Părinții Alexandrei, Dana și Dan Marcu, sunt cei care’i stau alături. De altfel, tatăl său este cel cu care se antrenează și împreună cu care a urcat pe toți vulcanii din acest circuit: Mont Blanc (Franța), Uhuru-Kilimanjaro (Tanzania), Kazbek (Georgia), Damavand (Iran), Giluwe (Oceania și Australia), iar acum Ojos del Salado (Chile).
Cu un program de pregătire ce include antrenamente zilnice și cu o voință de fier, Alexandra plănuiește să încheie “Circuitul celor șapte vulcani” la sfârșitul acestui an.
Tânăra mărturisește, într’un interviu acordat AGERPRES, că escaladarea muntelui Ojos del Salado a fost o experiență fantastică, cel mai frumos moment fiind când a ajuns pe vârf și a ridicat acolo steagul României.
AGERPRES: Alexandra, la vârsta ta, 17 ani, fetele preferă să meargă mai degrabă prin mall, decât să urce pe munte. Ce simte adolescenta care a cucerit cel mai înalt vulcan din lume?
Alexandra Marcu: Este o experiență fantastică, parte a unei expediții extraordinare. Nu mă așteptam să se înlănțuie toate, să ne facem atât de mulți prieteni. Am învățat spaniola special pentru această expediție și ne’am descurcat foarte bine. Toți cei care erau acolo, în Chile, ne’au ajutat.
AGERPRES: Ați plecat din Deva în decembrie, în plină iarnă, și ați ajuns în Chile în plină vară.
Alexandra Marcu: Am ajuns la temperaturi extrem de ridicate, direct în Deșertul Atacama, cel mai arid din lume. A fost o experiență totală. Nu puteam să purtăm pantaloni scurți sau o haină de vară pentru că trebuia să fim acoperiți, în permanență. Dacă stăteai o jumătate de oră fără să fii acoperit, te ardea soarele.
AGERPRES: Și din Deșertul Atacama, unde soarele arde foarte puternic, ați început ascensiunea pe Ojos del Salado, la aproape 7.000 de metri altitudine. Cum s’a desfășurat acest drum spre vârful celui mai înalt vulcan din lume?
Alexandra Marcu: Expediția a durat nouă zile. Am început “să luăm altitudine” încetul cu încetul. Două zile am mers cu rucsacii în spate, fiecare cu o greutate de 20 de kilograme, circa 22 de kilometri, până am ajuns la penultimul refugiu de pe munte, la o altitudine de circa 5.000 de metri. Acolo am stat puțin să ne revenim și am întâlnit o echipă de chilieni. Ei ne-au simpatizat foarte tare și ne’au spus că renunță la ultima lor zi de stat în refugiu pentru a veni cu noi spre vârf. Așa am reușit să realizăm o expediție româno-chiliană pe Ojos del Salado.
AGERPRES: Până să cuceriți vârful a fost nevoie de aclimatizare?
Alexandra Marcu: Am făcut aclimatizare la 5.800 de metri altitudine, la ultimul refugiu, apoi am revenit la tabăra de bază. A doua zi am urcat, din nou, la ultimul refugiu, unde am rămas peste noapte. La 5,30 dimineața am pornit spre vârf, pe un frig de nedescris. Eram îmbrăcați foarte gros, aveam bocancii mari de altitudine. Tatăl meu se simțea rău pentru că avea o infecție pulmonară. Cu toate astea, am pornit urcarea pe o pantă abruptă, pe care era cenușă vulcanică, oarecum asemănătoare nisipului, și părea că nu avansai deloc. Am avut și o porțiune de escaladă, iar să faci escaladă la aproape 7.000 de metri nu este tocmai atât de ușor.
AGERPRES: Spuneai de tatăl tău că a avut o problemă de sănătate. El se laudă că fiica sa a ajuns să’l conducă pe munte.
Alexandra Marcu: De această dată am preluat eu conducerea expediției. După ce am urcat patru ore, tata mi’a spus: “Alexandra, eu mă simt groaznic. Nu cred că vom reuși astăzi vârful”.
M’am uitat la panta pe care tocmai o urcasem și i’am răspuns:
“Nu, tati! Te rog frumos, astăzi trebuie să urcăm pe vârf!” Și așa am continuat. După aceea mi’a spus că ultimele două ore de urcuș le’a petrecut gândindu’se la cum ar fi putut el să se întoarcă la toți românii care ne’au ajutat și să le spună că noi nu am reușit să cucerim vârful? Trebuia să mergem și să ridicăm steagul României acolo.
AGERPRES: Cât a durat ascensiunea până în vârful vulcanului?
Alexandra Marcu: Am plecat la 5,30 dimineața și am ajuns pe vârf la 15,30. Se întâmpla pe data de 18 ianuarie 2015. Am fost împreună cu chilienii, în total o echipă de cinci persoane. Ei trei și noi doi. Am ajuns cu toții pe vârf, am petrecut câteva minute acolo, am făcut fotografii și apoi ne’am întors pentru că începusem să înghețăm, eram obosiți. Coborârea a fost, și ea, destul de grea. Mergeam zece metri și trebuia să ne oprim. Am ajuns la refugiu chiar când se lăsa întunericul, pe la ora 19,00, iar mama, care ne aștepta acolo, începuse să se îngrijoreze.
AGERPRES: Este pentru prima oară când mama ta, Dana Marcu, v’a însoțit până aproape de vârf.
Alexandra Marcu: Mama este sprijinul nostru, omul nostru de bază. A rămas în tabără pentru a ne susține, a fost bucătarul, medicul și psihologul expediției. A fost un sprijin extraordinar pentru că este bine să știi că este acolo, că poate să dea semnale acustice și luminoase, să găsim refugiul dacă ne-am fi întors pe întuneric. Îi mulțumesc pentru că fără ea ar fi fost foarte grea această expediție.
AGERPRES: O expediție care nu a fost ușoară. Care a fost cel mai greu moment al acesteia?
Alexandra Marcu: Aș putea spune că am avut o cădere mică, la penultima tabără, când toți cei cu care ne împrietenisem, grupuri de argentinieni, austrieci, chilieni, nemți, nu reușiseră să facă vârful. A fost o singură echipă care a cucerit vulcanul, echipa din Rusia. Din păcate, restul au fost nevoiți să coboare învinși. Își strângeau corturile și plecau, iar eu am avut un sentiment pe care l’aș putea numi “de părăsire”. Nu’mi venea să cred, parcă rămâneam numai noi pe munte.
AGERPRES: Cu siguranță a fost și cel mai frumos moment…
Alexandra Marcu: Acela a fost când am ajuns pe vârf, bineînțeles, și când am ridicat acolo steagul României. Sincer, m’am gândit la voi toți, la oamenii care m’au susținut. Pentru mine este extraordinar să mă întorc acasă, să mă salute lumea, să pun o poză pe internet și să primesc mesaje de susținere. Este un lucru extraordinar fără de care nu cred că aș putea să fac aceste expediții.
AGERPRES: În Chile v’ați întâlnit cu mai mulți români, de fapt o comunitate mică dintr’un oraș situat în apropierea Deșertului Atacama.
Alexandra Marcu: În orașul Copiapo, o localitate din apropierea muntelui, era o comunitate formată din ingineri mineri și geologi români, care ne’au ajutat enorm. Domnul Radu Almășan, cel care ne’a contactat, este chiar din Deva. Am fost sprijiniți și de alți români din oraș și am fost impresionată de felul în care conaționalii noștri se ajută, nu doar aici, în țară, cu toate mesajele pe care mi le’au adresat, dar și în afara țării. Ne’au dus să vedem împrejurimile, am făcut o plimbare cu barca, și multe altele. Le mulțumesc enorm și mă bucur că i’am cunoscut.
AGERPRES: Ai cucerit șase dintre cei mai cunoscuți vulcani ai lumii. Urmează al șaptelea din “Circuitul celor șapte vulcani”.
Alexandra Marcu: Al șaptelea va fi Mount Sidley (4.285 m) din Antarctica, tărâmul înghețat. Noi sperăm să’l atacăm în acest an, în decembrie. Problema sunt costurile expediției, pentru că ele sunt foarte mari. Nu știu exact la cât se ridică. Până acum am reușit să mai facem expediții pe cont propriu, nu am avut ghizi; am fost eu, mama și tata — familia Marcu din Deva, România. În Antarctica nu se poate discuta de așa ceva. Trebuie să fie o expediție organizată, este nevoie de un echipament special, trebuie închiriat un elicopter sau un mic avion care să ne ducă la tabăra de bază. Este cu totul altceva. Sperăm să fie totul bine.
Felicitări Alexandra! Succes pentru ținta a șaptea!
Sursa: AGERPRES, Fotografii: (c) Alexandra Marcu și Dan Marcu / ARHIVĂ PERSONALĂ
Citiți și: UN SITE DIN RUSIA RECOMANDĂ ROMÂNIA
sau: O BIBLIOTECĂ ROMÂNEASCĂ, PE PRIMUL LOC ÎNTR’UN TOP MONDIAL
Vatra Stră-Română Dacii Geții Pelasgii Dacia ROMANIA
Vatra Stră-Rumînă 
Pingback: ALPINISTUL CARE VREA SĂ CUCEREASCĂ EVERESTUL CU TRICOLORUL ROMÂNESC, JIGNIT DE CONAȚIONALII MAGHIARI ! | Vatra Stră-Română