GEȚIA, ȚARA GETO-RUMÎNILOR

Civilizaţia getică a fost creată de neamul care s’a dezvoltat la Marea Getică (Neagră), cunoscuți în istorie sub numele de geţi. Geții localizați spre izvoarele Dunării mai erau numiți și daci (deutsch în germană), în special de autorii latini.

Etnonimul geților a fost inclus cu siguranță în denumirea capitalei geților,  SarmiGETuzo, principalul centru politic, militar, administrativ și religios al regatului getic în timpul lui Boereo Bistas, semnificînd Geții lui Sarmis (Hermes) care era un rege-zeificat al geților sau chiar Geția Sarmatică, adică a geților lui Sarmis, sarmo-geții (vorbitorii de limbă getică) prin transcriere în latină devenind sarmați sau în elina veche, sauromați.

Deși, SarmiGETuzo, conține în componența numelui etnonimul strămoșilor noștri, particula GET din titulatură este omisă de lingviști, istorici sau arheologi cînd fac mențiuni vis-a-vis de identitatea etnică a strămoșilor noștri.

Să încercăm să dăm o dezlegare veridică a acestui toponim getic, cu o importanță deosebită.

În cartea ”Noi nu suntem urmașii Romei” Napoleon Săvescu spune că Sarmisegetusa, în sanscrită înseamnă ”Eu mă grăbesc să curg”, care este orice dar nu o semnificație plauzibilă. Acestui sens forțat dat capitalei geților nu e cazul să’i dăm prea multă atenție, pentru că nu are un înțeles pertinent.

Dar cunoaștem că s’au descoperit monede din timpul lui Bureo Bisteo, sau care circulau încă în timpul domniei lui pe care scria în limba getică, ”SARMIS VASIL”, care înseamnă ”cel mai mare rege”.

Vasil (Basil) știm că înseamnă rege, domn, domnitor, din mai multe surse. Împărații Bizantului se numeau, Vasil si Vasilisa (N. Sadoveanu, romanul ”Creanga de aur”), originea numelui Vasile = Domnul, Domnitorul.

Denumirea de basilica, tot din limba getică veche vine, care înseamnă casa domnului.

Sarmis, înseamna cel mai mare. Dl. dr. Mihai Marina, în cartea „MARAMUREȘENII, PORTRETE SI MEDALIOANE, ED. „DRAGOS VODA”, CLUJ NAPOCA 1998) spune ca prof. I.I. Russu, în studiile făcute asupra limbii getice (”Limba traco-dacilor”, 1967, pag. 89 -129) afirmă că denumirea orașului Sighetul Marmatiei, vine din lexicul geților, care avea toponime pentru localitățile întărite cu palisadă ca ”Zigethes”.

Sighetul pînă prin anul 1720 se scria în documente Zigeth, Zygeth, pe urmă colonizatorii profitînd că în maghiară la insulă se spune sigeten, iar orașul, e înconjurat de Iza, Tisa, și pârâul Ronișoara, avînd o formă de insulă, i’au spus Marmoroshsigeten, adică insula Maramureșului.

Dar, maramureșenii astăzi nu spun ”merem la Sighet”, ci ”merem la oraș”, cum în antichitate spuneau ”merem în cetate” (Zygetes), sau ”merem în capitală”, sau așa cum considerăm noi că este și mai corect ”merem la templu”, cum azi mai tot rumînul spune ”mergem la biserică”.

Săpăturile arheologice efectuate în deceniile trecute au scos la iveală vestigii din epoca bronzului, în mai multe localități din Maramureș, dar cea mai elocventă este așezarea de la Oncești (H. Daicoviciu și O. Bandula – ”Cercetarile de la Oncești din Maramureș”,1965, Muzeul regional Maramures, Baia Mare), și în special așezarea fortificata de pe dealul Solovan, de deasupra Sighetului (K Horedt – ”Așezarea fortificată din perioada tîrzie a bronzului de la Sighetul Marmatiei, 1966, Muzeul regional Baia Mare), care dovedesc existența cetăților fortificate.

Noi credem că I.I Russu este în eroare și că denumirea Sighet nu are legătură cu insula Sighetului, în speță cu cuvîntul ”maghiar” ”sigeten”, ci exact pe dos, așa cum reiese din aceste descoperiri arheologice, geții lui Boero Bistas sau ai lui Sarmis nu au așteptat să vină asiaticii în Europa pentru a’și numi templul lor Zygetes, sau capitala SarmiGETuzo, iar cum se știe deja la SarmiGETuzo nu există nici o insulă.

Zygetes, poate fi în schimb localizarea unui templu al zeului geților, adică Zy-Getes=Zeul-Geților, care în epoca bronzului a fost fortificat, însemnînd că templul zeului fortificat a devenit în vorbirea geților Zygetes=Sigethen=Sighet.

A se avea în vedere și etimologia Zalmoxio, cel mai probabil Zeul-Moș, propus de Densușianu.

Dacă ”Sarmis”, înseamnă cel mai mare, cea mai mare, iar ”zygetes”, însemna templu fortificat, cetate, așezare religioasă întărită cu palisadă, atunci ce ar însemna un cuvînt compus din Sarmis și Zygetes?

SarmiGETuzo (Sarmizegetusa) evident că ar însemna cea mai mare cetate, cetatea de scaun, adică într’un cuvînt CAPITALĂ (religioasă), Mitropolia antică a geților.

De remarcat, că pe tăblițe apare mai des în forma SarmiGetuzo și nu Sarmisegetuza, oarecum logic datorită pleonasmului ”cel mai mare+zeu”, Sarmisegetuza devenind prin simplificare ”cetatea regelui zeificat al geților” = ”zeul geților” printre cetăți sau ”Geții lui Sarmis”, adică locul geților unde se întîlneau cu zeul.

IORDANES (sec. Vl):

”GEŢII n’au fost deci lipsiţi de oameni care să’i înveţe filosofie. De aceea geţii au fost totdeauna superiori asupra tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii, după cum relatează Dio, care a compus analele lor în limba greacă. El spune că acei dintre ei care erau de neam s’au numit la început Tarabostes, iar apoi Pilleati: dintre dînşii se alegeau şi regii, şi preoţii.”

CLEMENS din Alexandria (sec. II-III):

”Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol semizeului Zamolxio. Zamolxio a fost unul dintre apropiaţii lui Pitagora. Aşadar este înjunghiat cel socotit cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofia. Cei care nu sînt aleşi se mîhnesc amarnic, spunînd că au fost lipsiţi de un prilej fericit.”

Această explicație are și logică, fiindcă în vechime se obișnuia să se dea numele unei așezări sau unei ape, exact înțelesul pe care’l dă substantivul respectiv (ex. Danubius, Don, derivă din danu=apă curgătoare, zeița ploilor tot Danu se chema, în letonă, Danaii (eleni) erau geții dunăreni migrați spre sud, aluots înseamnă izvor, Oltul apare sub forma Aloutas la Ptolemeu etc).

O mare confuzie s’a făcut în trecut de către cronicari și menținută artificial, atribuind sarmaților o identitate separată de a geților, deoarece sarmații nu sînt altceva în transcriere latină, decît sarmo-geții, sau în elină sauromații, adică vorbitorii de limbă getică.

De menționat că limba getică era vorbită de numeroase triburi de gintă geto-scytică, geto-scyții (scuții) fiind numiți astfel datorită cruzimii lor și care trăiau cu predilecție la șes, din Panonia și de la cazanele Dunării, pînă în stepele nord-pontice, numiți în special de lingviști ca ”euro-indieni” vorbitori de de ”indoeuropeană”, un limbaj considerat de origine și definit ambiguu pentru a nu se crea valuri naționaliste sau rasiste, și din care s’au născut numeroase limbi euro-asiatice.

Scyții erau numiți astfel de la armele lor care făceau ravagii în luptă, nu întîmplător scythe în engleză și’a păstrat sensul de coasă. Scythe în engleză mai este folosit cu scythe handle – toporiște, jagged/dull scythe – cioarsă (unealtă cu tăișul uzat), to cut with a scythe – a cosi.

Deși este considerat provenind din proto-germanicul *segithoz , ca variante mai sînt în germanul segede, olandezul sichte, sau vechiul german segensa, toate se pare că au rădăcina PIE *sek- care înseamnă ”a tăia”.

Scyții sau scuții mai erau numiți și Saka sau Skutai, din aceleași considerente.  Sc- s’a strecurat și mai departe în limbaj și avem derivatele scissor (foarfecă) sau latinul scindere,  în franceză scier (fierăstrău).

Desigur nu mai trebuie să insistăm cine erau acești scyți cînd mai tot rumînul știe că geții foloseau coasa la război, iar armele geților numite sica nu erau altceva decît niște coase mai mici ținute la brîu. Aceste sica au fost perfecționate în luptele cu romanii și au devenit falxuri, dar și acestea erau tot niște coase alungite printr’un mîner mai lung pentru a putea lovi peste scutul dușmanului.

Denumiri ambigue precum cea de ”indo-europeni” ne relevă în fapt, etnia geto-scyților care au locuit aceste meleaguri din epoca bronzului, și din care se rup acum 5000 de ani acei purtători de R1b care vor fi mai tîrziu menționați ca celți (keltoi el.) în zona Alpilor și care sînt responsabili de apariția fierului în confecționarea armelor, și de dezvoltarea în centrul Europei a culturilor Urnfield-Hallstatt-La Tene, mai tîrziu germano-italo-celți.

Citește și:  GEȚII SUNT CONTINUATORI GENETICI AI CUCUTENIENILOR

La geneza și răspîndirea acestor limbi ariane, au contribui și celții (numiți keltoi de eleni şi gali în latină), care au dus spre vest dialectul centum, iar massa-geții, perșii și indo-arienii au dus spre est dialectul satem (vezi în cele două hărți de mai jos).

În bazinul Dunării au rămas carpato-geții și limba getică, din care se nasc alte numeroase limbi europene.

După limbă am putea împărți acest mare neam arian vorbitor de dialecte indo-europene astfel:
1. Occidentală, geto-celții centum (romanicii, germanicii)
2. Orientală, indo-arienii satem (iranienii)
3. Medianii satem-centum (rumînii, slavii, elenii), limbi în care se întrepătrund ambele limbaje. În cazul limbii rumîne fiind numeroasele influențe prin imprumuturi tîrzii (franțuzismele) din franceza modernă, care adoptase deja prin standardizare artificială numeroase latinisme.

Începînd cu mijlocul secolului al II-lea î.Hr., înflorirea economică şi culturală caracterizată în modul cel mai veridic de formula lui Trogus Pompeius, ”incrementa Dacorum per Rubobostem regem”, a fost ilustrată îndeosebi de apariţia şi dezvoltarea aşezărilor fortificate şi de construcţia cetăţilor întărite, apărate de ziduri de piatră (cetătile getice din Munţii Orăştiei).

Vasile Pîrvan (Getica):

”Începînd de la Herodot, care numeşte pe geţi ”cei mai viteji şi mai cinstiţi dintre traci”, literatura antică ne’a păstrat un şir întreg de mărturii foarte onorabile despre acest popor. Înainte de toate, credinţa lor în nemurirea sufletelor, care îi desparte de toţi ceilalţi traci şi de greci. Apoi, o orînduire şi o cuminţenie a vieţii lor sociale şi politice, care se manifestă într’un chip surprinzător în mai toate împrejurările grele ale istoriei lor. Astfel, împotriva tuturor aparenţelor, ei se arată ca un popor sedentar şi liniştit, care nu cere decât să fie lăsat în pace […].

Nu vom mai repeta aici însemnătatea în viaţa acestui popor a marei preoţii a Zeului Zamolxio, de un aşa accentuat caracter moral şi patriotic, nici rolul pe care se arată a’l fi avut ordinul călugăresc getic al ”Întemeietorilor”. Spiritul de disciplină manifestat de acest popor, fie sub Dromichaites, fie sub Oroles, fie sub Scorilo, fie mai ales sub Burebista, când i se cere să distrugă toate viţele, ceea ce era şi o mare pagubă materială, în sfârşit vitejia tenace şi solidar disciplinată din răsboaiele lui Decebal cu romanii, îi ridică mai presus de toţi ceilalţi barbari, fie ei traci din sud, germani din nord, ori celţi din vest. Cu dreptate istoricii antici şi moderni şi’au arătat mirarea şi admiraţia pentru apariţia acestui popor aşa de deosebit în mijlocul celorlalţi barbari. Romanii, biruitorii dacilor, au fost în această privinţă de un perfect cavalerism, recunoscînd atît pe Coloana lui Traian, cît şi altfel, toate calităţile, nu numai de eroism sălbatec, dar şi de respectabilă civilizaţie ale geto-dacilor.”

Acest scurt rezumat din istoria geților carpatici, nu poate fi complet fără menționarea a două evenimente de importanţă majoră:

– întemeierea regatului carpato-getic sub domnia regelui Boero Biseto (Burebista) (82-44 î.Hr.) şi expansiunea teritorială a ethnosului geto-carpatic a avut un puternic impact asupra modului în care Geția Carpatică a apărut în conştiinţa istorică a lumii.

Deşi divizat de către succesorii săi, în patru, apoi în cinci părţi, regatul lui Bureo Bisteo a marcat sfîrşitul puterii tribale, înăuntrul unui spaţiu geografic dat, un nou centru al puterii barbare, bazat pe o forţă economică semnificativă şi pe un potenţial demografic important (menționată de Strabon în Geographia, VII, 3, 13).

– al doilea eveniment îl constituie restaurarea regatului getic în cea de a doua jumătate a primului secol d.Hr., sub domnia regelui Decebal (87-106); mai restrîns, dar bine organizat, regatul a încetat să existe după cucerirea romană (106), cînd regatul condus de Daci Balo devine Dacia romană și este alipită ca provincie imperiului roman.

În intervalul dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal, în cetăţile din Munţii Orăştiei, a fost creat un sistem de apărare unic în arhitectura europeană. În jurul acestor aşezări fortificate s’au ridicat sanctuare, oarecum similare ca formă, care sînt expresia unei religii puternice şi prestigioase, bine înrădăcinate şi închegate.

Toate elementele vieţii cotidiene în micile aşezări diferind doar în privinţa câtorva detalii de alte aşezări barbare, par neînsemnate în faţa puternicului impact al arhitecturii militare şi religioase a geților, mai cu seamă în aşezările din Munţii Orăştiei.

Sanctuarele, martore ale ceremoniilor din trecut, precum şi sistemul de apărare, sugerează strînsa legătură dintre spiritul războinic şi cel religios, dintre religie şi stat (Strabon, Geographia, VII, 3, 5, Iordanes, Getica , 71-72).

HELLANICOS (sec. V î.Hr.) scria despre crezul geților:

”…(Zamolxio) înapoindu’se la el în țară a dat învăţături oamenilor cu privire la nemurirea sufletului. (…) Ei spun că cei morţi pleacă la Zamolxio şi că se vor întoarce. Dintotdeauna ei au crezut că aceste lucruri sînt adevărate. Aduc jertfe şi benchetuiesc ca şi cum mortul se va întoarce.”

În timpul domniilor lui Burebista şi Decebal, geții au început să construiască fortăreţe (citadele sau cetăţi fortificate).

Chiar dacă se cunosc acropolele întărite ale multor aşezări, fortificate sau nu (dave), Munţii Orăştiei au meritul de a fi adevărate repere ale unui sistem defensiv unic în complexitatea sa: o vastă regiune (în jur de 500 km2) este ocupată de fortificaţii, mici forturi, turnuri de observaţie.

Preferinţa geților pentru ornamentaţia în piatră se observă în decoraţiunile cu motive militare, dar şi în lucrările de construcţie din interiorul aşezării, de exemplu: ziduri de susţinere a unor terase antropogenetice, sanctuare, drumuri, canale, toate acestea reprezentând probabil muntele sacru al geților Kogaionon.

Mărimea şi proporţiile, aerul sacru impregnat de spiritualitatea mediată de credinţa în nemurire, conferă sitului Sarmigetusei valoarea sa excepţională.

SOLINUS (sec. III):

”Acum e locul să ne îndreptăm spre Tracia şi să întoarcem pînzele spre cele mai destoinice neamuri ale Europei. Cei care doresc să’i cerceteze cu grijă vor afla cu uşurinţă că barbarii traci au dispreţ pentru viaţa dintr’un fel de exerciţiu natural al înţelepciunii. Toţi sînt gata pentru moartea de bună voie, deoarece unii dintre ei socotesc că sufletele morţilor se întorc, iar alţii că ele nu mor, ci devin mai fericite.”

ARIAN (sec. II):

”În ținutul acestor celţi se află și izvoarele lui. Cei mai îndepărtaţi dintre aceştia sînt cvazii şi marcomanii. După aceea o ramură a sarmaţilor și iazigii, apoi geţii care cred în nemurire. Urmează majoritatea sarmaţilor şi scyţii pînă la vărsare (a Istrului).”

Fortificaţiile cu funcţie pur militară reflectă faza clasică si apogeul civilizaţiei getice.

Cetăți sau fortărețe getice sînt cele de la Costesti-Cetătuia, Costesti-Blidaru, Grădiștea Muncelului – Sarmigetuzo (Sarmizegetusa) Regia, așezarea Fețele Albe, cetatea Piatra Roșia-Cioclovina.

Împăratul IULIAN (sec. IV) despre curajul geților în luptele cu Traian, deși par exagerări, relevă cu prisosință dîrzenia lor în luptă:

”Eu (Traian), Jupiter şi zeilor, după ce am luat conducerea imperiului amorţit şi descompus din cauza tiraniei care dăinuise mult la noi în ţară, şi din cauza silniciei geţilor, singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit neamul geţilor, care au fost mai războinici decît oricare dintre oamenii ce au trăit cîndva – şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxio. Crezînd că nu mor, dar că îşi schimbă locuinţa, ei sînt mai porniţi pe lupte, decît ar fi înclinaţi să întreprindă o călătorie.”

De altfel, Iulian nu face decît să întărească ce spunea Strabon trei secole mai devreme despre geții lui Boero Biseto:

STRABON (sec.I):

”Lăsînd la o parte trecutul îndepărtat al geților, întîmplările din vremea noastră sunt următoarele: ajungînd în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista [Βοιρεβιςας, Bœrebistes] l’a înălțat atît de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încît, în cîțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani. Căci trecînd plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia pînă la Macedonia și Iliria, a pustiit pe celții care erau amestecați cu tracii și cu ilirii și a nimicit pe de’a întregul pe boii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe taurisci.

Spre a ține în ascultare poporul, el și’a luat ajutor pe Deceneu, un magician (praestigiatoris) care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățînd acolo unele semne de prorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat cînd am vorbit despre Zalmoxio. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i’o dădeau [geții], este și faptul că ei s’au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin.

Cît despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui. Urmașii acestuia la domnie s’au dezbinat, fărămițând puterea în mai multe părți. De curând, când împăratul August a trimis o armată împotriva lor, puterea era împărțită în cinci state. Atunci, însă, stăpânirea se împărțise în patru.

Astfel de împărțiri sînt vremelnice și se schimbă cînd într’un fel, cînd într’altul. A existat și o altă împărțire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri: căci pe unii îi denumesc [autorii] daci, iar pe alții geți. Geții sînt cei care se întind spre Pont și spre Răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania și spre izvoarele Istrului.” (vezi harta 1)

Din ceea ce pune Strabon rezultă ceea ce mulți resping din diverse motive neîntemeiate, că germanii (dacii lui Strabon) erau de fapt geți, iar azi că germanii își spun Deutsch în fapt ei îl confirmă integral pe Strabon, iar studiile genetice, de asemenea.

Citiți și:  LEGENDA LUI DACUS – DANUS ȘI CÂT DE GOȚI AU FOST GEȚII?

SUETONIU (sec.I-II) Vieţile Cezarilor, Divinul August, LXIII. 4:

”M. Antonius scrie că (August) a făgăduit’o pe Iulia mai întîi fiului său Antonius, apoi lui Cotiso, regele geţilor, şi că tot atunci a cerut în schimb, în căsătorie, chiar pentru el, pe fiica regelui.”

Ceea ce înseamnă că după 106 d.Hr. nu doar că geții carpatici nu au dispărut așa cum încearcă a ne convinge cei fără origini certe, ci ei au preluat din mers imperiul și este absolut natural cum peste două secole pe tronul Romei imperiale se va urca un împărat de origine cert getică: Maximin Thrax, la 235.

Citiți și:  ÎMPĂRATUL GET, MAXIMIN THRAX DIN MOESIA

Pînă în anul 610 îi vor urma alți treizeci și nouă de împărați de origine getică. Unul dintre ei a fost și getul Galerius.

Și nu doar la Roma, ci pe întreg continentul, pentru că vița geto-pelasgică este în toată Europa, din Lituania și Scandinavia, pînă în Britania și Iberia.

https://fb.watch/3g-FHwW-ml/

Sursă: eupedia.com, tiparituriromanesti.wordpress.com, etymonline.com

Citiți și:  ”ȚARA ORAȘELOR” PELASGILOR CUCUTENIENI

17 gânduri despre &8222;GEȚIA, ȚARA GETO-RUMÎNILOR&8221;

  1. Pingback: DECEBAL A FOST GET, ”DACII” SUNT O INVENȚIE A ROMANILOR | Vatra Stră-Rumînă

  2. Pingback: GEȚIA, ȚARA GETO-ROMÂNILOR-publicat in Vatra Stra-Romana –promovat de Aurelian LAVRIC din Chisinau /R.MOLDOVA- RadioMetafora.ro

  3. Primi bipezi cu față umană Adam și Eva erau bozgori, și au fost aruncați din rai, adică din cer, pentru că erau la fel ca și urmașii lor, adică niște curve și niște bețivi.

    Apreciază

  4. studiul preistoriei, protoistoriei şi istoriei implică moderaţie, seriozitate şi descernământ ştinţific… s-ar putea spune că în evaluarea istorică, ca şi în religie ,, calea de mijloc” este calea de aur, altfel rezultatele pot fi dezastruoase… Ce s-a întâmplat când în deceniul 3 al secolului 20, nişte pseudo -savanţi germani au,, descoperit” că germanii sunt urmaşii arienilor?… un război mondial, rase superioare, ghetouri, lagăre de exterminare, genocid…. şi sunt multe alte exemple de sărit peste cal…

    Apreciat de 1 persoană

    • Germanii când au descoperit că sunt urmașii arienilor, au descoperit un adevăr. Adevărul în schimb nu trebuie pus în slujba unor răfuieli sau epurări etnice, rasiale sau ideologice de nimic justificate. Adevărul este util doar cunoașterii și este suficient să fie doar transmis celor interesați.

      Apreciază

      • Germanicii au niste probleme cu capul, sa nu uitam ca si-au facut un stat „Sfantul Imperiu Roman de neam Germanic”. Ce treaba or avea neamurile germanice cu imperiul roman?

        Apreciază

      • Inrudire genetica exista intre toate popoarele europene. Dar germanicii n-au cum sa fie continuatori ai romanilor, din moment ce influenta culturala romana asupra popoarelor germanice a fost foarte redusa.

        Apreciază

      • Să nu uităm că și geții din zona carpato-dunăreană au fost continuatorii imperiului roman odată ce au condus imperiul, încoronându’se. Numai că pe germanicii sfântului împeriu îi mai lega și credința în acea perioadă și cu atât mai mult după schisma de la 1054.

        Apreciază

      • …ufff, you know, I’m Moravian Wallachian, and I’m sure I’m not a Slav. And however we have some problem with scientists’ denial of our origins in recent decades, it is not the fault of the Slavs in general, and I am not able to hate them like you and to support some stupid conspiracy.
        Do you actually say that all slaves of Rome spoke in one different language and had a different haplogruppe R1a, and were so numerous that they flooded half of Europe? Are you normal? What to think about, why did the letter “C” disappear from the word sclavi?

        Slav does not mean slave, but WORD. Some of them explain that it means Glory, but that’s not all. It is no coincidence that the slavic terms of Word and Glory are similar. Glory to Word. The WORD here symbolizes the divine life-givig sound (vibration) The Slavic main god Perun was portrayed with four faces in four world sides, with open mouths calling just that life-giving sound, and holding symbols of power. In the same way like Brahma. How would be possible in Roman Empire?
        In Czech, there is .e.g. the word Slavík for nightingale, which again means – singing at night, life against darkness, love. And slaviti means to celebrate. So what do you do?
        Germans are Aryans? Really? So, how is it possible that Indian professor recognize the most of sanskrite just in Slavonic languages?

        The Germans were barbarians with an aggressive militant mentality. So keep climbing to their ass, but be careful. Do not be surprised that you will be just cigan for them. Romanian dark hair and eyes and olive skin doesnt look Aryan too much.

        I am disappointed, I’m sad. People who can despise and hate like this can not see the truth.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s