CĂLUȚUL DE BRONZ DE LA TELEAC

 

Căluțul din bronz a fost descoperit în 1979, cu prilejul cercetărilor arheologice de la Teleac, așezare care a fost probabil reședința unei căpetenii tribale, fiind unul din siturile care prezintă o importanță majoră pentru arealul Europei Centrale și Sud-Estice în perioada târzie a epocii bronzului și începutul epocii fierului. Cu o suprafață de peste 30 de hectare, așezarea a avut o durată de utilizare de peste o jumătate de mileniu.

Mica statuetă zoomorfă a fost găsită în stratul arabil din partea central-sud-vestică a așezării.

Piesa este lucrată prin turnare în tehnica ”cerii pierdute”, iar detaliile anatomice sunt reduse, artizanul care a confecționat’o optând pentru o stilizare accentuată. În zona greabănului, piesa este perforată vertical, element care ar putea oferi un indiciu privind rostul ei funcțional, probabil de pandantiv sau accesoriu de harnașament.

Muzeograful Horia Ciugudean consideră că era cel mai probabil, un pandantiv, pentru că greabănul calului este străbătut de o perforație, care indică faptul că piesa era atârnată, posibil ca parte componentă a harnașamentului unui călăreț. Căluțul pe lânmgă semnificația sa istorică, este o piesă cu valențe artistice remarcabile, pentru că redarea stilizată a siluetei calului trimite la arta bronzurilor getice, sau cimeriene din stepă, fiind o culme a realizării pieselor din bronz la începutul mileniului I î.Hr..

Această artă a bronzului îmbină tradițiile spațiului local, a spațiului getic carpato-balcanic, cu influențele artei animaliere din zona nord-pontică și caspică, așa cum o dovedesc, de altfel, o serie de paralele descoperite în zona Armeniei, dovadă vie a răspândirii neamului getic în jurul Mării Negre și a Mării Caspice.

Reprezentările de cai cunoscute în arealul Europei de sud-est în perioada epocii fierului sunt modelate de obicei din lut, piesele din metal fiind extrem de rare. Cea mai apropiată analogie existentă pe teritoriul României este un căluț de bronz piesă descoperită într’un mormânt tumular la Bujoru, județul Teleorman, împreună cu un car votiv din bronz și alte elemente de harnașament, care datează şi el din sec. VIII î.Hr. O datare asemănătoare poate fi propusă și pentru piesa de la Teleac, având în vedere că ea provine din stratul superior de locuire al așezării, în care ceramica de factură Basarabi este frecventă. De altfel, la Teleac au mai fost descoperite și reprezentări din cai de ceramică, ce au fost însă modelate cu mult realism, aparținând unei alte categorii stilistice și funcționale.

Analogii mai îndepărtate pot fi găsite tocmai pe teritoriul Armeniei, ceea ce justifică încadrarea piesei de la Teleac în categoria aşa-numitelor bronzuri ”geto-cimeriene”, în care tradiţiile zonei balcano-carpatice se îngemănează cu arta populaţiilor stepice orientale.

Sursa: agerpres.ro

Citiți și: CELȚII DIN GEȚIA LUI BUREBISTA, CERTITUDINI ȘI CONTRADICȚII

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgi i‬ Dacia‬ ROMANIA‬

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s