ZAMOLXIS PRIMUL LEGIUITOR AL GEȚILOR

Publicat pe februarie 4, 2015 de Thraxus Ares

Am Zamolxis Getaria Legislativ

IATĂ STRĂLUCIREA DUMNEZEIASCĂ DIN CERURI: CAROLUS, CHIP ATOTPUTERNIC AL DUMNEZEIRII CA REGE PE PĂMÂNT
Prea strălucitului bărbat, eruditului Domn CAROLUS LUNDIUS, profesor de ştiinţe juridice şi judecătorului municipal, vechiului meu amic,

Sănătate de la Dumnezeu ! Văd bine că te ocupi de Zamolxe nu fără o mare voluptate a sufletului; pe Tine, prietene sincer, Zamolse al nostru, ţinut atât amar de vreme în întuneric, ba chiar şi înmormântat, iată’l acum scos la lumină de Tine şi oarecum din Infern. Felicit patria pentru acest fruct smuls întunericului şi te felicit pe Tine pentru strădaniile strălucite depuse, la care mie nu mi’a rămas decât să spun: excepţional şi peste măsură de fertil. Te felicit din toată inima pentru strădania pe care ţi’ai dat’o spre a lămuri acest fenomen şi care nici nu poate fi răsplătită cu toate bunurile şi nici să’ţi ridic în slavă cinstitul tău nume îndeajuns. O soartă norocoasă te’a însoţit, ca să fi putut trata un asemenea subiect demn de toată lauda şi de a’l fi putut comunica în lumea literată, într’un chip atât de fericit. Nevinovăţia să te însoţească tot restul vieţii; să te împodobească grija sfântă a dreptăţii şi echităţii; să te însoţească sentinţele date deține cu înţelepciune judecătorească, în procesele cele mai dificile, ale căror ratificări mereu să rămână valide. Rămâi sănătos, bărbatule foarte precaut. Mă dăruiesc bătrânei cetăţi Upsala cu suflet şi cu scrisul.

Calendele lui Ianuarie A.D.MDCLXXXVII (1687 n.t.).

Al Tău ca şi până acum, Joannes Axehielmus, jud. Sup. Reg. Asesor şi P.C.R.A.

După o îndelungată disertaţie în cadrul Academiei de Ştiinţe, s’a hotărât să se facă public cunoscut acest adevăr istoric de către autorul Carolus Lundius. Cu aceeaşi ocazie s’au mai adăugat câteva date privind antichităţile Sveonilor, Goţilor / Geţilor, precum şi ale altor neamuri; lucruri care până acum nu fuseseră atacate de către alţii, sunt date acum la lumină, pe scurt, de către acelaşi autor.
PREA STRĂLUCITULUI ŞI PREA PUTERNICULUI PRINCIPE ŞI STĂPÂNULUI

CAROL AL XI-LEA ,

REGE AL SUEONILOR, GOŢILOR ŞI VANDALILOR, MARELUI PRINCIPE AL FINLANDIEI, DUCE AL SCANDINAVIEI, ESTONIEI, LIVONIEI, CARELIEI, Bremenului, Verdenului, Stetinului, Pomeraniei, Cassubiei şi Vandaliei, principe al Rugiei, Ingriei, stăpân al Vismariei şi deopotrivă al Comitatului Palatin Rhenania, duce peste munţii Bavariei, Jüllich şi Clivie, prea credinciosului şifericitului August, prea bunului meu Rege şi Stăpân Prea strălucite şi prea puternice REGE, prea blândule STĂPÂN!

Cutează această umilă cărţulie – şi totuşi demnă de atenţia unui spirit elevat – să fie supusă privirii serenissime a Majestăţii Voastre Regale; ei bine, da, pentru că prin aceasta oricine îşi va putea aminti de acele lucruri despre care cărţulia glăsuieşte şi cărora Maiestatea Voastră Regală li s’a dedicat, cu trup şi suflet, încă din anii tineri – toate o mărturisesc cu prisosinţă: vreau să spun JUSTIŢIA şi ECHITATEA germană; acestor două nobile misii şi calităţi li se adaugă BLÂNDEŢEA de o rară fineţe şi cumultă prudenţă mânuită de Maiestatea Voastră Regală, aşa încât în EA se oglindeşte prefecţiunea înţelepciunii umane, aşa încât, dacă aceste însuşiri ar fi reprezentate pe scena unui teatru, acesta ar răsuna într’o asemenea măsură de strigătele şi aplauzele mulţimii, încât s’ar răspândi pe întregul glob terestru până lacapătul lumii. Şi nu e deloc de mirare, căci oriunde s’ar prezenta un asemenea spectacol, ştergându’se lacrimile şi mizeria unor bieţi oameni nevoiaşi, iar cei năpăstuiţi pe nedrept încărcaţi pe nedrept de povara unei pedepse privative de libertate, vor afla libertatea şi un refugiu lipsit total de griji la pieptul Maiestăţii Voastre Regale; şi de ce nu şi alţi cetăţeni, din alte pături sociale, vor găsi salvarea alergând spre această sfântă Ancoră; prin mişcări lente ale navei lor, vor descoperi şi portul mult râvnit şi locul cel mai tihnit, unde să’şi arunce ancora. Aşadar, condiţia umană în acest chip şi câte altele se restabileşte, prevăzând toate legate între ele, păstrând cu multă grijă atât pe cele generale, cât şi pe cele particulare, până şi chiar bugetul statului menţinându’l, în chip fericit, constant, este foarte firesc să fie salutat, strigându’se într’un glas, cu totul meritat, că Tu, o Auguste, eşti REGE şi TATĂ AL PATRIEI (Pater Patriae).

Dar acest om uriaş, pe bună dreptate, este înconjurat de laude, pretutindeni şi pe câmpul de luptă este încărcat de laude şi de învinşi şi de învingători, fie bătrâni, fie în floarea vârstei, aşa că laudele pe care eu i le aduc sunt cu totul neînsemnate faţă de cea mai înaltă stimă pe care ar trebui să i’o arăt. De ce nu am spune’o deschis că Majestatea Voastră este în imediata apropiere a Dumnezeirii, pe bună dreptate, căci, după cum se vede, chiar şi în această micăocazie – tipărirea prezentei cărţi – s’a implicat. Cu adevărat sunteţi întruchiparea Dumnezeului celui Mare despre care se crede că nu poate fi abătut de nici o meteahnă a omului de rând, sau într’o măsură cu totul neînsemnată, căci El se înalţă de la sine prin orice mijloc cu putinţă. Priviţi, Înălţimea Voastră Regală, cufruntea senină la acest omagiu mult prea modest, la cărţile, deloc voluminoase, care Vi se depun, cu multă închinăciune, la altarul Maiestăţii Voastre. Pentru cărţulia de faţă sunt recunoscător mai întâi Maiestăţii Voastre Regale şi apoi celor devotaţi mie care au sprijinit publicarea ei, în frunte cu Alteţea Voastră: fie ca şi în viitor să fiţi la fel de blând la rugăminţile, speranţa şi încrederea celor care apelează la mărinimia
Alteţei Voastre ca la un Dumnezeu atotputernic al scumpei noastre patrii, precum şial întregului glob pământesc şi să vă avem sănătos şi ferice cât mai multă vreme deaici încolo, spre bucuria celor care au nevoie de Maiestatea Voastră! Prea sărbătorească să fie ziua şi să ţină şi la urmaşii noştri, în care cerul ne’a trimis această mult strălucitoare stea, stea prea binecuvântată, aducând cu ea pe pământ bunătatea unui destin fericit – din cer să ne’o trimită din nou şi să ne izbăvească detoate relele. De ce nu, aş vrea ca Muzele să poruncească să rupă tăcerea buzelor mele şi să compun un poem acompaniat la liră prin glasul căruia, prin urăriimaculate, să întrunească sufragiile altora şi totodată să fiu răsplătit cu aplauze şi să mă înalţe mai sus.
Carole, tu rege al Nordului, glorie a Pământului, podoabă a lumii, prea mare învingător,
Pe care îl cântă artele, virtuţile înălţându’l la stele: Justiţia nu’i ea prima laudă? Bastonul noduros nu
Sunt muncile lui Hercule pe care le cinstesc toate neamurile, într’un glas:
Printre primele neamuri, cel al Svionilor fu de tine cu arma învins
Şi câte mai alte noroade căţărate pe ziduri
Şi astfel regatul acesta fu într’o clipă prefăcut în ruină.
Căci nu aceasta a fost treaba noastră? Să lovim cu cruzime corpul şi articulaţiile lui.
Spuneţi’mi, Muze, cine prin legi şi’a mărit aşa de mult ţara, hotarele ei,
Spuneţi cine a fost cel dintâi ce a stins cumplitele focuri ale crudului Marte?
El a fost cel ce a stins şi’ntr’o clipă, el singur reclădi totul.
Aşa mi s’a înălţat peste toţi slăvitul CAROL, de a redat multor neamuri traiul lor veşnic.
Aşa prin măreţul lui Suflet, măreaţă şi CONCORDIA domniei lui fu,
PIETATEA’ nfloreşte, DREPTATEA ce mamă a egalităţii e;
Iar străbuna CURIE strălucească’n destul în veşmântul Senatului.
Cetăţenii s’adună cu toţii spre a’l cinsti întru totul pe Regele CAROL,
Cel care, ştergând vechile norme penale, institui noi pedepse, mai drepte ca altele;
El socotind, cu dreptate, că legile nu pot fi de’a pururi aceleaşi, Făcu legi mai drepte.
După EL, CAROLUS, LEGEA e tot ce pe lume’i mai sfânt.

EL CAROLUS, întru totul mai drept şi măreţ, îl întrece pe Apollo.
Trăiască Augustus, doar prin el se salvează, prosperă tot ce’i bun pentru patria noastră;
Să sporescă forţele ei, ocolită să fie de rele, căci numai astfel vaputea năzui către culmi;
Regina lui – mamă, cine’i – desigur, e Hedwig, născută din sânge de nobil dintr’o familie de nordici
Cu totul aparte vestiţi pe Pământ. Să trăiască!
Ea care MAREA DRAGOSTE faţă de popor întrupează!
Parte numai de bucurii să aibă acuma şi’n veci de’aci înainte!
Să trăiască şi să înflorească UDALRICA, regina soaţă
Şi cea mai mare stăpână de pe pământ,
Pildă de cinste şi onoare a spiritelor cereşti!
Să înflorească şi vlăstarele regale prea demne de regat!
CAROLUS, înainte de toate, al cărui schiptru va sta aşa tihnit
După ce a purtat războaie mari, iar scuturile vor fi părăsite în cer.
Rămâne mai departe familia sortită, urmaşii; printre ei se numără nepoţii,
Dar prin destine asemănătoare, de aceeaşi strălucire.
Mereu să aibă parte numai de lucruri BUNE,
Să nu fie clintită nici de limita lucrurilor şi nici de veacuri!
Acestea, Muza mea graţioasă îţi urează,
Cântându’ţi virtuţile în note iţite din inimă.
Primeşte, blândule REGE, primeşte, Tu, GLORIA REGILOR,
Primeşte aceste cuvinte născute în sufletul meu înflăcărat;
Şi, oriunde mă aflu te cântă pe Tine cuvintele mele
În note atent rostuite, pe tine te-nalţă, te cântă, atât cât ele-s în stare,
Se târăsc pe pământ ca o fibră subţire
Şi’ţi cad la picioare, la picioarele MAJESTĂŢII VOASTRE SACRE.
Să trăiască şi să înflorească UDALRICA, regina soaţă
Şi cea mai mare stăpână de pe pământ,
Pildă de cinste şi onoare a spiritelor cereşti!
Să înflorească şi vlăstarele regale prea demne de regat!
CAROLUS, înainte de toate, al cărui schiptru va sta aşa tihnit
După ce a purtat războaie mari, iar scuturile vor fi părăsite în cer.
Rămâne mai departe familia sortită, urmaşii; printre ei se numără nepoţii,
Dar prin destine asemănătoare, de aceeaşi strălucire.
Mereu să aibă parte numai de lucruri BUNE,
Să nu fie clintită nici de limita lucrurilor şi nici de veacuri!
Acestea, Muza mea graţioasă îţi urează,
Cântându’ţi virtuţile în note iţite din inimă.
Primeşte, blândule REGE, primeşte, Tu, GLORIA REGILOR,
Primeşte aceste cuvinte născute în sufletul meu înflăcărat;
Şi, oriunde mă aflu te cântă pe Tine cuvintele mele
În note atent rostuite, pe tine te’nalţă, te cântă, atât cât ele’s în stare,
Se târăsc pe pământ ca o fibră subţire
Şi’ţi cad la picioare, la picioarele MAJESTĂŢII VOASTRE SACRE.

Traducere din latină Maria Crișan

Traducere în limba engleză Honorius Crișan

Deși, a fost în un om înțelept, Zamolxis, a fost sanctificat de urmașii lui. De’a lungul timpului a fost și mai este numit și profet, rege, medic, reformator mitic, mare pontif, etc. A fost numit și sclav al lui Pitagora !!!, dar, nu avem nicio dovadă concludentă că Zamolxis a fost contemporan lui Pitagora, dar nici asupra perioadei în care el a trăit cu certitudine.

Dar, tot potrivit spuselor lui Herodot el s’a născut cu mult timp înainte, iar ntâlnirea lui Zamolxis cu Pitagora nu pare să fi fost posibilă. Doar datorită învăţăturilor religioase de la preoţii egipteni, pe greci i’a făcut să susţină o asemenea apropiere între Zalmoxis și Pitagora. Zalmoxis i’a instruit pe geți în medicină. Discipolii săi sunt menționați de Platon, care relatează concepția zalmoxiană “nu poți să vindeci trupul fără a ține seama de suflet”. Învățăturile cuprindeau și cunoştințe complexe de psihologie, (astronomie, matematică şi medicină). Curajul soldaţilor în luptă era dat de nepăsarea în faţa morţii ştiind că vor ajunge în împărăţia lui Zamolxe. Soldaţii plecau în luptă strigând numele zeului şi mureau zâmbind cu numele aceluiaşi zeu pe buze.

‘Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor şi pe al poporului, ca tălmacitor al fenomenelor cereşti. A izbutit să’l convingă pe rege să şi’l facă asociat, ca pe un om ce avea insuşirea de a dezvălui voinţa zeilor. La început i s”a încredinţat doar funcţia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l’au proclamat zeu pe el însuşi. Zamolxe şi’a ales o anume peşteră, inaccesibilă tuturor şi acolo îşi petrecea viaţa, întîlnindu’se rar cu oamenii, afară de rege şi de dregătorii lui. Regele a văzut că oamenii sînt mult mai supuşi faţă de el decât mai înainte. Acest obicei a dăinuit până în vremea noastră; după datină, mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era chiar numit zeu. Până şi muntele cu peştera a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al râului care curge pe lângă el. Apoi când peste geţi a ajuns să domneasca Burebista, âmpotriva căruia divinul Cezar s’a pregătit să pornească o expediţie, această cinste o ţinea Deceneu. Iar practica pythagoreică de a se abţine de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxe”. (Strabon , Geografia, VII ,3,5)

“La fel este şi acum cu descântecul nostru. L-am învăţat acolo, în armată, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune că îi fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac mă încredinţa că au dreptate confraţii săi din Hellada să sprijin ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adaugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeşte, ca un zeu ce este, că tot aşa cum nu se cuvine să încearcă a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să ţinem seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul, pe care ar trebui să-l îngrijească ,iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate să-i mearga bine nici părţii.” (Platon, Charmides,156 d, e),

“Zamolxe, pretindea ca lui îi dăduse legile Hestia” (Diodor din Sicilia)

Zamolxe mai este amintit de Apulius, de Lucian din Samosata, de Enea din Gaza, Origene (Contra Celsum,III,54), Porphirius (232-304), Iamblichos, Iulian Apostatul, Hesychios din Alexandria, Clement Alexandrinul (Stromateis , V, 213), Iordanes (Getica, V, 40). În plus, Platon îl mai compară pe Zamolxe cu hiperboreul Abaris, socotindu’i pe amândoi mari meşteri în arta încantaţiei.

Din reperele antice se poate trasa un contur al personalităţii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere iniţiatice (magia psihomedicala [Platon] şi mitul unităţii trup-spirit [divinitate-omenire] confirmată de trimiterea la calendarul specific dacic, şi de asemenea cu trimiterea la doctrina orfică ) şi de lipsa totală a thanatofobiei la geto-daci subliniază caracterul cu desăvârşire original a lui Zamolxe în panteonul lumii antice. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul) şi cu atât mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncaţi fiind în sus ca să cadă în suliţe, se credea că vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat să moară având contact cu pământul şi desigur după jertfa trupul era ars pe rug).

Herodot ne arată şi ritualul trimiterii solului:

“tot la al cincilea an, ei (geții) trimit la Zamolxe un sol, tras la sorţi, cu porunca să’i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol. Unii dintre ei primesc porunca să ţină trei suliţe (cu vârful în sus), iar alţii, apucând de mâini şi de picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zamolxe şi ridicându’l în sus îl arunca în suliţe. Dacă străpuns de suliţe, acesta moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului zicând că este un om ticălos şi, după învinuirile aduse, trimit pe altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă. Aceiaşi traci, când tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi ameninţa divinitatea (care provoacă aceste fenomene) deoarece ei cred că nu există alt zeu în afară de al lor”. (Herodot ,Istorii, IV, 94)

În minunata sa carte Religia Dacilor, Dan Oltean îl plasează pe Zamolxe în panteonul daimonilor (entitate supranaturală, un fel de erou-zeu, mediator între lumea văzută şi cea nevăzută). După Empedocle, daimon este un alt termen pentru suflet. La Platon, termenul are şi conotaţia de înger păzitor. În Legile, el scrie despre daimoni că sunt un popor superior omului, şi din rândul căruia, Zeul Suprem alege un reprezentant care să’i conducă pe oameni:

“…exact aşa cum facem noi astăzi cu turmele şi cu toate animalele domesticite care trăiesc în cirezi, căci boilor nu le punem în frunte un bou şi caprelor o capră. La fel zeul iubitor fiind de oameni ne’a pus în frunte un neam mai bun decat al nostru, pe cel al daimonilor”.

Strabon spune:

„Burebista…și’a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit și zeu, asa cum am arătat când am vorbit de Zamolxe. Ca o dovadă de ascultarea ce i’o dădeau geții, este și faptul că ei s’au lăsat înduplecați să’și stârpească viile și să trăiasca fara vin.” (Geografia:VII,3,11)

„Observând înclinația lor de a’l asculta în toate si inteligenta lor nativa,el i’a inițiat în aproape toată filozofia, căci era maestru priceput în aceasta. I’a învâțat etica, dezvățându’i de obiceiurile lor barbare, i’a instruit în fizica, făcându’i să trăiască potrivit cu legile naturii, pe care goții [geții] transcriindu’le le pastreaza pina azi [sec VI d.Hr.] cu numele de belagines; i’a învățat logica, facandu’i superiori celorlalte popoare în ce privește mintea; arătându’le practica, i’a îndemnat să’și trăiască viața în fapte bune; demonstrându’le teoria, i’a învățat să contemple cele 12 semne ale zodiacului, iar prin ele mersul planetelor și toată astronomia, lămurindu’i cum crește și scade discul lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura rotunjimii pământului și le’a expus sub ce nume și sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus, ca să se apropie sau să se departeze de polul ceresc. Vezi ce plăcere (este) ca niște oameni prea viteji să se îndeletniceasca cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțin rpgaz de razboaie. Puteai să’l vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul proprietățile ierburilor și ale arbuștilor, pe acesta studiind creșterea și scăderea Lunii, pe celalalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotatia cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală, este adus înapoi în regiunea occidentală. Getul se liniștește de îndată ce primește explicația acestor lucruri. Aceasta si multe altele, învătând Deceneu pe geți, prin știința sa, a strălucit în mijlocul lor ca o adevarată minune .” (Getica;XI;69—70)

Multitudinea de aspecte ne pot ajuta să construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost : DAIMON GETIC (Herodot), INIŢIAT (Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT (Platon), LEGISLATOR (Diodor din Sicilia), PROFET (Strabon), MARE PREOT ŞI REFORMATOR RELIGIOS (Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII (Al.Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS (R.Vulcanescu), ZEUL-MOŞ (N.Densusianu).

Zamolxe este printre altele şi un eliberator, mântuitor, reformator. Dupa ce se retrage dintre oameni în pântecul pământului, ca într’o moarte iniţiatică, rămânând trei ani în solitudine şi meditaţie, Zamolxe iese tranfigurat, unindu’se cu scânteia divină din el, asemeni lui Iisus care trăieşte miracolul devenirii “Una cu Tatal“. Zamolxe separă viaţa de moarte prin iniţiere, adică prin confruntarea cu realităţile lumii nevazută înainte de moartea trupului. Este identic cu ce aveau să spună sfinţii creştini ai pustiei:

“Nu poti cunoaşte Raiul după moarte, dacă nu l’ai înteles din timpul vieţii!”

O altă asemănare interesantă între creştinism şi zamolxianism este ideea omului îndumnezeit capabil să reformeze şi să salveze umanitatea! Aşa cum Iisus reformează Legea lui Moise:

“Eu nu am venit să stric Legea ci am venit s’o împlinesc!”, tot asfel, Zamolxe redescoperă sensurile învăţăturii primului Zeu, Gebelezis.

Iată ce scrie Dan Oltean în Religia dacilor:

”Zamolxe nu a demolat vechile divinităţi getice, ci le’a dat un nou aspect, o nouă înfăţişare. Din această cauză era foarte firesc ca numele lui Gebelezis să dispară, fiind înlocuit cu numele reformatorului său.”

Nu putem să negăm uluitoarea asemănare cu religia creştină care trece cu vederea peste Demiurgul Vechiului Testament, Yahve. Conform traducerilor, Gebelezis înseamnă Zeul Cerului sau Zeul venit din cer.