DE CE CRED RUMÎNII ÎN TEORII LATINOPATE, IAR MAGHIARIZAȚII ÎN TEORII MAGHIAROPATE ?

RUMÎNIA ÎNTRE ADEVĂRUL ISTORIC ȘI TEORIILE LATINOPATE, MAGHIAROPATE SAU ALTE MANII IDENTITARE

Orice organism funcționează pe principiul ”vezi ce nevoi ai, și acoperă necesarul”. Adică își procură ceea ce are nevoie pentru a trăi. La fel și comunitățile. Dacă au nevoie de o așezare, își construiesc, dacă au nevoie de hrană atunci vînează / cultivă, dacă au nevoie de identitate… și’o creează.

Nu intrăm în capitolul legat de religie. Nu’și are sensul, deoarece este un teren sensibil pentru orice nație care după cum am constatat duce la conflicte majore. De altfel, omului nu’i poți lua credința pe care și’a transmis’o din generație în generație. Iar după cum cunoaștem cei mai mulți preferă să moară decît să creadă în zeii altora.

Mai curînd te extermină ca nație și’ți dărîmă toate templele, iar ca să nu se afle că ai existat vreodată ca popor nu’ți mai pomenește numele. Inventează altul. Cum a fost și invenția cu goții, pentru geții care le’au distrus imperiul roman. Aici funcționa altă nevoie: aceea de a șterge o imagine șifonată din amintirea colectivă, iar pentru asta băieții deștepți au creat ”damnatio memoriae”.

Damnatio memoriae este o expresie latină care înseamnă ”condamnarea la uitare”, adică o persoană, o familie, sau un neam trebuiau excluși din relatările oficiale. Există și au existat numeroase căi de ”damnatio”, inclusiv distrugerea imaginilor, înlăturarea numelor de pe inscripții și documente și chiar rescrieri de mari dimensiuni ale istoriei.

A fost și o formă de dezonoare care putea fi adoptată de Senatul Roman pentru trădători sau pentru alții care au adus discreditări statului roman, dar care s’a aplicat și dușmanilor externi. Termenul putea fi aplicat și altor cazuri de ștergeri oficiale, iar practica a fost mai întîi întîlnită cu mult timp înaintea imperiului roman, cum este și cea din domnia egocentrică a faraonului Hatshepsut în secolul al XIV-lea î.Hr.

Să ramînem, așadar, pe terenul identității etnice, unde și aici avem parte de foarte multă artificialitate.

Pentru că marile puteri mereu au avut tendința să înghită micile etnii de la marginea imperiului lor, iar odată ce te obligă să’i vorbești limba nobilului trimis de  împărat să te exploateze, mai putem vorbi de etnii reale?

Cît timp etniile sînt bazate pe limbă nu vor exista niciodată popoare reale, ci doar artificiale, sau mixuri de populații.

Ghinionul acestei politici de naturalizare este că o limbă nu se învață de pe o zi pe alta, iar ca să impui o limbă pe un areal mai mare ai nevoie ca toți să vorbească acea limbă între ei în același timp. Fără școlarizare e imposibil.

Dar s’au găsit soluții diverse pentru pierderea identității culturale pentru comunități mai mari de oameni: schimbarea toponimelor, a onomasticii, impunerea limbii prin biserică coroborată cu interzicerea unor culte și impunerea altora cu acordarea de facilități fiscale pentru convertire, interzicerea accesului sau construcției de locuințe de către băștinași în tîrguri și cetăți, legiferarea pentru băștinaș a unui statut social inferior, sau pentru colonizator a unui statut privilegiat etc.

Identitatea comunitară se baza la început pe locuirea în comun / în apropiere, practicarea acelorași munci, acelorași obiceiuri, limbă, probleme și rezolvări, întîmplări care au implicat întreaga comunitate etc.

De aceea este mai ușor de avut o identitate ca sat sau oraș mic, chiar regiune, decît ca popor. Identitatea unui popor se construiește greu și ”întîmplările care implică întreaga comunitate” iau niște dimensiuni înfricoșătoare în acest caz.

Să nu uităm că Împăratul german (Kaiser) Wilhelm al II-lea (și ultimul) abia aștepta un război european pentru a consolida imaginea unui unic popor german, indivizibil, în mentalul colectiv al cetățenilor celui de-al II-lea Reich. Dacă Imperiul a intrat în război cu uniformele fiecărui regat german în parte, l’a terminat cu o identitate colectivă germană consolidata (dar și traumatizată).

Identitatea unei comunități intra sub semnul întrebării în momentul în care apar transformări pașnice, evoluție tehnologică, culturală etc.

Dar și în cazul unor războaie. Practic orice ieșire din tipicul de zi cu zi generează o criză de identitate (mai mare sau mai mică) în funcție de cum se raportează comunitatea la factorii externi. Dacă războaiele sînt evenimente rapide, unde întrebările existențiale sunt rezolvate rapid prin victorie sau înfrîngere, transformările pașnice iau mult mai mult timp și pot zdruncina mult mai mult o societate.

De văzut aici dezbaterea din Franța pe tema identității poporului francez în secolul al XXI-lea, generată de schimbări culturale și etnice (ajunse acum la maturitate) provocate de ”decolonizare” și retragerea în Franța a coloniștilor francezi precum și a unor populații metise și a oricui a cerut la momentul respectiv să devină cetățean francez.

Arabi, africani, vietnamezi, indieni și populații din Oceania au venit în metropolă și au modificat pentru totdeauna structura societății franceze. Identitatea evoluează, se schimbă odată cu vremurile.

Născocirea de stat național și granițe etnice a destabilizat întreaga Europă pînă în zilele noastre.

Întîmplător viața, economia și regiunile nu funcționează dacă în mijlocul lor sunt trântite granițe pe seama etniilor.

În cazul geto-rumînilor școala ardeleană a supralicitat factorul roman în etnogeneza rumîneasca pentru a contracara astfel pretențiile maghiare asupra Transilvaniei. În tezele ardelenilor geții fuseseră fie exterminați, fie deportați și Transilvania a fost colonizata de romani ”puri” aduși fix din centrul civic al Romei aleși pe sprînceană.

O pretenție pe cît de incredibilă, pe atît de nesusținută documentar sau genetic.

Cu mult înainte de a veni hoardele asiatice de prin Marea Siberie, numite azi ”unguri” în Europa, evident, și doar de a le lua caimacul iredentiștilor.

La rîndul lor cîțiva locuitori ai Ungariei susțineau că romanii s’au retras cu tot cu populație în timpul Retragerii Aureliene și pamîntul Transilvaniei ar fi fost gol, numai bun de a primi niște popoare migratoare, și mai ales pe al lor, care nu aveau rădăcini europene.

Rumînilor li s’a mai inventat o teorie fantasmagorică despre o etnogeneză sud-dunăreană bazata pe o listă de cuvinte comune cu albaneza, ce devine rapid clișeu în mîna șovinilor propagandiști, și o armă cu care sunt intimidați ”rumînii fără sînge în instalație”.

Pentru rumînii ardeleni, ca să nu se lase mai prejos, singura găselniță a fost doar de a fi mai latini decît Papa, pe considerentul că ungurii îl îmbrățișau pe Attila altaicul, iar noi pe Măritul Traian și pe deasupra asiaticii nu veniseră din centrul civic al Romei, și poate nici chiar papii care se perindau pe la Vatican nu erau atît de puri în latinitate precum ardelenii, așa cum susțineau și încă mai susțin și azi, latinopații.

Toată această nebunie avea finalitate politică: împaratul de la Viena trebuia convins să acorde drept de autonomie Transilvaniei și etniile conlocuitoare se băteau pe cine va fi la conducere, deci cine va mînui banii din colonie.

Rumînii pierduseră startul și licitau puritatea latină pentru a’și susține cauza mizînd pe prestigiul latin și poate și pe susținerea altor state latine: Franța, poate Spania, statele italiene.

Dar oare a fost ”political corect”, să ne asumăm o identitate falsă?

Iată în imaginea de mai sus Imperiul Roman în viziunea celor mai extremiști latinopați, chipurile în maxima lui extindere care nu a existat niciodată !!!

Sigur, față de maghiarizații (în fond, tot rumîni și ei) catolici care au militat mereu pentru a’i desființa pe rumînii care și’au păstrat demni statutul de rumîn, apoi pe cel de ortodox, și pe deasupra care mai era și majoritar, a fost perfect justificată politica școlii ardelene.

Cu atît mai mult cu cît iredentiștii și xenofobii dintotdeauna ai maghiarizaților munceau din greu la falsificarea, sau la coafarea unei istorii cît mai înșurubate în înteriorul Carpaților, și prin negarea brutală pînă la anulare a originilor reale ale băștinașilor rumîni.

Ideile latinopate au pătruns în mod natural și în Țara Rumîneasca și Moldova însuflețind o mișcare împotriva domnitorilor fanarioți.

Ideile naționaliste au fost un bun pretext pentru boierimea băștinașă de a înlătura de la robinetul cu bani, pardon, de la conducerea țării, pe cei ce reprezentau competiția: grecii fanarioți bazați pe miliții de arnăuți (albanezi) cu care strîngeau taxele.

Taxele de la țărani, că de la grofi în Ardeal și boieri în restul teritoriilor rumînești nu se luau, dar ce să mai taxeze și boierii dacă arnăuții luau totul?

Boierii noștri au țintit și mai sus: dacă țăranii l’au urmat pe Vladimirescu pentru a scăpa de taxe și impozite și pentru ”domn pamîntean” de ce nu i’ar urma și pe ei, boierii, în încercarea de a scapa de ”jugul Otoman” adică și de mai multe taxe, tot acest deziderat fiind ambalat nobil după 1821 în folia înălțătoare a naționalismului și a patriotismului.

Astfel în secolul al XIX-lea se bun bazele istoriografiei rumînești, se înființează școlile de stat și pe lîngă inventarea numelui de familie populația primește și primele noțiuni de istorie. Și ce e mai măgulitor pentru un simplu țăran decît să i se spună cît de nobil, frumos, muncitor și deștept este, și cîte drepturi are el ca popor, desigur, sub conducerea boierilor ?

Se scriu cărți, atlase, hărți, apar povești, piese de teatru, romane cu temă națională. Setea de autocunoaștere este hrănită asiduu. Țelul: unirea tuturor rumînilor.

În același timp se adoptă alfabetul latin, și limba se latinizează pe filieră franceză (și, secundar, pe filieră italiană), adică o grafie și o limbă pe care nici imperiul roman și care nici Papii prin iezuiții misionari trimiși să convertească la catolicim băștinașii, nu au prea reușit secole la rînd să o impună geto-rumînilor din Carpați.

Iar acum era acceptată la nivel național, benevol.

Este epoca ”formelor fără fond” în care rumînii adopta imaginea și sunetul Europei catolice. Moda în vestimentație, bucătărie, muzică, lexic, literatură, organizarea instituțiilor. Se face trecerea de la conacul boieresc fortificat în care singurele mobile erau cuferele (gata întotdeauna de fugă din calea oricărui invadator) la ”casa deschisă” de la oraș, grădini, teatre, concerte, saloane literare.

Odată cu 1919 cînd dezideratul unirii se săvîrșește, boierimea își va fi epuizat elanul (și moșiile care au fost împărțite la țărani, precum și banii cheltuiți pe ”pompă”) și acordă drept de vot universal punîndu’și astfel în pericol supremația, ceea ce s’a și întîmplat. Marii boieri dispărînd de pe scena politică după primul război mondial.

Perioada interbelică îi vede pe rumîni singuri pe picioarele lor și nesiguri în ceea ce trebuie să facă. După ce consolidează statul și integrează noile teritorii sistemul se erodează și începe odată cu Carol al II-lea o serie de dictaturi care, indiferent de culoare, au ținut pînă în 1989-1990, și în forme mascate de aerul democratic pînă azi, pentru că rumînii nici azi nu sînt liberi cu adevărat.

După venirea la putere a comuniștilor istoria trebuia rescrisă. Lupta de clasă trebuia să apară înca din epoca de piatră și boierii și burghezii deveneau dușmanul intern, inamicul țărănimii, muncitorimii în creștere și al domnitorului. Imaginea sacrosanctă a domnitorilor, a tătucului nației, cultivată din greu înainte de comuniști, a fost păstrată cam din aceleași motive pentru care creștinismul a păstrat conceptul de sfînt patron… erau prea populari.

Astfel marii domnitori au ajuns aliați ai țărănimii (!!!) și în conflict etern cu boierii.

Odată cu venirea ”pe tron” a lui Ceaușescu lucrurile o iau și mai razna. Rumînia devenise un fel de adolescent rebel față de mama și tata Rusia și începuse o eră de autosuficiență pe model francez.

În consecință istoria trebuia acordată. Dar cum sa fii autosuficient, independent și unic cînd tu te tragi de la Roma? Rectificarea consta în teza că romanii erau tot geți sau chiar se trăgeau din geți, argumentîndu’se cu detaliul lipsă de pe columna lui Traian: translatorii.

Astfel se naște curentul dacologic în care se speculează lipsa de informații despre geți, sau daco-traci-iliri, creîndu’se astfel o istorie paralelă, neoficială, dar atent regizată de anumite cercuri de putere care să atragă poporul și să concerteze un act de rebeliune în față istoriei oficiale care la rîndul ei a speculat aceeași lipsă de dovezi concludente.

Poporul se trezește și își asumă rădăcinile reale, de altfel. Frumos, poetic, romantic.

Dacă înainte de ’89 toate acestea erau atent studiate, lucrate, observate, odată cu anii ’90 istoriografia oficială nu a mai creat nimic răsunător, dar nici nu a retractat nimic din toată maculatura adunată în anii de luptă anti-maghiară pe baricadele latinopatiei, contra maghiaropatiei vecinilor.

Apatia aparentă sau reală a istoriei oficiale a făcut ca setea de cunoaștere a rumînilor să ducă la recuperarea propriilor rădăcini ale ascendenței din moși-strămoșii noștri geți. Astfel, așa cum un șantier se poate relua după un timp, la fel teza dacologică a reînnodat legăturile cu strămoșii reali, pe modelul celei tracologice promovate când de greci, când de bulgari care însă a suferit mutații când grotești, când hazlii la noi.

S’a ajuns la a se susține că a existat o limbă dacă, că a fost PIE (proto-indo-european language). Pe lîngă adoptarea unor mituri și legende exagerate de popor primordial, sau de ”gradină a Maicii Domnului”, sau că de la noi începe renașterea spirituală a lumii, noi sîntem centrul universului plus alte cîteva teorii care susțin existența de lumi ascunse sub munți sau tuneluri subterane,

Circulă, desigur, și teorii cît se poate de probabile precum că pelasgii au fost găsiți aici de geți sau indo-europeni, așa cum mai sînt numiți oamenii kurganelor la venirea pe aceste pămînturi carpato-dunărene, dar acestea trebuiesc documentate și cercetate.

Sau altele, precum că rasa umanoidă numită îndeobște sapiens, nu a apărut doar în Africa, ci și la gurile marilor fluvii. Cea a potopului din Marea Neagră, care pare probabilă, dar insuficient de documentată pentru a fi considerată certă.

Multe din aceste teorii nu sînt cercetate, mai mult din arhi-suficiența celor plătiți să facă acest lucru, și pentru că se simt în siguranță la adăpostul blindajului creat în jurul tezei latinopate și la adăpostul unor privilegii care decurg din construcția anchilozantă a instituțiilor acestui stat.

Dar prin popularizare, frecvență și mai ales prin insistența cu care sînt preluate ajung să prindă viață.

Ținem să atragem atenția că încă nu s’a stabilit exact, neexistînd o unanimitate a istoricilor prinvind urheimat-ul (locul de formare) a popoarelor ”indo-europene”, nici dacă geții sau daco-tracii erau sau nu înrudiți cu primii europeni, pelasgii, și nici în ce măsura limbile dacă și tracă au existat, sînt de sine stătătoare sau fac parte din ramura limbilor ariene, getice (așa cum aparțineau scyții și celții).

La fel cum nu se știe exact în ce măsură ilirii se înrudeau cu popoarele din jur (știm că erau indo-europeni) și nici în ce măsură limba lor se asemăna cu limbile vecinilor.

În cazul atîtor necunoscute este greu, dacă nu imposibil, a stabili întîietatea limbii rumîne asupra tuturor celorlalte limbi europene, atît timp cît nici lingviștii nu decid asupra originii limbii getice pe care o vorbeau strămoșii noștri.

Dacă se trăgea dintr’o limbă a arienilor, a indo-europenilor sau dintr’o limbă a vechilor pelasgi care au dominat Europa pînă în epoca bronzului cînd oamenii stepelor eurasiatice se deplasează încet spre vestul Europei în continuă expansiune, prin suprapopulare în căutare de noi teritorii de pășunat, cultivat sau de trai.

Protocronismul ceaușist a avut ecou și în vecini, în Albania lui Enver Hodja, care a adaptat conceptul și astfel albanezii au devenit iliri ”puri”, primii oameni de pe Terra, făuritorii civilizației europene etc.

Astăzi se poate observa aceeași manipulare a istoriei în felul în care Macedonia (FYROM) își caută identitatea, adică un popor slavizat își adjudecă descendența din Alexandru Macedon (macedonenii fiind un trib getic) și acuză neoficial Grecia că în antichitate le’au furat civilizația (!!!).

Și Macedonia slavizată, dar și Grecia dețin azi nucleul teritorial al Macedoniei Antice, dar cine poate afirma concret care dintre aceste state sînt mai îndreptățite să’și aroge continuitatea exclusivă a Macedoniei antice? Probabil că doar o uniune statală ar putea stinge un conflict de această natură, pentru că ar acoperi o mare parte din ceea ce era în antichitate Macedonia lui Alexandru Macedon.

Grecii se mîndresc cu civilizația lor de mii de ani și cu cît au contribuit ei la progresul lumii, dar Grecia nu a existat niciodată ca stat în acea perioadă. Exista Sparta, Acheea, Atena, Arcadia, Tesalia, Laconia etc. adică zeci sau sute de triburi care aveau tot atîția regi.

Iar ca să fim corecți față de istorie, Macedonia era Macedonia, nu Grecia, așa cum spun azi grecii, cărora li s’a atribuit parte din teritoriile macedonene antice după destrămarea imperiului otoman.

Alte paralele ar fi și ”Povestea Venetă” și cum Saddam Hussein susținea o legătură directă între Irak-ul său și Sumer și / sau Babilon.

În fine, fiecare țară în curs de stabilizare, de dezvoltare sau care suferă transformări socio-economice ce distrug legăturile tradiționale se află în criză de identitate și își va crea singură teorii de superioritate.

Sîrbii se cred primii oameni de pe Terra și niște studii au arătat chiar că ei au creierul mai mare decît restul oamenilor (!!!). Plus că în evul mediu regii lor mîncau cu furculița și cuțitul, nu ca sălbaticii ăia de regi apuseni.

La fel și vecinii bulgari preiau și mențin și azi fraudulos numele tribului turco-mongoloid care a creat un țarat în sudul Dunării. Bulgarii de azi preaslăvesc acel imperiu de acum 1000 de ani, dar uită ca a fost fondat de niște neamuri mongoloide care azi nu mai au în Europa urmași.

Bulgarii de azi uită cu totul că acei mongoloizi au dat aici peste geto-rumînii băștinași, majoritari, și care au fost supuși. Mai nou unii dintre ei sînt și urmașii geților din Tracia, dar asta doar datorită numeroaselor tezaure getice descoperite la sudul Dunării.

Englezii încă se cred imperiu. Francezii la fel. Ucrainenii sînt mai puri decît rușii.

Așa arăta între 1526-1699 Imperiul Otoman, în care așa-zisa ”Ungarie” era un simplu pașalîc

Ungurii își tot caută și ei rădăcinile, poate-poate se trag dintr’o populație pură, nu din români maghiarizați, nu dintr’un amalgam de populații cucerite și maghiarizate de un trib siberian.

Ba chiar cîțiva maghiarizați cred că Isus vorbea limba maghiară sau că limba maghiară se vorbea în Babilon, ori că au inventat roata, sau că ei erau acei europeni care au populat Siberia și Mongolia, dar s’au reîntors în Europa acum 1000 de ani de unde au plecat inițial.

Unde era Ungaria sau Budapesta în 1805?

Orașul austriac Ofen va deveni mult mai tîrziu Budapesta.

Și de atunci ungurii visează neîntrerupt la lucruri superioare, mai mari, mai vechi, mai lungi, mai grandioase, mai nobile, decît au fost în realitățile trecutului, Ungarii Mari, Austro-Ungarii etc.

Și nu trebuie uitat că după destrămarea Imperiului Austriac, ei tot la lucruri mari visau, adică la o Rumînie Mare tot mai Mare, cu Panonia inclusă în regatul rumînesc.

Așa arăta la 1812 Imperiul Habsburgic, în care așa-zisa ”Ungarie” inventată de Papii Vaticanului era o simplă colonie

Ungurii azi visează la o ipotetică Ungarie Marie care nu a existat niciodată, așa cum se poate constata și din animația de mai jos.

De asemenea, ungurii nu sînt în stare să indice nimănui de unde din Siberia au adus portul lor popular, muzica lor populară, și alte elemente de identitate, cele care în realitate sunt specifice doar băștinașilor europeni (dar mai ales români).

Croații se mîndresc ca au dat lumii cuvîntul ”cravată”.

Chinezii își caută și ei identitatea în istoria lor de mii de ani. L’au naturalizat pe Gingis Han astfel încît a devenit un ”mare împărat chinez” pentru că altfel ar fi trebuit să accepte că au fost cuceriți de un barbar.

Ei se consideră mult mai evoluați genetic decât restul lumii prin culoarea pielii (!!!), dar și prin lipsa părului facial și corporal. Sînt cei mai deștepți, cei mai familiști, cei mai frumoși și, bineînțeles, cei mai muncitori.

Și lista poate continua.

Protocronismul ia forme de snobism sau de preamărire, care dezvăluie clare stări de inferioritate sau de invidie colectivă care se manifestă la nivel comunitar sau național, iar acestea nu sînt inventate sau descoperite nici măcar în epoca modernă.

În perioada Evului Mediu toate popoarele care începeau să cristalizeze regate și societăți ”civilizate” căutau cu disperare să’și aroge rădăcini tot mai antice.

Pe atunci mistificarea istoriei era doar o minciună a cancelariilor regale și nu influența cu nimic populația.

De exemplu, maghiarizații vor să’și însușească pentru nația lor numele lui Atilla, atribuindu’l cît mai multor copii la naștere ca să fie mai ușor acceptat în mentalul colectiv ca pe un strămoș real, deși maghiarizații de azi nu au nimic în comun cu hunii lui Attila, poate doar patria asiatică de unde se trăgea cel numit astfel, dar atît..

Danemarca era cunoscută în Evul Mediu ca Dacia, dovedindu’se prin asta cât de atașată era Roma de numele antic al provinciei cucerite la nordul Dunării. Prima dovadă a acestui atașamant a fost demonstrată mai întîi prin mutarea ei în sudul Dunării, și abia mai târziu papii medievali o renasc prin diverse dioceze catolice de prin nordul Europei.

În felul acesta diferitele cancelarii doreau să’și asume o identitate mai veche pentru a fi recunoscute de către regatele mai puternice sau mai vechi. Își căutau legitimitatea în confuziile numelor din traducerile de odinioară. Odată ce forța armelor și diplomația au asigurat recunoașterea regatelor, aceste practici au fost abandonate în favoarea naționalismului.

Teoretic aceste teorii pot fi ignorate. Problema este însă că foarte mulți se refugiază în această lume a fanteziei ignorând realitatea. De fapt, ca răspuns în fața unei realități nesatisfăcătoare oamenii își creează lumi fantastice. Și nu totdeauna dau rezultate.

De exemplu, la maghiarizații Ungaria nu a cedat locurile fruntașe din statisticile legate de sinucideri. Multă lume, din cauza depresiei naționale (la nivel mental) se refugiază în fantezii istorice pentru a’și condimenta și motiva cumva viața.

Nu ai bani, salariu mic, rate etc.? Și se pare că străinii își bat joc de noi și ne privesc ca pe ultimii oameni?

Nu’i nimic! Inventăm acum o istorie măreață a poporului rumîn pe spinarea sau meritele altora, așa cum a făcut școala ardeleană, încercînd să împrumute fraudulos din măreția imperiului roman. În felul ăsta ne hrănim mîndria și putem merge cu capul sus în occident.

Știm cine sîntem! Știm că le sîntem superiori ! Sîntem fii de Traian și urmașii lui Cicero și defilăm inclusiv pe ritmul Imnului național în inimi și ne declarăm mîndri.

De alegerea imnului național, prin extensie școala ardeleană se face vinovată, pentru că a lansat acest fals la nivel național, dar nu numai ea, Ci și ministerul educației și învățămîntului, precum și academia romănă, pentru că’l întrețin și’l perpetuează fiecărei noi generații ca pe o moștenire.

De asemenea, ne declarăm francofoni, ori o națiune a latinității, doar, doar, nu pierdem astfel și ultimul bilet de tren care ne’ar atașa la garnitura civilizației decadente a vechii Rome sau a unui occident tot mai islamic.

Dar teoriile de superioritate nu fac decît să accentueze frustrările. Oamenii își hrănesc visele cu drogul fanteziei și rămîn de fiecare dată decepționați la impactul cu realitatea. Apoi au nevoie de o doză și mai mare de fantezie.

Astfel, în loc să ne concentrăm pe momentul actual în care există probleme, ignorăm realitatea, problemele de zi cu zi, pentru că ele la scara istorică nu contează, și ne abandonăm în vraja unor basme pe care academicieni, lingviști și o duzină de istorici nedemni pentru aceste bresle, ni le îndrugă de cîteva generații.

Exact ca un drog care ne conectează cumva la o virtuală civilizație și care în același timp ne deconectează de la o lume barbară din care provenim și de care ne este ori rușine, ori chiar teamă că acolo ne’am găsi originile și de aceea o blamăm cu maximă inconștiență.

Nu este nimic rău în faptul ca am fi un popor normal, așa cum ni se impută pe un ton jignitor (cred ei !) chiar de către dușmanii cei mai radicali. Că am fi popor pastoral, urmași de oieri, de brînzari, sau mămăligari, ori de opincari… Neștiind în ignoranța lor că opincile sînt cele mai vechi încălțări ale omului pe planetă, practic imputîndu’ne că am fi primii oameni ai omenirii !!!

Noi rumînii nu sîntem nici mai răi și nici mai buni decît alții.

În definitiv de ce ne’ar fi rușine că ne tragem dintr’un popor de barbari, pastoral sau agricultor și nu dintr’un imperiu care a dominat secole Europa? Nu am avut șansa istorică de a crea imperii din cauza locului în care ne aflăm, mereu în mijlocul focului, la intersecția ”autostrăzilor” folosite de migratorii înfometați de averi, mereu înconjurați de imperii avare.

Oierii străbuni erau oameni muncitori, își făceau traiul mai ușor din muncă cinstită și nu din jafuri sau din asuprirea altora. Dimpotrivă, avem mărturii că pe aceste meleaguri strămoșii noștri nu luau oameni în sclavie, iar pămînturile se lucrau în devălmășie, chiar dacă ne vine foarte greu să le acceptăm azi unele moravuri normale pentru acele vremuri.

Am fost influențați și am influențat și noi la rândul nostru. Nu suntem cu nimic mai presus sau mai prejos decât nimeni. Genetic sîntem chiar frați cu toți europenii. Nu este nevoie să ne căutăm istorii fantastice, să ne considerăm de viță nobilă doar ca să ne reconsiderăm mereu și mereu de același nivel și statut cu restul europenilor pentru a putea duce o viață frumoasă, așa cum o au ei azi acolo în occident.

Uităm că decalajul față de occident nu ni se trage de la originile probabile din lumea barbară, ci l’a creat îndeosebi vicisitudinile existenței noastre în acest spațiu în care mereu am reconstruit, și nu durabil, ci mereu vremelnic. Ultimii 70 de ani, de asemenea, un sistem criminal parașutat de la Moscova ne’a creat alte decalaje tehnologice.

Trebuie doar să ne vedem de treabă și să avem (mult) simț critic. Din păcate simțul critic ne lipsește în acest moment și suntem pasibili a îngurgita în continuare generație după generație pe nemestecate teoria latinopaților care ne gâdilă mândria. Este și periculos, dar mai ales nedemn.

În Germania anilor ’30 când naziștii inventau o istorie glorificantă pentru a motiva dorința de supremație și nevoia de expansiune, practic copiind chiar modelul imperiului roman la care noi ne afiliem fără un drept direct.

Noi ne putem afilia pe drept, doar recunoscând deschis cucerirea acelui imperiu roman de către acei geți porecliți ”goți”, dar și prin accederea la tron a numeroși geți get-begeți de’a lungul existenței efemere a acelui imperiu.

Istoria nu trebuie să servească politicul. Istoria trebuie să servească adevărul.

Nimeni nu este perfect, multe teorii vor fi infirmate de descoperiri ulterioare, este normal, dar simțul critic trebuie să aibă grijă să nu cădem în capcana propriilor fantasme, așa cum sîntem acum în transa indusă de latinopați.

Apropo, cine a inventat sarmaua? Traian cu siguranță nu a mâncat în viața lui o sarma. și totuși este considerată mâncarea specifică a românilor !!!

Sîntem turci atunci, dacă ne plac sarmalele?

Sursa: civitaspolitics.org

Citiți și:  LATINOPAȚII ȘI GETOFOBII, NU VOR SĂ FIM URMAȘI DE PELASGO-GEȚI

sau: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   ‪Dacii‬   Dacia‬ ‪ ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

Publicitate