MOLDOVENII RIDICĂ ARDEALUL ÎN STATISTICI ECONOMICE

Această harta care redă prognoza pe 2016 a PIB-ului /cap locuitor ar da apă la moară în mod normal, acelor voci ale alogenilor care au iluzoria senzație a superiorității lor în față majorității acestei țări plecată se pare din mentalitatea de stăpân ce le’a fost inoculată. Pentru un român normal este o statistică seacă care îi arată unde are de lucru pe viitor să regleze discrepanțele economice dintre regiuni, așa cum UE încearcă prin politica sa de convergență să ajute cu fonduri zonele subdezvoltate.

Tot ei în retorica lor găunoasă spun că în orașele din Ardeal au fost transmutate persoane din alte zone ale țării și s’a schimbat astfel raportul etnic pe timpul lui Ceaușescu.

În ce constă șubreda lor logică? Simplu: când Ardealul era sub administrația de la Budapesta orașele Cluj, Timișoara, Brașov, pomenind doar câteva dintre cele care duc trena dezvoltării României din Banat și Ardeal, dar și alte mari centre urbane din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș erau colonizate puternic cu elemente alogene acestui pământ vechi românesc din diverse motive.  Principalul, evident,  a fost de a coloniza un teritoriu nemaghiar cu elemente neromânești cu scopul de a schimba raportul etnic din Ardeal. La peste 100 de ani urmașii acestor intruși din spațiul românesc vin și spun că pe timpul lui Ceaușescu românii au schimbat raportul etnic urban din Ardeal.

Urban, nu și cel rural, pentru că acolo raportul etnic întotdeauna a fost net favorabil românilor, dovedind prin aceasta în primul rând cine sunt autohtonii. De ce au colonizat doar orașele? Păi acesta este primul pas al colonizatorului, de a administra colonia cu oameni fideli, din rândul colonizatorilor. Fidelitate cumpărată adesea cu cele mai importante și bănoase posturi din administrație.

Brașov, Timișoara și Cluj cum se vede și pe harta noastră sunt și importante centre universitare care în timpul lui Ceaușescu erau subvenționate de statul român, motiv pentru care acestea atrăgeau studenți din toată țara.

A fost un proces firesc, natural, și nu îndreptat împotriva cuiva, cum fals se vehiculează de către forțe neprietenoase românilor.

Astăzi, acești urmași ai coloniștilor au ajuns să spună că i’au năpădit moldovenii, sau oltenii, deplângând în fapt pierderea privilegiilor celor trei națiuni de acum câteva secole.
Politica regimului de după 1947 de colectivizare mai întâi, și cu predilecție după ce Ceaușescu în numele României a contractat credite internaționale a început un nebunesc proces de industrializare, dar mai ales o politică anacronică de urbanizare forțată, care a dus în final la o distrugere a țărănimii, clasă socială specifică acestor meleaguri care a păstrat necontenit tradițiile pastorale și agricole ale neamului.

Nu avem cum nega acest proces de naționalizare a pământurilor, și de rupere a rostului țăranului român. Avem a nega că politica era îndreptată impotriva minoritarilor din această țară, când de fapt ei ar trebui să conștientizeze că românii în profunzimea neamului lor au fost cei mai afectați, majoritatea lor fiind lipsiți de bunurile lor imobile, dar și a micilor lor averi.

Apoi ei au venit la oraș să’și creeze alte rosturi, să’și refacă viața cu un alt destin.

Deci, acolo unde v’au ”năpădit” ei, fie că erau orașe din Ardeal, sau orașe din restul regiunilor ei au venit să muncească.

Așadar cine mai ridica statisticile din aceste județe dacă nu munceau ei?
Hai să vedem unde spun acești ipocriți de alogeni ”autonomiști” că au crescut numărul moldovenilor:

Timișoara, Brașov, Cluj….Deci județele atractive sunt și în continuare Timiș, Brașov, Cluj.

Adică tocmai în acele județe unde avem cele mai bune statistici, tot acolo au venit cei mai mulți regățeni și moldoveni.
Dar dacă nu erau ei nu aveam cifre precum în Covasna și Sălaj, dragi alogeni ipocriți!
E și cazul Bucureștiului care polarizează puternic unde au venit moldoveni și olteni…și fac cele mai diverse munci, cu diferența că la București sunt și foarte mulți ardeleni mutați ocazional, sau definitiv.

Vezi aici: BUCUREȘTI, MOTORUL ECONOMIC AL ROMÂNIEI

E și cazul Spaniei, și Italiei, unde economiile sunt salvate de aceste furnicuțe.

Așadar, dragi conaționali ați încercat să’i dezbinați pe români, dar nu a mers. Încercările voastre disperate de a dezbina românii nu vor avea sorți de izbândă cu astfel de tertipuri josnice.

Sursa: CNP

Citiți și: STEMA ARDEALULUI ARE DOAR ELEMENTE DE SIMBOLISTICĂ ANCESTRALĂ ROMÂNEASCĂ !

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s