Deja în 1912 etnonimul persan vechi Daha- (Gk Dáoi, Dáai; Lat Dahae) a fost legat de Sten Konow cu Khotanese Daha – „om, bărbat”, o etimologie care este cu atât mai plauzibilă deoarece este comună în întreaga lume pentru națiunile care se autodenumesc cu cuvintele care înseamnă „OM”, în limbile lor respective (pentru câteva exemple, a se vedea Bailey, 1958, pp. 109-10).
Corespondentul pe termen lung *Daha este reprezentat de noul persan Dah „servitor”, budistul sogdian d’yh , creștinul sogdian d’y „femeie sclav”, și se pare că, de asemenea, avestanul *Dāha (sau, mai degrabă * Dåŋha), atestat doar ca feminin Dāhī, în YaST 13.144, în cazul în care acesta se utilizează, împreună cu Airiia, Tūiriia, Sairima și Sāinu, ca numele unuia dintre triburile care au urmat religia zoroastriană. Faptul că în persana veche Daha și avestană *Dāha par a fi legate etimologic nu este, totuși, în mod necesar o dovadă că cele două nume sunt menționate la același grup etnic; în cazul în care Daha erau într’adevăr un trib scit (a se vedea ii, mai jos) ar fi dificil să le identificăm cu un grup care este în mod clar excluse din Airiia (arienii), în Avesta.
Vechii indieni știau, de asemenea, de un popor numit *Dasa (atestat doar în adjectivul dasa), descris în Rigveda ca dușmani ai Ārya. Aceeași rădăcină este, de asemenea evidentă în avestană daxiiu, persana veche dahyu (dahạyu) „provincie” (adică, „(masa de) persoane.”; cf. Sanskrita dasyu, persoane ostile, demoni), și poate, de asemenea Avestanul Azi-Dahaka „șarpe antropoid” (cf. Schwartz, 123-24).
Herodot, îi menționează pe Dáoi ca unul dintre triburile nomade ale persanilor, împreună cu Mardianii, Dropicanii, și Sagartianii. Numele apare, de asemenea, în așa-numita „inscripția Daeva” (aici: http://www.livius.org/aa-ac/achaemenians/XPh.html ) a Achaemenidului rege Xerxes I (486-465 / 4 î.Hr.), în care Daha sunt incluse într’o listă de treizeci de dahyāva (terenuri, provincii), care făceau parte din Imperiul Achaemenid (Kent, persană veche , XPh 26, p. 151). Aproape de sfârșitul listei Daha sunt menționați împreună cu două grupuri clare de sciți, Saka haumavargā și Saka tigraxaudā, între diferite țări și popoare de’a lungul periferiei imperiului. În plus, este posibil ca delegați din Daha sunt reprezentați printre popoarele supuse în reliefurile în clădirea centrală și în Sala Tronului de la Persepolis (Schmidt, 1953, pls. 118-20, 135-36).
Patru dintre delegații (nr. 17 / W9, 18 / E9, 22 / E11, 28 / E14) pe fiecare scutire sunt prezentate purtând costume aproape identice (inclusiv haina în secțiune), care le conectează în mod clar cu grupurile scitice de nord-est al părții îndepărtate a imperiului.
Din probele listelor provinciale în diverse inscripții Achaemenide, numai Saka haumavargā, Daha, iar cei de la Sugda- și Uvārazmī- ar putea fi identificați cu acești patru delegați.
Din diferite surse clasice Dahae sunt enumerați în Listele armatei persane care a luptat împotriva lui Alexandru cel Mare la Gaugamela. Arrian (Anabasis) a raportat că Dahae au luptat în partea stângă, împreună cu Bactrianii și Arachosianii. Curtius Rufus, de asemenea, i’a menționat pe Bactriani și Dahae în partea stângă.
În plus, ambii autori au menționat că dincolo de rândurile persane, la extrema stângă, au fost Bactrianii, cavaleria și carele Scitice (Arrian), sau Massageții (Curtius Rufus). Astfel, este evident că pe partea stângă a armatei Achaemenide a fost formată de către trupele din partea de nord-est a imperiului, în principal de origine scitică, și că Dahae era unul dintre aceste grupuri.
Potrivit biografiei sale, Alexandru, mai târziu de asemenea, include Dahae în propria cavalerie (Arrian, Anabasis 5.12.2; cf. Curtius Rufus). Ei au fost descriși ca fiind „călăreți”, arcași (cf. Appian, syriaca 167) și se spune că ar fi trăit în deșerturile nord-estice ale Bactriei și la est de Sogdiana. Cel puțin o parte din Dahae trebuie să fi fost amplasați de’a lungul marginii de est a deșertului Karakum, aproape de vechea Margiana, este o concluzie confirmată de informații găsite în alte surse clasice (Ptolemeu, Geografia, Tacitus, Annales).
Este posibil ca Dahae au fost astfel responsabili de invaziile nomade din Margiana și Areia aproximativ în jurul anilor 300 î.Hr., în care orașele Alexandreia și Heracleia, primul situat în Margiana, acesta din urmă aparent în Areia, au fost distruse (cf. Pliniu, Historia Naturalis; Strabon).
Răspândirea Dahae mai departe spre vest, cel puțin la mijlocul sec. III-lea î.Hr., este indicată în alte surse, care se referă la Dahae care s’au stabilit în ținuturile de la nord de vechea Hyrcania, de’a lungul malului sud-estic al Mării Caspice. Această zonă a fost cunoscută mai târziu ca Dahistān (Dehestān).
În acest sens Strabon (11.508, 11.515), îi menționează pe (S)párnoi. El a menționat, de asemenea, alte două triburi Daha, și anume Xánthioi și Píssouroi, care au trăit la est în ceea ce privește teritoriile la nord de vechea Areia. (S)párnoii sunt de interes deosebit, pentru că în altă parte Strabo a raportat că Arsaces, fondatorul Imperiului Part, care a trăit pe la mijlocul secolului al III-lea î.Hr, a fost șeful acestui trib Daha. Strabon a adăugat că (S)párnoii au trăit de’a lungul Ochus; această referință nu poate fi separată de un alt Ochus fiind unul dintre râurile care treceau prin Hyrcania. Toate aceste informații sugerează că (S)párnoii au trăit în/ sau lângă ceea ce mai târziu a fost numit Dahistān; cel puțin o tradiție veche leagă prezența lor în acest domeniu pentru invaziile scitice din Parthia care au dus la înființarea Imperiului Part.
Istoria care a urmat pentru stepele Dahistanului și rolul lor ca un leagăn pentru viitorii conducători pe platoul persan (vezi perioada dinastiilor turkmene în Persia din Evul Mediu) par să sprijine ipoteza că aceste terenuri au format baza pentru incursiunile nomazilor în câmpiile de’a lungul și între lanțurile muntoase Khorasan.
Când s’au stabilit (S)párnoii sau Dahae, de’a lungul marginii de sud și sud-vest al deșertului Karakum rămâne neclar; ei poate s’au mutat acolo în sec. al IV-III-lea î.Hr. sau mai târziu, când alte triburi scitice au invadat Margiana și Areia (Ariania), deși Dahae poate fi stabilit în vechiul Dahistān mult mai devreme.
Se poate concluziona că Dahae au fost principalul grup care au locuit în stepele aride ale Karakumului, în țările locuite din ultimele secole, în principal de turkmeni.
Nu este nevoie să considerăm, totuși, ca aceste condiții aspre din prezent existau și în mileniul I î.Hr.; descoperiri arheologice, de exemplu, o cetate a perioadei parților la Igdy de’a lungul malurilor râului acum secat, Uzboi (Koshelenko, 1985, pp. 211, 214, 216), sugerează că Karakum era departe de a fi complet pustiu.
Dahae trebuie să fi fost unul dintre acele grupuri scitice care au dominat comerțul între Hyrcania și Parthia la sud și vechea Choresmia la nord. Indiferent dacă sunt sau nu Dáoii cei menționați de Herodot ca unul dintre triburile persane, ar trebui să fie identificați cu Dahae din Karakum care rămân incerți, dar având în vedere alte dovezi ale infiltrărilor din nord pe platoul persan și mai departe, din primul mileniu î.Hr (cf., de exemplu, numele Mardianii), nu se poate exclude faptul că grupurile sciților, inclusiv Dahae, au fost prezenți în sud-vestul Persiei, la o dată anterioară [1].
În lista popoarelor și provinciilor Imperiului Ahemenid, Dahae sunt identificați în persana veche ca Dāha și sunt urmați imediat de grupul Saka, care sunt trecuți ca fiind vecini cu cei din Dāha [2].
Sacii reprezentau un trib geto-dac, aflat în estul Daciei.
Aurelius Victor, într’o relatare despre împăratul Traian:
”quippe primus aut solus etiam vires Romanas trans Istrum propagavit, domitis in provinciam Dacorum pileatis Sacisque nationibus, Decebalo rege ac Sardonio” [3].
Triburile de Saci mai erau cunoscute și sub denumirea de Sacani (de la care s’a format și numele de Sacidava pentru o localitate în Dacia antică) [4].
Acest trib este menționat istoricul de Aurelius Victor și, în lucrarea Getica, a fost localizat de Vasile Pârvan pe malul Dunării în jurul orașului Sacidava (azi punctul Muzait, în comuna Dunăreni), la sud de Axiopolis (azi Cernavodă).
Pe hartă saka – sacii sunt poziționați la Marea Getică (Neagră), ce întărește încă o dată că, dahii, daoii, sacii sau sciții sunt nume ale aceluiași mare neam: GEȚII.
În epoca modernă, arheologul Hugo Winckler (1863-1913) a fost primul care a asociat Saka (SACII) cu Sciții. I. Gershevitch, în The Cambridge History of Iran states se prevede:
„The Persians gave the single name Sakā both to the nomads whom they encountered between the Hunger steppe and the Caspian, and equally to those north of the Danube and Black Sea against whom Darius later campaigned; and the Greeks and Assyrians called all those who were known to them by the name Skuthai (Iškuzai). Sakā and Skuthai evidently constituted a generic name for the nomads on the northern frontiers.”
„Persanii au dat numele unic Saka atât nomazilor care i’au întâmpinat între stepa ”Foamei” și Marea Caspică, cît și în mod egal cei de la nord de Marea Neagră și Dunăre împotriva cărora Darius mai târziu a luptat; și grecii și asirienii îi numeau pe toți cei care au fost cunoscuți sub numele Skuthai (Iškuzai). Saka și Skuthai au constituit, evident, un nume generic pentru toți nomazii de la frontierele de nord „.
În schimb, istoricul politic BN Mukerjee a susținut că oamenii de știință greci și romani antici credeau că în timp ce „toți Sakaii au fost sciții”, „nu toți sciții erau Sakai”.
”Este adecvat în primul rând să aratăm că Sciții, Geții, Goții, au fost însă denumiri diferite pentru unul și același popor; așa cum sunt numiți spaniolii, pe care francezii le spun Espagnols, italienii, Spagnuoli sau cînd francezii le spun la englezi, Anglois, iar italienii, Inglesi. Cititorul învățat va zambi la analogia mea, dar este necesar pentru a explica o chestiune atât de bine cunoscută, ca identitatea sciților, geților și goților; dar paralela aceastui fapt este destinat publicului larg, și este întotdeauna mai bine să spuni unui cititor ceea ce el poate cunoaște, decât să riști disimularea unui lucru întreg, omițând ceea ce nu pot știi. Cu toate acestea voi fi foarte scurt în acest articol…Despre sciți găsim relatări mai ample date de Herodot; și care ocupă aproape toată cartea sa a patra. În aceeași carte el menționează, de asemenea, geții, spunându’ne că Darius i’a supus în avansarea împotriva sciților rătăcitori, care au trăit pe cealaltă parte a Istrului, sau a Dunării; și adăugarea unei circumstanțe remarcabile că geții credeau în nemurirea sufletului, și că au fost cei mai viteji, dintre traci. Astfel, din cele mai timpurii perioade ale istoriei găsim mențiunea că Sciții și geții, cum împărțiți doar de un râu; dar acest lucru este citat doar pentru a arăta că aceste nume sunt astfel înregistrați devreme. După aceea îi găsim menționați de aproape fiecare scriitor grec, chiar familiar; pentru Geta este un nume comun pentru un sclav în comedie greacă, și în traducerile lui Terence: grecii procurau mulți sclavi dintre frații acestora, barbar, fie prin artă sau forță. Dar numele de goți nu este atât de vechi; prima menționare a acesteia fiind în timpul domniei împăratului Decius, în anul 250 d.Hr., așa cum spune Gibbon. La moment dat o parte a Geției a izbucnit în imperiu, sub Cneva: și Decius, încercând să’i respingă în Tracia, a fost cucerit și ucis. După aceasta îi găsim la fel de frecvent în autorii latini sub numele geți, sau Goți, ca foștii sciți din greacă; și, precum domnul Gibbon respectă, toți scriitorii greci, care după această perioadă îi numesc uniform pe Sciți, iar autorii latini îi numesc Goți´´ [5].
Sursa: 1. http://www.iranicaonline.org/articles/dahae
2. http://www.livius.org/aa-ac/achaemenians/XPh.html
3. http://gutenberg.spiegel.de/buch/geschichte-der-volkerwanderung-82/1
4. https://www.scribd.com/doc/36823660/Dic%c5%a3ionar-de-termeni-Dacici
5. http://quod.lib.umich.edu/e/ecco/004890131.0001.002/1:25?rgn=div1;view=fulltext
Vatra Stră-Rumînă 
Pingback: SARMAȚIA (SARMOGEȚIA), SCYTIA SAU DACIA? CUM AR TREBUI SĂ SE NUMEASCĂ ȚARA NOASTRĂ? | Lupul Dacic
Pingback: SARMAȚIA (SARMOGEȚIA), SCYTIA SAU DACIA? CUM AR TREBUI SĂ SE NUMEASCĂ ȚARA NOASTRĂ? | Vatra Stră-Română
Pingback: TRACIA ȘI ANATOLIA, ȚINUTURI VECHI GETICE | Lupul Dacic
Pingback: TRACIA ȘI ANATOLIA, ȚINUTURI VECHI GETICE | Vatra Stră-Română