MALEFICUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ

În conștiința  oamenilor este înstăpânită credința că exista un anumit Diavol care este în fruntea Infernului, că acest Diavol a fost creat înger de lumină, însă, după ce s’a revoltat, a fost aruncat în Infern împreună cu cetele sale. Această credinţă vine din aceea că în Scripturi este vorba de Diavol, de Satan şi de Lucifer şi că aceste texte au fost luate în sensul strict al cuvântului.

Filozoful suedez Swedenborg (1688-1772) în opera sa, ”Cerul şi infernul”, ne spune părerea sa conform căreia prin diavol trebuie să înţelegem infernul. Prin Diavol se desemnează Infernul cel mai adânc unde se găsesc cei mai răi, numiţi geniile rele. Prin Satan, Infernul care este deasupra, unde se află cei care nu sunt atât de răi şi sunt numiţi spiritele rele. Prin Lucifer se desemnează cei care sunt de la Babel sau de la Babilon, adică cei care’şi desfăşoară pretenţiile până la cer.

Este evident că nu există niciun Diavol căruia să i se supună Infernul. Toţi cei care sunt în Infern, ca şi cei care sunt în Cer vin din neamul omenesc. Fiecare devine diavol sau satan în funcţie de măsura în care s’a opus Divinului în timpul vieţii sale în această lume.

Botticelli, Harta Iadului

Dincolo de opinia lui Emanuel Swedenborg, mitologia română (şi nu numai) atestă o credinţă generală, potrivit căreia lumea este guvernată de două forţe:

Principiul Binelui sau Fârtatul, şi Principiul Răului – Nefârtatul (3)

Mai târziu, odată cu adoptarea creştinismului, Principiul Răului s’a încetăţenit în credinţa populară cu numele de Satan sau Diavolul. Dacă în Sfânta Scriptură doi termeni erau cei mai folosiţi pentru a desemna personificarea răului diavol, în cultura populară românească găsim denumiri precum Aghiuţă, Michiduţă, Dracul, Ucigă’l toaca, Scaraoţchi şi multe altele.

În Sfânta Scriptură denumirea cea mai obişnuită dată forţei malefice este cea de ”diavol”. Cuvântul „diavol” provine din limba greacă – diavolos – şi însemnă în practica veche acea aruncare de lance, care spinteca animalul vânat, relatează profesorul Emil Jurcan în ”Etimologia cuvântului diavol şi sinonimele lui”.

Cuvântul „diavolos” a fost preluat în aproape toate limbile.

În Antichitate diavolul era perceput ca a fi un spirit al răului, reprezentat sub diferite nume precum Typhon la egipteni, Civa la indieni, Ahriam la perşi (opusul lui Ormuz). Dar pe lângă aceste nume date diavolului se mai folosesc şi nume substituitive, din limbajul eufemistic, fapt datorat unor superstiţii şi credinţe înrădăcinate atât în societăţile arhaice, cât şi în cele moderne.

În limba germană, de exemplu, întâlnim noţiunea de ”tiufal”, ”tieval”, iar mai târziu ”Teufel”. Din acelaşi filon a provenit şi cuvântul englez ”devil”, pentru diavol.

În Ţările de Jos se utilizează termenul de duivel; irlandezii, djofull; suedezii, djeful; iar danezii, cljavel.

În sudul Europei avem de la acest cuvânt: diavolo, în limba italiană; diablo în spaniolă; diable în franceză, similiar cu cel din limbile slavonice: djabel – poloneză; d’abel – cehă; diavol – rusă; djavo – sârbo-croată.

Cuvântul ebraic satan derivă de la un verb care înseamnă a fi împotrivă; a se opune. Prin urmare, Satan este oponentul lui Dumnezeu, cuvântul grecesc Σατάν sau Σατανάς nefiind altceva decât o transliteraţie a aceluiaşi cuvânt ebraic, termenul comun pentru Satan fiind grecescul διάβολος (diavol, adversar, acuzator).

Satan, demon sau zeu minor

”O altă denumire dată personificării răului este cea de ”satan”, care în limbajul uzual al timpului ante-hristic însemna o renunţare tranşantă, fără echivoc, o lepădare radicală de un lucru. Noţiunea de ”satan” se traduce prin duşmănie, contrar, opoziţie.

Literatura apocrifă recunoaşte şi alte denumiri demonice, printre care: Lilith, considerată prima soţie a lui Adam. Preluată, probabil din religia babilonică (Lilithu), Lilith l’ar fi părăsit pe Adam, deoarece n’ar fi vrut să accepte supunerea faţă de bărbat, arată Emil Jurcan.

În cartea Iov (I-II, 7) Satan apare într’o poziţie cvasi-dualistă, dialogală cu Dumnezeu. În Cartea Sohar, din literatură kabalistă, Satan este identificat cu Sammael, fiind considerat dumnezeul ”caii de stânga” formând împreună cu Lilith un ”hieros gamos” demonic, pereche a dragostei carnale”.

Satan este, de asemenea, un termen ebraic ce se referă de obicei la un înger-procuror, demon sau zeu minor în diferite religii.

Sinonime din Biblie

Alţi termeni care îl desemnează pe diavol în Sfânta Scriptură sunt ”Asmodeu” (duh al morţii); ”Beliar – Veliar” (provine din limba ebraică şi înseamnă nefolositor sau ceva rău; Beliar era considerat căpetenia demonilor); ”Azazel”, ”Beelzebul – Belzebut” (era considerat Domnul sau zeul muştelor, zeitate protectoare a filistenilor, care avea chiar şi un templu în cetatea Ekron.

În Evul Mediu, mai ales în literatură ocultă, era considerat patron al magiei), Leviatan; Behemot (monstru hipopotam); Rahab (şarpele marii) identificat cu Seth din religia vechilor egipteni.

Diavolul în cultura populară

I. Aurel Candrea în ”Diavolul în credinţa populară”, spune:

”Singurele pasaje din Sfânta Scriptură unde se vorbeşte de apariţia diavolului, când vine să’l ispitească pe Iisus, nu dau nicio indicaţie asupra chipului şi înfățișarii lui. În credinţele poporului, dracul are însă o înfăţişare bine stabilită, care nu prea variază de la popor la popor şi pe care o regăsim în mai toate picturile religioase. Închipuirea pe care şi’o face poporul nostru despre înfăţişarea şi firea diavolului reiese în mare parte din nenumăratele locuţiuni şi proverbe pe care le întrebuinţează.”

Negru şi cu coarne

Negru la faţă ca un Arap (dracu râde de porumbe negre şi pe el nu se vede). De aceea, aromânii îi dau şi epitetul de Arap.

”Urât de mama focului (e urât ca dracul; parcă’i dracul pe uscat; bărbatul să fie puţintel mai frumos că dracul). Cu ochii roşii şi scânteietori, care îi joacă mereu în cap. Şchiop, având un picior mai scurt; de aci şi unele din numele pe care le are la aromâni: Sutlu (şchiopul) din vale, Atei c’un cior (cel cu un picior). Cu coarne ca de ţap, de aici epitetele: încornoratul, Cornea etc. Cu coadă (dracul şi’a vârât coada între ei; a trage pe dracu de coadă; dracul, când n’are de lucru, îşi cântăreşte coadă). Cu aripi că de înger sau că de liliac. Cu copite de capră. Cu tichie roşie în cap; de aci şi epitetele: Tichiuţă sau Chitiuță, Cel cu tichia. La bulgari se crede că cel care izbuteşte să’i fure tichia şi să şi’o pună în cap are darul de a se face nevăzut.”

Pe lângă superstiţii, un rol important în crearea termenilor eufemistici care definesc spiritul malefic l’au avut şi interdicţiile de ordin religios. Se consideră că termenii propriu-zişi, atribuiţi diavolului, pot fi periculoşi, aceştia putând provoca apariţia deţinătorului numelui, precum mărturiseşte şi renumita expresie latină lupus in fabula.

Spiritul malefic este atât de înrădăcinat în conştiinţa populară încât multe din numele care i s’au dat au devenit comune, prin ele fiind denumite vicii şi păcate omeneşti:

– trufia este numită lucifer din lat. luciferus – persoană nesupusă, care se supraapreciază;
– lăcomia este numită mamona: cuvânt arameic, prin care este numit în Biblie diavolul,  personificare a iubirii de avere, a lăcomiei de bani;
– viclenia – cel viclean, nume atribuit diavolului de către Isus în rugăciunea Tatăl Nostru, şi care personifică şiretenia şi viclenia.

Atribuirea de nume eufemistice diavolului în discursul biblic face posibilă evitarea unor confruntări directe cu spiritul răuvoitor şi, totodată, ornarea limbajului cu perifraze metaforice, cuvinte descriptive şi alegorice, prin aceasta fenomenul înscriindu’se în cunoaşterea mitic-religioasă şi în cea artistic-estetică (4).

Satan în Infern este prins în zona centrală înghețată din Cercul al IX-lea al iadului, Canto XXXIV, Gustave Doré

Funcţiile eufemismelor spiritului malefic:

a) eufemisme care ocolesc evocarea cuvântului denominat:

– cel rău: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău (2 Tesaloniceni: 3:3);
– naiba: Apoi, eu’s Naiba (5, p. 68);
– neprielnicul: Şi avea dreptate Neprielnicul. Căci două lucruri îl scot pe om… (Ibid.);

b) eufemisme depreciative:

– aghiuţă: Câte comori nu’s ingropate în dâmburile Rădăşenilor să am eu păr pe cap şi fire în barbă; de acolo s’au pricopsit ei; şi câte încă nu’s; dar şăd şi ard pe sama lui Aghiuţă (7, p. 79);
– sfântăniţă: …Sfântăniţă spune că a secat toate izvoarele din ”ţara de jos” (5, p. 68);
– michiduţă: Măi Michiduţă! când oi chiui eu, ai să asurzeşti c’au să’ţi sară creierii din cap (I. Creangă, Dănilă Prepeleac);
– scaraoţchi: Da vezi, Scaraoţchi, deşi era în lad, da el tot la rău gândea, şi împreună cu duhurile rele din lume s’au apucat de şoti mari…(7, p. 73);
– pârlea: Da du’te, Pârle, sărăcuţul cu târâitoarea asta (9, p. 72);
– sărsăilă: Şi Sărsăilă cel mic, adăpostindu’se sub un brustar, auzi vorbind… (7, p. 105);

c) eufemisme care marchează înfăţişarea:

– încornoratul: Şi unde mi’l măsoară Încornoratul de sus până în jos, de să’l bage în pământ, nu alta (8, p. 24);
– întunecatul: Calicii au rămas bătându’se, în vreme ce Întunecatul s’a dus la iadul lui (5, p. 38);

– mohorâtul: Într’o zi prinde a se gândi Mohorâtul, cum ar vârî el vrajba între doi oameni (ibid.);
– cel cu coarne: Cel cu coarne şi’a băgat iar coada (10);
– împeliţatul: A izbândit împotriva împeliţaţilor… (9);

d) eufemisme caracterologice:

– ispititorul:…de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba (1, Tesaloniceni 3:5);
– potrivnicul: Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru (diavolul) dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5:8);
– vicleanul: …şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte’ne de cel viclean (Matei 6:13);
– pârâşul: Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos (Apocalipsa 12:10);
– spurcatul: …de asta te’am chemat, să scăpăm lumea din ghearele spurcatului (8, p. 23);
– necuratul: …auzind nişte cântece de scripcă şi crezând că’i necuratul, a apucat’o la goană şi nu s’a oprit decât la moara de la Şomuz (8, p. 28);
– uciganul: Doamne, femeie, ce’ţi pui tu mintea cu Uciganul, – îi şopteşte omul la ureche (5, p. 100);
– mamona: Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt, sau va ţinea numai la unul şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona (Luca 16:13);

e) eufemisme osânditoare:

– blăstămatul: să trăiască blăstămăţia voastră, pusei vrajbă în inimă de frate şi unul scoate ochii celuilalt (6, p. 89);
– ucigă’l crucea: Baba atunci a ameţit de bucurie: moşneagul însă, gândind că’i ucigă’l crucea, s’a speriat şi, uimit, se uita prin bordei în toate părţile (I. Creangă, Povestea porcului);
– ucigă’l toaca: Fiindcă cu mătura l’a găsit în mână atunci când l’a luat ucigă’l toaca (7, p. 40).

De unde termenul ”ucigă’l toaca”?

Explicaţia unor denumiri date diavolului provine de la frica diavolului de cruce şi de tămâie: Ucigă’l crucea, Bată’l crucea, Ucigă’l tămâia, Ucigă’l toaca etc.

”E foarte rău; de aceea, tot ce e rău, afurisit, e al dracului; omul dracului, lucrul dracului, o vreme a dracului; nepotul e salbă dracului; baba sau femeia e calul dracului; un om rău e numit: drac împeliţat, dracul gol. E neastâmpărat, zvăpăiat; de aici: un drac de copil, un drac de femeie.
E atotştiutor şi are multe şiretlicuri la îndemână, că să’i atragă sau să’i biruiască pe oameni. Trebuie deci evitat, pe cât se poate: dracu ştie; mare e Dumnezeu, meşter e dracul; a’l vedea pe dracul; a da de (sau peste) dracul; a se juca cu dracul; nu te pune cu dracul; nu caută pe dracul.”

De ce atâtea nume pentru diavol la români?

Ion Aurel Candrea explică de ce în cultura populară există aşa de multe nume pentru diavol:

”Numele diavolului nu e bine să’l pomeneşti, căci îndată ţi se arată, ca şi când l’ai fi chemat. De aceea, se întrebuinţează pretutindeni câte un nume metaforic, spre a evita rostirea numelui lui adevărat. La noi, poporul se serveşte mai adesea de următoarele numiri, când e nevoit să vorbească de el: Necuratul, Pârdalnicul, Încornoratul (Cornoratul), Cel cu coarne, Cornea, Corneciu, Cornilă, Spurcatul, Împeliţatul, Tartorul, Sărsăilă, Scaraoschi, Antihristul (Antihartul, Neteharsulf, Naiba, Nefârtatul (Nefârtache), Ucigaşul, Uciganul, Ucigă’l crucea, Bată’l crucea, Ucigă’l tămâia, Ucigă’l toacă, Ucigă’l întunerecul, Ucigă’l vederea, Ucigă’l focul, Cruce de aur în casă, Cruce de aur cu noi, Ducă’se pe pustii, Mâie pe unde-a-nserat, Cel din baltă, Ăl de pe scorbura, Aghiuţă, Tichiuţă (Chitiuţă), Cel cu chitia, Michiduţă, Mititelul, Neagră-rea, Han-Tătar, Crăpatu, Loază, Vârlan, Codea, Nodea.”

Aghiuţă, cel sfânt

În creştinism, diavolul şi Satana reprezintă un înger căzut care s’a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.  La început purta numele de Satanel, după cădere pierzând sufixul ”el” (acesta însemnând al Domnului).  Una dintre cele mai cunoscute denumiri populare, Aghiuţă (fiinţă imaginară, considerată drept spirit al răului; duşman principal al lui Dumnezeu; drac; diavol; satana).

Cuvântul aghios este şi numele unei cântări liturgice care începea cu cuvintele ”aghios, aghios” (sfânt, sfânt).

Deşi eufemizarea cuvântului diavol pare să exprime partea mai puţin negativă a numitului, totuşi cel denumit ajunge în scurt timp să fie cel numit. Altfel spus, eufemismele foarte repede îşi pierd din valoare şi ajung să degradeze, transformându’se în disfemisme, fapt care duce la o îmbogăţire a vocabularului limbii române.

Atât timp cât va exista interdicţia de limbaj sau teama de a numi ceea ce vrem să numim, va exista şi tendinţa de eufemizare a unor cuvinte şi expresii. Blocajul lingvistic alimentează, mai mult sau mai puţin, creaţia metaforică de căutare a noi titulaturi, precum: arap, neprietenul, şotcă, păcatul, şchiopul, bală spurcată, colţatul, spărietul, ducă-se-pe-pustie, ducă-se-pe-apa-sâmbetei, afurisitul, arap buzat, cel cu coadă, mititelul, nichipercea, lepădătură, hâdache, buzatul, antihârstul, răutatea, procletul, cel de pe comoară, care ar putea în foarte scurt timp să capete aceeaşi conotaţie a subiectului pe care îl denumesc.

Sursă: diacronia.ro

1. Coşeriu E. Omul şi limbajul lui. Iaşi: Editura Universităţii ”Al. I. Cuza”, 2009.
2. Corlăteanu N. Melniciuc I. Lexicologia. Chişinău: Lumina, 1992
3. Vulcănescu R. Mitologie română. Bucureşti: Editura Academiei Române, 1985.
4. Pâslaru Vl. Cunoaşterea umană şi educaţia artistic-estetică. În rev.: Didactica Pro,
2014, nr. 1, p. 9-14.
5. Pamfile T. Diavolul: învrăjbitor al lumii, după credinţele poporului român.
Bucureşti: Editura Academiei Române, 1914.
6. Pamfile T. Basme. Iaşi: Junimea, 1976.
7. Dragoslav I. Nuvele şi schiţe. Bucureşti: Editura Casei Şcoalelor, 1921.
8. Legende populare româneşti. Selecţie: Constantin Dragomir. Bucureşti: Litera,
2002.
9. Ispirescu P. Basmele poporului român. Bucureşti: Editura eLitera, 2013.
10. http://www.ziare.com/focsani/stiri-actualitate/cel-cu-coarne-si-a-bagat-iar-coada-consiliul-local-andreiasu-nu-a-fost-constituit-4792838

11. Dicţionar de Arhaisme, Monica Mihaela Busuioc.

12.  Noul dicţionar explicativ al limbii române

Citiți și: BALCANII, PATRIA INDO-EUROPENILOR

sau:  POTOPUL ȘI LIMBA ROMÂNĂ

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA

Un gând despre &8222;MALEFICUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ&8221;

  1. Multumesc pentru articol!va mai dau o varianta : Citez: „As to what the Greeks and Romans thought of draco (and δράκων), these would be simply „large snakes.” In Greek mythology, δράκοντες were large enough to be enemies to heroes and gods: Cadmus slew the Ismenian dragon,However, they could also be true monstrosities, having multiple heads or being underwater nightmares.”Cred ca reprezentarea Raului prin sarpe /.dragon este mult mai veche decat Biblia !Sarpele traieste sub pamant,se taraste, poate fi un sarpe care isi otraveste victimele,ataca  fara zgomot,prin surprindere,etc are toate insusirile Raului”De la Draco la Dragon si la Diavol,nu cred ca nu se poate urmari filiatia cuvantului! Cu multa stima,MT 

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s