ASISTĂM LA PUNEREA ÎN OPERĂ A UNUI PROGRAM VIZÎND ȘTERGEREA IDENTITĂȚII NAȚIONALE A POPORULUI RUMÎN

Începem noul an sub auspicii incerte, cînd ”aripile” identităţii naţionale ne sunt frînte din interior, deşi ar trebui să ne servească drept argument de forţă în vremuri de restrişte.

Ca ţară membră a UE, avem nevoie de o voce puternică, de o afirmare clară, fără umbre, a ceea ce suntem în concertul european. Din marginile gri ale politicii comunitare, unde ne situăm azi, să facem pasul către… nucleul acţiunii şi deciziei Bruxelles-ului; de la integrarea ”lejeră”, să trecem la integrarea ”completă” în Uniune, aşa cum pleda, la Bruxelles, zilele trecute, însuşi preşedintele Rumîniei.

Cum să împlinim această dorinţă (similară, ca importanţă, cu realizarea unităţii naţionale în 1918), cînd suntem subminaţi de clasa politică şi de unii intelectuali autohtoni care răspîndesc în lume ideea că rumînii nu au o identitate naţională şi nu sunt buni de nimic la ei acasă?

Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre istoricii de marcă ai ţării, este universitarul patriot şi de curaj, pe care’l preocupă pericolul în care se află identitatea rumînească, supusă unor atacuri nedemne şi lăsată pradă unor interese uşor de identificat.

”Asistăm la punerea în operă a unui program vizînd ştergerea identităţii naţionale a poporului rumîn”

După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică de cei care ”s’au săturat de Rumînia”.

Trecutul este ”rescris”, ca într’un cunoscut roman (”1984”), iar studiul istoriei devine un fel de infracţiune, un demers ”naţionalist”.

Cine are interesul să’i văduvească pe rumîni de cercetarea propriului lor trecut?

Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că rumînii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de’a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze.

Cîţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurînd o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român.

Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria:

”În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut.”

Cu alte cuvinte, rumînii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să’i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăzneşte să’i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al ”societăţii civile.”

Rumînia însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scîrbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit’o ”Grădina Maicii Domnului”).

Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi’a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria rumînilor nu este decît o succesiune de mituri.

În opinia sa, rumînii nu au fost decît nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să’şi construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea ”mituri”.

Cei care susţin contrariul – A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. – sînt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor.

Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar:

”Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea rumînească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut.”

Cu alte cuvinte, rumînii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul rumîn are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde.

Doar duşi de mînă, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să accepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit.

Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Rumînii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale.

Una dintre direcţiile de ştergere a memoriei rumîneşti este abandonarea monumentelor istorice.

Au rumînii vocaţia distrugerii a tot ce’i leagă de trecut?

Asistăm la punerea în operă a unui program vizînd ştergerea identităţii naţionale a poporului rumîn.

În 2013, am participat la lansarea cărţii ”Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s’au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism.

Guvernanţii, prin aşa-zisa ”restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s’a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice – care făceau parte din patrimoniul naţional – pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinînd decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le’au demolat, pentru a face loc unor clădiri ”moderne”, din beton şi sticlă.

Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii  care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare.

După 1989, s’a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi.

Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care pînă la acea dată au aparţinut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului rumîn.

Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia rumînă au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului rumîn.

Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule rumîneşti au fost lăsate în paragină. Nici măcar în “Anul Brîncoveanu” (2014) nu s’au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor.

”Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor.”

Majoritatea oraşelor din Transilvania nu au statui, busturi şi alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n’ar fi cele ridicate în perioada interbelică şi chiar în anii comunismului, pieţele ar fi dominate doar de eroii altora.

Nu au găsit autorităţile postdecembriste figuri eroice în istoria rumînilor?

Pe întreg teritoriul Transilvaniei s’au instalat zeci de busturi şi alte monumente prin care sunt omagiaţi diverşi lideri maghiari. Între aceştia, şi un criminal de război, ucigaş de rumîni, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc.

De altfel, liderii UDMR nu s’au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comunişti.

Cu complicitatea guvernanţilor rumîni, în judeţele Harghita şi Covasna s’a constituit ”de facto” un ţinut al așa-zișilor ”secui” care nici nu se mai declară la recensămînt astfel , în care aplicarea legilor Rumîniei este facultativă.

În ultimii ani se acţionează intens pentru legalizarea acestuia şi constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice.

Confruntîndu’se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanţă mai multe hotărâri ale consiliilor locale din judeţ, privind autonomia acestui imaginar ţinut al unor imaginari secui, deoarece încălcau Constituţia, care prevede că Rumînia este stat naţional unitar.

Guvernul Ponta nu numai că nu a acţionat pentru impunerea legalităţii, ci l’a destituit, în august 2014, pe prefectul rumîn, înlocuindu’l cu un prefect maghiar, susţinut de UDMR.

Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească.

Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia.

Rumînii de aici sînt trataţi ca străini şi presaţi să plece cît mai repede şi cît mai departe.

În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări rumînilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decît o propagandă a “extremiştilor rumîni”.

În curînd, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcţia unui grup statuar sau a unei alei dedicate ”măreţelor umbre” de la 1918?

Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor.

Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din faţa Catedralei Încoronării. Şi în Bucureşti ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piaţa Unirii.

Asemenea opere necesită timp de gîndire şi de execuţie, iar 2018 “bate la uşă”. Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se doreşte cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente.

Desigur, poate fi realizat şi un ”rond special” – de felul celui aflat pe Cîmpia Libertăţii de la Blaj sau în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti. Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia iniţiativa şi să asigure susţinerea financiară.

”Vreau ca istoria naţională să’şi capete locul cuvenit în şcoală, în societatea rumînească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume.”

Cum integrarea europeană este un fenomen istoric în curs, vă rog să comentaţi afirmaţia recentă a preşedintelui Johannis, care a spus că doreşte o ”integrare completă” a Rumîniei în UE. Să fie aici o trimitere la linia conservatoare, de pierdere a identităţii naţionale, promovate de Bruxelles?

În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii rumîni nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană. Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea Rumîniei la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s”a cerut, pentru a demonstra că sunt “democraţi” şi deschişi spre “economia de piaţă”.

Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, Rumînia nu numai că nu şi’a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar ”să facă frumos” în faţa Bruxelles-ului.

De aici şi un anumit dispreţ pentru Rumînia, care nu este tratată ca un membru cu drepturi depline, ci ca unul care nu merită să stea decît în colţul mesei şi să i se aducă mereu reproşuri. În consecinţă, eu înţeleg declaraţia recentă a preşedintelui Rumîniei ca o hotărîre de a se înceta cu această atitudine faţă de ţara noastră şi de a fi tratată ca un stat care este pe deplin integrat în Uniunea Europeană.

Eu nu înţeleg, prin Europa unită, un continent uniform, croit după un model al teoreticienilor de laborator sau impus de statele puternice şi mari. Eu doresc o Europă armonioasă, în care fiecare ţară vine cu propriile sale valori, o Europă a civilizaţiilor, a cetăţenilor egali în drepturi şi în obligaţii.

În acea Europă, Rumînia îşi va avea locul meritat, prin mărimea teritoriului şi resursele naturale, prin populaţia ei inteligentă şi creativă, prin zestrea intelectuală şi trecutul său milenar.

Cu condiţia ca liderii politici să scape de complexul de inferioritate de care sunt dominaţi în faţa “celor mari”, să acţioneze cu hotărîre pentru progresul ţării lor şi pentru o propagandă activă pe plan internaţional.

Vreau ca istoria naţională să’şi capete locul cuvenit în şcoală, în mass-media, în societatea rumînească în general, pentru ca românii să fie mîndri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume.

Atunci denigratorii de profesie, precum cei menţionaţi mai sus, nu vor mai avea succes şi nici credibilitate, vor deveni nişte epave jalnice într’o lume care’i cunoaşte cu adevărat pe rumîni şi’i respectă aşa cum se cuvine.

Am studiat programul TV publicat vineri 16 ianuarie 2015 şi am constatat că la TVR istoria românilor beneficiază de “5 minute de istorie” pe programul 2 (excelenta emisiune realizată de Adrian Cioroianu), în timp ce “Cultura minorităţilor” are câte o jumătate de oră în cinci zile din săptămână, pe acelaşi program. Partea “leului” revine emisiunilor ”Maghiarii de pe unu” (TVR 1) şi “Maghiarii de pe doi” (TVR 2), câte o oră şi jumătate de fiecare, trei zile pe săptămână. Şi se zice că TVR este “televiziune naţională!”.

Sînt tot mai mulţi cei care cred că salvarea identităţii naţionale, întărirea statului şi protecţia maximă a naţiunii ar putea fi înfăptuite doar de monarhie.

Monarhia salvează Rumînia. Dv. ce credeţi?

Monarhia a avut un rol important în istoria rumînilor. Eu am publicat cartea Istoria rumînilor în timpul celor patru regi, patru volume, cîte unul pentru fiecare rege: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai, care s’a tipărit în patru ediţii, fapt de demonstrează interesul românilor pentru acest subiect.

Evident, monarhii respectivi au acţionat în condiţii istorice diferite, iar personalitatea lor şi’a pus amprenta asupra politicii din cei 81 ani de existenţă a acestei instituţii.

Propaganda monarhică actuală pune accentul pe activitatea lui Carol I, se vorbeşte puţin de Ferdinand – sub domnia căruia s’a realizat Marea Unire din 1918 – şi este ocultată domnia de 10 ani a lui Carol al II-lea, în timpul căreia Rumînia a realizat progrese spectaculoase (pierderea integrităţii teritoriale s’a datorat celor două mari puteri totalitare – Uniunea Sovietică şi Germania, iar insuficienta dotare a armatei este imputabilă întregii clase politice, inclusiv regelui).

Se evidenţiază faptul că regele Mihai şi’a legat numele de actul istoric de la 23 august 1944, şi de opoziţia faţă de ascensiunea comuniştilor spre acapararea puterii în stat.

Pe de altă parte sunt trecute cu vederea alte fapte: la 6 martie 1945 regele a semnat decretul de numire a guvernului Groza, la 9 mai 1945 a inaugurat statuia Ostaşului Sovietic eliberator, amplasată în faţa Guvernului Rumîniei, la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările Adunării Deputaţilor constituită în urma alegerilor falsificate din 19 noiembrie 1946.

Istoria este complexă şi nu poate fi redusă doar la aspectele pozitive şi la speculaţii, aşa cum procedează adesea realizatorii emisiunii “Ora Regelui” de la TVR (pe cînd o emisiune “Ora Republicii”?

Este o realitate că, în 1947, numai Rumînia mai avea un regim monarhic în această parte a Europei, iar la 30 decembrie, regele a trebuit să abdice. Evident, decizia a fost luată la Kremlin de I.V. Stalin, care a cerut să nu se recurgă la violenţă, avînd în vedere faptul că regele Mihai era decorat cu Ordinul “Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică.

Venirea regelui în România, după 1989, este un fapt normal, la fel şi onorurile de care se bucură.

Pe de altă parte, mărturisesc că’mi displace rapacitatea unor membri (reali sau autoproclamaţi) ai Casei Regale, care s’au grăbit să intre în posesia a cît mai multe bunuri.

Faptul că prinţul Paul a fost audiat la DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri constituie o realitate mai mult decît penibilă. Guvernul Tăriceanu s’a dovedit extrem de culant cînd a decis să’i împroprietărească pe unii membri ai Casei Regale (adevăraţi sau închipuiţi) cu anumite bunuri care aparţineau statului român.

La rîndul ei, justiţia (independenta şi intangibila justiţie românească!) nu a luat în calcul faptul că, atunci când s’a călugărit, principesa Ileana (maica Alexandra) a renunţat la toate bunurile materiale (inclusiv castelul Bran, ce’i fusese lăsat moştenire de regina Maria) şi, ca urmare, a decis să fie restituit fiilor acesteia.

Astfel, acest celebru monument istoric şi de artă a devenit locaţie pentru botezuri şi nunţi, iar piesele valoroase au fost evacuate în garnizoana grănicerilor, care şi aceasta urmează să fie retrocedată printr’un şiretlic juridic.

După cum justiţia şi guvernanţii nu au ţinut seama de faptul că legea din 1884, pentru constituirea Domeniilor Coroanei, prevedea că regele benficiază de veniturile obţinute (uzufructul) de pe moşiile respective, şi nu era proprietar al acestora, care aparţineau statului român.

Un partid de pe scena politică a propus un referendum prin care rumînii să decidă dacă vor sau nu reinstaurarea monarhiei. Care este poziţia dv.?

Avînd în vedere contextul în care regele a fost nevoit să abdice, ar fi util un referendum prin care rumînii să se pronunţe dacă doresc ca Rumînia să fie monarhie sau republică.

Totodată, trebuie să se ţină seama de faptul că toate constituţiile din vremea monarhiei ereditare (1866, 1923, 1938) prevăd:

”Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborîtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul primogenitură şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi coborîtorilor lor. Coborîtorii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului” (Constituţia din 1923, art. 77).

Ca urmare – dacă s’ar reveni la regimul monarhic şi se va aplica acest articol – nici unul dintre actualii membri ai familiei regale nu poate ocupa tronul. În 1997, regele Mihai a numit’o pe principesa Margareta în calitatea de succesoare la conducerea Casei Regale, fapt ce ţine de organizarea internă a acestei Case şi nu de regimul politic din ţara noastră.

Un rege al Rumîniei trebuie să fie bărbat, prim născut, din familia de Hohenzollern, ceea ce pare a fi o imposibilitate practică. Sau, odată cu referendumul, să se renunţe la această prevedere constituţională, inclusiv în privinţa religiei, dacă este avut în vedere principele Nicolae, nepotul regelui Mihai, care şi’a oferit “serviciile” declarând:

”Dacă ţara, rumînii mă vor chema, sînt pregătit să răspund chemării lor.”

Dar acestea sînt mai curînd speculaţii, monarhia fiind o instituţie istoriceşte depăşită.

La capitolul figuri istorice controversate se află, din nefericire, mareşalul Ion Antonescu – pentru unii, criminal de război, pentru alţii, erou naţional.

Ce se poate spune, în actualul context internaţional, despre această tragică figură a istoriei noastre moderne?

Ion Antonescu a fost un militar rumîn care şi’a adus contribuţia la făurirea unităţii naţionale, în calitate de şef al Biroului Operaţii din Cadrul Marelui Cartier General. Apreciind rolul său în războiul din 1916-1918, regele Ferdinand l’a decorat cu cea mai înaltă distincţie militară – Ordinul “Mihai Viteazul”.

A avut un rol important în cadrul delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), care a recunoscut, prin tratate, unirea Bucovinei, Transilvaniei şi Basarabiei cu Rumînia.

În calitate de ataşat militar la Londra şi Paris, de şef al Şcolii Superioare de Război, de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Ion Antonescu s’a remarcat prin exigenţă, corectitudine şi patriotism. Și’a asumat conducerea ţării în condiţiile dramatice de după sfărîmarea graniţelor Rumîniei, cînd toţi politicienii, în frunte cu Iuliu Maniu, s’au dat deoparte, promiţîndu’i sprijinul.

A crezut că, angajînd Rumînia în război alături de Germania, poate reface graniţa de Est, eliberâînd Basarabia şi nordul Bucovinei ocupate de sovietici, dar până la urmă a eşuat.

A aplicat în Rumînia politica antisemită dusă la extrem (holocaust), deportînd sute de mii de evrei în Transnistria, dintre care 123.710 (după calculele lui Dinu C. Giurescu) şi’au pierdut viaţa.

O asemenea politică nu poate avea nici o justificare, deoarece nu viza opozanţi ai regimului, ci bătrîni, femei, copii, bolnavi, pe toţi evreii în general, care au fost ridicaţi din casele lor şi trimişi peste Nistru (în Transnistria), unde au murit fără a fi avut vreo vină.

Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în timpul regimului Antonescu a funcţionat, în Bucureşti, singurul Teatru Evreiesc din Europa şi că, la sfîrșitul acestui măcel, în Rumînia trăia cea mai numeroasă comunitate evreiască de pe acest continent.

‘G. Călinescu: «Personalitatea lui Iorga e covârşitoare»”

În fine, se cuvine menţionată o altă persona non grata pentru denigratorii poporului rumîn: Nicolae Iorga. Se vorbeşte tot mai puţin de marele istoric, iar cine o face riscă a fi trecut în rîndul ”ciumat” al naţionaliştilor. De ce s’a ajuns aici?

Nicolae Iorga, ucis de legionari la 27 noiembrie 1940, în timpul guvernării Antonescu, a avut o uriaşă contribuţie la cultura rumînească şi universală.

Larga sa recunoaştere pe toate meridianele globului îi irită pe “civiştii” care trebuie să susţină că poporul rumîn este unul periferic, lipsit de valori autentice, că doar nişte naţionalişti, autohtonişti şi antieuropeni inventează ”mituri”.

A fost profesor la Facultatera de Litere şi Filosofie, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi al Institutului de Istorie Universală (pe care le’a întemeiat), rector au Universităţii din Bucureşti, preşedintele Ligii Culturale Rumîne, întemeietorul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte, preşedintele Comitetului Monumentelor Istorice, directorul gazetelor “Neamul Românesc” şi “Neamul Românesc pentru popor” , al “Revistei Istorice”, al “Revue Historique des Études Sud-Est Européennes” (înfiinţate de dânsul), întemeietorul Casei Române de la Veneţia şi al Casei Rumîne de la Fontenay-aux-Roses, preşedintele Partidului Naţionalist-Democrat, primul preşedinte al Adunării Deputaţilor de după Marea Unire (1919), preşedintele Consiliului de Miniştri (1931-1932), consilier regal (1938-1940), preşedinte al Senatului (1940).

A fost membru al Academniei Române, al Academiilor din Stockholm, Cracovia, Santiago de Chile, doctor Honoris Causa al Universităţilor din Strasbourg, Lyon, Geneva, Vilnius, Orford, Paris, Bratislava, Roma, Alger, vicepreşedinte al Comitetului internaţional al Istoricilor.

N. Iorga a scris 1.003 volume, între care istoria rumînilor în 10 volume, istoria Imperiului Bizantin, istoria statelor balcanice, istoria Imperiului Otoman, istoria rumînilor din Transilvania, istoria presei, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria învăţămîntului, istoria artei etc. etc. – multe dintre acestea publicate în limbi străine (franceză, germană).

A fost un reputat istoric şi critic literar, autor a peste 40 de piese de teatru, cele mai multe cu tematică istorică etc. etc.

După ce, în 1926-1928, a publicat 4 volume, intitulate Essai de synthèse de l’ Histoire de l’humanité, în 1940 a început să scrie Istoriologia umană, la care tocmai lucra cînd a fost răpit de legionari.

Ar fi fost o operă de căpătîi a întregii umanităţi. George Călinescu aprecia:

”Personalitatea lui Iorga e covîrşitoare.”

Lucian Boia consideră că N. Iorga este un ”naţionalist” şi un “autohtonist” al cărui mesaj este depăşit şi, deci, nefolositor.

Daţi’mi voie să cred că George Călinescu a făcut o judecată de valoare ştiinţifică, în timp ce epigonul său s’a rătăcit în meandrele politicianismului de duzină.

Sursa: cotidianul.ro

Citiți și: ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

HARTA ȘPĂGII LA ROMÂNI. OAMENI BUNI NU MAI DAȚI ȘPAGĂ ȘI CEREȚI BON FISCAL

Plecând de la premiza că lipsa de credință sau criza morală prin care trecem azi ca popor, este reală, cei care ne guvernează caută căi de a ne trezi din indiferența, indolența sau păcatul pe care unii din compatrioții noștri îl trăiesc.

Că recunoaștem sau nu, noi românii dăm șpagă, peșcheș, mită, tip, blătuim, corupem, etc, într’un cuvânt suntem imorali. Dacă eşti român, înseamnă că ai dat şpagă. Mai devreme sau mai târziu, fie cu mâna ta sau a altuia, e inevitabil că ai oferit cel puţin o „atenţie”. Fie că te’a oprit poliţia şi voiai să’ţi păstrezi carnetul, sau ai fost la spital şi îţi doreai să fii tratat omeneşte, sau ai ajuns într’o instituţie şi voiai să îţi găseşti o rezolvare la care aveai dreptul, ai fost obligat, direct sau indirect, să dai mită. Fie poliţistul te’a fezandat până ai înţeles cum se rezolvă, fie pacienţii de salon ţi’au spus cât mai e „cursul” pentru operaţie, sau doamna de la informaţii ţi’a sugerat că o ciocolată la cutărică, te scuteşte de multe drumuri în plus.

ȘPAGA PE REGIUNI

ARDEAL, BANAT, CRIȘANA, MARAMUREȘ

Contrar așteptărilor vestul și centrul României nu lipsește de pe harta corupției, a șpăgii și a comportamentului imoral. Este o veste proastă pentru adepții ideii că tot acest flagel vine de la București. Din nefericire pentru toți românii, nici ardelenii sau bănățenii nu mai sunt modelul de ”îngeri” morali sau incoruptibili, în care sunt prezentați în paginile de pe internet ale secesioniștilor, federaliștilor sau autonomiștilor demagogi. Minciuna, dezinformarea, demagogia și falsul fac casă bună cu aceste situri, sau pagini de pe facebook care nu merită să fie nici pomenite. Nu fac decât să arunce cu noroi în ”ceilalți”, practicând fără scrupule, aruncarea gunoiului propriu sub preș, adăugând la corupția generalizată și aceste obiceiuri josnice.

Statistic aceste regiuni cumulează 429 cazuri semnalate.

MOLDOVA

În regiunea Moldova s’au semnalat doar 172 de cazuri.

MUNTENIA, OLTENIA, DOBROGEA, BUCUREȘTI

Cum era de așteptat sudul infierat de ”transilvăniști” arată mai rău, dar pe principiul că e mai moral să arăți paiul din ochii altora, acești lupi moraliști doar aparent au dreptate. Cifra cazurilor semnalate din regiunile sudice este de 216, iar dacă adăugăm cele 361 din București avem o cifră care depășește ”Transilvania curată”, 577. Spunem că doar aparent, deoarece la fel cum demagogii ”transilvăniști” acuză colonizarea Ardealului de către moldovenii mai puțin înstăriți care vor un venit decent pentru familiile lor, același lucru s’a petrecut în ultimii 100 de ani și cu populația capitalei. Dar ce este de’a dreptul incorect afirmat pe seama modovenilor este cifra aproape neînsemnată de cazuri semnalate de imoralitate, pe care o regăsim printre moldoveni, care arată că românii noștri din estul țării nu au ”școală” pentru a corupe. Cu alte cuvinte, nu au adus moldovenii spre Ardeal metehne urâte, care existau deaja, ci poate tocmai la Cluj sau Brașov se ”școlesc”, în arta mituirii.  Realitatea totuși, este că pentru a corupe, a mitui, a mulțumi, nu are nimic de a face cu zona unde ne naștem, ci cu o istorie ce se pierde în anii întunecați de ocupație imperială de la vest, sud, și est.

La români, şpaga e ca o cangrenă, un obicei . E răspândită în întreg corpul social şi întipărită în inconştientul nostru colectiv. De la taximetrişti sau portari şi până la medici şi funcţionari, toţi ştim că „trebuie” să dăm, iar ei toţi „aşteaptă” să dăm. Excepţiile sunt atât de puţine, încât servesc mai mult drept curiozităţi sociale.

La noi şpaga a devenit un obicei social, un fel de „bună ziua” mai deosebit, un „how do you do” care se strecoară în buzunar. O vedem de mici, de când avem prima problemă care necesită o vizită la doctor sau când avem prima întâlnire cu ciocolata doamnei învăţătoare. Dintr’o combinaţie a unui sistem public disfuncţional şi a unei nefaste moşteniri fanariote a bacşişului, ne’am obişnuit să fim schizoizi din naştere. Există două sisteme: cel oficial al instituţiilor statului şi cel paralel, care trăieşte în aceleaşi instituţii, ca o umbră care îţi întunecă drumul până o potoleşti cu bănuţii care zornăie.

Dar şi după ce te’ai resemnat că vei da „o atenţie”, nu e deloc uşor. E un gest de care ne e ruşine (aproape) tuturor. Nemaivorbind despre cum să dai şpagă fără să fii văzut sau fără să te simţi umilit, de multe ori nici măcar nu ştii cât să dai. Şpaga rămâne întotdeauna ceva despre care auzi peste tot, dar despre care nimeni nu vorbeşte.

Ca să nu mai avem aceste mustrări de conștiință, nu e mai bine să nu oferim această atenție? Nu este mai bine să ne încărcăm cu o mare doză de ”nesimțire” și să nu mai introducem mâna în poșetă, buzunar sau portofel pentru a scoate bani pentru a corupe, mitui sau ”mulțumi”?

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a6/Hippocratis_jusiurandum.jpg

„Fundamentul credinței este iubirea”, Dan Puric

Astfel că numeroase profesii care altădată reprezentau în societate, modele de conduită și demnitate sunt azi corupte de persoane care strică imaginea lor. Imaginea tuturor medicilor este coruptă de cazuri concrete anchetate de procurori. Dar problema nu rezidă din greșeala pe care a comis’o un medic, ci din parcursul de imoralitate instituit în ani și care capătă deja istorie. în obiceiul de a mulțumi pe medic.

Cei care luptă pentru a combate corupția îi deranjează doar pe oamenii care iau mită, mituiții, în timp ce mituitorii care dau își văd de treabă nestingheriți. Doar prin a arăta Europei că la noi se fac reforme, noi nu vom scăpa de flagel.
Vedem și auzim în media vorbindu’se despre percheziții, dosare de corupție și politicieni arestați și acuzați că ar fi luat mită.

Citiți și:  CLASA POLITICĂ, UN NOU ÎNCEPUT, PE FONDUL ZĂNGĂNITULUI DE CĂTUȘE

De ce persistă mita în politică, vămi, învățământ și sistemul sanitar?
Nu este secret pentru nimeni că oamenii mituiesc vameșul, profesorul sau medicul, că în instituțiile de învățământ, în spitale sau la trecerea frontierei, șpaga este la ea acasă.
Lumea vorbește că profesorii cer, în mod deschis, bani de la studenți, iar de la an la an, sumele sunt tot mai mari.
Persoanele care doresc sau sunt în nevoie, apelează la sistemul medical și ”mulțumesc” cu bani, medicilor de familie, doctorilor și chirurgilor din spitale sau asistentelor medicale, pentru ajutorul și grija lor. Cei mai mulți nu conștientizează că asta este munca lor și pentru aceasta ei primesc salariu, pentru serviciile acestea întreg corpul medicilor este sub jurământul lui Hippocrate.
În multe universități, absolvenții facultăților de medicină rostesc la sfârșitul ceremoniei de încheiere a ciclului universitar jurământul lui Hippocrate:

„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:
Să respect pe cel care m’a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce’mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să’i consider pe descendenții lui ca frați și să’i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să’i feresc de orice daună sau violență.
Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.
Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”

Medicii care cer șpagă nu doar că încalcă legea, ci și propriul lor jurământ, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale, atunci când au fost de acord că o vor face ”numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor” nu și spre folosul lor personal, dar și că se vor ”ține departe de orice acțiune dăunătoare”.

Începând cu 1 martie, toți comercianții sunt obligați să afișeze lângă casa de marcat un anunț de atenționare a clienților prin care să’i informeze că, în cazul în care nu primesc bon fiscal, pot sa păstreze produsul cumpărat fără să’l plătească. Evident că oamenii erau invitați și prin reglementările în vigoare a cere bonurile doveditoare pentru plata efectuată.
Acest lucru va fi posibil ca urmare a Ordinului MFP nr. 159/2015, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 131 din 20 februarie 2015.
“Daca nu primiți bonul fiscal, aveti obligația să’l solicitați. În cazul unui refuz, aveti dreptul de a beneficia de bunul achizitionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia. Solicitati si pastrati bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare si ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale”.

La prima vedere pare a fi un îndemn imoral. Cum să nu plătească un om de bună credință, întreținerea la bloc, dacă administratorul nu emite chitanță?
Se propune în bunăvoința Ministerului Finanțelor, când a prezentat modelul de anunț publicat pe care comercianții vor fi obligati să’l afișeze lânga casa de marcat. În plus, anunțul cuprinde și numărul de telefon Telverde 0800.800.085 al ministerului, pe care consumatorii îl pot apela gratuit pentru a semnala situațiile în care magazinele nu emit bonuri fiscale. În cazul în care, comercianții nu vor respecta legislația în vigoare vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 si 4.000 de lei.

bon fiscalNu știm cât de mult se va trezi spiritul civic al românilor de a cere un bon fiscal și de a eradica cu ajutorul lor evaziunea fiscală alarmantă, dar în mod sigur sunt destui care vor profita de invitația guvernului de a’și însuși bunuri fără a le achita, încurajând astfel situații penibile.

În cazul acesta, nu putem risca să asistăm la multe cazuri de furt cu legea în mână?
Se considera că măsura care a intrat în vigoare de la 1 martie este neconstituțională, și că, fără o dezbatere publica și fără o fundamentare serioasă a fost aprobat un act normativ care nu face decat să creeze situatii conflictuale. Prin această măsură legislativă se poate încuraja furtul din magazine, astfel încât unii clienți pot profita de o asemenea situație zicând că:

“nu’i cer bonul dacă nu mi l’a dat, așa că pot sa plec cu produsele fără să plătesc pentru că legea este de partea mea”.

Sunt deja voci care susțin că măsura este una exagerată și nefuncțională, care nu duce la realizarea scopului, acela de fiscalizare a veniturilor, ci mai degrabă permite un comportament abuziv din partea cumpărătorilor.
“Această ordonanță creează o poziție de forță între comercianți și clienți, tensionând relatia dintre aceștia”, spune un reprezentant al patronilor.
De aceeași părere sunt și comerciantii care cred că este o măsura care nu îi avantajează:

“Nu toți clienții sunt onești. Unii, vor profita de această lege pentru a încerca sa beneficieze de produsele pe care și le doresc fără să plătească, mizând pe faptul că pot spune ca nu au primit bonul fiscal”.
Întreprinzătorii sunt de părere că, pentru a exista o activitate economica sustenabila si profitabila, reciproc avantajoasă, evaziunea fiscală ar putea fi eliminata prin măsuri de relaxare fiscală și nu prin astfel de acțiuni neconstituționale de constrângere.

Cert este că pădure fără uscături nu există, printre comercianți, dar și printre cumpărători avem certitudinea că ei există, dar care în timp vor fi izolați de masa de oameni de bună credință. Oamenii de bună credință știu să discearnă ce este imoral, iar ei vor impune până la urmă linia ce trebuie urmată. Spiritul civic există, dar se manifestă izolat.

CU SIGURANȚĂ OMUL DE BUNĂ CREDINȚĂ VA CERE BONUL FISCAL ȘI VA PLĂTI TOT CE TREBUIE PLĂTIT. ACESTA ESTE ȘI MOTIVUL PENTRU CARE ROMÂNIA NU A DISPĂRUT DE PE HARTA EUROPEI, PENTRU CĂ OAMENII DE BUNĂ CREDINȚĂ EXISTĂ. Și sunt cei mai mulți.

Ne’o spune și Dan Puric:

”A te reîndrăgosti de propria ta țară, înseamnă a crede în Dumnezeu, iar fundamentul credinței este iubirea. Copilul iubirii este frumosul. Într’o lume care se urâțește în fiecare zi cu o viteză fantastică, nu putem vorbi de înfrumusețare, ci de ochiul care vede frumosul până și în acest dezastru”

Sursa: piatadespagă.ro, mfinante.ro, argumentpress.ro, puescu.ro

Citiți și: ”ROMÂNIA ESTE O PEPINIERĂ DE GENII”, DEZASTRUL ESTE PRODUS DE CEI MEDIOCRI

SOROȘ ESTE ACUZAT CĂ URMĂREȘTE PRĂBUȘIREA EURO ȘI GERMANIA

Soroș finanțează și susține Syriza subteran: săptămânalul German Wirtschafts Woche îl acuză pe Soroș că finanțează și susține Syriza pentru a prabuși Euro și Germania. Vedeți cum se concepe noul sistem economic mondial neocomunist de mâine.

După ce a forțat lira sterlină încasând un profit uriaș, se pare că Soroș a pariat pe prăbușirea euro țintind împreună cu liderul grec al partidului Syriza, Alexis Tsipras, un nou profit speculativ. Jocurile până azi sunt în grafic, acest partid a câștigat alegerile și a format guvernul în Grecia, iar ținta lor declarată este scoaterea Greciei din zona euro. Cât este în joc soarta Greciei, și cât este doar un pariu pus pe variația speculativă a ratei de schimb, vom vedea în perioada următoare.

În anul 2009 filantropul Soroș a decis înființarea unui think-tank pentru economie, care să’i promoveze ideile. A donat 50 milioane dolari pentru înființarea Institute for New Economic Thinking (INET), organizație care subvenționează de fapt viziunea paternalistă a statului și cele mai noi pledoarii pentru intervenționism economic. Lui i s’au alăturat imediat alți moguli, dintre care nu putea să lipsească David Rockefeller, pentru că bancherii doresc, nu’i așa,… salvarea planetei. Mierea nu atrage doar apicultorul…nu’i așa? Jeffrey Sachs, alături de Willem Buiter (fost la Goldman Sachs, în prezent la Citigroup) și alți economiști apropiați industriei bancare, sunt în Advisory Board.

INET are ca scop să dezvolte o nouă paradigmă economică mondială și este compus din numeroase personalități care susțin intervenția guvernului în economiile naționale, și care văd capitalismul ca un sistem viciat

În 2013, ONG-urile sponsorizate de Soros, în primul rând INET, au organizat, susținut și finanțat deplasările în SUA ale șefului Syriza, Alexis Tsipras, care a ținut prelegeri academice și s’a întâlnit cu oficiali guvernamentali americani. Informația a apărut în presa germană. Sponsorizările au fost imediat negate de INET, dar prezența simultană a INET-ului și a lui Tsipras precum și prezența simultană a INET-ului cu alți membri SYRIZA, la aceleasi conferințe in SUA, sunt un fapt dovedit.

Un teoretician INET (Soroș think-tank), Thomas Ferguson, de la Universitatea din Massachusetts, a participat la o conferință la New York cu reprezentanți ai partidului grec de extremă stânga Syriza, unde au fost invitați să dezbată la Facultatea de Drept de la Universitatea Columbia.

Astfel că „Thomas Ferguson, de la Universitatea din Massachusetts”, care este membru al INET (thinktank-ul lui Soros), a participat la o conferință la New York, împreună cu reprezentanți ai partidului grec de extremă stânga Syriza, asta după ce a în prealabil fusese invitat să participe la o conferință împreună cu Tsipras, șeful Syriza, la Universitatea Americană „Columbia Law School”

La conferința de la Columbia Law School, „în fața unui auditoriu plin”, Alexis Tsipras, liderul Partidului SYRIZA, și’a exprimat opinia cu privire la zgârciții germani, și a evocat teama de un nou Adolf Hitler vorbind despre un nou fascism care este creat în Europa. Au mai vorbit și însoțitorii și consilierii săi economici Giannis Milios și Rena Dourou, membru al Partidului Syriza în parlamentul grec.

De ce sponsorizează Soroș agitatori anti-capitaliști ca Tsipras cu tiradele sale împotriva Germaniei? Împărtășește el teoriile sale demagogice? Sau sunt doar lozincile care formează perdeaua de fum necesară ascunderii speculațiilor subterane? Colegii de pe Wall Street vorbesc doar în șoaptă, lucru care dezvăluie teamă de influența lui Soroș, dar și de amintiri vechi, din care se distinge de multe ori fraza:

„Soroș vrea să se răzbune pe Germania.”

Un cunoscător al familiei vorbește de Soroș și de o anumită „relație de dragoste-ură față de Germania”. Acțiunile sale din Europa și din Germania, dovedesc interesul său deosebit din cauza istoriei sale personale. Zelul narcisist-nevrotic a lui George Soros se manifestă în turneele sale prin Europa. „Tragedia Uniunii Europene”, a fost titlul ultimului său discurs din septembrie la Berlin.

Investitorul Soroș nu este un om de afaceri, care a creat o valoare reală. Nu este un pionier erou, în sensul care este Joseph Schumpeter, care a încetățenit termenul de distrugere creatoare prin competiție. Niciunul nu a zguduit piața cu produsele și inovațiile sale. Baza de afaceri ale lui Soros nu a fost distrugerea creatoare, dar nici creativitatea distructivă.

Soroș și’a căpătat notorietatea și a devenit de renume mondial în 1992 ca „Omul care a spart Banca Angliei”, omul care a forțat Banca Angliei. Banca Angliei nu a putut ține față ratei de schimb, iar lira s’a prăbușit, profiturile lui Soros crescând datorită pariului său, speculația sa fiind estimată la 1.400.000.000 dolari.

Oare pe cât a pariat astăzi Soroș, decăderea Euro? Cât va fi profitul său în cazul prăbușirii euro și cât îi va reveni lui Tsipras? Aceasta pare să fie cartea pe care o joacă Soroș și Tsipras la păcănelele finanțelor europene. Înclinația sa pentru astfel de operațiuni este dovedită de acțiunile sale de până astăzi, el având probleme cu Securities and Exchange Commission din SUA. În Franța, Exchange Commission a cercetat ani de zile afacerea sa din 1988. Chiar și în țara sa natală Ungaria supravegherea împotriva Soros Fund Management a dus la identificarea unor ilegalități și i s’a impus o amendă în 2009 de 1,6 milioane euro. De asemenea, la criza din Asia de 1997-1998 Soroș a câștigat. Din nou el a pariat împotriva unei monede, de data aceasta pe bahtul thailandez. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel în economie, susține că fenomenul Soros a avut loc înainte de alimentarea crizei „pentru distracție și profit”.

Citiți și:  DATORIA MONDIALĂ: 200.000 MILIARDE $, CE URMEAZĂ?

Paul Krugman, prevede într’un articol din New York Times vremuri grele pentru Europa, din cu totul alte motive decât Soros şi oferind o soluţie diferită de cea propusă de omul de afaceri. „Situaţia din Europa este într’adevăr înfricoşătoare”, spune Krugman, „state care reprezintă o treime din economia zonei euro sunt supuse unor atacuri speculative, existenţa monedei unice este în pericol, iar un colaps al acesteia ar putea aduce pagube grave întregii lumi.” Austeritatea fiscală propusă de politicieni este, crede Krugman, o soluţie greşită.

„Fără extinderea politicilor fiscale şi monetare în economiile puternice ale Europei, misiunile de salvare vor eşua”, spune economistul. „De unde să vină creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă? Răspunsul este din exporturi către alte ţări europene. Însă acestea nu pot creşte dacă atât statele creditoare, cât şi cele debitoare impun măsuri de austeritate”, spune Krugman. Iar deocamdată nu se vede că elitele politice au de gând să’şi regândească dogmele.

Acest lucru se întâmplă şi din cauza memoriei selective a acestora, „care vorbesc adeseori despre inflaţia din Germania anilor ’20, care nu are nici o legătură cu situaţia actuală”, crede Krugman, „dar nu şi despre un exemplu mult mai relevant: politica cancelarului german Hermann Brüning, care la începutul anilor ’30 a insistat să aibă un buget balansat şi să păstreze standardul de aur, ceea ce a făcut ca Marea Depresie să fie mai puternică în Germania decât în restul Europei”, ducând în cele din urmă la ascensiunea lui Hitler şi izbucnirea celui de’al doilea război mondial. „Având în vedere ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca moneda comună să supravieţuiască şi ceea ce liderii europeni sunt dispuşi să facă, e greu să mai fii optimist”, conclude Krugman.

Tot el susține: “Moneda euro este o construcţie prea puţin fiabilă”.

”Eu nu văd cum această ţară (Grecia) poate rămâne în zona euro. Este practic imposibil. Dar ieşirea ei ar provoca o retragere masivă a depozitelor din băncile spaniole şi italiene, la care BCE ar fi nevoită să reacţioneze printr’o injectare nelimitată de lichidităţi. Altfel, în termen de două săptămâni, Bundesbank n’ar mai face faţă, ceea ce ar însemna sfârşitul monedei euro.”

Într’un interviu acordat revistei L’Express, Krugman afirmă:

La început era Grecia. Nimeni nu poate nega faptul că Atena avea o problemă de disciplină bugetară şi că poartă o mare parte din vină pentru necazurile sale. Dar, în toiul panicii, am transformat această ţară în explicaţie automată a crizei europene. Reacţia de a strânge şurubul şi de a învinovăţi laxismul social şi bugetar pentru problemele din zona euro se potrivea perfect cu tendinţa naturală a băncilor centrale. Se potrivea de asemenea cu dogmatismul germanilor, întotdeauna prompţi să reproşeze altora de a nu fi atât de disciplinaţi ca ei. Ceea ce înseamnă să uiţi faptul că Grecia este un caz aparte, unic, izolat. Dar interpretarea problemelor sale a contribuit la făurirea unui amalgam care a justificat dogma generală de rigoare. Din conformism, orice alt punct de vedere a fost rapid exclus din dezbatere.

Deci îi incriminaţi atunci pe nemţi?

Dintr’un punct de vedere istoric, atitudinea lor se explică printr-o fobie a inflaţiei, pe care o văd ca origine a tragediei lor din trecut. Dar ei par să fi şters din memoria lor colectivă suferinţele cauzate de teribilele politici deflaţioniste din anii ’30. Influenţa lor în BCE se explică, desigur, prin statutul dominant în Europa şi de asemenea prin ambiţia lor iniţială de a face din această instituţie o pavăză împotriva inflaţiei şi a lipsei de disciplină. […] Germania este creditorul unei Europe care a cunoscut într-adevăr o perioadă de exuberanţă. Aş fi fost totuşi curios să văd ce leacuri ar fi fost propuse dacă, de exemplu, fluxurile de capital ar fi izvorât din Spania către sectorul imobiliar german, şi nu invers.

Eraţi de la început eurosceptic?

Da, cred că moneda euro era o idee romantică, un frumos simbol de unitate politică. Dar renunţarea la moneda naţională înseamnă şi o pierdere de flexibilitate. Nu este uşor să se compenseze această lipsă de manevră. Există două mijloace în caz de criză localizată: mobilitatea forţei de muncă, pentru a compensa scăderea productivităţii, şi mai ales integrarea fiscală, pentru a egaliza pierderile de venituri. Din acest punct de vedere, Europa era mult mai puţin aptă pentru o monedă unică decât Statele Unite ale Americii. Să comparăm Florida şi Spania: acelaşi balon imobiliar, acelaşi crach, aceeaşi prăbuşire. Dar, în, Statele Unite, oamenii pot pleca să găsească de lucru într’un alt stat, mai puţin atins. Pretutindeni, ajutoarele sociale, asigurările de sănătate, cheltuielile federale şi garanţiile bancare naţionale sunt menţinute de către Washington. Nu este cazul în Europa.

Ce credeţi despre răspunsul european la criză?

Spusele mele împotriva politicilor de austeritate vizează ţările care mai au încă de ales. Nici Spania, nici Grecia nu pot lepăda cererile germane şi lua riscul de a nu mai primi bani. Dar, din punctul meu de vedere, Franţa nu este într’o situaţie bugetară critică şi nu are atâta nevoie de o politică de austeritate.

Patru din cinci cetățeni germani (81 la sută) cred că criza euro nu sa încheiat încă.  Acesta este rezultatul unui sondaj reprezentativ realizat de firma de votare Insa, în numele ziarului

Care ar fi consecinţele dispariţiei monedei unice?

Închipuiţi’vă datorii făcute într’o monedă care nu mai există… Cred că zona ar intra într’o recesiune severă timp de vreun an înainte ca ţara să găsească mijlocul de a continua comerţul şi, precum Spania şi Italia, să regăsească ceva competitivitate. Din punct de vedere politic, ar fi grav: eşecul celui mai mare proiect din istorie şi discreditarea liderilor implicaţi în menţinerea vechiului sistem ar suna ceasul insurecţiilor populiste şi naţionaliste.

Ce soluţie aţi preconiza pentru ţările din Sud?

Soluţia clasică ar fi devalorizarea internă. În principiu, scăderea salariilor ar permite o regăsire a competitivităţii. Dar nicio ţară, nici măcar Irlanda sau Letonia, nu a reuşit cu adevărat să obţină o scădere a salariilor din sectorul privat. De altfel, deflaţia sporeşte povara datoriei private în euro. La care se adaugă  riscul de fugă a capitalurilor, instabilitatea guvernelor însărcinate cu aceste măsuri, şi toate acestea conduc într’un impas…

Dar, germanii nu sunt de acord cu acest punct de vedere:  Patru din cinci cetățeni germani (81%) cred că euro-criza  nu există. Acesta este rezultatul unui sondaj reprezentativ realizat de institutul Insa, în numele ziarului „Bild”. Doar 7% dintre respondenți cred că această criză este reală. Îngrijorați, mulți germani urmăresc totuși evoluția situației din Grecia. Doar 34 % vede țara pe calea cea bună. În schimb, 39% sunt convinși că Grecia nu face un efort serios pentru a reforma țara pe baze durabile.

„Pentru marea majoritate a germanilor, criza euro nu s’a încheiat încă”, a declarat directorul agenției INSA, Hermann Binkert, ziarului Bild.

Pesimismul lui Krugman este însă, în consonanță cu aprecierile lui Soroș, după cum constatăm. Dar pentru afacerile sale speculative, Soros nu este de vină. Ele pot fi doar din punct de vedere moral condamnabile. Puteți disprețui în schimb asocierea sa totală cu acțiunile Fondului Soros pe care’l administrează, Soros însuși deja din 1977, a ales „calea nenorocită și mizerabilă” de a’și trăi viața ca un speculant imoral.

Cu toate acestea ceea ce este într’adevăr uimitor, este modul în care Soros poate reinterpreta existența lui de speculant. Auto-prezentarea sa în calitate de savant reușește să provoace lumii o notă de evlavie, deși exact roadele speculațiilor lui sunt principalul motiv pentru care interpretările și profețiile sale pompoase sunt tranzacționate pe forumuri de elită din lume, cum ar fi ”aurul intelectual”. George Soros din Olimpul său financiar, pare un oracol care plătește taxe peisajului politic, care pare că nu vede toate aceste ”reușite” că sunt datorită pariului său legendar împotriva lirei, ci doar că speculațiile de succes sunt sursa de participare intelectuală a afacerii Soroș. Acesta arată lumii că banii lui au în principal o semnificație funcțională. Ecești bani îi dau acces și audiență. Vocea sa este de vănzare, dar cel mai odios este că se și plătește pentru ea. Această stare de lucruri îi asigură valabilitatea acestuia, dar trebuie spus deschis că afacerea sa este doar de spălare, de albire morală a banilor săi.

Cine este INET – INSTITUTE FOR NEW ECONOMIC THINKING – Institut inființat și finanțat de Soros?

Acest institut ”caută să creeze o noua ‘paradigmă economică mondială’
Co-Fondator George Soros

Consiliului de administrație îl include pe Drummond Pike, fondator și președinte al Fundatiei Tides.
Este compus din numeroase personalități care favorizează intervenția guvernului în economiile naționale, și care văd capitalismul ca un sistem viciat

Institutul New Economic Thinking (INET) a fost conceput în ianuarie 2009, când Anatole Kaletsky, un editorialist pe teme economice în ziarul Times din Londra care se opunea „modelului non-interventionist al capitalismului” și care era adeptul „favorizării cheltuielilor publice ale deficitelor și ‘alte pachete de stimulare’ [date de către stat], ca întărituri împotriva depresiei economice” și care vedea „în urma crizei financiare mondiale, o oportunitatea unică de a remodela economia”, a discutat cu George Soroș. Opt luni mai târziu, Soroș a reunit 25 economiști, finanțiști, și jurnaliști în Bedford, New York, să se gândească la ideea lui Kaletsky.
„Summit-ul Bedford”, a dus la un „acord unanim că paradigma noastră economică trebuie să se schimbe”, și la o „recunoaștere a importanței de a responsabiliza tânăra generație de economiști de a regândi” domeniul economiei.
Pentru a’și atinge acest scop, INET-ul a fost creat ca o fundatie non-profit, în octombrie 2009, cu o finanțare inițială de 50 milioane dolari finanțare furnizată de institutul pentru o Societate Deschisă Soros. Kaletsky a devenit membru al consiliului de administrație INET-ului.
Co-fondator al INET-ului împreună cu George Soros a fost Jim Balsillie, CEO al companiei de telecomunicații canadiene Research In Motion. În 2010, Balsillie a fost numit la Organizația Națiunilor Unite în Comitetul Central al Grupului privind Sustenabilitatea Globală, grup însărcinat să adreseze „riscul tot mai mare al schimbărilor climatice periculoase.”
INET acordă sponsorizări, în general, între 25.000 dolari și 250.000 dolari, persoanelor fizice sau echipelor „care propun cercetare în noul domeniu de gândire economică.’
Organizația de asemenea, a înființat grupuri de lucru formate din cercetatori conduși de economiști seniori – de multe ori preluați de la Consiliul Consultativ al INET-ului, grupuri care „identifică probleme critice care necesită o cercetare în profunzime”,
Începând din aprilie 2011, INET a stabilit noi Departamente: Departamentul de Capital Uman, un Grup de Lucru pentru Oportunitățile Economice, un Grup de Lucru pentru o Istorie a Gândirii Economice, precum și un Grup de Lucru pentru o Istorie a Economiei
Mai mult decât atât, INET planifică periodic conferințe și reuniuni regionale în diferite locații pentru „a aduce oameni din diferite domenii și școli de gândire împreună” pentru a discuta probleme „care necesită urgent o nouă gândire economică.”

Directorul executiv INET este Robert Johnson, un consultant internațional și investitor financiar, care anterior a fost director general la Soros Fund Management.
Membrii cheie ai consiliului de conducere INET includ:
Erik Berglof, fondator și președinte al Centrului pentru Cercetări Economice și Financiare din Moscova, iar un coleg senior nerezident la Brookings Institution
Drummond Pike, fondator si presedinte al Fundatiei Tides
John Shattuck, fostul vice-președinte al Universității Harvard și fost director executiv al American Civil Liberties Union (Uniunea pentru Libertăși Civile) din Washington, cu biroul în Washington DC

Consiliul consultativ INET a inclus persoane fizice, cum ar fi:
Paul Davidson, profesor de economie care este un puternic susținător al viziunii Keynesiene care susține că intervenția activă a guvernului pe piețe este cea mai bună metodă de a asigura creșterea economică și stabilitatea;
Robert Dugger, un partener ce conduce o companie internațională de gestionare a activelor financiare și un membru al consiliului de administrație al organizației Democracy Alliance (Alianța Democratică);
Thomas Ferguson, un editorialist, profesor de științe politice și mult timp editor colaborator la ziarul The Nation;
Duncan Foley, un profesor de economie care i’a mulțumit lui Karl Marx pentru „intuițiile mari” în analiza sa „foarte relevantă și foarte puternică” a societății capitaliste și a defectele sale.

James Heckman, profesor de economie la Universitatea din Chicago, care solicită finanțarea publică masivă pentru „resursele educaționale și de dezvoltare” pentru copiii mici ce provin din „familiile defavorizate”;
John Kay, fondatorul celui mai mare institut de consultanță economică independent din Marea Britanie, cel care a ridiculizat „mantra fundamentalismului economiei de piață” si care a criticat „modelul de afaceri American” bazat „pe propriul interes care se manifestă nestingherit, pe privatizări și pe impozite scăzute”; cel care a criticat principiul „o singură mărime se potrivește tuturor”, principiu care „rănește țările în curs de dezvoltare”.
Axel Leijonhufvud, mult timp profesor la UCLA si la Universitatea din Trento (Italia), care îmbrățișează doctrina economică keynesiană;
Kenneth Rogoff, un economist care susține că actualul „capitalism neînfrânat” din America a provocat „inegalități imense”, care au condus la „tensiuni” și „fricțiune socială”. El sustine impozitul pe mostenirea bunurilor ca o modalitate de a „nivela distributia veniturilor intre generatii”;
Jeffrey Sachs, un economist de mult timp asociat cu George Soros care a organizat și condus Proiectului Mileniului al Organizației Națiunilor Unite, un sistem de redistribuire masivă care cere guvernelor țărilor bogate să aloce o parte din PIB-ul lor pentru a promova „dezvoltarea economică și bunăstarea țărilor în curs de dezvoltare.” (Sachs a lăudat socialiștii ca fiind „atât moștenitorii cat și liderii căii politice celei mai importante și celei mai de succes din lume”, și a lăudat „angajamentul lor puternic pentru principiile etice universaliste și pentru re-distribuirea fiscală.”)
Amartya Sen, o profesoara de economie care a discutat „limitările imense la care ești supus dacă te bazezi în întregime pe economia de piață și pe motivația profitului”, și care spune că criza economică din 2008 a fost „parțial generată de o uriașă supraestimare a înțelepciunii proceselor economiei de piata.”
Informații adiționale despre INSTITUTUL PENTRU NOUA GÂNDIRE ECONOMICĂ (INET)
Într’un efort „de a extinde comunitatea noastră globală, și de a accelera rata de schimbare, și de a extinde impactul asupra domeniului economiei”, INET a înființat o rețea de „Institute” mai mici în campusurile universitare majore care să „acționeze ca hub-uri în extinderea viziunii INET în întreaga lume”. Organizația a stabilit, de asemenea, parteneriate formale cu London School of Economics Political Science (Școala de la Studii Politice și Economice), cu Centre for International Governance Innovation (Centrul pentru Inovarea Guvernanței Internaționale), și cu James Martin 21st Century School de la Universitatea din Oxford.
Consiliul de conducere consultativ al INET-ului a inclus un număr de persoane cu legături la London School of Economics, instituție fondată în 1895 de către membrii socialiști din Fabian Society (Societatea Fabian). Printre acești membrii ai consiliului de conducere INET se numără: George Akerlof – profesor de economie de la UC Berkeley, Markus Brunnermeier – profesor de economie de la Princeton, Willem Buiter – economist la Citigroup, Charles Goodhart – membrul al Financial Markets Group și Perry Mehrling – profesor de economie.

Care sunt punctele comune ale lui Soroș cu ceilalți unsprezece? Scopul lor este să controleze și să conducă întreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic.

De ce doresc ei să stăpânească lumea? Pentru că având putere și bogație, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face același lucru dacă ar avea acces la bogăție și putere, cel mai probabil.
Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:
1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic și a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii naționale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (în special a creștinismului) și înlocuirea lor cu o religie unică de tip New Age.
4. Controlul total al populației globului și a fiecarui individ în parte precum și transformarea lor în “sclavi de tip modern”, vezi legile Big Brother.
5. Reducerea masivă a populației globului până la o limita ușor de susținut de către mediul și resursele planetei.
6. Promovarea depravării și a obiceiurilor rele pentru îndepărtarea moralei creștine.
7. Distrugerea modelului actual de societate și a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertății de exprimare și restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.

Toate acestea se întâmplă chiar ACUM și într’un ritm tot mai accelerat.

Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragându’se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu’se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Aici, poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Aceste familii sunt (in ordine alfabetica):
1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn
Membrii acestor familii ocupă cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlată aproape în intregime de aceste familii ne spune că Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranită și îmbrăcată TOATA populația globului.

Toate instrumentele prin care bancherii controleaza financiar populația globului, prin Fondul Monetar International, Banca Mondială, Banca Reglementărilor Internaționale, Bancile Centrale precum și mecanismele de impozitare a populașiei. Este cel mai diabolic sistem de control al populației conceput vreodată. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului?

“Dați’mi pe mână moneda unei țări și nu mă mai interesează cine face legile în acea țară” este un celebru citat al lui Rothschild.

Nu mai contează cine face legile și ce legi face, căci oricum se aplică numai directivele FMI. Cine se opune azi ieșirii din aria de influență a FMI, îi este negreșit o slugă.
Cred că este evident pentru toată lumea că Imperiul acestor dinastii avute își urmărește doar propriile interese și se folosește de Europa, pe post de vasal pentru a’și atinge scopurile expansioniste.

După manevra cu sancțiunile impuse Rusiei și cea care a dus la scăderea masivă a prețului petrolului,ambele cu scopul de a falimenta economia rusească și pentru a trezi nemulțumirea maselor populare față de regimul lui Putin, acum în UE se pun la cale contramăsuri, menite să extragă surplusul de bogăție de care ar putea beneficia cetățenii statelor europene ca urmare a scăderii prețului petrolului.

Pentru a diminua scăderile de prețuri și reîncuraja creșterea inflației, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a propus Consiliului guvernatorilor cheltuirea a până la 1.100 de miliarde de euro, pentru suplimentarea lichidităţilor.

Măsura ar avea drept scop stimularea inflaţiei în zona euro.

Draghi şi board-ul executiv al BCE, format din şase membri, au recomandat consiliului guvernatorilor achiziţii de obligaţiuni în valoare de 50 de miliarde de euro pe lună, până în decembrie 2016.

Justificarea BCE pentru acest program, aşa cum se poate reţine din declaraţiile anterioare ale oficialilor băncii, este accea că inflaţia este foarte scăzută, chiar cu minus în faţă, în teritoriul deflaţiei. E drept, scăderea generală a preţurilor a fost influenţată aproape total de scăderile de preţuri în energie, după înjumătăţirea cotaţiilor la petrol.

Se pune acum întrebarea, ce investiții intenționează să facă UE cu acest surplus monetar? Răspunsul ni’l dă miliardarul de carton George Soroș în calitatea sa de speculant financiar internațional, care, crede el, că îi conferă autoritate în domeniul geopolitic și militar.

Europa trebuie să recunoască că se află sub atacul Rusiei și să ajute Ucraina, care ar putea avea nevoie de până la 50 de miliarde de dolari, a spus George Soroș, care consideră că această criză ucraineana reprezintă un pericol mai mare decât Grecia.

“Europa trebuie să se trezească și să recunoască faptul că este atacată de Rusia. Liderii europeni nu tratează corect situația și dacă nu vor acorda un program de sprijin impresionant în schimbul unui plan de reforme agresive, Ucraina probabil se va prăbuși”, a afirmat Soroș.

Vedeți cum totul se leagă într’un plan minuțios și precis, menit să servească interesele acestui grup ?! Soroș cere indirect liderilor europeni să finanțeze războiul neconvențional din Ucraina purtat de SUA și NATO împotriva Rusiei. Și din ce bani ar putea să finanțeze acest război, dacă nu din banii fraierilor de europeni? Prin Europa asta suntem și noi, iar dacă tot am amintit de România, Johannis tocmai a chemat partidele la consultări pentru a adopta Pactul pentru Apărare, care prevede cel puțin 2 % din PIB alocați pentru apărare pentru următorii 10 ani. Vedeți cum se leagă totul? Pactul de Apărare ne dă gaură în buzunare și nouă.

De 200 de ani încoace tot ce se întâmplă în Europa la capitolul revoluţii şi frământări sociale este controlat de Imperiul miliardarilor. Orice mişcare pare curată în imaginea publică, dar la vârf ştim cine trage sforile, deși ei nu ies aproape niciodată la tribună cu defilarea armatelor.

Sursa: wiwo.de, Fluierul.ro, discoverthenetworks.org, romanialibera.ro, L’Express, dantanasescu.ro

Citiți și: AVERTISMENT PENTRU EUROPA

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

%d blogeri au apreciat: