Compania Naționala de Autostrazi a publicat în aceasta dimineata, pe site-ul instituției, cinci variante de traseu pentru viitoarea autostrada Pitesti -Sibiu, care completeaza Coridorul 4 Pan-European Constanţa – Nădlac.
Una din variantele propuse este cea prevazuta de studiul de fezabilitate din 2008 – pe harta este ilustrată cu albastru inchis -, plus alte patru variante de traseu care au rezultat din Studiul de Fezabilitate revizuit, cea marcata cu rosu fiind cea propusa. Principalele diferențe între trasee se referă la ocolirea localitatilor Curtea de Arges, Valeni (prin Calimanesti) si Boita.
„De asemenea, în perioada următoare CNADNR SA va anunța calendarul dezbaterilor publice pe care le va organiza pe această temă. Menționăm că rapoartele de progres privind revizuirea Studiul de Fezabilitate al autostrăzii Sibiu – Pitești vor fi publicate, pe site-ul companiei, http://www.cnadnr.ro, în cadrul secțiunii „Autostrada Sibiu – Pitești” disponibilă pe pagina principală, respectând prevederile legale, astfel încât să fie respectate regulile referitoare la secretul de serviciu”, precizează CNADNR.
Proiectantul revizuirii Studiului de Fezabilitate este Asocierea SPEA Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala Bucuresti & Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. În data de 15.12.2015 proiectantul va preda studiul final pentru Secțiunea 1 (10,3 km) Sibiu – Boița și Secțiunea 5 (30,7 km) Curtea de Argeș – Pitești, iar în 15.07.2016 pentru Secțiunea 2 (26 km) Boița – Racovița, Secțiunea 3 (20 km) Racovița – Văleni, Secțiunea 4 (29,6 km) Văleni – Curtea de Argeș și Secțiunea 6 DN 73C Tigveni – Râmnicu Vâlcea.
Autostrada Piteşti-Sibiu este capul de afiş din Master Plan-ul de Transport al României trimis la Bruxelles. Construcţia este planificată a începe în 2017, costurile estimate sunt de 2 miliarde de euro, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile, are o lungime de 116 kilometri. În 2020, autostrada ar trebui să fie gata.
Sursa: economica.net
Citiți și: CUM DEZINFORMĂM ROMÂNII CA SĂ ADERE LA IDEEA FEDERALIZĂRII
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Dacia ROMANIA