GETUL IOAN DE HUNEDOARA, STÂLP AL ROMÂNILOR

De fiecare dată când o mare figură românească s’a afirmat în Europa, numeroase voci s’au aplecat imediat și asupra ascendenței sale. Maghiarofonilor contemporani care mereu contestă ascendența românilor din geți trebuie să le mai amintim câteodată cine suntem și cine i’a condus și pe strămoșii lor de limbă.

În acest sens să le aducem aminte ce spuneau cronicarii din epocă sau ulterior despre români. Referitor la originea etnică a lui Iancu de Hunedoara, atât izvoarele istorice narative cât şi cele oficiale, documentare (în special cele diplomatice), din timpul său (dar şi cele mult ulterioare epocii în care a trăit) confirmă, în marea lor majoritate, rădăcinile sale româneşti.

Cronicarul grec Critobul din Imbros consemna în lucrarea sa intitulată Din domnia lui Mahomed al II-lea, anii 1451-1467, că celebrul sultan otoman, cuceritor al Constantinopolului, considera că împăratul bizantin ”i’a aţâţat împotriva noastră (a turcilor) pe getul (românul) Ioan împreună cu peonii (ungurii) şi dacii (românii) lui”.

Critobul din Imbros, (Din domnia lui Mahomed al II-lea, anii 1451-1467, ediţie de Vasile Grecu, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1963).

Critobul, Michel Critobulus sau Critoboulos, în greceşte Mikhael Kritovoulos sau Kritoboulos,  a fost un om politic, cărturar şi istoric grec, provenind dintr’o familie aristocratică, originară din insula Imbros, situată în Marea Egee. El a trăit, probabil, între cca. 1410 şi cca. 1470.

După căderea Constantinopolului sub turci se va pune în slujba acestora, Critobul din Imbros numărându’se ”printre bizantinii care au optat pentru noua stăpânire, devenind un devotat slujitor al ei”.

Demonstrându’şi loialitatea, sultanul Mahomed al II-lea l’a numit guvernator al insulei sale de baştină, pe care a administrat’o în numele noului său stăpân până la cucerirea acesteia, în 1466, de către veneţieni.

În aceste împrejurări, Critobul din Imbros se mută la Istanbul, unde va continua să’l slujească pe acel ”barbar sângeros”, ce a îngenuncheat străvechiul şi gloriosul Bizanţ. Mare admirator al lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, el a devenit biograful acestuia (întocmind o istorie a primilor aproape 17 ani de domnie ai ”idolului” său, căruia, de altfel, i’a dedicat’o cu obedienţă, după cum rezultă din textul dedicaţiei de pe manuscrisul lucrării sale:

”Prea măritului singur stăpânitor, împăratului împăraţilor, norocosului, victoriosului, biruitorului, triumfătorului, nebiruitului Mehmet, cu voia lui Dumnezeu, domnul pământului şi al mării”,  Critobul din Imbros, op. cit., p. 10-11 şi 24) şi unul dintre cei mai importanţi cronicari ai Înaltei Porţi Otomane (Ştefan Andreescu, Vlad Ţepeş Dracula, între legendă şi adevăr istoric, ediţia a II-a, revăzută, Editura Enciclopedică. Bucureşti, 1998, p. 201-202; Nicolae Iorga, Critobul din Imbros, în Oameni cari au fost, vol. II [reeditare îngrijită de Ion Roman], Editura pentru Literatură, Bucureşti 1967, p. 93-95).

Pecetea lui Ioan de Hunedoara

Învăţatul italian Marco Antonio Bonfinio (Bonfini ⁄ Antonius Bonfinius) nota în cronica sa că părintele lui Iancu de Hunedoara era român dintre cei ”care locuiesc acum pământurile geţilor şi dacilor, fiind urmaşi ai coloniştilor romani, precum o dovedeşte asemănarea limbii”.

Sigur, asemănarea limbii nu îi face pe rumîni, romani, poate mai curînd invers, aceste afirmații fiind deja niște clișee care nu se confirmă din nici o dovadă serioasă.

Înaltul ierarh bizantin Sylvestros Syropoulos afirma, la rându’i, despre Iancu, că este ”stâlp al românilor”.

Marele erudit italian Aeneas Sylvius Piccolomini (ajuns ulterior papă sub numele de Pius al II-lea) scria că ”Johannes Huniades, cujus nomen caeteros obnubilat, non tam Hungarorum quam Valachorum, ex quibus natus est gloriam auxit” (adică ”Ioan Huniade, al cărui nume întunecă pe al celorlalţi, nu a sporit atât de mult gloria Ungurilor, cât a Românilor din coapsele cărora s’a născut”).

Marele om de cultură şi diplomat Anton Verancsics preciza în însemnările sale că românii din Transilvania erau majoritari în această ţară însă nu beneficiau de ”nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor, în afară de un număr mic (dintre românii din Transilvania), locuind în districtul Haţeg, în care se crede că a fost capitala lui Decebal şi care, în timpul lui Ioan de Hunedoara, băştinaş de acolo, au dobândit nobilitatea pentru că întotdeauna au luat parte neobosit la lupta împotriva turcilor”.

În însemnările sale, umanistul italian Galeotto Marzio, unul dintre cei mai de încredere curteni ai regelui Matia Corvinul (şi, deci, în măsură să cunoască bine situaţia familială a stăpânului său), spunea că ambasadorii statelor italiene ce veneau sau staţionau vremelnic la Curtea regală maghiară îl numeau pe tatăl acestuia ”Ioan Românul”.

În fine, pe când încă trăia, se ştia că ”Ioan (Iancu de Hunedoara) nu era nobil maghiar, ci român din părinţi din neam nu prea mare”.

Faptul că prima funcţie mai importantă îndeplinită de Iancu de Hunedoara a fost cea de ban al Severinului, că el a deţinut, apoi, de’a lungul întregii sale cariere politico-militare şi dregătoria de comite al Timişului, că o bună parte a vieţii sale şi’a petrecut’o apărând hotarele sud-estice ale Regatului ungar, ce erau, totodată, şi cele ale istoricei provincii româneşti bănăţene, în care, de altfel, stăpânea întinse posesiuni funciare, numeroase aşezări rurale şi urbane, castele şi cetăţi, precum şi alte bunuri mobile şi imobile, fiind practic cel mai puternic şi bogat feudal de aici (astfel că nu întâmplător multe mii dintre luptătorii ce i’au alcătuit oştile cu care a luptat neobosit contra Imperiului Otoman, îşi aveau obârşia în Banat, fiind recrutaţi, cu predilecţie, din rândul cnezilor români, recunoscuţi ca fiind excelenţi oşteni), au constituit tot atâtea motive pentru ca şi cărturarii români, născuţi în Banat (ce şi’au desăvâşit operele în secolul al XIX-lea şi prima jumătate a veacului al XX-lea), să arate un interes aparte originii, personalităţii şi faptelor lui Iancu de Hunedoara.

Îi amintim aici îndeosebi pe: Nicolae Stoica de Haţeg, Damaschin Bojincă, Iosif Bălan, Victor Motogna (bănăţean prin adopţiune), Patriciu Drăgălina ş.a. Printre aceştia se remarcă, în mod deosebit, Damaschin Bojincă, care a scris cea dintâi monografie dedicată marelui erou al Creştinătăţii.

Este vorba de studiul intitulat Descrierea naşterii şi a eroiceştilor fapte a mult vestitului şi de toată Europa minunatului erou Ioan Corvinus de Huniad, apărut în ”Calendarul românesc pe anul de la Cristos 1830”, la Buda, în anul 1830 (pag. 44-141), publicaţia amintită fiind tipărită pe două coloane paralele, una cu caractere latine şi cealaltă cu caractere chirilice.

Deşi lucrarea lui Bojincă este destul de modestă, îndeosebi în ceea ce priveşte sursele documentare care au stat la baza realizării acesteia, este indiscutabil faptul că măcar în parte poate fi considerată a fi cel puţin o prelucrare, o sinteză, şi nu doar o banală traducere, aşa cum din motive obiective (probabil urmărind să eludeze cenzura, datorită spiritului patriotic, pro-românesc, în care şi’a întocmit articolul) însuşi Bojincă afirmă că ar fi. Principala sa sursă de inspiraţie se pare că a fost (după toate probabilităţile doar pentru partea a II-a a studiului său) lucrarea lui Kovács Mátyás.

Dornic să demonstreze originea românească a lui Iancu, Bojincă alocă acestei chestiuni jumătate din paginile studiului său. Făcând apel la cele mai reprezentative izvoare istorice narative (Thuróczi, Bonfinius), la o serie de tratate de istorie generală (Benkö, Nagy, Timon, Gebhardi, Pray, Engel, Fessler etc.) şi la opera lui Petru Maior (care l’a influenţat cel mai mult în redactarea secvenţei dedicate originii lui Iancu), învăţatul cărturar bănăţean concluzionează:

”Deci de s’ar mai afla cineva, carele, cine ştie din ce scop, ar îndrăzni a tăgădui viţa lui Ioan din adevărat şi nendoit român, aceluia trebuie arătate documentele cele aci însemnate şi a’l învăţa cum că toată istoria patriei se reazemă mai cu seamă pe Thuróczi şi Bonfinius; deci de nu vor avea ce ştii crezământ, ca pe acele timpuri vieţuitori şi de nu se va crede altor istorici patrioţi carii, unguri de neam fiind, cu o gură mărturisesc românimea lui Ioan Corvin, atunci întreagă istoria patriei nici o credinţă va avea, ci tot insul va crede cum va vrea.

Sigismund de Luxemburg

Dar nici s’au aflat oarecine să zică pre Ioan a fi fost alt decât român, afară de acei carii cu ambele mâini îmbrăţişând mai sus zisa fabulă că ar fi fost feciorul lui Sigismund (de Luxemburg) de pat nelegiuit cu o fecioară română născut, vrea să se răsfeţe cu aceea că ar putea să retragă neamului românesc strălucirea şi lauda care i se părtineşte (i se cuvine) prin faptele vestitului acestui erou şi prin mărirea fiului acestui, a craiului Matia Corvin; adecă nu prea buni amici unii ca ceştii fiind românilor, îi sapă la inimă auzirea cum că din naţia românească au fost un crai unguresc foarte vestit.”

Iancu de Hunedoara a fost unul dintre cei mai mari conducători politico­-militari din Europa secolului al XV-lea, el remarcându’se, îndeosebi, în cadrul luptei antiotomane din vremea sa, al cărei iniţiator şi lider principal este considerat, în unanimitate, a fi fost, atât de către contemporanii săi cât şi de posteritate.

El s’a născut, pe la 1407, tată fiindu’i ”oşteanul (cavalerul) curţii regelui” Voicu, fiul lui Şerbu (un important cneaz român din Ţara Haţegului), iar mamă, Elisabeta de Marginea, ce provenea, la rându’i, tot dintr’o familie de mici nobili hunedoreni (originari, probabil, din târgul şi districtul românesc bănăţean Marginea), ce trecuseră la religia catolică (credinţă în care Elisabeta de Marginea îi va creşte şi pe copiii săi, inclusiv pe Iancu).

Adevăratul salt în politica mare a regatului s’a produs după 1440, în contextul războiului civil din Ungaria. După moartea regelui Albert în 1439 nobilimea s’a împărțit în două tabere. O partidă l’a susținut pe regele Poloniei, Vladislav al III-lea, să fie încoronat rege al Ungariei, sub numele de Vladislav I.

Proiectul era susținut de papa Eugeniu al IV-lea, care spera ca tânărul rege cu ambiții cavalerești (avea doar 16 ani) să conducă cruciada antiotomană decisă cu ocazia Conciliului de Unire de la Florența. Planul papal s’a pliat perfect pe planul nobilimii, care, la fel, spera că tânărul rege va fi capabil să apere Ungaria de turci, care atacau mai des după moartea lui Sigismund de Luxemburg.

Cealaltă partidă, care se ebucura de sprijinul unor magnați cu averi foarte mari, îl susținea pe tron pe copilul abia născut al răsposatului rege Albert și al reginei Elisabeta. Încoronarea bebelușului cu Sfânta Coroană a regelui Ștefan nu a garantat impunerea autorității peste întregul regat, deoarece tabăra adversă nu accepta supremația văduvei, pe care o considerau incapabilă să apere regatul.

În acest război civil dintre anii 1440-1442 s’a remarcat și s’a impus definitiv în prim-planul vieții politice Iancu de Hunedoara.

În ianuarie 1441, la Bátaszék, Iancu de Hunedoara, ban de Severin, alături de Nicolae Újlaki, ban de Mačva, au condus spre o victorie zdrobitoare oastea fidelă regelui Vladislav.

Acesta a fost momentul decisiv pentru cariera politică a lui Iancu de Hunedoara.

Drept răsplată, regele Vladislav i’a numit pe cei doi, care erau prieteni de mai mulți ani, în demnitatea de voievozi ai Transilvaniei, comiți ai secuilor, comiți peste comitatele sudice ale regatului și, mai mult, le’a acordat monopolul asupra exploatării sării, pentru a se asigura astfel resursele necesare apărării graniței față de turci.

Practic cei doi prieteni cumulau o autoritate imensă în regat.

Mai ambițios, Iancu s’a impus rapid pe scena politică, devenind consilierul de încredere al regelui. Cel mai important atuu al lui Iancu erau aptitudinile sale militare, capacitățile sale strategice și încrederea din ce în ce mai mare pe care o câștiga în rândul nobilimii.

Ascensiunea politică și cariera lui Iancu nu este o enigmă, însă rămâne un miracol al nobilimii românești din Ungaria și Transilvania. Nimeni nu a reușit să mai ajungă la dimensiunea carierei sale politice. Însă el a deschis drumul carierelor politice pentru nobilii români.

Unii români și’au început cariera politică în calitate de familiari ai lui Iancu, astfel se explică ascensiunea unor nobili hațegani sau maramureșeni. Dimensiune carierei altor români pe scena politică din Transilvania și Ungaria a fost determinată atât de premisele favorabile în care au activat, cât mai ales de aptitudinile și ambițiile lor politice.

Chiar dacă nu au ajuns la dimeniunea lui Iancu, alături de el, în panteonul istoriei românilor, trebuie să stea Nicolae Olahus, Ștefan Mailat, Ștefan Josika și alți români care s’au afirmat pe scena politică din Ungaria.

Acvila (corbul) din blazonul Corvineșilor, devine parte din însemnele Ungariei

Iancu și ceilalți nobili români, indiferent de rangul la care au ajuns, sunt dovada clară că românii nu au fost doar iobagi, ci au avut nobili, dintre care unii au condus chiar destinele Ungariei și Transilvaniei.

Așadar, conaționalii noștri cei mai tineri, dar și istoricii și heraldiștii trebuie să înțeleagă că românii maghiarizați (maghiarofonii) sunt reprezentați de acvila (corbul) neagră a getului român Iancu Corvin pe stema Ardealului.

Așa va ajunge acvila (corbul) din blazonul Corvinilor însemne ale Ungariei, iar din 1530, și 1596 însemnele Ardealului.

Interesant este faptul că ”însemnele secuilor” considerate cu totul aberant că îi reprezintă doar pe secui, nici nu apar pe primele steme teritoriale ale Ardealului.

Sursa: agero-stuttgart.de (Conf. univ. dr TIBERIU CIOBANU), historica-cluj.ro

Citiți și: STEMA ARDEALULUI ARE DOAR ELEMENTE DE SIMBOLISTICĂ ANCESTRALĂ ROMÂNEASCĂ !

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

PĂMÂNTUL SE TRANSFORMĂ SUB OCHII NOȘTRI

Topirea ghețarilor nu mai este demult o noutate, dar un nou studiu NASA aduce mai multe detalii despre consecințele viitoare ale acestui fenomen. Analizând datele culese timp de 40 de ani, cercetătorii afirmă că sectorul din Marea Amundsen al calotei glaciare din Antarctica de Vest a trecut de „punctul fără întoarcere”, topirea ghețarilor fiind un fenomen „ireversibil” și „de neoprit”.

Importanța acestei constatări este dată de faptul că acești ghețari contribuie deja semnificativ la creșterea nivelului mărilor, eliberând anual în ocean o cantitate de gheață aproape egală cu cea care provine din întreaga calotă glaciară din Groenlanda. Mai mult, calota glaciară din Antarctica de Vest conține suficientă gheață pentru a ridica nivelul global al oceanelor cu 1,2 m, iar topirea ei este mai rapidă decât se estimase până acum.

Cercetătorii nu s’au lansat în speculații apocaliptice, dar glaciologul Eric Rignot, coordonatorul studiului, a susținut că acest sector din calota Antarctică va avea o contribuție majoră la creșterea nivelului mărilor în deceniile și secolele ce vor urma, topirea întregii cantități de gheață putând să dureze câteva sute de ani.

Echipa formată din cercetători NASA și University of California Irvine a folosit datele furnizate de sateliții ERS 1 și 2 (European Earth Remote Sensing) în perioada 1992 – 2011 și măsurătorile misiunii IceBridge pentru a stabili cu precizie de 5mm mișcarea suprafețelor de gheață și punctele în care calota se desprinde de sol și ajunge în mare. Rezultatele confirmă accelerarea vitezei cu care gheața ajunge în mare și subțierea calotei glaciare.

Un alt studiu, coordonat de către cercetători au universității Newcastle, susține că, pe măsură ce calota glaciară Antarctică se topește, scoarța terestră se ridică. Eliberată de greutatea gheții, Peninsula Antarctică se ridică într’un ritm „fenomenal” de 15 mm pe an. La rândul său, acest fenomen va accelera topirea calotei glaciare.

Deși Biroul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei din cadrul ONU (IPCC) a elaborat deja raportul privind soluțiile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca mod de limitare a schimbărilor climatice, abia în 2015 este estimat un acord cu privire la măsurile ce trebuiesc întreprinse.

Sursa: scinews.ro

Citiți și: PEȘTERA COLIBOAIA – CEA MAI VECHE ARTA RUPESTRĂ PARIETALĂ DIN EUROPA

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

DACII SÎNT DIN NEAMUL GEȚILOR, RUMÎNE! IUBEȘTE’ȚI STRĂMOȘII REALI!

ȚARA noastră poate fi redenumită GEȚIA, nu DACIA!

Hegemoniile centrelor de putere au dus în timp la modelarea unei istorii etnicizante care ne’au creionat o identitate în opinia mea, falsă. Principalul motiv pentru care a existat această politică a istoricilor este lipsa de independență.

Aceștia dintotdeauna au depins de politic, de orînduire, de suveranul lor, de bani, de poziția lor socială, de carieră și nu ar trebui să ne mire de ce adevărul istoric a fost pus mii de ani între paranteze, iar ceea ce găsim ca referințe pentru trecutul unor ”neamuri” poartă amprenta hegemoniilor impuse în timp de centrele de putere.

Aceste centre de putere care deseori au dus la crearea de imperii, au pus și bazele unor hegemonii etnice.

Limbajul exprimat într’un dialect pe o anumită arie a dus la stabilirea unor graniţe etnice. Etnocentrismul provocat de o hegemonie etnică conform căruia graniţele etnice sunt date odată pentru totdeauna, și care s’a născut natural este contrazis de politicile aplicate din ultimul timp în Europa.

Una dintre politicile aplicate poporului nostru este renunțarea treptată la tradiționalismul clasic care ne definește ca etnie.

Aparent există o poziție ireconciliabilă între tradiționaliștii confundați cel mai adesea ca naționaliști și catalogați ca atare, și care acţionează în numele conservării segregaţiei şi a graniţelor, cu cei care consideră că nu menţinerea acestora este deziderabilă, ci depăşirea lor, lucru de neînţeles pentru primii.

Cele două puncte de vedere îşi subordonează argumentaţia unor valori diferite şi astfel ele par de neîmpăcat: în interpretarea uneia, depăşirea graniţelor înseamnă renunţarea la propria esenţă, pe când în cealaltă, menţinerea graniţelor cu orice preţ generează o serie de conflicte distructive, printre care aș aminti dispariția identitară a minoritarilor alogeni.

Amîndouă însă, rămîn prizoniere unui simbolism artificial, care defineşte şi organizează concepţia noastră despre noi şi despre celălalt, despre practicile cotidiene şi obiceiurile noastre de menţinere a contactelor, şi în acelaşi timp ne face existenţa altora greu de tolerat.

Această intoleranță este intâlnită paradoxal îndeosebi în rîndul celor care clamează multiculturalismul, indivizi care’și trag cu predilecție originile din masele de alogeni care trăiesc în sînul unei mase etnice majoritare constituite în special în jurul unei hegemonii lingvistice.

Hegemonia gîndirii în termenii graniţelor etnice şi de ce, în anumite contexte, conştiinţa şi practica apartenenţei la un grup etnic domină organizarea societăţii. Istoricii şi antropologii clasici ne oferă importante puncte de sprijin în această privinţă.

Pe de altă parte, trebuie să conştientizăm faptul că, în viaţa de zi cu zi, menţinerea şi depăşirea graniţelor etnice sînt procese complementare care se intersectează cu diferenţierile definite în alţi termeni: gen, clasă, vîrstă, orientare sexuală.

Dilema cercului vicios este deschisă de cînd vorbim despre renunțarea la graniţele etnice şi identificarea etnică, sau despre intangibilitatea lor, în contrapondere cu valabilitatea lor.

Cei care meditează asupra posibilităţii iniţiativelor transetnice, pierd din vedere modul în care oamenii depăşesc diferitele graniţe ale lor în viaţa de zi cu zi, şi cine şi cum (re)constituie aceste graniţe ca date naturale.

În măsura în care îşi asumă să inventeze transetnicitatea ca program social-politic şi ca utopie într’un mediu care consideră închiderea în etnicitate ca fiind un criteriu fundamental al convieţuirii sociale, ei nu pot uita paradoxurile cu care trebuie să se confrunte în aventura lor, şi nu pot să nu fie îndeajuns consecvenţi în critica modului de gîndire tradiţional.

O hartă a lui Pomponius Mela realizată cu 63 de ani înaintea cuceririi pentru întâia oară a unui teritoriu getic, din 106 d.Hr după războaiele geto-romane. Pe această hartă sînt identificați geții (Getae) și istricii (Jstrici) din Sarmatia, provincia romană Dacia nefiind menționată din simplul motiv că nu fusese cotropit teritoriul getic nord-dunărean și înființată colonia Dacia, încă.

Contra hegemoniilor lingvistice, Ovidiu Pecican profesor la Universitatea Babeş-Bolyai ne avertizează despre un pericol în care a ajuns limba rumînă la ea acasă.

Nu datorită scăderii numărului populaţiei care o vorbeşte, datorate celor două motive principale, sporul natural prin minusul nașterilor care nu compensează mortalitatea crescută, ori a migrării masive a rumînilor în toate zările, ci datorită unor politici antinaționale din educaţie:

”Rumînia a mai traversat asemenea perioade. Alecu Russo nota că boierii vremii lui dispreţuiau româna şi tot ceea ce era românesc, comportîndu’se exclusiv mimetic în raport cu centrele de putere ale momentului. Coana Chiriţa a lui Alecsandri copia şi ea franţuzismul, iar forfota liberală din piesele lui Caragiale arătau ridicolul conformării ”fără fond”, vorba lui Maiorescu, la modele apusene.

În fine, pe la începutul secolului trecut, Nicolae Iorga se situa în fruntea unei manifestaţii bucureştene de răsunet într’un moment cînd, ignorîndu’se cu inconştienţă ori cinism starea majorităţii naţiunii, protipendada cultiva reprezentaţiile teatrale în franceză, lăsînd pe un plan secund interesul pentru un teatru naţional.

Intervenţia mea, pentru unii conectaţi la ultimele tendinţe şi ”divaisuri” planetare cu remarcabilă grabă, doar un puseu deplasat, o nostalgie neaoşistă ori o piedică în calea bunei dezvoltări întru universalitate a culturii noastre, a primit replici prompte în presă, din partea unor intelectuali stimabili…

Dacă revin astăzi la subiect este pentru că excesele adaptative, care nu compromit însăşi ideea sincronizării la marele avans al globalizării, ci doar ignoră ritmurile şi ponderea pe care împrumuturile şi ”joncţiunile” s’ar cuveni să le aibă într’o dinamică naţională, sunt amendate şi în alte părţi ale Europei, fără ca prin aceasta ţările şi culturile respective să treacă, necesarmente, drept talibanice, retrograde ori anti-occidentale.

Scrisoarea informativă nr. 50, pe lunile iulie – august 2013, trimisă de Observatoire européen du plurilinguisme, notifică faptul că, în actualitatea imediată, bătălia pentru plurilingvism şi împotriva dominaţiei insidioase a limbilor hegemonice, se poartă, în chiar acest moment, şi în alte părţi (ori, mai degrabă, numai în alte părţi!) decît Rumînia.

Astfel, după ce în primăvara acestui an Institutul Politehnic din Milano a decis ca masteratele şi doctoratele sale să fie trecute doar în engleză, în numele internaţionalizării studiilor şi al competitivităţii universităţilor italiene, Tribunalul administrativ din Lombardia a conchis, în ceea ce priveşte calitatea studiilor, că aceasta nu depinde în nici un fel de utilizarea limbii engleze şi că predarea-învăţarea într’o singură limbă străină nu asigură în nici un fel internaţionalizarea, excluderea propriei limbi din procesul didactic nefiind, în orice caz, necesară şi oportună.

Aceeaşi instanţă a mai precizat că, obligându’şi profesorii să predea în engleză, Institutul Politehnic impunea o constrîngere excesivă în raport cu obiectivul urmărit, aducînd atingere libertăţii învăţămîntului.

La fel, faptul că nu toţi studenţii italieni sînt beneficiarii aceloraşi cunoştinţe oferite într’o limbă străină constituie o atingere adusă dreptului la studiu, fiind vorba despre un drept apărat constituţional.

În aceeaşi scrisoare a O.E.P. se constată că, pe calea anglicizării învăţămîntului superior propriu, Germania, care avansase mult mai rapid decît Franţa şi Italia, rămînînd, totuşi, mult în urma ţărilor scandinave şi a Olandei, care aveau în acest sens conduite vechi de decenii, a observat că în jur de 10% din programele masterale şi doctorale proprii sunt în engleză.

Prin urmare, Germania a ajuns să emită reflecţii asupra consecinţelor nefericite ale acestei politici, constatînd dificultăţile integrării absolvenţilor străini respectivi în economia ţării, unde este nevoie, datorită rapidei îmbătrîniri a populaţiei, de o înnoire alertă a personalului înalt calificat.

Celălalt motiv al frînării anglicizării învăţământului şi cercetării germane se leagă de necesitatea salvării calităţii cercetării din ţară. Se socoteşte că, dincolo de beneficiul măririi accesului internaţional la explorările ştiinţifice proprii, germana este bine echipată pentru a permite cercetări de succes în toate domeniile.

Franţa, care a dezvoltat în competiţie cu Germania programe similare, pentru a atrage cu mai mult succes studenţii străini – în primul rînd pe cei chinezi – constată azi, se spune, că mulţi dintre respectivii oaspeţi veniţi să înveţe în Hexagon ştiu foarte bine franceza sau doresc anume să o înveţe.

Adunarea Naţională franceză, iar apoi Senatul, au decis deci că anglicizarea universitară trebuie revizuită, iar cei care îşi vor începe studiile în engleză vor trebui să le încheie în franceză.

În fine, programul Language Rich Europe, condus de British Council, luînd act de dominaţia limbii engleze, a redactat un raport asupra situaţiei lingvistice a Europei, descriind cu acurateţe situaţia din teren, eliminînd o serie de prejudecăţi prealabile şi arătînd o atitudine favorabilă multilingvismului.

Luptând pentru reacordarea pe seama limbii române a demnităţii şi valorii de care merită să se bucure măcar la ea acasă, departe de orice subestimare a importanţei cunoaşterii şi utilizării limbilor de circulaţie internaţională – unde, cît şi cum este potrivit, fără a leza interesele dezvoltării gîndirii, predării şi cercetării în propria noastră limbă –, participăm, iată, la ponderarea efectelor insidioase ale globalizării, protejînd inestimabilul patrimoniu imaterial pe care îl avem şi pe care se cuvine să îl transmitem mai departe, cu toată bogăţia lui.

E un mod de a repune în drepturi patriotismul, fără a’l transforma într’un fetiş naţionalist, fără a’l pune să înlocuiască valoarea de adevăr a contribuţiilor noastre ştiinţifice şi fără a deveni demagogi în politica de partid, aducînd un bine efectiv culturii şi civilizaţiei noastre de acasă.”

Mulțumidu’i profesorului Pecican, căruia datorită grijii sale pentru protecția limbii i’am reprodus vorbele, reamintesc că istoricii, antropologii, arheologii, geneticienii, sau profesorii angrenați în procesul exercitării profesiei lor, dar și ”daciștii” inimoși, ”cușmele negre”, ”dacii liberi” sînt mai interesați de renașterea memoriei strămoșilor ancestrali decît de nevoia acută a rigurozității în identificarea acestora.

Ignoranța, superficialitatea, sau chiar dezinformarea cu intenție sau fără intenție, nu vor fi niciodată scuze pentru greșeala impardonabilă pe care o fac în mod repetat.

Citiți și: DANIEL ROXIN, NECONVINGĂTOR ÎN ÎNCERCAREA DE A MENȚINE ÎN CIRCULAȚIE TERMENII: DAC, DACI, DACIA

Hegemonia dacistă la care cei mai mulți dintre noi participăm pasiv, dar și activ, ne creionează prin amploarea care a luat’o curentul ”dacist” o altă identitate falsă.

Fiecare dintre noi, inclusiv cei care i’au îngropat deseori prin rîndurile scrise, pe principalii strămoși ai noștri nu putem să nu remarcăm nonșalanța dovedită de cei mai înainte pomeniți, dar și de media care preia sau comentează despre acest curent național-tradiționalist.

De asemenea, mai asistăm la un incredibil dialog al surzilor. De o parte, sînt cei care clamează rescrierea corectă a adevărului despre strămoșii noștri conștienți de sinuozitatea acestui demers, datorită surselor istorice sărace, iar de partea cealaltă sunt cei care au ales să ne lege la căruța altor culturi, negînd filiația noastră getică certă.
Și astăzi, foarte mulți ne atribuie o identitate artificială.

Despre diferențele dintre triburile carpatice cu cele numite artificial celtice, ori germanice s’au scris râuri de rînduri, deși studiile genetice desființează aceste artificiale granițe etnice. În pofida deosebirilor regionale de limbă și cultură, aceștia s’au separat dintr’un trunchi comun cândva.

Atfel că ”dacii” erau geții din Carpați, ”tracii” erau geții din sudul Balcanilor, troienii erau geții care trecuseră Bosforul, celții erau geții plecați spre izvoarele Dunării, bastarnii, goții sau longobarzii erau geții plecați cîndva în nord hiperboreean.

În sprijinul celor de mai sus avem destule dovezi.

Pompeius Trogus istoric roman din secolul I î.Hr.,  celt de origine din tribul celtic al voconților.

Să vedem ce spune despre daci și regele lor Oroles, Pompeius Trogus:

”Şi dacii sînt din neamul geţilor. Ei, în timpul regelui Oroles, fiindcă nu s’au luptat bine împotriva bastarnilor, ca pedeapsă pentru laşitatea lor au fost siliţi, din ordinul regelui, ca atunci cînd se culcau să’şi pună capetele în locul picioarelor şi să facă nevestelor serviciile care obişnuiau înainte să li se facă lor înşişi. Şi nici nu s’a schimbat această rînduială pînă cînd nu şi’au spălat prin curaj ruşinea suferită în război.”

”Daci quoque suboles Getarum sunt, qui cum Orole rege adversus Bastarnas male pugnassent, ob ultionem segnitiae capturi somnum capita loco pedum ponere iussu regis cogebantur ministeriaque uxoribus, quae ipsis ante fieri solebant, facere. Neque haec ante mutata sunt quam ignominiam bello acceptam virtute delerent.” (Pompeius Trogus-Justinus, SUMAR, 32, 3, 16).”

Deși romanii îi numeau daci pe geți, știau clar cine sînt.

Dar cine sînt romanii ne spune Universitatea Cambridge care stabilește patria celților, italicilor (etruscii) și a ilirilor, undeva în Geto-România antică, iar a frigienilor și anatolienilor la sudul Dunării, în Balcani.

Speculând acum pe unul din firele logicii, putem aprecia că atunci cînd Pompeius Trogus spune ”și dacii sunt din neamul geților”, se referea la daci, dar și la alte ”neamuri”, după cum și Univ. Cambridge ne asigură, din bazinul Dunării plecînd numeroase alte ramuri ale geților.

Va urma…

Sursa: provincia.ro, romanialibera.ro

Citiți și: ROMÂNI, FIȚI MÂNDRI CĂ SUNTEȚI NUMIȚI ”DACOPAȚI” DE DETRACTORI ȘI DEFĂIMĂTORI ANTIROMÂNI

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

COLONIZAREA BULGARIEI DE CĂTRE RUȘI

Între 40 și 60% din cei 300 000 de ruși aflați în Bulgaria s’au stabilit permanent și au dobândit cetățenia bulgară.

Comentând într’un interviu apărut în cotidianul sofiot ”Trud” scăderea în acest an a numărului de turiști ruși, directorul Muzeului național de istorie și fost ministru pentru problemele Diasporei, Bojidar Dimitrov, constată că statistica greșește întrucât majoritatea turiștilor ruși nu intră la aceasta categorie întrucât sunt proprietari de apartamente și vile de vacanță.

Sveti Vlas

Este vorbă nici mai mult nici mai puțin de 300 000 de oameni, o mare parte din din care s’au stabilit permanent în Bulgaria. Cifra este impresionantă. Între 40 și 60% din cei 300 000 de ruși au dobândit cetățenia bulgară ce le permite să călătorească fără vize și să lucreze în Uniunea europeană. În acest mod rușii au devenit, fără prea mare zgomot, cea de a treia sau de a patra ca mărime minoritate în Bulgaria.

Bulgarii au reacționat extrem de negativ la informația că în cadrul programul european pentru rezolvarea crizei refugiaților țara va trebui să primească 1500 de sirieni și irakieni. Partidele naționaliste au tras semnalul de alarmă că refugiații vor modifica balanța etnică.

În același timp însă stabilirea în țară a celor 300 000 etnici ruși intră la categoria pragmatică a turismului. Aproape nimeni nu vorbește de posibila modificare a balanței etnice. Rușii nu prezintă pericol pentru că sunt frați ortodocși și slavi, afirmă liderii fostului Partid comunist și celor 2-3 partide naționaliste. Aproape identică este poziția partidului GHERB al premierului Boiko Borisov.

Pomorie

Din publicațiile în presa sofiotă dedicate afluxului de ruși în ultimii ani apar o serie de particularități legate de noua minoritate. Spre deosebire de alții, britanicii sau irlandezii care se stabilesc în Bulgaria, rușii formează comunități închise. Apar școli și gradinițe în limbă rusă. În orașul Pomorie de pildă există un cartier întreg denumit ”Malaia Rossia”. În multe localități au apărut peste noapte zeci de magazine cu mărfuri rusești. Acolo poate fi găsit, de pildă și primul număr al „Komsomolskaia pravda” în limba bulgară.

Rușii ne’au cucerit pentru a doua oară! Aceasta este o glumă în Burgas de ceva timp. Sentimentul de invazie este deosebit de puternic vara, când rușii sunt cei mai numeroși turisti.

Deși în Burgas și’au înregistrat adresele doar 900 de ruși, ei au vrut să aibă propria lor școală. Și, în curând ei vor primi. Municipalitatea a reacționat foarte repede la dorința declarată și este gata să ofere tot ceea ce străinii doresc. Iar motivul este că ceea ce se mișcă în industria turismului și în proprietatea locală sunt și cei mai importanți clienți.

Aceasta se reflectă în tot. Pornind de la cele trei mall-uri din Burgas, unde majoritatea clienților sunt ruși, și vânzătorii sunt obligați să învețe și să vorbească limba lui Pușkin.

Toate firmele magazinelor și a birourilor în cartierul numit „Mica Moscova” din Pomorie sunt în limba rusă. Fotograf Alexander Stoyanov

 

În Pomorie prezența rusă este pur și simplu ca o invazie. Și nu doar pentru cartierul numit „Mica Moscova”. Nu numai el, ci, de asemenea, în restul  orașului firmele magazinelor, restaurantelor și anunțurile imobiliare sunt în limba rusă. Agenții imobiliari din Pomorie au depozitate în birourile lor inscripția „PROPRIETATE” în rusește și nu sunt interesați de alți clienți. Cred că rușii sunt cei mai fiabili. Englezii și germanii nu sunt iubiți.

Omul de afaceri Ivan Alexandrov are însemne de birou, pe care scrie: „Setki” (Жалюзи), „jaluzele”, etc. Mărfurile din Bulgaria nu sunt prezentate. Doar rușilor le sunt adresate  și le este vândut, nefiind interesat pentru alți clienți. „Ei vin si cumpara produsul cel mai scump”, se mândrește Alexandrov.

Un negustor al unui magazin de fructe din apropiere, binecuvânta socialismul pentru că atunci limba rusă era predată obligatoriu. Stefka Tsankova recunoaște că regretă că nu a învățat o altă limbă, dar acum este foarte multumit.

Într’unul dintre cele mai mari magazine din Burgas există anunțuri uriașe în continuare doar în limba rusă. Acest lucru irită mulți bulgari care comentează că nu pot înțelege un cuvânt și în țara lor nu se introduce o poliție lingvistică, ca în Canada.

Postul de radio local – „Radio Burgas”, de asemenea, a reacționat rapid și acum a difuzează și în limba rusă. Acesta oferă informații cu privire la vreme, temperatura mării și ratele de schimb.

În Camera Petrochemicals filmele rusești sunt prezentate cu subtitrare în bulgară coloniștilor, în scopul de a învăța limba bulgară și de a se adapta mai repede.

Invazia rușilor însă a început să enerveze localnicii. Ei sunt supărați că sunt nevoiți să aștepte la cozi lungi în bănci și magazine, în timp ce străinii sunt serviți cu prioritate.

„Unii sunt politicoși, dar cei mai mulți ruși se comportă cu insolență și’și afirmă pretențiile care nu sunt tipice pentru oaspeți, așa cum sunt de fapt”, spune un localnic care îi numește pe ruși „noii asupritori”.

„Bulgaria a cunoscut trei valuri de ruși”, a declarat încurajator istoricul Bojidar Dimitrov. „Primul este după războiul de eliberare, atunci când au constatat că sclavii bulgari trăiesc mai bine decât țăranul rus. Asta a fost în 1882, când țara  Rumelia de Est era pustie și mase uriașe de ruși, ucrainieni și muntenegreni s’au așezat în aceste teritorii după apelul guvernului nostru. În 1920, un al doilea val, atunci când vin din peninsula Crimeea 100.000 de ruși din armata Wrangel. Aceste persoane au studii superioare, cele mai multe dintre ele erau profesori, gestionari, medici.  Al treilea val au fost rușii căsătoriți cu bulgarii, atunci când se lucra în Komi. Numărul lor este de aproximativ 60 de mii. Dar unde sunt ei acum? Nu există „, spune istoricul.

 

Stațiunea Sveti Vlas (în mod ironic poartă numele în amintirea vlahilor)

La Sveti Vlas rusa este limba dominantă întrucât localitatea este practic cumpărată de ruși. În câteva biserici preoții bulgari îl menționează în predici și se roagă pentru sănătatea patriarhului rus Kiril.

Satul St. Vlas sau cum este cunoscut în limba bulgară Sveti Vlas este situat la aproximativ 4 km de cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgar Sunny Beach, la 9 km de orașul istoric Nessebar si 30 km de Burgas. Acesta face parte din complexul turistic Ravda, Nessebar, Sunny Beach și St Vlas Bay și cu portul său modern și recent construit, cu hotelurile de 5 stele, poate fi clasificat ca o parte importantă din piața turistică.

St. Vlas este un oraș din 2006, și este situat în partea de sud-est a Bulgariei. Populația sa este de aproximativ 4000 de persoane și este în continuă creștere. Orașul este parte a municipiului Nessebar și districtul Burgas. Acesta este situat la poalele Munților Balcani, chiar în fața liniei de coastă, oferind o combinație unică de climă marină și aer proaspăt de pădure. Clima St Vlas este cunoscută a fi favorabilă pentru tratament si profilaxia  diferitelor afecțiuni pulmonare și respiratorii.

Sveti Vlas, stațiunea câștigă popularitate odată cu dezvoltarea  complexului de lux Dinevi.

Stațiunea de bază a fost terminată în 2008  și este formată din mai multe complexe de apartamente de înaltă clasă și un port de agrement modern pentru 200 de iahturi. Plaja a fost extinsă în 2007, folosind pietre și nisip, care au fost eliminate, atunci când s’a săpat pentru port. Portul cu cluburi și restaurante a devenit celebru printre oamenii bogați din Bulgaria, mașini scumpe, cum ar fi Ferrari și Porsche se pot observa frecvent.

Statiunea a fost în principal populară printre turiștii bulgari, dar există o creștere rapidă a numărului de turiști străini, în principal din Rusia, dar și din Marea Britanie, Polonia, România și Scandinavia.

În filmulețul de pe you tube este prezentat un astfel de apartament-studio de 18.000 euro.

Proprietățile din St. Vlas sunt în principal apartamente în complexe de vacanță. Printre proprietari sunt și vorbitori de limba engleză, britanici, dar tot mai mulți ruși au cumpărat și s’au stabilit în St. Vlas, datorită prețurilor atractive.

Peste 360.000 de case la Marea Neagră sunt proprietatea rușilor, prezenți în fiecare vacanță de vară în Bulgaria.

S’a observat o creștere în achiziționarea de bunuri de către cetățenii ruși prin agenții imobiliare. Vicepreședintele Uniunii Proprietarilor din Sunny Beach Veselin Nalbantov a raportat că printre zonele cele mai populare sunt cele de pe coasta de sud a Mării Negre și regiunea Varna. În prezent, cererea este pentru apartamente cu două dormitoare.

Motivul pentru acest interes mare, potrivit lui Nalbantov sunt prețurile de proprietate accesibile din Bulgaria, acestea fiind de câteva ori mai mici decât în ​​Rusia sau alte țări europene.

Potrivit lui Nalbantov dacă se abolește regimul de vize, numărul de proprietăți deținute de cetățenii ruși va crește dramatic, „Oamenii ar cumpăra dar îi oprim datorită vizei. Ei sunt un segment pentru care trebuie să ne preocupăm în mod special. Problema a fost pusă  Viceprim-ministrului Bobeva și mai înainte ministrului de externe,  pentru a remedia regimul de vize într’un fel, cum este în Grecia, deoarece aceasta este în UE, și cu toate acestea, au un aranjament liber”.

Industria imobiliară și proprietățile de la Marea Neagră mai arată interes crescut și pentru mulți români și polonezi.

Sursa: trud.bg, europaliberă.mobi, newestatebg.com

Citiți și: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE BULGARI

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

 

AUTOSTRADA PITEȘTI-SIBIU 5 VARIANTE DE TRASEU

Compania Naționala de Autostrazi a publicat în aceasta dimineata, pe site-ul instituției, cinci variante de traseu pentru viitoarea autostrada Pitesti -Sibiu, care completeaza Coridorul 4 Pan-European Constanţa – Nădlac.

Una din variantele propuse este cea prevazuta de studiul de fezabilitate din 2008 – pe harta este ilustrată cu albastru inchis -, plus alte patru variante de traseu care au rezultat din Studiul de Fezabilitate revizuit, cea marcata cu rosu fiind cea propusa. Principalele diferențe între trasee se referă la ocolirea localitatilor Curtea de Arges, Valeni (prin Calimanesti) si Boita.

„De asemenea, în perioada următoare CNADNR SA va anunța calendarul dezbaterilor publice pe care le va organiza pe această temă. Menționăm că rapoartele de progres privind revizuirea Studiul de Fezabilitate al autostrăzii Sibiu – Pitești vor fi publicate, pe site-ul companiei, http://www.cnadnr.ro, în cadrul secțiunii „Autostrada Sibiu – Pitești” disponibilă pe pagina principală, respectând prevederile legale, astfel încât să fie respectate regulile referitoare la secretul de serviciu”, precizează CNADNR.

Proiectantul revizuirii Studiului de Fezabilitate este Asocierea SPEA Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala Bucuresti & Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. În data de 15.12.2015 proiectantul va preda studiul final pentru Secțiunea 1 (10,3 km) Sibiu – Boița și Secțiunea 5 (30,7 km) Curtea de Argeș – Pitești, iar în 15.07.2016 pentru Secțiunea 2 (26 km) Boița – Racovița, Secțiunea 3 (20 km) Racovița – Văleni, Secțiunea 4 (29,6 km) Văleni – Curtea de Argeș și Secțiunea 6 DN 73C Tigveni – Râmnicu Vâlcea.

Autostrada Piteşti-Sibiu este capul de afiş din Master Plan-ul de Transport al României trimis la Bruxelles. Construcţia este planificată a începe în 2017, costurile estimate sunt de 2 miliarde de euro, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile, are o lungime de 116 kilometri. În 2020, autostrada ar trebui să fie gata.

Sursa: economica.net

Citiți și: CUM DEZINFORMĂM ROMÂNII CA SĂ ADERE LA IDEEA FEDERALIZĂRII

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬