TITANICUL, ISTORIA UNEI CRIME PERFECTE

Titanicul, scufundat intenționat? Teoria crimei perfecte cu superbogătași reduși la tăcere
Naufragiul vasului Titanic a reprezentat o perioadă îndelungată un mare mister pentru omenire.

Dezvăluiri recente, care arată că acest naufragiu a fost consecinţa unei conspiraţii bine premeditate, vin să elucideze acest mister. Prin urmare, care este adevărata poveste din spatele acestui tragic accident?

Cartea The Secret Terrorists apărută la Truth Triumphant Ministries şi, ulterior, la Tree of Life Resources afirmă şi arată cum responsabilitatea pentru acest naufragiu ar reveni în mod direct Ordinului Romano-Catolic al Iezuiţilor:

”Sursa celor mai mari tragedii ale ultimilor 200 de ani poate fi identificată ca fiind Iezuiţii.”

Fondată în 1540, ”Societatea lui Iisus” s’a dezvoltat rapid în sânul Bisericii Catolice. Membrii săi erau confesori ai familiilor care guvernau Europa. Îl apărau pe Papă şi catolicismul aproape în toate ţările din lume. În 1773, Papa Clement al XIV-lea a suprimat Ordinul Iezuiţilor. În 1814, Papa Pius al VII-lea a cedat presiunilor care se făceau asupra sa şi a reînfiinţat ”Societatea”.

În prezent, există colegii şi pastori iezuiţi. Ordinul Iezuiţilor este o organizaţie foarte influentă ce are ca scop perpetuarea catolicismului şi a puterii Papei. Totuşi, există un secret, o parte întunecată a acestei organizaţii numită ”Societatea lui Isus” Timp de sute de ani membrii lui au comis crime religioase. Erau bărbaţii cu pelerine negre care purtau pumnale pe dedesubt.

Conspiraţia de la originea Rezervei federale

În 1910, şapte bărbaţi s’au întâlnit pe insula Jekyll, în apropierea coastei statului Georgia, pentru a planifica fondarea Rezervei Federale SUA. Nelson Aldrich şi Frank Valderclip au reprezentat imperiul financiar Rockefeller. Henry Davidson, Charles Norton şi Benjamin Strong l’au reprezentat pe J.P. Morgan. Paul Warberg a reprezentat dinastia bancară Rothschild din Europa. Membrii familiei Rothschild erau agenţii bancari ai Iezuiţilor şi deţineau ”cheia averii Bisericii Romano-Catolice”.

Între grupurile Morgan, Rothschild şi Rockefeller exista o puternică rivalitate. Cu toate acestea s’au asociat într’un consorţiu şi au pus bazele cartelului bancar naţional numit Sistemul Federal de Rezervă, după cum afirmă G. Edward Griffin din The Creature From Jekyll Island. O recenzie a acestei cărţi suna astfel:

”Spune povestea modului în care bancherii i’au momit pe politicieni cu bani nemunciţi şi au ajuns să controleze cea mai mare parte a lumii.”

Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller sunt controlate de ordinul iezuit. Aceste familii cu o puternica influenţă la nivel mondial ”fac ceea ce este necesar pentru a distruge libertatea constituţională din America şi pentru a’l conduce pe Papă spre dominaţia mondială.”

Titanicul – un ”cal troian” al timpurilor moderne

Construcţia Titanicului, comandată de o societate pe nume White Star Lines, a început în anul 1909 într’un şantier naval din Belfast, Irlanda. Populaţia din Belfast, în mare majoritate de religie protestantă, îi detesta pe iezuiţi. Controlul White Star Lines fusese preluat de J.P Morgan, căruia Iezuiţii i’au ordonat construiască Titanicul. Chiar de la început, luxosul vas de croazieră, Titanic, a fost destinat distrugerii.

Nu toate personalităţile puternice şi influente ale vremii erau de acord cu crearea Sistemului Federal de Rezervă. Benjamin Guggenheim, Isa Strauss şi John Jacob Astor s’au opus formării S.F.R. Aceştia, fără îndoială unii cei mai bogaţi oameni din lume, stăteau în calea planului iezuiţilor. Ei urmau să’şi folosească influenţa şi averea nu numai pentru a se opune planului iezuiţilor de a crea Rezerva Naţională, ci şi pentru a se opune Primului Război Mondial.

Din portul Southampton, Anglia, începe călătoria inaugurală a Titanicului. Oficial se știa că a fost construit pentru a oferi conexiuni săptămânale către Statele Unite, liniile oceanice se aflau în fruntea tehnologiei navale a erei. Cursa care s’a soldat cu naufragiul Titanicului era călătoria de inaugurare a celui mai mare vapor construit vreodată. Campania de promovare a vaporului imposibil de scufundat îi asigura pe pasageri de o siguranţă plină de confort.

Dar, adevăratul motiv pentru distrugerea navei a fost un joc prin care super-bogaţii Guggenheim-Strauss-Astor puteau fi eliminaţi.

”Ei trebuiau distruşi într’un mod atât de absurd încât nimeni să nu suspecteze că au fost omorâţi şi că iezuiţii au făcut aceasta.”

Pentru aceasta s’a urmărit să fie pe vas mulţi irlandezi, francezi şi italieni catolici. Şi protestanţii din Belfast au fost încurajaţi să emigreze în Statele Unite pe Titanic. Toţi aceştia erau oameni de care, în marea lor majoritate, lumea se putea ”dispensa”.

Un naufragiu programat

Deşi la momentul respectiv nu se cunoşteau aceste detalii, ulterior a ieşit la iveală că Edward Smith, căpitanul Titanicului era iezuit şi lucra pentru J.P. Morgan. Dar nu este singurul membru al acestei societăţi criminale secrete implicat în această afacere.

În documentarul National Geographic numit Secretele Titanicului, din 1986, se afirmă:

”Când vasul a plecat din sudul Angliei, la bord se afla Francis Browne. El era cel mai influent iezuit din toată Irlanda şi maestrul iezuit al lui Edward Smith.”

Eric J. Phelps afirmă în cartea Vatican Assassins:

”Iată escrocheria iezuită la cele mai ridicate cote. Pastorul de provincie Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, cu siguranţă îi dă raportul Căpitanului privind jurământul său ca iezuit şi a doua zi dimineaţa îşi ia la revedere de la acesta…”

Pentru căpitanul Smith acest ”general iezuit” era ca însuşi Dumnezeu. Browne l’a instruit ce să facă în apele de nord ale Atlanticului.
”Lui Edward Smith i’au fost date ordine să scufunde Titanicul şi exact asta a făcut.”

Conform filosofiei iezuite secrete, ”cei nevinovaţi pot fi sacrificaţi pentru o cauză benefică majoră; scopul scuză mijloacele.”

Căpitanul Smith navigase mai mult de 26 de ani în apele de nord ale Atlanticului, fiind unul dintre cei mai buni experţi pe ruta pe care naviga Titanicul, în ape reci. Căpitanul a ştiut de la început că vasul său a fost construit pentrua elimina duşmanii iezuiţilor. Titanicul a fost construit spre a fi un ”vapor al morţii”, care să eşueze de la prima sa călătorie. Căpitanul Smith ştia cu exactitate unde erau icebergurile.

Totuşi, el a intrat cu Titanicul cu viteză maximă, de 22 de noduri, într’o noapte fără lună, într’un câmp imens de gheaţă de 80 de mile marine pătrate, ascultând ordinele secrete ce le primise! Acţiunile Căpitanului Smith din ultimele sale ore nu au fost cele ale unui conducător puternic şi integru. Părea că se luptă cu propria sa conştiinţă: să fie un căpitan curajos sau să asculte de maestrul său şi să scufunde nava?

Bărcile de salvare au fost insuficiente. Din măreţul Titanic, după naufragiu nu au mai rămas decât 13 dintre aceste bărci, majoritatea pline cu femei şi copii. Au fost aruncate în aer rachete albe de semnalizare. Torţele de semnalizare de alarmă ar fi trebuit să fie roşii. Vasele care treceau pe lângă acesta au crezut că cei de pe Titanic dau o petrecere. Aceste exemple nu arată aroganţa unui echipaj care credea că Titanicul este imposibil de scufundat. Toate acestea au fost planificate.

Victime intenţionate şi victime colaterale într’o ”crimă perfectă”

Cei trei magnaţi are se opuneau creării Sistemul Federal de Rezervă, au fost omorâţi împreună cu cei din clasele mijlocie şi de jos. Soţia lui John Jacob Astor a fost salvată. La fel și Molly Brown. Naufragiul Titanicului a fost unul dintre marile dezastre ale secolului 20. Conform The Secret Terrorists de Bill Hughes.

În spatele acestei tragedii a stat Ordinul Iezuit aparţinând Bisericii Romano-Catolice:

”Vaporul imposibil de scufundat, palatul plutitor a fost construit să fie mormânt pentru cei bogaţi, care se opuneau creării Sistemului Federal de Rezervă. Pe 14 aprilie (dată din istorie la care a fost asasinat şi Abraham Lincoln) 1912, Titanicul s’a izbit de un iceberg şi toţi cei care se opuneau înfiinţării Rezervei Federale au fost eliminaţi. În decembrie 1913, Sistemul Federal de Rezervă a fost inaugurat în Statele Unite. Opt luni mai târziu, iezuiţii aveau destule fonduri prin intermediul Rezervei Federale pentru a declanşa Primul Război Mondial.”

După cum se poate observa S.F.R. a fost creat curând după dezastrul Titanicului.
Dintotdeauna clasa bogată a avut de câştigat de pe urma războaielor în care cei săraci au luptat şi au murit. Paginile cărţii The Secret Terrorists nu specifică numele Templierilor, Francmasonilor sau Iluminaţilor, dar aceştia sunt implicaţi în aceste conspiraţii monstruoase şi au control asupra băncilor, sistemului monetar, companiilor petroliere, corporaţiilor, guvernelor, politicienilor, armatei, poliţiei, legii şi sistemului judiciar, bisericilor, şcolilor, mass-mediei etc. etc…

Cei bogaţi şi puternici au condus întotdeauna lumea. Elita este cea care difuzează ştirile, cea care creează marile evenimente internaţionale. William Randolph Hearst a inventat ştiri şi şi’a tipărit propaganda în propriul său ziar. Se presupune că magnaţii sunt cei care au provocat căderea Bursei din 1929 şi au cauzat suferinţele care au survenit în urma Marii Depresiuni. Cei super-bogaţi au avut parte de o zi super-profitabilă din punct de vedere financiar în timpul Crizei. Cei care au pierdut tot au fost cei care doreau să investească, cei mai puţin bogaţi.

Nu e deloc incredibil faptul că adevărul despre această faimoasă călătorie a Titanicului nu a fost cunoscut atât de multă vreme, căci este vorba despre una din cele mai perfecte crime care au fost comise vreodată.

Mitul ”Vasului insubmersibil”

Naufragiul a devenit o legendă din cauza coliziunii sale cu un aisberg în noaptea dintre 14 și 15 aprilie 1912, în care 1518 dintre cei 2223 de pasageri și’au pierdut viața. Incidentul a inspirat numeroase filme, dar cu siguranță cel mai important și renumit, este cel din 1997, Titanic, filmul în care au jucat Leonardo Di Caprio și Kate Winslet.

Din acest film, al lui James Cameron, memorabil a rămas dialogul purtat între inginerul Thomas Andrews și Bruce Ismay:

”– Pompele vă vor oferi un răgaz, dar, oricum, nu este decât o chestiune de minute. Începând din acest moment, orice am face, Titanicul se va scufunda.
– Bine, dar vaporul ăsta e insubmersibil.
– E făcut din metal, domnule. Vă asigur ca se va scufunda. E o certitudine matematică.”

Pe 31 martie 1909, începe construcția Titanicului. Doi ani mai târziu, la 31 mai 1911, coca vasului e terminată, urmând să fie lansată la apă. Ca să alunece mai ușor, uriașa alcătuire de metal este unsă cu 20 de tone de săpun și de seu. O trag cinci utilaje de remorcare, care o pun în poziție de staționare lângă chei.

Cu toate acestea, nava este departe de a fi gata. Pentru instalarea echipamen­te­lor interioare mai sunt necesare câteva luni bune de muncă. În ciuda angaja­mentelor optimiste ale conducerii companiei, construcția transatlan­ti­cului este definitv încheiată de’abia pe 31 martie 1912.

Primele probe se des­fășoară la începutul lui aprilie, apoi vaporul pornește spre Southamp­ton, în vederea călătoriei sale inaugurale.

Cu o cocă dublă din placi de oțel asamblate prin nituri și având 16 compartimente separate prin 15 pereți perfect izolați, Titanicul oferea o siguranță maximă din punctul de vedere al exigențelor vremii. Dacă vreunul dintre compartimente era avariat, pereții desparțitori puteau fi coborâți printr’o comandă acționată electric de la nivelul puntii. În cazul pătrunderii unei cantități masive de apa, peretii de etanseizare puteau fi inchisi manual sau automat, prin intermediul flotoarelor de siguranta. Transatlanticul era dotat și cu un sistem de opt pompe ce ofereau o capacitate de evacuare de 400 de tone de apa pe ora. Doua compartimente puteau fi inundate fără ca vasul să se afle în pericol, pentru că restul asigurau plutirea.

În plus, Titanicul era dotat cu un sistem de navigare realizat la cele mai avansate standarde tehnologice ale timpului, iar dimensiunile sale colosale îl puneau la adăpost de ravagiile furtunilor marine. În punctele nevralgice, erau amplasate detectoare de fum, astfel încât soneria de alarma asigura o interventie rapida a angajaților în caz de incendiu. Iar culmea perfecțiunii în materie de sisteme de siguranță o reprezenta un aparat de detecție acustică a obstacolelor din apă.

Nu e de mirare că, în 1912, Titanicul era considerat o capodoperă a arhitecturii navale.

Mașinării avangardiste

Spre deosebire de alte pacheboturi, vasul dispunea de două motoare clasice cu aburi de 15.000 de cai-putere și de o turbina de joasă presiune de 16.000 de CP. Puterea totală ce putea fi transmisă elicelor era, prin urmare, de 46.000 CP. Aburii erau produși în 29 de cazane.

Energia electrică necesară iluminatului (pe vas existau 10.000 de becuri) și funcționării diferitelor aparate (pentru gătit, încălzire, răcire și aerisire) era asigurată de patru dinamuri cu o putere de 400 KW. Sistemul de telefonie de care dispunea Titanicul era, de asemenea, extrem de avansat.

Este vorba despre o instalație dublă, compusă dintr’un sistem central rezervat navigației și un sistem intern. Cel dintâi lega pasarela, comandamentul, puntea din față, sala motoarelor și compartimentul din spate. Cel de’al doilea, cu o capacitate de 50 de linii, îngăduia clienților ce ocupau cabinele de lux sa comunice cu diferite servicii (bar, restaurant etc.).

În plus, exista și o instalație TFF (telefon fără fir) de tip Marconi, de mare putere, care permitea emiterea și primirea de mesaje telegrafice.

Lung de 269 de metri, cu o greutate de 46.328 de tone, dotat cu elemente tehnologice de ultima ora, cu un stil arhitectural modern și un design interior de mare rafinament, colosul avea 8 punti principale (puntea de plaja, puntea pentru plimbari, puntea de tip sera, puntea superioara, puntea-salon, puntea principala, puntea centrala si puntea inferioara), pline de ornamente impunatoare, in care se amestecau toate stilurile europene. Pe 10 aprilie 1912, data la care a plecat de la Southampton spre Cherbourg si apoi spre Queenstown, Titanicul era cel mai mare si mai luxos vapor din lume.

Clase de confort și clase sociale

La bordul Titanicului se aflau 2.227 de persoane, inclusiv echipajul. Extrac­ția socială a pasagerilor reprezenta foarte bine, într’un tablou sintetic, repartiția averilor în Anglia acelei epoci. Biletele de la clasa I costau 4.000 USD, ceea ce la echivalentul de azi ar însemna 50.000 USD. La clasa a treia, preturile se ridicau la 50 USD, adică 625 USD actuali.

În cercul privilegiaților se aflau 325 de persoane, printre care domnul și doamna Straus, proprietari ai celebrelor magazine Macy’s din New York, Benjamin Guggenheim, Arthur Ryerson, regele oțelului, domnul și doamna Astor, a căror avere era evaluată la circa 100 de milioane de dolari. Pe punțile de lux putea fi întâlnit John B. Thayer, magnat al căilor ferate, dar și Sir Cosmo Gordon împreună cu soția.

Printre oaspeții de vază se mai număra Lady Duff Gordon sau Charlotte Cordeza, care va pretinde mai târziu despăgubiri de 177.352 de dolari în contul valizelor sale scufundate.

Edith Russel, o alta pasageră foarte bogată, avea o a doua cabină, destinata exclusiv depozitarii hainelor sale. Legenda spune că, înainte să urce într’o barcă de salvare, doamna Russel a trimis un tânăr valet (cabinier) să’i recupereze, cu prețul vieții, un purceluș de ipsos care funcționa ca o cutie muzicală cu cheiță.

Dacă la clasa a doua nu existau decât 205 pasageri, în schimb la clasa a treia urcaseră nu mai putin de 706. În aceasta din urma secțiune, bărbații erau grupați în partea din față a vasului și stăteau câte 6 sau 8 în cameră. Femeile dormeau, într’o infiorătoare promiscuitate, în partea din spate.

Foarte mulți pasageri erau imigranți ruși, suedezi, norvegieni, greci, italieni, francezi, germani, sirieni. Printre ei se afla și un japonez. După naufragiu, s’a prăpădit un singur copil care călătorea la clasa I, în vreme ce din rândul celor adăpostiți la clasa a III-a și’au pierdut viața 49.

La clasa I, cabinele ocupau partea centrală a vaporului, la nivelul celor trei punți superioare, acolo unde tangajul era mai puțin intens; fiecare cabină era unică, avea vedere directă la ocean și dispunea de decorațiuni somptuoase; unele aveau chiar și o porțiune de promenadă proprie și beneficiau de un personal cu înaltă calificare ce le era în întregime alocat, atunci când pasagerii bogați nu’și aduceau cu ei propriile menajere sau valeți. Băile, toaletele, salonul și sala de mese, la fel de opulente ca în marile hoteluri ale lumii, erau inaccesibile celor de la clasele inferioare. Deși se situau la mare distanță de ale clasei I, instalațiile și oportunitățile de la clasa a III-a erau net superioare celor similare de pe pacheboturile aflate atunci în funcțiune (care înghesuiau până la 50 de pasageri într’un dormitor).

Strigătele de dinainte de marea tăcere

Pe 14 aprilie, la doar două zile după pornire și la cinci ani după dejunul în decursul căruia se născuse visul White Star Line, temperatura scade dramatic. Vaporul se afla în preajma Terra Novei și spinteca apele Atlanticului cu o viteza de 700 de metri pe minut. Aflați la postul de veghe, în cabina de pe catargul principal, marinarii Fleet și Lee se apleacă înainte cu ochii ieșiți din orbite: la o distanța de 600 de metri de cocă se afla un aisberg. Fleet se întoarce și suna de trei ori clopotul de alarmă, apoi îl cheamă la telefon pe ofițerul Murdoch și răcnește:

”Aisberg în față!”

Înainte să închidă, comandă:

”Timona la babord!”

Timonierul învârte complet roata cârmei. În același moment, Murdoch transmite în sala mașinilor:

”Opriți motoarele!”, după care ordonă închiderea pereților de etanșeizare.

După câteva minute de așteptare, Titanicul începe să se deplaseze spre babord, dar, din păcate, o face prea încet. Impactul este inevitabil.

23.45. Marea izbitură.

Titanicul a lovit un aisberg care a sfâșiat coca pe o lungime de circa 90 de metri, distrugând pereții a sase compartimente. Apa a năvălit înăuntru, iar pe puntea din față cârmei zboară așchii de gheață. Căpitanul Edward Smith, un bătrân lup de mare în vârstă de 62 de ani, cel mai bine plătit comandant de vas din lume la acel moment, afla de la Murdoch ce s’a întâmplat și zărește pe indicatorul de poziție o înclinare de 5 grade spre tribord.

Îi comanda pe data ofiterului Bloxhall sa inspecteze zona lovita și să’i raporteze dimensiunile avariei. În același timp, dispune lansarea primelor CQD-uri (Close Quarters Defense, în cod Morse de alarma), pe care, între orele 00.15 și 02.17 le recepționeaza mai multe vase din zona (Mount Temple, aflat la 95 de km de locul nafragiului, Frankfurt, 285 de km, Bismark, la 130 de km și, într’un târziu, Carpathia).

La ora 00.25 este lansat de pe Titanic, prin intermediul radiotransmitatorului Jack Phillips, primul SOS din istoria marinei. După ce căpitanul ordona părăsirea vasului, Andrews, creatorul Titanicului, îi amintește că pentru aceasta operatiune nu au suficiente bărci de salvare la dispoziție.

Aici, poate, s’au legat toate ițele negre ale tragediei. Din ”rațiuni estetice”, spune o informație recentă, factorii de decizie au hotarât ca, din cele 32 de bărci prevăzute inițial, să nu fie luate la bord decât 20.

Sau, în termenii reci ai discuției dintre inginer și căpitan:

”Nu avem loc decât pentru 1.178 de persoane din cele 2.227. Aproape jumătate dintre pasagerii acestei nave sunt condamnați la moarte!”

Citește și:  600 DE SUPERSTIȚII LA ROMÂNI

sau:  AGRICULTORII DIN TRECUTUL ROMÂNILOR

Pelasgii‬  Geții‬   Geția   ‪Dacii‬   Dacia‬ ‪ ‪Daco-geți   Vatra Stră-Română   ROMANIA

Publicitate