Iată o temă de o actualitate tot mai acută, în primul rînd pentru că o pătură tot mai mare din populație solicită această schimbare de titulatură a statului și tot mai mulți nu mai recunosc maculatura oficioasă și manualele de istorie așa cum sînt întocmite.
Și asta în pofida ironiilor unor cozi de topor, care acuză de ”protocronism” această masă importantă a populației. Nu le vom face reclamă gratuită aici, considerînd munca lor în zadar, schimbarea numelui țării fiind doar o chestiune de timp și oportunitate.
Numai că odată această chestiune admisă de majoritatea populației, nu ar trebui să ne preocupe și ce denumire adoptăm? Din trecutul mai îndepărtat sau din ultimul mileniu?
Informațiile despre strămoșii noștri din nefericire, cuprind tarele și clișeele introduse de istoriografia rumînească a ultimilor 200-300 de ani. Sînt destui care prin încercarea de neînțeles de autohtonizare a geților numai la spațiul Carpaților, prin pomenirea numai a etnonimului de ”dac” și ”Dacia” cu specific local, se restrîng numai la ceea ce a fost odată Provincia Romană Dacia. Aspect nelămurit suficient știind că restul spațiului în care au trăit strămoșii noștri nefiind cucerit de romani la 106, dar nici mai tîrziu.
Să fie această tendință doar diplomație? Ori neglijență?
Dacă este diplomație, atunci trebuie să înțelegem că vocile care mai au cît decît acces la mass-media chiar trebuie să’și cenzureze ”vocabularul” antic vis-a-vis de strămoși și să nu atingă sentimentele sensibile ale vecinilor mai mici sau chiar mai mari, și de la răsărit, dar și de la apus.
Cum noi aici nu avem acces la satelit direct, ne putem permite să spunem lucrurilor pe nume, neavînd cenzori care să ne taie emisia.
Dacă este însă neglijență este la fel de grav. Să le reamintim și pe această cale, că trebuie să caute în continuare acele documente prin care geții își numesc țara Dacia, fie la nord, fie la sud de Dunăre. Nu de altceva, dar orice afirmație și mai cu seamă acele trimiteri care fac referință la un nume de țară de acum 2000 de ani sau chiar mai mult, sunt foarte importante și trebuiesc documentate.
Așadar, cum vor documenta aceștia, spre exemplu ”Dacia” peste Maramureș, peste Crișana, peste Dobrogea, peste Moldova, pomenind aici inclusiv Pocuția sau așa zisa Bucovină de Nord, ca să nu mai pomenim de Basarabia și Transnistria?
Știm că nu o vor putea face, decît într’un mod similar cu al acelor istorici care au vehiculat și încă mai vehiculează ”romanizarea” geților.
Adică prin uz de fals și fraudă intelectuală.
Nu știm însă, dacă va mai merge și acum cu asemenea ”dovezi” istorice. Sau cine știe, poate că vom învinge iar, și vom obține și în viitor un suport politic neașteptat, pentru orice încercare aventuroasă și vom cîștiga asistența internațională cu Dacia pînă la Marea Baltică, acolo unde istoricii locali își regăsesc originile ”dacice”, sau pînă în Danemarca unde era pomenită o dioceză medievală cu numele Dacia.
Nu putem totuși, să’i acuzăm pe toți de neglijență.
Eminescu este cel mai clasic exemplu, mai ales cînd spunea că’n România ”totul trebuie dacizat”. Dincolo de patriotismul și naivitatea sa, nu el avea menirea ordinii, curățeniei sau a rigurozității în ograda istoriei naționale.
Asta era și este în continuare obligația istoricilor și a profesorilor, printr’o politică care se decide se pare, undeva în spatele unor uși cu decidență politică.
Citiți și: DANIEL ROXIN, NECONVINGĂTOR ÎN ÎNCERCAREA DE A MENȚINE ÎN CIRCULAȚIE TERMENII: DAC, DACI, DACIA
De ce țării noastre nu îi este potrivită titulatura de Dacia? Care ar fi argumentele care nu susțin această formulă?
1. Nu avem nici un document al geților prin care să atestăm stabilirea acestui etnonim de ”dac” sau titulatură a vreunui regat getic ”Dacia”, de către strămoșii noștri.
2. Provincia cucerită la nordul Dunării numită de romani ”Dacia”, nu a cuprins niciodată în interiorul granițelor pe toți geții de la nordul Dunării. Nici măcar după retragerea aureliană Dacia Ripensis de la sudul Dunării nu i’a cuprins pe toți geții din sudul Dunării.
3. Cartografi precum Pomponius Mela în preajma cuceririi de către imperiu a vreunui teritoriu la nordul Dunării, nu denumeau acest spațiu Dacia, ci Sarmația, care este o latinizare a Samo-Geției (Sarmo-Geția), care poate avea sensul de ”tărâm al celor care grăiau limba geților”, fiind adesea pomenit acest spațiu în latină drept Getarum Terra.
Harta de mai jos reprezintă Sarmația în 43 d.Hr. cu doar 63 de ani înainte de moartea lui Decebal în timpul războiului geto-roman din 106, dar nu ultimul.
Nu este lipsit de importanță să pomenim aici și cine ne lămurește într’un document oficial cine sînt sarmații. Astfel, din arhivele Consiliului de la Constance din 1414-1418, reiese cum erau cunoscuți urmașii samo-geților și care era numele lor latinizat:
(Eng.)….From the archives of Concilium Constantiense / The Council of Constance, 1414 to 1418;
… The country called Prussians to the pagan peoples Samaiten (the Latin is Sarmatae)…Prussians live in Sarmatia, and is still a multitude, a Prussians Samaiten is Sarmogetae after the old name.
Din arhivele Concilium Constantiense / Consiliul Constance, 1414-1418;
… ”Țara a chemat Prusacii la popoarele păgîne Samogițiene (în latină sînt Sarmatae, adică Sarmații)… Prusacii trăiesc în Sarmația, și sînt încă o mulțime, Prusacii Samogiți sînt Sarmogetae (SARMO-GEȚII) după vechiul nume.”
4. Datorită tot unor clișee împămîntenite, se vehiculează asocierea unor neamuri antice din estul Carpaților cu o presupusă apartenență la familia ”iraniană”.
Să presupunem în teorie că originea ”indo-europenilor” ar fi fost în Carpați, așa cum o vehiculează și Universitatea Cambridge în 1922, în The Cambridge History of India:
”Faza primară a Culturii Vedice s’a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal.”
În acest caz cum mai pot fi neamurile învecinate Carpaților ”iranieni” de origine? Logica elementară și de bun simț ne îndreptățește să’i considerăm dacă nu geți, cel puțin Carpatici sau Carpi, cei de la care se presupune că li se împrumută numele munților noștri, nicidecum iranieni.
5. Herodot spunea că geții se numeau în multe feluri și trăiau în multe țări.
Scyția (Scuția) este o altă țară a geților, ca multe altele. Spațiul unde erau localizați cu predilecție geții, în Dobrogea de azi, era denumit Scytia Minor. Nu putem concepe însă ca Scytia Mare să nu fi fost tot a geților, odată ce acolo îi regăsim pe tyrageți, tyssageți, massageți, myrgeți și alte ramuri ale lor, daoii, yuezhii etc.
În Descriptio Moldaviae, dacii se trag din scyţi şi au aceiaşi zei ca şi slavii (descendenți și ei din scyţi), conform lui Dimitrie Cantemir, ceea ce înseamnă că nu suntem mai străini de ruși, decît de italieni ca neam.
Chiar și Cantemir (26 octombrie 1673-21 august 1723) ne luminează de cîteva secole bune cine sînt dacii, și de unde le este originea, la fel cum daoii (lat. Dahae) erau tot geți-scyți, deși sună ciudat pentru snobul care’și dorește obîrșia să fie la Roma, sau ca noi să ne înrudim și la răsărit cu popoarele moderne care au îmbrățișat azi altă credință străină carpatinului.
Despre daoi, aici: DAOII – DAHAE – DIN NEAMUL GEȚILOR SCIȚI
Aceeași dilemă de rezolvat definitiv o au și scoțienii, acești scyți-scuți-scoți care își regăsesc de la mai mare depărtare identitatea decît o facem noi chiar de acasă, printr’o incursiune în istoria Scoției de către John Pinkerton (1758-1826), născut la cîțiva ani după ce moare Cantemir, și nu credem că este o modă însușită în epocă:
”Este adecvat în primul rînd să aratăm că Scyții, Geții, Goții, au fost însă denumiri diferite pentru unul și același popor; așa cum sînt numiți spaniolii, pe care francezii le spun Espagnols, italienii, Spagnuoli sau cînd francezii le spun la englezi, Anglois, iar italienii, Inglesi. Cititorul învățat va zîmbi la analogia mea, dar este necesar pentru a explica o chestiune atît de bine cunoscută, ca identitatea scyților, geților și goților; dar paralela aceastui fapt este destinat publicului larg, și este întotdeauna mai bine să spui unui cititor ceea ce el poate cunoaște, decît să riști disimularea unui lucru întreg, omițând ceea ce nu pot știi.
Cu toate acestea voi fi foarte scurt în acest articol…Despre scyți găsim relatări mai ample date de Herodot; și care ocupă aproape toată cartea sa a patra. În aceeași carte el menționează, de asemenea, geții, spunîndu’ne că Darius i’a supus în avansarea împotriva scyților rătăcitori, care au trăit pe cealaltă parte a Istrului, sau a Dunării; și adăugarea unei circumstanțe remarcabile că geții credeau în nemurirea sufletului, și că au fost cei mai viteji….
Astfel, din cele mai timpurii perioade ale istoriei găsim mențiunea că Scyții și Geții, cum împărțiți doar de un rîu; dar acest lucru este citat doar pentru a arăta că aceste nume sînt astfel înregistrați devreme. După aceea îi găsim menționați de aproape fiecare scriitor grec, chiar familiar; pentru Get este un nume comun pentru un sclav în comedie greacă, și în traducerile lui Terence: grecii procurau mulți sclavi dintre frații acestora, barbari, fie prin artă sau forță. Dar numele de goți nu este atît de vechi; prima menționare a acesteia fiind în timpul domniei împăratului Decius, în anul 250 d.Hr., așa cum spune Gibbon.
La moment dat o parte a Geției a izbucnit în imperiu, sub Cneva (Cniva): și Decius, încercând să’i respingă în Tracia, a fost cucerit și ucis. După aceasta îi găsim la fel de frecvent în autorii latini sub numele Geți, sau Goți, ca foștii Scyți din greacă; și, precum domnul Gibbon respectă, toți scriitorii greci, care după această perioadă îi numesc uniform pe Scyți, iar autorii latini îi numesc Goți”.
6. Cunoaștem cu toții cei pasionați de trecutul nostru despre dezbaterea la care au participat mai toate mediile, chiar și a celor care nu sunt profesioniști în ale istoriei. A fost recunoscut pînă și fenomenul apărut odată cu impresia multora că tagma istoricilor nu’și face treaba temeinic și astfel apar ingerințe din afara acestei profesiuni a oamenilor pasionați de istoria propriului popor.
Au fost acuzați de mistificare o anumită latură a istoricilor care descriu doar acea parte a evenimentelor care ne alătură culturii romane și prin omiterea pe cea a geților în mod tendențios sau ignorînd’o cu totul.
Acest val care compensează golul din istoria scrisă ce se referă la aportul real pe care l’au avut geții în trecutul nostru, nu poate fi făcut însă cu aceleași tehnici de manipulare, mistificare sau ignorare la care, din nefericire, au recurs primii.
Trebuie pus ceva în loc temeinic, și nu o altă minciună împachetată patriotic și care să dea bine la o anumită pătură socială. Termenul ”Dacia” deși este vehiculat cu încrîncenare, nu rezolvă nici pe departe, netemeinicia denumirii actuale.
Cine vrea să vadă, vede și din informația existentă, inclusiv printre inexactitățile lui Herodot, or prin confuzia creată de cei mai mulți dintre istoricii antici sau contemporani, deși multă informație a fost distrusă odată cu milioane de manuscrise vechi. Suntem îndreptăţiţi să sperăm că nu toate scrierile care au pierdut lupta cu timpul sunt dispărute definitiv.
În marile biblioteci de manuscrise din lume, cum sunt Biblioteca Vaticanului şi cea a mănăstirii Sfînta Ecaterina de pe muntele Sinai, posibil și la Istanbul între documentele Bizanțului, zac încă zeci de mii de manuscrise necercetate. Ele nu au pierdut încă lupta cu adevărul istoric, informațiile ce sînt încă neștiute trebuiesc doar scoase la lumină.
Dacă genetic este demonstrată vechimea noastră în Carpați, documentar și arheologic sîntem ținuți departe de informația care poate tranșa și atesta identitatea noastră, și care testamentar să nu mai poate fi pusă la îndoială de nimeni. Codul nostru genetic merge împreună cu noi în viitor, și nu poate fi întors din condei precum informația scrisă…
Timpul poate să ne mai rezerve mari surprize, încă.
Pînă atunci însă, nu avem voie să nu gîndim.
Sursă: quod.lib.umich.edu
Vatra Stră-Rumînă 
Tara trebuie sa aiba exact numele pe care il are, in pofida a tot ce ne deranjeaza in legatura cu incercarile de substituire a semnificatiei etnonimului nostru sau de neintelegere a acestuia.Ar fi meritul nostru daca am fi capabili sa clarificam elegant aceasta stare de fapt, nu stiu daca pe daco-geti i-a preocupat cu adevarat situatia pe care au intampinat-o la randul lor, respectiv sa fie numiti goti, valahi, olahi, vlahi, daca denumirea generica si neaosa era geti, care ulterior s-au recunoscut pe ei insisi ca urmasi ai romanilor ( cf. unor relatari straine medievale). Imi amintesc existenta inscrisului tombal ”Cives Romanus sum, dacus natus” si dorinta exprimata de imparatul Galerius cel Batran ca denumirea de Imperiul roman sa dispara, pentru a fi inlocuita cu titulatura de Imperiul dac si pot intelege ca dacii erau o parte a getilor, cunoscuti si sub propria denumire regionala, asa cum altii se numeau carpi sau costoboci, de ex. Preferatii mei sunt ausonii. Cu toate acestea apelul la o denumire din antichitate, chiar daca ar reflecta adevarul gol-golut vine in contradictie cu insasi alegerea facuta de acei inaintasi din vechime, care au preferat sa pastreze in limba termenii ”ruman”, ”roman”, ”limba rumaneasca”,asa cum ne-am recunoscut noi insine cu totii in clipe grele si apoi oficial, iar nicidecum dac, get ori sarmat. Numai ausonii si-au pastrat numele. Cine suntem noi sa le facem asa ceva? Ar insemna ca nu suntem siguri pe noi, ar da loc unei harababuri generale, fiecare voind altceva, cu fracturi de mentalitate nationala, s-ar cruci lumea intreaga ce ne-a apucat si am fi atacati din toate partile ( inclusiv de olandezi, care pe buna dreptate pot spune ca ei sunt ”dutch”, ori de spanioli, care ar spune ca ei sunt geti, ori de rusi,care ne-ar reprosa ca nu am recunoscut pana acum ca suntem sarmati sau sciti , ori de scotieni ca le preluam scalcit numele.) Dar intrebarea pragmatica este : de ce ? Cei care suntem cetateni romani vom fi cetateni daci, sarmati sau geti ori sciti si tot aia va fi.
ApreciazăApreciază
Sunt moldoveni din Basarabia (Republica Moldova) care nu se declară români tocmai din considerentele luării pe picior (greșit) a deciziei de a se numi la 1859, țara unită România. Unii își mai amintesc că atunci o opțiune ar fi fost și Dacia. Dar suportul extern pentru ”România” a primat se pare, aici pierzând Rusia în ale cărei cercuri încă se dorește…
Eu însă nu cred că Dacia este potrivită, din motivele expuse în text, ci consider că până nu se va asigura accesul la munții de documente inaccesibile marelui public, nu se poate tranșa acest subiect….nici măcar printr’un referendum, deoarece lumea ar lua o decizie tot ”pe picior” în necunoștință de cauză.
ApreciazăApreciază
Pingback: DACII ERAU TOT GEȚI | Vatra Stră-Română
Pingback: Un comentariu de zile mari - Ion Coja
Pingback: GEȚII AU IMPUS RESPECTUL IMPERIULUI ROMAN | Vatra Stră-Română