Multe neadevăruri se pun în cârca noastră, a românilor, Rumînia ar fi trădat aliații.
Un evreu ungur, cu cetățenie canadiană, născut în 1935 la Ofen-Buda, Ungaria, pe nume George Jonasz, afirmă că Rumînia ar fi avut un comportament nedemn de încredere pentru foștii aliați.
Desigur, nu doar acest individ consideră astfel atitudinea rumînilor în conflictele din ultimii 150 de ani, la acest cor anti-rumînesc aliindu’se destui ”prieteni”.
Să vedem ce ni se impută de dușmanii mediatici:
1. Cine a trădat în războiul ruso-turc de la 1877? Rumînia este trădată de ”aliatul” ei, nimeni altul, decît imperiul rus! Este un caz nemaiîntîlnit felul în care a pierdut Rumînia sudul Basarabiei, deși eram co-beligeranți învingători.
Așa ne trebuie cînd vrem să fim învingători alături de Rusia. Doar ei cîștigă, și doar în dauna noastră. Aviz amatorilor, care au impresia că vor cîștiga ceva vreodată alături de ei.
2. Chipurile, România a trădat Bulgaria.
Asta da, inepție!
Bulgaria dacă ar fi avut potență militară trebuie să recunoaștem deschis, că ar fi ocupat Dobrogea singură, cum de altfel a și făcut’o pe spinarea germanilor, dar ea singură a capitulat în al doilea război balcanic, dovedind o impotență militară crasă.
Nu Bulgaria a fost trădată în războaiele balcanice, ci rumînii noștri sud-dunăreni, arumîni, megleno-rumîni, sărăcăcianii etc.
Nu ”bulgarizații” au ceva de imputat. În realitate, numai rumînii care nu au profitat de conjunctura favorabilă pentru a’și ajuta pe frații lor de la deznaționalizare sau chiar să’și creeze un stat propriu, un stat rumînesc la sudul Dunării, pînă la Pind și în Albania de azi, stat care ar fi putut azi avea peste 12 milioane de rumîni.
Așadar, putem vorbi de trădare, dar numai noi între noi avem a ne reproșa nehotărîrea și indiferența.
3. Cea mai mare aberație, însă, este aserțiunea că noi am trădat Imperiul Habsburgic.
Adica, Rumînia și’a ”invadat” proprii conaționali.
Cît de cretin să fii ca să susții așa ceva, după ce Rumînia a declarat război în 1916 imperiului ce’și avea zilele numărate deja de 2 ani de război de uzură, și cînd rumînii ignoră un pact făcut pe sub masă de Carol I cu Puterile Centrale.
O înțelegere secretă, care nu era în interesul nostru și fără acordul nostru, nu poate fi numită trădare. Carol I și’a jucat cartea sa personală și a Puterilor Centrale, dar în Rumînia nu exista dictatură regală pentru ca regele să decidă în numele tuturor.
Consiliul de coroană decide intrarea în război împotriva imperiului austriac, și declară război acestora, cu toate promisiunile lui Carol pentru nemți.
În schimb, aliații ne’au trădat în Primul Război Mondial.
Rusia ”aliatul” de nădejde ne’a întors spatele militărește și nici aurul nu l’a mai returnat, asta ca să ne fie învățătură de minte ca să’i mai credem vreodată pe ruși.
Nici ceilalți aliați n’au respectat toate înțelegerile, angajamentele și promisiunile nici pe front, nici în timpul confruntărilor militare, nici la masa împărțelilor teritoriale, cînd iarăși ni s’a aruncat praf în ochi, și rumînii din Crișana și din Banat au rămas în afara Rumîniei.
Deci, am fost trădați pe linie, de toți!
4. Rumînia trădeaza Ungaria.
Altă inepție! Cică Rumînia a rupt pacea de la București și a invadat Ungaria, după prăbușirea monarhiei, chiar în timpul cînd comuniștii la Budapesta, ajunși la putere, dizolvă armata maghiară.
În fapt, la 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat armata rumîna. Acesta este adevărul gol-goluț. Această agresiune împotriva rumînilor, se așteaptă oare cineva să nu fi primit un răspuns pe măsură?
Este cît se poate de evident că atît au așteptat rumînii, pentru a’și atîrna opinca pe cea mai înaltă poziție din Ofen-Buda, de parcă această umilință așteptau rumînii să le’o plătească pentru că ungurii nu se împăcaseră încă cu pierderea războiului.
5. România trădează, chipurile, din nou Puterile Aliate!!!
Rumînia a trădat Puterile Aliate, cînd steaua lui Hitler a fost ascendentă ca să impiedice pierderea totală a Ardealului. De aceea, în 1940, s’a ”întors” numai nordul Transilvaniei la Ungaria.
Totul a început în septembrie 1939 cînd Germania și Rusia au împărțit ca pe o turtă dulce, Polonia. Rumînia nu era aliată nici cu unii, nici cu alții, și nici cu Polonia, cum au fost alții care nici nu au intervenit, ci au trădat Polonia și în 1939 și după război.
Așa se face că, Rumînia ca un bun amic a permis polonezilor să treacă cu întreg tezaurul și cu elita militară prin Rumînia, arătîndu’ne loialitatea față de aliații Poloniei de atunci. Da, noi aveam niște aliați în 1940, care ca și în cazul Poloniei, și în cazul Rumîniei nu au fost solidari nici cu ei, nici cu noi.
Ce greutate au avut alianțele noastre, atunci?
Niciuna. Ca și Polonia am fost măcelăriți teritorial de aceiași rechini, și la vest și la est. Unde e trădarea noastră în acest caz? Alții ne’au trădat în 1940.
Se poate vorbi evident și aici, ca în cazul arumînilor din războaiele balcanice de o trădare a basarabenilor, care, spun gurile rele, nu ne’o iartă nici azi.
Dar, dacă luăm cazul Finlandei care a făcut jocul Germaniei în 1940, a plătit cu prețul de a pierde uriaș după război, cu mult mai mult decît ceruse Stalin inițial. Asta trebuie cîntărit, cînd se vorbește despre acest subiect, 1940 și Basarabia: dacă azi granița era pe Prut sau pe Carpați, iar Bacău, Galați, sau Suceava să le fi înghițit balaurul bolșevic în 1944.
6. Trădarea Germaniei hitleriste.
Asta da trădare!
Cînd Hitler a fost condamnat, Rumînia a trădat alianța sa cu Germania și cu Puterile Centrale (Puterile Axei), și a fugit pe partea Puterilor Aliate, și așa mai departe. Din nou, a primit ca recompensă, Transilvania. Potrivit lui Jonasz, evreul ungur, prefăcătoria Rumîniei este fără exemplu în istoria țărilor lumii.
Să fim serioși!
Se pare că Germania nu ne va ierta niciodată, pentru ”trădarea” de la 23 August 1944. Nici nu ne mirăm la cîtă momorie selectivă au toți vis-a-vis de rumîni.
Să remarcăm însă un fapt petrecut de curînd care ar trebui să ne supere din cale afară, la comemorarea din 2014 a Poloniei pentru ce s’a petrecut în 1939, Polonia suferă subit și dînșii de amnezie și ”uită” gestul Rumîniei de a o ajuta cu tezaurul și uită să invite și Rumînia.
Ce să faci? La primit plăcinte și ajutor înainte, la recunoștință și război înapoi!!! Așadar, ”prietenii” polonezi au și ei amnezii!
Cît privește pe germani, și ei suferă de amnezie cronică. La Cotul Donului, rumînii au murit cu sutele de mii din cauza lui Hitler pentru că a refuzat retragerea pe timpul iernii de pe aliniamentele de la Stalingrad, care nu puteau fi apărate din cauza aprovizionării deficitare.
Acolo, noi putem considera că Germania a trădat rumînii, sau ne’a condamnat direct la moarte militarii angajați pe front!
De ce pomenim de acest moment cheie?
Pentru că foarte mulți strategi militari consideră că războiul, aici s’a pierdut. Rumînii au fost trădați, pentru că nici muniția, și nici echipamentul și armamentul promis nu a fost primit, iar asta nu a însemnat doar trădarea rumînilor, ci și a tuturor aliaților Germaniei, pentru că în final a dus la pierderea războiului.
De asemenea, Ion Antonescu a început tratativele de ieșire din război ulterior informării lui Hitler despre intențiile sale de a stopa transformarea Rumîniei în teatru de război. Deci, despre ce trădare mai poate fi vorba, cînd Hitler depășit de evenimente, nu ia nici atunci decizia de a capitula?
Cînd însăși generalii lui îl trădau pe Hitler, nerespectînd convențiile de a înarma pe rumîni, așa cum americanii îi înarmau pe ruși, cum mai putem arunca anatema pe rumîni?
Adică, după actul sinucigaș de la Cotul Donului, rumîănii trebuiau să se sinucidă mai departe, doar continuînd inconștient să jucăm pe ”mîna moartă” a lui Hitler, acela care pecetluiește însăși soarta Germaniei, cum s’a dovedit ulterior.
Nicidecum, rumînii nu au trădat, ci au fost loiali, pînă în clipa în care loialitatea față de Hitler, ar fi devenit un act de trădare al propriilor conaționali din Ardealul de Nord, și din întreaga Rumînie.
Cînd existența țării tale este în pericol, rupi orice alianță care devine toxică!
Cum rămîne totuși, cu nerespectarea promisiunilor, a angajamentelor, a trădării în definitiv, a celor care azi cu totul ipocrit, au amnezii sau se spală pe mîini de propriile lor păcate?
Ofiţeri şi soldaţi rumîni, plîngîndu’şi morţii la Stalingrad, în noiembrie 1942 (colecția Vasile Șoimaru).
Imagini cu reînhumarea eroilor noștri de la Cotul Donului, acolo unde au murit 150.000 de rumîni din Armata Rumînă și 100.000 de rumîni ardeleni din armata criminală (e puțin spus) care i’a trimis în prima linie, aici:
Conform datelor publicate de profesorul Raoul Şorban în cartea sa ”Invazie de stafii” (Editura ”Meridiane”, 2003), acolo s’au pierdut şi 100.000 de rumîni care făceau parte din armata maghiară…
În Rumînia, întreaga Europă de Est, este plină de Cimitire ale soldaţilor ruşi, pe cînd în Stepa Calmucă, la Cotul Donului, în Caucazul de Nord, în Crimeea, la Dalnik, lîngă Odesa etc. nu veţi găsi nici un cimitir, un monument, o troiţă, în memoria ostaşilor rumîni, căzuţi pe Frontul de Est… Dar în Frontul de Est, Rumînia a pierdut, conform datelor Academicianului Dinu Giurescu, 624.540 de români:
”…Acţiuni militare de amploare, în cadrul bătăliei de la Stalingrad, desfăşurate de trupele rumîne, alături de cele germane, în timpul celui de’al Doilea Război Mondial. Obiectivul ofensivei germane lansată în Rusia Meridională a urmărit atingerea fluviului Volga pentru oprirea aprovizionării trupelor sovietice şi ocuparea regiunii petrolifere din Caucaz. În această acţiune, forţelor române le revine sarcina de a prelua un sector de front în lungime de 110 km pe braţul de nord al Donului, la vest de Stalingrad. Armata 3 rumînă, comandată de generalul Petre Dumitrescu, se confruntă cu existenţa a trei capete de pod inamice, puternic întărite de trupele sovietice, numeric superioare şi foarte bine dotate cu piese de artilerie şi blindate.
La 19 nov. 1942 trupele sovietice atacă în forţă. Superioritatea acestora, dublată de lipsa sprijinului german, conduce la spargerea frontului rumîn, culminînd cu încercuirea a trei divizii. Succesul înregistrat în prima zi de lupte este consolidat prin spargerea frontului rumîn în mai multe locuri.
În faţa pericolului de distrugere a forţelor, comandamentul român face demersuri pe lîngă cel german pentru începerea rapidă a retragerii, solicitare respinsă de Hitler, preocupat de menţinerea poziţiilor rumîne în susţinerea propriului efort de la Stalingrad. În ciuda ordinelor primite, comandanţii trupelor române, încercuite deja, decid retragerea pe direcţia sud-vest. Demersul nu reuşeşte decît parţial, o mică parte a trupelor străpungînd încercuirea. Restul forţelor capitulează, rînd pe rînd, până la 24 nov. 1942.”
”…să calci pe oasele a 600 de mii de ostaşi români îngropaţi pe întinsurile Estului, de la Odesa pînă la Stary Krim (Crimeea), Krymsk (Caucazul de Nord) şi Cotul Donului de lîngă Volga, şi să nu găseşti măcar o troiţă, o simplă cruce, nemaivorbind de un cimitir de onoare, în memoria celor trimişi de Statul Rumîn la moarte, aproape sigură, pentru dezrobirea teritoriilor rumîneşti, Basarabia şi Nordul Bucovinei, pentru a readuce creştinismul în Rusia bolşevică… Ce gînduri ar mai putea să’ţi vină în afară de un pesimism total cu privire la perspectivele acestui popor?
Căutările urmelor sutelor de mii de rumîni căzuţi la datorie, urme practic dispărute ca rezultat, în primul rînd, al neglijenţei şi al uituceniei statului rumîn modern, m’au pus pe gînduri dacă mai sînt rumîni în fruntea statului rumîn, suspectînd de nu se vrea cumva să dispară şi ultimii doritori din rîndul rumînilor, rămaşi la vatră, de a’şi mai apăra, în caz de necesitate, Ţara şi Neamul…
Eu, am căutat locurile unde au fost înmormîntaţi ungurii şi italienii, pentru că mi s’a spus că statul maghiar şi cel italian au inaugurat cimitire ale eroilor lor, pe cînd autorităţile rumîne au treburi mai ”arzătoare” acasă şi n’au fost, n’au instalat măcar o cruce. A trebuit să fac eu acest lucru în acest an la Cotul Donului… Mi’i şi ruşine, mă uit că la Bucureşti se bat politicieni între ei, nu ştiu dacă ştiu ei pentru ce se bat, crezînd că o să trăiască doua vieţi şi nu’şi dau seama că o să vină vremea cînd fiecare dintre ei vor răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce fac astăzi, pentru batjocura faţă de memoria celor 150 de mii de ostaşi rumîni căzuţi la datorie la Cotul Donului, pe Frontul de Est.”
Citiți și: ROMÂNIA FĂRĂ ACTUL REGELUI DE LA 23 AUGUST 1944 – UN DEZASTRU
sau: ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNESC DE LA MOSCOVA
Sursă foto: cotuldonului.wordpress.com, neamulromanescblog.wordpress.com
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Dacia ROMANIA
Vatra Stră-Rumînă 
Pingback: 30 DE MORȚI NE’A COSTAT SIGURANȚA RUMÎNIEI SUB UMBRELA NATO | Lupul Dacic
Pingback: 30 DE MORȚI NE’A COSTAT SIGURANȚA RUMÎNIEI SUB UMBRELA NATO | Vatra Stră-Rumînă
Pingback: RUMÎNIA A TRĂDAT GERMANIA, DOAR UNA DIN MINCIUNILE SPUSE DESPRE 23 AUGUST 1944 | Vatra Stră-Rumînă
nu-mi place deloc aceasta lozinca „Ne meritam soarta” , cred ca este un mod subliminal de atac direct la constiinta nationala .
ApreciazăApreciază
Pingback: ROMÂNI FIȚI MÂNDRI, UN MILION DE JERTFE A DAT ROMÂNIA ÎN 140 DE ANI | Vatra Stră-Română
Sa stam drepti… sa luam aminte. Astazi cind razboiul e sa faca noi victime iarasi suntem tradati si asta datorita pacatelor noastre. Unde ne sunt OSTENII. In mormant maria ta (prin AVORTURI si acceptarea MASONERIEI ca forta politica de guvernare). Ne meritam soarta.
ApreciazăApreciază
Stimati romani si dragi frati care-si iubesc neamul si-si cinstesc stramosii. Ca si barbat m-au napadit lacrimile cand mi-am vazut confratii stransi laolalta acoperiti cu acele cusme stramosesti. Intrebarea mea este, oare Dumnezeu nu plânge cand e nedreptate si necinstire? Cand Singurul Sau Fiu a fost rastignit, nu a suferit? BA DA! A facut-o si cand ai nostri au murit si au fost batocoriti. Am fost facuti dupa chipul Lui. Asadar, daca eu si tu suferim, o face si El. Solutia pentru România? Sa se miste El printre noi. Fiti binecuvantati.
ApreciazăApreciază