MÎNDRUȚĂ ATACĂ PATETIC LA BAIONETĂ, TINERII DE 20-35 DE ANI

Lucian Mîndruță îi ceartă pe tinerii între 20 și 35 de ani, într’o postare pe blogul său, că nu vor la oaste și n’au chef să’și apere țara. Foto via Wikimediacommons

Lipsa de eroi autentici, scoate din străfundul minților unor pseudo – purtători de opinie autodeclarați accese de patriotism fals, și ne provoacă să asistăm în același timp la episoade patetice de eroism virtual, precum a fost și încercarea sforăitoare a lui Mîndruță

Pentru că Mîndruță face curățenie printre comentariile de pe propriul blog, care’l pun în lumină proastă, a oamenilor care nu pot fi ușor manipulați, m’am hotărât să’i fac puțină reclamă la fițuica prin care împroașcă noroi către români.

Așadar spor la cenzură, Mîndruță:

Mîndruță, nu te dezminți, rămâi un ipocrit mânat doar de porniri narcisiste. Nu știu ce te determină, să dai liber unui astfel de articol, dar dai dovadă de o mare neseriozitate. Mai bine tăceai. Tu nu ești omul care să intri în tranșee pentru copii tăi.

Te păcălești, te minți…e doar o scăpărare care ți’a năzărit într’unul din momentele de cruntă teamă: ce s’ar întâmpla dacă?….Dacă ar fi război te vezi RAMBO !…dar stai cuminte că ai văzut cam multe filme cu predatori și terminatori !!! Tu, nu ești genul acela. Ai demonstrat că nu ai nimic în comun cu această țară. Crezi și tu că ar fi trendy să arăți puțin naționalism. De unde l’ai luat cu împrumut? De la Djuvara cumanu’? Oare câți crezi că ai prostit cu acele rânduri…care sunt atât de penibile doar pentru că le semnezi tu.

Să fim oare atât de blestemați că această țărișoară nu mai poate fi apărată decât de ”eroi” ca Mîndruță, ce nici pixul nu și’l mânuiește cu talent, cum să ni’i mai închipuim în prima linie?

Iată un fragment din textul său:

”Am auzit ca nu vrei la oaste. Ca n-ai chef sa-ti aperi tara. Ca e scarbos sa pui mana pe pusca, ca nu e eco. Ca e imoral sa mergi la razboi pentru astia care ne conduc. Nu mai zic pentru America si multinationalele care ne baga hamburgerul pe gat si vaccinul pe vena. Yuck, am inteles ca e si noroi!
Exact. E si noroi. De asemenea, in anumite zone nu ai coverage 4G. S-ar putea ca facebook-ul sa mearga prost. Mai ales daca trece un glonte prin smartphone, in drum spre inima ta. Mai ales.
Mai bine sa nu ne bagam, nu? Ce ne trebuie noua razboiul asta? Oricum e al altora, nu? Ceva cu capitalistii care vor sa vanda arme. Sfere de influenta. Baloane de sapun. Mai bine stam acasa, ne ascundem, fugim din tara, nu?
Da, mah, hai sa fugim. Da’ nu mult, ca e obositor. Hai sa nu ne bagam in nimic, ca nu e treaba noastra. Nu e treaba noastra sa putem spune ce ne trece prin cap. Nu e cool sa fim liberi sa-l punem pe unul Iohannis, cand mult mai bine-ar fi sa-l cheme Ivan Ivanovici si sa nu-l aleaga nimeni. Nu e treaba noastra sa aparam Vestul, ce dreacu’, om fi prosti ca Stefan Cel Mare? Nu e treaba noastra sa ne tinem tara intreaga, cand de fapt, merge si pe bucati. Merge si asa. Cu rusii, cu gagauzii, cu kazacii si azerii.
Care e problema? N-o sa mai fie bere? Se inchid cluburile? Ii opreste cineva pe lași sa se distreze? E vreo pedeapsa legala pentru oamenii fara coaie? Nu, nici vorba. Ai dreptul sa fii leguma. Poti sa te tarasti pe asfalt si pupi cati bocanci vrei. Atata vreme cat ii dezinfectezi inainte, ca au batut drum lung, chiar nu e nici un risc.
Si, in fond, ce naiba are Romania asa de special? De ce s-o aperi? E condusa de dobitoci, probabil ca Putin va gasi niste oameni competenti in locul lor, cum a facut peste tot in Rusia, de-a ajuns tara cea mai mare producatoare de jeleu in creier din Europa (iarta-ma ca sunt vulgar). Ne gaseste el ceva de facut. Da-le dracu de multinationale. O sa facem, stii, colea, o bi-nationala. Noi si cu ei. Ca la combinatul ala de otel de l-au cumparat si l-au falimentat. Mai stii cum il chema? Nici eu. E de bine, totul se uita…”

Iată și un comentariu de pe blogul său:

”Draga domnule Lucian, Am cateva observatii :

“Da, am citit comentariile voastre. Pe toate” – Ma cam indoiesc de acest aspect;
“Am sters cam doua treimi” – Ma intreb, de ce? De ce mai scrii articole, daca nu iti asumi responsabilitati? Noi nu avem drept la replica? Sau te doare adevarul?
“Multi romani isi urasc sincer tara. Pe bune” – Nu domnule, nu ne uram tara. Uram oameni idioti ca tine.
“Tara nu le-a creat conditii sa aiba un job bun si-o masina ca lumea” – Dar tu cum numesti faptul ca sunt multi tineri cu diplome si muncesc de ex. la carrefour? Vina cui e?
“NICI UNUL nu-si pune intrebarea, problema daca nu cumva si el ar fi trebuit sa faca ceva” – ce ai putea face cand, cateodata, usile iti sunt inchise? Inisti, va fi raspunsul tau.. Dar totul are o limita.
“Eu cred ca inamicul si-a facut bine treaba.” – Eu cred ca esti prost daca crezi ca ne prostesti.
“Ce e de facut? Habar n-am. ” – Nu stii ce e de facut? Pareai a sti in articolul precedent.
“Eu unul insa n-am sa tac” – Ei na? Ghici ce? Nici tinerii nu vor mai face asta!
“Si am sa va aduc aminte ca Romania e a voastra si ca asta e o responsabilitate si nu un drept” – Numai a noastra? Poate si a ta, tampitule.. Sau tu ai de gand sa fugi cand vine raboiul peste noi. Resurse materiale ai, sunt convinsa. 😉
“Si, apropos, nu ma mai tot intrebati daca in caz de ceva eu ma duc pe front. Normal ca ma duc” – Vorbe in vant. Si eu ma duc la razboi, oare ma primesc de pe acum? Pana vine raboiul..tu esti demult plecat!
” Si anume, libertatea noastra.” – Visezi.

Eu zic sa te mai trezesti. Libertatea, din pacate este doar o iluzie.
Cred ca nu cunosti semnificatia cuvantului:

LIBERTÁTE, (4) libertăți, s. f. 1. Posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință. ◊ Loc. adv. în libertate = după bunul-plac, nestingherit. ◊ Expr. A-și lua libertatea să… (sau de a…) = a-și îngădui, a-și permite să… 2. Starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stăpân. ♦ Situația unei persoane care nu se află închisă sau întemnițată. ◊ Expr. A pune în libertate = a elibera din închisoare, din arest etc. 3. Independență, neatârnare (a unui stat față de o putere străină). 4. (La pl.) Drepturi fundamentale recunoscute prin Constituție cetățenilor, de dezvoltare și liberă manifestare a personalității (libertatea cuvântului, a presei etc.). ◊ Libertate individuală = dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei. Libertate de conștiință = principiu formal în societatea modernă pluralistă, care face posibilă acțiunea în conformitate cu propria conștiință, în principal în ce privește religia.. Libertate de gândire = drept al cetățeanului prevăzut de constituțiile democratice, de a-și exprima modul propriu de gândire. – Din fr. liberté, lat. libertas, -atis.

Mai zi odata de LIBERTATEA noastra. I dare you!!!!

Cateva concluzii dupa articolele tale:
1. Nu cunosti generatia tanara! Pacat, si copii tai la fel vor fi priviti de altii.. 😉 Stai linistit, roata se intoarce.
2. Mai coboara cu picioarele pe pamant!
3. Ma asteptam sa cunostri mai multa istorie, parca erai jurnalist nu?
4. Totul are o limita. Tu o cam depasesti!
5. Ce bine ai facut tu pt tara asta, incat sa ai tupeu sa zici ca tinerii sa se duca la razboi?
6. Nu vorbi de psihologie.. habar nu ai ce inseamna.
7. Mai bine ai promova pacea, nu violenta!

P.S. Gaseste-ti alta ocupatie. Asta nu te prinde. 😉 ”

Aveți cumva între 20 si 35 de ani, locuiti in Romania și aveți păr pe piept? Atunci e bine să stiți că’n caz de razboi veți fi înrolați în armata. Autoritatile au publicat deja in Monitorul Oficial modelul certificatului medical care va fi eliberat de medicii de familie pentru înrolare.

Toata graba asta de a’i baga pe cei 2 milioane de tineri în armata vine pe fondul crizei din Ucraina. Ca să’nțelegem mai bine, și într’un ton cum îi este specific românului, am găsit situația reliefată în 10 gif-uri:

1. Reacția noastră…

2. Pentru patriotii care s’ar înrola de bună voie în armata… ca să’și apere “sărăcia și nevoile și neamul.”

3. Spionii ruși la aflarea veștii că tinerii români vor fi băgați cu forța în armată

4. Clip de recrutare în Armata Română (pe manele, bineînțeles)


– spot facut de aceeasi firma de publicitate care a facut clipurile pentru mobilizarea romanilor la vot

5. This is Deveselu!

6. Pentru că n’avem flotă, o să’i înfrângem pe ruși prin muzică

7. Armata română se pregătește de atac (cu tot armamentul din dotare)

8. Reacția lui Putin.

9. E ok, Obama e cu noi!

10. VIATA ARE PRIORITATE!

Sursa gif’uri: metropotam.ro, greatnews.ro (foto intro)

Citiți și:  RĂZBOIUL BATE LA UȘĂ, DAR PRESA…SE PIAPTĂNĂ

sau:  BUCOVINENII ANCHETAȚI PENAL PENTRU REFUZ DE LA MOBILIZARE

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

ADOLESCENTA CARE A CUCERIT OJOS DEL SALADO, CEL MAI ÎNALT VULCAN ACTIV

 ”E o experiență fantastică”, Alexandra Marcu, adolescenta care a cucerit cel mai înalt vulcan activ din lume.
Alexandra Marcu are doar 17 ani și a escaladat deja șase dintre cei mai cunoscuți vulcani ai lumii. În urmă cu câteva zile, adolescenta din Deva s’a întors din Chile, unde a cucerit Ojos del Salado (6.893 m), cel mai înalt vulcan activ de pe planetă. Alexandra a devenit astfel cea de’a treia femeie din lume care a reușit să escaladeze cu succes acest munte.

MOLDOVA DE DINCOLO DE PRUT, RADIOGRAFIA UNUI STAT EȘUAT

Ce este un stat eșuat? OPINII

Cum să integrezi un stat captiv și falimentar, este o misiune mai grea decât pare la prima vedere. Cu acest punct de vedere sunt de acord numeroase figuri marcante ale politicii și spațiului public de dincolo de Prut. Republica Moldova își irosește ultima șansă de a’și lega viitorul de UE. De vină sunt reformele neterminate, oligarhizarea politicului și proasta conştientizare a contextului geopolitic.

Privită din exterior, Moldova se comportă aidoma unui om neadecvat. Experții atenționează că Republica Moldova întrunește, practic, toate elementele unui stat captiv. Bănci furate cu ajutorul pârghiilor guvernamentale, aeroport concesionat în mod dubios Rusiei pentru zeci de ani înainte, funcțiile de procuror și de șefi ai instituțiilor menite să vegheze integritatea demnitarilor sunt împărțite pe bază de algoritm politic între partidele de la guvernare, o economie dependentă de remitențe, o țară șantajată în permanență economic, politic și militar de Rusia…

Republica Moldova trăiește în aceste zile sindromul „vaporului naufragiat” – fără guvern, fără o majoritate parlamentară, cu un președinte invizibil și cu o justiție controlată de clanuri. Urmărind presa, se creează impresia că toată lumea înșfacă ce se află la îndemână și se pregătește să sară din vaporul care se scufundă. Iar în această învălmășeală, panică și disperare, cineva care avea cheia, a deschis ușa la pușcărie.

„Modelul României, unde procesul de reformare a justiţiei a început să dea vizibil roade, nu va putea fi aplicat şi în Republica Moldova, pentru că România nu a fost niciodată un stat captiv. Statul Republica Moldova nu este funcţional. Este captiv! Stat de drept, nu există!, susține analistul Oazu Nantoi.

Există anumite forţe cu un potenţial financiar-economic important, care preiau sub propriul control cele trei ramuri ale puterii şi respectivele instituţii ale statului pentru a obţine profituri enorme pe seama societăţii”, este de părere fostul ambasador al Republicii Moldova la Washington, Nicolae Chirtoacă.

Conform Raportului Competitivităţii Globale pentru 2014, realizat de World Economic Forum, Republica Moldova este cea mai coruptă țară din lume și cea mai săracă țară din Europa. De la începutul anului 2015, în condițiile debandadei guvernamentale provocate de lipsa unui guvern și de imposibilitatea constituirii unei majorități parlamentare care să’și asume actul guvernării, situația, potrivit experților, a degradat și mai mult.

Una dintre amenințările la adresa securității regionale este un stat eșuat. Acesta (un stat eșuat) este unul care nu îndeplinește misiunea de bază pentru care a fost creat și trebuie să funcționeze un organism statal: apărarea și promovarea intereselor unui popor. Practic, un stat eșuat este unul captiv – structurile sau instituțiile căruia au fost capturate de unul sau câteva clanuri oligarhice.

Republica Moldova este un asemenea exemplu. Tot ceea ce produce bani în țară, toată munca cetățenilor cu inițiativă economică este taxată de structurile de stat sub formă de estorcare de mită. Cei cu demnitate își transferă afacerile în străinătate. Cei care se lasă umiliți – plătesc unor angajați ai organelor de control și ai structurilor de forță (organe de menținere a ordinii de drept). Sunt multiple și cazurile când instanțele de Justiție sunt transformate în structuri care storc bani de la cetățeni, fără să țină cont de adevăr și dreptate în luarea deciziilor. Palatele unor judecători sunt exemple ale transformării ocupației profesionale, în cadrul unei instituții de stat, într-o afacere personală oneroasă. Practic, sistemul statal moldovenesc este pătruns de o boală aflată într-un stadiu avansat, ca un cancer care generează tot mai multe metastaze, semnele sfârșitului său – pentru observatorul atent – fiind vizibile. Un stat este ca un vas ce trebuie să fie integru și plin cu apă, să o reverse peste marginile gurii, pentru ca să fie funcțional. Dacă în el apar breșe – crăpături și găuri – iar apa, care, metaforic, este bogăția sa, se scurge prin acestea, un asemenea vas, respectiv un asemenea stat, vor fi secătuite. Republica Moldova este un stat secătuit.

De ce s’a ajuns la această situație dificilă? În primul rând, pentru că persoane șmechere (tot ele lipsite de principii morale) s’au orientat, au depus eforturi și au acces la putere, pentru a’și realiza interesele oneroase personale (sau de clan).

Copiii lui Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc învaţă în cele mai scumpe şcoli din lume

Un exemplu elocvent, dar nu singular, este că cei doi copii ai lui Vlad Filat, Tinca şi Luca (cum apar pe Facebook), învaţă în cea mai scumpă şcoală privată din lume, în timp ce colegiul unde îşi face studiile feciorul lui Vlad Plahotniuc se află pe locul cinci din lume, potrivit unei analize.

Tinca şi Luca Filat îşi fac studiile la cea mai scumpă şcoală privată din lume, Le Rosey din Elveţia, care este renumită nu doar prin numărul impresionant de capete regale care au absolvit cursurile sale, cât prin tarifele exorbitante, demne de Cartea Recordurilor. Doar taxa anuală de studii pentru o persoană este de 102.900 de franci elveţieni (1,58 de milioane de lei). Astfel anual doar pentru taxa de studii Vlad Filat ar urma să achite circa 3,2 milioane de lei. Taxa de studii nu include însă şi cheltuieli precum asigurarea medicală, taxa de asigurare, costurile pentru lecţiile suplimentare, taberele de vară şi banii de buzunar.
Tinca şi Luca Filat îşi fac studiile la cea mai scumpă şcoală privată din lume, Le Rosey din Elveţia, care este renumită nu doar prin numărul impresionant de capete regale care au absolvit cursurile sale, cât prin tarifele exorbitante, demne de Cartea Recordurilor. Doar taxa anuală de studii pentru o persoană este de 102.900 de franci elveţieni (1,58 de milioane de lei). Astfel anual doar pentru taxa de studii Vlad Filat ar urma să achite circa 3,2 milioane de lei. Taxa de studii nu include însă şi cheltuieli precum asigurarea medicală, taxa de asigurare, costurile pentru lecţiile suplimentare, taberele de vară şi banii de buzunar.
Iată un alt exemplu: Timka Plahotniuc (centru) face parte din echipa de rugby de la College du Leman  (FOTO vkontakt)
Feciorul lui Vlad Plahotniuc, Timka, la fel îşi face studiile în Elveţia, la College du Leman, de lângă Geneva, care ocupă locul cinci în lume după costul studiilor. Taxa anuală este de 83.000 de franci elveţieni (circa 1,3 milioane de lei), care mai include şi costul excursiilor prin Elveţia. Din postările pe o reţea de socializare, Timka se laudă că face parte din echipa de rugby a Colegiului.
O listă mai largă cu copiii politicienilor, printre care cei ai lui Leancă, Marinuță, ș.a. își fac studiile peste hotare și le puteți afla de aici: timpul.md.
Companiile controlate de liderii de partide din Republica Moldova au raportat profituri pentru anul trecut, indiferent de domeniul de activitate – servicii, imobiliare, producere de utilaje sau extragere de piatră. Cel mai bine o duc însă cei de la putere.
Influenţa multor partide din Republica Moldova depinde nu doar de ideile pe care le promovează, ci şi de puterea economică pe care o au liderii acestora. Cu mici excepţii, toate partidele au în calitate de preşedinte un om de afaceri. Până şi Vladimir Voronin, liderul PCRM, poate fi inclus în categoria businessmenilor, datorită pachetului de acţiuni deţinut la Fincombank. E adevărat că majoritatea afacerilor politicienilor nu sunt declarate oficial, fiind controlate prin rude şi interpuşi. Afaceri imobiliare la Iaşi şi Chişinău Unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri şi totodată lideri de partide din ţară este ex-premierul Vlad Filat. Preşedintele PLDM are oficial doar două afaceri, ambele în domeniul imobiliar. Cea mai veche este Kapital Invest Company din Iaşi (care a înglobat SA Dosfotei şi Romold), la care Filat deţine peste 95% din acţiuni. Firma administrează o clădire de birouri din centrul capitalei istorice a Moldovei. Kapital Invest Company a înregistrat în anul 2012 un profit net de 1,2 milioane de lei româneşti (mai puţin de cinci milioane de lei moldoveneşti). Datele pentru 2013 încă nu au fost publicate. O altă afacere imobiliară este compania Ipteh, ce deţine un imobil din centrul Chişinăului. Vlad Filat este coproprietar la Ipteh prin Kapital Invest Company, care are o cotă de 49,6% din acţinile firmei. Raportul financiar pentru anul 2013 arată un profit de 5,62 milioane de lei, în scădere cu 166.000 de lei faţă de anul 2012. Vânzările Ipteh au rămas la acelaşi nivel ca anul precedent, cifrându’se la aproape 23,4 milioane de lei. Acţionari semnificativi ai Ipteh mai sunt Worldway Limited, cu un pachet de 35,29% din acţiuni, şi Ion Rusu, cu o participaţie de 11,72%. Anul trecut Filat a declarat că a încasat dividende de peste 7 milioane de lei. Ce dividende vor fi plătite în acest an nu s’a anunţat încă.
Centrul Comercial Gemeni a raportat un profit de 39,2 milioane de lei  (FOTO Tudor Iovu)
Cu afaceri imobiliare se ocupă şi principalul concurent al lui Filat, Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele PD. Din ultimele declaraţii de avere, rezultă că Plahotniuc deţine doar 90% din compania Prime Management SRL, de la care în 2012 a avut dividende de 15,5 milioane de lei, iar pentru anul 2013 – 14,9 milioane de lei. Raportul anual al Casei de Comerţ Gemeni denotă însă că Plahotniuc controlează şi circa 47,9% din acţiunile acestei companii. Este adevărat că nu direct, ci prin intermediul OTIV Prime Real Estate B.V., care face parte din grupul de companii OTIV Prime Holding, înregistrate în Olanda. Din acest grup mai fac parte: OTIV Prime Services, OTIV Prime Hospitality, OTIV Prime Media şi OTIV Prime Financial, (care şi-a schimbat doi ani în urmă denumirea în Generashon Financial B.V. şi care controla Victoriabank). Denumirea OTIV coincide cu iniţialele numelor membrilor familiei Plahotniuc – Oxana (soţia), Timofei (fiu), Inochentie (fiu) şi Vladimir. În anii 2010-2012, Finpar Victoria Limited din Cipru, care îi aparţine lui Vladimir Plahotniuc, a fost acţionar unic al OTIV Prime Holding B.V. În 2013, Casa de Comerţ Gemeni, care administrează unul dintre cele mai importante centre comerciale din Chişinău, a avut o cifră de afaceri de 48,9 de milioane de lei, cu 500.000 de lei mai mult ca în 2012. Profitul a constituit 39,2 milioane de lei, în creştere cu 3,5 milioane de lei faţă de 2012. Alt acţionar important la Gemeni este firma Geomold SRL, despre care se spune că ar aparţine miliardarului ucrainean Petro Poroşenko.
Afacerile politicienilor merg ca pe roate
Clădirea de oficii Ipteh din centrul Chişinăului a fost privatizată de Filat în anul 1999 (FOTO Adevărul)

Moralistul francez Jean de La Bruyère (1645-1696) spunea:

„Nu există pe lume decât două chipuri de a te ridica: ori prin propria ta dibăcie, ori prin prostia celorlalți”.

Utilizând slogane ca „Moldova fără sărăcie”, promițând electoratului ceea ce aștepta, grupări econimice au obținut puterea politică. Parafrazându’l pe Jean de La Bruyère aș spune:

Nu există pe lume decât două chipuri de a te căpătui: ori prin munca ta, ori prin exploatarea – prin perceperea mitei – celorlalți, care se lasă umiliți. Sunt și din cei care mituiesc benevol persoanele care lucrează în instituții ale statului pentru a’și realiza propriile afaceri sau pentru a obține „dreptatea” care le convine. Este clar că un asemenea stat nu inspiră încredere propriilor cetățeni, cei mai activi dintre ei pleacă în străinătate, acolo unde statul este Stat, respectiv unde există respectul pentru omul care muncește, iar respectul se manifestă prin salariile obținute și prin condițiile de viață asigurate. Or, salariile mici ale majorității covârșitoare a cetățenilor RM sunt expresia statului capturat și secătuit de clanurile servite de organele de control al activității întreprinzătorilor economici, organe de menținere a ordinii de drept, instanțe de judecată ș.a..

Multe dintre organele de control sunt moștenite de la statul totalitar URSS. Așa cum trebuie evacuate din centrul Chișinăului unități militare care în perioada sovietică aveau mai degrabă misiunea de a interveni în cazul unor proteste și revolte ale populației autohtone împotriva regimului de ocupație, la fel multe dintre organele de control trebuie desființate. Actualmente, faptul existenței respectivelor organe de control, ca și cum denotă percepția autorităților că agenții economici moldoveni sunt potențiali criminali, sunt potențiali agenți care vor să comită infracțiuni economice (fiscale ș.a.). În timp ce în statele normale organele statului sunt chemate să ajute agenții economici, în statul eșuat Republica Moldova respectivele organe presează – prin mita pe care o percep – agenții să dea faliment sau să-și transfere activele peste hotare. Practic, în RM organele statului sunt obstacolul în calea dezvoltării economice a țării. Deși moldovenii sunt un popor credincios, un popor al lui Dumnezeu, sistemul de stat oligarhic își recrutează în permanență noi „cadre”, care se angajează în marea activitate de jefuire a propriilor frați și surori. Desigur, persoanele implicate în marele jaf au conștiința și simțirea/empatia complet atrofiate. Citim în Sfânta Scriptură:

„nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6. 24).

Nu se poate sluji poporului (fiind angajat în instituțiile statului) și banului (sau patimii de nepotolit a iubirii de argint, care macină din interior persoanele devenite victime ale celor ascunși).

Andrei Țurcanu (n. 1 septembrie 1948, Cigârleni, raionul Ialoveni, Republica Moldova) este filolog (doctor în filologie), profesor universitar, poet, publicist, critic și istoric literar român, politician, unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat în unanimitate Declarația de Independență a Republicii Moldova, la 27 august 1991. Toate acestea fac cuvântul său să aibe o greutate deosebită:

Dacă mi s’ar fi oferit cuvântul la şedinţa festivă din 26 aprilie 2010, dedicată aniversării a 20-a de la constituirea primului Parlament democratic şi restabilirii Declaraţiei de Independenţă, aş fi rostit următoarea alocuţiune:

Îmi cer scuze, dacă, poate, pe alocuri, cele câteva propoziţii pe care aş vrea să le rostesc aici, vor fi cam confuze.

De o bună bucată de timp sunt şi eu un fel de şef. N’am să spun unde şi iată de ce. De o parte mă pasc feciorii şi fiicele mele care sunt ahtiaţi de comunism, (…) adică vor să se facă miliardari în euro. Şi de cealaltă parte stau o mulţime de fini şi nepoţi, toţi specialişti la toate şi mereu multilateral disponibili. Bineînţeles, toţi, dacă ar afla de postul meu, m’ar potopi cu rugăminţi să’i bag… în funcţii. Iar funcţii în ţărişoara noastră mică sunt puţine şi cam toate ocupate de finii şi nepoţii altora.

Dacă sunt şef, evident, cuvântările mi le fac referenţii mei.

O practică recentă de la noi stimulează pe veterani să practice ştiinţele politice, pe ginecologi să se ocupe de operaţii plastice la faţă şi pe sanitari să se facă miniştri de locomotivă. Fireşte, la sugestia conducerii de vârf care stă deasupra instituţiei unde sunt şef, şi personal a dlui Plahotniuk, comandantul suprem al acestei conduceri de vârf (orice coincidenţă de nume, cum spuneau odată romancierii, este absolut întâmplătoare) mi’am luat şi eu în calitate de referenţi doi proaspeţi absolvenţi ad interim.

Pentru colegii mei agrarieni, care stau mai prost cu neologismele, mă grăbesc să le explic. Ad interim, dragi prieteni, înseamnă, pe limba voastră, „zaocinik”, sau „fi-fi” cum zic studenţii, adică fără frecvenţă. Unul dintre aceşti studenţi ai mei a cam uitat să scrie, iar altul abia învaţă a citi. În schimb au un mare avantaj, lasă impresia că vorbesc o limbă română perfectă, însă care tare seamănă cu limba ţiganilor de la Gara de Nord… (dacă aţi fost cumva vreodată pe la Bucureşti). Iar pentru că orice exemplu este molipsitor, m’am surprins că, de o habă de vreme, şi eu,… cogeamite batman în filologie,… cam încurc literele (iată că şi acest cuvânt cât pe ce să’l citesc, ca Voronin, litrele. Litrele de coniac, fireşte, nu de apă de Karlovy-Vary). De aceea vă rog să’mi iertaţi eventualele poticneli şi să le treceţi pe seama ad-interimilor mei. Aşadar…

Domnule preşedinte ad-interim al republicii!

Domnilor deputaţi! Onorată asistenţă! Dragi prieteni!

Mi’am pus încă o dată semnătura pe această „Declaraţie de Independenţă”. Vă mărturisesc, am făcut’o, de data aceasta, după multă ezitare, din alte motive şi cu totul alte sentimente decât cele de acum aproape două decenii. N’am vrut să dau niciun motiv de a triumfa unor teoreticieni ai haosului, cărora la naştere, în loc de buric li s’a tăiat altceva. (Şi se vede că li s’a tăiat prea mult, altfel cum s’ar explica adâncile lor reluări şi resentimente, ura lor animalică faţă de poporul nostru?) Prin această semnătură am vrut, de asemenea, să împrăştii orice iluzie că ar fi posibil ca unii cărora li s’a ridicat tescovina la cap şi au început să se vadă întemeietori de Ţară (cu Ţ mare) ar avea vreo şansă să pretindă la aşa ceva. Altfel nu aş fi semnat şi chiar nici nu aş fi venit la această întrunire, care, după convingerea mea, poate să aibă doar o semnificaţie pur sentimentală, şi nicidecum una istorică.

Andrei Ţurcanu,  deputat în primul Parlament democratic al Republicii Moldova

Dar, această radiografie tristă nu este făcută doar de Andrei Țurcanu. Într’un articol le fel de incisiv, ex-ministrul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, Octavian Țâcu, identifică ca una din cauze a imaginii de țară a lumii a treia, trecutul unei paternități geopolitice specifice unei lumi bipolare, a statului fără suveranitate nevoit să navigheze într’o direcție dictată de la distanță.  Octavian Țâcu, demis ca urmare a unor dezvăluiri șocante despre modul cum sunt furați banii publici, a publicat recent un editorial în ziarul „Timpul” care apare la Chișinău, întitulat „Stat eșuat”, în care descrie modul în care s-a compromis statul și prezintă efectele finale: Autoritatea legitimă de a lua decizii colective a fost compromisă; statul nu este în măsură să asigure servicii publice la un nivel rezonabil; corupție și criminalitate; declin economic accentuat. Potrivit lui Țâcu, noțiunea de „stat eșuat” comportă în sine trei elemente: aspectul geografic și teritorial (criza ca implozie, asociată cu probleme interne și impactul factorului extern); aspectul politic (colapsul intern al legii și ordinii datorat prăbușirii structurilor responsabile) și aspectul funcțional (absența structurilor capabile să reprezinte statul la nivel internațional și să recepteze influențele lumii exterioare).

Vă redau articolul în integralitate:

După toate criteriile, aparente sau reale, R. Moldova este un stat eșuat. Pentru mine, ca și pentru mulți dintre cetățenii acestei țări o asemenea constatare nu are nevoie de teoretizare academică, trăim în realitatea acestui eșec de circa un sfert de secol.

Totuși, din dorința de a proiecta un anumit empirism asupra acestei stări de fapt voi fi nevoit să mă aplec asupra unor conceptualizări care să simplifice percepția și mai ales autopercepția noastră asupra unor astfel de creațiuni statale cum este și R. Moldova. Asta pentru a ști ce ne așteaptă mai departe atât pe noi, cât și pe cei de prin vecinătatea noastră. Or, cele mai slabe state ale lumii nu constituie un pericol doar pentru ele însele. Acestea sunt o amenințare la adresa progresului și stabilității altor state, care sunt legate relațional, într’un fel sau altul, de aceste entități sau se găsesc în situații care suferă comparații, mai ales în condițiile unei lumi în care distanțele fizice nu mai reprezintă un obstacol. Pentru că în cele din urmă, în virtutea unui veritabil principiu al dominoului, statele eșuate se erijează în insule ale instabilității, contribuind la expansiunea acesteia în toate formele sale de manifestare.

Statul eșuat între teoretizare și cauzalitate

După toate canoanele cercetării științifice conceptul de stat eșuat comportă în sine trei elemente: aspectul geografic și teritorial (criza ca implozie, asociată cu probleme interne, dar incluzând și impactul factorului extern); aspectul politic (colapsul intern al legii și ordinii datorat prăbușirii structurilor responsabile) și aspectul funcțional (absența structurilor capabile să reprezinte statul la nivel internațional și să recepteze influențele lumii exterioare).

Considerate a fi o expresie a „lumii a treia”, apariția și existența statelor eșuate a fost determinată de trei factori geopolitici: sfârșitul Războiului Rece, care a condus la dispariția rivalității bipolare și la necesitatea de a întreține un stat sau altul în lupta cu cealaltă supraputere; moștenirea regimului colonial, cum a fost în cazul nostru, care au durat suficient pentru a distruge structurile sociale tradiționale, dar nu suficient de mult pentru a le înlocui cu structuri solide și a da identitate unui nou stat) și procesele generale de modernizare și globalizare, care au încurajat mobilitatea socială și geografică, dar care n’a fost contrabalansată de procese de construcție națională capabile să dea statului centralitate în gestionarea acestora. Într’o tratare neoimperialistă, aceasta înseamnă transformarea statelor „client” slăbite, cu drepturi de suveranitate restricționate (cum ar fi R. Moldova), în capete de pod ale influenței statului puternic (cum este Rusia) în expansiunea sa generală, decupând instrumentele sale de securitate de funcțiile statului legitim.

Trăsăturile statului eșuat

Oamenii de știință au identificat mai mulți indicatori care plasează un stat în categoria celor falimentare și în care R. Moldova se regăsește cu ușurință:
1. Un stat al cărui guvern central este atât de slab sau ineficient încât deține un control efectiv redus asupra celei mai mari părți a teritoriului său și, în condițiile în care păstrează controlul, supune structura statală intereselor private, în serviciul unei clientele bogate ce își trage avantajele din sistemul erodat;
2. Autoritatea legitimă de a lua decizii colective a fost compromisă;
3. Nu este în măsură să asigure servicii publice la un nivel rezonabil;
4. Corupție și criminalitate răspândite;
5. Existența refugiaților și a dislocărilor involuntare de populație;
6. Declin economic accentuat în condițiile unei infrastructuri economice care eșuează în a asigura venituri și bunăstare în mod echitabil (H. Liu, The failed-state cancer, 2005)

Noțiunea de „stat eșuat” este de asemenea folosit în sensul în care un stat se dovedește a fi ineficient, incapabil să aplice în mod uniform legea din cauza unei rate înalte a criminalității, corupției politice extreme, pieței negre supradimensionate, birocrației impenetrabile, ineficienței juridice, interferenței externe, împrejurărilor culturale în care liderii reclamă mai multă putere decât cea statală, fără însă a o contesta.

În topul statelor eșuate, alcătuit de think-thankul Fondul pentru Pace, în colaborare cu revista Foreign Policy, R. Moldova se află în zona categoriei de avertisment, penultima în fața celei de alertă, care determină o proiecție falimentară a statului și intervenția directă a instituțiilor internaționale. Poziția a fost focalizată pe cuantificarea a 12 indicatori sociali, economici și militaro-politici, cât și pe evaluarea capabilităților a cinci instituții de stat considerate esențiale pentru sustenabilitatea securității și dezvoltării umane. Printre cele la care excelează R. Moldova sunt emigrarea cronică și susținută (exodul creierelor, emigrația voluntară și involuntară a populației), văzută ca reflecția vulnerabilității sociale ale statului, eșecul politicilor de dezvoltare socială pe care acesta le pune în practică, lipsa de viziune, know-how, neputința sau dezinteresul elitelor politice; dezvoltarea economică inegală, adică inechitățile percepute în educație, muncă și statut economic, măsura nivelului sărăciei la nivel de grup, rata de mortalitate infantilă; declinul economic accentuat, care este măsurat ca regresie a societății în totalitate. În acest context se mai menționează perspectiva de colaps financiar al statului intrat în imposibilitate de plată, ca urmare a unor politici financiare iresponsabile, cât și a unui comportament la nivel guvernamental marcat de corupție și minciună.

La fel ca și în cazul altor state falimentare, elitele politice din R. Moldova s’au identificat cu democrația și economia de piață în abordarea construcției naționale și statale, ceea ce în ultimă instanță a compromis paradigma democrației liberale și a pieței libere, faliment ce a dus în prim-plan actori politici cu soluții miraculoase și neortodoxe, de multe ori asociate politicilor unei „epoci de aur” imaginare.
Aspectele prezentate anterior se leagă, prin relații de cauzalitate/interdependență de alți indicatori aplicabili R. Moldova ca stat eșuat: criminalizarea și deligitimarea statului, manifestate prin corupție și profitorism ale elitelor conducătoare, lipsă de transparență, nereprezentativitate politică și criză de încredere; încălcarea drepturilor omului, prin manipularea sau imitarea instituțiilor și proceselor constituționale și democratice în detrimentul individului; aparatul de securitate ca „stat în stat”, adică emergența elitelor care operează fără a fi supuse pedepsei, care se acoperă de instituțiile statului, dar în același timp creează grupări paramilitare (criminale) sau armate private în vederea exercitării presiunii asupra oponenților sau societății civile, pentru exercitarea unui control asupra mersului lucrurilor în stat; ridicarea elitelor facționale, marcată de fragmentarea elitelor conducătoare și a instituțiilor statului pe linia intereselor de grup.

Nu numai realitățile politice interne sau factorii indigeni de altă natură sunt responsabili pentru problemele statului falimentar. Fondul pentru Pace a identificat o serie de factori de natură externă, pe care îi evaluează în vederea stabilirii scorului de risc, cu aplicabilitate directă asupra R. Moldova: angajări militare în afacerile interne ale statului aflat în situație de risc; prin acțiuni ale unor armate externe, state, grupuri de identități sau entități care afectează balanța internă a puterii în stat; intervenții ale unor „donatori” sau existența unor „misiuni pacificatoare” care se derulează pe teritoriul lor.

Între resurse interne și intervenția externă: soluții pentru salvarea unui stat falimentar

Factorii expuși anterior, deopotrivă cu moștenirea istorică, gradul înalt de radicalizare și fragmentare, cât și reperele slabe ale societății civile, fac extrem de problematice găsirea unor resurse interne în depășirea crizei și salvarea unui stat eșuat. Acest fapt nu este doar marea noastră durere de cap, care ne întrebăm zi de zi ce va fi și când va veni izbăvitorul să ne salveze. În condițiile în care majoritatea covârșitoare a semnelor de îngrijorare legate de starea de securitate la nivel mondial provin din zona statelor ca R. Moldova, liderii mondiali și instituțiile internaționale au căpătat o rutină (devenită obișnuință) în a’și reitera determinarea de a atenua realitățile ce animă aceste state. Națiunile puternice și prospere știu că nu pot să ignore aceste zone, nu numai din rațiuni morale, îmbuibate de multe ori cu ipocrizie, dar și din argumente pragmatice. Fiind, în esența lor, dincolo de o criză a statului, o problemă a comunităților și a fiecărui individ, acestea se „exportă” și prind rădăcini în propriile curți intrând pe ușa din spate. Iar R. Moldova este ușa din spate a civilizației europene.

Atâta timp cât mediul contemporan de securitate ridică întrebări privind granițele conceptuale și fizice dintre securitatea internă și externă, iar diviziunea tradițională a responsabilităților între instituțiile internaționale și agențiile naționale suferă mutații, răspunsul la provocările de securitate a căror natură este simultan intrastatală și transfrontalieră va face necesar un răspuns adecvat al comunității internaționale. În acest sens, adresarea statelor eșuate ca zone de criză în materie de securitate umană oferă o primă justificare pentru fundamentarea „responsabilității de a proteja”, lucru de care în R. Moldova se ocupă Uniunea Europeană, OSCE, NATO sau Statele Unite.

Dar nu există soluții miraculoase pentru salvarea statelor falimentare, vindecarea lor fiind în același timp o chestiune de timp, de consecvență și continuitate, atât din exterior, cât și mai ales din interior. Aflat în 1995 la Campionatul Mondial de box din Berlin, am pășit prima oară pe un gazon de fotbal impresionant, de care nu mai văzusem și care la noi abia acum dacă apar. L’am întrebat pe omul care îngrijea stadionul, de o vârstă respectabilă, cum de este posibil așa ceva, să ai un covor de iarbă atât de perfect. Mi’a zis că îl îngrijește zi de zi, de dimineață până seară, îl udă, îl frizează, îl repară… și face lucru ăsta de peste cincizeci de ani. O societate democratică și stabilă nu poate apărea peste noapte, ea este înainte de toate o chestiune de tradiție și continuitate. Ce putem face la moment este să nu asistăm impasibili la eforturile unor străini de a face R. Moldova funcțională ci prin eforturi și atitudine să punem umărul la clădirea acestei tradiții de stabilitate și prosperitate. Să nu căutăm soluții într’un refugiu extern sau în propria carapace a comodității. Pentru că vor veni timpuri când vom fi rușinați de această impasibilitate și lașitate, iar cei care vor face schimbarea, pentru că ea va veni inevitabil, vor spune că ne’am dus traiul degeaba.

Peste 30 de istorici din Republica Moldova au semnat un memoriu în care atenţionează opinia publică din ţară şi de peste hotare, precum şi autorităţile moldovene asupra pericolului pe care îl prezintă faptul că societatea moldovenească este antrenată de mai bine de două decenii într’o dezbatere interminabilă despre identitatea etnică şi lingvistică şi semnificaţia unor evenimente istorice.

Publicăm integral Memoriul comunităţii istoricilor din Republica Moldova:
Adevărul ne va face liberi, doar liberi fiind ne vom putea recupera identitatea etnică şi vocaţia europeană Memoriul de faţă a fost redactat din dorinţa semnatarilor de a atenţiona opinia publică din ţară şi de peste hotare, precum şi factorii de decizie din Republica Moldova despre unele probleme de importanţă majoră pentru societatea moldovenească. Totodată, el este o expresie a îngrijorării Comunităţii istoricilor din Republica Moldova vizavi de unele politici păguboase aplicate în domeniul educaţiei istorice şi pregătirii civice a cetăţenilor Republicii Moldova. Concomitent, pe această cale, exprimăm deschiderea de a contribui prin expertiza şi experienţa noastră la depăşirea situaţiei complicate în care ne’am pomenit la acest capitol. Mai bine de două decenii, începând de la perestroika şi glasnost şi până la momentul de faţă, societatea moldovenească este antrenată într’o dezbatere interminabilă despre identitatea noastră etnică şi lingvistică, despre semnificaţia unor evenimente istorice ce s-au produs în spaţiul basarabean în secolul al XX-lea. În centrul atenţiei opiniei publice se menţin evenimentele din anii 1917-1918, cele produse în Basarabia în vara anului 1940, în primăvara – vara anului 1944, precum şi cele întâmplate în deceniile postbelice. Subiectele respective sunt abordate de mass-media, de partidele politice parlamentare şi extraparlamentare, de unele organizaţii şi asociaţii neguvernamentale. În ultimul timp, subiectele cu tentă istorică constituie prilej de discuţie, iar uneori de speculaţii chiar în cadrul coaliţiei de guvernământ.
În opinia noastră, dezbaterile de interes public ca exerciţiu democratic trebuie încurajate, ele sunt un indice caracteristic oricărei societăţi democratice, iar în cazul nostru, ele mai constituie şi o probă a interesului manifestat de cetăţeni, inclusiv de clasa politică, faţă de trecutul istoric. Antrenarea în dezbaterea publică constituie, într’un fel, expresia dorinţei cetăţenilor de a construi un stat bazat pe norme de drept şi a trăi într’o societate democratică, cu resorturi veridice şi eficiente.
Totodată, ne exprimăm îngrijorarea că, din anumite considerente, dezbaterea publică, mai ales cea pe subiecte istorice, poartă un caracter imitativ, este întreţinută artificial şi, în consecinţă, efectul unei asemenea întreprinderi, aparent democratice, este unul păgubos şi contraproductiv. Dezbaterile publice nu sunt urmate de concluzii, lipseşte partea decizională a factorilor de răspundere, nemaivorbind de planuri de acţiuni orientate spre redresarea situaţiei. Astfel, dezbaterile publice a căror menire este să aducă unele clarificări, să încurajeze elementul democratic, fiind dirijate din umbră, din contra, creează mai multe confuzii, produce decepţii. Din păcate, acesta e felul moldovenesc de a înţelege şi interpreta democraţia.
Actualmente, Republica Moldova traversează poate cea mai dinamică perioadă din istoria sa ca stat independent. Ţara noastră este în situaţia în care este chemată să facă pasul decisiv în proiectarea viitorului său democratic şi european. Momentul reclamă detaşarea de povara trecutului, formularea şi îmbrăţişarea unor repere istorice adevărate, fără zgura ideologizată, fără clişeele propagandistice ale vechiului regim. La această cotitură istorică societatea are nevoie să înţeleagă şi să pătrundă în esenţa unor evenimente şi procese istorice ce ne’au marcat destinul pe parcursul secolului trecut. În acest context, în virtutea faptului că cercetarea trecutului istoric este apanajul nostru profesional, comunitatea istoricilor din Republica Moldova consideră necesar să’şi exprime punctul de vedere în unele probleme de interes naţional şi social:
1. În 1917-1918, în spaţiul basarabean s’a scris cea mai spectaculoasă pagină de istorie politică, cu consecinţe benefice nu doar pentru populaţia românească dintre Prut şi Nistru, ci şi pentru reprezentanţii celorlalte etnii din acest areal. Decizia din 27 martie 1918 a Sfatului Ţării, organ reprezentativ al populaţiei dintre Prut şi Nistru, de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, adoptată „în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor”, a constituit soluţia optimă de salvare a populaţiei din acest spaţiu de la un cataclism social ce s-a abătut asupra unei părţi a omenirii ca rezultat al preluării de către bolşevici a puterii în Rusia în octombrie 1917. În perioada interbelică, întreaga populaţie din Basarabia a beneficiat de drepturi şi libertăţi democratice, de condiţii fireşti de dezvoltare socială şi naţională. Basarabia, ca parte componentă a României, a fost şi o parte a civilizaţiei europene.
2. Evenimentele ce s’au consumat în spaţiul basarabean în vara anului 1940 şi cele ce s-au repetat în primăvara-vara anului 1944, sunt părţi componente a celui de-al Doilea Război Mondial, declanşat la 1 septembrie 1939, ca urmare a punerii în aplicare a înţelegerilor secrete sovieto-germane din 23 august 1939 privind partajarea sferelor de influenţă în Europa Centrală şi de Sud-Est între Uniunea Sovietică comunistă şi Germania nazistă. Intervenţia militară a U.R.S.S. în spaţiul basarabean, în vara anului 1940, a deturnat evoluţia noastră firească, liberă şi democratică.
3. După ocuparea de către trupele sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, românilor de la extremitatea estică, dar şi reprezentanţilor altor etnii, le’a fost dat să treacă printr-un diabolic experiment social şi politic, pus la cale şi dirijat de Komintern. Devenind obiect al abuzului şi represiunii, populaţia din aceste teritorii a cunoscut totalitarismul în esenţa/formula sa comunistă, a trecut printr’un şir de cataclisme sociale, derivate ale regimului totalitar sovietic de ocupaţie.
4. Documentele de arhivă, cercetările istoricilor din Republica Moldova şi de peste hotare demonstrează faptul că, în primăvara – vara anului 1944, sub lozinca „eliberării de sub ocupaţia fascistă”, a fost reeditat actul de anexare a Basarabiei şi Nordului Bucovinei, înfăptuit de statul sovietic iniţial în zilele de 28 iunie – 3 iulie 1940.
5. Includerea acestor pământuri în componenţa statului sovietic a condus repetat la violarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, la dezbinarea etnică şi ştergerea identităţii naţionale, la modelarea unor identităţi false, la cultivarea urii şi impunerea fricii, la suprimarea relaţiilor cu lumea liberă din Occident, la neglijarea omului ca valoare supremă şi devalorizarea demnităţii umane. Suplimentar, asupra populaţiei băştinaşe din acest teritoriu s-a exercitat o politică de genocid etno-cultural. Teoria luptei de clasă şi principiul internaţionalismului proletar promovate cu ostentaţie de autorităţile sovietice au antagonizat societatea, au dezumanizat’o. La lipsurile de ordin economic şi la dezastrul social rezultate în urma războiului distrugător s-au adăugat alte suferinţe pasagere ale regimului: foametea organizată, colectivizarea forţată, deportările în masă. După 1944, românii din Basarabia au fost ostatici ai statului sovietic, destinul lor a fost decis în laboratoarele Kremlinului, adevăraţi stăpâni în spaţiul basarabean au devenit străinii. Regimul totalitar comunist a transformat Basarabia, de altfel, ca şi multe alte teritorii periferice ale Uniunii Sovietice, într-un laborator de experimentare naţională şi socială de pe urma cărora au avut de suferit zeci de popoare, iar numărul victimelor directe şi indirecte se ridică la ordinul sutelor de mii de persoane. În fond, cele săvârşite de autorităţile sovietice, care au pus stăpânire de facto pe aceste teritorii, pot fi calificate, în termeni juridici, drept crime împotriva umanităţii.
6. Disoluţia imperiului sovietic la începutul anilor 90 şi proclamarea independenţei Republicii Moldova ne’a oferit şansa să ne hotărâm viitorul, „fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre naţionale”. Dar, împovăraţi de moştenirea imperială, ne’am convins că năzuinţele şi idealurile noastre nu pot fi atinse atât de uşor. În această problemă de mare importanţă, şi-a spus cuvântul lipsa tradiţiei construcţiei de stat (democratic, nu totalitar) pe aceste teritorii şi, respectiv, absenţa oamenilor politici cu experienţă, care ar fi captat şi orientat pe făgaş democratic şi constructiv energiile maselor. Exploatând situaţia dată, dominaţi de obsesia menţinerii imperiului sovietic, cu concursul elementelor revanşarde din partea locului, liderii de la Kremlin au încurajat şi au susţinut crearea unui regim separatist în zona transnistreană a Republicii Moldova. Sfidând năzuinţele noastre de libertate şi încălcând angajamentele de retragere a trupelor, asumate de Federaţia Rusă la conferinţele O.S.C.E. din 1999 şi 2001, armata rusă şi astăzi continuă să ocupe o parte a teritoriului Republicii Moldova.
7. Din cele două experienţe trăite în veacul al XX-lea – prima, cea de viaţă liberă naţională şi democratică şi cea de-a doua, de asuprire naţională şi exterminare socială, una cu efecte benefice şi alta cu consecinţe dramatice – trebuie să tragem unele învăţăminte, să formulăm concluziile de rigoare, aşa încât astăzi să fim în stare să ne proiectăm viitorul în interesul nostru naţional. Faptul că actualmente o parte din populaţia Republicii Moldova percepe experienţa istorică printr-o optică deformată, alta decât cea adevărată, nu este altceva decât efectul unei propagande perfide de îndoctrinare ideologică, practicate pe parcursul deceniilor postbelice. Din păcate, războiul informaţional continuă şi astăzi, cele mai perfide şi mai malefice agresiuni asupra sufletelor noastre fiind realizate de regizori ai unui primejdios scenariu imperialist-cominternist. Iar lipsa măsurilor de contracarare a acestuia blochează procesul de renaştere naţională, anihilează activismul civic şi manifestarea democratică al unui important segment de populaţie.
8. Or, în momentul în care ne-am decis să subscriem la valorile democratice ale lumii libere şi am ales alte modele de organizare politică şi socială trebuie să abandonăm clişeele propagandistice despre raiul comunist, despre mult trâmbiţata eliberare, în serii, a pământurilor noastre, ba de sub „regimul burghezo-moşieresc”, ba de sub „ocupaţia germano-româno-fascistă”. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: pe parcursul secolului al XX-lea, Basarabia, parte componentă a statului român, în două rânduri, în iunie 1940 şi martie – august 1944, a fost obiect de agresiune din partea statului sovietic, dominat de ideologia cominternistă. Şi astăzi, o parte a teritoriului Republicii Moldova se află sub ocupaţie străină. Regimul comunist totalitar de ocupaţie, persecutor al valorilor şi libertăţilor naţionale şi democratice, ne’a cauzat enorme pagube de ordin economic, social, politic, cultural şi de altă natură. Consecinţele acestuia se regăsesc astăzi nu doar în comportamentul social al cetăţenilor simpli, ci şi în acţiunile, dar mai cu seamă în inacţiunile clasei politice. Adevărul istoric, asumat de fiecare cetăţean, fără ură şi părtinire, oricât de amar ar fi, pentru unii, trebuie să constituie acea bază solidă pe care poate fi edificată o societate liberă şi democratică. Doar adevărul poate să servească drept materie primă pentru edificarea unei societăţi libere şi democratice, doar adevărul poate să asigure o conciliere civică sinceră (nu mimată), profundă şi durabilă. Doar adevărul ne va face să înţelegem că integrarea europeană a Republicii Moldova este şansa noastră de recuperare şi consolidare a identităţii umane, etnice şi politice. Doar adevărul ne va face să înţelegem că parcursul european al Republicii Moldova este unica cale de readucere în scenă a valorilor noastre naţionale şi de raliere la cele general-umane. Doar adevărul ne va face liberi. În convingerea noastră, adevărul istoric este o mare forţă edificatoare. Experienţa istorică, oricare ar fi ea, este un patrimoniu inestimabil al omenirii şi el trebuie pus în serviciul societăţii. Exemple reuşite de repunere în serviciul cetăţeanului a experienţei istorice ne oferă societăţile occidentale democratice. Neglijarea experienţei istorice şi promovarea /perpetuarea minciunii, manipularea cetăţenilor poate să ne ducă în impas, iar proiectul Republica Moldova ca stat de drept şi democratic poate să eşueze.
Chişinău, 5 mai 2014
Memoriul este semnat de:
Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”;
Ion Negrei, istoric, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie al AŞM;
Gheorghe Palade, doctor în istorie, conferenţiar universitar, USM,
Andrei Eşanu, academician AŞM, membru de onoare al Academiei Române;
Nicolae Dabija, academician AŞM, membru de onoare al Academiei Române;
Gheorghe Cojocaru, doctor în istorie, cercetător ştiinţific coordonator, Institutul de Istorie al AŞM;
Ion Şişcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Institutul de Istorie al AŞM;
Pavel Parasca, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, ULIM;
Anton Moraru, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală;
Mihai Taşcă, doctor în drept, Institutul de Cercetări Juridice şi Politice, AŞM;
Gheorghe Negru, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Institutul de Istorie al AŞM;
Constantin Ungureanu, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Institutul de Istorie al AŞM;
Valentin Constantinov, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Institutul de Istorie al AŞM;
Andrei Groza, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Academia de Administrare Publică;
Pavel Moraru, doctor în istorie, cercetător ştiinţific superior, Institutul de Istorie al AŞM;
Ion Gumenîi, doctor în istorie, conferenţiar universitar, USM;
Ion Eremia, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, USM;
Lidia Pădureac, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi;
Vasile Dobrogeanu, profesor de istorie, Bălţi;
Virgiliu Bîrlădeanu, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Institutul de Istorie al AŞM;
Sergiu Tabuncic, doctor în istorie, cercetător ştiinţific superior, Institutul de Istorie al AŞM;
Maria Danilov, doctor în istorie, conferenţiar universitar, Institutul de Istorie al AŞM;
Ion Chirtoacă, doctor habilitat în istorie, Institutul de Istorie al AŞM;
Andrei Emilciuc, doctor în istorie, Institutul de Istorie al AŞM;
Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, Institutul de Istorie al AŞM;
Dinu Poştarencu, doctor în istorie, Institutul de Istorie al AŞM;
Igor Cereteu, doctor în istorie, Institutul de Istorie al AŞM; Valentina Eşanu, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie al AŞM;
Tudor Ciobanu, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie al AŞM;
Eugen Cernenchi, cercetător ştiinţific, Institutul de Istorie al AŞM;
Veaceslav Stăvilă, doctor în istorie;
Sergiu Cornea, doctor în istorie, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu”, Cahul;
Vitalie Ponomariov, lector universitar, Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu”, Cahul
*
Sursa: dw.de, timpul.md, adevărul.ro, moldova.org
*

Citiți și: RĂZBOIUL BATE LA UȘĂ, DAR PRESA…SE PIAPTĂNĂ

sau: ROMÂNII CONȘTIENȚI DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ, NU POT FI ÎNFRÂNȚI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

DATORIA MONDIALĂ: 200.000 MILIARDE $, CE URMEAZĂ?

200.000 miliarde de dolari: Datoria mondiala in 2014, reprezentând 286% din PIB-ul mondial, fata de 269% in 2007, potrivit unui studiu al cabinetului McKinsey Global Institute. Guverne, gospodării, intreprinderi și institutii financiare: datoria sporește la nivel mondial. Iar ritmul de creștere s’a accelerat. Ca volum, gradul de indatorare a progresat cu 57.000 de miliarde de dolari din 207 până anul trecut, depășind 200.000 de miliarde de dolari, afirmă experții cabinetului McKinsey Global Institute într’un ultim studiu.

„În loc să’și reducă din datorii, toate marile economii împrumută astăzi mai mult raportat la PIB-ul lor, decât o faceau în 2007. Acest lucru ascunde noi riscuri pentru stabilitatea financiară și ar putea afecta creșterea mondială”, au comentat autorii raportului.

Potrivit studiului, în perioada de referință, numai datoria publică a progresat cu 25.000 miliarde de dolari și „va continua să se amplifice in numeroase tari”.

Pe principiul cauză-efect, toate lucrurile vor avea o consecință într’o zi. Orice scenariu am face este greu de prevăzut, care vor fi acestea, dar cum tot mai mulți se trezesc din letargia indiferenței, alții merg mai departe și anticipează sau clarifică în ce punct al evoluției civilizației suntem. În acest sens următoarele rânduri pot edifica multe aspecte ale problematicii, și în același timp ne poate ajuta să conștientizăm, ceea ce singuri nu reușim să deslușim.

Viața de după bani sau criza civilizației

Să presupunem ca’mi dai 1 milion de dolari cu instrucțiunea: “Investește’i profitabil si o să te răsplătesc din plin.”

Am tot ce’mi trebuie, așa că de ce nu? Așa că ies cu banii în strada și dau banii la întâmplare trecătorilor, fiecăruia 10.000. În schimb, fiecare semnează o hârtie pe care scrie “iți datorez 20 de mii de dolari plătibili în 5 ani. Revin la tine și’ți zic:

“Priveste angajamentele de plata! Ți’am generat un retur pe investitie de 20% pe an!”

Tu ești foarte fericit și’mi plătești un comision uriaș. Acum am un morman de angajamente de plata (AP) pe care le folosesc pentru a împrumuta și mai mulți bani pe care’i împrumut la și mai mulți oameni sau le vând altora ca și mine, care fac ca mine. Cumpăr și asigurare pentru a contracara incapacitatea de plată a celor împrumutați plătind cu aceleași AP-uri! Așa merge treaba de jur împrejur, fiecare împrumut devenind capitalul cuiva pe baza căruia să împrumute și mai mulți bani. Suntem flămânzi dupa comisioane si bonusuri uriașe pentru că valoarea de fațada a tuturor asset-urilor pe care le’am creat pornind de la acel un milion de dolari a devenit de 50 de ori mai mult.
Și vine ziua în care prima tranșă de AP-uri întârzie. Dar ghici ce? Persoana care a semnat AP-ul nu poate să plăteasca rata chiar acum! De fapt, o mare parte din împrumutați nu pot. Încerc să ascund această situație rușinoasă cât pot de mult, dar în scurt timp devii suspicios. Vrei milionul de dolari plus câștigul înapoi – cash. Încerc să vând AP-urile și derivatele pe care le dețin, dar fiecare este suspicios și nimeni nu este interesat să cumpere. Firma de asigurări încearcă să’mi acopere pierderile, dar poate să facă asta doar vânzând AP-urile pe care le’a primit de la mine!


Așa că, într’un final, Guvernul vine și cumpără AP-urile, face un plan de salvare a firmei de asigurări și a tuturor deținătorilor de AP-uri. Valoarea lor este mult peste un milion de dolari acum. Eu și cu amicul meu ne retragem cu banii caștigați. Fiecare din cei mulți plătesc daunele. Acesta este primul nivel din jocul derulat de către industria financiară în ultimul deceniu. Este un transfer masiv al bunăstării către elita financiară alimentată de catre plătitorii de taxe și impozite, corporații multinaționale și guverne și în ultima fază, de către muncitorii din țări străine care au preluat datoriile USA indirect prin salarii mult mai mici.

Și astfel atingem nivelul când se anunță că numarul milionarilor și avuția aflată în proprietate privată la nivel global au atins noi maxime istorice, ca urmare a avansului burselor, stabilizării economiilor industrializate si politicilor monetare relaxate ale bancilor centrale, cum anunța anul trecut Financial Times.  Avutia a crescut cu 14,6% de la 132.700 miliarde de dolari din 2012 la 152.000 de miliarde de dolari în 2013, în timp ce numărul milionarilor a avansat de la 13,7 milioane de persoane la 16,3 milioane de persoane, potrivit firmei de consultanta Boston Consulting Group.

De la criza financiară din 2008, avuția aflată în proprietate privata la nivel global a crescut cu 65%, sau 60.000 de miliarde de dolari, susținută de revenirea burselor și de recuperarea economiilor industrializate după instabilitatea cauzata de colapsul Lehman Brothers. Numărul gospodariilor de milionari reprezintă la nivel global 1,1% din total, in urcare de la 0,7% in 2007.
Statele Unite au cel mai ridicat numar de gospodarii cu avere mai mare de 1 milion de dolari, respectiv 7,1 milioane. Cea mai ridicata densitate de milionari este înregistrată în Qatar, unde 175 din 1.000 de gospodari au avere de peste 1 milion de dolari, urmat de Elvetia – cu 127 si Singapore cu 100.
Creșterea piețelor de capital a ajutat economiile industrializate sa înregistreze un ritm de creștere similar celor emergente. Astfel, Statele Unite și Australia au consemnat rate de peste 10%, în timp ce în Brazilia, una dintre marile economii emergente, ritmul a fost mai lent. China și’a consolidat poziția de a doua țară la nivel global ca avutie, dupa Statele Unite.
Avuția privată din Statele Unite s’a situat la 46.000 de miliarde de dolari in 2013, de peste doua ori mai mult față de China, cu 22.000 de miliarde de dolari. Poziția a treia a fost ocupata de Japonia, cu 15.000 de miliarde de dolari, urmată de Marea Britanie, cu 8.000 de miliarde de dolari, Germania, cu 7.000 de miliarde de dolari.

Oricum, să vedem criza actuală ca rezultatul unei mari șmecherii, înseamnă să ratăm adevărata stare de lucruri.
Cred ca toți simțim că ne apropiem de sfârșitul unei ere. La un nivel superficial, este sfârșitul manipulării finanțelor-cazino necontrolate. Dar efortul elitelor politice si economice de a repara criza la acest nivel doar dezvaluie adevaratele adâncuri. De fapt, criza merge direct până la fund. Criza a apărut direct din natura banilor și a proprietății în ziua de azi și va persista și se va intensifica până când banii se vor fi transformat complet. Este un proces care ține de decenii și care se află pe ultima sută de metri.

Criza si colapsul sunt construite direct în fundația ideii de bani, așa cum îi cunoaștem în ziua de azi. Asta este pentru ca banii cauta dobândă, poartă dobândă și într’adevar, s’au născut din dobândă. Ca sa vedem cum functioneaza aceste lucruri, să ne întoarcem la câteva concepte de baza în finanțe. Banii se crează în momentul în care cineva solicită un împrumut de la o banca (sau mai recent, un împrumut deghizat de la alte feluri de institutii). O datorie este o promisiune ca se va plati in viitor ceva ce se cumpara azi; cu alte cuvinte, a împrumuta bani reprezintă o amânare a comerțului. Primesc ceva acum (cumpărat cu banii împrumutați) și mă angajez să ofer ceva în viitor (un bun sau un serviciu ce’l voi vinde în schimbul banilor cu care voi achita împrumutul). O bancă sau oricare alt creditor îți va acorda creditul, doar dacă există o siguranță că vei produce bunuri sau produse de valoarea banilor împrumutați. Aceasta “siguranță” este inclusa în contract sub forma de garanție și asta implică rating-ul creditului.
De fiecare data cand folosesti bani, tu, esential vorbind, zici: “am facut cutare lucru sau serviciu care are valoarea echivalenta a ceea ce vreau sa cumpar”. Dacă acei bani sunt bani împrumutați, tu zici de fapt că vei crea acel bun sau serviciu în viitor. Acum intra in scena dobanda. Ce motiveaza o bancă să împrumute bani cuiva de la bun inceput? Este dobânda. Dobânda alimenteaza mecanismul creării banilor azi. De ficare data când banii sunt creați din dobândă, necesitatea de a crea bani în viitor se întâmplă în mod automat. Cantitatea de bani trebuie să crească în timp, ceea ce înseamnă ca volumul de bunuri și servicii trebuie să crească în timp, în același fel.
Dacă volumul banilor crește mai repede decât volumul de produse și servicii avem inflație. Dacă creșterea este temperată, de exemplu din cauza încetinirii creditării, avem falimente, recesiune și deflație. Guvernele pot suplimenta sau reduce stocul de lichidități în mai multe feluri. Prima, poate crea bani împrumutând de la Banca Centrala, sau în SUA de la Federal Reserve. Acești bani se materializează în depozite bancare care conferă băncilor o margine mai generoasă care le permit să relanseze creditarea.
Vedeți, capacitatea unei bănci de a crea bani este limitată de niște reguli. În mod normal, o bancă trebuie să dețină lichidități (sau depozite în banca centrala) egale cu aproximativ 10% din totalul depozitelor clienților. Restul de 90% pot fi împrumutați, implicit pot crea bani noi. Acesti bani se întorc ca depozite în bănci permițând o alta șarja de 81% din ei (90% din 90%) către împrumuturi noi. În acest fel, fiecare 1 dolar din depozitul inițial sfârșește ca 9 dolari noi, creați din nimic. Guvernul cheltuind bani împrumutați de la banca centrală provoacă crearea banilor noi (bineînțeles că asta depinde de disponibilitatea băncilor de a oferi credit. În cazul înghețării creditării, băncile adună rezervele în exces, iar injectarea de bani de la guvern are puțin efect). O altă cale de a mări cantitatea banilor este să se reducă limita inferioară a lichidității necesare. În practică asta se întamplă destul de rar, sau cel puțin nu direct. Oricum, în ultimul deceniu tot felul de organizații non-bancare care ofereau credite au tăiat din această limită cu ajutorul unui sistem de instrumente financiare greu de deslușit, le’am auzit tot timpul la știri, dar pe care nimeni nu le’a înțeles.

Rezultatul este că 1 dolar nu a fost exploatat de 9 ori peste valoarea originală, ci chiar de până la 70 de ori sau chiar mai mult. Asta a permis un retur pe investiție mult peste 5% oferită de activitatea bancara tradițională, împreună cu pachete de “compensații” mult peste cele mai sălbatice vise ale avarilor. Fiecare dolar creat vine din start cu 1 dolar datorie din cauza dobânzii. Datoria este achitată, dacă se întamplă, fie cu bunuri și servicii, fie cu alți bani împrumutați care la rândul lor pot fi achitați cu și mai mulți bani împrumutați… dar într’un final acești bani sunt folosiți pentru a cumpăra bunuri și servicii. Banii de dobandă trebuie sa vină de undeva. Împrumutând mai mulți bani pentru a plăti dobânzi pentru un împrumut existent, doar amână ziua în care necesitatea de a crea bunuri sau servicii este singura soluție. Tot sistemul alimentat cu bani-dobândă funcționează bine, cât timp volumul bunurilor și serviciilor transformate în bani continuă sa crească.

Criza pe care o avem azi există, pe de o parte din cauza banilor care au fost creati prea rapid fata de bunuri și servicii și mai ales, mult mai repede decât sustenabilitatea întregului sistem. Există 2 căi de a ieși din această situație: inflație și mai mare sau colaps. Fiecare din aceste 2 soluții presupune distrugerea banilor. Convulsiile actuale ale elitelor politice și financiare încearcă în mod pueril să contracareze ambele posibilități. Principala problemă pe care o au este să împiedice evaporarea banilor datorită falimentelor răsunatoare în sistemul bancar, pentru că, nu’i așa, sunt banii lor la mijloc.
Dar avem o criză mult mai profundă care se petrece acum, o criza în crearea de bunuri și servicii care sunt fundația banilor cu care putem începe orice. Aceasta criză a dat naștere colapsului imobiliar din SUA care după mulți, este principalul vinovat. Ca să întelegem aceste lucruri, să lămurim sensul termenilor “bun” sau “serviciu”. În termeni economici, aceste cuvinte se referă la ceva ce se schimbă cu bani. Dacă stau dădacă pentru cineva pe gratis, economiștii nu consideră asta un serviciu. Nu poate fi folosit pentru a plăti o datorie financiară. Nu mă pot duce la supermarket zicând: “am avut grija de copii vecinului azi dimineață, așa că va rog să’mi dați hrană”. Dar daca deschid o gradiniță particulară și taxez părinții, am creat un “serviciu”. Produsul intern brut (PIB) crește, și conform economiștilor, bunăstarea țării crește.
Același lucru este valabil și în cazul în care tai o padure ți vând cheresteaua. Cât timp pădurea e acolo, inaccesibila, nu este un “bun” profitabil. Devine un “bun” când construiesc un drum forestier, angajez muncitori, tai pădurea și o transport la client. Practic convertesc pădurea în cherestea și PIB-ul crește. În mod similar, dacă creez o melodie pe care o distribui gratuit, PIB-ul nu crește, iar societatea nu este considerată mai bogată, în schimb dacă o ascund dupa copyright și o vând, devine un “bun”. Sau pot căuta și găsi o societate care folosește plante medicinale și alte metode pentru a se vindeca, să le distrug cultura și să’i fac dependenți de medicina farmaceutică pe care trebuie să o cumpere, să’i expropriez să nu poată practica agricultura, fiind nevoiți să cumpere hrană, să curăț ținutul și să’i angajez pe toti pe o plantație de banane și bang, am făcut lumea mai bogata! Am adus diverse funcții, relatii și resurse naturale în împărăția Banului.


Esențial vorbind, pentru a avea creștere economică și pentru a susține banii (bazați pe datorie) trebuie să capitalizăm cât mai mult natura și relațiile inter-umane. De exemplu, acum 30 de ani marea parte din hrană era preparată în casă; azi aproximativ 2/3 din hrană este preparată în afara căminului, în restaurante sau fabrici care alimentează supermarketuri. O funcționalitate cândva gratis, gătitul a devenit un “serviciu”. Și suntem mai bogați și datorită acestui lucru. Corect? Un alt mecanism care contribuie la creșterea economică de 30 de ani, creșterea și îngrijirea copiilor, ne’a făcut mai bogați. Acum suntem eliberați de grija copiilor noștri. Plătim experți care fac treaba mult mai eficient.
În vremuri apuse, entertainment-ul era de asemenea gratis, bazat pe participare. Fiecare putea cânta la un instrument, face vocal, juca într’o piesă de teatru. Acum 75 de ani în SUA, fiecare oraș de provincie avea fanfară proprie și o echipă de baseball. Azi plătim pentru aceste servicii. Economia a crescut. Hooray!
Criza cu care ne confruntăm azi a ieșit din faptul că aproape nu mai există capital social, cultural, natural sau spiritual care poate fi convertit în bani. Secole, milenii de creare de bani aproape în continuu ne’a adus la faza în care nu mai există aproape nimic de vânzare. Pădurile noastre sunt distruse dincolo de capacitatea de a le repara, solul este sleit și spălat de ape, s’a pescuit peste masură, capacitatea pământului de a reintegra gunoaiele produse este saturată. Comoara umanitatii formată din cântece, povești, imagini și simboluri au fost cumpărate și puse sub semnul copyrightului. Orice frază sau vorba deșteaptă a fost transformată în slogan protejat de trademark. Abilitățile și relațiile interumane ne’au fost luate și apoi revândute și am ajuns în faza în care depindem de străini, implicit de bani, pentru lucruri pe care omul nu a fost niciodată nevoit să plătească cu bani până de curand: hrana, adapost, imbracaminte, ingrijirea copiilor, gatit. Viata in sine a devenit un bun de consum. Azi ne vindem si ultimele vestigii ale existentei noastre: sanatatea noastra, biosfera, chiar si creierele. Acesta este procesul care incheie aceasta perioada. Este aproape gata, mai ales in america si in civilizatia occidentala. In tarile in curs de dezvoltare inca mai exista oameni care traiesc in culturi bazate pe ideea de a darui, unde bunastarea naturala si sociala nu este inca subiect al ideei de proprietate.

Globalizarea este procesul de a smulge aceste resurse pentru a alimenta mașina de bani, flămândă de creștere economică. Și cu toate astea, decopertarea acestor resurse se apropie de limită deoarece nu mai este nimic de luat, odată, apoi pentru că buzunarele ticsite încep să nu mai suporte presiunea. Rezultatul este că această cantitate de bani in circulatie, implicit cantitate de datorii, de câteva decenii încoace a depășit de câteva ori capacitatea de a produce bunuri și servicii. Este în stransă legatură cu problema clasică de supra-ofertă în economiile capitaliste.

Criza Marxiana a capitalului se reflectă în viitor pe cât de adânc pe atât de constant, industriile cu profit foarte mare și piețe pot fi create pentru a compensa cercul vicios al căderii prețurilor, scăderii salariilor, consumerism deprimant și supra-producție în industriile mature. Continuitatea capitalismului, așa cum îl cunoaștem depinde de capacități infinite de industrii pentru a transforma cantități infinite de resurse sociale, naturale, culturale și spirituale în bani. Problema este că aceste resurse sunt finite și cu cât se apropie mai mult de consumarea completă, cu atât exploatarea lor devine mai dureroasă. Așadar, concomitent cu criza financiar aven o criza ecologică și o criza a sănătații. Fiecare dintre acestea sunt într’o legatură intimă una cu cealaltă. Nu mai putem să transformăm mai mult sănătatea noastră în bani fara a ameninta baza vietii. Confruntată cu consumul limitat al resurselor naturale, capitalul financiar a încercat să amâne inevitabilul practic auto-devorandu’se. Lovitura punct-com din anii 90 de a arăta că această creștere a producției nu a ținut pasul cu înmulțirea banilor. Foarte mulți bani în exces circulau liber în mod isteric cautând un loc de unde să poată să’și extragă bunurile sau serviciile. Deci, pentru a amâna colapsul inevitabil, Federal Reserve a tăiat dobânzile și a relaxat condițiile de politici monetare pentru a permite ca vechile datorii să fie răscumpărate cu credite noi (în loc de bunuri și servicii). Noile bunuri și servicii financiare erau niște idioțenii, artifacte ale contabilitații eronate la scară mare care cuprindea întreg sistemul.
Tot felul de profitori au observat că schema Bernard Madoff Ponzi nu era foarte diferită de sistemul piramidal bazat pe soluții de împrumuturi și alte intrumente, care în sinea lor au creat aceasta bulă că sitemul Madoff, care nu putea exista și funcționa decât cu injectarea exponențială a banilor noi. Așa a devenit un simbol a timpurilor moderne, chiar mai mult decât bănuiesc oamenii. Nu este doar sistemul piramidal practicat de către cazino-economiștii de pe Wall Street.

Sistemul economic la scară mare bazat pe transformarea continuă a resurselor naturale în bani este cât se poate de ne-sustenabilă. Este ca un foc de tabara care trebuie sa arda cat mai inalt in ciuda faptului ca conbustibilul este pe terminate. Exact cum focul desface legaturile atomice in materiale in timpul procesului de ardere eliberand lumina si caldura, la fel si economia consuma resursele naturale eliberand energie libera, numita bani. Numai un nebun poate crede ca un foc poate arde si mai sus, cand cantitatea de combustibil este limitata. Pentru a desfasura metafora mai mult, se practica dezindustrializarea si capitalizarea sa pentru a crea mai multa caldura pentru a crea mai mult combustibil. Conform celei de’a doua reguli a legii termodinamicii, cantitatea creată întotdeuna va fi mai mica decat cantitatea consumata pentru a crea acel lucru. In mod evident, imprumutarea de bani noi pentru a achita rata și dobânda nu poate dura prea mult, dar asta este ce a facut “economia” în ultimii 10 ani.
Și totuși, dacă abandonăm această cale tot trebuie să ne confruntăm cu problema epuizării resurselor. Majoritatea propunerilor pentru rezolvarea crizei actuale implica găsirea de și mai multe resurse naturale. Fie forarea de mai multe puțuri petroliere, pavarea spațiilor verzi sau reglementarea puterii de cumpărare, ținta este relansarea creșterii economice adică să se mărească baza de bunuri și servicii. Adică să se găsească lucruri noi pe care noi să le putem plăti. Azi, de neconceput pentru înaintașii nostri, am ajuns să plătim apa și muzica. Ce’a mai ramas de convertit în bani? Un colaps este pe drum, nu poate fi evitat; într’adevăr suntem în umbra sa. Răspunsul guvernelor, susținerea temporară a industriilor, a fost o tentativa de a propti turnul de bani care este peste cantitatea de bunuri și servicii promise. Ușor de anticipat, aceasta injectie de capital în aceste industrii este un eșec mizerabil. Urmatorul demers, masivele pachete de stimulare recomandate de către administrația Obama vor eșua la fel de lamentabil, dar la un nivel mult mai esențial. Va eșua pentru că nu mai încape: natura este incapabilă să mai primească cantitățile de gunoi și reziduri fără a amenința și chiar distruge baza ecologică a civilizației noastre, oamenii sunt incapabili sa suporte o dezbinare socială și mai accentuată, organismele vor fi slabite și incapabile de a supraviețui intr’un mediu toxic. Faptul că am reușit să suprasaturăm piața de credit reflect clar faptul că nu mai avem mare lucru ce poate fi converit în bani. […] Acest suport guvernamental va reuși, în cel mai bun caz sa amâne inveitabilul câțiva ani timp în care mașinăria economică va secătui complet și ultimele resurse ale naturii, spiritului, corpului și culturii. Când aceste vestigii ale bunăstării comune vor fi dispărut, nimic nu va sta în calea unei inflații rapide, iar valutele se vor prabuși la nivel mondial.

Criza actuala este de fapt ultima faza a procesului care a început în anii 1930. Soluțiile succesive pentru problema fundamentală a creșterii volumului de bani cu valoarea dobânzilor a ajuns rapid la saturație. Prima soluție efectiva a fost războiul, soluție care a devenit permanentă începând cu anul 1940 și până azi.

Pe modelul nazist al anilor ’30, avem azi un review apoape neverosimil în zgomotul săbiile care se ascut în estul Europei:

Din nefericire, sau mai bine din fericire, armele nucleare și o anume stare de conștiință publica au limitat escaladarea fără limită a măsurilor militare. Alte soluții, cum ar fi globalizarea sau dezvoltarea bazată pe tehnologie au permis crearea de noi bunuri și servicii inexistente până acum. Dar și acestea, odata epuizate vor readuce lumea la faza de exploatarea a resurselor care vor fi reusit sa se autorecupereze. În schimb dacă nu gasim resurse ce pot fi exploatate repede riscăm să plonjăm în nivele nebănuite de sărăcie, mizerie și alienare care nu pot fi amânate mult timp.
În fața crizei care lovește, oamenii se întreabă ce pot face să se apere?

“Să cumpere aur? Să adune hrană la conservă? Să construiască un adapost solid într’o zona retrasă? Ce ar trebui sa fac?” As dori sa sugerez un alt tip de intrebare:

“Care este cel mai frumos lucru pe care’l poti face?”

Vedeți, creșterea crizei prezintă o oportunitate fantastică. Deflația, distrugerea banilor este doar un rău categoric dacă crearea banilor este un bun categoric. Oricum, puteți vedea din exemplele pe care vi le’am dat că această creare a banilor ne’a facut pe toți mai săraci. În mod interesant, distrugerea banilor are potențialul de a ne îmbogăți pe noi toți. Ne oferă oportunitatea de a ne recâștiga resursele universale din ghearele banilor și a proprietății.
Vedem de fapt aceste lucruri cum se intampla de fiecare data cand se contureaza o recesiune economica. Oamenii nu mai sunt capabili sa plateasca pentru diverse bunuri si servicii si trebuie sa se bazeze pe familie prieteni si vecini. Cand nu mai exista bani pentru a facilita tranzactiile, economiile bazate be schimb reciproc se formeaza, un altfel de tip de bani apar. Oricum in mod absurd, oamenii si institutiile tin disperati cu dintii si unghiile de starea actuala nu care cumva sa se intample asta. In mod instinctiv, prima reactie la o criza economica este ca toata lumea sa faca si sa tina cati mai multi bani accelerand procesul de a ransforma tot ce au in bani. La nivel sistemic, cererea de credite genereaza o presiune fantastica care duce la masuri ciudate. Putem vedea cum se foreaza dupa petrol in Alaska, in oceane si asa mai departe. Timpul a sosit ca procesul sa se inverseze, lucrurile sa inceapa sa migreze din zona bunurilor si serviciilor inapoi catre zona bunurilor comune, reciprocitatii, auto-suficientei si al partajarii in interiorul comunitatii. Trebuie sa fim constienti: asta se va intampla oricum, imediat dupa prabusirea banilor, oamenii isi vor pierde locurile de munca sau vor deveni prea saraci pentru a cumpara lucruri cu bani. Oamenii vor incepe sa se ajute reciproc si comunitatile reale vor incepe sa reapara.
Între timp, tot ce facem pentru a proteja resursele naturale și sociale de la a fi acaparate de transformarea lor în bani vor grabi si vor atenua severitatea colapsului. Fiecare pădure salvată de la tăiere, fiecare construcție oprită, fiecare grup cooperativ înființat, fiecare învățat să se vindece sau să’și construiască propria casa, să’și pregatească hrana, să repare, să creeze bunuri fără a se amesteca în ciclul proprietății și banilor va scurta durata de viață a Mașinii.

Gândește’te la asta în felul urmator: dacă în acest moment nu depinzi de bani pentru o parte din necesitati sau plăceri, colapsul sistemului monetar nu va fi așa de dur resimțit asupra ta. Același lucru se aplică și la nivel social. Orice organizație sau rețea socială, comunitate sau instituție socială care nu este un vehicul al transformării vietii în bani vor susține și vor îmbogăți viața de după bani.
În alte părți am descris sisteme monetare alternative bazate pe credit mutual care nu duc la conversia a tot ceea ce este bun, adevărat și frumos in bani. Această atitudine declanșează o atitudine umană fundamentală, aceea de conștiință de sine diferită de ceea ce se întâmplă azi. Nu va mai fi adevărat conceptul de “mai mult pentru mine înseamna mai puțin pentru tine”. La nivel personal, cea mai profundă revoluție pe care o putem declanșa este trezirea unei conștiințe de sine, în identitatea noastră. Eul separat, sugerat de Descartes sau Adam Smith se apropie de capăt devenind o idee uzata. Vom intelege, într’un sfârșit natura interconectată a lucrurilor, cu noi fiind părți active din tot ceea ce numim viață. Interesul personal este o făcătură care dă iluzia acestei uniuni pentru că ea caută creșterea individuala cu prețul a ceva exterior, altceva. Probabil mulți din cei care citesc acest eseu sunt de acord cu principiul interconectării, fie dintr’un punct de vedere Buddhist sau ecologic.

A venit timpul sa facem asta. Este timpul să intrăm în spiritul dăruirii care implică sentimentul de non-separare. Devine din ce în ce mai evident faptul ca “mai puțin pentru tine” (în toate dimensiunile acestui concept) înseamnă “mai puțin și pentru mine”. Ideologia creșterii perpetue ne’a adus într’o fază a sărăciei așa de apăsătoare că tânjim dupa o gură de aer curat. Această ideologie și civilizația construită pe ea este cea care se prabușește acum. Tot ce facem individual și colectiv pentru a amâna sau rezista în fața colapsului, va face treaba mult mai dificilă. Trebuie să încetăm să rezistăm revoluției ființei umane. Dacă dorim să supraviețuim multiplelor crize care se desfășoara acum, nu trebuie sa căutam să supraviețuim cu orice pret. Aceasta este esenta separarii de tot; ne agățăm de un trecut muribund.

În schimb, să ne orientăm atenția către reuniune și gândire în spiritul de “ce putem dărui”. Cum putem contribui fiecare dintre noi la o lume mai bună? Aceasta este responsabilitatea fiecaruia dintre noi si singura certitudine existentă. Mai concret, trebuie să ne implicăm în distrugerea banilor în mod conștient în loc să facem asta inconștient prin colapsul economic. Daca ai bani pentru investiții, investește’i în activități care în mod explicit caută să construiască comunități, să protejeze natura și să apere bunurile comune. Asteaptă’tă la zero câștig sau pierderi în procesul de retur pe investiție, acesta este un semn bun că nu convertești în mod inconștient lumea și viața în și mai mulți bani.

Chiar daca ai sau nu ai bani pentru investiții poți recupera ce a fost vândut facând cațiva pași în afara economiei cu bani. Tot ce înveti să faci pentru tine sau pentru alți oameni fără să plătești cu bani pentru asta, orice folosire a materialelor aruncate la gunoi, orice faci sau construiești în loc să cumperi, să oferi în loc să vinzi, fiecare aptitudine sau talent ce’l dezvolți sau înveți pe alții, va reduce împărăția banilor și va ajuta tranzișia. O lumea a dăruirii, un ecou al societăților primitive bazate pe ideea de a oferi, o rețea ecologică și învățăturile spirituale apuse se afla chiar deasupra noastră. Ne atinge strunele inimii și ne trezesc starea de generozitate. Vom răspunde la timp înainte de consumarea ultimelor firimituri ale frumuseții pe acest pământ?

Idei au fost și sunt mereu actuale, trebuie doar să le fundamentăm și să le aplicăm:

Sursa: incomemagazine.ro,  realitysandwich.com (Charles Eisenstein)  incont.ro

Citiți și:  DESPRE AUR ȘI BOGĂȚIILE FURATE DIN ROMÂNIA

sau:  ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN NU ESTE CEA SUSȚINUTĂ DE ”OFICIALI”

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

DESPRE AUR ȘI BOGĂȚIILE FURATE DIN ROMÂNIA

Un număr tot mai mare de personalități din mediul cultural și artistic își exprimă public punctul de vedere în legătură cu istoria geților, cu nevoia de a recupera adevărul, condamnând falsul istoric perpetuat de generații.

Una dintre aceste personalități este și cunoscutul actor Mihai Gruia Sandu, profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Poate cea mai pitorească dintre cele pe care le’a făcut până acum Daniel Roxin, emisiunea pe care vă invit să o urmăriți aduce în prim plan lucruri inedite, unele absolut surprinzătoare.

VIZIONARE PLĂCUTĂ!

AFLAȚI CINE DEȚINE CHEIA AVERILOR ROMÂNEȘTI ASCUNSE ÎN ELVEȚIA 

Miruna Ana Klaus (foto), o româncă plecată din țară în urmă cu mai bine de 25 de ani, a fost director la Clariden Leu în perioada în care mai mulți milionari sau politicieni români și’au ascuns averile în Elveția. Ea neagă că ar fi avut legătură cu tranzacții al

”Evenimentul Zilei” a aflat, din surse confidențiale, că unul dintre foștii directori ai băncii Clariden ar avea cunoștință despre banii depozitați în Elveția de afaceriști români. Acesta ar fi Miruna Ana Klaus.

Românca plecată din țară de mai bine de un sfert de veac nu ar fi străină, spun sursele, de operațiunile de ”depozitare” în băncile elvețiene ale averilor mai multor oameni de afaceri sau politicieni din România, precum Dinu Patriciu, Cristi Borcea, Sergiu Sechelariu și alții.

Averea lui Sechelariu, ”vămuit” de Coco

Într’adevăr, numele Mirunei Klaus a mai fost pomenit în urmă cu nouă ani în declarațiile date presei de Raluca Ioana Corneci, soția lui Cornel Ciocianu (zis Coco), șeful de cabinet al lui Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ea a povestit cum, împreună cu soțul său, a ajuns în Geneva la Clariden Bank unde, spre surprinderea ei, s’au întâlnit cu o angajată a băncii care îl cunoștea bine pe Coco și vorbea românește.

Angajata, care s’a prezentat ca Miruna, a intrat în biroul băncii și a adus o sacoșă plină cu dolari. Cornel Ciocianu ar fi luat din ei 10.000 de dolari, iar restul de 350.000 au fost puși la loc în pungă.

FOTO : Miruna Klaus (dreapta) alături de contesa Rosiere, la petrecerea dată în onoarea Regelui Mihai

Raluca Ioana Corneci își amintește că Miruna s’ar fi îngrijorat când Ciocianu a spus că semnează el pentru Sergiu Sechelariu: ”Să nu se mai întâmple așa, se întâmplă prea des chestia asta”, ar fi spus Miruna.

Director pe operațiunile din Europa de Est

Miruna Ana Klaus a lucrat pentru Clariden Leu din 2003 până în 2011, potrivit profilului publicat pe LinkedIn.

A fost director pentru operațiunile din Europa de Est, dar s’a concentrat pe operațiunile de pe piața românească, potrivit propriei declarații. De la Clariden Leu, Miruna Klaus a plecat manager executiv Assya Asset Management (Switzerland), parte a LSK & Partners SA (Leyne, Strauss-Kahn), firmă controlată de fostul şef al FMI Dominique Strauss-Kahn.

Firma și’a declarat insolvența după ce Strauss-Kahn a fost trimis în judecată pentru proxenetism, iar pa r tenerul său, bancherul Thierry Leyne, s’a sinucis. Miruna Klaus este o apropiată a cluburilor de elită din Elveția, unde apare ca făcând parte din anturajul contesei Yves Donin de Rosière. Pe pagina de Internet a clubului este postată și o fotografie a celor două la un brunch dat de contesă pe 15 iunie 2008, în onoarea reginei Ana și a regelui Mihai și în beneficiul Fundației Principesei Margareta.

Miruna Klaus neagă informațiile

Contactată telefonic, Miruna Ana Klaus a negat că are sau a avut vreo legătură cu Dinu Patriciu, Cristi Borcea sau Sergiu Sechelariu. ”Nu sunt deloc familiară cu țara”, ne’a spus Miruna Klaus. Cu toate acestea, pe pagina de facebook a Mirunei Klaus, ea apare ca fiind prietenă cu Mihaela Borcea iar o persoană cu același nume, Miruna Ana Klaus-Popescu, figurează în documentele oficiale din Elveția ca fiind, din 2009, membru al consiliului de administrație al Fundației Rompetrol Holding SA, alături de Obbie Luschen Moore, fost președinte al CA al holdingului lui Dinu Patriciu. Am întrebato pe Miruna Klaus dacă tiza sa îi este mamă sau rudă apropiată, dar a negat din nou, aparent destul de speriată. La întrebarea cum de nu este familiară cu țara din moment ce în profilul său scrie că s’a ”focusat”, ca director la Clariden Leu, asupra operațiunilor de pe piața românească, Miruna Klaus a închis telefonul și nu a mai putut fi contactată ulterior.

FOTO: Miruna Ana Klaus- Popescu a fost membru în consiliul de administrație al Fundației Rompetrol Holding

SwissLeaks, ”disjuns” din scandalul Offshore-Leaks

Scandalul Swiss-Leaks este unul dintre ”copiii” unei ample dezvăluiri de presă din 2012-2013, neglijată însă de media din România, deoarece nu ”oferea”, la acea vreme, și nume de mari afaceriști din România. Atunci, o sursă anonimă a livrat mass-media internaționale o cantitate uriașă de date, care cuprindea tranzacții financiare din zece paradisuri fiscale. Lista cuprinde 130.000 de nume din 170 de țări care își puseseră banii la adăpost în firme offshore.

Datele, care cuprindeau 2,2 milioane de documente, cumulând 260 de gigabytes, oglindesc modul ascuns prin care bogații planetei, trusturile dubioase și firmele ”casuță poștală” își spală banii sau îi ascund de fisc.

FOTO: Potrivit unor surse ANAF, Dinu Patriciu ar fi depozitat o parte din avere în băncile din Elveția

Potrivit unui studiu din 2012 al Tax Justice Network, în sistemul off-shore cu sedii în paradisurile fiscale s-ar ascunde 21-32 de mii de miliarde de dolari. Din aceștia ”ramura” SwissLeaks dezvăluie depozitarea, prin intermediul sucursalei din Geneva a băncii HSBC a mai mult de 180 de miliarde de euro între 2005 și 2007.

Băncile, ”tăinuitorii” secolului XXI

Noile scandaluri arată cum oameni politici și guvernanți din întreaga lume, dar și familiile lor, au profitat de secretul bancar și de evaziunea facilitată în paradisurile fiscale. Rezultatul investigațiilor arată cum super-bogații folosesc structuri offshore neaccesibile omului de rând, pentru a’și păstra secretul depunerilor și a se sustrage de la obligațiile fiscale din țara de domiciliu.

Bănci de renume mondial, cum sunt UBS, Clariden sau Deutsche Bank au făcut o intensă campanie de atragere a clientelei bogate. Acestea le’au oferit soluții ”creative” de păstrare a valorilor, prin care puteau ocoli fiscalitatea din țările de origine. Pentru aceasta băncile elvețiene le’au pus la dispoziție bogaților o industrie de contabili, intermediari și alți angajați operativi, foarte bine plătiți, care i’au ajutat în demersurile lor. De același sistem au profitat oligarhii, traficanții de arme, dar și jongleri din lumea finanțelor.

Ancheta internațională care a zguduit lumea financiar-bancară. Evazioniștii ar trebui să fie inculpați la fel ca și criminalii

Cea mai mare bancă din Europa va fi din nou supusă unor controale ale guvernelor europene și american, după ce zeci de ziare din întreaga lume au scris, în același timp, despre evaziunea fiscală de proporții.

FOTO: HSBC Holdings este investigată în SUA, Marea Britanie, Franța și alte state, după ce a recunoscut că au avut loc nereguli FOTO: SHUTTERSTOCK

Politicienii se întrec în declarații

În Marea Britanie, ancheta jurnalistică asupra HSBC a dat naștere unui răspuns politic dur, ministrul Trezoreriei, David Gauke, fiind obligat să apară în fața Parlamentului pentru a explica eforturile făcute de autorități de a reduce evaziunea fiscală în țară. El a răspuns interpelărilor deputaților laburiști, care l’au întrebat despre fostul șef și președinte al HSBC, Stephen Green, care a fost numit ministru pentru Comerț, adică cel ce reprezintă interesele comerciale ale britanicilor în străinătate, după alegerile din mai 2010, scrie The Guardian.

Președinta Comisiei de Finanțe din Camera Comunelor, Margaret Hodge, a anunțat, ieri, redeschiderea investigației asupra consorțiului bancar HSBC și a cerut reprezentanților acesteia, inclusiv Lordului Green, să vină la audieri.

Danny Alexander, secretarul liberal-democrat al Trezoreriei, a declarat, pe de altă parte, că evazioniștii ar trebui să fie inculpați la fel ca și criminalii și chiar să fie condamnați la închisoare. ”Instituțiile financiare, care se dovedește că au complotat cu evazioniștii, ar trebui să suporte rigorile legii”, a afirmat el.

Și în alte state europene, au apărut solicitări ca aceste informații date publicității de către ziariști să fie subiectul unor investigații.

Autoritățile știau din 2010

Dovezile că banca a complotat cu sute de clienți pentru a ascunde ”conturi negre” și a folosit filiala din Geneva pentru a da ”cărămizi de bani” în diverse valute, de la euro la lire sterline, etc, se află, de fapt, în mâna autorităților din întreaga lume, încă din luna mai a anului 2010.

În timp ce Franța, Belgia, Spania, SUA și Argentina au lansat proceduri judiciare contra HSBC și bogații săi clienți, autoritățile fiscale britanice au folosit informațiile, în 5 ani, pentru a aduce în fața justiției un singur om.

Conform presei internaționale, o anchetă coordonată de Consiliul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație a dezvăluit că între 9 noiembrie 2006 și 31 martie 2007, circa 180,6 miliarde de euro au trecut prin conturile HSBC din Geneva, ascunse în spatele unor companii offshore din Panama şi Insulele Virgine britanice.

Consorțiul bancar, anchetat pentru evaziunea clienților

Autoritățile din multe țări europene, dar și cele din Statele Unite ale Americii au început să ia măsuri după publicarea la scară globală a anchetei jurnalistice.

  • În Belgia – unde HSBC Elveția este deja anchetată pentru acuzații de fraudă fiscală, un judecător ia în considerare posibilitatea de a emite mandate de arestare internațională pentru directori ai sucursalei elvețiene a băncii
  • În Elveția – lideri politici cer anchetarea amănunțită a informațiilor din scandalul actual, de către autoritățile de reglementare naționale
  • În Statele Unite – un membru important al Comisiei senatoriale pentru bănci a cerut guvernului american să explice în ce fel a acționat, după ce a primit un număr impresionant de date despre conturile bancare din Elveția. Autoritățile americane investighează și dacă HSBC a manipulat cursul valutar, iar un oficial a declarat că Departamentul de Justiție ar purtea redeschide un acord, convenit de Procuratură cu această bancă, în 2012.
  • În Danemarca – guvernul a anunțat că va căuta numele cetățenilor care au utilizat conturi în Elveția pentru a evita plata taxelor naționale.
  • În Franța – care, la rândul său, a lansat o investigație, premierul Manuel Valls s’a declarat hotărât să lupte contra evaziunii fiscale și a precizat că va continua să acționeze în acest sens, atât la nivel național, cât și european. ”Recunoaștem și suntem răspunzători de deficiențele din trecut, legate de respectarea regulilor și problemele de control”, a precizat banca în urma dezvăluirilor.

Herve Falciani: Datele publicate sunt vârful icebergului

Informaticianul Herve Falciani (foto), fostul angajat al HSBC care a copiat fişierele cu informațiile privind evaziunea fiscală practicată de bancă, afirmă că există mai multe nume, nu doar cele 106.000 de titulari de conturi publicați în presă.

”Este doar vârful icebergului”, a subliniat Falciani într’ un interviu. Acesta a explicat că ziariștii au avut acces doar la o parte dintre fișierele pe care el le’a copiat în 2007.

IT-istul a precizat că acolo sunt înregistrate ”mai multe milioane de tranzacţii” interbancare, care pot da o idee despre ”ceea ce se află sub iceberg”. Întrebat dacă sunt implicate şi entităţi financiare franceze, Falciani a răspuns că ”este imposibil ca marile bănci franceze să nu fie”, deoarece sunt bine poziționate pe piață. În opinia lui, noile dispoziţii internaţionale privind schimbul automat de informaţii bancare nu vor pune capăt evaziunii.

”Reglementarea se va concentra în special pe clienți particulari, care declară un cont în nume propriu”, dar aceștia sunt ”micii fraudatori”, iar la nivel înalt se recurge la societăţi paravan, ”uneori create fraudulos”.

Elveția l’a inculpat, în 2014, pe Falciani, pentru furt de date și spionaj industrial. El se află sub protecția poliției, în Franța, după ce a dat autorităților CD ul, într’o cafenea, pe aeroportul din Nisa, în timpul Crăciunului din 2008.

Sursa: nasul.tv

Citiți și: ROMÂNII CONȘTIENȚI DE CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ, NU POT FI ÎNFRÂNȚI

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

RĂZBOIUL BATE LA UȘĂ, DAR PRESA…SE PIAPTĂNĂ

Antena 3, Antena 1 – patronul Voiculescu arestat

 Realitatea TV – finantatorii Vantu si Pacurariu – arestati

 Titlurile din presă:

Gandul , Mediafax, Ziarul Financiar – patronul Sirbu – arestat

 Romania Libera – patronul arestat

 Romania TV – patronul Sebastian Ghita – se zvoneste ca are 78 de dosare penale pe rol, este chestiune de timp pana va fi arestat

B1 TV, Evenimentul zilei – finantatorul  “Niro” – arestat

TVR – in faliment

Adevarul – 100 milioane euro datorii, urmeaza falimentul in 3 luni

Hotnews– sub control SRI de la infiintare

Aceasta este presa din Romania si de aceea nu o sa vedeti vreo stire despre gravitatea lucrurilor expuse mai jos.

Suntem in pragul razboiului. Rusia se pregateste sa atace Lituania, Letonia si Ucraina. Putin in nebunia lui (recent a fost publicat un raport de catre Pentagon prin care specialistii demonstreaza ca Putin este bolnav clinic) doreste sa opuna plutocratiei si globalizarii un nou model de dictatura militara. Toate serviciile de spionaj ale tarilor NATO stiu acest lucru si sunt in alerta maxima. In ultimele saptamani tensiunea a crescut la cote nemaintalnite de la criza rachetelor din Cuba din razboiul rece.

Pana acum nimeni nu a crezut cu adevarat ca Putin este atat de nebun sa atace NATO. Dar iata ca Putin este suficient de nebun. A redus toate cheltuielile bugetare la minim si a alocat cea mai mare parte a bugetului pentru constructia de tancuri si rachete (chiar ieri a lansat o noua generatie de submarine nucleare), in decembrie 2014 Rusia a facut cel mai mare exercitiu militar din istoria tarii, in ianuarie 2015 Putin a creat cadrul legal pentru mobilizarea rezervistilor si a inceput exercitiile militare in toata tara, zilnic avioane rusesti sau nave rusesti sicaneaza granitele NATO si incalca spatiul aerian si maritim pentru a testa forta de reactie.

Toate acestea arata ca Rusia se pregateste pentru un razboi si occidentul stie acest lucru. Putin mizeaza pe disensiunile din randul aliantei si reactia intarziata a ei. Dezbracata de toata propaganda occidentala realitatea este ca Rusia este in acest moment o mare putere militara. Rachetele nucleare intercontinentale pot lovi aproape orice tinta din SUA si UE si Putin joaca tare bazandu-se pe acest lucru. Occidentul este nepregatit pentru acest scenariu. Disensiunile intre membrii aliantei sunt la cote ridicate si acest lucru nu ajuta cu nimic la rezolvarea situatiei.

Presa din Romania tace si incearca sa abata atentia opiniei publice cu panarama de Udrea si istericalele ei de precupeata. Zilele trecute s-au intamplat lucruri fara precendent. NATO a decis infiintarea de baze si centre de comanda pe teritoriul statelor aflate in flancul estic al aliantei si intr-un efort diplomatic fara precedent Merkel si Hollande au facut un tur de forta discutand cu Orban, Porosenko si Putin.

Aceste lucruri nu sunt intamplatoare si reprezinta o ultima incercare de dezamorsare a situatiei. Cum s-a ajuns aici? Sunt multe de spus insa va redau strict opinia mea.

Dupa ce Rusia a anexat Crimeea incalcand tratatele internationale, statele occidentale si mai ales SUA au pornit un razboi devastator impotriva Rusiei – razboiul financiar. Sanctiunile si prabusirea pretului petrolului au un efect catastrofal  asupra bugetului Rusiei. Embargoul financiar a dus la prabusirea rublei, inflatie generalizata si saracirea abrupta a populatiei. Putin stie ca daca nu face ceva in maxim un an Rusia va fi ingenucheata si se pare ca a ales optiunea militara riscand un razboi total cu NATO – poate chiar al treilea razboi mondial.

Iata ce a declarant Hollande ieri

„Cred că este una din ultimele șanse. (…) Dacă nu reușim să obținem un acord durabil de pace, cunoaștem perfect scenariul: există un nume, se cheamă război”

In acest context miercuri, 11 februarie vom afla daca vom avea razboi sau nu dupa intalnirea de la Minsk.

Personal cred ca razboiul este inevitabil chiar daca Merkel si Hollande reusesc sa il amane cateva luni pentru ca Putin este nebun si cu nebunii nu poti discuta rational. Rusia nu are cum sa castige acest razboi. Doar singur bugetul militar al SUA este de 10 ori mai mare decat bugetul militar record al Rusiei din 2015. Este foarte probabil ca occidentul sa incerce sa castige timp facand diferite concesii Rusiei. Exceptand ipoteza unui atac fulger al Rusiei, iata care sunt semnele care ne vor avertiza in viitorul apropiat de iminenta razboiului:

  • Exercitii NATO comune si transferarea de tehnica militara in Romania, Polonia, tarile baltice
  • Aparitia unor grupari paramilitare care vor proclama independenta “Tinutului secuiesc” si care vor intra in conflict cu armata romana destabilizand Romania (se spune ca Merkel stie de acest lucru si vizita de saptamna trecuta de la Budapesta fost de avertisment pentru Orban )
  • Inarmarea cu arme de ultima generatie a ucrainienilor
  • Prezenta de nave militare americane in marea Meditarana si in marea Nordului
  • Ajustari bugetare in tarile membre aliantei si cresterea bugetelor apararii
  • Atentate islamiste, conflicte de strada cu musulmanii/turcii/arabii in Franta, Germania si UK – sunt voci care cred ca atentatele de la Paris au fost coordonate de Rusia pentru a alimenta tensiunile din tarile cu prezenta ridicata islamista si musulmana. Atat Franta cat si Germania stau pe un butoi de pulbere datorita comunitatilor mari de musulmani neintegrate nici la a doua generatie
  • Prabusirea indicelui RTS (bursa rusa)
  • Cresterea pretului aurului
  • Intetirea ofesivei ISIS in Siria si Irak
  • Cresterea bursei americane si a dolarului – miliardarii lumii vor sti cu siguranta inaintea noastra despre evolutia evenimentelor si vor avea grija sa isi repatrieze si plaseze banii in siguranta

Urmatorul an este critic. Daca aceasta ipoteza se confirma, impactul asupra Romaniei va fi devastator. In ultimii 25 de ani aliatii nostri occidentali ne-au tratat ca pe o colonie secatuind de resurse Romania. Demografic Romania este in colaps, economic suntem la pamant si  in mod oficial suntem una din cele mai corupte tari din lume. Cu alte cuvinte daca aliatii nostri occidentali ar fi intervenit la timp si nu ar fi permis rusilor sa institutionalizeze coruptia in Romania, daca ar fi facut si cu noi un plan Marshal probabil ca ar fi avut acum o Romanie puternica economic si solida militar capabila sa tina piept Rusiei macar o luna. S’au trezit tarziu prietenii nostri si eforturile de a curata acum Romania de coruptie sunt tardive. Probabil ca o sa vedem in curand o intensificare a luptei anticoruptie pentru ca aliatii nu au nevoie de vulnerabilitati acum.

Ce putem face fiecare dintre noi sa ne protejam familiile si averea? Sunt multe de spus… pentru început o carioca pentru a scrie pe proiectile!

Ziua de 11 februarie este o zi critica pentru Romania si nu pentru ca o aresteaza pe Udrea.

Sursa: reportajelive.wordpress.com

Citiți și: BUCOVINENII ANCHETAȚI PENAL PENTRU REFUZ DE LA MOBILIZARE

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

TEMNIȚA LUI VLAD ȚEPEȘ SE POATE VIZITA – VIDEO

Tunelul secret al Castelului Tokat, unde se crede că Vlad Ţepeş a fost ţinut prizonier în copilărie, va fi deschis publicului. Potrivit presei din Turcia, locul va fi în curînd amenajat, aşa încît turiştii îl vor putea vizita.

Arheologii turci au descoperit în luna octombrie un tunel secret şi două carcere subterane în Castelul Tokat din nordul Turciei, unde se crede că Vlad Ţepeş ar fi fost ţinut prizonier în copilărie. Descoperirea a fost realizată în cadrul unui program de restaurare în 10 săptămîni a mai multor părţi ale castelului

Tunelul secret şi cele două carcere subterane ale Castelului Tokat, unde se crede că Vlad Ţepeş ar fi fost ţinut prizonier în copilărie, ar putea deveni o nouă atracţie turistică în Turcia.

11

Mai multe echipe de arheologi şi muncitori lucrează deja la amenajarea respectivelor spaţii pentru ca publicul să le poată vizita, scrie Hurriyet Daily News.

Abdurrahman Akyüz:

”Castelul are un mare potenţial turistic… Un asemenea castel este foarte rar în orice oraş din Turcia (…) A fost folosit ca închisoare în perioada otomană şi multe persoane importante din istorie au fost ţinute aici.”

Vlad Ţepeş, prinţul valah cunoscut sub numele de Vlad al III-lea, a fost ţinut captiv în Castelul Tokat de otomani, alături de fratele lui mai mic Radu, în 1442. A fost eliberat după ce tatăl şi un alt frate al lui au fost ucişi. Ulterior, a adoptat practica trasului în ţeapă a duşmanilor săi.

Castelul din Tokat, care a devenit faimos ca loc de captivitate a Contelui Dracula, acum trece printr’un proces de curățare pentru deschiderea tunelului secret al turismului.

Un tunel secret, care a fost descoperit în timpul lucrărilor de restaurare sub Castelul Tokat, al doilea cel mai mare castel din Turcia în provincia de nord Tokat, va fi deschis pentru turism. Tunelul, cunoscut sub numele de Ceylanyolu, se pretinde a fi fost folosite de fiicele unui rege român, pentru a merge la baie Pervane în zona curent Çanakçı. Lucrările de restaurare la castel au fost începute în 2009 de către Guvernatorul provinciei Tokat,

Oficiul provincial de Cultură și Direcția Turismului în scopul de a deschide castelul pentru turism trebuia finalizat în 2010. În septembrie anul trecut, au inceput lucrările din nou pentru a consolida bastioanele din castel, care au fost utilizate pentru apărarea din Seljuk în epoca otomană.

Pe parcursul restaurării efectuate de trei arheologi, au fost descoperite încăperi, un adăpost militar, două temnițe și un tunel secret pentru Băile Pervane din centrul orașului.

İbrahim Çetin, un arheolog din echipa de restaurare, spune că tunelul descoperit de curînd face parte dintr’o reţea mai vastă de astfel de structuri găsite de’a lungul anilor în acel sit. Oamenii de ştiinţă consideră că unul dintre acestea era folosit pentru a duce la o baie romană din apropiere.

Tunelurile, spune arheologul turc, au fost ”construite ca o închisoare”.

”E greu de spus în care dintre camere a fost ţinut Dracula. Însă el s’a aflat cu siguranţă în această zonă”, a adăugat el.

Deși s’a susținut că Printul muntean Vlad al III-lea “Țepeș”, care a fost, de asemenea, cunoscut sub numele Dracula și a trăit între 1431 și 1476, a fost ținut captiv într’una din aceste temnițe în timpul secolului al XV-lea, cu toate acestea, majoritatea istoricilor spun că a fost ținut în captivitate în Rumînia.

Perioada exactă de captivitate a lui Țepeș este deschisă pentru dezbatere, deși sunt indicii că a fost între 1462-1474.

Recent 350 m din tunelul secret au fost începuți să fie restaurați pentru a se deschide  castelul pentru turism. Un sistem de cale ferată a fost montat pentru eliminarea pietrelor și pămîntului de la intrarea tunelului.

Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor de restaurare pe site-ul, situat în orașul nordic turc de Tokat (foto).  Spre sfârșitul secolului al 12-lea, orasul a fost cucerit de turci selgiucizi și a devenit parte a Imperiului Otoman în 1392

Directorul Provincial al Culturii si Turismului Abdurrahman Akyüz, subliniind importanța castelului, a spus:

”Castelul a servit ca o închisoare în epoca otomană, și multe figuri celebre au fost ținute acolo.”

El a spus că Dracula a fost, de asemenea, ținut captiv în castel , adaugând:

”Castelul are un mare potențial turistic.  Un astfel de castel abrupt este foarte rar în oricare centru de oraș din Turcia “, a spus Akyüz specificănd că nu se știe încă lungimea exactă a tunelului, și a continuat:
“Am înființat un sistem feroviar, deoarece este imposibil să se îndepărteze pământuș și pietrele aici manual. Estimăm că tunelul este de aproximativ 300-350 de metri lungime și se duce la Băile Pervane. Prima misiune este de a curăța drumul-tunel prin centrul orașului.”

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 – d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1455-1462 și 1476.

A fost căsătorit de trei ori: întîi cu o nobilă din Transilvania – Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei și apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei, verișoară a lui Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea I cel Rău din a doua, și Zaleska din a treia căsătorie.

…Există multe povestiri și anecdote despre Vlad al III-lea Drăculea.

Era recunoscut pentru ambiția de a impune cinstea și ordinea. Aproape orice infracțiune, de la minciună și furt pînă la omor, putea fi pedepsită prin trasul în țeapă. Porecla Ţepeş,  i s’a atribuit lui Vlad al III-lea de pe urma execuţiilor frecvente prin trasul în ţeapă, pe care acesta se pare că le ordona.

Chiar şi turcii îl denumeau Kazikli Bey, (însemnând Prinţul Ţepeş). Acest nume a fost utilizat pentru prima oară într’o cronică valahă din 1550 şi s’a păstrat în istoria rumînă. Vlad Țepeș a devenit cunoscut datorita tehnicilor sale brutale pe care le folosea pentru a’i pedepsi ce cei care îi ieșiseră din cuvînt.

Conform detractorilor saşi (din Transilvania), pedepsele pe care acesta le aplica erau variate: nelegiuiții erau jupuiti de piele, fierți de vii, decapitați, orbiți, spînzurati, arși, prăjiti, îngropați de vii, ciopîrțiți, bătuți în cuie, înjunghiati. De asemenea, îi plăcea să le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba.

Însă metoda sa favorită era trasul în ţeapă, aceasta metoda fiind cea i’a pecetluit supranumele de Țepes (cel care trage în ţeapă.) Această tehnică a fost folosită în anii 1457, 1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerţ. Incursiunile pe care le făcea între saşii din Transilvania erau de asemenea acte de protecţionism menite să protejeze activităţile comerciale din Ţara Rumînească.

În acea perioadă era obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Rumîneşti să găsească sprijin în Transilvania, de unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.

Fiind sigur de eficacitatea legilor sale, Vlad al III-lea a lăsat, se spune, o cupă de aur la vedere, în piața centrală din Tîrgoviște. Cupa putea fi folosită de călătorii însetați, însă trebuia să rămînă la locul ei. Conform surselor istorice, în timpul domniei sale cupa nu ar fi fost niciodată furată.

El a fost declarat a fi fost sursa de inspiratie pentru Bram Stoker din 1897 romanul grafic Dracula (foto)

Conform legendei, atunci a fost momentul în care soția lui Vlad, pentru a scăpa de temnița turcească, s’a sinucis aruncîndu’se de pe o creastă înaltă – o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker’s Dracula.

Prin occident  se vehiculează ideea că prin 1897, Stoker, înainte să scrie cartea sa celebră, a citit o carte care conținea descrieri ale obiceiurilor sadice ale lui Vlad, după care el a modelat vampirul său faimos însetat de sînge, ”Dracula”.

Vlad a reușit să scape asediului fortăreței sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de cîțiva țărani din satul Arefu, a reușit să ajungă în Transilvania, unde s’a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l’a arestat și l’a întemnițat în capitala Ungariei, Vișegrad.

Motivul arestului poate fi discutat, pentru că dupa unii istorici faptul ca a fost direct dus la Budapesta este pus pe seama necesității lui Vlad de a fi protejat de sașii care voiau să’l omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinț al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s’a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfîrșitul lunii decembrie 1476.

Corpul său a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l’a așezat într’o țeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Țepeș. S’a emis ipoteza ca ”Drăculea” ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștilor.

Examinările recente au arătat că ”mormîntul” lui Țepeș de la mănăstire conține doar cîteva oase de cal datate din neolitic și nu rămășițele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormîntul acestuia ar fi pe locația mănăstirii Comana, ctitoria voievodului.

Personajul istoric Vlad Țepeș ramîne în continuare enigmatic, puținele informații de la contemporanii săi fiind extrem de controversate, intrigînd permanent și provocînd născociri noi despre viața sa.

Fabulațiile ecranizate despre Vlad Țepeș

Cinema-ul, atît cel american, cît şi cel european, fie că îşi întemeiază poveştile fondatoare pe cartea lui Stoker sau nu, continuă tradiţia în filme foarte variate ca ton şi realizare artistică.

Nu face excepţie de la această logică nici ultimul film din seria mitului: Dracula untold, de Gary Shore, lansat pe ecranele de la noi în toamna acestui an. Filmul are pretenţia subsecventă de a merge la fundamentul legendei lui Dracula, dincolo de ”literaturizarea” impusă de Bram Stoker.

În general, filmele care au vrut să se rupă de tutela stokeriană au avut tendinţa de a se întoarce într’o oarecare măsură către Vlad Ţepeş şi către faptele sîngeroase care i’au marcat domnia (vezi cazul filmului semnat de Sellers în 2003). La Gary Shore lucrurile nu stau întru totul aşa.

În fond, personajul filmului său mai păstrează din plăsmuirea romancierului victorian doar numele, dar nici din trăsăturile personajului istoric Vlad Ţepeş nu are decît foarte puţine…

Personajul principal al filmului este chiar Vlad Ţepeş (Luc Evans), iar pasiunea sa de a’şi trage duşmanii în ţeapă, în special pe turci, este un leitmotiv al poveştii. Filmul chiar se deschide cu o imagine memorabilă: filmat din spate, Vlad este prezentat în faţa unui cîmp de ţepe, care se profilează pe cerul sîngeriu al înserării.

Conflictul cu turcii lui Mahomed al II-lea (Dominic Cooper) este în centrul intrigii. Dependenţa politică de ei, obligaţia de plată a tributului către aceştia (bani şi o mie de copii pentru trupele de ieniceri) sunt descrise cu acurateţe.

De altfel, evenimentele se precipită cînd turcii îl cer chiar pe fiul lui Vlad, Îngeraş (Art Parkinson), ca ostatic pentru a garanta fidelitatea tatălui, situaţie în care s’a găsit chiar Ţepeş însuşi, personajul real.

Văzînd durerea mamei, Mirena (Sarah Gadon), Vlad îi taie pe turci; de aici, povestea sîngeroasă poate începe: Vlad acceptă pactul diabolic cu un vampir ce trăieşte într’o peşteră, pentru a’şi salva ţara de răzbunare şi pentru a putea înfrunta trupe mult superioare numeric.

Iată, încă de la numele personajelor, Mirena sau Îngeraş, suntem într’un univers total neverosimil, căci nici una dintre soţiile sau copiii lui Vlad nu s’au numit aşa. La fel, Transilvania descrisă de Gary Shore, realizată integral pe computer…

Dar problema nu stă aici!

De fapt, Transilvania al cărei principe e Vlad nu are nici o verosimilitate istorică, deşi acţiunea e plasată în secolul al XV-lea. Castelul prinţului, care aduce oarecum ca arhitectură şi siluetă cu Branul, are săli somptuoase şi uriaşe, mai potrivite în Stăpînul inelelor decît într’un film inspirat din istorie.

De asemenea, sala de ospeţe este decorată cu icoane ortodoxe de mari dimensiuni, fără să se ţină seama că elitele conducătoare ale voievodatului erau catolice în acea perioadă. După tăierea turcilor, ca să fie scăpaţi copiii Transilvaniei, Vlad şi ai săi se refugiază la… Cozia.

Mănăstirea este aşezată în munţi sălbatici, inexpugnabili, nu în defileul Oltului, ca în realitate. Arhitectura ei simili-gotică, cu turnuri înălţîndu’se vertiginos către cer, ficţionalizează încă şi mai mult Transilvania fantasmatică a lui Gary Shore.

Cît despre peisajul propriu-zis, ar fi fost de dorit ca turnarea să se fi realizat in situ, fiindcă avem destule peisaje mult mai convingătoare decât ceea ce se poate crea pe computer. Munţi stâncoşi, torente ameţitoare, peşteri adînci chiar s’ar fi putut găsi în Transilvania. Cu duiumul. Ceea ce frapează în decorurile create virtual este o supărătoare asemănare între ceea ce putem vedea în majoritatea filmelor fantastice contemporane.

Muntele unde se află caverna vampirului seamănă izbitor de mult cu cel unde’şi are sălaşul dragonul din seria Hobbitul (de fapt, Luke Evans apare, în rolul lui Bard, şi aici). Intrarea în peştera vampirului pare copiată după intrarea în peştera dragonului, iar eroii au chiar şi acelaşi tip de ezitare, înainte de a pătrunde în tărîmul întunericului şi al morţii.

Dacă, din punct de vedere istoric şi peisagistic, Dracula untold lasă foarte mult de dorit, pe plan strict cinematografic lucrurile stau ceva mai bine, deşi nu perfect. Filmul are un ritm susţinut şi chiar prinde uneori spectatorii în vârtejul evenimentelor, atunci când ele nu sunt complet neverosimile.

După ce a făcut pactul cu vampirul, de pildă, Dracula iese din castel în faţa unei armate de o mie de turci, pe care o pune la pămînt cu ajutorul puterilor supranaturale dobîndite, lăsînd în viaţă un singur ostaş, care trebuie să meargă să’i ducă vestea pierderii bătăliei sultanului Mahomed. Scenele de luptă sunt prea de tot, ca într’un joc video 3D; e vorba de un carnagiu, în care privitorilor le lipseşte orice orientare.

Filmul are, în schimb, şi momente bune sau chiar foarte bune. Interiorul peşterii vampirului aduce o notă sumbră şi neliniştitoare. Angoasa e creată prin alternanţa de planuri. În cele filmate din punctul de vedere al oamenilor vii, există sentimentul unei prezenţe primejdioase, dar nevăzute, cu atît mai mult cu cât solul cavernei e presărat cu oseminte omeneşti. În contra-planuri, construite din punctul de vedere al vampirului, e ca şi cum oamenii ar fi văzuţi în infra-roşu şi simţiţi doar datorită pulsaţiei sîngelui în vine.

Pactul diabolic dintre Vlad şi vampir, întărit prin sînge, are o tensiune dramatică remarcabilă. Ca să dobândească puteri superioare, prinţul trebuie să bea sîngele vampirului, învingându’şi scîrba. Licărirea lichidului negru-roşiatic, sorbit dintr’o bucată de craniu, introduce o notă de picturalitate, binevenită în contextul tensionat respectiv.

De fapt, picturalitatea (uşor kitsch) caracterizează foarte multe cadre din Dracula untold: portretele Mirenei, cu înfăţişarea ei în acelaşi timp serafică şi senzuală, se înscrie în această estetică picturală. Cînd soţul ei, ispitit să se hrănească cu sînge, înainte de a deveni de’a binelea vampir, simte ispita de a’şi înfige colţii în carne, vedem o reţea de vinişoare cărămizii apărînd subit pe gîtul femeii, iar acest gros-plan e de un efect remarcabil.

De altfel, Mirena şi moare la atacul turcilor asupra Coziei, încercând să’şi protejeze fiul şi căzând din vârful turnului mănăstirii. Înainte să’şi dea duhul, ea îi cere lui Vlad să’i sugă sîngele şi să se răzbune asupra atacatorilor. Acesta ridică o oaste de vampiri, care’i măcelăresc pe musulmani, în timp ce Vlad pătrunde în cortul sultanului cu gând să’l ucidă.

E în această confruntare ceva de’a dreptul epic, fiindcă cei doi au crescut împreună, pe cînd Vlad era ostatic la Istanbul. Luptător feroce, sultanul îl aşteaptă îmbrăcat într’o armură strălucitoare şi ţinînd în mână o sabie de argint, cortul fiind pavat cu monede, pentru că se ştie că vampirii sunt vulnerabili la argint şi la lumina soarelui.

Sorţii de izbândă în încleştare variază, după legile clasice ale filmului de acţiune american, pînă cînd Vlad îşi învinge duşmanul şi reuşeşte să’l elibereze pe Îngeraş, legat cu lanţuri de un stîlp al cortului.

Există un sîmbure de adevăr în această poveste: mărturiile unor izvoare de secol al XV-lea arată că Vlad ar fi încercat într’adevăr să’l ucidă pe Mahomed în celebrul atac de noapte din 16-17 iunie 1462 (an citat, de altfel, şi în Dracula untold). Probabil că nouă, rumînilor, ne’ar conveni ca planul lui Vlad să fi şi reuşit, ca în film, şi ca un voievod valah să’l fi ucis pe însuşi cuceritorul Constantinopolului !

Dincolo de această idee de istorie contra-factuală, sentimentele anti-musulmane ale americanilor transpar frecvent în discursul politic din Dracula untold. Turcii sunt portretizaţi ca plini de cruzime, vicleni, prădători şi lipsiţi de umanitate, în vreme ce Vlad şi ai lui, oprimaţi pe nedrept, apar ca nişte oameni curajoşi, demni şi îndîrjiţi în a’şi apăra libertăţile.

Ei nu cuceresc teritorii şi luptă doar ca să se apere, iar dorinţa lor cea mai mare este ca pacea să fie menţinută. În ciuda aparenţelor, nu ideologia naţional-comunismului rumînesc vorbeşte aici, ci aceea a ”democraţiei” americane, angajată în lupta împotriva ”terorismului” coranic şi a islamismului radical.

Filmul lui Gary Shore recurge la efecte speciale destul de convingătoare, mai ales atunci cînd este vorba de a prezenta puterile supranaturale ale lui Vlad. Ascuţirea simţurilor, comunicarea cu toate fiinţele şi lucrurile, topirea lui Vlad în peisaj fac realitatea supranaturală cît se poate de verosimilă.

Transformarea vampirului într’un stol de lilieci, reluată de mai multe ori pe parcursul naraţiunii, este – probabil – cea mai remarcabilă realizare a filmului sub raportul efectelor speciale. Păcat numai că ea este exagerată în bătălia de la Cozia, cînd Vlad trimite liliecii asupra turcilor masaţi în valea din faţa mănăstirii, prin simpla mişcare coregrafică a mîinilor.

Paradoxal, aici, dinamica reală a mîinilor prinţului pare falsă, în vreme ce vîjîitul ameninţător al stolului şi mişcarea lui par mult mai naturale, mai fireşti.

Dracula untold este în fond un film fantastic-horror destul de onorabil, dar nu i’ar fi stricat mai multă acurateţe istorică, uşor de obţinut, mai multă atenţie la montaj şi o sensibilitate artistică superioară.

Oricum, cred că e binevenită tentativa de înnoire a mitologiei vampirice (rumîneşti?), o readucere a lui Dracula în lumina reflectoarelor, care nu sunt la fel de primejdioase ca lumina soarelui decît atunci cînd actorii joacă sub orice critică şi filmele sunt peste măsură de proaste !

Sursa: hurriyetdailynews.com, huffingtonpost.com, patriotii.ro, revistacultura.ro

Vatra Stră-Română‬ Dacii‬ Geții‬ Pelasgii‬ Dacia‬ ROMANIA‬

Dragostea si prietenia trebuie sa fie mai presus de orice cearta

Amprente pe suflet

1256667472_cearta

Nu te certa cu cei pe care ii iubesti. O cearta e in putere sa te instraineze definitiv de ei. La fiece vorba dureroasa rostita incepi prin a-i pierde particica cu particica. Cu fiece cearta, in suflet, ramine mai putin loc pentru incredere, mai putin loc pentru afectiune si prietenie. Nici o cearta din lume nu trebuie sa fie mai importanta decit dragostea si prietenia celor dragi tie! Daruieste iertare si intelegere acolo unde exista o particica din sufletul tau. Arata ca ai mai mult suflet decit orgoliu ! 

Vezi articolul original

POVESTEA DÂRZULUI DOMN AL MOLDOVEI, IOAN NICOARĂ POTCOAVĂ

CER SI PAMANT ROMANESC

File:Ivan Pidkova only portrait.jpg

Singurul portet cunoscut al lui Nicoara Potcoava ,domnul Moldovei, aflat intr-un  album polonez din sec. 17

Cunoscut publicului larg, mai ales din paginile romanului sadovenian ce-i poartă numele, Ioan Nicoară Potcoavă a fost cel mai dârz dintre fraţii vestitului Ion Vodă cel Viteaz (domnul Moldovei între 1572-1574), însă, se pare, doar după mamă (care provenea dintr-o familie de origine armenească numită Serpega)1, căci nu avem certitudinea că Ştefăniţă Vodă (1517-1527), al cărui fiu nelegitim era bravul său frate, i-ar fi fost tată şi lui.

În ceea ce priveşte înrudirea sa cu învingătorul de la Jilişte 2, ea este confirmată de mai multe izvoare istorice, printre care se remarcă cronica polonă redactată de Martin (Joachim) Bielski, în care se afirmă că „era Ioan Potcoavă dintre cazacii zaporojeni, frate natural (după cum îl numeau unii) al răposatului Ioan voievod al Moldovei”3, şi cea ucraineană, ce precizează că, în 1577, „se afla între cazacii zaporojeni fratele…

Vezi articolul original 3.894 de cuvinte mai mult

In 1945, Tito ii cerea lui Stalin Timisoara si Resita !

CER SI PAMANT ROMANESC

Harta etnica a Banatului istoric la 1919

Dupa terminarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, situatia geopolitica in Europa de sud-est era foarte complexa.

A fost un moment de maxima instabilitate,in care regimurile politice si frontierele de stat ale tarilor din regiune au suferit importante si dramatice modificari.

Statele invingatoare in razboi emiteau pretentii, de multe ori nejustificate, asupra unor importante teritorii apartinand vecinilor lor, iar cortegiul revendicarilor ameninta sa transforme intreaga politica est-europeana intr-un joc de domino.

 

In acest sens, un adevarat campion al revendicarilor a fost regimul comunistului Josip Broz Tito (foto), care tocmai era pe cale de a se instala la putere in Iugoslavia pentru o perioada indelungata.

Vezi articolul original 1.400 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: