DACII SUNT DIN NEAMUL GEȚILOR, ROMÂNE! IUBEȘTE’ȚI STRĂMOȘII REALI!

ȚARA noastră poate fi redenumită GEȚIA, NU DACIA!

Hegemoniile centrelor de putere au dus în timp la modelarea unei istorii etnicizante care ne’au creionat o identitate în opinia mea, falsă. Principalul motiv pentru care a existat această politică a istoricilor este lipsa de independență. Aceștia dintotdeauna au depins de politic, de orânduire, de suveranul lor, de bani, de poziția lor socială, de carieră și nu ar trebui să ne mire de ce adevărul istoric a fost pus mii de ani între paranteze, iar ceea ce găsim ca referințe pentru trecutul unor ”neamuri” poartă amprenta hegemoniilor impuse în timp de centrele de putere. Aceste centre de putere care deseori au dus la crearea de imperii, au pus și bazele unor hegemonii etnice.
Limbajul exprimat într’un dialect pe o anumită arie a dus la stabilirea unor graniţe etnice. Etnocentrismul provocat de o hegemonie etnică conform căruia graniţele etnice sunt date odată pentru totdeauna, și care s’a născut natural este contrazis de politicile aplicate din ultimul timp în Europa.
Una dintre politicile aplicate poporului nostru este renunțarea treptată la tradiționalismul clasic care ne definește ca etnie. Aparent există o poziție ireconciliabilă între tradiționaliștii confundați cel mai adesea ca naționaliști și catalogați ca atare, și care acţionează în numele conservării segregaţiei şi a graniţelor, cu cei care consideră că nu menţinerea acestora este deziderabilă, ci depăşirea lor, lucru de neînţeles pentru primii.
Cele două puncte de vedere îşi subordonează argumentaţia unor valori diferite şi astfel ele par de neîmpăcat: în interpretarea uneia, depăşirea graniţelor înseamnă renunţarea la propria esenţă, pe când în cealaltă, menţinerea graniţelor cu orice preţ generează o serie de conflicte distructive, printre care aș aminti dispariția identitară a minoritarilor alogeni.
Amândouă însă, rămân prizoniere unui simbolism artificial, care defineşte şi organizează concepţia noastră despre noi şi despre celălalt, despre practicile cotidiene şi obiceiurile noastre de menţinere a contactelor, şi în acelaşi timp ne face existenţa altora greu de tolerat. Această intoleranță este intâlnită paradoxal îndeosebi în rândul celor care clamează multiculturalismul, indivizi care’și trag cu predilecție originile din masele de alogeni care trăiesc în sânul unei mase etnice majoritare constituite în special în jurul unei hegemonii lingvistice.
Hegemonia gândirii în termenii graniţelor etnice şi de ce, în anumite contexte, conştiinţa şi practica apartenenţei la un grup etnic domină organizarea societăţii. Istoricii şi antropologii clasici ne oferă importante puncte de sprijin în această privinţă.
Pe de altă parte, trebuie să conştientizăm faptul că, în viaţa de zi cu zi, menţinerea şi depăşirea graniţelor etnice sunt procese complementare care se intersectează cu diferenţierile definite în alţi termeni: gen, clasă, vârstă, orientare sexuală.
Dilema cercului vicios este deschisă de când vorbim despre renunțarea la graniţele etnice şi identificarea etnică, sau despre intangibilitatea lor, în contrapondere cu valabilitatea lor.
Cei care meditează asupra posibilităţii iniţiativelor transetnice, pierd din vedere modul în care oamenii depăşesc diferitele graniţe ale lor în viaţa de zi cu zi, şi cine şi cum (re)constituie aceste graniţe ca date naturale. În măsura în care îşi asumă să inventeze transetnicitatea ca program social-politic şi ca utopie într’un mediu care consideră închiderea în etnicitate ca fiind un criteriu fundamental al convieţuirii sociale, ei nu pot uita paradoxurile cu care trebuie să se confrunte în aventura lor, şi nu pot să nu fie îndeajuns consecvenţi în critica modului de gândire tradiţional.


O hartă a lui Pomponius Mela realizată cu 63 de ani înaintea cuceririi pentru întâia oară a unui teritoriu getic, din 106 d.Hr după războaiele geto-romane. Pe această hartă sunt identificați geții (Getae) și istricii (Jstrici) din Sarmatia, provincia romană Dacia nefiind menționată din simplul motiv că nu fusese cotropită încă.

Contra hegemoniilor lingvistice, Ovidiu Pecican profesor
la Universitatea Babeş-Bolyai ne avertizează despre un pericol în care a ajuns limba română la ea acasă. Nu datorită scăderii numărului populaţiei care o vorbeşte, datorate celor două motive principale, sporul natural prin minusul nașterilor care nu compensează mortalitatea crescută, ori a migrării masive a românilor în toate zările, ci datorită unor politici antinaționale din educaţie:
”România a mai traversat asemenea perioade. Alecu Russo nota că boierii vremii lui dispreţuiau româna şi tot ceea ce era românesc, comportându’se exclusiv mimetic în raport cu centrele de putere ale momentului. Coana Chiriţa a lui Alecsandri copia şi ea franţuzismul, iar forfota liberală din piesele lui Caragiale arătau ridicolul conformării ”fără fond”, vorba lui Maiorescu, la modele apusene. În fine, pe la începutul secolului trecut, Nicolae Iorga se situa în fruntea unei manifestaţii bucureştene de răsunet într’un moment când, ignorându’se cu inconştienţă ori cinism starea majorităţii naţiunii, protipendada cultiva reprezentaţiile teatrale în franceză, lăsând pe un plan secund interesul pentru un teatru naţional. Intervenţia mea, pentru unii conectaţi la ultimele tendinţe şi ”divaisuri” planetare cu remarcabilă grabă, doar un puseu deplasat, o nostalgie neaoşistă ori o piedică în calea bunei dezvoltări întru universalitate a culturii noastre, a primit replici prompte în presă, din partea unor intelectuali stimabili…
Dacă revin astăzi la subiect este pentru că excesele adaptative, care nu compromit însăşi ideea sincronizării la marele avans al globalizării, ci doar ignoră ritmurile şi ponderea pe care împrumuturile şi ”joncţiunile” s’ar cuveni să le aibă într’o dinamică naţională, sunt amendate şi în alte părţi ale Europei, fără ca prin aceasta ţările şi culturile respective să treacă, necesarmente, drept talibanice, retrograde ori anti-occidentale.
Scrisoarea informativă nr. 50, pe lunile iulie – august 2013, trimisă de Observatoire européen du plurilinguisme, notifică faptul că, în actualitatea imediată, bătălia pentru plurilingvism şi împotriva dominaţiei insidioase a limbilor hegemonice, se poartă, în chiar acest moment, şi în alte părţi (ori, mai degrabă, numai în alte părţi!) decât România.
Astfel, după ce în primăvara acestui an Institutul Politehnic din Milano a decis ca masteratele şi doctoratele sale să fie trecute doar în engleză, în numele internaţionalizării studiilor şi al competitivităţii universităţilor italiene, Tribunalul administrativ din Lombardia a conchis, în ceea ce priveşte calitatea studiilor, că aceasta nu depinde în nici un fel de utilizarea limbii engleze şi că predarea-învăţarea într’o singură limbă străină nu asigură în nici un fel internaţionalizarea, excluderea propriei limbi din procesul didactic nefiind, în orice caz, necesară şi oportună.
Aceeaşi instanţă a mai precizat că, obligându’şi profesorii să predea în engleză, Institutul Politehnic impunea o constrângere excesivă în raport cu obiectivul urmărit, aducând atingere libertăţii învăţământului. La fel, faptul că nu toţi studenţii italieni sunt beneficiarii aceloraşi cunoştinţe oferite într-o limbă străină constituie o atingere adusă dreptului la studiu, fiind vorba despre un drept apărat constituţional.
În aceeaşi scrisoare a O.E.P. se constată că, pe calea anglicizării învăţământului superior propriu, Germania, care avansase mult mai rapid decât Franţa şi Italia, rămânând, totuşi, mult în urma ţărilor scandinave şi a Olandei, care aveau în acest sens conduite vechi de decenii, a observat că în jur de 10% din programele masterale şi doctorale proprii sunt în engleză.
Prin urmare, Germania a ajuns să emită reflecţii asupra consecinţelor nefericite ale acestei politici, constatând dificultăţile integrării absolvenţilor străini respectivi în economia ţării, unde este nevoie, datorită rapidei îmbătrâniri a populaţiei, de o înnoire alertă a personalului înalt calificat. Celălalt motiv al frânării anglicizării învăţământului şi cercetării germane se leagă de necesitatea salvării calităţii cercetării din ţară. Se socoteşte că, dincolo de beneficiul măririi accesului internaţional la explorările ştiinţifice proprii, germana este bine echipată pentru a permite cercetări de succes în toate domeniile.
Franţa, care a dezvoltat în competiţie cu Germania programe similare, pentru a atrage cu mai mult succes studenţii străini – în primul rând pe cei chinezi – constată azi, se spune, că mulţi dintre respectivii oaspeţi veniţi să înveţe în Hexagon ştiu foarte bine franceza sau doresc anume să o înveţe. Adunarea Naţională franceză, iar apoi Senatul, au decis deci că anglicizarea universitară trebuie revizuită, iar cei care îşi vor începe studiile în engleză vor trebui să le încheie în franceză.
În fine, programul Language Rich Europe, condus de British Council, luând act de dominaţia limbii engleze, a redactat un raport asupra situaţiei lingvistice a Europei, descriind cu acurateţe situaţia din teren, eliminând o serie de prejudecăţi prealabile şi arătând o atitudine favorabilă multilingvismului.
Luptând pentru reacordarea pe seama limbii române a demnităţii şi valorii de care merită să se bucure măcar la ea acasă, departe de orice subestimare a importanţei cunoaşterii şi utilizării limbilor de circulaţie internaţională – unde, cât şi cum este potrivit, fără a leza interesele dezvoltării gândirii, predării şi cercetării în propria noastră limbă –, participăm, iată, la ponderarea efectelor insidioase ale globalizării, protejând inestimabilul patrimoniu imaterial pe care îl avem şi pe care se cuvine să îl transmitem mai departe, cu toată bogăţia lui.
E un mod de a repune în drepturi patriotismul, fără a’l transforma într’un fetiş naţionalist, fără a’l pune să înlocuiască valoarea de adevăr a contribuţiilor noastre ştiinţifice şi fără a deveni demagogi în politica de partid, aducând un bine efectiv culturii şi civilizaţiei noastre de acasă.”
Mulțumidu’i profesorului Pecican, căruia datorită grijii sale pentru protecția limbii i’am reprodus vorbele, reamintesc că istoricii, antropologii, arheologii, geneticienii, sau profesorii angrenați în procesul exercitării profesiei lor, dar și ”daciștii” inimoși, ”cușmele negre”, ”dacii liberi” sunt mai interesați de renașterea memoriei strămoșilor ancestrali decât de nevoia acută a rigurozității în identificarea acestora.
Ignoranța, superficialitatea, sau chiar dezinformarea cu intenție sau fără intenție, nu vor fi niciodată scuze pentru greșeala impardonabilă pe care o fac în mod repetat.

Citiți și: DANIEL ROXIN, NECONVINGĂTOR ÎN ÎNCERCAREA DE A MENȚINE ÎN CIRCULAȚIE TERMENII: DAC, DACI, DACIA

Hegemonia dacistă la care cei mai mulți dintre noi participăm pasiv, dar și activ, ne creionează prin amploarea care a luat’o curentul ”dacist” o altă identitate falsă. Fiecare dintre noi, inclusiv cei care i’au îngropat deseori prin rândurile scrise, pe principalii strămoși ai noștri nu putem să nu remarcăm nonșalanța dovedită de cei mai înainte pomeniți, dar și de media care preia sau comentează despre acest curent național-tradiționalist.
De asemenea, mai asistăm la un incredibil dialog al surzilor. De o parte, sunt cei care clamează rescrierea corectă a adevărului despre strămoșii noștri conștienți de sinuozitatea acestui demers, datorită surselor istorice sărace, iar de partea cealaltă sunt cei care au ales să ne lege la căruța altor culturi, negând filiația noastră getică certă.
Și astăzi, foarte mulți ne atribuie o identitate artificială.
Despre diferențele dintre triburile carpatice cu cele numite artificial celtice, ori germanice s’au scris râuri de rânduri, deși studiile genetice desființează aceste artificiale granițe etnice. În pofida deosebirilor regionale de limbă și cultură, aceștia s’au separat dintr’un trunchi comun cândva. Atfel că dacii erau geții din Carpați, tracii erau geții din sudul Balcanilor, troienii erau geții care trecuseră Bosforul, celții erau geții plecați spre izvoarele Dunării, bastarnii, goții sau longobarzii erau geții plecați cândva în nord hiperboreean.
În sprijinul celor de mai sus avem destule dovezi.

https://i0.wp.com/www.gottwein.de/imag_imp/Pompeius_oehl011.jpg

Pompeius Trogus istoric roman din secolul I î.Hr.,  celt de origine din tribul celtic al vocontilor.

Să vedem ce spune despre daci și regele lor Oroles, Pompeius Trogus:
”Şi dacii sunt din neamul geţilor. Ei, în timpul regelui Oroles, fiindcă nu s’au luptat bine împotriva bastarnilor, ca pedeapsă pentru laşitatea lor au fost siliţi, din ordinul regelui, ca atunci când se culcau să’şi pună capetele în locul picioarelor şi să facă nevestelor serviciile care obişnuiau înainte să li se facă lor înşişi. Şi nici nu s’a schimbat această rânduială până când nu şi’au spălat prin curaj ruşinea suferită în război.”

”Daci quoque suboles Getarum sunt, qui cum Orole rege adversus Bastarnas male pugnassent, ob ultionem segnitiae capturi somnum capita loco pedum ponere iussu regis cogebantur ministeriaque uxoribus, quae ipsis ante fieri solebant, facere. Neque haec ante mutata sunt quam ignominiam bello acceptam virtute delerent.” (Pompeius Trogus-Justinus, SUMAR, 32, 3, 16).”

Deși romanii îi numeau daci pe geți, știau clar cine sunt.
Dar cine sunt romanii ne spune Universitatea Cambridge care stabilește patria celților, italicilor (etruscii) și a ilirilor, undeva în Geto-România antică, iar a frigienilor și anatolienilor la sudul Dunării, în Balcani. Speculând acum pe unul din firele logicii, putem aprecia că atunci când Pompeius Trogus spune ”și dacii sunt din neamul geților”, se referea la daci, dar și la alte ”neamuri”, după cum și Univ. Cambridge ne asigură, din bazinul Dunării plecând numeroase alte ramuri ale geților.
Va urma…

Sursa: provincia.ro, romanialibera.ro

Citiți și: ROMÂNI, FIȚI MÂNDRI CĂ SUNTEȚI NUMIȚI ”DACOPAȚI” DE DETRACTORI ȘI DEFĂIMĂTORI ANTIROMÂNI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s