”DACIA CATOLICĂ” A FOST MAI MARE DECÂT ”DACIA FELIX”

De ce afirmăm că Dacia Catolică, adică ”Felicitas Dacia” a fost mai mare decât ”Dacia Romană, numită și ”Dacia Felix”? Pentru că în Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic) 1699-1918 ocupa un teritoriu mai mare, decât ocupa Imperiul Roman între anii 106-260, când Aurelian decide să mute provincia la sudul Dunării. Pe harta de mai sus cu roșu sunt marcate domeniile Imperiului Roman, iar cu albastru domeniile care le’au exploatat și controlat suplimentar Imperiul Habsburgic după 1699.

FELICITAS DACIAE / PROFECTIO AUG [USTI] MDCCLXXIII

Împăratul Iosif al II-lea și Colonia ”Felicitas Daciae” ardeleană

„Fericita Dacia” (Transilvania) sau altfel spus ”Călătoria împăratului în 1773”, este o ironică fațetă a istoriei teritoriilor getice. Palatul imperial Hofburg de la Viena este și o pagină de istorie a Transilvaniei. Colonia de la marginea estică a imperiului este o prezenţă mai discretă în conglomeratul de muzee şi monumente din inima Vienei, decât, să zicem, Boemia sau Galiţia, dar există acolo, fără doar şi poate.

Urmele trecutului imperial al Transilvaniei se fac simțite în Josefplatz, în încăperile tezaurului şi în magazinele cu suveniruri, dar cu siguranță şi în alte locuri, pe care, această succintă trecere în revistă nu le acoperă.

Iosif al II-lea când a călătorit în Colonia Transilvania în 1773,  vizitând și colonii precum Ungaria, Slavonia și Banatul, cu această ocazie s’a realizat și grupul statuar care azi poate fi vizitat la Viena în curtea Bibliotecii Naționale fostă Imperială, aflată în Josefsplatz.

Un prim reper foarte vizibil al acestui traseu sui-generis este pilastrul din dreapta-spate al monumentului împăratului Iosif al II-lea, amplasat în faţa Bibliotecii Naţionale a Austriei. Basorelieful îl înfăţişează pe împărat, în ţinută militară romană, ”primind omagiile” Coloniei Dacia, personificată de o femeie îngenuncheată în faţa împăratului călare, care îi ţine mâna dreaptă în mâna sa.

În cealaltă mână, lăsată pe lângă corp, ”Colonia Dacia” reprezentată sub o formă feminină, ţine un scut cu blazonul Transilvaniei: acvila, cele şapte turnuri soarele şi luna, toate însemne ce’i reprezintă pe români. Atitudinea împăratului este una blândă, protectoare şi radiază bunăvoinţă faţă de femeia îngenuncheată. În fundal, este reprezentată zeiţa Fortuna, golind un corn al abundenţei.

Basorelieful poartă inscripţia ”Felicitas Daciae” (Fericirea Daciei) în partea superioară şi Profectio Avg[usti] MDCCLXXIII (Plecarea împăratului 1773) în cea inferioară. Opera de artă este practic identică cu reversul medaliei emise în 1773 cu ocazia plecării împăratului din Transilvania, după vizita întreprinsă de acesta în provincie. Fără îndoială, medalia în cauză a fost sursa de inspiraţie a sculptorului.

Statuia din Josefplatz este opera lui Franz Anton Zauner, care a început lucrul la ea în 1795, la cinci ani de la moartea împăratului, şi a finalizat’o abia în 1806. Iosif al II-lea a vizitat de mai multe ori Transilvania, atitudinea sa prietenoasă faţă de români fiind la baza mitului ”bunului împărat”, care a rezistat în zona rurală a Transilvaniei vreme de peste un secol. Hotelul ”Împăratul romanilor” din Sibiu, fondat chiar în 1773, a fost botezat aşa în cinstea sa. Iată titulatura completă a acestui împărat:

Iosif al II-lea, prin harul lui Dumnezeu ales Împărat Roman, pentru totdeauna August, Rege în Germania, Rege al Ierusalimului, Ungariei, Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei, Slavoniei, Galiciei şi Lodomeriei, Arhiduce de Austria, Duce de Burgundia, Lorena, Stiria, Carintia, Carniola, Mare Duce de Toscana, Mare Principe al Transilvaniei, Margraf al Moraviei, Duce de Brabant, Limburg, Luxemburg, Gelderland, Württemberg, Silezia Sus şi de Jos, Milano, Mantua, Parma, Piacenza, Guastalla, Auschwitz, Zator, Calabria, Bar, Montferrat, Teschen, Prinţ de Suabia, Charleville, Conte princiar de Habsburg, Flandra, Tirol, Hennegau, Kyburg, Gorizia, Gradisca, Margraf al Sfântului Imperiu Roman, Burgau, Lusatia de Sus şi de Jos, Pont-à-Mousson, Nomeny, Conte de Namur, Provence, Vaudémont, Blâmont, Zutphen, Saarwerden, Salm, Falkenstein, Senior al Mărcii Venzilor şi de Mechelen.

În total, aproape 60 de teritorii !!!

Statuia împăratului este încadrată de 4 stâlpi de peste 2 metri pe care sunt așezate aceste reliefuri. În cel cu ”Fericita Dacia” se observă și stema Ardealului, lucru care dovedește ce reprezenta spațiul carpatic pentru Imperiul Roman, dar și pentru Sfântul Imperiu Romano-German, iar spațiul carpatic se dorea catolicizat și stăpânit, iar acest relief dovedește că doar Ardealul a fost considerată ”Daciae” mai întâi de Roma antică, adică vechea colonie romană Dacia care a avut doar 150 de existență, și care pe lângă Ardeal includea Oltenia și parțial Banatul, apoi de către Roma Catolică, aceste regiuni find incluse și Imperiului Habsburgic.

La câţiva paşi de Josefplatz, printre exponatele importante aflate în tezaurul imperial de la Hofburg se numără coroana principelui ardelean Ştefan Bocskay.

Acesta a condus armatele transilvănene care între 1604 şi 1606 au reuşit să le respingă pe cele habsburgice din Transilvania, restabilind autonomia principatului, sub suzeranitatea Imperiului Otoman. În 1605, el a fost ales principe, dar şi rege al Ungariei, titlu revendicat şi de habsburgi. Bocskay a fost confirmat în ambele poziţii de sultanul Ahmed I, care i’a făcut cadou o coroană superbă, din aur, bătută cu rubine, smaralde, safire, turcoaze şi perle.

Cu aceasta, principele transilvănean a fost încoronat ca rege al Ungariei de către marele vizir Lala Mehmed Paşa, în 11 noiembrie 1605. Pentru a nu înfuria curtea vieneză şi mai tare, Bocskay a susţinut că priveşte coroana nu ca pe un simbol al suveraniăţii, ci doar ca pe un cadou de la turci.

Nu se cunoaşte numele celui care a fabricat coroana, dar se presupune că aceasta a fost realizată în Persia. Cum în lumea otomană coroanele erau neobişnuite, sursa de inspiraţie pentru coroana lui Bocskay au constituit’o mitrele episcopale ortodoxe, acestea fiind la rândul lor inspirate de coroanele bizantine. Coroana principelui transilvănean este alcătuită din două părţi principale: un inel larg, cu o corolă de flori de crin stilizate, şi cupola care porneşte din acest inel. Bijuteria a ajuns în posesia Habsburgilor în 1610, după moartea lui Bocskay şi încoronarea ca rege al Ungariei a arhiducelui de Austria, Matthias. Dieta Ungariei a decis să îi ofere acestuia coroana, care a fost adusă la Viena de palatinul Gheorghe Thurzo. Coroana este expusă alături de cutia în care a fost trimisă de sultan, fabricată la Isfahan, din piele de Persia.

”Felicitas Daciae” pe stema monarhiei

Transilvania mai este prezentă şi pe două dintre tabardurile (tunici scurte şi fără mâneci, care se purtau peste armură) heralzilor imperiali, obiecte de îmbrăcăminte expuse tot în sălile care adăpostesc tezaurul. Una dintre tunici este din 1813, iar a doua este din 1830. În primul caz, stema Transilvaniei este prezentă în partea stângă a scutului blazonului imperial, la mijloc.

În al doilea caz, este vorba de tabardul purtat de herald cu ocazia încoronării lui Ferdinand I ca rege tânăr al Ungariei. Vulturul bicefal este reprezentat purtând două coroane, ale Ungariei şi Boemiei, deasupra cărora se află coroana imperială. Într-una din gheare are sabia şi sceptrul, în cealaltă, globul, toate trei însemne ale puterii imperiale. Pe pieptul vulturului se regăseşte stema Casei de Habsburg-Lorena, de aceasta fiind prinse cu coliere însemnele ordinelor imperiului: Ordinul Lânii de Aur, Ordinul Militar Maria Theresia, Ordinul unguresc al Sfântului Ştefan, Ordinul austriac Leopold şi Ordinul austriac al Coroanei de Fier. Pe aripi, vulturul poartă 11 scuturi cu stemele celor mai importante ţinuturi ale habsburgilor.

Aici, Transilvania este reprezentată în partea dreaptă, a treia stemă, numărând de sus. Privind de la stânga la dreapta şi de sus în jos, cele 11 steme reprezintă Ungaria, Galiţia, Austria de Jos, Salzburg, Stiria, Tirol, Carintia (stânga) şi Carniola (dreapta), Moravia (stânga) şi Silezia (dreapta), Transilvania, Iliria şi Boemia. Interesant este că autorul somptuoasei broderii a greşit culoarea leului de pe blazonul Tirolului, reprezentându’l negru, şi nu roşu.

Această stemă a devenit în 1867, cu foarte puţine modificări, operate la modul de reprezentare a însemnelor ordinelor imperiale, stema medie a Austro-Ungariei, până în 1915. Un pliant-suvenir cu arborele genealogic al Habsburgilor, care are pe copertă această stemă se găseşte de cumpărat la aproape toate magazinele de profil.

În 1915, stema în cauză a fost schimbată cu una în care provinciile care ţineau de coroana Sfântului Ştefan erau reprezentate pe alt scut decât cele administrate de Viena. Acest blazon, în care Transilvania figurează în partea din dreapta-jos a scutului din dreapta, a avut o viaţă extrem de scurtă, fiindcă imperiul a murit trei ani mai târziu.

Pe mulți români aceste realități îi deranjează, și probabil le zdruncină serios percepția și cunoștințele despre istoria acestor locuri, dar adevărul este uneori atât de simplu de spus, și chiar de acceptat și înțeles. De asemenea, sunt destui așa numiți ”daciști” cu aere de istorici care chiar asta și’ar dori de la țara noastră, să fie în continuare o colonie a unui imperiu german, ori roman sau romano-german și nu vreun regat sau imperiu de sine-stătător.

Ceea ce trebuie subliniat este că Imperiul Habsburgic a reușit performanța să includă mult mai mult în zona de influență a Romei: întreg Banatul, toată Crișana, Maramureșul, cât și Bukowina (Nordul Moldovei), teritorii care niciodată în istorie nu au fost cucerite de Imperiul Roman. Dar doar atât înseamnă ”Dacia” și pentru Vatican, ”Felicitas Dacia” fiind un relief făcut în cinstea împăratului, dar prin care catolicii se și felicitau de reușita lor incredibilă ca după ce geții au distrus imperiul roman, să revină în Carpați și să recâștige teritoriile pierdute.

Pe relief este Împăratul habsburgilor Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam în Casa de Habsburg-Lothringen, (n. 13 martie 1741, Viena – d. 20 februarie 1790, Viena) fiul cel mare al Mariei Thereza, a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1765-1790. A fost, de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei, Transilvaniei inclusă în 1699.

Blazonul Ardealului există și pe relieful de la Viena și pe moneda aniversară emisă cu acceași ocazie și inscripționată cu ”Felicitas Daciae”, ținută de o cucoană care simbolic ar plăti birul împăratului. În poza de mai jos avem un detaliu:

Semnificația acestei monede aniversare, dar și a reliefului de la Viena dacă mai era nevoie de vreo altă dovadă, este că Roma Catolică prin Vatican și toți regii și împărații care s’au închinat Papei, au fost și s’au considerat mereu conducători și continuatori ai imperiului Roman de vest dispărut la 476.

De asemenea, Felicitas, are conotații ce nu pot fi contestate și sunt exclusiv de sorginte romană.

Ce înseamnă ”Felicitas” și cum trebuie tradus în legătură sa cu Ardealul?

Felicitas în cultura antică romană derivă de la adjectivul latin, Felix – „rodnic, binecuvântat, fericit, norocos” și este o condiție a productivității, binecuvântării sau fericirii inspirată de divinitate.

Felicitas ar putea cuprinde atât fertilitatea unei femei, cât și norocul sau norocul generalului. Personificarea divină a lui Felicitas a fost cultivată ca o zeiță, deși felicitas poate fi tradus ca „noroc”, iar zeița Felicitas împărtășește unele caracteristici și atribute cu cele ale Fortunei, dar cele două se disting în religia romană. Fortuna a fost imprevizibilă, iar efectele sale puteau fi negative, deoarece se recunoaște existența unui altar pentru Mala Fortuna, ”Fortuna Rea” (Ghinion).

Felicitas, cu toate acestea, avut întotdeauna o semnificație pozitivă. Apare cu mai multe epitete care se concentrează asupra aspectelor puterii sale divine.

Felicitas avea un templu la Roma încă din mijlocul secolului al II-lea î.Hr., iar în timpul perioadei republicane a fost onorat la două festivaluri oficiale ale religiei de stat romane, la 1 iulie împreună cu Juno și 9 octombrie ca Fausta Felicitas. Felicitas a continuat să joace un rol important în cultul imperial și a fost prezentat frecvent pe monede ca simbol al bogăției și prosperității Imperiului Roman, cât și mai târziu al Celui Romano-German.

Atributele sale primare sunt caduceul și cornucopia, iar cuvântul englez „felicity” derivă din felicitas, și probabil și acel ”a felicita” românesc, via franceză din ”feliciter”.

În sensul său religios, felix înseamnă „binecuvântat, sub protecția sau favoarea zeilor, fericit”. Ceea ce este felix a atins păcatul divin, o stare de armonie sau pace cu lumea divină.

Cuvântul derivă din arhaicul european * dhe (i) l, adică „fericit, roditor, productiv, plin de hrană”. Cuvintele latine asociate includ femina – „femeie” (persoana care furnizează hrana sau dă sân bebelușului); felo – „a suge” în ceea ce privește un copil; filius – „fiu” (o persoană alăptată); și , probabil , fello, fellare – pentru a efectua felație, cu un înțeles inițial non-sexual «a suge».

Asocierea magică continuă cu a potenței sexuale, creșterea și norocul general a productivității este indicată de inscripția ”Hic habitat Felicitas” («Felicitas locuiește aici») pe un relief apotropaic a unui falus la o brutărie din Pompei.

În cultura arhaică romană, felicitas a fost o calitate care exprima legăturile strânse dintre religie și agricultură. Felicitas a fost pusă în discuție atunci când sacrificiul Suovetauriliei condus de Cato Bătrânul ca cenzor în 184 î.Hr. a fost provocat ca fiind neproductiv, poate pentru viciu, eroare rituală. Suovetaurilla a fost unul dintre ritualurile cele mai sacre și tradiționale ale religiei romane: sacrificiul unui porc (sus), unei oi (ovis) și unui taur (taurus) divinității Marte pentru a binecuvânta și purifica terenurilor (lustratio).

În următorii trei ani, Roma a fost afectată de o serie de semne boli și prodigii (prodigia –  eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural; minune, miracol), cum ar fi furtuni puternice, epidemii și ”dușuri de sânge”, care a necesitat o serie de explicații și invinovățiri (supplicationes). Discursul pe care Cato l’a făcut să se justifice este cunoscut sub numele de ”Oratio de lustri sui felicitate”, „Discurs despre Felicitas al lui Lustrum” și supraviețuiește doar ca o posibila citare de către o sursă ulterioară. Lustrația a fost inițial un sacrificiu pentru ispășire și purificare oferite de către unul dintre cenzori în numele poporului roman, la încheierea recensământului, iar sacrificiul era adesea sub forma unui sacrificiu animal, cunoscut sub numele de suovetaurilia .

Cato spune că ar trebui să se găsească o ”Lustrație” care sa producă ”felicitas”, „dacă culturile ar fi umplut depozitele, dacă vinul ar fi fost abundent, dacă uleiul de măsline ar fi curs în mod deliberat din livezi”, indiferent în ce altfel de formă ar fi putut să apară. Eficacitatea unui ritual ar putea fi exprimată prin ”Felicitas”.

Abilitatea de a promova felicitas a devenit o dovadă a excelenței și a îngăduinței divine. Felicitas a fost, în același timp, un dar divin, o calitate care a trăit într’un individ și o capacitate transmisibilă de a genera condiții productive în afara lui: a fost o formă de ”autoritate carismatică”.

Cicero enumeră Felicitas ca fiind unul dintre cele patru virtuți ale exemplului general, împreună cu cunoștințe de științe militare (scientia rei militaris), Virtus (ambele ”vitejie“ și ”virtute”), și auctoritas – ”autoritate”. Virtus a fost un compliment normal pentru felicitas, despre care nu se părea că se leagă de cei nevrednici. Cicero a atribuit Felicitas în special lui Pompeius Magnus (”Pompei cel Mare”), și a distins în acest Felicitas chiar norocul divin de care s’au bucurat generali de succes, cum ar fi Fabius Maximus, Marcellus, Scipio cel Tânăr și Marius.

Scrierile (sententiae) lui Publilius Syrus sunt deseori atașate de calitățile divine, inclusiv de Felicitas:

”Felicitas-ul poporului este puternic atunci când este milostiv” (”Potențiali misericori publica est Felicitas).

Felicitas a fost cuvântul de ordine folosit de trupele lui Iulius Caesar la bătălia de la Thapsus, numele de divinități și personificări divine fiind adesea înregistrate în acest scop în ultima republică.

Felicitas Iulia (”Julian Felicitas”) a fost numele unei colonii din Hispania, care a fost restaurată sub Caesar și cunoscută și ca Olisipo, actuala Lisabona, Portugalia.

Un calendar din Cumae arată că un ”supplicationes” a fost sărbătorit pe 16 aprilie pentru ”Felicitas” – ul Imperiului, în cinstea zilei în care Augustus a fost prima dată aclamat ca împărat.

În timpul republicii, numai monedele, printre care și Felicitas, erau doar personificări divine despre care se știa că au avut un templu sau un altar public. Pe singurul tip de monedă republicană, Felicitas apare cu un bust și purtând o diademă. Pe monedele romane existente, Felicitas apare cu un caduceu numai în perioada imperială. Primul exemplu cunoscut este Felicitas Publica pe un dupondius emis sub Galba.

Felicitas Temporum reprezentat de o pereche de cornucopiae pe un denarius (193-194 d.Hr.), emis sub Pescennius Niger

Felicitas Temporum (”Prosperitatea timpului”), reflectând o ideologie a epocii de aur, a fost printre virtuțile inovatoare care au început să apară în timpul domniei lui Traian și Antoninus Pius.

Sub Septimius Severus, a cărui domnie a urmat extrem de scurtei durate a mandatului unui luider militar, Pertinax și în condiții nesatisfăcătoare sub Commodus, monedele folosite pentru a exprima eforturile sale spre restabilirea ”Pax Romana”, cu teme precum ”Felicitas Temporum” și ”Felicitas saeculi” (”Prosperitata Epocii”, Saeculum), a predominat în anii 200-202.

Unele monede imperiale folosesc aceste fraze cu imagini ale femeilor și copiilor în familia împăratului.

Când Imperiul a venit sub conducere creștină, virtuțile personificate care fuseseră cultivate ca zeități ar putea fi tratate ca concepte abstracte, deși ulterior Imperiul de la Niceea a adoptat numeroase tradiții elenice, inclusiv o versiune a zilei de sărbătoare a prosperității ”Felicitanalia”, descrisă de Ovid în 11 cartea Fasti (poezie).

Felicitas Perpetua Saeculi (”Perpetua fericire a erei”) apare pe o monedă emisă sub Constantin, primul împărat care s’a convertit la creștinism.

Concluzia pe care lesne o tragem este că Ardealul sau oricare dintre coloniile imperiale ale Romei Antice, sau Romei Catolice, au fost într’un fel sau altul un Felicitas care aduceau numeroase beneficii în averi, produse sau resurse naturale, iar cei care susțin prin orice mijloc ”Dacia” nu sunt decât niște unelte în slujba lor, conștiente sau inconștiente. Toate teritoriile getice care se regăseau în Imperiul Habsburgic până în 1918, când acesta se destramă, am putea să le numim generic, ”Dacia Catolică”, pentru că s’a urmărit asiduu acest scop

Uneori regăsim această manifestare inconștientă și la unii care au ca ocupație  repunerea adevărului istoric la locul lui prin demontarea minciunilor despre istoria românilor, sau cel puțin așa cred ei:

DANIEL ROXIN, NECONVINGĂTOR ÎN ÎNCERCAREA DE A MENȚINE ÎN CIRCULAȚIE TERMENII: DAC, DACI, DACIA

Citește și:  ”DACO-TRACIZAREA” GEȚILOR

sau:  DACII ERAU TOT GEȚI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

Sursă: laudator.blog.hu, Bogdan Stanciu

2 gânduri despre &8222;”DACIA CATOLICĂ” A FOST MAI MARE DECÂT ”DACIA FELIX”&8221;

  1. in timpul revoltei lui Horea, pe vremea cand Habsburgii conduceau Ardealul (Felicitas Daciae), un ziar maghiar il numea pe Horea drept, principele Daciei.

    https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/01/15/executia-lui-horea-si-closca-relatare-din-ziarul-a-magyar-hirmondo-bratislava-1785/

    Execuția lui Horia și a lui Cloșca, descrisă de ziarul „A Magyar Hírmondó” (Bratislava, 1785):

    „Horea, principele imaginar și de neuitat al Daciei, care a vărsat mult sânge inocent, în ziua de 28 a lunii trecute a fost uns pentru îndelungata veșnicie la Alba Iulia. Pentru această sărbătoare princiară au trebuit să vină și să fie prezenți câte 2 sași și 4 români din fiecare localitate unde locuiesc români sau sași. Precum dovedește o relatare a unui martor ocular, pe când Horea și tovarășul său de tulburări Cloșca Ion Popa au fost duși la locul pedepsei lor de mii de ori meritate, Cloșca și-a pierdut întreaga sa vitejie de dinainte, lepădându-și cu totul înfățișarea omenească (care îl făcea asemănător unui om) în spaimele tremurătoare ale morții; Horea, în schimb, s-a dus fără a fi schimbat deloc, cu inima curajoasă, la locul desemnat ca punctul final al ceasului de chin al vieții sale. Aici Cloșca și-a sfârșit primul viața lui nemeritată în chinuri groaznice, el fiind zdrobit cu roata din tălpi până în vârful capului, iar Horea a sfârșit în chip mult mai milos, căci după o lovitură cu roata care i-a zdrobit femurul drept, a primit imediat lovitura de grație în piept, astfel, încât, precum sufletu-i din trup tot așa i s-au risipit atât furia, cât și aspirația la coroana maghiară din sufletul său. În sfârșit, ambilor răzvrătiți luându-li-se capul cu o secure, ei au fost tăiați în patru bucăți și trimiși astfel spre a fi expuși în acele locuri unde răscoala lor a pricinuit cele mai mari primejdii. Până acum, cei ce ne-au informat, cu toții îl descriau pe Horea ca pe un țăran de statură foarte mică; iar acum (nu știm cum e posibil) domnul care ne informează, și în fața ochilor căruia cei doi s-au dus în iad, susține că Horea ar fi fost un român de statură înaltă, mușchiulos, cu privirea dârză. Vom înțelege mai bine toate acestea din istoria răscoalei pe care o vom da în curând; noi oferim doar ceea ce putem cumpăra. Mai sunt încă 150 dintre ei sub judecata comitatelor, ei așteptând sentința asupra capetelor lor. Sperăm că nici aceștia nu vor rămâne fără ea.”

    ziarul poate fi gasit aici:
    http://real-j.mtak.hu/1024/

    cineva trebuie sa puna ziarul si pe Google Books. Thraxus, ar trebui sa gasesti peste tot pe Internet, toate sursele straine in care Romanii sunt numiti Daci, si sa faci un video pe Youtube cu ele, sa fie in Engleza, sa inteleaga toata lumea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s