DECEBALUS…PER SCORILO

Vasul cu inscripția ”Decebalus…Per Scorilo”
Probabil cel mai celebru artefact găsit de arheologi la Sarmizegetusa Regia, vasul cu inscripția ”Decebalus per Scorilo” a iscat multe discuții și continuă să își păzească tainele. Informațiile arheologice făcute publice sunt destul de puține, iar sensul inscripției încă nu este pe deplin lămurit.

Câteva variante de interpretare a inscripției ”Decebalus…Per Scorilo”?

Lipsa de informație referitoare la orice temă, lasă loc imaginarului. Acolo unde istoria nu ne’a dat niciun indiciu, nevoia noastră de a găsi o explicație, de a modela trecutul conform dorințelor noastre, ne’a făcut să căutăm argumente, dovezi circumstanțiale, analogii, pentru a completa puzzle-ul.

Imaginea astfel obținută nu este neapărat ”adevărul istoric”, ci adevărul pe care ni’l doream, cel care ne legitimeaza, cel de care avem nevoie.

Una dintre cele mai controversate inscriptii din istoria romanilor o reprezintă textul format din trei cuvinte scrise în oglindă și în sensuri diferite (foto 1), aflată pe un vas descoperit în Munții Orăștiei la Grădiștea Muncelului:

1. DECEBALVS

2. PER

3. SCORILO

Prin forma sa conică, dimensiuni, datorită orificiilor practicate în două grupuri de câte două sub buza îngroșată, vasul este un unicat în ceramica getică. Sub buză, înainte de ardere, au fost imprimate de patru ori câte două ștampile. Prima conține încadrat într’un cartuș dreptunghiular cuvântul ”DECEBALVS” iar cealaltă într’o casetă similară cuvintele ”PER SCORILO”.

Din cele patru ştampile s’au păstrat întregi doar două, iar din a treia doar prima parte, ”DECEBALVS”. Cele două inscripții nu sunt dispuse în același rând, iar cea de a doua este imprimată răsturnat. Acest fapt ne duce cu gândul că este vorba de două texte total separate. Inscripția se poate citi și traduce și în forma pe care au propus’o majoritatea istoricilor, dar se poate citi și în alte chei, calea spre speculații fiind deschisă oricui, mai ales că această inscripție este unică și nu avem un precedent sau un model. La un lucru despre care nu ai informații, poate să fie orice. Odată cu publicarea informațiilor despre vas au apărut și primele interpretări.

Constantin Daicoviciu, cel care a condus primele sapaturi sistematice în zonă (1954) și care a găsit mai multe fragmente din vas a propus traducerea textului în limba getică (”limba dacă” cum eronat se mai vehiculează), prin: ”Decebal, fiul lui Scorilo”, cuvântul ”PER” neputând însemna decât ”fiu” în limba getică în accepțiunea acestuia, argumentând cu existenta unor patronime de felul Ziper, Seiciper etc.

Decebalus era clar cine era, cât despre Scorilo, acesta apare menționat în Getica lui Iordannes, ortografiat Coryllus și în Stratagemele lui Frontinus, scris Scorylus.  Daciștii au îmbrățișat imediat teoria venită în sprijinul viziunii lor despre ”statul geto-dac”.

O alta interpretare dată inscripției a fost ”Decebal prin Scorilo”. I.I.Russu, cel mai mare specialist în ”limba traco-dacă” cum o denumește dânsul, a considerat că Decebalus este un nominativ latin clar, iar cuvântul per poate fi prepoziţia latină per ”prin” sau ”pentru”. Decebalus, poate chiar regele, ar fi proprietarul atelierului, iar Scorilo, olarul.

Pentru ambele teorii exista argumente și contra argumente, reputați istorici și specialiști situându’se de ambele parți.

Există și alte interpretări, unele mai elaborate și mai fantasmagorice decât altele. După Adrian Bucurescu, autorul ”Daciei secrete”, traducerea corectă este ”Creat pentru casa lui Decebal”. Scorilo semnifică în ”limba dacă” creat, scris împodobit, iar particula ”VS” terminația de la Decebalus se referă la noțiunea ”casă”.

”Decebal este cel ce controleaza puterile lui Scorilo” este altă tălmăcire a celor trei cuvinte presupuse a fi în limba dacă. Decebal este dor un titlu care arată cât de evoluată spiritual era persoana care îl purta, iar Scorilo face referire la Zorilă (în denumire populară), deci la Sirius.

O altă explicație pe care am gasit’o este că motivul pentru care ștanța ”PER SCORILO” apare scris cu susul în jos este aceea că romanii, chiar dacă erau analfabeți trebuiau să verse conținutul vasului numai pe o parte, cea cu scris, și aceasta era marcată. La golire se murdarea o singură parte de fiecare dată. ”PER SCORILO” însemnând într’un dialect al peninsulei italice: ”pentru scurgere”. De remarcat că inscripția se găsește lângă orificiile care ar putea fi de scurgere.

Interiorul vasului. În partea de sus se vede una dintre cele două perechi de orificii.

O inscripție greu de interpretat

Cele patru perechi de ștampile fuseseră aplicate înainte de ardere, în pasta moale a vasului, însă inversate, de la dreapta la stânga, iar unele cu capul în jos. Se pare că cel care le’a aplicat nu știa care este sensul acestora.

Literele sunt latinești și sunt în relief. Specialiștii spun că forma lor trimite spre sfârșitul sec. I d.Hr., ca de altfel întreg contextul arheologic în care a fost descoperit vasul. Deci, vremea lui Decebal.

 

Inscripția avea să iște dezbateri aprinse încă din 1803. Pentru Török era prima dovadă că situl este roman. Avea să își schimbe însă părerea după săpăturile fiscului austriac din 1803-1804, pentru că materialele scoase din săpătură aveau să demonstreze că ruinele nu au aparținut romanilor. Dezbaterile din epocă nu au putut elucida sensul inscripției, mai cu seamă că nu se cunoștea și cealaltă parte a ei, care conține numele lui Decebal.


Fragment din manuscrisul lui Kemény Jozsef, aparținând abatelui Karl Eder, în care se discută despre inscripția PER SCORILO descoperită de Paul Török în 1803

Imediat după descoperirile din 1954-1955 s’au lansat două interpretări: este o inscripție în limba latină, care arată cui aparține vasul și cine l’a executat, sau o inscripție în limba getică, ce spune că Decebal este fiul lui Scorilo. Ambele interpretări lasă întrebări fără răspuns. În vremurile recente, au fost propuse ”rafinări” ale celor două versiuni, în încercarea de a rezolva necunoscutele din ecuație. Numărul celor care s’au ocupat de această inscripție este mare. Au înflorit și interpretările fanteziste, cărora nu le vom acorda atenție aici.

Trebuie subliniat însă că pentru ca o interpretare să aibă șanse să fie veridică, e necesar să se ia în calcul toate detaliile contextului în care a fost găsit vasul. O ”traducere” matematică, cu tot felul de trimiteri și analogii la rădăcini indo-europene, la albaneză, latină sau alte limbi, poate fi înșelătoare, în absența datelor despre locul descoperirii inscripției, funcționalitatea vasului etc.

Dacă am lua nenumăratele sensuri ale rădăcinei proto-europene *per, ne vom afla în fața unei multitudini de interpretări.

1. În Proto-europeană, avem cel puțin cinci sensuri ale rădăcinii *per-:

–  ”înainte” și, prin extensie, ”în față, înainte, în primul rând, prin, în fața, șef, spre, aproape, împotriva” etc.

– „a conduce, a trece peste”.

– ”a încerca, a risca”, un sens extins de la rădăcină * per- (1) ”înainte”, prin noțiunea de „a conduce peste, a apăsa înainte”.

– ”a lovi”

–  ”a circula în, a vinde”, un sens extins de la rădăcină * per- (1) ”înainte, prin” prin noțiunea de ”predare” sau ”distribuie”.

Având aceste 5 sensuri putem să speculăm:

”Decebal, conducătorul lui Scorilo”, ”Decebal, înaintea lui Scorilo” etc.

2. Inscripție în limba getică

Prima interpretare (și cea care a făcut cea mai strălucită carieră) îi aparține coordonatorului săpăturilor de atunci, arheologul Constantin Daicoviciu: ar fi vorba de o inscripție în limba getică, ce se traduce ”Decebal, fiul lui Scorilo”.

Per ar fi cuvânt getic și ar însemna ”copil”, înrudit cu latinescul ”puer” și presupus în antroponime getice și iliro-tracice compuse de tipul Ziper, Seiciper (al șaselea fiu), Eptaper (al șaptelea fiu) și altele. Interpretarea lasă multe întrebări fără răspuns, iar nu puțini au fost cei care au încercat să rezolve necunoscutele acestei ”traduceri”.

a. Prima problemă este aceea legată de aspectul latinesc al inscripției. Lăsând deoparte alfabetul utilizat, toate cele trei cuvinte au aspect latin: Decebalus are o desinență latină, per este identic cu o prepoziție latinească, iar Scorilo are de asemenea aspect latinesc, fie că e vorba de un dativ/ablativ de la Scorilus, fie că e vorba de un nominativ Scorilo, cu o temă consonantică, atestat exact așa într’o inscripție latinească din Pannonia.

Dar totul are o rezolvare. Dan Alexe, de exemplu, susține că -us este, de fapt, de o terminație getică, identică cu cea din latină, căci ambele sunt limbi indo-europene. ”Coincidența” asta cu iz dacopat trebuie confruntată cu inscripția (latinească!) din Moesia Inferior în care numele lui Decebal apare flexionat Decibalm, alături de Mamutzim, ambele fiind la cazul ablativ/instrumental, cu o desinență nevocalică, desigur nelatinească (CIL III 7477). Dacă numele ar fi avut o temă vocalică, aceasta ar fi trebuit să se regăsească și la celelalte cazuri. Inscripția este pusă de o femeie getă, foarte probabil vorbitoare nativă a acestei limbi, într’o latină ce pare ”contaminată” de limba sa maternă.

Altă rezolvare găsește Sorin Olteanu, într’un text publicat pe internet și între timp dispărut. El crede că este o inscripție getică ușor latinizată, și o traduce la fel ca Daicoviciu, admițând, în plus, că Scorilo se află la cazul genitiv (getic). Adică Decebalus e latinizat, dar Scorilo nu. Ideea în sine merită atenție, dar e forțată utilizarea explicației cu latinizarea doar acolo unde ne convine.

b. A doua problemă este cea a cuvântului per, tradus prin ”copil”. Fiind un cuvânt monosilabic, poate avea o multitudine de interpretări, în diverse limbi. Se invocă însă un punct de sprijin: s’ar ști, din alte surse, că Decebal e fiul lui Scorilo. În realitate nu știm nimic, sunt doar speculații. Iordanes pomenește un rege Coryllus, care a domnit după Burebista și Comosicus. Depărtarea este mult prea mare pentru a fi tatăl lui Decebal. Frontinus pomenește de un Scorylo, o căpenie a geților din vremea războaielor civile de la Roma.

Inițial s’a afirmat că este vorba de războaiele civile dintre Augustus și Antonius, de altfel singurele care meritau acest nume. Perioada părea să coincidă cu cea în care domnise Coryllus al lui Iordanes, deci putea fi vorba de unul și același personaj. Dar, după ce s’a descoperit vasul cu inscripția, Constantin Daicoviciu a decis că Scorylo al lui Frontinus este tatăl lui Decebal, iar arma civilia erau, de fapt, tulburările din preajma morții lui Nero, din anii 68-69 d.Hr.: numai bine cât să’i iasă calculul pentru filiația dintre cei doi. Întreaga demonstrație este trasă de păr. În opinia mea, nu există nici un indiciu că Scorilo ar fi fost tatăl lui Decebal, mai ales că acesta din urmă i’a urmat la tron lui Duras/Diurpaneus, nu presupusului său tată (dar nici asta nu e o problemă pentru Daicovici: Duras putea fi frate cu Scorylo și unchi al lui Decebal…).

Oricât s’au dat peste cap, istoricii nu au reușit să demonstreze convingător că Scorilo din inscripția de pe vas este tatăl lui Decebal. Dar nici cu lingvistica nu stăm mai bine. Dacă per este cuvânt getic și înseamnă ”copil”, ce facem cu copil, care este considerat cuvânt getic (cu echivalent în albaneză), și prunc, de asemenea considerat getic?

Noroc că per a dispărut, altfel aveam prea multe sinonime. Dar sigur a existat, că altfel nu iese traducerea inscripției…

Încă două observații. Mai întâi, limbile indo-europene fac o diferență clară între ”copil” și ”fiu”, pe care le desemnează prin cuvinte diferite (chiar dacă în unele există o sinonimie parțială între cele două). Ar fi fost de așteptat să se folosească cuvântul pentru ”fiu” în această situație. Apoi, filiația se exprimă, în cele mai multe limbi indo-europene, prin cazul genitiv (și atât): ”cutare al lui cutare”. Este, de altfel, forma clasică de exprimare a patronimicului în greacă, de exemplu. Deci ar fi fost de așteptat o formulă care să însemne ”Decebal al lui Scorilo”.

Dar, evident, trebuie luate în calcul și excepții.

În toată această încurcătură cu per = ”copil”, iată că același Dan Alexe găsește o ”rezolvare”: ”per” este getic, dar nu înseamnă ”copil”, ci ”pentru”, la fel ca albanezul për. Adică inscripția, tot getică, s’ar traduce: ”Decebal pentru Scorilo”.

Rezolvarea este ingenioasă, numai că nu e sănătos să ne uităm doar în curtea albanezilor: oare cum se spune ”pentru” în limbile romanice? În italiană, de exemplu? Ei? Latinescul pro cu sensul ”pentru”, a fost înlocuit de per în latina târzie, devenit por în unele zone, rămas per în altele.

Cam multe coincidențe: și în getică și în latină terminația -us, și în getică, și în latină per înseamnă ”pentru”. Și cum decidem dacă e în getică sau în latină, dacă sună identic în ambele?

În ce’l privește pe Scorilo, ar fi un acuzativ getic, spune Alexe, cu o desinență nazală, pe care geților le’a fost dificil să o redea. Adică dacă nu e și nu e, înseamnă că le’a fost greu să o pună. Trecem peste faptul că numele Scorilo este redat identic, dar la nominativ, într’o inscripție latinească. Sau să nu trecem?

c. În sfârșit, ce’a de’a treia problemă este cea semantică, valabilă pentru cei care susțin că ”per” înseamnă ”copil”: ce sens ar avea această inscripție în contextul în care era utilizat vasul? De ce ar scrie cineva pe un vas ceramic, de patru ori, că Decebal este copilul lui Scorilo? Cui s’ar adresa acest mesaj?

3. Inscripție în limba latină

I.H. Crișan este cel care a descoperit primele fragmente în 1954. El a afirmat de la început că este vorba de o inscripție în limba latină (v. de ex. Burebista și epoca sa, 1977, p. 442-443), interpretare la care au subscris ulterior mai mulți specialiști. Cele două nume sunt considerate antroponime aparținând proprietarului vasului și olarului. Astfel, inscripția ar spune că vasul îi aparține lui Decebal și a fost făcut prin intermediul lui Scorilo, adică ar fi o simplă marcă de olar:

Decebalus [fecit] per Scorilo. ”Decebal [l’a făcut] prin Scorilo”.

Nici această interpretare nu e lipsită de semne de întrebare.

a. Prima întrebare: cine erau, în acest caz, Decebalus și Scorilus? Cei care susțin această ipoteză cred că ar putea fi două personaje oarecare, ambele nume fiind frecvente în arealul getic, sau că ar fi vorba de regele Decebal și un meșter olar pe nume Scorilus. Ar fi într’adevăr o coincidență interesantă ca cei doi (proprietarul de vas și olarul) să poarte numele a doi regi geți, dintre care unul cu siguranță contemporan cu ”proprietarul” vasului și locuind la doi pași de acesta. Dacă însă admitem că Decebal este însuși regele, care sunt criteriile pentru a afirma că Scorilo din inscripție nu aparține și el casei regale, ci este doar un meșteșugar?

b. A doua întrebare: ce caz gramatical are Scorilo? Dacă inscripția e în latină, e clar că Decebalus e la nominativ, iar per este o prepoziție care cere acuzativul. Nu e deloc clar însă ce e cu forma Scorilo. Cum am arătat mai sus, acest nume este cunoscut din alte două surse literare, ca nume de rege, dar apare și în inscripții latinești mai târzii, (un libert Scorilo, în CIL III 13379, la Aquincum, în Pannonia).

Există două soluții:

A) Scorilo este un ablativ, folosit greșit după prepoziția per, în loc de acuzativ. Nominativul ar fi Scorilus, de declinarea a II-a, adică o formă apropiată de Coryllus al lui Iordanes. Greșeala este destul de frecventă în latina provincială. Chiar în Dacia romană sunt atestate câteva astfel de greșeli: per Proculo (Romula), per Sironia (Salinae), per Valerio Valeriano (v. Sorin Stati, Limba latină în inscripțiile din Dacia și Scythia Minor, 1961, p. 105).

B) Scorilo este un nominativ de declinarea a III-a consonantică, așa cum îl găsim și la Frontinus și în inscripția din Pannonia. În acest caz, am avea o latină de tip ”lingua franca” sau ”basic english”, aparținând unui get care nu știe să decline și a pus totul la nominativ. Un soi de flexiune analitică, fără desinențe la cazurile oblice.

c. A treia întrebare: dacă e vorba de o banală marcă de olar, de ce nu mai există nici o astfel de marcă în toată zona capitalei Regatului Getic? C.C. Petolescu vede dificultatea acestei probleme și vine cu o soluție: o nouă interpretare (Decebal, regele dacilor, 2016, p. 49).

Da, inscripția este latină, spune el, dar nu e o marcă de olar, ci o dedicație: vasul este dedicat lui Scorilo de către Decebal, per având sensul ”pentru”, care, așa cum am arătat mai sus, îl înlocuiește pe pro în latina populară.

Inscripția s’ar traduce, în acest caz: ”Decebalus pentru Scorilo”, unde Scorilo putea fi tată, frate, fiu sau altă rudă a regelui Decebal.

Nu’i așa că ne’am întors la Dan Alexe, care traduce exact la fel, însă din limba getică?

Se vede din toate cele de mai sus cât de dificilă este chestiunea interpretării acestei inscripții. Dificultatea vine tocmai din faptul că avem doar trei cuvinte, dintre care două sunt nume proprii, iar al treilea poate însemna orice ne dorim noi. Concluzia imediată este că nu se poate da o rezolvare cu date atât de puține.

E frustrant, dar ar trebui să ne mulțumim cu atât. Trebuie să admitem că textul are aspect latin, dar poate fi atât în latină, cât și în getică, latinizat. Restul sunt speculații. Nu trebuie să uităm că nu cunoaștem funcționalitata vasului, nu știm ce făceau cu el. Trebuie luată în calcul și varianta unui mesaj care ne scapă total, care poate avea legătură chiar cu utilizarea vasului sau care consfințea vasul ori conținutul său.

Discuția rămâne deschisă.

Concluzii

Singurul lucru util pe care îl putem face este să ne întoarcem la datele arheologice și să le coroborăm cu cele lingvistice. Proprietarul casei în care a fost găsit vasul era cu siguranță un personaj foarte important, câtă vreme poseda un vas unic, ce purta și ”semnătura” lui Decebal. Cei care au numit ”palat” această casă nu au exagerat prea tare: proprietarul putea fi într’adevăr un membru al casei regale.

Complexul celor șase terase trebuie privit din această perspectivă: era aproape de instalația de apă a orașului, era alcătuit din clădiri importante, între care una este cea a medicului posesor de trusă chirurgicală, iar alta este marea clădire circulară cu vasul inscripționat. Era, probabil, unul dintre cele mai importante nuclee ale Sarmizegetusei civile (dacă nu cel mai important).

Date noi ne’ar putea aduce în primul rând arheologii. Cum ar fi să se reia săpăturile pe ”Platoul cu șase terase”, dat fiind că trei din cele șase au rămas necercetate?

Sau au fost cercetate, dar nu s’a făcut public ce s’a descoperit?

Scurt istoric al descoperirii

Puțini cunosc adevărata istorie a descoperirii fragmentelor ceramice ștampilate cu numele lui Decebal și al lui Scorilo: o istorie destul de neobișnuită, în care hazardul a jucat un rol deloc de neglijat.

La începutul secolului al XIX-lea, descoperirile de comori în zona ruinelor de la Grădiștea Muncelului alertau oficialitățile. În luna iunie a anului 1803, procuratorul fiscal Paul Török pornea la drum, spre străvechiul oraș din munți, pentru a vedea locul în care sătenii găsiseră aur cu un an înainte. Cum văile nu erau practicabile la acea vreme, singurul mod în care se putea ajunge în sit din Lunca Grădiștii, era pe coama Dealului Grădiștii, pe vechiul drum dacic. Se traversa, așadar, așezarea civilă de vest, până la Poarta de Vest a fortificației. Török a fost atent pe unde a trecut și a consemnat, într’un raport ulterior, descoperirile întâmplătoare pe care le’a făcut. Între acestea se număra și un fragment ceramic, cu inscripția (în transcrierea propusă de el) PER Sco Rilo. Nu se spune unde anume a fost găsit, nici în ce context, dar pare să fie vorba de un fragment aflat la suprafața solului, căci procuratorul nu avea timp de săpături în acel moment.

În 1954, cercetările sistematice conduse de Constantin Daicoviciu au abordat câteva terase din așezarea civilă. Pe una dintre acestea, situată în apropierea iazului, arheologul I.H. Crișan a găsit un fragment ceramic cu ștampila DECEBALVS și un al doilea, cu ștampila PER SCORILO.

În anul următor au fost scoase din pământ mai multe fragmente, care erau prinse între rădăcinile unui fag, și s’a constatat că aparțin unui vas de mari dimensiuni. Au existat patru seturi a câte două ștampile aplicate simetric, sub buza vasului, compunând inscripția DECEBALVS PER SCORILO. Lipsea o singură ștampilă cu PER SCORILO – cea găsită în 1803 – însă la vremea aceea nu era cunoscut raportul lui Paul Török… Acesta avea să fie publicat după câteva decenii și, abia atunci, se va afla că bucata lipsă fusese găsită cu un secol și jumătate înainte și, foarte probabil, pierdută între timp.

Un vas ieșit din comun

Vasul care poartă această inscripție este unul cu totul ieșit din comun. Avea forma unei pâlnii și a fost lucrat la roată, din lut roșiatic. Dimensiunile sale (raportate la forma ciudată a vasului) sunt impresionante: înălțimea 75 cm, diametrul gurii 125 cm, iar cel al fundului de doar 6 cm (cifrele variază puțin de la un autor la altul). Buza îngroșată a fost străpunsă de patru perforații, situate față în față două câte două, care sugerează, spun specialiștii, că vasul era suspendat.

Totuși, nu cred că putem vorbi despre suspendarea unui vas de asemenea dimensiuni fără să îi cunoaștem greutatea – atât gol, cât și plin cu diverse substanțe. Nu am găsit asemenea calcule, așa că am purces și le’am făcut. Luând în considerare o grosime a peretelui de 3 cm (cât consemnează raportul de săpătură) și o densitate medie a ceramicii de 1-1,1 kg/dm3, am obținut o greutate a vasului gol de peste 60 kg. Capacitatea lui era de 187 litri. Umplut, fie și parțial, probabil depășea 100 kg. La acestea se adaugă faptul că orificiile erau foarte mici, deci prin ele nu putea trece un fir sau un lanț solid care să susțină o asemenea greutate.

Șansele ca acest vas să fi fost suspendat sunt aproape nule. Mai degrabă era așezat pe sol, pe un suport, iar micile orificii serveau la atașarea de vas a unor elemente funcționale (vasul trebuia apucat cumva și manipulat) sau decorative. Ne putem imagina și că vasul era adâncit în pământ, însă acest lucru ar fi trebuit să fie evidențiat de săpătura arheologică: or, raportul arată că toate fragmentele se aflau pe podeaua casei.

La ce putea servi un asemenea vas? S’a afirmat că este vorba de un vas de cult. Arheologul I.H. Crișan susține că este un unicat în lumea dacică, nimic similar nu se mai poate identifica între miile de vase ceramice dacice cunoscute până acum. Mai mult, nici în afara granițelor Geției nu s’au putut găsi analogii pentru acest vas – nici la greci, nici la romani, nici la celți.

Totuși, spune I.H. Crișan, există câteva analogii pentru forma vasului: bolul conic de la Popești, din lut (publicat de Radu Vulpe în MCA VII, 1960, p. 330), și cupele de argint din tezaure getice precum cel de la Sâncrăieni – în ambele cazuri fiind vorba de exemplare de mici dimensiuni. O analogie pentru un vas cu aceste dimensiuni și această formă nu există nicăieri.

Vasul conic de la Popești

Nu am găsit informații sau interpretări cu privire la modul în care putea fi utilizat acest vas, ce se punea în el. Se ardeau în el substanțe, mirodenii? Nu știu dacă s’au găsit urme de ardere (secundară) pe pereții vasului. Era umplut cu lichide?

Putem doar specula, în lipsa altor date și a unor analogii.

Unele interpretări sunt anulate de calculele de mai sus. C.C. Petolescu susține că vasul fie servea la un ritual legat de cultul morților, fie mai degrabă era un capac de urnă funerară. El presupune că Decebal s’a îngrijit de mormântul unei rude apropiate (tată, frate, fiu), încercând să’i eternizeze memoria. Trecând peste faptul că până acum nu s’a identificat nici un mormânt și nicio urnă în zona capitalei Regatului Getic și că vasul a fost găsit în interiorul unei clădiri cu inventar domestic, e totuși greu de imaginat cum ar fi arătat acea urnă, dacă doar capacul ei avea peste 60 kg și 1,25 m diametru.

Dacă este un vas de cult, se pune întrebarea ce căuta în așezarea civilă, într’o locuință cu inventar obișnuit (cum se va vedea mai jos): se practicau și acolo ritualuri, în contexte mai puțin ”oficiale”?

Ne’am fi așteptat ca un astfel de vas să fie descoperit în zona sacră, unde se concentrează templele și alte amenajări considerate a avea rol religios.

Lipsesc multe fragmente din vas: C. Daicoviciu spune că au fost duse de la fața locului de căutătorii de comori. Poate că echipa lui Török a luat nu doar fragmentul cu inscripția, ci mai multe bucăți găsite la suprafață.

Vasul a fost reconstituit și expus la Muzeul Național de Istorie București, pe un stativ special. Din păcate, valoroasa piesă nu mai poate fi văzută astăzi, din pricina faptului că muzeul este închis (situație ce durează de mai mult de un deceniu).

O altă variantă propusă este că acest vas, cel mai probabil se folosea ca de altfel și discul de andezit, ca un Astrolab, care era umplut cu apă atunci când era necesar să se facă observaţii ale bolţii cereşti reflectată pe suprafaţa apei. Pe discul de andezit se putea observa chiar mişcarea stelelor în raport cu piesele în formă de T, apreciindu’se deplasarea lor unghiulară, posibil prin intermediul unui instrument gen teodolit, plasat chiar în centrul Astrolabului, unde era plasat şi cel ce făcea observaţiile.

Spre această ipoteză conduce şi prezenţa acelui canal tangenţial la disc, trecând pe sub el, şi faptul că discul era prevăzut cu un orificiu în formă de pâlnie pentru scurgerea apei, la încheierea observaţiilor apa fiind deversată în acelaşi canal alăturat.

Discul de piatră numit ”Soarele de Andezit”, era cel mai probabil un astrolab

Unii istorici au lansat aberanta idee că geții aveau ritualuri de sacrificii umane şi de aceea era prevăzut acel orificiu, chipurile pentru a se scurge sângele sacrificaţilor în sol. Asemenea ipoteze nu mai au rost în lumina celor arătate până la acest punct, adevărata funcţie a Soarelui de Andezit fiind aceea de instrument de prospectare a cerului. După cum se vede nu e de ajuns să fi arheolog sau istoric şi atât, ca să înţelegi rostul şi informaţia încifrată în construcţiile geților.

Trebuie să fi şi un pic matematician, şi fizician, şi astronom, şi chiar piramidolog pentru a aborda şi a înţelege ştiinţa strămoşilor noştri, care dezminte imaginea de popor barbar creionată de duşmanii ascunşi și cei la vedere ai geților. Vor trebui cercetate şi alte zone cu construcţii, din perioada veche a lui Burebista şi, cu siguranţă, vor apărea şi alte surprize legate de construcţiile fabuloase și obiceiurile neștiute ale geților.

O dovadă a faptului că în jurul discului era o coroană este spaţiul liber dintre ”săgeata” de piatră care indică Nordul şi discul Astrolabului, spaţiu ce a fost completat (posibil de arheologi) cu o piatră, care se vede de la o poştă că diferă de celelalte pietre ce configurează săgeata.

Dacă era o platformă pentru sacrificii nu se explică forma circulară, căci mai simplu s’ar fi realizat o platformă poligonală, după cum nu aveau nici un rost acele piese în formă de ”T”. Apoi, de ce era nevoie de o ”săgeată” de piatră care să arate Nordul, la o asemenea platformă destinată sacrificiilor? Gradul de precizie în realizarea Soarelui de Andezit nu justifică folosirea lui ca platou pentru sacrificii, ci arată, mai degrabă, că e vorba despre un instrument pentru observaţii. Cu siguranţă viitorul va demonta şi această prejudecată conform căreia geții practicau sacrificiile umane, concepţie bazată doar pe zvonuri istorice lansate de unii, care nu ştiau nimic sigur despre adevărata credinţă şi cunoaştere a geților, ce era păstrată într’un cerc restrâns de iniţiaţi şi nu era împărtăşită oricărui ”turist” care le călca plaiurile.

Văzut ca un Astrolab, discul de andezit (posibil și vasul ”Decebalus…per Scorilo”) apare ca un aparat sofisticat, unic în istoria lumii, ce foloseau la observaţiilor astronomice şi ajuta la calibrarea fină a Calendarului, plasat în imediata apropiere. În acest sens pledează şi piesele în formă de T, ce erau dispuse precis pe un cerc cu raza de circa 3,04 m, trasat pe suprafaţa discului, iar măsurile lui sunt foarte riguros exprimate în degete şi coţi piramidali, fapt ce va fi demonstrat mai jos.

Pe de altă parte, implicarea factorului obsesiv al Piramidei în Calendarul getic, adânceşte misterul creat în jurul acestui număr iraţional şi al rolului său în cadrul cunoaşterii anticilor. Faptul că s’a înscris în monumente de talia piramidelor făcute din piatră dură, arată că acest număr Ω era foarte preţuit de antici şi au dorit, cu preţul unui efort formidabil, transmiterea lui peste timp, iar noi (deocamdată) suntem încă departe de a înţelege rostul său matematic.

Un loc aparte

Locul în care a fost găsit vasul pare să fie unul dintre cele mai importante ”microcartiere” ale Sarmizegetusei Regia. Este vorba de un platou cu șase mici terase, situat în apropierea cisternei orașului, în așezarea civilă de vest, la câteva sute de metri depărtare de Poarta de Vest. Din păcate, nu știm ce adăposteau toate cele șase terase: au fost publicate infromații doar pentru trei dintre ele.

Pe terasa II a fost găsit vasul cu inscripție, într’o clădire impresionantă. Pe terasa IV, situată lângă terasa II, se află o altă clădire, rectangulară, din chirpici, cu două încăperi și cu inventar bogat, inclusiv o serie de arme.

Pe terasa V s’a găsit celebra trusă medicală a unui chirurg dac (sau străin, venit să presteze în capitala lui Decebal), într’o clădire circulară, cu diametrul de 6 m, ce avea pereții din gard de nuiele. Nu avem informații despre terasele I, III și VI. Cert este că întreg ansamblul celor șase terase este unul deosebit.

Platoul cu șase terase. După C. Daicoviciu et al. 1955 (redesenat A.P.)

O clădire neobișnuită

Ieșită din comun este și clădirea în interiorul căreia a fost găsit vasul. Constantin Daicoviciu spunea, despre această construcție, că este neobișnuită din toate punctele de vedere. Este vorba de o construcție poligonală, din bârne de lemn suprapuse, având 21 de laturi (în alte surse 20) lungi de câte 2 metri. Forma obținută în plan este virtual circulară, iar clădirea e posibil să fi avut etaj. Diametrul construcției este de 12,5 m, suprafața încăperii fiind de 122,65 mp: o încăpere imensă…


Clădirea cu vasul ”Decebalus…per Scorilo”. Reconstituire (fără etaj) de Dinu Antonescu

În interiorul încăperii s’au găsit urmele a două vetre de foc, iar chiar în centru, resturile marelui vas, răspândite pe o suprafață mare. Se pare că vasul era amplasat în mijlocul uriașei încăperi circulare.


Planul clădirii cu vasul ”Decebalus…per Scorilo”, după Daicoviciu et al. 1955. Cu roșu, dispunerea fragmentelor vasului în momentul descoperirii (situația din 1954)

C. Daicoviciu și I.H. Crișan numesc clădirea ”palat”, e drept că între ghilimele. Inventarul clădirii nu ne permite să afirmăm că era o clădire de cult: o lupă de fier, pile, dălți pentru scobit în lemn, două topoare, dornuri pentru găurit plăci de metal, cuțite, seceri, cuie, o balama, obiecte din bronz și sticlă, ceramică, cereale și legume carbonizate.

La acestea se adaugă o monedă de bronz din vremea lui Traian, emisă în anul 101-102 d.Hr. Pe aceeași terasă, în apropiere de marea clădire, se aflau două dependințe din lemn. Clădirea a pierit într’un incendiu puternic, probabil în anul 106, iar stratul gros de arsură l’a determinat pe I.H. Crișan să insiste asupra faptului că avea etaj.

Rezumat

Vasul cu inscripție a fost găsit în așezarea civilă a Sarmizegetusei Regia, primele fragmente în 1803, restul în 1954 și 1955.
Se datează cu certitudine la sfârșitul sec. I d.Hr., în vremea lui Decebal.
Vasul are dimensiuni neobișnuite, o formă atipică și este unic atât în Geția, cât și în restul Europei contemporane.
Nu se cunoaște la ce era folosit vasul.
Clădirea în care a fost găsit vasul este una neobișnuită (ca formă și dimensiuni), dar are inventarul unei case obișnuite (cu excepția marelui vas).
Complexul ”rezidențial” în care se afla clădirea este unul deosebit, atât ca amplasare, cât și în ce privește componența sa.
Inscripția este scrisă cu litere latine.
Cele patru perechi de ștampile au fost aplicate invers (de la stânga la dreapta), unele cu capul în jos, ceea ce arată că meșterul nu prea avea experiență.
Există două direcții de interpretare a inscripției: în limba getică (”Decebal fiul lui Scorilo” sau ”Decebal pentru Scorilo”) sau în limba latină (”Decebal prin Scorilo” sau ”Decebal pentru Scorilo”).
Două dintre cele trei cuvinte sunt antroponime getice.
Per rămâne cheia inscripției, însă cu șanse mici de rezolvare pe viitor, dacă nu apar date noi.

Citește și:   DESCIFRAREA TĂBLIȚELOR DE LA MĂNĂSTIREA SINAIA ȘI DE CE ACESTEA NU SUNT FALSURI

sau:   GETYO, PATRIA DIVINĂ

Sursa: biransblogblog.wordpress.com, hetel.ro, dacica.ro

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   Dacii‬   Dacia‬  ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

4 gânduri despre &8222;DECEBALUS…PER SCORILO&8221;

  1. Pingback: Lucruri mai putin cunoscute din istoria Daciei Strabune si Neamului Romanesc. – Veghe Patriei

  2. Pingback: TRĂDĂRILE NOBILILOR, ACTE CONTROVERSATE DIN ISTORIA GETO-ROMÂNILOR | Lupul Dacic

  3. Pingback: TRĂDĂRILE NOBILILOR, ACTE CONTROVERSATE DIN ISTORIA GETO-ROMÂNILOR | Vatra Stră-Română

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s