătălia de supraviețuire umană?
Neanderthalienii au avut ochi mai mari, iar creierul lor avea aceeași dimensiune ca și omul modern, dar puterea creierului mai slabă pentru a lua decizii urgente și vitale, ci mai mult a fost folosit pentru a se concentra pe nevoile fizice ale corpurilor mai mari.
Neanderthalienii au pierdut în fața Homo sapiens lupta pentru de supraviețuire, pentru că nu erau la fel de inteligenți pentru a reuși să se adapteze schimbărilor climatice.
Oamenii moderni din Africa și’au dezvoltat partea creierului responsabilă de gîndire, pe care au folosit’o pentru a se conecta cu alte grupuri în momente de nevoie.
Cînd a venit Epoca Glaciară, ei puteau vorbi un limbaj complex și s’au deplasat departe de casele lor, spre deosebire de neanderthali. Europa a fost odată dominată de neanderthalieni, dar au dispărut după ce omul modern a apărut acum 45.000-60.000 de ani în urmă.
Reconstrucția lui Richard Neave a rămășițelor găsite în 2002 în Peștera cu Oase (Rumînia), care au fost datate între 34.000 și 40.000 de ani
Conform programului de cercetare realizat în scopul de a restabili răspunsul oamenilor la tranziția abruptă de mediu și climă, Homo sapiens ar fi putut veni în Europa cu 45.000 de ani în urmă (avem dovezi de acum 40.000 de ani găsite în Peștera cu Oase din România), iar indiferent care a fost cauza dispariției neanderthalienilor, homo sapiens a rezistat ultimei glaciațiuni și au reușit să se adapteze mediului în care trăiau, cultivînd plante și domesticind animale, dincolo de practicile comune ambelor specii.
12. Oamenii de Neanderthal au dispărut. Fals
Oamenii de Neanderthal au dispărut acum aproximativ 29.000 de ani, dar asta nu înseamnă că influența lor nu mai este prezentă. Ba din contră, având în vedere că genele lor continuă să îi afecteze pe oameni în moduri importante.
Un alt studiu arată că rămășițe de ADN de Neanderthal, apărute în urma împerecherii dintre oameni cu Neanderthal, sunt încă active în 52 de varietăți de țesut uman, influențând exprimarea genetică. Astfel de influențe sunt cele care îi fac pe unii oameni mai înalți sau care le reduc altora șansele de a suferi de schizofrenie.
Această cercetare, la fel ca altele asemănătoare, a fost posibilă datorită secvențierii genomului de Neanderthal, un proces efectuat cu succes în 2008.
Cel mai recent, cercetătorii de la University of Washington au folosit acel ADN, pe care l’au comparat cu ADN-ul prelevat de la peste 200 de voluntari din Statele Unite.
Astfel, aceștia au descoperit că există zeci de tipuri de țesut în care genele de Neanderthal sunt încă prezente și chiar active.
În anumite cazuri, voluntarii au chiar copii umane și neanderthaliene ale acelorași gene. În 25% dintre aceste situații, genele moderne se comportă diferit decît varietățile preistorice.
În mod surprinzător, resturile de ADN de Neanderthal au capacitatea de a influența, în unele cazuri, prezența genei ADAMTSL3 – care este un factor de risc pentru schizofrenie – astfel încît tendința de apariție a bolii este redusă semnificativ.
De asemenea, ADN-ul de Neanderthal are posibilitatea de a face un om mai înalt decît ar fi fost în mod normal. Există și o serie de zone ale corpului unde aceste gene nu mai au o influență la fel de sporită, acestea fiind creierul și testiculele, în mod special.
Citește și: PEȘTERA COLIBOAIA – CEA MAI VECHE ARTA RUPESTRĂ PARIETALĂ DIN EUROPA
Sursă: livescience.com, news.nationalgeographic.com, nytimes..com, ancient-origins.net, dailymail.co.uk, telegraph.co.uk, theguardian.com, sciencenuclear.com, sciencealert.com, spiegel.de, slashgear.com, playtech.ro
Pelasgii Geții Geția Dacii Dacia Daco-geți Vatra Stră-Română ROMANIA
Vatra Stră-Rumînă 