SOROȘ ESTE ACUZAT CĂ URMĂREȘTE PRĂBUȘIREA EURO ȘI GERMANIA

Soroș finanțează și susține Syriza subteran: săptămânalul German Wirtschafts Woche îl acuză pe Soroș că finanțează și susține Syriza pentru a prabuși Euro și Germania. Vedeți cum se concepe noul sistem economic mondial neocomunist de mâine.

După ce a forțat lira sterlină încasând un profit uriaș, se pare că Soroș a pariat pe prăbușirea euro țintind împreună cu liderul grec al partidului Syriza, Alexis Tsipras, un nou profit speculativ. Jocurile până azi sunt în grafic, acest partid a câștigat alegerile și a format guvernul în Grecia, iar ținta lor declarată este scoaterea Greciei din zona euro. Cât este în joc soarta Greciei, și cât este doar un pariu pus pe variația speculativă a ratei de schimb, vom vedea în perioada următoare.

În anul 2009 filantropul Soroș a decis înființarea unui think-tank pentru economie, care să’i promoveze ideile. A donat 50 milioane dolari pentru înființarea Institute for New Economic Thinking (INET), organizație care subvenționează de fapt viziunea paternalistă a statului și cele mai noi pledoarii pentru intervenționism economic. Lui i s’au alăturat imediat alți moguli, dintre care nu putea să lipsească David Rockefeller, pentru că bancherii doresc, nu’i așa,… salvarea planetei. Mierea nu atrage doar apicultorul…nu’i așa? Jeffrey Sachs, alături de Willem Buiter (fost la Goldman Sachs, în prezent la Citigroup) și alți economiști apropiați industriei bancare, sunt în Advisory Board.

INET are ca scop să dezvolte o nouă paradigmă economică mondială și este compus din numeroase personalități care susțin intervenția guvernului în economiile naționale, și care văd capitalismul ca un sistem viciat

În 2013, ONG-urile sponsorizate de Soros, în primul rând INET, au organizat, susținut și finanțat deplasările în SUA ale șefului Syriza, Alexis Tsipras, care a ținut prelegeri academice și s’a întâlnit cu oficiali guvernamentali americani. Informația a apărut în presa germană. Sponsorizările au fost imediat negate de INET, dar prezența simultană a INET-ului și a lui Tsipras precum și prezența simultană a INET-ului cu alți membri SYRIZA, la aceleasi conferințe in SUA, sunt un fapt dovedit.

Un teoretician INET (Soroș think-tank), Thomas Ferguson, de la Universitatea din Massachusetts, a participat la o conferință la New York cu reprezentanți ai partidului grec de extremă stânga Syriza, unde au fost invitați să dezbată la Facultatea de Drept de la Universitatea Columbia.

Astfel că „Thomas Ferguson, de la Universitatea din Massachusetts”, care este membru al INET (thinktank-ul lui Soros), a participat la o conferință la New York, împreună cu reprezentanți ai partidului grec de extremă stânga Syriza, asta după ce a în prealabil fusese invitat să participe la o conferință împreună cu Tsipras, șeful Syriza, la Universitatea Americană „Columbia Law School”

La conferința de la Columbia Law School, „în fața unui auditoriu plin”, Alexis Tsipras, liderul Partidului SYRIZA, și’a exprimat opinia cu privire la zgârciții germani, și a evocat teama de un nou Adolf Hitler vorbind despre un nou fascism care este creat în Europa. Au mai vorbit și însoțitorii și consilierii săi economici Giannis Milios și Rena Dourou, membru al Partidului Syriza în parlamentul grec.

De ce sponsorizează Soroș agitatori anti-capitaliști ca Tsipras cu tiradele sale împotriva Germaniei? Împărtășește el teoriile sale demagogice? Sau sunt doar lozincile care formează perdeaua de fum necesară ascunderii speculațiilor subterane? Colegii de pe Wall Street vorbesc doar în șoaptă, lucru care dezvăluie teamă de influența lui Soroș, dar și de amintiri vechi, din care se distinge de multe ori fraza:

„Soroș vrea să se răzbune pe Germania.”

Un cunoscător al familiei vorbește de Soroș și de o anumită „relație de dragoste-ură față de Germania”. Acțiunile sale din Europa și din Germania, dovedesc interesul său deosebit din cauza istoriei sale personale. Zelul narcisist-nevrotic a lui George Soros se manifestă în turneele sale prin Europa. „Tragedia Uniunii Europene”, a fost titlul ultimului său discurs din septembrie la Berlin.

Investitorul Soroș nu este un om de afaceri, care a creat o valoare reală. Nu este un pionier erou, în sensul care este Joseph Schumpeter, care a încetățenit termenul de distrugere creatoare prin competiție. Niciunul nu a zguduit piața cu produsele și inovațiile sale. Baza de afaceri ale lui Soros nu a fost distrugerea creatoare, dar nici creativitatea distructivă.

Soroș și’a căpătat notorietatea și a devenit de renume mondial în 1992 ca „Omul care a spart Banca Angliei”, omul care a forțat Banca Angliei. Banca Angliei nu a putut ține față ratei de schimb, iar lira s’a prăbușit, profiturile lui Soros crescând datorită pariului său, speculația sa fiind estimată la 1.400.000.000 dolari.

Oare pe cât a pariat astăzi Soroș, decăderea Euro? Cât va fi profitul său în cazul prăbușirii euro și cât îi va reveni lui Tsipras? Aceasta pare să fie cartea pe care o joacă Soroș și Tsipras la păcănelele finanțelor europene. Înclinația sa pentru astfel de operațiuni este dovedită de acțiunile sale de până astăzi, el având probleme cu Securities and Exchange Commission din SUA. În Franța, Exchange Commission a cercetat ani de zile afacerea sa din 1988. Chiar și în țara sa natală Ungaria supravegherea împotriva Soros Fund Management a dus la identificarea unor ilegalități și i s’a impus o amendă în 2009 de 1,6 milioane euro. De asemenea, la criza din Asia de 1997-1998 Soroș a câștigat. Din nou el a pariat împotriva unei monede, de data aceasta pe bahtul thailandez. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel în economie, susține că fenomenul Soros a avut loc înainte de alimentarea crizei „pentru distracție și profit”.

Citiți și:  DATORIA MONDIALĂ: 200.000 MILIARDE $, CE URMEAZĂ?

Paul Krugman, prevede într’un articol din New York Times vremuri grele pentru Europa, din cu totul alte motive decât Soros şi oferind o soluţie diferită de cea propusă de omul de afaceri. „Situaţia din Europa este într’adevăr înfricoşătoare”, spune Krugman, „state care reprezintă o treime din economia zonei euro sunt supuse unor atacuri speculative, existenţa monedei unice este în pericol, iar un colaps al acesteia ar putea aduce pagube grave întregii lumi.” Austeritatea fiscală propusă de politicieni este, crede Krugman, o soluţie greşită.

„Fără extinderea politicilor fiscale şi monetare în economiile puternice ale Europei, misiunile de salvare vor eşua”, spune economistul. „De unde să vină creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă? Răspunsul este din exporturi către alte ţări europene. Însă acestea nu pot creşte dacă atât statele creditoare, cât şi cele debitoare impun măsuri de austeritate”, spune Krugman. Iar deocamdată nu se vede că elitele politice au de gând să’şi regândească dogmele.

Acest lucru se întâmplă şi din cauza memoriei selective a acestora, „care vorbesc adeseori despre inflaţia din Germania anilor ’20, care nu are nici o legătură cu situaţia actuală”, crede Krugman, „dar nu şi despre un exemplu mult mai relevant: politica cancelarului german Hermann Brüning, care la începutul anilor ’30 a insistat să aibă un buget balansat şi să păstreze standardul de aur, ceea ce a făcut ca Marea Depresie să fie mai puternică în Germania decât în restul Europei”, ducând în cele din urmă la ascensiunea lui Hitler şi izbucnirea celui de’al doilea război mondial. „Având în vedere ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca moneda comună să supravieţuiască şi ceea ce liderii europeni sunt dispuşi să facă, e greu să mai fii optimist”, conclude Krugman.

Tot el susține: “Moneda euro este o construcţie prea puţin fiabilă”.

”Eu nu văd cum această ţară (Grecia) poate rămâne în zona euro. Este practic imposibil. Dar ieşirea ei ar provoca o retragere masivă a depozitelor din băncile spaniole şi italiene, la care BCE ar fi nevoită să reacţioneze printr’o injectare nelimitată de lichidităţi. Altfel, în termen de două săptămâni, Bundesbank n’ar mai face faţă, ceea ce ar însemna sfârşitul monedei euro.”

Într’un interviu acordat revistei L’Express, Krugman afirmă:

La început era Grecia. Nimeni nu poate nega faptul că Atena avea o problemă de disciplină bugetară şi că poartă o mare parte din vină pentru necazurile sale. Dar, în toiul panicii, am transformat această ţară în explicaţie automată a crizei europene. Reacţia de a strânge şurubul şi de a învinovăţi laxismul social şi bugetar pentru problemele din zona euro se potrivea perfect cu tendinţa naturală a băncilor centrale. Se potrivea de asemenea cu dogmatismul germanilor, întotdeauna prompţi să reproşeze altora de a nu fi atât de disciplinaţi ca ei. Ceea ce înseamnă să uiţi faptul că Grecia este un caz aparte, unic, izolat. Dar interpretarea problemelor sale a contribuit la făurirea unui amalgam care a justificat dogma generală de rigoare. Din conformism, orice alt punct de vedere a fost rapid exclus din dezbatere.

Deci îi incriminaţi atunci pe nemţi?

Dintr’un punct de vedere istoric, atitudinea lor se explică printr-o fobie a inflaţiei, pe care o văd ca origine a tragediei lor din trecut. Dar ei par să fi şters din memoria lor colectivă suferinţele cauzate de teribilele politici deflaţioniste din anii ’30. Influenţa lor în BCE se explică, desigur, prin statutul dominant în Europa şi de asemenea prin ambiţia lor iniţială de a face din această instituţie o pavăză împotriva inflaţiei şi a lipsei de disciplină. […] Germania este creditorul unei Europe care a cunoscut într-adevăr o perioadă de exuberanţă. Aş fi fost totuşi curios să văd ce leacuri ar fi fost propuse dacă, de exemplu, fluxurile de capital ar fi izvorât din Spania către sectorul imobiliar german, şi nu invers.

Eraţi de la început eurosceptic?

Da, cred că moneda euro era o idee romantică, un frumos simbol de unitate politică. Dar renunţarea la moneda naţională înseamnă şi o pierdere de flexibilitate. Nu este uşor să se compenseze această lipsă de manevră. Există două mijloace în caz de criză localizată: mobilitatea forţei de muncă, pentru a compensa scăderea productivităţii, şi mai ales integrarea fiscală, pentru a egaliza pierderile de venituri. Din acest punct de vedere, Europa era mult mai puţin aptă pentru o monedă unică decât Statele Unite ale Americii. Să comparăm Florida şi Spania: acelaşi balon imobiliar, acelaşi crach, aceeaşi prăbuşire. Dar, în, Statele Unite, oamenii pot pleca să găsească de lucru într’un alt stat, mai puţin atins. Pretutindeni, ajutoarele sociale, asigurările de sănătate, cheltuielile federale şi garanţiile bancare naţionale sunt menţinute de către Washington. Nu este cazul în Europa.

Ce credeţi despre răspunsul european la criză?

Spusele mele împotriva politicilor de austeritate vizează ţările care mai au încă de ales. Nici Spania, nici Grecia nu pot lepăda cererile germane şi lua riscul de a nu mai primi bani. Dar, din punctul meu de vedere, Franţa nu este într’o situaţie bugetară critică şi nu are atâta nevoie de o politică de austeritate.

Care ar fi consecinţele dispariţiei monedei unice?

Închipuiţi’vă datorii făcute într’o monedă care nu mai există… Cred că zona ar intra într’o recesiune severă timp de vreun an înainte ca ţara să găsească mijlocul de a continua comerţul şi, precum Spania şi Italia, să regăsească ceva competitivitate. Din punct de vedere politic, ar fi grav: eşecul celui mai mare proiect din istorie şi discreditarea liderilor implicaţi în menţinerea vechiului sistem ar suna ceasul insurecţiilor populiste şi naţionaliste.

Ce soluţie aţi preconiza pentru ţările din Sud?

Soluţia clasică ar fi devalorizarea internă. În principiu, scăderea salariilor ar permite o regăsire a competitivităţii. Dar nicio ţară, nici măcar Irlanda sau Letonia, nu a reuşit cu adevărat să obţină o scădere a salariilor din sectorul privat. De altfel, deflaţia sporeşte povara datoriei private în euro. La care se adaugă  riscul de fugă a capitalurilor, instabilitatea guvernelor însărcinate cu aceste măsuri, şi toate acestea conduc într’un impas…

Dar, germanii nu sunt de acord cu acest punct de vedere:  Patru din cinci cetățeni germani (81%) cred că euro-criza  nu există. Acesta este rezultatul unui sondaj reprezentativ realizat de institutul Insa, în numele ziarului „Bild”. Doar 7% dintre respondenți cred că această criză este reală. Îngrijorați, mulți germani urmăresc totuși evoluția situației din Grecia. Doar 34 % vede țara pe calea cea bună. În schimb, 39% sunt convinși că Grecia nu face un efort serios pentru a reforma țara pe baze durabile.

„Pentru marea majoritate a germanilor, criza euro nu s’a încheiat încă”, a declarat directorul agenției INSA, Hermann Binkert, ziarului Bild.

Pesimismul lui Krugman este însă, în consonanță cu aprecierile lui Soroș, după cum constatăm. Dar pentru afacerile sale speculative, Soros nu este de vină. Ele pot fi doar din punct de vedere moral condamnabile. Puteți disprețui în schimb asocierea sa totală cu acțiunile Fondului Soros pe care’l administrează, Soros însuși deja din 1977, a ales „calea nenorocită și mizerabilă” de a’și trăi viața ca un speculant imoral.

Cu toate acestea ceea ce este într’adevăr uimitor, este modul în care Soros poate reinterpreta existența lui de speculant. Auto-prezentarea sa în calitate de savant reușește să provoace lumii o notă de evlavie, deși exact roadele speculațiilor lui sunt principalul motiv pentru care interpretările și profețiile sale pompoase sunt tranzacționate pe forumuri de elită din lume, cum ar fi ”aurul intelectual”. George Soros din Olimpul său financiar, pare un oracol care plătește taxe peisajului politic, care pare că nu vede toate aceste ”reușite” că sunt datorită pariului său legendar împotriva lirei, ci doar că speculațiile de succes sunt sursa de participare intelectuală a afacerii Soroș. Acesta arată lumii că banii lui au în principal o semnificație funcțională. Ecești bani îi dau acces și audiență. Vocea sa este de vănzare, dar cel mai odios este că se și plătește pentru ea. Această stare de lucruri îi asigură valabilitatea acestuia, dar trebuie spus deschis că afacerea sa este doar de spălare, de albire morală a banilor săi.

Cine este INET – INSTITUTE FOR NEW ECONOMIC THINKING – Institut inființat și finanțat de Soros?

Acest institut ”caută să creeze o noua ‘paradigmă economică mondială’
Co-Fondator George Soros

Consiliului de administrație îl include pe Drummond Pike, fondator și președinte al Fundatiei Tides.
Este compus din numeroase personalități care favorizează intervenția guvernului în economiile naționale, și care văd capitalismul ca un sistem viciat

Institutul New Economic Thinking (INET) a fost conceput în ianuarie 2009, când Anatole Kaletsky, un editorialist pe teme economice în ziarul Times din Londra care se opunea „modelului non-interventionist al capitalismului” și care era adeptul „favorizării cheltuielilor publice ale deficitelor și ‘alte pachete de stimulare’ [date de către stat], ca întărituri împotriva depresiei economice” și care vedea „în urma crizei financiare mondiale, o oportunitatea unică de a remodela economia”, a discutat cu George Soroș. Opt luni mai târziu, Soroș a reunit 25 economiști, finanțiști, și jurnaliști în Bedford, New York, să se gândească la ideea lui Kaletsky.
„Summit-ul Bedford”, a dus la un „acord unanim că paradigma noastră economică trebuie să se schimbe”, și la o „recunoaștere a importanței de a responsabiliza tânăra generație de economiști de a regândi” domeniul economiei.
Pentru a’și atinge acest scop, INET-ul a fost creat ca o fundatie non-profit, în octombrie 2009, cu o finanțare inițială de 50 milioane dolari finanțare furnizată de institutul pentru o Societate Deschisă Soros. Kaletsky a devenit membru al consiliului de administrație INET-ului.
Co-fondator al INET-ului împreună cu George Soros a fost Jim Balsillie, CEO al companiei de telecomunicații canadiene Research In Motion. În 2010, Balsillie a fost numit la Organizația Națiunilor Unite în Comitetul Central al Grupului privind Sustenabilitatea Globală, grup însărcinat să adreseze „riscul tot mai mare al schimbărilor climatice periculoase.”
INET acordă sponsorizări, în general, între 25.000 dolari și 250.000 dolari, persoanelor fizice sau echipelor „care propun cercetare în noul domeniu de gândire economică.’
Organizația de asemenea, a înființat grupuri de lucru formate din cercetatori conduși de economiști seniori – de multe ori preluați de la Consiliul Consultativ al INET-ului, grupuri care „identifică probleme critice care necesită o cercetare în profunzime”,
Începând din aprilie 2011, INET a stabilit noi Departamente: Departamentul de Capital Uman, un Grup de Lucru pentru Oportunitățile Economice, un Grup de Lucru pentru o Istorie a Gândirii Economice, precum și un Grup de Lucru pentru o Istorie a Economiei
Mai mult decât atât, INET planifică periodic conferințe și reuniuni regionale în diferite locații pentru „a aduce oameni din diferite domenii și școli de gândire împreună” pentru a discuta probleme „care necesită urgent o nouă gândire economică.”

Directorul executiv INET este Robert Johnson, un consultant internațional și investitor financiar, care anterior a fost director general la Soros Fund Management.
Membrii cheie ai consiliului de conducere INET includ:
Erik Berglof, fondator și președinte al Centrului pentru Cercetări Economice și Financiare din Moscova, iar un coleg senior nerezident la Brookings Institution
Drummond Pike, fondator si presedinte al Fundatiei Tides
John Shattuck, fostul vice-președinte al Universității Harvard și fost director executiv al American Civil Liberties Union (Uniunea pentru Libertăși Civile) din Washington, cu biroul în Washington DC

Consiliul consultativ INET a inclus persoane fizice, cum ar fi:
Paul Davidson, profesor de economie care este un puternic susținător al viziunii Keynesiene care susține că intervenția activă a guvernului pe piețe este cea mai bună metodă de a asigura creșterea economică și stabilitatea;
Robert Dugger, un partener ce conduce o companie internațională de gestionare a activelor financiare și un membru al consiliului de administrație al organizației Democracy Alliance (Alianța Democratică);
Thomas Ferguson, un editorialist, profesor de științe politice și mult timp editor colaborator la ziarul The Nation;
Duncan Foley, un profesor de economie care i’a mulțumit lui Karl Marx pentru „intuițiile mari” în analiza sa „foarte relevantă și foarte puternică” a societății capitaliste și a defectele sale.

James Heckman, profesor de economie la Universitatea din Chicago, care solicită finanțarea publică masivă pentru „resursele educaționale și de dezvoltare” pentru copiii mici ce provin din „familiile defavorizate”;
John Kay, fondatorul celui mai mare institut de consultanță economică independent din Marea Britanie, cel care a ridiculizat „mantra fundamentalismului economiei de piață” si care a criticat „modelul de afaceri American” bazat „pe propriul interes care se manifestă nestingherit, pe privatizări și pe impozite scăzute”; cel care a criticat principiul „o singură mărime se potrivește tuturor”, principiu care „rănește țările în curs de dezvoltare”.
Axel Leijonhufvud, mult timp profesor la UCLA si la Universitatea din Trento (Italia), care îmbrățișează doctrina economică keynesiană;
Kenneth Rogoff, un economist care susține că actualul „capitalism neînfrânat” din America a provocat „inegalități imense”, care au condus la „tensiuni” și „fricțiune socială”. El sustine impozitul pe mostenirea bunurilor ca o modalitate de a „nivela distributia veniturilor intre generatii”;
Jeffrey Sachs, un economist de mult timp asociat cu George Soros care a organizat și condus Proiectului Mileniului al Organizației Națiunilor Unite, un sistem de redistribuire masivă care cere guvernelor țărilor bogate să aloce o parte din PIB-ul lor pentru a promova „dezvoltarea economică și bunăstarea țărilor în curs de dezvoltare.” (Sachs a lăudat socialiștii ca fiind „atât moștenitorii cat și liderii căii politice celei mai importante și celei mai de succes din lume”, și a lăudat „angajamentul lor puternic pentru principiile etice universaliste și pentru re-distribuirea fiscală.”)
Amartya Sen, o profesoara de economie care a discutat „limitările imense la care ești supus dacă te bazezi în întregime pe economia de piață și pe motivația profitului”, și care spune că criza economică din 2008 a fost „parțial generată de o uriașă supraestimare a înțelepciunii proceselor economiei de piata.”
Informații adiționale despre INSTITUTUL PENTRU NOUA GÂNDIRE ECONOMICĂ (INET)
Într’un efort „de a extinde comunitatea noastră globală, și de a accelera rata de schimbare, și de a extinde impactul asupra domeniului economiei”, INET a înființat o rețea de „Institute” mai mici în campusurile universitare majore care să „acționeze ca hub-uri în extinderea viziunii INET în întreaga lume”. Organizația a stabilit, de asemenea, parteneriate formale cu London School of Economics Political Science (Școala de la Studii Politice și Economice), cu Centre for International Governance Innovation (Centrul pentru Inovarea Guvernanței Internaționale), și cu James Martin 21st Century School de la Universitatea din Oxford.
Consiliul de conducere consultativ al INET-ului a inclus un număr de persoane cu legături la London School of Economics, instituție fondată în 1895 de către membrii socialiști din Fabian Society (Societatea Fabian). Printre acești membrii ai consiliului de conducere INET se numără: George Akerlof – profesor de economie de la UC Berkeley, Markus Brunnermeier – profesor de economie de la Princeton, Willem Buiter – economist la Citigroup, Charles Goodhart – membrul al Financial Markets Group și Perry Mehrling – profesor de economie.

Care sunt punctele comune ale lui Soroș cu ceilalți unsprezece? Scopul lor este să controleze și să conducă întreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic.

De ce doresc ei să stăpânească lumea? Pentru că având putere și bogație, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face același lucru dacă ar avea acces la bogăție și putere, cel mai probabil.
Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:
1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic și a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii naționale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (în special a creștinismului) și înlocuirea lor cu o religie unică de tip New Age.
4. Controlul total al populației globului și a fiecarui individ în parte precum și transformarea lor în “sclavi de tip modern”, vezi legile Big Brother.
5. Reducerea masivă a populației globului până la o limita ușor de susținut de către mediul și resursele planetei.
6. Promovarea depravării și a obiceiurilor rele pentru îndepărtarea moralei creștine.
7. Distrugerea modelului actual de societate și a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertății de exprimare și restrângerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.
Toate acestea se întâmplă chiar ACUM și într’un ritm tot mai accelerat.

Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragându’se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu’se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Aici, poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Aceste familii sunt (in ordine alfabetica):
1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn
Membrii acestor familii ocupă cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlată aproape în intregime de aceste familii ne spune că Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranită și îmbrăcată TOATA populația globului.

Toate instrumentele prin care bancherii controleaza financiar populația globului, prin Fondul Monetar International, Banca Mondială, Banca Reglementărilor Internaționale, Bancile Centrale precum și mecanismele de impozitare a populașiei. Este cel mai diabolic sistem de control al populației conceput vreodată. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului?

“Dați’mi pe mână moneda unei țări și nu mă mai interesează cine face legile în acea țară” este un celebru citat al lui Rothschild.

Nu mai contează cine face legile și ce legi face, căci oricum se aplică numai directivele FMI. Cine se opune azi ieșirii din aria de influență a FMI, îi este negreșit o slugă.
Cred că este evident pentru toată lumea că Imperiul acestor dinastii avute își urmărește doar propriile interese și se folosește de Europa, pe post de vasal pentru a’și atinge scopurile expansioniste.

După manevra cu sancțiunile impuse Rusiei și cea care a dus la scăderea masivă a prețului petrolului,ambele cu scopul de a falimenta economia rusească și pentru a trezi nemulțumirea maselor populare față de regimul lui Putin, acum în UE se pun la cale contramăsuri, menite să extragă surplusul de bogăție de care ar putea beneficia cetățenii statelor europene ca urmare a scăderii prețului petrolului.

Pentru a diminua scăderile de prețuri și reîncuraja creșterea inflației, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a propus Consiliului guvernatorilor cheltuirea a până la 1.100 de miliarde de euro, pentru suplimentarea lichidităţilor.

Măsura ar avea drept scop stimularea inflaţiei în zona euro.

Draghi şi board-ul executiv al BCE, format din şase membri, au recomandat consiliului guvernatorilor achiziţii de obligaţiuni în valoare de 50 de miliarde de euro pe lună, până în decembrie 2016.

Justificarea BCE pentru acest program, aşa cum se poate reţine din declaraţiile anterioare ale oficialilor băncii, este accea că inflaţia este foarte scăzută, chiar cu minus în faţă, în teritoriul deflaţiei. E drept, scăderea generală a preţurilor a fost influenţată aproape total de scăderile de preţuri în energie, după înjumătăţirea cotaţiilor la petrol.

Se pune acum întrebarea, ce investiții intenționează să facă UE cu acest surplus monetar? Răspunsul ni’l dă miliardarul de carton George Soroș în calitatea sa de speculant financiar internațional, care, crede el, că îi conferă autoritate în domeniul geopolitic și militar.

Europa trebuie să recunoască că se află sub atacul Rusiei și să ajute Ucraina, care ar putea avea nevoie de până la 50 de miliarde de dolari, a spus George Soroș, care consideră că această criză ucraineana reprezintă un pericol mai mare decât Grecia.

“Europa trebuie să se trezească și să recunoască faptul că este atacată de Rusia. Liderii europeni nu tratează corect situația și dacă nu vor acorda un program de sprijin impresionant în schimbul unui plan de reforme agresive, Ucraina probabil se va prăbuși”, a afirmat Soroș.

Vedeți cum totul se leagă într’un plan minuțios și precis, menit să servească interesele acestui grup ?! Soroș cere indirect liderilor europeni să finanțeze războiul neconvențional din Ucraina purtat de SUA și NATO împotriva Rusiei. Și din ce bani ar putea să finanțeze acest război, dacă nu din banii fraierilor de europeni? Prin Europa asta suntem și noi, iar dacă tot am amintit de România, Johannis tocmai a chemat partidele la consultări pentru a adopta Pactul pentru Apărare, care prevede cel puțin 2 % din PIB alocați pentru apărare pentru următorii 10 ani. Vedeți cum se leagă totul? Pactul de Apărare ne dă gaură în buzunare și nouă.

De 200 de ani încoace tot ce se întâmplă în Europa la capitolul revoluţii şi frământări sociale este controlat de Imperiul miliardarilor. Orice mişcare pare curată în imaginea publică, dar la vârf ştim cine trage sforile, deși ei nu ies aproape niciodată la tribună cu defilarea armatelor.

Sursa: wiwo.de, Fluierul.ro, discoverthenetworks.org, romanialibera.ro, L’Express, dantanasescu.ro

Citiți și: AVERTISMENT PENTRU EUROPA

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

Publicitate