Unirea României cu Republica Moldova revine în actualitate prin diferite luări de poziție, declarații și analize. În continuare voi reproduce câteva dintre ele, mai semnificative.
Fostul şef al statului a mărturisit că, pe vremea când era preşedinte, i’a propus fostului şef de stat moldovean, Vladimir Voronin, unirea Republicii Moldova cu România. Băsescu nu a spus însă finalul discuţiei de la acea vreme. Voronin, care conduce partidul comunist din Moldova, a povestit, la o emisiune de televiziune discuţia pe care a avut’o cu Traian Băsescu.
Valdimir Voronin:
„Da, a fost într’o discuţie, aşa, particulară. Eu mă mir că are o memorie aşa de bună. Dar n’a spus cinstit până la capăt cum am reacţionat eu. I’am răspuns că nu’i posibil acest lucru, pentru că moldovenii sunt o naţiune şi românii sunt cu totul altă națiune. Unirea nu este posibilă nici acum, nici vreodată în istorie, nici în perspectivă, niciodată. Mie mi’a părut că serios mi’a propus, ca pe urmă a mai repetat nu ştiu cui asta. Acum, serios, bravo că are aşa memorie, dar noi moldovenii suntem alt norod şi din istorie, şi din realitate. Aceste aiureli cu unirea trebuie terminate”.
Vladimir Voronin a făcut aceste declaraţii după ce, de ziua Micii Uniri, Traian Băsescu a reluat ideea lansată în timpul mandatului său, şi anume, unirea celor două state. Voronin este cel care a susţinut, în 2013, că Traian Băsescu a făcut presiuni asupra politicienilor de la Chişinău şi că i’a sunat noaptea în stare de ebrietate.
Multe state, aproape toate statele post-sovietice, în afară de Rusia, au rămas fără stăpân şi s’au bucurat de independenţă și de statalitate nouă. Însă în scurt timp acestea au început să înţeleagă că se creează o nouă scenă geopolitică, cu centre puternice peste ocean şi în Europa. Aceste state au vrut prin inermediul diferitor strategii şi motive ideologice să fie mai aproape de aceste centre.
Pal Talmaș:
Cel puțin asta este părerea unui sociolog maghiar, Pal Tamaș, care emite câteva concluzii ”independente” și ”provocatoare” la conferinţa: ”Ce loc va ocupa Moldova în Europa contemporană?”, fiind invitat de organizaţia Dialogum cu sprijinul clubului media rus „Format-A3” și pe care le voi expune mai jos. Doctor în macroeconomie şi planificare economică, profesor de sociologie la Universitatea de Stat din Moscova „M. Lomonosov”, Pal Tamas este absolvent al Universităţii din Kiev de pe vremea Uniunii Sovietice. Pal Tamas nu este la prima vizită în Republica Moldova, iar ultimele vizite le’a făcut pentru a cerceta protestul social, aşa cum a făcut când a documentat Maidanul de la Kiev.
”Am venit la Chişinău ca să învăţ şi să relatez anumite adevăruri” (!)
Să vedem care sunt aceste ”adevăruri”:
Elitele politice din Republica Moldova nu vor să devină parte a comitetului regional românesc, ci să rămână independente, să aibă propriile ambasade.
Ultimile opt luni au fost cele mai interesante în Republica Moldova, în contextul ultimelor evenimente, este de remarcat „lentoarea cu care au acţionat autorităţile de la Chişinău în cazul furtului din sistemul bancar. A fost o nehotărâre, indisponibilitate.
Despre furtul secolului se cunoştea din luna februarie, iar omul care a fost declarat vinovat de delict a fost arestat peste opt luni. Este demn de toată mirarea cum elita politică actuală mai controlează situaţia, că ei continuă să numească oameni în funcţii”.
Poporul încă nu a luat instituţiile statului cu asalt şi nu i’a spânzurat pe politicienii responsabili, iar această reacţie încetinită a poporului ar fi una tipică pentru Europa de Est.
„Eu îi urmăresc pe sociologii moldoveni şi pe oamenii din mediul cultural, precum dramaturgul Nicoleta Esinencu, pentru a înţelege cum tinerii intelectuali percep ţara lor. Am văzut că mulţi oameni trăiesc foarte rău, însă la fel de rău trăiesc şi ucrainenii, românii, ruşii. Am văzut o deosebire principială între discursurile eroilor Nicoletei Esinencu şi discursurile sociografilor din Ungaria sau Cehia”.
Discursul disperării nu vine de la cele mai sărace pături sociale, ci de la clasa de mijloc care este dezămăgită de ideea că după destrămarea URSS viaţa va fi mai bună. Sentimentul disperării este asociat cu ideea de imposibilitate a revoluţiei, chiar şi atunci când circumstanţele şi atmosfera predispun spre o revoluţie. Clasa de mijloc nu percepe revoluţia ca un mijloc de a schimba lucrurile, iar dacă ar fi fost altfel, atunci ar fi lipsit şi acest sentiment de disperare.
Totodată diferenţa de bază între republica Moldova şi alte state pe care le’a cercetat, stă în elita aflată la putere, care nu este trasă la răspundere.
”În multe state există oligarhi care lucrează pentru propriul buzunar, însă există o oarecare comuniune cu populaţia. Oligarhii îşi dau seama că nu pot face anumite lucruri, altfel vor fi ridicaţi în ştreang”.
Europa joacă rolul fratelui mai mare cu cheltuieli minime pentru state ca Republica Moldova . În această logică se înscrie şi programul Parteneriatului Estic, care nu este altceva decât praf în ochi. Uniunea Europeană este o mare birocraţie cu o armată mare de funcţionari care trăiesc din granturi, burse, traininguri. În această organizaţie arhi-birocratizată cum este Uniunea Europeană are loc o luptă clanuri, o luptă pentru bani, pentru influenţă. Republica Moldova este un stat foarte comod de manipulat de către Uniunea Europeană deoarece aceasta este foarte mică.
Elitele politice din Republica Moldova, nu vor să devină parte a comitetului regional românesc, ci să rămână independente, să aibă ambasadele , experţii, oficialii lor.
Elita de la Chişinău şi’a dat seama că e mai bine să fii membru al ONU decât să fii în consilier în România Mare, deoarece aşa se menţin salariile mai bune şi posturile înalte. În această ordine de idei elitele moldoveneşti consideră că unica şansă de a rămâne la locurile bune, cu maşini de stat şi ambasade este de a se integra în structurile europene şi astfel să nu fie încorporaţi în România.
Însă Bruxelles-ul aşteaptă un semnal de la elitele moldoveneşti şi va permite înghiţirea Republicii Moldova, iar România ar putea garanta elitelor posturi bune într’un stat mai mare.
Cum ar putea fi rezolvate problemele Republicii Moldova? Acestea seamănă în mare parte cu cele ale fostelor state sovietice care deja au ajuns în UE sau tind să facă parte din aceasta.
”Uniunea Europeană, care a fost înainte un iaht elegant, unde erau invitaţi doar câţiva turişti pentru o plimbare maritimă plăcută, acum se transformă într’un submarin care funcţionează conform unor obligaţiuni foarte strict delimitate, cu o disciplină şi subordonare de fier”.
Ce se va întâmpla cu Uniunea europeană către anul 2030?
În 2004 UE a deschis mai multe ferestruici acceptând mai multe state în componenţa sa. Atunci, Ucraina spunea că peste 2-3 ani se va integra şi ea în UE.
”Însă ferestruica lor s’a închis. UE nu va integra Ucraina în următorii 15 ani, iar acest lucru nu înseamnă că ucrainenii nu ar merita acest lucru, ci faptul că fereastra lor s’a închis. Eu le’am lămurit prietenilor mei ucraineni, că mierea europeană este porţionată”.
Dincolo de aceste păreri , tot mai multe voci vin să arate că singura soluție pentru Basarabia nu este decât Unirea.
Ana Guțu:
„Republica Moldova a ajuns exact în punctul în care trebuie să spunem franc, sus şi tare, că nu există nicio altă posibilitatea de revenire la normalitate în societatea R. Moldova decât reunificarea cu România. În opinia mea, în 1991 s’a comis o mare greşeală, nu ar fi trebuit declarată independenţa R. Moldova”, a declarat deputatul moldovean Ana Guţu, în cadrul conferinţei „Românilor de Pretutindeni” desfăşurată în Parlamentul României.
Intervenția ei video o puteți urmări aici:
Analiză EUObserver, despre realismul unei astfel de uniri:
Ce ar însemna unirea României cu Moldova? De ce nu iau în serios Washingtonul şi Bruxelles-ul această ipoteză
Un grup recent format din parlamentari români promovează ideea reunificării dintre România şi Republica Moldova. Cu 41 de parlamentari la Bucureşti, grupul ”Prietenii Unirii“ ţinteşte să dezvolte legăturile economice şi culturale dintre cele două ţări, însă cea mai controversată propunere, favorizată de unii din grup, este chiar unirea.
Mircea Druc, primul premier al Republicii Moldova îşi aminteşte:
”Am venit la Bucureşti cu o rugăminte, să le spun că avem o a doua şansă să ne unim. Adversarii intraseră în panică, comuniştii agrarieni, în Republica Moldova circulau cupoanele, rublele ruseşti nu erau. Citisem în „Pravda” că leul românesc s’a egalat cu rubla sovietică. I’am transmis unui coleg să le spună la tribuna Parlamentului, să vedem ce reacţie au. Şi a citit, în ruseşte, şi i’au zis să tacă. Când le’a transmis că Pravda a scris, a fost o uimire imensă. Mentalitatea era că noi suntem Uniunea Sovietică şi că fraţii noştri români sunt săraci. Dintr’o dată acest şoc. Aşa că am solicitat ca leul să circule în paralel cu cupoanele moldoveneşti (nu aveam încă leul moldovenesc) şi cu rubla. Au votat toţi. La Bucureşti le’am explicat că leul românesc se va da pentru fondul de salarii. Puteau să intre în România, să’şi facă cumpărăturile aici. Şi era bine pentru toţi. Mai bine să intre leul românesc în Moldova, decât paraşutiştii. Dar Bucureştiul pregătea alegerile locale şi ne’au zis că nu prea au cerneală tipografică, hârtie. Şi atunci am zis nu, vom rata şi această şansă. Fraţii mei de la Bucureşti nu sunt pregătiţi. Tot romantismul meu, toată generaţia mea care a crezut că toţi trăim cu gândul unirii şi’a văzut visele spulberate. Şi uite aşa am ajuns în această situaţie. Ajutoarele au început să vină. Noi eram mai performanţi decât eraţi dumneavoastră aici. Kogălniceanu era copil în ochii noştri. Puteau să vină şi mai multe ajutoare, dar nu s’a vrut. Inconsecvenţa şi lipsa de sincronizare ne’a jucat festa istorică şi de aceea am pierdut. Rea-voinţa de la Chişinău şi situaţia de la Bucureşti. Cum să vorbim de ajutoare, când Bucureştiul avea o problemă fixă: avem alegeri în vară, ce ne facem dacă învinge Raţiu, care n’a mâncat soia, lasă’vă pe voi acolo, că noi avem probleme mai mari.”
Ovidiu Raeţchi, parlamentar român din partea Partidului Naţional Liberal (PNL), parte din grupul ”Prietenii Unirii”:
”Trebuie să lucrăm împreună cu Moldova, să îi ajutăm să găsească valorile europene, iar dacă unirea va reprezenta o soluţie acceptată de Uniunea Europeană (UE) şi de NATO, vom fi bucuroşi să o facem…Nimeni din Bucureşti nu vorbeşte cu moldovenii despre ce au ei nevoie, lucruri simple ca manuale în limba română pentru licee şi universităţi. Mai sunt multe de făcut la un nivel mai mic, nu să considerăm unificarea ca fiind cel mai important obiectiv. Ştim că acesta este un moment sensibil din cauza crizei din Ucraina.”
Unirea ar fi un răspuns la problemele Moldovei. Ideea reunificării deschide răni istorice, dar şi recente, pe fondul războiului din Ucraina şi al zonei de conflict separatist din Transnistria şi ar putea mări ruptura dintre Rusia şi UE. Totul vine într’un moment crucial pentru Moldova care suferă de pe urma unei căderi economice şi a corupţiei în creştere. Politicienii români îşi declară susţinerea profundă pentru unire, însă trebuie să şi practice ceea ce susţin. Între timp, mişcările pro-unioniste din ambele ţări promovează unirea ca pe un răspuns la problemele moldoveneşti.
Dinu Plângău, preşedintele grupului activist pro-unionist ”Tinerii Moldovei”:
”Moldova nu poate supravieţui şi singura soluţie pentru a ieşi din criză este o unire cu România”
Activiştii dau exemplu România, ca fiind un succes economic şi politic datorită creşterii economice stabile, a statutului de membru NATO şi UE şi a programelor radicale anticorupţie în care sute de politicieni sunt arestaţi şi se confruntă cu condamnări la închisoare. Însă în capitala moldovenească, Chişinău, niciun partid din Parlament nu a urmat o linie unionistă. Deşi Moldova favorizează o intrare în UE, este puţin mai rece faţă de statutul de membru NATO. După alegerile de anul trecut, culoarea politică a ţării se schimbă de la cea liberală şi pro-europeană, către cea roşie a comuniştilor şi socialiştilor, mai apropiaţi de Rusia. Partidele proruse s’au dovedit o forţă.
Nicu Popescu, analist senior la Institutul UE pentru Studii de Securitate:
”Discuţiile despre unificare slăbesc politica moldovenească şi hrănesc discursul anti-românism al politicienilor moldoveni proruşi….Cu fiecare alegeri, din ce în ce mai mulţi moldoveni cu paşaport românesc votează în România. Dat fiind faptul că multe alegeri din România sunt foarte strânse, brusc există un interes şi mai mare din partea partidelor politice româneşti….Există dezamăgiri din ce în ce mai mari faţă de partidele proeuropene din Moldova, dar totul e din cauză că nu şi’au îndeplinit promisiunile cu privire la combaterea corupţiei.”
Partidul Socialist are cele mai multe locuri în Parlamentul moldovean, în timp ce o coaliţie instabilă dintre comunişti şi liberali se află la conducerea Guvernului. Între timp, doar între 7,5 şi 35% în funcție de sursa sondajelor, dintre moldoveni favorizează o unire cu România, cifre care au rămas aproape neschimbate în ultimul deceniu. Reunificare versus reanexare Rusia şi România s’au luptat pe teritoriul reprezentat de Moldova de azi în ultimele două secole, încă de când Imperiul Otoman a cedat controlul statului vasal Moldova, inclusiv teren la vest şi la est de graniţa actuală a României cu Moldova. În timp ce România promovează ”reunificarea”, Rusia susţine că aceasta ar reprezenta, de fapt, o ”reanexare”.
Teritoriul Republicii Moldova a făcut parte din Imperiul Ţarist între 1812 şi 1918 şi a fost o republică a Uniunii Sovietice între 1945 şi 1991. Totuşi, România susţine că Moldova are legături culturale imense cu ea, majoritatea populaţiei fiind vorbitori de limbă română. Însăşi România, care a existat ca stat după 1860, a absorbit Moldova între 1918 şi 1940. Aşa că şi România, dar şi Rusia susţin influenţa asupra Chişinăului. Unirea dă bine la români.
Traian Băsescu: ”Proiectul meu de suflet”
Acest lucru l’a susţinut şi premierul României, Victor Ponta:
”Promisiunea mea este ca împreună să realizăm cea de’a doua mare unire a României”
”Prietenii Unirii” are două scopuri. Pe lângă faptul de a vedea dacă o asemenea unire este posibilă, grupul de parlamentari promovează o abordarea blândă privind relaţiile economice, culturale şi sociale dintre România şi Republica Moldova: legături feroviare mai bune, susţinerea sistemului educaţional din Moldova, burse româneşti pentru studenţii moldoveni şi o intensificare a dialogului politic.
Ideea reunificării cu Moldova este manipulată de liderii români înainte de alegeri, tactică binecunoscută pentru câştig. Unirea este susţinută de 76% din români, potrivit unui sondaj IRES realizat în 2013, şi niciun candidat major la alegerile prezidenţiale din 2014 nu a ignorat acest lucru.
Politicienii români nu sunt luaţi în serios Diplomaţi europeni şi’au exprimat îngrijorările cu privire la asemenea discuţii, însă declaraţiile politicienilor nu creează mare panică deoarece foarte puţini de la Bruxelles şi din Washington iau în serios politicienii români.
Din 2010, România şi’a crescut susţinerea pentru Moldova, în special faţă de tineri, următoarea generaţie de votanţi, dând 100 de milioane de euro drept ajutor celor de peste Prut, pentru susţinerea educaţiei şi infrastructurii. Studenţii moldoveni din România se bucură de privilegii speciale, iar anul trecut, guvernul Ponta a donat 100 de microbuze pentru şcolile din Moldova. În ultimii 10 ani, numărul moldovenilor cu acces la paşapoartele româneşti a explodat, astfel existând zeci de mii de noi votanţi.
Totuşi, din partea preşedintelui Klaus Iohannis nu există discuţii despre vreo reunificare. În 2014, în timp ce Iohannis era încă primarul Sibiului, el susţinea ”mişcări mai lente” către o unire, notând faptul că aceasta nu reprezintă un scop naţional. Însă nici el nu a exclus eventualitatea unei asemenea uniri. Activişti, uniţi’vă!
”Acţiunea 2012 este un grup „umbrelă“ ce însumează alte 30 de grupări pro-unioniste din România, Moldova, Elveţia, Franţa , Italia şi SUA care-şi doresc ca România să facă o ofertă Moldovei pentru reunificare în 2016.
În 2016 în România au loc alegeri parlamentare. Deşi unirea cu Moldova nu se află pe lista de priorităţi a românului obişnuit, votanţii pot fi convinşi de candidaţii cu tendinţe unioniste. La un nivel teoretic, activiştii şi unii politicieni solicită un referendum privind unirea, care să aibă loc în martie 2018. Această dată este plină de încărcătură politică, reprezentând un secol de când s’au unit părţi din Moldova cu România. Însă precedentele istorice devin spinoase atunci când se ajunge la teritoriul propriu-zis care s’ar uni cu România. Turiştii din Bucureşti văd peste tot desene şi abţibilduri puse pe bănci din parc, pe gurile de canal, pe clădirile abandonate şi pe pereţii toaletelor din baruri prin care se spune că ”Basarabia e România”, referindu’se la o zonă care a făcut parte din România între cele două războaie mondiale. Şi totuşi, Basarabia include zone şi la nord şi la sud de Moldova de astăzi, care acum sunt parte din Ucraina. De asemenea, Basarabia exclude mare parte din Transnistria, o republică separatistă din estul Moldovei care este aliată Moscovei şi are şi propria monedă. Politicienii români vorbesc deseori despre unificarea cu Basarabia, şi totuşi, atunci când activiştii şi parlamentarii sunt întrebaţi susţin că nu au niciun plan cu teritoriul ucrainean.
Problema Transnistriei
Deşi activiştii din ”Acţiunea 2012” vor să se unească şi cu Transnistria, nu există precedent istoric privind apartenenţa de România a acestei regiuni. Transnistria găzduieşte acum cea de-a 14-a armată a Rusiei şi este căminul unei populaţii amestecate de ruşi, moldoveni şi ucraineni. Majoritatea transnistrenilor rămân proruşi şi sunt sceptici cu privire la intenţiile României. Însă oponenţii ruşilor spun că acest lucru este din cauza presei proruse.
Anonim ”transnistrean”pentru ”EUObserver” :
”Cei din afară cred că Transnistria este un stat sovietic, dar mulţi transnistreni văd România ca un loc aparţinând de secolul al XIX-lea, cu căruţe cu coviltir conduse de ţigani la fiecare colţ de stradă.” (!)
Dacă aşteptăm să vedem ce spune lumea, nu mai facem niciodată unirea. O altă grijă o reprezintă implicaţiile geopolitice, adică eufemismul pentru ”chestia asta ar enerva teribil Rusia.” Criticii susţin că începutul discuţiilor expansioniste într’un moment în care UE încearcă să calmeze tendinţele separatiste din statele membre nu reprezintă o idee înţeleaptă.
Iulia Modiga, vicepreşedintele ”Acţiunea 2012”:
”Ne’am uitat prea mult la ce are de spus Rusia sau altcineva despre această problemă. Dacă aşteptăm să vedem ce spune toată lumea, inclusiv Rusia şi Bruxelles-ul, nu o mai facem niciodată. Trebuie să ne decidem noi. Ceea ce se întâmplă este că centrul de gravitaţie al politicii moldoveneşti se mută de la UE şi de la România, către Rusia. Acum Moldova se confruntă cu o criză economică care este catastrofală şi singurul lucru care poate salva Republica Moldova este o unire cu România.”
Însă, un referendum în Chişinău pare foarte puţin probabil.
Ministrul rus de Externe nu a dorit să comenteze pe acest subiect. De asemenea, şi omologul său moldovean a ales să nu comenteze. Potrivit ministerului din Moldova, acesta nu are ”competenţa” de a reacţiona la iniţierea unui alt grup unionist din Parlamentul de la Bucureşti, conchide Michael Bird pentru „EUObserver“.
În cazul unirii s’ar putea produce și o reformă administrativă națională prin contopirea câtorva județe și concentrarea pe centre industriale mai importante, pentru o mai bună gestionare a teritoriului, fără a mai fi nevoie de o modificare expresă a Constituției, județul continuând să rămână principala unitate administrativă.
Mai jos este propusă o variantă cu 19 (județe) + 2 metropole (București și Chișinău). În acest caz trei județe din dreapta Prutului (Galați, Iași și Botoșani) ar absorbi peste 60 % teritoriul Basarabiei.
România trebuie să rezolve un important decalaj pe care îl are faţă de Europa, pentru a aduce serviciile publice şi deciziile mai aproape de cetăţeni şi pentru a folosi mai judicios resursele existente. O importanţă deosebită trebuie acordată demarării procesului de regionalizare şi continuarea procesului de descentralizare administrativă şi financiară.
Cele două obiective, respectiv ”Reorganizarea administrativ-teritorială prin crearea cadrului instituţional pentru funcţionarea regiunilor administrativ-teritoriale” şi ”Continuarea reformei în administraţia publică cu accent pe creşterea autonomiei colectivităţilor locale prin declanşarea reală a procesului de descentralizare, cu respectarea principiului subsidiarităţii” pot fi implementate printr’o serie de măsuri.
Acest proces are misiunea de a spori legitimitatea autorităţilor publice în proiectarea şi îndeplinirea unor obiective strategice la nivel regional, în plan economic, social, cultural, cu efect asupra modernizării societăţii româneşti.
Hartă a principalelor zone metropolitane
Constituirea regiunilor şi descentralizarea contribuie la:
a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în domeniul economic şi social a zonelor mai puţin dezvoltate, ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;
b) corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile, dezvoltării culturale a acestora şi al coeziunii teritoriale.
Principiile Procesului de regionalizare-descentralizare
Principiile pe baza cărora se desfăşoară acest proces sunt următoarele:
a) principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară;
b) principiul asigurării resurselor integrale exercitării competenţelor transferate;
c) principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi regionale în raport cu competenţele ce le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică;
d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, gradual, predictibil, transparent, bazat pe criterii şi reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau regionale, după caz, sau să limiteze autonomia locală financiară;
e) principiul echităţii, care implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile publice şi de utilitate publică;
f) principiul democraţiei participative, care presupune implicarea comunităţii şi structurilor societăţii civile, în definirea şi implementarea politicilor în domeniul descentralizării regionale;
g) principiul cheltuirii eficiente a resurselor financiare publice.
Cadrul legislativ existent privind dezvoltarea metropolitană în România
Secțiunea a IV-a
– Rețeaua de localități, cu actualizări și completări ulterioare, municipiile
cu potențial de configurare a zonelor metropolitane sunt cele de rang 0 și I, precum și municipiile reședință de județ, situația la mijlocul anului 2013 privind numărul de localități urbane fiind următoarea:
Localități urbane de rangul 0
Localități urbane de rangul II : 91 municipii;
Localități urbane de rangul III: 217 orașe.
În acord cu Legea 351/2001, Conceptul strategic de dezvoltare teritorială România 2030 (CSDTR) integrează condițiile de conformare a structurilor policentrice la nivelul Uniunii Europene, potrivit principiilor coeziunii teritoriale și ale articulării acestora cu asigurarea componentei teritoriale a competitivității.
În cadrul CSDTR 2030, definirea structurii policentrice ierarhizate la nivelul României a fost structurată în conexiune cu rețeaua de poli majori la nivelul Centrului și Sud-Estului Europei, potrivit clasificărilor ESPON:
– Poli metropolitani MEGA (Zone Metropolitane de Creștere Europene) cu vocație internațională: București, Timișoara, Constanța, Cluj, Iași;
– Poli naționali OPUS (Orizont Potential Urban Strategic) cu potențial de Arii Funcționale Urbane și potențial MEGA pe termen lung, (Oradea, Bacău, Brăila, Galați, Craiova);
– Poli supraregionali și poli regionali OPUS (Orizont Potential Urban Strategic) (cu potențial de Arii Funcționale Urbane, între 50 000 –250 000 locuitori);
– Poli regionali OPUS (Orizont Potential Urban Strategic) cu potențial de Arii Funcționale Urbane și cu specificitateâ funcțională, de ex: Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Suceava;
– Poli subregionali, între 30 000 –50 000 locuitori;
– Poli locali, sub 20 000 locuitori.
integrate de dezvoltare.
Dezvoltarea urbană nu are loc în vid, orașele fiind incluse în sisteme
urbanistice mai ample.
De exemplu, cele mai multe orașe implică o forță de muncă, clienți, furnizori și alți agenți economici dintr’o regiune mai vastă, care include zonele limitrofe principalului centru de
activitate economică. Prin urmare, planificarea orașelor trebuie să fie integrată pentru a include și comunitățile peri-urbane. Cu toate că, formal, nu există o administrație metropolitană în România, Legea nr. 351/2001 stipulează că municipiile reședință de județ pot încheia acorduri voluntare cu localitățile limitrofe.
Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevede că autoritățile locale pot forma asociații intercomunitare, pentru protejarea și promovarea intereselor comune ale acestora. A fost nevoie ca toți polii de creștere să încheie astfel de asocieri intercomunitare la nivelul zonelor metropolitane și să elaboreze planuri integrate de dezvoltare (PID) în vederea accesării fondurilor structurale.
Se impune un Minister al Reunificarii care patroneaza atât institute de cercetare care să elaboreze modele privind scenariile de reunificare, cât și instituții politice care coordoneaza politica de asistență financiară și umanitară, precum și pe aceea de investiții economice necesare obiectivului Unirii.
a) Coordonarea asistentei financiare (finanțare de proiecte, ajutor de dezvoltare și ajutor umanitar) acordată Republicii Moldova;
b) Elaborarea de modele exhaustive, precum și de ghiduri practice de realizare a Reunificării.
O altă etapă importantă în acest demers este, fără îndoială, asumarea de către clasa politica românească a principiilor Reunificării, pe care în această etapă ar fi urmatoarele:
a) Realizarea ”reunificarii dintr’o bucată”, fără etape intermediare și fără asimilări treptate;
b) Intrarea întregului teritoriu al actualei Republici Moldova sub jurisdicția integrală românească, adica acceptarea integrală a legislației românești actuale (practic numai astfel și teritoriul dintre Prut și Nistru va deveni automat parte a UE și NATO, ca fiind parte inseparabilă a României) ;
c) Validarea parlamentară a soluției de Reunificare în parlamentele de la București și Chișinău și apoi convocarea imediată a unui Parlament al României reîntregite);
d) Capitala țării reîntregite va rămâne Bucureștiul;
e) Drepturile minorităților prevăzute în actuala legislație românească vor reprezenta garanția includerii și valorizării noilor minorități naționale în corpul social comun, după modelul de succes parcurs pentru minoritatea maghiară;
f) Aducerea tuturor salariilor funcționarilor publici din actuala Republica Moldova la nivelul din Romania din prima zi;
g) Aducerea tuturor pensiilor din actuala Republica Moldova la nivelul celor din Romania din prima zi. Renunțarea la principiul contributivității pensiilor din teritoriul actualei Republici Moldova pentru o perioadă de 20 ani;
h) Dreptul companiilor de utilități și al operatorilor reglementați/licențiați de pe cele două maluri ale Prutului de a opera liber pe teritoriul național rezultat;
i) Valabilitatea tratatelor internationale se va menține și pentru România reîntregită;
j) Unificarea instituțiilor naționale de tip Curtea Constituțională, Consiliul Concurenței, ANRE, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Națională de Pensii etc și modificarea organismelor de conducere după principiul proporționalității (cinci sesimi pentru actuala Românie și o șesime pentru actuala Republică Moldova) ;
k) Garantarea, pentru o perioadă de 20 ani, a unei reprezentări proporționale în noul Guvern (o șesime) pentru românii din actuala Republica Moldova; Garantarea scrutinului parlamentar proporțional pentru o perioadă de minim 20 ani;
l) Garantarea alocării a cel puțin o șesime din fondurile structurale europene puse la dispozitia României pentru infrastructură și proiectele de dezvoltare de pe teritoriul actualei Republici Moldova;
m) Garantarea alocării, pentru o perioada de minim 25 ani, a cel putin o șesime din fondurile de investiții la nivel național pentru proiectele de pe teritoriul actualei Republici Moldova;
n) Crearea unui fond de investitii, în valoare de minim 2% din PIB, pentru o perioadă de minim 25 ani, destinat atenuarii diferențelor de dezvoltare dintre teritoriul din stânga respectiv dreapta Prutului;
o) Unitatea administrativ-teritorială de bază pentru teritoriul actualei Republici Moldova va deveni județul, conform legislatiei românești în vigoare.
Chestiunea de bază care trebuie înțeleasă și asumată de la bun început este aceea că singura modalitate de a produce efectele maximale și definitive ale apartenenței la structurile euroatlantice de securitate (NATO) și la cele europene politice (UE) este punerea teritoriului dintre Prut si Nistru sub guvernarea integrală a legilor românești; orice altă abordare nu ar face decât să complice procesul Reunificării și să îl pună în pericol; România are astăzi o legislatie și o practică în acord cu cele euroatlantice și acest atu trebuie preluat imediat și pentru o Românie reîntregită. Nu avem nici timp, nici resurse instituționale să facem experimente.
Procesul Reunificarii trebuie să fie de o mare simplitate legislativă și instituțională pentru a putea avansa într’un calendar rezonabil; orice încercare de complicare procedurală prin păstrarea/inventarea de paralelisme va prelungi efortul și va genera fisuri institutionale, care ar putea fi exploatate de către neprieteni.
Cele mai sensibile două puncte pentru asumarea unui proiect unionist sunt, fără îndoială, chestiunea transnistreană și problematica asociată finațării planului unionist, respectiv a reducerii treptate a decalajelor de dezvoltare între stânga și dreapta Prutului.
Problema transnistreană se poate aborda direct într’un dialog tripartit București-Moscova-Chișinău, prin renunțarea la înșelătorul format 5+2 și trecerea la formatul 2+1, singurul acoperit de realitate.
În procesul de negociere nu trebuie exclus niciun instrument de soluționare, putând fi luat în calcul inclusiv schimbul de populații, pentru România reîntregită fiind vorba (in acest caz) de finantarea preluarii responsabilitatii pentru aproximativ 100.000 – 120.000 persoane, care ar putea fi relocate din Transnistria în Basarabia, unde în prezent prețul proprietăților, cel puțin în mediul rural, este rezonabil, dacă nu chiar derizoriu, pe alocuri, cu costuri induse de aproximativ 500 milioane USD.
Cu ce bani?
Finanțarea Reunificării presupune identifcarea surselor suplimentare a cheltuielilor bugetului României cam cu o șesime (un plus de 10 miliarde USD fata de cele 60 ale bugetului actual) ; sursele respective trebuie reduse cam cu 1,5 miliarde USD (dimensiunea actualului buget al Republicii Moldova), adică rămân de finanțat aproape 8,5 miliarde USD anual timp de cel puțin 20 ani, medie care provine din maxime în primii ani si din minime în anii din urmă.
Aceste surse suplimentare pot proveni din fonduri structurale UE (aproximativ o jumătate) și realocari, respectiv ameliorari ale performantelor bugetare și fiscale, precum și din creșterea economică indusă de Reunificare (efectul de bază).
Dacă din cheltuielile cu investițiile (de aproximativ 10 miliarde USD anual), se va rupe o parte de 20% pentru Republica Moldova, vom obține alte 2 miliarde USD, la care putem adăuga cel putin 500 milioane USD investitii private, ale companiilor.
O emisiune de obligatiuni de 2 miliarde USD anual ar induce costuri suplimentare de circa 250 milioane USD/anual, care pot fi compensate prin creșterea veniturilor bugetare ca urmare a efectului de bază.
Toate aceste sume pot fi dramatic diminuate dacă România începe de pe acum un program de investiții centralizat conduse printr’un instrument modern de tipul ”fond de investiții”, care să aiba o capitalizare plecând de la 150 milioane USD crescând treptat spre 3 miliarde USD pe parcursul a cinci ani; numai aplicarea în sine a acestei propuneri ar diminua fondurile destinate reducerii decalajelor după Reunificare cu 15-25% înca din primii ani.
Fondul specializat descris mai sus ar avea trei atribute principale:
– Finanțarea deficitului bugetar al Republicii Moldova prin achiziții preferențiale de obligațiuni emise de către aceasta; finanțarea proiectelor de investiții ale municipalităților prin achiziția preferențiala de obligațiuni municipale;
– Co-finantarea investitiilor de tip green-field ale companiilor romanesti in Republica Moldova;
– Co-finanțarea achizițiilor/fuziunilor prin care companiile românești pot prelua pachetele de acțiuni de control la companii din Republica Moldova.
Cu alte cuvinte, cu cât mai devreme România începe să investească masiv în Republica Moldova, cu atât mai mici vor fi costurile de acoperit în cazul Reunificarii; cu cât va fi mai masiv și mai bine articulat efortul investițional al unui eventual fond specializat de investitii, cu atat va fi mai puțin dureros efortul de finanțare a Reunificării.
Daca astăzi vom demara proiectul acestui fond, el ar deveni operațional până la sfârșitul anului 2016 și ar genera economii de până la 25% din bugetul Reunificării (adica economii de până la 2 miliarde USD/anual), daca Reunificarea s’ar produce în 2018, așa cum cu toții ne dorim.
Concluzionand, etapele pe care ar trebui să le parcurgem pentru atingerea idealului Reunificării ar fi:
– obținerea consensului politic intern;
– demararea proiectului investitional românesc pentru Republica Moldova;
informarea partenerilor euroatlantici privind opțiunea națiunii române și explicarea acesteia;
– negocierea rezolvării chestiunii transnistrene, în tandem cu autoritățile de la Chișinău;
– aprobarea parlamentelor celor două state românești a principiilor Reunificării;
elaborarea unui model teoretic și a unor norme practice legale și economice pentru Reunificare;
– alegerea unui parlament comun, legalizarea unificării instituțiilor;
– implementarea programului de reducere a decalajelor între cele două maluri ale Prutului.
În fine, câteva cuvinte despre metoda: demersul actual trebuie privit ca o construcție teoretică, ca o încercare de „listare” a problemelor, nu ca o încercare de impunere exclusivistă a unei agende.
Aducerea în spațiul posibilităților studiate a problematicii unioniste; ceea ce este important este să ieșim din capcana excluderii necondiționate a Reunificării din scenariile pentru viitorul Romaniei; Reunificarea poate și trebuie inclusă în toate scenariile de viitor ca o opțiune, validata prin modele și calcule de susținere financiară.
Demersul actual se mai dorește și un punct de plecare pentru cei cu adevarat unioniști: haideți să încercăm să construim alternative credibile și fundamentate la paradigma actuală a ”încremenirii în proiect”!
Neincluderea Reunificării printre opțiunile de viitor ale României ar însemna o tradare a statutului intelectualității: starea de normalitate ne impune să luăm în considerare și acest scenariu.
Acest scenariu este creionat de Petrisor Gabriel Peiu, doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).
*Opiniile exprimate în acest scenariu al Reunificării sunt responsabilitatea lui Petrisor Gabriel Peiu și nu reprezintă neapărat poziția oficială a Fundației Universitare a Mării Negre sau a Academiei Române
Sursa: mdrt.ro, fzmaur.ro, adevărul.ro, iri.org, epochtimes-romania.com, fumn.eu
Citiți și: MOLDOVA DE DINCOLO DE PRUT, RADIOGRAFIA UNUI STAT EȘUAT
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Dacia ROMANIA
Vatra Stră-Rumînă 