Aceste locuri din România propuse în continuare le’am considerat suficient de interesante, astfel încât să merite momente speciale dedicate. Asadar, într’o enumerare sumară, sugestiile noastre sunt urmatoarele:
1. Transalpina (DN 67C), poate fi cea mai frumoasa amintire a unei veri dacă bați Romania în lung si in lat. Este vorba de vechiul drum al romanilor, devenit astăzi cea mai înalta șosea din România, care taie munții și face legatura între Gorj si Alba, între Sebeș și Târgu Jiu.
Vechi coridor de transport construit din rațiuni militare de către legiunile romane, șoseaua a fost refăcuta parțial în timpul lui Carol al II-lea iar puțin mai târziu, în timpul celui de al doilea război mondial. Cu chiu cu vai, dupa 70 de ani în care nu s’a mai întâmplat nimic, ea se asfalteaza în timpurile noastre.
Nostalgicii și ecologistii vor deplânge acest lucru, însa nu drumul în sine e problema, ci civilizatia celor care vor merge pe el. Să sperăm că autoritățile vor ști cum să curme încă din fașă grătărimea care se întâmplă puțin mai încolo, pe Transfăgărășan. Asta, ori frigul de la înălțime să stopeze avântul amatorilor de mici…
Munca pe aceste serpentine este colosala iar complexitatea lucrărilor a fost dată de natura foarte accidentată a terenului: stâncării înalțate la peste 1500 metri altitudine pe mare parte din drum, cu porțiuni lungi la peste 1800 de metri și vârfuri la peste 2000 de metri! Nici condițiile meteo nu sau fost dintre cele mai strălucite, motiv pentru care lucrarile s’au desfășurat doar în timpul verii.
Calitatea lucrărilor e slabă, ziceam, drumul fiind deja căzut în râpă în mai multe locuri din vale și la trecerile peste torenți. De multe ori e vorba chiar de defecte de proiectare, pentru ca nu au fost gândite ranforsări suplimentare cerute de terenul extrem.
De asemenea, la Rânca, noua stațiune montana aflata la circa 1680 de metri altitudine (în curs de construire, dar găsiți destule pensiuni în zonă), șoseaua a fost gândită înca de la inceput cu un singur fir pe sens și fără locuri de parcare. Nici nu vrem să ne gândim ce se va întampla în sezon, când vor veni aici sute de oameni să facă ski! E tulburator sa vezi ca un drum de asemenea complexitate și construit cu un efort suprauman de muncitorii care lucrau în frig chiar și în toiul verii toride este gândit încă de la început extrem de prost.
În sezonul de ski, pe măsură ce stațiunea va deveni cunoscută, așteptati’va la ambuteiaje de mulți kilometri în sezon, și asta în rampe și pante de peste 20 de grade! În plus, drumul nu are aproape deloc rambleuri, aflandu’te în permanență la mai puțin de 1 metru de prăpastie. Cu alte cuvinte, nu e un drum pentru începători și nici pentru cei care nu stiu să folosească frâna de motor frecvent.
Lăsând toate aceste aspecte tehnice la o parte, șoseaua este unică în România prin ceea ce oferă: imagini pe care nu le poți exprima în cuvinte, sau chiar captura cum se cuvine cu aparatul foto. Înalțimea fantastică pentru România a acestui drum cere totul de la șofer, așa că nu plecați pe el cu mașina în stare tehnică precară. Pentru cei pasionați de șofat, Transalpina va detrona imediat Transfăgărășanul prin spectaculozitatea virajelor și a peisajelor care ti se desfasoara in fata ochilor.
Cum ajungi pe Transalpina, DN 67C
Pe Transalpina ajungi foarte ușor acum, având în vedere că este un drum nou, aflat în stare perfectă în zonele de contact cu DN 67 în Sud (între Ramnicu Valcea și Târgu Jiu) și DN7 în Nord.
Din Sud ajungi ori apucând spre Novaci direct din DN67 înainte de satul Bengești-Ciocadia (la 30 km distanță de Targu Jiu), ori, dacă ai puțin timp și vrei să cunoașteți și superbul “Drum de sub munte”, apucând pe DJ 665 din Horezu. Acesta din urmă e reparat de curând și șerpuiește chiar la poalele munților, fiind relativ pustiu și încântător ca peisaje. De la Novaci urci spre Rânca și o ții tot înainte…și în amonte.
Odată ajuns aici apuci spre dreapta pe drumul proaspăt renovat (pe bucata aia) și apoi, după circa 2 km, la stânga, spre Sud, începand urcușul abrupt ce duce la cel mai înalt punct din traseu, pasul Urdele (circa 2154m altitudine!).
Tot dinspre Ardeal poți urma drumul pe care l’am parcurs noi în aventura noastră, din Sibiu spre Miercurea Sibiului, apoi înainte de această localitate faci stânga spre Dobarca, urci pe macadam până la fenomenalele Poiana Sibiului și Jina, apoi continui drumul coborând abrupt și în serpentine spre Transalpina, pe un drum (înca) forestier lărgit, care va fi cel mai probabil asfaltat, într’o zonă sălbatică, direct printr’o padure (încă) sănătoasă. Vei cheltui cam 1 ora și jumătate aici, dar priveliștile sunt departe de orice altceva ai văzut în România.
În cat timp ajungi pe Transalpina
De la Sebeș până la Obârșia Lotrului faceți cam 1–1,5 ore, în functie de opririle de pe traseu. Înca 1-1,5 ore faceți de la Obârșie până la Rânca, iarăși în funcție de opririle de pe traseu. Iar de la Rânca până la Novaci, mai puțin de 20 de minute, pentru ca e numai asfalt în stare excelentă. Toate portiunile cu asfalt erau în stare perfectă, dar suntem foarte curioși să știm cum va ieși acest drum din iarnă. Transalpina se putea parcurge cu atenție cu orice tip de mașină. Până nu sunt terminate lucrările definitiv, totuși nu este recomandată iarna. Atentie însă că marcajele nu sunt pe mari porțiuni din drum, așadar nu e bine să vă prindă noaptea pe drum.
De la București faci o oră până la Pitești, încă 40 de minute – o oră până la Râmnicu Vâlcea, alte 40 de minute până la Novaci (o oră daca te oprești 10 minute la târgul de artizanat de pe drum) și încă 20 de minute până la Rânca. În total, în circa 2 ore și jumatate – 3 ore ești pe Transalpina, în funcție de viteza de deplasare.
Din Sebeș faci cam 2-3 ore, în funcție de opririle de pe traseu. Evident, timpii se pot dubla daca te vei opri să faci poze din 3 în 3 minute…
Ce poți face de pe Transalpina
Merită să te oprești de multe ori pe acest traseu, parcând cu atenție în puținele locuri în care poți face așa ceva, pentru a aprecia frumusețea nebună și incredibilul priveliștilor, care șterg cu buretele orice necaz și îți răsfață ochii și inima! Un apus de soare privit de pe acești munți îți taie răsuflarea.
Din Transalpina se răsfiră ultimul traseu de mare altitudine rămas neasfaltat din Carpații Meridionali: Strategica. Nu vom spune unde se întâmplă acest lucru, măcar pentru a păstra cât mai neatinsă această zonă. Oricum, Transalpina va deveni, odată ce va fi terminată 100%, un punct de atracție majoră. Așadar sfatul nostru ar fi să vă grabiți cât puteți la începutul anului și să profitați de topirea zăpezii pentru a urca pe drum până nu vine valul de nebunie rutieră întâlnit deja pe Transfăgărășan.
Merită să stați 2-3 nopți la Rânca și să faceți trasee montane pornind din mai multe puncte ale Transalpinei, fie și doar la 30 de minute depărtare de drum. Atenție însă, zona cere echipament specific de munte, da! De asemenea, luați 2-3 saci de plastic cu voi pentru a strânge atât ce ați putea lăsa voi în urmă cât și sticlele și conservele lăsate de cercopitecii din ce în ce mai prezenți în această zonă. Muntele este foarte fragil la peste 1500 de metri altitudine, nu uitati asta!
Șoseaua rămâne unică în Romania, oferind imagini de o frumusete nebună: incredibilul priveliștilor nu pot fi exprimate în cuvinte și nici nu prea poate fi surprins cum se cuvine cu aparatul foto. Asta nu înseamnă că nu puteți prinde capturi cu zâmbete. Transalpina, locul perfect unde puteti surprinde guri căscate de încantare…
2. Enisala
Daca ai întreba un român ce fortărețe genoveze avem în România, este foarte posibil să nu primești vreun răspuns. Și totuși, acum 700 de ani, genovezii au construit și la noi o fortăreață pe unul dintre dealurile masive de calcar care străjuiesc lacul Razim, lângă Babadag. Cetatea are numele de Enisala (mai e numită și Heracleea) și a fost ridicată pe vremea Imperiului Bizantin pentru a străjui centrul Dobrogei. Tot ce putem spune, este că are înca ziduri și turnuri care stau în picioare, reușind chiar să creeze o atmosfera spectaculoasă, iar peisajul dimprejur este unic.
3. Pădurea Letea
Padurea Letea este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa și singurul loc din Europa în care întâlnești liane și alte plante exotice apărute aici datorită semințelor aduse din Africa de păsările migratoare. Vara, când apele Dunării se retrag sub arșița soarelui, se observă cel mai bine dunele de nisip ridicându’se între fâșiile de pădure ale rezervației. Este momentul când se desfasoară un întreg spectacol cu liane încolăcite pe trunchiurile copacilor răsucite și chinuite de ape și vânt, fâșiile de pădure alternând cu liniile nisipoase și ondulate, caii sălbatici fornăind agitați, circumspecți, zborul stolurilor de pelicani…
Ce zici de un lac sărac în mijlocul pustietății? A fost creat de o inundație care a săpat marginea de canal și a dat voie unui izvor cu apă sărată să respire și să formeze o baltă în nisipurile de aici.
Din Sulina, excursia la Pădurea Letea începe dis-de-dimineaţă, când raţele sălbatice încă dorm în cuiburile dintre trestii, netulburate de bărci. Ne strângem mulţi, iar ghidul se bucură. Are cui să povestească despre Dunăre şi Deltă. Pornind de pe cheiul central, barca cu motor, lăsată mult în apă sub greutatea noastră, traversează mijlocul Canalului Sulina, iese din oraş şi intră în dreapta pe un canal îngust, paralel cu ţărmul îndepărtat al Mării Negre. Am intrat în stufăriş şi mergem încet. Doar câte un stârc cenuşiu ori câte o dumbrăveancă stau de veghe prin împrejurimi. Trecem pe lângă o gospodărie ascunsă în spatele unui gard, apoi pe lângă o barcă rătăcită între trestii. După trei sferturi de ceas, oprim şi coborâm pe mal, lângă un drum pietruit. Suntem în Cardon, un sat cu puţine gospodării, la care se ajunge cu maşina de la Sulina. Casele, ca oriunde în Deltă, sunt răsfirate pe pământul nisipos, în spatele gardurilor din lemn şi stuf, păzind liniştea dintre canalele de apă.
Canalul cu nuferi, drumul prăfuit şi poteca nisipoasă leagă Sulina de inima Pădurii Letea. În plină vară, când apele Dunării sunt retrase sub arşiţă, se observă cel mai bine cum spinările de nisip se ridică între fâşiile de pădure ale rezervaţiei. Turiştii vin atunci în număr mare, ca să vadă lianele încolăcite pe trunchiurile copacilor ori caii sălbatici, însă un alt spectacol se desfăşoară deasupra lor şi îi vrăjeşte: zborul stolurilor de pelicani, amintind tuturor de împărăţia apelor din Deltă.
Printre firele calde de nisip, cochiliile albe amintesc de marea îndepărtată, mai demult stâpână peste aceste locuri. Tufele de cârcel pigmentează cu roşu coama albă a dunei, rotunjită de vânturile neîncetate. Degeaba aşteptăm la înălţime, căci animalele mai rar se ivesc de printre copaci; pentru ele, e deja prea multă vânzoleală estivală. Ghidul ne povesteşte că, în afară de caii sălbatici deja celebri, s’au aciuat pe aici câini enoţi şi chiar şacali, veniţi pe gheţurile iernii dinspre Ucraina. Căprioarele şi mistreţii ies uneori pe dune, la fel şi viperele, însă nu sub ochii turiştilor. Letea e sălbatică.
O plimbare prin pădure, să putem admira în voie trunchiurile drepte, de care s’au încolăcit haotic zeci de liane lungi, aduse parcă din jungla lui Tarzan. Cu frunzele verzi şi roşii, viţa de vie sălbatică atârnă în voie de crengile stejarilor. Lipsesc de aici doar apele Dunării, ca să te poţi mişca prin Letea cu barca şi să vezi oglindindu-se toate contorsiunile pe care le pot face ramurile şi lianele. Se spune că, oriunde mergi, trebuie să laşi ceva ne-văzut, ca să ai motiv să te întorci vreodată. Noi vom căuta Letea din nou, pentru caii ei sălbatici şi pentru ascunzişurile inundate de ape.
Barca întâlnește o deltă însorită, cu nuferii albi şi galbeni deschişi printre frunzele late. Fiindcă adâncimea Canalului cu
nuferi este destul de mică, apa limpede a lăsat să se vadă cum tulpinile cu boboci se lungesc spre lumină.
Delta s’a animat: cormorani, găinuşe, egrete, raţe şi broaşte ţestoase se întâlnesc printre trestii; bărcile circulă în voie, stârnind valuri mari. Liniştea Pădurii Letea pare foarte departe, iar noi ne amintim că am lăsat’o prinsă de lianele cu rădăcini
în nisip.
4. Salinele Turda
Vrei un cadru de science fiction? Salina de la Turda te așteaptă pregatită.
Salina de la Turda este probabil cel mai bine amenajat obiectiv turistic din România. Exceptând perioada getică și cea a ocupației romane pentru care nu exista încă dovezi care să ateste existența unor exploatări de sare la Turda, pare’se că începuturile mineritului aici le găsim în perioada secolelor XI – XIII.
Există cel puțin două documente care fac referire la salina, unul dintre ele datat în 1075 în care cancelaria maghiară face referire la Transilvania, menționând și vama ocnelor de sare de “la cetatea ce se cheamă Turda”, și încă un document datat 1 mai 1271 care vorbeste explicit despre existența unei exploatari de sare la Turda.
Din cauza concurentei tot mai puternice a salinei de la Ocna Mureș, Salina Turda începe să decadă dupa 1840, transformându’se într’un fel de rezervă a celei de la Ocna Mureș. Dupa primul război mondial, exploatarea sării devine monopol de stat, iar declinul continuu al activității salinei de la Turda a dus la închiderea exploatării în anul 1932.
În timpul celui de’al doilea război mondial Salina este folosită de populația orașului ca adăpost antiaerian.
Între 1950-1992 primii 500 de metri ai galeriei de transport au fost utilizati ca depozit de brânzeturi, după care se redeschide pentru public ca obiectiv turistic.
În anul 2008 salina intră într’un amplu proces de modernizare și amenajare în valoare de 6 milioane de euro, fiind redată circuitului turistic începând cu luna ianuarie 2010.
Astăzi salina de la Turda este probabil cea mai renumită salină amenajată ca obiectiv turistic, cu imagini futuriste devenite deja celebre.
Cupola stil OZN care te întâmpină atunci când cotești spre găvanul în care se află mina de sare ar trebui să te pregătească pentru ce vei vedea mai jos. Sute de metri de galerii, utilaje de acum 100 de ani cu care se săpa în sare, dar mai ales o mică scară care coboară spre mina în sine.
Cum la început petreci timpul în spatii inchise, nu prea îți dai seama ce se află mai jos. Ei bine, mai jos se afla o cavitate uriașă, pe care nu mai pot să o descriu decât prin imaginile care urmează.
10 lei intrarea la cel mai spectaculos obiectiv turistic din România? Ieftin! Și cazarea în zona Turzii este corectă ca preț.
Pe aproximativ toata suprafata Minei Rudolf, ștrandului Durgău și în baza de tratament exista acces internet wi-fi gratuit.
Sursa: xplorio.ro, descopera.ro
Vatra Stră-Rumînă 