DILEME DIN BIBLIE: PĂCATUL ORIGINAR ȘI CUM S’AU ÎNMULȚIT OAMENII DIN ADAM ȘI EVA?

A FOST ADAM CONTEMPORAN CU EVA? DE CE AU FOST ALUNGAȚI DIN RAI? NE PARVINE BIBLIA DE LA CREATOR ?

Biblia spune că primii oameni de pe Pământ ar fi fost Adam și Eva. Aceștia ar fi fost și părinții omenirii.
”Are păcatul originar vreo legătură cu sexul? I’a alungat Dumnezeu pe Adam şi Eva din Grădină pentru că au făcut sex?”

Aceasta este o întrebare foarte bună. Păcatul originar nu are nicio legătură cu faptul că Adam şi Eva au întreţinut relaţii sexuale. Dumnezeu nu numai că i’a creat cu abilitatea şi libertatea de a avea relaţii sexuale, dar le’a şi dat înstrucţiuni să facă aşa!

”Dumnezeu l’a creat pe om după chipul Său; l’a creat după chipul lui Dumnezeu; i’a creat de parte bărbătească şi de parte femeiască. Dumnezeu i’a binecuvântat şi le’a zis: «Creşteţi, înmulţiţi’vă, umpleţi pământul şi supuneţi’l…»”

Dacă nu ai citit vreodată capitolul 2 din cartea Genezei (prima carte a Bibliei), în acesta se spune, mai exact în versetele 16 şi 17 astfel:

”Domnul Dumnezeu i’a dat omului următoarea poruncă:

«Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din Pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit»”

Într’o zi, Adam şi Eva au ascultat de Satan (deghizat în şarpe), care i’a minţit, zicându’le:

”«Hotărât că nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că, în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul»”

Satan i’a minţit pe Adam şi Eva. El a contrazis Cuvântul lui Dumnezeu, afirmând că totul va fi bine dacă vor mânca din pomul interzis.

Păcatul lui Adam şi Eva a constat în faptul că nu au ascultat de Dumnezeu şi au făcut ce au vrut ei. Ei au ascultat de Satan şi de propria lor judecată, crezând că Dumnezeu le interzice ceva minunat, lucru care nu era adevărat. La fel suntem şi noi. Credem că noi ştim mai bine decât Dumnezeu. Credem că Dumnezeu ne pune restricţii, că nu ne dă anumite lucruri, iar noi avem o soluţie mai bună. La fel ca şi Adam şi Eva, şi noi suntem ispitiţi să alegem să’l credem mai degrabă pe Satan decât pe Dumnezeu.

Iată ce este scris:

”Când a văzut femeia că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că era de dorit să dea cuiva înţelepciune, a luat din rodul lui şi a mâncat; i’a dat şi soţului ei, care era lângă ea, şi a mâncat şi el.”

Din acel moment, ei au fost separaţi de Dumnezeu din punct de vedere spiritual. El i’a scos afară din Grădina Eden şi i’a oprit să mănânce din Pomul vieţii, iar ei, în loc să trăiască veşnic, au murit în cele din urmă. Moartea nu a fost parte a Grădinii Eden. Biblia spune că ”plata păcatului este moartea”. Din acest motiv a venit Iisus pe pământ… să sufere pedeapsa pentru păcatul nostru, pentru ca noi să nu mai murim, fiind despărţiţi de Dumnezeu pentru veşnicie. Atunci când Iisus a murit pe cruce, El a plătit pentru toate păcatele TALE, iar azi îţi oferă iertare deplină şi viaţă veşnică.

Biblia afirmă următoarele:

”Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Cristos, Domnul nostru.”

Cum s’a înmulțit omenirea dacă Adam și Eva au avut doar doi băieți, Cain și Abel?
Totuși, despre ei se spune în repetate rânduri că au avut doar doi băieți, pe Cain și pe Abel. Este acest lucru adevărat?

Astăzi, pe Glob, sunt peste 7 miliarde de oameni. Totul ar fi pornit de la primii doi dintre aceștia, Adam, bărbatul, și Eva, femeia. Din felul de prezentare biblic, reiese ca Adam a fost creat întâi, iar Eva mai târziu, dintr’o coastă a lui Adam. Ambii au fost plăsmuiți de Dumnezeu ”după chipul și asemănarea sa”.
Despre aceștia se știe că ar fi avut doi băieți, pe Cain și pe Abel, iar Cain l’ar fi ucis pe Abel.

Totuși, mulți își pun întrebarea, pe drept:

”Cum s’a înmulțit omenirea, dacă Adam și Eva au avut doar doi băieți, pe Cain și pe Abel?”

Înainte de toate, trebuie spus că cine a citit Biblia cu atenție a aflat că Adam și Eva nu au avut doar doi copii. Se pare că înaintea lui Cain și Abel, Adam și Eva au avut un fiu pe nume Set. Apoi, se specifică destul de clar: ”după nașterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; și a născut fii și FIICE”. (Geneza 5:4, VDC)”.

Astfel, pe vremea aceea, oamenii trăiau extrem de mult, timp suficient să nască zeci de copii.

Perpetuarea speciei prin incest

Dar să revenim la Cain. După binecunoscuta relatare a crimei asupra lui Abel, descrisă în capitolul 4 al cărții Geneza, Cain este confruntat de către Dumnezeu, care decide să îl pedepsească.
Imediat după acest episod ni se spune că el (Cain) ”s’a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh”, (Geneza 4:17, VDC).

Următoarea întrebare care se pune este:

”Cine era nevasta lui Cain? Nu era, cumva, chiar sora sa?”

Tot ce se poate, cel mai probabil, nevasta lui Cain era chiar sora sa, deși nu există vreo certitudine, însă, în acele vremuri incestul era permis.
Așadar, pentru cei care acceptă ipoteza potrivit căreia Adam și Eva au fost primii oameni pe pământ, se pare că aceștia au avut zeci sau poate chiar sute de copii, în cei 8-9 sute de ani cât au trăit. Iar apoi, perpetuarea speciei umane a venit în mod natural, dacă ar fi fost de la bun început contemporani.

Sunt date despre Adam şi Eva care dovedesc că au trăit în Africa în aceeaşi perioadă, dar probabil nu s’au întâlnit.

Adam şi Eva au trăit în Africa în aceeaşi perioadă, dar probabil nu s’au întâlnit, cel puțin așa afirmă autorii unui studiu coordonat de un profesor de genetică de la Universitatea Stanford din SUA.

Până de curând, oamenii de ştiinţă credeau că „Adam cu cromozomul Y” şi „Eva mitocondrială” – cei mai recenţi strămoşi comuni ai bărbaţilor şi femeilor – au trăit în epoci complet diferite.

Însă, potrivit unui studiu realizat recent pe 69 de bărbaţi din zone diferite de pe Glob, „Adam cu cromozomul Y” a păşit pe Pământ în urmă cu 120.000 de ani – 156.000 de ani, mult mai devreme decât credeau oamenii de ştiinţă.

Această datare recentă îl plasează pe Adam mult mai aproape – ca interval de timp – de Eva, care a apărut pe Pământ în urmă cu 99.000 de ani – 148.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă sunt însă de părere că „este extrem de puţin probabil” ca Adam şi Eva să fi fost „exact contemporani”.

Carlos Bustamante, profesor de genetică la Universitatea Stanford din California, a declarat:

”Cercetările precedente au indicat faptul că cel mai recent strămoş comun al bărbatului a trăit mult mai recent decât cel mai recent strămoş comun al femeii. Însă studiul nostru a evidenţiat faptul că nu a existat o discrepanţă.”

„Eva mitocondrială” şi „Adam cu cromozomul Y” sunt cei doi indivizi care, transmiţându’şi o parte din genele lor, au contribuit la vasta expansiune a speciei umane. Însă multe aspecte despre existenţa lor, inclusiv locul în care au trăit, sunt învăluite în mister.

Savanţii americani au comparat variaţiile cromozomului Y în rândul voluntarilor din nouă zone geografice distincte, inclusiv din unele care au devenit disponibile pentru cercetări ştiinţifice abia recent, precum Namibia, Republica Democrată Congo, Gabon, Algeria, Pakistan, Cambodgia, Mexic şi regiunea rusă Siberia.

În pofida numelor lor celebre, care evocă un cuplu unic, ai cărui copii au populat lumea, Adam şi Eva nu au fost singurul bărbat, respectiv singura femeie care au trăit în acea epocă, nici singurii oameni ai căror urmaşi trăiesc în zilele noastre.

Ei au avut pur şi simplu şansa de a transmite cu succes cromozomul Y şi genomul mitocondrial de’a lungul mileniilor celor mai mulţi dintre oamenii din zilele noastre.
Utilizând microscoape deosebit de puternice, cercetătorii au identificat aproximativ 11.000 de mutaţii genetice, care i’au ajutat să stabilească asocieri genetice şi cronologii de o acurateţe fără precedent.

Autorii studiului au obţinut astfel de rezultate pentru 10 milioane de nucleotide, biomolecule care formează elementele din care este alcătuit cromozomul Y, pentru fiecare individ din grupul de voluntari.

Rata anuală a mutaţiilor a fost apoi estimată prin compararea cu un eveniment cunoscut – apariţia primelor aşezări umane în cele două Americi în urmă cu circa 15.000 de ani.
Cercetătorii au repetat analiza cu ADN-ul mitocondrial al voluntarilor pentru a obţine două estimări temporale pentru Adam şi Eva, reuşind să demonstreze astfel, pentru prima dată în istorie, că perioadele de timp în care cei doi au apărut se suprapun.

Bustamante:

”Acum putem să datăm anumite evenimente într’un mod foarte precis. Am găsit o mutaţie unică, care arată că trei linii genetice străvechi s’au unit în urmă cu 48.000 de ani, plus sau minus câteva sute de ani. Acurateţea acestei datări este extraordinară.”

Studiul, publicat în revista Science, exemplifică extraordinara profunzime a diversităţii genetice care există în rândul actualilor locuitori ai Africii.
Studiul evidenţiază totodată faptul că a existat o perioadă în care doar câteva secvenţe genetice au fost transmise mai departe şi că multe altele au dispărut din cauza unui eveniment extern care nu a fost deocamdată identificat.

Unul dintre cele mai importante episoade ale Bibliei, care a fost înțeles greșit, este legat de protopărinții Adam și Eva. Cu toții știm azi că cei doi ar fi fost alungați din Rai după ce au gustat dintr’un măr, fructul binelui și al răului.

Adam și Eva au încălcat cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu și au mâncat din fructul interzis. În iconografia medievală, fructul respectiv a fost reprezentat printr’un măr, fiind unul dintre cele mai îndrăgite și accesibile fructe din spațiul creștin. Pomul în sine se afla chiar în mijlocul grădinii Edenului, Dumnezeu însuși punându’l în calea primilor oameni să le încerce credința și tăria.

Dar Eva a fost mai slabă și a cedat vicleniei șarpelui. Ea a avut nesăbuința, ar spune unii, sau curiozitatea, ar spune alții, de a gusta din fructul oprit pentru că este omenesc să ne dorim tocmai ceea ce este interzis. Și Eva a primit darul de a distinge dintre bine și rău și de a cunoaște lumea așa cum nu ar fi văzut’o niciodată, dacă nu mușca din măr. Apoi l’a ispitit și pe Adam, pentru că revelația pe care a avut’o femeia nu putea fi ținută doar pentru sine.

Nemurirea, singurul dar pe care Adam și Eva nu’l puteau primi

Însă nu dezvăluirea binelui și a răului i’a alungat pe Adam și Eva din Rai, ci faptul că au nesocotit cuvântul Creatorului lor. Primii oameni s’au dovedit nesupuși, iar Dumnezeu i’a alungat din cea mai bună lume posibilă drept pedeapsă eternă, să se chinuiască pe pământ până când își răscumpără păcatul originar.

Gestul lor de nesupunere, însă, ascunde cu totul altceva. Există interpretări ale acestui episod din Biblie care susțin că cei doi, având darul cunoașterii, ar fi încercat să ajungă și la pomul vieții, care le’ar fi dăruit nemurirea. Adam și Eva nu putea deveni nemuritori, pentru că ar fi devenit egalii Creatorului lor.

Sf. Ioan Damaschin a explicat în scrierile sale că pomul vieții era destinat doar celor care erau vrednici de viața veșnică, în Grădina Raiului. Dar primii oameni nu s’au dovedit vrednici de un asemenea dar. Dumnezeu s’a văzut nevoit să îi alunge și să închidă porțile Raiului până când fiecare om avea să își răscumpere păcate și să merite să se întoarcă în împărăția lui, unde domnește binele suprem.

Identitatea mărului este îndoielnică

În cartea Genezei nu se precizează sub nicio formă ce fel de pomi erau Pomul Vieții și Pomul Cunoașterii. Se spune doar că și ei au răsărit din pământ ca toți ceilalți pomi și copaci din jur. Dar vechile scrieri ebraice oferă câteva indicii care susțin că ar fi vorba de fapt de vița de vie.

În vremurile vechi, vița de vie era considerată pom și era cultivată pe suporturi înalte. Unii termeni din ebraica veche pot fi traduși drept pomul de viță de vie, iar alte scrieri spun că Noe ar fi plantat vie din crenguțele aduse de Potop de la poarta Raiului.
Cu siguranță, Eva nu a mușcat dintr’un măr, așa cum știm că arată fructul azi. Merele sălbatice sunt mici, verzi, acre și deloc atrăgătoare.

Dar strugurii puteau fi mult mai tentanți. Există și o veche interpretare grecească conform căreia fructul cunoașterii ar fi fost o piersică. Pentru greci, piersicile sunt fructele iubirii, ale vieții și ale maternității.

Cum arăta de fapt șarpele?

Orice preot ți’ar spune azi că Diavolul a luat forma șarpelui să se apropie de Eva și să o împingă spre marele păcat. Ar fi reușit o reptilă cu pielea rece să se apropie de femeie și să o convingă să își încalce cuvântul? Unii ar spune că nu.
După ce păcatul a fost săvârșit și Dumnezeu i’a pedepsit pe oameni, el s’a întors către șarpe și l’a blestemat să se târască pe pântece și să mănânce țărână câte zile o mai avea seminția lui pe pământ.

Un astfel de blestem, pentru a fi cu adevărat dramatic și cutremurător, putea fi înțeles numai dacă șarpele arăta cu totul altfel. Poate că avea aripi, iar Dumnezeu l’a blestemat să se târască sub pământ. Poate că era un animal fantastic de o frumusețe rară, care s’a apropiat ușor de Eva și nu a avut nevoie de prea mult timp să o convingă.

Și ce vină avea de fapt șarpele că Diavolul s’a folosit de înfățișarea lui și i’a păcălit pe Adam și Eva?

Toate acestea sunt detalii misterioase și controversate din cel mai cunoscut episod al Genezei. Mărul, șarpele, pomul vieții sau pomul cunoașterii sunt doar simboluri și trebuie interpretate ca atare, dar mesajul esențial rămâne păcatul originar pe care protopărinții l’au săvârșit în pofida voinței divine
Altă dilemă a Bibliei – Autenticitatea:
Întrebare: Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?
Răspunsul la această întrebare nu numai că va arăta felul cum văd oamenii Biblia şi importanţa ei pentru vieţile noastre, ci și cum va şi avea în cele din urmă un impact asupra omenirii pentru veşnicie.
Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci noi trebuie să o preţuim, să o studiem, să ne supunem ei şi, desigur, să credem în ea. Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci a o respinge înseamnă de fapt a Îl respinge pe Dumnezeu Însuşi.
Faptul că Dumnezeu ne’a dat Biblia este o dovadă şi o ilustrare a dragostei Lui pentru noi. Termenul „revelaţie” înseamnă simplu că Dumnezeu a comunicat omenirii cum este El şi cum putem avea o relaţie corectă cu El. Există lucruri pe care noi nu le’am putea cunoaşte dacă nu le’ar fi revelat Dumnezeu în mod divin către noi prin Biblie.

Deşi descoperirea lui Dumnezeu în Biblie a fost dată progresiv pe o perioadă de aproximativ 1500 de ani, Biblia a conţinut întotdeauna tot ceea ce oamenii au avut nevoie să cunoască despre Dumnezeu pentru a avea o relaţie corectă cu El. Dacă Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ea reprezintă autoritatea finală în tot ceea ce priveşte credinţa, practica religioasă şi considerentele morale.

Întrebarea pe care trebuie să ne’o punem este: cum putem şti dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu doar o carte valoroasă?

Ce are unic Biblia care o face diferită de toate celelalte cărţi religioase scrise vreodată? Există dovezi că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu? Acestea sunt întrebări la care trebuie să reflectăm dacă dorim să examinăm serios pretenţia Bibliei de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat divin şi total suficient pentru toate aspectele credinţei şi practicii. Nu poate fi nici o îndoială în faptul că Biblia pretinde că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu.

Aceasta este foarte clar menţionat în versete precum cele din 2 Timotei 3:15-17, care spun:

”…din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să’ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Sigur aceasta cu condiția să avem cu certitudine informația că biblia e scrisă de Dumnezeu, iar aceste pasaje nu sunt adăugate de cler la rescrierea bibliei după primele exemplare.

Ce a vrut să spună apostolul Pavel când a afirmat că Biblia este ”inspirată de Dumnezeu”? (2 Timotei 3:16) Pavel, care şia consemnat scrierile în limba greacă, a folosit un termen ce înseamnă literalmente ”suflată de Dumnezeu”. El a vrut să spună, aşadar, că Dumnezeu i’a îndrumat prin spiritul său sfânt pe scriitorii Bibliei să aştearnă în scris numai ceea ce a dorit El.

Scriitorii Bibliei ”au vorbit de la Dumnezeu, fiind purtaţi de spiritul sfânt”, a spus apostolul Petru (2 Petru 1:21). Prin urmare, apostolul Pavel a numit pe bună dreptate cărţile biblice ”scrieri sfinte, care te pot face înţelept pentru salvare prin credinţa în Cristos Isus” (2 Timotei 3:15).

Mulţi oameni contestă cu vehemenţă ideea că Dumnezeu este autorul Bibliei. Manifestând ”un dispreţ sfidător faţă de relatările biblice”, ca să’l cităm pe arheologul Sir Charles Marston, anumiţi critici au atacat virulent integritatea Bibliei. Unii resping Biblia, considerând’o nimic mai mult decât ”o colecţie veche de mituri şi de poveşti”.
Analizaţi dovezile

Aşadar, puteţi avea încredere în Biblie? Este important să ajungeţi la concluzia corectă.
De ce? Deoarece, dacă Biblia conţine într’adevăr mesajul lui Dumnezeu, ar fi o nesăbuinţă, ba chiar o greşeală fatală, să o ignoraţi.

Dacă o consideraţi doar o carte a oamenilor, nu Cuvântul lui Dumnezeu, ea vă va influenţa prea puţin acţiunile şi convingerile (1 Tesaloniceni 2:13).

Dar cum puteţi afla dacă Biblia este demnă de încredere? Gândiţi’vă, de pildă, cum vă daţi seama dacă cineva este de încredere. Cu siguranţă, nu puteţi avea încredere într-o persoană despre care nu ştiţi aproape nimic. Doar în timp, după ce ajungeţi să o cunoaşteţi mai bine, vă daţi seama dacă este sinceră şi cinstită. La fel stau lucrurile şi în cazul Bibliei.

Nu vă grăbiţi să acceptaţi teoriile speculative sau ideile preconcepute care subminează încrederea în Biblie. Faceţi’vă timp să analizaţi dovezile care susţin că această carte este ”inspirată de Dumnezeu“.
Atacuri din partea „prietenilor“
Nu vă lăsaţi influenţat de cei care, deşi susţin că sunt ”prieteni” ai Bibliei, pun la îndoială autenticitatea şi credibilitatea ei.

În prezent, majoritatea criticilor Bibliei, deşi pretind că sunt creştini, ”consideră Scripturile simple scrieri omeneşti”, se spune în New Dictionary of Theology.

Mulţi teologi contestă că scriitorii general acceptaţi ai cărţilor Bibliei sunt cei reali. De exemplu, unii spun că nu profetul Isaia ar fi scris cartea care îi poartă numele. În opinia lor, această carte ar fi fost scrisă la mult timp după moartea lui.

Lowther Clarke, în publicaţia sa Concise Bible Commentary, afirmă că profeţia lui Isaia este ”rodul multor minţi, fiind scrisă de’a lungul mai multor generaţii”.

Totuşi, aceştia ignoră cuvintele lui Isus Cristos şi ale discipolilor săi, potrivit cărora Isaia este scriitorul acestei cărţi (Matei 3:3; 15:7; Luca 4:17; Ioan 12:38–41; Romani 9:27, 29).

Însă criticile nu se opresc aici. Unii comentatori ai Bibliei, cum ar fi J. R. Dummelow, susţin că profeţiile din cartea biblică Daniel ”sunt, de fapt, evenimente istorice care au avut deja loc, dar care sunt prezentate drept profeţii”.
Însă şi în acest caz, ei ignoră mărturia lui Isus Cristos. El a avertizat cu privire la ”lucrul dezgustător care cauzează pustiire — despre care a vorbit profetul Daniel — stând într-un loc sfânt” (Matei 24:15).

Ar putea oare un creştin să creadă că Isus Cristos a fost părtaş la o asemenea înşelătorie şi a prezentat drept profeţii nişte evenimente deja împlinite? În niciun caz!

Are importanţă cine a scris Biblia?
Dar este oare atât de important să ştim cine a scris cărţile Bibliei?, v’aţi putea întreba. Da, este foarte important!

De exemplu, aţi avea încredere într’un document despre care se afirmă că este testamentul unui prieten dacă s’ar dovedi că, de fapt, nu prietenul dumneavoastră l’a scris?

Să presupunem că specialiştii vă spun că este un fals, că unii apropiaţi ai prietenului dumneavoastră au scris cu cele mai bune intenţii ceea ce au considerat ei că ar fi ultimele dorinţe ale acestuia. Ar mai avea documentul vreo valoare?

Aţi putea avea încredere că acesta exprimă voinţa prietenului dumneavoastră?

La fel stau lucrurile şi în cazul Bibliei. Nu este de mirare că atât de mulţi oameni, chiar şi dintre cei care pretind că sunt creştini, ignoră sfaturile ei privitoare la cinste, moralitate sexuală etc.

De câte ori n’am auzit comentarii depreciative de genul:

”O, dar asta scrie în Vechiul Testament!“, ca şi cum acesta ar fi mai puţin important. Să nu uităm, totuşi, că apostolul Pavel a numit Vechiul Testament ”scrierile sfinte”, care sunt ‘inspirate de Dumnezeu.”

Însă nu putem respinge dovezile tuturor experţilor şi ale erudiţilor!, aţi putea obiecta. Bineînţeles că nu! De exemplu, le suntem profund recunoscători cercetătorilor sinceri, care au contribuit la identificarea textului original al Bibliei. Este adevărat, în textul Bibliei s’au strecurat greşeli minore pe măsură ce a fost copiat şi recopiat de’a lungul secolelor. Dar este o mare diferenţă între a recunoaşte că în copiile textului biblic s’au strecurat greşeli minore şi a considera întreaga Biblie rodul minţii umane.

Chiar înainte de a afirma că Biblia este inspirată de Dumnezeu, Pavel i’a explicat lui Timotei de ce era esenţială o astfel de scriere inspirată.

”În zilele din urmă”, a spus el, ”oamenii nelegiuiţi şi impostorii vor merge din rău în mai rău, inducând în eroare şi fiind induşi în eroare” (2 Timotei 3:1, 13).

Deja în zilele lui Pavel unii aşa-zişi ”înţelepţi şi învăţaţi” foloseau ”argumente convingătoare” pentru a’i înşela pe oameni şi pentru a le slăbi credinţa în Isus Cristos (1 Corinteni 1:18, 19; Coloseni 2:4, 8). Ca să nu fie influenţat de aceştia, Timotei trebuia, potrivit îndemnului apostolului Pavel, ”să rămână în lucrurile pe care le învăţase din pruncie prin scrierile sfinte’, puse la dispoziţie de Dumnezeu (2 Timotei 3:14, 15).
Şi pentru noi este la fel de important să facem aceasta, deoarece trăim în ”zilele din urmă”.

Biblia este în concordanţă cu ştiinţa când face referire la chestiuni ştiinţifice, că ea constituie un tot armonios de la primele ei pagini până la ultimele, că profeţiile ei s’au împlinit cu exactitate şi multe, multe altele.

De asemenea, putem să examinăm atât dovezile interne cât şi pe cele externe ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

Dovezile interne sunt acele lucruri din însăşi interiorul Bibliei care probează originea divină a acesteia. Una dintre primele dovezi interne ale faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este unitatea acesteia. Chiar dacă Biblia este formată din 66 de cărţi individuale, scrise pe 3 continente, în 3 limbi diferite, de’a lungul unei perioade de aproape 1500 ani, de către mai mult de 40 autori (care aveau vârste şi stiluri diferite de viaţă), Biblia îşi păstrează unitatea de la început până la sfârşit fără vreo contradicţie. Această unitate este singulară prin comparaţie cu orice alte cărţi şi este o dovadă a originii divine a cuvintelor sale, întrucât Dumnezeu a folosit anumiţi oameni astfel încât ei au înregistrat în Biblie chiar cuvintele Lui.

O alta dovada internă care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui

Dumnezeu constă în profeţiile detaliate conţinute în paginile sale. Biblia conţine sute de profeţii descrise în detaliu cu privire la viitorul anumitor popoare, inclusiv a Israelului, cu privire la viitorul anumitor oraşe, cu privire la viitorul omenirii şi cu privire la venirea unei Persoane care ar fi Mesia, Mântuitor nu numai al Israelului, ci al tuturor celor ce cred în El.

Spre deosebire de profeţiile din alte cărţi religioase sau a celor scrise de persoane precum Nostradamus, profeţiile biblice sunt descrise extrem de detaliat şi nu au dat greş niciodată în a se împlini. Există peste 300 de profeţii cu privire la Iisus Hristos numai în Vechiul Testament. Nu numai că ele au prezis locul unde El s’a născut şi din ce familie va proveni, ci ele au spus şi cum El a murit şi ca El a înviat în a treia zi. Pur şi simplu nu există o cale logică în a explica profeţiile împlinite din Biblie decât prin a accepta originea divină a acesteia. Nu există nici o altă carte religioasă care să conţină profeţii mai detaliate şi de acest tip pe care Biblia le conţine.

A treia dovadă internă a originii divine a Bibliei constă în autoritatea şi puterea unică pe care ea le are. Chiar dacă această dovadă este mult mai subiectivă decât primele două dovezi, nu există o mărturie mai puternică decât aceasta care să susţină originea divină a Bibliei. Biblia deţine o autoritate unică pe care nu o are nici o altă carte scrisă vreodată. Această autoritate şi putere se văd cel mai bine în felul cum nenumărate vieţi au fost transformate şi schimbate prin citirea Bibliei. Prin ea, nenumăraţi dependenţi de droguri au fost vindecaţi, nenumăraţi homosexuali au fost eliberaţi, nenumăraţi delicvenţi şi criminali au fost transformaţi, nenumăraţi păcătoşi sunt mustraţi; prin ea, ura a fost transformată în dragoste.

Biblia conţine o putere dinamică şi transformatoare care nu este posibilă decât datorită faptului că ea este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe lângă dovezile interne prezentate mai sus, există de asemenea dovezi externe care indică faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Una dintre acestea este legată de evenimentele istorice din Biblie. Întrucât Biblia conţine detalii cu privire la anumite evenimente istorice, acurateţea şi veridicitatea ei pot face obiectul verificării ca în cazul oricărui alt document istoric.

Atât prin dovezile arheologice cât şi prin alte documente scrise, evenimentele istorice din Biblie au fost probate de fiecare dată ca fiind acurate şi adevărate. De fapt, toate dovezile arheologice şi documentare susţin faptul că Biblia este cea mai bine documentată carte din lumea antică. Faptul că Biblia descrie cu acurateţe şi veridicitate evenimente verificabile istoric este o indicaţie serioasă cu privire la veridicitatea ei şi în ce priveşte subiectele şi doctrinele religioase şi ajută în a întări pretenţia acesteia de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu.

O altă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu constă în integritatea autorilor săi umani. După cum am menţionat mai devreme, Dumnezeu S’a folosit de oameni de diferite vârste pentru a ne lăsa scris Cuvântul Său.

Studiind vieţile acestor oameni, nu există nici un motiv pentru care să credem că ei nu au fost oameni cinstiţi şi sinceri. Văzând vieţile lor şi faptul că ei au fost chiar gata să moară (adesea au murit în urma torturilor) pentru credinţa lor, devine clar că aceşti oameni obişnuiţi şi oneşti au crezut cu adevărat că Dumnezeu le’a vorbit. Cei care au scris Noul Testament şi multe alte sute de credincioşi (1 Corinteni 15:6) cunoşteau adevărul despre mesajul lor pentru că ei L’au văzut şi au petrecut timp împreună cu Iisus Hristos după ce El a înviat din morţi.

Transformarea pe care au trăit’o aceşti oameni la vederea lui Hristos cel Înviat a avut un impact extraordinar asupra lor. Ei au trecut de la a se ascunde de frică la disponibilitatea de a muri pentru mesajul pe care Dumnezeu l’a descoperit către ei. Vieţile şi moartea lor mărturisesc faptul că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

O ultimă dovadă externă a faptului că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu este caracterul indestructibil al Bibliei. Datorită importanţei sale şi a pretenţiei că este chiar Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia a înfruntat atacuri şi tentative de a fi distrusă ca oricare altă carte din istorie. De la împăraţii romani precum Diocleţian, la dictatorii comunişti şi la ateii şi agnosticii zilelor noastre, Biblia a rezistat tuturor atacatorilor săi şi a rămas cartea cu cel mai mare număr de exemplare publicate până în zilele noastre.

De’a lungul timpului, scepticii au privit Biblia ca pe un document mitologic, dar arheologii i’au demonstrat veridicitatea istorică. Opozanţii ei i’au atacat învăţăturile ca fiind primitive şi depăşite, însă conceptele şi învăţăturile sale morale şi legale au avut puternice influenţe pozitive asupra popoarelor şi societăţii peste tot în lume. Ea continuă să fie atacată de ştiinţă, psihologie şi mişcările politice, dar rămâne relevantă şi veridică şi astăzi la fel cum a fost din prima zi când a fost scrisă.

Este o carte care a transformat nenumărate vieţi şi destinele multor popoare de’a lungul ultimilor 2000 de ani. Indiferent cum încearcă opozanţii ei să o atace, să o distrugă sau să o discrediteze, Biblia rămâne la fel de puternică, adevărată şi relevantă ca şi înainte de apariţia atacurilor la adresa ei.

Acurateţea ei s’a păstrat în ciuda atâtor tentative de a o corupe, de a o ataca şi de a o distruge, aceasta fiind o dovadă clară a faptului că este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne surprindă că indiferent cum este atacată Biblia, ea rămâne neschimbată şi nepătată.

De altfel, Iisus a spus:

”Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, (Marcu 13:31).

Dincolo de ce spune Isus, orice om nornal la cap poate înțelege ușor că orice lucru de o asemenea importanță în viața oamenilor va fi mereu lovită pentru ca oamenilor să li se distrugă singurul reper care rezistă peste milenii. Creștinii sunt uciși, bisericile demolate, cărți bisericești au fost arse, dar Biblia rămâne în continuare o ancoră de neclintit în istoria omenirii.

După ce am văzut toate argumentele de mai sus, singur puteți analiza dacă răspunsurile sunt sau nu de acceptat și lămurește dilemele fiecăruia dintre noi.

Citiți și: 600 DE SUPERSTIȚII LA ROMÂNI

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

Un gând despre &8222;DILEME DIN BIBLIE: PĂCATUL ORIGINAR ȘI CUM S’AU ÎNMULȚIT OAMENII DIN ADAM ȘI EVA?&8221;

  1. Domnule,am citit ce s-a scris despre „Ebla Tablets”care rastoarna Vechiul Testament si raman la parerea ca Biblia reia  si rescrie legende cu 1500-2000 de ani mai vechi decat  aparitia pe lume a primului israelit!basme de la un capat la altul… Cu stima,MT

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s