PARADOXUL ETRUSC (TOSCAN) AL LIMBII ITALIENE

Antropogeneza europenilor și paleogenetica ne’a ajutat să aflăm că sensul migrațiilor și al populării continentului a fost de la est la vest. Este de la sine înțeles că limbile nu au circulat cu ploile sau cu vânturile, ci cu oamenii care le vorbeau.

Paleogenetica ne poate da răspunsuri despre unde erau anumite populații în diferite momente ale istoriei. Dacă identificăm etnia celui pe care facem testele, prin identificarea artefactelor arheologice găsite acolo de unde a fost dezgropat individul,  aflăm și identitatea limbii vorbite de acesta, pentru că etnia este modul de a identifica neamurile după limbă. Asta avem și azi. Numai că popoarele identificate după limbă sunt una, iar popoarele genetice sunt altceva, pentru că grupurile de oameni cu amprente genetice asemănătoare se întrepătrund în cadrul aceleiași etnii născute pe un teritoriu determinat unde și’au dezvoltat o cultură și o limbă proprie. Aceste națiuni formate până în secolul 19 erau incluse în diverse imperii.

Europa și în special Balcanii până la geți (traci, macedonieni, frygieni) a fost locuită de popoarele sau neamurile matriarhale ale epocii neolitice. Avem certitudini că proto-geții ar fi oameni veniți din stepele nord pontice, deci nu am putea vorbi de geți-iliri-traci la nivelul epocii neolitice în Balcani, deoarece încă nu s’a descoperit la acel nivel temporal indivizi purtători ai haplogrupului R1. Eventual am putea să presupunem că aceștia își dezvoltă hegemonia abia în epoca bronzului, iar datorită exploziei demografice, încet, încet aceștia devin majoritari în toată Europa.

Deci, o fotografie a distribuției genetice avem în neolitic, alta la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului.

Specialiștii nu sunt încă toți hotărâți dacă se află în Carpați sau altundeva, patria acestor ariani euro-indieni. Avem multe motive pentru care să susținem ipoteza că aici în Carpați se întrunesc multe din condițiile apariției limbii arhaice. Aici existau și neamuri sedentare care aveau toate premizele de a crea un limbaj vorbit și scris, peste care au sosit neamurile din stepă.  Scrierea ar presupune și un limbaj, iar cele mai vechi semne sau ideograme sunt în spațiul carpatic descoperite, cel puțin deocamdată. Tot aici se descoperă cel mai vechi cuptor pentru prelucrare a uneltelor metalice (Plocnik). Din acest mix cultural și tehnologic, dar și datorită exploziei demografice se răspândesc către toate direcțiile arienii

Genetic noi românii suntem mai apropiați de balcanici prin cele mai vechi amprente genetice (hpg I, E, J) din Europa, iar cu restul europenilor suntem cel mai apropiați  prin cele mai tinere amprente genetice (R1), și facem referire aici la haplogrupurile bărbătești y-ADN, nu la cele femeiești mtADN. Noi ne înrudim prin aceste grupuri genetice vechi (hpg. I, E, J) cu poporul balcanic, în special pentru că aici a fost pentru întâia oară populată Europa, iar migrațiile ulterioare nu au schimbat dramatic acest status quo.

Tot din Balcani sau din vestul Anatoliei sunt originari și etruscii. Despre etrusci și limba etruscă specialiștii au căzut de acord că cel puțin în acest punct Herodot se confirmă, îndeosebi prin afirmația că sunt migrați din spațiul egeean (Lidia-Asia Mică, Lemnos, SamoTracia etc), dar totodată susțin că limba etruscă care prezintă în alfabetul său semne specifice celor descoperite și în spațiul carpato-dunărean (Turdaș-Vinca, Tărtăria), nu ar fi ”euro-indiană”. Deși unii cercetători se încăpățânează să’i considere pe etrusci autohtoni, conform unor cercetări genetice mai noi, făcute de un institut italian pe eșantioane semnificative de populație din Toscana și din regiuni relevante din Grecia și vestul Turciei, probabil că originea cea mai plauzibilă este cea anatoliană (Anatolia – Asia Mica), deci Herodot ar fi avut dreptate de această dată.

La baza limbii italiene stă dialectul toscan (etrusc). Cum se împacă atunci limba ”romanică” actuală, așa cum este calificată limba italiană? Mulți specialiști sunt de acord că dialectul tosc (etrusc) se află la baza limbii actuale, dar la baza dialectului toscan stă limba etruscă  care nu este inclusă în grupul de limbi indo-europene.

Mai este limba italiană o versiune ”euro-indiană”atunci?

Mesapii și dialectul lor mesapic este de asemenea, de origine ilirică din spațiul balcanic, de acolo de unde azi majoritari sunt cei din haplogrupul I cel mai vechi al Europei (în zona Croației, vechea Ilirie) și care nu e considerat din grupul indo-european.  Nu mai pomenesc aici de dialectul sicilian care prezintă cele mai multe similarități cu limba română, acolo unde sicanii, siculii (menționați și în Ardeal în Terra Siculorum) au populat insula în Antichitate.

Teoria precum că limbile romanice se trag din limba latină nu a fost niciodată dovedită, cu atât mai puțin că limba latină a fost vorbită. Limbile așa-zis romanice sunt surori, dar nu se trag din limba latină nevorbită, și pe deasupra dispărută, pe exact acest motiv. Limbile centum sudice (așa-zis romanice) și nordice germanice (celtice), precum și limbile centum-satem (româna, greaca, sclavonicele), precum și cele satem ariane (iraniene) se trag dintr’o limbă arhaică în care toate la un loc au rădăcini. Că aceasta este limba getică a geților ca cel mai vechi popor european, sau pelasgică a pelasgilor, popor chiar mai vechi e mai puțin important ca denumire. Dar este unanim acceptat că toate se trag dintr’una foarte veche.

Apoi o limbă nevorbită întotdeauna dispare, și aici e cazul unei limbi care nici în peninsula Italică nu era vorbită, dovadă stau dialectele toscan (etrusc) cel mai important și mai vechi, mesapic, osc, liguric, umbric etc.

Niciodată nu s’a ridicat problema ce dialect vorbea în realitate exilatul Ovidius la Tomis, deoarece chiar dacă știa a scrie în latina cultă, de vorbit vorbea în limba maternă. Fiind născut în regiunea Umbria, cel mai probabil umbrica (vezi prima poză) era limba sa învățată acasă. Este de la sine înțeles că acesta nu se înțelegea cu geții din Scythia Mică, pentru că nu avem informații că aceștia știau limba latină a Latiumului, și cu atât mai puțin dialectul umbric.

Limba latină poate fi considerată un dialect precum celelalte, care a devenit odată cu extinderea și preluarea puterii de către Roma în peninsulă, foarte folosită și impusă politic de împărații Romei, deși nu avem dovezi ale utilizării sale în vorbirea curentă. De altfel, imperiul roman nici nu urmărea vreo latinizare. Latinizarea vehiculată până la saturație de unii istorici și lingviști, este cel mai probabil inventată ca și concept destul de recent. Suntem de părere că imperiul roman ca atâtea alte imperii intenționa doar ca administrația să funcționeze impecabil, iar pentru asta avea nevoie de un aparat funcționăresc care să utilizeze un instrument precum era latina, ca pe o lingua franca unitară. Dacă această armată folosea acest instrument în vorbire nu a fost demonstrat de niciun latinist, deși este lesne de constatat de oricine că această lingua franca era scrisă, dar atât cunoaștem azi.

Și cu toate acestea după căderea imperiului roman limba latină a mai fost utilizată doar la cererea expresă a bisericii catolice în liturghii, dar în limba italiană și în toată peninsula italiană s’a impus prin expansiune culturală dialectul toscan (etrusc) și nu cel latin.

Azi limba mandarină în China întrunește aceleași rațiuni, deși azi situația analfabetismului este radical diferită antichității când 99% din populație era analfabetă. Dielectele sunt în continuare vorbite în toată China, așa cum getica, ilirica, traca, iberica, celtica, osca, umbrica, galica, ebraica, copta și alte limbi care erau vorbite la un moment istoric dat în imperiu, au continuat să fie vorbite mai departe și după ce administrația folosea limba latină pentru întocmirea documentelor scrise în tot imperiul.

Dialectele italiene sunt prea multe pentru a avea pretenția că a existat o limbă latină vorbită vreodată, altfel ar fi dus la unitatea sa în tot imperiul. Noi în Carpați într’un spațiu aproximativ la fel de întins, avem regionalisme, dar limba este absolut unitară deoarece limba noastră a fost vorbită și de aceea este vie și azi. Nu mai amintim aici că niciodată colonizarea nu a fost totală sau nu a depășit vreodată linia Carpaților Orientali, Sudul Maramureșului etc. pentru ca o limbă ca cea latină să provoace o unificare lingvistică. Dimpotrivă, unitatea limbii getice a rezistat și după ce geții sud-dunăreni sau cei din Banat, Oltenia și Ardeal au fost izolați de cei din Maramureș, Crișana, Moldova etc. și care nu au fost robiți într’o colonie romană.

O primă mare clasificare a  dialectelor italiene , urmând linia La Spezia-Rimini, separă dialectele septentrionale de dialectele centru meridionale: primele aparțin Romaniei Occidentale, iar cele centru meridionale Romaniei Orientale, cealaltă mare distincție care se referă la Europa. În Italia septentrională avem de la vest la est dialectele galo-romanice (dialectele occitane si francoprovensale), dialectele galo-italice (dialectul piemontez, lombard, ligur, emilian, romagnol), dialectele venete, ladine, friulane, toscane, dialectele centru-meridionale (dialectele din Umbria, Marche, Abruzzo, Molise, Puglia, Campania, Salento, Calabria, Sicilia) și dialectul sard.

Am putea spune că limba latină pentru că nu a fost vorbită, dacă nu a contribuit la înmulțirea dialectelor în Italia modernă, a reușit totuși să conserve multe din dialectele antice, deoarece nicăieri nu există atâta diversitate lingvistică precum în Peninsula Italică, iar această situație nu putea duce la o unificarea lingvistică. Aceasta este o concluzie greu de combătut, administrația imperiului neavând scop educativ sau de romanizare cum eronat se vehiculează. Asemănarea acestor dialecte nu se adatorează limbii latine, ci unei alte limbi arhaice din care se trag și alte limbi europene, inclusiv limba română.

Citiți și: ISTORIA FALSULUI DIN SPATELE ”ROMANIZĂRII” GEȚILOR

De mulți ani există în Italia o dezbatere aprinsă cu care evident nu mulți sunt la curent, între susținătorii dialectelor italiene și cei ce sunt împotriva acestora. Trebuie spus că din punct de vedere lingvistic dialectele spațiului italian și limba italiană națională se găsesc pe același plan, având aceeași origine, și anume limba arhaică a antichității, pe care unii o numesc vag ca ”euro-indiană”. Mai trebuie știut și că dialectul etrusc nu s’a răpândit în peninsulă împreună cu celelalte dialecte ariane, celtice, germanice, etc., ci cu câteva secole anterior prin 1200-1100 î.Hr.

Se pare că există un curent puternic susținut de un anumit cerc de interese cu coloratură politică, ce dorește să mențină acest status quo, în care este promovată o falsă origine a limbilor romanice. Că există un filon comun, sudic sau mediteraneean, avem motive ca pe toate acestea să le alăturăm, dar nu le putem alătura pe criteriul latin sau să considerăm că la originea atâtor limbi stă o alta cu mult mai tânără, nevorbită, iar azi ieșită din uz.

În consecință, din motive culturale, istorice, economice etc., producția literară fabuloasă din secolul al XIV- lea (Il Trecento) cu Dante, Petrarca și Boccaccio, dezvoltată în Toscana, s’a răspândit în aproape întreaga Peninsulă, dialectul toscan luând astfel bomboana de pe tort. Am spune chiar just, pentru că filonul artistic sau romantic al etruscilor a învins în final prin vorbă și nu cu ajutorul armelor. Autorii care nu erau de origine toscană, precum napoletanul Sannazzaro sau emilianul Boiardo, au scris în dialect toscan, contribuind la rândul lor la răspândirea lui. Dacă sudicii au ceva în comun atunci acest element este arta și darul vorbirii, iar nordicii darul războiului și al progresului tehnologic, care printre altele a dus la confecționarea fierului pentru întâia oară, trăsături care se păstrează și diferențiază până azi nordul de sudul Europei.

Probabil că istoria lingvisticii peninsulare se scria diferit, dacă de exemplu școala poetică siciliană ar fi avut aceeași soartă (sec. XII), astăzi am fi vorbit de o limbă italiană cu trăsături siciliene și evident mai apropiată de limba română, cunoscându’se afinitățile dintre cele două limbi. Considerată limbă de către autonomiștii sicilieni, însă în mediile științifice considerată (cum altfel?) dialect italian aparținând graiului centro-meridional, subgrupul meridional extrem, este vorbită la nivel familiar în sudul Italiei (Mezzogiorno). De interes special sunt și graiurile siciliene din insulele Eoli, Egadi, Ustica, Pantelleria. Este un dialect mult influențat de cultura galormană și de italiana literară. Are multe puncte comune și cu limba română studiate intens de lingviști, un exemplu elocvent fiind intiniriri = a întineri, revelată clar de academicianul Alexandru Rosetti. Dar și alte asemănări putem aduce ca exemplu:

La Sicilia si cumponi di 9 pruvincî e havi un tutali di 390 cumuna.
Sicilia se compune din 9 provincii și are un total de 390 comune.
La Sicilia fu chiamata di li Greci ”Trinacria”.
Sicilia fu chemată de Greci ”Trinacria”.
Lu primu dizziunariu talianu fu fattu di un sicilianu.
Primu dicționariu Italian fu făcut de un Sicilian.
Lu Polu Nord è unu dî dui poli magnetici.
Polu Nord e unu din doi poli magnetici.

Contrar teoriei latiniștilor, originea tuturor limbilor (dialectelor) nu este limba latină din perioada extinderii imperiului roman, ci limba arhaică vorbită înainte de Roma din timpul migrațiilor în regiunile italice și europene sau poate limba vorbită de populațiile preexistente în zonele cunoscute din punct de vedere istoric și din care au rezultat aceste limbi actuale. Despre acestea populații primitive nu știm mare lucru, dar putem presupune că erau doar în sud, pentru că în perioada glaciară, nordul nu era populat de oameni datorită climei.

Se pare că acest lucru este confirmat de marile regiuni dialectale actuale care coincid cu granițele vechilor culturi din Italia preistorică, sau din Europa lucru demonstrat de date lingvistice și arheologice.
De asemenea, chiar și pentru latiniști există dialecte ale limbii italiene care au ca origine dialectele germanice din anumite zone din jurul Monte Rosa (germanici) din 13 localități din Verona și din 7 localități din Vicenza (cimbri), din anumite localitati din Friuli (carintieni), din Tirolul de Sud, din Valle dei Mocheni (bavarezi) precum și dialectele slovene din Friuli Venezia Giulia, dialectele croate din Molise, dialectele grecanice din Salento și din extremitatea meridională a Calabriei si cele albaneze raspandite în mare parte în zona de centru și de sud a Italiei și în Sicilia cum spuneam.

Când limba latină la ea acasă nu a devenit niciodată o limbă vorbită unitar, cum putem avea pretenția să fi devenit în spațiul carpato-dunărean?  Este un non-sens care mai este acceptat doar de naivi.

În tabelul alăturat puteți studia alfabetul elen originar din Eubea (a doua insulă ca mărime, după Creta, din arhipelagul grecesc), un alfabet etrusc ”sintetic”, reconstruit de cercetătorii moderni. Alfabetul etrusc timpuriu (arhaic), a fost folosit între secolele al VIII-lea până în secolul al IV-lea î.Hr. și alfabetul etrusc târziu a fost folosit până în primul secol d.Hr. fiind folosit în paralel cu cel latin dezvoltat în Latium, până târziu. Asta ne arată că și dialectul a continuat să fie vorbit.

Alfabetul etrusc conține 26 de caractere și a fost fără îndoială o sincrezie între primele alfabete grecești (Minoic si Eubean) și alfabetele vest-semitice (Fenician si Ebraic timpuriu). Este suficient de privit caracterele latine pentru a înțelege influența etruscilor asupra alfabetului latin. Etrusca arhaică a fost scrisă ca alfabetele semite de la dreapta la stânga, influențele barbarilor arieni au schimbat cursul scrierii de la stânga la dreapta, astfel că etrusca a început să fie scrisă de prin secolul al V-lea î.Hr. de la stânga la dreapta.

Și cu toate acestea rămășițele limbii etrusce sunt considerate a reprezenta un loc izolat în prezent. Sună atât de cunoscut, încât e greu să o considerăm totuși o coincidență. Să nu uităm că sunt numeroși istorici care găsesc suficiente similitudini, între etrusci și geți. Dar ca și în cazul geților, și aici învingătorul scrie întotdeauna istoria și ia totul.

Sursa: politeia.org.ro, atlantelinguistico.it

Citiți și: ROMANIZAREA NU A AVUT LOC. TEORIA ROMANIZĂRII ESTE SORTITĂ DISPARIȚIEI, PENTRU CĂ ESTE FALSĂ ȘI RIDICOLĂ

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ROMANIA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s