PREOȚII PELASGO-GEȚILOR, SOLOMONARII HIPERBOREENI

Șamanii, solomonarii și preoții geților

Solomonarul este ”magicianul” (vrăjitorul) despre care se credea, în mitologia rumînească, că poate controla norii și ploaia. Solomonarii sînt cei care controlează mișcarea balaurilor norilor, pot aduce grindina și vindecă boli.

Solomonarii, aceste enigmatice personaje ale mitologiei rumîneşti, trăiesc pe jumătate în legendă, pe jumătate în realitatea cotidiană a satului rumînesc. Personaje semidivine, aceşti solomonari investiţi cu puteri magice, sînt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani, gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi.

Legendele îi pun în legătură cu duhurile, mai ales cu Vântoasele, atribuindu’le puteri precum îmblînzirea şi călărirea balaurilor, ascensiunile cereşti, impunerea voinţei asupra fenomenelor meteorologice (mai ales grindina şi furtuna) sau harul vindecării.

În această direcție există două variante:

1. Prima ar fi aceea că lucrul se întîmpla în mod real fiind un străvechi procedeu de teleportare denumit popular ”hultănie”.

”Hultanii
Basmul se apropia de sfîrşit. Îl ascultasem cu foame de amănunte pe povestitorul din faţa mea, despre care se zicea că’i dintr’un neam foarte vechi de huțuli. Auzisem o întreagă legendă cu solomonari, îmblînzitori ai balaurilor furtunii, stăpânitori de vânturi şi ploi, istorisiri despre ”hultănie”, o tehnică străveche de teleportare între spaţii şi vremi, sau despre vechile ”şcoale de solomonărie” din Bucovina, care’i învaţă pe magii stihiilor prevestirea viitorului, cititul în stele, legarea şi dezlegarea de ploi.

Şi totuşi, interlocutorul meu nu reuşise să strîngă pulberea acestor împrăştiate legende, pe care le întîlnise prin cărţi, gazete sau poveşti relatate de babe şi de bătrîni, nu’mi putea explica ce sunt misterioşii solomonari, nici dacă ei au existat vreodată. Îl interesaseră toate aceste superstiţii doar fiindcă trăise în copilărie o întîmplare neobişnuită, ce avea legături cu misterioasele solomonii.

Atunci nu’i dăduse atenţie, dar cu trecerea anilor a înţeles că secvenţa aceea are tîlcuri mult mai adînci şi secrete. Îşi amintea mulţi ţărani cu straie albe şi pielea arsă de soare, risipiţi pe un cîmp nesfîrşit.

Aşteptau ceva parcă, privind în cer. Seceta pustiitoare, totul era roşiatic, ogorul fript de blestemul arşiţei, iar către amiază, glia devenea precum jarul şi aerul se curba. Ţăranii auzeau un zgomot înspăimîntător, înfundat, de joasă frecvenţă, şi imediat încetau lucrul, bătînd speriaţi mii de cruci:
”Doamne, ajută’ne!”.

Dacă ridicau ochii spre soare, ei spuneau că le fulgera privirea ceva ca un ghem de cîrpă albă, înconjurat de ceaţă, trecînd prin văzduh, o nălucire spintecînd cerul sau propriile lor minţi, cine ştie.”

Oamenii scuipau în sîn cu obidă, ţipînd: ”ptii, hultanu’!”.

Hultanul, adică uliul, vulturul, era de fapt solomonarul care fie mergea prin nori, fie ”aducea pe sus” pe cineva din locuri şi timpuri îndepărtate…

Bătrînii ne ziceau atunci că’n sat umbla oameni anume creaţi pentru a fi vrăjitori, născuţi cu cămaşa descîntată şi căiţă pe cap, pe care’i recunoşti prin aceea că se ţin ca nişte cerşetori. Dar pe cerşetorul acesta nu vezi să’l huiduiască cineva, ci lumea se uită la el cu sfială, ca la un om sfînt.

Pita pe care o iau aceşti milogi nu o mănîncă, ci o aruncă pe ape, pentru sufletul morţilor sau pentru dezlegarea ploilor. Ei, copilăria a trecut…

Apoi, cînd am citit undeva că hultănia este asemănătoare chiar practicilor șamanice, toate aceste secrete ale prunciei mele au început să mă preocupe iarăşi, şi foarte intens”, îşi aminteşte tovarăşul meu de drum.

Şi totuşi, omul meu nu văzuse vreodată vreun solomonar, nu ştia nici dacă în locurile copilăriei sale mai există cineva care să poată povesti despre descîntătorii ploilor.

Mai mult, ca un semn rău, el pur şi simplu nu reuşea să’şi amintească nici măcar satul bucovinean unde au avut loc aceste apariţii, avea însă credinţa că trebuie să fie undeva în triunghiul Moldoviţa-Brodina-Arbore. Drept care acum, la sfîrşit de poveste, s’a legat să pornească împreună cu mine prin Obcinile Bucovinei, în căutarea adâncilor sale obsesii.” (formula as)

Hultan în limbaj popular înseamnă vultur, ori unul dintre simbolurile ce’l desemnau pe Zamolxio în dubla sa ipostază de principiu masculin şi principiu feminin este vulturul bicefal al cărui simbolism este identic, dar invers celui al caduceului.

Cel mai exact simbolismul acvilei bicefale este legat de simbolismul lui Ianus Bifrons ce desemnează în ipostază antropomorfă simbolismul caduceului a acelui ”solve et cuagula” al alchimiştilor medievali.

La Mănăstirea Tismana, toaca metalică din faţa bisericii mari are forma unui vultur bicefal cu aripile întinse şi cuprinde trei medalioane, câte unul pe fiecare aripă şi altul pe piept. Vulturul ţine cu ghearele câte o filacteră ce ne spune că ”această toacă s’a făcut pentru Sf(â)nta Mănăstir(e) Ti(s)ma(n), p(r)in osârdia şi kiă(l)tuiala lu(i) Ştefan Ieromonahul, la anul 1840”.

Inscripţiile au literele în relief şi la turnare s’au produs unele deformări care îngreunează citirea. Acesta este şi motivul pentru care nu a fost publicată decît în parte. Piesa este un unicat, de o originalitate şi frumuseţe deosebită.

La fel Zeus Pelasgicul avea ca emblemă a suveranităţii universale vulturul și nu este exclus ca emblema ordinului solomonarilor să nu fi fost tocmai aceea a unui vultur bicefal de la care să fi preluat acest nume.

Acvila bicefală a fost și stema Imperiului Roman de Răsărit, Imperiu a cărei moştenire culturală, spirituală şi chiar de limbă era, pentru că limba latină se trage dintr’un dialect getic carpatic în definitiv.

Acvila bicefală a fost o prezenţă heraldică constantă în Ţările Rumînești, de găsit în biserici, în cărţi de cult şi pe obiecte liturgice; acvila bicefală este stema Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a Muntelui Athos şi simbolul neoficial al Creştinismului ortodox, credinţa majoritară a românilor; creştinii catolici din Transilvania s’ar putea regăsi şi ei în simbolul acvilei bicefale – fosta stemă fiind preluată și de monarhia vieneză a habsburgilor; se găseşte pe stemele mai multor state vecine (Serbia), simbol comun care inspiră şi unitatea de tradiţie a acestei părţi a lumii.

Simbolistica acvilei bicefale este multiplă şi foarte inspirată:

a) Simbolizează dualitatea dintre planul spiritual şi planul secular din singurul corp social al unei ţări;

b) Reprezintă dualitatea ce trebuie să fie în armonie dintre domnie şi societatea civilă;

c) Reprezintă dualitatea în armonie dintre democraţie şi statul de drept;

d) Reprezintă dualitatea în armonie dintre puterile în stat.

O acvilă bicefală, avînd un scut cu stemele tuturor provinciilor istorice rumîneşti, fiind încununată de o singură coroană – cea a Rumîniei regale şi avînd şi deviza ”Nihil sine Deo”, ar fi o stemă care ar spune o poveste mai consistentă decât vulturul cruciat actual, care exprimă doar un soi de precedenţă a Valahiei faţă de celelalte ţinuturi rumîneşti.

În poza de mai sus este o reprezentare a acvilei bicefale din timpul lui Constantin Brîncoveanu, pe conacul de la Potlogi, unul din multele semne ale conştiinţei domnitorilor din Ţările Rumînești că sunt continuatori ai Imperiului Roman de Răsărit, că sînt ”Bizanţ după Bizanţ”, cum frumos şi adevărat spunea Iorga.

2. A doua variantă și mai tulburătoare este aceea în care se afirmă că aceste călătorii se făceau în vis la voință.

Știința lor este transmisă de la maestru la un ucenic, luat de un solomonar bătrîn dintre copii însemnați la naștere (purtători de căiță, o membrană care le acoperă capul și trupul) și crescut în peștera lor de la marginea pămîntului.

Se spune că numele de ”solomonar” și l’au capătat abia în evul mediu sub influența culturii iudeo-creștine datorită unei asemănări fonetice cu termenul local ”salman”. Unii cercetători sînt de părere că denumirea de salmani atribuită solomonarilor ar proveni de la regele biblic Solomon care el însuşi, era considerat un mare vraci.

Aşa să fie oare?

Nimic din legendele legate de solomonari nu ne îndreptăţeşte să credem că ar fi aşa. Dar, numele de salmani ne îndreptăţeşte să credem că solomonarii au o filiaţie directă cu Zamolxio deoarece unele izvoare istorice atestă și forma Salmoxe ca derivat al numelui marelui zeu al geților.

Studiind acest termen aflăm că salman este un cuvânt compus: sal – man ce, aşa cum şi este cazul de faţă, desemnează un personaj semidivin, iniţiatul zamolxian.

Sal, derivat din Zal, rădăcină a numelui divin Zalmoxio, care poate însemna și Zeul Moş, unul dintre epitetele de care se bucura Zamolxio ca rădăcină a zeilor şi oamenilor deopotrivă, demonstrează cu prisosinţă faptul că solomonarii erau preoţi zamolxieni.

Pe de altă parte, particula ”man” alăturată unor cuvinte din vocabularul limbii rumîne are sensul de (om) ”mare”. Iată cum omul şi divinitatea se reunesc pentru a da naştere, în forma legendei, iniţiatului cunoscător al tainelor lumii şi a celor de dincolo de lume!

Revenind si privind dintr’un alt punct de vedere, vedem că însuşi Zamolxio avea ca epitet de onoare ce’l desemna ca şi creator al oamenilor numele de OM.

Prin urmare, numele salman dat solomonarilor, nu are nimic de’a face cu istoria şi spiritualitatea ebraică şi nicio filiaţie cu regele biblic Solomon, ci desemnează omul care a trecut cu brio etapele iniţierii zamolxiene, ajungînd să se asimileze cu zeul, prin moartea iniţiatică infăptuită prin aruncarea în cele trei suliţe de care aminteşte Herodot; şi tocmai la acestă iniţiere supremă face referire ascensiunile cereşti amintite de tradiţia legată de solomonari.

Ne mai interesează aici încă un aspect legat de tradiţia despre solomonari. Se spune că ei călăreau şi îmblînzeau balaurii. Nu este oare aici un aspect destul de clar a credinţei lor zamolxiene, aceasta cu atît mai mult cu cît stindardul geților era chiar un balaur (dracon)?

Dacă Zamolxio era divinitatea sub patronajul căreia se afla ordinul solomonarilor atunci înseamnă că aceştia, implicit, în farmecele şi descântecele lor, nu’l puteau invoca decât pe el. De aici, de la aceste invocaţii pe care le făceau atît pentru a aduce grindina, ca pedeapsă divină, pentru nemărinimia oamenilor, cît şi pentru a vindeca, li se trage solomonarilor porecla de zgrebunţaşi întîlnită în Țara Moţilor.

”A zgrebunţa” este o variantă a termenului popular ”a zgrăcina”- a chema necontenit, a invoca, a striga tare şi de multe ori (numele cuiva), dar este și un derivat al popularului zgrăbunță, care există încă prin dicționare care înseamnă:

1. Bubuliță, coș. sau

2. Grăuncior de unt, de brînză, de gheață etc. (care plutește într’un lichid).

Așadar varianta aceea despre care se spune într’un basm bucovinean, cules în 1932, că puterea, solomonarii o au de la împaratul cel înțelept Solomon, care a stăpînit toate tainele de pe lumea asta este doar o legendă născocită de evrei.

Iar despre Solomon, faimosul rege biblic, care putea să închidă și să deschidă cerurile, iar la porunca lui vînturile care îl ridicau chiar pînă la Dumnezeu, vom aprecia după ce aflăm cît de lumesc trăia.

După opinia arheologilor Finkelstein și Silberman, Solomon nu ar fi fost rege și nu ar fi avut un regat, descrierea din Biblie a regatului său potrivindu’se mai mult perioadei regelui iudeu Manase, vasal al Asiriei:

”Considerînd problema sub toate aspectele, avem o situație în care condițiile descrise ca fiind din marele regat al lui Solomon seamănă foarte mult cu cele din ținutul regelui Manase. Districte bine administrate și un mare număr de lucrători de corvoadă clădind noi orașe regale; legături comerciale cu lideri străini; caravane către nord trecând prin teritoriul Iudeii și ambasadori din Arabia aflați în Ierusalim – care sunt combinate cu amintiri neclare, împrumutate din zilele de glorie ale comerțului din Israelul aflat la nord – toate susțin credința în vechimea și înțelepciunea strategiei regelui Manase de participare înflăcărată la comerțul și diplomația imperiale”, Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, David and Solomon. In Search of the Bible’s Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition.

Nu s’au găsit pînă în prezent dovezi arheologice despre regatul lui Solomon, ci numai din vremea unor regi urmași ai săi. Nu a fost găsită pînă în prezent nici o urmă a Templului lui Solomon. În schimb există urme ale Templului (Al Doilea Templu), care a fost reconstruit, potrivit Bibliei, în locul acestuia.

Toate acestea ne face să credem că Solomon putea fi un mare inițiat, sacerdot sau un șaman al acestor învățăminte, cel despre care se crede nejustificat că ar fi dat ulterior numele acestei caste.

Trebuie menționat că acesta se presupune că ar fi trăit pe vremea geților hitiți din Anatolia, între 1000- 931 î.Hr., a fost căsătorit cu o fiică a unui faraon din vremea sa, a mai avut și alte 700 de neveste și 300 de concubine.

Cu greu ar putea fi luat de model ”regele Solomon” de către un ascet al acestui ordin al salmanilor sau al solomonarilor cum totuși li se mai spun.

În Biblie se spune:

”Solomon s’a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, și a adus’o în cetatea lui David, pînă și’a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, și zidul dimprejurul Ierusalimului”, (3 Regi 3:1).

Ceea ce ne întărește bănuiala că Solomon nu era iudeu, așa cum nu era nici pustnic.

Deși Dumnezeu interzisese încuscrirea cu 7 neamuri ”mai mari la număr și mai puternice” decît cel al lui Israel (hitiții, ghirgasiții, amoriții, canaaniții, fereviții, heviții, iebusiții), așa cum relatează cartea Exodului și Deuteronomului pentru ca fiilor lui Israel să nu le fie întoarse negreșit inimile către dumnezei străini, Solomon a nesocotit porunca Domnului și a trăit cu 1000 de crăiese împărătești și țiitoare moabite, amonite, edomite, sidoniene și hitite. Iar la bătrînețe, femeile i’au abătut inima, i’au plecat inima spre alți dumnezei, după cuvîntul Domnului, și, astfel, inima ”nu i’a rămas în totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima presupusului său tată, David”.

De asemenea, Ordinul Solomonarilor se spune că ar fi apărut în 1450 î.Hr. și ar fi fost introdus de Zamolxio înainte de biblicul Solomon, dar nu avem certitudini în acest sens.

Asemenea unor asceți, solomonarii trăiesc departe de lume, pe Tărîmul Celălalt, dar mai coboară prin sate pentru a cerși, deși nu au nevoie de nimic, iar unde nu sînt primiți bine, abat balaurul grindinii.

Legendele rumîneşti consideră uneori solomonarii ca oameni sfinţi lăsînd a se înţelege ca sînt un fel de instrumente a dreptăţii divine deoarece ei evaluaiază valoarea morală a oamenilor.

În acest ultim sens, tradiţia spune că solomonarii umblă prin sate în chip de cerşetori şi dacă nu sînt primiţi cum trebuie ei se supără şi aduc grindina asupra hotarelor satului distrugând recoltele şi bunurile.

Tot ceea ce primesc solomonarii ( deşi, aşa cum lasă să se înţeleagă unele relatări, ei nu au nevoie de nimic) aruncă pe apele curgătoare pentru duhurile necurate.

Adesea sînt descriși ca oameni simpli sau cu aspect de cerșetori, care testează bunătatea oamenilor cerînd de pomană, binecuvîntîndu’i in primul caz și pedepsindu’I dacă erau refuzați.

Cele mai multe relatări se referă la oameni înalți, roșcovani, cu mantii albe, avînd la brîu unelte magice, fie cerșind prin sate fie călare pe balaurii grindinei singuri sau alături de moroi.

Moroiul, în mitologia rumînească se crede că ar proveni de obicei dintr’un prunc mort înainte de a fi botezat, ucis sau înmormîntat de viu, sau dintr’un mort neputrezit, căruia nu i s’a făcut slujba religioasă.

Se crede că moroii plîng noaptea și își cer botezul. Există credința că moroiul iese noaptea din mormînt în chip de fantomă pentru a pricinui rele celor vii.

Dincolo de Carpați, în majoritatea zonelor etnografice ardelene, cu deosebire în Țara Moților și in zona Pădurenilor din județul Hunedoara, prin moroi (și forma sa feminină, moroiniță) se înțeleg exclusiv vrăjitorii (vrăjitoarele) care fură laptele și mana vacilor, într’un exemplu unic de vampirism îndreptat împotriva belșugului alimentar adus de animalele domestice.

În schimb, în Oltenia și în Teleorman, moroii sînt absolut identici cu strigoii, oamenii fiind convinși că dacă mortul a fost în viața sa un om cu inima rea, a dușmănit pe rudele sale și s’a purtat aspru și fără milă cu ai lui, atunci – inevitabil – se face moroi.

Pentru a se feri de mânia solomonarilor, oamenii puteau apela la un Meșter Pietrar, un solomonar revenit printre oameni, dar care le știe magia. Tradiția rumînească nu pune la îndoială existența lor, ba chiar ar exista și mărturii din Ardeal și din Bucovina, cu privire la existența unor ultimi solomonari.

Există însă numeroase interpretări a provenienței mitului, cele mai multe legate de preoții pelasgo-geților Kapnobatai sau Ktistai, peste care s’au adăugat și numeroase influențe creștine și nu numai, rezultând un produs sincretic de mituri și credințe.

Kapnobatai si ktistai sînt asceți ce aparțin acestei ramuri și sînt adepții doctrinei zalmoxiene.

”Poseidonios afirmă că misii se feresc, din cucernicie, de a mînca vietăți, și iată motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor. Se hrănesc cu miere, lapte și brânză, ducînd un trai liniștit – pentru care pricina au fost numiti theosebeis și kapnobatai. Unii geți (din Tracia) își petrec viata fără să aibă legături cu femeile, numindu’se ktistai; ei sunt onorați și socotiți sacri, trăind, așadar, feriți de orice primejdie.” (Strabon – Geografia).

Aceste cuvinte aparțin marelui geograf antic Strabon si se referă la calugării și la preoții geto-moesilor.

Cine erau acești moesi? O populație nord-getică ce locuia între Balcani și Dunăre, făcînd parte dintre geți, avînd aceeași limbă.

Un alt istoric celebru al Antichității, iudeu, Iosephus Flavius, născut la Ierusalim, vorbind în cele două opere ale sale (”Războiul iudaic” și ”Antichitățile iudaice”), despre esenieni, ne spune că ”nu trăiesc aceștia într’un fel deosebit de al celorlalți oameni, ci traiul lor seamănă cu al așa-numiților pleistoi de la geți”.

Cum relativ despre pleistoii geți nu avem izvoare, mărturia sa este de o deosebită importanță, pentru că ne arată aspecte din viața asemănătoare pe care o aveau și geții pleistoi:

”Esenienii au bunurile în devălmășie, iar bogatul nu se bucura intru nimic mai mult de cele ce are decât acela care nu are nici un fel de avere. Și așa se poartă oamenii în număr de peste patru mii. Ei nu’și iau neveste și nici nu obișnuiesc să aibă sclavi, pe de o parte socotind că robia duce la nedreptate, pe de alta dîndu’și seama ca se ivește astfel prilej de răzvrătire. Aceștia trăiesc prin ei înșiși și se folosesc de serviciile pe care și le pot face unii altora. Aleg un fel de perceptori ai veniturilor și ai roadelor ce le produce pămîntul, aceia fiind niște bărbați, cumsecade, iar preoții iau asupra lor pregătirea grîului și a alimentelor.”

Acestea sunt toate informațiile ce ne’au parvenit cu privire la asceții-călugări ai geților. Ele au iscat numeroase discuții, mai ales în ceea ce privește originea etimologico-lingvistică.

Theosebeis înseamnă poate ”adoratori ai zeilor”.

În schimb kapnobatai, ktistai și pleistoi sînt cuvinte getice, poate în dialect moesic (transdunărean zis și tracic de tracomani), asupra lor formulîndu’se diverse opinii, fără a se fi ajuns la un consens.

Vasile Pîrvan a tradus kapnobatai prin ”călător prin nori”, sau ”umblători prin fum”.

Al treilea termen ”pleistoi” s’ar traduce prin ”cei mari”, ”conducătorii” și se referă la preoții geți.

În descrierea lui Romulus Vulcănescu ei sînt uriași sălbatici cu chica roșcovană, ochi bulbucați și sîngeroși, trupul păros, au ”cozi de pene la subțioară și noada terminată într’o codiță”. Poarta ”tundre albe”, peste care atîrnă traiste în care țin uneltele magice, o toporișcă de fier descîntată, un frîu din coajă de mesteacăn, o carte de înțelepciune, un fel de pravila de divinație.

Sub cele șapte pieptare pe care nu le leapadă niciodată, nici pe căldura lui Cuptor, atîrnă o toacă mică, simbol al declanșării furtunilor. Cînd bate în toacă, toate spiritele elementare ale furtunii, Vîntoasele și Ropotinile, încep să se foiască prin văzduh.

După cum se știe, Potopul se consideră azi tot mai des a se fi petrecut la Marea Neagră. În Peștera comorilor, un text apocrif siriac din secolul al V-lea sau al VI-lea, este prezentată o legendă ce explică apariția și folosirea toacei.

După ce Noe a terminat de construit arca, Dumnezeu i’a poruncit să fabrice o toacă din lemn de trei coți lungime și un cot și jumătate lățime și un ciocan din același lemn.

În această toacă Noe trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prînz și seara, după apusul soarelui, pentru a’i aduna și informa pe oameni despre iminența potopului și a’i îndemna să se pocăiască și să se convertească.

Această legendă a fost folosită de Lucian Blaga în piesa Arca lui Noe.

Dar cea mai pertinentă opinie credem că este, cea a lui Mircea Eliade, care a studiat atent fenomenul:

”În acest caz kapnobatai ar fi dansatori și vrăjitori (șamani) misieni și geți, care întrebuințau fumul de cânepă pentru a provoca transele extatice …”

Deci în cultul lui Zalmoxe se includ și practici șamanice existente și la alte seminții getice, cum ar fi celții, germanicii sau vikingii.

Șamanismul este un fenomen religios extins pînă în tărîmurile siberiene, central asiatice și apoi pe tărîmuri americane, răspîndit și pe o vastă zonă ce cuprinde Indonezia, Oceania și Australia.

Șamanul este un extatic a cărui inițiere comportă moartea rituală urmată de inviere, extazul semnificând ridicarea sufletului la cer, peregrinări pe pămînt, ori coborîrea printre morți. Șamanul intreprinde asemenea călătorii din diverse motive: pentru a’l întîlni pe zeu și a’i prezenta ofrandele, a căuta un suflet răpit de demoni, ori rătăcit de corp, a conduce sufletul unui mort, ori pentru a’și îmbogăți știința.

Șamanismul se întâlnea și în Grecia încă din epoca arhaică, în experiențele lui Orfeu. Printre șamani se înscrie si Pythagoras, considerat a fi ”modelul” lui Zamolxio, deci nu e de mirare că învățați precum K. Meuli ori E.R. Dodds îl socotesc pe acesta din urmă drept un șaman mitic.

Educația solomonară

Preoții sacerdoți au jucat un rol important în societatea getică, mai mult decît este acceptat azi aportul preoților creștini în societatea rumînească, mare parte din rolurile lor fiind luate azi de judecători, profesori și medici, și pot fi comparați cu druizii geto-celților.

Preoții geți aveau cunostințe științifice, ori îndeletniciri medicale care își găsesc bune analogii la druizii cețti. Tot ei sunt cei care, citind semnele cerești, fac prorociri.

Din aceste motive nu plăteau impozite și nu mergeau la războaie. Ei oficiau cultul, se îngrijeau de sacrificiile publice și private, explicau practicile religioase. La ei veneau un mare număr de tineri ca să învețe și tot ei sînt cei ce împart dreptatea.

Iordanes, geograful, vorbind despre Comosicus, care i’a urmat lui Cenio (Deceneu) spune că ”el împărțea poporului dreptate ca ultimă instanță”.

În fruntea preoțimii getice se găsea preotul suprem, care a jucat un rol deosebit de important. Un asemenea mare preot a fost însuși Zamolxio, despre care Strabon ne spune că îl sfătuia pe rege, lucra în înțelegere cu el.

În timpul lui Boero Biseto demnitatea de mare preot era deținută de către Deceneu. Tot Strabon relatează că învațase, ca și Zamolxio, în Egipt, unele semne de prorocire.

Despre Deceneu, sau Cenio așa cum reiese din Tăblițele de la Sinaia, Iordanes ne spune ca Boero Biseto i’a dat o ”putere aproape regală”, iar după moartea lui, geții ”au avut aproape în aceeași venerație pe Comosicus, fiindcă era tot așa de iscusit”.

Pe vremea lui Daci Balo se pare că funcția de preot suprem o deținea Vezina, care era ”vice-rege”. Iordanes ne mai amintește și de celebrul Zeuta, pe care Mommsen îl identifică cu Seuthes, tatăl hiperboreanului Abaris.

În Țara Moților sînt cunoscuți ca Șolomonari sau Zgrimințieș.

”Mitologia populară spune că șolomonarii au o anumită carte, în care se cuprinde toată știinta și puterea lor. Cartea aceasta o învață șolomonarii în școala din cetatea Babariului, și nu fiecare iese șolomonar, ci numai din 7 unul”, conform cu Literatura populară, București, 1985, p. 53.

Solomonarul este văzut ca un bărbat înalt cu ochii bulbucați și părul roșcat, îmbrăcat într’o haină albă.

Solomonarii poartă un topor din fier descîntat cu care se crede acesta fabrică grindina, dar care are și un rol de paratrăznet când este împlântat în pământ sau în pragul casei, un frîu din coajă de mesteacăn cu care acesta strunește, îmblînzește și dirijează balaurul grindinii, Cartea Solomonăriei, în care se află toată puterea și știința lor, iar la piept o toacă mică de lemn cu care solomonarul invocă Vîntoasele (ielele).

În unele părți din recuzita solomonarului are și niște legături din cîrpe ce poartă, ”moime”, nume ce seamănă, etimologic vorbind, cu termenul ”moine” adică ”vreme grea”, furtună.

Legendele rumînești mai spun că solomonar poate deveni doar copilul născut cu căiță (bonețică, placentă, scufiță, tichie) sau cu o membrană ce îi acoperă corpul care la o vîrstă fragedă este luat de un solomonar bătrîn și dus la Solomonanță sau Școala de solomonărie, aflată undeva la capătul pămîntului într’o groapă adîncă sau într’o peșteră.

Se spune că aici, lecțiile ar fi predate de însuși Diavolul sau de arhidemonul Uniilă și că din 7 ucenici doar unul singur ajunge să fie solomonar plin, la sfîrșitul unui stagiu de pregătire ce durează pînă la vîrsta de 20 de ani, desfăsurîndu’se în condiții foarte dificile.

În această școală solomonarii învață toate limbile vietăților de pe pămînt, toate farmecele și toate descîntecele și după ce asimilează toate acestea se retrag într’o peșteră în care, așezați la o masă din piatră, scriu într’o carte toată știința.

Traian Herseni crede că tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al geților – ktistai – deoarece locuiau ”în locuri solitare, în păduri sau aproape de lacurile montane”.

Eugen Agrigoroaiei, îi compară cu Kadmos, și definind casta lor ca fiind moștenire getică, spune că solomonarul din tradiția folclorică este rezultatul unui ”proces de zeificare a sacerdotului”.

Pentru acest cercetător, solomonarii sînt ”preoți inițiați”.

Solomonarii, numiți și grindinari, hultani, ghețari, izgonitori de nori sau zgrăbunțași sînt inițiați (trăind și astăzi prin Bucovina) la școlile de solomonărie în astrologie, prezicerea viitorului, dar mai ales în stăpînirea tuturor fenomenelor meteorologice, venind de pe Tărîmul Celălalt.

Deși se crede că termenul solomonar a pătruns în lexicul rumînesc abia prin secolele XVII-XVIII, se pare că originea primilor izgonitori de nori se pierde în adîncimile istoriei antice. Unii îi alătură vechilor preoți asceți geți – kapnobatai (călători prin nori sau umblători prin fum), cei care săgetau norii spre a opri balaurii furtunilor.

Alții spun c’ar fi urmași ai Sfîntului Ilie, des întîlnit în legendele populare, vrăjitorul care’i fulgera pe draci și oamenii păcătoși. Au fost identificati ulterior, ceva mai tîrziu cu Sfîntul Ilie, ca urmare a aspectului lor demonic, de pedepsitori și aducători de urgie, Meșterul Pietrar, un fost solomonar, apărînd în opoziție ca cel care avea abilitatea de a împiedica acțiunile lor malefice.

Fără îndoială că numărul marilor preoți geți a fost cu mult mai mare decît cei pomeniți în operele literare ale Antichității. Despre ei nu avem informații și nu putem decît afirma că au jucat un rol esențial în conducerea regatelor getice și în istoria enigmatică a neamurilor getice care au trăit în jurul Carpaților, pe ambele maluri ale Dunării și la Marea Neagră, în întreaga lume getică.

Dacă solomonarii sînt într’adevar urmașii inițiaților geți, vechii sacerdoți zalmoxieni, atunci e posibil ca aspectul demonic să fie accentuat de influențele creștine care îi vedea ca pactizînd cu forțele întunericului.

Ceea ce a rămas despre ei este faptul că erau inițiați în tainele văzduhului, ale munților înalți, ale peșterilor adînci și ale iezerelor ascunse. Erau protectori ai drumurilor de munte, stăpîni peste împărăția de jos a negurilor pîclelor și promoroacei, deținători ai secretelor Vămilor văzduhului și stăpîni ai balaurilor aducători de furtună, așa cum spune tradiția populară.

Se remarcă totuși influența a două percepții diferite, cea a solomonarilor din negura vremurilor, persoane de excepție care au ajuns să stăpîneasca natura în urma unor îndelungi inițieri în școlile de solomonărie, și cea de vrăjitori malefici, pactizînd cu forțele diavolului.

Am putea remarca ascensiunea balaurului din fundul pămîntului prin intermediul unui iezer adînc, stăpînit cu ajutorul ghieții și ridicat pînă în culmile cerului. Solomonarii erau văzuți ca fiind stăpînii balaurului din adîncul pămîntului, Împăratul Șerpilor, un termen asemănător cu cei folosiți în tradițiile asiatice pentru a descrie pe Kundalini.

Cît despre ”regele iudeu” Solomon cel despre care se spune că ar fi patronul spiritual al solomonarilor carpatici, noi ipoteze sînt aduse în fața cercetătorilor.

Generații succesive de teologi și arheologi au bătut Țara Sfîntă, fără succes, în căutarea capitalei, palatului, templului și bogăției, astfel că trebuiesc luate în considerare și variantele în care textele ori sînt false, ori greșit înțelese.

Istoricul și autorul britanic Ralph Ellis, afirmă ca dacă Solomon era rege, el totuși nu era iudeu:

„Vine un punct cînd trebuie fie să acceptăm faptul că relatarea biblică este în întregime fictivă, fie că suntem în căutarea unui loc greșit ori că înțelegem lucrurile greșit. Cercetările mele sugerează că există o bază factuală pentru povestea lui Solomon și a bogățiilor sale, dar că a fost puternic modificată și ascunsă de cărturarii biblici.”

Acesta a condus 20 de ani de cercetare în povestea regelui Solomon în încercarea de a găsi minele fabuloase, despre care se scrie în Vechiul Testament.

Dar Ralph Ellis a spus că poveștile despre bogățiile uluitoare îngropate sub pământ sunt probabil o ”greșită interpretare” a textelor istorice. El a spus că există încă o ”grămadă de adevăr istoric” în povestea bogăției spectaculoase a lui Solomon, dar într’o dimensiune mult mai puțin legendară.

Studiul său, care a început în 1997, ”indică puternic că ”Solomon nu era un bogat rege al Israelului, ci mai degrabă un Faraon egiptean, temut și puternic.

Acesta consideră că conducătorii vecini au jefuit mormintele regale situate în Valea Regilor ai Egiptului și au prezentat bogățiile lui Solomon ca ”tribut” pentru a preveni invazia. Vorbind despre cartea sa, ”Solomon, faraonul Egiptului”, istoricul de 55 de ani a mai spus:

”Conform Bibliei, regele Solomon a fost uimitor de bogat. O dinastie israelită bogată și puternică a existat, așa cum susține Biblia, dar ei nu erau pur și simplu regii israelieni, iar capitala lor nu era la Ierusalim. Nu este un fel de revelație pe care mulți arheologi israelieni vor dori să o audă, din motive politice și culturale, dar spre deosebire de interpretările clasice ale povestirii biblice, ea are sens în relatările biblice confuze.”

El crede că povestirile faraonilor au fost considerate „nesatisfăcătoare și inacceptabile” de către autori biblici mai tîrziu, care și’au modificat istoria pentru a crea un erou ”pur și simplu israelit”.

El sugerează dacă teoria sa este adevărată, atunci comorile lui Solomon pot fi găsite cu ușurință la Muzeul Egiptean din Cairo, unde pot fi văzute zeci de artefacte din epocă.

Articolele de aur de aur din imagine se numără printre numeroasele comori prădate din Valea Regilor pentru a aduce un omagiu lui Șoshenq I.

Potrivit Vechiului Testament, Solomon a condus Monarhia Unită a Israelului și a Iudeii între anii 970 și 931 î.Hr. și a acumulat 500 de tone de aur pur. O mare parte din ceea ce se spune că provine dintr’o regiune numită ”Ophir”, dar Biblia nu oferă detalii suplimentare, iar locația exactă rămîne un mister.

Romanul din 1885 al lui Rider Haggard, ”Minele regelui Solomon”, a inspirat nenumărate expediții în Africa, Arabia și Asia, dar nici o dovadă universal acceptată a lui Ophir nu a fost descoperită vreodată.

Ralph Ellis sugerează că regii Solomon și tatăl său David erau, de fapt, faraonii Psusennes al II-lea și succesorul său, Shoshenq I:

”Există paralele convingătoare între David și Solomon, Psusennes și Shoshenq. Chiar și strămoșii și membrii familiei acestor” două „dinastii regale par a fi exact la fel”.

„Odată ce acceptăm că acești regi” israeliți „erau de fapt faraoni ai Egiptului de Jos, atunci toate neconcordanțele din relatările biblice sînt ușor de explicat”.

Faraonii din Egipt aveau ascendență danubiano-carpato-pontică

O companie elveţiană care se ocupă de genetică şi genealogii, numită IGENEA, a trimis un comunicat de presă prin care se afirmă că ADN-ul lui Tutankhamon aparţine unei linii ancestrale, sau haplogrup, numită R1b1a2.

Aceasta este rară în Egiptul de astăzi, dar este extrem de comună în Estul Europei antice și în Vestul Europei moderne. Dovada lor era o captură de ecran din documentarul Discovery, unde se vedea o secvenţă din ADN-ul faraonului.

Disputa care a ajuns la nivel internaţional a fost cea legată de originile sale ”albe” sau ”negre”. Grupurile de extremă dreaptă pretind că faraonul este de fapt nordic, în vreme ce alţii vor să’l portretizeze drept negru.

Un documentar care prezenta comorile lui Tutankhamon a ajuns în final să conducă la demonstraţii pe motivul că moştenirea culturală africană este negată, în timp ce o expoziţie itinerantă a comorilor sale, din 2005, a dus la proteste în Los Angeles, demonstranţii acuzînd că reconstrucţia feţei regelui, realizată pe baza scanării craniului, nu este suficient de ”neagră”.

Problemele nu sînt doar de rasă. Alţi geneticieni au pus la îndoială rezultatele cercetării lui Gad, dacă nu cumva erau contaminate. Şi nu neapărat de către oamenii de ştiinţă, ci de cei care din anii 1920 pînă în anii 1980 au manevrat mumiile cu mîinile goale, fără mănuşi şi fără procedurile stricte actuale.

Cercetătorul a avut foarte puţin timp pentru teste, iar după ”Primăvara Arabă“ nu a mai avut acces la mumie, astfel încît să realizeze noi teste, pentru a verifica din nou. Dar el este convins că rezultatul cercetărilor sale este cel bun.

Multă lume abia aşteaptă să’şi aroge descendenţa sau ascendenţa din faraonii egipteni. Mormonii din SUA, de exemplu, pretind că provin din Iosif, care a fost un apropiat al familiei regale din Egipt, pe ideea că evreii au emigrat în jurul anului 600 înaintea erei noastre în America, unde au devenit strămoşii ”pieilor-roşii“.

Desigur, date ADN certe arată că amerindienii au sosit din Asia acum 15.000 de ani, însă asta nu’i împiedică să creadă mai departe ceea ce vor.

Pentru Egiptul actual, ADN-ul lui Tutankhamon a devenit problemă de securitate naţională, din moment ce poate vulnerabiliza poziţia ţării în faţa altor state. Pentru afro-americani ar fi un motiv de mîndrie că una dintre cele mai mari civilizaţii din istorie ar fi ”neagră“, cu mult înainte ca orice civilizaţie europeană să apară. Desigur, egiptenii antici făceau parte dintr’un grup etnic divers.

Copţii sînt descendenţii direcţi ai faraonilor

Cei mai apropiaţi descendenţi ai lor sînt copţii actuali, o minoritate religioasă din Egiptul de azi, care menţin religia creştină într’o variantă specifică.

Copții sînt circa 10% din populaţia de 82 de milioane de ţării. Limbajul lor provine din cel folosit în Egipt în epoca Romană. Acum, însă, aceştia folosesc araba, limba coptă nemafiind folosită decît foarte rar, în special în scop liturgic.

Mai nou, însă, există un interes tot mai mare pentru reînvierea acestui limbaj. Copţii nu se văd pe ei înşişi drept arabi, ci descendenţi direcţi ai egiptenilor antici.

Coptic

În imagine se poate vedea asemănarea dintre textul unei tăblițe de la Sinaia (stînga) și un text de pe o tăbliță coptică.

Termenul ”copt” pentru Egipt, derivă el însuși din limba egipteană, dar datează dintr’o perioadă mult mai timpurie, fiind atestat deja în dialectul micenian ca ”a3-ku-pi-ti-jo”, literar înemnînd egiptean și folosit aici ca nume de bărbat.

Această formă miceniană provine probabil din egipteanul mijlociu wt kꜣ ptḥ (pronunție reconstruită /ħawitˌkuʀpiˈtaħ/ → /ħajiʔˌkuʀpiˈtaħ/ → /ħəjˌkuʔpəˈtaħ/, pronunția egiptologică Hut-ka-Ptah), literalmente „dublul spiritului kṭa/Ptah” al „palatului dublu” (a se compara cu Akkadianul āluḫi-ku-up-ta-aḫ), numele complexului de templu al zeului Ptah din Memphis (și o sinecdocă pentru orașul Memphis și regiunea din jurul lui).

Ptah este zeul creator în Memphis, simbolizat printr’o mumie cu mîinile întinse, ținînd Sceptrul.

Patronul spiritual al meșteșugarilor, se extinde în a fi zeu creator, lumea născîndu’se din gîndurile și cuvintele lui. Treptat devine o zeitate funerară, Ptah-Sokar-Osiris.

S’a sugerat că prin elenizarea numelui templului său, Hwt-ka-Ptah în Aiguptos a deviat numele actual al țării, Egipt.

Așadar, conexiunile antice ale solomonarilor cu biblicul Solomon, deși au o legătură scriptică cu Egiptul antic, au o semnificație mult mai complexă și vor fi explicate și interpretate mult mai fidel după ce cercetările vor continua și se vor descoperi noi informații pe acest subiect.

Bibliografie:

Ion Horatiu Crisan – ”Spiritualitatea geto-dacilor”;

Mircea Eliade – ”Istoria credințelor și ideilor religioase”;

Strabon – ”Geografia”

Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, David and Solomon. In Search of the Bible’s Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition

Formula As, dailymail.co.uk

Imagini: Andrei Șușkin https://weles.in.gallerix.ru/

Citește și:  HARGHITA-COVASNA GETICĂ: 200 DE AȘEZĂRI, 34 DE CETĂȚI ȘI PESTE 30 DE TEZAURE GETICE

sau: GETO-ROMÂNII, CEL MAI FURAT POPOR DIN ISTORIE

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

14 gânduri despre &8222;PREOȚII PELASGO-GEȚILOR, SOLOMONARII HIPERBOREENI&8221;

  1. Pingback: – Vatra Stră-Rumînă – GETYO, PATRIA DIVINĂ – – Omul Din Nord

  2. Pingback: BALAUR, CUVÎNT GETO-RUMÎNESC | Vatra Stră-Rumînă

  3. Pingback: ȚARA LUI APOLO, CETATEA APULON ȘI LEGENDELE CARE SPUN CĂ TROIENII ȘI ROMANII ERAU TOT GEȚI HIPERBOREENI | Vatra Stră-Rumînă

  4. SINCER NICI NU MĂ INTERESEAZĂ CINE ȘI DEUNDE SE TRAGE NUMELE LOR.DAR CE-A CE SE VEDE CĂ NU GĂSIȚI NICI O SINGURĂ URMĂ DE ACEȘTI INDIVIZII DAR GĂSIȚI VOI CEVA ÎN CARE SĂ VĂ LUAȚI MEREU DE EVREI.SI TOTUȘI EU MĂ ÎNTREB CE MAMA LUI DRACU ȘTIȚI VOI DEPRE EVREI?….. MĂI PATRIOȚILOR VOI NU AVEȚI NICI O DOVADĂ REALĂ DESPRE POPORUL TRAQ SĂU DAC DAR LĂTRAȚI ÎNTRUNA. MERGEȚI ÎN BULGARIA SĂ VEDEȚI ISTORIA TRAQA VOI VĂ VINDEȚI PE NIMIC….DAR E VINE CĂ VĂ CREDEȚI BURICUL PĂMÂNTULUI. Salve la Romania.
    …. Woow! ȘI SĂ NU UIT SĂ PRECIZEZ CEVA BUN DESPRE ROMÂNIA SINGURA ȚARĂ DIN LUME CARE ÎL MAI CREDE PE ROMÂN CORET ȘI UN POPOR DE OAMENI MUNCITORI ȘI BINE ÎNȚELES INTELIGENT ESTE ISRAEL. ȘI TARE MI-AȘ DORI SĂ RĂMÂNĂ AȘA….YALLA Shalom 👍

    Apreciază

  5. Pingback: CITIREA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA T.120 | Vatra Stră-Română

  6. Pingback: CINE A PRELUAT PUTEREA DE LA BUREBISTA (TĂBLIȚA 62) | Vatra Stră-Română

  7. Pingback: GEȚIA LUI BUREBISTA ADUNA 126.000 DE GEȚI DIN DOAR 16 CETĂȚI | Vatra Stră-Română

  8. Pingback: DESCIFRAREA TĂBLIȚELOR DE LA MĂNĂSTIREA SINAIA ȘI DE CE ACESTEA NU SUNT FALSURI | Vatra Stră-Română

  9. Pingback: GETYO, PATRIA DIVINĂ | Vatra Stră-Română

  10. Buna ziua, 

    In primul rand, va multumesc pentru munca de o calitate remarcabila pe care o depuneti si informatiile pe care le impartiti. In lipsa de timp nu am cum sa le citesc pe toate dar le imprim si le pastrez cu grije.  In al doilea rand, vroiam sa va cer permisiunea sa folosesc logoul dmnv pentru magazinul meu. Am deschis de 3 ani un magazin alimentar specializat in produse romanesti in Bruxelles, magazinul se numeste … Hyperborea, presupun ca  intelegeti alusia. Pana de curand aveam ca logo draconesul de pe monumentul de la adamclisi dar am inteles ca ar fii  „malefic” pentru ca vartejul cozii se opreste si propabil ca a fost tocmai facut de cotropitori. Astazi am vazut logo ul vostru si mi a placut in trun mod deosebit. 

    Cu Stima Tiberiu Cealera

    June 25, 2018 2:23:47

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s