ATROCITĂȚILE EVREILOR ÎMPOTRIVA NEAMULUI RUMÎNESC, UN VERITABIL GENOCID

Cerem despăgubiri de 200 (douã sute) miliarde euro, și considerăm necesară recunoașterea de către actualii reprezentanți ai comunității internaționale a evreilor ca alături de atrocitățile împotriva evreilor, evreii înșiși să’și însușească în solidar faptele înaintașilor lor din perioada bolșevică, inclusiv de pe timpul celui de’al doilea război mondial, și în anii de conducere comunistă a Rumîniei postbelice.

Revoluţia bolşevică din Rusia au făcut’o evreii. Componența la vîrf a instituțiilor bolșevice ale Rusiei sovietice era garnisită 86% din evrei.

Astfel că la:

– Consiliul Comisarilor erau 17 evrei, din 22 membri (77%),
– Comisariatul Războiului 33 evrei, din 43 membri (77%),
– Afaceri Străine 13 evrei, din 16 membri (81%),
– Justiţie 20 evrei, din 21 membri (95%),
– Instrucţie Publică 6 evrei, din 6 membri (100%),
– Muncă 7 evrei, din 8 membri (87%),
– Ministerul Provinciilor 21 evrei, din 23 membri (91%),
– Presă 4 evrei, din 4 membri (100%),
– în misiunile Crucii Roşii, de fapt misiunea propagandei în ţările străine 8 evrei, din 8 membri (100%).

Total 129 evrei adică 86%, din 151 de conducători ai Rusiei bolşevice.

Pe 12 aprilie 1919, M. Cohan scria în ziarul Le Comuniste, din Harkov:

”Putem fără ezitare să afirmăm că Marea Revoluţie Rusă a fost înfăptuită de mîinile evreieşti… Noi am fost şi numai noi cei ce am condus Proletariatul Rus spre aurora internaţională şi chiar astăzi Cauza bolşevismului stă în mîinile noastre tari… Simbolul iudaismului, steaua cu cinci raze, este acum adoptată de bolşevism… şi în acest semn va fi exterminată burghezimea.”

Politica exterminării totale a clasei conducătoare a început în Rusia, cu Revoluţia din 1917, iar în Rumînia a avut loc între 1940-1964 (cu întrerupere între 1941-1944).

În 1918 poporul rumîn şi’a reîntregit ţara, constituindu’şi statul naţional unitar rumîn.

Dar acum, împotriva acestui ideal sfînt, împlinit, al tuturor rumînilor, de a trăi într’o singură ţară, a început terorismul în Rumînia, prin evreul Max Goldştein, care a pus o bombă în Parlamentul Rumîniei, atentat soldat cu morţi şi răniţi.

În 1921 în Rumînia s’a înfiinţat Partidul Comunist din Rumînia, numit şi Partidul Comunist Rumîn. Acesta a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a Rumîniei, dintr’un motiv cît se poate de clar, pentru că Rumînia se opunea cu succes avansării bolşevismului pe teritoriul său.

Bolşevicii avuseseră un deosebit succes în Germania. În Ungaria, în 1919, preiau puterea. Guvernul Sovietelor din Ungaria a fost răsturnat de armata rumînă, în 1919, care, după ce a intrat în Budapesta, s’a retras, revenind în interiorul graniţelor Rumîniei.

Comuniştii din Rumînia hotărăsc să împartă Ungariei, Bulgariei şi Rusiei Sovietice, o mare parte din Rumînia, încît Rumînia să nu mai poată despărţi Uniunea Sovietică de Ungaria şi nici de Bulgaria.

În felul acesta Uniunea Sovietică ar fi urmat să debordeze în Balcani, Mediterana şi în întreaga Europă Occidentală. Acest plan de expansiune teritorială imperială a Rusiei bolşevice a fost dejucat de Rumînia în toţi anii de după Revoluţia din 1917, pînă spre sfîrşitul celui de al doilea război mondial.

În 1939 şi 1940, Partidul Comunist din Rumînia continuă să susţină cu fermitate desfiinţarea Rumîniei ”imperialiste”, prin dislocarea din trupul ei a Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei, Transilvaniei şi a Banatului.

În 1940, conform Pactului Ribbentrop-Molotov, URSS anexează partea de răsărit a Rumîniei (Basarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei). Cei ce au hotărît şi au executat genocidul (holocaustul) împotriva rumînilor de aici, au fost evreii, ca voinţă politică decizională comunistă.

Genocidul a fost îndreptat atît împotriva clasei conducătoare, cît şi a poporului de rînd, fiind vorba şi de o epurare etnică, de aducere în locul rumînilor, a unor cetăţeni sovietici, din alte părţi ale URSS.

Ca să nu existe nici o îndoială şi nici o posibilitate de sustragere a evreilor comunişti, ca făptuitori ai holocaustului împotriva rumînilor, iată’i, în 1940, pe fiecare după numele său.

Tabelul nr. 1 cu membri Partidului Comunist din Rumînia, basarabeni şi bucovineni, recomandaţi de CC al PCR pentru a li se acorda calitatea de membri ai Partidului Comunist al bolşevicilor din toată Rusia:

1. Bruhis (Kofman) Srul Pinhusovici
2. Faierştein Raia
3. Kofman Iakov
4. Djureak Dmitri Mihailovici (Vladimirovici)
5. Morgherştern Izrail Markovici
6. Zighelbaun Srul
7. Burlacenko Serghei Danilvici
8 . Luca Leaslo
9. Korotkov Iuri Aleksandrovici
1o. Scvorţov Mihail Iakovlevici: Leibovici Srul Abramovici
11. Oighenştein Lev Nikolaevici
12. Goldforb Abram Isaakovici
13. Petrov Piotr Ivanovici (Guzun)
14. Roitman Fanea Isaakovna
15. Tarandaş Malea
16. Korotkova Natalia Isaakovna
17. Satovskaia Roza
18. Rabinovici Fanea Iakovlevna
19. Revici Iakov Moiseevici
20. Visecauţan Polea Efimovna
21. Budeştskaia Ester
22. Cioklo Mordko
23. Kolpakci Iakov Aronovici
24. Şteinberg Froim
25. Boguslavskaia Polea Iakovlevna
26. Romanenko Nikolai Nikolaevici
27. Pastir Zasea Leibov
28. Gudis Lev Smulevici
29. Rabinovici Şoil Oiezerovici
30. Orlih Mark Semionovici
31. Boguslavski Iakov Tovici
32. Zighelbaum Abram
33. Voloh Abram
34. Limon Srul Greşovici
35. Grinman Isaak Iosifovici
36. Bujor Iosif Aronovici
37. Weisman Sara Iosifovna (Seindel).

Tabelul nr. 2 cu membri Partidului Comunist din Rumînia, basarabeni şi bucovineni, a căror apartenenţă de partid este necesar să fie înregistrată la locul actual de muncă.

Judeţul Chişinău:

1. Şafran Raisa Semionovna
2. Leib Nahman (Noiman Leibovici)
3. Diner Eti Iakovlevna
4. Protodiakonov Vsevolod Mihailovici
5. Malerp Maria Kisilevna
6. Voinberg Niuka Markovici
7. Şor Lev Ilici
8. Zaru Ivan Ilici
9. Oirik Avram Moiseevici
10. Derevicii Ippolit Gheorghevici
11. Şandrovskaia Ita Beniaminovna
12. Goldfarb Zeilik Borisovici
13. Kuperman Isaak Moiseevici
14. Şvarţman
15. Konstantinov Konstantin Stepanovici
16. Glikman Gitlea
17. Sinitivker Fritz
18. Grinberg Ida Izrailevna
19. Şehter Roza Borisovna
20. Zislis Vonver Lvovici
21. Izu Fruhtman
22. Lupan Andrei Pavlovici
23. Bravar Liuba S.
24. Şvetskaia
25. Makler Ciaka Isakovna
26. Avramescu Ida
27. Hresonskaia Etea Iosifovna
28. Rubinştein Aleksander
29. Geboveţer Riva Simonovna
30. Gofman Mordko Iakovlevici
31. Silvestrov Ivan Antonovici
32. Kemelmaher Bliuma Naumovna
33. Goldştein Iosif Pinkusovici
34. Gherenburg Roza 35. Ihilovici Maier
36. Sikorski Gheorghi
37. Iancu Janetta
38. Tukerman Mark Borisovici
39 Tudoraki Lena Aronovna.

Judeţul Soroca:

40. Cemortanu Matvei Grigorevici
41. Şoimu Ivan Samuilovici
42. Kolokolnikov Evgheni
43. Pavlov Mihail
44. Guţul Constantin
45. Leahovski Mihail
46. Guţu Pavel
47. Gruzin Aleksandr
48. Zaidman Leib
49. Zelţer Rahil Ihilovna
50. Golovatii Ivan
51. Gherşman Srul Beirelovici
52. Dolear Malea Ihilovna
53. Akkerman Leib Iankelevici
54. Harmi Eva Iankelevna
55. Şoimu Samuil
56. Livşitz Haim
57. Klimov Ivan Ivanovici
58. Mer Leib
59. Doktorovici Anna (Enea)
60. Abramovici Abram
61. Cehover (Tarasov) Oba Rahimilovici.

Judeţul Bălţi:

62.Reidenboim Rahil Isaakovna
63. Masisi Moisei Iosifovici
64. Erji Leibil Nahmanovici
65. Voitman Berko Iakovlevici
66. Reidel Rahil
67. Palaria Riva Davidovna
68. Rab Eva Isaakovna
69. Rab Ivan
70. Oighenştein Niunea Iakovlevna
71. Goldman Bela Abramovna
72. Goldman (Baciu) Ida Mironovna
73. Iampolski Buka
74. Oighenştein Mihail
75. Kotlear Lev.

Judeţul Bender:

76. Şimkov Ivan Fiodorovici
77. Sisimov Mendel 78. Revenealî Serghei
79. Reddenboim Smil 80. Dikler Ester
81. Dvoiritz Aron Matveevici.

Judeţul Orhei:

82. Ciornaia Nataşa (Burlacenko).
83. Krasnopolski Monea Iakovlevici
84. Malcik Riva Favelevna
85. Averbuh Jena Livovna
86. Vainştoc Nuhin Rubinovici
87. Munder Lev Abramovici
88. Kojuşneanu Abram Iakovlevici.

Judeţul Hotin:

89. Kuşnir Semion Ilici
90. Kovalciuk Vasili Mihailovici
91. Botoşanski Avram Iţkovici.

Judeţul Ismail:

92. Gherşkovici Silea
93. Gherşcovici Jenea (după soţ Georgescu)
94. Şabin Anrei.

Judeţul Cernăuţi:

95. Finkel Evghenia (Vais Anna)
96. Kurţman Mozes
97. Vittner Eva
98. Vittner Norbert Leonovici
99. Kraizler Naftalii Uşerovici
100. Şlomiuc Reia Aronovna
101. Gheigher Artur Irevici
102. Gadiak Anton Iakovlevici
103. Rainer Racella Natalovna
104. Magkovski Vasilii Onufrievici
105. Srefiuk Evghen-Lev.

Tabelul nr. 3 cu membri Partidului Comunist din Rumînia care trebuie să fie lăsaţi cu dreptul de membri ai partidelor comuniste frăţeşti şi să fie obţinute informaţii suplimentare despre activitatea lor în Partidul Comunist din Rumînia.

Oraşul Chişinău:

1. Spektor Ester Peisovna
2. Berştein Simha Pinkusovici
3. Gherştein Haim Srulevici
4. Mirza Evghenia Borisovna
5. Feldman Riva Isakovna
6. Şteiberg Etea
7. Goldberg Iosif Davidovici
8. Bubis Isaak Markovici
9. Bubis Isaak Markovici
10. Şmulevici Liza Aronovna
11. Beloterkovici V.S.
12.Torban Iosif Iakovlevici
13. Grekov Stepan Danilovici
14. Kaşelnik Ivan Ivanovici
15. Lazar Izabela Iosiifovna
16. Vinberg Isaak Leizerovici
17. Barenboim Ioşe Iankelevici
18. Bukur Ghenea Miniminovna
19. Ohştat Ghenea
20. Blekher Lev Meerovici
21. Reider Moisei Lvovici
22. Şprinţen Fanea Lipovna
23. Rubinştein Berta Vladimirovna
24. Lifşitz Efimovici
25. Ghilman Froim Moiseevici
26. Bleher Iakov Moiseevici
27. Solomovici Fanea
28. Vasilenko Vladiimir Sergheevici
29. Nisenblat Vitea Naumovna
30. Abraham Sonea Grigorevna
31. Kaufman Fanea Isidorovna.

Oraşul şi judeţul Soroca:

32. Oleinik Maxim Stepanovici
33.Timofei Grigorii Mihailovici
34. Melişen Ivan Nicolaevici
35. Navroţkaia Anna Panteleevna
36. Navroţki Mihail Iosifovici
37. Mişişin Alexander Antonovici
38. Navroţki Andrei Iosifovici
39. Navroţki Piotr Filippovici
40. Meşişen Vladimir Mihailovici
41. Meşişen Nikolai Grigorevici
42. Kordebanovski Frantz Iosifovici
43. Boiko Ivan Makarovici
44. Mocindcea Vasilii Markovici
45. Reşednik Dionisii Ignat
46. Boredeniuk Mihail Vasilevici
47. Bihovski Vasilii Abramovici
48. Takii Diordii Fiodorovici
49. Tokmeak Ivan Vasilevici
50. Şaragov Semen Fiodorovici
51. Weisberg Isaak
52. Oleinik Petr Feodoseevici
53. Kolesnik Afanasii Ivanovici
54. Ghebedniuk Timofei Fiodorovici
55. Morgun Pantelei Fedotovici
56. Tismineţki Buzea
57. Şarogradski David Şeşomov
58. Goldenberg Abram
59. Buhman Lazar Abramovici
60. Ciumak Mihail
61. Roitman Iakov
62. Stolear Hana Srulevna
63. Cerkbz Vsevolod Arkadievici
64. Goldştern Şişmon
65. Dumbravă Anatolii
66. Bilkis Ilia Isaakovici
67. Şteinbuk Smil
68. Faierştein Iancu Aronovici
69. Goreşnik Iţik Meerovici
70. Şulman Froiim
71. Magazinik Riva Leibovna
72. Magazinik Gherş Leibovici
73. Milman Moişe
74. Makogon Sonea
75. Kotler Hanakii Iankelevici
76. Kotlear Mendeii Iankelevici
77. Kotlear Şmerl Iţkovici
78. Palii Vasilii
79. Balan Isake
80. Ghilas Haralambie
81. Stariş Silvestr
82. Gogu Profirii
83. Kofteneak Vladimir
84. Deaur Dimitri
85. Harkovei Afanasii
86. Lefter Dionisii
87. Tihoţki Valentin
88. Kolker Boruh
89. Kravţov Ivan
90. Naumov Alexei
91. Gherşenzon Sulea Moiseevici
92. Trahtman Idel
93. Pastuşenko Grigorii
94. Derkauţan Aizik
95. Şehtman Ţalik
96. Gluhovski Petr
97. Karpiş Ivan
98. Lisov Ivan Antonovici
99. Soltuz Nikolai
100. Gologorski David
101. Kriger Ianik
102. Davidovici Lubov
103. Pînzaru Ivan
104. Pînzaru Pavel Vasilevici
105. Kazak Demian Stepanovici
106. Tivnik
107. Tomak Gheorghii Pavlovici
108. Iasinski Vasilii Ivanovici
109. Kalmaţui Ştefan
110. Kozman Timku
111. Haralamb Buhor
112. Ciporneak Vanea
113. Ciporneak Haralamb
114. Zelţer Zolea
115. Postolake Vasilii
116. Bezbeda
117. Maceak Ivan
118. Eriomenko Grigorii Fiodorovici
119. Şveţ Dmitrii Mihailovici
120. Poliţiuk Şişma
121. Strahov Kalinik
122. Samanaki Alexandr Ivanovici
123. Ciobanu Marcu
124. Guţu Dimitrii
125. Kvatkovski
126. Ştrahman Sunea
127. Bruma Semion
128. Halkin Sima
129. Buris Sima
130. Nedelea Ambrozis
131. Şmunis Iţik
132. Revuleţ Grigorii
133. Spivak Şlik
134. Ţentis Pavel
135. Drobnika Fedor
136. Savka Efim Dmitrevici
137. Kaplan Mioka
138. Hoiut Iosif
139. Sosna Haim
140. Kaplan Avoris
141. Ţîmbaliuk Kuzma
142. Ciumak Semion.

Judeţul Orhei:

143. Sakara Evghenia Vasilevna
144. Brizma Cearma Aronovna
145. Şnir Ghenea Livovna
146. Lener Frima Iakovlevna
147. Lefter Roza Avseevna
148. Lerner Opşip Kipelovici
149. Şaparina Pelagheia Isakovna
150. Zamislovskaia Peloaghelia Moiseevna
151. Şapoşnik Izrail Rubinovici
152. Lerner Venea Markovna
153. Rakul Constantin Gheorghievici
154. Tartovski Solomon Moiseevici
155. Ghelman Riva Haskova
156. Rezingof Sara Haimovna
157. Dizingof Naum Haimovici
158. Malis Motel Abramovici
159. Cebotari Peisih Haimovici
160. Grivokopatel Haim Iosifovici
161. Vaiser Haia Iosifovna
162. Moitlis Moisei Şumovici
163. Ciobotaru Sara Iosifovna
164. Iaruga Isaak Abramovici
165. Goldman Polina Pavlovna
166. Goldman Isaak Pavlovici
167. Fişman Rahil Davidovna
168. Fişman Estera Davidovna
169. Gerş Dafa Davidovna
170. Daici Ghitlea Şlemovna
171. Brezman Ecaterina Aronovna
172. Popusku Mira Mendelevna
173. Berekovici Adela Isaakovna
174. Jesan Vasilii Ivanovici
175. Zisler Iankel Ţalikovici
176. Şmukler Leib Borisovici
177. Kogan Beleamia Moiseevici
178. Tarlev Hana Ioaakovna
179. Ghinzburg Lipa Tudicovici
180. Averbuh Basea Livovna.

Judeţul Bender:

181. Erţberg Amika
182. Burlak Fiodor
183. Slipakov Nikolai
184. Tabanov Elifer
185. Gabdzea Feodosii
186. Bazarov Dmitrii
187. Taran Iakov
188. Kovtunenko Ivan
189. Bicikov Victor
190. Bicikov Boris
191. Zavada Victor
192. Grinberg Hava
193. Kofman Zelma
194. Kofman Fanea
195. Mozeş Evghenii
196. Sisman Frida
197. Goldştein Iakov Şmulevici
198. Haikim Idel Gherşkovici
199. Zelter Zaiveid Leibovici
200.Roşko Rahman Davidovici
201. Kîsa Hristofor Ivanovici
202. Kelmenciuk Zinovii Ivanovici
203. Borisova Zinaida Ivanovna
204. Şlapakov Nikolai Abramovici
205. Pronoza Evghenii Ilici
206. Brodskaia Dora Zaharovna
207. Koroli Boris Iakovlevici
208. Brodskaia Janna Zaharovna
209. Leah Ivan Zaharovici
210. Dmitrieva Şeifa Iosifovna
211. Prokopet Moisei Iosifovici.

Judeţul Bălţi:

212. Kolker Moisei Mihailovici
213. Birinboim Zolea Nutoviei
214. Barenboi Abram
215. Lerner Lona Idelovna
216. Rabenko Alexandr Israilevici
217. Rapaport Beeno Boris
218. Kuşnir Semion Aronovici
219. Goldiş Abram Isaakovici
220. Garber Sioma Ovşi Iankelevici
221. Weisman Toivi Şaevici
222. Rozenblat Moişe Lipov
223. Roll Valter Livovici
224. Kuşnir Haia Eftimovna
225. Brinboim Monea Nutuvici
226. Kaţ Oscar Gerş-Berovici
227. Kevilevin Ihil Moşkovici
228. Kiseleva Şeiva Zisileva
229. Bujor Tatiana Iakovlevna
230. Ghelman-Vaitraub Fanea Pinkrovna
231. Roizman Nlemi Borisovna
232. Harak Polea Zelmovna
233. Grinberg Mişa
234. Ghelman Ivţe Iţkovici
235. Şerman Moişe Beilovici
236. Fux Naftul Abramovici
237. Rîlskii Grigorii Afanas
238. Haot Niusin Gherşovicii
239. Jukovskii Boris Iosifovici
240. Ţuprik Aizea Davidovici
241. Rudima Anton Gheorghevici
242. Kleiman Moise Isaakovici
243. Pogorelovskii Mihail Samuilovici
244. Babineţki Ivan Pavlov
245. Zernovoi Ivan Ivanovici
246. Reaboi Andrei Anufrievici
247. Stratiiciuk Iakov Stepan
248. Gomeniuc Ivan Eliseevici
249. Grinberg Haia Solomonovna
250. Grinberg Fira Izrailevna
251. Leabis Tatiana Isidorovna
252. Vikinskii Fiodor Ivanovici
253. Gavriliuk Petr Petrovici
254. Golik Ivan Andronovici
255. Glinberg Moise Grigorevici.

Tabelul nr. 4 cu membri Partidului Comunist din Rumînia, basarabeni şi bucovineni, sosiţi în URSS, în calitate de emigranţi politici (foşti voluntari ai Armatei Republicane în Spania ş.a.), pe care CC al PCR îi recomandă pentru a fi transferaţi în Partidul Comunist al bolşevicilor din toată Rusia:

1. Tismeneţki Leon Moiseevici
2. Telmer Elias
3. Kleiman Moisei Solomonovici
4. Vihrev Abram Naumovici.

Din partea de răsărit a Rumîniei, armata rumînă se retrăsese fără luptă, deci nu existau nici un fel de consecinţe dureroase pricinuite rumînilor sau evreilor de aici, datorită încleştărilor armate.

Şi cu toate acestea, în 1940, împotriva armatei rumîne în retragere, evrei înarmaţi au umilit şi au lichidat, prin împuşcare, ofiţeri şi soldaţi rumîni.

Armata rumînă primise ordin să nu răspundă la provocări.

Este evident că aceşti evrei se coalizaseră, cu arma în mână, cu armata de invazie a URSS, împotriva propriei ţări, Rumînia, încadrîndu’se astfel în programul şi activitatea comuniştilor evrei de pînă acum, împotriva statului rumîn.

Singurul rumîn care a fost în fruntea Partidului Comunist, pînă după al doilea război mondial, a fost îndepărtat din funcţie în 1924, pentru că începuse să regrete şi să nu mai accepte aceste programe de desfiinţare a Rumîniei.

Asupra familiilor de rumîni care se refugiau din calea ocupantului rus, evreii s’au dedat la jafuri şi omoruri.

Din Basarabia, Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei, trenurile morţii pornesc spre Siberia, începînd cu anul 1940 şi din 1944, pînă în anii de după 1950. Morţi pe drum, în vagoane de vite, din lipsă de aer şi apă.

Moartea seceră în lagărele de exterminare. Adevărate stafii, schelete umane. Sute de mii de civili rumîni.

Puținii supravieţuitori au avut parte numai de persecuţii, pînă la moarte. Toate acestea în răsăritul Rumîniei căzut sub ocupaţia bolşevică.

Dar în România (între graniţele Rumîniei de azi), ce s’a întîmplat între 1944 – 1964?

În 1948 comuniştii preluaseră întreaga putere politică în Rumînia. Are loc lichidarea totală a clasei conducătoare din Rumînia, a tuturor elitelor şi a multor altor rumîni, din poporul de rînd.

În întreaga Rumînie, din 1921 pînă în timpul celui de al doilea război mondial, erau aproximativ 1000 (o mie) de comunişti, în mare majoritate alogeni, conducerea aparţinînd evreilor.

Din 1948 pînă în 1964, în Rumînia au fost întemniţaţi peste două milioane de rumîni şi peste două sute de mii au fost lichidaţi în puşcării şi lagăre.

Singura forţă politică decizională, în Rumînia, o formau comuniştii. Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Rumîn din anul 1948: Gheorghe Gheorghiu-Dej – Secretar general, Ana Pauker- Secretar, evreică, Vasile Luca- Secretar, evreu, Teohari Georgescu- Secretar, evreu, Lothar Rădăceanu- Secretar, evreu.

Se impune precizarea că ministrul de interne al noii orînduiri comuniste din Rumînia a fost tot evreu, Teohari Georgescu. Si alţii, şefi ai securităţii. În acest context se poate înţelege mai bine, de ce colonelul Alexandru Nicolski, evreu, este exemplul tipic de ofiţer de securitate vinovat de genocid împotriva rumînilor.

Apare un fenomen demn de reţinut. În viaţa publică, evreii din Comitetul Central al Partidului Comunist Rumîn, după preluarea puterii, (a se vedea, spre exemplu, anul 1948), apar cu nume rumîneşti – cu o excepţie, sau două.

Evreii comunişti din 1940 au numele lor evreiesc.

Fenomenul rumînizării numelor, după război şi în timpul comunismului, se răspîndeşte şi în rîndul altor categorii de evrei, încît, în aparenţă, după nume, o parte din evrei au dispărut.

Nu înseamnă că nu au mai existat şi evrei cu nume evreieşti. N’au avut nici un fel de dificultăţi pentru afirmare socială, politică, profesională, nici unii, nici alţii.

Dimpotrivă, evreilor, majorităţii zdrobitoare, li s’a asigurat, în viaţa Rumîniei, locuri de şefi.

Dăm în continuare o listă de evrei care au format conducerea Rumîniei în primii ani de domnie a comunismului, datele fiind extrase din The Plot Against the Church, de Maurice Pinay, de la p.73-77 (Cf. Traian Golea, Cum se regizează condamnarea unui popor, Romanian Historical Studies, 1996, ed. II, p. 7-9).

Evrei în Guvernul Rumîniei:

1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta nr.1 a Moscovei la Bucureşti.
2. Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului de Externe.
3. Iosif Chişinevschi, alias Jakob Broitman, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al Comitetului Central.
4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.
5. Avram Bunaciu, alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunării Naţionale, realul conducător al Adunării.
6. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru.
7. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galaţi, Ministru al Minelor şi membru al Comitetului Central.
8. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei.
9. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii, originar din Brăila.
10. Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil.
11. William Suder, alias Wilman Suder, şef al Contra Spionajului.
12. Colonel Roman, alias Roman Walter, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei.
13. Alexander Moghioroş, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din Ungaria.
14. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de Control al Străinilor.
15. Maior Lewin, evreu, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurei pentru presă.
16. Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti.
17. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne.
18. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte în Ministerul de Externe.
19. Gheorghe Apostol, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc.
20. Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic.
21. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al Rumîniei în Elveţia.
22. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite.
23. Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare a Ambasadei din Londra.
24. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a Rumîniei la Paris.

25. Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat.
26. Aurel Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în Departamentul Artelor.
27. Liuba Chişinevschi, alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor Rumîne Antifasciste.
28. Lew Zeiger, evreu, director general în Ministerul Economiei.
29. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.
30. Marcel Breslaşu, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor.
31. Silviu Brucan, alias Bruekker, redactor şef al Scînteii, conducea întreaga campanie care viza dezamăgirea poporului în ce privea domnia comunismului.

În acelaşi timp conducea şi înscenata campanie antisemită din Rumînia.

32. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scînteii.
33. Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scînteii.
34. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului Rumînia Liberă.
35. Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice rumîne.
36. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Rumîne.
37. Mihai Roller, evreu, necunoscut înainte de venirea sa în Rumînia, din Uniunea Sovietică, Preşedinte al Academiei Rumîne, autorul istoriei falsificate a Rumînilor.
38. Profesorul Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea operaţia de epurare a studenţilor anti comunişti.
39. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.
40. Silviu Iosifescu, alias Samson Iosifovich, cel care i’a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul.
41. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al Rumîniei.
42. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin şi Sam Asriel (Șerban).

Extremiştii de stînga şi atrocităţile comise nu pot scăpa de verdictul: holocaust, genocid, crimă la adresa umanităţii.

Considerăm că poporului rumîn trebuie să i se ofere din partea organismelor internaţionale evreieşti, din partea evreilor de pretutindeni şi din partea statului Israel, pentru Holocaustul săvîrşit de evreii comunişti împotriva rumînilor, suma de 200 (două sute) miliarde euro.

Matatias Carp, evreu din Rumînia, în Cartea Neagră, Bucureşti, 1946, vol. 1, p. 48, scrie ”presupunînd sau pretextînd injurii sau ofense ce s’ar fi adus acestei armate de către evrei, cu prilejul retragerii din teritoriile cedate în 1940, Armata Rumînă, recucerind aceste teritorii în 1941…”

Deci, după Matatias Carp, evreii, în 1940, nu s’au manifestat în nici un fel împotriva militarilor rumîni (presupunînd sau pretextînd injurii sau ofense ce s’ar fi adus…).

În 1944, deşi armata rumînă încetase orice luptă cu URSS, rumînii fiind angajaţi în bătălii împotriva Armatei germane, sovieticii deportează în URSS pe cei 180 000 de militari rumîni, de pe linia frontului.

Aceştia nu mai trăseseră nici un foc de armă împotriva militarilor sovietici. Nu erau prizonieri în urma unor lupte.

Foarte mulţi îşi dorm somnul de veci în pămîntul lagărelor de exterminare. Teroarea comunistă cuprinde întreaga Rumînie. Evreii comunişti preiau, progresiv, puterea sub protecţia Armatei URSS, încît în 1948 sînt stăpînii absoluţi ai Rumîniei.

Nimeni nu îndrăznea să aibă o altă părere despre holocaustul (genocidul) împotriva rumînilor, din 1940 şi din prima jumătate a anului 1941, din teritoriile rumîneşti anexate de URSS şi din anii de după război, din Rumînia cu graniţele de azi, fără riscul de a fi condamnat la puşcărie pe viaţă, sau lichidat.

Apar documente contrafăcute, mărturii şi declaraţii sub şantaj, ameninţări şi tortură.

Istoricul american Nicholas M. Nagy–Talavera, evreu născut în Rumînia, în The Green Shirts and the Others, Hoover Institutions Press, Standfort, California, 1970, p. 305, în ediţia în limba engleză, din Rumînia, din 2001, p.427 şi în ediţia în limba rumînă, din Rumînia, cu titlul Fascismul în Ungaria şi Rumînia (Subtitlul din engleză, Fascism in Hungary and Romania, devine titlu), din 1996, la p. 414, scrie:

”Ruşii au cerut cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar şi lipsit de orice echivoc. În haosul în care a urmat, generat de o retragere rumînească dezordonată, s’au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întîmple.

Populaţia evreiască şi cea ucrainiană, în entuziasmul generat de plecarea autorităţilor rumîne, care făcuseră din această provincie, cea mai prost administrată parte a ţării, i’au tratat pe rumînii în retragere într’un fel care avea să’i coste scump un an mai tîrziu.”

Trecuse un sfert de secol între lucrarea lui Matatias Carp şi cea a lui Nagy – Talavera. Erau alte vremuri. Nagy-Talavera n’a mai avut curajul, ca predecesorul său, să nege atrocităţile săvîrşite de evrei în 1940.

Deci ”s’au petrecut multe lucruri ce n’ar fi trebuit să se întîmple. Populaţia evreiască şi ucrainiană… i’a tratat pe rumînii aflaţi în retragere într’un mod care avea să’i coste scump un an mai tîrziu.”

Este evident, în citatul de mai sus este vorba de fapte cutremurătoare, săvîrşite de evrei împotriva rumînilor, în 1940, altfel autorul nu le’ar fi considerat drept cauză a ceea ce a urmat mai tîrziu, în 1941. De asemenea recunoaşte că s’a acţionat atît asupra armatei rumîne, cât şi asupra rumînilor civili.

Din text mai reiese că de vină este populaţia evreiască, nu numai evreii comunişti. Numai că şi Nagy -Talavera face tot ce poate, ca aceste doar cîteva rînduri despre genocidul evreilor (holocaustul), din 1940, împotriva rumînilor, să se piardă în sutele de pagini ale lucrării.

Şi neprecizînd ”lucrurile ce n’ar fi trebuit să se întîmple”, cititorul trece şi peste aceste doar cîteva cuvinte, ca şi cum evreii n’ar fi de vină de crime la adresa umanităţii.

Că este aşa şi nu altfel, reiese fără echivoc, chiar din titlul capitolului în care chiar şi cititorul versat descoperă cu greu aceste cîteva rînduri:

”The Legion against Carolist Romania” – Legiunea împotriva Rumîniei carliste.

Cu alte cuvinte, legionarii împotriva Rumîniei carliste. Numai că citatul pe care l’am reprodus înseamnă Evreii împotriva Rumîniei – o adevărată ”carte neagră” a genocidului evreiesc împotriva românilor.

Dacă în prima parte a acestui material destinat mass-mediei, am evitat să reproducem unele documente, pentru a nu aduce la lumina zilei rănile adînci, deschise în fiinţa poporului rumîn, totuşi ne vedem siliţi să reţinem cîteva.

Toate se găsesc în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi în unele cărţi de specialitate.

Spre exemplu, vezi Alex.- Mihai Stoenescu, Armata, mareşalul şi evreii, RAO International Publishing Company, 1998:

”La Chişinău, 400-500 evrei comunişti constituiţi în bandă, înarmaţi unii cu puşti şi revolvere, iar alţii cu pietre şi bastoane, au cerut directorului Ioneţ, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l’au împuşcat, după care au năvălit în spital, devastîndu’l complet, iar pe copiii aflaţi internaţi, omorîndu’i şi aruncîndu’i afară pe geamuri.”

”Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de sfidare, batjocorind pe funcţionari, asasinînd pe unii dintre ei, furând tezaurul instituţiilor statului, etc.”

”În judeţul Cetatea Albă bande comuniste evreieşti au schingiuit preoţi, le’au ars bărbile cu ţigări, au devastat bisericile.”

”Populaţia şi în special evreii s’au înarmat cu armament luat de la unităţile noastre. Evreii din Basarabia continuau să atace fracţiuni izolate, la adăpostul trupelor ruseşti.”

”Populaţia evreiască a ajutat la dezarmare.”

”Exodul populaţiei rumîne constituie o dramă de nedescris. Locuitorii evrei organizează pretutindeni–pînă şi în Galaţi – o adevărată rebeliune cu jafuri şi omoruri.”

”Ciocniri între trupele rumîne şi populaţia evreiască ce voia să sechestreze trenurile de evacuare au avut loc şi la Ungheni, soldate cu morţi şi răniţi.”

”La îndemnul trupelor sovietice, unii militari minoritari din cadrul Armatei a 4-a şi a 3-a rumîne au dezertat cu armamentul şi muniţia din dotare. Ulterior aceştia au fost organizaţi în bande înarmate şi au acţionat împotriva fostelor unităţi.”

La 6 iulie 1940, pierderile Armatei rumîne (primise ordin, pentru a evita războiul, să nu răspundă la provocări) au fost următoarele: ucişi, răniţi, daţi dispăruţi – 356 cadre şi 42.876 soldaţi şi gradaţi.

”La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi avînd ca semn distinctiv steaua evreiască cu 6 colţuri şi o panglică roşie.”

”Evreii din Chişinău au arborat drapele roşii, manifestînd pe stradă şi barînd străzile spre gară pentru a nu permite retragerea funcţionarilor rumîni; au ocupat de asemenea localurile instituţiilor, comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol au fost executaţi de evrei în stradă.”

”În toate satele s’au arborat steaguri roşii şi în special evreii…”

Documentaţia e bogată, dar într’un articol de presă, puţine documente pot fi reproduse. Unele, care evidenţiază sadismul evreilor, din timpul rebeliunii iudaice din 1940, împotriva rumînilor, au fost evitate, dar niciodată nu e prea tîrziu. Cuvintele lui Nicolae Iorga sunt edificatoare în sensul acesta:

”Se adună şi cresc văzînd cu ochii documentele şi materialele, acte oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi’au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul rumînilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s’au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută (s.n.).

De ce atîta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi toleranţa noastră?

Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răsbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins tîrguri, oraşe şi sate (s.n.). Fraţii noştri îşi părăsesc copii bolnavi, părinţi bătrîni, averi agonisite cu trudă.

În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvînt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvînt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi primit cu recunoştinţă. Li s’au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoare, destui dintre ei şi’au dat sufletul. Li s’au smuls hainele şi li s’au furat ce aveau cu dînşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic (s.n.).

Rumînimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda pînă mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.” (”De ce atîta ură?”, în Neamul Rumînesc, din 6 iulie 1940).

Pînă şi avocaţii evrei, chemaţi prin profesie să apere pe cei nedreptăţiţi, au participat la genocidul împotriva rumînilor, au fost lideri de grup de evrei criminali, au întocmit liste pentru asasinate:

”În Soroca bande de comunişti evrei conduse de avocatul Michael Flexer după ce au ocupat clădirea primăriei şi a poliţiei au asasinat în faţa statuii generalului Poetaş pe comisarul Murafa şi ajutorul său Eustaţiu Gabriel.”

”În Chişinău listele de execuţii au fost întocmite de intelectuali comunişti evrei, avocatul Carol Steinberbg, avocata Etea Dinar şi dr. Derevich.”

”Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s’au purtat oribil. Asasinatele şi molestările…”

Cititorul însuşi poate completa lista cu ororile săvîrşite de evrei. Aşa, din Paul Goma, Săptămîna Roşie, 28 iunie – 3 iulie 1940, sau Basarabia si evreii, Editura Vremea XXI, 2004:

”Nu puţini erau înarmaţi si agitau liste negre, ameninţînd pedepsirea celor figurînd acolo.”

La Cernăuţi:

”Evreii l’au împuşcat pe preotul bisericii catolice, pe cîţiva gardieni. Evreii tineri (15 – 16 ani) au dezarmat soldaţi, i’au pus să se dezbrace, apoi i’au înjunghiat cu propriile baionete.”

”Imediat după plecarea soldaţilor rumîni, evreii, în număr de cîteva zeci de mii, în afară de faptul că au comis tot felul de delicte, au deschis porţile închisorilor, înarmînd pe deţinuţi, au început cu furie să masacreze pe rumînii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile și palatele.”

”Iată nume de evrei din Cernăuţi, căpetenii ai bandelor de evrei asasini, din timpul genocidului antirumînesc: Marek Ficher, Filip Beer, Max Weissman, Bruell, dr. Zuflucht, dr. Kehr, dr. Saşa Pimensohn.

Sau de tineri evrei asasini: Aufleger Feibis, Fisher, Abacumov, Eisinger, Sigi Bainer (Sigismund Brainer, sau Bayner, Beiner – îl găsim apoi, în regimul comunist, la Cluj, la securitate, adevărat torţionar, locţiitor al şefului serviciului anchete la Direcţia Regională a Securităţii).

Şi în Cernăuţi, evreii preiau puterea lucală: Salo Brül – comisar, Glaubah – primar, Hitzig – ajutor de primar, Meer (Beer) – prefect. Deci se cunosc şefii progromului antirumînesc, prin asasinate la faţa locului şi prin încărcarea trenurilor de vite, cu rumîni, spre Siberia.

La fel s’a întîmplat şi în alte localităţi. La Chişinău, avocatul Steinberg – conducătorul sovietului comunal. La Chilia Nouă, dr. Robinovici, medic primar al oraşului, şeful comitetului local. La Soroca, Leizer Ghinsberg – conducătorul acţiunii teroriste.

Lista poate continua cu alţi evrei, cu sutele de evrei din conducerea comunistă, factori politici, de decizie, împreună responsabili de genocidul împotriva românilor.

”Înşişi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, aşteptau în gări trenurile refugiaţilor, pentru a’i înjura şi a le arunca cu pietre şi orice obiecte care cădeau la îndemînă, creînd o impresie oribilă.”

”Preotul Bujakovski din Tighina a fost împuşcat de teroriştii evrei.”

Spre o documentare mai largă, cititorul poate apela şi la Gheorghe Buzatu, „Aşa a început holocaustul împotriva Rumînilor”, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995:

”Incidentele, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S’au împuşcat funcţionari, s’au atacat chiar unităţi militare.”

Cititorul, dacă doreşte, are la dispoziţie o carte alcătuită doar din documente (128 la număr), reproduse după originalele din arhive – Locotenent – colonel Alesandru Duţu, dr. Constantin Botoran, Situaţia evreilor din Rumînia,1939–1941, Editura Ţara Noastră, Uniunea Vatra Rumînească, Bucureşti, 2003 (Carte interzisă şi trimisă la topit):

”În toate oraşele basarabene şi nord bucovinene… s’au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineri de ambele sexe, care numaidecît au început acţiunea teroristă. Au fost împuşcaţi cu predilecţie funcţionarii judecătoreşti, cei poliţieneşti, slujitorii altarului, precum şi funcţionarii financiari, aceştia din urmă cu ocazia devalizării diferitelor casierii ale Statului…

Au fost cazuri cînd execuţiile au luat aspectul unei sinistre vînători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ rumînesc stimula activitatea sîngeroasă a tinerilor terorişti evrei.”

După ultima zi a evacuării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, de către Armata rumînă şi unele familii de rumîni, evreii au continuat o altă evacuare, umplînd trenurile pentru animale, cu rumîni pentru lagărele de exterminare din Siberia.

Epurare etnică prin holocaust în proporţie de masă.

În Rumînia, din 1948, umplu puşcăriile cu milioane de rumîni, dintre care, sute de mii, vor fi lichidaţi.

Pentru foarte mulți rumîni este o mare enigmă, de ce evreii s’au comportat astfel față de rumîni, dar istoria consemnează fapte care explică pe de’a’ntregul această ură a evreilor pentru majoritatea rumînească din aceste teritorii.

Astfel foarte puțini rumîni cunosc despre intențiile evreilor de a avea un stat în Europa. Israelul European a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat evreiesc.

Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul rumînesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susținător al acesteia!

Despre același lucru vorbeste şi Paul Goma, care arăta că la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din:

”Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov).”

Cînd, ”la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al Studenţimii împotriva propriului guvern, are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu din care cităm:

”Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, rumînii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă.”

În momentul în care a apărut ideea creerii unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru.

Acea ”teorie” susținea că evreii ar fi colonizat Dacia cu cîteva secole înaintea colonizării romane. Se mai sustinea că evreii erau în Dacia în numar mare încă înaintea formării poporului rumîn.

Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea ”Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din Rumînia 1986, XXI-XXII” – Gyémánt 2004.

Ideea creării unui Israel european pe teritoriul rumînesc şi’a facut simțită prezența atît la Conferința internatională de la Berlin din 1878 cît şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra Rumîniei ca să ”accepte încetățenirea neconditionată a oricarui evreu” care voia să se stabilească în Rumînia.

De menționat este faptul că deși nu există documente prin care aceste populații de evrei să fi fost invitate, venirea evreilor în Rumînia dupa 1830 a făcut ca în Moldova în principalele oraşe, majoritatea populației să fie evreiască: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălți=55,9%; Hotin=50%; Chişinău=45,9% şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%.

Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intrarea în țară a încă 300.000 de evrei.

Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist.

De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917 cînd statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească.

Ei militau pentru ”caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei rumîne de a opri haosul ”revoluționar” care domnea.

Mai trebuie evidențiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în rusă.

Poziția minorităților etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinîi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina.

Acelasi istoric ne spune că:

”Pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea rumînească, pe cînd ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică.”

Astfel ca unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau rămînerea Basarabiei în componența Rusiei şi s’au opus chemării armatei rumîne pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip.

Organizația politică națională evreiască Bund, propaga două idei de bază: autonomia național culturală evreiască şi menținerea Basarabiei în componența Imperiului Rus.

După unirea Basarabiei cu Rumînia de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susțină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din:

”Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov).”

Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s’au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încît ”începînd cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început sa circule promisiunea fermă că în curînd Tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia rumînească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.

De aceea, atunci cînd prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, ”evreii din Chişinău îi întîmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca:

”Bine ați venit! V’am asteptat 22 ani!”

Mai mult, după 28 iunie 1940, evreii cereau şi TransNistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug).

Alexandru Şafran (rabin şef în Rumînia), a recunoscut cu jumătate de gură cele întîmplate declarînd în 1946:

”Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întîmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stîngă şi comunişti’.”

La 7 aprilie 1944, în timpul celui de’al doilea război mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care’şi formaseră o administraţie proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască.

Mare parte din populaţie precum şi administraţia rumînească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi’au declarat propria republică sovietică evreiască.

Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere.

Totuşi Stalin s’a ținut de cuvînt şi conform cu spiritul propriei politici a nationalităților pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS la granița cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gîndită ca un cămin național evreiesc.

Anterior, ”a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să’şi transforme țara într’un port-avion neimersionabil al URSS”, s’a ajuns la varianta enunțată mai sus, a unei regiuni autonome.

Se impune cu necesitate înfiinţarea unei comisii pentru studierea holocaustului (genocidului) evreilor împotriva rumînilor şi publicarea lucrărilor rezultate din aceste cercetări.

Sursa: Societatea Culturală Bucureşti – Chişinău / Gheorghe Gavrilă Copil

Citiți și: GEN. ION COSTAȘ: S’AR PUTEA REALIZA UN SCHIMB DE TERITORII, DACĂ UCRAINA IA TRANSNISTRIA ȘI NE DĂ BUCOVINA ȘI BUGEACUL

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

UNGARIA NU ARE URMAȘI AI HUNILOR SAU AI FINO-UGRICILOR

Populația maghiarofonă din Centrul Europei nu are urmași ai hunilor sau a fino-ugricilor, în Panonia, neexistînd urme ale hunilor, legătura istorică cu aceștia fiind doar o propagandă ieftină de a’și căuta în mod fraudulos o origine cît mai veche în istoria Europei sau a Asiei.

Citiți: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

De asemenea, studiind ADN-ul finlandezilor moderni (vezi tabelul), observăm concentrația mare a haplogrupului N considerat al finicilor uralici care au populat Scandinavia (planșa 2), astfel că în Finlanda mai regăsim 61,5%, iar în Estonia 34%,. Ungaria 0,5% !!!, și Rumînia 0,5%.

Unde sunt prin urmare urmele genetice ale strămoșilor fino-ugricilor din Panonia, dacă maghiarofonii se revendică de la aceștia?

Prezența lor este total nesemnificativă, 0,5% însemnînd urme neconcludente pentru originea unui neam și nu se pot constitui o bază de formare a unui popor, poate cel mult elemente asimilate în masa unei populații mai mari.

HAPLOGRUPUL N are ascendent în Asia de Est în macro-haplogrupul NO.

Se crede că au originea în Indochina sau sudul Chinei acum aproximativ 15.000-20.000 de ani.

Haplogrupurile N1 și N1c se întîlnesc la o inalta frecvență (26 din 70 de probe, sau 37%), în neolitic și epoca bronzului printre resturile umane (4500-700 î.Hr.) din valea râului Vest Liao în nord-estul Chinei (Yinqiu Cui & colab. 2013).

Printre probele neolitice, haplogrupul N1 au format două treimi din mostre din cultura Hongshan (4700 – 2900 î.Hr) și toate probele din cultura Xiaoheyan, din 3,000 pînă în 2.200 î.Hr, sugerînd că oamenii cu amprente genetice N1 au jucat un rol major în difuzarea stilului de viață neolitic din jurul nord-estului Chinei, și de asemenea, în Mongolia și Siberia.

Subramura N1c1 găsită în Europa probabil a apărut în sudul Siberiei acum 12.000 de ani, și răspîndită în nord-estul Europei în urmă cu 10.000 de ani. Acesta este asociat cu cultura Kunda (8000-5000 î.Hr.) și ulterior Culturii Ceramicii Comb (4200-2000 î.Hr.), care a evoluat prin finlandezi și locuitorii pre-baltici.

Cultura Ceramicii cu Fir (3200-1800 î.Hr.) întinsă progresiv asupra regiunii Mării Baltice și Finlandei de Sud din 2500 î.Hr.. Fuziunea dintre cele două a dat naștere culturii hibrid Kiukainen (2300-1500 î.Hr.).

Balticii moderni au o proporție aproximativ egală de haplogroup N1c1 și R1a, care rezultă din această fuziune de culturi uralice și ai geților antici R1a.

Un procent mic de N1c1 s’a găsit printre populațiile slave, scandinave, precum și în cele mai multe dintre ceșe din Germania (cu excepția celor din nord-vest).

Originea sa este incertă în prezent, dar cel mai probabil s’a răspîndit în epoca fierului și epoca medievală prin triburile considerate proto-slave timpurii din Rusia, Belarus și Ucraina spre Germania de Est.

Haplogrupul scandinav N1c1 are trei surse potențiale:

1. asimilarea progresivă a populațiilor nordice Sami de oameni scandinav / germanici din epoca fierului
2. Imigrație din Germania și Polonia, în ultimele două milenii.
3. schimbul de populație cu Finlanda și țările baltice, atunci cînd acestea au venit sub conducerea scandinavă, în special în timpul celor opt secole ale uniunii politice dintre Suedia și Finlanda.

Uralicii N1c1:

Haplogrupul N1c se găsește mai ales în nord-estul Europei, în special în Finlanda (61,5%), Laponia (53%), Estonia (34%), Letonia (38%), Lituania (42%) și nordul Rusiei (30%), și într’o măsură mai mică, de asemenea, în centrul Rusiei (15%), Belarus (10%), estul Ucrainei (9%), Suedia (7%), Polonia (4%) și Turcia (4%).

N1c este, de asemenea proeminent printre etniile uralice din regiunea Volga-Ural, inclusiv Udmurții (67%), Komi (51%), Mari (50%) și Mordvinii (20%), de asemenea, printre vecinii lor turcici, cum ar fi Chuvașii (28%), tătarii de pe Volga (21%) și  printre bașkiri (17%), precum și printre Nogaii (9%) din sudul Rusiei.

N1c reprezintă ramura de vest a haplogroup N, care se găsește peste tot în Orientul Îndepărtat (China, Coreea, Japonia), Mongolia și Siberia, în special în rândul vorbitorilor uralici din nordul Siberiei.

Haplogrupul N1 atinge o frecvență maximă de aproximativ 95% printre Neneți (40% N1c și 57% N1b) și Nganassani (toate N1b), două triburi uralice din Siberia central-nordică, și 90% în rândul iakuților (toate N1c), turcicilor care trăiesc în principal în Sakha (Yakuția) Republica Centrală și de Est, în Siberia.

Haplogrupul N1c1 este puternic asociat cu popoarele uralice, și este împărțit în următoarele familii:
Samoyedicii (Nganasani, Eneți, Neneți și Selkupși)

Fino-ugricii:

– Fino-Permic: Finlandezii Baltici (finlandezii, kareli, estonieni, etc.), Permici (komi, udmurți), Saamici (saami), Volgaici (mari, mordvini)
– Ugricii: Ob-ugrici (Khanty, Masi)

Ramura Samoyedică din nordul Siberiei s’a împărțit mai devreme și corespund subramurilor N1c1 și N1c1a.

Vorbitorii Permici și Volgaici au o mare diversitate de subramuri N1c, inclusiv N1c1a1 (L708), N1c1a1a (L1026), N1c1a1a1 (VL29), N1c1a1a2a (Z1935), și N1c2b (P43).

Ramurile baltice finlandeze pare să fi evoluat de la migrarea subramurii N1c1a1a1 (VL29) din regiunea Volga-Ural spre Karelia, Finlanda și Estonia.

VL29 și subramurile sale sunt, de asemenea, o varietate de N1c1 găsit în populațiile Balto-slavilor, confirmînd că ramura geților antici R1au absorbit și mai târziu au răspândit linii N1c1 în Europa Centrală și de Est.

Ramura ugrică, cuprinde limbile Khanty și Masi din vestul Siberiei, și corespund lui N1c1a1a2b (L1034).

HAPLOGRUPUL Q este considerat a’și avea originea în Asia Centrală sau Asia de Nord din vremea Ultimei Mari Glaciațiuni (UMG, 26.000-19000 ani în urmă).

Hpg. Q coboară din haplogrupul P, și este împărțit în două ramuri principale: Q1a și Q1b.

Haplogrupul Q se găsește azi predominant în Siberia, Asia Centrală și în rîndul americanilor nativi, și rar în Europa Centrală (planșa 3).

Aproximativ 90% din amerindienii pre-columbieni au fost dominați de haplogrupul Q, și toate coboară din Q1a2a1 ramură (L54), inclusiv diverse subramuri de Q1a2a1a1 (M3) și Q1a2a1a2 (Z780).

În Europa haplogrupul Q se găsește în sudul Suediei (5%), printre evrei Ashkenazi (5%), și este la diverse cumunități izolate din Europa Centrală și de Est, cum ar fi regiunea Rhône-Alpes din Franța, sudul Siciliei, sudul Croației, nordul Serbiei, părți din Polonia și Ucraina.

Šarić & colab. în 2013 au descoperit 6,1% din haplogroup Q din 412 probe din insula Hvar, în sudul Croației (însoțită de 2% din Asia de Est mtDNA haplogroup F).

Triburile nordice Q1a s’au extins peste Siberia datorită climatului încălzit după UMG. Unele Q1a au traversat strîmtoarea încă înghețată Bering în continentul american cu ceva timp în urmă între 16.500-13.000 de ani, parte din urmașii lor îi regăsim printre actualii locuitori ai Groenlandei (vezi tabelul coloana Q la Groenlanda)

Alte triburi Q1b au rămas în Asia Centrală și mai târziu au migrat spre sud spre Orientul Mijlociu.
În Europa, haplogrupul Q1a se consideră că a fost adus de huni, mongoli și turci, care au originea toți în regiunea Altai și în jurul Mongoliei moderne. Haplogrupul Q a fost identificat în epoca fierului găsite printre rămășițe umate ale hunilor din morminte în Mongolia (Petkovski & colab. 2006) și în Xinjiang (Kang & colab. (2013).

Mongolii moderni fac parte din diverse subramuri de Q1a, inclusiv prin ordinea frecvenței Q1a2a1c (L330), Q1a1a1 (M120), Q1a1b (M25) și Q1a2a (L53).

Q1a este, de asemenea, principala linie paternă ale amerindienilor. Testarea genomul unui băiat de 12.600 ani, cunoscut sub numele de Anzick-1, din cultura Clovis din SUA a confirmat că haplogroup Q1a2a1 (L54) a fost deja prezent pe continentul american, înainte de sfîrșitul ultimei glaciațiunii. Marea majoritate a nativilor americani moderni fac parte din subramura Q1a2a1a1 (M3).

Deoarece această subramură este exclusiv pentru continentul american și băiatul Anzick a fost negativ pentru mutatia M3, este probabil ca M3 a apărut după ce Q1a2a1 ajuns în America.

Să mai privim încă o dată tabelul pentru a face deosebirea dintre urmașii finicilor (finlandezii, estonienii, etc) cei ce poartă ADN-ul haplogrupului N, dar și absența haplogrupului Q preponderent asiatic, din Panonia și care este întîlnit cu predilecție la huni, tătari, mongoli etc:

CONCLUZIE:

Originea maghiarofonilor rămîne pe mai departe controversată. Nefiind nici urmași ai hunilor, nici ai finicilor, originea locuitorilor din Panonia, urmărind în paralel distribuția ADN-ul rumînilor, germanilor, slovacilor, sîrbilor, slovenilor sau a altor populații care s’au așezat sau trăiau în Centrul Europei din epoca bronzului sau de dinainte, cum ar fi geții sau ramuri ale geților (celții), precum și a altor haplogrupuri indigene ale vechii Europe, cum ar fi haplogrupul I prezent după UMG (ultima mare glaciațiune), putem să concluzionăm că vorbitorii de maghiară sînt urmași ai vechilor populații ale Panoniei, care de la un grup restrîns ai membrilor triburilor asiatice care au jefuit Europa în sec X și au scăpat de furia lui Otto I după bătălia de la Lechfeld, din care se trage probabil și familia regală a Arpazilor, au reușit să impună o limbă treptat cu o tenacitate greu de înțeles azi.

Sursa: Eupedia.com

Citiți și: PANNONIA ÎN CARE S’AU AȘEZAT TRIBURILE ASIATICE NU S’A ÎNVECINAT NICIODATĂ CU TRANSILVANIA

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

DEPRESIA, O AFECŢIUNE A MINŢII

Deşi am mai scris despre acest subiect, voi reveni asupra lui deoarece am constatat că ocupă primele locuri de pe agenda publică, fiind dezbătut de tot felul de specialişti din diverse sfere de activitate. Unii sunt buni cunoscători ai fenomenului, alţii îşi dau doar cu părerea, zăpăcind lumea de cap, cu tot felul de bazaconii, ridicate la rang de soluţii miraculoase şi rapide.

Eu nu fac parte din nici un domeniu, eu vorbesc doar din punctul de vedere al unui om care a dus povara acestei afecţiuni ani de zile. Şi m’am vindecat atunci când am înţeles că trebuie să merg la cauza afecţiunii. Adică, să renunţ la unele vechi şi nesănătoase obiceiuri, dar mai ales să arunc afară din viaţa mea persoane aflate în anturajul meu, care erau de fapt un balast, pe care trebuia să’l port cu mine în permanenţă. Şi orice balast, desigur, te trage la fund, aşa cum ar face nişte greutăţi pe care ai fi obligată să le cari cu tine, oriunde te’ai duce.

Fumatul și alcoolul sunt factori ce accentuează depresia.

Am renunţat să mai mănânc orice fel de carne şi lactate pentru că nu mă simţeam bine după ce le consumam. Pentru că alcoolul nu fost un aliment de bază în dieta mea zilnică, a fost uşor să renunţ şi la acesta. Astfel, am eliminat din viaţa mea agresivitatea, violenţa şi frica pe care, în mod inconştient, ca mulţi alţii, le luam odată cu carnea animalelor sacrificate. Dispărînd toate astea din viaţa mea, au dispărut şi insomniile, durerile de cap sau alte afecţiuni cu care mă confruntam.

În preajma mea acum sunt doar fiinţele pe care le iubesc şi care îmi răspund cu afecţiunea lor. Să nu vă închipuiţi că procesul de vindecare al depresiei a fost uşor. Din contră, a fost dificil şi greu de identificat cauzele care îl provocau. Şi aşa cum am reuşit eu, nu văd nici un motiv să nu reuşeşti şi tu.

Alimentația vegetariană/vegană are un rol decisiv în vindecarea depresiei.

Depresia se numără printre afecţiunile cu o dezvoltare şi diversificare continuă. Este direct proporţională cu modul nostru de viaţă, raportat la viaţa comunităţii în care trăim.

Depresia este o disfuncţionalitate a fiinţei umane într-o anumită perioadă şi, în general, datorată unor factori independenţi de voinţa noastră. Aceşti factori produc unele modificări în societatea în care trăim şi pe care unii dintre noi refuză să le accepte în propria lor viaţă. Mai precis, mintea noastră le recepţionează, le clasifică şi le consideră ca nefiind bune pentru noi şi transmite corpului să opună rezistenţă, să nu le accepte. Aceste informaţii prelucrate de minte, ajung degrabă la corpul fizic. Acesta ia de bun cam tot ce hotărăşte mintea, subordonându’se acesteia imediat. Aşa apar primele simtome ale depresiei, cum ar fi: tristeţea, insomniile, gândurile negative, durerile de cap etc.

De fapt disfuncţionalităţile apar odată cu modul de a percepe realitatea cotidiană, în comparaţie (în contradicţie) cu dorinţele şi aspiraţiile fiecărui individ. Deşi nu tot ce îţi doreşti este benefic pentru tine. Iar dacă stai să te gândeşti bine, acesta este un mare adevăr. În urma acestui conflict între societate şi individ sau între individ şi propria lui viaţă, apare o aşa zisă sciziune interioară. Pentru că tu eşti acum aici, dar de fapt refuzi şi vrei să fii acolo, unde nu poţi să fii. Aşa apare stresul, ca fundament pe care se dezvoltă depresia.

Viața te iubește. Alungă tristețea, fii vesel, iubește’ți viața !

Mai simplu, unele persoane refuză să accepte unele schimbări din viaţa lor, pe care le consideră rele, aducătoare de nenorociri şi drame. Aşa este, dar viaţa are cursul ei şi cu cât ne opunem, cu atât mai dur ne loveşte. Pentru că nimeni nu a câştigat o bătălie cu viaţa, oricât de putenic te’ai considera. Tot ce poţi face este să te împrieteneşti cu ea, nicidecum să o consideri duşmanul tău, chiar dacă ai toate motivele să spui că nu te mai iubeşte. Greşit. Ea te iubeşte necondiţionat şi nu vrea decât binele tău. Chiar dacă tu nu vezi acum acest lucru.

Cu siguranţă multă lume ştie că stresul este cel care stă la baza depresiei, aşa după cum am mai şi spus. Ritmul infernal şi agresivitatea vieţii cotidiene au repercursiuni evidente asupra vieţii fiecăruia dintre noi. Unii reuşesc să depăşească aceste obstacole şi să se adapteze, integrîndu’se în societate, alţii nu. Aceştia din urmă vor face cunoştinţă foarte repede cu depresia, dar mai întâi, cu ruda ei apropiată, STRESUL.

Un om lovit de depresie nu mai e în stare de nimic.

În opinia mea, stresul nu este imposibil de eliminat din viaţa ta. Iar dacă ai dori cu adevărat acest lucru, chiar ai reuşi. Pentru asta, ar trebui să schimbi lumea în care trăieşti. Ţi se pare că spun vorbe mari, dar la nivelul unei conştiinţe colective extinse chiar se poate. Această schimbare la nivel macro este posibilă doar atunci când fiecare face o schimbare la nivel micro, adică în propria lui lume. Dacă nu poţi face absolut nimic pentru a schimba ceva din felul cum funcţionează societatea în care trăieşti, atunci foloseşte umorul ca mijloc de apărare. Râzi cât mai mult, citeşte sau vizionează filme care îţi crează o stare de bună dispoziţie. E o soluţie la îndemâna oricui şi foarte sănătoasă.

Dacă totuşi vrei să faci unele schimbări în viaţa ta, începe prin a renunţa la unele lucruri sau la unele persoane. Adică la unele lucruri care ţin de domeniul trecutului şi care îţi tot amintesc de unele evenimente neplăcute prin care ai fost obligată să treci. Şi tot aşa poţi renunţa la unele prietenii conjuncturale sau ocazionale. Nu mă refer deloc la prietenii adevăraţi sau la rudele dragi. Aşa am facut şi eu. Acesta a fost, de fapt, primul pas spre vindecarea depresiei. Apoi renunţă să mai urăşti, să duşmăneşti, să ai frică sau spaime, să te cerţi sau să întreţii conflicte. Ele aduc o mare încărcătură negativă în viaţa ta, grăbind şi procesul de îmbătrânire al organismului. Iar în final, dar nu în ultimul rând, schimbă’ţi modul de alimentaţie şi împrieteneşte’te cu fructele şi legumele.

După o perioadă de timp, nu prea mare, vei constata că nu mai eşti agresiv, nu mai ai gânduri sumbre şi parcă lumea nu mai este atât de ostilă. simţi chiar că ai energie bună în tine, care te îndeamnă să faci tot felul de lucruri. Subliniez, violenţa şi agresivitatea, pe care o au unii oameni, provine şi de la animalele sacrificate pentru a fi mâncate, îngrozite şi speriate, şi ele ca şi tine, în faţa călăului care le va curma viaţa. Încearcă să reduci carnea cât mai mult, dacă nu poţi renunţa la ea.

Probabil că unii cititori s’au şi plictisit deja de sfaturile mele şi au preferat să citească sau să facă altceva. Nici o problemă. Eu ştiu sigur că cei ce mă citesc sunt cel puţin la fel de inteligenţi ca mine, deci de la ei aştept să vină unele schimbări în societatea în care trăim. Doar acest gen de persoane au dus omenirea mai departe. Aşa a fost întotdeauna şi aşa va fi mereu. Deşi unii au rămas şi acum în peşteri sau în evul mediu.

Unii dintre semenii noștri au rămas în Epoca de Piatră. Cu gândirea, desigur.

Pseudo-specialişti, care îşi dau cu părerea în domeniul depresiei, duc această afecţiune în zona sufletului. Dacă aş spune că o imbecilitate mai mare nu am auzit, unii s’ar supăra. Dar o spun, pentru că eu nu pot fi de acord să prosteşti şi să minţi oamenii. Se ocupă alţii cu aceste activităţi.

Pentru a lămuri pe unii care vor să audă şi altceva decât ce li se spune, hai să vedem din ce suntem compuşi noi oamenii. Bineînţeles că toată lumea zice că ştie, deşi eu nu sunt convinsă de acest lucru. Din carne, sânge, piele, oase şi altele pentru că aşa am învăţat la şcoală sau am auzit prin vecini. Aşa este, dar aceste componente fac parte din corpul fizic al fiecărui individ în parte. Mai sunt alte două părţi ale fiinţei umane pe care multă lume nu le prea bagă în seamă. Mă refer la minte şi suflet. Acestea două, împreună cu corpul tău fizic, coexistă în permanenţă şi întotdeauna. În momentul când acorzi mai multă atenţie unei părţi, din acest întreg, în detrimentul celorlalte două, apare un dezechilibru între ele. Care duce la tot felul de boli sau alte situaţii neplăcute.

Din păcate, oamenii acordă cam toată atenţia corpului lor. De care au grijă maximă. Astfel, îi dau să mănânce ce pofteşte, îi dau să bea cât şi ce vrea, îl îmbracă, îl încalţă, îl dau cu parfumuri şi deodorante şi îi oferă sex după dorinţe sau necesităţi. În acest timp, mintea, lăsată de capul ei, necontrolată şi nesupravegheată, o poate lua razna şi te poate duce fără să’ţi dai seama, unde vrea ea. Uneori în zone obscure, vecine cu infracţiunea, alteori la gesturi tragice, cum ar fi sinuciderea. Asta dacă nu vei lua direct drumul balamucului, unde vei deveni un fel de legumă modificată genetic, adică îndopată cu pastile şi injectată cu tot felul de seruri sau perfuzii.

Dacă lași mintea s’o ia razna vei ajunge o legumă, la balamuc.

Sper că am convins unii cititori de faptul că mintea noastră poate distorsiona şi modifica, oricând, realitatea cotidiană. Astfel încât albul să devină negru, dulcele sărat, iar dragostea să se transforme în ură sau duşmănie. Până nu coştientizezi această deformare şi contorsionare a realităţii efective, care se susţine prin ea insăşi, depresia nu se poate vindeca. Oricâte rugăciuni la cel de sus ar face unii, oricâte spovedanii de iertare ar mărturisi alţii, chiar dacă se duc la slujitori ai unor religii, la duhovnici sau vrăjitoare, depresia pentru ei nu are leac. Aceşti oameni trişti o vor duce în spinare până îşi vor lua la revedere.

De la viaţă, desigur, nu de la depresie. Aceasta n’a făcut decât să’i ajute să nu se mai chinuie pe Pământ degeaba. Ăsta este modul de funcţionare a acestui mecanism atât de complex şi minunat care este mintea umană. Care poate fi şi sclipitoare dacă ai grijă de ea, dar poate fi devastatoare dacă nu o mai controlezi. Doar tu poţi alege varianta pe care o preferi.

În concluzie dragilor, deveniţi conştienţi şi căutaţi cauzele care vă produc necazuri în viaţă doar cu ajutorul minunatului instrument pe care îl aveţi la dispoziţie – mintea voastră. Deşi ea te ţine ancorat în trecut, pe care ţi’l tot aduce în prezent. Ea este, de fapt, o bancă de date, informaţii şi cunoştinţe acumulate în timpul vieţii. Mintea este deci trecut şi nu poate controla momentul prezent, care este etern. Aşa a fost ea construită şi doar aşa funcţionează. Cu alte cuvinte, concetrează’te pe prezent, pe care îl poţi face prietenul tău. Doar de aici îţi poţi proiecta şi viitorul. Aşa stau lucrurile, nicidecum altfel.

Optimismul și voia bună alungă DEPRESIA.

Am să vă explic despre faptul că nu există nici o legătură între această afecţiune şi suflet, cea de’a treia parte componentă a fiinţei umane. Falsa legătură a fost creată în mod artificial de unii slujitori ai bisericii pentru a fideliza o parte din populaţie, din păcate ignorantă dar şi foarte numeroasă.

E bine de ştiut că sufletul este, în esenţa lui, legatura noastră cu Dumnezeu (Dumnezeul din noi, cum ar spune unii). El nu poate fi văzut, mirosit sau atins, pentru că este energie pură, divină. El este Dumnezeu individualizat. Adică, acea parte din noi care face să ne deosebim de alţi semeni de’ai noştri, să ne particularizăm. Asta nu înseamnă că suntem singuri în existenţa noastră, ci doar că suntem unici în cadrul Întregului din care facem parte.

Universul, care este de fapt Dumnezeu, este fără început și fără sfârșit. Iar noi suntem o părticică din el. Sau, dacă vreți, din EL.

Această energie superioară, care este sufletul, nu cunoaşte emoţiile pe care le are corpul aflat în permanenţă sub comanda minţii.

Drept urmare, se ridică o întrebare logică:

Cum poate să doară, să sufere, să plângă ceva care se manifestă doar ca energie pură? Răspunsul este de bun simţ şi îl poate da oricine, care gândeşte cât de cât. Această formă superioară de energie poate deveni vindecătoare sau ajutătoare doar atunci când o conştientizezi şi intri pe vibraţia ei energetică. Adică atunci cănd rezonezi cu ea. Pentru că ea este superioară materiei fizice din care suntem constituiţi.

Multă lume foloseşte expresia „mă doare sufletul”. Poate renunţi la ea, pentru că tocmai ți’am explicat că sufletul nu poate să doară. El doar ESTE şi atât. Ceea ce recepţionezi ca fiind durere este corpul fizic, supus probabil la unele provocări dureroase şi pe care mintea ţi le trimite ca fiind rele pentru tine. Ăsta şi numai ăsta este motivul pentru care invocăm dureri de cap, dureri de inimă, de stomac etc.

Dacă mintea şi corpul uman au emoţii care se manifestă în planul fizic, sufletul cunoaşte doar ceea ce este Dumnezeu. Adică IUBIREA. Asta’i hrana plăcută sufletului şi doar cu asta se întreţine cu iubirea de sine, de semeni, de pace, de admiraţie. Şi nu sunt singurele, poţi să le descoperi şi tu. Ele sunt vibraţiile energetice superioare din corpul nostru pe care, din păcate, le ignorăm în loc să rezonăm cu ele. Acordăm atenţie în special emoţiilor ce ţin de lumea materială, încât acestea ne domină viaţa. Să priveşti cu admiraţie un tablou, să săruţi un copil sau să întinzi o mână de ajutor unui om căzut, nu mai impresionează pe nimeni şi e trecut la capitolul indiferenţă.

Din ce observ în jurul meu, la unii oameni pe care i’am cunoscut sau cu care am interacţionat, lumea a cam pierdut direcţia de mers şi o tot ia pe arătură. Dacă nu ai înţeles ce’am vrut să spun, începe prin a te uita la tine, la viaţa ta.

Dacă îţi place, e OK. Ai liberul arbitru, aşa că poţi face ce vrei.

Unii vor să ne convingă că Dumnezeu e un bărbat, care locuiește în cer, și ne numără păcatele, ca să ne pedepsească după ce murim.

Am făcut această scurtă incursiune în foarte complexul sistem al sufletului pentru a înţelege că el nu are nici o legătură cu depresia, afecţiune care are la bază multă negativitate, frică şi supărare. Ele nu pot fi depăşite decât dacă tu alegi să le schimbi, să renunţi la ele.

Cum? Simplu: alege să le schimbi. Doar tu poţi face acest lucru şi ai la îndemână toate instrumentele necesare. Foloseşte’le, nu te opreşte nimeni.

Depresia ca fenomen social se manifestă diferit, de la individ la altul. Ea apare şi datorită temerilor multor oameni la gândul părăsirii corpului fizic. Pentru că mii de ani, oamenii au fost ameninţați că după aşa zisa moarte, vor fi pedepsiţi, vor fi supuşi la tot felul de cazne, iar asta a băgat spaima în marea majoritate a oamenilor. Dacă accepţi ideea că toţi suntem creaţia lui Dumnezeu, oare de ce acesta, într’un moment de furie (?!) și’ar pedepsi propria lui creaţie, băgând groaza în ea încă de pe acum? Oare aşa face un creator? Un pictor işi distruge lucrarea înainte de a o expune ? Sau un scriitor îşi rupe manuscrisul înainte de a fi dat la o editură ? Oare îi place lui Dumnezeu să ne vadă tremurând de frică? Eu nu cred aşa ceva. Eu sunt convinsă că Dumnezeu ne vrea sănătoşi, optimişti şi veseli. Lui Dumnezeu îi place umorul, pentru că doar el l’a inventat. Dumnezeu este iubire. Iar iubirea nu doare. Suferinţa (era să spun şi prostia) doare. Dumnezeu se află în lucrurile şi faptele minunate, pe care uneori le facem şi prin care descoperim cine suntem, de ce suntem aici şi unde plecăm, după ce încheiem ciclul vieţii de pe Pământ.

Despre acest moment vorbeşte ECKHART TOLLE în cartea „Puterea prezentului”. El defineşte astfel secretul vieţii şi al aşa zisei morţi :

”Să mori înainte de a muri şi să descoperi că nu există moarte”.

Viaţa e veşnică, ea nu se termină niciodată. Îşi schimbă doar forma.

Iar NEALE DONALD WALSCH, în celebra sa trilogie, ”Conversaţii cu Dumnezeu”, afirmă :

”Majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să audă ce spune Dumnezeu, atunci când Dumnezeu spune ceva. De obicei, ei aşteaptă două mii de ani.”

Neale Donald Walsch, omul care a conversat cu Dumnezeu. Ceea ce putem face fiecare, pentru că și noi suntem o părticică din Creator.

Am dat aceste citate pentru că foarte multe persoane devin depresive, în urma unor decese (rude, prieteni) care le’au afectat viaţa, şi nu ştiu sau nu pot să depăşească momentul dramatic prin care trec. Alţii, odată cu trecerea anilor, devin depresivi la gândul că vor pleca din această lume şi cine ştie ce îi aşteaptă dincolo, că vor fi pedepsiţi sau chiar surghiuniţi.

Dragilor, renunţaţi la acest mod de gândire, care nu vă aduce decât suferinţă şi nefericire. Eu vă spun că alături de Dumnezeu nu poate fi decât minunat, magnific. Aşa că vă sfătuiesc să reînvăţaţi să iubiţi, dacă aţi uitat, să vă îndrăgostiţi, dacă găsiţi de cine, şi să gândiţi doar la bucuria vieţii pe care încă o mai trăiţi, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Fugi de singurătate şi de izolare, care vor face casă bună cu depresia. Dacă nu vrei să cauţi companie la oameni, e bun şi un animal de casă, care să’ți reamintească de faptul că nu eşti singur pe lume. Pentru că, oricum, nu ai cum să fii singur.

Nu e nevoie să vorbești. E suficient să te uiți în ochii persoanei iubite, ca să’ți dai seama că nu ești singur pe lume.

În încheierea acestui subiect, poţi constata singur care sunt efectele devastatoare ale minţii necontrolate asupra unor semeni de’ai noştri(deşi îmi este greu să îi consider aşa). Priveşte la accidentul care a avut loc zilele acestea (martie 2015 n.n.) în Alpii francezi, dezastru provocat de mintea bolnavă a unui tânăr de 28 de ani . Individul, care suferea de depresie de mulţi ani, se sinucide distrugând vieţile atâtor oameni odată cu el.

O dovadă mai clară a faptului că această afecţiune este direct dependentă de modificările care apar la nivelul nostru mental, nu poate fi mai elocventă. Pentru că, aşa cum am mai spus, mintea poate fi sclipitoare, dar şi distrugătoare, dacă nu e ţinută sub controlul conştiinţei noastre.

Sursa: Rânduri din CULOAREA VIEȚII de Daniela Buruiană Aprodu

Citiți și: VINDECĂ’TE SINGUR DE CANCER!

sau, CUM RECUNOȘTI O FEMEIE CU INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ PESTE MEDIE ?

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

O LIMBĂ GETICĂ VORBITĂ DE 42 DE MILIOANE DE KURZI CARE NU AU ÎNCĂ O ȚARĂ PROPRIE

O limbă vie este limba pe care părinţii o transmit în mod direct şi prin viu grai copiilor lor. O limbă moartă este limba pe care profesorii o transmit discipolilor. Aici se încadrează latina, sanscrita, hitita…

De ce au murit sanscrita și latina și de ce se vorbește și azi limba rumînă (inclusiv a arumînilor) sau limba kurdă, limbi cu atîtea cuvinte comune? Iată o întrebare la care mulți lingviști au încercat să’i afle răspunsul.

Analiza de față încearcă să ne apropie soarta kurzilor și limba lor, sperînd ca aceste rînduri să constituie o mică oază de informații despre o etnie sub vremuri, așa cum o cunoaștem și pe cea a arumînilor sud-dunăreni, care în destinul lor în istorie s’au ales totuși cu o țară mamă, Rumînia.

Kurzii, din nefericire, nu au o țară mamă, iar drama acestora arată cît de artificiale sînt granițele politice ale lumii.

”Există în lume popoare predestinate în mod excepţional pentru surghiun şi deportare. Aceştia sunt evreii, armenii, pieile roşii, ţiganii şi kurzii… dacă suferinţele îndurate de primele trei popoare au fost comentate în scris şi se cunosc […] aproape 99 la sută din adevărul kurd nu s’a descoperit încă…. În ciuda faptului că ei, kurzii, sunt consideraţi unul dintre cele mai vechi popoare ale istoriei, se cunoaşte despre realitatea lor doar o proporţie de unu la sută”, Ali Husein Kerim, Istoria kurzilor în Peninsula Balcanică.

Kurzii (în dialectele vechi persane, kurd însemna dur, puternic) din Rumînia visează la independență, susținînd că sînt 42 de milioane de kurzi, în timp ce insurgenții islamiști din Irak aproape bat la porțile Bagdadului.

Kurzii din Rumînia se uită cu bucurie la ce se întîmplă în partea de nord, unde poporul lor e foarte aproape să obțină primul stat kurd.

Situația internațională nu este deloc bună, însă se speră că oamenii vor avea înțelepciunea să nu ducă mai departe toate conflictele izbucnite sau care stau să izbucnească. În noianul de știri care redau, mai mult sau mai puțin exact informații de pe aceste teatre de luptă, a apărut menționată o limbă a unui popor care nu are o țară a sa: KURDA.

Kurda face parte din ramura ariană a familiei limbii getice a MASSAGEȚILOR plecați de la Marea Getică, și se vorbește în regiunea Kurdistanului, împărțită între mai multe state: Iran, Irak, Siria si Turcia. Potrivit specialiștilor, kurda s’ar încadra ca o limbă iraniana nord-vestică, deși alții ar plasa’o la confluența dintre cele nord-vestice și cele sud-vestice, datorită unor influențe din partea persanei, apărute ca urmare a unor contacte repetate de’a lungul istoriei.

Datorita întinderii teritoriului pe care este vorbita și a istoriei zbuciumate care i’a separat pe unii vorbitori de alții, în prezent, kurda constă în mai multe dialecte, mai mult sau mai puțin inteligibile reciproc. Principalele dialecte sunt: Kurmanji în nord recunoscută ca limbă minoritară în Armenia și vorbita, de asemenea, în Turcia, Siria sau Iran și Sorani spre est si sud, a doua limba oficială în Irak.

Printre primele mențiuni ale limbii kurde se numără relatarea din secolul al IX-lea a istoricului arab Ibn Washiyya care, în timpul șederii în Damasc, a întâlnit două cărți despre creșterea plantelor scrise în kurdă, pe care le’a tradus apoi în arabă.

În 1787, preotul italian Maurizio Garzoni a publicat la Roma Grammatica e Vocabolario della Lingua Kurda, un moment foarte important în istoria acestei limbi, deoarece este prima dată când îi sunt atestate originalitatea și diferențele față de limbile vecine.

Din punct de vedere al gramaticii, kurda se prezintă ca o limba flexionară, care adaugă prefixe și sufixe la rădăcini lexicale, pentru a exprima relații și a forma noi cuvinte. Pentru scriere, kurda foloseste alfabetul arab (cu unele modificări) în Irak și Iran și pe cele latin, cu unele semne diacritice speciale în Turcia, Siria sau Liban.

Alte limbi cu care kurda prezintă similitudini sunt:

–  limba Avesta, limba în care Zoroastru sau Zarathustra și’a redactat faimoasa operă,

–  pehlevi cunoscută și sub numele de medio-persana sau

–  limba osetină vorbită în Caucazul de Nord.

Aromânii, o soartă asemănătoare cu a kurzilor

Despre lumea, credinţele şi literatura kurzilor s’a mai scris în câteva texte [1], unul dintre cele mai recente cu referire la o carte semnată de Ali Husein Kerim [2] despre istoria kurzilor în Peninsula Balcanică.

Despre acest Kürtçe etımolojık sözlüğü (karşılaştırmalı)/ Dicţionar etimologic kurd (comparativ) citim în prefaţa semnată de autor că ”se defineşte ca unicat”, cu argumente ca: ”în nici o altă grupă de limbă” nu ar exista ”o asemenea încercare” şi că este, în acelaşi timp, ”prima realizare a dicţionarelor de limbă kurdă”.

Asta şi pentru că, ”pînă în prezent, asupra izvoarelor etimologice kurde au insistat doar cercetători locali care nu cunoşteau limba kurdă”.

Poate că sunt şi elemente care să îndreptăţească astfel de afirmaţii, care ţin de modul de abordare şi, mai ales, de faptul că studiile asupra limbii kurde, a ceea ce reprezintă kurzii încă au nevoie de cercetări, de cărţi ş.a.. Sau, poate, prin abordarea din punct de vedere etimologic a bagajului de cuvinte avut în vedere.

Pe de altă parte, dacă vorbim de alte demersuri de tip ”dicţionar” din această lume, sunt scriitori care au scris în zaza, Ehmedę Xasi, 1867-1951, iar, de la acesta de un poet, cleric, scriitor kurd, care a scris în kurmancî (kurmanji), anume Ehmede Xani, 1650/1–1707, vorbitor şi de persană, arabă.

Există o traducere apărută la l’Harmattan, în Franţa, a unei frumoase poveşti de dragoste, o mesnevi scrisă de el în 1692, Mem û Zîn/ Mem şi Zîn, care are 2655 de distihuri. În fine, Ehmede Xani a scris, în 1683, un dicţionar arab-kurd, intitulat Nûbihara Biçûkan/ Primăvara copiilor, mai mult vizînd copiii.

Nu sunt accesibile atât de uşor, şi nici atât de numeroase studiile/ cărţile despre kurzi, limba, cultura şi literatura lor (multe sînt în discuţie şi pornind de la faptul că primele texte considerate cert kurde sunt scrise cu litere persano-arabe), dar amintim alte câteva, în afară de cele ale consulului rus la Erzurum (azi în Anatolia, Turcia), Alexandre Auguste Jaba (care a avut ocazia întîlnirii, providenţiale pentru demersul său, cu înţeleptul molah kurd Mehmud Beyazîdî):

– Dictionnaire kurde-français, publicat ”prin ordinul Academiei Ruse de Ştiinţe” de M. Ferdinand Justi, la Sankt Petersburg, 1879;

– Recueil de notices et récits kourdes servant ŕ la connaissance de la langue, de la littérature et des tribus du Kourdistan, St. Petersbourg 1860 (în care un capitol este dedicat ”počtes et auteurs qui dans le Kourdistan ont écrit enlangue kourde”.

Ori, de pildă Un grammaire kurde, a preotului ”caldeean” (cum scrie în paginile cărţii) Paul Beidar (care a vieţuit la Mosul), Libaririe Orientaliste Paul Geuthner, Paris, 1926.

Acesta scrie în introducerea sa:

”La kurde est une des langues les plus intéressantes. Allègre, harmonieuse, simple, précise, riche et variée, facile a apprendre, cette langue captive et elle a son charme.”

Sau studiile şi lucrările lui Joyce Blau (între altele redactor şef al revistei Études kurdes ş.a.) care scrie în introducerea (p. IX) la dicţionarul kurd-francez-englez (apărut sub egida Publications du Centre pour l’Etude des Problčmes du Monde Musulman Contemporain, Bruxelles, 1965, ”Les mots ont été notés suivant la transcription latine établie depuis 1932 par l’Emir Jeladet Aali Bedir Khanetson et son frère, l’Emir Kamuran”.

Tot la confluenţa dintre arabă şi turcă/ limbile turcice, nu foarte departe în timp de gramatica lui Paul Beider există Mahmut Kashgari [3] şi dicţionarul său compilat în 1071 (1072-3), alcătuit cu scopul de a învăţa pe arabi limba turcă, diferit nu doar prin metodă/ mod de abordare.

Pe de altă parte, azi, soarta kurzilor este din nou în atenţia contemporanilor şi din cauza ororilor săvârşite de formaţiunile extremiste de pe teritoriul Irakului şi Siriei, şi prin prisma luptelor cum este cea pentru oraşul Kobane şi întreaga regiune, unde kurzii luptă cu disperare, dar şi felul în care vieţile lor sunt ”negociate” de alte state interesate într’un fel sau altul.

Sunt popoare sau, cum se (auto)definesc altele, comunităţi etnolingvistice, cărora vremurile le’au fost potrivnice în ce priveşte existenţa lor, în zilele noastre, între graniţe statale proprii. Între acestea am putea aminti, aproape de inima noastră, aromânii. Un astfel de popor alcătuiesc şi kurzii.

În 7 iulie 2006, sub egida Parlamentului European a fost publicat un document (doc. 11006) intitulat The cultural situation of the Kurds (Report: Committee on Culture, Science and Education; Rapporteur: Lord Russell-Johnston, United Kingdom, Alliance of Liberals and Democrats for Europe), în care se specifică:

The number of Kurds is not known as none of the countries where they mainly live (namely Iran, Iraq, Syria and Turkey) include ethnicity in their population census. Estimates range from 25 to 30 million, making them one of the largest ”stateless nations”.

Acesta, alături alte documente dar şi fapte politice sau culturale arată că există un interes pentru ce reprezintă poporul kurd.

Să amintim că limba kurdă a dat lumii autori notabili (deşi, din păcate, mai puţin cunoscuţi, dacă vorbim despre cei din perioada de după adoptarea islamului, iar cât priveşte pe cei dinainte – mai deloc), încă dinainte de Bîbî Tîhir (cca. 1000-1060), din Hamadan, unul dintre primii, după unii [4] chiar primul poet important care a scris şi rubaiate, Alî Harîrî, (1425–1495), Ahmad-î Khînî (Ehmede Xani), amintit deja, care a scris în 1694 epopeea Mam ű zîn/ Mam şi Zîn, Malaye Jazîrî (1570-1640), cu o notabilă influenţă în literatura kurdă, Faqe Tayran (1590-1660), care scris poeme de diverse tipuri, ori epopei ca Shekh-i San’în/ Şeicul Sinan sau Qawl-î Hasp-e Rash/ Povestea calului negru, Khana Qubadi (în kurdă Xana Qubadî/ Khînî-y Qubîdî) 1700-1759 – a scris în persană şi în kurdă, dialectul gorani [5], opera lui cea mai cunoscută fiind Şîrîn û Xesrew/ Şirin şi Chosroes [6], considerată una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste ale literaturilor persană, dar şi kurdă etc.

Sunt situaţii când, poeţi de altădată ai kurzilor, în unele cărţi/ dicţionare mai vechi sau mai noi, apar ca autori fie arabi, turci, fie persani. Şi de aceea cred că un astfel de demers trebuie semnalat, apreciat şi, desigur, va fi şi cântărit/ evaluat, eventual folosit de cercetătorii specialiştii în domeniu

Autorul a căutat, pornind de la o serie de aserţiuni/ principii de lucru, pe care cei în domeniu le pot evalua, să ofere o imagine cât mai cuprinzătoare asupra a ce înseamnă limba kurdă, în evoluţia ei în timp, cu influenţele din alte limbi.

De altfel, în prefaţa sa sunt enunţate parte dintre acestea, pornind de la acceptarea faptului că limba kurdă, ca şi altele, ”a evoluat în funcţie de epocă şi spaţiu, suportînd relaţionările fireşti, de la primele sunete articulate” ajungând ”la forma artistică de azi”, suportînd ”influenţe de bun sau de rău augur”, ”i s’au răpit unele sunete, altele au devenit muiate, ori verbele ei ca şi adjectivele, substantivele sau pronumele, au fost unite pentru a se crea un anume fel de cuvinte”, ”dar în toate situaţiile radicalul s’a păstrat integru”.

O altă latură de notat a acestei cărţi este dată de analogii şi de dorinţa de a căuta filierele etimologice pentru cuvinte. Autorul spune că face analogii între kurdă şi alte 60 de limbi, din care, jumătate sînt limbi moarte.

Pe de altă parte, spune Ali Husein Kerim, tema acestui demers (o ”primă carte”) nu ţine de ”termenii speciali”, ci de ”cuvinte uzuale, nume, cugetări, periodice”, iar etimologia generală, în maniera în care este abordată aici, şi’ar avea ”punctul de plecare” în ”ideile susţinute de Carl Darling Bucks” în A Dictionari of selected Synonims in the Principal Indo-European Languages .

Ali Husein Kerim îşi propune, în paralel, să demonstreze că este eronat să se spună că nu există ”inscripţii antice kurde”, şi că dovezile ar fi la îndemînă, doar că ar trebui să se insiste cu cercetările în ce priveşte ”Vechea Avesta, ori cele Mitanni, Hittite, Hurrite, Urartu”, cele medo-persane ori, după părerea lui, cea mai importantă fiind Rig Veda. ş.a.

O recomandare esenţială ar fi de a ”cerceta radicalul cuvîntului”, apoi ”extinderea cercetării la vorbirea sau la dialectele existente”. Unele dintre aceste ”direcţionări” sînt mai limpezi, altele sînt ipoteze de lucru/ abordări/ presupuneri care par, cel puţin în parte, ”entuziaste”, dat fiind cele ştiute pînă acum.

Un alt palier al discuţiei se referă la faptul că autorul a avut în vedere pentru acest demers toate dialectele limbii kurde, în ”evoluţia de la naştere pînă azi a limbii kurde”.

Am căutat să văd mai în amănunt cîteva exemple de cuvinte din dicţionar, între care (de la pp. 25-26) [7] ceea ce autorul consideră ”câteva planuri de structură şi compoziţie” şi istoricul termenului ”dunya”/ pământ, care se regăseşte, scrie A.H. Kerim, şi ”în Orient, în Asia în Africa, şi în limba tătară crimeeană din Dobrogea, România”.

Sunt multe lucruri interesante de citit, unele mai limpede demonstrate, altele asupra cărora se poate discuta. Poate vom reveni, cu altă ocazie, dacă vom avea răgazul, asupra unora dintre acestea.

Una peste alta, un dicţionar, cu metodologie, mod de lucru care porneşte de la/ vizează filiere etimologice, diverse aserţiuni istorice ori conexiuni între civilizaţii/ paliere de abordare care par a fi mai solide ori mai fragile, la primă vedere.

Dar, cine ştie, nu o dată s’a dovedit că lucruri/ ipoteze care păreau de neclintit au fost ”zdruncinate” de studii sau descoperiri care au adus în atenţie şi alte nuanţe care merită a fi luate în calcul.

Rămâne, aşadar, un demers care se adaugă la nu foarte multele menite să dezvăluie aspecte despre lumea şi civilizaţia kurzilor, dus la îndeplinire, mărturiseşte autorul, cu mari eforturi, dar cu bucuria de a face ceva pentru ai săi.

Ali Husein Kerim, Kürtçe Etimolojik Sözlüğü (karşılaştırmalı), Instîtűta Kurdî ji bo lękolîn ű zanîst, Hagen, Germania, 2013, 390 p.

Conexiunile dintre limbile persană și română sunt puternice și se pot identifica uşor anumite legături dintre cuvintele româneşti şi cele din limba persană.

Pentru un specialist în etimologie sau lingvistică limbile sanscrită, persană, greacă sau latină, reprezintă nişte limbi academice.

Sunt cuvinte comune în sanscrită şi persană şi vezi legătura dintre acestea şi limba română. Provenienţa cuvintelor familiare pentru oricare rumîn, dacă vrea să afle de unde provin aceste sute de similitudini, când deschide dicţionarul, citește ori că e cuvânt de provenienţă slavă, ba cuvânt cu originea necunoscută, ori cuvânt preluat din limba latină, iar cel mai hilar din limba maghiară, și inevitabil ajungi să pui la îndoială profesionalismul așa numiților etimologi.

Limba este un uriaş angrenaj, compus din mii de piese, asamblate într’un mod precis şi care lucrează într’un mod precis. Schimbările care se produc într’o limbă sunt schimbări logice, chiar dacă uneori logica lor ne scapă.

Limba sanskrită şi fondul lexical rumînesc sunt atât de înrudite fără a forța asemănarea, iar cei care cred că între aceste popoare nu a avut loc un contact direct, ar trebui să cunoască următorarele: sanscriţii vedici nu au fost dintotdeauna în India.

Vechile lor scrieri pomenesc de călătoria pe care au făcut’o ei de la miazănoapte către miazăzi (de la vest la est, din Europa în Asia), precum și că elenii nu au fost dintotdeauna la Marea Egee şi Mediterana, nici ungurii în Panonia, cum nici englezii în America şi Australia. Este important să stabilim fiecare dintre ei de unde au venit, pe unde a trecut, ce a adus cu el (material şi spiritual) şi ce a dat altora.

Printre altele fie spus, în urma războaielor lui Alexandru Macedon, o serie întreagă de cuvinte aparţinând limbii Avesta au pătruns în limba greacă. La ora actuală specialişti greci, cu burse din partea unor prestigioase universităţi europene şi americane, sunt veniţi în Iran pentru a clarifica originea multor cuvinte care au fost considerate drept cuvinte grecești. A nu se confunda greaca veche (elina) cu neo-greaca.

Daca ai vedea desenele şi picturile din vechile scrieri avestane, fără însă ca cineva să’ţi explice ce reprezintă ele, ai trage concluzia că ele reprezintă eroi din poveştile şi basmele populare româneşti. Motivele de pe hainele, armele şi harnaşamentul cailor acestor personaje sunt atât de familiare oricărui rumîn…

Din păcate, povestit niciodată nu a fost echivalent cu văzut sau trăit pe propria piele.

Influenţa limbii sanscrite (sanskrite) asupra limbii române nu este luată în serios de către etimologii şi lingviştii rumîni, ba mai mult, de câte ori se pun în discuţie unele similarităţi între limba vorbita în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi limba sanscrită, se ivesc o serie de „lingvişti” care afirmă deîndată că limba română, fiind de origine latină, a „moştenit” cuvintele respective din această limbă. Dacă ar fi fost aşa, atunci toate celelalte limbi romanice, precum şi alte limbi numite ”indo-europene” vorbite pe teritoriu european ar fi trebuit să păstreze aceste cuvinte.

O analiză pertinentă pe baza dicţionarelor şi a listelor de cuvinte tipărite la universităţi prestigioase ne arată însă cu totul altceva. Multe din aşa zisele similitudini româno-albaneze sunt forţate. Pentru o serie de cuvinte au fost propuse etimologii albaneze, fără să se ţină cont că în albaneză aceste cuvinte semnifică cu totul altceva. Multe din cele 15-20% din cuvintele cu etimologie necunoscută au o origine directă în limbajul numit PIE (proto-indo-european). Multe din cuvintele româneşti considerate de origine slavă, maghiară sau turcă… de fapt nu au astfel de origini.

Din surse autorizate se afirmă că în limba maghiară s’au identificat în jur de 2500 de cuvinte şi rădăcini lexicale aparţinând limbii române. În limba bulgară se găsesc câteva zeci de cuvinte de origine persană, iar existenţa acestor cuvinte în bulgară a fost foarte bine explicată chiar de către lingviştii bulgari. În limba rusă se găsesc multe cuvinte sanscrite sau din persana veche (Avestana). Ciudat este faptul că cea mai mare parte a acestor cuvinte „ruseşti”, cu rădăcina în limba sanscrită, se regăsesc şi în română, însă nu acelaşi lucru este valabil pentru cuvintele într’adevăr slave.

DEX-ul le catalogheaza drept cuvinte slave! Exemple: jivină, plug, pleavă, drag/drug, lip/lep, curcă, sărman, danie, … În limba română însă, se regăsesc rădăcini de cuvinte şi chiar familii de cuvinte din limba sanscrită..

Problema cu limba sanscrită stă în felul următor: după ce înveţi vocalele, consoanele, grupurile speciale… începi să citeşti dar nu ai certitudinea că ceea ce pronunţi reprezintă într’adevar ceea ce este scris pe hârtie. În lipsa unui îndrumător cunoscător de sanscrită, învăţarea corectă a acestei limbi este un chin. În multe din limbile vechi cum ar fi ebraica, avestana şi în unele mai noi, ca de exemplu Farsi sau araba, multe dintre vocale nu se scriu şi de aceea un grup de trei consoane poate fi citit în două moduri diferite. (Arabii folosesc semnele ajutătoare scrise deasupra şi dedesubtul consoanelor, însă persanii au renunţat la ele, cu excepţia manualelor din primii ani de şcoală).

Preoţii brahmani s’au opus învăţării limbii sanscrite de către masele de oameni. Sanscrita trebuia să ramână limba unui grup de iniţiaţi, care prin mecanismele religiei să poată să’şi menţină superioritatea. Gramatica şi lexicul acestei limbi trebuiau să nu sufere nici un fel de modificări.

O limbă vie este cea în care cuvintele intră şi ies din vocabular, iar acest mecanism este dictat de vorbitorii unei perioade istorice. Limba persană (Farsi) este o limba vie, deci ascultând’o la radio, TV, trăind printre vorbitorii nativi…. poţi suplini aceste lipsuri ale limbii descrise mai sus. De exemplu următoarele consoane:

–  kaf (k), re, şi mim (m) se pot citi fie crom (metal), fie crem (cu semnificaţia dublă de cremă şi de culoare crem) – în Farsi كرم

–  ghaf(g) şi lam (l) se pot citi ghel (noroi) sau gol (cu sensul de floare sau gol la fotbal)… şi lista poate continua

Persana modernă prezervă multe dintre cuvintele limbii avestane. Între avestană şi sanscrită sunt multe cuvinte absolut identice sau cu pronunţie foarte apropiată. Pentru cuvintele surori sanscrito-avestane nu sunt probleme de interpretare, însă pentru restul trebuie să consulți câteva dicţionare pentru pronunţie.

Toate aceste reguli stricte de pronunţie nu se pot învăţa corect decât de la un vorbitor de limbă sanscrită (sau materiale aferente ca CD-uri, casete audio). Până şi transliterarea cuvintelor din sanscrită cu ajutorul alfabetului latin este dificilă, şi nu poate reda în totalitate specificul vocal al acestei limbi.

Trebuiesc subliniate următoarele aspecte:

Limba română păstrează multe dintre cuvintele arhaice europene, cuvinte care s’au pierdut în alte limbi, dar pe care le putem descoperi în unele limbi moarte ca sanscrita sau avestana (persana veche vorbită înainte de creştinism).

Românii n’or fi ei „buricul pământului”, dar nici scursura Europei nu sunt, dupa cum încearcă să insinueze cozile de topor de pe ștatele de plată ale unei academii anchilozate în teorii depășite.

Limba este un cod de comunicare, şi ca orice alt cod se bazează pe un mecanism de încifrare care are la bază unele rădăcini lexicale. Un cuvânt izolat poate ajunge mai mult sau mai puţin întâmplător dintr’o limbă în alta. Rădăcinile lexicale însă, nu emigrează.

Ideea unei „non-latinităţi” a limbii române, sau mai degrabă a unei veritabile urmașe unui substrat lexical vechi și păstrat cu o încrâncenare demnă de admirat a poporului român capătă tot mai multe certitudini. Chiar dacă anumite cuvinte din lexicul românesc de azi sunt identice sau apropiate cu unele cuvinte din sanscrită sau avestana, nu înseamnă că noi am luat aceste cuvinte din aceste limbi. Se poate ca strămoşii noştri să fi folosit aceste cuvinte simultan în timp, cu vorbitorii de limbă sanscrită şi avestană.

Iată un citat de’al lui Sorin Olteanu, care a fost studentul profesorului Poghirc:

”Recentele istorii ale limbii române au analizat monografic o listă de aproximativ 100 de cuvinte care ar trebui să vină din substratul arhaic. Acestea sunt luate ca atare și în comparație cu vechi atestări, cu denumiri geografice, etc. Când eram încă student, prof. Poghirc ne’a îndemnat să studiem aceste cuvinte, pentru că ele trebuie să fie – așa cum a spus – mai numeroase decât sunt considerate a fi. Profesorul Poghirc nu știa la acea dată că aceste cuvinte (și repet: este vorba de cuvinte a căror origine este necunoscută și care pot fi vechi) sunt aproape 3-4% din vocabularul românesc, iar acest lucru înseamnă cateva mii! În cazul în care doar o zecime dintre ele ar fi într’adevăr de origine traco-daco-moesiană (getică n.n.), atunci Lexicul Românesc va deveni un adevărat tezaur de cuvinte balcanice antice.”

Şi din lucrarea „The origin of the Rumanians” scrisă de Dunay (o puteţi găsi pe Internet):

”Lexicul pan-romanic cuprinde 488 de cuvinte. Dintre acestea, doar șapte și’au schimbat sensul lor în limba română. Un total de 107 cuvinte au fost conservate în NUMAI ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Noi formațiuni, necunoscute sau neobișnuite în latină, precum și schimbările semantice sunt numeroase în acest grup.”.

Citind explicaţiile date de dicţionarul Monier-Williams, se observă că multe cuvinte sanscrite stau la baza cuvintelor din latină, şi chiar a cuvintelor din limbile anglo-saxone.

Cine ne poate garanta nouă, că un cuvânt din limba română, considerat a fi de origine latină, a pătruns în limba noastră prin filiera imperiului roman? Poate că el era un cuvânt din substratul limbii, atât pentru geți, cât şi pentru romani. Nu trebuie să negăm fundamentul getic (PIE) comun pe care îl au limbile care vin din substratul getic proto-european.

E NEFIRESC CA MULTE CUVINTE DIN ”LATINĂ” SĂ NU SE FI PĂSTRAT ÎN NICIUNA DIN LIMBILE ROMANICE, CU EXCEPȚIA LIMBII ROMÂNE.

E NEFIRESC CĂ ROMANII NU ȘI’AU PUTUT ROMANIZA PENINSULA ITALICĂ, PROPRIA LOR PATRIE, DAR SUNT AZI TOT FELUL DE ”LINGVIȘTI” ȘI ”ISTORICI” CARE RESUSCITEAZĂ ACEASTĂ LIMBĂ MOARTĂ, ÎMBRĂCÂND’O ÎN STRAIE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI.

Că acolo se vorbesc zeci de dialecte, foarte diferite unele de altele, iar oamenii ca să se poată înţelege între ei trebuie să apeleze la italiană (un fel de etruscă modernă, numită toscană)… însă în România, oamenii, din cele mai vechi timpuri, au putut comunica uşor folosind limba învăţată acasă?

Oare ce informaţii despre identitatea limbii pe care o vorbim azi, putem găsi în spatele cuvintelor?

În dicţionarul explicativ al limbii române găsim multe cuvinte cu etimologia necunoscută… Tocmai aceste cuvinte ne pot arăta o faţă nouă a limbii pe care o vorbim! La fel de interesante sunt hidronimele, toponimele şi numele personajelor din basmele româneşti.

Analizând lexicul existent în uz precum şi unele arhaisme şi regionalisme ale limbii române, şi comparându’le cu echivalentele lor din limba sanscrită, descoperim un mare ADEVĂR, şi anume:

Avem în limba română cuvinte de origine sanscrită care nu se regăsesc deloc sau se găsesc foarte puţin în așa zisele limbi indo-europene. De. asemenea, la fel de interesați ar trebui să fim și de limba kurdă, care cu siguranță ne va rezerva multe surprize având în vedere obârșia comună.

În Iran, Zoroastru e mai mult decât un profet. Zoroastru e Soarele pe Pământ, revelat cu mai bine de șase sute de ani înaintea preceptelor lui Hristos, în așa fel încât întâietatea viziunii sale, așa cum ne e transmisă din cânturile păstrate ale Avestei, poate fi atestată, cel puțin cronologic, drept creuzetul tuturor celorlalte religii mari care au urmat. Creștinismul, iudaismul, dar și multe dintre versetele Coranului au împrumutat concepte și simboluri importante din cultul mitraic și din venerarea lui Ahura Mazda.

Zoroastrienii, în schimb, au rămas o castă închisă și rezistentă la contaminări, fidelă virtuților focului, care le’a ars neîntrerupt pe altarele templelor, în pofida prigoanei, a persecuțiilor sau a intoleranței de orice fel.

Minoritate religioasă recunoscută în prezent în Iran, deținătoare a două locuri în Parlament, restrânsa comunitate a zoroastrienilor se bucură, în orașe, de un prestigiu moral absolut. Sunt considerați drept cei mai cinstiți și mai harnici dintre musulmani, iar în Yazd, unde adepții lui Zoroastru abia depășesc șapte mii de suflete, am auzit un proverb care spune:

”dacă într’o închisoare se află șapte învinuiți, sigur, niciunul nu e zoroastrian.”

Ceea ce îl va frapa totdeauna pe călătorul român care ajunge în podișul arid al Persiei vechi, sunt „funeraliile celeste” ale zoroastrienilor, interzise începând de acum o jumătate de veac, de la care au rămas, în Yazd, numai turnurile: primul se numește Mannji și a fost înălțat în 1225, celălalt Golestan, datează din 1310.

În interiorul acestor ziduri circulare de calcar, zoroastrienii își aduceau morții, pentru ca trupul neînsuflețit să rămână doar cu soarele și cu vulturii și să nu întineze nici pământul binefăcător, nici aerul și nici apa. Temutele kharkus ale deșertului, despre care vorbește și Herodot, descărnau trupurile până la os, lăsând sufletele să plece la judecată.
Fără grija sasanizilor, care au consemnat pildele „religiei bune” a lui Ahura Mazda, propovăduite de Zoroastru, nu am fi știut, poate, că sub expunerea macabră a unui defunct la soare, în voia păsărilor de pradă, stă primul manifest ecologic al lumii, descins dintr’o dogmă monoteistă, cu trei principii călăuzitoare: gânduri bune, cuvinte bune, fapte bune.
Si azi, când își îngroapă morții în cimitirul de la poalele colinelor pe care se înalță misterioasele turnuri ale tăcerii, zoroastrienii cred la fel: că nimic nu e bine să tulbure ori să murdărească puritatea sacră a Lumii.

Zarathustra (Zoroastru , 628-551 î.Hr.). gânditor cunoscut al antichităţii a fost profet, coordonator al religiei din Iranul arhaic și zeu, sau, după unele izvoare, personaj istoric zeificat care a propovăduit o doctrină apropiată de vechiul dualism pers, devenită religie autonomă, numită zoroastrism și a instituit casta sacerdotală a magilor inițiați.

Sursele grecești, deși abundente, sunt incerte, vehiculând o anecdotă pseudomitologică și confundând date controlabile. Zarathustra e amintit de Herodot (Istorii I, 131 și urm), Platon (Alcibiade I) care’l numește fiul lui Oromazdes, Plutarh (Despre Isis și Osiris 46) care’l consideră un mag fondator al întregului sistem de știință practicată de magi, iar altă dată (Viața lui Numa 4) îl compară cu Lzukurgos și cu Numa Pompilius; Dio Chrisostom remarcă marea vrednicie cu care povestesc perșii că Zoroastres, iubind înțelepciunea și dreptatea, a plecat el însuși dintre oameni și a trăit în singurătate pe un munte, muntele fiind distrus apoi de foc, dar Zoroastres scăpând nevătămat și vorbind mulțimii.

Învățăturile din Avesta s’au transmis oral și au fost strânse și consemnate în scris pe vremea Sasazinilor (sec. III d.Hr.), deoarece Zarathustra nu a formulat nimic în scris, la fel nici discipolii lui. Învățătura sa, transmisă oral, a fost transcrisă abia șapte sau opt secole mai târziu, în perioasa sasanică, tot din această epocă, în care zoroastrismul s’a răspândit în tot Iranul, datează și apariția unei biografii legendare.

Avesta, care conține texte zoroastriene, nu deține decît o parte creată direct de profet: imnurile Gatha. Aceste imnuri redau concepțiile mazdeene, dar nu aduc decât câteva repere firave asupra autorului lor. De aceea, există încă multe incertitudini asupra existenței istorice a lui Zarathustra.

Scrierea mai e cunoscută și sub numele de Zend-Avesta (Avesta și Comentar), formată din 4 părți. Primele trei părți, care formează Marea-Avesta, cuprind texte liturgice, iar partea a patra, Mica-Avesta, cuprinde scurte texte religioase, un calendar, formule de rugăciuni ș.a. Redactarea Avestei s’a făcut în limba pehlevi, persana medie, adică limba iraniană din vremea Sasanizilor.

Orașul antic kurd Merdin

Dreptul națiunilor la autodeterminare este un argument tot mai folosit pe planul geopolitic pentru realizarea de schimbări ale status quo-ului mondial – fie că vorbim de constituirea unor state independente noi sau de modificări teritoriale ale celor deja existente.

Situația obișnuită este însă cea a unei populații minoritare dintr’un stat ce dorește dreptul la auto-guvernare pe teritoriile în care aceasta este majoritară. Problema kurdă este mult mai complicată – regiunea pe care aceștia o revendică străbate teritoriile a cinci state și se situează în centrul celei mai tensionate zone a ultimei decade: Orientul Mijlociu.

Populația kurdă reprezintă cel mai numeros grup etnic din lume ce nu dispune de un stat propriu. Estimările indică o cifră de circa 30 de milioane de kurzi aflați într’o zonă compactă ce străbate porțiuni din Turcia, Iran, Iraq, Siria și Armenia iar cel puțin alte câteva milioane locuiesc în diaspora. În funcție de surse, locuirea continuă a acestui teritoriu de către kurzi poate ar putea avea o vechime între 25 și 40 de secole. Care sunt atunci însă cauzele care au împiedicat formarea unei națiuni kurde?

Delimitare geografică, origini și diviziunea etnică

Teritoriul locuit în majoritate de kurzi – denumit de către aceștia Kurdistan – străbate sud-estul Turciei, nord-estul Siriei, nordul Irakului, și vestul Iranului și Armeniei. Regiunea este în majoritate una muntoasă, străbătută de lanțurile munților Zagros și Taurus, iar în nord se regăsește platoul Lacului Van unde se află izvoarele Tigrului și Eufratului.

Originea populației kurde este disputată – pe considerații lingvistice aceasta a fost mult timp considerată o populație din ramura iraniană a grupului ”indo-european”. Cercetări mai recente arată că de fapt populațiile indigene au fost iranizate de către populații migratoare din Asia Centrală într’o perioadă situată aproximativ pe la 2500 î. Hr. Institutul Kurd din Paris datează ca moment de început al națiunii kurde 612 î.Hr. – aceasta este data fondării Imperiului Mezilor ca urmare a cuceririi Asiriei.

Dizolvarea acestuia după secolul VI î.Hr. a lăsat în urmă o serie numeroasă de mici entități statale, vulnerabile la expansiunea islamică ce a avut loc treisprezece secole mai târziu. Kurzii au fost islamizați, dar nu și arabizați – din punct de vedere social ei au păstrat vechile structuri de origine iraniană, creând o diferență majoră între ei și populațiile înconjurătoare.

Printre problemele kurzilor se numără și existența unei diviziuni interne considerabile, specifică nu’i așa, geților europeni. Acest fapt se vede și în varietatea dialectelor limbii kurde răspândite de’a lungul teritoriilor, divizate în două grupe principale: Kumanji (predominantă în nord) și Gurani (predominantă în sud). Religios, majoritatea populației este reprezentată de musulmani suniți, existând minorități șiite și creștine.

Disensiuni există însă și în ceea ce privește școlile juridice (responsabile de interpretarea Coranului) adoptate de kurzii suniți; majoritatea urmează școala șaafită, însă în Turcia majoritatea kurzilor sunt hanefiți.

Aceste diferențe din alcătuirea populației kurde pot crea impresia existenței în fapt a mai multor grupuri de populații cu fond comun kurd și duc la disensiuni în ceea ce privește interesele grupurilor din diferite țări, îngreunând și mai mult un eventual proces de creare a unui Kurdistan independent.

Kurzii reprezintă o minoritate în fiecare dintre țările străbătute de acest teritoriu, iar evoluția lor în raport cu națiunile suverane a fost și încă este de o natură conflictuală.

Visul unui stat – spulberat de Ataturk şi interesele britanice

Perioada post-islamizare a văzut intrarea kurzilor sub componenţa marilor imperii care au dominat Orientul Mijlociu, fie că vorbim de mongoli, safavizi sau otomani. Excepţia au reprezentat’o secolele XII-XIII, când dinastia Ayyubidă creată de către Saladin ajunsese să controleze Siria, Mesopotamia şi Egiptul; acela a fost ultimul punct în care s’a putut vorbi despre un stat kurd.

Kurdistanul a intrat sub stăpânire otomană de la începutul secolului XVI, după victoria lui Selim I asupra primului şah safavid. Administrarea regiunilor kurde a rămas însă în mare parte în rândul dinastiilor pământene până în epoca Tanzimatului; reformele axate pe centralizare au redus puternic autonomia kurzilor, ducând la numeroase revolte spre sfârşitul secolului al XIX-lea.

În perioada 1847-1864 Kurdistanul a fost organizată ca provincie a Imperiului Otoman; după 1864 zona a fost împărţită provinciilor Diarbakir şi Van.

Sfârşitul primului război mondial şi disoluţia Imperiului Otoman a oferit un cadru kurzilor de a’şi crea un stat propriu, însă iniţiativele acestora au fost blocate de interesele strategice şi economice din zonă. Mai mult decât atât, kurzii însăşi erau divizaţi în privinţa propriului viitor: cei anatolieni doreau formarea unui stat turco-kurd în care aceştia ar fi beneficiat de o largă autonomie, în timp ce ramura irakiană era în favoarea unui stat independent.

Cei din urmă au trimis o delegaţie la Paris pentru a susţine cauza kurdă la negocierile de pace. Tratatul de la Sevres – reprezentând pacea foştilor beligeranţi cu Imperiul Otoman-prevedea crearea unui stat kurd pe o parte a fostului teritoriu otoman; punerea acesteia în practică nu a fost însă permisă de ambiţiile Mişcării Naţionale Turce a lui Ataturk.

După încheierea Războiului Turc de Independenţă în 1922, un nou tratat a fost semnat la Lausanne; acesta n’a mai făcut referire la problema kurdă, teritoriul acestora revenind noii-formate Republici Turce. După acest moment în Turcia a început o politică severă de represiune etnică a kurzilor; aceştia nu au fost recunoscuţi ca minoritate, ci drept ”turci munteni” iar limba kurdă şi portul tradiţional al acestora a fost interzis prin lege.

Ramura din Iraq s’a confruntat cu o problemă la fel de importantă; nordul Iraq-ului, bogat în petrol, a fost pus la sfârşitul primului război mondial sub administraţie britanică. Aceştia au oferit administraţia locală şeicilor kurzi, fără a împiedica revolta acestora în trei rânduri între 1919-1922. În 1922 şeicul Mahmoud Barzanji a proclamat independenţa zonei majoritar kurde sub numele de Regatul Kurdistanului, instaurându’se în acelaşi timp drept rege. El a fost alungat de britanici în 1924, iar Liga Naţiunilor a hotărât ca teritoriul să intre sub jurisdicţia Iraq-ului în 1926; Barzanji a mai avut o încercare de a restaura regatul în 1930, fiind înfrânt de monarhia iraqiană.

Imediat după sfârşitul celui de’al doilea război mondial, kurzii din Iran au fost implicaţi într’un episod important privind escaladarea tensiunilor între Uniunea Sovietică şi Statele Unite/Marea Britanie. URSS-ul a refuzat să se retragă din Iran (ce fusese ocupat de către aliaţi în 1942), şi a încercat crearea în zona majoritar kurdă a unui stat-marionetă – Republica Mahabad. După ce guvernul iranian a semnat un act de recunoaştere a republicii, sovieticii s’au retras la presiunile foştilor aliaţi; actul însă nu a fost ratificat în guvern iar iranienii au recucerit zona kurdă prin forţă.

Lupta continuă din Iraq – autonomie formală şi genocid

Monarhia a fost abolită în Iraq în 1958 în urma unei lovituri de stat a generalului Abdul Karim Qasim. Pentru a obţine susţinerea populaţiei kurde, acesta l’a întors din exil pe Mustafa Barzani, unul din principalii actori ai revoltei din 1930 şi comandant militar al Republicii Mahabad. Qasim a promis kurzilor autonomie kurzilor, iar Barzani a fost instalat în fruntea unui nou-format Partid Democrat Kurd.

Întârzierea îndeplinirii promisiunii a creat însă tensiuni între dictator şi kurzi; în septembrie 1961 PDK-ul i’a dat un ultimatum pentru ratificarea autonomiei lui Qasim. Ignorarea acestuia a dus la pornirea unui conflict militar între kurzi şi statul iraqian ce a durat 9 ani şi a văzut trei schimbări succesive la conducerea celui din urmă prin lovituri de stat. Nici una din structurile conducătoare nu a reuşit anihilarea rebelilor kurzi, motiv pentru care în 1970 cele două pârţi au semnat un acord ce oferea posibilitatea organizării kurzilor într-o regiune autonomă.

Cu toate acestea, în anii imediat următori guvernul iraqian – a cărui putere începuse să fie acaparată de viitorul dictator Saddam Hussein – a început o campanie de arabizare a două regiuni kurde bogate în petrol, Kirkuk şi Khanaquin.

Din această cauză, un al doilea război kurdo-iraqian a pornit în 1974 condus de acelaşi Barzani; însă spre deosebire de primul în care kurzii au folosit tactici de gherilă, acum a fost încercată confruntarea militară directă cu forţele iraqiene. Kurzii au fost învinşi în 1975, iar urmarea principală a fost reprezentată de începutul unei campanii de dislocare masivă a acestora din zonele în care erau majoritari.

Aceste episoade au instalat o antipatie generală a kurzilor faţă de autorităţile iraqiene şi Saddam Hussein în general;o altă rebeliune kurdă a pornit în 1983. De data aceasta ea a avut loc pe fondul războiului dintre Iraq şi Iran şi a fost susţinută material de către ultimii.

Represiunea acesteia a fost dură – la sfârşitul anilor ’80 Hussein a început o campanie de ucidere în masă a populaţiei kurde, cunoscută drept campania al-Anfal, în cursul căreia peste 5, 000 de aşezări kurde au fost distruse şi circa 200.000 de kurzi şi’au pierdut viaţa. Campania a atras o intensă reacţie internaţională ca urmare a folosirii armelor chimice împotriva populaţiei civile.

Sunt multi kurzi și în România, asa cum sunt mulți în Europa sau foarte mulți la Istanbul, unde sunt în jur 5 milioane. Delawer Kerim, fiu al unui fost deputat kurd pe vremea lui Saddam Hussein, și Hidir Koci, om de afaceri venit de 20 de ani în Rumînia din Turcia, au povestit, într’un interviu, perspectiva lor kurdă asupra evenimentelor din Orient.

„Sîntem cel mai mare popor din lume care nu are un stat propriu”, spune Delawer Kerim.

Cîți kurzi sînteți în Rumînia și cîți kurzi sînteți în lume?

Delawar Kerim: Nu poți să dai un răspuns corect si exact. În Rumînia nu depășim 500 de persoane. În lume ajungem aproape de 42 de milioane. Sîntem cel mai mare popor din lume care nu are un stat propriu.

Cum sunteți împărțiți în zona Orientului Mijlociu?

Hidir Koci: Noi suferim consecințele pactului Sykes-Pycott din 1916, când Mesopotamia, printr’o întelegere a marilor puteri, a fost împarțită în patru. Cea mai mare parte din populației a rămas în Turcia. O parte a mers în Iran, alta în Siria si Irak. În Iran, în anii 1939-1940 s’a creat un stat kurd, Republica Mahabat, care a durat 9 luni. Dupa 8 luni, când Hitler a atacat Polonia, statul a fost absorbit de Iran. Acum cred că în UE sunt între 3 și 5 milioane de kurzi.

Cei mai multi kurzi sunt în Germania și Anglia, Franta, Belgia. Cel puțin 1.800.000 de kurzi din Turcia au primit azil politic în Germania, dupa 1983. Kurzi există și în Armenia, și în Kazahstan, și în Siberia, în Egipt, în Israel.

Dar în principalele țări unde sunt Kurdistanele?

DK: În Irak, sunt în jur de 5 milioane de kurzi. În Turcia peste 20 de milioane. În Iran, între 8 si 13 milioane. În Siria, între un milion și două milioane.

Kurdistanul de peste 40 de milioane în comparație cu Ungaria de 8-9 milioane locuitori

Președintele Kurdistanului irakian, Mustafa Barzani, vrea sa organizeze un referendum pentru independență.

Mai exista Irakul, la momentul actual?

DK: Irakul e ca o căsătorie nereușită între un bărbat și o femeie care au stat împreună din cauza părinților. Kurzii sunt femeia, arabii sunt barbatul. Fata vrea divort, mama si tata zic ca nu e frumos și ca ”ce zice lumea de noi!”, ”că băiatul e bun”. Ani de zile am trait într’un stat stalinist, al lui Saddam Hussein. În 1991, la primul razboi, kurzii au obținut autonomie.

După aia a căzut regimul și a venit un sistem democrat, exact ca in Iugoslavia. În statele astea care s’au făcut prin forta, când vine democrația, fiecare își vede de treaba lui. Acum, a apărut altă problemă: între arabi, între șiiți și suniți. În Irak, toți suntem așezați pe vertical. Kurzii sus, suniții la mijloc și jos șiiți.

Șiiții sînt cea mai mare parte a populatiei, 60%. Cînd au primit conducerea și puterea au zis „gata!”.

Ani de zile au fost sub controlul suniților, acum nu au mai vrut ei sa țină cont de suniți. Ce se întâmplă acum e un război de împarțire: fiecare își vede de treabă, nu mai are rost să stăm împreună.

Credeți că suniții, care sunt la mijloc, vor încerca să intre peste kurzi sau peste teritoriile șiite?

DK: Acum, în Irak își cuceresc doar teritoriile sunite. Nu vor intra în Najaf, sau Kerbala, în zonele sfinte ale șiiților. În Bagdad însă e problemă, pentru că acolo jumătate sunt șiiți, jumătate sunt suniți. Populația e dispusă amestecat. Dacă suniții vor ajunge în Bagdad, va fi sângele până la genunchi.

Dar vor încerca să smulgă teritorii de la voi?

DK: La ora actuală sunt ocupați cu șiiții. Cînd vor termina cu ei o să avem problemă cu ei, pe teritorii. Sunt niște zone în care kurzii zic că „e al meu” și arabii zic ca „e al meu”. În Kirkuk, oraș kurd, Saddam a adus arabi din sudul Irakului ca să schimbe procentele etnice. În orașul ăsta, de unde provin eu, sunt 5% din rezervele mondiale de petrol.

Acum, sunt 62% kurzi în oras. Strămutarea pe care a facut’o Saddam în Kirkuk a fost în scopul ca în viitor, cândva, acest oraș plin de petrol să nu facă parte din Kurdistan. Pe vremea lui, fiecare familie arabă a primit 33.000 de dolari și locuri de muncă pentru a se muta în Kirkuk.

După ce a căzut regimul, conform articolului 140 din actuala Constituție a Irakului, arabii care au venit primesc aproape 20.000 de dolari ca să se mute înapoi de unde au venit, in sud.

Și s’au mutat?

DK: O, da, 25.000 de familii au plecat. Daca considerăm o familie medie de 5 persoane, vă dați seama câte persoane s’au întors înapoi?

Dar dacă arabii nu mai vor să se întoarcă?

DK: Nu, e obligație.

Dar și’au facut familii, s’au împrietenit…

DK: Arabii de acolo au aceeași idee: nu noi am venit, au venit parinții nostri, noi ne’am nascut aici, în Kirkuk.

Cum rezolvați această situație?

DK: Unu: e obligație Și doi, oamenii primesc bani. Îi convingem cu banii. La noi arabii sunt slabi în fața banilor. Când văd teancul de bani… Cum a venit tatăl lui după bani la Kirkuk, și fiul lui acuma, pe aceiași bani, se întoarce înapoi. În al treilea rând, se va face referendum.

În Mosul e la fel?

DK: Să fim cinstiți, Mosul e un oraș arab. Kurzii sunt aproape 35%. 65% sunt arabi suniți. Mosul nu are petrol mult.

Dar nu s’a instalat ISIL în Mosul?

DK: Părerea mea e ca nu vom putea face referendumul în Mosul, momentan. Armata ISIL a cucerit tot orașul. În schimb lângă oraș, toate oraselele sunt cucerite de kurzi. Cum ar veni, kurzii stau la Afumați, și ISIL în Bucuresti. Când au apărut cei de la ISIL, armata lui Maliki s’a retras. Imediat a venit armata kurdă.

Referendumul trebuia facut în 2007, dar Maliki l’a tot amanat. Acum, toate motivele pentru care el amână au disparut. Irakul nu mai e cel care era acum o luna. Irakul s’a așezat vertical. Noi o să facem referendumul pentru transferarea Kirkukului de sub autoritatea federală. Și, apoi o să facem din nou un referendum să vedem dacă mai rămânem în Irak. Eu zic ca 99,9% cerem independența, iar în Kirkuk 88% or sa fie pro integrare în Kurdistan.

Ce se întampla în celelalte Kurdistane în acest timp?

HKi: Ce a făcut Saddam în Irak a făcut și Turcia, de prin 1922. Pe teritoriul kurd au fost aduse alte populații, albanezi, bosnieci, bulgari, macedoneni, georgieni. Iar kurzii au fost împrăștiați în orasele turceși din vest.

Cum se întâmpla asta? Vine un ordin și de azi toți oamenii pleacă?

Lacul profetului Avraam în orașul kurd Ruha. Peștele din acest lac este protejat prin lege

În 1938, de exemplu, în provincia Dersim, a fost un genocid comis de Ataturk, au fost omorati peste 90.000 de kurzi. Cel putin 40.000 de familii au fost obligate să plece, să se împrăștie în alte 50 de orase din Turcia. Una dintre aceste familii e familia mea, bunicul meu a trecut prin chestia asta. Asta s’a întîmplat și în Siria, unde tatăl lui Bashar al Assad a mutat mulți kurzi din zona lor și între orasele kurde a pus insule arăbești.

Înțeleg că și în Istanbul sînt mulți kurzi.

DK: Ziua in Istanbul sunt peste 20 de milioane de persoane. Dintre acestea, peste 5 milioane sunt kurzi. Istanbulul e cel mai mare oraș al kurzilor.

Îi convine statului turc să aibă un stat independent kurd în Irak, când are 20 de milioane de kurzi pe teritoriul lui?

DK: Asta e cea mai importantă întrebare. Până acum doi ani, dacă statul turc auzea de un stat kurd în sudul teritoriului sau, se enerva la maxim. Acuma, dupa războiul din Siria, care e un razboi foarte bizar, foarte murdar – toata lumea și’a bagat mâinile acolo: Arabia Saudita, Iranul, Turcia, Egipt, Kuweit, Kurdistanul irakian și americanii – Turcia considera că un stat kurd în sud e mult mai bun decât un stat islamic radical sunit, care nu se știe ce va deveni în viitor.

De ce? Actuala conducere a Turciei nu are totuși vederi islamice?

DK: Erdogan nu e radical. Este liberal la maxim, actualii conducători turci sunt musulmani liberali.

HK: Așa e, până acum doi ani, liderii turci jigneau toată ziua conducerea Kurdistanului din Irak. Ziceau că Mosul și Kirkuk sunt teritorii turcești. Turcia are o idee naționalistă, conceptul de „misaki milli”, și zice că teritoriul kurzilor ține de moștenirea ei istorică, astfel încât revendică și Mosulul și Kirkukul.

Acum doi ani și’au schimbat strategia. Și’au dat seama ca au pierdut lupta cu independenta kurzilor și drepturile lor. Ei zic acum: lăsăm un Kurdistan mic, dar marea parte a kurzilor rămân sub papucul nostru. Acum, cele mai mari firme din Turcia au intrat in Kurdistan. Economic, turcii conduc în Kurdistan.

Nu știu cât investesc, dar iau profitul. Pe termen lung însă nu știu dacă vor accepta un stat kurd. Chiar și acest ISIL e creația Turciei. Armamentul lor de la Turcia a venit.

DK: Acum, în Kurdistan a început sa se exploteze petrolul. Si s’a facut o conducta de petrol care duce în portul turcesc Iskederun. Ideea e ca statul turc la ora actuala crede ca poate avea un stat independent kurd langa el. Inima noastră o sa fie la mana turcilor, dar tot e bine. Avem si toate firmele americane, cum e Exxon in Kurdistan. Și British Petroleum. Și Prigoana de la voi a câștigat serviciile de curățenie în Erbil.

Ce sentimente au kurzii, cei 20 de milioane de kurzi din Turcia, cand vad ca apare un stat al lor? Simt si ei pofta?

KH: De luna asta, toti kurzii au un vis: Kurdistanul independent si unit si democrat si sa fie înconjurat de pace. Dar Orientul Mijlociu e o zonă atât de periculoasă, în această zona nu a fost niciodată pace. Kurzii niciodată nu au fost peste alții, ei mereu s’au apărat și când a venit Alexandru cel Mare, și când au venit romanii, și când au venit otomanii.

Datorită experienței cu Republica Mahabad, care a fost o creație sovietica în Iran, trebuie ca și kurzii să aibă în ei încredere, nu să depinda de alții. Și nici nu vrem ca să existe o politică „de bucata noastră”, adică să nu ne mai intereseze ce fac kurzii din alte părți. Sunt foarte bucuros ca acolo să fie un stat cît de cît organizat, față de restul.

DK: Pentru toate conflictele astea care se întamplă, numai Franta si Marea Britanie sunt de vina. În 1920, in Tratatul de la Sevres, au stat francezii si britanicii, au chemat otomanii, arabii si persanii si au hotărât cum sa împartă zona. Au fost chemati și kurzii, dar doar ca observatori. Au stat la masă, dar fără să aibă voie să intervină.

În Europa naționalismul a apărut dupa 1848. Până atunci, populațiile nu prea știau ce înseamnă poporul. Probabil și în Orient s’a întâmplat asta, dar mai târziu. Nu ați prins momentul.

DK: Da. Conducatorii kurzi nu erau atunci pregătiți politic să ceara dreptul lor. Am avut și noi o vină. Nu am avut un conducaăor solid care să bată în masă și să zică „vreau dreptul meu”.

De exemplu: Saladin, cel care i’a invins definitiv pe cruciați, kurd de origine, cel mai mare conducător. Cel mai prost conducător pentru kurzi și cel mai deștept în același timp. Toți comandanții lui de armată erau kurzi. Putea să ceară drepturi pentru kurzi.

El nu, a luptat pentru Islam, pentru religia musulmană, cea mai mare greșeala. În prezent plătim pentru greșelile lui.

Episcopul de Salisbury în fața lui Saladin

A salvat Islamul.

HK: Dar i’a nenorocit pe kurzi.

Ce se întâmplă în Siria? Kurzii se autoguvernează?

Da, asta a fost politica lui Assad, dupa ce a început războiul. Kurzii controlează granița, Assad a retras toată armata și administrația. Totul a rămas sub controlul PYD, partidul kurd.

Acum exista două Kurdistane libere?

DK: Da.

HK: Cea mai mare parte a kurzilor și teritoriul cel mai mare e în Turcia. Cum sudul irakian e bogat În petrol, așa de bogat în apă e Kurdistanul turc. Apa care hrănește și Siria și Irakul. Nu știu dacă e belea sau bogăție. Statele care nu au nici petrol, nici apă stau liniștite. Noi avem belea.

Un politician mare israelian a zis acum câțiva ani că în Kurdistan o sa fie pace când se termină apa și petrolul.

Energia sălbatică a creștinismului s’a dus demult. Islamul însă e o religie tânără și e ca o fiară, restul lumii e cam speriată de Islam. Cum se prezintă kurzii din punct de vedere al credinței, în acest moment tulbure?

DK: Acum 2.700 de ani, în zonă exista religia lui Zoroastru, o religie ariană.

Un cult al focului?

DK: Exact.

HK: Mai degrabă al soarelui.

DK: Până a venit profetul Mohamed. Ne’au cucerit, au schimbat religia cu forta, ne’au făcut musulmani și cu asta basta. Kurzii din Irak, Siria, Turcia sunt musulmani suniți. Dar suntem musulmani liberali, nu musulmani radicali. Un musulman liberal nu folosește religia în scop personal.

Sunt bucuros că sunt musulman, dar în același timp nu’mi convin multe lucruri care se întâmplă cu musulmanii la ora actuală. Ce se întâmplă în Siria, sau 11 septembrie, sau site-urile astea care arată cum se omoară oamenii, asta e folosire de religie.

De exemplu, Erdogan, premierul Turciei, e un musulman liberal. Dar uitați’vă la un arab sunit din Siria, sau din Irak, să vedeți cât e de al dracului, cât e de radical. Niciodată kurzii nu au folosit religia în acest scop. Kurzii sunt liberali.

E populară și printre kurzi ideea jihadului?

DK: Nu. Absolut deloc. Niciodată.

HK: Or fi și printre kurzi. Poate sub 1%. În ISIL e și mâna Turciei. Eu sunt de religie alevi. Mulți cred că denumirea alevi vine de la Ali, vărul lui Mahomed, dar rădăcinile credinței alevi vin tot din zoroastrism. Credem în soare, nu ținem Coranul, credem încă în natură. Pentru noi, cel mai important lucru e să fie sufletul în pace.

Câți dintre cei 20 de milioane de kurzi din Turcia sunt alevi?

HK: Cred că în jur de 8 milioane. Alevismul are în comun cu siismul anumite figuri, cum e cea a lui Ali, și a fiilor lui, urmașii Profetului, care au fost asasinați de suniți la Kerbala. Alevismul, la baza, nu prea are legatură cu religiile care au un Dumnezeu unic. E un fel de trai în pace cu natura.

Apariția sa poate fi situată în preajma întemeierii imperiului Ahemenid, conform tradiției sasanide. Totuși, câteva indicii, din care cel mai important este arhaismul imnurilor Gatha, l’ar putea plasa pe Zarathustra la începutul primului mileniu, deci mult înainte de domnia lui Cirus cel Mare.

Există câteva picturi vechi despre Zoroastru, dintre cele mai faimoase este cea a unui templu al parților din Dura-Europos din Siria modernă, și în care remarcăm celebra deja cușmă getică.

Numele Zoroastru, o formă deformată în limba greacă a avesticului Zarathustra, pare a fi originar din nord-estul Iranului și nu din Iranul occidental așa cum reiese din tradiția sasanidă. Limba folosită în Gatha o confirmă, indicând apartenența la dialectele unei regiuni apropiate de Afganistan sau de Turkestan. Destul de departe de Media și de Persia, Zoroastru s’a născut în Sogdiana, în Kharesm sau în Bactriana.

”Toată lumea a fost uimită văzându’l că râde la naștere”, spune legenda care mai precizează că ”arterele de la capul său zvâcneau atât de puternic încât ridicau mâna care le apăsa”.

Mai probabile sunt originile sociale aristocratice. După cum denotă ”prenumele” său, Spitama, care înseamnă ”strălucitorul atac”, Zarathustra aparținea unei familii de războinici, acest lucru fiind confirmat și de numele tatălui său, Purushaspa, adică ”proprietar de cai cu pielea pătată”.

Educat în stil liturgic, Zoroastru și’a început cariera ca unul dintre numeroșii zaotari, preoți într’o continuă deplasare. Propovăduirea lui a început destul de târziu, la vârsta de treizeci și șase de ani. Ea a fost precedată de o perioadă de meditație pe un munte din țare lui. În timpul acestei însingurări, Zarathustra a primit revelația misiunii sale: Ahura Mazda, ”Înțeleptul Domn” i s’a arătat personal și i’a arătat drumul Bunei Religii.

După cum se spune în imnurile Gatha, părăsindu’și ”deșertul”, Zoroastru a început să propovăduiască noile principii. Alegându’l pe Ahura Mazda ca zeu unic și suprem și înlăturând clanurile divine Deva, el a apărut ca un revoluționar periculos care și’a atras opoziția violentă a celorlalți preoți. Alungat din Sogdiana, el a ajuns în sud, până la Seistan, la granița cu Afganistanul, Iranul și Belucistanul de astăzi. În această țară, Parshat, prinț înțelegător, l’a primit la curtea lui. Zoroastru a încercat să îl convertească pe acest prinț care a ales să rămână credincios vechilor forme de cult, astfel, Zarathustra a pornit din nou la drum, de această dată înspre nord.

În Bactriana, Vishtapa, ”cel care are cai fricoși”, suveranul care domnea în Balch avea nevoie de preoți. Zoroastru, care împlinise 40 de ani, și’a oferit serviciile ca preot. Curând, Vishtaspa a dorit să asculte explicațiile lui Zoroastru cu privire la Buna Religie, deși îi venea greu să sprijine aceste principii. Astfel, împotriva lui Zoroastru s’a organizat un complot. În lipsa lui, spune legenda, preoți invidioși i’au pus în cameră un sac plin cu bucăți de cadavre, unghii tăiate, păr, un cap de câine, un cap de pisică, sânge.

Aflând de aceasta, regele l’a aruncat pe Zoroastru în temniță. Supărat din cauza ciudatei boli a celui mai bun cal al său, regele a fost de acord ca Zoroastru să îi vindece calul. Acesta i’a cerut ca, în caz că se va produce vindecarea, regele să îmbrățișeze Buna Religie. Regele a acceptat, iar Zoroastru a realizat minunea. Vishtaspa a recunoscut supremația lui Ahura Mazda și a impus noul cult întregii sale curți. Noua doctrină a devenit de atunci cultul oficial al regatului Balch.

Faravahar, aspect vizual al lui Ahura Mazda, relief din Persepolis

Devenit preot oficial și consilier intim al protectorului său, Zoroastru s’a instalat aici definitiv. Tradiția spune că ar fi avut mai multe soții și numeroși copii și că ar fi avut parte de o moarte violentă la vârsta de 77 de ani. Cauzele morții sale nu sunt prea bine cunoscute. Un război provocat de Vishtaspa ar fi cauzat invazia turanienilor, iar Zarathustra ar fi fost asasinat de un războinic dușman în palatul regal, unde el supraveghea un foc sacru.

Tradiția precizează, scrie Jean Varenne, că:

”în momentul morții, Zoroastru și’a aruncat șiragul cu mătănii în fața asasinului și că acesta, în mod miraculos, a murit”.

Buna Religie – Un zeu unic

Imnurile Gatha nu sunt tratate de teologie, deși acestea redau întreaga învățătură zoroastrică și a principiilor ei. În primul rând, este proclamată cuprinderea tuturor zeilor într’un singur suveran suprem: Ahura Mazda și necesitatea existenței eticii în fapte, cuvinte și raționamente. Viața este definită ca o luptă permanentă pentru dreptate și adevăr. Luptând contra abaterilor vechii credințe, Zoroastru condamna sacrificiile sângeroase, înlocuindu’le cu slăvirea divinității; el condamna consumarea de haoma, băutura nemuririi și a făcut din focul sacru simbolul noii credințe.

În spatele monoteismului se ascund șapte entități abstracte reflectă aspectele zeului suprem și unic. Acestea sunt Amesha Spenta, ”nemuritorii binefăcători” sau arhanghelii din terminologia lui Georges Dumézil.

Primul și cel mai important este

–  Spenta Mainyu, ”duhul sfânt”, pe care imnurile Gatha îl desemnează ca pe propriul fiu al lui Ahura Mazda, apoi

–  Arta, ”Ordinea”,

–  Vohu Manah, ”Rațiunea cea bună”,

–  Kshatra, ”Imperiul” și ”Puterea”,

–  Sarvatat, ”Integritatea” și ”Sănătatea”,

–  Amritat, ”Nemurirea” și

–  Armaiti, ”Gândul pios”.

Zoroastru doar a spiritualizat vechiul panteon, nu l’a înlăturat cu adevărat. Cei doi primi arhangheli, Spenta Mainyu și Arta corespundeau celor două aspecte ale primei funcții: respectarea unei anumite ordini a lumii și autoritatea supremă juridică. Al treilea, Kshatra, reprezenta funcția războinică. Sarvatat și Amritat, cu cele două aspecte ale lor, rodnicia și longevitatea perpetuau cea de’a treia funcție, cea de hrănire. Armaiti asigura sinteza celor trei funcții.

Zoroastru este considerat ca un propovăduitor al dualismului. În realitate, teologia sa nu trebuie redusă la atât. Primul dintre arhangheli, Spenta Mainyu, are un frate geamăn, Angra Mainyu, ”spiritul Răului”, ”distrugătorul”. Egali și neutri la originea ciclului cosmic, cei doi gemeni s’au separat apoi, fiecare alegând calea așa cum au dorit: unul s’a pronunțat pentru dreptate, altul pentru înșelătorie. Angra Mainyu luptă cu înverșunare pentru a strica buna creație a lui Ahura Mazda, fără a fi la egalitate cu acesta. Ahura Mazda rămâne arbitru, iar Angra Mainyu, asimilat repede cu Ahriman, este permanenta antiteză a lui Spenta Mainyu.

Credința zoroastră începe cu o alegere. Ea cere o morală – trebuie să lupți după ceea ce ai ales. Prin concepțiile sale, prin cuvintele și faptele sale, zoroastrianul trebuie să dovedească dragostea lui pentru dreptate. Principala sa datorie este să lupte contra mincinoșilor și contra dușmanilor credinței. Religia cea Bună nu este una pașnică: de mai multe ori, Zoroastru i’a chemat pe credincioși să lupte împotriva dușmanilor, iar imnurile Gatha impresionează prin agresivitatea limbajului. Credinciosul trebuie să trăiască după sfânta triadă: Gândul Bun, Cuvântul Bun și Fapta Bună. El dobândește Regatul numai cu prețul unei lupte asidue, care durează întreaga viață.

Credinciosul primește promisiunea unei recompense care constă în intrarea în regatul lui Ahura Mazda. În acest regat, zeul suprem dă sentințe și răsplătește binele și răul. Drumul spre Cer trece întotdeauna pe podul Cinvat al vechii religii iraniene. El se numește ”Podul Hotărârii” și chiar Zarathustra trece peste acest pod în calitate de conducător al celor drepți. El îi spune lui Ahura Mazda:

”Celor pe care vreau să’i însoțesc înaintea ta pentru a fi lăudați, le voi merge înaine pe podul Cinvat”.

Religia cea bună nu își pune problema mili. Jean Varenne spune:

”Profetul se preocupă mai multe de dreptate decât de iertare”.

Învățătura lui caută să instituie un cult al dreptății și atât. Dar, dacă dreptatea cere pedepsirea celor vinovați, apartenența la comunitatea celor credincioși permite întreaga toleranță și toate speranțele. Zoroastru promite că va interveni chiar el pe lângă ”Înțeleptul Domn” în favoarea celor care îi vor fi loiali:

”Îi voi aminti doar meritele voastre, nu și greșelile, doar rugăciunile și ascultarea voastră plină de zel”.

Religia cea bună nu este permisă pentru toți, ea este destinată celor inițiați. Chiar și azi, parșii care respectă învățăturile lui Zarathustra nu dau dreptul de inițiere decât membrilor familiilor mazdeene. Această inițiere nu este un simplu rit de intrare în comunitate cu un act metafizic, a cărui fincție este aceea de a transforma individul într’un supraom. Această interpretare se concretizează în escatologia zoroastriană. Credincioșii vor scăpa de soarta unei omeniri imperfecte, destinată distrugerii și frigului. Ei vor fi singurii care vor participa la întoarcerea în epoca de aur.

Mai jos o reprezentare artistică iraniană a lui Zarathustra

Cultul focului în ritul zoroastrian

Al doilea aspect al reformei zoroastriene este locul acordat focului. Acesta, păstrat în perioada Ahemenidă în altare construite în mod special, nu a mai fost considerat zeu și a devenit paznic al ordinii, simbolul concret al luminii divine promise celor aleși de ”Înțeleptul Domn”. Ahura Mazda este lumina continuă, caldă și vie, care respinge întunecimile reci și moarte, locuite de ”Spiritul Răului”. Focul sacru a devenit astfel o manifestare vizibilă a măreției divine.

Un alt aspect al reformei este faptul că a încetat pentru un timp, consumarea de haoma. Windengren propune o explicație simplă: consumarea acestei băuturi rituale, care dădea nemurirea fără efort, nu se potrivea cu învățătura zoroastriană care stabilea concepțiile, cuvintele și faptele ca singurele norme ale cultului dreptății.

În mitologia persană, Haoma este zeița unei ierbi fermecate, divine ce poartă același nume. Seva acestei plante avea proprietăți anestezice, era băută în timpul sacrificiilor, oferea putere și vigilență războinicilor. Dacă era băută de mame în pragul nașterii, copii lor aveau să fie sănătoși și buni la suflet. De asemenea licoarea obținută din această plantă conferea celor ce o înghițeau o putere spirituală și o cunoaștere avansată a lumii.  Uneori ea era chiar o băutură a nemuririi. Zeița Haoma aparținea grupului de zei credincioși lui Ahura Mazda, numit Yazatas.

Un lucru rămâne neclar:

Zarathustra a fost inițiatorul renumitelor turnuri ale tăcerii, devenite un semn distinctiv al mazdeismului?

Cine e, PreaÎnțeleptule Stăpân,
Creatorul Gândului Bun?
Ce geniu a creat tenebrele și cine a’nălțat Lumina?
De unde – somnul și trezia
Și cine ne’a lăsat amiaza și răsăritul, și apusul,
Ducându’și la desăvârșire și măreția, și menirea?

În imnurile Gatha nu se arată că reformatorul ar fi poruncit ca trupurile morților să fie oferite vulturilor. Această practică a putut fi introdusă și generalizată din cauza unei epidemii. Dar apare limpede că zoroastrismul recomandă să nu te apropii de un mort și consideră rămășițele umane ca pe o sursă de murdărie.

Islamizarea Iranului prin cucerirea arabă a eliminat religia ”luminii frumoase”. Doar guebrii (adepți ai religiei lui Zoroastru în Iran, care au refuzat trecerea la islamism) au continuat să reziste în sud-estul țării. Cea mai mare parte a credincioșilor a plecat în India. Acești farsi sau parși (persani) și’au păstrat credințele și riturile lui Zoroastru. În prezent, ei formează o comunitate prosperă în regiunea Bombay.

În Iran, supraviețuitorii persecuțiilor au reușit să se mențină și la Teheran; în Yezd, turnurile tăcerii există și astăzi în continuare, deasupra lor zburând vulturii, iar focurile sacre mai ard și astăzi.

Kurzii au votat pentru independenţă

Kurzii din Irak au votat masiv (peste 90%) în favoarea independenţei lor, dar acest vis pe care îl au de un secol riscă să provoace o escaladă politică din cauza refuzului total al puterii centrale de a vedea ţara amputată de regiunea de nord şi diplomatic, având în vedere atitudinea ţărilor vecine.

Referendumul dorit de preşedintele regiunii autonome şi şef al Partidului Democratic din Kurdistan (PDK), Massud Barzani (foto), este contestat de Bagdad şi luni, Parlamentul irakian, în prezenţa deputaţilor arabi şi în absenţa celor kurzi, a cerut desfăşurarea armatei în toate zonele controlate de regiunea autonomă şi în cele disputate de puterea centrală şi Kurdistan.

Turcia, Irak şi Siria, trei ţări cu minorităţi kurde, cum era de așteptat, au denunţat referendumul, temându’se de crearea unui precedent care s-ar putea repeta în interiorul propriilor frontiere, ceea ce ar duce la redesenarea hărţii regiunii, stabilită după primul război mondial. La New York, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s’a declarat ”preocupat” de riscul destabilizării şi a cerut dialog şi compromisuri.

Nu există dubiu privind rezultatul scrutinului, majoritatea kurzilor fiind favorabili opţiunii ”DA”. Populaţia kurdă, împărţită între Irak, Iran, Siria şi Turcia, nu a acceptat niciodată tratatul de la Laussane din 1923, care i’a privat de un stat independent pe ruinele Imperiului Otoman. Preşedintele Kurdistanului irakian, Massud Barzani, a afirmat că referendumul nu va fi urmat imediat de o declaraţie de independenţă dar va marca debutul ”discuţiilor serioase” cu Bagdadul pentru reglarea contencioaselor lor.

Cele 12.072 birouri de vot au închis la ora locală 19 după prelungirea cu o oră datorită afluxului de votanţi. Încă de dimineaţă, luni 25 septembrie, mulţimea s’a masat la intrarea birourilor de vot în Erbil, Suleymanieh şi Dosouk, cele trei provincii care formează regiunea Kurdistan, dar şi în zone disputate cu Bagdadul.

Sancţiunile vecinilor

Până în ultimul moment, responsabilii irakieni şi susţinătorii lor internaţionali au avut speranţa că presiunile exercitate asupra lui Barzani pentru a anula referendumul vor avea succes. Preşedinte al regiunii autonome, a confirmat ţinerea scrutinului, pe care l’a prezentat ca un prim pas într’un lung proces de negocieri spre independenţă. În acelaşi timp, premierul irakian, Haider Al-Abadi, a apărut la televiziune pentru a repeta, cu o rară fermitate, opoziţia Bagdadului. Guvernul său a cerut ţărilor străine să nu mai colaboreze cu autorităţile Kurdistanului irakian, în domeniul petrolului şi a ordonat Erbilului (capitala) să restituie controlul frontierelor şi al aeroporturilor. Turcia şi Iran au şi anunţat primele sancţiuni – au suspendat legăturile lor aeriene cu Kurdistanul irakian vecin şi au intensificat manevrele militare la frontiere.

În ce priveşte Turcia, ea nu exclude opţiunea militară, dar poate să asfixieze Erbil închizând frontiera pentru petrolul kurd.

Facţiuni rivale

Regiunea este o entitate politică a cărei autonomie este recunoscută de Constituţia adoptată de Irak în 2005, după căderea dictatorului Saddam Hussein. Oficial, Kurdistanul irakian dispune de propriile instituţii în afara autorităţii Bagdadului.

Regiunea autonomă nu este însă decât o ficţiune instituţională, puterea reală fiind exercitată în afara legalităţii de două facţiuni politico-militare – Partidul Democratic din Kurdistan (PDK) şi Uniunea patriotică din Kurdistan (UPK). Deşi este vorba de un teritoriu bine definit, Kurdistanul irakian este o zonă gri corespunzând sferelor de influenţă combinete ale celor două facţiuni kurde.

Orice conflict din nordul Irakului kurd ar putea avea ramificații în Orientul Mijlociu, nu în ultimul rând în Siria, Turcia și Iran. Ankara, Bagdad și Teheran au convenit să ia în considerare contramăsurile împotriva planurilor kurde. Turcia, care a dezvoltat legături comerciale și politice strânse cu regiunea, în special în domeniul energiei, a amenințat că va impune sancțiuni.

Condamnând votul ca „provocator și destabilizator”, SUA a cerut reluarea negocierilor. Aceasta a urmat o săptămână de retorică escaladată între conducerea kurdă și Bagdad, unde parlamentul a votat pentru respingerea referendumului.

Deși starea generală pare a fi în favoarea independenței, mulți, în special non-kurzi, au declarat pentru Reuters că au pus la îndoială înțelepciunea de a organiza un referendum.

Unii se tem că ar încuraja o elită politică înrădăcinată într’o regiune îndelungată afectată de dezbinare politică. Barzani a fost o forță puternică pentru mai mult de două decenii, când nordul a fost cruțat de turbulențele care au afectat mare parte din restul Irakului.

Alții menționează și un conflict al generațiilor.

Generații mai vechi de kurzi din Irak au suferit în timpul campaniei analfabetismului a lui Saddam Hussein din anii 80 și doresc să se vadă că lupta lor pentru independența națională a devenit fructuoasă.

Sursa: convorbiri-literare.ro, ziare.com (interviul cu reprezentații kurzilor din România), Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983, Franz Cumont, Persia, o mare putere; mtholyoke.edu (foto); acin1602.blogspot.ro; milisoft.ro;    Raya Jalabi (Reuters), rl.ro

[1] Între care: Acolo unde diavolul are haine alb-negru, recenzie la George Grigore, O mărturie tulburătoare despre Slujitorii Diavolului (cu traducerile din limba kurdă: Cartea Neagră şi Cartea dezvăluirii), editura Călin, Bucureşti, iulie 2002; Eufratul, taina destinului meu, recenzie la Sherko Bekas, Eufratul, taina destinului meu, versuri, selecţie şi traducere din limba franceză: Niculina Oprea, prefaţă Christian Tămaş, colecţia Alif, coordonată de G. Grigore, Editura Ars Longa, Iaşi, 2011, 110 p., februarie 2012.

[2] Istoria kurzilor în Peninsula Balcanică, recenzie la Ali Husein Kerim, Istoria kurzilor în Peninsula Balcanică, versiunea română: Güner Akmolla, Constanţa, 2011, 352 p., în decembrie 2012.

[3] Înţelept turc (din mamă arabă), lexicograf al limbii/ dialectelor turce de loc din Kashgar, trăitor în secolul al XI-lea, cunoscut în lumea islamică fie ca Mahmud ibn Hussayn ibn Muhammad al-Kashgari, la turci Kaşgarlı Mahmut ş.a.. Cunoscător al dialectelor turce, a alcătuit, din ce se ştie, primul dicţionar al limbilor turce, în arabă: Dīwānu l-Lu?at al-Turk, în turcă Divanü Lügat-it-Türk (Dicţionar/ Compendiu al limbilor/ dialectelor turcilor), în 1072. Se pare că era menit în folosul califilor din Bagdad. Conţine, în afară de o hartă a zonelor locuite de popoarele turce, cca. 200 de leacuri, proverbe, zicători, exemple de poezie turcă/ din zonele de limbă turcă (Asia Centrală, Turkestan, zona dintre Ural şi Volga ş.a.), de la rubaiate (în turcă – dörtlük) la mai toate genurile/ formele principale.

[4] Un exemplu – Ahmad Tamīndārī, în A History of Persian Literature. Schools, styles and literary Genres, translated from Persian by Ismā’īl Salāmī, The Center for International-Cultural Studies, Tehran, Alhoda International Publishers, Iran, 2002.

[5] Este o dezbatere, sunt şi păreri contradictorii, dacă gorani este dialect sau limbă.

[6] Sunt cunoscute şi variante, cu titluri ca Şirin şi Farhad sau Farhad şi Şirin.

[7] În înţelegerea unora dintre aspectele de detaliu din acest dicţionar beneficiem mai ales de aportul doamnei Güner Akmolla, dar şi de al autorului.

Citiți și: BALCANII, PATRIA INDO-EUROPENILOR

sau:  GEȚII, SCIȚII DE LA MAREA GETICĂ

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA

CEA MAI VECHE FRESCĂ TRICOLORĂ , BLAZONUL CNEAZULUI CÎNDEA DIN ȚARA HAȚEGULUI DE PE LA 1200

Potrivit Monahului Filotheu Bălan, la biserica episcopală ortodoxă a Haţegului, Sfînta Maria Orlea, peste fresca originală s’a zugrăvit o altă frescă, a unui pictor sîrb. Frescele autentice, ortodoxe şi rumîneşti, din anii 1200-1300 ne dezvăluie printre altele un blazon tricolor.

În descrierea pe care o face pe situl mănăstirea.petru-voda.ro, monahul povestește următoarele:

”În luna Martie a anului 2013 am fost invitat de cîţiva preoţi din Ţara Haţegului să vorbesc cu credincioşii de la cîteva parohii ale acestui străvechi pămînt rumînesc. Într’una din zile am vizitat mai multe biserici de secol 13 (Strei, Sfînta Maria Orlea, Densuş, Colţi, etc.) cu care Ortodoxia rumînească din Haţeg se poate mîndri pe drept cuvînt.

Cu această ocazie am remarcat cîteva aspecte care au mai fost menţionate prin lucrări de specialitate atît de către istorici, cît şi de către istorici ai artei, chiar dacă concluziile trase de unii dintre ei nu au fost duse pînă la capăt.

Sfînta Maria Orlea – Biserica Înfrățirii se numără printre cele mai vechi biserici din spațiul rumînesc, fiind ridicată către sfîrșitul secolului al XIII-lea. Alcătuită dintr’o navă tăvănită, din turn pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la goticul timpuriu.

Pentru cei ce nu cunosc, rumînii au fost organizaţi din cele mai vechi timpuri în jurul unor conducători locali ce stăpîneau cîte un judeţ sau o ţară, precum Ţara Bîrsei, Ţara Haţegului, Ţara Crişurilor, Ţara Maramureşului, etc ce pot fi regăsite şi în vremurile antice şi chiar preistorice.

Tezaurele de la Cucuteni, Coţofeneşti, Agighiol, Peretu şi Porţile de Fier corespund unor centre administrative (Cucuteniul este un astfel de exemplu) ce se pot regăsi mai apoi atît în cercetările arheologice, cît şi în însemnările istorice antice despre geți şi în cele medievale despre rumîni.

Documentele romano-catolice din secolul XIII (diplomele cavalerilor ioaniţi şi teutoni cu referire la rumîni, în care sînt menţionaţi în veacul al XIII-lea cnejii Ioan, Litovoi, Seneslau, Farcaş, sau cronica notarului anonim al regelui Bela al III-lea al Ungariei care pomeneşte despre invazia maghiară din veacul al IX-lea a lui Arpad şi ciocnirile cu cnezii Gelu, Glad, Menumorut, Salanus, Ahtum, etc) confirmă acest tip de organizare statală.

Voievodatele, cnezatele, banatele sau judeţele ca forme de organizare administrativă şi militară au funcţionat perfect câtă vreme rumînii au fost învecinaţi sau invadaţi de populaţii migratoare: unui puhoi migrator nu avea sens să îi opui o mare armată, pentru că ar fi însemnat o serie de bătălii cu pierderi umane uriaşe şi de o parte, şi de cealaltă, cu probabilitatea nevoii de asimilare a învinşilor rămaşi în viaţă şi cu marea probabilitate a apariţiei unei a treia puteri care ar fi putut prelua teritoriul şi populaţia rămasă în viaţă; dacă juzii / cnezii locali pierdeau un război şi se declarau învinşi, creau posibilitatea puhoiului migrator să îşi continue drumul său spre alte pămînturi.

Începînd cu apariţia regatelor (ungare, lituaniene, poloneze etc) în imediata apropiere a vechilor cnezate, judeţele/banatele româneşti îşi pierd sensul istoric, nemaiputînd să facă faţă presiunii politice, militare (şi uneori chiar culturale) apărute în imediata lor apropiere.

Un astfel de cnezat rumînesc este Ţara Haţegului. Despre existenţa cnezilor Cîndea la conducerea Ţării Haţegului ştim din cîteva documente de secol XIV şi XV. În secolul XV Cîndeştii se supun autorităţii maghiare şi trec la romano-catolicism.

Din acea vreme avem la Sfînta Maria Orlea fresca romano-catolică pictată de un zugrav sîrb după erminia ortodoxă dar cu veşminte latine.

O dată cu convertirea la romano-catolicism a venit şi maghiarizarea numelui Cîndeştilor în Kendeffi.

În secolul XVII baronii Kendeffi trec la protestantism, ca majoritatea baronilor unguri, iar Sfînta Maria Orlea este zugrăvită cu var peste vechea frescă.

În secolul XX biserica, fostă biserică episcopală romano-catolică şi apoi protestantă, devine muzeu, care se poate vizita şi astăzi.

Ce nu se ştie încă este faptul că Sfînta Maria Orlea a fost biserică episcopală ortodoxă.

Poate că nişte viitoare cercetări arheologice vor scoate la lumină un întreg complex episcopal construit în secolul XIII de cnezii Cîndea pentru ierarhii ortodocşi ale căror nume nu au mai ajuns pînă la noi, sau, cine ştie, poate chiar ruinele unei întregi mănăstiri.

Contextul istoric al secolului XIII este destul de tulbure. Avem, astfel, în Transilvania (şi nu numai) acelui veac o majoritate rumînească luptîndu’se din greu pentru a’şi păstra independenţa şi autonomia.

Avem, iarăşi, cîteva ordine romano-catolice ale unor trupe de elită – cavalerii întorşi din cruciadele eşuate în Orientul Mijlociu (ospitalierii ioaniţi şi teutonii) care primesc din partea papalităţii misiunea de a’i converti pe rumîni de la Ortodoxie la papistăşie şi de a asigura protecţia episcopatelor romano-catolice din Transilvania şi Moldova de azi.

În această perioadă se aşează în Ţara Bârsei strămoşii saşilor de azi. Tot în Transilvania, pe lîngă populaţia majoritar românească şi ortodoxă avem populaţii de slavi, unguri, secui, pecenegi şi cumani, unii dintre ei fiind ortodocşi, alţii romano-catolici, iar alţii (cumanii) abia treceau la creştinism.

Ca lucrurile să fie mai complicate, după convertirea la romano-catolicism mulţi treceau la ortodoxie, după cum se plânge papa Grigorie al IX-lea într’o scrisoare din 12 Noiembrie 1234 (analizată în detaliu de mulţi istorici români, de la Mihail Kogălniceanu pînă la Victor Spinei).

La 1241 are loc marea invazie tătară, care produce un imens dezastru în Transilvania şi în regatul maghiar, dar mai ales opreşte, pentru o vreme, presiunea papalităţii.

La 7 Octombrie 1278 papa Nicolae al III-lea trimite o scrisoare în care deplânge dispariţia supuşilor papistaşi de pe teritoriul fostei episcopii a Cumanilor (cu sediul probabil la Focşani sau împrejurimi, intitulat în document ca “Milkovia”): cumanii trecuseră la Ortodoxie sau plecaseră în Ungaria, Serbia şi Bulgaria. Acest sfârşit de secol XIII aduce cu sine şi presiuni uriaşe din partea papalităţii, care îi forţează pe unguri să distrugă orice urmă de autonomie românească în Transilvania.

În cele din urmă, sub greutatea acelor presiuni s’a ajuns la încetarea existenţei cnezatelor româneşti din Transilvania, Moldova şi Muntenia şi apariţia statelor feudale româneşti.

Cnejii Cîndeşti şi’au făcut propriul blazon, de inspiraţie ortodoxă, cruciată şi rumînească totodată.

Cu siguranţă nevoile administrative şi militare le’au impus crearea unui blazon (dacă nu cumva acesta exista deja de mai multă vreme) care să le facă recunoscută autoritatea statală.

Blazonul cnezilor Cîndea conţine tricolorul care înconjoară crucea bizantină cu reminiscenţe cruciate.

Am putea să concluzionăm că puterea administrativă a Cândeştilor – ctitori de mănăstiri şi biserici în Ţara Haţegului, de la care au rămas ruinele a două castele (la Colţi şi la Rîu-de-mori) şi 13 biserici de piatră – se impunea ca o putere politică şi militară autentic românească, apărătoare şi sprijinitoare a Ortodoxiei.

Castelul Cîndeștilor

Din păcate, la Sfînta Maria Orlea, biserica episcopală ortodoxă a Haţegului, după înfrîngerea cnezilor rumîni şi convertirea forţată la romano-catolicism, însoţită de maghiarizarea forţată în sec. XV, peste fresca originală s’a zugrăvit o altă frescă, a pictorului sârb mai sus menţionat.

Dacă vreodată în viitor această frescă sîrbească va fi extrasă, aproape sigur vor ieşi la iveală frescele autentice, ortodoxe şi (cel mai probabil) rumîneşti, din secolul XIII.

O astfel de mostră este accesibilă în pronaosul bisericii, sub balconul construit de protestanţi, care au dat cu var peste fresca ctitorului.

Cu toate acestea, încă se mai pot zări culorile tricolorului românesc care înconjură fresca votivă a (deocamdată) anonimului cneaz Cândea care a ridicat biserica episcopală de la Orlea. Încă se mai zăreşte de sub var vechiul blazon creştin şi românesc.”

Dar ceea ce uimește cel mai mult este asemănarea tulburătoare cu frescele getice din Mormântul de la Kazanlâk, unde aceste însemne sunt redate într’o bogăție de excepție și fac o paralelă fabuloasă în timp, o legătură de un mileniu și jumătate, dar și în spațiu între cele două maluri ale Dunării.

Mormîntul getic de la Kazanlîk

Cele fouă fresce alăturate nu pot lăsa pe nimeni indiferent, atît de izbitoare este similitudinea de formă și culoare. Între cele două momente în care se realizau a intervenit creștinismul, reprezentat în Blazonul Cneazului Cîndea peste 16 secole cu reminiscențe cruciate.

Dacă acesta a fost un blazon getic al clasei conducătoare, regăsit și pe scutul lui Decebal, fiind blazonul regelui get, nu este de mirare cum de a fost păstrat peste ani de geții din Carpați de clasa conducătoare, asemenea Cneazului Cîndea.

Columna lui Traian, Roma, detaliu cu Decebal în luptă utilizînd scutul pe care este încrustat, se pare blazonul său.

Sursa: manastirea.petru-voda.ro, amfostacolo.ro (foto)

Citiți și: DUALISMUL – REGIM POLITIC DE ASUPRIRE NAŢIONALĂ ŞI DE MAGHIARIZARE FORŢATĂ A ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (1867-1918)

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬