STUDIILE GENETICE RELEVĂ ÎMPERECHEREA DINTRE PĂSTORII PROTO-GEȚI ȘI PELASGII FERMIERI

ADN-ul dezvăluie împerecherea timpurie dintre crescătorii de animale veniți din est și fermierii europeni. Primii păstori Yamnaia (considerați a fi proto-geți) din stepele din estul Europei (numiți și indo-europeni) și din vestul Asiei (numiți massa-geți), dintre care 4 sunt îngropați în acest mormânt (poza 1), au început să se împerecheze cu fermierii europeni (pelasgii sunt considerați primii europeni) ai culturilor Cucuteni, Turdaș, Coțofeni etc., cu sute de ani înainte de a se lansa o migratie majoră în Europa, arată noi analize ale ADN-ului antic.

Cu sute de ani înainte de a se schimba chipul genetic al europenilor din epoca bronzului, păstorii care se aflau pe pășunile din stepa din nordul Mării Negre se amestecau deja, și ocazional se împerecheau cu fermierii din apropiere din sud-estul Europei.

Arheologii au presupus adesea că, încă în urmă cu aproximativ 5.600 de ani, fermierii din Caucaz, cunoscuți ca Maykop, au migrat în nord în număr mare, aducând limbile indo-europene, prelucrarea metalelor timpurii printre păstorii care străbăteau pășunile regiunilor din Nordul Mării Negre. În acest scenariu, acest schimb cultural a condus la pași importanți pentru dezvoltarea unui stil de viață de stepă cu ajutorul cailor domesticiți și ale carelor cu care nomazii transportau mărfuri mai târziu în Europa și Asia, aducând astfel și limbile indo-europene, începând cu aproximativ 5000 de ani în urmă (SN: 11/25/17, p. 16).

Cercetătorii numesc acești păstori nomazi, Cultura Yamnaya, care se întindea la vest în Bazinul Dunării (cu roșu în poză) și până în vestul României, pe teritoriul unde îndeosebi au trăit și au fost menționați geții carpato-dunăreni.

Legăturile genetice

O analiză a ADN-ului antic a scos la iveală în mod neașteptat semne de împerechere cu mai mult de 5000 de ani în urmă între păstorii Culturii Yamnaia din Europa de est și Asia de vest, și fermierii europeni, posibil din cultura amforelor globulare.

O altă surpriză, fermierii Maykop despre care mulți cercetători au crezut că au influențat în mod dramatic cultura Yamnaia, nu au lăsat nicio amprentă genetică asupra păstorilor geți nomazi. Liniile punctate din poza de mai jos reprezintă direcțiile bănuite prin care au exercitat o influență de către oamenii din cultura amforelor globulare și de către oamenii Maykop prin teritoriul Yamnaia nord-pontic.

Această constatare surprinzătoare, publicată recent în Nature Communications, ridică întrebări noi despre o perioadă crucială în care populația crescătoare de animale și populația agricolă răspândită a interacționat în regiunea Caucazului Eurasiei. Aceste schimburi au provocat răspândirea geografică a prelucrării metalelor, a roții și a carului, dar și a limbilor indo-europene azi vorbite în mare parte a lumii.

Intersecţia posibilă a trei culturi antice în urmă cu 5000 de ani

Dar, printr’o întorsătură neașteptată, ADN-ul prezent la păstorii Yamnaia prezintă semne ale unor strămoși împărtășiți numai cu fermierii pelasgi din estul Europei, nu cu oamenii Maykop din Caucaz.

Analiza genetică, condusă de geneticianul populațional Chuan-Chao Wang de la Universitatea Xiamen din China și antropologul molecular Wolfgang Haak de la Institutul Max Planck pentru Știința istoriei umane din Jena, oferă cea mai bună viziune până acum la istoria genetică a păstorilor Yamnaia.

Oamenii de știință au analizat seturi de modificări moștenite în ADN-ul a 45 de persoane, inclusiv 4 din Yamnaia și 12 din Maykop, dezgropate în Caucaz și din morminte de stepă datând între 6.500 si 3.500 de ani în urmă. S’au făcut comparații cu ADN-ul extras anterior provenit de la alți europeni vechi, asiatici și americani nativi.

O majoritate a strămoșilor din Yamnaia au venit de la vânătorii-culegători din Caucaz și o mică parte a strămoșilor Yamnaia – între 10 și 18 procente – a fost moștenită de la fermierii din Europa de Est, potrivit estimărilor oamenilor de știință. Acești fermieri ar fi putut aparține culturii amforelor globulare din Europa, numită așa pentru ceramica în formă de glob.

Aceste rezultate indică faptul că, cu mult înainte ca păstorii Yamnaia să migreze în Europa, ”a existat o sferă de interacțiune în Europa de Est între oameni din alte grupe genetice diferite”, spune Haak.

Pe de altă parte, oamenii din Maykop au moștenit aproximativ jumătate din ADN-ul lor de la fermierii anatolieni, care locuiau atunci în Anatolia, rezultă din analizele lui Haak și a colegilor săi. Această constatare subliniază în continuare separarea genetică a fermierilor Maykop de păstorii Yamnaia, care nu împărtășesc niciun ADN comun cu cultivatorii anatolieni.

În mod surprinzător, fermierii Maykop din regiunea Caucazului montan, arătat aici în poză, nu au lăsat practic nici un semn genetic asupra păstorilor din Yamnaia de nord, spun cercetătorii.

Dovezile despre împerecherea slabă dintre fermierii Maykop și locuitorii de stepă Yamnaia este ”o mare surpriză”, spune arheologul Volker Heyd de la Universitatea din Helsinki, care nu a participat la studiu. Cultura amforelor globulare din Europa de Est pare a fi un bun candidat pentru că s’a îmbogățit într’o oarecare măsură cu oamenii din Cultura Yamnaia cu mai mult de 5000 de ani în urmă, adaugă Heyd.

Migrațiile unor oameni din Cultura Maykop pe teritoriul Yamnaia, însoțite de transferul cunoștințelor de limbă, s’a petrecut, apreciază echipa lui Wang. Cercetătorii apreciază că migrațiile ocazionale spre nord, prin Caucaz, către pășunile din Yamnaia se potrivesc unui scenariu în care vechea patrie a limbii indo-europene se poate a fi din locurile de unde au venit agricultorii anatolieni.

Dacă au dreptate, au rezolvat una dintre cele mai problematice probleme din studiul limbilor. Dar, originile sigure ale limbilor indo-europene rămân incerte.

Persoanele Maykop dezgropate pe teritoriul Yamnaia au venit dintr’o populație relativ mică, izolată, care nu prezintă semne de rudenie, afirmă arheologul David Anthony de la Hartwick College din Oneonta, NY:

”Este doar subliniat faptul că oamenii Maykop au ales să nu se împerecheze cu oamenii din Yamnaia sau pre-Yamnaia.”

Fără căsătoriile regulate dintre cele două culturi, oamenii Maykop nu ar fi transferat limba lor la Yamnaya, susține Anthony. El consideră că este mai probabil ca limbile precursorilor indo-europeni să fie originare între păstorii de stepă.

Cum au construit păstorii nomazi culturi noi în epoca bronzului

În care și pe cai, păstorii din Yamnaya și’au lăsat amprenta genetică din Irlanda până în China

ADN-ul antic indică că păstorii călăreți numiți și Yamnaia au fost protagoniștii a două migrații pe distanțe lungi, acum 5000 de ani în urmă. O călătorie poate să fi transformat cultura veche a Europei a ceramicii cu fir (corded ware), în timp ce cealaltă a lansat cultura Afanasievo din Asia Centrală.

Păstorii geți nomazi (massa-geții) care trăiau pe pășunile de deal din Asia de Vest au făcut o serie de mișcări mari, la est și vest, cu aproximativ 5000 de ani în urmă. Acestea nu erau tipice, treceri de la un punct de pășune sezonier la altul, transhumanți cum mai sunt numiți ciobanii. Acești oameni au deschis noi trasee.

O revoluție tehnologică a transformat călătoria pentru păstorii vechi în acel moment. Desigur, nu au putut face rezervări de hotel online. Planificatorii de călătorii ar fi căutat în zadar o escală în stepă cu instrumente și materiale necesare. Cea mai apropiată oprire a călătorului a fost un pârâu de munte și un loc decent de pășunat pentru bovine. Totuși, spre deosebire de oricine altcineva, acești oameni rezistenți aveau mijloacele de a se deplasa – roți, care și cai.

Iată cum s’au desfășurat călătoriile: într’un moment în care precipitațiile s’au diminuat și pajiștile din Asia de Vest au devenit maro, carele trase cu boi încărcate cu obiecte personale s’au mișcat spre vest, urmând pășuni mai verzi în Europa Centrală și de Nord.

Alte căruțe au mers spre est până în Munții Altai din Siberia, unde se întâlnesc astăzi Rusia, China, Mongolia și Kazahstanul. Familii întregi cu bărbați, femei și copii s’ar putea să se fi aflat în aceste migrații. Sau călătorii ar fi putut fi în mare parte bărbați, care s’au căsătorit cu femei din satele agricole aflate de’a lungul drumului. Bovine, oi și capre, fără îndoială, au tras împreună cu cei care au făcut aceste călătorii, sub conducerea vigilentă a călăreților de cai.  Carele au servit ca și case mobile în timp ce se deplasau și în timpul opririlor periodice pentru a lăsa animalele să pască.

Aceste călătorii, de către oamenii cunoscuți acum sub numele de Yamnaia, au transformat genele și culturile umane pe un spațiu uriaș al Europei și al Asiei. Oamenii din Yamnaia și’au lăsat amprenta din Irlanda spre granița de vest a Chinei, de aproximativ 4.000 de kilometri.

Două studii de pionierat ale ADN-ului antic, publicate în Nature în anul 2015, au dezvăluit mișcările mari ale populației Yamnaia. Obținerea acestor rezultate a fost un moment crucial pentru cercetătorii care studiază epoca bronzului eurasiatic, care s’a extins de la aproximativ 5.000 la 3.000 de ani în urmă. Cele două milenii au fost martorii creșterii proceselor de prelucrare a metalelor, a sistemelor de scriere și a altor elemente de semnătură ale civilizațiilor urbane.

În prezent, lucrările noi încearcă să explice modul în care ADN-ul Yamnaia a făcut mari incursiuni în Europa bronzului în primii 200-300 de ani din acea perioadă cheie. Cele două studii diferă cu privire la faptul dacă Yamnaia a influențat culturile și limbile europene într’o singură etapă sau într’o perioadă extinsă.

O rețea mobilă

Cercetătorii au ignorat de multe ori acești geți nomazi Yamnaia și alte culturi de păstori ca forțe timpurii ale globalizării. Dar dovezile arheologice reflectă tot mai mult păstorii din epoca bronzului – care și’au mutat bovinele și campările dintr’un loc de pășunat sezonier în altul – ca o rețea de societăți mobile care au format un sistem de comunicare intercontinentală. Cercetările efectuate pe situri din pășunile din Asia, pe versanții și pe versanții munților indică faptul că acești păstori au creat rețele comerciale extinse, cruciale pentru creșterea statelor agricole. Păstorii încă prosperă în mai multe părți ale lumii de astăzi, oferind o varietate de servicii pentru orașele din părțile îndepărtate, muntoase din Asia.

Urmăriți turma

Drumul de la satele agricole timpurii ridicate de pelasgii primari la primele civilizații pe scară largă din Europa și Asia s’a intersectat cu călătoriile de pe continent ale geților nomazi euro-asiatici. Studiile genetice au evidențiat rolul păstorilor cunoscuți sub numele de Yamnaia, care au influențat culturile europene și asiatice cu cel puțin 5000 de ani în urmă.

Acordarea statutului special păstorilor ca constructori de civilizație nu este o idee nouă. În anii 1950 și 1960, arheologii proeminenți au susținut că păstorii călăreți au lansat o serie de migrații din patria lor, regiunea de stepă pontică-caspică la nord de Marea Neagră, de la aproximativ 6000 la 3000 de ani în urmă. Acești arheologi au văzut pe acești păstori ca niște războinici nomazi răi care răspândesc stilul de viață, credințele și limbajul a ceea ce este cunoscut sub numele de cultura kurgană pentru fermierii și vânătorii din Europa și părți din Asia.

Grupurile Kurgan, care includeau și Yamnaia, au fost cunoscute pentru îngroparea poporului lor în morminte acoperite de movile de pământ. Aceste grupuri nu aveau sistem de scriere, ci au vorbit despre o versiune timpurie a limbilor indo-europene moderne, au argumentat unii arheologi. Limbile indo-europene de astăzi includ româna, greaca, engleza, spaniola, rusa, germana, bengaleza etc.

Până în anii 1980, o altă perspectivă a fost agreată. Cercetătorii au propus că aceste culturi și limbi europene din epoca bronzului s’au schimbat pe măsură ce ideile au trecut de la un grup la altul. Europenii nu au format familii cu călătorii acestor drumuri intercontinenale, sau cu păstorii. În schimb, localnicii au adoptat practicile aduse din afara comunităților lor, după cum găseau necesar, dar băștinașii și’au păstrat genele în continuare intacte.

Susținătorii acestor noi ”idei de migrare” privesc cu prudență asupra ADN-ului Yamnaia în Europa. Semnăturile genetice ale migrațiilor anterioare ridică mai multe întrebări decât răspunsul lor, spun cercetătorii.

ADN-ul nu poate explica încă de ce, de exemplu, oamenii Yamnaia s’au mutat în primul rând. Mărimea migrațiilor spre vest și spre est și modurile în care fiecare etapă se desfășoară de’a lungul mai multor secole, rămân, de asemenea, misterioase. Poate cel mai important, seturile de gene împărtășite de populațiile îndepărtate nu pot explica modul în care culturile și limbile străvechi s’au schimbat în timp.

În ciuda incertitudinilor, ADN-ul rătăcitor al oamenilor Yamnaia face un lucru clar, spune Eske Willerslev, genetician evolutiv la Universitatea din Copenhaga:

”Păstorii din epoca bronzului au mers pe distanțe lungi pentru o lungă perioadă de timp și au avut un impact important asupra civilizațiilor europene și centrale din Asia.”

Willerslev a condus una dintre investigațiile Yamnaia din 2015. O echipă condusă de geneticianul școlii medicale de la Harvard, David Reich, a efectuat celălalt studiu . Eforturile de a schimba modul de a înțelege cum păstorii din vechime s’au transformat în declanșatori și agitatori în ascensiunea civilizației sunt în plină desfășurare, după cum o demonstrează o serie de noi lucrări.

Genele călătorilor

Investigația pentru perioada antică a lui Willerslev și a lui Reich, desfășurată independent, în colaborare cu diferite grupuri de arheologi, a ajuns la aceeași concluzie: oamenii din Yamnaia au remodelat ADN-ul oamenilor din zona centrală și nord-europeană în decurs de câteva sute de ani de la începerea călătoriei spre vest încă din urmă cu peste 5.100 de ani. Asta a surprins ambele grupuri de cercetare.

ADN-ul extras dintr’un total de 195 de schelete din Europa de Nord și Europa Centrală în cele două studii a arătat că cei care au trăit între 4.900 și 4.400 de ani în urmă poseda o cantitate remarcabil de mare de ADN Yamnaia. Oamenii Yamnaia au contribuit cu aproximativ 75% din strămoșii acelor fermieri, au concluzionat oamenii de știință.

Perioada europeană cu moștenire Yamnaia a aparținut, celor numiți de arheologi, oamenii Culturii ceramicii cu fir, cunoscută pentru decorarea olăritului, prin presarea frânghiilor în argilă încă moale și realizarea topoarelor de luptă din piatră. Yamnaia a început să creeze cultura ceramicii cu fir după ce a ajuns în Europa Centrală și de Nord, propune arheologul David Anthony de la Colegiul Hartwick din Oneonta, NY

”N’am fi știut niciodată că oamenii din Yamnaia au produs două culturi distincte, uitându’ne doar la descoperirile arheologice”, spune Anthony, care este coautor la articolul din 2015 al grupului lui Reich.

Dacă nu ar există o legătura genetică, ar arăta că Yamnaia, care anterior nu făcuse nimic asemănător cu ceramica cu fir sau cu topoarele de luptă, nu ar fi avut niciun aport în Cultura ceramicii cu fir.

Populația scade în rândul fermierilor și foștilor agricultori europeni în urmă cu aproximativ 5 000 de ani (SN: 11/2/13, p. 12), posibil din cauza epidemiilor ( SN: 11/28/15, p. 7), astfel ar fi putut permite grupului Yamnaia să’și exercite o astfel de influență.

În primul rând, păstorii migranți au trimis trupe de război ale băieților adolescenți (despre care vom mai vorbi mai jos) ca forțe de avanpost pentru a controla teritoriile europene (SN Online: 8/7/17 ), spune echipa condusă de Kristian Kristiansen de la Universitatea din Gothenburg din Suedia în Antiquity.

Restul migranților au sosit la scurt timp după aceea, susțin cercetătorii. Oamenii din Yamnaia s’au căsătorit apoi cu femei din grupurile locale, posibil prin răpirea lor. Kristiansen este coautor la articolul din 2015 al grupului Willerslev.

Cercetările genetice, izotopice și lingvistice recente au schimbat în mod dramatic înțelegerea noastră cu privire la modul în care a fost creată cultura ceramicii cu fir în Europa. Aici, autorii explică aceasta în ceea ce privește adaptările locale și interacțiunile dintre oamenii migranți Yamnaia din stepa pontico-caspică și culturile neolitice indigene din nordul și estul Europei. Economia inițială de creștere a animalelor a migranților din Yamnaia a cedat treptat noilor practici de cultivare a cerealelor, ceea ce a dus la adoptarea unor cuvinte noi pentru aceste culturi. Rezultatul acestui proces de hibridizare a fost formarea unei noi culturi materiale, a culturii ceramicii cu fir și a unui nou dialect, prototermic.

În ciuda unui grad de ostilitate între grupurile extinse ale ceramicii cu fir și grupurile neolitic indigene, datele izotopice stabile sugerează că exogamia a oferit un mecanism care le’a facilitat integrarea.

Cultură ceramicii cu fir a apărut ca un mod hibrid de viață care a inclus cultivarea culturilor, creșterea animalelor de fermă, a vânatului și adunarea recoltelor, argumentează Kristiansen. Structurile vii comunale și mormintele de grup ale fermierilor europeni anteriori au fost înlocuite de structuri mai mici, potrivite pentru familii și morminte unice acoperite de movile de pământ. Familiile grupului Yamnaia au trăit din care chiar înainte de a călători în Europa. Un accent comun pe viața de familie și îngroparea individuală a morților indică faptul că membrii culturilor Yamnaia și ceramicii cu fir au păstrat posesiunile printre rude apropiate, în viziunea lui Kristiansen.

„Cultura Yamnaia și Cultura ceramicii cu fir au fost unificate printr’o nouă idee de a transmite proprietăți între indivizi și familii înrudite”, afirmă Kristiansen.

Migranții Yamnaia trebuie să fi vorbit o versiune incipientă a limbilor indo-europene care s’au răspândit mai târziu în Europa și în părți ale Asiei, susține grupul lui Kristiansen. Anthony, un vechi colaborator al lui Kristiansen, este de acord. Vocabularele reconstituite pentru oamenii din cultura ceramicii cu fir includ cuvinte legate de care, roți și creșterea cailor care ar fi putut veni numai de la Yamnaia, spune Anthony.

Pe măsură ce limbile indo-europene s’au răspândit, impactul genetic al Yamnaia în Europa a rămas substanțial, chiar și după dispariția culturii ceramicii cu fir în urmă cu 4.400 de ani, spune echipa lui Reich.

Aproximativ 50% din strămoșii unor persoane dintr’o cultură ulterioară din epoca bronzului au numit cultura Bell Beaker pentru vasele sale de ceramică în formă de clopot inversat, derivate din stilul Yamnaia. O astfel de ceramică s’a răspândit în mare parte din Europa, începând cu aproape 4.770 de ani în urmă și dispărută cu 3.800 de ani în urmă. Migrațiile fie ale oamenilor, fie ale ideilor ar fi putut reprezenta această dispersare.

Chiar și astăzi, ADN-ul de la occidentalii, centralii și nord-europenii moderni se apropie de o contribuție genetică de 50% din partea echipei Yamnaia, raportată de Reich în 2015.

Săpăturile la așezările sezoniere ale vechilor păstori din Kazahstan indică practici culturale coerente pe toată epoca bronzului. Exemplele includ ceramica descoperită la un sit datând de la aproximativ 3.900 la 3.600 de ani în urmă.

Multe contacte, nu unul

La fel ca mulți dintre colegii săi, arheologul Volker Heyd de la Universitatea din Bristol din Anglia a fost contrariat de rapoartele din 2015 privind o legătură genetică strânsă între crescătorii vest-asiatici și o cultură a epocii bronzului considerată nativă în Europa. Dar, spune Heyd, povestea migrațiilor antice Yamnaia este mai complexă decât scenariul de schimbare rapidă schițat de Kristiansen și Anthony.

Nu există nicio dovadă că oamenii Yamnaia au dezvoltat rapid practici tipice culturii ceramicii cu fir într’o parte a Europei, susține Heyd în Antiquity. Schimbările culturale din Europa în urmă cu peste 5000 de ani trebuie să fi survenit dintr’o serie extinsă de relații la scară mică cu Yamnaia și alți păstori, care a fost apoi acoperit de un mare aflux de călători din stepă cu care, spune el.

De exemplu, mormintele individuale și alte semne de contact cu poporul Yamnaia și chiar cu păstorii vest-asiatici apar în Europa mai devreme cu 1000 până la 2000 de ani înainte de migrațiile de transformare a ADN-ului.

Luați în considerare faptul că Yamnaia reprezintă 5% din strămoșii lui Ötzi Iceman, care a trăit în sud-estul Europei cu aproximativ 300 de ani înainte de mutarea mare a grupurilor Yamnaia (SN: 5/27/17, p.13). Se știe puțin despre aceste întâlniri anterioare.

Eforturile de a descifra legăturile dintre cultura Yamnaya și Cultura ceramicii cu fir sunt complicate de faptul că ADN-ul este disponibil de la câțiva oameni din fiecare grup, spune Heyd, care în prezent extinde mormintele Yamnaia din Panonia. Probele antice ADN analizate în documentele din 2015 provin numai din câteva site-uri de cultură Yamnaia și a Culturii ceramicii cu fir în câteva părți ale Europei și ale Rusiei.

Heyd suspectează că păstorii călători din Yamnaia aveau deja contacte mai timpurii, probabil cu 5400 de ani în urmă, cu cei din Europa Centrală și de Est cunoscuți pentru a face vase în formă de glob cu mânere mici. Persoanele din această cultură, săpate în 2 locuri din Polonia și Ucraina, nu posedă genele Yamnaia, a raportat online pe 9 mai o echipă afiliată la laboratorul Reich.

Dar Heyd crede că împerecherea dintre membrii acelei culturi europene și migranții Yamnaia s’ar putea să fi avut loc puțin mai la est, unde contactele interculturale s’ar fi petrecut probabil la granița pădurilor europene și a pășunilor asiatice.

Alte indicii genetice indică o lungă istorie a păstorilor asiatici care traversează părți din Europa. Cantități mici de ADN provenind de la păstori de stepă, eventual Yamnaia, au apărut în trei schelete de vânători-culegători din sud-estul Europei, și datează de aproximativ 6.500 de ani în urmă.

Mormintele din Europa din Cultura Ceramicii cu fir (stânga) și Cultura Yamnaia din Asia de Vest (dreapta) prezintă asemănări, cum sunt și aceste morminte solitare. Unii cercetători consideră astfel de asemănări ca semnele influenței puternice a păstorilor Yamnaia asupra fermierilor europeni în urmă cu peste 5000 de ani.

ADN-ul multor alte persoane din epoca bronzului sunt necesare pentru a dezlega relațiile dintre păstorii migratori și grupurile europene pe care le’au întâlnit, spune Heyd. Mai multe statistici nedumeresc, doar aproximativ 5 % din mormintele gen Yamnaia se estimează că există în continuare. Proiectele și construcțiile din epoca sovietică din secolul al XX-lea au distrus o mare parte de restul mormintelor.

Scepticismul lui Heyd asupra contribuției singulare a oamenilor Yamnaia pentru Cultura ceramicii cu fir are sens, spune arheologul Ursula Brosseder de la Universitatea din Bonn din Germania.

”Fenomenele culturale, cum ar fi Cultura ceramicii cu fir, nu pot fi legate una de alta la grupuri etnice, grupuri de populatie genetică sau limbi”, spune ea.

Brosseder, care studia culturile antice europene, se îndoiește, de asemenea, că evoluția limbilor indo-europene, care sunt atât de dominante în majoritatea lumii de astăzi, să poată fi atribuită unei singure populații de păstori migratori.

Expunerea sudică

Brosseder și alți critici ai migrațiilor majore Yamnaia ca schimbători ai jocului ne descrie o imagine diferită, în două sensuri, a ceea ce s’ar fi putut întâmpla în epoca bronzului din Europa.

Povestea începe în Orientul Mijlociu când agricultorii care vorbeau limbi indo-europene au domesticit capre și alte animale cu 6.000 de ani în urmă sau mai devreme. Creșterea animalelor a dat naștere rapid păstorilor, inclusiv Yamnaia.

Cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, o ciumă a șters mulți fermieri și crescători de cai din părțile superioare ale Europei. Păstorii au migrat spre vest pentru a găsi terenuri mai bune de pășunat, deoarece o climă mai caldă și mai uscată s’a ivit din stepele centrale din Asia. În Europa Centrală și de Nord, călătorii au întâlnit populații rare care se luptau să supraviețuiască. Nativii au adoptat limbajul indo-european timpuriu și s’au împerecheat.

Dar un al doilea val de influență a venit dinspre sud, în același timp sau poate puțin mai devreme. Limbile indo-europene înrudite se răspândesc prin intermediul fermierilor care se deplasează din zonele mediteraneene și Anatolia (acum Turcia) în zonele mai joase ale Europei și în Asia de Sud. Cultivatorii aceștia nu aveau nimic de’a face cu mișcările mari ale Yamnaia și rar se împerechează cu păstorii.

Sprijinul pentru acest scenariu vine de la 19 schelete de agricultori din epoca bronzului din Creta, Grecia și Turcia. ADN-ul acestor persoane a fost în mare parte moștenit de la fermierii anteriori din Anatolia de Vest și din Marea Egee, a declarat o echipă condusă de geneticianul școlii medicale de la Harvard, Iosif Lazaridis, în Nature. Cantități mici de strămoși Yamnaia, de la 9 la 32%, au apărut printre acești indivizi.

Aceasta și alte studii genetice ale europenilor din sud-estul Europei „sugerează că unele, dar nu toate, ramuri ale limbilor indoeuropene au provenit din popoarele stepelor”, spune lingvistul Paul Heggarty de la Institutul Max Planck pentru știința istoriei umane din Jena, Germania.

Vorbitorii indo-europeni din trecut și din prezent afișează o varietate de modele genetice într’o zonă geografică uriașă, generând îndoieli cu privire la orice explicație simplă pentru răspândirea acestei familii de limbi, susține Heggarty.

Scenariul de mai sus, deși nu este confirmat, transmite complexitatea mișcărilor și culturilor populației euroasiatice care răspândesc limbile indo-europene, spune arheologul Colin Renfrew de la Universitatea din Cambridge. Renfrew a propus acum 30 de ani că fermierii anatolici să fi purtat o limbă indo-europeană timpurie în Europa începând cu aproximativ 9.000 de ani în urmă. Argumentul său influent a respins ideea că valurile migranților au schimbat limbajul și cultura.

În conformitate cu ideile sale, datele genetice din rapoartele din 2015 au arătat că grupurile de agricultori din Europa de Sud-Est și Anatolia s’au mutat în inima Europei cu mai mult de 6.000 de ani în urmă, unde locuiau deja vânători-culegători. Când ADN-ul Yamnaia a sosit, seturi de variante genetice tipice acelor fermieri și vânători-culegători au scăzut.

Dar lucrările din 2015 despre Yamnaia au schimbat și gândirea lui Renfrew. Acum acceptă că păstorii vest-asiatici au ajuns în partea centrală și nordică a Europei cu aproximativ 5.000 de ani în urmă. Ce s’a întâmplat în continuare, mai ales în sudul Europei unde Yamnaia nu a lăsat un marcaj mare, este neclar.

”Originile genetice ale oamenilor din epoca bronzului din Anatolia, care a fost un drum regal în Europa, sunt aproape necompletate”, spune el. Același lucru este valabil și pentru originile membrilor civilizației din Valea Indusului ale Epocii Bronz de mijloc în Asia de Sud, unde se poate vorbi despre o formă timpurie de limbi indo-europene.

Căi potențiale ale migrației anatoliene

Odată ce am acceptat că Anatolian nu este târziu PIE – și că a fost nevoie doar de un studiu al anatolienilor arhaici, putem trece mai departe pentru a explora posibilele căi de expansiune.

Pe traseul balcanic o schiță actuală a punctelor ce leagă Khvalynsk de Anatolia este după cum urmează. În afara de ipoteza patriei anatoliane și migrația spre vest (menționate de exemplu, prin Lazaridis și colab. în 2017 ), cealaltă posibilitate, inclusiv patria din stepă cel mai probabil este faptul că răspândirea Proto-Anatolienilor prin Balcani, trebuie să fi fost separată de Khvalynsk (Rusia) migrând mai întâi spre vest, prin regiunea nord-pontică, apoi spre sud spre Ezero (Bulgaria).

Traseul anatolian spre vest în modelul de stepă se referă la posibilitatea ca proto-anatolienii să se răspândească spre sud prin Caucaz și apoi spre vest prin Anatolia, așa cum a sugerat inițial Marija Gimbutas pentru Maykop, ca o legătură prin Caucaz.

Știm că acest traseu Khvalynsk – Novodanilovka-Suvorovo – Cernavodă – Ezero –  Troia model de migrare propus de Anthony nu prezintă niciun lanț vizibil în arheologie, dar contacte evidente (inclusiv Genomics) sunt observate pentru unele dintre aceste culturi vecine în momente diferite.

Rămășițele culturii Suvorovo-Novodanilovka au apărut în jurul anului 4400-4200 î.Hr. în localitățile obișnuite din localitățile Sredni Stog:

– Înmormântări bogate la Novodanilovka în stepe, în apropiere de Nipru,
– Grupul Suvorovo (Varna) până în delta Dunării, coincide aproximativ cu abandonarea masivă a vechilor așezări din zonă.

Una dintre cele mai puternice legături culturale dintre Khvalynsk și Suvorovo Novodanilovka sunt capetele similare din piatră lustruită în formă de capete de cai găsite în ambele culturi, un obiect tipic de prestigiu de stepă care se întoarce spre estul pontic-caspic de la începutul sec. 5000-4800 î.Hr.

Descoperirea sa în valea Dunării poate să fi semnalat extinderea călătoriei pe cai care este compatibilă cu descoperirea unor cai domestici antici în regiune. Caii nu au fost importanți în culturile vechi europene și se pare că nici ele nu erau în Sredni Stog sau Kvitjana.

Telegin, principala sursă de cunoaștere în culturile preistorice din Ucraina pentru Anthony, a fost în cele din urmă convins că Surovovo-Novodanilovka era o cultură separată. Cu toate acestea, pentru Anthony (folosind primele impresii ale lui Telegin), ar putea fi o elită bogată printre popoarele Sredni Stog. Anthony consideră că Sredni Stog a fost, de asemenea, influențat de Khvalynsk și, astfel, potențial legat de Suvorovo-Novodanilovka.

Cu toate acestea, nu se poate lega culturile Nord-Pontice eneolitice la Khvalynsk, nici la cai – în timp ce presupune în mod clar caii pentru Novodanilovka-Suvorovo, nu se leagă culturile Nord-Pontice la extinderile târzii ale proto-indo-europenilor de la sfârșitul Culturii Khvalynsk și Yamnaia.

Întrebarea de aici despre Anthony (ca și în cazul expansiunii proto-anatoliene descrise în cartea sa din 2007), a fost aceea de a oferi un șir de legături plauzibile între Khvalynsk și Anatolia, iar cea mai simplă legătură dintre culturile de stepă este în general, o comunitate largă între culturile nord-pontice și cele din nordul Mării Caspice.

În acest fel, nodul care leagă Khvalnsk de Dunăre pare mai puternic, indiferent de originea  Suvorovo-Novodanilovka.

Dacă, totuși, se face o legătură genetică directă între Suvorovo-Novodanilovka și Khvalynsk, va fi puțin necesar să se includă Sredni Stog sau orice altă cultură intermediară în ecuație.

Am văzut deja o mișcare de origine stepă în Grecia continentală, și nu am fi surprinși dacă o mișcare paralelă ar putea fi văzută de la Ezero la Troia (sau din regiunea de Nord-Vest anatoliană vecină), astfel încât migrația finală din Anatolia a fost declanșată de migrațiile masive din stepă în timpul Calcolithiului.

Deși suntem siguri că găsim subgrupul R1b-L23 în migrațiile directe ale Balcanilor de către membrii Yamnaia, legătura dintre migrația stepelor și migrația Anatolienilor poate fi puțin mai complicată: chiar dacă aflăm că expansiunea Suvorovo-Novodanilovka a fost asociată cu expansiunea și cu aducerea variabilității haplogrupurilor R1b-M269 și R1b-L23 , nu știm încă dacă cca. 1.500 de ani au trecut (și dacă diferite schimbări culturale și populaționale au avut loc) între migrațiile proto-anatoliene și anatolienii comuni că ar fi putut să fi influențat compoziția principală a haplogrupurilor din ambele comunități.

Interacțiunile culturale din jurul Carpaților la începutul mileniului al III – lea î.Hr: 1 – Cultura amforelor globulare; 2 – grupul Sofievka din cultura Cucuteni-Trypillia; 3 – Cultura vaselor-pâlnie; 4 – Cultura Baden; 5 – Cultura Kostolac; 6 – Cultura Coțofeni; 7 – Cultura Cernavodă II; 8 – Cultura Yamnaia și grupul Usatovo din cultura Cucuteni-Trypillia (apud Kadrow, 2001).

Expansiunea balcanică indo-europeană

Probele ulterioare ale subgrupului R1b1a1a2a2-Z2103 sugerează o continuitate genetică a populației timpurii de la Khvalynsk în grupurile pastorale din stepa Volga-Ural-Caucazul de Nord: Yamnaia timpurie în Ekaterinovka cca. 2.840 î.Hr., Yamnaia târzie în Temrta IV ca. 2760 î.Hr., și două probe timpurii din cultura Poltavka din Lopatino II cca. 2.770 și în Kutuluk cca. 2.680 î.H. (Mathieson și colab. 2015).

Grupurile orientale – dacă numai din cauza localizării lor în Yamnaia – ar fi putut urmări fluxul sudic mai târziu decât linia vestică R1b1a1a2a1-L51, eventual prin așezarea Kovachevo-Troyanovo. Eșantionul de la Beli Manastir din cultura Vučedol (Croația) arată cum s’ar putea să fi fost implicate diferite grupuri de familii în migrația Yamnaia în Europa de Sud-Est.

Populația din epoca bronzului spune așezărilor din Bazinul Carpatic practică ritualuri similare cu lumea miceniană, cu un cult oficial practicat în clădiri specifice, cum ar fi templele destinate servirii întregii comunități, completate de un cult de familie, reprezentat de șemineuri și mici bucăți de altar sau care miniaturale din lut.

Există un potențial cult solar (care amintește de cultul Zamolxe, Zeus / Apollo) înainte de apariția sa mai târzie în cultura Urnfield și în epoca bronzului nordic; sacrificii umane potențial adresate unor zeități ale războilui (cum ar fi Ares); ofertele de hrană potențială pentru unele zeități ale fertilității (cum ar fi „Marea Zeiță” sau ”Zeița Mamă”); idoli-animale prezenți și pe vase de băut; un ”cult al eroilor” cu arme și alte obiecte metalice etc. (Gogaltan 2012). Toate acestea întăresc ideea unei comunități balcanice comune, în contact cu culturile centrale europene, din care populația proto-elenă a putut migra spre sud.

Grupul R1b1a1a2a2-Z2103 apare în populațiile moderne ca:

Un grup balcanic – în principal din linia R1b1a1a2a2c-Z2106, precum proba găsită în cariera Stalingrad din data de cca. 2670, cu un grup central dominat de R1b1a1a2a2c1a-Z2110 găsit în Grecia și Europa Centrală.

Un grup armean – din grupurile R1b1a1a2a2a-L584 – aflat în principal în zonele muntoase armene.

O grupă nordică – din familia R1b1a1a2a2b-L277.1, posibil legată de proba Vučedol cca. 2775 î.Hr. și proba Cultura Clopote de la Szigetszentmikklós cca. 2330 î.Hr.

Distribuția modernă a subgrupelor R1b1a1a2a2-Z2103 în jurul Balcanilor susține, prin urmare, existența unui traseu paleo-balcanic

Chiar dacă modelul de migrație ideal este prin Balcani – datorită migrațiilor est-vest dinspre stepă către Europa – nu există un consens general aici, din cauza lipsei de modele antropologice solide și existenței legăturilor culturale între stepă și Anatolia prin Caucaz, deci dezbaterea va rămâne deschisă.

Mișcările estice

Cu toate întrebările legate de migrația occidentală a grupului Yamnaia, poate cel mai mare mister al tuturor fenomenelor este ce s’a petrecut atunci când acești oameni s’au mutat spre est până în Munții Altai din Asia Centrală.

Echipa lui Willerslev a raportat în 2015 că ADN-ul antic din epoca timpurie a bronzului care aparținea unei culturi prost înțelese în regiunea Altai a fost practic 100% identic cu ADN-ul Yamnaia de 5.000 de ani. Migranții Yamnaia ar fi putut dezvolta cultura Siberiană din sud, cunoscută sub numele de cultura Afanasievo, în întregime pe cont propriu, provocând un impact și mai mare decât cei pe care Yamnaia l’au produs asupra culturii europeană a ceramicii cu fir, a concluzionat echipa lui Willerslev.

Din sudul Siberiei, oamenii vechi cu rădăcini Yamnaia ar fi adus locuitorilor din vestul Chinei, una dintre cele mai vechi și mai puțin cunoscute limbi indo-europene, Tochariana, spun cercetătorii.

Orice s’ar fi întâmplat, Asia Centrală a fost un focar al mișcărilor populației din epoca bronzului, a subliniat Willerslev și colegii sâi. După ce a apărut în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, oamenii din Sintashta din Asia Occidentală au dat naștere unei culturi distincte în regiunea Altai câteva sute de ani mai târziu, echipa a raportat pe baza ADN-ului de la 40 de asiatici din epoca bronzului.

Analogii de ADN vechi au arătat că împerecherea a avut loc între migranții Sintashta și oamenii din Altai pe care i’au întâlnit. În urmă cu aproximativ 3.500 de ani, mai multe culturi din Asia de Est au ajuns în regiunea Altai și au devenit dominante, au sugerat în continuare descoperirile genetice.

Arheologul Michael Frachetti de la Universitatea Washington din St. Louis nu se îndoiește de faptul că diferitele populații de păstori din epoca bronzului se mișcau continuu prin inima Asiei. Cercetările efectuate de Frachetti indică faptul că migrația sezonieră a regiunilor montane, începând cu 4000 de ani în urmă, a creat rute principale de rute de mătase în următoarele două milenii (SN: 4/15/17, p. 9).

Dar cercetătorii încă știu puține despre structura genetică și viețile cotidiene ale oamenilor asiatici, cum ar fi Yamnaya și diverse comunități Altai, avertizează Frachetti. Nici măcar nu este clar dacă rămășițele excavate ale oamenilor din Yamnaia reprezintă o cultură sau mai multe culturi, susține el.

„De la Marea Caspică până la China, multe întrebări rămân despre pastoraliștii din epoca bronzului”, spune Frachetti. El colaborează acum cu echipa lui Reich pe o analiză a ADN-ului provenit de la persoane anterioare excavate pe site-urile de epoca bronzului din Asia Centrală și de Est, datând din epoca bronzului din Europa.

Păstorii fără frontiere

Un lucru este sigur: păstorii antici nomazi își arată reputația de ”barbari” obsedați de raiduri și războaie. Această generalizare a început în societățile agricole timpurii expuse raidurilor și conflictelor păstorilor din regiunile de frontieră. Înarmați cu sisteme de scriere, civilizațiile agricole au înregistrat relatările unilaterale ale grupurilor nomade ca sălbatici.

Descoperirile arheologice sugerează acum păstorii din epoca bronzului specializați în comunicarea intercontinentală. Cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, comunitățile nomade au început să schimbe tehnologia cunoașterii, alimentelor și prelucrării metalelor în zone din ce în ce mai largi din Asia și Europa. Grupurile nomade au fost primele motoare ale globalizării, care leagă civilizațiile agricole din sud-vestul și estul Asiei prin văile montane care traversează continentul, declară Frachetti.

Păstorii care se deplasează prin acele văi au adus culturile din Asia de sud-vest în China și culturile din Asia de Est înapoi invers, spune arheologul Robert Spengler de la Institutul Max Planck pentru știința istoriei umane. În timp ce își desfășurau drumurile în Asia prin văile montane, păstorii încorporau culturile altora în propriul mod de viață.

Semințele găsite în două locuri de campare din Kazahstan arată că oamenii folosesc grâu din Asia de Sud-Vest și mei de sorg din Asia de Est între 4.800 și 4.300 de ani în urmă (SN: 5/3/14, p. 15). Aceste boabe, găsite în cantități mici, ar fi putut fi consumate sau folosite în ritualuri de un anumit fel.

Păstorii vechi s’au bazat într’o oarecare măsură pe culturi agricole. O așezare veche din epoca bronzului din Kazahstan a produs boabe de mei, de mazăre, orz și grâu.

Păstorii din 17 situri din Kazahstan, care datează de aproximativ 3.800 până la 2.800 de ani în urmă, au consumat atât pește, cât și carne și au cultivat în timp cantități tot mai mari de mei. Arheologul Emma Lightfoot de la Universitatea din Cambridge și colegii săi au analizat semnăturile chimice ale diferitelor tipuri de consum alimentar în oasele oamenilor din acele așezări din perioada bronzului și fierului timpuriu. Rezultatele au apărut în 2015 în Arhaeometry.

Păstorii au răspândit, de asemenea, idei cheie despre viață și moarte, așa cum sunt reprezentate în practicile de înmormântare din Asia în perioada bronzului de mijloc, susține Frachetti. Mormintele societăților agricole din epoca bronzului și comunitățile pastorale – care se întind de la deltele centrale sud-asiatice spre stepele din Asia Centrală și regiunea deșertului Xinjiang din vestul Chinei – afișează modalități comune de a interfera cu morții, care nu pot fi întâmplătoare, spune el. Aceste morminte datează între aproximativ 4.200 și 3.500 de ani în urmă. Practicile comune de înmormântare includ plasarea cadavrelor într’o poziție îndoită pentru somnul de veci și oferirea morților unor obiecte speciale pentru viața de apoi, cum ar fi vasele de ceramică sau coșurile care conțineau hrană și obiecte de bronz diferite, în special bijuterii, arme și oglinzi.

Păstorii antici au mutat așezări complexe de la o locație la alta, în timp ce călătoresc cu turmele lor în urmă cu aproximativ 2.200 și 700 de ani, spune arheologul J. Daniel Rogers de la Muzeul Național de Istorie Naturală Smithsonian din Washington, DC.

Aceste societăți de stepă, care s’au strâns în ceea ce este acum Mongolia și nord-vestul Chinei, au construit adesea așezări perete în văile râului de’a lungul coridoarelor de iarnă sezoniere.

Grupurile care se deplasează între zonele de pășunat de sezon au adunat comunități temporare de corturi în aceste zone cu pereți spațioase , a concluzionat Rogers în cercetările arheologice din Asia din septembrie . Comunitățile mobile au inclus conducători, meșteșugari și chiar personal administrativ, propune el.

Pastoralistul și civilizația agricolă au comercializat bunuri și idei, chiar dacă conflictele au izbucnit uneori de-a lungul granițelor rutelor călare. Frechette adaugă: „Pastoraliștii și-au format propria lor civilizație bazată pe mobilitate pentru a-și menține economiile în creștere și pentru a hrăni oamenii”.

Civilizațiile exterminatoare

Puțini păstorii antici sau contemporani pot fi numiți nomazi clasici, care se mișcă constant peste relieful vast. Numărul și durata migrațiilor anuale variază foarte mult de la un grup la altul, spune arheologul Nikolay Kradin de la Filiala Orientului de Extremă al Academiei Ruse de Științe din Vladivostok. Dar crescătorii de animale se deplasează astăzi cel puțin o dată sau de două ori pe an pe locuri de pășunat sezoniere.

În ciuda încercărilor din epoca sovietică de a forța păstorii asiatici să devină fermieri, aproximativ 40 de milioane de oameni se implică în viața nomadă în Asia, Africa și Orientul Mijlociu, estimează Kradin. Pajiștile uscate și zonele de deșert care conduc la pastoralism acoperă aproximativ 25% din suprafața pământului, spune el.

Păstorii montani din Asia Centrală mențin turme valoroase, unele în valoare de sute de mii de dolari, spune Frachetti. În călătoriile lor de’a lungul văilor montane care servesc încă precum o autostradă neoficială care leagă orașele îndepărtate, păstorii oferă miei pentru sacrificare pentru nunți, acționează ca niște curieri între regiunile stabilite și creează rețele sociale și familiale pe scară largă prin căsătorie, afaceri și comerț.

Purtătorii asiatici continuă să se specializeze în mobilitate și în rețea în domenii largi. Aceste grupuri reprezintă ”centre nervoase” pentru locuitorii orășeni care folosesc văile asiatice și lanțurile muntoase.

”Păstorii din Asia interioară nu au nevoie de inteligență artificială pentru a supraviețui”, spune Frachetti.

”Vor mai fi și atunci când marile civilizații se vor topi cândva în ocean.”

Yamnaia, ale cărei gene au depășit o multitudine de culturi ale epocii bronzului, ar fi, fără îndoială, de acord.

Citește și:  SPAȚIUL ROMÂNESC A GĂZDUIT CEA MAI MARE CIVILIZAȚIE A VECHII EUROPE

Câini sacrificați și consumați de luptătorii din epoca bronzului în ceremonii și ritualuri

Arheologii susțin că rămășițele câinilor și lupilor găsite la așezarea de cultură Srubnaya din Krasnosamarskoe în stepele ruse, datând din 1900-1700 î.Hr., indică faptul că a avut loc un ritual în care participanții au mâncat câini și lupi sacrificați.

Obsesia Confreriilor de luptători adolescenți câini și lupi

O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc:

”Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât scyţii, cât şi elinii stabiliţi in Scyţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma.”

Teritoriul Neurilor este descris ca fiind mărginit de râurile Istru (Dunăre), Tyras (Nistru), Hypanis (Bug), Borysthenes (Nipru), Gerras (Mokri Yaly), Tanais (Don); în timp ce regiunea însăși este menționată ca Hypakyris.

Practicile şi superstiţiile licantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri până astăzi în România. Obiceiuri care se mai văd şi astăzi prezintă oameni care poartă mască de lup.

Lupul este prezent în imaginația populară veche în două ipostaze. Prima este cea de animal totemic, cu rol salvator, inițiatic, model al forței și vicleșugului având o componentă simbolistică pozitivă (asemnătoare celor din cultura nord americană).

Cea de a doua ipostază este una demonică, derivată din acțiuniile dăunătoare ale lupului, percepție transpusă în ritualuri, povestiri, descântece și blesteme (mai apropiată de culturile nordice, baltice). Amblele forme implică teamă, respect, ce conduc la dorința ascunsă de a nu avea de a face cu lupul sub nicio formă de întruchipare a sa.

Cercetătorii sugerează că descoperirile particulare ar putea furniza primele dovezi arheologice ale confreriilor de războinici formate din adolescenți de sex masculin, așa cum sunt descriși în textele antice. David Anthony și Dorcas Brown, ambii din Colegiul Hartwick din Oneonta, NY, speculează că bărbații aleși din cultura Srubnaya sau Timber Grave s’au alăturat unor trupe de război pentru tineret în riturile de iarnă, unde s’au transformat ”spiritual” în câini și lupi prin consumul de carne de câine.

Potrivit rapoartelor științifice, astfel de ceremonii de inițiere se corelează cu miturile menționate în texte din 2000 de ani în urmă de vorbitori de limbi indoeuropene din Eurasia.

Om îmbrăcat în lup (CC BY-NC 2.0)

Miturile specifice leagă câinii și lupii de trupele de adolescenți ale războinicilor. Potrivit unor referințe antice, războinicii adolescenți au fost „auto-botezați” cu nume care conțineau cuvinte pentru câini sau lupi, îmbrăcați cu piei de câine sau lup, în timp ce, în cazuri rare, ar consuma chiar carnea câinilor în timpul ceremoniilor de inițiere. Cu toate acestea, temele legendare care implică câini de acum 2 000 de ani par a fi oarecum diferite de riturile practicate acum 4 000 de ani, după cum Anthony spune în Science News:

”Ar trebui să ne uităm la miturile din Eurasia pentru a înțelege acest sit arheologic.”

Ce dovezi au generat aceste concluzii?

Săpăturile de la Krasnosamarskoe în 1999 și 2001 au scos la iveală o sumă de 2.770 de oase de câine, optsprezece oase de lup și 6 oase care au provenit de la câini sau lupi, după cum a raportat Science News. Aceste descoperiri reprezintă mai mult de o treime din toate oasele de animale descoperite la fața locului. Cercetătorii David Anthony și Dorcas Brown au declarat că acești câini reprezintă mai mult sau mai puțin de trei procente din toate oasele animale excluse anterior la fiecare dintre celelalte șase așezări Srubnaya, astfel încât au ajuns la concluzia că acești canini nu erau de obicei consumați și că ar fi putut fi văzuți ca o hrană interzisă pentru oamenii dintr’o zonă mai largă.

Cu toate acestea, câinii și lupii găsiți la situl Krasnosamarskoe fuseseră prăjiți, fierți și tăiați în bucăți de mărime de 1 până la 3 inci; dovezi suficiente pentru ca cineva să se gândească că ar fi cel mai probabil pregătit și mâncat. În plus, s’a constatat că acești câini au fost uciși în cea mai mare parte pe timpul iernii, pe baza analizei microscopice a liniilor de creștere din dinții lor, formate anual în sezoanele calde și reci. Majoritatea câinilor au fost bătrâni, între șase și doisprezece ani, și sănătoși înainte de a fi sacrificați.

Dovezile esențiale sunt că acești câini erau măcelăriți în bucăți mici. Câinii au fost tăiați în bucăți identificate prin linii pe acest craniu. Imagine: D. Anthony și D. Brown / Jurnalul de arheologie antropologică, 2017

Dezbaterea dintre cercetători

Un număr suficient de mare de cercetători nu sunt convinși de explicațiile lui Anthony și Brown, deși nu înțeleg de ce cel puțin 64 de câini și lupi au fost sacrificați la Krasnosamarskoe.

Arheologul Marc Vander Linden de la University College din Londra, în Science News:

”Arheologii pot lega mitologia și preistoria împreună, dar numai cu o precauție extremă. Mitologia indo-europeană sugerează că oamenii de la sfârșitul epocii bronzului considerau că acețti câini aveau proprietăți magice și, probabil, i’au mâncat în ritualuri de un anumit fel. Dar niciun alt sit arheologic nu a adus dovezi pentru trupele de război adolescentine sau pentru ritualurile de inițiere consumatoare de canide”, concluzionează el, ridicând un argument despre teoria sugerată de cei doi.

Canis dirus Leidy, 1858 – schelet fosil de lup din pleistocenul Americii de Nord. (CC BY 2.0)

Mai mult, arheologul Paul Garwood de la Universitatea din Birmingham, din Anglia, propune că unele popoare indo-europene descrie câini care posedă puteri de vindecare și vindecă bolile oamenilor, fapt care l’ar face „prea sacru” pentru consum. Garwood face un pas mai departe, sugerând că maeștrii ritualurilor de la Krasnosamarskoe ar putea sacrifica câini și lupi ca parte a ceremoniilor de vindecare, dar fără a consuma animalele, așa cum au afirmat Anthony și Brown.

Anthony și Brown Insistă

Diferitele opinii și păreri ale colegilor lor de știință respectabili nu păreau să descurajeze părerile lui Anthony și Brown. Potrivit lui Anthony, care a răspuns lui Garwood, atât câinii, cât și lupii au fost legați de trupele de război și de riturile de inițiere din părțile Rusiei, dar nu și de vindecări, cum ar fi putut să’i unească în diferitele grupuri indo-europene.

Interesant este faptul că Michael Witzel, expert în textele vechi din India și mitologia comparativă de la Universitatea Harvard, pare să fie de acord cu Anthony și Brown.

”Au identificat primele dovezi arheologice în sprijinul miturilor indo-europene antice despre ”lupii tineri, războinici care au trăit în afara legilor societății”, spune acesta în Science News.

Lupi gri alături de o carcasă de animal dezgolită (CC BY 2.0)

În cele din urmă, lucrările de excavare într’un cimitir din Srubnaya de pe teritoriul rusesc au descoperit oasele a doi bărbați, două femei, un adult de sex nedeterminat și douăzeci și doi de tineri între vârsta de 1-7 ani. Cercetatorii sugerează că cele două corpuri masculine găsite au avut semne clare de uzură în special pe genunchi, glezne și spate în zona inferioară.

Anthony propune că cei doi bărbați să fie cel mai probabil maeștrii ritualurilor, așa cum a spus pentru Science News:

”Acești oameni ar fi dirijat ceremonii de inițiere în trupe de război”,

adăugând că explorarea ulterioară în regiune va pune cu siguranță mai multe dovezi „pe masă” și mai mute informații prețioase.

Urme ale cultului lupului au fost descoperite pe tot teritoriul românesc actual, cele mai vechi forme aparținând neoliticului (Coman, 1986). Lupul este prezent frecvent în mitologia getică, prin steagul de război al geților modelat similar unui cap de lup cu corp de dragon de unde se putea deduce că lupul juca un rol important.

Deși spațiul Getic nu a fost bogat în reprezentări zoototemice, totemul lupului a fost utilizat în diferite relaționări cu locuitorii acestui spațiu, descriși de istoricii vremii ca atacând ca o haită de lupi posedați.

Astfel Mircea  Eliade documentează (plecând de la scrierile lui Strabon) numele dacilor ca provenind de la termenul frigian daos, atribuit unui strămoș mitic lykomorf sau care s’a manifestat în formă de lup, conducător al unor confrerii războinice ce purtau piei de lup și acționau similar carnasierelor (Vulcănescu, 1987).

Importanța lupului a fost amplificată de introducerea sărbătorilor romane ce aminteau de nașterea Romei cu ajutorul Lupei Capitolina, ceea ce il determină pe Eliade să menționeze nașterea poporului român sub semnul apropierii a două popoare cu obârșie mitică din lup, a zeului-lup getic și al lupoaicei mitice.

Licantropia, atribuită cel mai des ca blestem sau pedeapsă divină, unor oameni ce aveau posibilitatea metamorfozării în lup, a fost preluată de clerul creștin din vestul Europei ca model de justificare a comportamentului antisocial, necreștin. În acest context, umanizarea lupului respectiv degradarea omului nu a făcut altceva decât să contribuie la consolidarea imaginii de animal feroce, demon al lupului, neexistând în acele timpuri nici un argument acceptat social pentru a nu îl extermina.

În timp simbolistica lupului s’a adaptat formei religioase dominante, în creștinism lupul fiind prezent în legende și povești cu tâlc utile a explica diferența între bine și rău. Una dintre legendele de circulație europeană, înregistrată și la noi în spațiul țărilor române prezintă modul în care Dumnezeu l’a creat pe lup (preluat din Candrea, 1928):

”După ce Dumnezeu a făcut omul și dobitoacele ce’i trebuia, s’a apucat dracul să’și facă și el ceva. A făcut și lut un lup. Numai iaca vine și Dumnezeu care zice dracului:  – Zi’i să se scoale. Dracul zice: – Săi lupe, și mănâncă pe Dumnezeu! Lupul nu se scoală. Dumnezeu cere sa i’l dea li că l’a înviat. Dracu i’l dă. Dumnezeu se apucă de’l mai cioplește, din care așcii s’au făcut fel de fel de gângănii rele: șerpi, broaște, sopârle … După aceasta Dumnezeu zice lupului: – Sai, lupe, și mânâncă pe Dracu! Odată sare lupul și dă tot la Dracul … cât pe ce să’l mănânce.”

Continuarea legendei întâlnită în alte zone ale Europei arată că ”Dracul de frică s’a suit într’un copac, dar lupul a sărit și l’a apucat de călcâi … de aceea e Dracul cu călcâiul rupt!”

Odată făcuți lupii devin ”câinii lui Sf. Petru” fiind încredințați acestuia spre supunere de către Făuritorul lor.

Sărbătorile păgâne au fost relaționate cu cele creștine de exemplu, ziua Lucinului (zi de post pentru ciobani) a devenit ziua Apostolului Luca, iar perioada din mijlocul lui noiembrie (cunoscută de ciobani ca perioada când lupii încep să crească ca număr timp de aproape trei luni) denumită Filipii de toamnă este denumită după numele Apostolului Filip sărbătorit pe 14 noiembrie.

Lupul este o prezență permanentă în gândirea populară, fiind menționat în diferite forme de manifestare a culturii nescrise precum balade, basme și proverbe, este invocat în descântece și blesteme, și frecvent este actor în datiniile de naștere și cele de înmormântare (Candrea, 1928; Coman, 1986; Vulcănescu, 1987).

În datiniile de naștere schimbarea numelui copilului bolnav (frecvent în Lupu, Ursu) are rolul de a aduce beneficii vindecătoare, lupul având un rol de animal protector, ce veghează asupra trecerii pragului din neființă în ființă (Coman, 1986). În datiniile de înmormântare, (identificate și în alte culturi) lupul are rol de inițiator (moartea fiind doar trecerea într’o altă etapă a viețuirii), animal ghid ce se înfrățește cu mortul pentru al conduce pe drumul către rai (Coman 1986).

I.A. Candrea în cartea sa Iarba fiarelor (1928) face un inventar al sărbătorilor religioase sau băbești (păgâne) din an considerate de românii din România începutului de secol XX:

”Acum, dacă facem un mic calcul, constatăm că poporul ține 96 de sărbători cu date fixe și 34 de sărbători mobile, adică în total 130 de zile. …..după motivul pentru care sunt serbate vedem că: treizeci și cinci de zile sunt ținute pentru ferire vitelor de fiare sălbatice și în special de lupi, 19 pentru piatră, 11 pentru tunet și trăsnet, 3 pentru vifor și furtuni, 15 pentru boli de genere, 6 pentru pocituri și ologeală, 5 pentru lovituri, 3 pentru friguri, 3 pentru ciumă, 3 pentru vărsat, 3 pentru arsuri, 3 pentru nebuneală, 1 pentru lingoare, 3 pentru nașteri, 2 pentru moarte, 9 pentru foc, 3 pentru înec, 4 pentru diferite primejdii și pagube, 3 pentru certuri și necazuri, 2 pentru strigoi, 4 pentru șerpi, 2 pentru viermi, omizi și lăcuste, 1 pentru șoareci, 1 pentru ciori, 2 pentru apărarea viilor și 1 pentru secetă.”

Autorul identifică principala legătură a fricii față de lup ca având rădăcini în tradiția creșterii animalelor, specifică în spațiul în care locuim, considerând că aceste credințe au apărut și s’au menținut datorită păstoritului în spațiul balcanic și carpatic, dar și din estul continentului:

”Rătăcind cu oile lui prin locuri singuratice, în apropierea pădurilor și departe de orice locuință omenească, păstorul a avut întotdeauna să lupte cu trei dușmani neîmpăcați cari își disputau fiecare avutul pe care trebuia să’l păzească zi și noapte: tâlharii, ursul și lupii.”

Sursa: sciencenews.org, ancient-origins.net, indo-european.info, bioRxiv.org, wolflife.eu

Citește și: GETYO, PATRIA DIVINĂ

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s