DELIRUL MAGHIAR: PROPAGANDĂ ȘI EXTREMISM PENTRU ”UNGARIA SFÂNTULUI ȘTEFAN”

Autorul volumului Aurel I. Rogojan, a făcut un apel pentru redescoperirea şi rescrierea istoriei, scoasă până şi din programa şcolară de minţi perfide care au ca scop destrămarea României:

“Transilvania este leagănul românilor şi al civilizaţiei tuturor popoarelor europene…Istoria României nici nu mai este materie de studiu. Asta poate să însemne că o non-elită politică înstrăinată, cosmopolită şi violentă care a săvârşit acest odios atentat la identitatea naţională are mandat să slujească promotorii ideologiilor care ţintesc statele naţional-unitare precum România să dispară”.

Tragediile respective sunt abordate in contextul unor capitole reunite sub titltul „Delirul maghiar: propaganda, spionaj si extremism pentru „Ungaria Sfantului Stefan”.

Înainte de ocupația militara hortysta a existat “ocupația” informativă a serviciilor secrete ungare, care au pregatit, în amanunt, nu numai instaurarea noii administratii, dar au planificat și elementele de tactica a terorii pentru ca populatia majoritara romana sa devina o mare muta.

Ceea ce s’a întâmplat atunci definește un anume tip de agresor al identității naționale, a cărui eventuală reapariție (a se vedea evenimente relativ recente din jurul nostru) trebuie sesizată până nu este prea târziu.

Asemenea tragedii trebuie sa constitue un avertisment și pentru serviciile actuale, în legătură cu ce se poate întâmpla și unde se poate ajunge, dacă nu se veghează asupra extremelor.

Horthyștii au urmărit deznaționalizarea populației române cu multă cruzime și tenacitate. În primul rând, pentru «decapitarea culturală», a fost lovită în modul cel mai brutal cu putință intelectualitatea românească. La 4 octombrie 1940 au fost arestați aproape toți intelectualii români din Oradea; au fost bătuți, schingiuiți, insultați și apoi urcați în vagoane de vite, care au fost plumbuite și expediate în România. La 5 octombrie, când vagoanele au ajuns la punctul de frontieră Curtici, grănicerii și vameșii români s-au cutremurat în fața imaginilor cumplite. A doua zi, scenele aveau să se repete la sosirea altui tren de vagoane plumbuite, în care fuseseră azvârliți 467 de intelectuali din județele Sălaj și Someș din orașul Cluj.

Pentru școli, cuvântul de ordine a fost: «Să nu se mai audă vorbindu’se românește!». Politica de maghiarizare forțată a căpătat o expresie elocventă în ordonanța din 1941 a Ministerului horthyst al Cultelor și Instrucțiunii Publice care stabilea ca școlile cu secții de predare mixte, în limbile română și maghiară, să treacă până la 1 martie 1942 la învățământul exclusiv în limba maghiară. În același timp s’a luat măsura ca, la înscrierea în școală, numele de familie ale tuturor elevilor să fie maghiarizate și scrise după ortografia ungurească.

Și mai gravă a fost situația în învățământul liceal. Orașe întregi cu o numeroasă populație românească în împrejurimi (precum Dej, Baia Mare, Sighetu Marmației, Zalău, Satu Mare, Târgu Mureș) au rămas de la început fără școli liceale cu limba de predare română; începând cu anul școlar 1941-1942 li s’au adăugat Bistrița și Oradea. În ceea ce privește învățământul superior în limba română, acesta a fost redus de la două academii teologice, care funcționau pe lângă episcopiile din Cluj și Oradea, la una singură, cea din Cluj, cu doar doi profesori. Întregul învățământ la Universitatea din Cluj se făcea în limba maghiară.

Frontul extern al neorevizionismului maghiar

Din 1980, când au început să se manifeste deschis divergențele dintre Ungaria și România, revizionismul extern a fost recunoscut ca aliat al guvernelor de la Budapesta.
Obiectivele urmărite sunt: promovarea compasiunii și obținerea sprijinului pe plan internațional pentru cauza ungară; menținerea și consolidarea spiritului revizionist în conștiința națională și în cea a opiniei publice; exportul și operaționalizarea doctrinei revizioniste în țările vecine, îndeosebi în România.
Printre metodele folosite se găsesc: activitățile cultural-istorice cu încărcătură emoțională naționalist-revizionistă; o intensă propagandă prin presă, literatură și artă; orientarea învățământului printr-o permanentă susținere cu carte școlară și materiale didactice purtătoare de mesaj adaptat educării copiilor; turismul propagandistic; dezvoltarea rețelelor transnaționale de organizare a tineretului în diverse formațiuni cultural-sportive, inclusiv cu caracter paramilitar; difuzarea de lucrări realizate sun egidă academică în care sunt susținute drepturile naturale asupra unor teritorii ale țărilor vecine ș.a.

Tanara generatie trebuie sa stie, si eu sunt convins ca stie, ca fara cunoasterea trecutului nu ne putem intelege prezentul si nici apara de surprizele viitorului.

Când va trebui să plătească datoriile contractate de generația politică actuala, tânăra generatie își va pune mai multe întrebări grave, inclusiv despre trecut. Și despre cine și de ce ne’a botezat români, sau care ne’ar fi fost destinul daca ne’am fi numit altfel?

Domeniul de activitate al serviciilor de informatii pentru securitate națională este prin excelenta pluridisciplinar. Unele din problemele care fac obiectul activitatii serviciilor, cele care tin de apararea unității națiunii (cauza) și a statului național-unitar (efectul), comportă cunoașterea întregului context politico-istoric, etno-cultural, geo-politic, geo-economic, diplomatic ș.a. prin care am evoluat până la stadiul în care ne aflăm.

Pentru a fi înțelese evoluții prezente și a anticipa viitorul, serviciile procesează informații istorice, economice, sociale, politice, geografice, statistice și de altă natură, în evaluări comparative ale diferitelor etape prin care a trecut o societate sau chiar omenirea în ansamblu.

Rogojan reafirmă pericolul radicalilor maghiari împotriva siguranţei naţionale a României.

În anii ’80, diversitatea ideologică a mișcării revizioniste s’a redus la două curente principale și o variantă confederalistă:

I. Revizuirea granițelor și integrarea Transilvaniei în Ungaria, curent reprezentat de:
– Fundația Ungară pentru Drepturile Omului (F.U.D.O.)
– Uniunea Ungurilor din America (U.U.A.)
– Uniunea Ardeleană din America (U.A.A.)

II. Autonomia Transilvaniei, curent reprezentat de:
– Uniunea Mondială Ardeleană (U.M.A.)
– Comitetul de Acțiune al Ungurilor Americani (C.A.U.A.)
– Colectivul de lucru al Tinerilor Unguri pentru Apărarea Ardealului (C.T.U.A.A.)
– Uniunea Mondială a Juriștilor Unguri (U.M.J.U.)

III. Soluția confederativă – asocierea politico-economică a Ungariei și României, exprimată de Conferința prietenilor Conferinței de la Balatonszárszó; în acest sens, în iunie 1988 a fost lansat un apel către societățile ungară și română, solicitându’se adeziunea la o formulă de asociere politico-economică a celor două țări.

Fundația Ungară pentru Drepturile Omului, având permanent o susținere importantă în congresul Statelor Unite, a constituit un puternic factor de presiune și influență asupra guvernelor din statele vecine cu Ungaria, stimulând evoluțiile aspirațiilor revizioniste în funcție de transformările mediului internațional de securitate.
Lobby-ul ungar – activ, sistematic organizat, penetrant – a reușit să câștige susținerea intereselor Ungariei și din partea altor state occidentale. La fel din partea Sfântului Scaun. Pierre Charpentier, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Franței la București, raporta ministrului de Externe Robert Schuman: «patru capitale se interesau, din motive diferite, de problemele catolicismului în România și, în special, din Transilvania (Roma-Sfântul Scaun, Moscova, Londra, Budapesta).» Și diplomatul francez adăuga «Ungurii nu au renunțat și nu vor renunța niciodată la această provincie.»¹
Membrii misiunilor diplomatice și consulare ale Ungariei în străinătate erau foarte atașați idealurilor revizioniste. Omologii lor occidentali îi observau atent și le întocmeau succinte fișe de caracterizare, pe care le trimiteau spre știință în interiorul propriului corp diplomatic/consular. Așa, de exemplu, Jean Verge, însărcinat cu afaceri al Delegației în Elveția a guvernului Provizoriu al Republicii Franceze la Berna, era informat, la 14 octombrie 1944, de către Jean Soulman, consul al Franței, gerant general al consulatului Franței la Berna, despre fostul consul al Ungariei la Geneva, François Honti, în următorii termeni: «Din ancheta efectuată reiese că dl. Honti […], după studii excelente la Budapesta, apoi la Paris […], a îmbrățișat cariera diplomatică […] Este, în același timp, reprezentant al ”Ligii Revizioniste”, corespondent al Pesti Hirlap, jurnalul guvernamental revizionist, secretar al Asociației Maghiarilor din Franța, care grupa în 1939 aproape 70 000 de membri; frecventa, de preferință, mediile de extremă dreapta (Tixier-Vignancourt), partizani ai revizuirii Tratatului de la Trianon. Favorabil acordului de la Munchen, ostil Cehoslovaciei; a publicat în acest sens numeroase scrieri. […] Om foarte realist […], patriot, aproape șovin […], partizan al unei apropieri de U.R.S.S. »²
Este interesant contextul în care s’a făcut această informare. În octombrie 1944, în Franța, unde diplomatul Honti a locuit fără întrerupere peste 20 de ani, a apărut «ca din senin», Comitetul Director pentru Constituirea Republicii Transilvane, cu sediu în rue Saulnier 21, Paris 9ͤ, și Manifestul pentru Constituirea Republicii Transilvane. Proiectul acestei republici a mai fost vehiculat, uneori ca o amenințare, mai mult sau mai puțin voalată, din partea Moscovei și a promotorilor panmaghiarismului. Numita republică, «independentă, neutră, cu o Constituție modernă», urma să asigure, după modelul Elveției, «libertatea sinceră, totală a cetățenilor de orice limbă, totul integrându’se în viitoarea organizare mondială […]. Unii se tem că, prin crearea unui nou stat în Europa Centrală, ar crește pericolul de conflicte. Este fals și simplist. Nu contează numărul acestor state, dacă un soi de superstat le va îngloba într’o bună zi, pentru a rezolva problemele economice, financiare și politico-sociale [s.n.]».³
În 1989, în vederea unirii și coordonării frontului neorevizionist din Europa și America, s’a constituit la Budapesta, dar cu sediul la Viena, Confederația Transilvanică.
¹ Arhiva Ministerului de Externe al Franței, A.D. Europa, 1944-1949, ff. 163-168 (Raport 1109, 25 septembrie 1948, Pierre Charpentier către Robert Schuman, ministru de Externe).
² Valeriu Florin Dobrinescu și Ion Patroiu (ed.) Documente franceze despre Transilvania, op. cit., pp.78-80.
³ Ibidem, pp. 85-86 și 92-94
Anexa 6
Documentar privind coordonarea de către guvernul Ungariei a mișcării neorevizioniste pe plan internațional la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90

STRUCTURI GUVERNAMENTALE UNGARE
Comitetul de coordonare interministerial pentru maghiarii din afara granițelor
Oficiul refugiaților

ORGANIZAȚII NEOREVIZIONISTE OFICIOASE
Uniunea Mondială a Ungurilor – Fundații
Institutul de sociologie «Teleki Pal»
Liga Revizionistă Ungară
Fundația Bethlen
Fundația pentru Artă a Ardealului
Institutul «Duna taj» (Regiunea Ddunării)
Fundația «Soros»
Fundația «Pro Transilvania»
Fundația pentru maghiarimea din Ardeal
Fundația «Lakitelek»
Fundația «Illyes Gyula»
Fundația «Speter Erzsebet»
Ordinul Cavalerilor Ioaniți
Grupul pentru cercetarea ungurimii «Magyarsagkutato Csoport»
Filiala «Pen-clubului Internațional» pentru Ungaria
Organizații pentru refugiați
Centrul Ardelean din Bekescsaba
Asociația Maghiarilor din Ardeal
Uniunea Ardeleană
Clubul Tinerilor Ardeleni
Asociația Ardeleană a județului Hajdu-Bihar
Uniunea Maghiarilor Ardeleni din Nagykanizsa
Clubul Ardelean din Salgotarjan
Centrul Ardelean din Szeged
Centrul Ardelean din Zalaegerszeg
Centrul Ardelean din Gyor
Clubul Tinerilor Ardeleni din Pecs
Centrul Ardelean din Szentendre
Organizații religioase pararevizioniste
Serviciul de Ajutorare a Refugiaților din Transilvania (cu filiale pe lângă parohiile reformate din: Budapesta, Debrecen, Miskolc, Gyula, Pecs, Szeged, Rozsaly și Kecskemet)
Organizații neorevizioniste federaliste
Filiala de la Budapesta a Partidului Radical Transnațional
Centrul prietenilor conferinței de la Szarszo

ORGANIZAȚII EXTERNE ALE EMIGRAȚIEI
(S.U.A., Canada și America Latină – circa 420 de organizații)

S.U.A.
Organizații care acționează pentru revizuirea frontierelor și refacerea Ungariei Mari
Fundația Ungară pentru Drepturile Omului
Uniunea Ardeleană din America
Organizații care acționează pentru autonomia Transilvaniei
Uniunea Mondială Ardeleană
Uniunea Ungurilor din America
Comitetul de Acțiune al Ungurilor Americani
Colectivul de lucru al Tinerilor Unguri
Pentru Apărarea Ardealului
Uniunea Mondială a Juriștilor Unguri Liberi

Canada
Federația maghiarilor din Canada
Fundația «Rakoczi»
Casa maghiară din Toronto (cuprinde și Asociația «Korosi Csoma Sandor»)
Federația Canadiano-Ungară a Luptătorilor pentru Libertate (a desfășurat activități teroriste)

Europa (circa 175 de organizații)

Austria (70)
Comitetul Internațional pentru Transilvania
Confederația Transsylvanica
Uniunea Pan-Europeană «Otto von Habsburg»

Anglia
Mișcarea pentru Independența Transilvaniei

Franța
Liga ungară pentru apărarea drepturilor omului și cetățeanului
Comitetul maghiar pentru drepturile omului

R.F. Germania
Comitetul Federal Maghiar
Societatea Scriitorilor Liberi Maghiari
Fundația luptătorilor Maghiari pentru Libertate
Uniunea Camaraderească a Luptătorilor Maghiari din Munchen

Australia
Asociația Australiană pentru Apărarea Drepturilor Umane ale Ungurilor din Ardeal
Uniunea Maghiarilor
Asociația Camarazilor de Luptă
Asociația luptătorilor Maghiari
Asociația Cercetașilor Maghiari din Australia

*Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete, Cap. – Delirul maghiar: propagandă, spionaj și extremism pentru «Ungaria Sfântului Ștefan», p. 337-338, p. 351-354, 489-491, Editura Compania, București, 2011

Aurel I. Rogojan, general de brigadă S.R.I. (rez.), este născut la data de 5 noiembrie 1949 în Incești, județul Bihor. A absolvit în 1970, ca şef de promoţie, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, arma informaţii, specializarea contraspionaj. În 1973 a absolvit şi Facultatea de ştiinţe juridice a Universităţii Bucureşti, iar în 1976 cursuri postuniversitare în specializările „criminologie” şi „psihopedagogie”. Între 1977 – 1985, a fost șeful de cabinet al secretarului de stat în Ministerul de Interne (din 1984, adjunct al ministrului de interne, iar din 1987 ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului), generalul colonel Iulian Vlad. Evenimentele din decembrie 1989, l’au găsit pe Aurel Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al Departamentului Securității Statului. S’a aflat neîntrerupt în activitate între anii 1970-2006. Timp de aproape două decenii, a desfăşurat, concomitent cu activitatea specifică, şi activitate didactică în instituţiile ce pregătesc cadre din domeniul informaţiilor şi contraspionajului. Pe lângă articole, interviuri şi conferinţe apărute în presă, a publicat o serie de lucrări în regim de „informaţii clasificate”, precum şi volumul ”1989. Dintr’o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei” (Editura Proema, Baia Mare, 2009). Este coautor al lucrărilor ”Servicii secrete străine. Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc”, împreună cu Marian Ureche (vol. 1 şi 2, Editura Paco, Bucureşti, 1999-2000), iar împreună cu Traian-Valentin Poncea, ”Servicii secrete din Ungaria” (Editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, 2003), ”Spionajul ungar în România” (Editura Elion, Bucureşti, 2007), ”Istorie, geopolitică şi spionaj în Balcanii de Vest” (Editura Proema, Baia Mare, 2009).