Pe această cale, mulțumesc trupei Taxi pentru ideea de a a lansa în spațiul public melodia ”Despre smerenie”, care a avut efectul contrar celui propus, datorită în special ipocriziei care se află fără doar și poate în spatele mesajului. Demersul lor guvernat mai întâi de ignoranță, iar mai apoi de o manipulare nedisimulată a dus paradoxal la o creștere a numărului donațiilor pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, oamenii înțelegând că pentru această construcție chiar este nevoie de suport financiar serios.
De asemenea, mesajul naiv al videoclipului a provocat numeroase reacții din partea credincioșilor ortodocși sau chiar a celor care încă nici nu aveau o părere clară despre proiect. Foarte mulți au ieșit din indiferență și și’au format abia acum o opinie tranșantă. Iar prin acest ”șoc” creat de lansarea melodiei mulți s’au uitat mai atent peste detaliile acestuia și au găsit lucruri deosebite care se vor construi și se vor pune în mișcare împreună cu finalizarea lui, ceea ce a dus la cristalizarea multor opinii, parte din ele vom încerca să le adunăm și să le expunem în rândurile următoare.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a explicat că melodia-manifest a avut efect contrar decât acel sperat de promotorii mesajului ”Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”. Purtătorul de cuvânt al BOR a afirmat la Digi24 că au crescut donațiile pentru construirea Catedralei după difuzarea în spațiul public a melodiei-manifest, oamenii fiind revoltați de mesajul piesei.
Mesajul cântecului trupei Taxi este țintit asupra unui proiect, dar nu sunt cunoscute utilitățile construirii Catedralei Neamului.
Vasile Bănescu:
”A polarizat idei cum nimeni nu s’ar fi așteptat. S’a creat o falie între susținătorii proiectului și cei care de curând nu apreciau acest proiect. Personal cred că respingerea unui asemenea proiect se datorează unei insuficiente cunoașteri, e un reflex să respingi ceva ce nu cunoști. Patriarhia inclusiv trebuie să’l facă mai bine cunoscut… Nu sunt cunoscute utilitățile unui asemenea proiect. E o necesitate liturgică – actuala biserică a catedralei de pe Dealul Mitropoliei, este neîncăpătoare. Este o necesitate de ordin public, în această viitoare Catedrală sunt prevăzute lucruri importante – muzeu al creștinismului, parc de șase mii de ha, crește numărul zonelor verzi…
Nu putem vorbi de preferințe divine, dar o catedrală națională nu poate fi construită nici din lemn și nici mică…Cultura dialogului e absolut necesară. Eu m’am gândit să vorbim cu cei din trupa Taxi, dar n’am făcut’o încă, dar ar fi oportună o întâlnire cu acești oameni, cred în ideea unei intâlniri cu cei care s’au implicat la modul sincer într’un asemenea videoclip. Nu s’a reacționat considerând că un comunicat oficial de presă ar fi fost disproporționat. Mă gândesc la asta și sper să reușesc să fac o astfel de întâlnire. Sper să fac o asemenea întâlnire, ar fi bine, dacă ar fi acolo, să vadă catedrala și să’și reconsidere opțiunea… În ultimele zile au crescut foarte mult donațiile oferite de site – 15 mii de lei pe zi. Au crescut donațiile pentru proiect în urma difuzării acestui clip”.
Paul Hitter (activenews.ro): Măi dar vouă chiar nu vă este rușine?
Mă refer la fiecare dintre voi cei care apar în acel clip. Cei 33, un număr predestinat, nu? Încep să cred ca sunteți obligați să faceți asta. Platiți probabil? Sau aveți dosare toți? Sau așa merg pilele? Voi îndemnați la smerenie? Îndemnati biserica la smerenie?
Până acum nu eram hotărât în privința Catedralei. Dar vizionând acest clip, nu pot decât să susțin acest proiect. Voi vânduților pentru arginți, aveți tupeul să îndemnați la smerenie? Voi cu casele voastre, cu vilele, cu mașinile, voi cu banii voștri, cu pilele voastre, voi care având atâta putere nu ridicați vocea decât rar, și niciodată nu loviți adevăratul sistem generator de probleme? Dar voi de ce nu vă construiți o căsuță mica din lemn? O cocioabă. Dar de ce nu vă dați averea săracilor? Dati voi un exemplu Bisericii ortodoxe dacă sunteți atât de smeriți. Dar voi nu luati bani de la stat iudelor? De pe la ICR-uri? Nu cumva în campanii primiți bani de la politicieni? Bani furați de la noi? Nu cumva cântați in concerte comandate de politicieni? Nu cumva furați din primării? Stim și noi cum se face manevra: ești artist semi cunoscut, ai o pilă la primarie, când e de spalat bani te suna, și tu mergi să cânți. Pe banii furati din buzunarele noastre. Ăștia sunt marii artiști din această piesa. Dar pentru melodia asta cine v’a plătit?
Și tu Esca, nu cumva ai susținut Pro-tv, o televiziune care a spălat milioane de români la creier? Păi care crimă e mai mare mamaie? A Bisericii sau a ta?
Dau un singur exemplu de ipocrizie:
Toți cei care nu vor catedrala, s’ar căsători în cea mai mare biserică din lume. Niște ipocriți! Esca s’a căsătorit la Catedrala Sf. Iosif, nu într’una mică și de lemn.
Tu Oreste care faci o varză din credință, yoga, extratereștri, tunele prin Făgăraș? Voi mici masoni, securiști, atei, catolici și ce mai sunteți, nu vă este rușine să vorbiți voi despre smerenie?
Tu Cărtărescu ? Nu cumva ai luat banii de la noi ca să iți scrii cărțile? Nu cumva te’a plimbat ICR-ul ca pe sfintele moaște?
Tu Dan Bitmann care făceai pe mascariciul la emisiuni despre gătit, promovând numai mizerii? Voi cei care v’ați vândut sufletele pentru 30 de arginti si pentru o pozitie cat de cat, veniti sa dati sfaturi despre Smerenie? O, dar când s’a construit Arena Națională, nu ați mai ieșit să cântați împotriva unui stadion? Ala nu tot din banii nostri era facut? Nesimțiților, cand mor copii in spitale nu ieșiți să mai cântați împotriva lui Dacian Cioloș sau a lui Iohannis? Când l’au dovedit pe Iohannis ca a furat acele case in Sibiu, nu ati facut melodie? Nu ati facut melodie sa dea banii din chirii înapoi? Când ăștia ne otrăvesc cu E-uri zi de zi, nu faceți melodii? Când dați 600 de euro pe un Iphone 6, de ce nu faceți melodii? Cand faceți reclama la ”lifestyle” și aruncați cu banii pe geam, de ce nu faceți melodii? Când aproape orice actor, cantăreț și om de cultură din țara asta, face reclama la TV pentru orice produse, de la hârtie igienică până la spray de molii, de ce nu faceți melodii? Cum te mai văd eu într’un rol de Hamlet după ce tu faci reclamă la detergent pentru spălat vase?
Virgil Ianțu? Nu ne mai faci milionari? Nu cumva tu erai mason?
Teo Trandafir? Dupa ce mi’ai plimbat toti nefericitii pe la Teo Show, ai tupeul să apari și să dai lecții de smerenie? Cititorule, ia gândește’te cum o duc toți acești oameni, în ce lux și bogăție trăiesc, și gândește’te câți bani îți fură politicienii.
Voi cei 33, dar de ce nu faceti o melodie protest pentru salariile mizere din Romania?? Si cum de a aparut aceasta melodie, fix dupa ce s’a dovedit ca nu BOR a construit cele mai multe biserici din 1990 pana acum, ci, celalalte culte. Dar vai, faptul ca se construieste o mega moschee nu pare a va mai deranja? In final, va doresc ceea ce ii doriti voi lui Dumnezeu. Un loc mic, la 2 metri si ceva lemn.
Și lista cu cei 33 de vânduți:
”Dumnezeu preferă lemnul. Lemnul și spațiile mici”, este refrenul cântat apoi de invitații formației: Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianțu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ștefan Bănică Jr., Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oțil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoș, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieș, Emilia Popescu, Grigore Leșe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea și Victor Rebengiuc.
Videoclipul alb-negru este semnat Tudor Olaru.
Din această listă, Grigore Leșe se dezice de videoclipul trupei Taxi:
”Eu nu am probleme cu construcția Catedralei, nu am ce căuta într’o poveste din asta. O să cer să mă scoată afară din videoclip!”
Grigore Leșe susține că nu i s’a spus că urmează să apară într’un clip îndreptat împotriva Catedralei Mântuirii.
Mulți dintre cei care au urmărit videoclipul s’au arătat nedumeiți de prezența artistului Grigore Leșe între cei care contestă Catedrala Mântuirii Neamului, dat fiind mesajul creștin al muzicii sale. Maestrul Grigore Leșe, afirmă că nu a fost informat de către realizatorii clipului despre ce este vorba, spunându’i’se că este vorba despre bisericile de lemn din patrimoniul național:
”Eu m’am dus la o înregistrare cu Taxi, crezând că este vorba despre spiritualitate și nicio clipă nu am știut că este un clip împotriva construcției Catedralei. Eu îmi văd de muzica mea, eu am fost botezat într’o biserică de lemn, am aceste date, din familie. Nu am nimic împotriva construcției Catedralei. Eu am crezut că este un clip despre biserici, despre lemn, despre credință. Am zis că dacă vin atâția artiști, atunci vin și eu. Lui Dumnezeu îi place lemnul, atât am zis. Hristos a fost răstignit pe lemn, trunchiul de Templu a fost la început pe lemn, bisericile din Maramureș sunt în patrimoniul UNESCO, glasul meu vine de’acolo, am zis să particip. N’am niciun contract cu ei, a fost vorba de o simplă filmare. Nici nu i’am văzut pe toți care urmau să participe și apoi a început povestea asta. Eu nu am probleme cu Catedrala, cu construcția Catedralei, nu am ce căuta într’o poveste din asta. O să cer să mă scoată afară din videoclip. Am vorbit cu producătorul și o să cer să mă scoată afară din clip, nu am contract cu ei și o să o rezolv foarte simplu. Nu vreau să intru în povești de genul acesta, într’o lume învrăjmășită cum e în ziua de azi…Eu cred că s’a mai întâmplat și cu alții chestia asta, că n’au înțeles despre ce a fost vorba”.
Poporul român iertător cum este, poate prea iertător, te’a iertat Dle Leșe să stai pe pace, numai că așa cum au reacționat mulți la retractarea dumitale a reacționat și trupa Taxi în consonanță cu aroganța inițială ce i’a animat pentru realizarea clipului.
Titus L.:
”Felul în care a reacționat trupa Taxi la mesajul lui Grigore Leșe dezvăluie pe deplin duhul mefistofelic care îi anima. E ca și cum i’ar spune: ”ai știut, ai semnat, sufletul tău ne aparține”. Și știm, din mâna diavolului sufletul păcătosului nu se poate smulge decât prin iertare.
Dar, după cum spune Florin Chilian, e ceva în apă… Dușmanul nu atacă acolo unde ești tare, ci acolo unde ești slab, dar te crezi tare. Din momentul în care am avut voie să vorbim în spațiul public despre credința noastră, s’au scris poate sute de pagini și s’au rostit mii de vorbe (de bine) despre felul în care la români stă Dumnezeu pe prispa casei de vorbă cu țăranul și cum Duhul Sfânt se pogoară intim în bisericuța dintr’un lemn. Pe vremea aceea, însă, nu se construia nici o catedrală. Astăzi când ni se cere să ne întoarcem acolo, mesajul nu mai sună la fel de plăcut. Ce’i drept, e și un pic de îndemn să ne întoarcem de unde am plecat și să rămânem acolo.
Dar, ce mă neliniștește cu adevărat, este că mesajul acesta de tip Taxi prinde tot mai mult și ca niciodată până acum este împrăștiat de cei care dau direcție sufletească acestui neam. Nouă însă nu ni s’a spus niciodată că de fapt bisericuța dintr’un lemn era catedrală pentru românul sărac. Nu ni s’a spus că românul ar fi stat bucuros de vorbă cu Dumnezeu și într’o gradină cât cea de la Versailles, numai că nu și’a putut permite asta niciodată. Nu ni s’a spus că oamenii au ridicat casă Domnului atât cât bogăția le’a putut permite, chiar dacă cu eforturi mari, dar întotdeauna cu privațiuni de la altele. Și e firesc să fie astfel, pentru că scrie și în Scriptură cum trebuie să’I dai slavă Domnului. Ce se observă totuși și nu mi se pare la locul lui, este că până acum catedralele și templele s’au construit când creștea credința, în timp ce la noi ea scade pe măsură ce Catedrala se înalță. Și nu mi se pare că mă înșel. Atâtea mii de oameni să strige în stradă împotriva patriarhului Daniel, nu s’a mai văzut niciunde în lumea creștină și istoria nu a înregistrat vreun alt eveniment asemănător. Deci ceva este totuși, când turma rătăcește în asemenea hal…
Mai înainte de melodia trupei Taxi a fost un reportaj de Carmen Avram la emisiunea În premieră.
N’am văzut nici o reacție, nu aici, niciunde. Dar toate sunt cu susul în jos. Era învinuită BOR că are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din toată lumea ortodoxă. Păi asta nu’i o vină, e un merit! Și cumva voalat, fără să răspundă la toate acuzele din reportaj, BOR face publică o cifră din care reiese că nu creștinii ortodocși au construit cele mai multe biserici după revoluție în România, ci cultele protestante. Cum să te aperi astfel?! Eu aș fi, și sunt, rușinat.
În România lui Ceaușescu nu case de rugăciuni protestante au fost dărâmate, dimpotrivă, când se dărâmau biserici se construiau case de rugăciuni penticostale (una o știu eu – Philadelphia îi zice, în București, pe Sebastian, s’a construit pe la finalul anilor ’70, început de ’80), iar la sate, mai ales în Ardeal. dar nu numai, ci doar pe criteriul cât mai departe de București, apăreau case de rugăciuni baptiste și adventiste și mulți români atunci s’au făcut ”pocăiți” fie și pentru promisiunea că așa vor putea fugi din țară legal. Și atunci, cum, în țara Brâncovenilor să ajungă Biserica să se apere (!) de acuze ce îi fac cinste cu astfel de argumente și cifre rușinoase!?
Și atunci de asta atacul la adresa BOR prinde. Pentru că este slabă acolo unde i se pare că e tare. Și va fi din ce în ce mai slabă cu cât corul apărătorilor va fi mai vehement, pentru că gălăgia nu lasă loc gândurilor să se așeze, iar cel care țipă mai tare își face singur curaj. Ar putea părea că nu’i nimic, dar toate atacurile acestea la adresa BOR vor avea drept consecință mai târziu lipsa de credință în Una, Sobornicească și Apostolească Biserică.
Eu aș spune astfel: lăsați ipocrizia membrilor trupei Taxi și a celorlalte vedete, priviți ce spun. Diavolii arhiconi știu foarte bine Scriptura și știu să o folosească. Nu atacă acolo unde porțile sunt închise și apărate, căci nici Constantinopolul nu a fost cucerit pe ușa din față. Deși dezbinați pentru a fi stăpâniți, nu suntem două tabere, ci una singură. Toți suntem în tabăra celor care preferă să arate cu degetul la celălalt mai înainte de a nu lăsa loc de îndoială.”
Eduard Dumitrache:
Moscheea cea mai mare din Europa? No problem, Romania suportă. Un templu masonic pe hectare date de la buget? No problem, suntem deschiși. Catedrala ortodoxa? Problem, noi iubim spațiile mici. Și lemnul.
În altă ordine de idei cei 33 de ”ambasadori” din clipul Taxi cântă frumos dar cel putin 12 dintre ei fie s’au declarat atei, fie sunt masoni sau țin de facțiuni cum este secta ”Noul Ierusalim”, sunt de altă confesiune sau etnie.
Sorin Faur:
1. Eu cred că Dumnezeu nu preferă. Niciodată. E alergic la cochetul ”a prefera”.
2. Eu cred că, din considerente de confort, nici unul dintre coriștii taximetristului și nici un fan al șlăgărelului nu preferă lemnul și spațiile mici câtă vreme cea mai cunoscută incintă care corespunde perfect descrierii se numește coșciug.
3. Eu cred că obscurantismul și habotnicia n’au contract de exclusivitate cu religia. De multe ori, ele preferă compoziții civic-cofetărelnice de muzică ușoară de lemn consumabilă în spații mici.
Gabriel Bintia:
Acum câțiva ani nu eram adeptul construirii acestei catedrale. Iata că acum vedete și oameni de show-business ne spun unde’i place lui Dumnezeu sa locuiasca, dupa ce douazeci si cinci de ani ne’au invatat ca creștinism inseamna toleranta, traditii, obiceiuri, sa fim mai buni de Pasti si de Craciun, impodobeste mama bradul, petarde patriotarde si alte cacatisuri care dau buna imagine pe scena si pe micul ecran in canoanele marxismului cultural. Problema e ca multi romani, foarte multi, au o cultura de televizor!
Cum se face ca astia care’L gasesc pe Dumnezeu ca preferă lemnul şi spaţiile mici, își fac nunțile, botezurile, cumetriile și cununiile în catedrale cât mai mari? De ce nu le fac în Biserica Sfântul Nicolae de la Muzeul Țăranului? E aproape de restaurante, de televiziuni, de vedete, de politicieni, de frații din loje, de aeroport, nu mai trebuie să mergi tocmai la Petrăchioaia ca să te smerești!
Constantin Gheorghe:
E la modă ”smerenia”. Propovăduită de unii ale căror principale calități n’au nimic în comun cu pomenita smerenie. C’așa’i la noi: cu cât ipocrizia e mai mare, cu atât e rușinea mai mică.
Nu ne vedem noi fiecare de ale noastre? Dacă asta vor ortodocșii, Catedrală, asta să’și facă. Chiar și cu o contribuție de la buget. Pentru că, vă reamintesc, și ei, ortodocșii, sunt contributori la bugetul ăla. De fapt, reprezintă covârșitoarea majoritate a contributorilor, pentru că sunt puternic majoritari în România. Bugetul ăla este cheltuit în funcție de ceea ce doresc cetățenii. Din cele vreo 55-60 de miliarde de euro, cât e bugetul, cultele merită și ele 50 de milioane de euro, cât au acum. Adică vreo 0,1% din buget, sau 0,03% din PIB. PIB care crește prin munca lor. Asta e! Apoi, să se plângă smeriții care’și plătesc taxele și impozitele, nu ”smeriții” care fug de plata lor ca Dracu de tămâie!
Hai, mai schimbați placa! Suntem sătui de golăniile voastre! […]
ZiariștiOnline:
Atac ”artistic” frontal la Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhul Daniel. Trupa Taxi, cu Cărtărescu în faţă şi câţiva artişti autentici în spate, contra Catedralei Mântuirii Neamului.
Printr’un videoclip cu un ”timing” bine ales – cu scopul de a îngropa apariţia unei statistici oficiale care desfiinţează propaganda contra Bisericii Ortodoxe Române privind locaşurile de cult din România – trupa Taxi încearcă să speculeaze abil chestiunea ”prea grandioasei” Catedrale a Mântuirii Neamului vs – chipurile – ”lemnul şi spaţiile mici”, adâncind o falie existentă deja în societatea de azi pe această temă.
Discursul este fals: Catedrala nu are nici o legătură cu smerenia. Catedrala este un simbol, smerenia este o stare.
Sofismul utilizat – cu contribuţia unor anticreştini notorii (precum Cărtărescu, de exemplu, un filo-homosexual şi anti-ortodox declarat) aflaţi într’o ciudată companie cu nişte artişti autentici, posibil duşi de nas -, este parcă scos din manualele speciale de manipulare.
După cum aminteam, cea mai recentă situaţie a Secretariatului de Stat pentru Culte arată că peste 60% din locaşurile de cult construite în prezent în România nu aparţin Bisericii Ortodoxe Române, în contextul în care credincioşii acesteia reprezintă majoritatea covârşitoare a naţiunii.
Şi cifrele de la Bugetul României contrazic sloganurile comunistoide de tipul ”vrem spitale nu catedrale”. Conform acestora, în 2015 s’au alocat pentru construirea de biserici 0,04 miliarde în timp ce Educaţia a beneficiat de 9,13 miliarde iar Sănătatea de 29,94 miliarde (Ministerul Sănătăţii: 6,75 mlrd, CNAS: 23,19 mlrd).
În plus, Catedrala Mântuirii Neamului, dorită de Mihai Eminescu şi, mai apoi, de Visarion Puiu, dar şi de regii Carol I şi Ferdinand, are în proiect şi un spital!
În contextul în care DNA ridică pe bandă diverşi tovarăşi – lăsaţi apoi la vatră de Justiţie – pentru şpăgi de sute de milioane de euro, sumele atribuite Catedralei sunt de’a dreptul ridicole. După ce regretatul Patriarh Teoctist a fost dus cu vorba ani de zile, în 2014, Guvernul României a alocat 14 milioane de euro pentru construcția Catedralei, dintre care 9 milioane de euro s-au întors la bugetul de stat sub formă de impozite şi contribuţii sociale la salariile lucrătorilor de pe şantierul catedralei, TVA, acciză şi alte taxe.
Recent, comisarul european Corina Creţu a avertizat că România riscă să piardă 150 de milioane de euro atribuiţi deja de Bruxelles pentru construirea a trei spitale regionale, după ce Bucureştii nu au fixat nici măcar locaţiilor lor. Creţu a mai afirmat că pentru Sănătate şi Educaţie România are alocate 500 de milioane de euro pentru perioada 2014 – 2020, iar pentru fiecare spital regional, 50 de milioane de euro.
Mai mult, demersul ”artistic” – care ar fi fost, poate, de înţeles, ca formă de protest, la momentul punerii pietrei de temelie – nu poate schimba cu nimic, în acest moment, construcţia Catedralei. Ca atare devine doar ceea ce este: un atac nedrept, parte a unei campanii atent pregătite de subminare a fundamentelor naţionale, în care sunt folosiţi clasicii ”idioţi utili”, atât pentru a constitui o masă de manevră, atunci când e cazul, cât şi pentru funcţia mai elevată, de factori de influenţă. Şi, conform sondajelor, strategia merge.
După părerea noastră, actul ”artistic” al trupei Taxi & Co se va înscrie în istoria recentă a României ca un atac perfid la Biserica naţională, un atac care nu face cinste deloc celor care ”au pus botul”, demagogic şi fără pic de smerenie – ca pretinsă stare a inimii şi a sufletului lor, acum grav afectat. Un atac lansat, ”întâmplător”, cum ne’am obişnuit deja în ultimii ani, chiar în Postul Sfintelor Paşti.
Sigur, Catedrala e mare. Poate prea mare. Poate şi România este prea mare. Să o facem bucăţi şi să o punem într’un spaţiu ”mai mic, din lemn”, cum ar fi un coşciug, şi apoi să’i dăm drumul la vale? Cam cine ar prefera asta? Dumnezeu? Haida, de!
Știm cât de mulți și’ar dori dispariția României. Poate pre mulți! Ce a făcut trupa Taxi, nu a fost decât un nesperat ajutor din interiorul națiunii noastre.
Tudor Marincu: Despre simboluri, smerenie și Catedrala Mântuirii Neamului
Ieri a fost lansat un videoclip al formației Taxi intitulat ”Despre smerenie” la care au mai colaborat 33 de persoane, unele dintre ele personalități din diferite domenii. Mesajul pe care vor să’l transmită este că nu avem nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului pentru că Dumnezeu preferă bisericile mici, din lemn. Le respect părerea dar nu au dreptate. Ce preferă Dumnezeu nu avem cum să știm. Știm doar că Dumnezeu este pretutindeni, atât în bisericile mici, din lemn, cât și în Catedrale.
Iar de Catedrala Mântuirii Neamului avem nevoie și pentru că reprezintă un simbol al identității naționale ortodoxe a românilor. Lumea este plină de asemenea simboluri, atât religioase cât și nereligioase. E suficient să amintim de piramidele din Egipt, Coloseumul din Roma, Partenonul din Atena, turnul Eiffel și Catedrala Notre Dame din Paris, Catedrala Sagrada Familia din Barcelona, Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, Catedrala Sfântului Sava din Belgrad sau Statuia Libertății din New York.
Toate aceste monumente reprezintă simboluri identitare care au în comun impozanța, măreția. Cu siguranță că la momentul când au fost construite au fost destui cei care s-au împotrivit doar că peste secole aceste simboluri au rămas. Dacă ne referim doar la Catedrale trebuie să amintim că construcția Catedralei Notre Dame din Paris a durat din 1163 până în 1345, că are o capacitate de 10.000 de persoane și 130 m lungime, 45 m lățime și 35 m înălțime.
Simbolul Pieții Roșii din Moscova, catedrala Sf. Vasile troneaza în centrul orașului. Biserica a fost construita în 1554 și reprezintă foarte bine arhitectura rusa tradiționala. Catedrala a devenit celebra în întreaga lume datorita cupolelor frumos colorate, atipice pentru o biserică. Aici se afla mormaântul Fericitului Vasile (sec. al XV-lea), patronul catedralei.
Catedrala Sagrada Familia a fost începută în 1882 și încă nu este terminată. Catedrala are o lungime de 95 de metri, o lățime de 60 de metri iar cel mai înalt turn o înălțime de 170 de metri. Capacitatea sa este de 13.000 de persoane.
Catedrala Sagrada Familia din Barcelona
Localizată în Reykjavik, Islanda, Hallgrímskirkja este o biserică luterana cu un design deosebit. Lăcașul are 74.5 m inaltime și a fost numită dupa poetul și preotul islandez Hallgrímur Pétursson (1614 – 1674). Pentru a ridica aceasta operă de arta, arhitectul Guðjón Samúelsson a avut nevoie de 38 ani.
Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (actualul Istanbul) a fost construită între anii 532 și 537 de către împăratul Iustinian având următoarele dimensiuni: 75 metri lungime, 70 de metri lațime și o înălțime de 54 de metri. Tocmai grandoarea a salvat-o de la distrugere când sultanul Mohamed al II-lea a cucerit Constantinopolul în 1453. Se spune că acesta a rămas uimit de frumusețea Catedralei și că a tratat-o cu respect, înainte de a intra pentru prima oară înăuntru turnându-și un pumn de țărână pe cap în semn de umilință.
Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol
Mai aproape de noi găsim Catedrala Sfântul Sava din Belgrad care are o lungime de 91 de metri, o lățime de 81 de metri, o înălțime de 70 de metri.
Catedrala Sfântul Sava din Belgrad
La Sofia, capitala Bulgariei, găsim Catedrala Sfântul Alexandru Novski cu o suprafață de 3170 mp și o capacitate de 5.000 de persoane.
Catedrala Sfantul Alexandru Nevsky din Sofia
În Liverpool, la capătul străzii Speranței, se află un loc care se pretinde mai aproape de divinitate. Este vorba despre o catedrală metropolitană “Christ the King” din Liverpool una dintre cele mai frumoase realizări arhitecturale din oraș. Catedrala este proiectată de Frederick Gibberd, și a fost deschisă publicului în 1967. Frederick Gibberd este câștigătorul unei competiții mondiale de design. Numele catedralei ”Christ the King” este deosebit de sugestiv pentru aspectul construcției. Catedrala are un aspect futurist și se încheie în partea de sus se încheie cu o coroană.
Catedrala Metropolitană ”Christ the King” Liverpool
Și exemplele ar putea continua, iar alăturată celor de mai sus peste câțiva ani va figura și Catedrala Mântuirii Neamului darea ei în folosință preconizându’se pentru anul 2018 la împlinirea centenarului Unirii produsă la 1918.
Un alt motiv pentru care avem nevoie de Catedrală este tocmai expansiunea islamului în lume. Oare de ce nu fac cei de la Taxi o piesă împotriva construirii plănuitei mari moschei de la București finanțată de Turcia? Cum de cei ce se opun acestei construcții sunt considerați extremiști sau rasiști, în timp ce cei se opun construirii Catedralei Mântuirii Neamului sunt considerați a fi moderni, sofisticați, ancorați în prezent, toleranți și democrați?
În final să le ridicăm câteva întrebări celor ce au participat la filmarea videoclipului trupei Taxi: De ce nu au construit toate națiunile pământului catedrale mici din lemn? Au considerat că Dumnezeu poate fi găsit și în Catedrale gigantice din piatră, oțel și sticlă?
În fond așa cum spune și preotul Constantin Necula, știm că ce este Taxi ca taxiul trece… (aici: http://republica.ro/hristos-si-prietenii-zce-este-taxi-ca-taxiul-trece).
În final chiar trupa Taxi a decis să retragă varianta videoclipului piesei ”Despre Smerenie”, care a provocat acest scandal în ultima perioadă din cauza mesajului-manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului din București. Decizia a venit după ce artistul de muzică populară, Grigore Leșe, a anunțat că vrea să se retragă din videoclip.
Redăm în totalitate mesajul trupei Taxi:
”Respectăm decizia domnului Grigore Leșe de a se retrage din videoclipul ”Despre smerenie”. Drept care retragem videoclipul de pe YouTube. Vom reveni – după Paște – cu o variantă în care domnul Leșe nu va mai fi inclus. Dorim să vă asigurăm că nu ne retragem, nu ne răzgândim. Credem cu tărie în ”Despre smerenie” și vom reveni – cu siguranță – cu noua variantă a videoclipului. Vă mulțumim!”
Vom reveni și noi cu detalii.
Sursa: digi24.ro, activenews.ro, cuvantul-ortodox.ro,
sau: LIDER ISLAMIC: „ROMÂNIA ESTE PĂMÂNT ISLAMIC ȘI TREBUIE ELIBERAT!”
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgi i Dacia ROMANIA
nu ma cred ateu,da poate tu stii mai bine ce-i aia credinta,cinstea,sinceritatea,pe care rareori le vezi prin biserici,atat la cler,cat si la poulatie,stii desigur de ce umbla Diogene cu lampa aprinsa ziua:cauta sa gaseasca un om cinstit???
ApreciazăApreciază
Oamenii se nasc cinstiți. Societatea bolnavă îi schimbă!
ApreciazăApreciază
Pingback: 600 DE SUPERSTIȚII LA ROMÂNI | Vatra Stră-Română
Noi avem biserici mici pentru ca au fost construite in sate, pe masura numarului de locuitori. In targuri si orase, atat cat s-au putut dezvolta, fiecare zona de 4-5 strazi si-a dorit biserica sa, pentru siguranta. In Ardeal romanii nu au avut voie sa ridice biserici zidite, o exceptie ca biserica de piatra din Densus a ramas in picioare. Bisericile de lemn din Ardeal au fost incendiate si ras-incendiate cu usurinta, plus bisericile din nordul Moldovei, fie ele din caramida sau lemn, austriecii fiind in prim-plan in actiunea asta, mai adaugam scrijelirea tuturor lacaselor de cult pictate. Turcii nu s-au lasat mai prejos pe unde au ajuns. Dupa Marea Unire, din ordinul regelui Carol al II-lea s-au ridicat in orasele ardelene biserici ortodoxe impozante din zid in pietele centrale, alaturi de cele catolice si protestante si nu au existat romani care sa spuna ca ”Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici”. Aceia aveau memoria proaspata si stiau despre ce vorbesc. In Moldova s-au inaltat frumoasele biserici de care ne minunam azi, dar oricat s-au straduit domnitorii moldoveni, ruta comerciala ungaro-moldoveneasca pana la porturile maritime Chilia si Cetatea Alba din Basarabia istorica ( cucerita de Basarab I de la tatarii nogai) a fost distrusa prin instalarea otomanilor, astfel incat sursa financiara rezultata din incasari vamale , necesara pentru alte biserici din zid, mai mari, mai pictate, a secat brusc. A mai incercat domnitorul Vasile Lupu cu biserica ”Trei Ierarhi”, poleita cu totul la exterior cu foita de aur, pe masura capitalei Moldovei, dar hatmanul cazacilor zaporojeni, Bogdan Hmielnitki, o fi zis ca ”Dumnezeu nu prefera aurul” si a jefuit-o crunt, printre altele. In Muntenia, domnitorul Neagoe Basarab, priceput in arhitectura si constructii, si-a pus singur sabia lui Damoles deasupra capului, ma si mir de el, jurand sultanului ca are nevoie de marmura in cu totul alte scopuri decat pentru inaltarea unei biserici crestine, catedrala de la Curtea de Arges, fapt cu totul interzis. Cum pe la noi nu s-a facut comert intens si indelungat cu moaste sfinte, alimentat de Cruciade, cum s-a petrecut in targurile din Occident unde s-au construit apoi catedrale si orase, surse de bani pentru vreo biserica asemenea lor nu au existat. Nu ca acum am avea bani in nestire, dar mai bine o catedrala cu spital etc. decat conturi off-shore din banii publici. Este o reparatie istorica necesara, pe care ne-o facem singuri si nu e vorba doar de religie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru unii cultura istorică se rezumă la viața lor, nu și la ce a fost înaintea lor…Interesul lor este pesemne, doar la traiul lor pe acest pământ și deloc la neamul lor. Pozează însă în moraliști, dar cui fac ei morală? Nu ar trebui să înceapă cu ei înșiși?
ApreciazăApreciază
Cand pui apostrof in loc de cratima…Aceasta este limba romana?
ApreciazăApreciază
Cratima folosită în locul ”apostrofului” este de dată recentă, mai exact după reforma bolșevică ortografică din 1953, iar apostroful avea mai multe funcții, dintre care unele au fost nejustificat transferate cratimei. În orice caz ”reforma” este de dinaintea nașterii dumitale de aceea pui o întrebare copilărească, pentru că cel mai probabil nu ai văzut și manuscrise mai vechi. Dar dacă vei consulta erorile care sunt adunate în dex-ul (observi unde se folosește cratima!) limbii române, vei constata că limba română (getică) are origini în toate limbile pământului și nu invers. Cu alte cuvinte o limbă veche are originea în limbi tinere, curat-murdar.
Ca să pricepem să vedem un exemplu: etimologia apostrofului este considerată din franceză apostrophe < latină apostropha care ar fi însemnat:
– imputare, mustrare adresată cuiva (pe un ton violent).
– figură retorică sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, întrerupându'și brusc cursul expunerii, se adresează direct unei persoane sau unui lucru personificat.
Acum, dacă nu ești de la poliția limbii române care aplică o lege strâmbă, nu poți face decât să observi cum unii încalcă legea sau te poți alătura ''revoluției'' de revenire la limba getică clasică.
ApreciazăApreciază
Conștiința de sine a unui neam *stă* într-un edificiu de o asemenea amploare?!
ApreciazăApreciază
Nu doar dintr’un singur edificiu, ci din totalul realizărilor lăsate în urmă de acest neam. Arhitecții și inginerii noștri au demonstrat peste hotare de ce sunt capabili. De ce nu ar face’o și pe teritoriul național? Ce ne oprește să schimbăm întreaga față a României? BOR a dat un exemplu că se poate realiza un edificiu simbol împotriva tuturor.
ApreciazăApreciază
catedrala mantuirii neamului,nu-i decat un simbol al megalomaniei si orgoliului bor-ului,tipic ceausist,facuta cu banii poporului luati mai de voie mai de nevoie,curand bor-ul nu va mai avea clienti,tanara generatie,pe care o cunosc,vede bine,coruptia,lacomia,fatarnicia din sanul bisericii,si o ocolesc,daca clerul nu se reformeaza,bisericile vor ajunge goale,ca in occident
ApreciazăApreciază
Prostii ale unui ateu…
ApreciazăApreciază
Daca o consideram ca si obiectiv turistic poate sa fie oricum.
Daca o consideram lacas de cult nu poate.
ApreciazăApreciază