CIMITIRUL CARE PĂSTREAZĂ ÎNCĂ, UN MESAJ DE LA GEȚI

Săpînţa, cu cimitirul său vesel, deosebit de alte cimitire de la noi şi din lume, a intrat în conştiinţa călătorilor, specialiştilor, doritorilor de inedit, prin poveştile dăltuite în piatră ale celor plecaţi la cele sfinte.

Lumea s’a arătat interesată să le afle, să le vadă, să le ştie. Dar foarte puţini dintre noi am auzit de cimitirul de la Loman, o localitate din judeţul Alba, unde aproape ai zice de necrezut, se păstrează încă vechile ritualuri getice, în cazul persoanelor decedate.

Nu e tot una să mori flăcău ori bărbat aşezat la casa ta. Cum nu acelaşi tipic e pregătit femeilor care se duc în lumea cea fără de dor. În cimitirul despre care vorbim astăzi, sînt, la multe morminte, în loc de cruci, stîlpi ornamentali.

Sau şi o cruce şi un stîlp la un mormînt. Şi, ca să vadă asemenea minunăţii, ca să înţeleagă, ca să le desluşească misterul, au venit specialişti de departe, din Franţa şi din Spania.

Citiți și: CÂT DE POLIGAMI ERAU GEȚII?

Satul scoborîtor din Zalmoxio

Loman… Un sat rumînesc de ciobani, unde jumătate din an e iarnă grea şi lupii hălăduie pe uliţe, în căutare de pradă. Unde zăpada blochează drumurile şi astupă cărările. Unde oile sînt obiect de tranzacţie şi la căpătîiul morţilor.

Unde bărbaţii zîmbesc doar arar şi femeile obişnuiesc să nu le iasă din vorbă. Unde copiii, învăţaţi de mici cu munca şi căliţi în lupta cu viaţa, se duc la şcoală doar după data de 1 octombrie, cînd coboară, împreună cu familiile, de la munte cu oile.

Cînd L’a înfiripat, cu mulţi, mulţi ani în urmă, Dumnezeu a aruncat satul ăsta sus, în Munţii Sebeşului şi a decis ca toată lumea de aici să crească oile şi să lucreze lemnul.

După cum spun cu mîndrie oamenii locului, rădăcinile lor se pierd adînc, în istorie, pe vremea geților. De acolo vin, poate, mîndria şi duritatea lor, fermitatea, legătura cu lemnul.

De la Zalmoxio îşi trag, cum cred, ei puterea.

Stîlpul veşniciei contra unei oi

De acolo vine cu siguranţă şi obiceiul ca, atunci cînd moare un om, în loc de cruce să i se pună la căpătîi stîlpi de lemn.

Obiceiul este precreştin, după cum se fălesc cu tradiţia lor localnicii, de pe vremea geților. Nu toată lumea care trece dincolo este tratată de cei rămaşi la fel, desigur, vorbind din punctul de vedere al monumentului funerar.

Bărbaţii neînsuraţi au la căpătîi coloane de lemn, în vîrful cărora se află un porumbel şi un clopoţel. Înălţimea stîlpului de îngropăciune este dată de anii celui decedat: cu cît avea mai mulţi, cu atît era mai înalt, iar grosimea nu depăşeşete 20 de centrimetri.

Pentru că vine din vechime, obiceiul cere ca pe stîlp să fie imortalizate şi soarele şi luna.

Citiți și: ROMÂNI, FIȚI MÂNDRI CĂ SUNTEȚI NUMIȚI ”DACOPAȚI” DE DETRACTORI ȘI DEFĂIMĂTORI ANTIROMÂNI

Pasărea din vîrf, reprezentată ca un porumbel, are, cel puţin după cum spun localnicii, două simbolistici: una a sufletului care zboară din trup ca un porumbel nevinovat, alta de Gaia, pasărea care mijloceşte trecerea pe tărîmul morţii, chiar moartea însăşi.

Deşi meşterii fac pasărea cu aripile desfăcute, gata să’şi ia zborul, ea nu porneşte niciodată în mirajul care o deosebeşte de alte vieţuitoare. E un zbor frînt. Un zbor al neantului, înfundat în cimitirul din Loman.

Cum pentru un stîlp astfel aspectat se munceşte mai multe zile, deci meşterul nu se încadrează în timpul în care mortul e plîns de rude şi urmează să fie dus la cimitir, se fac stîlpi, de mai multe feluri din vreme.

Cînd cineva a fost lovit de necaz, poate să achiziţioneze, contra unei oi – atenţie, nu se plăteşte în bani o coloană mortuară – ceea ce doreşte şi îi face trebuinţă. Ca, de altfel, şi la atelierele mortuare din oraşe, de unde se procură cele necesare înmormîntării la momentul cuvenit.

Bărbaţii care au murit însuraţi, au şi ei pasărea morţii pe stîlpul mortuar. Lipseşte doar clopoţelul, care bărbaţilor neînsuraţi ar fi trebuit să le vestească ursita, adică fata care le este destinată spre căsătorie.

Pasărea se aşează în vîrful stîlpului. Se spune că vechii geți credeau că dacă pasărea nu este ţinută 40 de zile pe stîlp, sufletul celui mort intră într’un animal şi nu se mai ridică la cer, unde îl aştepta Zalmoxio.

Femeile nu au parte de stîlpi la căpătîi. Lor li se pun cruci, pe care meşterul a încrustat motive geometrice.

Cu siguranţă că, păstrate cum sînt de la geți, şi motivele respective au simbolistica lor. Numai că misterul semnelor se pierde în negura timpului şi meşterii de azi, deşi le fac, nu mai ştiu ce înseamnă.

Dar crucile femeieşti constituie şi ele, ca şi stîlpii bărbaţilor, adevărate opere de artă. Specialiştii, unii aduşi de misterul îngropării morţilor, de departe, din Franţa şi Spania, cred că Brîncuşi, cînd a realizat Coloana Infinitului s’a inspirat din stîlpii funerari, folosiţi la îngropăciune, dar fără pasărea din vîrf, în zona Carpaţilor Meridionali.

Mesajul geților a învins astfel timpul.

Sursa: Nina Marcu – jurnalul.ro

Citiți și: TRACIA ȘI ANATOLIA, ȚINUTURI VECHI GETICE

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

Publicitate