VATRA STRĂ-RUMÎNĂ

Toate regiunile din jurul României sînt ale rumînității: Panonia, Maramureșul de Nord, Pocuția, Moldova de Nord (și nu Bucovina!), Regiunea Bugo-Nistru, Moesia, Tribalia, Timocul, Voivodina și Banatul. De Basarabia, al doilea stat rumînesc, nu mai vorbesc.

Toate administrațiile acestor regiuni ar trebui natural să acorde drepturi celor care vor să simtă rumînește, sau românește așa cum au decis de cîteva decenii latinomanii, și vor să se manifeste în consecință, deoarece aceștia sînt băștinași și sînt îndreptățiți să’și țină limba maternă, credința și obiceiurile ancestrale.

A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu, Vasile Pîrvan, Constantin C. Giurescu, Florin Constantiniu au considerat întotdeauna ca ”vatră stră-rumînă”, cum a numit’o Iorga, acel spaţiu era format din regiunea Dacia Romană, și din restul României de azi, cu Basarabia, Moldova, incluzînd aici și ”Bucovina” habsburgică, Moesia Inferior, Banatul, actuala Serbie şi nordul Bulgariei şi Scyția Minor – Dobrogea si Cadrilaterul.

Și nu se înșelau deloc.

Într’un fel, și la vremea cînd scriau despre această ”vatră stră-rumînă”, aveau poate dreptate, dar astăzi sîntem în posesia a mai multor informații, datorată modernității cu autostrăzile de azi (insuficiente la noi) care a reușit să scoată la lumina zilei vestigii prețioase, dar și apetitului pentru trecut al vecinilor de la sud și sud-vest, dar în special de la sud-vest,  vestigii arheologice care pot rescrie istoria regiunii, și care nu întîrzie să ne arate ce e adevăr, ce e fals sau eroare umană strecurată în istoriografie.

Tot mai multe voci se alătură acestui cor, care vorbesc despre nevoia rescrierii istoriei reale. Noțiunile de graniță, țară, popor, chiar etnie sînt noțiuni relativ moderne.

Poporului rumîn i se impută etnonimul de ”român”, tîrziu adoptat, de către cei care văd odiseea noastră ca popor numai după 1859, nu și a ultimilor 20.000 de ani.

Cine sînt aceia care invocă ”tinerețea” noastră ca popor pe răbojul istoriei ?

Sînt tocmai cei fără rădăcini ! Pentru aceștia e mai confortabil pentru ei să nege istoria altora, decît să’și afle istoria lor reală.

Și totuși, pînă la sfîrsitul secolului al XVII-lea nu se poate vorbi de ”popor român”, ci doar de populații rumînești xare triau aici de milenii bune în diverse regiuni ale unui teritoriu cunoscut astăzi ca România, dar și în restul Balcanilor și Europa de est.

Chiar dacă conștiința națională se dezvoltă relativ tîrziu, legăturile de neam și cultură, comunicarea etnică din toate regiunile la nivel de elite erau relativ strînse. Ceea ce știm azi, mai mult sau puțin exact, este că ne’am născut aici și nu am venit de nicăieri, în pofida încercărilor nedovedite, puerile și ireale ale neprietenilor (cu suport papal) cărora le stăm în coaste de 1000 de ani.

Istoriografia modernă îi numește pe geți, pelasgi sau hiperboreeni, ca popor antic major din care ne tragem și din care, de asemenea, se trag și alte neamuri, chiar dacă unii autori atribuie acestui neam getic o identitate falsă, cea de neam ”tracic”, dintr’un spațiu relativ restrîns, datorită poate deselor relatări despre acești geți ”traci” prezenți în sudul Balcanilor, dar în nordul celor care îi menționau.  

Sud-balcanicii pe care evităm să’i numim de neam grec sau elen, pentru a nu comite o  greșeală similară cu a multor istorici, neamurile din sudul Balcanilor care azi își spun greci, nu s’au născut acolo, ci au migrat parte din ei către sud din stepa est-carpatică și nord-pontică, ocolind în trecerea lor populațiile carpato-dunărene.

”Într’un fel sau altul” ca să folosim sintagma uzuală a acelor care nu știu să explice plauzibil cum de limba rumînă a devenit ”latină”, această populație pelasgo-getică numită mai tîrziu daci, traci, iliri, panoni, blaci, vlahi sau valahi a fost populația care a vorbit una din cele mai vechi limbi ale Europei vechi, dacă nu chiar cea mai veche, pierzîndu’se din memoria umanității vechimea și originea ei.

Nu știm nici cîte limbi s’au născut din graiul strămoșilor noștri prin migrarea unor ramuri ale acestui popor arhaic. Un fenomen similar care s’a petrecut cu strămoșii noștri care aveau o puternică tradiție pastorală, indiferent dacă erau mai sedentare sau transhumante, precum este cea a mocanilor, moților, oierilor ardeleni bîrseni din jurul unor masive muntoase de refugiu, s’a produs de’a lungul timpului şi în Centrul si Occidentul Europei, unde populaţiile de mocani și ciobani și’au primit de la germanici (o altă ramură a dunărenilor), acelaşi etimon ca şi în cazul ”vlahilor” – valcheren, wallons, welschen.

Moţii si mocanii sînt cu siguranță și ei ca bază genetică cea mai generoasă strîns legați de stră-rumîni. Această populație arhaică avea ca numitor comun, o limbă care la un moment dat s’a extins (cu diferențe regionale), și poate fi numită sincrezie între dialecte getice, ce se menține pînă tîrziu prin sec al XVI-lea ca limbaj numit de scribii imperiali ”sermo-geticus” (1*), cei  care uzual știau și foloseau și latina și elina, și evident știau a face diferențe lingvistice între toate aceste limbi medievale.

Vezi și:  LIMBA DUNĂRENILOR, PRECURSOAREA LIMBII CELȚILOR

Avînd în vedere că între toate teritoriile getice existau legături comerciale, inclusiv și cu cele intrate sub administrație romană și care au fost cucerite rînd pe rînd, se practica comerțul. Astfel, lumea romană și cea getică au rămas strîns apropiate.

Din acest motiv dar și din considerentul primordial, acela că vorbitorii diverselor dialecte ale limbii  getice din peninsula italică și cea iberică, plecaseră cu mult timp înainte tot din spațiul  carpatic, se presupune că au distribuit acest idiom matern în migrarea lor în Europa.

În fiecare regiune, inclusiv în Peninsula Apenină unde se vorbeau osca, ligura, mesapica, etrusca, alături de iberică (Iberia), galică (Galia), iliră (Iliria), getica din Geția, Macedonia, Tracia sau Anatolia, s’a vorbit pînă azi, evoluînd fiecare idiom regional spre limbile moderne de azi.

Limba latina nu a fost impusă de cei care vremelnic i’au cucerit pe toți ceilalți, și nici nu a fost vorbită, ci doar scrisă fiind introdusă în uz ca o lingua franca de administrația imperială pentru a unifica cumva sutele de dialecte ale imperiului care se mărea.

De reținut, este că toate populațiile europene au plecat din spațiul carpato-dunăreano-pontic și toate au plecat cu un limbaj inițial comun, care s’a diversificat și individualizat independent odată plecat din matca carpato-dunăreană. Cu alte cuvinte, toate erau la început o limbă getică arhaică, iar în timp s’au individualizat pe regiuni.

Aceasta limbă inițială ar putea fi cea denumită proto-rumînă sau conform denumirii autohtone, stră-rumînă și de asemenea, este inutil a ne întreba dacă limba geților a dispărut, cînd noi o vorbim neîntrerupt de cîteva mii de ani și o îmbogățim și o individualizăm permanent.

Din păcate sînt unii abilitați să o și maltrateze, practicînd necro-lingvistica prin tot felul de intervenții menite de a trunchia formele originale ale unei limbi vii, către unele mai apropiate unei limbi moarte.

Pentru că asta ne doresc necro-lingviștii noștri, să ne ucidă încet, încet și limba rumînească veche.

Lingviștii independenți și nu cei aserviți, poate într’o zi ne vor spune cît din această limbă matcă a geților, a rămas în uz și azi și cîte împrumuturi reale am primit.

Pentru că orice limbă primește împrumuturi, dar nici o limbă nu este o adunătură de împrumuturi cum este considerată azi de lingviști incoerenți în mod cu totul hilar, limba rumînă.

Istoricii și lingviștii au acum explicația de ce limba rumînă, italiană sau spaniolă se aseamănă. Aceste limbi nu se trag dintr’un idiom relativ tînăr așa cum este limba latină, azi moartă, ci ea însăși este plecată cel mai probabil din blocstarturi în același timp cu restul limbilor ”romanice” sau ”neo-latine” cum sunt categorisite.

Limba rumînă cu siguranță nu este rezultatul unei latinizări, cum eronat se teoretizează de cîțiva zeci de ani buni, nedemonstrabil prin nimic, de către adepții unei teorii fanteziste cum este cea a romanizării geților.

Geții de la Roma nu au romanizat nimic, ci chiar ei au creat și limba latină. Da, geții care au creat Roma au creat și limba latină.

Dimpotrivă, e lesne de înțeles că acei strămoși ai italienilor și spaniolilor cînd au plecat din spațiul carpato-dunărean știau deja limba arhaică carpato-dunăreană. Nu au plecat muți sau cu știința unei alte limbi !!!

Elementar este a ne imagina că acea limbă arhaică a evoluat independent acolo unde un grup uman s’a împămîntenit, de exemplu, celții din nordul și estul Munților Alpi .

De ce mai susțin latriniștii teoria lor depășită? Care le sînt interesele?

Noi știm !

Cumva de teama ridicolului recunoașterii că au greșit, sau că întreaga lor carieră și maculatură dedicată unei teorii fanteziste se destramă datorită falsurilor sau erorilor pe care și’au clădit’o.

Să privim doar prăpastia dintre atitudinea istoricilor și lingviștilor de azi, și elita rumînească spirituală și intelectuală care a fost batjocorită, torturată și ucisă de bolșevici, iar aceștia rămînînd demni pînă în ultima clipă, culminînd, de exemplu, cu ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu, care, după toate chinurile îndurate, a putut spune:

”Să nu ne răzbunați !”

Cutremurătoare diferență între oameni uriași moral, și oameni de nimic…

Surse: politeia.org.ro, dspace.bcucluj.ro, 1* http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/48245/1/Pop%20Ioan%20Aurel-Sermo%20Geticus-2012.pdf 

Citiți și: ROMANIZAREA NU A AVUT LOC. TEORIA ROMANIZĂRII ESTE SORTITĂ DISPARIȚIEI, PENTRU CĂ ESTE FALSĂ ȘI RIDICOLĂ

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

Publicitate