”MOLDOVENIȘTII” VOR UNIREA, DUPĂ CE 20 DE ANI S’AU OPUS VEHEMENT

Liderul Asociației ”Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, dar și liderul formaţiunii “Patrioţii Moldovei”, Mihail Garbuz, au declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că unica soluție pentru Republica Moldova este Unirea cu România.

”Am să fac o declarație oficială care multora nu le va place. Eu deja nu mai cred ca poporul moldovenesc poate să aleagă conștient guvernanții, și dacă timp de 23 de ani situația cu criminalitatea nu s’a îmbunătățit ci s’a înrăutățit, dacă în această perioadă de timp noi nu am îmbunătățit viața ci am înrăutățit’o; eu ajung acum la concluzia că singura posibilitate de a face ordine în Moldova și să arestăm toți criminalii de la putere este Unirea cu România”, a spus Ghelici. Tot el a mai adăugat: ,,Dacă maine va fi referendum pentru cu unirea cu România, atunci eu aș vota PRO (…) Eu văd în România cum se fac reforme, eu văd cum acolo sunt arestați bandiții de la putere”. În același timp, acesta a subliniat: ”Eu am fost mereu pentru o Moldovă independentă, dar astăzi eu nu văd nici o prerspectivă ca Moldova să fie un stat de drept, apărată de fărădelege, afară de Unirea cu statul care într’adevar face reforme”.

În același context, un alt anti-român cunoscut, Mihail Garbuz, a precizat că ”cea mai mare problemă este faptul că cei care sunt astăzi la putere sunt împotriva Unirii, ei fură aici, ei au aici tot ce le trebuie. Dacă ei ajung în România, ei sunt puși la dubă, de aceasta ei sun cei care în primul rând nu vor Unirea”.

Așa va arăta noul stat rezultat din unirea României cu Republica Moldova:

Sau astfel, după o reformă administrativă cu revenirea în Republica Moldova la județele din trecut:

Institutul Republican Internațional în parteneriat cu organizația Gallup efectuează periodic sondaje de opinie în Republica Moldova în legatură cu diverse aspecte social politice. Rezultatele de mai jos reflectă percepția publică asupra chestiunii unirii

Un sondaj efectuat în noiembrie-decembrie 2010 și analizat pe larg in studiul ”Republica Moldova în conștiința publică românească” a abordat și chestiunea unirii.

Consecințele economice ale unificării celor două state nu sunt neglijabile. Aritmetic, rezultatele unificării ar fi următoarele:

Fiodor Ghelici și Mihail Garbuz s’au evidențiat până în prezent ca mari anti-români, cu poziții și discursuri împotriva identității românești și a proiectului unirii României cu Republica Moldova.

Dacă până recent, unirea României cu Moldova a fost considerată improbabilă, din cauza unei lipse de interes din partea ambelor țări, în acest moment datorită conjucturii politice din Republica Moldova, datele problemei se schimbă radical.

În România, deși majoritatea partidelor politice au sprijinit conceptul, cel puțin teoretic, unirea ar reprezenta cel mai probabil o povară pentru economia țării, așa cum reiese din datele de mai sus, deoarece Moldova este în prezent cea mai săracă țară din Europa. Din acest motiv, Uniunea Europeană se arată în general ostilă unionismului, și, deși a sprijinit și sprijină Moldova în politica sa externă, mulți analiști politici dispută pregătirea politică a Moldovei, și faptul că ar fi progresat suficient pentru unificare. Alt motiv, pentru care și membrii NATO sunt reticenți față de unionism, este că unirea ar fi socotită de Federația Rusă drept o provocare, cum reiese clar din declarațiile succesive ale liderilor ruși. Din acest motiv, o eventuală unificare nu ar cuprinde decât acea parte a Moldovei aflată la vest de râul Nistru, deoarece Transnistria unde sunt staționate și trupe ruse, aflată de cealaltă parte a fluviului, refuză să facă parte din statul român, oficialii transnistrieni admițând unirea Moldovei cu România, numai atâta timp cât Transnistria nu e inclusă.

În perioada de dinainte de 2005, doar Mișcarea Unionistă din Republica Moldova și Partidul Popular Creștin Democrat au sprijinit activ unificarea. Însă, poziția Creștin-Democraților a devenit nesigură după colaborarea acestora, începând din 2005, cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Datorită acestei schimbări în politica Republicii Moldova, a fost creat Partidul Național Liberal (similar partidului cu același nume din România), care susține cauza uniunii dintre România și Republica Moldova și a integrării în UE.

Cu toate aceastea, discuțiile cu privire la unificare sunt în creștere după cum poate fi observat din diferite articole din presă și forumurile de pe internet din ambele țări.

În 2004, publicația română Ziua a publicat o serie de articole în care un diplomat rus susținea un plan care afirma că ar fi susținut de Vladimir Putin și prin care se accepta unirea Moldovei cu România în schimbul recunoașterii de către România a independenței Transnistriei sau a alipirii acesteia la Federația Rusă. Președintele rus, Putin, nu a confirmat sau infirmat aceste afirmații. Jurnaliștii români, însă, au considerat false aceste articole, întrucât nu se specifica nimic legat de situația orașului Tighina aflat sub controlul auto-proclamatelor autorități din Transnistria și nu explica cum ar putea convinge Rusia un stat independent, Republica Moldova, să accepte această uniune.

Citiți și: GEN. ION COSTAȘ: S’AR PUTEA REALIZA UN SCHIMB DE TERITORII, DACĂ UCRAINA IA TRANSNISTRIA ȘI NE DĂ BUCOVINA ȘI BUGEACUL

În ianuarie 2006, președintele României, Traian Băsescu și’a declarat public susținerea puternică pentru integrarea Republicii Moldova în UE, afirmând că „politica României ar trebui să fie unificarea națiunii române în interiorul UE”, soluție rezonabilă, cǎci ar înlǎtura reținerile unora din Europa față de o nouǎ „reîntregire” românǎ.

Conform sondajelor din martie 2006, 51% din populația României sprijină reunirea cu Republica Moldova, iar 27% sunt împotrivă. Dintre partizanii reuniunii, 28% sprijină unirea, incluzând Transnistria, iar 16% fără Transnistria.

În iulie 2006, președintele României, Traian Băsescu, a declarat că a făcut o propunere președintelui de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, astfel încât să adere ambele țări la UE împreună. Această ofertă, a fost refuzată de către Voronin (care din 2009 nu mai este președinte la Chișinău), iar Băsescu a declarat în continuare că va respecta această decizie a Republicii Moldova, iar România va ajuta Moldova să intre pe drumul de integrarea în Uniunea Europeanǎ.

Pe parcursul anului 2006, mișcarea unionistă a câștigat teren, subiectul fiind mult mai discutat în ziarele din România, iar peste 100.000 de cetățeni ai Republicii Moldova au cerut pașapoarte românești în doar douǎ luni, august și septembrie 2006. Un articol în publicația Cotidianul, care estima costul unificării la 30-35 miliarde de dolari a provocat un val de reacții negative în publicații precum Ziua sau unele publicații din Republica Moldova – Timpul și Jurnal de Chișinău, care acuzau Cotidianul de exagerarea costurilor și limitarea uniunii doar la dimensiunea materială. La finalul anului 2006, în lunile noiembrie și decembrie, a existat o explozie de cereri de obținere a cetățeniei române, din partea cetățenilor Republicii Moldova, consulatul României nemaifăcând față la numărul de cereri.

În urma declarării independenței Kosovare, ziarul moscovit Pravda a publicat un articol care exprimă îngrijorarea Rusiei pentru posibila unificare a Republicii Moldova cu România, în contextul precedentului Kosovo. Mai mult, ziarul estimează poziția Moscovei astfel: „astăzi pentru Moscova este mai importanta o altă problemă: să nu admită anexarea fostei Basarabii de către România”. Această declarație se încadrează în ansamblul manifestărilor politice, diplomatice și militare ale luptei de influență, în jurul Mării Negre, între Federația Rusă și NATO împreună cu Uniunea Europeană, luptă care se desfășoară și în Ucraina („revoluția portocalie”) sau în Georgia (conflictul din Abhazia și Osetia de Sud). În acest context, mișcarea pentru reunificarea României cu Moldova se situează geopolitic în rândul fenomenelor pe care strategii NATO le definesc ca un containment („îngrădire”) al influenței Rusiei, în timp ce politica Transnistriei și a forțelor care, în Republica Moldova, se opun reunificării, se situează în rândul fenomenelor care manifestă și susțin influența Rusă, pe care se și bazează.

Pe 7 aprilie 2009 peste 30 de mii de persoane au ieșit pe străzile Chișinăului, ca să conteste victoria comuniștilor la alegeri, scandând ”Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. În timpul demonstrațiilor, unii dintre manifestanți au agitat steaguri românești și au arborat drapelului României și al Uniunii Europene pe clădirile Parlamentului și Președinției.

În cursul zilei de 8 aprilie, Vladimir Voronin, președinte în exercițiu după expirarea mandatului de șef al statului pe 7 aprilie, a reiterat acuzațiile că România s’ar fi aflat în spatele protestelor violente de la Chișinău, anunțând expulzarea ambasadorului român la Chișinău, Filip Teodorescu și introducerea sistemului de vize pentru cetățenii români.

În urma alegerilor anticipate din iulie 2009, Partidul Comuniștilor a pierdut majoritatea în Parlament, în favoarea partidelor de opoziție PL, PLDM, AMN și PDM. Acestea au constituit o coaliție de guvernare sub numele de Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), iar ca urmare a poziției pro-europene a noii conduceri de la Chișinău, pentru prima dată după 8 ani de guvernare comunistă ostilă României a început un dezgheț al relațiilor bilaterale dintre București și Chișinău.

Președintele prin interim al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat de mai multe ori că se consideră român și chiar că este unionist. Însă a ținut să precizeze că acestea sunt doar viziunile sale personale, și că unirea după model german cu România nu este pe agenda politică a noii conduceri de la Chișinău.
Unirea unul câte unul și controversele suscitate de aceasta

Unirea personală a cetățenilor Moldoveni cu România (după expresia lui Mircea Druc) consistă în acordarea cetățeniei române pentru cetățenii Republicii Moldova. În data de 18 decembrie 2007, Traian Băsescu a declarat pe postul TV public că în spiritul apropierii dintre Republica Moldova și România ar trebui ca cetățenia română să fie acordată tuturor cetățenilor din Republica Moldova, chiar dacă nu sunt de origine etnică română. Acestă propunere a fost pusă în practică, el declarând că în 2008 au primit cetățenie română aproape 2500 de persoane, iar în 2009 14 000, în timp ce alte mii de dosare erau în curs de procesare. În anul 2010 se preconizează un ritm de eliberare al pașapoartelor de 10 000 pe lună.

Această situație a stârnit diverse reacții, în general ostile, în Uniunea Europeană. În 13 iulie 2010 Der Spiegel afirmând că prin asta s-ar permite cetățenilor unui stat care nu face parte din UE să intre, totuși, ușor în UE, „prin ușa din spate”, și că asta ar reprezenta o extindere pe ascuns a EU spre Est, fără a avea vreo aprobare în acest sens prin vreun referendum sau acord cu Brussels, Berlin sau Paris.

De asemenea, Der Spiegel afirmă că doar 2% din moldoveni se declară români, iar pe moldoveni nu’i interesează unirea cu România, care, oricum, ar fi, alături de Bulgaria, una dintre cele mai sărace țări de pe continent, ci accesul în Europa, unde să’și ofere ieftin forța de muncă.

Articolul din „Der Spiegel” a primit replica Ministerului Afacerilor Externe din România sub forma unui comunicat acordat presei centrale, în care se spune că faptul că unii dintre foștii cetățeni români și’au pierdut cetățenia din motive neimputabile lor este o chestiune de notorietate, iar in materia redobândirii cetățeniei Romania nu face excepție de la normele europene, și că articolul 10 din Legea cetățeniei române conține prevederi similare cu articolul 116 din constitutia Republicii Federale Germania, care reglementează faptul că „foștii cetățeni germani, care în perioada 30 ianuarie 1933 – 8 mai 1945 și’au pierdut cetățenia din motive politice, etnice sau religioase, precum și descendenții acestora pot redobândi, la cerere, cetățenia germană”.

În plus, o parte a presei remarcă că nici pentru absorbția RDG nu s’a organizat vreun referendum la nivel european, statele continentului luând act de voința liber exprimată a germanilor de a trăi într’o singură țară, iar prin acest act au intrat în UE 18 milioane de germani, în timp ce în cazul Republicii Moldova este vorba de numai 3 milioane.
Diferențe și convergențe față de modelul german și de alte unionisme
Mișcarea unionistă din cele două țări susține ideea reunificării Republicii Moldova cu România bazându’se pe identitatea cultural-lingvistică dintre băștinașii celor două state, și pe istoria comună a Moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, până în 1812, între 1918 și 1940 și între 1941 și 1944. Privind modalitățile unirii, se referă la modelul reunificării germane din 1990.

Există însă, față de modelul german, diferențe. În ciuda faptului că până în 1871, Germania nu exista, în locul ei găsindu’se regate, principate și ducate diferite (cu limbi germanice diferite), în mentalul colectiv al populației din Est sentimentul germanității nu a fost niciodată combătut de autoritățile sovietice apoi comuniste din RDG, al cărei nume oficial era Republica Democrată Germană, iar chestiunea reunificării nu a fost niciodată respinsă, depinzând de condițiile acesteia. Germania de Vest era considerată de către elita politică a RDG ca fiind „teritoriu național aflat sub ocupație capitalistă”: în Germania de Est nu a fost niciodată promovată o identitate națională diferită față de cea a celorlalți Germani, limba era denumită tot germană, minoritățile conlocuitoare (slavii Sorabi) reprezentau sub 2% din populație și trăiau acolo din Evul mediu, nu erau colonizate recent de Imperiul Rus sau de URSS și nu erau în poziție social-economică dominantă, iar în momentul căderii Zidului Berlinului cvasi-totalitatea cetățenilor doreau și revendicau unirea. Altă diferență față de situația Germaniei este existența altor trei state germanofone sau preponderent germanofone: Austria, Elveția și Liechtenstein separate de Germania, cu existența cărora oamenii sunt obișnuiți de veacuri, care nu suscită controverse fiind bazate pe același model social și politic ca și Germania, în care limba poartă același nume, și în care orice vorbitor al germanei se poate referi nestingherit la Germania, la istoria și cultura poporului german, fără să fie socotit de autorități ca fiind un partizan al imperialismului german.

Unionismul românofonilor din România și Republica Moldova este unul dintre numeroasele unionisme existând în Europa și în lume: cel german, care a reușit, precum și cele ale Yemenului și Vietnamului, dar și cele, mult mai numeroase, care au dat greș: Austria cu Germania în 1918, Coreea, țările arabe între ele, statele polineziene între ele, Cipru cu Grecia, Macedonia slavă cu Bulgaria, țările sârbești după prăbușirea Iugoslaviei, Kosovo cu Albania, Bielorusia cu Rusia după prăbușirea URSS, Osetia de Nord cu cea de Sud, Senegalul cu Gambia apoi cu Mali, Malaezia cu Indonezia, ș.a. În cele mai multe din aceste cazuri, forțele centrifuge au fost mai puternice decât cele unioniste… Un caz particular este Armenia cu Karabahul, unire efectivă pe teren, dar nerecunoscută juridic.

O adevărată cotitură s’a produs odată cu recensământul din Republica Moldova care a avut un adevărat ecou și constituie un reviriment în tabăra unioniștilor, rezultatele fiind o mare speranță printre românii de pretutindeni.