PEȘTERA COLIBOAIA – CEA MAI VECHE ARTĂ RUPESTRĂ PARIETALĂ DIN EUROPA

„Arta apare odată cu viaţa socială şi nu o părăseşte niciodată” (T. Vianu).

Cele mai vechi picturi din lume sunt executate de omul de Neanderthal înainte de 40.000 î.Hr.

Peşterile din sudul Spaniei (lanţul de peşteri Nerja) descoperite în 1970. Şase tablouri reprezentând foci, dar şi alte animale, au fost redatate în 2012 şi se pare că au o vârstă de circa 43.000 ani. Ele ar putea aparţine omului de Neanderthal şi nu lui Homo Sapiens.

Cele mai cele mai vechi picturi din Europa, aflate în câteva peșteri spaniole, au fost realizate în urmă cu peste 40.000 de ani, probabil de omul de Neanderthal, un “verișor” dispărut al omului modern.

Trebuie precizat că pentru acest studiu s’a folosit o nouă procedură de datare și că s’a realizat pe 50 de picturi neolitice în 11 peșteri din nord-vestul Spaniei, care indică faptul că această practică artistică preistorică a început în Europa cu aproximativ 10.000 de ani mai devreme decât se credea.    

Oamenii de ştiinţă aflaţi la originea acestei descoperiri au stabilit că desenul unei mâini şi câteva discuri pictate cu ajutorul unui şablon, prin suflarea vopselei pe pereţii unei peşteri din El Castillo datează din urmă cu cel puţin 40.800 de ani, cu 10.000 de ani mai devreme decât desenele şi alte decoraţiuni descoperite în peşterile din Franţa, considerate până de curând drept cele mai vechi desene artistice din Europa.

Urmele de mâini desenate pe stâncă au o semnificaţie şi o funcţie magică, traducând ideea de „posedare” – act presupus că se realizează prin analogie magică. După A. Leroi-Gourhan, siluetele acestor mâini – toate mâini de tineri – ar fi legate de un rit de iniţiere.

Şase imagini reprezentând foci, descoperite în peştera Nerja, din sudul Spaniei, ar putea avea o vechime de cel puţin 42.000 de ani, caz în care ar fi vorba despre cele mai vechi opere de artă cunoscute până în prezent

Pe peretii pesterii El Castillo se afla peste 100 de picturi, iar pentru realizarea acestora a fost folosit mai mult nuanta rosie. Sunt desenate animale, insa cele mai multe urme sunt de maini.

Alistair Pike de la Universitatea Bristol din Marea Britanie:

”Rezultatele acestei datări arată că oamenii moderni au ajuns din Africa, iar pictura murală făcea deja parte din activităţile lor culturale sau ei au dezvoltat această formă de expresie artistică foarte repede, poate în concurenţă cu omul de Neanderthal. Dacă este aşa, atunci ar fi o descoperire fantastică, ce ar semnifica faptul că mâinile pictate în Spania ar fi fost desenate aplicând mâinile unor oameni de Neanderthal pe pereţii acelor peşteri. Totuşi, va trebui să datăm mai multe picturi pentru a demonstra această ipoteză”.

Apariţia artei este în primul rând rezultatul observaţiei de către omul preistoric a mediului înconjurator, a ceea ce îi condiţionează mai mult existenţa, a animalelor pe care le vâna, a grupului în care trăia.

Caracteristicele desenelor şi inciziilor de pe pereţii peşterilor:

Se întâlnesc foarte des figurile de animale: mamut, urs, bizon, cal, cerb, ren, ţap de munte.

Animalele de pradă fără un rol în alimentaţia omului – leu, lupul, hiena – figurează foarte rar;

Animalele sunt întotdeauna reprezentate din profil, formele anatomice sunt redate când animalul este în poziţie fie de repaus, fie în mişcare, iar în acest caz sunt reprezentate cu o surprinzătoare forţă expresivă.

Contururile sunt marcate bine şi cu justeţe;

Peştera Chauvet din sudul Franţei descoperită în 1994, are peste 300 de desene în care sunt reprezentate diferite animale și au o vechime de aproape 36.000 ani.

Sunt reprezentate foarte rar figuri umane; încă şi mai rar păsări, reptile sau peşti.

Cele mai vechi picturi din Europa executate de Homo Sapiens au fost executate prin 34.000 de ani î.Hr.

Peştera Coliboaia din Munţii Bihorului este descoperită în 2009. Arta parietală este reprezentată de 14 picturi de animale executate în cărbune, dar şi câteva gravuri. După datarea unor probe de cărbune, picturile ar putea avea o vechime de cca. 36.000 de ani.

O artă adevărată apare în prima fază în Cultura Aurignacian, a paleoliticului superior şi va evolua în fazele Gravettian şi Solutrean.

În urma unor explorări, în Peştera Coliboaia au fost descoperite picturi rupestre, iar echipa de speologi care a făcut descoperirea a fost compusă din Tudor Rus (Speodava Ştei), Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Ţoiciu (Speowest Arad), Marius Kenesz (Speo Club Zarand Brad).

Peştera Coliboaia, situată pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, judeţul Bihor, este străbătută de un râu subteran care formează mai multe sifoane. Astfel parcurgerea peşterii nu este foarte uşoară. Picturile descoperite sunt conservate într’o galerie înaltă. Alte picturi au fost probabil distruse de apă. Odată cu descoperirea, peştera a fost pusă în stare de conservare prin grija Federaţiei Române de Speologie şi a Administraţiei Parcului Natural Apuseni sub autoritatea arheologică a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi administrativă a Consiliului Judeţean Bihor. Muzeul Ţării Crişurilor este autorizat de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru a dezvolta cercetările printr’un complex proiect de cercetare multiinstituţional şi multinaţional.

Picturile descoperite de aceştia sunt toate de culoare neagră şi sunt reprezentări de animale, printre care un bizon, un cal, posibil o felină, două capete de urs şi doi rinoceri. Se pare că picturile au fost făcute de oamenii preistorici cu ajutorul cărbunelui. De asemenea, au fost descoperite şi câteva gravuri, iar pe planşeu au fost găsite răsfirate oase de urs. Aici se găsesc de asemenea şi câteva gravuri.

O echipă franceză, formată din doi speologi (Marcel Meyssonnier şi Valérie Plichon), un paleontolog specializat pe ursul de peşteră (Michel Philippe), un preistoric (Françoise Prudhomme) şi doi specialişti în artă de peşteră (Jean Clottes şi Bernard Gély), au ajuns la picturi la data de 16 mai 2010 şi au atestat autenticitatea acestora. Echipa a beneficiat de suportul logistic al asociaţiilor Speodava Ştei, Speowest Arad, Franța România Speologia şi a Parcului Natural Apuseni sub coordonarea lui Viorel Lascu.

Specialiștii în artă rupestră spun că aceste picturi datează de acum 23.000 – 35.000 de ani.

După factura acestora, picturile pot fi încadrate ca aparţinând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian (între 23 000 şi 35 000 de ani).

Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă arta parietală aşa de veche. Viorel Lascu, împreună cu dr. Jean Clottes, Aurel Chiriac și Călin Ghemiș, au prezentat descoperirile din peștera Coliboaia, de pe Valea Sighiștelului, dar și rezultatele datărilor probelor de Carbon 14, recoltate din Galeria picturilor din Peșteră. Astfel, în peștera Coliboaia a fost descoperită o galerie cu picturi negre. Picturile reprezentau: un bizon, un cal, o felină și două capuri de rincori. De asemenea, au fost descoperite și câteva gravuri și oseminte de urși.

Această descoperire a fost făcută de câțiva speologi români, în iunie 2010, după o misiune franco-română. Doi specialiști în artă rupestră, Jean Clottes și Bernard Gély, din Franța, spun că aceste picturi datează de acum 23.000 – 35.000 de ani.

Călin Ghemiș, arheolog la Muzeul Țării Crișurilor, a efectuat două prelevări de probe pentru a fi datate pe bază de radiocarbon. Cele două probe au fost trimise la Laboratoarele de Știință din Yvette (Franța).

 ”Peştera Coliboaia nu este accesibilă publicului larg. Ea va rămâne, cel mai probabil, inaccesibilă, având în vedere că trebuie trecut pe sub apă pentru a ajunge la picturi. Desenele sunt cu atât mai valoroase cu cât există similitudini între arta rupestră a oamenilor preistorici din Bihor cu lucrări ale celor care au desenat în peşteri din Franţa, aproximativ în aceeaşi perioadă istorică” (Călin Ghemiș).

Câteva imagini ale echipei de speologi:

http://bcove.me/qkb089ov

Rezultatele obținute confirmă că cele mai vechi picturi datează din anii 34.000 î.Hr..

”Rezultatul datărilor probelor de Carbon 14 recoltate din Galeria Picturilor a Peșterii Coliboaia, vine să confirme datările pe care noi le’am presupus la un moment dat prin specialiștii Muzeului, dar și faptul că lumea de atunci, din acest spațiu, era parte a unei lumi europene, în care modul de viață și de credințe erau similare” (Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea).

Valoarea inestimabilă a peşterii Coliboaia a rămas necunoscută până în anul 2009, când o expediţie a identificat urmele unor picturi pe pereţi urme care s’au dovedit a fi cele mai vechi picturi din centrul Europei.

Dacă cele mai vechi forme de artă parietală se găsesc în Peştera Chauvet din sudul Franţei – desene cu vechime de 33-35.000 de ani, descoperirea spectaculoasă din Bihor se plasează chiar după aceasta din punct de vedere cronologic având o vechime de 31.000 de ani. Picturile, unele destul de estompate datorită unor urme, că au existat alte picturi la înălțime mai joasă şi că acestea au fost şterse de apă.

Peştera este acum închisă vizitării pentru a proteja situl, dar imagini cu picturile sunt expuse la Muzeul Ţării Crişurilor.

Descoperirea plasează ţara noastră pe o filă importantă în istoria preistorică universală şi, mai important, dezvăluie o fărâmă din viaţa strămoşilor noştri cu toate că nu putem știi cu siguranţă ce sensuri atribuia omul străvechi acestor reprezentări.

Ţara noastră ascunde încă multe minunăţii şi rămâne în seama noastră să ne valorificăm comorile, fie că ele sunt pădurile noastre care acum se vând ieftin fără a se ţine cont de ecosistemele cărora le sunt vitale sau vestigii preistorice dintr’o peşteră care a fost până recent, relativ necunoscută. Oare ce mai e de descoperit?

Pentru că ceva cu siguranţă se află chiar sub nasul nostru şi aşteaptă să’i aflăm importanţa.

Cavitatea a devenit cunoscută datorita picturilor rupestre foarte vechi ce datează de zeci de mii de ani și ale urmelor ce atestă ca a fost locuită de oameni, dar și de urși (s’au găsit oseminte). Accesul în încăperea în care se află câteva gravuri și picturile ce înfățișează animale este dificil, fiind necesară parcurgerea unui traseu pe sub apă până aici. În plus, acest sector din peștera Coliboaia nu este accesibil turiștilor. Trebuie menționat faptul că astfel de picturi rupestre s’au mai descoperit într’o peșteră din România, la Cuciulat. Autenticitatea, precum si vechimea acestora, au fost atestate de cercetători străini, fiind o noutate în partea aceasta a Europei.

Rinoco Lanois ( Coelodonta vechi ):

După picturile din Peștera Cuciulat este pentru a doua oară când în Europa Centrală se atestă arta parietală așa de veche.

Rinoco Lanois ( Coelodonta antichitate )

Peştera se află pe Valea Sighiștelului la 5 km amonte de satul cu același nume din Județul Bihor la 560 m altitudine, la 120 m amonte de Peștera Măgura. La Peștera Coliboaia se poate ajunge urmând drumul judetean de la Beiuș la Sighiștel. De aici, pe valea Sighiștelului în amonte, se urcă 5 km pe poteca din partea dreaptă a văii. Intrarea în Peștera Coliboaia are o formă triunghiulară cu înalțimea de aproximativ 2 m la baza unui perete stîncos. După intrare, galeria descendentă initial, ajunge la râul subteran care străbate întreaga peșteră. Lipsit de formațiuni în cea mai mare parte, tavanul galeriei coboară de câteva ori până la nivelul apei formând sifoane greu de depășit. Concrețiuni specifice se găsesc pe pereții dinspre finalul peșterii, unde se află cea mai importantă zonă a peșterii este ultima treime unde pereții sunt impodobiți cu scurgeri parietale, iar podeaua și tavanul cu stalactite și stalacmite. Parcurgerea pesterii este îngreunată și de faptul ca este activă, cu puncte mai dificile pe traseu,  motiv pentru care aventurarea este recomandată numai speologilor cu experiență.

Bizon anti ( Bison vechi )

Singura reprezentare în care animalul apare în întregime este un bizon cu coarnele în perspectivă frontală.

Antic Bizon ( Bison vechi )

 „Peştera Coliboaia este străbătută de un râu subteran, care formează mai multe sifoane, făcând astfel excepţională, dar şi dificilă parcurgerea ei. Până acum, nu i s’a acordat importanţă acestei peşteri. Nu a fost inclusă nici măcar pe lista peşterilor protejate, deşi se află pe raza Parcului Natural Apuseni. Au fost mai multe expediţii aici, însă cei cinci speologi au intrat în interior şi au străbătut trei zone complet inundate, după care au dat peste o galerie înaltă, pe pereţii căreia au găsit picturile, ceea ce lor li s’a părut a fi artă rupestră. Pe sol, se aflau oase de urs. O parte a picturilor a fost distrusă de apă, iar o alta de urşii care au stat în peşteră şi se vede că au zgâriat şi au lustruit pereţii. După factura acestora, picturile pot fi încadrate ca aparţinând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian (între 23.000 şi 35.000 de ani). Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă arta parietală aşa de veche„, (Lascu).

 

Peștera Coliboaia se intinde pe o lungime de aproximativ 750 m.

 

Picturile au fost verificate în 16 mai 2010 de o echipă condusă de Jean Clottes, unul din cei mai cunoscuţi specialişti în artă de peşteră din lume, echipă din care a mai făcut parte Bernard Gély, şi el specialist în artă de peşteră, speologii Marcel Meyssonnier şi Valérie Plichon, Michel Philippe – paleontolog specializat pe ursul de peşteră, respectiv Françoise Prudhomme, specialist în preistorie generală. În urma analizelor, experţii au confirmat autenticitatea picturilor şi a gravurii.

Potrivit analogiilor cu artă paleolitică occidentală şi analizelor C.14 desenele din faza mai veche de la Coliboaia pot fi datate în Paleoliticul Superior Vechi – Gravetian (29.000-23.000) sau Aurignacian (35.000 – 29.000), iar analizele amintite pe două probe indică 27.870 BP ± 250 BP calul sau felina, respectiv 31.640 BP ± 390 proba de cărbune din nişă.

Dupa vizitarea sitului de către o echipa multi-instituțională internațională, formată din specialiști de renume mondial în artă rupestră, arheologi, paleontologi și speologi și datarea a doua probe de carbune cu metoda radiocarbonului, desenele din Peștera Coliboaia au egalat în vechime cele mai vechi manifestări artistice semnalate în Europa, cele din Peștera Chauvet, Ardeche, Franța cu o vechime de cca. 36000 de ani.

Arta parietală şi mobilieră paleolitică a durat între 20.000 şi 25.000 de ani. Pentru datarea picturilor şi desenelor rupestre au fost folosite mai multe metode între care cea a lui Leroi-Gourhan (1965) a fost cea mai mult folosită. Autorul francez distingea patru mari etape deosebite prin noţiunea de ”stil”. Primul şi al doilea stil aparţineau Aurignacianului şi gravetianului, iar următoarele două reprezintă o evoluţie înspre reprezentarea în mişcare precum cele de la Lascaux, Cognac sau La Pasiega sau tehnicile mai evoluate ale picturii, gravură, sculptură, modelaj specifice zonei Dordogne din Franţa (cap Blanc Les Combarelles sau Altamira în Spania. Ulterior au existat încercări de revizuire a acestor datări Aurignacian şi Magdalenian pentru ca unii să explice evoluţia acestei arte ca un arbore cu ramuri paralele, o masă de vlăstare divergente şi înfloriri locale neaşteptate.

Aurignacianul, datat între 35.000 şi 30.000 a. Chr., adică începutul ultimei faze a epocii

vechi a pietrei este aproape sincron cu sosirea unor noi populaţii aparţinând lui Homo

sapiens şi înlocuirea omului de Neandertal care nu s’a mai adaptat prin schimbări de natură fizică, ci prin adaptări culturale.
După opinia împărtăşită şi de arheologul Alexandru Păunescu, industriile de prelucrare a pietrei din Europa centrală au caracteristici proprii şi doar asemănări tipologice cu cele occidentale. Pe teritoriul României aşezările sunt în marea lor majoritate în aer liber, iar locuirile din peşteri de scurte durate. Este epoca în care s’a definitivat deja diferenţierea celor trei rase fundamentale (albă, galbenă şi neagră).

În arta figurativă s’a discutat de o adevărată revoluţie prin apariţia în Europa centrală unor figurine de mici dimensiuni ronde-bosse (sculptura în trei dimensiuni, portabilă) şi a unui repertoriu orientat spre speciile puternice şi periculoase (mamuţi, rinoceri, feline). Arta parietală a epocii amintite a fost investigată de către preistoricianul francez Jean Clottes, pornind de la cea reprezentată în peştera de la Chauvet, unde o parte din reprezentări au fost datate între 30.240 şi 32.410 B.P. Specifice acestei peşteri sunt sugestia reliefului, redarea mişcării, evocarea perspectivei prin reprezentarea turmelor de animale periculoase precum rinocerii (14%), leii (13,7 %) sau mamuţii (14 %), într’un raport de 60% la 34% faţă de cai, bovidee şi cervidee, inversat faţă de reprezentările magdaleniene de mai târziu unde speciile periculoase sunt aproape absente.Aici bizonii au coarnele reprezentate în perspectivă frontală, mamuţii o cocoaşă imensă, rinocerii urechile în arc dublu, de parte şi de alta a capului. În plus a fost observată deplina concordanţă stilistică între arta parietală din Europa Occidentală şi arta mobilieră din Europa Centrală. La rândul lui Al. Marshack împinge începuturile artei într’o umanitate mai primitivă, neandertaliană, invocând în special mormântul musterian (Paleolitic mijlociu) de la Hortus. Oasele de leopard descoperite din inventarul acestuia nu ar fi fost folosite ca îmbrăcăminte obişnuită, ci, poate, pentru capturarea spiritului felin, astfel că sculptura aurignaciană poate reprezenta cea mai sofisticată imagine creată, simbolizând şi închizând în sine forţa spirituală a animalului.

Restul au fost contururi ale unor capete de animale. Profilul capului de urs, precum şi o figură nedeterminată au o vechime sensibil mai mică (ductul desenului este mai închis la culoare decât în cazul celorlalate desene care au o nuanţă gri). Ele pot să aparţină, fără a avea o certitudine, unei faze ulterioare.
În gravetianul central şi est european există un număr relativ mare de animale periculoase, dar calificativul are un caracter relativ, după J. Clottes ”pentru că un bou sau un bizon putea fi de asemenea periculos”, cu atât mai mult cu cât acest ultim animal era mai masiv decât cele actuale, potrivit scheletelor descoperite. Monica Mărgărit după care am citat aceste opinii, aminteşte că J. Hahn, se apropie şi el de această alegere a temelor:
”forţa şi puterea se pare că erau componentele pe care încercau oamenii să le exprime”.
Aş adăuga şi observaţia autoarei că în acel ”moment” oamenii au materializat în forme durabile vechi credinţe din perioade în care omul nu era conştient de faptul că începuse să domine ca specie în natură.

Continuând cercetările înspre semnificaţia antropologică a picturilor, J. Clottes a publicat împreună cu D. Lewis-Williams o teorie care potrivit căreia o bună parte a artei preistorice a fost creată în contextul practicilor şamanice. După acest excurs privind epoca în care au apărut desenele parietale, se poate evalua mai bine importanţa celor descoperite recent în Bihor, atât de departe de cele din Franţa şi la fel de vechi ca şi cele dintâi reprezentări de artă parietală din Europa.
Foarte aproape de peștera Coliboaia se găsește o altă cavitate, Peștera Măgura.

Sursa: sites.google.com/site/gigantiiultimeiglaciatiuni, skytrip.ro, bihon.ro

Citește și: NUMERELE LUI FIBONACCI ȘI PROPORȚIA DE AUR

Sau: ”ȚARA ORAȘELOR” PELASGILOR CUCUTENIENI

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬

CIVILIZAȚIA CUCUTENI RIVALIZEAZĂ CU CIVILIZAȚIILE DIN ORIENT

Numai și de dragul acestui muzeu merită să ajungeți la Piatra, fiindcă e vechea civilizație care a precedat așezările umane din Sumer și Egiptul Antic, vă dați seama ce importanță istorică are?

Știu că se învață și la școală câteva ceva, dar prea nesemnificativ. Iar noi, românii, cei dintre Nistru și Prut suntem amplasați pe vatra multor așezări cucuteniene, multe descoperite, altele încă își așteaptă ceasul.

Civilizația Cucuteni rivalizează cu strălucitele civilizații din Orient, dar noi nici măcar nu conștientizăm ce potențial turistic are și nici ce impact poate avea ca simbol și drand de țară. Numele de Cucuteni vine de la denumirea satului actual, aflat în apropierea Iașiului, locul unde s’a făcut prima descoperire în 1884. S’au identificat cam 3 000 de așezări datate în perioada (5500 î.Hr. – 2750 î.Hr.), amplasate pe teritoriul est-carpatic al României, toata Basarabia și Ucraina până la Nipru. În Ucraina cultura este cunoscută sub denumirea Tripolia-Трипільська культура.

Așezările din acea perioadă, erau destul de numeroase, organizate în proto-orașe care numărau și 20 000 de oameni.
Oamenii erau sedentari, creșteau animale și cultivau pâmântul. În prot-orașe activau și meșteșugarii, olăritul era una dintre cele mai dezvoltate îndeletniciri, probabil.
Ceramica din cultura Cucuteni este unică în Europa, culorile predominante pe ceramică sunt roșul, albul și negrul. Iar liniile și toate simbolurile de pe vasele cucuteniene sunt lucrate cu o mare măiestrie.

Detalii vedeți în galeria de fotografii de mai jos sau pe site-ul muzeului, vezi aici.

Cucutenienii, poporul care suferea de horror vacui (oroare de gol), cercetaţi de 130 ani. Procesul sinuos de descifrare a enigmelor dezvăluie un nivel matur atins de purtătorii culturii Cucuteni, artiştii, pictorii preistoriei. Vasele pictate şi arse în ateliere specializate produc şi astăzi uimirea privitorului, după 5.500 ani. Crâmpeie din viaţa populaţiilor cucuteniene sunt extrase şi din siturile arheologice descoperite în judeţul Bacău: Dealul Ghindaru (Poduri), Fulgeriş (Pînceşti).  După 130 ani de cercetare a artefactelor atribuite culturii Cucuteni, enigmele acestei civilizaţii preistorice încă ridică semne de întrebare. Interpretările arheologilor asupra diverselor contexte ritualice comportă, în continuare, o relativă doză de subiectivism, iar scenele cotidiene surprinse odată cu dezvelirea stratului de pământ generează mereu diferite teorii. Abordări noi, adevăruri noi apar odată cu instrumente şi tehnici noi de cercetare. Dialogul aproape direct dintre arheolog şi cucutenian îl poţi înţelege doar atunci când desluşeşti primele mesaje încriptate în picturile vaselor. Parte dintre aceste enigme au fost dezbătute în cadrul Simpozionului Naţional „Vasile Pârvan”, organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Faceți un tur Virtual la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni Piatra-Neamţ:

http://maecpn.muzeu-neamt.ro/tur-virtual.html

Dacă mergeți în Moldova, obligatoriu includeți în lista “de vizitat” unul-două muzee sau câteva situri arheologice, dar și o vizită la Primul Muzeu Cucuteni din România. Ghidul muzeului vă va face o prezentare foarte interesantă, veți afla cum exponatele Civilizației Cucuteni au fost expuse în Historisches Museum Olten din Elveția, la care au venit peste 7 milioane de vizitatori.

Profesorul universitar ieşean Nicolae Ursulescu, doctor în istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, spune despre descifrarea enigmelor grupurilor de populaţii cucuteniene. „Un specific al cercetării culturilor preistorice constă în faptul că trebuie să ne bazăm numai pe material arheologic. Din păcate, nu avem izvoare scrise şi putem face doar nişte analogii, nişte paralele cu epoci mai târzii, în care vin informaţii mai precise din partea izvoarelor scrise. Atâta vreme cât toate interpretările noastre se vor baza numai pe materialul arheologic, va exista şi o mare doză de subiectivitate. Niciodată nu vom şti exact cum au gândit oamenii de atunci, cum au lucrat concret în anumite situaţii. Avem doar nişte frânturi din viaţa lor şi, pe baza acestor frânturi, încercăm să facem o reconstituire a ansamblului, ceea ce este extrem de dificil, totdeauna rămâne o marjă deschisă şi pentru interpretările de ordin subiectiv. Prin compararea materialelor dintr-o civilizaţie cu materialele din alta, ne putem da seama, în mod obiectiv de data aceasta, care era nivelul atins de una şi de alta. Din acest punct de vedere, civilizaţia Cucuteni, faţă de alte civilizaţii contemporane sau anterioare sau chiar posterioare, se prezintă ca o civilizaţie de excepţie, de o mare valoare.”

Caracterul spectaculos şi original al picturii de pe vasele cucuteniene constă în ceea ce arheologii au numit horror vacui, oroarea de gol. Artiştii cucutenieni acopereau suprafaţa întregului vas de picturi, semne şi chiar scene de dans ritualic. Nivelul atins de plastica artiştilor preistorici aparţinând populaţiilor cucuteniene depăşeşte cu mult curentele artistice manifestate în culturile altor popoare. Simţul artistic dezvoltat s-a produs pe vasele cu variate utilităţi. Arheologii au constatat o atenţie clară acordată vieţii religioase prin specificul obiectelor de care s-au înconjurat cucutenienii. Vase pentru depunerea de ofrande au fost descoperite în locuinţele cucuteniene, altare dedicate zeităţilor cu chip uman sau zoomorfe au fost ridicate şi scoase la suprafaţă de cercetători.

300 de semne şi simboluri au fost inventariate pe vasele cucuteniene, dintre care 12% sunt asemănătoare scrierii sumeriene, spun specialiştii. Dumitru Boghian, conf. univ. dr. la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, propune interpretarea acestor semne şi simboluri din perspectiva logicii oamenilor in illo tempore. „Logica pe care o folosim noi astăzi nu este logica oamenilor din neolitic şi eneolitic. În orice abordare de tip structuralist semiotic, fie că e a lui Ferdinand de Saussure, fie că e a lui Charles Pierce, trebuie să ţinem cont de logica începuturilor, o logică a trăirii religioase, a gândirii artistice. De foarte multe ori, oamenii din neolitic şi eneolitic şi cucutenienii, în special, aveau chiar stări de conştiinţă alterată, prin faptul că intrau în transă în timpul diferitelor culte, şi atunci noi nu trebuie să ne aşteptăm să înţelegem astăzi, pe baza unui cod construit ştiinţific, gândirea oamenilor de altădată.  De aceea solicit să ne gândim la aceste raţionamente, cu care au fost puse în discuţie toate adevărurile istorice vehiculate până acum.”

Pictorii cucutenieni au adus în lumea preistorică poate ce a adus Renaşterea italiană în Evul mediu târziu. După o perioadă în care vasele erau necolorate, cenuşii, decorate cu linii, incizii, într-o notă general simplistă, artiştii cucutenieni au adus culoare, tehnici noi, imortalizează pe vase oameni surprinşi în diferite situaţii, animale, scene de vânătoare, dansuri ritualice, zeităţi zoomorfe. Un alt tip de decoraţie a vaselor se naşte, mult mai creativ, mult mai explicit. Decorurile sunt pictate în culorile alb, negru, roşu, pe fond crem sau alb.

„Este vorba despre o mare creativitate a oamenilor din acea perioadă. În general, există o notă asemănătoare pentru vasele produse, pentru locuinţele lor, pentru statuetele lor din lut, chiar pentru produsele metalurgice, dar observăm de la aşezare la aşezare şi, de multe ori, chiar în cadrul aceleiaşi aşezări, între diferitele locuinţe, deosebiri destul de însemnate. De ce? Pentru că oamenii culturii Cucuteni nu doreau să repete la infinit aceleaşi teme. Vroiau să creeze ceva nou. Exista o emulaţie a lor de a face altceva. Când a început această cultură, au preluat şi ei diferite elemente de la una de la alta, dar prin modul în care le’au combinat, prin sinteza pe care au reuşit’o, au dat un produs cu totul şi cu totul nou, deosebit. Tocmai această superioritate, din perspectiva produselor, a atras foarte mult şi numeroase comunităţi din zone învecinate. Aşa se explică probabil răspândirea acestei mode cucuteniene pe spaţii foarte mari. Vorbim de un areal de aproximativ 350.000 km² pe care se întinde această civilizaţie. Deci, cu mult mai mult decât teritoriul actual al ţării noastre. În plus, a avut puterea să reziste. Nu a fost o apariţie meteorică, ci o cultură matură şi care se maturiza pe parcurs. A cunoscut o foarte lungă evoluţie, cu etape distincte, în modul de decorare a ceramicii, chiar în modul de construire a caselor. O evoluţie care se întinde pe aproximativ 1.500 de ani. Începe pe la 5.000 î.Cr. şi durează până pe la 3.500 î.Cr.,” spune prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu.

Judeţul Bacău oferă cercetării cucuteniene cel puţin două situri arheologice importante. Descoperirile de la Fulgeriş, Dealul „La Trei Cireşi”, arheologul renumit şi regretat Dan Monah a numit situl din comuna Poduri, punctul Dealul Ghindaru, lângă Moineşti, „O Troie în Subcarpaţii Moldovei”. Depozitul arheologic de pe Dealul Ghindaru depăşeşte 4,5 metri în adâncime, cu 13 niveluri de locuire, care se întind pe 1.200 de ani. În timpul cercetărilor, echipa de arheologi a descoperit numeroase sanctuare, gropi rituale, ritualuri de ridicare a locuinţelor şi de depunere a fragmentelor de schelet uman şi animal. Cel puţin două complexe ritualice au fost surprinse: „Soborul Zeiţelor” şi „Sfânta Familie”. Numeroasele artefacte găsite pe Dealul Ghindaru, cu o încărcătură sacră pronunţată, au permis reconstrucţia credinţelor cosmogonice ale cucutenienilor.

După o existenţă de 1.500 ani, cucutenienii, cu un dezvoltat grad de civilizaţie, au fost eradicaţi într’un timp extraordinar de scurt. „Sfârşitul culturii Cucuteni nu este legat de cauze interne, că nu ar mai fi putut cumva să evolueze, ea tocmai ajunsese la un nivel de evoluţie prin care putea să găsească diferite alte răspunsuri. Se pare, însă, că s’a produs o catastrofă ecologică”, explică propria sa viziune prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu. Personal nu cred în acest într’un destin catastrofic al acestei civilizații, ci mai curând într’o schimbare accentuatâ produsă de nevoile de adaptare la climă sau provocată de noile tehnologii.

„A fost vorba de o încălzire destul de marcată a vremii şi aceasta a dus la perioade de secetă, ceea ce a făcut ca populaţiile din preajma ei, care se ocupau, în special, cu creşterea animalelor în stepă, să nu găsească păşuni, şi atunci a intervenit un aflux extraordinar de mare al acestora, care a determinat în zonele mai mănoase stăpânite de către cucutenieni o trecere către un nou mod de producţie, bazat mai mult pe creşterea animalelor şi mai puţin pe agricultură. Creşterea animalelor nu mai înseamnă stabilitate perfectă, ori aceste realizări artistice nu sunt posibile decât în cazul unei comunităţi care este extrem de stabilă, cu o reţea de comunicaţii stabilă între diferitele grupuri de populaţii. Este nevoie de obţinerea unor materii prime, iar acestea nu se pot obţine fără să ai nişte schimburi bine stabilite cu rute comerciale de procurare a metalului, a sării, de diferite tipuri de roci, care trebuia aduse în permanenţă. Ori, în clipa în care intervine instabilitatea, trecerea la un mod de viaţă accentuat pastoral, evident că aceste rute de schimb dispar. Nu mai există stabilitatea care să asigure un flux continuu. Şi mai duce la o reducere a timpului de existenţă a locuinţelor, a aşezărilor. În aceste condiţii, nu se mai fac produse frumoase, cu o încărcătură estetică deosebită, ci doar produse de strictă utilitate. Frumosul trece în plan secundar.”

În fotografia de mai jos e expus Ansamblul de cult “Soborul Zeițelor”, format din 36 de piese, 21 de statuiete feminine, 13 tronuri, un con și o mărgea. Datează din 4 900 ani î.e.n, găsite în satul Poduri-Dealul Ghindaru.
Mărturiile materiale ale culturii Cucuteni sunt excavate an de an pe siturile arheologice, însă ne întrebăm dacă în memoria noastră, în mentalul colectiv al românilor, regăsim reminescenţe imateriale ale cucutenienilor. „Ca să vorbim despre un salt peste milenii, cred că ar fi vorba de o forţare a lucrurilor. Gândiţi’vă că este vorba, de la sfârşitul acestei civilizaţii, de 5.500 ani. În general, populaţiile agricole au o mare dragoste pentru culoare, pentru decorarea obiectelor şi, dacă am vrea să privim din acest punct de vedere, şi în satele noastre agricole întâlnim dorinţa aceasta de decorare fie a caselor în exterior, fie a covoarelor, a hainelor, dorinţa pentru obiecte cu o mare încărcătură estetică. Aici nu poate fi vorba de o continuitate cumva etnică, de o transmisie, pentru că după Cucuteni urmează perioade în care dispar complet culoarea, decorul, se trece la alte tehnici. Aici e vorba, mai curând, de un mod de viaţă al populaţiilor agricole. Spre exemplu, o ceramică foarte asemănătoare cu cea cucuteniană a fost produsă pe valea marelui fluviu Huang He din China, cam în acelaşi timp, aproape contemporane, din care vedeți două exponate:

De ce? Pentru că şi acolo era o civilizaţie agricolă extrem de dezvoltată, dar fără să fi existat o influenţare între China şi spaţiul est-carpatic. Extrem de interesant e faptul că într’una din civilizaţiile pre-aztece, dar care era destul de avansată, apare o ceramică colorată foarte asemănătoare tipului cucutenian. Multe elemente asemănătoare cu spirala, cu modul de combinare a culorilor, dar acestea sunt moduri ale oamenilor de a răspunde la un anumit comportament economic, social, la o anumită organizare. Când comunităţile umane sunt puse în situaţii similare găsesc şi strategii de răspuns cumva comune, foarte similare. Diferitele comparaţii se pot face între civilizaţii învecinate şi contemporane sau imediat în succesiune,” – prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Sursa: britannica.com  maecpn.muzeu-neamt.ro. bacauinfo.ro  travelblog.md

Citiți și:  GEȚII SUNT CONTINUATORI GENETICI AI CUCUTENIENILOR

Vatra Stră-Română‬ ‎Dacii‬ ‎Geții‬ ‎Pelasgii‬ ‎Dacia‬ ‪ROMANIA‬