COLONIȘTI, SĂ VĂ IASĂ DIN CAP FEDERALIZAREA ROMÂNIEI !

Stema Romania.svg

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Se revine ostentativ, aproape bolnăvicios-obsesiv, chiar psihopatic cu aceeași revendicare utopică și anti-europeană în spațiul public de una și aceeași persoană frustrată de realitățile lumii în care trăiește. Un maghiarofon depusese anul trecut o petiție anti-europeană la Cluj, și se arăta idignat: „deşi petiţia a fost depusă la Prefectura judeţului Cluj, prefectul încă nu a răspuns”, de parcă reprezentantul Guvernului în teritoriu nu ar avea altceva de făcut decât să răspundă tuturor demersurilor anticonstituţionale, făcute de toţi neaveniţii.

Fancsali Ernest Ernő (23 de ani), student la Relaţii Internaţionale (Facultatea de Studii Europene, UBB), a depus duminică, 15 februarie, iar o petiţie anti-europeană la Palatul Cotroceni prin care cere autonomia economică a Transilvaniei.

Maghiarofonul – „petent” VAJNIC URMAȘ AL COLONIȘTILOR DIN SECOLELE TRECUTE, care poate încă nu a aflat că România este STAT NAŢIONAL, UNITAR, INDIVIZIBIL ŞI INDEPENDENT! şi că avem o Constituţie cu care nimeni nu’şi poate şterge bocancii, spune că a vorbit vineri, 13 februarie, cu cei de la Administraţia Prezidenţială şi le’a spus că doreşte o audienţă la preşedintele Klaus Iohannis pentru duminică, 15 februarie, iar aceştia i’au răspus că nu se poate, ceea ce era și firesc !!!

Ieri a lăsat documentul cu tot cu cele circa 14.700 de semnături, într’o țară de 20 de milioane de români ăsta e chiar tupeu !, la Palatul Cotroceni. Acestor indivizi trebuie să li se amintească des din Constituție și:

ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Individul ne asigură că nu doreşte ruperea Transilvaniei de România (ce ipocrit?!), ci doar autonomie economică. Nu are un proiect concret, structurat pe capitole, despre cum vede el autonomia şi cum ar trebui pusă în practică, dar membrul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, spune că doctrina PPMT este cea care se apropie mai mult de ideea federalizării, în care se regăsește, o promovează și activează. Dar ce vrea acest partid de fapt? Vă reproduc aceste revendicări, numite pompos program:

Nu vor doar județele Covasna și Harghita

PPMT şi-a prezentat propunerile privind regionalizarea României

vor ceva de genul raptului din 1940:

sau,

File:Tinuturi Romania septembrie 1940.svg

nu vor bani pentru români, ci pentru Budapesta:

$ article.media.images [0] .description

Propunerea aberantă a PPMT de regionalizare:

1. Ordinea logică a regionalismului urmat de regionalizare trebuie respectată. Iniţiativele venite ”de jos”, din rândul populaţiei şi al comunităţilor trebuie să beneficieze de prioritate faţă de regionalizarea dirijată de sus, din partea instituţiilor guvernamentale.

2. Trebuie acceptat faptul că în anumite cazuri regiunile există deja, ceea ce înseamnă că ignorarea sau rescrierea identităţilor (macro) regionale existente este contraindicată şi contraproductivă. Prin urmare, considerentul de prim rang ar trebui să fie preluarea limitelor unităţilor teritorial-geografice definite prin identităţi reale, existente; astfel încât populaţia să accepte regiunile create în această manieră şi să se poată identifica cu ele.

3. Regiunile istorice corespund într’o bună măsură criteriului identităţii regionale unitare.

4. Cel de’al doilea considerent, deşi mai puţin important decât respectarea iniţiativelor venite „de jos”, dar nicidecum lipsit de însemnătate, este crearea unor regiuni funcţionale care iau în considerare legăturile spaţio-structurale reale.

5. Propovarea regiunilor omogene sau cu particularităţi variate este o problemă care trebuie analizată pentru fiecare caz în parte. Există în Uniunea Europeană multe regiuni funcţionale cu structură omogenă, dar delimitarea unor astfel de regiuni este imposibilă în anumite cazuri.

6. Toate oraşele de importanţă regională vor dobândi un rol central (municipii de importanţă naţională/interjudeţeană – a se vedea Legea nr. 351 din 2001 pentru Amenajarea Teritoriului Național – Reţea de localități, Municipii de rang 0). Astfel, ele vor putea îndeplini şi funcţia de centre de atracţie economică – ceea ce este cel de’al treilea considerent.

7. Regiunile vor trebui să’şi dobândească majoritatea competenţelor prin transferarea acestora de la nivelul administrativ ierarhic superior. Delegarea competenţelor poate fi realizată pe baza principiului regionalismului asimetric, adică regiunilor pot fi asigurate statuturi specifice diferite, luând în considerare particularităţile istorice, demografice, economice locale, şi respectând identităţile culturale şi minoritare ale fiecăreia. Cheia succesului acestui proces este ca măsurile de regionalizare întreprinse la nivel central să se armonizeze în mod constructiv cu iniţiativele regionaliste locale.

8. Avem în continuare nevoie de judeţe, dar graniţele dintre judeţe trebuie revizuite.

9. Considerăm necesară crearea de noi judeţe şi desemnarea noilor reşedinţe ale acestora.

10. Propunem cele trei regiuni istorice, foste principate (Transilvania, Ţara Românească şi Moldova) ca regiuni de nivel NUTS1.

11. Propunem „testarea” reformei administrative şi reconsiderarea ei la diferite intervale de timp.

12. Voinţa populară constituie fundamentul regionalismului, dar este de importanţă majoră şi în cadrul regionalizării. Prin urmare, apartenenţa acelor localităţi care se situează la limita dintre regiuni trebuie hotărâtă prin referendumuri locale.

13. În cazurile excepţionale ale marilor oraşe care ar putea avea şi rolul de centre secundare pentru întreaga ţară sau cel puţin pentru câteva regiuni, definirea unor regiuni metropolitane este de bun augur. Acestea sunt: Capitala, cea mai mare aglomeraţie urbană a României, aglomeraţia urbană din jurul Braşovului, precum şi cea mai importantă conurbaţie de pe teritoriul ţării: perechea de municipii Galaţi-Brăila. (În acest caz facem abstracţie de rolul graniţelor istorice fiindcă realităţile spaţio-structurale primează faţă de considerentul istoric. Distanţa pe şosea între centrele acestor două municipii de importanţă regională este mai mică de 20 km. Propunem includerea acestei perechi de municipii în macroregiunea Moldova.)

14. Fiecare dintre cele trei macroregiuni istorice ar include câte o regiune metropolitană care ar trebui dezvoltată în mod separat, preferenţial pentru ca acestea din urmă să joace rolul de „locomotivă”. Celelalte unităţi ar fi regiuni integrate în care centrele regionale s-ar dezvolta în paralel cu zonele extinse din care fac parte.

15. Macroregiunea Transilvania ar cuprinde şase, Ţara Românească cinci, iar Moldova patru regiuni de nivel NUTS2.

16. În Transilvania, regionalismul este cel mai pronunţat – sentimentul identitar fiind cel mai puternic în Ţinutul Secuiesc, unde majoritatea populaţiei susţine în mod dovedit crearea regiunii respective în graniţele istorice ale acesteia. Zona în cauză se caracterizează printr’o conştiinţă identitară, tradiţii şi voinţă comune care primează faţă de legăturile spaţio-structurale.

17. Banatul se caracterizează, de asemenea, printr-o conştiinţă regională puternică, Timişoara fiind una dintre cele mai importante centre regionale ale ţării. În afară de considerentul dimensiunii regionale istorice, considerentele spaţio-structurale reprezintă de asemenea argumente solide pentru includerea municipului şi a judeţului Arad în această regiune. Căci în decursul secolului al XX-lea, linia Timişoara-Arad a devenit mult mai importantă – nu numai datorită distanţei geografice relativ mici, ci şi din alte motive – decât linia spaţio-structurală formată de’a lungul tradiţionalei rute comerciale Arad-Oradea. Autostrada finalizată recent accentuează de asemenea importanţa liniei Timişoara-Arad.

18. Regiunea Partium este o zonă a regionalismului emergent. Asemeni Banatului, şi această regiune este deschisă spre vest şi izolată dinspre est, fiind separată de teritoriul Transilvaniei istorice. Rolul regional şi potrivirea pentru acest rol a municipiului Oradea nu pot fi puse sub semnul întrebării, deoarece oraşul este capabil să îşi extindă influenţa şi asupra judeţelor Satu Mare şi Sălaj. Nu recomandăm menţinerea judeţului Maramureş în forma sa actuală; integrarea părţii vestice a acestuia – inclusiv a municipiului Baia Mare – cu regiunea Partium, iar cea a Maramureşului istoric cu judeţul Cluj cu care are legătură de cale ferată fiind de bun augur.

19. Clujul este centrul istoric al Transilvaniei. Oraşul constituie polul de atracţie al părţii centrale şi nordice a acestei regiuni istorice; mai mult, în această arie nici nu există altă localitate urbană care ar putea rivaliza cu municipiul Cluj. Aşadar, Transilvania de Nord ar reprezenta o regiune având ca centru Clujul.

20. Transilvania de Sud este partea Ardealului istoric, locuită anterior de o populaţie majoritar săsească şi românească, ce s’a transformat foarte mult de’a lungul secolului al XX-lea. Populaţia săsească a dispărut aproape în întregime, dar urmele şi rezultatele prezenţei acesteia sunt identificabile fără echivoc. Ca şi în cazul Ţinutului Secuiesc, autonomia regională are tradiţii şi în această zonă. Centrul natural al regiunii este astăzi, ca şi în trecut, oraşul Sibiu. Aria este bine delimitată, ba chiar izolată din trei direcţii (est, vest şi sud), iar datorită văilor de râu nu are legături spaţio-structurale puternice nici cu teritoriile cu care se învecinează la nord. Contactele ei cu regiunile limitrofe se realizează prin intermediul gurii văilor (valea Oltului la sud şi la est, cea a Mureşului la vest şi la nord-vest, cea a Arieşului la nord-vest şi cea a Târnavei Mari la nord-est).

În interiorul regiunii, polul opus de atracţie este municipiul Braşov. Oraş mai însemnat ca populaţie şi pondere economică decât Sibiul, Braşovul reprezintă cel de’al doilea nod de trafic al ţării în ordinea importanţei, de unde rutele pornesc spre Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. În plus, este punctul unde se întâlnesc trei culturi: cea săsească, cea maghiară și cea românească. În pofida situaţiei sale geografice şi comunicaţionale avantajoase, Braşovul ar fi într’o poziţie periferică în cazul menţinerii sale în Regiunea Transilvania de Sud. Dat fiind faptul că acest municipiu de importanţă regională este centrul celei mai mari aglomeraţii urbane reale din România (ce cuprinde 3 municipii şi 5 oraşe), este recomandabilă separarea Braşovului de sistemul teritorial integrat, transformând astfel acest mare oraş cu impact asupra mai multor regiuni istorice într’o regiune metropolitană ce va fi dezvoltată în mod similar Capitalei.

21. Oltenia, ca regiune integrată în cadrul Ţării Româneşti reprezintă, fără dubii, o zonă organizată în jurul Craiovei ca pol de atracţie. Condiţiile sale istorice sunt în mod fericit în concordanţă cu raporturile sale identitare şi spaţio-structurale. De fapt, regiunea există şi în prezent tocmai în această formă şi, prin urmare, nu este nevoie de nici o modificare semnificativă.

22. Cele două arii geografice ale Munteniei diferă din punctul de vedere al caracterului peisajelor. Zona situată la poalele Carpaţilor Meridionali şi parţial ale Carpaţilor de Curbură a fost considerată nucleul Ţării Româneşti de odinioară. Conştiinţa identitară muntenească se bazează, pe lângă caracterul comun al peisajelor, pe micile oraşe istorice de negustori din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, pe cultura păstorească şi pe regiunile vinicole. Un oraş de importanţă regională, situat în centrul acestei zone este Ploieştiul, care este totodată şi cel de’al treilea nod de comunicaţii al ţării. La sud de această regiune se situează Muntenia de Jos, un ținut de câmpie, care doar în Epoca modernă şi cea contemporană a dobândit importanţă crucială în Ţara Românească şi România. Este o regiune omogenă având ca centru natural Bucureştiul pe care ni’l imaginăm, ca şi în prezent, ca o regiune metropolitană care trebuie să se bucure de o atenţie deosebită în ceea ce priveşte politica de dezvoltare.

23. Din punct de vedere spaţio-structural, Dobrogea este o regiune delimitată foarte clar, prin graniţe naturale. Centrul tradiţional al acesteia este Constanţa, principalul port maritim al României.

24. Şi în partea de est a ţării există o regiune istorică cu un caracter aparte: Bucovina, care până în anul 1920 a beneficiat de (auto)guvernare internă. Ea coincide în mare parte cu actualul judeţ Suceava.

25. Propunem delimitarea a două regiuni pe teritoriul Moldovei istorice: Moldova de Jos şi Moldova de Sus. Această împărţire ce recreează vechile ţinuturi istorice s’ar face pe baza liniilor de forţă ce pornesc din cele două oraşe de importanţă regională, a sistemelor de văi ale râurilor şi a infrastructurii adaptate la acestea, precum şi a caracterului peisajelor. În partea sudică a acestor două regiuni, în zona în care Moldova şi Ţara Românească se întâlnesc de’a lungul cursului de jos al Dunării, se găseşte cea mai importantă conurbaţie de pe teritoriul României în cazul căreia distanţa dintre centrele celor două municipii de importanţă regională este de 20 km. Integrarea acestora creează cea de’a două metropolă a ţării după numărul populaţiei. Potenţialul lor industrial şi de transport intermodal susţin deopotrivă posibilitatea unei dezvoltări metropolitane separate. Aceste două municipii, asemeni Braşovului şi Bucureştiului, reprezintă poluri de atracţie naturale cu impact asupra mai multor regiuni şi, în consecinţă, se justifică tratarea lor ca regiune metropolitană.

Manifestări ale intențiilor deloc obscure, se dorește bantustanizarea României:

2014-03-15-11.07.14-2-680x365

Mai nou, radicalii ungurii îi păcălesc pe români cu ideea autonomiei Ardealului, ca prim pas pentru subjugarea vechii provincii româneşti la Ungaria. Azi, deşi Clujul face parte din România autorităţile locale alocă mai mulţi bani asociaţiilor ungureşti din oraş decât celor româneşti. Odată cu autonomia Ardealului românii vor deveni iobagii şi slugile Budapestei. Oricum cei care susţin autonomia Ardealului sunt finanţaţi de Budapesta şi serviciile secrete maghiare. Recent un ideolog al autonomismului ardelean şi’a ridicat la Cluj-Napoca o vilă luxoasă, într’un cartier rezidenţial. Cu ce bani?

Dar și UDMR are aceleași revendicări precum PPMT:

https://i0.wp.com/www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2011/03/1Pretentiile-lui-Horthy-si-Hitler-si-cele-ale-UDMR-privind-Ardealul-romanesc1.jpg

Conţinutul petiţiei, mai jos, preluată de pe causes.com:

„Preşedintele Romaniei

Autonomie pentru Transilvania: Banat, Crisana, Maramures, Ardeal

Capitala: Cluj Guvern regional la Cluj, cu control politic si economic pe teritoriul Transilvaniei Autonomă.

Istoria şi tradiţia din Transilvania sunt complet diferite de fostul Regat. Regiunea noastră a fost intotdeauna partea Europei civilizate. Aici a fost declarată prima oară libertatea confesională în 1568 la Dieta din Turda. Transilvania a participat la tratatele de pace de la Westphalia în 1648. Transilvania a avut domnitori care au pus mare accent pe cultură si toleranţă. In secolele 17-19, Transilvania a avut o autonomie largă. La Unirea din Alba Iulia în 1918, Transilvania a fost regiunea cea mai dezvoltată din România Mare. Guvernele centrale ne’au degradat la colonie. Biserica Greco-Catolică, având credinciosi numai din Transilvania, era eliminată, bunurile erau confiscate. După 1989, starea regiunii noastre nu s’a îmbunătăţit. Impozitele acumulate în Transilvania ajung în Moldova si Oltenia pe nedrept. Transilvania este trezoreria ţării noastre fără autodeterminare. Ei au mai mare nevoie de noi, decât noi avem de ei. Regiunea noastră s’ar putea autosusţine. Avem păduri, ape minerale, un potenţial turistic foarte mare, oraşe medievale unice în România, sute de castele, cetăţi, o universitate care mulţumită multiculturalismului este în fruntea Universităţilor din ţară. Noi nu vrem nimic de la alţii, dar ce e al nostru nu lăsăm“.

La ce visează de fapt pionul care face jocurile de la Budapesta:

Frontierele României în 1940

Greşeli grave:

1. „Autonomie pentru Transilvania: Banat, Crisana, Maramures, Transilvania”

Într’un fel foarte ciudat autorul prezintă Transilvania ca fiind suma mai multor provincii sau ţări plus Transilvania!

Ceva de genul ”am un munte, un deal, o câmpie şi un podiş, adică un podiş”. Trans-silvania, adică ţinutul de peste Silvania (vechi nume al Crişanei), are ca vecini Oltenia, Muntenia, Moldova, Bucovina, Maramureşul, Crişana (sau Silvania sau Partium) şi Banatul.

Niciuna dintre acestea nu este Transilvania. Niciodată aceste provincii sau ţări nu au format un întreg unitar decât în ”Dacia” sau uniunea de triburi a lui Burebista şi România de după 1918. Această formulare este din start greşită, ilogică şi, evident, cel puţin incomplet gândită.

Niciodată nu a existat un stat sau o provincie ”Transilvania” – sau cu alt nume – care să cuprindă provinciile sau ţările înşirate în titlu ca tot unitar, fie că ar fi avut capitala la Cluj sau în altă parte.

Regiunile istorice, ale rumânilor-geto-pelasgi, doar o parte, Panonia fiind sub ocupație și acum:

Regiuni Româneşti

2. ”Guvern regional la Cluj, cu control politic si economic pe teritoriul Transilvaniei Autonomă.”

Nu comentăm greşelile gramaticale. Nu înţelegem însă în ce calitate se revendică autoritatea Clujului peste Banat, ba chiar şi peste Maramureş sau Crişana.

În Ungaria, Imperiul austriac şi Austro-ungaria aceste ţări sau provinicii au avut totdeauna regim separat. Singura excepţie pentru unele dintre ele a fost după 1867, când Ungaria a anulat forţat – cu sprijinul armat al Vienei – libertăţile transilvănene, maramureşene etc. Dar şi atunci Banatul a rămas autonom, ca unul ce ţinea de partea apuseană a dualismului habsburgic.

Inima Crişanei a fost la Biharea sau la Oradea. Eventual se poate vorbi despre Debreţin, un oraş esenţial în istoria ţinuturilor dintre Tisa şi Transilvania, Crișana până la Tisa, Crișana rămasă în afara țării.

Dar Clujul? De unde şi până unde să proclami autoritatea Clujului peste Crişana?!  Această dilemă este la fel de evidentă şi pentru Maramureş, care despărţit de Muncaci şi Hust are totuşi centrul său istoric la Baia Mare. Ciudăţenia demersului e uriaşă! Dacă, pe de’o parte, se cere slăbirea sau anularea centralismului naţional şi se neagă autoritatea Bucureştilor, de ce, pe de altă parte, se proclamă, autocratic şi nejustificat, un centralism clujean?

Clujul este un oraş minunat. Sunt nenumărate lucruri vrednice de toată lauda ce se pot spune pentru el. Mie îmi este foarte drag şi nu aş dori să bănuiască cineva, chiar şi o clipă, că nu îl preţuiesc. Problema mea nu este cu oraşul acesta superb, ci cu contradicţiile interne ale petiţiei.

Păi pe de’o parte negi un centralism şi pe de alta impui alt centralism?

Este absurd, este contradictoriu, şi gravitatea absurdităţii se accentuează cu înaintarea în textul petiţiei.

3. ”Istoria şi tradiţia din Transilvania sunt complet diferite de fostul Regat”

Această afirmaţie este, din păcate, o sinteză de contradicţii, falsuri istorice şi lipsuri de logică. Dezvoltările ulterioare din text arată acest lucru foarte limpede.

”Istoria şi tradiţia din Transilvania” ce înseamnă?

Istoria şi tradiţia Transilvaniei învecinată de Banat, Crişana şi Maramureş, sau a noii formaţiuni, ”Transilvania lui Fancsali”, care încorporează (forţat şi dictatorial în această petiţie) şi provincii învecinate?

Citiți și: MAGHIAROFONII ȘI LIMBA LOR PRETINS ASIATICĂ

Nu există o identitate de istorie şi tradiţie nici măcar între două sate învecinate din Maramureş, Oltenia, Epir sau Crimeea. Este firesc să existe deosebiri mari în istoria şi tradiţia unor provincii sau ţări diferite, altfel nu ar fi diferite! Însă ţările sau provinciile cu istorie şi tradiţie ”complet diferită” una de alta nu prea se găsesc pe acelaşi continent. Chiar şi pentru regiuni europene extreme, ca Islanda sau Laponia, există o serie de aspecte istorice şi de tradiţie comune cu restul Europei şi chiar cu restul lumii. Afirmaţia din titlu este exclusivistă, extremistă şi, ca urmare, atât greşită cât şi, trist, şovină.

Şovinismul devine chiar agresiv în fraza imediat următoare:

3.1. ”Regiunea noastră a fost intotdeauna partea Europei civilizate”

O aserţiune de tipul „Europa civilizată” face parte din concepţiile rasiste şi colonialiste ale secolului al XIX-lea. Asemenea aserţiuni sunt respinse cu hotărâre de către Europa civilizată de astăzi, ca parte a unui bagaj de tristă amintire ce a dus la nenumărate crime împotriva umanităţii. Existenţa unor tipare culturale diferite – ca cel apusean tipic, cel mediteranean, cel slavo-catolic şi altele asemenea – este o parte a moştenirii culturale a Europei. Doar urmaşii unor Hitler, Stalin şi alţii asemenea mai pot avea lipsa de bun-simţ de a împărţi Europa – sau orice altă latură a lumii – într’o parte civilizată şi una, evident, necivilizată. Alături de acest rasism agresiv, obsevăm şi aceeaşi generalizare nedreaptă, acelaşi centralism forţat amintit mai sus: ”regiunea noastră”. De fapt este vorba de cel puţin patru regiuni diferite…

3.2. ”Aici a fost declarată prima oară libertatea confesională în 1568 la Dieta din Turda”

Din păcate, şi aici avem de’a face cu o gândire şovină şi naţionalist-extremistă (maghiară). În primul rând, libertate religioasă a existat şi în alte părţi ale Europei, mult înainte de Dieta de la Turda. În Muntenia şi Moldova secolelor XIV-XV, de exemplu, drepturile religioase ale minoritarilor catolici (Secui, Saşi, Unguri), monofiziţi (Armeni), animişti (Ţigani, Tătari) sau mozaici (Evrei, Kazari) nu erau contestate de nimeni. Domnitorii ”ultra-ortodocşi” din aceste ţări chiar au sprijinit, din fondurile Domniei şi din fonduri proprii, ridicarea unor biserici şi catedrale catolice sau monofizite. Aceasta în vreme ce sub coroana ungară în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş majoritatea ortodoxă era sistematic prigonită!

Un ardelean – şi clujean pe deasupra! –, profesorul şi academicianul Ioan-Aurel Pop, a publicat nu demult o lucrare:

”Din mâinile valahilor schismatici…“ Românii şi puterea în Regatul Ungariei medievale (secolele XIII-XIV), Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2011.

https://i1.wp.com/www.medievistica.ro/texte/tribuna/carti/carti%204/2011/05_mai/22/IMG_3654.JPG

Fancsali Ernö – şi ceilalţi care îi împărtăşesc ideile greşite – ar avea un mare folos din citirea acesteia, ca şi a altor lucrări (inclusiv din bibliografia scrierii citate). Ar putea vedea astfel că ”libertatea confesională” declarată de Dieta de la Turda era de fapt doar confirmarea egalităţii naţionalităţilor minoritare şi asupritoare din Transilvania: Unguri, Saşi, Secui. Era o alianţă etnică şi religioasă a coloniştilor (colonialiştilor) împotriva majorităţii băştinaşe româneşti şi ortodoxe. Alianţă ce avea ca bază rasismul etnic şi religios şi ca ţintă păstrarea unui regim de exploatare şi persecuţie etnică şi religioasă împotriva Românilor şi a Ortodoxiei. Sunt şi astăzi oameni care se laudă cu asemenea ”libertăţi”, aşa cum există oameni care se laudă cu exterminarea Românilor de la Nuşfalău, Treznea, Moisei, Ciumărnea etc. Totuşi, dacă România ar aplica o formă echivalentă declaraţiei de la Turda din 1568 întreaga Ungurime mondială ar urla de groază şi indignare. Şi pe bună dreptate! Căci această declaraţie este un act odios şi ruşinos pentru orice naţiune civilizată.

3.3. ”Transilvania a participat la tratatele de pace de la Westphalia în 1648”

Şi ce? În ce măsură acest lucru înseamnă ceva esenţial?

Atât Războiul de treizeci de ani cât şi Pacea Westphalică sunt capitole sumbre din istoria Europei. Milioane şi milioane de oameni au fost ucişi într’un conflict religios ruşinos. Singurul aspect pozitiv al păcii a fost faptul că s’a proclamat formal (din nou!) egalitatea între Catolicism şi Protestantism. Ceea ce nu a împiedicat multe conflicte sângeroase între aceste două comunităţi religioase în anii şi secolele ce au urmat. Faptul că şi Transilvania – dar nu şi Banatul, de pildă! – a fost parte în acest conflict ruşinos nu poate fi un motiv de laudă pentru nimeni.

3.4. ”Transilvania a avut domnitori care au pus mare accent pe cultură si toleranţă”

Da. Au fost câţiva. Care au şi fost înlăturaţi iute de către nobilii indignaţi de ideile lor. Doar că până şi ”cultura” şi ”toleranţa” acestor domnitori sunt foarte relative, chiar raportat la vremea în care au trăit. Iar în ceea ce priveşte toleranţa Transilvania de sub unio trium nationum a fost mult inferioara situaţiei din Moldova sau Muntenia. Reluăm îndemnul la citirea lucrării amintite mai sus. Doritorilor le putem da o bogată bibliografie.

3.5. ”În secolele XVII-XIX, Transilvania a avut o autonomie largă”

Da. O autonomie din care Banatul nu a făcut parte, el având altă autonomie. O autonomie care nu cuprindea Partium sau Crişana, ea având alt statut. O autonomie în care nu intra, în general, Maramureşul. O autonomie în care rasismul extrem al nobililor Unguri, Saşi şi Secui a dus la nenumărate crime împotriva umanităţii, la masacre cumplite împotriva populaţiei româneşti ortodoxe, la nenumărate acte de care se ruşinează orice naţiune civilizată. O autonomie care nu cuprindea pe Români decât ca majoritate permanent oprimată şi exploatată.

3.6. ”La Unirea din Alba Iulia în 1918, Transilvania a fost regiunea cea mai dezvoltată din România Mare”

Din ce punct de vedere?

Din punct de vedere cultural? O asemenea aserţiune rasistă nu poate fi susţinută obiectiv. Dezvoltarea culturală se desfăşoară pe coordonatele proprii fiecărei culturi şi, din perspectiva sa, fiecare cultură şi civilizaţie o poate declara pe oricare alta înapoiată sau sub-dezvoltată. Asemenea aprecieri au fost de multă vreme abandonate în ”Europa civilizată” şi în orice spaţiu în care s’a renunţat la şovinism, rasism şi alte asemenea concepţii.

Din punct de vedere economic?

Putem reda aici nenumărate materiale ungureşti din epocă ce arată că pentru Ungaria Transilvania (care nu mai avea după 1867 nicio autonomie) era în primul rând o sursă de materii prime. Dezvoltarea industrială cea mai mare o avea Banatul – care nu a fost niciodată subordonat Transilvaniei! – iar dezvoltarea agricolă cea mai mare o avea Vechiul Regat.

Transilvania venea în schimb cu o povară uriaşă – ”optanţii maghiari” fiind numai o parte a ei – pentru care întreaga Românie Mare, inclusiv Vechiul Regat, a avut enorm de plătit. Şi a plătit, din dragoste de Neam şi de Ţară, sentimente care fie sunt străine semnatarilor petiţiei, fie au altă ţintă (e.g. Ungaria).

Citiți și:  SOLICITAREA AUTONOMIEI ÎN BAZA UNOR CRITERII ECONOMICE FALSE

3.7. ”Guvernele centrale ne’au degradat la colonie”

Există o mare ameninţare a lui Dumnezeu: Din cuvintele tale te voi judeca! (Pild 6.2; Matei 12.37; Luca 19.22).

”Guvernele centrale” – şi vom reveni asupra lor, veţi vedea! – nu au ”degradat” pe nimeni. În România Mare nu existau părţi care să aibă ”grade inferioare” şi ”grade superioare”. Asemenea părţi au existat însă în Imperiul austriac, în Imperiul austro-ungar şi în Ungaria. Acolo erau într’adevăr privilegiate provinciile şi toate teritoriile locuite sau dominate categoric de anumite naţionalităţi favorizate. Adică exista o politică rasistă dusă de stat, sistematic şi continuu, cu directe consecinţe la nivelul tuturor diviziunilor administrative. Un funcţionar ungur sau austriac dintr’un teritoriu majoritar românesc era un ostaş în linia întâi a războiului şovinist împotriva Românilor. El era într’o tensiune permanentă, având misiunea de a afirma neîncetat superioritatea naţiunii sale în faţa Românilor ”inferiori”.

El trebuia să lucreze mereu la deznaţionalizarea Românilor şi era judecat în primul rând în funcţie de rezultatele obţinute în acest domeniu. În comparaţie, un funcţionar ungur sau austriac dintr’un teritoriu majoritar unguresc sau german era un om liniştit, un fericit, un favorizat al sorţii. Sistemul era fractalic, adică se repeta în mic la fel ca şi în mare. De aici vine şi conceptul de provincii favorizate. Transilvania chiar a fost colonie! Dar nu în România Mare şi nu pentru Vechiul Regat! Pentru acesta din urmă Transilvania era – şi este – Pământ Sfânt! Pentru Ungaria şi Austria însă Transilvania a fost şi rămâne colonie! Aceste două ţări sunt cele care au exploatat şi au colonizat Transilvania de’a lungul secolelor! Şi cu Unguri, şi cu Germani, şi cu Secui – astăzi aproape cu totul deznaţionalizaţi de Unguri –, şi cu Slovaci, Sârbi, Evrei şi mulţi alţii. Da, pentru Ungaria şi Austria şi Transilvania, dar şi Crişana, Banatul şi Maramureşul, Voievodina, Raguza, Dalmaţia şi multe alte ţări chiar au fost colonii. Şi, într’adevăr, pentru Ungurii colonizaţi în Transilvania, 1918 a însemnat, nu prin ”guvernele centrale”, ci chiar prin Marea Unire, o teribilă degradare! De la naţiune favorizată, superioară, exploatatoare, la naţiune egală cu celelalte, inclusiv cu majoritatea românească. Socotită, bineînţeles, de către aceşti rasişti, ca înapoiată, inferioară, barbară etc. Concepţie profund şovină, prezentă, din nefericire, şi în această petiţie.

Dar intrând în România Mare Transilvania nicidecum nu a fost ”degradată”, dimpotrivă, dintr’o provincie-colonie a Ungariei, dintr’un ţinut de margine exploatat şi rănit neîncetat s’a regăsit ca pământ sfânt pentru o întreagă naţiune.

3.8. ”Biserica Greco-Catolică, având credinciosi numai din Transilvania, era eliminată, bunurile erau confiscate”

Citiți și: FALSUL DIN ACTUL UNIRII BISERICII ORTODOXE CU ROMA

Divide et impera. În fraza citată de noi din petiţie şi în aserţiunea latină menţionată. aici se include tot rostul înfiinţării ”Bisericii Greco-Catolice” la Români şi al menţionării ei în petiţie. Nu vom dezvolta aici acest aspect.

Observăm numai lipsa de onestitate a textului care, prin fals istoric, incită la ură inter-confesională. Manevră tipică iredentismului maghiar şi de care, spre ruşinea sa, Vaticanul nu s’a delimitat oficial niciodată. În primul rând, în perioada interbelică – vremea ”Marii Uniri” menţionată de petiţie – nu a existat nicio persecuţie a Bisericii Greco-Catolice din partea Statului român, fie la nivel de Guvern, Parlament sau autorităţi locale. Dimpotrivă, a fost socotită – deşi minoritară la nivel naţional – ca a doua biserică a Neamului Românesc, alături de Biserica Ortodoxă! Mai mult, prin Concordatul cu Vaticanul a devenit chiar religie favorizată, mult mai mult decât Biserica Ortodoxă Română! Dintr’o dată textul, în faţa adevărului istoric, se dovedeşte a conţine o minciună manipulatoare cu totul ruşinoasă. În al doilea rând, trebuie spus că în 1948 conducerea comunistă care a desfiinţat Uniatismul era alcătuită, în afară de agenţii sovietici deveniţi peste noapte ”cetăţeni români”, dintr’o covârşitoare majoritate de ardeleni unguri şi de alte naţionalităţi, precum şi de feluriţi minoritari din toate părţile ţării. Desfiinţarea s’a realizat nu pentru că era vorba de ceva din Transilvania, ci din două motive clar exprimate în documentele vremii:

– ruperea legăturilor cu puterile străine (în cazul de faţă statul Vatican, ce aparţinea taberei occidentale)
– creşterea puterii ungureşti în Transilvania.

Desfiinţarea Uniatismului a pus pe uniaţii rămaşi fideli Vaticanului în mâna prelaţilor catolici, în covârşitoare majoritate Unguri. Există numeroase lucrări ce arată felul în care Românii uniţi cu Roma care au ales catolicismul în 1948-1949 au fost maghiarizaţi rapid de către structurile catolice ungureşti din Crişana şi Transilvania, şi mai ales din Regiunea Autonomă Maghiară – darul lui Stalin pentru comuniştii unguri din România.

Culmea neruşinării o constituie atribuirea vinei pentru această hotărâre – la care comuniştii unguri ardeleni au avut o decisivă contribuţie – unor ”guverne centrale” subînţelese ca româneşti – la general – sau bucureştene – doar prin locaţie. Rostul acestei aserţiuni – divide et impera – este clar.

3.9. ”Impozitele acumulate în Transilvania ajung în Moldova si Oltenia pe nedrept. Transilvania este trezoreria ţării noastre fără autodeterminare. Ei au mai mare nevoie de noi, decât noi avem de ei.”

Afirmaţia aceasta este nu doar falsă ci şi de un rasism feroce. Înainte de a deschide discuţia asupra falsului factual, ne vom opri o clipă asupra gândirii rasiste ce domină această petiţie. Şi, ca să fie mai uşor de înţeles adevărul, pornim de la acceptarea afirmaţie, prin metoda matematică a ”reducerii la absurd”.

Deci, să presupunem că Moldova şi Oltenia primesc bani din Transilvania, pentru că au o economie mai scăzută. Şi că acest lucru nu este corect, trebuind să înceteze. După acelaşi principiu, impozitele adunate într’o Transilvanie autonomă trebuie dirijate acolo de unde au venit. Comunele sărace din Harghita sau Covasna ar trebui, după această logică, să fie lăsate să moară de foame. Banii adunaţi în Cluj-Napoca ar trebui să fie folosiţi numai în oraşul respectiv, la fel cei adunaţi la Alba Iulia, Braşov, Sibiu. Orice sat sărac şi orice comună săracă ar trebui să trăiască sau să moară numai din banii ei. Pe acest principiu ”minunat” – a se citi ”profund inuman” – ar însemna şi să se suspende orice ajutor mondial pentru oricare regiune a lumii. Bogaţii nu ar trebui să’i sprijine pe săraci niciodată, nicăieri. Nici fraţii mai bogaţi nu ar trebui să’i ajute pe cei mai săraci, nici copiii sănătoşi, puternici şi înstăriţi nu ar trebui să’şi ajute părinţii slăbiţi, bolnavi, săraci etc.

Dacă ajunşi la această concluzie nu ne dăm seama că premiza este greşită, înseamnă că avem probleme psihice extrem de grave şi că trebuie să mergem de urgenţă la psihiatru.

Şi, pentru că am promis că vom arăta şi falsul factual al afirmaţiei, trebuie subliniat că cel mai mare “vistiernic” pentru restul Ţării este oraşul Bucureşti. Acesta plăteşte cele mai mari impozite şi o parte uriaşă din ele se îndreaptă către zonele mai sărace. În acelaşi timp, zona de vest a României are cele mai mari dezechilibre la nivelul veniturilor locale, existând localităţi foarte bogate învecinate cu unele foarte sărace. Afirmaţia de la acest punct ţine seama doar de localităţile bogate şi face uitate numeroasele comune – şi chiar oraşe – aflate la limita subzistenţei şi în Transilvania, şi în Crişana, ba chiar şi în Banat şi Maramureş. Este un fals menit să incite la zgârcenie păguboasă şi inumanitate, la distrugerea spiritului de unitate şi într’ajutorare firesc nu numai unei naţiuni adevărate, ci şi oricărei comunităţi omeneşti vrednică de sine.

3.10 ”Avem… o universitate care mulţumită multiculturalismului este în fruntea Universităţilor din ţară.”

Nu comentăm nici locul ocupat de Universitatea din Cluj, nici pricina acestei poziţii, nici ortografia autorului petiţiei. Comentăm doar contradicţia fiinţială, fundamentală, totală, între lauda adusă multiculturalismului Universităţii Clujene şi rasismul manifestat în întreaga petiţie. Să negi multiculturalismul lăudându’l, iată un nou nivel de performanţă în lipsa de logică!

4. Problema ”guvernelor centrale”  este foarte importantă!

Citiți și: PANNONIA ÎN CARE S’AU AȘEZAT TRIBURILE ASIATICE NU S’A ÎNVECINAT NICIODATĂ CU TRANSILVANIA

Cei care cunosc istoria românească interbelică ştiu foarte bine că Transilvania nu a avut atunci de suferit decât de pe urma guvernelor şi grupărilor politice transilvănene. În vreme ce moldovenii, muntenii şi oltenii priveau cu veneraţie către Pământul Sfânt al Transilvaniei şi către suferinţele de veacuri ale Românilor ardeleni, grupările politice transilvane erau în mare parte dominate de oameni cu alte idei şi interese. Cele mai mari suferinţe ale Transilvaniei interbelice au fost produse de politica ungurească şi politica catolică, amândouă susţinute nu doar de politicienii unguri ci şi de mulţi dintre politicienii ardeleni. Cedările incredibile în favoarea ”optanţilor unguri” şi averile uriaşe date pe nedrept, abuziv şi anti-românesc Vaticanului – atât prin Biserica Romano-Catolică cât şi prin cea Greco-Catolică – au fost decizii practic impuse Ţării de politicienii ardeleni. Pentru acestea a plătit întreaga Românie Mare şi au plătit, din destul, şi Românii ardeleni.

Nu trebuie uitat că înainte de 1918 aparatul administrativ din Transilvania era alcătuit aproape numai din colonişti străini şi trădători. Prezenţa românească nu doar că era minimă, dar era limitată, peste tot unde se putea, la trădători şi colaboraţionişti. După Marea Unire o serie de politicieni ardeleni, în frunte cu Iuliu Maniu şi Vasile Goldiş, au luptat pentru păstrarea acestui aparat şi pentru tot felul de alte hotărâri care erau îndreptate fundamental împotriva României Mari, împotriva Românilor şi în favoarea unor puteri şi interese străine. Nu ”guvernele centrale”, ci politicienii locali au născut suferinţele Românilor ardeleni. Şi nu doar atunci!

Căci dacă aspectele interbelice sunt secundare astăzi şi ţin de un trecut prea îndepărtat, să vedem situaţia recentă!

În România de după 1989 conducerea ”guvernelor centrale” a fost asigurată de:

Petre Roman, născut la Bucureşti, prim-ministru aproape doi ani de zile, este – o spunem ca adevăr ştiinţific, nu ca atac la persoană – fiu de agent sovietic din Crişana şi de agentă sovietică din Spania, educat ca atare. Evident nu poate fi încadrat nici ca regăţean, nici ca transilvănean (cu toate că s’a auto-pretins a fi ardelean). El ţine de acea parte non-naţională a politicienilor de cetăţenie română. dar de cultură alogenă, cu evidente merite în cercetările ştiinţifice realizate până în 1989 şi cu evidente vinovăţii în comploturile din decembrie 1989 şi de mai târziu. În ultimul deceniu a încercat uneori o apropiere de Români şi sufletul naţional care, din păcate, încă nu i’a reuşit. Religios, face parte din grupul larg de oameni dezorientaţi spiritual, ai căror părinţi şi’au lăsat religia originară (în cazul de faţă, mozaică şi catolică), pentru religia seculară a comunismului. A fost atras ulterior de Ortodoxie, de care nu a izbutit să se ataşeze real. A fost un prim-ministru dezastru.

Minciuna maghiarofonilor are picioare scurte, frecvența miniștrilor la guvern din Ardeal e mare până între 1859-2009:

Nicolae Văcăroiu, născut în Basarabia, nomenclaturist comunist, a fost prim-ministru vreo 4 ani de zile. Încadrarea sa regională este, ştiinţific vorbind, imposibilă. Cea religioasă, disputabilă. A fost un prim-ministru dezastru.

Victor Ciorbea, transilvănean, de religie catolic, conduce guvernul României un an şi patru luni. Este unul din prim-miniştrii de cea mai tristă amintire din toată istoria României, având la activ cedarea Ţinutului Herţei, N-E Deltei Dunării, I. Şerpilor, N Bucovinei şi Basarabiei către nou constituita Ucraină (în colaborare cu Emil Constantinescu, născut în Basarabia, pe atunci preşedinte al Ţării).

Radu Vasile, transilvănean, catolic, conduce guvernul României un an şi opt luni. A fost un prim-ministru ori neputincios, ori incompetent, ori şi una şi alta.

Adrian Năstase, muntean, nomenclaturist, a fost prim-ministru patru ani. A avut o bună capacitate economică, dar are pe conştiinţă atât cedarea suveranităţii naţionale prin Constituţia impusă forţat şi alte acţiuni cât şi o serie de acte grave de corupţie (pentru unele fiind condamnat în Justiţie).

Călin Popescu-Tăriceanu, catolic, fiu al unui agent sovietic – cu funcţie în Armata Română comunistă de după 1948 şi dispărut apoi misterios – şi al unei grecoiace se află în aceeaşi categorie non-românească şi non-regională a politicienilor din România ca şi Petre Roman.

Emil Boc, ardelean din Cluj, de religie incertă, a fost prim-ministru 3 ani şi două luni. Prestaţia sa ca prim-ministru este foarte controversată. Incontestabil este dezastrul cumplit provocat de impozitul forfetar, care a dus la falimentarea a peste 133.000 de firme mici şi mijlocii, cu aruncarea în şomaj a celor care trăiau de pe urma acestora (sute de mii de oameni). Deşi aceste firme nu aduceau venituri directe, ele fiind la limita subzistenţei, aduceau mari venituri indirecte (prin impozitele nenumărate ale statului pe toate aspectele vieţii cetăţeanului român). Pierderile pentru stat au fost imense. Această greşeală este de ajuns pentru a’l plasa în rândul prim-miniştrilor dezastru, dar sunt şi voci care îl declară, încă, genial. Corupţia accelerată din timpul mandatului său este un alt element definitoriu al perioadei.

Dar nici după 1989, nu scade răspunderea ministeriabililor ardeleni:

Am lăsat deoparte atât premierul în funcţie cât şi cei care au ocupat poziţia pentru un timp foarte scurt, care au fost tehnocraţi sau interimari etc.

Putem observa că între decembrie 1989 şi 9 februarie 2012 avem 7 prim-miniştri din care trei transilvăneni, unul muntean, unul basarabean şi doi proveniţi din structurile sovietice de ocupaţie din România comunistă (unul auto-pretins transilvănean). După religie, trei dintre prim-miniştrii sunt catolici, unul de religie incertă (auto-declarat ortodox, dar dovedit de mai mulţi martori ca penticostal şi favorizator – până la abuz – al reformaţilor şi unitarienilor), trei liberi-cugetători.

Dacă analizăm şi mai amănunţit structurile de putere atât guvernamentale cât şi de altă factură, vedem că proporţia ardelenilor în cadrul lor este net superioară proporţiei numerice a ardelenilor în cadrul populaţiei României. Şi în aceste structuri numărul şi proporţia Românilor ortodocşilor sunt foarte mici, iar influenţa neglijabilă. Singura putere reală a Românilor ortodocşilor există la nivel electoral, prin numărul de votanţi, iar la nivel decizional doar în cadrul autorităţilor locale din zonele majoritar ortodoxe.

Problema cea mare cu ”guvernele centrale” nu o constituie ”regăţenii balcanici”, care sunt cel mai adesea figuri secundare în cadrul lor. Problema o constituie politicienii corupţi, incapabili sau/şi trădători (după caz), care există în toată România, inclusiv în Transilvania. Şi de care nu se va scăpa în niciun caz prin regionalizare. Dimpotrivă.

Iar dacă transilvănenii nu şi’au putut convinge reprezentanţii să facă treabă bună la Bucureşti, îşi închipuie că’i vor convinge la Cluj?

Iluzii.

Aşa cum am spus în titlu, petiţia pentru autonomia Transilvaniei este bazată, din păcate, doar pe prostie (sau absurditate şi incultură, dacă preferaţi) şi rasism.

Ţin să precizez la sfârşitul acestui mic studiu încă un fapt. Mi se pare firească descentralizarea. Mi se pare firească existenţa unui specific regional şi a unei largi autonomii locale, cu toate valenţele necesare. Ea trebuie să fie însă construită pe temelii sănătoase, pe o istorie adevărată şi pe o gândire deschisă, ca parte a unităţii năzuinţelor naţionale, ca parte a culturii şi civilizaţiei româneşti, nu pe şabloane rasiste şi revanşarde, pe incitare la ură şi alte asemenea aspecte negative (ca în petiţia analizată aici).

Limba română este vorbită dincolo de granițele actuale:

Românii au o istorie în care autonomiile locale au funcţionat foarte bine, cu uriaşe avantaje, atât în Muntenia şi Moldova cât şi în Transilvania, Maramureş, Macedonia, Dalmaţia etc. În general dispariţia acestor autonomii a adus pierderi uriaşi Neamului Românesc. Refacerea lor este un proces necesar, dar care nu poate fi făcut. decât pe temelia istoriei şi tradiţiei naţionale. Altfel va duce la crize economice şi identitare şi la nenumărate alte consecinţe negative, pe care doar un om grav bolnav le poate dori.

Nici versiunea maghiară nu schimbă această impresie de ruptură asupra realității. De pildă, chiar la începutul textului maghiarofonilor găsim formularea:

Autonomia în Transilvania: Banat, Crisana, Maramures, Transilvania Capital: Guvernul Regional din Cluj-Napoca, controlul politic și economic al Transilvaniei autonome.

Citește și: ADEVĂRUL ISTORIC DESPRE UNGURI

Din pricini tainice autorul a unit trei paragrafe într’unul singur, fără semne de punctuaţie. Confuzia între Transilvania şi Transilvania (a se vedea mai sus) există şi aici. Ortografia suferă. E trist.

Dar să râmânem într’un ton mai vesel, așa cum îi stă bine românului când face haz de necaz:

Sursa: sfantuldaniilsihastrul.ro, Biroul de presă al PPMT, napocanews.ro

Citiți și: DOCUMENTUL CARE ATESTĂ CĂ MARILE PUTERI SE TEMEAU DE UNIREA ROMÂNILOR ÎNCĂ DE LA 1547

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;COLONIȘTI, SĂ VĂ IASĂ DIN CAP FEDERALIZAREA ROMÂNIEI !&8221;

  1. Pingback: GERMANIA ŞI „INDEPENDENŢA TRANSILVANIEI” | Lupul Dacic

  2. Pingback: DIN PRESA MAGHIAROFONILOR: ”RĂDBAREA NOASTRĂ ESTE PE SFÂRȘITE… AUTONOMIA KAPUT? …LA BUDAPESTA PENTRU PĂMÂNTUL SECUIESC…” ” | Vatra Stră-Română

  3. Pingback: BUCUREȘTI, MOTORUL ECONOMIC AL ROMÂNIEI | Vatra Stră-Română

  4. Pingback: GERMANIA ŞI „INDEPENDENŢA TRANSILVANIEI” | Vatra Stră-Română

  5. Da ………….. atata prostie la un loc e destul de greu imaginat darmite de adunat , oricum si sarbii au zis ca is stat indivizibil etc. etc. si daca unii au vrut nu mai e , mai nou si ucrainienii au zis ca sint stat unitar ,indivizibil , bla , bla ,bla si iacata ca nu mai sint si sau retras si cred ca azi maine vom fi vecinii direct cu Rusia pentru ca vor cucerii pe rand Mariupol si apoi Odessa dupa care sw vor unii cu mama Rusie dupa care vor urca in sus in Transnistria si vor incepe sa ne bage sula in coaste , asa ca tari ca Romania , Yugoslavia , Polonia Ucraina etc. astazi sant maine se transforma in altceva asa ca visele astea erotice sant doar frectie la piciorul de lemn si din vise erotice se vor transforma in cosmaruri .

    Apreciază

    • Homo transilvanicus, cum am spus, trăim fiecare în alt film. Românii vor să trăiască într’o singură țară. Un alogen ca tine are puține șanse să priceapă aceste lucruri. Îți las acest comment, pentru ați verifica tu personal peste 5, 10 ani, elucubrațiile. Ceea ce spui tu că se va întâmpla pare rupt dintr’un SF de proastă calitate. Despre care Rusie crezi că vom mai vorbi după destrămarea ultimului imperiu? Vizionare plăcută!

      Apreciază

      • române ce-a ma-i buna varianta e federalizarea românia nu e stat national unitar în Transilvania sunt multe resentimente fata de români si multi nu au sentimentul de apartenenta la românia la cultura si valorile e-i iei se numesc Transilvanisti Ardeleni si Banateni de diferite etni
        Banatul are steag si imn în-trun sondaj Banateni vor federalizarea în proportie de 97 % la fel si Transilvania are vechiul steag si ideia româniei federale prinde contur asa ca ce-l care greseste esti tu si nu Transilvanicus

        Apreciază

  6. Pingback: CUM DEZINFORMĂM ROMÂNII CA SĂ ADERE LA IDEEA FEDERALIZĂRII | Lupul Dacic

  7. Pingback: CUM DEZINFORMĂM ROMÂNII CA SĂ ADERE LA IDEEA FEDERALIZĂRII | Vatra Stră-Română

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s